Sunteți pe pagina 1din 21

MOMO

Adaptare după Momo de Michael Ende


de Diana Iacomir

PERSONAJE

Povestitorul
Gigi
Beppo
Momo
Eliana
Nicola
Nino
Fusi
Paolo
Păpușa Bibi
Agenta
Casiopeea
Maestrul Hora
Coregraf
Domnii Cenușii
Grup turiști
Grup copii
Clienți Nino
Cortina este trasă. Apare de după cortină Povestitorul.

POVESTITOR: Mã bucur cã v-ați făcut timp sã veniți să ne vedeți. Permiteți-mi sã vă


spun o poveste. Vi-o spun ca și când ar urma sã se petreacã în viitor. Sau în trecut. Pentru mine
asta nu are nicio diferențã. Totul a început în vremurile străvechi, pe când oamenii vorbeau limbi
cu totul diferite de cele de acum, în țările calde se aflau orașe mari și minunate. Acolo se înălțau
palatele regilor, se găseau bulevarde largi, străzi înguste și ulițe întortocheate, străjuiau temple
mărețe cu statui de zei din marmură și aur, erau piețe multicolore unde se vindeau mărfuri din
toate colțurile lumii, precum și mari amfiteatre. Erau unele fastuoase, împodobite cu coloane și
statui și altele simple, fără nici o ornamentație. Mai pe scurt: amfiteatrele erau după punga
oamenilor. Voiau însă cu toții un amfiteatru căci erau spectatori pătimași. În timp ce ascultau cum
se depănau pe scenă întâmplările zguduitoare sau cele hazoase, li se părea că acea viață jucată ar
fi, în chip misterios, mai adevarată decît viața lor proprie, de zi cu zi, și le plăcea nespus de mult
să ia parte la această realitate. De atunci au trecut mii și mii de ani. Marile orașe de pe vremea
aceea sînt dărîmate, templele și palatele s-au prăbușit. Totuși câteva dintre vechile orașe mari au
mai rămas orașe mari până în zilele noastre. Firește că viața din ele s-a schimbat. Oamenii se
deplasează cu automobilul și tramvaiul, folosesc telefonul și lumina electrică. Dar ici și colo
printre noile clădiri mai sunt câteva coloane, câte o poartă, o bucată de zid sau chiar un amfiteatru
din acele vremuri străvechi. Într-un astfel de oraș s-a petrecut povestea cu Momo.

Povestitorul trage Cortina sau se preface și iese. În scenă este Beppo Măturătorul, care mătură
și câțiva copii care se joacă. Intră Gigi Ghidul cu un grup de turiști.

GIGI: Doamnelor și domnilor. Acesta este unicul amfiteatru din lume care are un proprietar.
Minunații argonauți au captivat-o pe bãtrâna Elena și i l-au dãruit ca un cadou regelui Ludwig
Protectorul. Veniți mai aproape, veniți mai aproape. (Se îndreaptă către zona unde este Momo,
unde este Beppo)
BEPPO: Te rog, Gigi, trimite-i de aici.
GIGI: Ești cumva nebun? Nu vezi cã ei se aflã aici pentru un tur turistic?
BEPPO: Trimite-i de aici! Mã auzi?
GIGI: Doamnelor și domnilor. Asistentul meu Beppo Mãturãtorul tocmai m-a înștiințat
urmãtoarele: din nefericire, prizoniera Elena tocmai a decedat. Și de-aceea mã vãd nevoit sã
declar acest tur unic încheiat.
GRUPUL DE TURIȘTI: Oh! (Grupul de turiști pleacă)
GIGI: Beppo, ce te-a apucat?
BEPPO: Am gãsit o Momo.
GIGI: O ce?
BEPPO: O Momo.
GIGI: Și ce-i aia?
BEPPO: Nu știu. Un copil, cred. Spune cã locuiește aici.
GIGI: Un copil? Singur? (arătând către un copil) Fugi repede și adu-o pe Eliana cu ceva de
mâncare. Probabil îi e foame.
Copilul fuge. Ceilalți încearcă să o scoată pe Momo din ascunzătoare. Apare Eliana cu alții cu
un coș cu mâncare.
ELIANA: Beppo, unde este Momo asta a ta? Și de ce nu iese s-o vedem?
BEPPO: Îi e fricã, cred.
GIGI: Liniște. Liniște, vã rog. Doamnelor și domnilor, îmi permiteți? Ascultați. În mod evident
avem de-a face cu o fetițã cãreia îi e fricã. Eu cred cã ea își dorește sã stea aici, fiindcã se pare cã
i-ar plãcea. Acum: Ia sã vedem, dacã ne place și nouã de ea. Și dacã e pe placul nostru: De ce n-ar
putea ea sã rãmânã cu noi aici? Da! Da! Ea va rãmâne cu noi aici! Vino-ncoace, micuțo. Hai ieși.
Nu-ți fie fricã. Nu trebuie sã-ți fie fricã de noi.
Momo iese din ascunzătoare.
GIGI: Așadar, tu ești Momo.
BEPPO: Vrei să rămâi aici?
MOMO: Da, vă rog.
ELIANA: Nu ești așteptată nicăieri?
MOMO: Nu.
ELIANA: Vreau să spun, nu trebuie să te întorci acasă?
MOMO: Aici sunt acasă.
BEPPO: Dar de unde vii?
Momo face un gest nedeslușit arătând undeva în depărtare.
NICOLA: Cine sunt părinții tăi?
Momo privește nedumerită și apoi ridică din umeri. Toți se uită unul la celălalt, încercând să
înțeleagă.
GIGI: Spui că te cheamă Momo, nu?
MOMO: Da.
GIGI: E un nume frumos, dar nu l-am auzit niciodată. Cine ți l-a dat?
MOMO: Eu.
BEPPO: Tu singură ți-ai dat numele?
MOMO: Da.
NINO: Când te-ai născut?
MOMO: După câte îmi amintesc, am fost din totdeauna.
ELIANA: N-ai nici o mătușă, nici un unchi, nici o bunică, nici un fel de familie unde te-ai putea
duce?
MOMO: Aici sunt acasă.
NICOLA: Dar ești doar un copil. Câți ani ai?
MOMO: O sutã? O sutã doi?
Toți izbucnesc în râs.
GIGI: Aștepta-ți. Aștepta-ți. E clar că fata nu cunoaște numerele.
FUSI: Ascultă, ai fi de accord să anunțăm poliția că ești aici? Ai fi dusă într-un cămin unde ai
avea un pat, ai căpăta mâncare și ai putea să înveți să socotești, să citești, să scrii și încă multe
altele. Ce zici?
MOMO: Nu, nu vreau acolo. Am mai fost o data. Mai erau și alți copii. Erau gratii la ferestre. Ne
băteau în fiecare zi, fără motiv. Așa că am sărit noaptea peste zid și am fugit. Nu mai vreau să mă
întorc acolo.
GIGI: Gata! Am stabilit! Momo rămâne aici! Mă duc să îi aduc o păturică!
ELIANA: Avem și noi pe acasă un pat de copil. Mă duc să îl aduc!
BEPPO: Eu mă apuc de făcut curat.
Toți încep să aducă lucruri. Nino îi adduce o chitară lui Momo, însă aceasta o refuză. Gigi vede
faza.
GIGI: Îl întrebi te rog dacã vrea sã-mi dea chitara?
ELIANA: De ce nu îl întrebi tu?
NINO: Poți sã-mi spui, la ce naiba îți trebuie chitara? Nici mãcar nu știi sã cânți la ea.
ELIANA: Dar nici tu nu știi. Hai odatã, dã-i-o acum.
NINO: Na, ține-o, copil mare ce ești.
ELIANA: Și acum ce stai? Cântã ceva la ea.
GIGI: Mâine, Eliana. Astãzi n-o sã reușesc încã. Dar mâine cine știe. Un autobuz plin cu turiști
va veni mâine la teatru. Puteți sã veniți cu toții și sã ascultați ce frumos voi cânta.
În timp ce lumea se agită, Nino dă peste Nicola din greșeală.
NICOLA: Salutãri ... gândacule ...
NINO: Nu vreau sã te mai vãd. Ești lent și neîndemnatic. Pariez cã toate tencuielile vor cãdea.
Am auzit cum cã bunicul tău a participat la construirea Turnului Înclinat din Pisa.
NICOLA: Iarãși începi? Vino-ncoace excrocule.
NINO: Eliana. Spune-i cã nu vreau sã mai am de-a face cu el. Crezi cumva cã poți sã te
debarasezi de oricine doar pentru cã ești mai puternic. (către Momo) Vroia sã m-omoare, știi asta?
MOMO: De ce?
NINO: Habar n-am. Nu știu. Nu-mi dau seama.
NICOLA: Dacã o sã continue în felul ãsta probabil cã-ntr-o bunã zi chiar am sã-l omor. Poți sã
crezi una ca asta? I-am plãtit întotdeauna și acum nu vrea sã mã mai lase sã beau în barul lui.
MOMO: De ce?
NICOLA: Habar n-am de ce. Fãrã niciun motiv.
Apare Beppo cu o icoană.
BEPPO: Ia uite aici! Am un cadou pentru tine. Ar trebui sã-ți aducã noroc în cazul cã se-ntâmplã
sã pierzi ceva. Și în general.
NICOLA SI NINO: Asta e, de-asta ne certăm!
NICOLA: I-am dat radioul pentru asta.
NINO: Dar doar pentru cã știai cã se aflã o bancnotã în spatele lui.
NICOLA: Chiar crezi cu-adevãrat cã ți-aș fi dat radioul meu pentru o tipãriturã atât de ieftinã?
NINO: Și cum de știi de banii de care eu habar n-aveam?
NICOLA: Am vãzut un mușteriu punându-i acolo ca pe-o donație.
NINO: Erau mulți?
NICOLA: Atât de mulți pe cât valora radioul meu.
NINO: Așa cã tot necazul nostru e despre un poster ieftin cu Sfântul Antoniu?
NICOLA: Se pare că da.
MOMO: Mulțumesc, Beppo.
NINO: Cum de îl are Beppo?
BEPPO: Pentru cã el l-a aruncat (arată către Nicola). A scos banii din el și pur și simplu l-a
aruncat. Sã-l arunci pe Sfântul Antoniu e-un sacrilegiu. Vai de tinerii din ziua de azi. Nu mai au
respect pentru nimic și pentru nimeni.

Beppo se îndepărtează, Momo cu Nino și Nicola încep să râdă. Gigi cântă câteva acorduri la
chitară. Lumina se stinge ușor, undeva într-o parte se aprinde un spot pe Povestitor.

POVESTITOR: Vedeți doar: Oamenii ca ei îi găsiți în orice mahala. Puțin cam nebuni, dar
meritã sã-i iubești. Fiecare dintre ei are o slujbã, din care n-or sã se îmbogãțeascã, dar cu care-și
câștigã pâinea și le rãmâne și timp sã fie fericiți și sã-și rezolve necazurile. De-acum încolo toate
aveau să fie bune pentru micuța Momo. Ea avea ce sã mãnânce și avea un loc unde sã stea. Și
ceea ce era cel mai important: acum ea avea mulți prieteni de nãdejde.

Se aprinde ușor lumina în scenă. Beppo și Momo sunt la o măsuță mica. Momo bucătărește.

MOMO: Încearcă, Beppo. E bun?


Beppo gustă și apoi dă din cap uimit, că da. Beppo îi întinde un mic cadou lui Momo.
MEMO: Ce-i asta?
BEPPO: Pentru tine. Am gãsit-o în pubelã. Citește.
MOMO: Cum?
BEPPO: Trebuie sã-nveți sã citești și sã scrii.
MOMO: Asta-i destul de dificil.
BEPPO: Vezi, Momo ... Sunt atât de multe cuvinte. E ca și cum: uneori ai în fața ta o stradã
foarte lungã. Te gândești și te-ngrozești cât de lungã e. Ți se pare cã n-o s-ajungi niciodatã s-o
termini. Da, îți trece prin cap asta. Și atunci începi sã te grãbești. Și te grãbești, te grãbești. Și
chiar și așa, strada nu devine mai puțin lungã. E la fel de lungã ca și la început. Și te agiți. Și ți se
face fricã. Și-ntr-un sfârșit ți se taie respirația și nu mai ești în stare sã mergi mai departe. Nu
trebuie niciodatã sã te gândești la întreaga stradã dintr-odatã, înțelegi? Nu la întreaga stradã.
Trebuie întotdeauna sã te gândești doar la pasul urmãtor. Respirã și pãșește și mãturã. Și respire și
pãșește și mãturã. În felul ãsta devine o plãcere. Asta e ceea ce e important. În felul ãsta îți faci
treaba bine și cu drag. Și în curând realizezi cã ai mãturat toatã strada. Pas cu pas. Și nu ți-ai
pierdut suflul din cauza stresului. Asta e important. (Citește de pe tablă.) P-E-N-T-R-U M-O-M-
O. Pentru Momo.

Lumina se stinge ușor. Apare Povestitorul în altă parte cu spotul de urmărire.

POVESTITOR: Acelora, care aveau nevoie de Momo, dar nu-și dãduserã încã seama,
acelora li s-a spus de cãtre alții: Mergi s-o vezi pe Momo. Și aceia, care aveau nevoie de ea dar nu
puteau sã vinã s-o vadã, au trimis dupã ea. De ce oare? Poate că Momo era nemaipomenit de
deșteaptă încît era în stare să dea fiecăruia un sfat mintos? Găsea ea întotdeauna cuvintele
potrivite dacă cineva avea nevoie de mîngîiere? Avea putință să țină o judecată dreaptă și
înțeleaptă? Nu, la toate acestea Momo se pricepea tot atît de puțin ca și oricare alt copil. Ceea ce
știa să facă micuța Momo ca nimeni altcineva era: să asculte. Foarte puțini oameni știu cu
adevarat să asculte. Iar modul în care Momo știa să asculte era cu totul fără seamăn. Momo știa
să asculte astfel încît proștilor le treceau dintr-o dată prin minte idei foarte deștepte. Momo se
pricepea să asculte astfel încît oamenii ne-hotarâți și nedumeriți se lămureau dintr-o dată foarte
clar știind ce vor. Sau cei sfioși se simțeau brusc nestingheriți și îndrăzneți. Sau cei nenorociți și
amărâți deveneau voioși și plini de speranțe. Momo îi ascultă pe toți, cîinii și pisicile, greierii și
broaștele, până și vîntul din copaci. Iar totul îi vorbea în limba sa. Într-un asemenea fel știa
Momo să asculte!

Pe scenă se aprinde un spot in partea stângă. Un copil cu o colivie si un canar. Copilul fluieră ca
să încurajeze canarul. Apare Momo și doar îl privește și ascultă. Canarul începe apoi să cânte.

PAOLO: Canarul nu mai cântã. Nu mai cântã deloc. (canarul începe să cânte) Ce? Acesta e un
mic miracol. N-a mai cântat de mai bine de șase luni. Și tu doar te-ai uitat la el și imediat el a
început sã cânte.
MOMO: Cred cã ... Cred cã ar trebui sã-l asculți chiar și atunci când nu cântã.

Se stinge spotul din stânga și se aprinde un spot din dreapta. Gigi cu chitara se chinuie să
găsească câteva cuvinte pentru acordurile pe care le tot repeat la chitară. Apare Momo și doar
se uită și ascultă. Brusc Gigi începe să lege cuvintele pentru versuri.

GIGI: Pentru eternitate de-acum înainte


vreau sã-ți fiu alãturi
așa cum Luna însoțește
Pãmântul.
Auziți glasul tãcerii,
ascultați stelele
cum cântã din depãrtãri.
Vã iubesc pe toți.
MOMO: Este minunat, Gigi.

Se stinge spotul din dreapta și se aprinde în centru. Câțiva copii se plictisesc.

COPIL 1: Așadar ce se-ntâmplã? Vine odatã?


COPIL 2: Nu. Însã o furtunã se apropie.
COPIL 3: Eu mã duc acasã. Mie mi-e fricã.
COPIL 1: Haide mã. Hai sã ne jucãm fãrã Momo.
COPIL 3: Ce?
COPIL 1: Nu știu. Orice.
COPIL 2: Sã ne jucãm de-a marinarii.
COPIL 3: Nu. Nu. Nu din nou.
COPIL 2: Ba da. O sã ne jucãm expediția de explorare. Eu voi fi faimosul profesor explorator.
COPIL 1: Ba nu. Eu voi fi profesorul.
COPIL 3: Terminați cu prostiile și ăsta e tubul meu.
COPIL 1: De ce?
COPIL 3: Fiindcã am nevoie de el. (Ia tubul și îl pune la ochi scrutând zarea)
COPIL 2: Toți la bord.
COPIL 1: Unde e puntea de comandã?
COPIL 2: N-are-a face. Oriunde.
COPIL 3: Momo la babord.
COPII: Momo. Momo. În sfârșit. Vino.
COPIL 2: Toatã lumea la bord. Toatã lumea la bord.
COPIL 1: Sunați alarma. Sunați alarma. Taifun la orizont.
COPIL 2: Toatã viteza înainte. Strângeți pânzele.
COPIL 1: Femeile și copiii sub punte.
COPIL 3: Fiți pregãtiți pentru ce e mai rãu, fiți bãrbați.
COPIL 2: Specialiștii radar, raportați situația.
COPIL 3: Pregãtiți tunurile contra furtunã pentru tragere. Acesta e un șum-șum gumilastic. De
douãzeci de ani aștept sã-mi aparã în raza telescopului aceste specimene rare.
COPIL 1: Tunul Contra-furtună e gata de tragere. E o rușine cã vrei sã tragi în ultimul șum-șum
gumilastic.
COPIL 3: Omule, suntem în mare pericol.
COPIL 1: Dar chestia asta trebuie sã fie mai bãtrânã de un miliard de ani. Deși astãzi mai poate
fi gãsitã doar ca o micã murdãrie microscopicã în pasta de roșii. Și uneori foarte rar ca și cernealã
verde.
COPIl 2: Nu țineți deloc la viețile voastre? Foc! Ne scufundãm. Ne scufundãm.
COPIL 3: Toatã lumea la bãrcile de salvare! Salvați-vã dacã puteți.
COPIL 2: Suntem terminați. Monstrul vine drept spre noi.
COPIL 1: Doar bãrbații au ajuns în bãrcile de salvare. Cât egoism tipic.
COPIL 3: N-aveți nici un sfat pentru noi, profesore?
COPIL 1: Putem doar s-o întrebãm pe minunata nativã Momosan. Uite cã vine.
COPIL 2: Și ce spune ea?
COPIL 1: Ea zice cã poporul ei știe un cântec strãvechi care poate sã adoarmã taifunul rãtãcitor.
Doar trebuie sã îndrãzniți sã-l cântați.
COPIL 3: Ce mai prostie. Un cântec de leagãn pentru un taifun.
COPIL 1: Ar trebui sã nu aveți prejudecãți.
COPIL 2: Sunt complet de acord. Lãsați-o sã cânte. N-o sã facã rãu nimãnui cu asta, nu-i așa?
Lumina se stinge ușor, apare Povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: Nimeni n-ar fi putut anticipa atunci cã în curând o umbrã va învãlui


prietenia lor. O umbrã, care crește și crește și care deja acum plutește întunecatã și rece peste
metropolã. Era asemeni unei cuceriri silențioase și aproape imperceptibile, care se instaleazã tot
mai adânc, zi de zi și cãreia nimeni nu-i putea sta împotrivã, fiindcã nimeni nu era cu adevãrat
conștient de acțiunea ei. Și cuceritorii? Cine erau ei?

Se aprinde lumina pe scenă. Fusi își face treabă prin salonul lui. Intră Domnul cenușiu.
FUSI: Bunã ziua. (către sine) Dintr-o datã mi-e teribil de frig.
DOMNUL CENUȘIU: Pune jos ligheanul, Domnule Fusi. Trebuie sã afli cã timpul înseamnã
bani, Domnule Fusi. Pot sã te rog sã te așezi, Domnule Fusi.
FUSI: Mulțumesc.
DOMNUL CENUȘIU: Noi am aflat cã tu îți risipești timpul într-un mod pe deplin iresponsabil.
Eu îți voi dovedi asta printr-un calcul destul de simplu. Un minut are ...
FUSI: Scuzã-mã te rog. Dintr-o datã mi s-a fãcut extraordinar de frig. (își ia o haină pe el)
DOMNUL CENUȘIU: ... 60 de secunde. O orã are 60 de minute. Mã urmãrești? 60 înmulțit cu
60 egal 3600. O zi are 24 de ore, sunt 365 de zile într-un an. În urma calculului rezultã un total de
31.536.000 de secunde într-un an. Ce vârstã aveți, Domnule Fusi?
FUSI: 42.
DOMNUL CENUȘIU: 42 ... 42 ...
FUSI: Mi-e teribil de frig.
DOMNUL CENUȘIU: Aceasta face un timp total de viațã de 1.324.512.000 de secunde. Asta e
bine. Un miliard e un numãr impresionant, nu credeți? Ei bine. Cât timp dormiți în medie pe
noapte, Domnule Fusi?
FUSI: Cam opt ore.
DOMNUL CENUȘIU: Asta face 441.504.000 de secunde, pe care trebuie sã le trecem la
pierderi. Câte ore pe zi le petreceți la lucru, Domnule Fusi?
FUSI: Tot opt ore.
DOMNUL CENUȘIU: Așadar avem același numãr de secunde pe care sã-l punem la pierderi. Și
de cât timp aveți nevoie ca sã mâncați?
FUSI: De douã ore.
DOMNUL CENUȘIU: În 42 de ani asta face exact 110.376.000 secunde. Locuiți singur
împreunã cu mama dumneavoastră. Știm cã sacrificați în fiecare zi o orã pentru îngrijirea bãtrânei
femei. Stați lângã ea, vorbiți cu ea deși ea e aproape surdã și aproape nu mai aude nici un cuvânt.
Asta face 55.188.000 secunde. O datã pe sãptãmânã mergeți la cinema. Sunteți membru în corul
bisericii. De douã ori pe sãptãmânã mergeți la bar. Și în serile care vã mai rãmân vã întâlniți cu
prietenii dumneavoastrã. Uneori chiar vã permiteți sã citiți o carte. Vã omorâți timpul cu lucruri
nefolositoare, Domnule Fusi. Și asta rezultã într-o sumã de... de ... 165.564.000 secunde. Nu vã
simțiți bine, Domnule Fusi? Nu vã fie fricã. Aproape am terminat deja. Însã înainte de asta, ar
trebui sã vorbim despre un capitol special din viața dumneavoastrã. Nu-i așa cã e adevãrat,
Domnule Fusi? Avem un mic secret. Știți despre asta, nu-i așa?
FUSI: Eu mã gândeam ...
DOMNUL CENUȘIU: Aveți cumva de gând sã vã cãsãtoriți cu Domnișoara Daria?
FUSI: Nu. Nu se poate asta.
DOMNUL CENUȘIU: Și totuși o vizitați în fiecare zi timp de jumãtate de orã. Și asta doar
pentru a-i dãrui o floare. La ce bun?
FUSI: Dar ea se bucurã de fiecare datã de asta.
DOMNUL CENUȘIU: Dacã privim asta neafectați de emoții ne dãm seama cã e o pierdere de
timp pentru dumneavoastrã, Domnule Fusi. Și cã toate aceste pierderi laolaltã se ridicã la suma
considerabilã de...
FUSI: Domnișoara Daria ...
DOMNUL CENUȘIU: 27.594.000 secunde. Și dacã adãugãm la asta obiceiul dumneavoastrã de
a sta în fiecare zi jumãtate de orã la fereastrã, înainte de a merge la culcare pentru a vã gândi la
ziua ce s-a scurs, atunci vom gãsi întreaga sumã negativã în valoare de 27.594.000 de secunde. Și
asta rezultã în 1.324.512.000 secunde irosite. Asta ca sã fim foarte preciși. Așa cã, dragul meu
Fusi, acesta este bilanțul celor 42 de ani trãiți pânã acum. Zero virgulã zero. Îngrijorãtor. Dupã
cum vedeți, deja v-ați cheltuit întreg timpul de viațã. Nu v-ar fi oare mai bine dacã ați începe sã
economisiți?
FUSI: Ba da, mi-aș dori asta. Ce-ar trebui sã fac?
DOMNUL CENUȘIU: Cu siguranțã cã știi cum sã economisești timp, dragul meu.
FUSI: Și timpul pe care-l voi economisi. Trebuie sã-l depun undeva? Și dacã da, unde anume? La
care bancã?
DOMNUL CENUȘIU: Nu vã faceți grijã în legãturã cu asta. Puteți sã aveți încredere în noi cã
ne vom ocupa de asta. Puteți fi sigur cã nu vom pierde nici cea mai micã cantitate de timp
economisit. Ia priviți aici. Nu-i așa cã acesta e minunat?
PAOLO: Domnule Fusi? Ce se-ntâmplã? Arãtați palid de tot. Nu vã simțiți bine?
FUSI: Ce ... ce se-ntâmplã? De ce am astea pe mine? (își dă haina jos) Ce se-ntâmplã? A fost
cineva aici?
PAOLO: Nu, nimeni. N-am vãzut pe nimeni.
FUSI: Unde-ai fost în tot acest timp? Hopp, hopp, hopp. Timpul e bani. Nu mai avem timp de
pierdut.
PAOLO: Nu mai aveau nici o floare galbenã în magazin. Așa cã m-am dus sã caut una. Vroiai
sã-ți aduc una galbenã astãzi, nu-i așa?
FUSI: Arunc-o la gunoi.
PAOLO: S-o arunc? De ce?
FUSI: Doar arunc-o.
PAOLO: De ce?
FUSI: Arunc-o! Și du supa sus la etaj.
PAOLO: Dar ...
FUSI: Du-o sus acum! Și sã nu te mai vãd.
PAOLO: De ce eu?
FUSI: Hai odatã mai repede! Și grãbește-te. Repede! Repede! Timpul e bani. Mã-nțelegi? Asta e,
despre asta e vorba. Timpu-nseamnã bani.

Se stinge ușor lumina pe scenă. Apare Povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: Nu doar Fusi era printre cei care s-au întâlnit cu acești oameni în gri,
ciudați și bizari. Aceștia mișunau din ce în ce mai numeroși prin toatã metropola, întotdeauna
pãrând a fi foarte ocupați și grãbiți. Ei fãceau planuri cu timpul oamenilor. Planuri elaborate și pe
termen lung.

Se aprinde un spot în partea stângă. Gigi stă cu Beppo și cu Momo de vorbă.

GIGI: Dacã ar fi fost vorba doar despre Fusi, m-aș fi gândit cã sãrmanul om a luat-o un pic
razna. Dar și Nino a început sã facã la fel. Și se transformă din ce în ce mai mulți în fiecare zi.
Mã întreb dacã existã ceva asemãnãtor cu ... nebunia contagioasã.
BEPPO: Binențeles. Trebuie sã fie o epidemie. Ei toți sunt devorați de timpul pe care nu-l au.
MOMO: Oh, asta e ceva rãu. Dar totuși trebuie sã sãrim în ajutorul prietenilor noștri, nu-i așa?

Se stinge spotul din stânga și se aprinde cel din dreapta. Nino și Eliana stau de vorbă. Intră
Momo și îl îmbrățișează pe Nino care își schimbă atitudinea brusc.

NINO: O sa ținem deschis și în weekend de acum încolo.


ELIANA: Dar nu o sa mai avem timp de nimic.
NINO: Asta nu te privește pe tine. Timpu-nseamnă bani. Nu mai avem timp să avem timp.
MOMO: Nino, Eliana!
NINO: Nu acum, Momo. Nu avem timp. (Momo îl îmbrățișează) Iartă-ne că nu am mai avut
timp. Trecem mai târziu pe la tine, să petrecem niște timp împreună, bine?

Se stinge spotul din dreapta și se aprinde cel din centru. Nicola și Momo stau de vorbă.

NICOLA: Voiam sã te vizitez, dar constat cã nu mai am timp pentru asemenea treburi personale.
Totul e bine organizat. Eu sunt un zidar onest. Întotdeauna am fost. Un zidar onest. Întotdeauna
m-am mândrit cu meseria mea. Dar acum constat cã pierd prea mult timp punând prea mult nisip
în mortar. Acum totul ține vreo patru sau cinci ani. Apoi totul se surpă. Dar la urma urmei, ce-ar
trebui eu sã fac? Mi-am primit banii. Dar de îndatã ce voi avea îndeajuns mã voi opri din a mai
face porcãriile astea. O sã-mi trãiesc altfel viața. (Momo îl ia în brațe) Voi veni mai târziu pe la
tine și atunci îți voi spune totul. Da, cu siguranțã cã voi face asta, crede-mã. Îți promit.

Se stinge spotul din centru și apare Povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: Și în felul acesta Momo și-a recâștigat prietenii unul câte unul. Dar fãcând asta,
ea le-a încurcat planurile oamenilor cenușii. Și asta ei nu puteau tolera sau ignora. Așa cã ei au
trecut la acțiune.

Se aprinde ușor lumina pe scenă. Păpușa Bibi e în scenă. Intră Momo, pune mâna pe ea și se
activează.

PAPUȘA BIBI: Hello. Eu sunt Bibi, pãpușa perfectã.


MOMO: Bunã ziua.
PAPUSA BIBI: Hello. Eu sunt Bibi, pãpușa perfectã.
MOMO: Bunã, numele meu e Momo.
PAPUȘA BIBI: Sunt a ta. Toatã lumea te va invidia fiindcã mã ai. Mi-aș dori mai multe lucruri.
Eu sunt Bibi, pãpușa perfectã. (Momo scoate o cutie veche de pantofi plină cu obiecte)
MOMO: Aici. Ești liberã sã iei orice îți face plãcere.
PAPUȘA BIBI: Voi fi a ta. Oricine te va invidia din cauza mea. Vreau mai multe lucruri.
MOMO: Mai degrabã mã gândesc cã cineva te-a uitat aici.
PAPUȘA BIBI: Eu - vreau - mai multe - lucruri.
MOMO: Ascultã. Nu e posibil sã te joci în felul ãsta. Tu doar repeți aceleași lucruri mereu și
mereu. Nu. Cu siguranțã tu nu ești a mea.
PAPUȘA BIBI: Hello. Eu sunt Bibi, pãpușa perfectã.
MOMO: Dar eu nu te mai vreau deloc. Te rog acceptã-mi scuzele.
DOMNUL CENUȘIU: Ce pãpușicã drãguțã ai tu. Dar mi se pare cã nu te bucuri cu adevãrat de
ea. Mã lași sã-ți arãt cum ar trebui sã te joci cu așa o pãpușã extraordinarã, draga mea?
PAPUȘA BIBI: Eu - vreau - mai multe - lucruri.
DOMNUL CENUȘIU: Ai vãzut? Ea chiar îți spune asta ție. Va trebui sã-i oferi ceva, înțelegi?
Dacã vrei sã ai o tovarãșã de joacã drãguțã. Mai întâi de toate, ea are nevoie de o mulțime de
hãinuțe. Iatã ce avem aici, de exemplu, o minunatã rochie de searã. Un colier frumos și un halat
drãguț de dimineațã. Un costum de ski, un costum de tenis, un costum de baie, o rochie neagrã de
mãtase. Ei bine, asta ar trebui sã fie îndeajuns pentru început. Cu toate acestea de pânã acum, ai
putea sã te joci pe sãturate pentru o vreme. Dar s-ar putea ca în curând totuși sã te plictisești. Și
de aceea ți-am mai adus și alte jucãrii pentru pãpușa ta. Un fier de cãlcat, un telefon, un televizor
de pãpușã, o poșetã, un aparat foto, și aici:
aceastã minunatã chitarã. Toate accesoriile merg automat, e suficient sã apeși pe buton. Dar acum
am o surprizã foarte specialã pentru tine. Deoarece aici avem o companie foarte plãcutã pentru
păpușa Bibi. Numele lui e Bubi. Și și pentru el existã o mulțime de haine și jucãrii. Și dacã și așa
totuși te plictisești, atunci avem o mulțime de prieteni pentru Bibi. Aici e fetița Rozi și fetița Cozi,
fetița Suzi și fetița Cuti. Și fetița Hippie și fetița Happy, fetița Heartie și fetița Painie, fetița Sugar
și fetița Candy, fetița Honey și fetița Sunny, fetița Baby și fetița Lady, fetița Huggie și fetița
Squeezie, fetița Sweetie și fetița Girly, fetița Fondy și fetița Lovely. Avem brãțãri și cercei și
pistoale pentru pãpuși. Îmbrãcãminte de mãtase și pãlãrii cu pene, ochelari de soare, micuțe cãrți
de credit, sãruri de baie și loțiuni pentru corp.
PAPUȘA BIBI: (În fundal) Vreau cât mai multe lucruri.
DOMNUL CENUȘIU: Deci acum poți sã vezi cât de fantastic de bine te-ai putea juca cu aceste
pãpuși fabuloase?
MOMO: Da. Bãnuiesc.
DOMNUL CENUȘIU: Sunt sigur cã n-o sã le mai duci dorul vechilor tãi prieteni deloc. Pentru
cã toate aceste pãpuși care stau în jurul tãu sunt pe cale sã devinã noii tãi prieteni. Și cu siguranþã
și tu vrei sã devii prietena lor deasemenea. Așa-i cã am dreptate? Tu chiar vrei asta, nu-i așa?
Draga mea. Tu vrei asta, nu-i așa? Vrei te rog sã-mi explici, ce te face sã crezi cã acestor pãpuși
perfecte le-ar lipsi ceva?
MOMO: Cred cã sunt irezistibile.
DOMNUL CENUȘIU: Și atunci care este problema?
MOMO: Însã totuși eu îmi iubesc prieteni.
DOMNUL CENUȘIU: Și cu ce se aleg ei din asta? Tu nu faci decât sã le risipești timpul. Tu nu
ești decât o piatrã de moarã care atârnã de gâtul lor. Pe moment, tu ești duºmanul lor. Și tu
numești asta dragoste? Noi ... noi suntem adevãrații tãi prieteni.
MOMO: Noi cine?
DOMNUL CENUȘIU: Noi, cei de la banca de timp. Și sã știi cã nu lãsãm pe nimeni sã ne ia
peste picior. Sã nu cumva sã îndrãznești. Nu te poți pune cu noi. Sã nu-ndrãznești deloc. Tu ... n-
ai nicio șansã.
MOMO: Nu existã nimeni care sã te iubeascã? (îl ia în brațe Momo)
DOMNUL CENUȘIU: Ce-mi faci? Oprește-te. Nu. Nu-ți este permis sã întrebi asta. Dacã ar mai
fi câțiva ca tine ne vom vedea nevoiți sã închidem banca noastrã de timp. Nimãnui nu-i este
permis sã știe cine suntem noi și ce facem. Noi trebuie sã rãmânem necunoscuți. Nimãnui nu-i
este permis sã-și reaminteascã de noi. Noi trebuie sã rãpim timpul de la oameni. Sã-l scurgem din
ei ... Minute, secunde, ore. Timp de viațã. Tot timpul pe care ei îl economisesc e de fapt timp
pierdut pentru ei. Deoarece noi îl consumãm. Flãmânzim fãrã el. Îți furãm viața. Timpul de viațã,
întreg timpul tãu de viațã noi îl luăm. Și noi ne înmulțim, suntem tot mai mulți și mai mulți. Noi
îl luăm de la voi, trãdându-vã încrederea. Și noi suntem tot mai mulți și mai mulți. Sute, milioane.
Ce-a fost asta? M-ai vrãjit. Mi-ai smuls secretele. Secretele noastre. Ți-am spus secretele noastre.
Am vorbit doar niște nonsensuri, copila mea dragã. Uitã tot ce-am zis, te rog uitã tot ce-am zis.
Trebuie sã uiți tot. Trebuie sã uiți, trebuie, tu trebuie sã uiți. Trebuie!
Adună toate jucăriile, în timp ce repetă că Momo trebuie să uite și fuge. Momo se uită lung după
el. Apare Gigi.

GIGI: Momo, după ce te uiți? Ce cauți?


MOMO: A fost pe aici un domn îmbrăcat într-un costum cenușiu și avea fața… tot cenușie. Lui
îi era fricã de mine. Dar și mie îmi era fricã de el. Și totuși cumva simțeam cã mi-e milã de el. Nu
știu de ce. Și mi-a spus tot planul. Vor să fure timpul tuturor.
GIGI: Haide, Momo. Nu trebuie sã-ți fie milã de el. I-a fost fricã de tine fiindcã îi știi secretul.
Trebuie sã ne asigurãm cã și ceilalți îl știu. În felul acesta îi vom demasca și astfel ei nu ne mai
pot face nici un rãu.
MOMO: Și asta ar trebui sã ajute?
GIGI: Bineînțeles. Din cauza asta el a fugit de tine. Lor le e fricã de noi.
MOMO: Dar dacã tu ai dreptate, s-ar putea sã nu-i mai gãsim deloc. Poate cã ei se ascund de noi.
GIGI: Atunci o sã-i facem sã-și pãrãseascã ascunzișul.

Gigi și Momo fug prin public. Apare Povestitorul pe scenă.

POVESTITOR: Chiar în momentul acesta, prietenii noștri s-au adunat și fac planuri, le
desfințează, propun și discută aprins. Motivul? Oamenii cenușii și timpul furat. După cum știți,
forța oamenii cenușii constă în faptul că pot lucra în secret și nimeni nu își amintește de ei.
Prietenii noștri urmează să îi cheme pe toți oamenii din oraș pentru a le spune adevărul despre
oamenii cenușii și planurile lor. Cu siguranță, Domnii Cenușii nu vor fi foarte fericiți cu planul
ăsta, nu?

Prin public intră marșul copiilor ca să anunțe adunarea. Mărșăluiesc până pe scenă, care e
amfiteatrul.

COPII PROTESTATARI: (Cântând) Oameni buni, ascultați: De ce dintr-o datã voi nu mai aveți
timp?
Copiii vã vor spune. Voi oamenii mari habar n-aveți ce se petrece. Veniți oameni buni. Veniți
oameni buni. Toți copiii vã cheamã. Oameni buni, ascultați: Hoții se aflã deja în mijlocul nostru.
În curând o sã vã dați seama cu toții. Faptul cã acolo nu a mai rãmas decât aceastã ceațã gri.
Treziți-vã oameni buni. Treziți-vã oameni buni. Nu vedeți cine conduce cu adevãrat lumea
voastrã? Nu auziți chemarea, oameni buni? Nu auziți chemarea, oameni buni? Voi aveți încã
conștiința adormitã. Veniți la amfiteatru și totul vã va fi dezvãluit. Pentru cã noi vã pot spune cine
se ascunde în spatele acestora. Veniți oameni buni. Ascultați-ne, oameni buni. Veniți, oameni
buni. Veniți, voi oameni buni. Timpul vostru vã e furat de cãtre oamenii în costume cenușii.
Veniți, oameni buni. Ascultați-ne, oameni buni. Veniți, oameni buni. Veniți oameni buni. Noi știm
ce trebuie sã fie fãcut și bucuroși vã vom spune și vouã. (Copiii încep să obosească și să plece)
COPII: La revedere, Momo. La revedere, Momo.
MOMO: N-a venit nimeni. Nu te poți baza pe oamenii-mari. Niciodatã nu m-am încrezut în ei,
dar acum îmi plac cu atât mai puþin.
GIGI: Haide, Momo. Nu fi tristã. Noi va trebui sã venim cu ceva nou ca sã le stârnim interesul.
Un joc nou, bine?
MOMO: Acesta nu era un joc.
GIGI: Mda, bine. Ai dreptate. Dar acum trebuie sã plec. Mai vorbim și mâine, bine? Mi-am luat
o slujbã nouã. Paznic de noapte la un depozit de mașini.
MOMO: Pleci și tu?
BEPPO: Trebuie.
MOMO: Dar de ce? Doar e duminicã.
BEPPO: Ei au zis cã e o excepție.
MOMO: Aș fi fericitã dacã ai rãmâne aici cu mine astãzi.
BEPPO: Și eu. Dar trebuie sã ... E o excepție, așa au zis. La revedere, Momo. Ne vedem mâine.

Lumina se stinge pe scenă ușor. Se aprinde un spot albastru. Curtea Supremă este un voiceover.
Domnul Cenușiu pășește în lumină.

CURTEA SUPREMĂ: Curtea Supremã îl cheamã pe agentul BLW-553-x. Te rog pãșește


înainte. Tu ești agentul BLW-553-x?
DOMNUL CENUȘIU: Da, supremã curte.
CURTEA SUPREMĂ: De cât timp exiști?
DOMNUL CENUȘIU: De exact 11 ani, 3 luni, 6 zile, 8 ore, 33 minute, și – conform ceasului 18
secunde, precis.
CURTEA SUPREMĂ: Ești conștient de faptul cã un mare numãr de copii din metropolã, au
mãrșãluit astãzi pe strãzi cu postere și panouri, cu intenþia de a invita întreaga populație la
amfiteatru ca sã le reveleze existența noastrã?
DOMNUL CENUȘIU: Sunt conștient de acest fapt, Supremã Curte.
CURTEA SUPREMĂ: Cum explici faptul cã acești copii știu cu precizie cine suntem noi și ce
plãnuim?
DOMNUL CENUȘIU: Nu pot sã explic aceasta.
CURTEA SUPREMĂ: De ce minți?
DOMNUL CENUȘIU: Pãi ... acesta este ... hm ... o obișnuințã profesionalã, supremã curte.
CURTEA SUPREMĂ: Nu negi cã i-ai spus unui copil adevãrul despre noi, nu-i așa?
DOMNUL CENUȘIU: Noi suntem interesați doar de rezultate.
CURTEA SUPREMĂ: Ceea ce ai în minte nu ne preocupã pe noi. Tu ne-ai trãdat. Tu ne-ai
trãdat. I-ai spus acestui copil câteva dintre cele mai importante secrete ale noastre. Copiii sunt
dușmanii noștri naturali. Dacã n-ar fi fost ei, întreaga rasã umanã ar fi fost în întregime în mâinile
noastre. Nouã ne trebuie fiecare orã, minut și secundã de la întreaga umanitate. Scopul nostru este
... este ... Dominarea Lumii. Pledezi vinovat?
DOMNUL CENUȘIU: Da, supremã curte. Dar credeți-mã. Nu pot sã explic, ... cum aceasta ...
cum a fost posibil sã se întâmple. Și de aceea eu cer curții supreme sã ia la cunoștințã
circumstanțele atenuante, prin faptul cã eu am fost într-adevãr vrãjit.
CURTEA SUPREMĂ: Tu nu ești în fața unei curți umane de judecatã, ci în faþa uneia de-a
noastre. Dar sunt de-acord totodatã cu faptul cã va trebui sã avem de-a face cu acest copil ciudat.
Care îi era numele?
DOMNUL CENUȘIU: Momo.
CURTEA SUPREMĂ: Mo-mo. Fatã sau bãiat?
DOMNUL CENUȘIU: O fatã.
CURTEA SUPREMĂ: Adresa?
DOMNUL CENUȘIU: Amfiteatru.
CURTEA SUPREMĂ: Asta e bine. Foarte bine. Poți sã fi sigur, inculpat, de faptul cã acest copil
nu ne va mai face niciun necaz din nou. Aceasta s-ar putea sã te consoleze puțin, deoarece acum
vom trece imediat la darea sentinței. Prin sentințã unanimã, în cazul agentului BLW-553-x, acesta
este condamnat pentru înaltã trãdare. Legea noastrã ne comandã cã tu va trebui sã fi privat
imediat de orice timp.
DOMNUL CENUȘIU: Vã rog: Aveți grație și milã. Compasiune. Milã. Milã. Iertare. Milã. Milã.
Milã. Milã.
Lumina se stinge și se mai aude un ultim strigăt. Apare Povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: După cum ați văzut, Domnii Cenușii sunt foarte serioși atunci când vine
vorba de planurile lor. Nu încăpea nici o îndoială că Momo se află în mare primejdie, dar ceea ce
nu știți este că Beppo a asistat la mica ședință a domnilor cenușii. Beppo trebuie să ajungă cât de
repede la ea. Trebuie să o prevină în legătură cu oamenii cenușii. Trebuie să o apere de ei, desi nu
prea știe cum. Sigur va găsi el o modalitate.

Lumina se aprinde pe scenă, suntem în Amfiteatru. Beppo intră strigând-o pe Momo. Caută peste
tot și nu o găsește pe Momo. Intră Gigi.

BEPPO: Momo! Momo! Momo, unde ești? Sunt eu, Beppo! Oh Dumnezeul meu. Doamne
Dumnezeule. Am sosit prea târziu. Ei deja au luat-o. Ce mã fac? Ce mã fac acum? (intră Gigi în
scenă) Ea a dispãrut. Crede-mã. Ei au rãpit-o. Ea a dispãrut. Au dus-o. De ce nu mã crezi? Am
căutat-o peste tot.
GIGI: Beppo ...
BEPPO: Oamenii cenușii sunt adevãrați. Trebuie sã facem ceva. Acum! Ei au gãsit-o. O vor
omorî. De ce râzi?
GIGI: Beppo, oprește! Poate cã a ieșit doar pentru o plimbare. Face asta mereu. Nu trebuie sã te
agiți atâta.
BEPPO: Și mașinile? Mașinile. O mulțime de mașini cenușii. Mã duc sã anunþ poliþia.
GIGI: Ei o vor aduce înapoi la orfelinat. Nu, nu, Beppo. Nu mi-aș dori sã fiu în locul tãu, când
poliția va veni mâine ca s-o ducã pe Momo la orfelinat. Și ea te va privi în ochi pentru ultima
oarã. Pentru ultima oarã. O să creadă că ești nebun și Momo o să ajungă la orfelinat. Sunt sigur că
mâine dimineațã vom râde de toatã aceastã poveste. Tu, eu și Momo. Toți trei împreunã. Beppo!
Beppo, așteaptã aici! Beppo...

Beppo iese fugind din scenă. Rămâne Gigi, începe să cânte ceva la chitară, în partea dreaptă a
scenei. Se face un singur spot de lumina pe el. Intra în lumină Agenta.

AGENTA: Sunt numai ochi și urechi. Voi sta jos într-un colț, și tãcut, te voi asculta. Rareori îți
este dat sã auzi o asemenea voce minunatã. O raritate. Știu sigur asta și vorbesc în cunoștințã de
cauzã. Uite aici, te rog, cartea mea de vizită. Lucrez la o mare agenție de talente. Prevăd un viitor
strălucit pentru tine, Giovanni. Deja văd afișe mari prin oraș cu scris mare: GIOVANNI – ÎN CEL
MAI NOU SPECTACOL AL SĂU. Ce zici? Sună bine?

Se stinge spotul, se aprinde cel din stânga. Beppo discută cu Domnul Cenușiu.

DOMNUL CENUȘIU: Am însãrcinarea sã-ți fac o ofertã. Micuța ta prietenă e în mâinile


noastre. Îți vom înapoia copilul cu o condiție, aceea cã nu vei pomeni niciodatã de noi și de
activitãțile noastre. Pe deasupra noi îți cerem o rãscumpãrare de 100.000 de ore din timpul tãu
economisit. Dacã ești de acord, putem aranja ca tu sã fi eliberat din Spitalul de Nebuni. Dacã nu,
vei rãmâne aici pentru totdeauna. Și Momo va rãmâne la noi. Îți facem aceastã ofertã generoasã
doar o singurã data. Așadar?
BEPPO: Accept.
DOMNUL CENUȘIU: Și bagã-ți bine în cap: Muțenie absolutã timp de o sutã de mii de ore.
Când vom obține acele ore, tu o vei primi înapoi pe micuța ta Momo.

Se stinge spotul, se aprinde spotul din centru. Momo stă singură, apare Casiopeea.
MOMO: Oh, de unde vii? Ce vrei de la mine?
CASIOPEEA: "Vino cu mine"
MOMO: Vino cu mine? Cui îi vorbești tu? Mie?
CASIOPEEA: "Vino cu mine"
MOMO: Chiar cred cã vorbește cu mine.
CASIOPEEA: "Urmează-mă"
MOMO: Unde?
CASIOPEEA: "Urmează-mă"

Ies încet, dar sigur, lumina se face albastră și devine obscură. Imediat intră un grup de Domni
Cenușii cu lanterne.

CURTEA SUPREMĂ: Ordin de mobilizare general a tuturor forțelor. Ordinul este dat de Casa
de Economii a Timpului. Toți agenții trebuie să întrerupă orice activitate și să înceapă căutarea
acestei ”fetițe” Momo. Extremã urgențã. Cãutăm fetița. Vârsta: între zece și doisprezece ani. Pãr
negru cârlionțat. Ochi cãprui. Poartã pe deasupra o jachetã bãrbãteascã. Fustã coloratã din petice.
Domicilu în sectorul RO-2. Extremã urgențã.
DOMNII CENUȘII: Mergem în cãutarea fetiței. Vârsta între 10 și 12 ani. Pãr negru cârlionțat.
Ochi cãprui. RU-5 negativ. RO-3 negativ. ZY pozitiv, ZY pozitiv. Concentrați-vã pe sectoarele
ZY-1,2,3,4, ZZ-3 pozitiv! ZZ-3 pozitiv! Am în vizor obiectivul. ZZ-3 pozitiv. ZZ-3 ... ZY
pozitiv ... ZY pozitiv ... Concentrați-vã pe sectorul ZY ... Uite-o! Mai repede! Dar avem deja
viteza maximã. Simt cã am fi suspendați și nu mai înaintãm deloc. Ca și cum am fi opriți de un
zid de vatã din bumbac.
MOMO: Unde mergem de fapt?
CASIOPEEA: "Liniște"
MOMO: Liniște. Nu-i grozav cã știu deja sã citesc atât de bine?
CASIOPEEA: "Liniște"
DOMNII CENUȘII: Fetița Momo a pãrãsit sfera timpului. Ce aberație. Niciun om nu e-n stare
de-așa ceva. Dar e o constatare validã. Știți cu toții despre cine este vorba. Noi vorbim despre așa
numitul "Maestrul Hora".
MOMO: Țestoaso, țestoaso! Ajutã-mã, broscuțã țestoasã! Nu reușesc singurã.
CASIOPEEA: "Mergi cu spatele"
MOMO: Minunat. Funcționeazã. Funcționeazã. Merge cu-adevãrat.
DOMNII CENUȘII: Frica ... este un sfãtuitor prost, domnilor. Un lucru însã este sigur. Acest
copil ºtie calea spre "acel-numit". Ea poate sã ne arate drumul, pe care-l cãutãm de atâta timp fãrã
succes. ªi apoi ... domnilor ... ne vom fi atins scopul. ªi dacã ea va refuza ? Ea este incoruptibilã.
Atunci din pãcate va trebui sã disparã. Da. Fiþi siguri cã "aºa-numitul" o va trimite înapoi la noi
ca un pericol mortal. Dar aceastã copilã are totuºi o vulnerabilitate: Ea îºi iubeºte prietenii. Aºa cã
va trebui sã-i þinem cât mai departe de ea prin orice mijloc pe ceilalþi copii. ªi pun pariu o mie de
ani pe o zecime de secundã, cã ea nu ne va mai face nici o greutate ºi ne va arãta drumul pe care
noi îl cãutãm. ªi toate acestea doar ca sã ajungã înapoi la prietenii ei.

Se stinge lumina și apare Povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: Există o taină foarte mare și totuși foarte obișnuită. Toți oamenii iau parte la ea,
fiecare o cunoaște, dar numai foarte puțini se gândesc vreodată la ea. Cei mai mulți o iau ca atare
și nu se miră câtuși de puțin cu privire la ea. Taina aceea este timpul. Există calendare și ceasuri
pentru a-l măsura, ceea ce înseamnă însă prea puțin, căci oricine știe că o singură oră poate părea
o veșnicie, iar uneori poate trece într-o clipită – depinde de cee ace trăiești în ora respective. Căci
timpul e viața. Iar viața sălășuiește în inimă.

Momo e in centrul scenei, iar din partea opusă intră Maestrul Hora.

MAESTRUL HORA: Bine-ai venit în Casa-de-Nicãieri. Permite-mi sã mã prezint: Sunt


Maestrul Hora. Secundus Minutus Hora.
MOMO: Bunã ziua. Eu sunt Momo.
MAESTRUL HORA: Știu asta. Te așteptam. În mod neașteptat ai sosit totuși la timp. Hai vino
cu mine. Aș vrea sã mai arunc o privire asupra situației. (Își pune ochelarii) Ah. Ei vorbesc
despre tine. Ei nu pot sã înțeleagã cum de le-ai scãpat.
MOMO: Cine?
MAESTRUL HORA: Vino-ncoace. Privește. Privește prin ochelarii mei.
MOMO: Nu percep nimic. Totul e o viermuialã. Oamenii cenușii. Îi cunosc, și ei mã cunosc. Vor
cumva sã-mi facã rãu?
MAESTRUL HORA: Ai putea spune și asta. Dar nu-ți face griji. Aici ești în siguranțã.
MOMO: Dacã m-aș întoarce în oraș, ei ar putea sã mã prindã cu ușurințã.
MAESTRUL HORA: Ce pãrere ai, Casiopeea? Te-ar fi putut ei prinde?
CASIOPEEA: "Niciodatã"
MAESTRUL HORA: Trebuie sã știi: Casiopeea poate sã vadã un pic în viitor. Cu jumãtate de
orã înainte, mai precis. De aceea ea știe dacã ea le-ar ieși cumva în cale.
MOMO: Oh. Asta e foarte convenabil.
MAESTRUL HORA: Îți place să dezlegi ghicitori?
MOMO: Da, sigur, cu multă plăcere! Știi vreuna?
MAESTRUL HORA: Da, dar e foarte grea. Numai puțini sunt în stare să o ghicească.
MOMO: Foarte bine. Am să o țin minte și mai târziu am să le-o spun și prietenilor mei.
MAESTRUL HORA: Sunt foarte curios să văd dacă tu o poți dezlega. Ascultă cu atenție:
Într-o singură casă locuiesc trei frați
Dar se prezintă diferit îmbrăcați.
Și daca vrei să-I deosebești
Pe fiecare cu ceilalți l-asemuiești.
Primul nu-i aici, abia va veni.
Nici al doilea nu e, căci o și porni.
Doar al treilea e aici, dintre ei cel mai mic,
Și fără el, ceilalți n-ar fi chiar nimic.
Totuși al treilea, de care se vorbește,
Există fiindcă primul sosește
Și totul astfel se petrece
Când primul în al doilea trece
Și se produce o preschimbare.
Numai atunci mezinul apare,
De vrei să-l prinzi însă, nu izbutești
Căci tot pe unul din ceilalți nimerești.
Spune-mi acum: Sunt cei trei, doar unul?
Sau sunt numai doi? Sau poate niciunul?
De vei putea să mi-I spui pe nume
Vei ști cine sunt atotputernici în lume.
Stăpânesc împreună împărăția cea mare
Fiind ei înșiși chiar ea. Cine sunt ei oare?
MOMO: Uf! E într-adevăr foarte greu. N-am idee ce-ar putea fi.
MAESTRUL HORA: Hai, încearcă.
MOMO: Nici nu știu de unde să încep.
MAESTRUL HORA: Casiopeea, știi totul cu jumătate de oră înainte. Va fi Momo în stare să
dezlege ghicitoarea?
CASIOPEEA: Va fi.
MAESTRUL HORA: Vezi, vei ghici. Casiopeea nu se înșeală niciodată.
MOMO: Primul nu-i aici – abia va veni – asta înseamnă viitorul! Nici al doilea nu e, căci o și
porni – asta înseamnă trecutul! Acum însă devine mai greu… Cine poate fi al treilea? Se spune că
doar al treilea e aici, dintre ei cel mai mic și fără el ceilalți n-ar fi chiar nimic și este singurul
present. Asta e! Clipa de față! Trecutul e format din clipele care au fost, iar viitorul din cele ce
vor veni! Prin urmare amândoi nici n-ar exista dacă n-ar fi prezentul. Înseamnă deci că prezentul
nu există decât fiindcă viitorul se transformă în trecut!
MAESTRUL HORA: Tot respectful, Momo! Te pricepi la dezlegarea ghicitorilor!
MOMO: De ce au ei fețele atât de gri și cenușii? Omenii cenușii, mă refer…
MAESTRUL HORA: Din cauzã cã ei și-au transformat viețuirea în ceva mort. Ei existã doar
prin furtul întregului timp-de-viaþã al omenirii.
MOMO: Oh. Nu voi permite ca timpul meu sã-mi fie furat. De cãtre nimeni. (cade pe gânduri)
Dar ce e timpul de fapt ? Mã refer la: Timpul în sine. Trebuie sã fie ceva. Este ca un fel de
muzicã, pe care nu o putem auzi, din cauzã cã e mereu acolo ? De fapt ... uneori ... am putut-o
auzi uneori ,bãnuiesc. Înãuntrul meu. Chiar aici. Foarte silențioasã.
MAESTRUL HORA: Știu. De asta se face cã pot sã te chem sã mã vizitezi. Îți voi spune acum
un secret.
De aici, din Casa-De-Nicãieri de pe Aleea-Niciodatã, izvorãște întreg timpul-de-viațã al tuturor
oamenilor.
MOMO: Oh. L-ai fãcut de unul singur ?
MAESTRUL HORA: Nu, nu, copilã. Eu sunt doar chelnerul(paharnicul). Datoria mea e sã
atribui fiecãrui om un timp-de-viațã care îi e hãrãzit.
MOMO: Tu ești ... mort ?
MAESTRUL HORA: Dacã oamenii ar ști ce e moartea, ei n-ar mai fi înfricoșați de ea niciodatã.
Și dacã lor nu le-ar mai fi fricã, nimeni n-ar mai putea sã le fure timpul-de-viațã niciodatã.
MOMO: Atunci ar trebui doar sã le-o spui.
MAESTRUL HORA: Eu le spun lor. Cu fiecare orã pe care le-o atribui lor. Dar mã tem cã, ei
preferã sã-i creadã pe cei care-i fac sã fie înfricoșați.
MOMO: Mie nu mi-e fricã de nimic.
MAESTRUL HORA: Ai vrea sã vezi de unde vine timpul ?
MOMO: Da.
MAESTRUL HORA: Bine atunci. Te voi duce acolo. Dar acolo, va trebui sã pãstrezi liniștea.
Nu-ți este permis sã vorbești sau sã pui întrebãri. Nici un cuvânt. Promiți asta ?
MOMO: Maestre Hora ? Aceasta a fost cu siguranțã muzica pe care am auzit uneori înainte. A
fost acela timpul tuturor oamenilor ?
MAESTRUL HORA: Nu, acela a fost doar propriul tãu timp. Și melodia ta.
MOMO: Dar unde am fost, Maestre Hora ?
MAESTRUL HORA: În propria ta inimã.
MOMO: Maestre Hora ? Îmi e permis sã-i aduc pe prietenii mei la tine ?
MAESTRUL HORA: Deocamdatã nu. Va trebui sã aștepți pentru un cerc complet al soarelui.
Un întreg an de așteptare. Ca un grãunte, care doarme în pãmânt, înainte de a rãsãri. Vrei sã faci
asta?
MOMO: Da.
MAESTRUL HORA: Atunci dormi. Dormi.

Se stinge lumina și apare povestitorul undeva.

POVESTITOR: Pentru domnii cenușii cea mai grea misiune a fost să-i facă pe copiii prieteni cu
Momo să urmeze planurile lor. Dacă nu erau în stare să-I influențeze direct pe copii pentru a-I
desprinde de Momo, trebuia să o facă pe ocolite, prin intermediul adulților care aveau dreptul de
hotărâre asupra copiilor. Dar, viața modernă nu le lăsa timpul necesar părinților pentru a se ocupa
de copiii lor. Administrația orașului e cea care ar trebui să aibă grijă de ei. Așadar, s-au înființat
instituții unde sunt crescuți pentru a ajunge membri folositori societății și să devină capabili de
muncă. Copiii reprezintă materialul uman al viitorului. Așadar, în fiecare cartier se pot găsi așa
numitele ”Depozite de copii”. Sunt case mari, unde trebuie să fie aduși copiii de care nimeni nu
avea timp să se ocupe. Planul domnilor cenușii fusese îndeplinit. Totul fusese pregătit pentru
întoarcerea lui Momo.

Se aprinde spotul din stânga.

GIGI: Și unu, doi, trei, patru, și unu, doi, trei, patru, ...
COREGRAF: Unu, doi ... Întoarce-te, te rog. trei, patru, și unu, doi, trei, patru. Și privește-ți
brațele.
GIGI: Și unu, doi, trei, patru, și ... E bine ? unu, doi, trei, patru, și unu, doi, trei, patru
COREGRAF: Pieptul în fațã puțin, umerii-napoi. Și unu, doi, trei, patru, și ... Dã-i drumu.
Adoptã postura.
GIGI: Tot acest spectacol e un nonsens stupid și prostesc. Așa o mizerie. Anuleazã spectacolul.
COREGRAF: Dar transmisiunea a fost stabilitã deja. Nu poți pur și simplu...
GIGI: Am spus: Contramandeazã-l !
COREGRAF: Și ce va trebui sã spun presei ?
GIGI: În regulã. Voi realiza acest spectacol pãcãtos. Dar apoi le voi spune oamenilor ceea ce se
petrece. Ce se petrece cu Momo. Întreaga lume va afla cã ea a dispãrut.
AGENTA: Ceea ce ai de gând sã faci nu ne e pe plac. Fii cuminte și lasã totul așa cum e ! Bine ?
Pânã acum n-ai avut parte de plãcerea de a te întâlni cu noi în persoanã. Dar tu ești de-al nostru
de-o bunã bucatã de timp. Din cap pânã-n picioare. (Râzând) Încearcã sã spui cã nu știai asta.
Lasã totul așa. O spunem la modul serios.
GIGI: N-am sã mai las lucrurile așa. N-am sã mai primesc ordine de-acum încolo. Nu mai sunt
micuțul necunoscut Gigi ghidul-turistic de-acum încolo. Eu sunt Giovanni, marea vedetã de pe
micile ecrane.
AGENTA: Ești o pãpușã gonflabilã. Noi te-am umflat. Și dacã ne faci necazuri, noi te vom
desumfla. Sau tu chiar crezi serios cã jalnicul tãu talent te-a adus acolo unde ești acum ?
Sãrmanul ,micuțul Gigi. Vei rãmâne pentru totdeauna un visãtor.
GIGI: Ce-ai fãcut cu Momo ?
AGENTA: Nu-ți stoarce creierii în legãturã cu asta. N-ai cum s-o ajuți. Și cu atât mai puțin
spunând povești despre noi. Dar nu te vom împiedica sã joci pe eroul. Dacã tu vrei sã te ruinezi ...
Te rog. Nu e oare mult mai plãcut sã fi bogat și faimos ?
GIGI: Oh ba da, este. Oh da.

Agenta iese. Gigi rămâne pe gânduri. Apare Momo.

MOMO: Gigi ?
GIGI: Momo !
MOMO: Gigi !
GIGI: Arãți exact la fel. Momo ! Momo ! Unde ai fost în tot acest timp ? Mai mult de un an de
zile.
AGENTA: Ce mai aștepți ? Vino acum ,vrei tu ? Deja suntem în întârziere.
GIGI: Ai trecut pe la Nino ? Ai mâncat ceva ? Și bunul nostru bãtrânel Beppo. Ce se mai aude de
el ?
AGENTA: Ai grijã la costumul tãu să nu te murdărești!
GIGI: Nu l-am mai vãzut de-atât de mult ... Ah, Momo, cel mai periculos lucru în viațã... sunt
visele care devin realitate. Imagineazã-ți: Acum dau concerte mari. Nu numai aici în oraș, ci în
toată lumea.
AGENTA: Momo? Așadar aceastã Momo este realã? Întotdeauna am crezut cã e doar una din
invențiile voastre. Hai, Giovanni, hai. Întârziem!
Agenta iese.
GIGI: Trebuie să fug. Nu mai am timp… Îmi pare tare bine că te-ai întors.
MOMO: Gigi, te rog.

Gigi iese, rămâne Momo. Se aprinde spotul din dreapta. Suntem la ”fast-food-ul” lui Nino.

MOMO: Nino. Nino !


CLIENT: Hei tu ! Treci în spatele liniei ! Ce face ea ? Hei ! Nu sãri rându, stai la coadã !
NINO: Momo. Te-ai întors ? Ce surprizã.
CLIENT: Un copil? De ce nu e la ”Depozitul de copii”?
NINO: Uite aici. Ia ceva sã mãnânci.
MOMO: Unde e Beppo ? Nino, te rog ...
CLIENT: Hai, copile, că nu avem timp!
NINO: Acum vezi cum e aici. Îmi pare rãu.
CLIENT: Timpul e bani!
NINO: Da, îmi pare rãu.
MOMO: Nino, unde e Beppo?
NINO: La casa de nebuni. Așa cred.
CLIENT: Timpul înseamnă bani!

Momo se îndepărtează. Se stinge spotul din dreapta și se aprinde cel din centru. Paolo stă singur
și se tot uită la ceas. Îl recunoaște Momo.

MOMO: Paolo! Vei veni la mine dupã-amiazã? Sau mâine? Sau poate poimâine? Ah, Paolo, am
atâtea
sã-ți povestesc ...
PAOLO: Nu avem voie sã vorbim, Momo.
MOMO: Tu ești ...
PAOLO: Momo, e groaznic la ”Depozitul de copii”.
MOMO: Atunci vino cu mine.
PAOLO: Nu am cum să fug. Ei ne vor găsi și mă vor aduce înapoi. Îmi pare rău, Momo.
Paolo iese fugind. Momo dă să fuga după el, dar îi iese în cale un om cenușiu.
DOMNUL CENUȘIU: Nu mai încerca. Nu e în interesul nostru ca tu sã vorbești cu prietenii tăi.
MOMO: De ce?
DOMNUL CENUȘIU: Pentru cã noi vrem ca tu sã ne faci o micã favoare. Dacã vrei, ai putea
chiar sã câștigi ceva din asta. Pentru tine și pentru prietenii tãi. Ai vrea asta?
MOMO: Da.
DOMNUL CENUȘIU: Atunci ne vom întâlni aici la miezul nopții. Să nu întârzii. Timpul
înseamnă bani.

Domnul cenușiu iese. Se schimbă lumina în albastru. Diverse sunete ale nopții se aud: o bufniță,
un lătrat de câine, un ceas bate ora 12.

MOMO: Am venit! Sunt aici !


DOMNII CENUȘII: Ești singurã, sãrmanã copilã. Prietenii tãi nu mai pot ajunge la tine. N-a
mai rãmas nimeni cu care sã-ți poți petrece timpul. Va sosi clipa când n-o sã mai poți suporta
singurãtatea. Mâine. Peste-o sãptãmânã. Peste-un an... N-are importanțã pentru noi. Noi nu
trebuie decât sã așteptãm. Îți lipsesc prietenii tãi ? Ai vrea sã-i eliberezi ? Vrem să îți propunem
un târg. Noi ne-am dori sã stabilim relații cu acest Maestru Hora. Dar din pãcate noi nu știm unde
locuiește el. Ai putea sã-ți primești prietenii înapoi dacã ne ajuți. Ai putea sã-ți recapeți vechea
viațã înapoi.
MOMO: Ce plãnuiți ? Ce doriți voi de la Maestrul Hora?
DOMNII CENUȘII: De ce-ți faci griji pentru el ? Nu te mai gândi atâta. Doar condu-ne la el.
MOMO: Și dacã ... și dacã aș putea - tot n-aș face-o.
DOMNII CENUȘII: Ce vrea sã-nsemne asta: Dacã tu ai putea ? Tu poți. Tu ai fost la Maestrul
Hora. Tu cunoști drumul.

Domnii cenușii fug. Rămâne Momo. Apare Casiopeea.


CASIOPEEA: "Nu-ți fie fricã"
MOMO: Casiopeea. Sunt atât de bucuroasã cã te-ai întors. Ce-ar trebui sã facem acum ?
CASIOPEEA: "Sã mergem la Hora"
DOMNII CENUȘII: Ah, aceasta-i modalitatea eficientã. Încet ... La fel de încet ca și fata. Cu cât
mai încet mergem, cu atât mai repede ne deplasãm. Acum cu spatele. Exact ca și ea.

Lumina se stinge, apare povestitorul în altă parte.

POVESTITOR: Cred că v-ați dat seama că de data aceasta, Momo și Casiopeea nu s-au
întâlnit cu nici un domn cenușiu. Asta pentru că în spatele lor era un cortegiu mereu
crescând de domni cenușii, ascunși pe după ziduri și colțuri de case, ce urmărea fără
zgomot drumul celor două fugare. În cele din urmă, au ajuns la aleea Nicicând. Momo și-a
adus aminte că pentru a putea înainte pe această alee, trebuia să meargă de-a-ndărătelea.
Când s-a întors pentru a merge cu spatele, inima era cât pec e să I se oprească inima de
spaimă. Ca un zid cenușiu, se apropiau hoții de timp, unul lângă celălalt, cât vedeai cu ochii.
Alerga de-a-ndărătelea pe aleea Nicicând cu ochii lar holbați spre oaștea domnilor cenușii
ce o urmăreau. Acum se petrecu din nou ceva ciudat. Când primii urmăritori încercară să
pătrundă în aleea Nicicând se destrămară efectiv în neant în fața ochilor lui Momo. Puf,
puf, puf.

Se aprinde lumina pe scenă. Maestrul Hora e în scenă. Intră Momo fugind și cuibărindu-se în
brațele lui.

MOMO: Maestre Hora.


MAESTRUL HORA: Da, da. Totul e-n regulã. Nu trebuie sã-ți fie fricã. Cu mine, tu ești în
siguranțã.
MOMO: Dar oamenii cenușii mã urmãresc.
MAESTRUL HORA: Dar ai vãzut tu însãți cum ei au dispãrut fãrã de urmã în vãzduh, când au
pãșit pe Aleea Nicicând.
MOMO: Da. Dar cum ?
MAESTRUL HORA: În jurul Casei-Nicãieri timpul curge în sens invers. Și fiindcã oamenii
cenușii sunt fãcuți din timp furat, timpul se scurge din ei deîndatã ce ei intrã în pâlnia-de-
scurgere- a-timpului.
MOMO: Da, și cu mine ce se va întâmpla?
MAESTRUL HORA: Tu doar vei întineri. Dar nu prea mult.
MOMO: Am putea sã lãsãm tot timpul sã se miște spre-napoi ? Doar pentru puțin, m-am referit.
Așa cã toatã lumea va deveni un pic mai tânãrã. Dar hoții-de-timp vor dispãrea fãrã urmã în
vãzduh, și vom putea scãpa de toții deodată.
MAESTRUL HORA: Da. Aceasta ar putea fi ideea. Lasã-mã sã mã gândesc.
MOMO: Oh. Uite acolo, e plin de fum înecãcios. E ca un zid. Un zid de fum.
MAESTRUL HORA: Îți amintești de florile-orã. Oamenii cenușii le furã din inima oamenilor.
Și le congeleazã cu frig ca sã le facã sã radieze pentru ei. Ei usucã frunzele deshidratate și apoi le
ard și consumã restul de viațã care rãmãsese în frunze. În felul acesta ei otrãvesc fiecare orã pe
care eu o trimisesem în lume. Ei mã șantajeazã.
DOMNII CENUȘII: Cercul s-a închis. El e prins în capcanã. Afumați-l !
MAESTRUL HORA: Timpul va sta liniștit. Dacã tu nu vei reuși, atunci și eu nu mã voi mai
trezi niciodatã. Întreaga lume va rãmâne adormitã și mumificatã. Pentru eternitate.
MOMO: Oare te voi mai vedea din nou ?
MAESTRUL HORA: Ia-o pe Casiopeea cu tine. Ea te va ajuta.
MOMO: Își ea cu ea și o floare-orã ?
MAESTRUL HORA: Ea nu are nevoie de vreuna. Ea își poartã propriul ei timp în ea însãși. Dar
nu uita: Tu ai doar o floare-orã. Doar o orã de timp.

Maestru Hora iese, Momo se ascunde. Scena se inundă de oameni cenușii. Caută peste tot.

DOMNII CENUȘII: Hei. Ceva e în neregulã, domnilor. Uitați-vã la ceasuri. Toate s-au oprit și
stau pe loc. Ele nu mai funcționeazã deloc.
1: Chiar și clepsidra s-a oprit din curgerea nisipului.
2: Totul s-a oprit în loc. Întreaga lume a amuțit.
3: Hora a scos timpul din prizã. Dar ce se va întâmpla atunci cu noi? Când stocul nostru de flori-
oră se va epuiza.
1: Catastrofã. Trebuie sã ne întoarcem la stocurile noastre.
3: Am nevoie de mai mult timp.
1: Câte flori-oră ne-au mai rãmas?
2: Unu, doi, trei, patru, cinci, Șase, șapte, opt, nouã, zece, unsprezece, doisprezece. Îi rog pe
domnii cu numerele corespunzãtoare sã ridice o mână. Sunteți solicitați sã rezolvați imediat
situația.
1: Ajunge deocamdatã. Nu e o opțiune rezonabilã sã reduceți numãrul nostru pe mai departe,
dacã șase dintre noi nu pot diminua catastrofa, atunci trei nu vor face nici atât.
2: În tot acest timp noi trebuie sã rãmânem calmi, domnilor.
3: El are dreptate. Trebuie sã concepem un plan de gestiune a situației.
1: Sunt sigur: Unul dintre noi va supraviețui, domnilor. Dar va trebui sã gestionãm stocul cu
grijã. Nu știm pentru cât timp va trebui ca el sã dureze.
2: Așa cã trebuie sã ne restrângem. Cu cât mai devreme vom începe sã economisim, cu atât mai
mult timp vom rezista.
1: Și voi știți ,domnilor ,la ce mã refer când spun sã economisim.
3: Ce noroc pe noi cã ușile depozitului erau deschide în momentul când catastrofa a început.
Dacã cumva ar fi fost închise în acel moment, nici o putere din lume n-ar fi putut sã le deschidã.
Noi am fi fost pierduți.
1: Din pãcate, tu nu ai dreptate pe deplin, dragul meu. Cu ușile deschise frigul a început sã se
piardã și florile-orã se vor decongela încetul cu încetul. Și un lucru e sigur: În acest caz noi n-o sã
le mai putem opri sã revinã la starea lor originarã. Ai în vedere cã propriu nostru frig nu va fi
suficient ca sã menținã stocul înghețat?
Momo încearcă să se apropie mai mult ca să audă mai bine. Oamenii cenușii o observă.
2: Dar aceasta este ... Aceasta este Momo !
3: El are dreptate. Nu sunt atât de sigur ...
2: Dar cum? Ea nu se poate mișca.
1: Ea are o floare-orã. De unde a fãcut ea rost de ea? Noi trebuie sã i-o luãm.
3: Floarea ar putea sã ne salveze. Floarea-orã.
2: Prindeți-o!
3: Tãiați-i calea de scãpare!
1: Urmãriți-o!
Pe măsură ce trece timpul, oamenii cenușii se prăbușesc. Rămâne unul singur și o încolțește pe
Momo.
DOMNUL CENUȘIU: Dã-mi floarea-orã. Floarea ... îmi aparține mie. E a mea. Floarea mea. Te
rog, copila mea dragã. Dã-mi mie floarea. Te rog. Dã ... dã-mi ... dã-mi mie ... floarea. Sunt ... toți
... dispãruți.

Momo reușește să se strecoare printre picioarele domnului cenușiu și fuge. Domnul cenușiu fuge
după ea, dar slăbit. Se stinge lumina. Apare povestitorul.

POVESTITOR: Poate că unii dintre voi, spectatorii, mai aveți multe întrebări. Mă tem însă că
nu vă pot da mai multe răspunsuri. Trebuie să vă mărturisesc că v-am spus povestea din memorie,
așa cum mi-a fost povestită și mie. Nu i-am cunoscut personal nici pe micuța Momo și nici pe
vreunul din prietenii ei. Nu știu ce li s-a întâmplat în continuare și nici cum le merge acum.

HEBLU.

S-ar putea să vă placă și