Sunteți pe pagina 1din 2

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI


PROGRAMUL DE STUDII: PSIHOLOGIE
Forma de învățământ: IF
Anul de studii: II
Anul universitar: 2018-2019
Semestrul: I

PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII
Titular de curs: Lect.univ.dr. Mihaela Corina Țuțu

I. CERINȚE DESFĂȘURARE ACTIVITĂȚI DE SEMINAR:


→ Pentru activitățile/ temele de seminar se vor face REFERATE. Referatele vor fi PREZENTATE
(SUSȚINUTE ) ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE SEMINAR. Susținerea referatelor reprezintă
obligativitate minimală în cadrul activităților de seminar și, totodată, pentru evaluările pe
parcurs (E1 și respectiv, E2).
→ Temele și cerințele de realizare a referatelor sunt precizate numai de către profesor (titularul
activităților de seminar).
→ Referatele vor fi realizate în grupuri mici (minimum 2 – maximum 6 studenți /o temă, în funcție
de complexitatea temei).
→ Data și Tema prezentărilor se stabilesc de către profesorul titular de seminar, pe care le va
transmite, într-un tabel centralizator, șefului de an.
→ Șeful de an va corela într-un TABEL CENTRALIZATOR (model trimis de titular): data
prezentării/susținerii + tema de seminar (cele stabilite și transmise de către profesor) și
numele studenților repartizați pe tema si data respectivă, după care va transmite tabelul
completat titularului de seminar.
TABELUL CENTRALIZATOR include 3 coloane: DATA PREZENTĂRII; TEME DE
SEMINAR; TEMA + NUME (complet, așa cum s-au înscris la secretariat)_PRENUME studenți
- prezentare (susținere) Referat.
→ Studentul are obligația de a transmite, până la data de 21 octombrie 2018, șefului de an
preferința pentru o anumită temă. Nu se mai acceptă înscrieri după această dată.
→ Studenții care deja au prezențe la primele activități (curs și seminar) au prioritate în alegerea
temei.
→ În cazul în care solicitările pentru o anumită temă depășesc numărul de 6 studenți, înscrierea se
va face în ordinea solicitării, ocupându-se locurile necompletate la o altă temă.
→ Șeful de an va completa tabelul nominal cu repartizarea temelor și îl va transmite în format
electronic (format doc.word) și printat titularului de seminar până la data de 23 octombrie
2018.
→ În cazul în care numărul total de înscrieri depășește numărul de teme propus inițial, profesorul
(titularul de seminar) poate stabili teme suplimentare, iar procedura de înscriere va fi cea
menționată anterior. (Nu se acceptă elaborarea și prezentarea de referate pe o temă în afara
celor stabilite, deci fără acordul prealabil al titularului de seminar). Termenul-limită de
1
înscriere pe o temă, în acest caz: 28 octombrie 2018. Nu se mai acceptă înscrieri după
acestă dată.
→ Șeful de an va reactualiza tabelul centralizator și îl va transmite în format electronic (format
doc.word) și printat titularului de seminar până la data de 30 octombrie 2018.

II. CERINȚE PENTRU EVALUARE:


EVALUĂRI PE PARCURS (în timpul semestrului – E1 și E2):
- pe bază de prezentări orale/ susțineri de referate și dezbateri în clasă, în timpul orelor de
seminar. Prezentările se vor face în PowerPoint, minimum 10 – maximum 15 slide-uri,
respectând cerințele de editare în PowerPoint. Studentul, în timpul prezentării poate
utiliza și formatul Word detaliat și printat al temei respective (nu se acceptă consultarea în
timpul susținerii din alte materiale - neaccesate și neprelucrate de către student pentru
tema respectivă).
- Referatele se vor elabora pe baza materialelor bibliografice obligatorii și facultative
(categoriile A.I.+A.II+B din Bibliografia generală) și constituie forma de evaluare pe
parcurs (Evaluare E1 și Evaluare E2 - indiferent de data prezentării).
- Referatele susținute oral vor fi încărcate ulterior pe platforma Blackboard, în format
doc.word și PowerPoint, cu respectarea cerințelor de editare.

EVALUARE FINALĂ (sesiunea de iarnă):


- Forma de examen: Examen scris.
- Pentru EXAMENUL FINAL toți studenții vor parcurge Temele de seminar obligatorii +
Bibliografia obligatorie aferentă (din manualul de bază și din cea care completează
manualul de bază) - conform Tematicii de seminar.
- Tematica și subiectele de examen pentru Examenul final vor fi formulate pe baza
materialelor bibliografice obligatorii (cele din categoria A):
- Manualul de bază (A.I.) acoperă 75% din Tematica de examen și subiecte.
- Bibliografia care completează Manualul de bază acoperă 25% din Tematica de
examen și subiecte.
Un subiect de examen final va putea fi rezolvat în mai multe variante bibliografice, după
caz, pe baza:
a) Manualului de bază;
b) Bibliografiei care completează Manualul de bază;
c) Manualului de bază și Bibliografiei care completează Manualul de bază.
(Studentul poate adăuga - în rezolvarea subiectelor de examen final - în mod opțional, și
informații din materiale bibliografice facultative)

Lect.univ.dr. Mihaela Corina Țuțu

S-ar putea să vă placă și