Curs primul ajutor

1.Suportul vital de baza:

Acest termen include toate elementele de resuscitare fara echipament, efectuate de o persoana sau de
persoanele care acorda primul ajutor la o victima aflata în stop cardio-respirator.
Aceste elemente includ:
 evaluarea primara,
 asigurarea libertatii cailor aeriene,
 ventilatia artificiala cu aer expirat
 masajul cardiac extern.

Scopul suportului vital de baza (BLS), este mentinerea unei circulatii si a unei ventilatii
adecvate pâna la sosirea personalului medical calificat. Cu alte cuvinte, resuscitarea cardio-pulmonara de baza
este un ansamblu de manevre care incearca sa mentina perfuzia si oxigenarea organelor vitale (creier,cord).
Câteodata aceasta operatiune poate sa necesite un timp îndelungat depinzând de cauza care a dus la instalarea
stopului cardiac. Orice întârziere reduce sansa victimei de a-si reveni. De aceea trebuie actionat rapid si
conform protocolului.

Evaluarea primara:
Nivelul de constienta: Se evalueaza starea victimei: este constient sau inconstient? Îl scuturam cu grija
de umar si îl întreabam cu voce tare: “Ce s-a întâmplat? Va simtiti bine?” sau încercam sa-l determinam sa
raspunda la comenzi ca de exemplu: “Deschideti ochii.”
(A) Daca raspunde sau se misca, deci victima este constienta, se lasa în pozitia în care a fost gasita,
(asigurati-va înca odata ca nu este în pericol) si incercati sa identificati motivul pentru care pacientul se afla în
pozitia respectiva. Se cheama ajutor calificat anuntând situatia la112. Starea victimei se reevalueaza periodic
pâna la sosirea echipei calificate.

ABC-ul resuscitarii:
A. Airway. – Eliberarea cailor aeriene. Mentinând deschise si libere caile aeriene se permite circulatia aerului
între organism si mediul înconjurator.
B. Breathing – Respiratia - Procesul prin care patrunde aerul în plamâni si se elibereaza dioxidul de carbon în
aerul atmosferic.
C. Circulation - Circulatia - Circulatia sângelui prin organism.

A.Airway. – Eliberarea cailor aeriene:

Eliberati caile respiratorii prin ridicarea barbiei si hiperextensia capului apasând pe frunte. Puneti una
dintre mâini pe fruntea pacientului (astfel încât degetul mare si cel aratator sa ramâna libere pentru a putea
pensa nasul victimei când i se face respiratie gura la gura.) În acelasi timp cu doua degete de la mâna cealalta
ridicati barbia victimei. În cazul victimei inconstiente este posibil ca limba sa-i cada în spate spre faringele
posterior blocând astfel caile aeriene superioare. Facând o hiperextensie a capului si ridicând barbia, limba
se ridica si elibereaza caile aeriene. Eliberati gâtul de eventualele haine strânse. Îndepartati orice cauza de
obstructie evidenta din gura. Aceasta pot fi: dantura rupta, proteze dentare rupte, saliva, sânge etc. Nu pierdeti
timpul cautând obstructii ascunse.
B. Breathing – Respiratia:
Pastrând caile respiratorii libere ascultati, simtiti si observati daca victima respira adecvat. Ne aplecam
asupra victimei cu fata catre torace si ascultati la nivelul cavitatii bucale a victimei zgomotele respiratorii,
simtiti daca exista schimb de aer apropiind obrazul de nasul si gura victimei, observati miscarile pieptului.
Pentru a decide prezenta sau absenta respiratiei ASCULTATI, SIMTITI SI VEDETI timp de minimum 5-10 secunde.

C. Circulation – Circulatia:
Circulatia este realizata de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului. Pulsul se poate
simti cel mai bine pe artera carotida care este situata în santul format de unul din muschii gâtului si marul lui
Adam. Degetele aratator si mijlociu localizeaza marul lui Adam si vor aluneca lateral pe gât pâna se simte bataia
în vârful acestora. Pulsul poate fi palpat pe ambele parti ale gâtului dar niciodata în acelasi timp. Aceasta etapa
poate fi executata simultan cu verificarea respiratiei, de asemenea timp de 5-10 secunde.

Recunoasterea stopului cardiorespirator:

Palparea pulsului carotidian (sau la orice alt nivel) este o metodă inexactă in confirmarea prezentei sau
absentei circulatiei sangvine, atat pentru persoanale laice cat si pentru cele cu pregătire medicală.
Persoanele cu pregătire medicală cat si cele laice intampină dificultăti in aprecierea prezentei sau
absentei respiratiilor eficiente sau normale la persoanele cu constientă absentă. Aceasta se poate datora
deschiderii inadecvate a caii aeriene sau prezentei gaspurilor (respiratiilor agonice), ce apar in primele minute
după debutul stopului cardiac in pană la 40% din cazuri.
Persoanele laice ar trebui invatate să inceapă resuscitarea cand victima este inconstientă (aresponsivă)
si cand nu respiră normal. In timpul instructiei, trebuie pus accent pe faptul că respiratia agonică nu trebuie
confundată cu cea normală si, că aceasta reprezintă o indicatie de incepere imediată a RCP.

Protocoale de interventie/Prim-ajutor de baza:

Victima nu respira si nu are puls:
Primul gest în aceasta situatie este anuntarea situatiei la 112 solicitând ajutorul echipei medicale calificate si cu
dotare corespunzatoare dupa care începem resuscitarea cardio-pulmonara. Daca victima nu respira, nu are
puls si esti sigur ca va sosi ajutor profesionist calificat, începe ventilatia artificiala si compresiunile toracice. Ele
se executa succesiv.
• Raportul masaj cardiac-ventilatie trebuie sa fie de 30:2, acest lucru repetându-se timp de un minut
• Se executa 10 cicluri dupa care se face reevaluarea pacientului.
• Fiecare ciclu se începe cu masajul cardiac si se termina cu 2 ventilatii, conform Ghidurilor de
resuscitare din 2010.
Victima nu respira dar are puls:
În acest caz prima etapa de actiune consta din efectuarea unui numar de 10 ventilatii artificiale dupa
care vom anunta 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem, reevaluam starea pacientului si vom
actiona în functie de ceea ce vom constata. În cazul în care situatia va fi nemodificata vom continua ventilatia
pacientului verificând periodic pulsul pacientului.
Victima respira si are puls:
Daca victima respira si are puls, dar este inconstienta o vom aseza în pozitia laterala de siguranta.
Pozitia laterala de siguranta:
Îngenunchind lânga victima vom elibera caile aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea barbiei.
Asezam bratul cel mai apropiat al victimei în unghi drept fata de corp, iar antebratul se îndoaie în sus. Vom
trece celalalt brat al victimei peste torace asezând dosul palmei pe obrazul victimei.
 Se ridica genunchiul ( cel opus fata de salvator) victimei, tragându-l în sus si mentinând piciorul pe
pamânt. Cu o mâna vom prinde umarul opus fata de salvator si cu cealalta mâna genunchiul pacientului. Îl vom
întoarce lateral spre salvator; ne asiguram ca se sprijina pe genunchi si pe cot, rearanjam capul în
hiperextensie si deschidem gura.
Anuntam la 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem apoi la victima, reevaluam situatia si
supraveghem pacientul pâna la sosirea echipajului medical.

Tehnica ventilatiei artificiale:

Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se mentine gura usor întredeschisa cu o
mâna, în timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se penseaza nasul. Inspirati profund aer asezati etans gura pe
gura victimei, si insuflati aer timp de 1-2 secunde. În acelasi timp se verifica daca toracele se ridica atunci când
noi insuflam .
Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel încât toracele sa se ridice. Tineti capul în
hiperextensie cu barbia ridicata îndepartând gura de la gura victimei si lasati ca toracele pacientului sa revina.
Volumul de aer pe care îl insuflam este mai important decât ritmul în care îl administram.
Resuscitatorul trebuie să administreze fiecare ventilatie in aproximativ 1 secundă, cu un volum de aer
suficient cat să determine expansionarea toracelui victimei, dar evitand ventilatiile rapide sau bruste.
Timpul alocat pentru efectuarea celor 2 ventilatii nu ar trebui să depăsească 5 secunde. Aceste
recomandări sunt valabile indiferent de modul de ventilatie in timpul RCP, acesta incluzand ventilatia gură-la-
gură cat si cea pe mască si balon, cu si făra aport suplimentar de oxigen.
Ventilaţia gură-la-nas reprezintă o alternativă eficientă la ventilaţia gură-la-gură în situaţiile de traumă
facială severă sau dacă gura nu poate fi deschisă, atunci când victima este ventilată în apă sau când este dificilă
obţinerea unei bune etanşeităţi prin ventilaţie gură-la-gură.
Nu există date publicate care să evidenţieze siguranţa, eficienţa sau posibilitatea de a ventila gură-la-
traheostomă, dar poate fi folosită la o victimă cu tub de traheostomă dacă este necesară ventilarea acesteia.

Tehnica masajului cardiac extern:

Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se localizeaza punctul de compresie situat în partea
inferioara a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal pâna la apendicele xifoid (locul de
întâlnire a coastelor). La acest nivel lânga acest deget se aseaza alte doua degete, respectiv degetul mijlociu si
cel aratator, dupa care asezam podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele doua degete plasate pe piept,
aceasta este locul în care trebuie facute compresiunile toracice.
Îngenuncheati lânga victima, dupa care gasiti punctul de reper cu degetul inelar, pornind din partea
inferioara a rebordului costal, catre apendicele xifoid (locul de întâlnire a coastelor). Ajungând cu degetul inelar
la apendicele xifoid, asezati degetul mijlociu si aratator lânga el, apoi asezam podul palmei celeilalte mâini,
acesta fiind locul în care trebuie facute compresiunile.
Aseazam cealalta mâna (cea cu care am reperat apendicele xifoid), peste mâna situata pe stern fara ca
degetele sa se sprijine pe torace.
Cu coatele întinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia longitudinala
a pacientului se fac compresiunile astfel încât sa afundam sternul la o adâncime de aproximativ 4-5 cm
(numarând cu voce tare: si1 , si 2, si 3, si 4, si 5…). Frecventa compresiunilor externe trebuie sa fie de 80-
100/min., nu mai mult de 120/min.

Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:

• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după
ajutor; la întoarcere va începe compresiile toracice
 • salvatorul îngenunchează lângă victimă, se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu
coatele întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a sternului
• după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul mâinilor cu sternul;
• compresiile şi decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2
compresii/sec)
• compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.
• după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea mandibulei
• se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte, salvatorul inspiră
normal, pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi expiră constant în gura
victimei; în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări
menţinerea ridicată a cestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta reprezintă o
ventilaţie eficientă
• se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se urmăreşte
revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
• salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină două ventilaţii
eficiente.
• După aceasta, se repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei pentru a executa
încă 30 de compresii toracice
• se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
• întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă aceasta
începe să respire normal; altfel, resuscitarea nu trebuie întreruptă.

Resuscitarea doar cu compresii toracice:

- poate fi efectuată, după cum urmează:
• dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să administreze ventilaţii gură-la-gură, atunci va efectua doar
compresii toracice
• în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
• resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal; altfel
resuscitarea nu trebuie întreruptă.

Dezobstructia cailor aeriene superioare:

Pacient constient:
Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp
strain. Victima se va sufoca. Obstructia poate fi incompleta sau completa. Daca victima este constienta va
indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o mâna sau cu doua mâini. În cazul obstructiei incomplete
respiratia este zgomotoasa, pacientul este aplecat în fata si încurajat sa tuseasca.
Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra , numita manevra Heimlich; se aplica
atunci când obstructia devine completa.
Apropiati-va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la
mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti miscari
bruste înauntru si în sus. Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii
si presiunea creata în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna eliberati
caile aeriene.
Pacient inconstient:
Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi manevra, încalecând
picioarele victimei. Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid.
Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti compresiuni cu miscari bruste în adâncime
si în sus. Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o parte, verificati
cavitatea bucala a acesteia pentru a îndeparta bolul alimentar sau corpul strain. Daca acesta nu este vizibil,
încercati din nou sa ventilati, observând daca intra sau nu aerul. În caz de insucces repetati manevra Heimlich
pâna când caile aeriene vor fi libere.

RESUSCITAREA PEDIATRICA

 80 % din stopurile cardiace la copii apar din cauza insuficienţei respiratorii

 Prognosticul este îmbunătăţit în mod semnificativ dacă se resuscitează copilul precoce rezolvând
problema respiratorie

Terminologie:

• Termenul nou născut se referă la un nou-născut imediat după nastere pană la varsta de 4 săptămani.
• Un sugar este un copil sub varsta de un an, iar termenul copil se referă la copiii inte 1 an si instalarea
pubertătii. De la instalarea pubertătii copiii sunt numiti adolescenti, pentru care se aplică
reglementările in vigoare la adult.
• In plus, este necesar să se facă o diferentă intre copiii sub un an si alti copii, deoarece există cateva
diferente importante referitor la diagnostic si la tehnicile interventionale intre cele două grupuri.

Evaluarea respiraţiei:
• Frecvenţele respiratorii normale
– Nou-născut: 40-60/min
– 1 an: 24/min
– Adolescent: 18/min
• Frecvenţa > 60/min întotdeauna anormală
• Respiraţiile lente sau neregulate pot indica posibilitatea unei deteriorări iminente a stării victimei.

Respiraţia gură la gură la copii:

• Menţineţi deschise căile aeriene
• Se pensează cu două degete narinele victimei
• Salvatorul va trage aer în piept, aşează etanş gura lui asupra gurii victimei, va efectua insuflaţia timp
de 1-1,5 secunde, un volum de aer suficient pentru a ridica toracele
• Se lasă ca toracele să revină (expirul)
• Se execută apoi următoarele insuflaţii după aceeaşi tehnică

Verificarea pulsului la copii:

• Căutaţi orice semne ale unei circulaţii cum ar fi : mişcări ale copilului, tuse, respiraţii
• Verificarea pulsului se face la nivelul arterei carotide la copiii peste un an, la nivelul arterei brahiale la
nou-nascut si sugar, la nivelul arterei femurale la orice varsta a copilului
• Să nu dureze mai mult de 10 sec

Compresiile toracice la copii:

• Plasaţi podul palmei de la o mână în treimea inferioară a sternului
• Înfundaţi sternul la o adâncime de aproximativ 2-3 cm
• Efectuaţi 30 compresiuni, cu o frecvenţă de minim 100-min
• După cele 30 compresiuni efectuaţi 2 ventilaţii artificiale (raport 30/2)
Compresii sternale la copiii peste un an:
• ! Raportul compresie ventilatie folosit pentru copii este acelasi indiferent dacă sunt prezenti unul sau
mai multi salvatori . Astfel salvatorii laici care de obicei invată doar tehnici cu un salvator trebuie să fie
instruiti să utilizeze un raport de 30 de compresii la 2 ventilatii care este la fel ca in cazul protocoalelor
pentru adult, fapt care permite oricărei persoane instruite in SVB să resusciteze copii.
• Salvatorii profesionisti trebuie să invete si să folosească un raport ventilatie compresie 15:2, asa cum a
fost validat in studiile pe animale si pe manechine.

Respiraţia gură la gură şi nas la nou-născut:

• Menţineţi deschise căile aeriene
• Cantitatea de aer din gura salvatorului este suficientă pentru a efectua ventilaţia nou-născutului (puf)
• Salvatorul aşează etanş gura lui asupra gurii şi nasului nou-născutului
• Efectuează insuflaţia (puf) timp de 1-1,5 secunde un volum de aer suficient pentru a ridica toracele
• Se aşteaptă revenirea toracelui (expirul)
• Se execută apoi următoarele insuflaţii după aceeaşi tehnică

Compresiile toracice la nou-născut:

• Folosiţi două degete aşezate în treimea inferioară a sternului
• Dacă sunt doi sau mai mulţi salvatori poate fi folosită tehnica prin care salvatorul cuprinde toracele
nou-născutului cu mâinile astfel încât ambele police să fie poziţionate pe stern
– Se vor iniţia dacă frecvenţa cardiacă este mai mică de 60/minut după 30 de secunde de
ventilaţie
– Frecventa: 90/minut, cu raport 3:1

Sugarul:
• Sustineti sugarul intr-o pozitie in decubit ventral cu capul in jos, pentru a lăsa gravitatia să ne ajute la
indepărtarea corpului strain.
• Un salvator asezat sau ingenuncheat trebuie sa fie capabil sa sustină copilul in poală
• Sustineti capul copilului plasand policele unei maini la nivelul unghiului mandibulei si unul sau două
degete ale aceleiasi maini in acelasi punct dar de partea cealaltă a mandibulei.
• Nu comprimati tesutul moale de sub mandibula copilului pentru că aceasta va agrava obstructia căilor
aeriene.
• Administrati pană la 5 lovituri puternice cu podul palmei pe spate pe linia mediana a spatelui in spatiul
interscapular.
• Scopul este ca fiecare lovitură să fie capabilă să indepărteze corpul străin si nu să dăm toate cele cinci
lovituri

Compresiile toracice la sugari:

• Intoarceti copilul in decubit dorsal cu capul in jos. Aceasta pozitie se obtine in sigurantă plasand
membrul superior liber de-a lungul spatelui sugarului si sustinandu-i zona occipitală cu mana.
• Sustineti sugarul pe antebratul dumneavoastră care trebuie sa fie plasat in poală de-a lungul sau
perpendicular pe coapsa dumneavoastră .
• Identificati reperul pentru compresii toracice (in jumătatea inferioară a sternului, aproximativ la o
lătime de deget deasupra apendicelui xifoid)
• Efectuati cinci compresii toracice; acestea sunt similare cu compresiile din cadrul RCR dar sunt mai
profunde si sunt administrate intr-un ritm mai lent.
 Copilul peste 1 an:
• Loviturile pe spate sunt mai eficiente dacă copilul este pozitionat cu capul in jos
• Un copil mic poate fi plasat in poala salvatorului ca si un sugar
• Dacă acest lucru nu este posibil, sustineti copilul intr-o pozitie aplecată in fată si administrati loviturile
in spatiul interscapular stand in spatele victimei.
• Dacă loviturile pe spate nu reusesc să disloce corpul străin, si copilul este incă constient, folositi
compresiile toracice pentru sugari si compresiile abdominale pentru copiii mici.
• Nu utilizati compresii abdominale (manevra Heimlich) in cazul sugarilor.

Pacientul traumatizat – asistenta primara de urgenta. Evaluarea primara a pacientului traumatizat.

In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem.
Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în pericol.
Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati consta în asigurarea tratamentului precoce si
corect pentru ca acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul
fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru în timpul unei urgente este:
A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra.

-Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor
-Îndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile si / sau agravarea
situatiei.
Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu cele întâlnite la pacientii fara traumatisme.
• eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei.
• verificarea respiratiei prin: simt - vad – auz
• verificarea pulsului
Daca este necesar, se încep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia în care se constata
existenta unei hemoragii masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor începe manevrele de
resuscitare.
În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala.
Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:
• la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune
viata în pericol).
• la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
• la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului
• la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului
• la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gâtului pacientului
• la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului
radiografic.
Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se
aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare ferma va aseza capul în ax, cel de-al doilea salvator v-a
fixa gulerul cervical. Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu
introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai misca.
Mobilizarea traumatizatului. Degajarea pacientului traumatizat.
La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea
victimei se face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare incorect efectuata poate agrava foarte
mult situatia pacientului.
Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:
• pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc
• pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna
• pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie
Înainte de a începe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se
desface centura de siguranta.
Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte
mare strictete si anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax.
În cazul în care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decât dupa asezarea lui în
decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori
se aseaza la capul victimei, îl v-a pune în ax si îl v-a imobiliza comandând întreaga operatiune de întoarcere.
Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima, cât mai aproape de ea, ridicând bratul dinspre salvatori în sus,
lânga capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toti salvatorii vor efectua întoarcerea în acelasi timp,
mentinând în permanenta coloana pacientului în ax.

Imobilizarea pacientului traumatizat. Fracturile.

Semne de probabilitate
• durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare
• impotenta functionala a membrului afectat
• deformarea si scurtarea regiunii
• echimoze tardive
• tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale
Semne de certitudine (semne sigure)
• mobilitate anormala în focar
• perceperea palpatorie de crepitatii osoase
• netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura
• întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase
METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE
EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor fragmentelor osoase
fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos.

Hemoragii:
Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe solutii
de continuitate.
Dupa tipul vasului lezat poate fi:
• arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu
bataile inimii;
• venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune
constanta, relativ modesta;
• capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala a
hemoragiei;

Hemostaza:
Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor hemoragii mici,
prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesara interventia altor
persoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva.
Hemostaza proviorie se poate realiza prin:
• compresiune digitala
• pansament compresiv
• garou
Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza
provizorie.
Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce
oprirea circulatiei sângelui în portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa
mai mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave.

Arsuri:
Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata
pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea
îndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o
pigmentatie bruna urmata de descoamatie.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia flictenelor,
vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de
arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra
pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu
mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse
complet.
Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).
Caracteristici:
În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii
cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa, deoarece în acest
moment arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu
conditia ca acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa nu produca distrugeri tisulare.
Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.
În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste
situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de substanta
cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei
si proprietatile substantei.
În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea pacientului de sursa de
curent (sau invers).
 Hipotermia:
Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii,
înecatii. Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei
semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de
constienta alterata sau coma.
Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC. Specific cazului este atentia deosebita
ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului. Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava
situatia sau poate duce la stop cardiac. În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil
de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:

• reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui în mediu ambiant
cald. Acest tip de reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu
temperatura centrala de peste 32 grade C.
• reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului în baie cu apa încalzita la 40
grade C sau prin folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potrivita
pentru pacientii aflati în hipotermie medie cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult
30 grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest
lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
• reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.

Inecul:
Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.
Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante în aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite
orice fel de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu detine echipamentul potrivit pentru
intrarea în apa rece.
Orice pacient înnecat este suspicionat de existenta leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza în
pozitie orizontala, fara a începe manevrele de resuscitare înaintea scoaterii victimei din apa. Indiferent carui
fapt se datoreaza înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul respirator apoi apare stopul
cardiac.

Electrocutarea:
Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a
producerii unui arc electric. În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
• senzatie de tremuratura a corpului
• contracturi musculare generalizate
• pierderea constientei si chiar moartea.
La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei întindere , profunzime si gravitate se
datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde
si intensitatea omoara.
Conduita de urmat:
Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul electric
Se întrerupe sursa de curent.
Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat ca de exemplu o coada de matura,
haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona uscata.
 Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator cu mentiunea ca se
considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se încep
imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toti
pacientii electrocutati se transporta la spital.

Intoxicatii:
Intoxicatiile cu CO:
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o
intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala.
Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei,
aspect visiniu al pielii.
Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu emanari de gaze fara
echipament de protectie.
În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai rapid la o unitate
spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în concentratii mari.

Intoxicatia cu substante caustice

În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze
puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor si gradul de toxicitate
leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza.
Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la înghitire,
varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala
foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie.
Conduita de urmat:
Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale
(ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre
gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa
provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se
administreaza lapte sau uleiuri.

Intoxicatia cu fum
Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza
cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu.
Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul orificiilor
nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a
functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu
administrare de oxigen ,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala
de siguranta.
 Traumatismele părţilor moi,
hemoragii, hemostaza, pansamente

Traumatismele părţilor moi:

În funcţie de starea tegumentului traumatismele pot fi:
 închise - contuzii
 deschise - plăgi
În cazul traumatismelor închise, tegumentul rămâne intact, iar în cazul celor deschise, acesta este
lezat.
Contuziile:
 Sunt traumatisme ce rezultă din acţiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce leziuni
tisulare, păstrând însă integritatea tegumentelor.
 În funcţie de forţa de acţiune a agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau
mixte.
 Echimoza este forma cea mai simplă de contuzie, ce apare datorită ruperii vaselor sangvine
din ţesutul subcutanat (apare ca o zonă roşie albăstruie, care în câteva zile îşi modifică
culoarea, devenind violacee, apoi galben-verzuie).
 Hematomul este o tumefiere dureroasă, de volum variabil, ce apare din cauza acumulării între
ţesuturi sau organe, a unei cantităţi variabile de sânge, prin ruperea posttraumatica a unor
vase sangvine mai mari.
Plăgile:
 Plăgile sunt leziuni produse de agenţi diversi - mecanici, fizici, chimici – care realizeaza
intreruperea continuitatii tegumentului.
 În cazul plăgilor, o mare importanţă prezintă intervalul dintre producerea lor şi momentul
aplicării primului tratament.
 Astfel, se consideră o plagă recentă aceea căreia i se aplică tratament într-un interval de 6-8
ore de la producere (plagă neinfectată), peste acest interval plăgile se considera a fi infectate.

Semne clinice:
 durere intensitate variabilă
 hemoragie de intensitate variabilă
 marci traumatice

 Tratamentul plăgilor urmăreşte prevenirea complicaţiilor şi obţinerea unei vindecări cât mai
rapide şi de bună calitate.
 Constă din toaleta locală a plăgii şi aplicarea pansamentului.

Principiile de tratament al traumatismelor de parti moi:

 Contuziile uşoare nu necesită tratament.
 Alte traumatisme închise trebuie tratate prin aplicarea de punga cu gheaţă, compresie uşoară
şi ridicarea membrului lezat.
Deoarece o contuzie extinsă poate masca o fractură subiacentă, în aceste cazuri membrul lezat
se imobilizează (atela rigida).
 Principiile de tratament ale plăgilor :
 Controlul hemoragiei
 Prevenirea suprainfecţiei plăgii (toaleta si pansament)
 Stabilizarea zonei lezate
 Stabilizarea oricărui corp penetrant
 Toaleta plagii se realizeaza prin spalare cu ser fiziologic steril si aplicare de solutii antiseptice
 Plagile superficiale se pot toaleta initial cu apa curata si sapun
 Plagile profunde nu se vor spala decat cu ser fiziologic si nu se vor explora decat de medicul
specialist, in spital
 Daca sunt plagi profunde la nivelul toracelui, abdomenului, fetei, vaselor mari, daca
hemoragia este severa, daca pacientul prezinta alte leziuni grave, nu se va pierde timp cu
toaleta plagii, se va realiza doar hemostaza provizorie si acoperirea cu pansament.

Hemoragii:
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe
soluţii de continuitate.
După tipul vasului lezat, hemoragia poate fi:
 arterială
în care sângele este de culoare roşu deschis, bine oxigenat şi ţâşneşte ritmic, sincron cu
bătăile inimii
 venoasă
sângele sete de culoare roşu închis (mai puţin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizează cu
presiune constantă, relativ redusa
 capilară
este o hemoragie difuză, in pânza,fără a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursă
principală a hemoragiei;
În funcţie de sediul sângerării, hemoragia poate fi :
 externă
sângele se scurge în afară, printr-o soluţie de continuitate tegumentară ( plagă )
 internă
sângele se acumulează într-una din cavităţile organismului;
 exteriorizată
caracterizată prin hemoragie internă într-un organ cavitar, urmată de eliminarea sângelui la
exterior pe căi naturale
După cantitatea de sânge pierdut, hemoragia poate fi:
 mică: se pierde o cantitate de sânge până la 500 ml
 medie: se pierde 500-1000 ml de sânge şi apar următoarele semne: agitaţie, ameţeli în
ortostatism;
 mare: cantitea de sânge pierdută 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt următoarele: paloare,
tahicardie, transpiraţii reci, hipotensiune arterială, tahipnee;
 cataclismică: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA nemăsurabilă, pacient inconştient;
 Hemoragii exteriorizate:
 Epistaxis - hemoragia mucoasei nazale
 Hematemeză - eliminarea pe gură, prin vărsătură, de sânge provenit din tubul digestiv,
amestecat cu cheaguri şi eventual resturi alimentare. În hemoragii puternice poate fi sânge
roşu, proaspăt, nealterat, sau în sângerări mai reduse poate fi vărsătură cu aspect de zaţ de
cafea ( când sângele stagnează în stomac si e partial digerat).
 Hemoptizia - eliminarea pe gură, prin tuse sau expectoraţie, de sânge provenit din plamâni
sau caile respiratorii
 Melena - exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecaţie. Scaunul este
lucios, negru, moale, de aspectul şi culoarea păcurei.
 Hematuria - reprezintă hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizată prin micţiune;

Hemostaza
Oprirea sângerării poartă denumirea de hemostază.
Ea poate fi spontană în cazul unor hemoragii mici, prin intervenţia mijloacelor proprii
organismului, dar de cele mai multe ori este necesară intervenţia altor persoane, care să realizeze
hemostaza.
Hemostaza poate fi:
- provizorie
- definitivă.
Hemostaza provizorie se poate realiza prin:
- compresiune digitală
- pansament compresiv
- garou
Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea permanentă şi definitivă a vasului care
sângerează, cel mai folosit procedeu fiind ligatura chirurgicală cu fire.
Controlul hemoragiei externe:
Utilizand manusi si comprese sterile, se aplica presiune direct pe plaga si se ridica zona deasupra nivelului
inimii.
Daca sangerarea continua, se suplimenteaza compresele si se aplica un bandaj compresiv.
Compresiunea digitală
Compresiunea corect executată pe vasul lezat trebuie să se aplice deasupra rănii (proximal) în cazul
unei hemoragii arteriale şi sub plagă (distal) în cazul unei hemoragii venoase, ţinând cont de sensul circulaţiei
sanguine.
Când hemoragia nu poate fi stăpânită prin compresiune exercitată la distanţă, se poate folosi
compresiunea directă, în care caz compresiunea vasului ce sângerează se face cu degetul introdus direct în
plagă. Această metodă nu poate fi decât de scurtă durată, trebuind să recurgem la alta care s-o suplinească şi
să o completeze.
Pansamentul compresiv
 Este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostază provizorie.
 În lipsa unui pansament steril, se poate folosi pentru a pune pe plagă o batistă, o cârpă curată, peste
care se strânge pansamentul circular (faşă).
 Aplicaţi pansamentul strâns, pentru a controla hemoragia.
 Atenţie însă, un pansament aplicat prea strâns poate bloca toată circulaţia distal de locul aplicării!
 Aplicarea garoului
 Este ultima variantă la care apelăm (banda de cauciuc,curea, cravată, fular, etc.)
 Se foloseşte doar în cazuri extreme şi în situaţia în care hemoragia nu se poate controla prin alte
metode (amputaţie de membru).
 Important este oprirea hemoragiei fără a comprima excesiv ţesuturile.
 Menţinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicaţii deosebit de grave.
Aplicarea garoului
Totdeauna la montarea unui garou trebuie ataşat un bilet, care însoţeşte bolnavul, şi pe care se notează
obligatoriu următoarele date: nume, prenume, ora exactă a aplicării garoului.
Garoul se plaseaza proximal de plaga in hemoragiile arteriale si distal in cele venoase.
Din 30-30 minute se slăbeşte puţin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent.
Indepartarea garoului se face doar în condiţii de spital şi de personal competent.

Pansamente:
Se aplică diferenţiat după regiunea anatomică

Plăgile feţei şi ale scalpului:

Faţa şi scalpul sunt zone bine vascularizate. Datorită acestei bune vascularizări, o plagă relativ mică poate fi
însoţită de o sângerare abundentă.
Veţi putea controla hemoragia prin presiune directă pe plagă.
Dacă sângerarea continuă, se aplica o a doua compresa, însă fără a o îndepărta pe prima.
După oprirea sângerării, aplicaţi bandajul în jurul capului.
La cap, pansamentele se realizează cu ajutorul feşelor, tipică pentru acest segment fiind capelina care
începe cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra sprâncenelor, pavilioanelor urechii, după care se trece
succesiv înainte şi înapoi (spre rădăcina nasului şi spre ceafă), de mai multe ori, până când acoperă tot capul.
Capetele feşelor se fixează apoi cu câteva ture circulare.
Pentru nas, bărbie, ochi şi urechi se realizează aşa numitul pansament ‘în praştie’, cu ajutorul unei fâşii
de tifon de 30-50 cm, despicată la capete, cu o parte centrală nedespicată, care se aplică la nivelul plăgii, peste
compresele care acopera plaga, legând capetele tăiate încrucişat.
Plăgile gâtului:
Aplicaţi presiune directă pentru a controla plăgile hemoragice ale gâtului.
După ce hemoragia s-a oprit, bandajaţi gâtul.
Plăgile toracelui:
Plăgile deschise ale toracelui se acoperă cu un material impermeabil pentru aer, închizându-le ermetic -
pansament ocluziv.
În cazul plăgilor penetrante (adânci) aflate la nivelul toracelui, folosim comprese de dimensiuni mai mari decât
plaga şi le vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latură se lasă liberă, nefixată, permiţând
pansamentului să funcţioneze ca o supapă.
Plagile abdominale:
Vom folosi pansament pe care de această dată îl vom fixa pe toate cele patru laturi.
Dacă plaga este complicată cu evisceraţia (ieşirea organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament
umed.
Dacă plaga este produsă de un corp contondent, care se află încă în plagă, se lasă acolo, va fi imobilizat în
poziţia găsită şi se transportă de urgenţă la spital.
Pansamentele membrelor :
Pansamentele se realizează cu ajutorul feşelor circulare, în spirală.
 Plăgile organelor genitale:
Organele genitale au o vascularizaţie importantă, atât la sexul feminin cât şi la cel masculin.
Traumatismele genitale sunt frecvent asociate cu hemoragie severă.
Aplicaţi presiune directă la nivelul plăgii genitale, cu o compresă uscată, sterilă. Presiunea directă opreşte de
obicei hemoragia.
Plăgile împuşcate
Unele plăgi împuşcate pot fi trecute uşor cu vederea dacă nu efectuaţi o examinare atentă şi completă a
pacientului.
Majoritatea deceselor prin plăgi împuşcate apar datorită leziunilor la nivelul organelor interne sau a vaselor
sangvine mari.
Deoarece plăgile împuşcate sunt grave, tratamentul prompt şi eficient este important.
Plăgile muşcate
Muşcăturile de animale sau de om pot fi de la minore până la severe.
Toate muşcăturile sunt foarte susceptibile de a provoca infecţie.
Plăgile muşcate minore se spală cu apă şi săpun, dacă este posibil.

Pacientul traumatizat – asistenta primara de urgenta

Fracturi şi imobilizarea lor

 Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi constă în asigurarea tratamentului precoce
şi corect pentru că acest lucru poate îmbunătăţii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului.
 Principiul fundamental care trebuie să conducă comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:
A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Semne şi simptome pentru leziunile extremităţilor:

- durere la nivelul leziunii
- plagă deschisă
- tumefierea extremităţii
- impotenţa funcţională
- deformarea extremităţii

Fracturile sunt leziuni ce apar în urma acţiunii unui traumatism puternic asupra osului (în special a celor lungi),
constând în întreruperea continuităţii acestuia.

Clasificarea fracturilor:
În funcţie de modul de acţiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri:
- fracturi închise-tegumentele în jurul focarului de fractură sunt intacte
- fracturi deschise-focarul de fractură comunică cu exteriorul printr-o plagă
- fracturi directe în care agentul traumatizant acţionează chiar la locul de producere a fracturii
- fracturi indirecte- traiectul de fractură apare la distanţă de la locul de acţiune al agentului vulnerant
De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, după mecanismul de producere:
- fracturi spiroide,
 - fracturi cu înfundare,
- fracturi cu deplasare.
La fel pot fi fracturi
- complete, interesând întreaga circumferinţă a osului sau
- incomplete (parţiale).

Pentru recunoaşterea unor fracturi sunt două grupe de semne:

- semne de probabilitate
- semne de certitudine
Semne de probabilitate:
- durere spontană sau într-un punct fix, exacerbată la palpare sau mobilizare
- impotenţa funcţională a membrului afectat
- deformarea şi scurtarea regiunii
- echimoze tardive
- tumefacţie, edem, creşterea temperaturii locale
Semne de certitudine (semne sigure)
- mobilitate anormală în focar
- perceperea palpatorie de crepitaţii osoase
- netransmiterea mişcărilor distal de focarul de fractură
- întreruperea evidentă ( la inspecţie sau palpare ) a continuităţii osoase
METODA CEA MAI SIGURĂ DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONĂRII UNEI FRACTURI ESTE
EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.
Luxaţiile
Reprezintă modificarea raporturilor anatomice normale ale extremităţilor osoase într-o articulaţie cu ruperea
ligamentelor care susţin articulaţia, ceea ce determină ieşirea oaselor din articulaţie şi posibile rupturi ale
vaselor de sânge şi nervilor.
Entorsele
Reprezintă întinderea sau chiar ruperea ligamentelor care susţin articulaţia, dar fără deplasarea oaselor din
articulaţie.

Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicării mişcărilor fragmentelor osoase fracturate,
pentru evitarea complicaţiilor care pot fi provocate prin deplasarea unui fragment osos
Imobilizarea fracturilor închise:
 Imobilizarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul
focarului de fractură.
 Înainte de imobilizare se efectuează o tracţiune uşoară, nedureroasă a segmentului în ax.
Imobilizarea fracturilor deschise:
 Se imobilizează în poziţia găsită, după pansarea plăgii de la acel nivel, fără a tenta reducerea lor prin
tracţiune.
Tipuri de atele folosite:
 - atele Kramer (confecţionate din sârmă)
 - atele pneumatice (gonflabile)
 - atele vacuum
 Atele improvizate: din scândură, crengi de copac...
Pentru a efectua o imobilizare, în marea majoritate a situaţiilor, este nevoie de minim două persoane.
O persoană fixează membrul iar cea de-a doua persoană fixează atela.
Leziuni la nivelul umărului
 Cea mai simplă metodă de imobilizare a umărului lezat este prin fixarea acestuia de torace.
 În acest sens se poate folosi bandajul triunghiular sau o esarfă cu ajutorul căruia braţul este susţinut.
Fracturile claviculei
 -se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte şi mai rar directe, sediul de predilecţie constituind-
ul zona medie a claviculei.
 Poziţia în care trebuie să se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnavă împins
către spate şi în sus.
Fracturile humerusului (braţului)
 -se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii, drept atelă putem folosi chiar
toracele de care se fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eşarfe.
Fracturile antebraţului
 se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de
atelă specială sau folosind atele improvizate
Fracturile oaselor mâinii
 se imobilizează pe faţa palmară de la cot la degete
 Rănile de la acest nivel se pansează steril, mâna rănită se pune în poziţie “funcţională”.
 În palmă se pune una sau două role de pansament.
Leziunile pelvisului
 Fracturile la acest nivel pot fi adesea complicate cu hemoragii severe ca urmare a secţionării vaselor
sangvine mari care se găsesc la acest nivel .
 Odată depistată fractura la acest nivel pacientul rămâne nemişcat, nu se mai permite mobilizarea lui şi
se ţine pe un plan dur în poziţie culcat pe spate.
În general la acest nivel apar două tipuri de leziuni: dislocarea (luxaţia) si fractura. Aceste leziuni apar in
urma unor traumatisme puternice cu energii mari, exemplu cazul accidentului rutier când victima nu a fost
fixată în centura de siguranţă. Genunchiul se loveşte de bordul din faţă, acest impact se transmite de-a lungul
femurului la nivelul şoldului producând leziune la acest nivel.
Fracturile de femur
 Fractura femurului este o leziune instabilă producând deformarea semnificativă a coapsei, la nivelul
fracturii.
 Fractura femurului poate duce la hemoragie mare cu risc de soc hemoragic.
 Cea mai eficientă modalitate de a imobiliza o fractură de femur este data de folosirea atelei de
tracţiune.
Leziunile genunchiului
 Întotdeauna un genunchi rănit se va imobiliza în poziţia în care a fost găsit.
 Dacă găsim membrul în poziţia întinsă putem folosi oricare variantă de atelă.
 Dacă membrul afectat este găsită în poziţia flectată vom imobiliza membrul folosind perne sau suluri
de pături aşezate sub genunchi, care se fixează prin bandaje.
 Suplimentar fixăm membrul afectat de cel sănătos.
 Apoi pacientul va fi asezat pe bord rigid.
Leziunile gambei
 Imobilizarea gambei se face similar cu cea a antebraţului, folosind diferite tipuri de atele rigide,
gonflabile sau vacuum. Ca la orice imobilizare şi aici e nevoie de două persoane. O persoană fixează
membrul deasupra şi dedesubtul leziunii iar cea de-a doua persoană aşează atela.
Leziuni ale gleznei si piciorului
 Pentru imobilizarea gleznei sau a piciorului putem folosi atela gonflabilă, vacuum sau improvizată.
  Atelele nu se vor fixa strâns, se verifică circulaţia, inervaţia (puls, recolorarea capilara si motricitatea
membrului).
Fracturile coloanei cervicale:
Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:
- la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de două leziuni din care cel puţin una îi pune viaţa
în pericol).
- la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
- la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui, în apropierea capului
- la orice pacient conştient, care acuză dureri la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezintă un status mental alterat (aflaţi sub influenţa alcoolului...)
Imobilizarea coloanei cervicale se face în primă fază manual.
Se aşează capul în poziţie neutră efectuând şi o uşoară tracţiune în ax.
Pentru imobilizarea coloanei vertebrale cervicale folosim gulere cervicale.
Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri:
- rigide / moi
- dintr-o bucată / din două bucăţi
- reglabile / fixe
Imobilizarea cervicală la locul accidentului este CRITICĂ în prevenirea pericolelor cauzate de leziunile
stabile sau instabile ale coloanei cervicale.
Pentru pacientul găsit în poziţie şezândă, iniţial se fixează partea anterioară a gulerului, apoi cea
posterioară.

Politraumatismele – prim ajutor

Definitie:
 Politraumatizatul este un rănit purtător de multiple leziuni din care cel puţin una determină
prognosticul vital.
 Orice rănit având cel puţin două leziuni traumatice grave ce atrag o perturbare majoră a funcţiei
respiratorii şi-sau circulatorii trebuie considerat ca un politraumatizat (Trillat şi Patel).

SECVENŢE DE BAZĂ ÎN TRATAMENTUL TRAUMATIZAŢILOR:

 Examinarea primară rapidă
 112
 Începerea manevrelor de resuscitare
 Examinarea secundară completă
 Transportul la o unitate sanitară

Mecanismul de producere:
Accident rutier:
- ciocnire (impact)
- deceleraţie (oprire bruscă)
- acceleraţie (proiectare)
 Căderi:
- de la aceeaşi înălţime
- precipitarea (cădere de la înălţime)

''ABCDE" ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ A TRAUMATIZATULUI:

 Urmăriţi întotdeauna următoarea secvenţă
 A - eliberarea căilor aeriene (atenţie la coloana cervicală)
 B - respiraţie
 C - circulaţie (atenţie la coloana cervicală)
 D - status neurologic
 E - expunere la factori de mediu
• Se va dezbrăca pacientul complet pentru a fi examinat, dar se vor lua toate măsurile
necesare pentru a nu deveni hipotermic
Principii de abordare:
 Abordarea cazului in echipă
 Ierarhizarea priorităţilor
 Prezumţia celei mai grave leziuni şi decizii terapeutice rapide
 Tratament concomitent cu diagnosticul
 Examen clinic minuţios concomitent sau succesiv tratamentului leziunilor potenţial letale
 Monitorizare completă şi continuă
 Reevaluare continuă
TREI PRINCIPII ALE ASISTENŢEI MEDICALE DE URGENŢĂ A TRAUMATIZATULUI:
 Dacă pacientul are probleme sau leziuni multiple, se va trata în primul rând aceea care pune viaţa în
pericol imediat
 Tratamentele corespunzătoare nu trebuie întârziate doar pentru că diagnosticul este incert
 Nu este necesară o anamneză amănunţită pentru a începe evaluarea şi tratamentul unui pacient
traumatizat
DECESELE CAUZATE DE TRAUMĂ APAR ÎN TREI MOMENTE IMPORTANTE DUPĂ TRAUMATISM:
 1. Primul moment important - de la câteva secunde până la câteva minute după traumatism:
- Datorită:
 dilacerărilor ţesutului cerebral sau a etajului superior al măduvei
spinării
 dilacerărilor cordului şi a vaselor mari
- Puţini traumatizaţi cu astfel de leziuni pot fi salvaţi
- Cel mai bun tratament este ‘’prevenirea’’
 2. Al doilea moment important - de la câteva minute la câteva ore de la traumatism
- Datorită:
 hematoamelor subdurale sau epidurale
 hemo- şi pneumotoracelui
 rupturilor de splină sau ficat
 fracturilor pelviene
 pierderi masive de sânge datorită fracturilor multiple
- Aceşti pacienţi pot fi adesea salvaţi printr-o intervenţie de urgenţă bine coordonată

 3. Al treilea moment important - de la câteva zile la câteva săptămâni

- Datorită:
  Traumatismelor craniocerebrale severe
 Sepsis
 MSOF (insuficienţă multiplă de organe)
-Un tratament de urgenţă corespunzător poate preveni o parte din decesele din acest interval
IDENTIFICAREA LEZIUNILOR CARE PUN ÎN PERICOL VIAŢA TRAUMATIZATULUI:
 Leziunile care pun în pericol viaţa traumatizatului sunt (aranjate în ordine descrescătoare a severităţii):
 Obstrucţia căilor aeriene - ucide cel mai rapid
– Poziţia capului, sânge, vomismente, corpi străini, compresiune externă
 Absenţa respiraţiei - ucide aproape imediat
– Pneumotorace, hemotorace, leziuni pulmonare
 Absenţa circulaţiei
– Hemoragii (interne sau externe), leziuni ale inimii, aritmii
 Procese expansive intracraniene
EVALUAREA INIŢIALĂ:
 Obiective
– Identificarea şi tratarea imediată a leziunilor respectând priorităţile
 Stabilirea necesităţii efectuării manevrelor de reanimare după care se va efectua evaluarea secundară
 Triaj corespunzător în cazurile cu multiple victime
SECVENŢA CORECTĂ DE ASISTENŢA MEDICALĂ DE URGENŢĂ A TRAUMATIZATULUI:
 Evaluarea iniţială - examinarea primară rapidă
 Se încep manevrele de reanimare
 Examinarea secundară detaliată
 Reevaluarea cât mai frecventă a pacientului
 Măsurile de îngrijire definitivă
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII INIŢIALE:
 Corectarea situaţiilor care pun viaţa în pericol imediat (reanimarea) trebuie făcută simultan cu
examinarea primară
 Începerea tratamentului înaintea stabilirii diagnosticului definitiv
CUM SE FACE EXAMINAREA PRIMARĂ?:
 Pacientul va fi examinat vizual imediat
– respiră ?
– vorbeşte ?
– ce culoare are tegumentul ?
– sângerează ?
 Se va obţine o anamneză scurtă:
– mecanismul leziunilor
– când a avut loc incidentul
 112
MĂSURILE DE REANIMARE CARE TREBUIE EFECTUATE ÎN TIMPUL EXAMINĂRII PRIMARE:
 Căile aeriene:
 manevre de deschidere a căilor aeriene
 dacă este inconştient – cale orofaringiană
 Respiraţia:
 Ventilaţie gura la gura
 Ventilaţie pe mască şi balon
 IOT dacă ventilaţia pe mască şi balon este ineficientă
 Circulatia: MCE
MANEVRA DE RIDICARE A MANDIBULEI (PACIENT TRAUMATIZAT):
• Se ridică DOAR mentonul menţinând gâtul în ax: FĂRĂ hiperextensie.

C: Circulaţia şi controlul hemoragiilor

 Evaluarea hemodinamică a politraumatizatului
- Este succesivă stabilizării ventilatorii şi cuprinde:
- prezenţa pulsului central
- pulsul periferic – prezenţă , presiune , frecvenţă
- presiunea arterială : prezenţa pulsului la carotidă aproximează o TAS>69mmHg ,la
femurală>70mmHg , la radială 80mmHg
- culoarea tegumentelor şi temperatura
- timpul de reumplere capilară
Şocul hemoragic:
Gradele de şoc in funcţie de pierderile sanguine
Pierderi Amplit TA Index Frecv
Frecv de şoc resp
puls AV/TA

Uşor10- N/scade N/hTA 1 20-

20% >100 în ortost 30
din
VSCE

Moderat Scade hTA în 1,1

20-40% >120 Clinostat >30
din VSCE

Sever Filiform Scade la 1,5 >35

peste >140 nemasur
40% din
VSCE
MĂSURILE DE REANIMARE CARE TREBUIE EFECTUATE ÎN TIMPUL EXAMINĂRII PRIMARE:
 În cazul în care există o sângerare masivă externă:
 presiune directă pe plagă cu un bandaj
 rareori este necesară clamparea directă a unor artere lezate vizibile
 pansamente sterile (cât mai curat posibil) cu care se acoperă orice fractură deschisă
sau viscer expus
 garoul nu este aproape niciodată indicat
COMPLETAREA EXAMENULUI PRIMAR:
 După ce examenul primar (ABC şi măsurile de resuscitare) a fost completat trecem la examinarea
secundară
 TRAUMA:
ALFABETUL RESUSCITĂRII ESTE BAZA UNEI BUNE ÎNGRIJIRI
PRESPITAL A POLITRAUMATIZATULUI
A = AIRWAY TEHNICI DE BAZĂ - INTUBAJ
CERV. SPINE IMOBILIZAREA COLOANEI CERVICALE
COLIER CERVICAL
B = BREATHING RESPIRAŢIA
RATA, RITM, AMPLITUDINE
LEZIUNI TORACICE
PALPARE, AUSCULTAŢIA, VENTILAŢIA
C = CIRCULATION PULS - CAROTIDĂ, FEMURALĂ, RADIALĂ, TA
PALOARE – REUMPLERE CAPILARĂ - ŞOC
ACCES IV , REFACERE VOLEMICĂ
D = DISABILITY STATUS NEUROLOGIC
GCS, RĂSPUNS PUPILAR, AVPU
E = EXPOSE EXPUNEREA ŞI OBSERVAREA ATENTĂ A PACIENTULUI
ECG - OXIMETRIE
E = EXAMINE PRIVEŞTE, ASCULTĂ, SIMTE, MIROASE
GÂNDIŢI !
PRIORITĂŢILE EXAMINĂRII SECUNDARE:
 Dezbrăcarea completă a pacientului pentru a permite examinarea amănunţită a acestuia - acest lucru
poate presupune tăierea hainelor dacă mişcările sunt dureroase pentru pacient

 Se vor folosi surse de căldură (radiatoare, pături) pentru a proteja pacientul de hipotermie

 Se reevaluează semnele vitale - se va măsura temperatura dacă aceasta nu s-a efectuat în prealabil

 Examinare completă “din cap până în picioare”

EXAMENUL “DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE”:

 Se evaluează starea de conştienţă – GCS
 Punctaj maxim 15
 Punctaj minim 3
GCS - Glasgow Coma Score:
 Deschiderea ochilor
 Spontan 4
 La stimul verbal 3
 La stimul dureros 2
 Absent 1
 Cel mai bun răspuns verbal
 Orientat 5
 Confuz 4
 Cuvinte 3
 Zgomote 2
 Absent 1
 Cel mai bun răspuns motor
 Răspunde la comandă 6
 Localizează stimulul 5
 Retrage la stimul dureros 4
  Flexie la durere (decorticare) 3
 Extensie la durere (decerebrare) 2
 Absent 1
UTILIZAREA GCS PENTRU STABILIREA SEVERITĂŢII TRAUMATISMULUI CRANIO-CEREBRAL:
 SEVER - GCS  8
 MEDIU - GCS = 9 - 12
 MINOR - GCS = 13 - 15
DEFINIREA COMEI:
 PACIENTUL:
– Nu deschide ochii
– Nu execută comenzile
– Nu vorbeşte
– GCS < 8
 Unii pacienţi cu GCS = 8 sunt în comă
IMPEDIMENTE ÎN STABILIREA GCS:
 Leziuni orbitale
 Edem palpebral ce nu permite deschiderea ochiului
 Leziuni ale membrelor
 Fracturi ce împiedică mişcarea membrelor
 Copii care nu vorbesc
 Se vor lua în considerare oricare dintre factorii de mai sus care pot modifica GCS
SEMNE OBIECTIVE CE SUGEREAZĂ EXISTENŢA UNUI PROCES EXPANSIV INTRACRANIAN:
 Comă & midriază fixă unilateral
 Slăbiciune lateralizată a extremităţilor
 “Poziţii deosebite” (in mod deosebit dacă există asimetrie)
 Decorticare (flexie de la nivelul cotului)
 Decerebrare (extensie de la nivelul cotului, membrele inferioare extinse de la nivelul
genunchiului)
SEMNE CARE SUGEREAZĂ UN TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL SEVER:
 Anizocorie
 Răspuns motor lateralizat sau slăbiciune
 Traumatism deschis cu scurgere de LCR sau cu expunere de ţesut cerebral
 Fractură craniană cu înfundare sau deschisă
 Deteriorarea statusului neurologic
 Coma
EXAMENUL “DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE”:
Evaluarea şi tratamentul leziunilor capului, gâtului
 Se palpează scalpul (mănuşi)
 Se verifică reacţia pupilară şi mişcările oculare
 Se examinează nasul şi gura
 Se examinează timpanul
 Se palpează faţa şi mandibula
 Se caută răni, contuzii, hemoragii, leziuni osoase
PRIORITĂŢILE EXAMINĂRII SECUNDARE:
Examinarea capului
  Folosiţi ambele mâini pentru a examina atent toate părţile scalpului cautând zone dureroase,
edemaţiate, deformări, crepitaţii.
 Se verifică prin palpare tot scalpul şi reliefurile osoase ale cutiei craniene cu atenţie, observând
mănuşile pentru eventualele urme de sânge.
Examinarea ochilor
 Observaţi prezenţa eventualelor plăgi, echimoze, sângerări, corpi străini la nivelul globului ocular sau la
nivelul structurilor de protecţie ale acestora (pleoape), pupile (dimensiuni, simetrie).
 Mioză – pupile punctiforme egale
 Midriază – pupile mărite egale
 Anizocorie – pupile inegale
EXAMENUL OBIECTIV
 Ochii
 Pupile >> marimea & reactivitatea
 Acuitatea vizuală - dacă pacientul este conştient
 Conjuctiva / corneea pentru excluderea leziunilor
Examinarea nasului
 Nasul se examinează pentru a observa zone de sensibilitate sau deformate, ce pot indica un nas rupt.
Verificaţi dacă curge sânge sau alt fluid din nas.
Examinarea urechilor
 Se examinează zona retroauriculară (zona liberă de păr din spatele urechii) observând dacă prezintă
tumefieri şi echimoze (modificarea culorii tegumentului din această zonă), semnul Battle (echimoză în
zona mastoidelor).
 Se încearcă testarea calităţii auzului, dacă pacientul este cooperant şi poate oferi relaţii.
 Urechile
 Se vor examina ambele canale auditive şi se va aspira, sub control vizual, sângele din acestea,
în vederea localizării sursei (din canalul auditiv sau din interiorul urechii)
 Se vor verifica scurgerile din nas şi ureche pe o hârtie de filtru (semnul “inelului” indicând LCR)
 Semne:
 Echimoze periorbitale (ochii de raton)
 Semnul Battle
 Scurgere LCR
 Hemotimpan
 Surditate prin leziune de nerv auditiv
Examinarea feţei
 Examinaţi relieful osos al arcadelor sprâncenoase şi zigomatice şi palpati întreaga circumferinţa a
orbitei, observând dacă pacientul acuză sau manifestă durere, verificând dacă există neregularităţi,
deformări sau elemente de instabilitate a fragmentelor osoase.
 Se verifică relieful osos maxilar şi mandibular în căutarea elementelor de fractură sau instabilitate
facială: durere, deformări, tumefacţii, crepitaţii osoase.
EXAMENUL “DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE”:
 Se imobilizează capul şi gâtul:
 se îndepărtează gulerul cervical, se examinează partea anterioară a gâtului şi se verifică poziţia
traheei
 se palpează partea posterioară a gâtului
 se aplică din nou gulerul cervical
 Se examinează peretele toracic şi claviculele prin percuţie şi palpare
  Auscultaţie pulmonară şi cardiacă
 Palparea porţiunii superioare a spatelui
Examinarea gâtului
 O persoană fixează capul pacientului iar cel de-al doilea salvator desface gulerul cervical şi va trece la
examinarea gâtului. Examinarea gâtului se face cu mare grijă, folosind ambele mâini, câte una de
fiecare parte. Se examinează cu atenţie atât faţa anterolaterală cât şi cea posterioară. Se caută mărcile
traumatice cum ar fi plăgi, excoriaţii, hematoame, echimoze, notând poziţia lor, forma, mărimea.
Examinare toracelui
 Dacă pacientul este conştient rugaţi-l să respire adânc şi întrebaţi-l dacă simte durere la inspir sau la
expir. Observaţi dacă respiră cu dificultate. Priviţi şi ascultaţi semne de respiraţie dificilă cum sunt:
tusea, wheezing sau spumă la nivelul cavităţii bucale.
 Este important să priviţi ambele părţi ale toracelui, observând leziuni, hemoragii sau porţiuni ale
toracelui care se mişcă anormal, inegal sau produc durere.
 Mişcarea inegală a unei părţi sau secţiuni poate fi un semn al unei condiţii grave, numite volet costal.
Voletul costal reprezinta fractura cu dublu traiect a cel putin doua coaste invecinate .
TRAUMATISMELE TORACICE:
 Cele 6 tipuri rapid letale de traumatisme toracice: (trebuie descoperite la examinarea primară)
 obstructia căilor aeriene
 pneumotorace sufocant
 pneumotorace deschis
 hemotorace masiv
 volet costal
 tamponada cardiaca
 Cele 6 tipuri potenţial letale de traumatisme toracice: (trebuie descoperite la examinarea secundară)
 ruptura de aortă (disecţia)
 contuzia miocardică
 ruptura traheobronşică
 ruptura (perforaţia) esofagiană
 contuzia pulmonară
 ruptura diafragmatică (hernia)
CELE 8 TIPURI DE LEZIUNI TORACICE (DE OBICEI) FĂRĂ POTENŢIAL LETAL:
 Trebuie identificate la examinarea secundară:
 pneumotorace simplu sau hemotorace redus
 luxaţie sternoclaviculară
 fractura sternală
 fractura de claviculă
 fractura scapulară
 asfixia traumatică
 fracturile costale simple
 contuzia de perete toracic
EXAMENUL “DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE”:
 Se ascultă, se palpează şi se percută abdomenul
 Se palpează spatele
 unghiurile costo-vertebrale, procesele spinoase, muşchii paraspinoşi
 Se palpează bazinul
 Se întoarce pacientul în decubit lateral menţinând coloana vertebrală în ax
  Se palpează organele genitale
Traumatismele abdominale:
 Leziuni ale peretelui abdominal
- escoriaţii
- amprente echimotice
- hematoame
- rupturi ale peretelui
 Leziuni viscerale
- leziuni hemoragice – rupturi ale organelor parenchimatoase (splină , ficat , mezentere, rinichi , ureter ,
pancreas)
- leziunile viscerelor cavitare (intestin subţire,
stomac , colon , vezica urinară , uretra perineală
Model lezional abdominal:
- Leziune arc costal 6,7,8,9 drept traumatism hepatic
- Leziune epigastrică, reg ombilicală traumatism stomac, intestin subţire, pancreas
- Leziune arc costal 6,7,8,9 stâng traumatism splenic
EXAMENUL “DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE”:
 Se palpează membrele
 Se evaluează articulaţiile
 Se palpează pulsul periferic şi se măsoară reumplerea capilară
 Se evaluează funcţia tendoanelor
CRASHPLAN Plan de îngrijire a zdrobitului:
 Circulaţia - evaluarea şi resuscitarea cardiocirculatorie
 Respiraţia – evaluarea şi resuscitarea respiraţiei
 Abdomenul – evaluarea leziunilor abdominale
 Spine – evaluarea leziunilor vertebromedulare
 Head – evaluarea extremităţii cefalice
 Pelvis – evaluarea pelvisului
 Limbs – evaluarea extremităţilor
 Arteries – evaluarea arterelor
 Nerves – evaluarea nervilor
EXAMINAREA SECUNDARĂ CONSIDERAŢII ADIŢIONALE:
 Imobilizarea şi pansamentul plăgilor
 Curăţirea plăgilor pentru o apreciere mai bună a profunzimii şi extinderii lor
 Corpurile penetrante adânci nu se extrag decât în sala de operaţie (extragerea prematură poate da
exsangvinare, dacă corpul penetrant tampona un vas sangvin important)
DECIZII DE TRIAJ ÎN ACCIDENTELE CU MULTIPLE VICTIME TRAUMATIZATE:
 Capacitatea de asigurare a asistenţei medicale este depăşită de situaţie:
 se vor trata întâi pacienţii cu cele mai mari şanse de supravieţuire
 se vor trata întâi pacienţii care necesită timpul cel mai scurt, personalul şi echipamentul cel mai
puţin
 Capacitatea de asigurarea a asistenţei medicale nu este depăşită de situaţie:
 se vor trata întâi pacienţii având funcţiile vitale ameninţate şi cei cu multiple leziuni
CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA IMPLICAŢIA MEDICO-LEGALĂ:
 Dacă leziunea este datorată unei intenţii suspectat criminale:
 se vor anunţa organele de poliţie şi judiciare
  se vor păstra toată îmbrăcămintea şi obiectele aparţinând victimei
 hainele se vor tăia evitând zonele străpunse de cuţit, gloanţe, etc.
 se vor separa presupusul agresor de victimă

Situaţii speciale în resuscitare

ARSURI /ARSURILE TERMICE:
 Caracteristici:
În cazul arsurilor provocate de flacara, importanta este oprirea cât mai rapida a arderii, cu jet de
apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment
arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia
ca acestea sa nu fie lipite de piele, iar manevra de dezbracare sa
 nu produca distrugeri tisulare.Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia.
În cazul arsurilor provocate de substante chimice, spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste
situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de substanta
cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, cu concentratia substantei si
proprietatile substantei.
În cazul arsurilor provocate de curentul electric, importanta este îndepartarea pacientului de sursa de
curent (sau invers).
CLASIFICAREA ARSURILOR:
Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii,
edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si
nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmata de
descoamatie.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia flictenelor,
vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de
arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra
pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu mai
este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).
ARSURI/ARSURILE CHIMICE:
Substanţele corozive sunt cel mai des acizi sau baze şi pot determina leziuni interne sau externe.
 acizii (HCl) determina necroze de coagulare care sunt autolimitante în profunzime prin
limitarea crustei (proteine tisulare coagulate)
 bazele (NaOH) determina necroza de colicvaţie (de lichefiere) care se extinde cu uşurinţă
până în profunzimea ţesuturilor.
Arsurile chimice externe:
Arsurile externe sunt leziuni de contaminare. Prin contactul tegumentului sau al mucoasei cu
substanţele corozive pot lua naştere leziuni a căror gravitate se apreciază în funcţie de aceeaşi clasificare ca la
arsurile termice.
Prespital
- evaluarea victimei, apel de urgenţa 112
- protectia salvatorilor
 - decontaminare largă, pe cât posibil imediată prin îndepărtarea de urgenţă a tuturor pieselor de
îmbrăcăminte contaminate şi consecutiv spălare abundentă şi intensă cu apă,
- liniştirea pacientului
- !! In cazul arsurilor cu fosfor leziunile se spala si se mentin umede pentru ca fosforul se aprinde
spontan la 34°C.

Arsurile chimice interne (prin ingestie)

Prespital
- evaluarea pacientului / pozitionarea în PLS
- apel de urgenţă 112
- pacientul se supraveghează, nu se administrează nimic peroral, nu se provoacă vărsătura (pericol de
declanşare de noi leziuni esofago-faringiene), liniştirea pacientului
Arsuri chimice prin inhalare
- prin inhalarea gazelor corozive se declanseaza leziuni grave traheo-bronşice şi pulmonare până la
edem pulmonar
- chiar dacă practic toate gazele iritante declanşează tuse iritativă, dispneea şi hipoxia depind
substanţial de caracteristicele lor fizice: o substanta ajunge cu atât mai profund în plămân, generând
leziuni la acest nivel, cu cât este mai uşor solubilă în grăsimi
* substanţele hidrosolubile (amoniac, HCl, formaldehida) provoacă instantaneu o simptomatologie clinică în
care predomină tusea iritativă, lacrimarea, conjunctivita îi manifestări de astm. De regulă nu apare edemul
pulmonar deoarece, de obicei , pacienţii se eliberează singuri şi rapid din zona periculoasă
* substanţele liposolubile (bioxid de sulf, clor gazos, izocianat, gaz nitros) determină mai întâi o
simptomatologie discretă care poate fi uşor neglijată, traumatismul respirator evoluând neremarcat. Cu o
latenţă de pâna la 24 h poate lua naştere edemul pulmonar toxic grav cu hipoxie, tahipnee şi cianoză
Prespital
- scoaterea pacientului din mediul toxic
- evaluarea pacientului / poziţionarea şezând / PLS / decubit dorsal funcţie de gradul de conştienţă
- apel de urgenţă 112
- liniştirea pacientului
- reevaluare periodică
Arsuri chimice oculare
- prin stropire accidentală cu substanţe corozive la nivelul globului ocular
Prespital
- întreruperea contactului cu substanţa iritantă
- evaluarea leziunii
- apel de urgenţă 112
- spălarea abundentă sub jet de apă (37°C)
!! De reţinut:
- răcirea trebuie limitată la zonele arse , altfel apare hipotermia
- în cazul unei explozii pacientul ars va fi considerat, până la proba contrarie, un traumatizat prin
explozie
- introducerea unei sonde gastrice este justificată în cazul unui pacient ars deoarece acesta prezintă
în mod constant ileus reflex
- în intoxicaţiile grave cu fumul incendiilor, arsurile feţei , ale gâtului şi căilor aeriene impun IOT şi
controlul ventilaţiei
- se evită abordul venos în zonele arse
URGENTE ALE TERMOREGLARII
A.) Hipertermia
rezultatul expunerii organismului la o temperatura ridicata, la care mecanismele de compensare (transpiratia,
vasodil. periferica) sunt depasite.
Etiologia
- efort intens la persoane neantrenate sau efectuat in mediu hipertermic
- prezinta risc crescut: obezitatea, consumul de alcool, stresul, adm. de amfetamina, batranii, copii,
gravidele, muncitorii cu echipamente de protectie etanse
Clinic
- semne generale: tegumente calde, rosii, T>41°C, deshidratare (pacientii cu soc termic nu transpira
datorita depasirii mecanismelor de termoliza), oboseala, crampe musculare
- semne neurologice: tulburari de comportament, agitatie psihomotorie, dezorientare temporospatiala,
stare pseudoebrioasa, cefalee, convulsii, coma
- semne digestive: greturi, varsaturi, diaree
- semne respiratorii: hiperventilatie cu aparitia alcalozei respiratorii
- semne CV: hTA datorita deshidratarii, vasodil. periferice si tahicardiei
Conditii de gravitate
- varstele extreme
- bolile cardio-vasculare,obezitatea
- deshidratarea,hematemeza,melena
- tulburari ale constientei,convulsii
- timpul scurs pana la aplicarea masurilor de racire a tegumentelor si a ingrijirilor medicale
TRATAMENT
Prespital
- plasarea victimei intr-un loc racoros/dezbracarea
- evaluarea functiilor vitale
- apel de urgenta 112
- racirea cu comprese umede sau pungi cu gheata pe ceafa si pe traiectul pachetelor
vasculonervoase,dar nu mai putin de 38°C
- daca este constient se aseaza in pozitie semisezanda si se administreaza bauturi reci in cantitati mici si
repetate
- daca este inconstient se aseaza in PLS
- reevaluare periodica
De retinut:
- nu se va imersa pacientul in baie de apa rece
- gradul de umiditate crescut influenteaza negativ evolutia
- odata instalata Htermia de efort evolueaza chiar daca factorii declansatori au fost suprimati
B.) HIPOTERMIA
= scaderea temperaturii centrale sub 35° C
Etiologie:
- cu aparare maxima: accidentala (munte, apa)
- cu aparare minima: coma medicamentoasa, coma epileptica, AVC, arsuri extinse, insuficiente
endocrine
- Tipuri
1.) hipotermia moderata 35°-32°C
- semne tegumentare: tegumente reci, marmorate
- semne neuromusculare:frisoane, ROT vii
 - semne respiratorii: tahipnee
- semne cardiovasculare: tahicardie, HTA
2.) hipotermia grava 32°-28C
- semne tegumentare:tegumente reci, livide, anestezie cutanata, +/- degeraturi
- semne neuromusculare: disparitia frisoanelor, ROT abolite, rigiditate, hipertonie musculara, tulburari
de constienta, pierderea constientei<31°C, coma profunda apare <28°C
- semne respiratorii: cianoza, bradipnee
- semne cardiovasculare: colaps vascular
3.) hipotermia majora<28°C
- - semne tegumentare:tegumente livide, palide,anestezie cutanata
- - semne neuromusculare: stare de moarte aparenta cu midriaza bilaterala
- - semne respiratorii, hipoventilatie
- - semne cardiovasculare: bradicardie extrema, puls central aproape imperceptibil, sub 27°C apare FV,
sub 25°C apare SCR
TRATAMENT
Prespital
- scoaterea pacientului din mediu, evaluare, apel de urgenta 112
- resuscitare la nevoie, pozitionare in PLS in caz de constienta alterata sau incazul pacientului constient
intr-o pozitie comfortabila
- dezbracare, uscare (mediul umed grabeste instalarea hipotermiei), incalzire treptata (risc de colaps)
cu paturi, sticle cu apa calda
- reevaluare periodica
De retinut:
- in caz de SCR, RCP nu va avea rezultat daca temperatura centrala este < decat 28°C. RCP va continua
pana cand T°centrala va fi peste 32°C. Sub 31°C poate apare oricand FV. La temperaturi de sub 32-34°C
se vor incerca maxim 3 tentative de defibrilare
- Adrenalina si Atropina se vor utiliza cu rezerva
- “No one is dead until warm and dead”. Reanimarea SCR secundara unei hipotermii se efectueaza pe o
perioada indelungata (protectie cerebrala)
- incalzirea se face lent, exclusiv la nivelul corpului
- midriaza bilaterala si absenta reflexului fotomotor nu reprezinta argumente suficiente pentru oprirea
reanimarii
- nu se administreaza alcool
ACCIDENTE ACVATICE
1. INECUL SI PREINECUL
2. ACCIDENTE SURVENITE IN TIMPUL SCUFUNDARII IN APA
Cauze
Accidentele acvatice survin la:
- persoane care nu stiu sa inoate
- inotatori in stari de epuizare fizica
- copii,chiar in ape putin adanci
- in sezonul rece prin caderea intr-o copca de gheata,la sanius (se asociaza si inecul)
- !!HIDROCUTIA: sincopa cardiaca reflexa a unui organism uman supraincalzit la contactul cu apa rece
- prin traumatism datorita plonjonului se pot produce traumatisme articulare (coloana), rupturi de
organe, insotite de lipotimii
- accidente suferite in timpul inotului:IMA,AVC, atac epileptic
1.INECUL
TRATAMENT:
Prespital:
- scoaterea victimei din apa prin apucare de la spate
- chemarea de ajutoare
- evaluare: respiratie / puls / posibila cauza de traumatism
- dezobstructia cailor aeriene
- incercarea de a elimina apa din caile respiratorii (obligatorie la apa de mare)
- salvatorul indoaie genunchiul si sprijina victima pe coapsa sa, avand toracele si capul decliv,
aplicandu-se cateva lovituri intre omoplati pentru usurarea evacuarii apei, nu se scutura victima cu
capul in jos, (copii mici pot fi tinuti cu capul in jos fixati de glezne pentru cateva secunde) !! nu se
efectueaza la pacientii cu traumatisme, in special cranian
- daca pacientul are trismus se va deschide cavitatea orala si apoi dupa subluxatia mandibulei se va
mentine gura deschisa folosind o spatula (coada de lingura sau alt obiect la indemana) care se
introduce totdeauna intre arcadele dentare dinspre partea laterala. Niciodata nu se incearca
deschiderea gurii patrunzand cu spatula din fata (pericol de rupere a dintilor)
- se aseaza victima cu fata in sus pe un plan dur
- se incepe RCP, in timpul respiratiei artificiale la un inecat insuflatia aerului se face mai greu ca la un
plaman normal (spasm bronhiolar, pelicula de apa alveolara,atelectazii pulmonare, edem pulmonar)
- reevaluare periodica
!! De retinut:
- la inecatii care au inghitit in timpul accidentarii cantitati mari de apa, destinzand brusc stomacul,
exista pericolul inundarii cailor respiratorii prin varsaturi, fiind justificata evacuarea printr-o sonda
gastrica
- hipotermia ce apare frecvent joaca rol de protectie cerebrala fiind motiv pentru resuscitare
prelungita dar poate genera complicatii prin ea insasi. Este de evitat reincalzirea rapida datorita
riscului de FV si colaps vascular
- se evita folosirea masiva a diureticelor
- se corecteaza hipoglicemia asociata hipotermiei
- folosirea obligatorie a minervei in suspiciunile de inec cu traumatism cranian asociat

SPANZURAREA
= accidentala sau ca mod de autoagresiune,
se soldeaza frecvent cu deces
= poate fi :
- completa cand picioarele atarna in gol
- incompleta cand picioarele se sprijina pe sol
Clinic:
- semne respiratorii: dispnee, polipnee, cianoza, stop respirator
- semne CV: tahi- sau bradicardie, HTA, colaps
- semne neurologice: agitatie, mioza sau midriaza, hipertonie, rigiditate, Babinski +, deficit motor,
convulsii coma
- alte semne: petesii, hematoame faciale si conjunctivale, leziuni laringotraheale, leziuni medulare
TRATAMENT
Prespital
 - degajarea victimei prin taierea franghiei evitand caderea pacientului , nu se lasa franghia in jurul
gatului (risc de garou venos) dar se pastreaza pentru ancheta judiciara
- manipulare avand grija sa se respecte axul cap-gat-trunchi - risc major de leziune a coloanei cervicale
- evaluarea functiilor vitale
- apel de urgenta 112
- inceperea resuscitarii fara a efectua hiperextensia capului, pana la proba contrarie se considera ca are
un traumatism al coloanei cervicale.
- reevaluare periodica
De retinut:
- nu se efectueaza hiperextensia capului
- se fixeaza obligatoriu minerva
- umplerea vasculara intempestiva poate agrava edemul cerebral
- introducerea unei sonde gastrice permite prelevarea de probe pentru depistarea de toxice asociate in
cadrul unui act autoagresiv

ELECTROCUTAREA
La contactul cu curentul electric pacientul este primejduit:
- prin actiunea primara a curentului care se exteriorizeaza sub forma leziunilor electrice sau termice. La
locul de intrare (marca de intrare) se constata o escara profunda de intindere mica, in timp ce la locul
de iesire a curentului electric pot fi vazute leziuni tisulare extinse (marca de iesire)
- prin constituirea leziunilor secundare, traumatice, ce deriva din cele primare: prabusire de pe stalpul
de curent electric, fracturi, rupturi de organe
In functie de tensiunea electrica implicata accidentele se impart in:
- accidente la tensiune electrica joasa (pana la 1000 V) declanseaza aritmii cu risc vital
(FV) tensiunile sub 50 V sunt inofensive in mod obisnuit
- electrocutari la tensiune inalta (>1000 V) determina arsuri profunde pana la
carbonizare. Musculatura se poate bloca in contractura pe firul conductor electric si
poate da nastere la tetanizarea anumitor grupe musculare (m. respiratori) sau la leziuni
secundare (fracturi)
- fulgerarea este o forma particulara, o electrocutare la tensiune inalta (3-200 milioane
V) cu actiune scurta de domeniul milisecundelor. Fulgerarea directa a unei fiinte
umane este de obicei mortala (SCR prin FV, arsuri grave) . Dupa descarcarea fulgerului
pe suprafata pamantului se formeaza, in jurul locului respectiv, un cornet de tensiune,
in perimetrul caruia persoanele sunt periclitate prin asa numita tensiune de pas.
Gravitatea leziunilor produse este in functie de:
- intensitatea curentului
- tensiune
- rezistenta I = U/R , rezistenta pielii umede si subtire este 1 ohm iar a pielii uscate si
groase de 1000 de ohm
- natura curentului: curentul alternativ este mai periculos decat curentul continuu
Clinic
- alterarea starii de constienta, coma, crize convulsive
- deficit motor, pareze, sindrom extrapiramidal, leziuni la nivelul trunch. vasculo-nervoase
- insuficienta respiratorie acuta, tetanizarea m. respiratori, SCR
- semne CV: aritmii (apar imediat sau chiar dupa o zi de la accident) hipotensiune (electrocutari la
tensiuni inalte) sau hipertensiune (electrocutari la tensiune joasa), colaps
 - arsuri (marca de intrare / iesire), leziuni musculare, mioglobinemia ↑, leziuni renale, fracturi osoase
TRATAMENT:
Prespital:
- asigurarea masurilor de autoprotectie: intreruperea sursei de curent, prevenirea
riscului repetarii accidentului
- in electrocutari la inalta tensiune se pastreaza distanta de siguranta pentru a evita
crearea unui arc de tensiune; cel putin 1 cm pentru 1000 V deci la un cablu de inalta
tensiune cam 4-5 m
- scoaterea victimei din zona de risc
- in electrocutarile cu tensiune joasa, cablul se va indeparta de pacient cu ajutorul unei
bare confectionate din material slab conductor(lemn, plastic, cauciuc)
- evaluarea functiilor vitale
- apel de urgenta 112
- protectia coloanei cervicale (pozitie in ax, guler cervical)
- resuscitare la nevoie/pozitionare in PLS,atentie la politraumatizat
- in caz de arsura se protejeaza plaga prin aplicarea unui pansament curat(batista
curata,cearceaf)
- reevaluare periodica
!! De retinut:
- este interzisa indepartarea / taierea firelor electrice fara instrumente izolatoare
- VOLTAJUL ARDE SI AMPERAJUL OMOARA
- femeia gravida, chiar in absenta semnelor de gravitate, trebuie transportata, sub asistenta medicala,
intr-un spital pentru riscul de moarte fetala
- arsurile electrice sunt profunde => eliberarea de mioglobina in circulatie => precipitare renala =>
IRA; alcalinizarea previne precipitarea renala
- arsura oculara se spala indelung apoi se panseaza ambii ochi
URGENTE METABOLICE
1.) HIPERGLICEMIA
- identificata prin valori crescute ale glicemiei, la un pacient cunoscut diabetic sau nou descoperit, cel mai des
aflat in coma.
Prespital
- de obicei este o coma linistita, in primul moment cu functii vitale pastrate
- evaluarea pacientului
- pozitionare in PLS
- suspicionarea hiperglicemiei la pacientii diabetici in coma
- apel de urgenta 112
- reevaluare periodica
De retinut:
- nu este indicata o reechilibrare oarba in prespital
- initierea insulinoterapiei poate astepta pana la internarea in clinica. Glicemia trebuie sa scada lent
deoarece in modificari rapide ale osmolaritatii apare pericolul sindromului de dezechilibru.
Concomitent se face substitutia K care scade totdeauna sub insulinoterapie
SIMPTOMATOLOGIE:
 -
2.) HIPOGLICEMIA
- reprezinta scaderea glicemiei sub 80 mg / dl, scaderea sub 40 mg / dl defineste hipoglicemia severa
- necesita interventie terapeutica rapida datorita suferintei la nivel neuronal
Cauze
- pacienti diabetici care isi supradozeaza insulina
- pacienti diabetici sub terapie antidiabetica orala care au o dieta inadecvata
- abuzul de alcool
- lipsa alimentatiei
Clinic
- simptomatologie nespecifica instalata rapid: neliniste, transpiratii, cefalee, ameteli, halucinatii, delir,
convulsii, coma, ROT exagerate, Babinski +, hipersialoree, tahicardie, palpitatii
SIMPTOME:

TRATAMENT
Prespital
- evaluarea functiilor vitale
 - pacient constient: adm. orala de glucoza (dulce concentrat)
- pacient inconstient: pozitionare in PLS sau dupa caz resuscitare
- apel de urgenta 112
- reevaluare periodica
De retinut:
- pana la proba contrarie orice coma la un diabetic se va considera coma hipoglicemica
- nici o manifestare clinica nu este specifica hipoglicemiei
- diagnosticul hipoglicemiei nu poate fi eliminat pe considerentul ca este perioada postprandiala
- betablocantele pot induce hipoglicemie mascand simptomatologia
- gradul hipoglicemiei nu se coreleaza intotdeauna cu gradul severitatii tabloului clinic
SOCUL ANAFILACTIC
Socul anafilactic reprezinta varianta extrema a unei reactii de intoleranta la:
- medicamente: substante coloide, substante de contrast Röntgen
- otravuri de origine animala: intepaturi de insecte, muscatura de sarpe
- produse de origine vegetala: spori, polen
- alimente: nuci, capsune , piersica
Rolul declansator il reprezinta eliberarea necontrolata de mediatori precum histamina si leucotrienele din
celulele sistemului imun.
Reactie anafilactoida: reactie grava, imediata, clinic similara celei anafilactice, fara specificarea mecanismului
patogenic.
Clinic
- apar la 2-3 min pana la 2-3 ore de la contactul cu factorul declansator
- tegumente si mucoase: eritem, urticarie, edem
- tract gastrointestinal: greata, varsaturi
- aparat respirator: bronhospasm, tuse iritativa, edem glotic
- sistem circulator: tahicardie, hipotensiune, palpitatii, vasodilatatie periferica “vasoplegie”
TRATAMENT:
Prespital
- intreruperea expunerii la agentul declansator
- evaluarea victimei
- pozitionare in Trendelenburg
- apel de urgenta 112
- la nevoie resuscitare
- reevaluare periodica
!! De retinut:
- adrenalina este tratamentul specific, corticoizii intaresc efectul ei
- interventia imediata e esentiala
- protectia cailor respiratorii
URGENTE TOXICOLOGICE
Patrunderea in organismul uman,voluntara sau involuntara,pe cale digestiva, respiratorie sau cutanata a unor
substante toxice
( solide, lichide, gazoase) care determina tulburari grave, uneori letale, poarta numele de intoxicatie acuta
Substanta toxica = orice fel de substanta care, introdusa in organism, provoaca tulburari
functionale sau leziuni organice
In functie de modul si de locul de producere pot fi:
- voluntare
 - accidentale (involuntare)
- profesionale: nerespectarea / necunoasterea normelor de protectie a muncii
- criminale: in scop de omucidere
Manevre terapeutice generale:
- simptomatologia din intoxicatii este nespecifica, simptomul cel mai frecvent fiind
alterarea starii de constienta, de o gravitate dependenta de actiunea toxicului (efect
predominant stimulator sau predominant sedativ) si de cantitatea ingerata
- aproximativ 5% din totalul intoxicatiilor releva simptome clinice caracteristice:
intoxicatia etanolica-miros caracteristic, intoxicatia cu CO-culoarea rosie a
tegumentelor
Suspiciunea unei intoxicatii:
- depozitia persoanelor intoxicate, in masura in care sunt reactive
- depozitia martorilor / apartinatorilor
- circumstantele concrete: seringi gasite langa pacient, cutii cu medicamente, scrisori de
despartire
- depistarea unei stari de alterare a constientei, cu sau fara compromiterea sistemului
cardio-circulator, si care nu are alta explicatie posibila
- caz de deces neelucidat
TRATAMENT
Prespital
- scoaterea victimei din mediul toxic / indepartarea toxicului
- evaluarea functiilor vitale / pozitionare in PLS
- apel de urgenta 112
- la nevoie resuscitare (atentie la intox. prin inhalare de toxic)
- reevaluare periodica
De retinut:
- midriaza bilaterala areactiva se poate datora toxicului in sine si nu anoxiei cerebrale
- o intoxicatie acuta poate fi grava chiar daca pacientul nu este in coma
INTOXICATIA CU ALCOOL ETILIC
- Cauze:
- Impregnarea masiva si brutala a organismului cu alcool etilic, depasind capacitatea de epurare a
ficatului.
- Semn caracteristic: foetor alcoholicus (exhalarea mirosului de alcool)
- I Stadiul de excitatie 1-2 g‰.
- Se caracterizeaza prin euforie, dezinhibare, tulburari de vorbire (disartrie, logoree) tulburari de mers,
de echilibru, de vaz (diplopie)
- II Stadiul de hipnoza 2-2,5 g‰.
- Se caracterizeaza prin: somnolenta, tahicardie, analgezie partiala
- III Stadiul de narcoza 2,5-4 g‰
- Se caracterizeaza prin torpoare sau coma de gradul I-II, hipotensiune, hipoglicemie
- IV Stadiul de asfixie >4 g‰
- Se caracterizeaza prin coma de grad III-IV, insuficienta respiratorie, soc, hipotermie
Prespital
- evaluarea pacientului
- in stadiile I si II pacientii trebuie mutati intr-un loc care sa le ofere siguranta pana la trezire, pozitionare
obligatorie in PLS
 - in stadiile III si IV se pozitioneaza in PLS apoi apel de urgenta 112
- protectie termica
- reevaluare periodica
De retinut:
- intoxicatia alcoolica poate masca alte afectiuni concomitente cu risc vital, precum hipoglicemia,
intoxicatiile medicamentoase adiacente si traumatismele cranio-cerebrale
- in cadrul manevrelor se va tine seama si de hipotermia asociata
- pozitionarea in PLS
- alcoolemia cu potential letal se situeaza la 2,5-5 g‰
- coma etanolica este singura coma la care la scor Glasgow < 8 se poate renunta la IOT
INTOXICATIA CU CO
• intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala. CO, gaz incolor, inodor si fara gust
este degajat de toate combustiile incomplete.
 toxicitatea este data de afinitatea de circa 200-300 de ori mai mare a CO fata de Hb in comparatie cu
O2, in consecinta instalandu-se hipoxia celulara.
 Simptome:
 sunt functie de concentratia CO:
 - 5% - 30% - afectarea functiei vizuale, cefalee, ameteli, palpitatii, dezorientare, stare pseudoebrioasa,
frisoane
 - 30% - 50% - somnolenta progresiva, alterarea constientei, coma
 - 50% - 70% - deces in 10 min pana la 1 h, coloratia clasica rosu-ciresiu
 - > 70% - deces in cateva minute
TRATAMENT:
Prespital
- atentie la protectia salvatorilor
- scoaterea victimei din mediul toxic, aerisire
- evaluarea functiilor vitale
- persoane inconstiente – pozitionarea in PLS, persoane constiente – in pozitie semisezanda
- apel de urgenta 112
- resuscitare la nevoie
- reevaluare periodica
De retinut:
- pulsoximetria indica in mod fals valori cvasinormale in intoxicatia cu CO
- inhalarea “gazului de oras” nears nu duce la intoxicatia cu CO
- la un pacient cu arsuri grave intoxicatia cu CO este deseori greu de remarcat