Sunteți pe pagina 1din 4

Când dorești să construiești o rețea de franciză trebuie să oferi o imagine universală a rețelei pentru a

face fiecare magazin ușor de recunoscut de către clienți. Din acest motiv este foarte important să pregătești
imaginea rețelei din timp, primul pas fiind elaborarea unui logo. Apoi va trebui să decizi modul de vizualizare
și dispunere a produselor în fiecare outlet deschis sub numele aceluiași brand. Bineînțeles, nu trebuie uitată
partea legală, trebuie reglementate toate aspectele asociate cu logo-ul afacerii precum obținerea dreptului
exclusiv de utilizare și dispunere a acestuia. Numai atunci poți începe să planifici dezvoltarea afacerii într-o
rețea de franciză.

În prezent, franciza este reglementată de Ordonanța nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei,
așa cum a fost aprobată, modificată și publicată din noi în baza Legii nr. 79/1998, act normativ care
stabilește, cu titlu general, cadrul legal aplicabil francizei (denumită în cele ce urmează Ordonanța).

Cu titlu general, Ordonanța definește noțiunile incidente oricarui contract de franciză, respectiv
termenii de franciză, francizor, beneficiar, rețea de franciză și know-how. Astfel, actul normativ
conturează franciza ca un sistem de comercializare în care francizorul, în calitate de titular al unor drepturi de
proprietate intelectuală și de know-how necesar, acordă beneficiarului dreptul de a exploata și dezvolta o
afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, în schimbul unei redevente. De asemenea, actul normativ
conturează câteva norme destinate să guverneze relațiile dintre părțile la contractul de franciză, cu referire în
principal la: conținutul minimal și principiile după care ar trebui să se guverneze contractul de franciză,
obligațiile părților, aspecte de proprietate intelectuala, incetarea contractului, exclusivitate, nonconcurenta si
confidentialitate, publicitate si selectie.

Francizorul trebuie să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială care fac
obiectul francizei și să asigure beneficiarilor pregătirea inițială necesară și asistența tehnică și
comercială permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale. Dincolo de aceste cerințe
minimale, francizorul se presupune că va utiliza inclusiv mijloacele financiare proprii în scopul
promovării marcii sale, cercetării și inovației, pentru a asigura viabilitatea și dezvoltarea produsului,
tehnologiei sau serviciului care face obiectul contractului de franciză.

Norme privind relațiile dintre părți. Relațiile precontractuale, contractuale, postcontractuale

Faza precontractuală are ca scop să permită fiecărei părți să-și confirme decizia de a colabora.

Francizorul furnizează viitorului beneficiar informații care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoștință
de cauză, la derularea contractului de franciză.

Francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului informații despre:


 experiența dobândită și transferabilă;
 condițiile financiare ale contractului, respectiv redeventa inițială sau taxa de intrare în
rețea,redeventele periodice, redeventele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de
servicii și tarifele privind produsele, serviciile și tehnologiile, în cazul clauzei obligațiilor contractuale
de cumpărarare;
 elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat și să-și
întocmească planul financiar;
 obiectivele și aria exclusivității acordate;
 durata contractului, condițiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor rețelei de franciză, protejând drepturile de
proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin menținerea identității comune și a
reputației rețelei de franciză.

Contractul de franciză trebuie să definească, fără ambiguitate, obligațiile și responsabilitățile fiecărei părți,
precum și orice alte clauze ale colaborării.

Francizorul trebuie să îndeplinească urmatoarele cerințe:

a) să dețină și să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării rețelei de franciză;

b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială;

c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire inițială, precum și asistență comercială și/sau tehnică permanentă, pe
toată durata existenței drepturilor contractuale.

Contractul de franciză trebuie să cuprindă urmatoarele clauze:

 obiectul contractului;
 drepturile și obligațiile părților;
 condițiile financiare;
 durata contractului;
 condițiile de modificare, prelungire și reziliere.

Contractul de franciză va respecta urmatoarele principii:

Dintre aspectele mentionate de Ordonanța nr. 52/1997 cu titlu de principii ce trebuie avute în vedere la
negocierea contractului de franciză, enumeram urmatoarele:
 fixarea duratei contractului de franciza astfel încât să-i permită francizatului amortizarea investițiilor
specifice;
 stabilirea clară și fără echivoc a condițiilor de reziliere a contractului, precum și instituirea unui
preaviz suficient de mare pentru notificarea intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de
a nu semna un nou contract;
 precizarea obligațiilor financiare ale beneficiarului și stabilirea acestora astfel încat să favorizeze
atingerea obiectivelor comune;
 reglementarea precisă a condițiilor în care poate opera cesiunea drepturilor decurgând din contract,
precum și modalitățile de desemnare a unui succesor;
 protejarea know-how-ului transmis de francizor prin includerea unor clauze de nonconcurență;
 instituirea unui drept de preemptiune, daca se considera necesar pentru mentinerea sau dezvoltarea
rețelei.

Prin contractul de franciză, francizorul controlează respectarea tuturor elementelor constitutive ale
imaginii mărcii. Marca francizorului, simbol al identității și al renumelui rețelei de franciză, constituie
garanția calității produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta garanție este
asigurată prin transmiterea și prin controlul respectării know-how-ului, furnizarea unei game omogene
de produse și/sau servicii și/sau tehnologii. Francizorul se asigură că beneficiarul, printr-o publicitate
adecvata, face cunoscut că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu
francizorul său sau cu alte persoane.

Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevente și îl autorizează să utilizeze marca
produselor și/sau serviciilor și/sau tehnologiilor, know-how-ul ori o altă experiență deosebită de
franciză, precum și orice alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susținut
permanent de asistența comercială și/sau tehnica a francizorului, pe toată durata de valabilitate a
contractului de franciză.

Francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligațiilor contractuale și îi va


acorda un termen rezonabil de remediere.

La încetarea relațiilor contractuale, relațiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurențe
loiale.

Francizorul poate să impună obligații ferme fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului
confidențial al afacerii și, în special, neutilizarea know-how-ului de către o rețea concurentă.
În cazul în care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate, vor fi respectate
urmatoarele reguli:

1. dacă este încasată o taxă de intrare în rețeaua de franciză, la semnarea contractului de


franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporțională cu
taxa de intrare și se adaugă acesteia;
2. în lipsa taxei de intrare, modalitățile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în
cazul rezilierii contractului de franciză;
3. taxa de exclusivitate poate fi destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare
implementării francizei și/sau pentru a delimita zona și/sau pentru know-how-ul transmis;
4. contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părți;
5. durata este determinată în funcție de caracteristicile proprii fiecărei francize.

Francizorul poate să impună o clauză de nonconcurență și de confidențialitate, pentru a împiedica


înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.

În temeiul relațiilor contractuale cu beneficiarii săi, francizorul va întemeia o rețea de franciză, care
trebuie exploatată astfel încât să permită păstrarea identității și renumelui rețelei pentru care
francizorul este garant.

Rețeaua de franciză este formată din francizor și beneficiari. Prin organizare și dezvoltare,
rețeaua de franciză trebuie să contribuie la ameliorarea producției și/sau distribuției de produse
și/sau de servicii.

S-ar putea să vă placă și