Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PERSONAJE
Povestitorul
Gigi
Beppo
Momo
Eliana
Nicola
Nino
Fusi
Paolo
Păpușa Bibi
Agenta
Casiopeea
Maestrul Hora
Coregraf
Domnii Cenușii
Grup turiști
Grup copii
Clienți Nino
Cortina este trasă. Apare de după cortină Povestitorul.
Povestitorul trage Cortina sau se preface și iese. În scenă este Beppo Măturătorul, care mătură
și câțiva copii care se joacă. Intră Gigi Ghidul cu un grup de turiști.
GIGI: Doamnelor și domnilor. Acesta este unicul amfiteatru din lume care are un proprietar.
Minunații argonauți au captivat-o pe bãtrâna Elena și i l-au dãruit ca un cadou regelui Ludwig
Protectorul. Veniți mai aproape, veniți mai aproape. (Se îndreaptă către zona unde este Momo,
unde este Beppo)
BEPPO: Te rog, Gigi, trimite-i de aici.
GIGI: Ești cumva nebun? Nu vezi cã ei se aflã aici pentru un tur turistic?
BEPPO: Trimite-i de aici! Mã auzi?
GIGI: Doamnelor și domnilor. Asistentul meu Beppo Mãturãtorul tocmai m-a înștiințat
urmãtoarele: din nefericire, prizoniera Elena tocmai a decedat. Și de-aceea mã vãd nevoit sã
declar acest tur unic încheiat.
GRUPUL DE TURIȘTI: Oh! (Grupul de turiști pleacă)
GIGI: Beppo, ce te-a apucat?
BEPPO: Am gãsit o Momo.
GIGI: O ce?
BEPPO: O Momo.
GIGI: Și ce-i aia?
BEPPO: Nu știu. Un copil, cred. Spune cã locuiește aici.
GIGI: Un copil? Singur? (arătând către un copil) Fugi repede și adu-o pe Eliana cu ceva de
mâncare. Probabil îi e foame.
Copilul fuge. Ceilalți încearcă să o scoată pe Momo din ascunzătoare. Apare Eliana cu alții cu
un coș cu mâncare.
ELIANA: Beppo, unde este Momo asta a ta? Și de ce nu iese s-o vedem?
BEPPO: Îi e fricã, cred.
GIGI: Liniște. Liniște, vã rog. Doamnelor și domnilor, îmi permiteți? Ascultați. În mod evident
avem de-a face cu o fetițã cãreia îi e fricã. Eu cred cã ea își dorește sã stea aici, fiindcã se pare cã
i-ar plãcea. Acum: Ia sã vedem, dacã ne place și nouã de ea. Și dacã e pe placul nostru: De ce n-ar
putea ea sã rãmânã cu noi aici? Da! Da! Ea va rãmâne cu noi aici! Vino-ncoace, micuțo. Hai ieși.
Nu-ți fie fricã. Nu trebuie sã-ți fie fricã de noi.
Momo iese din ascunzătoare.
GIGI: Așadar, tu ești Momo.
BEPPO: Vrei să rămâi aici?
MOMO: Da, vă rog.
ELIANA: Nu ești așteptată nicăieri?
MOMO: Nu.
ELIANA: Vreau să spun, nu trebuie să te întorci acasă?
MOMO: Aici sunt acasă.
BEPPO: Dar de unde vii?
Momo face un gest nedeslușit arătând undeva în depărtare.
NICOLA: Cine sunt părinții tăi?
Momo privește nedumerită și apoi ridică din umeri. Toți se uită unul la celălalt, încercând să
înțeleagă.
GIGI: Spui că te cheamă Momo, nu?
MOMO: Da.
GIGI: E un nume frumos, dar nu l-am auzit niciodată. Cine ți l-a dat?
MOMO: Eu.
BEPPO: Tu singură ți-ai dat numele?
MOMO: Da.
NINO: Când te-ai născut?
MOMO: După câte îmi amintesc, am fost din totdeauna.
ELIANA: N-ai nici o mătușă, nici un unchi, nici o bunică, nici un fel de familie unde te-ai putea
duce?
MOMO: Aici sunt acasă.
NICOLA: Dar ești doar un copil. Câți ani ai?
MOMO: O sutã? O sutã doi?
Toți izbucnesc în râs.
GIGI: Aștepta-ți. Aștepta-ți. E clar că fata nu cunoaște numerele.
FUSI: Ascultă, ai fi de accord să anunțăm poliția că ești aici? Ai fi dusă într-un cămin unde ai
avea un pat, ai căpăta mâncare și ai putea să înveți să socotești, să citești, să scrii și încă multe
altele. Ce zici?
MOMO: Nu, nu vreau acolo. Am mai fost o data. Mai erau și alți copii. Erau gratii la ferestre. Ne
băteau în fiecare zi, fără motiv. Așa că am sărit noaptea peste zid și am fugit. Nu mai vreau să mă
întorc acolo.
GIGI: Gata! Am stabilit! Momo rămâne aici! Mă duc să îi aduc o păturică!
ELIANA: Avem și noi pe acasă un pat de copil. Mă duc să îl aduc!
BEPPO: Eu mă apuc de făcut curat.
Toți încep să aducă lucruri. Nino îi adduce o chitară lui Momo, însă aceasta o refuză. Gigi vede
faza.
GIGI: Îl întrebi te rog dacã vrea sã-mi dea chitara?
ELIANA: De ce nu îl întrebi tu?
NINO: Poți sã-mi spui, la ce naiba îți trebuie chitara? Nici mãcar nu știi sã cânți la ea.
ELIANA: Dar nici tu nu știi. Hai odatã, dã-i-o acum.
NINO: Na, ține-o, copil mare ce ești.
ELIANA: Și acum ce stai? Cântã ceva la ea.
GIGI: Mâine, Eliana. Astãzi n-o sã reușesc încã. Dar mâine cine știe. Un autobuz plin cu turiști
va veni mâine la teatru. Puteți sã veniți cu toții și sã ascultați ce frumos voi cânta.
În timp ce lumea se agită, Nino dă peste Nicola din greșeală.
NICOLA: Salutãri ... gândacule ...
NINO: Nu vreau sã te mai vãd. Ești lent și neîndemnatic. Pariez cã toate tencuielile vor cãdea.
Am auzit cum cã bunicul tău a participat la construirea Turnului Înclinat din Pisa.
NICOLA: Iarãși începi? Vino-ncoace excrocule.
NINO: Eliana. Spune-i cã nu vreau sã mai am de-a face cu el. Crezi cumva cã poți sã te
debarasezi de oricine doar pentru cã ești mai puternic. (către Momo) Vroia sã m-omoare, știi asta?
MOMO: De ce?
NINO: Habar n-am. Nu știu. Nu-mi dau seama.
NICOLA: Dacã o sã continue în felul ãsta probabil cã-ntr-o bunã zi chiar am sã-l omor. Poți sã
crezi una ca asta? I-am plãtit întotdeauna și acum nu vrea sã mã mai lase sã beau în barul lui.
MOMO: De ce?
NICOLA: Habar n-am de ce. Fãrã niciun motiv.
Apare Beppo cu o icoană.
BEPPO: Ia uite aici! Am un cadou pentru tine. Ar trebui sã-ți aducã noroc în cazul cã se-ntâmplã
sã pierzi ceva. Și în general.
NICOLA SI NINO: Asta e, de-asta ne certăm!
NICOLA: I-am dat radioul pentru asta.
NINO: Dar doar pentru cã știai cã se aflã o bancnotã în spatele lui.
NICOLA: Chiar crezi cu-adevãrat cã ți-aș fi dat radioul meu pentru o tipãriturã atât de ieftinã?
NINO: Și cum de știi de banii de care eu habar n-aveam?
NICOLA: Am vãzut un mușteriu punându-i acolo ca pe-o donație.
NINO: Erau mulți?
NICOLA: Atât de mulți pe cât valora radioul meu.
NINO: Așa cã tot necazul nostru e despre un poster ieftin cu Sfântul Antoniu?
NICOLA: Se pare că da.
MOMO: Mulțumesc, Beppo.
NINO: Cum de îl are Beppo?
BEPPO: Pentru cã el l-a aruncat (arată către Nicola). A scos banii din el și pur și simplu l-a
aruncat. Sã-l arunci pe Sfântul Antoniu e-un sacrilegiu. Vai de tinerii din ziua de azi. Nu mai au
respect pentru nimic și pentru nimeni.
Beppo se îndepărtează, Momo cu Nino și Nicola încep să râdă. Gigi cântă câteva acorduri la
chitară. Lumina se stinge ușor, undeva într-o parte se aprinde un spot pe Povestitor.
POVESTITOR: Vedeți doar: Oamenii ca ei îi găsiți în orice mahala. Puțin cam nebuni, dar
meritã sã-i iubești. Fiecare dintre ei are o slujbã, din care n-or sã se îmbogãțeascã, dar cu care-și
câștigã pâinea și le rãmâne și timp sã fie fericiți și sã-și rezolve necazurile. De-acum încolo toate
aveau să fie bune pentru micuța Momo. Ea avea ce sã mãnânce și avea un loc unde sã stea. Și
ceea ce era cel mai important: acum ea avea mulți prieteni de nãdejde.
Se aprinde ușor lumina în scenă. Beppo și Momo sunt la o măsuță mica. Momo bucătărește.
POVESTITOR: Acelora, care aveau nevoie de Momo, dar nu-și dãduserã încã seama,
acelora li s-a spus de cãtre alții: Mergi s-o vezi pe Momo. Și aceia, care aveau nevoie de ea dar nu
puteau sã vinã s-o vadã, au trimis dupã ea. De ce oare? Poate că Momo era nemaipomenit de
deșteaptă încît era în stare să dea fiecăruia un sfat mintos? Găsea ea întotdeauna cuvintele
potrivite dacă cineva avea nevoie de mîngîiere? Avea putință să țină o judecată dreaptă și
înțeleaptă? Nu, la toate acestea Momo se pricepea tot atît de puțin ca și oricare alt copil. Ceea ce
știa să facă micuța Momo ca nimeni altcineva era: să asculte. Foarte puțini oameni știu cu
adevarat să asculte. Iar modul în care Momo știa să asculte era cu totul fără seamăn. Momo știa
să asculte astfel încît proștilor le treceau dintr-o dată prin minte idei foarte deștepte. Momo se
pricepea să asculte astfel încît oamenii ne-hotarâți și nedumeriți se lămureau dintr-o dată foarte
clar știind ce vor. Sau cei sfioși se simțeau brusc nestingheriți și îndrăzneți. Sau cei nenorociți și
amărâți deveneau voioși și plini de speranțe. Momo îi ascultă pe toți, cîinii și pisicile, greierii și
broaștele, până și vîntul din copaci. Iar totul îi vorbea în limba sa. Într-un asemenea fel știa
Momo să asculte!
Pe scenă se aprinde un spot in partea stângă. Un copil cu o colivie si un canar. Copilul fluieră ca
să încurajeze canarul. Apare Momo și doar îl privește și ascultă. Canarul începe apoi să cânte.
PAOLO: Canarul nu mai cântã. Nu mai cântã deloc. (canarul începe să cânte) Ce? Acesta e un
mic miracol. N-a mai cântat de mai bine de șase luni. Și tu doar te-ai uitat la el și imediat el a
început sã cânte.
MOMO: Cred cã ... Cred cã ar trebui sã-l asculți chiar și atunci când nu cântã.
Se stinge spotul din stânga și se aprinde un spot din dreapta. Gigi cu chitara se chinuie să
găsească câteva cuvinte pentru acordurile pe care le tot repeat la chitară. Apare Momo și doar
se uită și ascultă. Brusc Gigi începe să lege cuvintele pentru versuri.
Se aprinde lumina pe scenă. Fusi își face treabă prin salonul lui. Intră Domnul cenușiu.
FUSI: Bunã ziua. (către sine) Dintr-o datã mi-e teribil de frig.
DOMNUL CENUȘIU: Pune jos ligheanul, Domnule Fusi. Trebuie sã afli cã timpul înseamnã
bani, Domnule Fusi. Pot sã te rog sã te așezi, Domnule Fusi.
FUSI: Mulțumesc.
DOMNUL CENUȘIU: Noi am aflat cã tu îți risipești timpul într-un mod pe deplin iresponsabil.
Eu îți voi dovedi asta printr-un calcul destul de simplu. Un minut are ...
FUSI: Scuzã-mã te rog. Dintr-o datã mi s-a fãcut extraordinar de frig. (își ia o haină pe el)
DOMNUL CENUȘIU: ... 60 de secunde. O orã are 60 de minute. Mã urmãrești? 60 înmulțit cu
60 egal 3600. O zi are 24 de ore, sunt 365 de zile într-un an. În urma calculului rezultã un total de
31.536.000 de secunde într-un an. Ce vârstã aveți, Domnule Fusi?
FUSI: 42.
DOMNUL CENUȘIU: 42 ... 42 ...
FUSI: Mi-e teribil de frig.
DOMNUL CENUȘIU: Aceasta face un timp total de viațã de 1.324.512.000 de secunde. Asta e
bine. Un miliard e un numãr impresionant, nu credeți? Ei bine. Cât timp dormiți în medie pe
noapte, Domnule Fusi?
FUSI: Cam opt ore.
DOMNUL CENUȘIU: Asta face 441.504.000 de secunde, pe care trebuie sã le trecem la
pierderi. Câte ore pe zi le petreceți la lucru, Domnule Fusi?
FUSI: Tot opt ore.
DOMNUL CENUȘIU: Așadar avem același numãr de secunde pe care sã-l punem la pierderi. Și
de cât timp aveți nevoie ca sã mâncați?
FUSI: De douã ore.
DOMNUL CENUȘIU: În 42 de ani asta face exact 110.376.000 secunde. Locuiți singur
împreunã cu mama dumneavoastră. Știm cã sacrificați în fiecare zi o orã pentru îngrijirea bãtrânei
femei. Stați lângã ea, vorbiți cu ea deși ea e aproape surdã și aproape nu mai aude nici un cuvânt.
Asta face 55.188.000 secunde. O datã pe sãptãmânã mergeți la cinema. Sunteți membru în corul
bisericii. De douã ori pe sãptãmânã mergeți la bar. Și în serile care vã mai rãmân vã întâlniți cu
prietenii dumneavoastrã. Uneori chiar vã permiteți sã citiți o carte. Vã omorâți timpul cu lucruri
nefolositoare, Domnule Fusi. Și asta rezultã într-o sumã de... de ... 165.564.000 secunde. Nu vã
simțiți bine, Domnule Fusi? Nu vã fie fricã. Aproape am terminat deja. Însã înainte de asta, ar
trebui sã vorbim despre un capitol special din viața dumneavoastrã. Nu-i așa cã e adevãrat,
Domnule Fusi? Avem un mic secret. Știți despre asta, nu-i așa?
FUSI: Eu mã gândeam ...
DOMNUL CENUȘIU: Aveți cumva de gând sã vã cãsãtoriți cu Domnișoara Daria?
FUSI: Nu. Nu se poate asta.
DOMNUL CENUȘIU: Și totuși o vizitați în fiecare zi timp de jumãtate de orã. Și asta doar
pentru a-i dãrui o floare. La ce bun?
FUSI: Dar ea se bucurã de fiecare datã de asta.
DOMNUL CENUȘIU: Dacã privim asta neafectați de emoții ne dãm seama cã e o pierdere de
timp pentru dumneavoastrã, Domnule Fusi. Și cã toate aceste pierderi laolaltã se ridicã la suma
considerabilã de...
FUSI: Domnișoara Daria ...
DOMNUL CENUȘIU: 27.594.000 secunde. Și dacã adãugãm la asta obiceiul dumneavoastrã de
a sta în fiecare zi jumãtate de orã la fereastrã, înainte de a merge la culcare pentru a vã gândi la
ziua ce s-a scurs, atunci vom gãsi întreaga sumã negativã în valoare de 27.594.000 de secunde. Și
asta rezultã în 1.324.512.000 secunde irosite. Asta ca sã fim foarte preciși. Așa cã, dragul meu
Fusi, acesta este bilanțul celor 42 de ani trãiți pânã acum. Zero virgulã zero. Îngrijorãtor. Dupã
cum vedeți, deja v-ați cheltuit întreg timpul de viațã. Nu v-ar fi oare mai bine dacã ați începe sã
economisiți?
FUSI: Ba da, mi-aș dori asta. Ce-ar trebui sã fac?
DOMNUL CENUȘIU: Cu siguranțã cã știi cum sã economisești timp, dragul meu.
FUSI: Și timpul pe care-l voi economisi. Trebuie sã-l depun undeva? Și dacã da, unde anume? La
care bancã?
DOMNUL CENUȘIU: Nu vã faceți grijã în legãturã cu asta. Puteți sã aveți încredere în noi cã
ne vom ocupa de asta. Puteți fi sigur cã nu vom pierde nici cea mai micã cantitate de timp
economisit. Ia priviți aici. Nu-i așa cã acesta e minunat?
PAOLO: Domnule Fusi? Ce se-ntâmplã? Arãtați palid de tot. Nu vã simțiți bine?
FUSI: Ce ... ce se-ntâmplã? De ce am astea pe mine? (își dă haina jos) Ce se-ntâmplã? A fost
cineva aici?
PAOLO: Nu, nimeni. N-am vãzut pe nimeni.
FUSI: Unde-ai fost în tot acest timp? Hopp, hopp, hopp. Timpul e bani. Nu mai avem timp de
pierdut.
PAOLO: Nu mai aveau nici o floare galbenã în magazin. Așa cã m-am dus sã caut una. Vroiai
sã-ți aduc una galbenã astãzi, nu-i așa?
FUSI: Arunc-o la gunoi.
PAOLO: S-o arunc? De ce?
FUSI: Doar arunc-o.
PAOLO: De ce?
FUSI: Arunc-o! Și du supa sus la etaj.
PAOLO: Dar ...
FUSI: Du-o sus acum! Și sã nu te mai vãd.
PAOLO: De ce eu?
FUSI: Hai odatã mai repede! Și grãbește-te. Repede! Repede! Timpul e bani. Mã-nțelegi? Asta e,
despre asta e vorba. Timpu-nseamnã bani.
POVESTITOR: Nu doar Fusi era printre cei care s-au întâlnit cu acești oameni în gri,
ciudați și bizari. Aceștia mișunau din ce în ce mai numeroși prin toatã metropola, întotdeauna
pãrând a fi foarte ocupați și grãbiți. Ei fãceau planuri cu timpul oamenilor. Planuri elaborate și pe
termen lung.
GIGI: Dacã ar fi fost vorba doar despre Fusi, m-aș fi gândit cã sãrmanul om a luat-o un pic
razna. Dar și Nino a început sã facã la fel. Și se transformă din ce în ce mai mulți în fiecare zi.
Mã întreb dacã existã ceva asemãnãtor cu ... nebunia contagioasã.
BEPPO: Binențeles. Trebuie sã fie o epidemie. Ei toți sunt devorați de timpul pe care nu-l au.
MOMO: Oh, asta e ceva rãu. Dar totuși trebuie sã sãrim în ajutorul prietenilor noștri, nu-i așa?
Se stinge spotul din stânga și se aprinde cel din dreapta. Nino și Eliana stau de vorbă. Intră
Momo și îl îmbrățișează pe Nino care își schimbă atitudinea brusc.
Se stinge spotul din dreapta și se aprinde cel din centru. Nicola și Momo stau de vorbă.
NICOLA: Voiam sã te vizitez, dar constat cã nu mai am timp pentru asemenea treburi personale.
Totul e bine organizat. Eu sunt un zidar onest. Întotdeauna am fost. Un zidar onest. Întotdeauna
m-am mândrit cu meseria mea. Dar acum constat cã pierd prea mult timp punând prea mult nisip
în mortar. Acum totul ține vreo patru sau cinci ani. Apoi totul se surpă. Dar la urma urmei, ce-ar
trebui eu sã fac? Mi-am primit banii. Dar de îndatã ce voi avea îndeajuns mã voi opri din a mai
face porcãriile astea. O sã-mi trãiesc altfel viața. (Momo îl ia în brațe) Voi veni mai târziu pe la
tine și atunci îți voi spune totul. Da, cu siguranțã cã voi face asta, crede-mã. Îți promit.
POVESTITOR: Și în felul acesta Momo și-a recâștigat prietenii unul câte unul. Dar fãcând asta,
ea le-a încurcat planurile oamenilor cenușii. Și asta ei nu puteau tolera sau ignora. Așa cã ei au
trecut la acțiune.
Se aprinde ușor lumina pe scenă. Păpușa Bibi e în scenă. Intră Momo, pune mâna pe ea și se
activează.
POVESTITOR: Chiar în momentul acesta, prietenii noștri s-au adunat și fac planuri, le
desfințează, propun și discută aprins. Motivul? Oamenii cenușii și timpul furat. După cum știți,
forța oamenii cenușii constă în faptul că pot lucra în secret și nimeni nu își amintește de ei.
Prietenii noștri urmează să îi cheme pe toți oamenii din oraș pentru a le spune adevărul despre
oamenii cenușii și planurile lor. Cu siguranță, Domnii Cenușii nu vor fi foarte fericiți cu planul
ăsta, nu?
Prin public intră marșul copiilor ca să anunțe adunarea. Mărșăluiesc până pe scenă, care e
amfiteatrul.
COPII PROTESTATARI: (Cântând) Oameni buni, ascultați: De ce dintr-o datã voi nu mai aveți
timp?
Copiii vã vor spune. Voi oamenii mari habar n-aveți ce se petrece. Veniți oameni buni. Veniți
oameni buni. Toți copiii vã cheamã. Oameni buni, ascultați: Hoții se aflã deja în mijlocul nostru.
În curând o sã vã dați seama cu toții. Faptul cã acolo nu a mai rãmas decât aceastã ceațã gri.
Treziți-vã oameni buni. Treziți-vã oameni buni. Nu vedeți cine conduce cu adevãrat lumea
voastrã? Nu auziți chemarea, oameni buni? Nu auziți chemarea, oameni buni? Voi aveți încã
conștiința adormitã. Veniți la amfiteatru și totul vã va fi dezvãluit. Pentru cã noi vã pot spune cine
se ascunde în spatele acestora. Veniți oameni buni. Ascultați-ne, oameni buni. Veniți, oameni
buni. Veniți, voi oameni buni. Timpul vostru vã e furat de cãtre oamenii în costume cenușii.
Veniți, oameni buni. Ascultați-ne, oameni buni. Veniți, oameni buni. Veniți oameni buni. Noi știm
ce trebuie sã fie fãcut și bucuroși vã vom spune și vouã. (Copiii încep să obosească și să plece)
COPII: La revedere, Momo. La revedere, Momo.
MOMO: N-a venit nimeni. Nu te poți baza pe oamenii-mari. Niciodatã nu m-am încrezut în ei,
dar acum îmi plac cu atât mai puþin.
GIGI: Haide, Momo. Nu fi tristã. Noi va trebui sã venim cu ceva nou ca sã le stârnim interesul.
Un joc nou, bine?
MOMO: Acesta nu era un joc.
GIGI: Mda, bine. Ai dreptate. Dar acum trebuie sã plec. Mai vorbim și mâine, bine? Mi-am luat
o slujbã nouã. Paznic de noapte la un depozit de mașini.
MOMO: Pleci și tu?
BEPPO: Trebuie.
MOMO: Dar de ce? Doar e duminicã.
BEPPO: Ei au zis cã e o excepție.
MOMO: Aș fi fericitã dacã ai rãmâne aici cu mine astãzi.
BEPPO: Și eu. Dar trebuie sã ... E o excepție, așa au zis. La revedere, Momo. Ne vedem mâine.
Lumina se stinge pe scenă ușor. Se aprinde un spot albastru. Curtea Supremă este un voiceover.
Domnul Cenușiu pășește în lumină.
POVESTITOR: După cum ați văzut, Domnii Cenușii sunt foarte serioși atunci când vine
vorba de planurile lor. Nu încăpea nici o îndoială că Momo se află în mare primejdie, dar ceea ce
nu știți este că Beppo a asistat la mica ședință a domnilor cenușii. Beppo trebuie să ajungă cât de
repede la ea. Trebuie să o prevină în legătură cu oamenii cenușii. Trebuie să o apere de ei, desi nu
prea știe cum. Sigur va găsi el o modalitate.
Lumina se aprinde pe scenă, suntem în Amfiteatru. Beppo intră strigând-o pe Momo. Caută peste
tot și nu o găsește pe Momo. Intră Gigi.
BEPPO: Momo! Momo! Momo, unde ești? Sunt eu, Beppo! Oh Dumnezeul meu. Doamne
Dumnezeule. Am sosit prea târziu. Ei deja au luat-o. Ce mã fac? Ce mã fac acum? (intră Gigi în
scenă) Ea a dispãrut. Crede-mã. Ei au rãpit-o. Ea a dispãrut. Au dus-o. De ce nu mã crezi? Am
căutat-o peste tot.
GIGI: Beppo ...
BEPPO: Oamenii cenușii sunt adevãrați. Trebuie sã facem ceva. Acum! Ei au gãsit-o. O vor
omorî. De ce râzi?
GIGI: Beppo, oprește! Poate cã a ieșit doar pentru o plimbare. Face asta mereu. Nu trebuie sã te
agiți atâta.
BEPPO: Și mașinile? Mașinile. O mulțime de mașini cenușii. Mã duc sã anunþ poliþia.
GIGI: Ei o vor aduce înapoi la orfelinat. Nu, nu, Beppo. Nu mi-aș dori sã fiu în locul tãu, când
poliția va veni mâine ca s-o ducã pe Momo la orfelinat. Și ea te va privi în ochi pentru ultima
oarã. Pentru ultima oarã. O să creadă că ești nebun și Momo o să ajungă la orfelinat. Sunt sigur că
mâine dimineațã vom râde de toatã aceastã poveste. Tu, eu și Momo. Toți trei împreunã. Beppo!
Beppo, așteaptã aici! Beppo...
Beppo iese fugind din scenă. Rămâne Gigi, începe să cânte ceva la chitară, în partea dreaptă a
scenei. Se face un singur spot de lumina pe el. Intra în lumină Agenta.
AGENTA: Sunt numai ochi și urechi. Voi sta jos într-un colț, și tãcut, te voi asculta. Rareori îți
este dat sã auzi o asemenea voce minunatã. O raritate. Știu sigur asta și vorbesc în cunoștințã de
cauzã. Uite aici, te rog, cartea mea de vizită. Lucrez la o mare agenție de talente. Prevăd un viitor
strălucit pentru tine, Giovanni. Deja văd afișe mari prin oraș cu scris mare: GIOVANNI – ÎN CEL
MAI NOU SPECTACOL AL SĂU. Ce zici? Sună bine?
Se stinge spotul, se aprinde cel din stânga. Beppo discută cu Domnul Cenușiu.
Se stinge spotul, se aprinde spotul din centru. Momo stă singură, apare Casiopeea.
MOMO: Oh, de unde vii? Ce vrei de la mine?
CASIOPEEA: "Vino cu mine"
MOMO: Vino cu mine? Cui îi vorbești tu? Mie?
CASIOPEEA: "Vino cu mine"
MOMO: Chiar cred cã vorbește cu mine.
CASIOPEEA: "Urmează-mă"
MOMO: Unde?
CASIOPEEA: "Urmează-mă"
Ies încet, dar sigur, lumina se face albastră și devine obscură. Imediat intră un grup de Domni
Cenușii cu lanterne.
CURTEA SUPREMĂ: Ordin de mobilizare general a tuturor forțelor. Ordinul este dat de Casa
de Economii a Timpului. Toți agenții trebuie să întrerupă orice activitate și să înceapă căutarea
acestei ”fetițe” Momo. Extremã urgențã. Cãutăm fetița. Vârsta: între zece și doisprezece ani. Pãr
negru cârlionțat. Ochi cãprui. Poartã pe deasupra o jachetã bãrbãteascã. Fustã coloratã din petice.
Domicilu în sectorul RO-2. Extremã urgențã.
DOMNII CENUȘII: Mergem în cãutarea fetiței. Vârsta între 10 și 12 ani. Pãr negru cârlionțat.
Ochi cãprui. RU-5 negativ. RO-3 negativ. ZY pozitiv, ZY pozitiv. Concentrați-vã pe sectoarele
ZY-1,2,3,4, ZZ-3 pozitiv! ZZ-3 pozitiv! Am în vizor obiectivul. ZZ-3 pozitiv. ZZ-3 ... ZY
pozitiv ... ZY pozitiv ... Concentrați-vã pe sectorul ZY ... Uite-o! Mai repede! Dar avem deja
viteza maximã. Simt cã am fi suspendați și nu mai înaintãm deloc. Ca și cum am fi opriți de un
zid de vatã din bumbac.
MOMO: Unde mergem de fapt?
CASIOPEEA: "Liniște"
MOMO: Liniște. Nu-i grozav cã știu deja sã citesc atât de bine?
CASIOPEEA: "Liniște"
DOMNII CENUȘII: Fetița Momo a pãrãsit sfera timpului. Ce aberație. Niciun om nu e-n stare
de-așa ceva. Dar e o constatare validã. Știți cu toții despre cine este vorba. Noi vorbim despre așa
numitul "Maestrul Hora".
MOMO: Țestoaso, țestoaso! Ajutã-mã, broscuțã țestoasã! Nu reușesc singurã.
CASIOPEEA: "Mergi cu spatele"
MOMO: Minunat. Funcționeazã. Funcționeazã. Merge cu-adevãrat.
DOMNII CENUȘII: Frica ... este un sfãtuitor prost, domnilor. Un lucru însã este sigur. Acest
copil ºtie calea spre "acel-numit". Ea poate sã ne arate drumul, pe care-l cãutãm de atâta timp fãrã
succes. ªi apoi ... domnilor ... ne vom fi atins scopul. ªi dacã ea va refuza ? Ea este incoruptibilã.
Atunci din pãcate va trebui sã disparã. Da. Fiþi siguri cã "aºa-numitul" o va trimite înapoi la noi
ca un pericol mortal. Dar aceastã copilã are totuºi o vulnerabilitate: Ea îºi iubeºte prietenii. Aºa cã
va trebui sã-i þinem cât mai departe de ea prin orice mijloc pe ceilalþi copii. ªi pun pariu o mie de
ani pe o zecime de secundã, cã ea nu ne va mai face nici o greutate ºi ne va arãta drumul pe care
noi îl cãutãm. ªi toate acestea doar ca sã ajungã înapoi la prietenii ei.
POVESTITOR: Există o taină foarte mare și totuși foarte obișnuită. Toți oamenii iau parte la ea,
fiecare o cunoaște, dar numai foarte puțini se gândesc vreodată la ea. Cei mai mulți o iau ca atare
și nu se miră câtuși de puțin cu privire la ea. Taina aceea este timpul. Există calendare și ceasuri
pentru a-l măsura, ceea ce înseamnă însă prea puțin, căci oricine știe că o singură oră poate părea
o veșnicie, iar uneori poate trece într-o clipită – depinde de cee ace trăiești în ora respective. Căci
timpul e viața. Iar viața sălășuiește în inimă.
Momo e in centrul scenei, iar din partea opusă intră Maestrul Hora.
POVESTITOR: Pentru domnii cenușii cea mai grea misiune a fost să-i facă pe copiii prieteni cu
Momo să urmeze planurile lor. Dacă nu erau în stare să-I influențeze direct pe copii pentru a-I
desprinde de Momo, trebuia să o facă pe ocolite, prin intermediul adulților care aveau dreptul de
hotărâre asupra copiilor. Dar, viața modernă nu le lăsa timpul necesar părinților pentru a se ocupa
de copiii lor. Administrația orașului e cea care ar trebui să aibă grijă de ei. Așadar, s-au înființat
instituții unde sunt crescuți pentru a ajunge membri folositori societății și să devină capabili de
muncă. Copiii reprezintă materialul uman al viitorului. Așadar, în fiecare cartier se pot găsi așa
numitele ”Depozite de copii”. Sunt case mari, unde trebuie să fie aduși copiii de care nimeni nu
avea timp să se ocupe. Planul domnilor cenușii fusese îndeplinit. Totul fusese pregătit pentru
întoarcerea lui Momo.
GIGI: Și unu, doi, trei, patru, și unu, doi, trei, patru, ...
COREGRAF: Unu, doi ... Întoarce-te, te rog. trei, patru, și unu, doi, trei, patru. Și privește-ți
brațele.
GIGI: Și unu, doi, trei, patru, și ... E bine ? unu, doi, trei, patru, și unu, doi, trei, patru
COREGRAF: Pieptul în fațã puțin, umerii-napoi. Și unu, doi, trei, patru, și ... Dã-i drumu.
Adoptã postura.
GIGI: Tot acest spectacol e un nonsens stupid și prostesc. Așa o mizerie. Anuleazã spectacolul.
COREGRAF: Dar transmisiunea a fost stabilitã deja. Nu poți pur și simplu...
GIGI: Am spus: Contramandeazã-l !
COREGRAF: Și ce va trebui sã spun presei ?
GIGI: În regulã. Voi realiza acest spectacol pãcãtos. Dar apoi le voi spune oamenilor ceea ce se
petrece. Ce se petrece cu Momo. Întreaga lume va afla cã ea a dispãrut.
AGENTA: Ceea ce ai de gând sã faci nu ne e pe plac. Fii cuminte și lasã totul așa cum e ! Bine ?
Pânã acum n-ai avut parte de plãcerea de a te întâlni cu noi în persoanã. Dar tu ești de-al nostru
de-o bunã bucatã de timp. Din cap pânã-n picioare. (Râzând) Încearcã sã spui cã nu știai asta.
Lasã totul așa. O spunem la modul serios.
GIGI: N-am sã mai las lucrurile așa. N-am sã mai primesc ordine de-acum încolo. Nu mai sunt
micuțul necunoscut Gigi ghidul-turistic de-acum încolo. Eu sunt Giovanni, marea vedetã de pe
micile ecrane.
AGENTA: Ești o pãpușã gonflabilã. Noi te-am umflat. Și dacã ne faci necazuri, noi te vom
desumfla. Sau tu chiar crezi serios cã jalnicul tãu talent te-a adus acolo unde ești acum ?
Sãrmanul ,micuțul Gigi. Vei rãmâne pentru totdeauna un visãtor.
GIGI: Ce-ai fãcut cu Momo ?
AGENTA: Nu-ți stoarce creierii în legãturã cu asta. N-ai cum s-o ajuți. Și cu atât mai puțin
spunând povești despre noi. Dar nu te vom împiedica sã joci pe eroul. Dacã tu vrei sã te ruinezi ...
Te rog. Nu e oare mult mai plãcut sã fi bogat și faimos ?
GIGI: Oh ba da, este. Oh da.
MOMO: Gigi ?
GIGI: Momo !
MOMO: Gigi !
GIGI: Arãți exact la fel. Momo ! Momo ! Unde ai fost în tot acest timp ? Mai mult de un an de
zile.
AGENTA: Ce mai aștepți ? Vino acum ,vrei tu ? Deja suntem în întârziere.
GIGI: Ai trecut pe la Nino ? Ai mâncat ceva ? Și bunul nostru bãtrânel Beppo. Ce se mai aude de
el ?
AGENTA: Ai grijã la costumul tãu să nu te murdărești!
GIGI: Nu l-am mai vãzut de-atât de mult ... Ah, Momo, cel mai periculos lucru în viațã... sunt
visele care devin realitate. Imagineazã-ți: Acum dau concerte mari. Nu numai aici în oraș, ci în
toată lumea.
AGENTA: Momo? Așadar aceastã Momo este realã? Întotdeauna am crezut cã e doar una din
invențiile voastre. Hai, Giovanni, hai. Întârziem!
Agenta iese.
GIGI: Trebuie să fug. Nu mai am timp… Îmi pare tare bine că te-ai întors.
MOMO: Gigi, te rog.
Gigi iese, rămâne Momo. Se aprinde spotul din dreapta. Suntem la ”fast-food-ul” lui Nino.
Momo se îndepărtează. Se stinge spotul din dreapta și se aprinde cel din centru. Paolo stă singur
și se tot uită la ceas. Îl recunoaște Momo.
MOMO: Paolo! Vei veni la mine dupã-amiazã? Sau mâine? Sau poate poimâine? Ah, Paolo, am
atâtea
sã-ți povestesc ...
PAOLO: Nu avem voie sã vorbim, Momo.
MOMO: Tu ești ...
PAOLO: Momo, e groaznic la ”Depozitul de copii”.
MOMO: Atunci vino cu mine.
PAOLO: Nu am cum să fug. Ei ne vor găsi și mă vor aduce înapoi. Îmi pare rău, Momo.
Paolo iese fugind. Momo dă să fuga după el, dar îi iese în cale un om cenușiu.
DOMNUL CENUȘIU: Nu mai încerca. Nu e în interesul nostru ca tu sã vorbești cu prietenii tăi.
MOMO: De ce?
DOMNUL CENUȘIU: Pentru cã noi vrem ca tu sã ne faci o micã favoare. Dacã vrei, ai putea
chiar sã câștigi ceva din asta. Pentru tine și pentru prietenii tãi. Ai vrea asta?
MOMO: Da.
DOMNUL CENUȘIU: Atunci ne vom întâlni aici la miezul nopții. Să nu întârzii. Timpul
înseamnă bani.
Domnul cenușiu iese. Se schimbă lumina în albastru. Diverse sunete ale nopții se aud: o bufniță,
un lătrat de câine, un ceas bate ora 12.
POVESTITOR: Cred că v-ați dat seama că de data aceasta, Momo și Casiopeea nu s-au
întâlnit cu nici un domn cenușiu. Asta pentru că în spatele lor era un cortegiu mereu
crescând de domni cenușii, ascunși pe după ziduri și colțuri de case, ce urmărea fără
zgomot drumul celor două fugare. În cele din urmă, au ajuns la aleea Nicicând. Momo și-a
adus aminte că pentru a putea înainte pe această alee, trebuia să meargă de-a-ndărătelea.
Când s-a întors pentru a merge cu spatele, inima era cât pec e să I se oprească inima de
spaimă. Ca un zid cenușiu, se apropiau hoții de timp, unul lângă celălalt, cât vedeai cu ochii.
Alerga de-a-ndărătelea pe aleea Nicicând cu ochii lar holbați spre oaștea domnilor cenușii
ce o urmăreau. Acum se petrecu din nou ceva ciudat. Când primii urmăritori încercară să
pătrundă în aleea Nicicând se destrămară efectiv în neant în fața ochilor lui Momo. Puf,
puf, puf.
Se aprinde lumina pe scenă. Maestrul Hora e în scenă. Intră Momo fugind și cuibărindu-se în
brațele lui.
Maestru Hora iese, Momo se ascunde. Scena se inundă de oameni cenușii. Caută peste tot.
DOMNII CENUȘII: Hei. Ceva e în neregulã, domnilor. Uitați-vã la ceasuri. Toate s-au oprit și
stau pe loc. Ele nu mai funcționeazã deloc.
1: Chiar și clepsidra s-a oprit din curgerea nisipului.
2: Totul s-a oprit în loc. Întreaga lume a amuțit.
3: Hora a scos timpul din prizã. Dar ce se va întâmpla atunci cu noi? Când stocul nostru de flori-
oră se va epuiza.
1: Catastrofã. Trebuie sã ne întoarcem la stocurile noastre.
3: Am nevoie de mai mult timp.
1: Câte flori-oră ne-au mai rãmas?
2: Unu, doi, trei, patru, cinci, Șase, șapte, opt, nouã, zece, unsprezece, doisprezece. Îi rog pe
domnii cu numerele corespunzãtoare sã ridice o mână. Sunteți solicitați sã rezolvați imediat
situația.
1: Ajunge deocamdatã. Nu e o opțiune rezonabilã sã reduceți numãrul nostru pe mai departe,
dacã șase dintre noi nu pot diminua catastrofa, atunci trei nu vor face nici atât.
2: În tot acest timp noi trebuie sã rãmânem calmi, domnilor.
3: El are dreptate. Trebuie sã concepem un plan de gestiune a situației.
1: Sunt sigur: Unul dintre noi va supraviețui, domnilor. Dar va trebui sã gestionãm stocul cu
grijã. Nu știm pentru cât timp va trebui ca el sã dureze.
2: Așa cã trebuie sã ne restrângem. Cu cât mai devreme vom începe sã economisim, cu atât mai
mult timp vom rezista.
1: Și voi știți ,domnilor ,la ce mã refer când spun sã economisim.
3: Ce noroc pe noi cã ușile depozitului erau deschide în momentul când catastrofa a început.
Dacã cumva ar fi fost închise în acel moment, nici o putere din lume n-ar fi putut sã le deschidã.
Noi am fi fost pierduți.
1: Din pãcate, tu nu ai dreptate pe deplin, dragul meu. Cu ușile deschise frigul a început sã se
piardã și florile-orã se vor decongela încetul cu încetul. Și un lucru e sigur: În acest caz noi n-o sã
le mai putem opri sã revinã la starea lor originarã. Ai în vedere cã propriu nostru frig nu va fi
suficient ca sã menținã stocul înghețat?
Momo încearcă să se apropie mai mult ca să audă mai bine. Oamenii cenușii o observă.
2: Dar aceasta este ... Aceasta este Momo !
3: El are dreptate. Nu sunt atât de sigur ...
2: Dar cum? Ea nu se poate mișca.
1: Ea are o floare-orã. De unde a fãcut ea rost de ea? Noi trebuie sã i-o luãm.
3: Floarea ar putea sã ne salveze. Floarea-orã.
2: Prindeți-o!
3: Tãiați-i calea de scãpare!
1: Urmãriți-o!
Pe măsură ce trece timpul, oamenii cenușii se prăbușesc. Rămâne unul singur și o încolțește pe
Momo.
DOMNUL CENUȘIU: Dã-mi floarea-orã. Floarea ... îmi aparține mie. E a mea. Floarea mea. Te
rog, copila mea dragã. Dã-mi mie floarea. Te rog. Dã ... dã-mi ... dã-mi mie ... floarea. Sunt ... toți
... dispãruți.
Momo reușește să se strecoare printre picioarele domnului cenușiu și fuge. Domnul cenușiu fuge
după ea, dar slăbit. Se stinge lumina. Apare povestitorul.
POVESTITOR: Poate că unii dintre voi, spectatorii, mai aveți multe întrebări. Mă tem însă că
nu vă pot da mai multe răspunsuri. Trebuie să vă mărturisesc că v-am spus povestea din memorie,
așa cum mi-a fost povestită și mie. Nu i-am cunoscut personal nici pe micuța Momo și nici pe
vreunul din prietenii ei. Nu știu ce li s-a întâmplat în continuare și nici cum le merge acum.
HEBLU.