Chirurgia în Renaştere

Toate facultăţile de medicină erau religioase. Oficial se cerea ca operaţia chirurgicală să fie
indicată de medic iar chirurgul s-o execute la indicaţiile şi sub controlul medicului.
Ambroise Panéa fost cel mai mare chirurg din acel timp.
- a urmat cursurile colegiului de chirurgie de la Paris (chirurg de robă lungă)
- numeroase operaţii în armata franceză
- numeroase invenţii în chirurgie (instrumente noi)
- redescoperă ligatura vasculară
- propune pansamentul simplu în tratamentul plăgilor (iniţial tratamentul era de cauterizare cu ulei de
soc fierbinte)
- autor al unei cărţi de chirurgie (1545)
- întemeietorul balisticii în medicina legală
Pierre Franco, contemporan cu Ambroise Pané, este autorul a 2 tratate de chirurgie (din care
pasaje întregi au fost preluate şi de Pané).
Referitor la circulaţia sangvină, s-au parcurs următorii paşi de-a lungul timpului:
I. Egiptenii (papirusurile Ebnerşi în special Schmidt) au fost destul de aproape de descoperirea
circulaţiei
II. Herofil, Erasistratîn Alexandria (vezi curs)
III. Galencredea că în inimă sângele arterial se amestecă cu cel venos prin porii interventriculari
IV. Miguel Servet(nu a fost medic propriu-zis) a descoperit mica circulaţie, a fost ars pe rug împreună
cu cărţile sale „Despre reinstaurarea creştinismului” (au scăpat doar 3 exemplare)
V. Primul care a pus sub semnul întrebării teoria lui Galen a fost Vesal, care în ediţia a 2-a (1555) arată
că nu există nici un orificiu interventricular
VI. Colomboconsideră o posibilă expicaţie drumul sângelui prin plămân
VII. Andreas Cesalpinoafirmă existenţa a 2 circulaţii (mare şi mică)
VIII. William Harvey, a studiat la Padova (1600-1602), apoi a devenit mare profesor la Oxford; exilat
mai târziu pe o moşie a fratelui său şi izgonit din oraş. Concepţia sa este de a se lucra în termeni
cantitativi, matematizează lucrurile şi propune metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin
tuburi elastice.

Istoria medicinei moderne

Din punct de vedere medical, sec. XVII este un secol englez, doar Franţa mai remarcându-se în
acest domeniu prin cele 2 facultăţi importante (Paris şi Montpellier), dar care se menţin pe poziţii
Galeniste şi se opun marilor descoperiri din domeniul medicinei.
Principalele doctrine medicale sunt iatrochimia(Paracelsius), care se dezvoltă în Ţările de Jos şi
Germania; şi iatromecanica, introdusă de Harvey şi care devine doctrină dominantă în Anglia şi
Italia.
Saltul calitativ este făcut prin introducerea metodelor noi de calcul, a metodelor inductive
de cercetare (Fr. Bacon) precum şi a celor instrumentale, experimentale. Descoperirile recente
ale fizicii (! fraţii Bernoulli au fost medici), studiile pe modele in vitroau ajutat mult medicina
să progreseze.
Principala descoperire a sec. XVII este circulaţia sângelui(carte tipărită la Frankfurt pe
Main în 1628 - „Despre mişcarea inimii”).
 Deşi fusese descoperit, microscopul nu a fost utilizat de Harveyîn studiile sale, fiind
preferată o lupă foarte puternică.
- Harvey este autor şi al unei cărţi de embriologie
- nu a văzut capilarele
- nu a descris o circulaţie limfatică (! contemporan cu el, un italian, Gasparazeliusa publicat o
lucrare în 1626 despre circulaţia limfatică)
 în 1661 Marcelo Malpighiobservă prima celulă animală la microscop (hematia)
 Jean Pequetdescoperă canalul toracic, cisterna Pequet precum şi racordarea circulaţiei limfatice la
circulaţia generală (1646)
 danezul Stenondescrie corect parotida şi canalul excretor
 englezul Whartondescrie glanda submandibulară
 în Bavaria, Wirsungdescoperă canalul principal pancreatic
În ceea ce priveşte clinica medicală, se revine la medicina de observaţie ra]ională, de tip
hipocratic (Teoria Sineham- englez autor al numeroase descrieri clinice şi anatomo-clinice
mergând pe firul observaţiei la patul bolnavului).
- a descoperit coreea acută Sineham
- denumirea unei forme de opiu imaginată de el a rămas până astăzi
- nu a aderat la iatrochimie sau iatromecanică
Pe linia iatromecaniciis-au remarcat Glisson(capsula fibroasă a ficatului,
rahitismul), Willis(poligonul arterial cerebral).
ITALIA
 Santorio(prima jumătate a sec. XVII)
- a stat timp de aproape 40 ani mult timp pe o balanţă, efectuând măsurători ale propriului corp,
descoperind astfel perspiraţia pulmonară
- impune metode matematice în cercetare
- a inventat metode paraclinice de măsurare (puls, temperatură)
 un profesor de la Pisa, medic şi matematician, scrie un tratat de biomecanică („Despre mi[carea
animalelor”), în care aplică legile fizicii la deplasarea omului şi animalelor (în a 2-a jumătate a
sec. XVII)
Adepţi ai iatrochimiei: Sylvius, de Graaf(foliculul ovarian).
OLANDA
 Antoni van Levercuc(portar la primăria din Leida, remarcat întâmplător de către de Graaf)
- compune un microscop din câteva lentile
- utilizarea microscopului se extinde, Malpighifiind coniderat întemeietorul histologiei normale şi
patologice, vegetale şi animale.
În sec. XVIII, preocuparea pentru ştiinţă devine dominantă pentru numeroşi medici,
majoritatea bazaţi pe o finanţare proprie.
Dacă sec. XVII a rămas cunoscut drept „secolul circulaţiei”, sec. XVIII este cel „al
luminii”,„al raţiunii”. Medicii recurg la mai puţine metode paraclinice (în afară de termometru,
celelalte aparate - pulsilogiu, microscop - nu dau imagini constante).
Se acumulează observaţiile la patul bolnavului, care nu mai sunt explicate prin
iatrochimie şi iatromecanică. E nevoie de doctrine noi, pentru o explicaţie ştiinţifică a acestora.
Apare un mare număr de supoziţii, unice în istoria medicală, cunoscute sub denumirea de
„sistematica sec. XVIII”, care încearcă să oblige faptele să se subsumeze, să se supună unor idei
preconcepute.
1. Teoria dinamismului organic(Fr.Hoffman, în Halle)
- elementul definitoriu pentru sănătatea organismului este tonusulmuscular
- bolile sunt abateri de la tonusul optim al musculaturii netede & scheletice şi se împart în boli
hipertone şi boli hipotone sau atone
- au apărut medicamente, substanţe ce pot corecta abaterile tonusului, în special al musculaturii
netede
- licoarea Hoffman (amestec de alcool+eter) reglează echilibrul tonic
- cercetări în domeniul balneologiei (influenţa apelor minerale asupra organismului)
2. Teoria nervistă a şcolii engleze(în continuarea teoriei iatromecanicii, formulată
de Coolerşi Brown- fizician, descoperitorul mişcării browniene)
- elementul esenţial: excitabilitatea neuromusculară
- bolile sunt semne ale modificării pragului de excitabilitate
- important este în special corolarulterapeutic
3. Teoria materialist-mecanicistă, potrivit căreia creierul secretă gândire
4. Teoria vitalistă(Montpellier), se baza pe doctrina animistă, formulată de J. Stahl, tot din Halle.
- există spiritul vital („anima”)
- semnele bolii sunt rezultate ale faptului că anima face eforturi pentru a readuce organismul la
starea normală şi nu trebuie combătute, indiferent de intensitatea lor.
5. Teoria homeopatiei(Hanemann)
- simptomele nu trebuie contracarate
- utilizarea medicamentelor cu acelaşi efect ca şi cele ce au ca expresie simptomele, în cantitate cât
mai mică (ex.: chinina produce o creştere a temperaturii la omul normal)
- medicamentele trebuie folosite în sensul în care acţionează şi boala şi nu contrar
- doze infinitezimale, se ajunge ca până nici măcar o moleculă să nu aibă şansa de a exista în soluţie
- principiul antrenării, al dinamismului; prin agitarea îndelungată a soluţiei homeopate, pătrunde în
soluţie un spirit vindecătordin neant
- ! Cercetări recente au arătat că apa păstrează amprenta substanţelor ce au fost dizolvate în ea, chiar
când nu mai există nici o moleculă activă în soluţie
- începe să se dezvolte medicina anatomo-clinică, principiile medicinei bazate pe anatomia
patologică, pe leziuni specifice. Morgagniscrie în 1761 un tratat „despre sediul şi cauzele bolilor
studiate prin metode anatomice” (transformări morfologice la nivel macroscopic, de organ).
Nu există încă metode clinice ca percuţia, auscultaţia; ci doar inspecţie, palpare. Tot în
1761, la Viena, apare o carte a lui Leopold Auenburgerdespre percuţie. Lucrarea a fost apoi
tradusă la Paris de medicul lui Napoleon (Jean Corvisard). Auscultaţia este introdusă mai
târziu, de către inventatorul stetoscopului, Lienequedrept metodă de investigare a tuturor
bolnavilor („Tratat asupra auscultaţiei mediate” - Paris, 1819).
Prin descoperirea ţesuturilorde către Xavier Bichat, tabloul lezional este mult modificat.
Înainte de el, bolile erau descrise de la vertex în jos, apoi, odată cu descoperirea leziunii specifice
fiecărei boli, această ordine a fost schimbată.
Progrese s-au realizat şi în ceea ce priveşte etiologia bolilor infecto-contagioase.
Cercetările efectuate pe cadavre au arătat leziunea specifică a febrei tifoide, studiată până atunci
împreună cu celelalte varietăţi de febre abdominale. Bretenondeosebeşte difteriade celelalte boli
obstructive ale căilor respiratorii superioare prin prezenţa falsei membrane.
Este răsturnat raportul cauzal al etiologiei bolilor de către Pasteur, care a demonstrat că
nu este adevărată teoria generaţiei spontanee(conform căreia prezenţa germenilor ar fi secundară
bolii, deci efectul şi nu cauza acesteia). Pouchet(un biolog francez) a susţinut că întotdeauna în
 substanţele organice în descompunere apar în mod spontan germeni. Pasteur l-a contrazis,
ducând vasul de experienţă la o altitudine mare în Pirinei, unde nu au mai apărut germeni.
Carl Zeiss, un mecanic german din Jena, a perfecţionat microscopul, permiţând
identificarea bacteriilor cauzatoare.
Postulatele lui Koch
1. în produsele patologice din cadrul aceleiaşi boli se găsesc aceiaşi germeni
2. realizarea de culturi pe medii de cultură
3. cu germenii astfel obţinuţi trebuie să se producă în mod constant la animal aceeaşi boală, cu aceleaşi
leziuni şi manifestări
- până la 1878 nu s-a reuşit (apoi au demonstrat Pasteur & Koch

Despre slujitorii sanatatii de-a lungul timpului in tara noastra la inceput de mileniul 1

Slujitorii din acea vreme s-au numit comati. Numarul lor era redus, ei instruiau proporul prin
subordonati, care erau comatii.

Aria lor de atributii era destul de larga. Acesti comati trebuiau sa fie instruiti de catre pileati care
erau capabili si de o asistenta medicala efectiva.

Barbierii si vremea lor

Barbierii au reprezentat principal categorie profesionala cu preocupari privind ingrijirea

bolnavilor si executarea unor paractici in domeniul micii chirurgii.

O riginea barbierilor este legata de conceptia despre boala a crestinismului. Daca fata de bolnav,
de omul in suferinta, crestinismul militeaza pentru caldura si omenie, fata de boala, dogmele
crestine constituie o frana in cercetarea stiintifica si experimentala. Boala, infirmitatea ca si
moartea fiind socotite ca o pedeapsa prin care omul trebuie sa plateasca pentru pacatul
originar.Daca boala este vointa divina tratarea bolnavului este un semn al razvratirii impotriva
vointei supreme.

Interventiile sangeroase incep sa fie practicate de unii meseriasi barbieri sub supravegherea si
indicatia medicilor.