Curs1 2 - 27feb 6mart2018

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE Bazele Electrotehnicii – Parte a I- a
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ Teoria Circuitelor Electrice

B-dul Unirii, 18-24,tel/fax.: 0245217683
Teoria circuitelor electrice derivate
Suport Curs (Bibliografie Principală):
..\..\..\bazele
elth\Mocanu\teoria
circuitelor.pdf
Bazale Electrotehnicii - curs 1, semestrul 1 1

Prof. Nicolae OLARIU - nicolae.olariu@valahia.ro; olariudcem@yahoo.fr
Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

câmpului electromagnetic
2

Se vor dezvolta în partea a-II-a a

cursului:
“Teoria câmpului electromagnetic”
3

Bazale Electrotehnicii - curs 1, semestrul 1 4

Prof. Nicolae OLARIU - olariu@valahia.ro; olariudcem@yahoo.fr

5
6

..\..\..\an_univ_2016-
2017\BE_AII_an1_feb2017\curs1-2_21_28feb-
2017\BE1_Curs1_2-2017.doc
7

Mărimi, Legi şi Teoreme
–Mărimi fizice
–Legi şi teoreme
–Câmp de forţe
–Mărimi ale câmpului electromagnetic
–Clasificarea regimurilor câmpului electromagnetic
8

MĂRIMI FIZICE
Mărimile fizice reprezintă proprietăți fizice măsurabile ale materiei (substanță și câmp)
care pot fi determinate calitativ și cantitativ.
O mărime fizică este o mărime ce caracterizează starea unui sistem fizic.[1]
Mărimea fizică are o determinare cantitativă (valoarea numerică) și una calitativă

(unitate de măsură). Ea este exprimată ca produs între valoare numerică și o unitate
de măsură (descrierea lui Maxwell).
O mărime fizică poate fi măsurată, folosind unități de măsură.
[1] Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București, 1957-1966
9

LEGI ale FIZICII

Legile fizice sunt generalizări știinţifice ale unor observaţii empirice ale naturii. Ele sunt
frecvent exprimate prin relaţii matematice.
Se exprimă ca relații între mărimi fizice și sunt aplicabile pe grupuri (mulțimi) fizice
definite și/sau clase de fenomene fizice.
TEOREME
Adevăr științific care poate fi stabilit prin demonstrație.
sau
Afirmație care poate fi demonstrată logic, plecând de la un sistem axiomatic, în cadrul
unei teorii.
10

Etape în dezvoltarea unei noi teorii
A Identificarea Mărimilor Primitive

•Experimente specifice
Fenomene •Fenomene test
primare
Identificarea relaţiilor fundamentale dintre mărimi:
stabilirea Legilor teoriei respective
•Introducerea unor mărimi derivate
•Validarea experimentală
C Dezvoltarea clasei de mărimi specifice teoriei:

Definirea Mărimilor Derivate în conformitate
Dezvoltarea cu legile şi toremele specifice teoriei
Teoriei
D Demonstrarea principalelor Teoreme ale teoriei
11

Clasificarea mărimilor fizice
Criterii de clasificare
1. Din punct de vedere al introducerii în teorie:
a. Mărimi primitive: introduse direct în teorie prin experiment
b. Mărimi derivate: introduse pe baza relaţiilor definite de legile şi teoremelor specifice
2. După modul în care mărimile fizice intervin în clarificarea stărilor unui sistem fizic
a. Mărimi de stare: caracterizează mărimile susceptibile de a deveni cauze. Aceste mărimi de stare pot forma un
set de mărimi complet sau incomplet după cum mărimile de stare determină sau nu starea sistemului. Dacă
mărimile de stare caracterizează evenimentele care nu intervin direct în descrierea unui sistem fizic atunci
acestea se numesc mărimi accesorii.
b. Mărimi de interacţiune: evidenţiază interacţiunile dintre sistemele fizice izolate.
3. Din punct de vedere al unităţilor de măsură utilizat

a. Mărimi fundamentale: unităţile şi procedeele lor de măsură se stabilesc în mod independent prin indicarea unui
obiect, stare, proces, etc.
b. Mărimi secundare: unităţile şi procedurile de măsură se definesc cu ajutorul altor unităţi de măsură deja definite.
4. Din punct de vedere al localizării în spaţiu a mărimilor

a. Mărimi globale: asociate unei regiuni, unui domeniu. Aceste mărimi sunt mărimi scalare.
b. Mărimi locale: asociate unui punct. Pot fi mărimi scalare sau vectoriale
12
Sistemul internaţional al Unităţilor de Măsură (UM) -

Mărimi fundamentale
SI – Sistemul Internaţional al Unităţilor de Măsură
Sistem coerent al unităţilor de măsură reprezentat prin sistemul complet al mărimilor
fundamentale în funcţie de care se determină în mod univoc unităţile de măsură ale
tuturor celorlalte mărimi.
Domeniul Mărimea fundamentală Unitatea de măsură Simbol
Mecanică lungime Metru m
masă Kilogram kg
timp Secundă s
Termodinamică temperatură Kelvin K
Fotometrie intensitate luminoasă Candela cd
Electromagnetism intensitatea curentului Ampere A

electric de conducţie
13
Sistemul internaţional al Unităţilor de Măsură (UM) -

Mărimi secundare
Exprimarea UM a mărimilor secundare în funcţie de UM ale mărimilor
fundamentale
Mărimea Unitatea de Simbol Relaţii de legătură Expresia UM în funcţie
secundară măsură de UM fundamentale
d2 x
Forţa Newton N F  ma a 2 [N]=[kg]*[m]/[s]2
dt
P  Fv dx
Puterea Watt W v [W]=[kg]*[m]2/[s]3
dt
1
Energia Joule J
E  mv 2
[J]=[kg]*[m]2/[s]2
2
Sarcina electrică Coulomb C q   idt [C]=[A]*[s]
Tensiunea Volt V L [V]=[kg]*[m]2/[s]*[A]

electrică U 
q
Inducţia Tesla T F [T]=[kg]/[A]*[s]2
magnetică B 
il
14
Clasificarea Legilor
Criterii de clasificare
1. Din punct de vedere al domeniului de aplicare:

a. Legi generale: se aplică pentru orice regim de funcţionare şi orice domeniu
b. Legi de material: au forme dependente de tipul de material
2. După modul de variaţie în timp

a. Legi de stare: caracterizează starea unui sistem, nu depind de parametrul timp.
b. Legi de evoluţie: evidenţiază evoluţia sistemului, sunt descrise prin ecuaţii
diferenţiale.
3. Din punct de vedere al localizării în spaţiu a fenomenelor

a. Forma globală: se referă la o regiune sau un domeniu.
b. Forma locală: se referă la un punct din domeniul analizat.
15
Câmp de forţe
Tipuri de interacţiuni
Interacţiuni prin contiguitate Interacţiuni la distanţă
c2
f21
c2
f12
c1
f21
f12 c1
Câmp de forţe: acea formă de existenţă a materiei în care se

manifestă interacţiuni asupra corpurilor cu proprietăţi specifice
c2
Acţiunea câmpului generat
f12 de corpul c1 asupra lui c2
16
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE Elemente de Inginerie Electrică
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ
Câmp de forţe
Exemple
câmp gravitaţional:
acea formă de existenţă a materiei în care se manifestă
interacţiuni asupra corpurilor de masă m
câmp electric:
interacţiuni asupra corpurilor încărcate cu sarcina q
câmp magnetic:
interacţiuni asupra corpurilor magnetizate sau a
conductoarelor parcurse de curent electric
17
Mărimi ale câmpului electromagnetic - mărimi primitive ale

câmpului electric
Mărimile primitive ale câmpului electric
Mărimi globale Unitatea de măsură
sarcina electrică q coulomb [C]


momentul electric me coulomb-metru [Cm]
Mărimi locale Unitatea de măsură
în vid:
intensitatea 
câmpului electric Ev volt/metru [V/m]
în corpuri:
intensitatea 
câmpului electric E
inducţia electrică D coulomb/metru2 [C/m2]
18
Mărimi ale câmpului electromagnetic- mărimi primitive ale

stării electrocinetice
19
Mărimi ale câmpului electromagnetic- mărimi primitive ale

câmpului magnetic
20
Legile câmpului electromagnetic
21
Clasificarea regimurilor câmpului electromagnetic
Câmp electric
Câmp electromagnetic
Câmp magnetic
Regimurile de variaţie (funcţionare). Clasificare:

A. Regimul stationar
- procese in care marimile nu variaza în timp dar au loc transformari de energie (regim stationar electric
(electrocinetic));
- marimile nu variaza în timp si nu au loc tranformari de energie (regim static).
B. Regimul variabil in timp:

- regim cvasistationar: se iau in considerare doar variatiile in timp ale inductiei electrice D si magnetice B;
- regim nestationar: toate marimile variaza în timp.
Regimul:
- stationar este descris de ecuatii de tip eliptic (Laplace, Poisson) şi modelează fenomene de difuzie
staţionară;
- cvasistationar: ecuatii de tip parabolic şi modelează fenomene de difuzie;
- nestationar: ecuatii de tip hiperbolic şi modelează fenomene de propagare
22
Clasificarea regimurilor câmpului electromagnetic
Câmp electric
Câmp electromagnetic
Câmp magnetic
Regimurile de variaţie (funcţionare). Clasificare:

A. Regimul stationar
- procese in care marimile nu variaza în timp dar au loc transformari de energie (regim stationar electric
(electrocinetic));
- marimile nu variaza în timp si nu au loc tranformari de energie (regim static).
B. Regimul variabil in timp:

- regim cvasistationar: se iau in considerare doar variatiile in timp ale inductiei electrice D si magnetice B;
- regim nestationar: toate marimile variaza în timp.
Regimul:
- stationar este descris de ecuatii de tip eliptic (Laplace, Poisson) şi modelează fenomene de difuzie
staţionară;
- cvasistationar: ecuatii de tip parabolic şi modelează fenomene de difuzie;
- nestationar: ecuatii de tip hiperbolic şi modelează fenomene de propagare
23

Tema 1.
1. Conspect teorie: Capitolul 1. C.I.Mocanu Teoria Circuitelor. / BE1_Curs1-Curs2_2014/ Listă întrebări
2. În tabelul alăturat sunt prezentate unităţile ale sistemului internaţional de măsură SI. Se cere să se exprime în
raport cu aceste unităţi fundamentale, unităţile de măsură pentru următoarele mărimi:
• sarcina elecrică;
• momentul electric;
• Intensitatea câmpului electric;
• inducţia electrică;
• permitivitatea;
• fluxul electric;
• tensiunea electrică;
• inducţia magnetică;
• intensitatea câmpului magnetic;
• permeabilitatea magnetică;
• fluxul magnetic
• tensiunea magnetică.
24

Tema 1.
3. Două corpuri punctuale identice având sarcinile q=0,1 mC şi masele m=1mg, plasate în vid, se îndreaptă unul
spre cellalt cu o viteză relativă v0=20 m/s în momentul când se află la distanţa d0=0,5 m. Se cere distanţa
minimă dmin la care se apropie corpurile. Se neglijează influenţa câmpului gravitaţional.
q v0 v =0 q
dmin
d0
4. Într-o experienţă Millikan, o particulă coloidală electrizată, cu masa m=4x10-15kg, cade intre armăturile
orizontale ale unui condensator plan, cu o viteză limită v1=1,30 mm/s în lipsa câmpului electric şi cu o viteză
limită de v2=0,18mm/s când se aplică condensatorului o tensiune U=294 V. Distanţa între armături este
d=6mm, iar acceleraţia gravitaţională este g=9,8 m/s2. Se neglijează forţa arhimedică şi se consideră forţa de
frecare cu aerul proporţională cu viteza. Se cere sarcina particulei, exprimată în sarcini elementare.
Fe=qE
Ff= kv Ff= kv
U=0V, U=294 V,
E=0 E
E
G=mg G=mg
25

Tema 1.
5. Spira dreptunghiulară din figură, având a=20cm şi b=10cm, este
situată în câmp magnetic omogen de inducţie B=1,5T şi se roteşte
cu o turaţie n=600 rot/min, în jurul unei axe perpendiculare pe liniile
de câmp. Se cere tensiunea electromotoare indusă în spiră.
6. Un debitmetru electromagnetic pentru fluide conductoare are

construcţia reprezentată în figură, în care diametrul interior al
conductei este d=5 cm. Câmpul magnetic uniform,
perpendicular pe axa conductei, are inducţia B=0,2T. Se cere
tensiunea UMN, măsurată la electrozii M şi N, plasaţi la
capetele unui diametru perpendicular pe direcţia câmpului,
când fluidul curge cu un debit de volum Dv=1litru/s.
26
Mărimi ale câmpului electromagnetic

mărimi electrice
Mărimi electrice
–Starea de electrizare; Sarcina electrică
–Câmp electric în vid
–Moment electric, Polarizaţia electrică
–Câmpul electric în corpuri
–Fluxul electric
–Energia potenţială în câmp electric
–Tensiunea electrică, potenţialul electric, tensiune
electromotoare
27
Starea de electrizare. Sarcina electrică
–Rezultatele experimentale privind electrizarea corpurilor (asociată cu

triboelectricitatea) au fost interpretate începând din 1785 de către savantul
francez C.A. Coulomb
–Analiza fenomenelor de electrizare a corpurilor, precum şi definirea stării de

încărcare electrică sau a interacţiunilor ce se manifestă între corpurile electrizate
au condus la introducerea unei mărimi primitive (de stare) care este sarcina
electrică notată cu q
–O interpetare mai profundă a stării de electrizare a fost posibilă după

descoperirea sarcinii elementare a electonului (e = -1,6.10-19C) de către
fizicianul englez J.J. Thomson în 1881. Astfel sarcina electrică a unui corp este
întotdeauna multiplu întreg de sarcină elementară:
q = n|e| ; cu n număr natural,
şi poate fi deci asociată cu un excedent (sau un deficit) de sarcini electrice
elementare pozitive (pozitroni) în raport cu cele negative (electroni).
28
Electrizare. Sarcină pozitivă. Sarcină negativă
– Ben Franklin a demonstrat că dacă o anumită cantitate de

sarcină electrică este creată pe un corp atunci o cantitate
egală de sarcimă opusă se crează pe un alt corp
SARCINA TOTALĂ SE CONSERVĂ
– Mod de electrizare: frecare, contact, acţiuni mecanice

(electrostricţiune), iradiere, reacţii chimice, etc.
29
Iniţial baghetele
Iniţial baghetele
din plastic nu
din sticlă nu
interacţionează
interacţionează
Baghetele din
plastic
electrizate prin
frecare se mătase
blană
blană sticlă
plastic resping
Mătasea
atrage
Baghetele se resping bagheta din
sticlă de la
(d)
Baghetele din
sticlă
electrizate prin
frecare se Bagheta din plastic electrizată Bagheta din sticlă electrizată
prin frecare pe blană Blana atrage
resping prin frecare pe mătase bagheta din
plastic de la
(b)
30
Paricule elementare
Particula Sarcina [C] Masa [kg]

electron -1.6x10-19 9.109x10-31
proton +1.6x10-19 1.673x10-27
neutron 0 1.675x10-27
• Dacă un obiect are …
sarcină +  el are mai puţini electroni decât normal
sarcină -  el are mai mulţi electroni decât normal
31
Ioni şi dipoli
Dacă un atom pierde sau câştigă electroni de valenţă el devine încărcat

cu sarcină + sau - , atunci în această situaţie atomul se numeşte ion.
Exemplu H+, Cl-,
O moleculă, precum H2O, care are o parte cu sarcină electrică net

pozitivă iar o altă parte cu sarcină electrică negativă reprezintă un
dipol electric.
+ -
2H+ O-2
32
Proprietăţi importante ale sarcinii electrice:
1. sarcina electrică poate fi pozitivă, negativă sau nulă. Se pot

defini atfel elementele simetrice şi elementul neutru în
raport cu o relaţie de tip aditiv;
2. sarcina electrică a unui sistem este o mărime extensivă,

reprezentând suma algebrică a sacinilor elementare din
care este constituită;
3. sarcina electrică are un caracter conservativ: sarcina

electrică totală a unui sistem nu poate fi nici distrusă nici
creată. Astfel pentru un sistem izolat (închis) variaţia în
timp a sarcinii electrice totale este nulă:
dq total dt  0
33
Moduri de electrizare:
1. Electrizare prin conducţie – transfer de sarcină între două

obiecte în contact:
Rezultă două obiecte încărcate cu acelaşi tip de sarcină
specific materialelor conductoare
2. Electrizare prin inducţie sau influenţă (sarcină imagine):

Rezultă două obiecte încărcate cu sarcini de semn contrar
specific materialelor izolante, dielectrici
34

Electrizare prin inducţie sau influenţă (sarcină imagine):
Polarizaţie
35
Clasificarea corpurilor
Materiale semiconductoare
Materiale conductoare Materiale izolatoare, dielectrici
c2 Iniţial c2 Iniţial
neelectrizat neelectrizat
1 1
c1Iniţial electrizat c1Iniţial electrizat
c2 c2
2 2
c1 c1
f12
c2 c2 După contact corpurile se
După contact corpurile se f12 atrag, deci cele două
3 3
resping, deci cele două f21 corpuri sunt încărcate cu
c1 corpuri sunt încărcate cu sarcini de semn contrar
f21 acelaşi tip de sarcină c1
36

F Bazele Electrotehnicii – Parte a I- a
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE
Câmp electric în vid
Se poate spune că într-o regiune din spaţiu există un

câmp electric dacă asupra unui corp de probă (corp
punctiform, staţionar)
 încărcat cu sarcina q se
exercită o forţă F .
Se defineşte intensitatea câmpului electric în vid ca

fiind raportul dintre forţa ce se exercită asupra
corpului de probă şi sarcina
 acestuia:
 d
F
Ev  lim
q 0 q
(1)
cu unitatea de măsură volt pe metru [V/m]

37

F Bazele Electrotehnicii – Parte a I- a
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE
 

F  d
F
F
E
q
Ev  lim
q 0 q q

E
Sarcină pozitivă Sarcină negativă
38

E
Linii de câmp
 Spectrul câmpului: totalitatea liniilor de câmp
ds
Ecuaţia liniilor de câmp:
 
d s  Ev  0
TEMA 1
Referat 1. (Conostiinte complementare) :Vectori. Definiţie. Operaţii cu vectori. Produsul scalar a doi vectori;
exemple din fizica. Produsul vectorial a doi vectori; exemple din fizica.
       
Exercitiul 1. Se dau vectorii a  5i  7 j  10k ; b  8i  3 j  2k precum si scalarul   3
Sa se calculeze :
   
1. c1  a ; c2  b
    
2. c3  a  b ; c4  a  b
   
     
          

3. c5  a  a  b ; c6  a  a  b ; c7  a  a  b ; c8  a  a  b  39
Moment electric. Polarizaţia electrică
Pentru a caracteriza complect starea de electrizare a unui sistem

trebuie să cunoaştem distribuţia spaţială a sarcinii iar câmpul
electric poate să existe chiar dacă sarcina totală a sistemului
este nulă
De exemplu: dipolul electric, caracterizat de momentul electric ,

deşi are sarcina totală nulă interacţionează cu alte corpuri
electrizate.
Elemente de Inginerie Electrică - curs 3-4 40

Prof. Nicolae OLARIU - olariu@valahia.ro
C p1 sin 1
 (2)
C p2 sin  2
C p1 p1
 (3)
C p2 p2
C p1 E v1
 (4)
C p2 E v2
Din relaţiile (2), (3), (4) rezultă:

Deoarece cuplul este o mărime vectorială rezultă
C p  p  Ev (5)
41
Din relaţiile (1), (2), (3) rezultă:

Deoarece cuplul este o mărime vectorială rezultă
C p  p  Ev (5)
Mărimea vectorială p (notat frecvent si cu m e ) ce caracterizează starea de polarizare a corpului de probă se
numeşte moment electric.
Deoarece s-a introdus exclusiv prin interpretarea datelor experimentale, momentul electric este o mărime primitivă
având relaţia de detectare (5)
Unitatea de măsură pentru momentul electric este Coulomb-metru [Cm]
42
În corpuri (în dielectrici), câmpul electric se datorează atât sarcinii electrice

(concentrată sau distribită) cât şi polarizaţiei electrice, definită ca
densitatea de volum a momentului electric:
dp
P (6)
, cu dV elementul de volum
dV
43
Câmpul electric în corpuri. Inducţia electrică
dp
P (6)
dV
44
Acţiunea asupra corpului de probă depinde de forma şi orientarea cavităţii.

La limită, o cavitate de tip FANTĂ are, în raport cu polarizaţia, două
orientări posibile:
a. În lungul polarizaţiei
intensitatea  În corpuri sunt necesare

câmpului electric E două mărimi pentru
caracterizarea câmpului
electric
b. Perpendicular pe polarizaţie
  
D  0E  P (7)
inducţia
electrică
D
unde  0 este permitivit atea vidului
45
  
D  0E  P (7)
Relaţia (7) reprezintă Legea legăturii
D, E , P
Unitatea de măsură în SI pentru inducţia electrică este Coulombul pe

metru pătrat [C/m2]
Pentru medii liniare, omogene şi izotrope, legea legăturii devine:

 
D  E
unde  este permitivitatea mediului respectiv
46
Mărimi globale specifice câmpului electric.

Fluxul electric
Tensiune electrică, potenţial electric, tensiune electromotoare
Pentru a caracteriza la nivel global structura câmpului electric sunt

necesare două mărimi globale, şi anume:
1. integrala se suprafaţă STRUCTURA CÂMPULUI

2. integrala de linie ale câmpului ENERGIA ÎN CÂMP
Integrala de suprafaţa reprezintă FLUXUL

Integrala de linie reprezintă TENSIUNEA
47
Fluxul electric
Fluxul electric  reprezintă totalitatea

dA . q
liniilor de câmp electric ce traversează
S
o suprafaţă dată, considerate după
direcţia normală la acea suprafaţă .
Fluxul electric prin suprafaţa S este o Fluxul electric printr-o suprafaţă S Fluxul electric printr-o suprafaţă închisă
ce se sprijină pe o curbă închisă egal cu sarcina electrică echivalentă din
mărime scalară dată de relaţia: interior
 
S    D  n dA (8)
S
Fluxul electric printr-o suprafaţă  

închisă  , conform legii fluxului    D  n dA  q (9)
electric (sau teorema lui Gauss), este 
egal cu sarcina echivalentă totală q
din interiorul suprafeţei considerate:
48
Fluxul electric
Relaţia (9) evidenţiază faptul că
1. Liniile de câmp electric sunt linii deschise (pleacă de pe sarcinile

electrice pozitive şi ajung pe cele negative)
2. Unitatea de măsură pentru fluxul electric este coulombul [C] , aceiaşi cu

cea a sarcinii electrice.
49

Tensiunea electrică u
Intensitatea câmpului electric pune în evidenţă interacţiunile care apar

între, sau asupra, corpurilor electrizate:
 
F  qE (10)
Tensiunea electrică evidenţiază potenţialele transformări de energie în

câmp electric.
Tensiunea electrică este definită ca circulaţia intensităţii câmpului
electric pe o curbă  între punctele A şi B
 B
u AB   E  ds (11)
A 
A  B
V=constant
Definirea tensiunii Liniile echipotenţiale (V=constant)

electrice ortogonale liniilor de câmp electric
50

Tensiunea electrică este o mărime integrală ce poate fi interpretată în

conformitate cu relaţiile (10) şi (11) ca fiind egală cu raportul dintre lucrul
mecanic LAB necesar pentru deplasarea unui corp de probă, încărcat cu
sarcina electrică q, între punctele A, B de-a lungul unei curbe , şi sarcina
acelui corp de probă:
LAB
u AB  lim (12)
q 0 q
Echivalenţa dintre relaţiile (11) şi (12). Demonstraţie:
B
  
u AB   E  ds 
A    
 d F  B
F  1
B
 LAB
din Ev  lim   u AB   lim  ds  lim  F  ds  lim
q 0 q  A 
q 0 q q 0 q
A 
q 0 q
B
 
LAB   F  ds 
A  
51

Tensiunea electrică este o mărime scalară având ca unitatea de măsură,

în SI, voltul notat cu V:
[u]SI= V
Ţinând seama de relaţia (11) rezultă că prin deplasarea unui corp încărcat
cu sarcina electrică q, între două puncte A şi B, în câmp electric, se
produce o variaţie a energiei corpului DWAB , datorită câmpului electric,
egală cu lucru mecanic LAB necesar pentru deplasarea acestui corp între
cele două puncte:
DWAB = LAB=q.uAB (13)
E
A 
B
ds
52

Potenţial electric v
Interpretând relaţia (13) rezultă că unu corp încărcat cu sarcina electrică q,

aflat în câmp electric are în fiecare punct din spaţiu o energie datorată
prezenţei în câmp. Această energie se poate transforma (este potenţial
transformabilă) în lucru mecanic.
Astfel, dacă ne raportăm la un referenţial pentru care energia este zero (de
exemplu punctul de la infinit), atunci pentru fiecare punct P din câmp se
defineşte mărimea scalară, potenţialul electric v, egală cu raportul dintre
lucru mecanic LPinf necesar pentru deplasarea corpului de probă încărcat
cu sarcina q din acel punct până la punctul de referinţă şi sarcina corpului
de probă:
LAinf
vP  lim (14)
q 0 q
53

Similar cu definiţia (11), potenţialul electric v este definit ca circulaţia

intensităţii câmpului electric pe o curbă  între punctul P şi punctul de
referinţă de potenţial nul:

 
v P   E  ds (15)
P 
Potenţialul electric are aceiaşi unitate de măsură ca şi tensiunea electrică:

[v]= V (volt)
Din definiţia potenţialului electric rezultă că tensiunea electrică se poate
exprima ca diferenţa de potenţial dintre cele două puncte:
uAB=vA-vB (16)
B
       
Întradevăr:
u AB   E  ds   E  ds   E  ds  v A  v B
A  A  B 
54

Se defineşte suprafaţa (linia) echipotenţială ca fiind locul geometric al

punctelor cu potenţial constant.
De-a lungul unei suprafeţe (linii) echipotenţiale (v=constant) tensiunea
dintre două puncte este zero, de unde rezultă ecuaţia liniei echipotenţiale:
B    
u AB   E  ds  0 
A echipot
E  ds  0 (17)
Din relaţia (17) rezultă că liniile echipotenţiale sunt ortogonale în raport cu

liniile de câmp:
    
E  ds  0  E  ds E

ds V=constant
Liniile echipotenţiale (V=constant) sunt ortogonale liniilor de

câmp electric 55

Tensiune electromotoare e
Se defineşte tensiunea electromotoare ca fiind circulaţia vectorului

intensitate câmp electric pe o curbă închisă :
  
E
e   E  ds (18)
 

ds
Ţinând seama de relaţia (13), tensiunea electromotoare este egală cu

raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru a transporta un corp încărcat
cu sarcina q de-a lungul unei curbe închise  şi sarcina corpului de probă:
L
e  lim (19)
q 0 q
56
Teoria Circuitelor Electrice
Explicativ
•Sistem fără pierderi

•Sistem conservativ Proces ireversibil
L  LA _ B _ A  0
A B A B
C
Proces reversibil
Sistem cu pierderi
L  LA _ B _ A  0
Sistem neconservativ

Rezultă că:
• pentru sisteme conservative tensiunea electromotoare (t.e.m) este
nulă
• pentru sisteme neconservative tensiunea electromotoare este diferită
de zero. T.e.m este asociată cu existenţa surselor de energie electrică.

• în cazul cel mai general, intensitatea câmpului electric total ( Etot ) are
trei componente:

componenta conservativă (câmpul electric coulombian)
 Ec
componenta imprimată de neomogenităţi Ei 
componenta solenoidală generată de câmpul magnetic variabil în timp Es
Rezultă că
        
e   Etot  ds   ( Ec  Ei  Es )  ds   ( Ei  Es )  ds (20)
  
58

Rezultă că:
• pentru sisteme neconservative tensiunea electromotoare este diferită
de zero. T.e.m este asociată cu existenţa surselor de energie electrică.
I (+) I
Pg Ub
Pc
t.e.m

(-)
generator receptor
59
Mărimi ale câmpului electromagnetic

mărimi specifice stării electrocinetice
mărimi magnetice
Starea ELECTROCINETICĂ
–Intensitatea curentului electric de conducţie
–Densitatea curentului electric de conducţie
–Solenaţia
Mărimi Magnetice
–Câmp magnetic în vid. Inducţia magnetică în vid
–Câmpul magnetic în corpuri. Intensitatea câmpului
magnetic
–Fluxul magnetic
–Tensiunea magnetică. Teorema lui Ampere
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
Legile generale ale câmpului electromagnetic
Legile generale ale teoriei câmpului

Teoria câmpului electromagnetic este guvernata de
electromagnetic
opt legi generale. Dintre acestea se
deosebesc cinci legi de stare, ce stabilesc   
relatii între marimile de stare ale câmpului 1 Legea legăturii D , E , P
electric sau magnetic si respectiv trei legi
de evolutie care exprima rela tii de tip 2 Legea fluxului electric
cauzal între evenimente aflate la momente legi
Legea transformării energiei de
de timp diferite. 3
în conductoare stare
  
4 Legea legăturii B , H , M
Legile generale sunt completate de legile de material 5 Legea fluxului magnetic
care evidentiaza, prin constantele de
material, dependenta marimilor electrice Legea conservării sarcinii
sau magnetice de mediul în care sunt 6
localizate fenomenele analizate. Dintre electrice legi
legile de material cele mai importante sunt: Legea inducţiei de
• Legea polarizatiei electrice temporare
7 electromagnetice evoluţie
• Legea magnetizatiei temporare 8 Legea circuitului magnetic
• Legea conductiei electrice
• Legile câmpurilor electrice imprimate
82

Legi de stare
  
1. Legea legăturii D, E, P
1.1. Legea polarizaţiei electrice temporare
2. Legea fluxului electric
3. Legea transformării energiei în
conductoare
3.1. Legea conducţiei electrice
3.2. Legile câmpurilor electrice imprimate
83

Legi de stare
  
4. Legea legăturii B, H, M
4.1. Legea magnetizaţiei temporale
5. Legea fluxului magnetic
84
  
1. Legea legăturii D, E, P

Formulează legea dependenţei dintre inducţie D, intensitate E, şi polarizaţie P în
câmp electric:

în fiecare punct din câmp şi în fiecare moment, inducţia electrică D, este egală cu
suma dintre intensitatea câmpului electric E, multiplicată cu permitivitatea vidului 0 şi
polarizaţia P
D  0 E  P (1)


  
Polarizaţia P poate fi permanentă Pp sau indusă de câmp electric (temporară) Pt E
P  P p  Pt (E ) (2)
85
Dependenţa locală dintre componenta temporară a polarizaţiei electrice şi intensitatea

câmpului electric constatat experimental în regim electrostatic, se verifică şi în regim
variabil în timp şi constituie legea polarizaţiei electrice temporale:
în fiecare punct dintr-un dielectric şi în fiecare moment, Pt polarizaţia electrică
temporara este funcţie de intensitatea câmpului electric E :
P t  Pt (E ) (3)
86
Un material dielectric este izotrop dacă sub acţiunea unui câmp electric având orice
orientare în corp, se polarizează temporar în direcţia câmpului şi este liniar, dacă
local polarizaţia temporară instantanee Pt r , t  este proporţională cu intensitatea
instantanee a câmpului electric E r , t  :
    
Pt r, t   0 ce r  E r, t (4)
factorul de proporţionalitate fiind produsul dintre constanta universală electrică,

permitivitatea vidului 0=8,85.10-12 [F/m] şi o mărime de material adimensională ce
numită susceptivitate electrică, care depinde de natura materialului şi de condiţii
neelectrice locale (temperatură, presiune, etc.).
Pentru aceste materiale, în absenţa polarizaţiei prtmanente, conform relaţiei (4),

relaţia (1) devine:
      
D   0 E  Pt   0 1  c e r  E r , t   0 r  E r , t
87
De unde:  
D    E r, t (5)
 este permitivitate mediului iar r (mărime adimensională) este permitivitatea relativă

a mediului şi indică de câte ori permitivitatea mediului este mai mare decât cea a
vidului:
r 

0

 1  ce r (6)
Materialele dielectrice au susceptivitatea foarte mică şi practic independentă de

temperatură, permitivitatea lor relativă fiind foarte apropiată de unitate.
Materialele paraelectrice au susceptivitatea relativ mare şi invers proporţională cu

temperatura. Permitivitatea lor relativă este de ordinul a câtorva unităţi până la câteva
zeci de unităţi.
88
Valori ale permitivităţii relative pentru câteva materiale izolante:
Nr.crt. Materiale izolante r

1 Aer la 760 mm Hg. şi 0C 1,00059
2 Apă distilată 80 ... 81
3 Bachelită 4,5 ... 5,5
4 Cauciuc 2,6 ... 3
5 Izolaţia cablurilor telefonice 1,6 ... 2
6 Izolaţia cablurilor de energie 3 ... 4,2
7 Lemn uscat 2,5 ... 3
8 Mică 4,5 ... 7,5
9 Parafină 1,9 ... 2,3
10 Porţelan 5,5 ... 8
11 Preşpan 3 ... 5
12 Pertinax 3,5 ... 7
13 Sticlă 5 ... 10
14 Sticlă de cuarţ 3,2 ... 4,2
15 Ulei de transformator 2,2 ... 2.5
89
. q
   D  n  dA  q (11)

Fluxul electric printr-o suprafaţă închisă egal cu sarcina

electrică echivalentă din interior
90
91
3. Legea transformării energiei în conductoare
lege generală
92
93
de curent electric
efect Joule-Lentz
de legea
relaţii
94
95
96
3. 1. Legea conducţiei
  
J  J (E ) (12) S
E J

i  i (u ) (13)
i u
Densitatea curentului electric de conducţie
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
Câmp electric imprimat de diferenţă de concentraţie. Celula Solară
108
Câmp electric imprimat de diferenţă de concentraţie. Celula Solară
 q (V  Rs I )  V  RS I
I  I Ph  I o exp  1 
 AkT  Rv
109
4.Legea legăturii dintre inducţie magnetică, intensitate

  câmp
magnetic şi magnetizaţie. (Legea legăturii B, H, M )
Legea dependenţei dintre inducţie, intensitate şi magnetizaţie:

 în fiecare
punct din câmp şi în fiecare moment, inducţia magnetică B este egală cu
suma multiplicată
 cu permeabilitatea
 vidului m0 dintre intensitatea câmpului
magnetic H, şi magnetizaţia M :
 
  
B  m0  H  M (14)
110
4.1. Legea magnetizaţiei temporale
111
4.1. Legea magnetizaţiei temporale.
Un material magnetic este izotrop dacă sub acţiunea unui câmp magnetic
având orice orientare în corp se magnetizează temporar în direcţia câmpului
şi este liniar dacă local magnetizaţia temporară instantanee   M t r , t  este
proporţională cu intensitatea instantanee a câmpului magnetic H r , t .
    (15)
M t r , t   c m H r , t 
Mărimea adimensională cm egală cu raportul dintre magnetizaţia temporară
şi intensitatea câmpului magnetic se numeşte: susceptivitate magnetică.
În general, mărimea cm deşi independentă de , depinde însă de condiţii de
natură nemagnetică cum sunt: temperatura, presiunea. etc.

Dacă materialul este fără magnetizaţie permanentă M p  0 , în ecuaţia (14)
termenii membrului al doilea sunt proporţionali cu H iar relaţia (14)
devine:
    (16)
Br , t   m 0 1  c m H r , t 
112
4.1. Legea magnetizaţiei temporale.
Mărimea adimensională,
(17)
mr  1  c m
se numeşte permeabilitatea relativă a materialului. Înlocuind (17) în (16), se obţine:
     
Br , t   m 0 m r H r , t   mH r , t  (18)
în care m este permeabilitatea absolută a materialului.

După modul în care analiza la scară microscopică pune în evidenţă fenomenul de
polarizare magnetică sub acţiunea câmpului magnetic, se disting:
materiale diamagnetice (cm  0, mr  1) cu susceptivitate foarte mică şi practic independente

de temperatură, permeabilitatea lor relativă fiind aproximativ egală cu unitatea (dar
subunitară);
materiale paramagnetice (cm  0, mr  1) cu susceptivitate apreciabilă şi variabilă cu

temperatura, permeabilitatea lor relativă fiind supraunitară.
113
5. Legea fluxului magnetic
Fluxul magnetic printr-o suprafaţă închisă egal cu integrala de

suprafaţă a produsului scalar dintre inducţia magnetică şi 
elementul de suprafaţă, este în fiecare moment nul:
 
F    B  n dA  0 (19)

Întrucât în relaţia (19) nu intervin mărimi de material, legea fluxului
magnetic este o lege generală şi de stare a câmpului
electromagnetic.
Fluxul magnetic printr-o suprafaţă închisă este nul
(liniile de câmp magnetic sunt linii închise)
Consecinţe: 
1. Din anularea fluxului magnetic F prin orice suprafaţă  rezultă S2 n2
că fluxul FS cu referire la o curbă închisă  este acelaşi prin dA
orice suprafaţă deschisă S care se sprijină pe curba :
 = S1 U S2; rezultă că F = FS1 – FS2 = 0 şi deci S1
FS1 = FS2 (12) 
n1
2. Liniile câmpului magnetic sunt linii închise.
3. Nu există sarcină magnetică ci numai dipol magnetic.
114

Legi de evoluţie
6. Legea conservării sarcinii electrice
7. Legea inducţiei electromagnetice
8. Legea circuitului magnetic
115
Descărcarea sarcinii electrice care încarcă un corp imobil, printr-un conductor, pune în evidenţă o
relaţie de dependenţă între intensitatea curentului electric de conducţie şi viteza de scădere în timp
a sarcinii electrice. Experienţa confirmă generalizarea acestei relaţii pentru corpurile încărcate cu
sarcină electrică aflate în mişcare. Deoarece în formularea legii nu intervin mărimi de "material,
legea de conservare a sarcinii electrice este o lege generală a câmpului electromagnetic.
Sub formă integrală, enunţul legii este următorul:

în fiecare moment, intensitatea curentului electric de conducţie i care iese din suprafaţa închisă ,
este egală cu viteza de scădere în timp a sarcinii electrice q care încarcă corpurile din interiorul
suprafeţei , independent de starea lor cinematică:
dq
i   (20)
dt
Dacă sarcina electrică se repartizează cu densitate de volum rv şi J este densitatea curentului
electric de conducţie într-un punct pe suprafaţa , ecuaţia (20) se transformă astfel:
  d
(t )
J  n dA    r v dv
dt v ( t )
(21)
116
Dacă în ecuaţia (20), intensitatea curentului electric de conducţie i care iese din suprafaţa închisă
 este nul, atunci sarcina electrică din domeniul delimitat de suprafaţa  se conservă:
dq
i  0   0  q  constant (22)
dt
Curentul total se anulează fie dacă suma curenţilor care intră prin anumite porţiuni ale suprafeţei S
este în fiecare moment egală cu suma curenţilor care ies prin alte porţiuni ale suprafeţei, fie dacă
densitatea de curent este nulă peste tot pe suprafaţa ; acest ultim caz are loc, de exemplu, dacă
nici un conductor nu intersectează suprafaţa , prin urmare domeniul v este izolat galvanic.
Dacă sarcina electrică este nenulă, domeniul v nu e izolat electric deoarece prezenţa sarcinii q
implică existenţa sarcinii de semn opus - q în exteriorul suprafeţei ; domeniul v este izolat
electric daca pe lângă izolarea lui galvanică, sarcina electrică din interiorul suprafeţei  e nulă:
q=0.
Anularea sarcinii electrice din domeniul v nu presupune neapărat lipsa sarcinilor electrice;
sarcinile care încarcă corpurile situate în v pot alcătui în fiecare moment un sistem complet de
sarcini, adică:
(23)
117
Teorema I a lui Kirchhoff

Dacă sarcina electrică din domeniul delimitat de suprafaţa  este
constantă (q=constant) atunci din (20) rezultă:
dq
q  constant   0  i  0 (24)
dt
Printr-o suprafaţă închisă k numită secţiune, care intersectează n
conductoare parcurse de curenţi electrici de conducţie ij (fig. a) sau la un
nod (k) la care sunt conectate conductoare (fig. b), relaţia (5) devine:
i
j k
j  0; i
j( k )
j 0
(25)
Relaţiile (25) reprezintă Teorema I a lui Kirchhoff sau Teorema în curenţi

a lui Kirchhoff : pentru orice secţiune k (respectiv pentru orice nod (k))
care intersectează conductoarele parcurse de curent electric de
conducţie, suma algebrică a intensităţilor instantanee ale curenţilor este
nulă.
118
i1
Curent de deplasare în interiorul condensatoarelor
Dacă elementul de circuit este un condensator, sarcinile electrice care încarcă armăturile
formează un sistem complet de sarcini şi câmpul electric este localizat exclusiv în dielectricul
situat între armături. Printr-o suprafaţă închisă 1 care conţine în interior ambele armături ale
condensatorului (fig) relaţia (25) este satisfăcută deoarece curentul i1 care intră în prin iD
conductorul de conexiune al uneia dintre armături este egal cu curentul i2 care iese din 1 prin
conductorul de conexiune al celeilalte armături:
i1 = i2 (26)
i2
Se observă că sarcina electrică totală din interiorul suprafeţei 1 este în fiecare moment nulă q=q1+q2=0 formând un
sistem complet. Printr-o suprafaţă 2 care intersectează numai una din armături şi deci intersectează numai o conexiune
conductoare, continuitatea curentului de conducţie este asigurată de curentul de deplasare din interiorul condensatorului
iD:
i1 = iD (27)
În acest fel, prin latura unui circuit care conţine un condensator curentul electric de deplasare
dq
iD  (28)
dt
asigură închiderea circuitului constituit din firele de conexiune parcurse de curenţii electrici de conducţie variabili în timp.
Se constată că în regim staţionar (mărimile nu variază în timp) iD=0, deci condensatorul se comportă ca un circuit deschis
119
Ecuaţiile diferenţială şi integrală ale sarcinii electrice a condensatorului.

În regim cvasistaţionar, relaţia dintre sarcina electrică q care încarcă una dintre armăturile condensatorului şi
intensitatea curentului electric de conducţie prin conexiunea conductoare a armăturii (suprafaţa 2 ) are forma
dq
i (29)
dt
şi constituie ecuaţia diferenţială respectiv de evoluţie sau dinamică a sarcinii electrice.
Integrând ecuaţia (29) se obţine:

t
q(t )  q0   i ( )d
(30)
t0
unde q0 este sarcina iniţială (la momentul t0) pe armăturile condensatorului. Relaţia (30) reprezintă teorema de
continuitate a sarcinii pe condensator şi evidenţiază faptul că dacă intensitatea curentului electric este o mărime cu
discontinuităţi de speţa I (admite salturi finite), atunci sarcina electrică este o mărime absolut continuă.
120
Ecuaţiile diferenţială şi integrală ale tensiunii electrice la bornele condensatorului.

Pentru un condensator liniar şi invariabil în timp, relaţia dintre sarcina electrică q(t) care încarcă una dintre armăturile
condensatorului şi tensiunea u(t) la bornele acestuia are forma q(t)=Cu(t) unde C este capacitatea condensatorului.
Ţinând seama de relaţia (29), intensitatea curentului electric prin condensator devine:
du (t )
i (t )  C (31)
dt
şi constituie ecuaţia diferenţială respectiv de evoluţie sau dinamică a tensiunii electrice pentru condensatorul liniar şi
invariabil în timp.

t
1
u (t )  u0   i ( )d
C t0 (32)
unde u0 este tensiunea iniţială (la momentul t0) la bornele condensatorului. Relaţia (32) reprezintă teorema de
continuitate a tensiunii la bornele condensatorului şi evidenţiază faptul că dacă intensitatea curentului electric este
o mărime cu discontinuităţi de speţa I (admite salturi finite), atunci tensiunea electrică la bornele condensatorului
este o mărime absolut continuă.
Din (31) se constată că în regim staţionar (mărimi invariabile în timp) condensatorul reprezintă un circuit întrerupt:
du (t )
u (t )  constant   0  i (t )  0 (33)
dt
121
Câmpul electric este stabilit de corpuri încărcate cu sarcini sau polarizate electric, de
neomogenităţile fizico-chimice şi de câmp magnetic variabil în timp.
În regim staţionar şi în medii omogene tensiunea electromotoare, egală cu integrala

curbilinie a câmpului electric pe o curbă închisă este nulă.
În câmp magnetic variabil în timp, tensiunea electromotoare este în general nenulă şi

legea inducţiei electromagnetice stabileşte modul de producere a câmpului electric
indus, respectiv a tensiunii electromotoare induse de fluxul magnetic variabil în timp.
Întrucât în formularea legii nu intervin mărimi de material, legea inducţiei
electromagnetice este o lege generală a câmpului electromagnetic.
Formularea legii inducţiei electromagnetice se face prin analiza si interpretarea

experienţelor efectuate de Faraday, care a pus în evidenţă fenomenul inducerii de
tensiuni electromotoare de fluxul magnetic variabil în timp.
122

Bazele experimentale ale legii inducţiei electromagnetice
Primul grup de experienţe: Se consideră dispozitivul

alcătuit dintr-o plata, filiformă, circulară, dintr-un material
conductor şi omogen cu temperatură constantă. În
vecinătatea spirei se află un magnet permanent cilindric
circular a cărui axă OO' coincide cu axa spirei. Liniile de
câmp se închid în parte prin spiră.
Dacă spira şi magnetul sunt ficşi sau în imobilitate relativă,
curentul electric prin spiră e nul. Menţinând spira fixă şi
deplasând magnetul cu viteza v în sensul axei OO' cu
polul nord spre spiră, se constată că prin aceasta trece un
curent electric al cărui sens de referinţă e reprezentat în
figura a. Depărtând magnetul de spiră cu viteza -v,
curentul schimbă de sens (fig. b). Repetând experienţele
cu magnetul având polul sud spre spiră, curenţii au
sensurile de referinţă reprezentate în fig. c,d. Menţinând
magnetul fix şi apropiind, respectiv îndepărtând spira
paralel cu ea însăşi în lungul axei, se constată ca
sensurile curenţilor în spiră rămân neschimbate.
În toate cazurile m care intensitatea curentului este nenulă, se spune că în spiră se induce curent electric de
conducţie. Spira constituie partea indusă sau indusul, iar magnetul partea inductoare sau inductorul
dispozitivului. Din analiza acestor experienţe rezultă: curentul electric este condiţionat de fluxul magnetic nenul,
variabil în timp ce interceptează suprafaţa spirei.
În conformitate cu legea conducţiei electrice, curentul electric în spiră este o consecinţă a unei tensiuni
electromotoare nenulă în lungul curbei spirei. Dacă la bornele deschise ale spirei se conectează un voltmetru şi
se efectuează oricare din experienţele care au pus în evidenţă curentul electric indus (fig. a-d), voltmetrul indică o
tensiune electromotore nenulă. În consecinţă, chiar şi în lipsa firului spirei, în lungul unei curbe închise
magnetul în mişcare induce o tensiune electromotoare.
123

Al doilea grup de experienţe:

Se consideră spira şi magnetul
fixe, însă spira este deformabilă
(conform figurilor alăturate). Se
constată că numai pe durata
deformării se induce în spiră o
tensiune electromotoare.
Al treilea grup de experienţe:

Se consideră acelaşi dispozitiv din primul
grup de experienţe, dar atât inductorul cât
şi indusul sunt ficşi. De cealaltă parte a
spirei, pe axa OO‘ se află coaxial cu
magnetul M un cilindru feromagnetic C,
care se poate deplasa în lungul axei lui (fig.
a). Apropiind respectiv îndepărtând cilindrul
C, de spiră, cu viteza v, magnetul având
polul nord respectiv sud spre spiră (fig. a-
d), se constată că numai pe durata
deplasării cilindrului se induce în spira un
curent electric.
124

Al patrulea grup de experienţe:

Inductorul dispozitivului din figură
este constituit dintr-o bobină
cilindrică fixă parcursă de
electric.
Dacă curentul prin bobină este
continuu fluxul magnetic prin
spiră fiind constant în timp, nu
se induce în spiră tensiune
electromotoare
Dacă intensitatea curentului inductoric este variabil în timp, de exemplu variază sinusoidal în
timp, i(t)=Imaxsinwt, se induce în spiră o tensiune electromotoare respectiv un curent electric.
Deoarece fluxul magnetic inductoric este proporţional cu intensitatea curentului în bobină, la

variaţii de un semn ale curentului inductoric corespund variaţii de acelaşi semn ale fluxului prin
spiră şi fenomenul se examinează la fel ca în primul grup de experienţe.
În figură s-au reprezentat sensurile curenţilor induşi la diferite momente de timp caracterizate
de sensul de variaţie a curentului inductoric.
125

Din analiza tuturor experienţelor rezultă că fenomenul inducţiei electromagnetice constă în

inducerea unei tensiunii electromotoare într-un circuit închis descris, de o curbă , care apare
atunci când fluxul magnetic ce traversează orice suprafaţă S ce se sprijină pe curba 
variază în timp.
Sensul curentului indus în spira conductoare este astfel încât să se opună sensului de
variaţie a fluxului inductor.
În primul şi ultimul grup de experienţe fluxul magnetic variază în timp datorită variaţiei inducţiei
magnetice B;
În grupul al doilea de experienţe fluxul magnetic variază în timp datorită modificării în timp a
suprafeţei S;
În grupul al treilea fluxul magnetic variază în timp datorită variaţiei în timp a permeabilităţii
mediului.
Din punctul de vedere al stării cinematice, cele trei grupe de experienţe pun în evidenţă
fenomenul inducţiei electromagnetice prin mişcare, iar ultimul grup de experienţe fenomenul
inducţiei electromagnetice prin pulsaţie.
Din analiza fiecăreia dintre· cele 'u grupe de experienţe rezultă că tensiunea electromotoare
indusă er o ~xpresie de forma (5.57). în sistemul de unităţi SI se alege Yo = 1 eC1
126
Din analiza fiecăreia dintre cele patru grupe de experienţe rezultă că tensiunea
electromotoare indusă e este egală cu viteza de scădere în timp a fluxului magnetic
FS prin orice suprafaţă S ce se sprijină pe curba  şi are expresia:
dF S (t ) (34)
e (t )  
dt
Relaţia (34) constituie legea inducţiei electromagnetice în formulare integrală.
Proporţionalitatea dintre e şi dFS/dt a fost stabilită de Faraday iar sensul (semnul

minus) a fost stabilit de Lentz.
În toate experienţele care au pus în evidenţă fenomenul inducţiei electromagnetice,

intensitatea câmpului electric imprimat Ei şi intensitatea câmpul electric coulombian Ec
nu au influenţe asupra tensiunii electromotoare induse.
Urmează că tensiunea electromotoare indusă de fluxul magnetic variabil în timp este
egală cu integrala curbilinie a unei componente de câmp electric distinctă de Ei şi de
Ec numită câmp electric indus sau solenoidal Es .
127
Ecuaţia (34) se transformă astfel:

  dF S (t ) d  
e (t )   Es  ds     B  n ds (35)

dt dt S ( t )
deci
  d  
 Es  ds   dt S (tB)  nds (36)

Relaţia (36) evidenţiază:
• atât fenomenul de inducţie prin mişcare cât si cel prin pulsaţie;
• faptul că un câmp magnetic variabil în timp produce câmp electric.
128
Curentul variabil în timp stabilit într-o bobină prin aplicarea unei tensiuni la borne uL produce un flux
magnetic F(t) variabil în timp şi în conformitate cu legea inducţiei electromagnetice induce o tensiune
electromotoare e=-uL numită tensiune electromotoare de auto-inducţie (sau de selfinducţie).
Ţinând seama de (34) rezultă:
dF (t )
u (t ) L
(37)
dt
Relaţia (37) dintre tensiunea la borne uL şi fluxul magnetic F(t) constituie ecuaţia diferenţială,
respectiv de evoluţie sau dinamică a fluxului magnetic.
Dacă se consideră fenomenele din momentul t0 în care fluxul magnetic are valoarea F(t0) şi se
integrează în raport cu timpul se obţine ecuaţia integrală a fluxului magnetic:
t
F (t )  F (t0 )   u L ( )d (38)
t0
Deoarece fluxul magnetic F(t) la momentul t>t0 depinde nu numai de fluxul iniţial F(t0) ci şi de valorile
anterioare ale tensiunii la borne u(), bobina este un element cu memorie.
La fel ca în cazul sarcinii electrice q(t), fluxul magnetic F(t) este o funcţie absolut continuă în timp iar
relaţia (38) reprezintă teorema continuităţii fluxului prin bobină.
129
Ecuaţiile diferenţială şi integrală ale intensităţii curentului electric prin bobină.

Pentru o bobină liniară şi invariabilă în timp, relaţia dintre fluxul magnetic F(t) prin bobină şi intensitatea curentului
electric de conducţie i(t) prin aceasta are forma F(t)=Li(t), unde L este inductivitatea bobinei. Ţinând seama de relaţia
(37), tensiunea la bornele bobinei devine:
di (t )
u L (t )  L (39)
dt
şi constituie ecuaţia diferenţială respectiv de evoluţie sau dinamică a intensităţii curentului electric pentru bobina liniară
şi invariabilă în timp.

t
1
i (t )  i0   u L ( )d (40)
L t0
unde i0 este curentul iniţial (la momentul t0) prin bobină. Relaţia (40) reprezintă teorema de continuitate a curentului
prin bobină şi evidenţiază faptul că dacă tensiunea la bornele bobinei este o mărime cu discontinuităţi de speţa I
(admite salturi finite), atunci curentul prin bobină este o mărime absolut continuă.
Din (6) se constată că în regim staţionar (mărimi invariabile în timp) bobina reprezintă un scurtcircuit:
di (t )
i (t )  constant   0  u L (t )  0 (41)
dt
130

Aplicaţii
F fS
131

Aplicaţii
132

Aplicaţii
133

Aplicaţii
134
135
Relaţia (5.117) se scrie astfel:   dS

u m   H  ds  iS  (42)

dt
136
Ţinând seama de formele locale ale intensităţii curentului de conducţie precum şi de

definiţia fluxului electric în raport cu inducţia electrică ecuaţia (42) devine:
  dS   d  
um (t )   H  ds  iS    J  n dA   D  n dA (43)

dt S (t )
dt S ( t )
deci
    d  
 H  ds 


S (t )
J  n dA   D  n dA
dt S ( t )
(44)
Relaţia (44) evidenţiază:

faptul că un câmp electric variabil în timp produce câmp magnetic atât prin
pulsaţie (variaţia în timp a mărimilor) cât şi prin mişcare;
derivata fluxului electric- numită curent electric herţian iHS, - este

reprezentată de o sumă de curenţi electrici de altă natură decât curentul
electric de conducţie.
137
Se demonstrează că derivata de flux a inducţiei electrice este
dS d  
dt
  D  n dA  iDS  ivS  iRS
dt S ( t )   
(45)
unde
iDS este intensitatea curentului de deplasare (în dielectricul condensatoarelor)
ivS este intensitatea curentului de convecţie (sarcină liberă în mişcare)
i RS

este intensitatea curentului Rotgen teoretic.
Astfel, legea circuitului electric, în forma integrală devine:

 
u m   H  ds  iS  iDS  ivS  iRS (46)

şi reprezintă o generalizare a teoremei lui Ampere.
138

Câmpul magnetic produs curenţi electrici iS , iD , iv , iR
 S S S
.
a. Câmpul magnetic al curentului electric de conducţie iS 

 
J
u m   H  ds  iS

139

 S S S
.
b. Câmpul magnetic al curentului electric de deplasare iDS
140

 S S S
.
c. Câmpul magnetic al curentului electric de convecţie ivS
141

 S S S
.
c. Câmpul magnetic al curentului electric de convecţie ivS
142

 S S S
.
d. Câmpul magnetic al curentului electric Rontgen iRS
143
144

Curs1 2 - 27feb 6mart2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs1 2 - 27feb 6mart2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE Bazele Electrotehnicii – Parte a I- a

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ Teoria Circuitelor Electrice

Teoria circuitelor electrice derivate

Suport Curs (Bibliografie Principală):

Bazale Electrotehnicii - curs 1, semestrul 1 1

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Se vor dezvolta în partea a-II-a a

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Bazale Electrotehnicii - curs 1, semestrul 1 4

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Mărimi, Legi şi Teoreme

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

O mărime fizică este o mărime ce caracterizează starea unui sistem fizic.[1]

Mărimea fizică are o determinare cantitativă (valoarea numerică) și una calitativă

O mărime fizică poate fi măsurată, folosind unități de măsură.

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

LEGI ale FIZICII

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Etape în dezvoltarea unei noi teorii

A Identificarea Mărimilor Primitive

C Dezvoltarea clasei de mărimi specifice teoriei:

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Clasificarea mărimilor fizice

3. Din punct de vedere al unităţilor de măsură utilizat

4. Din punct de vedere al localizării în spaţiu a mărimilor

Sistemul internaţional al Unităţilor de Măsură (UM) -

Domeniul Mărimea fundamentală Unitatea de măsură Simbol

Mecanică lungime Metru m

Termodinamică temperatură Kelvin K

Fotometrie intensitate luminoasă Candela cd

Electromagnetism intensitatea curentului Ampere A

Sistemul internaţional al Unităţilor de Măsură (UM) -

Sarcina electrică Coulomb C q   idt [C]=[A]*[s]

Tensiunea Volt V L [V]=[kg]*[m]2/[s]*[A]

1. Din punct de vedere al domeniului de aplicare:

2. După modul de variaţie în timp

3. Din punct de vedere al localizării în spaţiu a fenomenelor

Câmp de forţe: acea formă de existenţă a materiei în care se

Mărimi ale câmpului electromagnetic - mărimi primitive ale

Mărimile primitive ale câmpului electric

Mărimi globale Unitatea de măsură

sarcina electrică q coulomb [C]

Mărimi locale Unitatea de măsură

Mărimi ale câmpului electromagnetic- mărimi primitive ale

Mărimi ale câmpului electromagnetic- mărimi primitive ale

Legile câmpului electromagnetic

Clasificarea regimurilor câmpului electromagnetic

Regimurile de variaţie (funcţionare). Clasificare:

B. Regimul variabil in timp:

Clasificarea regimurilor câmpului electromagnetic

Regimurile de variaţie (funcţionare). Clasificare:

B. Regimul variabil in timp:

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

Concepte generale ale teoriei circuitelor electrice derivate din teoria

6. Un debitmetru electromagnetic pentru fluide conductoare are

Mărimi ale câmpului electromagnetic

Starea de electrizare. Sarcina electrică

–Rezultatele experimentale privind electrizarea corpurilor (asociată cu

–Analiza fenomenelor de electrizare a corpurilor, precum şi definirea stării de

Tensiunea Volt V L [V]=[kg][m]2/[s][A]