Gabriela Mimi Boroianu

GABRIELA MIMI BOROIANU
NOSTALGIILE CUVINTELOR
~ poezii ~
editura StudIs
~ Iaşi 2018~
Gabriela Mimi Bororianu
Redactor: Lenuş Lungu

Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web)
Corectură: Gabriela Mimi Boroianu
Tehnoredactare: Ioan Muntean
Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (prelucrare foto web)
Ediţie apărută şi îngrijită sub coordonarea administraţiei reţelei sociale

Cronopedia (lenusa.ning.com)
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BOROIANU, GABRIELA MIMI
Nostalgiile cuvintelor/Gabriela Mimi Boroianu.
- Iaşi : StudIS, 2018
ISBN 978-606-48-0029-9
821.135.1
Tipărit la Editura StudIs – Iaşi

Tel. 0232.217.754
Mobil: 0745.263.620
~2~
Nostalgiile cuvintelor
GABRIELA MIMI BOROIANU
editura StudIs
~ Iaşi 2018~
~3~
~4~
„Nostalgiile cuvintelor” sau poemele unei

răvășitoare dispariții
Poeta și prozatoarea severineană Gabriela Mimi

Boroianu își confirmă o dată în plus, sensibila, viguroasa
evoluție ascendentă din ultimii ani și își marchează
această etapă fastă, prodigioasă, a activității sale de
creație, prin noul său volum de versuri „Nostalgiile
cuvintelor”.
Poetă a iubirii, prin excelență, sentiment abordat cu
predilecție în infinite ipostaze ale neîmplinirii și suferinței,
autoarea își radicalizează și acutizează în noul volum
registrul emoțional până la pragul de sus al unui sfâșietor
lamento rostit cu autenticitate a trăirilor, forță expresivă:
„numai dorul tău/roade și roade/ca un vierme/în sufletul
meu/închis în el ca într-un cocon” sau: „mergi înaintea
mea/ca într-un vis de noapte lungă/și frigul ne coboară
peste inimi/ca o șoaptă sinistră/îți aud zurgălăii
pașilor/cum se lovesc de nămolul înghețat al
drumului/uneori mai aproape/uneori mai departe/numai
moartea stă/la o aruncătură de băț//și te strig cu
disperare/dar numele tău e înghițit de ecou/și nici mâinile
~5~
mele nu te mai găsesc/apucă doar nimicul care te

înghite”...
În bună măsură, discursul se plasează sub semnul
lui Eros și Thanatos, al iubirii și morții, ființa dragă este
evocată, precum în bocetele, „dalbul pribeag” (superbă,
frisonantă metaforă a mortului iubit!), prin notații
sugestive, ce reconstituie tulburător, cu accente de
autentic lirism, momentul greu, răvășitor, al ireversibilei,
„marii treceri”: „te-ai mohorât ca vremea/așa hotărât ți-ai
strâns zilele/și-ai luat-o pe un drum/cu un singur sens/iar
toamna își adunase fustele foșnitoare/și își târâia tristețea
în urma ta//te-am strigat.../m-am rugat să nu pleci/dar ți-ai
continuat drumul nepăsător/cu ochii lipsiți de lumină”...
În actuala etapă de evoluție a scrisului său,
Gabriela Mimi Boroianu cultivă realizări notabile, poezia
de notație și admosferă care-i facilitează
reconstituirea/evocarea, cu reală autentică vibrație
emoțională, lirică, un anume moment existențial cu
semnificații aparte, din biografia sa sentimentală,
admosferă de un subliniat dramatism în care s-a
consumat acesta și mai ales, starea de spirit a eroului
liric: „fântâna din curte secase/ca iubirea din suflete/chiar
și ciutura era crăpată/iar apa se scurgea așa/ca viața
printre degete/umbrele oricum nu beau apă rece/ele
înghit doar amintiri...//și-atâta liniște/și-atâta
încremenire/se înstăpânise în ogradă/că numai umbrele
își mai lăsau mângâierile/să cadă asupra ei/și nu venea
nimeni să le gonească/și nici un dor nu suspina pe
~6~
potecă/numai cucul cânta în părul de la drum”... sau căte

un interior personalizat sugestiv de trăiri de o profundă,
persuasivă vibrație lirică: „dimineața/aerul e
amar/miroase a disperare/mi-arde plămânii/și pereții mă
strâng/mă privesc ochi răi/din tablouri înegrite de hum/mă
strigă hainele împrăștiate pe covor/scrumierele rânjesc
către mine/cu dinții lor de chiștoace”...
În citatele la care am apelat, se poate observa
pregnanța și expresiva concretețe a notelor/elementelor
imagistice ale notației regizate cu rafinament stilistic și
încorporate mozaical în imaginea de ansamblu a
interiorului evocat, cu o sensibilă știință a sugestiei lirice,
în ale cărei taine autoarea volumului se dovedește din ce
în ce mai inițiată.
Poeta Gabriela Mimi Boroianu bate tot mai
energic, cu justificare, în poarta deplinei sale consacrări
artistice.
critic literar Victor Rusu
~7~
~8~
Nostalgiile cuvintelor (1)
09.03.2017
a mai trecut o zi
aşa cum trec zilele
cu nostalgii cu renunţări
iar eu
un grăunte de nisip
în clepsidra vieţii
cad aşa
în acceptare
iar şi iar
aşteptând cu fiecare cădere
întâlnirea cu ultimul zbor...
până mă frâng şi rămân agăţată

ca un măr
în copacul cunoaşterii
pe care nici o Eva nu-l culege
nici un Adam nu-l acceptă
invizibil chiar
neinteresant
şi gândurile mele sunt în siguranţă
~9~
numai dorul tău

roade şi roade
ca un vierme
în sufletul meu
închis în el ca într-un cocon...
şi pietrele Cetăţii tac

şi tace şi vântul
ce-ţi purta vorbele
numai Dunărea
îşi leagănă ofurile
în doinirea valurilor
şi zilele trec
sau poate eu trec prin ele
sau poate doar aştept
să-mi vină rândul
să-mi crească aripi în piept
desferecând o poartă
dincolo de care tu mă vei aştepta
ca un anotimp al împlinirilor
~ 10 ~
10.03.2017
aş vrea să uit cine sunt

să uit că doare
acea parte din mine
ce se încălzea
sub umbra degetelor tale
şi mă ascund în cărţi
şi rătăcesc printre rânduri
furând identitatea personajelor
femeia cu o mie de vieţi
ce-i drept
mă mai încurc uneori
în fustele de epocă
ori simt fiorii morţii
când aud tăişurile spadelor
încrucişându-se
dar mă mut pe pagina cealaltă
sau intru în cuprinsul altei cărţi
ca inelele sub scoarţa unui copac
~ 11 ~
şi ştiu că undeva
între două coperţi
voi găsi căldura unei îmbrătişări
şi mă voi înveli
în moliciunea unei şoapte de iubire
atât cât să mă mint
că n-am murit şi eu...
~ 12 ~
10.03.2017
şi mor, şi învii
şi mor, şi învii
şi mor, şi învii
de-atâtea ori
cât va fi nevoie
până timpul tău
se va aşeza în mine
şi clipele mele vor trăi în tine
ca o bătaie de inimă
şi zilele mele
se vor înmulţi cu zilele tale
până vom deveni
cei mai bogaţi de pe pământ
şi nici măcar moartea

nu va putea să ne despartă
~ 13 ~
14.03.2017
m-am rezemat de noapte ...

îţi purta slovele prinse la tâmplă
iar pletele ei înzorzonate cu stele
mă înlănţuiau în moliciunea lor
a şoaptelor
aş fi vrut să ai nişte degete lungi

cât un meridian
să mă străbaţi cu ele peste suflet
şi până dincolo de mine
să mă aduci înapoi în starea aceea
de beatitudune
în care rămâneam agăţată
după ce buzele tale
îşi scriau poemul
pe interiorul pielii mele.
m-am rezemat de noapte

ca de tine
şi te tac
cum tace lava
sub coaja pamântului
aşteptând dezlegarea
~ 14 ~
15.03.2017
mă întreb când a făcut Dumnezeu

Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...
sau poate Moartea

a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...
ca o vizită la Grădina zoologică

în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând
scenariu după starea-i de spirit.
~ 15 ~
15.03.2017
un aer rece vine aşa

dinspre cuvinte
iar tu eşti mai posac ca o zi de toamna
ceva mai aproape ca moartea
şi mai departe ca viaţa...
şi mă dezbrac de mângâierile tale

ca de o haină prea largă
şi mă încalţ
cu papucii pe care mi i-ai dat
şi pornesc prin viaţa
asta ca un fum ce-a părăsit focul
şi mi-e rece
din ce în ce mai rece
cu cât ajung la cuprinsul acestei carţi

pe care nu ştiu cine
a numit-o atât de absurd „noi”…
~ 16 ~
15.03.2017
tăiam răcoarea nopţii

cu umbletul meu neostoit
şi ochii goi de tine...
îmi aminteam
un vag parfum
ce mă chema să te caut
în umbrele ce se-nsoţiseră cu mine
şi bâjbâiam cu mâinile întinse
spre locul unde fusese
cândva
gara aşteptărilor mele
ştii... şinele erau calde încă
trenul vieţii trecuse deja
mi-am rezemat oboseala

pe-o bancă schioapă
ce ofta din toate încheieturile
probabil era reumatică
de la atâtea lacrimi
câte adunase în lemnul ei bătrân
am întrebat-o de tine
~ 17 ~
iar ea mi-a zis

de impegatul acela bătrân
cu barba lui albă
cum schimbase macazul
şi te trecuse fluierând a pagubă
pe linia acea moartă
începuseră să cadă stele

şi dintr-odată cerul
mi se părea că atârna prea greu
pe umerii mei de unde
se desprinseseră aripile
undeva la marginea oraşului
o buhă anunţa ca a venit timpul
şi vieţile noastre
au tăiat noaptea
ca două linii paralele....
la capătul curcubeului
ne aşteptă sigurătatea
~ 18 ~
17.03.2017
mergi înaintea mea
ca-ntr-un vis de noapte lungă
şi frigul ne coboară peste inimi
ca o şoaptă sinistră
îţi aud zurgălăii paşilor
cum se lovesc
de nămolul îngheţat al drumului
uneori mai aproape
uneori mai departe
numai moartea stă
la o aruncătură de băţ
şi te strig cu disperare
dar numele tău e înghiţit de ecou
şi nici mâinile mele nu te mai găsesc
apucă doar nimicul care te înghite...
se mai aud
doar zurgalaii paşilor tăi
acompaniaţi
de râsul straniu al morţii
când mai aproape
când mai departe
ca într-un coşmar
din care nu mă pot trezi
~ 19 ~
18.03.2017
s-au trezit stihiile nopţii

şi mă caută
şi mă răscolesc
cu degetele lor reci
şi-mi mută ficatul
în spatele fricii
iar inima o leagă
cu lanţurile disperării
prizonieră a singurătăţii
şi nu-i nici o stea

care să-ţi poarte numele
doar întunericul
frate cu nimicul
ce înghite în el tot ce am fost vreodată
şi nu-mi dau seama
unde începe ieri
şi unde se sfârşeşte mâine
şi nici ce să fac cu ziua de azi
din care destinul te-a scos
ca pe-o măsea stricată
mie lăsându-mi durerea
~ 20 ~
să mă lupt cu ea
şi o simt mâncând din mine
ca un cariu
într-un lemn dulce
şi tot ce rămâne
e doar noaptea
cu stihiile ei
ce mă caută
şi mă răscolesc
cu degetele lor reci...
~ 21 ~
19.03.2017
la masa asta
locul tău stă gol
şi se hlizeşte la mine
cu dinţi rânjiţi
ca o sperietoare în lanul de porumb
de parcă ar vrea
să mă scoată afară din mine
şi ţip
cu glasul lebedelor
ce-şi cheamă liniştea
dar liniştea mea
se-ascunde în lacrimile pietrelor
în râsul sinistru al funzelor moarte
şi nici măcar paharul asta plin
cu sângele ultimei speranţe
nu reuşeşte să-mi încălzească sufletul
din care destinul
te-a amputat fără să-mi ceară voie
la masa asta
nici visele nu mai vor să şadă
~ 22 ~
iar cafeaua e mai neagră ca noaptea

mai puţin amară ca viaţa
şi mai rece ca aerul ce s-a înscăunat
în lipsa ta
la masa asta
numai eu aştept ce va să vină...
~ 23 ~
20.03.2017
cuvintele tale
sunt parte dintr-un descântec
pe care îl şopteşti la cumpăna nopţii
cu buzele lipite de gâtul meu
ca sângele să le poarte vibraţiile
până în miezul fiinţei mele
şi mă înfuri
şi mă înseninezi
şi mă înlăcrimezi
după voia ta
până devin stare
şi te citesc
cu dependenţa vremii
de magia solomonarului
~ 24 ~
21.03.2017
pe marginea mea de oraş

trona o ceaţa murdară
ca nişte umbre
trecători se desprindeau din ea
doar pentru a se pierde din nou
în braţele ei
ca într-un joc de-a viaţa
azi suntem
mâine nu
şi urmele lor se afundau
în asfaltul sfărâmicios
ca într-o iluzie
vopseaua de pe garduri
îşi pierduse interesul
şi lăsase lemnul dezgolit
cu intenţia clară de a-l îngenunchea
zidurile posomorâte
nu mai auziseră de mult un râs zglobiu
şi sufereau în tăcere
de aceeaşi deziluzie obositoare
a pierderii de sine...
~ 25 ~
şi pâinea era mai amară

şi nici prea multă nu era
şi avea gust de lacrimi
mai ales când venea seara
iar frigul taia sufletele până la sânge
în partea mea de oraş
începe drumul spre Golgota…
numai pe partea ta de oraş

telefoanele sunau de veşti bune
iar magazinele îşi scuturau afişele
precum caişii în primăvară
şi mirosea a speranţă
şi parcă şi soarele poposea mai des
în ferestrele voastre
cu ochelari lor fumurii
pantofii voştri nu cunoşteau cum e
să-şi piardă urmele în neant
şi nici foamea
şi nici plânsul
nu umblau dezbracate pe stradă
în partea ta de oraş treceau maşini gătite de gală
numai Dumnezeu nu trecea niciodată pe-acolo...
~ 26 ~
22.03.2017
te-ai mohorât ca vremea

aşa hotărât ţi-ai strâns zilele
şi-ai luat-o pe un drum
cu un singur sens
iar toamna îşi adunase fustele foşnitoare
şi-şi târâia tristeţile în urma ta.
te-am strigat...
m-am rugat să nu pleci
dar ţi-ai continuat drumul nepăsător
cu ochii lipsiţi de lumină
lasând în urmă durerea
să se aştearnă ca albul zăpezii
şi te-am plâns
şi te-am doinit
în fiecare bătaie de vânt
până sufletul mi-a amorţit
în gerul disperării…
doar ochii mei goi

au rămas privind drumul
aşteptând să te vadă venind...
~ 27 ~
23.03.2017
fântâna din curte secase

ca iubirea din suflete
chiar şi ciutura era crăpata
iar apa se scurgea aşa
ca viaţa printre degete
umbrele oricum nu beau apă rece
ele înghit doar amintiri
uneori le auzi şoptind
pe la colţul casei
pun ţara la cale
zilele trec
ca şi călătorii pe drum
unii mai veseli alţii mai trişti
nepăsători
portiţa îngenunghease de bătrâneţe
un paianjen se străduia de zor
să-şi ţeasă plasa
poate-poate o prinde o zi bună...
cele rele oricum îşi fac loc
şi unde nu sunt dorite
~ 28 ~
în tindă măsuţa cu trei picioare

odihnea rezemată
cu un umăr
de peretele casei
şi ofta după castronul cu lapte cald
şi boţul acela auriu de mamaligă
şi-i atâta linişte

şi-atâta încremenire
se înstăpânise în ogradă
că numai umbrele
îşi mai lăsau mângâierile
să cadă asupra ei
şi nu venea nimeni să le gonească
şi nici un dor nu suspina pe potecă
numai cucul cânta în părul de la drum...
şi unde să fii plecat

îşi zidiseră viaţa între pereţii casei
amintire cu amintire...
~ 29 ~
24.03.2017
rămânsesem cu privirea pierdută în zare

cu mâinile căzute
cu toată disperarea lumii pe umeri
şi zilele treceau peste mine
şi toamna
şi iarna
cu ploile lor
cu frigul şi ninsorile lor
şi nu venea nimic
din ce aşteptam eu să vină
şi se lăsase aşa
o linişte peste sufletul meu
de-au tăcut toate gândurile
şi de atâta tăcere
şi durerile s-au săturat
şi-au luat în braţe toate lacrimile
şi s-au strecurat în umbra nopţii
pe urmele iernii
până n-a mai rămas nimic în urmă
decât liniştea
~ 30 ~
amintirile au început să încolţească

una câte una
vestind o primăvară a sufletului
am început să-ţi aud glasul
în fiecare mugur înflorit
ca o mărturie spre neuitare
atunci am ştiut
că deşi paşii tăi
nu-şi vor mai lăsa urmele niciodată
pe drumul acesta
vei fi mereu îngerul
ce mă v-a însoţi...
~ 31 ~
24.03.2017
mi-am tapetat pereţi casei

cu hârtii cocoloşite
încercări nereuşite de a-mi scrie visurile
cu cerneală simpatică
zgârâieturi în caietul inimii
mă ustură palmele
şi totuşi o iau de la capăt
zi după zi
uneori adorm
ca o dezicere de mine
ca o negare a necesităţi
ce mă arde
ferestrele mele nu sunt termopan

zgomotul oraşului
mă apucă de umăr
şi mă trezeşte din somn
realitatea dă brusc peste mine
şi constat că nici plapuma
nu e suficient de mare
să mă ascund de viaţă
atunci îmi strâng inima în pumn
până rămân fără aer
~ 32 ~
şi o iau de la capăt
dacă mâine
dacă mâine
va trece florăreasa
am să-i cumpăr două speranţe
~ 33 ~
Nostalgia cuvintelor (17)
29.03.2017
am coborât treptele
către gară
şi eram singura care cobora...
Îmi căutam liniştea
Dumnezeu ştie unde plecase
auzeam inima şoptindu-mi în ureche
de toate promisiunile
pe care i le făcusem
îmi reproşa chiar speranţele
pe care chipului
tot eu i le spulberasem
credeam că suntem prietene
afurisită linişte oare unde era?

peronul era plin de oameni
şi fiecare dintre ei
îşi purta viaţa
ca pe un bagaj de călătorie
unii duceau mai mult
alţii abia aveau
cât pentru un bilet numai dus
~ 34 ~
mirosea a primăvară
şi a păcură încinsă
o voce stridentă urla în megafon
a mai plecat unul
a mai venit altul
iar lumea îşi continua rotirea ei
imperturbabil
aş fi vrut să te sun
dar nici o bătaie de ceas
nu-mi dădea certitudinea
că liniştea mea
e cu tine
poate nici nu aveai semnal
iar eu sigur
nu aveam curaj să încerc
am bătut peronul
de la stânga la dreapta
şi de la dreapta la stânga
ca un exerciţiu de slăbit disperări
fără rezultat
la capătul treptelor
o bancă dormita din picioare
aici timpul părea plecat în concediu
numai liniştea mea nu era nicăieri
~ 35 ~
31.03.2017
nu-i filă să ţină

ascunsă-n cuvânt
iubirea ce-aruncă
scântei pe pământ
s-ascundă plăcerea
ce arde
şi cere
în palme răsfăţul
şi gustul de miere
nu-i cântec
în versu-i să poată purta
dorinţa ce-n suflet
îşi află cişmea
şi-l seacă de linişti,
de pace
şi-n foc
l-azvârle
cu-armăsarii din sânge cu tot!
nu-i cer să cuprindă
azurul ce-l poartă
sub genele lungi
blestem de la soartă
~ 36 ~
ochii tăi mari

ce-mi promit raiul tot
într-o simplă mărgică
revărs de noroc
şi nu e o vorbă
duiosul să-ncapă
ce-i parte din tine
atât cât e apă!
şi cine sunt eu
să-ţi pot rezista
să nu te iubesc
cât voi exista!
~ 37 ~
01.04.2017
dimineaţă
aerul e amar
miroase a disperare
mi-arde plămânii
şi pereţii mă strâng
mă privesc ochii răi
din tablourile înegrite de fum
mă strigă hainele împrăştiate pe covor

scrumierele rânjesc către mine
cu dinţii lor de chiştoace
din toate colţurile camerei
chitara insolentă
stă rezemată de dulap
mi-ar face reproşuri
dacă ar putea vorbi
până şi patul mă urăşte

mă înţeapă cu arcurile în coaste
nu poţi împerechea arbori cu fluturi
şi nici zborul cu ploaia!
~ 38 ~
miroase a cafea proaspată

pleacă vecinii la muncă
ar trebui să plec şi eu
trecătorii nu pot rămâne
mereu într-un loc...
~ 39 ~
01.04.2017
de la mine până la tine

drumul e mai scurt
ca de la tine la mine
am numarat paşii
o dată
de două ori
spre tine întotdeauna
sunt mai uşori
uneori îmi cresc aripi în spate

şi zbor
aşa ca fluturii de-mi trec prin stomac
ştiai că aerul e mai roz
în drum spre tine?
chiar şi florile sunt mai parfumate
numai de la tine la mine

se aduna toate maşinile
la intersecţia clipelor
şi miroase a cauciuc încins
a frâne blocate
până şi aripile păsărilor sunt mai grele
~ 40 ~
şi le atârnă pe pământ
ca nişte zile anoste
şi deşi ştiu sigur că este asfaltat

ba chiar şi bordurile
i se schimbă periodic
paşii mei par că duc pe tălpi
tot nămolul acestei lumi
întotdeauna drumul acesta e mai greu

poate din cauza inimi
care rămâne mereu în urmă...
~ 41 ~
Nostalgiile cuvintelor(21)
04.04.2017
mă împotmolisem în spaime
şi drumul către liniştea mea
dispăruse de pe harta sufletului
înotam în nisipurile mişcătoare
ale coşmarului
şi nu exista nimic
de care să mă agaţ
şi mă luptam cu iluziile
care vroiau să-mi cotropescă mintea
şi nu-mi mai simţeam trupul
doar un frig
ce-mi desena fiecare os
ce se mişca sub pielea mea
ca o pânză de sac
umbrele mă înconjurau
din toate părţile
şi le simţeam degetele iscoditoare
rupând bucăţi
din ce mai rămânsese
din bucuria mea
~ 42 ~
şi le înghiţeau
cu lăcomia unui sinistrat
ce nu mai văzuse de luni de zile
o hrană decentă
mă lăsam pradă deznadejdii
alunecând complet
în mocirla renunţării
de undeva
de dincolo de vis
o voce îmi vorbea
despre soare
despre flori
despre păsări
chiar şi despre liniştea
ce locuieşte într-un surâs
şi m-am agăţat de ea
ca de ultima speranţă
nu sunt niciodată singură

nici măcar când nu sunt cu mine
tu eşti mereu acolo
veghindu-mi rătăcirile
~ 43 ~
07.04.2016
erai aşa curios

să guşti din măr
ca dintr-o bucată de viaţă
că nu mai conta
dacă mâine
te vor strânge cămăşile
sau dacă şosetele
se vor împerechea la prima căutare...
amuşinam şi te simţeam cum

deveneai agitat
îmi licăreau luceferii pe trup
coborâţi în bobul de sudoare
iar mâinile tale munceau
fără oprire în carnea mea
se auzeau tramvaiele
croncănind pe şine
cineva întreba cât e ceasul
nu conta
~ 44 ~
în trupul meu se oprise minutarul

iar mărul era mai roşu ca oricând
vrei să-ţi ghicesc viitorul

întrebau ochii mei
tu îmi dadeai numele tău
ca pe o monedă de schimb
~ 45 ~
07.04.2015
am mai luat o gură din pământul tău

cel de pe şoldul drept
am arat cu dinţii în carnea ta
hotar
să ştii că îmi aparţi
şi n-am lăsat în urmă
nici o literă din tine necitită
erai ca o spovedanie a îngerilor

atât de perfectă
că-mi era teamă să mă gândesc
dacă sunt demn să îţi ating glezna
îmi spuse cineva odată

că unele glesne trebuie sărutate
şi-am văzut în ulcica ochilor tăi

bucăţele de stele
muiate în sângele nopţii
şi-acum cred că tu eşti responsabilă
pentru suspinul poveştilor
în zorii de zi
~ 46 ~
08.04.2017
vino
te voi învăţa cum se culege fericirea
bob cu bob
te voi lăsa să-mi ari
cu mâinile goale
pământul trupului
doar ca să vezi dimineaţa
cum răsar zâmbete
am să te învăţ să le numeri
pe degetele firelor de iarbă
ce sărută nesupunerea
şi mă voi razvrăti împotriva orişicui
îţi spune că nu există iubire
vino
numai vino
şi te voi învăţa să iubeşti
cum iubeşte pasărea zborul
cum iubesc florile lumina
cum iubeşte apa nemărginirea
~ 47 ~
şi te voi lăsa să-mi dai

acea parte din tine
care te nelinişteste
şi te voi învăţa linistea
şi până şi morţii mei
vor accepta să-mi schimbi numele
după cum se trezeşte dimineaţa
sau după cum cade lumina
pe litera trupului meu
vino
tu neiubitul
şi te voi învăţa
să mă citeşti cu buzele
ca un orb în alfabetul braile
~ 48 ~
11.04.2017
prăpastia îşi căsca gura

şi mă striga
şi mă alinta
chemându-mă
lumea privea indiferentă
urma mea se vedea
doar pe jumătate
alunecam din mine

cu fiecare pas
cineva avea nevoie de mine
dar cine
prea obosită să mă împotrivesc

priveam în adâncul întunericului
ca într-o gură deschisă
aşteptând balaurii iadului
să mă înghită
de nicăieri parcă
m-ai prins de mână
~ 49 ~
căldura îmi urca pe braţ

îi simţeam şerpuirea în vene
până mi-a cuprins inima
am simţit explozia de lumină
şi am ştiut
cât timp te voi purta în mine
mă voi simţi acasă
~ 50 ~
13.04.2017
nu aud nimic din ce aş vrea

doar tăcerile zidurilor
mă plimb dintr-o cameră-ntr-alta
căutând un cuvânt rătăcit
şi nici telefonul nu sună
parcă cineva i-ar fi luat piuitul!
dimineaţa cu ochii plini de nesomn

abordez filtrul de cafea
forfote iscoditor
n-am nimic să-i spun
sorb cafeaua
şi-mi simt degetele amorţite
pe mânerul ceştii
aş vrea să pot trece dincolo de ecran
să văd ce faci când nu te aud
mă mai ştii
sau poate m-ai rătăcit
între şoaptele peretelui
taci
şi tace şi vântul
~ 51 ~
doi gugustiuci se hlizesc la mine

ciugulesc firimiturile risipite
pe cenuşiul pervazului
aş vrea să plece
lovesc cu ciocul într-un alfabet morse
pe care nu-l înţeleg
nici pe mine nu mă înţeleg
ne întâlneam la jumătate cuvântului
niciodată nu duceai gândul la capăt
ochii mei te citeau
ca pe o carte deschisă
azi e doar această întrebare
ce mă loveşte peste frunte
ca o picătură chinezească
unde eşti
unde eşti
~ 52 ~
14.04.2017
când te închizi în tine

cuvintele îşi pierd culoarea
devin reci
ca nişte umbre ce alunecă pe pereţi
se retrag în ele până dispar
pătura tăcerii e grea

şi îngenunghe sufletul
şi nu-ţi lasă decât gustul amar
al aşteptării.
niciodată nu ştiu unde eşti
nici când vii

întâi te aud
treci prin mine
ca o muzică ce coboară din cer
şi zâmbesc
nu doar cu sufletul
ci cu tot ce mă înconjoară
~ 53 ~
îmi simt pielea fosforescentă

iar lumea prinde culoare
eşti ca o primăvară
şi ştiu atunci de ce iubesc liliacul
numai tu nu ştii cât de mult te aştept
~ 54 ~
01.05.2015
ca mai toate dimineţile

de un timp încoace
mi-e foame
mi-e foame de cuvinte
se pare că au adormit
sau poate doar şi-au rupt picioarele
rătăcind în întuneric
casc gura
dar nu reusesc să scot nici un sunet
şi nici un altul
nu vine în întâmpinarea mea
am un haos total în minte

şi nu pot ţine capul drept
îmi cade în piept
de parcă gândurile ar fi prea grele
şi prea multe
am pierdut şirul dimineţilor fără linişte

tăcerile pot fi atât de asurziitoare
am obosit
şi mi-e foame
~ 55 ~
şi mi-e dor de zilele

când o coală de hârtie
şi-o picătură de cerneală
îmi erau suficiente pentru hrana sufletului
un exerciţiu înviorător de a-mi demonstra

că sunt
că eşti
că suntem
căsuţa cu poveşti s-a prăbuşit
ca una din cărţi de joc
şi cuvintele s-au rătăcit de tine
de mine
de noi
şi nu-şi găsesc drumul
caut
încă nu ştiu ce
poate acel ceva
ce-mi va potoli foamea de cuvinte
şi va ucide tăcerea asta
ce mi-a amorţit visele
lăsându-mă pradă dimineţilor
în care nimic nu se întâmplă...
~ 56 ~
02.05.2017
noapte
la capătul aleii
poţi număra stelele
sunt desenate cu vopsea fosforescentă
pe zidul blocului
dincolo de bordură
îţi poţi rupe piciorul
în apa ce zâmbeşte înşelător
cineva a tăiat pomii

şi par aşa
ca nişte lumânări stinse
de lacrimile îngerilor
dar nici măcar ea
ploaia
nu poate spăla
mirosul tomberoanelor
în care îşi fac plimbările nocturne
şobolanii
şi ziua căutătorii de pet-comori
~ 57 ~
după colţ lumină slab un bec stradal

certa dintre un motan zburlit
şi o haită de câini
diavolul stă şi râde frecându-şi palmele
maşinile indiferente poartă destine
pe drumul ales
spre mai bine
spre mai rău
după o-nvârtitură de zar
de la doi se aud manele

date la maxim
la parter plânsul unui copil
trece dincolo de ferestre
cineva aruncă chiştoace
pe fereastră
înjurând
aici niciodată nu e linişte cu adevărat
ne mai mirăm de ce
rugăciunile nu ne sunt auzite
~ 58 ~
05.05.2017
îmi urmăresc gândurile

fantomatic
cu degetul pe gard
făcându-le anatomia
nu le doare nici în ficat
nici în spate
de ce fac eu
continuă să alerge de colo-colo
două junghiuri nesuferite

mi-au ţinut calea în uşa brutăriei
aproape că uitasem să respir
când m-au salutat
mirosea a pâine caldă
şi-a copilărie
bătrâneţea rezema tocul şi mi-a pus piedică
afurisită treabă
desenam inimioare cu creta pe garduri

uneori le puneam aripi
şi jucam şotron cu viaţa
o mai loveam cu piatra în cap
~ 59 ~
numărând un doi trei...

azi mă numără ea
şi nici necazurile nu mă sar
cum săream coarda
ci parcă ar juca
lapte gros în spinarea mea
îmi trag anii după mine

şchiopătând
şi sprijin degetul de gard
urmând firul gândurilor
ce mă trec
ca un fâlfâit de aripi
desenate cu creta
şi mă întreb
oare unde se duc
când nu rămân lângă mine
~ 60 ~
07.05.2017
dimineţile au culoarea ochilor tăi

şi zâmbetul tău
ridică soarele din ape
te privesc cu bucuria condamnatului
căruia i se mai dă o zi
şi te simt ascunsă
în palmele mele
dincolo de linia vieţii
ca pe umbra de care nu te desparţi
niciodată
cu tine noaptea e mai bogată

cu o şoaptă
conturul tău i se dispersează în braţe
şi mă cuprinzi
cu toată nesfârşirea tainelor ei
şi te cobori în mine
ca să nu te uit niciodată
~ 61 ~
treci cu pasul uşor prin sufletul meu

strivind liliacul sub tălpi
de mi-ai răvăşit toate simţurile
până mi-au înmugurit zilele sub piele
ca să înţeleg că nu există leac
pentru boala numită tu
şi că primăvară
miroase a femeie îndrăgostită
~ 62 ~
11.05.2017
jumătate zi
jumătate noapte
la mijloc primăvara
între ochiul care râde
şi cel care plânge
întodeauna stă cuvântul
am trecut şanţul
să prind răsăritul
erai deja acolo
numărând anii
jumătate tu
jumătate eu
timpul nu se împarte la doi
nici iubirea
viermele invidiei
muşcase mărul cunoaşterii
cineva agăţase o pânză neagră
în gard
semn că Dumnezeu adormise
nimeni nu părea că ascultă
vântul trecea prin ulucile albite
~ 63 ~
spre suflete pustii
aprinsesem focul
doi greierii îmi cântau în ureche
jumatate ieri
jumătate azi
nu există cale de mijloc
tu cu arătatorul întins
acuzator
niciodată n-ai ştiut ce vrei
în colţul celălalt al camerei

uitarea îşi torcea firul
jumătate lumină
jumătate întuneric
nu scormoni jarul
te vor arde buzele
de dorul sărutului
în colţul gurii încă sângeră
locul unde a murit surâsul
jumătate cald
jumătate frig
îmbrăţişări de suflet peste timp
un ghiveci sprijinea pervazul
zgâindu-se pe geam
rândunicile se întorc mereu
ca amintirile
numai tinereţea nu se întoarce niciodată
~ 64 ~
11.05.2017
între zborul frunzei

şi dansul apei
liniştea rezema copacul
nu-ţi trebuia decât un colţ de cer
şi un pix cu cerneala roşie
să desenezi o poveste
îţi lăsai jucăriile în curtea din spate

şi te întindeai
peste gard
alunecând ca un şarpe
toată copilăria mea mirosea
a tine
şi a gogoşi cu gem
şi nu puteam să-mi iau jucăriile
şi să plec
îţi împărţeai singurătăţile cu mine

şi temele
iubirea o împărţeai în două
în trei
după cum bătea vântul
şi valul
pescar priceput
~ 65 ~
foloseai mereu
momeala care trebuie
până vacanţele mele
au prins miros de apă
şi peşte
nu purtai niciodată umbrela

să te poţi înghesui în sufletul meu
şi mă rotunjeam în şoaptele tale
ca merele
roasă de viermele geloziei
desfrunzindu-mă cameleonic
până mă contopeam cu toamna
să nu mă mai recunosc
îţi luai poeziile şi plecai

pasăre călătoare
coala albă rămânea plângând
în ochiul de fereastră ningea liniştit
iar cuvântului îi creştea tăiş de sabie
să-mi amputeze amintirile
în umbra tăcerilor
ceasul îşi număra orele
eu plecările şi venirile tale
şi te zideam în mine
ca pe un anotimp
al trecerii mele
~ 66 ~
14.05.2017
ne jucăm de-a şoarecele şi pisica

mie nu-mi place laptele
tu nu ai sânge cald
între noi păpuşile mele
cu ochii lor de sticlă albaştrii
prietenii te chemă la fotbal
preferi pescuitul
eu prefer poveştile de dragoste
îţi place să modelezi cuvinte

le găsesc dimineaţa
lângă ceaşca de cafea
muşc din ele ca dintr-un croissant
să-mi ţină de foame
până a doua zi
îmi place să visez cu ochii deschişi
ţie îţi plac filmele cu vampiri
viaţa şi moartea
două amante ce-şi dispută acelaşi barbat
~ 67 ~
cheile se ţin la îndemână

deşi sunt uşi ce niciodată
nu se deschid
nu suntem singuri
fiecare îşi duce gândurile
ca pe un bagaj
nici setea nu e la fel
eu mă mulţumesc cu o ceaşcă de şoapte
ţie nu-ţi ajunge toată limpezimea cerului
numai dimineaţa
umbra ta cade tangenţial
pe zâmbetul meu
şi ne întâlnim
cât pentru o respirare
la capătul unui vers
~ 68 ~
15.05.2017
mi-e dor de mâinile mamei

de primăverile cu cireşi în urechi
deşteptătorul îşi face treaba
alungă braţele somnului
durerea rămâne
ca un ac înfipt într-o păpuşă voodoo
am adunat bucăţile inimii

dar îmi lipsesc lacrimile
care s-o-ntregească
nu am nimic să-ţi dau
nici întreg
nici pe jumate
apa e rece ca albastrul ochilor tăi
când îmi mângâie obrazul
încă miroase a lapte prins

semn că vecina
iar a rămas
lipită de telefon
cafeaua-i amară
şi timpul prea scurt
~ 69 ~
a mai trecut o noapte

lumea nu ne aşteaptă
iar tu nu ai bani destui să-i plăteşti
o oră doar pentru noi
mi-e dor de mâinile mamei

ce ştiau pune răsaduri
o sămânţă de iubire
pentru poezia ce creşte
în buricele degetelor tale curioase
fluturi ce dispar după o zi
~ 70 ~
19.05.2017
te-am aşteptat
la marginea gândului
povestind cu vântul
acolo unde ochiul de apă
îmi zâmbea tremurat
luna căzuse în melancolie
cu faţa ascunsă în unde
păsările îmi însoţeau
aşteptările cu trilurile lor
şi nimeni nu le înhămase încă
cineva smulsese o bucată

din inima nopţii
şi-o aruncase în visul acela
de revenea obsesiv
încercam să-i adun lacrimile
ce-mi pătau mâinile cu sarea lor
nimic nu mă ajuta
simţeam că mă înec
în lipsa ta
ca într-o mare de frunze
~ 71 ~
unde lutul meu

se transforma în nisip
şi începusem
deodată
prin coşul pieptului
să măsor timpul
carul mare scârţâia

din toate stelele
de-i ajungea oftatul pe pământ
numai tu nu te adunai
rătăcit printre cuvinte
nostalgic
îngânai universul
poate că mâine
poate că mâine
~ 72 ~
21.05.2017
cu palmele muiate-n culoare

deseneză-mă pe pânza cerului
pe curbura dealurilor
ori în mângâierea unduitoare
a valurilor
vreau să mă văd prin lumina ochilor tăi
am ajuns să invidiez frunzele

pentru viul lor
pentru umbra pe care ţi-o dau
şi mi-e aşa foame
de o porţie de viaţă
hrăneşte-mă
cu degetele tale lungi
în care penelul
şi pana se simt atât de bine
am nevoie de o perfuzie
cu sângele albastru al zorilor
sau cu verdele crud al ochilor tăi
să trezesc cuvintele
care au murit în mine
~ 73 ~
îmbăiază-mă
în notele glasului tău
şi trezeşte în mine
dorinţa de a trăi
ascunde-mă în tine
aşa cum ascunzi poezia
ca pe o credinţă
ca pe o taină
şi învaţă-mă
să simt din nou
~ 74 ~
23.05.2017
a primit marfă
la magazinul din colţ
cineva întrebase
dacă s-au primit iluzii
eu vroiam un tătic
deşi nu ştiam
dacă îmi vor ajunge banii
strânsesem un pumn de monezi
roşi
mici
cele mai frumoase
ca ochii vânzătoarei
care mă priveau ciudat
nu avem tătici
mi-a dat o carte

nici măcar nu avea poze
vecinul de peste drum

citea ziarul
dacă ştii să citeşti
~ 75 ~
adevărul lumii e scris acolo

printre rânduri
m-am aşezat lângă el
să învăţ şi eu
mama mă striga la masă

muşcasem deja din măr
aşteptam să cunosc lumea
~ 76 ~
24.05.2017
femeile au pielea afurisită

deşi unii ar zice că e dulce
probabil de la coasta de drac li se trage
unii le-ar căuta cusur
ca la boabele de struguri
alţii le-ar purta ca pe bijuterii
toţi recunosc că au un rost
deşi nimeni nu le cunoaşte alfabetul
în care sunt scrise
unii cumpără litere

alţii bilete de tren
viaţa e o călatorie numai dus
şi moartea e tot o femeie
nu ştii niciodată
în spatele cărui zâmbet se ascunde
femeile sunt ca anotimpurile

sau invers
cu ele nu ştii niciodată cum stai
unii ar spune că sunt mai rele ca paianjenii
alţii ar da orice să se lipească de şoaptele lor
~ 77 ~
au buzele roşii
ca păcatul
deşi au mâncat primele din măr
în ochii lor plouă
indiferent de zodie
unii spun că poartă magie în degete
alţii că pot fi încătuşate cu un inel
şi rochia de mireasă
are farmecul ei
în zorii zilei de după

şarpele îşi schimbă culoarea
~ 78 ~
27.05.2017
te ucizi cu fiecare cuvânt

îl scoţi din tine
ca pe un adevăr
de care vrei să te dezici
şi strigi în gura mare
că nu eşti un înger
ştiu
nici oglinda nu-ţi poate arăta adevărul
ce taie în umerii tăi crevase
nu te minţii
te-ai aruncat din cer
poftind la merele roşii
tot Eva e de vină
ai să spui
deşi dinţii tăi ar fi muşcat
buzele
izvorâtoare de patimi
tu nu ai suflet
te baţi cu pumnul în piept
şi fugi pe linia ferată
spre o altă destinaţie
~ 79 ~
lăsând câte puţin din tine

fiecărei femei pe care o întâlneşti
ca pe o dovadă
că Eva e vinovată
de tot ce se intâmplă
chiar şi moartea e tot o fiică a Evei
merge alături de tine
tu te aperi cu o chitară
râzând
şi diavolii au fost îngeri cândva...
~ 80 ~
03.06.2017
lumea în alb-negru
o comedie în trei acte
recizorul strigă în porta voce
priveşte împrejur
curând va cădea cortina
actori pe scena vieţii

unora li s-au dat măşti
altora li s-au repartizat
dezamăgirile
în doză dublă
totuşi strălucesc
deşi nu ştie nimeni
când se lasă întunericul
câtă nefericire arde în ei...
se recunosc
ca imaginile din oglindă
ale aceluiaşi suflet
şi n-au nevoie din litere
folosesc
limbajul durerilor ascunse
~ 81 ~
cuvintele tac
tace şi sufleorul
catifeaua luceşte rece
sfârşitul călătoriei
în ochii tăi
curcubeul şi-a stins culoarea
~ 82 ~
04.06.2017
cerul varsă călimara

la ora când pământul
intră în stare de veghe
te-aşezi dincolo de umbre
făcând aerul să freamăte
ca un vers ce taie timpul
ca o durere ce taie în mine
te recunosc după rima

ce amprentează
stările mele cu numele tău
şi mă arde
până-n miezul fiinţei
până în locul unde eu-l meu
se ascunde
negându-ţi absenţa
îmi lipseşti
îmi lipseşti
cum îi lipseşte trupului umbra
cum îi lipseşte chipului
~ 83 ~
imaginea din oglindă

ca o bucată ruptă din suflet
şi mi se scurge viaţa
ca sângele dintr-o rană deschisă
clipă de clipă
picătură cu picătură
şi nu ştiu ce să pun în loc

să mă simt întreagă
~ 84 ~
12.06.2017
plouă în ritm de tango

gândul scutură castanietele
durerii
luna îşi trage ceaţa pe ochi
dincolo de norii căzuţi în aşteptare
ochii tăi taie întunericul
felii
felii
ca nişte bucăţi
dintr-o inimă frântă
sus în turla bisericii

face profeţii o buhă
clopotul îi duce ecoul mai departe
plopii ca nişte lumânări
stau de pază la căpătâiul nopţii
ce moare repetat
în fiecare dimineaţă
precum speranţa
la capătul fiecărui vis
~ 85 ~
ţi-am uitat numele

deşi îţi port conturul
în fiecare fibră
peste care a căzut umbra ta
şi numai ploaia recunoaşte
ruga paşilor mei
în lacrimile dansului
~ 86 ~
14.06.2017
nu se mai recunoştea
privea oglinda cu ochii goi
ai rătăcitului
poate se pierduse de sine
sau poate doar ochii
refuzau să vadă
încerca să-şi adune urmele

sperând să găsească drumul
se opri pe stânca golaşă
ce sfida depărtărtările
căutându-şi umbra în seninul de deasupra
îşi goli mintea de orice gând
ridicând mâinile
aripi cerşind libertate
simţi deodată cerul

lipindu-i-se de piele
curgând cumva în interiorul lui
ca o apă vie
până în vârful degetelor
până în calcâi
până dincolo de stânca
~ 87 ~
de sub tălpi
ca o rădăcină de lumină
ce-l ancora în viaţă
şi îl înălţa pilon
pe care să se sprijine
eternitarea
atunci ştiu că Dumnezeu

îşi coborâse privirile
în sufletul lui neliniştit
aducând pacea
de-acum putea merge lângă oameni

ca şi cum ar zbura
alături de îngeri
~ 88 ~
30.06.2017
te-aşezasei acolo unde lumina

tăia curmeziş aerul din cameră
porţia mea o primeam în rate
ca şi dragostea de altfel
m-am întins la umbra ochilor tăi
ca într-o sală de aşteptare
atât de aproape şi totuşi
la ani lumină distanţă
degete imaginare învârt cheiţa

cutia muzicala cântă
balerina dansează
nu voi înţelege niciodată
acest mecanism numit viaţă
cum nu voi înţelege vântul
ce se leagănă-n frunze
iubirea ta nu trece
mai departe de piele
vorbesc mult şi repede
să umplu golul
ce se cască între noi
să nu ai timp să priveşti
~ 89 ~
mai departe de zâmbetul

ce-mi ornează buzele
sângele încă pulsează

ca o iluzie scoasă la mezat
şi nu ştiu unde sunt
în acest pumn de lut
însăilat cu lacrimi şi cuvinte
prezentul mă strânge
din ce în ce mai tare
de nu mai încap în palmele lui
şi te privesc ca pe un trecător
prin sufletul meu
întrebându-mă dacă ţi-am fost
gazdă bună
~ 90 ~
07.07.2017
îmi cerusei să-ţi dau

o lingură de soare
şi-un pumn de nisip
nu ştiu dacă mai am ceva

din visul acela
sau mi-a trecut printre degete
ca tinereţea
şi mi-e cald
şi mi-e sete
şi parcă mă ard amintirile
dar nici un val nu trece
dincolo de luciul fotografiei
maşina salvării
trecea cu sirena pornită
moartea se ascunsese
în ochiul de apă rămas după ploaie
cineva întreba
la cine-a venit
la cine-a venit
~ 91 ~
răspunsul nu venea de nicăieri

tu tăceai
şi aşteptai răbdător
în alb şi negru
ca o zi ce nu se va mai întoarce
niciodată
~ 92 ~
15.07.2018
gândurile tale au colţi

muşcă din carnea mea până la vis
mă trezesc când ţipătul lor
sfâşie pânza subţire a dimineţii
îţi porţi cuvintele ca şarpele solzii

îmbibate în venin
mângâierile tale sunt reci şi alunecoase
se încolăcesc peste suflet
şi mă strâng
mă strâng de parcă s-ar hrăni
cu libertatea mea
telefonul îşi zornăie clopoţeii

ca o extensie a ta
aproape că îţi simt degetele
pe claviatura gâtului meu
mă întreb oare la câte guri de aer
mai am dreptul
până îţi potoleşti foamea
~ 93 ~
te îmbraci în umbre
şi-mi arăţi din tine
doar atât cât să îmi adormi întrebările
şi nu ştiu cine eşti
deşi mă amăgeşti că te cunosc
mi-e frică de ziua de mâine
~ 94 ~
25.07.2017
ploaia împrumuta glas

dorinţelor mele
răpăia muşcând
din acoperişul de tablă
mă miram că nu m-auzi
nu aveai dopuri în urechi
poate începusem să vorbim

limbi străine
sau poate vocile nostre
emiteau pe frecvenţe diferite
setea de cuvânt
pierea înghiţită
de burlanele ce huruiau
sub şuvoiul apei
ca un suspin în batistă
fără răspuns
noaptea cobora
~ 95 ~
ca o mantie udă şi grea

peste sufletul sfârtecat
de fulgerele dorinţelor
păreai la fel de departe ca zorii

în mijlocul furtunii
~ 96 ~
27.07.2017
mă-ntreb dacă mă mai ştii

dacă mă aştepţi
dacă ţi-e dor să-mi vorbeşti
mi-e teamă
că nu-ţi voi mai recunoaşte glasul
şi chipul blând
ce se apleca asupra mea
deşi din ce în ce mai mult
îl regăsesc în imaginea
ce mă priveşte din oglindă
uneori noaptea pe cărările visului
mă însoţeşte vag parfumul
palmelor tale
şi chiar dacă părul meu nu mai are culoare
încă îţi simt degetele
strecurându-se prin el...
îmi privesc mâinile şi te văd

aplecată peste covată
frământând pâine
cu basmaua legata după cap
~ 97 ~
verde şi moale
şi mi-e dor
deodată
să simt
odihna braţelor tale
timpul şi-a pus distanţa între noi

aducându-ne totuşi
din ce în ce mai aproape
până în clipa când arcul de cerc
se va închide
iar noi vom fi din nou împreună
să mă aştepţi
să nu-mi mai fie frică
de necunoscut
~ 98 ~
13.08.2017
am chemat cuvintele
din rătăcirile gândului
şi le-am ospătat cu sângele meu
şi le-am adăpat
în izvorul suspinelor mele
şi m-am închinat lor
ca unor zeităţi aducătoare de ploaie
rugându-le să-mi vindece crevasele
căscate în suflet de lipsa iubirii...
dar cuvintele nu au inimă

ele au doar aripi
nu ştiu dacă albe
sau roz
sau poate împrumută culoarea
gândului pe care poposesc
le-am ademenit cu lumina ochilor mei

ş-au venit
ca nişte fluturi
~ 99 ~
încântându-mă cu dansul lor

şi m-au atins cu muzica lor
până sufletul a vibrat

izvorând poezie
~ 100 ~
24.10.2017
nostalgiile cuvintelor
sunt ca zborul pescăruşilor
în crepuscul
nu au număr
nu au gen
şi trec ca valurile Dunărea
de la mine la tine
de la tine la mine
şi au miros de toamnă
îmbibată de doruri
ca frunzele ruginii
de apa rece a ploilor
ne străbat
ca degetele aspre ale vântului
uneori mai uşor
alteori mai dur
şi ne apleacă fruntea
până aproape de lutul plângerilor
ce coboară cerul
sub greutatea norilor
~ 101 ~
sunt ca fructele uitate
neculese
sub greutatea iernii
ce-şi scutură regretele
n-au culoare
nici gust
n-au nici măcar un timp al lor
în care să-şi frângă zborul
au doar nebunia fantasmelor

ce ne bântuie
când ne-aşteptăm mai puţin...
~ 102 ~
Sumar
„Nostalgiile cuvintelor” sau poemele unei răvășitoare dispariții 5
Nostalgiile cuvintelor (1) 9
~ 103 ~
Nostalgia cuvintelor (17) 34
Nostalgiile cuvintelor(21) 42
~ 104 ~
Sumar 103
~ 105 ~
~ 106 ~

Gabriela Mimi Boroianu - Nostalgiile Cuvintelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gabriela Mimi Boroianu - Nostalgiile Cuvintelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Redactor: Lenuş Lungu

Ediţie apărută şi îngrijită sub coordonarea administraţiei reţelei sociale

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tipărit la Editura StudIs – Iaşi

GABRIELA MIMI BOROIANU

„Nostalgiile cuvintelor” sau poemele unei

Poeta și prozatoarea severineană Gabriela Mimi

mele nu te mai găsesc/apucă doar nimicul care te

potecă/numai cucul cânta în părul de la drum”... sau căte

critic literar Victor Rusu

Nostalgiile cuvintelor (1)

până mă frâng şi rămân agăţată

numai dorul tău

şi pietrele Cetăţii tac

Nostalgiile cuvintelor (2)

aş vrea să uit cine sunt

femeia cu o mie de vieţi

Nostalgiile cuvintelor (3)

şi nici măcar moartea

Nostalgiile cuvintelor (4)

m-am rezemat de noapte ...

aş fi vrut să ai nişte degete lungi

m-am rezemat de noapte

Nostalgiile cuvintelor (5)

mă întreb când a făcut Dumnezeu

sau poate Moartea

ca o vizită la Grădina zoologică

Nostalgiile cuvintelor (6)

un aer rece vine aşa

şi mă dezbrac de mângâierile tale

cu cât ajung la cuprinsul acestei carţi

Nostalgiile cuvintelor (7)

tăiam răcoarea nopţii

mi-am rezemat oboseala

iar ea mi-a zis

începuseră să cadă stele

Nostalgiile cuvintelor (8)

Nostalgiile cuvintelor (9)

s-au trezit stihiile nopţii

şi nu-i nici o stea

Nostalgiile cuvintelor (10)

iar cafeaua e mai neagră ca noaptea

Nostalgiile cuvintelor (11)

Nostalgiile cuvintelor (12)

pe marginea mea de oraş

şi pâinea era mai amară

numai pe partea ta de oraş

numai Dumnezeu nu trecea niciodată pe-acolo...

Nostalgiile cuvintelor (13)

te-ai mohorât ca vremea

doar ochii mei goi

Nostalgiile cuvintelor (14)

fântâna din curte secase

în tindă măsuţa cu trei picioare

şi-i atâta linişte

şi unde să fii plecat

Nostalgiile cuvintelor (15)

rămânsesem cu privirea pierdută în zare

amintirile au început să încolţească

Nostalgiile cuvintelor (16)

mi-am tapetat pereţi casei

ferestrele mele nu sunt termopan