ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR

Absorbţia medicamentelor reprezintă, în mod

convenţional, trecerea medicamentelor de la locul (suprafaţa)
de administrare în sânge. Absorbţia este un caz particular
al trecerii medicamentelor prin membranele biologice.
Este etapa iniţială în procesele farmacocinetice.
În cazul absorbţiei sunt câteva situaţii particulare.
Absorbţia este scurtcircuitată la administrarea intravasculară
a medicamentelor. Atunci când se urmăresc efecte
locale, obiectivul terapeutic are în vedere o
absorbţie limitată, în structurile subiacente suprafeţei
absorbtive. În cazul supradozărilor cu medicamente şi a
intoxicaţiilor acute, se limitează absorbţia. Unele
suprafeţe de absorbţie pot fi şi suprafeţe de
eliminare a medicamentelor.

Factori generali ce influenţează absorbţia

1. Disponibilitatea farmaceutică.
11 forma farmaceutică.
12dimensiunile particulelor.
13 calitatea substanţelor auxiliare.
2. Proprietăţi fizico-chimice ale medicamentelor
a. hidrosolubilitate
b. liposolubilitate
c. polimorfismul stării cristaline.
d. starea de ionizare.
3. Cantitatea şi concentraţia medicamentului la locul de
absorbţie.
4. Timpul de expunere.
5. Tipul de epiteliu şi suprafaţa.
6. Proprietăţile mediului de absorbţie.
a) pH
b) secreţii specifice
- substanţe tensioactive
 - enzime
- alte substanţe chimice şi medicamente
prezente în mediu
- microorganisme
7. Fluxul sanguin.
8. Modificări patologice.
a) inflamaţii
b) eroziuni
c) stază sanguină
d) defecte genetice ale transportorilor

Suprafeţe de absorbţie
14Epitelii ale tractului digestiv.
Medicamentele absorbite prin mucoasa bucală trec în
circulaţia venoasă a sistemului cav superiori, evitând efectul
primului pasaj hepatic. Medicamentele absorbite prin mucoasele
gastrică, intestinală şi a colonului trec în vena portă.
Medicamentele absorbite prin mucoasa rectală sunt
drenate atât în sistemul venos sistemic (cava
inferioară), cât şi în sistemul port hepatic. Medicamentele
preluate de circulaţia venoasă portă sunt inactivate, în
măsură mai mare sau mai mică, la nivelul peretelui
intestinal şi, mai ales, în ficat. În acest fel, concentraţiile
sanguine ale acestor medicamente administrate pe
cale orală vor fi considerabil mai mici, faţă de
administrarea pe cale parenterală (efectul primului
pasaj hepatic)
1. Mucoasa bucală. Epiteliul din această regiune este
inomogen în ceea ce priveşte permeabilitatea pentru
medicamente. Absorbţia este bună în zona
sublinguală bine irigată. Este relativ bună şi în vestibulul
bucal. Absorbite, medicamentele ajung în circulaţia
sistemică, evitând efectul primului pasaj hepatic.
 2. Mucoasa gastrică. Absorbţia medicamentelor este
influenţată de mediul din lumenul gastric. În mod
normal, pH-ul la nivelul mucoasei este de aproximativ 3,5; mai
mare ca şi al conţinutului gastric. Există un gradient
important de pH între lumenul gastric şi spaţiul intracelular.
Din lumenul gastric se absorb medicamentele acide nedisociate.
Disociază medicamentele bazice, care nu sunt
absorbite. În schimb, aceste medicamente pot trece
din sânge în cavitatea gastrică, fenomen cunoscut
sub numele de „capcana bazelor”. Absorbţia
medicamentelor la nivel gastric depinde şi de
solubilitatea acestora în acidul clorhidric.
Prezenţa alimentelor în stomac influenţează
absorbţia medicamentelor prin procese de adsorbţie,
prin modificarea timpului de evacuare gastrică. De
fapt acest parametru influenţează mai mult absorbţia
intestinală prin latenţa cu care medicamentele ajung
la suprafaţa intestinului subţire. Un timp de evacuare
gastrică prelungit creşte valoarea timpului de
realizare a concentraţiilor plasmatice de vârf, dar de
cele mai multe ori nu influenţează biodisponibilitatea
globală (aria de sub curba concentraţiilor
plasmatice).
Unele medicamente acţionează local pe mucoasa
gastrică (antiacide, hemostatice), alte medicamente irită
mucoasa gastrică şi pot produce leziuni (săruri de
potasiu, aspirină). Peptidele şi esterii sunt, în general,
inactivaţi de aciditatea gastrică.
La copii, în prima lună de viaţă, aciditatea gastrică
este redusă. De asemenea, pe măsura înaintării în
vârstă, scade semnificativ valoarea acestui
parametru.
Medicamentele absorbite prin mucoasa gastrică sunt
drenate prin sistemul venei porte în ficat.
 Se absorb în proporţie importantă prin mucoasa gastrică
acizii slabi, etanolul şi dioxidul de carbon.
3. Mucoasa intestinală.
Mucoasa intestinului subţire, prin particularităţile de
relief realizează o arie de aproximativ 200 m2,
repartizaţi pe o lungime apreciabilă. pH-ul este
apropiat de neutralitate (5,3 la nivelul epiteliului şi
mai mare în lumen). Conform teoriei pH – partiţiei
traversează bine epiteliul intestinal prin difuziune pasivă,
acizii cu pKa > 5, şi bazele slabe cu pKa < 8. De menţionat
că o fracţie semnificativă a medicamentelor se
absoarbe chiar la proporţii de 0,01 % a formei
neionizate. La nivelul mucoasei intestinale există
sisteme de transport specializat.
Absorbţia intestinală depinde de mai mulţi factori.
15Timpul de expunere (timpul de tranzit intestinal).
16 Timpul de evacuare gastrică.
17 Conţinutul intestinal
- enzime digestive,
- substanţe tensioactive (săruri biliare),
- eventual bacterii
18 Interacţiuni cu alte substanţe: alimente,
medicamente, compuşi endogeni.
19 Modificări metabolice în peretele intestinal.
20 Circulaţia sanguină şi limfatică. Fluxul sanguin
este un factor limitant al absorbţiei intestinale
prin menţinerea gradientului de concentraţie a
medicamentului. Ca şi vasele gastrice, venele
din teritoriul intestinal sunt tributare
sistemului port hepatic. Efectul primului pasaj,
realizat şi la acest nivel, conferă diferenţe
semnificative de biodisponibilitate a
medicamentelor după administrarea orală şi
cea intravasculară. La realizarea efectului de
 prim pasaj contribuie atât ficatul cât şi
peretele intestinal.
21 Modificări fiziologice
22 vârstă,
23 poziţia corpului,
24 sarcină,
25 Modificări patologice.
26 modificări de tranzit intestinal,
27leziuni inflamatorii,
28leziuni erozive,
29 lipsa unor secreţii digestive,
30 rezecţii intestinale,
31defecte ereditare ale unor trasportori din epiteliul
intestinal,
32 staza sanguină,
33 popularea bacteriană
4. Mucoasa colonului. Conţinutul relativ solid al
mediului din colon, ca şi popularea microbiană
importantă, diminuă semnificativ absorbţia
medicamentelor la acest nivel. Enzimele bacteriene
pot descompune unele medicamente. Dimpotrivă,
promedicamentele pot fi activate de reductazele
bacteriene.
5. Mucoasa rectală. Suprafaţa mucoasei rectale este
redusă, dar absorbţia este relativ bună (aproximativ
50% din capacitatea absorbtivă intestinală). Absorbţia este
lentă şi relativ inegală. Sistemul venos de drenaj este
abundent, reprezentat de plexul venos alcătuit din cele trei
vene hemoroidale. Acestea drenează sângele atât în
sistemul port, cât şi în sistemul cav inferior, evitând
parţial efectul primului pasaj hepatic. Unele
medicamente pot irita mucoasa rectală.

B. Epitelii respiratorii.
 1. Mucoasa nazală. Este reprezentată de epiteliul
respirator şi, în proporţie infimă, de mucoasa
olfactivă. Fluxul sanguin este abundent. Se absorb de la
acest nivel, chiar si unele peptide. O parte din medicamentele
absorbite pot trece direct în sistemul nervos central.
2. Mucoasa bronşică. Absorbţia este în general
limitată. Trec totuşi cu destulă facilitate adrenalina şi
alte medicamente utilizate în resuscitare. De cele
mai multe ori obiectivul terapeutic are în vedere o
absorbţie limitată a medicamentelor la nivelul
structurilor bronşice (mucoasă, muşchi neted).
3. Alveole pulmonare. Suprafaţa alveolară este de
aproximativ 50 – 100 m2. Bariera alveolo-capilară este
reprezentată de o membrană cu grosimea de 0.2 μm.
Fluxul sanguin este abundent. Trec în sânge
medicamentele volatile şi gazoase. Disponibilitatea
epiteliului alveolar pentru absorbţia particulelor
solide este dependentă de accesul acestora prin
arborele respirator, determinat la rândul lui de dimensiuni.
C. Alte suprafeţe mucoase epiteliale.
Prin mucoasa vaginală se absorb variabil numeroase
medicamente. Permeabilitatea mucoasei vaginale
este dependentă de statusul hormonal şi, implicit, de
vârstă. Absorbţia medicamentelor este redusă prin
mucoasele vezicii urinare, uretrală, endometrială şi a
colului uterin.
Prin mucoasele externe (conjunctivă, cornee, timpan) se
absorb proporţii reduse de medicament.
D. Tegumente. Prin tegumente medicamentele por fi
transferate în circulaţia sanguină obţinându-se efecte
sistemice sau pot fi absorbite limitat în structurile
epidermei şi dermei realizând efecte locale.
Tegumentele sunt constituite dintr-un epiteliu
pluristratificat cu proprietăţi farmacocinetice
specifice. Liposolubilitatea medicamentelor determină
major permeabilitatea prin tegumente. Stratul cornos extern este
factorul limitant al absorbţiei cutanate. Hidratarea acestui strat
influenţează enorm permeabilitatea cutanată.
E. Absorbţia medicamentelor după
administrare parenterală.
1. Administrarea intravasculară. Medicamentele sunt
introduse direct în compartimentul central farmacocinetic,
scurtcircuitând absorbţia.
2. Absorbţia la nivelul seroaselor. Mucoasa
peritoneală, extinsă are capacităţi absorbtive
deosebite. De asemenea, prin această mucoasă se
elimină compuşi endogeni, caracteristică exploatată
în dializa peritoneală. Pleura, pericardul, sinoviala şi
meningele au capacităţi limitate de absorbţie a
medicamentelor.
3. Absorbţia medicamentelor după administrare
intratisulară. Absorbţia medicamentelor
din ţesuturi, în spaţiul vascular, depinde de
proprietăţile intrinseci ale medicamentului şi de
vascularizaţie. După injectare intramusculară, se
absorb bine şi trec în sânge medicamentele cu masă
moleculară mică. Soluţiile uleioase şi suspensiile se
absorb lent. Substanţele cu masă moleculară mare
trec în proporţie importantă în limfă. Absorbţia
medicamentelor din ţesutul celular subcutanat este
mai lentă comparativ cu ţesutul muscular.

Reabsorbţia medicamentelor
O parte a medicamentelor eliminate renal, biliar, prin epitelii
ale tractului digestiv sunt absorbite din nou prin aceste suprafeţe
epiteliale. Fenomenul este ciclic şi complică evident
farmacocinetica medicamentelor. Reabsorbţia
medicamentelor are un impact considerabil asupra
eliminării medicamentelor pe cale renală. Unele
medicamente eliminate prin căile biliare sunt
reabsorbite prin mucoasa intestinală, realizând un
circuit enterohepatic.

Interacţiuni medicamentoase. În cursul proceselor de

absorbţie şi reabsorbţie pot avea loc interacţiuni
directe între medicamente, sau între acestea şi
compuşii endogeni. Competiţia pentru sistemele de
tranport activ constituie un alt aspect al
interacţiunilor medicamentoase.