1.1.

Principalele etape ale evoluției sistemului bancar românesc

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României au fost
descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine
aurifere. Aceste plăci datau din perioada Daciei Traiane şi conţineau detalii referitoare la
contractul privind înfiinţarea unei instituţii bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că
băncile acordau împrumut în numerar şi percepeau dobânzi.
În sensul modern al termenului, începuturile activității cu caracter bancar au fost
precedate de prezența zarafilor, care aveau ca și ocupație principală cumpărarea și vânzarea de
monede în scopul obținerii unor câștiguri, activitate foarte asemănătoare cu operațiunile de
schimb valutar în numerar din prezent.
Ulterior, ca urmare a dezvoltării relațiilor de tip capitalist care au presupus dezvoltarea
unei noi forme de finanțare de tipul creditului, zarafii au devenit cămătari, realizând pe lângă
operațiunile de speculații monetare și operațiuni de creditare. Însă aceștia practicau dobânzi
foarte ridicate pentru creditele acordate, cu valori situate între 12-24% (în ciuda plafoanelor
împuse de autoritățile publice de 10%), contribuind la creșterea discrepanțelor dintre clasele
sociale și conducând astfel pe de o parte la apariția unor tensiuni sociale, iar pe de altă parte la
concentrarea capitalurilor și creșterea investițiilor în activități comerciale și industriale, ceea ce
implica necesitatea de resurse financiare semnificative. În concluzie, era imperativ necesară
apariția și dezvoltarea unui sistem financiar bancar care să reprezinte interesele populației și să
soluționeze dificultățile finaciare existente.
În urma unor repetate încercări și proiecte, prin Legea din 17 aprilie 1880 se stabilesc
normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma să-și înceapă activitatea la 1
iulie 1880. Prin înființarea sa și prin măsurile și reglementăriele adoptate ulterior, Banca
Națională a României a contribuit la depășirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a
confruntat economia țării în periada respectivă.
Până în 1947, anul în care România a trecut la economia planificată centralizată,
sistemul bancar românesc a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă, băncile funcționând
conform uzanțelor și standardelor internaționale în materie și beneficiind de un personal cu o
înaltă calificare profesională.
După 1947, activitatea bancară a cunoscut un puternic recul, băncile oferind un număr
limitat de servicii și produse financiare, iar sistemul bancar fiind organizat după modelului
sovietic de monobancă. În centrul sistemului elaborat de statul român pentru a implementa planul
central şi a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie s-a aflat Banca Naţională a

1
României (BNR), care exercita atât funcţii de bancă de emisiune, cât şi unele funcţii de bancă
comercială. Alături de BNR, sistemul cuprindea şi patru bănci specializate în finanţarea unui
sector specific de activitate economică. Astfel, Banca Română de Comerţ Exterior (redenumită
Bancorex) era specializată în finanţarea întreprinderilor de comerţ exterior şi deţinea cea mai
mare parte a rezervelor valutare ale ţării. Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (în
prezent Raiffeisen Bank) finanţa întreprinderile agricole şi agroindustriale, în timp ce Banca de
Investiţii (în prezent Banca Româna pentru Dezvoltare – Grup Societe Generale) acorda credite
pe termen lung şi era responsabilă de finanţarea investiţiilor. Casa de Economii şi Consemnaţiuni
(actuala CEC BANK) deţinea monopolul în mobilizarea economiilor populaţiei şi aloca o parte
din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe.
După anul 1989, România a fost martoră a mai multor schimbări structurale, iar trecerea
la economia de piaţă a determinat şi modificarea radicală a organizării şi funcţionării sistemului
bancar care a evoluat o dată cu dezvoltarea și diversificarea activităților economice.
Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990 când
autoritățile publice de la putere au propus elaborarea unei noi legislații bancare care să favorizeze
dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific
economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri:
Banca Naţională a României şi băncile comerciale 1. În noile condiții, Banca Naţională a
României a fost reorganizată, asumându-și responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de
a exercita funcţiile specifice unei bănci centrale. Activităţile sale comerciale au fost transferate
unei bănci nou înfiinţate: Banca Comercială Română (BCR), care la data înfiinţării îşi începea
activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe baza protocolului încheiat,
prelua un activ şi un pasiv în valoare de 273 de miliarde de lei. De asemenea, în cadrul acestui
proces de transformare a sistemului bancar românesc, băncile specializate au fost convertite în
bănci comerciale universale și totodată au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin,
precum și sucursale ale unor bănci străine.
Astfel, în perioada 1991-1996 s-a înfăptuit prima etapă a reformei bancare concretizate
prin: aprobarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi a Legii nr. 34/1991 privind
Statutul Băncii Naţionale a României, care a asigurat structurarea sistemului bancar pe două
trepte, având la nivelul superior Banca Centrală, fără funcții comerciale, care avea funcţiile de:
emisiune monetară, administrarea rezervelor valutare ale țării, asigurarea stabilității monetare,

1
Vezi, Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară., Monitorul Oficial a României nr. 70-04,1991

2
urmărirea executării balanței de plăți externe, supravegherea activităților bancare şi pe următorul
nivel băncile comerciale, constituite în societăţi pe acţiuni în baza legislaţiei societăţilor
comerciale, cu respectarea prevederilor şi rigorilor specificităţii activităţii bancare.
Aceste legi au stat la baza creării unui nou sistem bancar orientat spre piaţă,
corespunzător standardelor internaționale, care a contribuit la dezvoltarea durabilă a economiei
românești. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat şi a permis
intrarea liberă pe piaţa bancară autohtonă a instituţiilor financiare străine, ceea ce a condus pe de
o parte la acoperirea într-o proporție mai mare a nevoilor de capital, iar pe de altă parte la
creșterea concurenței cu efecte benefice pentru clienți, și pentru economie în ansamblu. Băncile
au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o
gama largă de operaţiuni bancare pe întreg teritoriul ţării în condiţiile respectării normelor
prudenţiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. Astfel,
comparativ cu vechiul sistem bancar, noul sistem era capabil sa ofere o gamă vastă de produse și
servicii bancare, de un nivel calitativ superior, care să reușească să satisfacă exigențele mereu
crescânde ale clienților.

Momentele înființării cele mai importante bănci comerciale din cadrul sistemului bancar
românesc sunt prezentate, cu generalităţile şi specificităţile lor, în continuare.
Banca Comercială Română – Erste – a fost înfiinţată potrivit Hotărârii Guvernului nr.
1011/1990, prin preluarea de la Banca Naţională a României a operaţiunilor specifice unei bănci
comerciale. Înmatriculată în România din 1 decembrie 1990 ca societate pe acţiuni, B.C.R. S.A.
este autorizată de Banca Naţională a României să desfăşoare activităţi în domeniul bancar. La
data înfiinţării, banca îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar
pe bază de protocol, prelua activ şi pasiv de 273 de miliarde de lei. Activele băncii erau aproape
în totalitate materializate în credite bancare care însumau 269 miliarde de lei.

Banca Română pentru Dezvoltare – GSG – se înfiinţează la 1 decembrie 1990 ca

societate pe acţiuni, prin preluarea activului şi pasivului de la Banca de Investiţii care se
desfiinţează în acea perioadǎ. Înfiinţarea Băncii Române pentru Dezvoltare are loc conform
Hotărârii de Guvern nr.1178 din 2 noiembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr.132 din 26
noiembrie 1990. Astfel, BRD se constituie ca bancă comercială de dezvoltare - societate pe
acţiuni, organizată în conformitate cu legile în vigoare în România şi funcţionează ca persoană
juridică, potrivit prevederilor din statut.

3
 Raiffeisen Bank: 1862 – Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818-1888), primar al mai multor
oraşe germane, a întemeiat o uniune de credit în Anhäusen, Germania; 1886 – apare prima
uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf, Austria; 1927 – a fost fondată RZB – Austria (Raiffeisen
Zentralbank Österreich AG), acţionarul principal al reţelei de bănci din Europa Centrală şi de
Est, pentru a coordona activităţile şi politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen şi
este responsabilă cu tranzacţiile şi operaţiunile efectuate în numele grupului la nivel naţional şi
internaţional. 1994 – Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB-Austria) deschide o reprezentanţă
în România şi devine una din primele băncile străine din sectorul bancar românesc; iunie 1998 –
şi-a început activitatea Raiffeisen Bank (România), cea de-a noua bancă a RZB – Austria în
Europa Centrală şi de Est.

Banca Comercială „Ion Ţiriac” funcţionează în baza autorizaţiei nr. 427/14.03.1991,

emisă de B.N.R. şi a reautorizării la 11.12.1992, în baza articolului 5 din Legea 31/1991. În anul
1990 omul de afaceri Ion Ţiriac, împreună cu partenerii săi au avut iniţiativa înfiinţării primei
bănci cu capital privat din România, în dorinţa de a contribui la succesul tranziţiei la economia
de piaţă. Banca Ţiriac reprezintă cea mai mare bancă cu capital privat din România, înfiinţată
după 1989. Capitalul social iniţial a fost majorat succesiv, atingând în prezent aproximativ
186.981.931,20 lei. La 16 iunie 2005, Banca Ţiriac a semnat un contract de fuziune cu Bank
Austria Creditanstalt (BA-CA) la Bucureşti. La finalul lunii august 2005, Bank Austria
Creditanstalt (BA-CA) şi Ion Ţiriac au finalizat tranzacţia care va duce la fuziunea dintre HVB
Bank România şi Banca Ţiriac. Fuziunea s-a încheiat la data de 1 septembrie 2006, numele noii
entităţi fiind Banca Comercială HVB Ţiriac S.A. Pe parcursul acestui proces, cele două bănci au
funcţionat în paralel.
Având active totale de aproximativ 3miliarde EURO, 132 de unităţi, peste 800.000 de
clienţi şi o cotă de piaţă de aproape 8%, HVB Bank România şi Banca Ţiriac s-au situat
împreună pe locul 4 în sistemul bancar din România.
La momentul actual HVB Ţiriac Bank a trecut cu bine printr-un proces de fuziune cu
Unicredit Bank. Fuziunea prin absorbţie a fost definitivată în luna martie 2007.

BancPost a fost înfiinţată la 26.11.1991, prin Hotărâre de Guvern, ca societate pe acţiuni

cu capital de stat, prin preluarea unei părţi din activele companiei publice „Rom Post Telecom”,
fiind autorizată de BNR să funcţioneze ca o bancă de tip universal, comercial şi de economii.

4
BancPost derulează operaţiuni bancare din ianuarie 1992. Activitatea „BancPost” a demarat cu
un capital de numai 226 milioane lei, o reţea de 20 de calculatoare, prima sucursală fiind
deschisă în Bucureşti. „BancPost” a obţinut profit încă din primul an, înfiinţându-se în scurt timp
sucursale în fiecare reşedinţă de judeţ.

Banca Transilvania a fost înfiinţată în 1993 la iniţiativa unor oameni de afaceri din Cluj,
cu capital social de 2 miliarde lei, din care 79% capital român şi 21 % străin, a căror dorinţă era
aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj, cu activităţi dedicate distinct clienţilor
Corporativi, clienţilor IMM şi clienţilor Retail Banking. Banca a devenit operaţională în 16
februarie 1994, prin deschiderea sucursalei din Cluj-Napoca unde s-au stabilit primele relaţii de
corespondenţă bancară şi s-au pus bazele sistemului informatic şi de comunicaţii, având loc
conectarea la sistemele REUTERS şi SWIFT.

Banca Comerciala Carpatica a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999. În urma cu
şapte ani, la initiativa unor oameni de afaceri şi a reprezentanţilor mai multor societati private
româneşti şi străine, pe piaţa bancară din România a luat naştere un nou concept al calităţii.
Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar romanesc, ale cărei acţiuni sunt
listate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. BCC promovează inteligenţa autohtonă,
capitalul uman şi financiar, dovedind transparenţa, operativitate şi flexibilitate în rezolvarea
problemelor partenerilor săi de afaceri.
Segmentul de piaţă vizat de Banca Comercială Carpatica îl constituie întreprinderile mici
şi mijlocii, precum şi persoanele fizice, cărora BCC le oferă o gamă largă de produse şi servicii.
Banca pune la dispoziţia firmelor împrumuturi provenite atât din surse proprii, cât şi din finanţări
externe, ca urmare a semnării unor acorduri de finanţare cu Fondul German Român, Banca
Mondială şi Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă. Acordul de parteneriat cu Eximbank
aduce clienţilor BCC noi posibilităţi de contractare a serviciilor şi produselor în condiţii
avantajoase.

Între anii 1997-2000 s-a derulat cea de-a doua etapă a reformei bancare care a constat
în:
- îmbunătăţirea şi completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi:
Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea
falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr.
101/1998);

5
 - crearea noului cadru legislativ al funcţionării cooperativelor de credit - OUG nr.
97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată şi aprobată prin Legea nr. 200/2002;
- obiectivul fundamental al BNR devine stabilitatea monedei naţionale în vederea
asigurării stabilităţii preţurilor;
-instrumentarele de intervenţie au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit
direcţionat şi introducerea operaţiunilor de piaţă deschisă2.
În general, în această perioadă, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a
fost substanțial modernizat și perfecţionat, prin emiterea de legi și ordonanţe de urgenţă, pentru
obţinerea unui grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene şi cu
cele mai bune practici internaţionale.
În perioada 2001-2004 a avut loc a treia etapă a reformei bancare, în care s-a finalizat
alinierea cadrului legislativ în domeniul instituţiilor de credit la prevederile directivelor UE şi la
principiile de bază ale Comitetului de la Basel privind o supraveghere bancară eficientă. În
cadrul acestei perioade s-au rezolvat aspecte referitoare la forma finală a Legii bancare (prin
aprobarea Legea nr.485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr.58/1998) şi
Legii privind Statutul Băncii Naționale (prin aprobarea Legii nr. 312 din 28 iunie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004) conform angajamentelor
asumate în cadrul capitolelor de negociere cu UE (Cap. 3 şi Cap. 11), privind procesului de
transpunere în legislaţia bancară internă a prevederilor comunitare.
Din anul 2005 și până în prezent se desfășoară cea de-a patra etapă a reformei bancare,
continuând consolidarea sistemului bancar românesc și realizându-se progrese importante
privind alinierea legislației bancare românești la cerințele legislației europene. De asemenea, tot
în acest interval au fost elaborate reglementărili referitoare la emiterea şi utilizarea
instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste
instrumente (Regulamentul nr.6/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927
din 15.11.2006), limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice
(Regulamentul nr.11/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.617 din 22
august 2008), reglementarea instituțiilor de credit (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din
6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului aprobată, completată şi
modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007, publicate Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.1027 din 27 decembrie 2006 şi respectiv nr.480 din 18 iulie 2007).

2
Sistemul bancar românesc, prezent şi viitor, Banca naţională a României, 2003, pag. 6

6
 Astfel, în România există în prezent un sistem bancar modern și competitiv, care asigură
circulația valorilor în economie și furnizează pe piața internă produse și servicii bancare în
conformitate cu tendințele înregistrate în sectorul bancar european.