Sunteți pe pagina 1din 1

Trimişii lui Arpad, Usubuu şi Veluc, […] venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe

ducele Menumorut[…]. La urmă însă […] au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele
Menumorut i-a primit însă cu bunăvoinţă, şi dându-le diverse daruri, a treia zi le-a
cerut să se întoarcă la ei acasă. Totuşi, le-a dat răspuns, zicându-le:

„Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten
unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce
lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată,
cât vom trăi. Ne-a părut rău că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din
dragoste, după cum se spune, fie de frică, ceea ce se neagă. Noi însă nici din dragoste,
nici de frică, nu-i cedăm din pământ, chiar şi cât cuprinde un pumn, deşi a zis că este
dreptul lui. Şi vorbele lui nu ne tulbură inima, deşi ne-a arătat că descinde din neamul
regelui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu, şi chiar dacă pe calea violenţei a
răpit acest teritoriu de la strămoşul meu, dar acum însă graţie stăpânului meu,
împăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-l smulgă din mâinile mele“. Şi
zicându-le acestea, le-a dat permisiunea să plece.

S-ar putea să vă placă și