Viziunea despre lume in Povestea lui Harap-Alb

Basmul este o opera epica in proza sau in versuri, de mare intindere, in care se povestesc
intamplari fantastice puse pe seama unor personaje sau forte supranaturale aflate in
lupta cu fortele raului, pe care le inving. Termenul provine din slava veche (basni =
“nascocire”, “scornire”).

In basm, lumea reprezentata este fabuloasa, datele lumii reale sunt asimilate si dezvoltate
la dimensiunea supranaturalului. Timpul (in illo tempore) si spatiul au o ordine proprie,
in care nu functioneaza nicio limita, evenimentele fiind poriectate in dimensiune
fabuloasa. Timpul si spatial sunt nedeterminate, ceea ce confera basmului caracter
mitic. Tema basmului o constituie lupta dintre personajele intruchipand “binele” si
cele care intruchipeaza “raul”. Formulele traditionale ( initiale, mediane si finale) care
insotesc discursul narativ au rolul de a de a face trecerea de la lumea reala la cea
fictionala care este fabuloasa (in basm).Motivele narrative specific basmului sunt:
motivul calatoriei, al supunerii prin viclesug, al complotului, al probelor/incercarilor, al
superioritatii mezinului, motivul petitului, motivul nuntii. Preluand toate aceste
trasaturi, basmul cult imbogateste specia literara, prin elementele ce tin de
originalitatea si viziunea unui autor cunoscut, care interpreteaza in mod creativ reperele
basmului popular. In basmul cult “Povestea lui Harap-Alb”, alaturi de motivele enuntate,
apar si altele: motivul animalului nazdravan, motivul hainelor si al armelor din tinerete,
motivul imparatului fara urmasi (care costituie intriga reprezentata de o lipsa sau
deficienta). Numele craiului este atribuit in mod ironic: desi nu are urmasi pe linie
masculina, el se numeste Verde-imparat.

Basmul “Poveste lui Harap-Alb”, aparut in revista “Convorbiri literare”, in 1877, evoca o
lume taraneasca, in care legatura cu realitatea este pastrata, dar intamplarile capata
character aventuros si fabulous. Textul are caracteristicile unui bildungsroman,
deoarece sunt prezentate probele pe care trebuie sa le depaseasca un tanar, in
formarea sa ca om, urmand sa-si assume responsabilitatea de a-I conduce pe altii: “Cand
vei ajunge sit u odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede
celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul”.

Preluand tiparul narativ al basmului popular, actiunea din basmul cult are un grad mare de
stabilitate, care cuprinde: o situatie initiala de echilibru, prezentata in incipit:”Amu cica
era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori”; dereglarea echilibrului initial –
fratele craiului, Verde-imparat nu avea “feciori” care sa-I urmeze la tron; recuperarea
 echilibrului – Harap-Alb depaseste toate probele si devine un tanar capabil sa ocupe
tronul; restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului – Harap-Alb se casatoreste cu fata
Imparatului Ros si primeste imparatia.

Naratiunea obiectiva se realizeaza la persoana a III-a, viziunea este “par derriere”, naratorul
este omniscient, obiectiv, heterodiegetic, iar focalizarea este zero sau nonfocalizare.
Totusi, in cateva situatii naratorul paraseste atitudinea obiectiva si intervine in realitate.
Fiind neinitiat, mezinul se rataceste in padurea-labirint si este nevoit sa-l ia pe Span ca
sluga, desi Craiul il avertizase sa se fereasca de acesta si de “…omul ros (…) caci sunt
foarte sugubeti”. Personajul este caracterizat direct, pentru a sublinia naivitatea de care
a dat dovada cand a intrat in fantana, pierzandu-si identitatea: “Fiul craiului, boboc in
felul sau la trebi de-aieste…”. “Simbolismul fantanii sau al izvorului este cel al regenerarii
si purificarii”. Intrarea in fantana este echivalenta coborarii in Infern si reprezinta
decaderea pe scara sociala, deoarece din fiu de crai a ajuns rob. Ea capata semnificatia
unui botez. Pana la aceasta secventa secventa, naratorul a numit personajul “fiul
craiului” sau “mezinul”. Dup ace este “botezat” si i se atribuie un nume, incepe sa
cunoasca greutatile vietii. Este obligat de Span sa accepte schimbarea identitatii sis a
jure pe palos ca-l va sluji, fara sa divulge adevarul, pana va muri si va invia: “…si atata
vreme sa ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie”. Moartea si invierea din final
reprezinta eliberarea de juramant. Spanul este personajul antagonist si intruchiparea
raului, dar are rolul de a-l initia pe fiul craiului, fiind “un rau necesar”.

Formula initiala, corespunzatoare incipitului, apare usor modificata, dar diferntele sun
importante: “Amu cica era odata…”. Prin forma popular a adverbului e timp se
realizeaza transpunerea actiunii intr-un timp present si concret, urmat de cuvantul
incident “cica”, folosit pentru a sugera idea ca naratorul nu-si asuma responsabilitatea
celor ce vor fi relatate, ca si cum le-ar sti din auzite. In basmul popular, reperele spatiale
se refera, de obicei, la imparatii sau la taramul celalalt. In basmul cult spatial este mult
mai apropiat de cel real: “intr-o tara” sau “intr-o alta tara,mai departata”, confirmand
fuziunea real-fabulos. Ca spatii simbolice sunt prezente padurea-labirint, fantana, podul
peste care trece din lumea cunoscuta intr-o lume noua, asa cum Praslea trecea de pe
taramul nostrum pe taramul celalat. Cu fiecare proba la care este supus se definitiveaza
formarea sa ca om si viitor imparat. Pentru ca a cunoscut greutatile vietii, va fi capabil
sa-I inteleaga pe cei aflati in necaz.

In basmul cult probele ajung sa se multiplice. Harap-Alb este pus de Span sa aduca salatele
din Gradina Ursului si pielea si capul cerbului. Primele doua probe le trece cu ajutorul
Sfintei Duminici care ii da sfaturi si obiecte magice, cum ar fi obrazarul si sabia lui Statu-
 Palma-Barab-Cot, necesare pentru a se feri de ochiul otravit al cerbului si pentru a-I taia
capul. Cea de-a treia proba – aducerea fetei Imapratului Ros – presupune alte sase
probe. Harap-Alb si cei cinci prieteni fabulosi reusesc sa doarma in casa de arama
incalzita peste masura, pentru ca Gerila a racit-o, acest fapt semnificand proba focului.
Trec proba ospatului cu ajutorul lui Setila si Flamanzila, iar alegerea macului de nisip se
face cu ajutorul furnicilor – proba indemanarii si a rabdarii. Fata de imparat, pazita pe
timpul noptii, este vazuta de Ochila si adusa de Pasari-Lati-Lungila din locurile in care
aceasta se pitise – “in dosul pamantului (…) sub umbra iepurelui”; “in varful muntelui”,
dupa o stanca si in cele din urma, dupa luna. Craiasa furnicilor si craiasa albinelor, carora
le facuse adapost, ii daruiesc cate o aripa si-I fagaduiesc ajutorul, la nevoie (donatori).
Accepta tovarasia celor cinci aparitii neobisnuite, personaje pe care si-I face prieteni, de
la care va primi ajutor (adjuvanti). Craiasa albinelor il ajuta pe Harap-Alb sa o ghiceasca
pe fata de imparat, iar calul o intrece pe turturica fetei si adduce smicelele de mar dulce,
apa vie si apa moarta.

Desi faptele sunt preponderente, Creanga este un artist desavarsit,preocupat de arta

nararii. Cele mai importante caracteristici ale artei lui Creanga, care contureaza
originalitatea sa de povestitor unt: umorul, oralitatea, eruditia paremiologica (citeaza
cu mare placer proverb,zicatori, vorbe de duh, introduce prin expresia “vorba ceea”),
fraza rimata si ritmata, exprimarea mucalita sau intorsatura frazei: “sa traiasca trei
zile cu cea de-alaltaieri”.

Harap-Alb se afla in conflict cu Spanul care i-a furat identitatea si vrea sa-l duca la pieire
pentru a-I lua locul. Profitand de naivitatea tanarului, care intra in fantana, Spanul il
pune sa jure pe palos ca va devein sluga lui, primind in acelasi timp numele Harap-Alb
(harap, arap inseamna sluga; om negru). Conflictul se rezolva prin victoria personajului
care intruchipeaza binele – Harap-Alb si pedepsirea antagonistului – personajul care
intruchipeaza raul. Harap-Alb reuseste sa-l invinga pe Span pentru ca stie sa-si faca
prieteni de nadejde care il ajuta la necaz. Spanul il supune pe Harap-Alb la probe care se
constituie in tot atatea exeperiente de viata. Conflictul dintre Harap-Alb si Span este
evidentiat de narrator cu fiecare proba la care este supus personajul, mai ales ca acesta
intelege intentiile Spanului de a-l duce la pierzanie, dar trebuie sa I se supuna, conform
juramantului facut. Sfanta Duminica ii da sfaturile cele mai bune pentru a reusi sa treaca
peste incercari. Totodata naratorul nu scapa prilejul de a transpune conceptiile acesteia
despre lume, fiind o voce a intelepciunii populare: “…asa e lumea asta si, de-ai face ce-ai
face, ramane cum este ea; nu poti s-o intorci cu umarul, macar sa te pui in ruptul
capului”.Tot sfanta Duminica este cea care il imbarbateaza, cand constata ca ezita sau se
dovedeste fricos in fata incercarilor la care este supus: “…Vai de mine, Harap-Alb, zise
 sfanta Duminica,parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, dar, dupa cate vad, esti mai
fricos decat o femeie!”. Se poate remarca diferenta dintre eroul basmului popular si
protagonistul basmului cult. Harap-Alb nu are nimic din vitejia si curajul unui Fat-
Frumos. Singurul episode in care dovedeste curaj este la trecerea podului, cand ataca
ursul, care era de fapt tatal sau imbracat in blana de urs. Curajul ii vinde din sfaturile
Sfintei Duminici si din sprijinul primit din partea calului, care “da navala asupra ursului”.
In celelalte situatii, personajul isi tradeaza lipsa de curaj, de accea este impropie
numirea lui ca erou. El are alte calitati, unele fiind dobandite pe parcurs. In finalul
basmului, naratorul isi arata atasamentul faata de personaj si satisfactia pentru
pedepsirea antagonistului, prin folosirea dativului etic in prezentarea modului in care a
fost pedepsit Spanul: “Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul
ceului (…) dandu-I drumul de-acolo…”

Consider ca viziunea “lumii pe dos”, asa cum rezulta din opera lui Ion Creanga prezentata si
de Sfanta Duminica in cateva randuri, este conturata in mod original si devine
verosimila, intrucat scriitorul nu-si propune sa o schimbe, cid oar sa o accepte: “Lumea
asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; putini suie, multi coboara, unul macina la
moara”. Mesajul essential pe care il transmite acest basm este ca drumul initierii
protagonistului in viata, dincolo de toate valentele simbolice, ramane un exemplu
formativ (educativ) pentru orice tanar obisnuit, indiferent de epoca istorica. In timp ce
in lumea contemporana formarea nu mai este neaparat o initiere, ci o descoperire a
lumii fara nicio logica progresiva, constructia personajului principal din “Povestea lui
Harap-Alb” propune un model de evolutie care nu arde etapele.