Fișa 1

Terminologie
„Virtual” începe să fie folosit din secolul al XV-lea și provine din latina medievală, virtualis (care
posedă anumite virtuți), dar și din latină, virtus (putere,virtute).Timp de peste 500 de ani a fost
inactiv, ca un virus. Îl regăsim în ultimii 10 ani mai ales, turat la maxim, cu nebănuite sensuri, în
mai multe domenii: calculatoare și internet, educație, economie și afaceri, în științe (matematică,
fizică, psihologie, științele comunicării, mecanică, medicină etc), în electronică și telecomunicații,
în filosofie, în arte și divertisment etc. Aproape deloc sau prea puțin în literatura virtuală sau în
poezia virtuală și în orice caz cu confuzii de înțelegere a deosebirii dintre „virtual” și „digital”.
Comunicarea virtuală, sub toate formele ei, poate avea o influenţă negativă asupra celor care o
aleg. În timp, conversaţiile prin intermediul internetului reduc abilitatea unei persoane de a
empatiza cu cei din jur şi de a conştientiza consecinţele pe care acţiunile sale le are în viaţa reală.
Susan Greenfield, o reputată cercetătoare britanică în domeniul fiziologiei creierului, consideră că
internauţii ajung să nu mai interacţioneze cu ceilalţi în viaţa de zi cu zi şi nu mai sunt în stare să
distingă binele de rău în tot ceea ce fac. „Practic, fiecare acţiune de pe reţelele de socializare poate
fi corectată, de aceea omul încetează să conştientizeze consecinţele acţiunilor sale în lumea reală.
Ca urmare, omul nu are capacitatea de a interpreta corect lumea înconjurătoare", a explicat
Greenfield. În urma cercetărilor realizate, specialista a ajuns la concluzia că persoanele mai active
pe reţelele de socializare sunt cu atât mai singuratice în viaţa reală.

„Lipsa persoanei în forma fizică, în cazul comunicării virtuale, face să fie facilă exprimarea unor
opinii, dar trunchiază nuanţele şi interpretările de situaţii. Relaţiile interumane îşi pierd din farmec
şi complexitate, trăirile afective sunt reduse şi minimalizate prin renunţarea la informaţiile date de
simţuri. Trimitem un mesaj, dar nu ştim dacă a fost citit cu răceală sau cu zâmbet pe buze, dacă
persoana s-a emoţionat sau a roşit, dacă a avut ochii înlăcrimaţi sau plini de repulsie", crede şi
psihologul Keren Rosner, din Bucureşti.
Fișa 2
Cu siguranţă, apariţia reţelelor de socializare schimbă relaţiile de comunicare. Mulţi sunt de acord
cu noua modalitate de interacţiune umană, dar există şi unele persoane care se împotrivesc ei.
Sociologul Alfred Bulai este de părere că, această utilizare intensă a reţelelor sociale se va diminua
pe viitor. „După o perioadă de timp, oamenii vor descoperi că e inutil să stai cu orele pe reţelele
de socializare şi nu numai. În timp, situaţia se va echilibra, însă este nevoie de mai mulţi ani", a
declarat Alfred Bulai.
Sociologul compară amploarea pe care o au acum aceste platforme online cu momentul apariţiei
televizoarelor. Atunci, americanii stăteau câte şase ore în faţa televizoarelor. Acum, însă, sunt
persoane care nu se mai uită deloc la televizor, folosind doar internetul dacă vor să se informeze,
să se uite la un film sau să se joace ceva. Chiar dacă nu presupun o interacţiune directă cu
interlocutorul, Facebook şi Messenger reprezintă modalităţi de socializare. Pericolele socializării
online Aşa cum ştim, totul trebuie însă făcut cu o limită, pentru că există pericole.
Comunicarea virtuală poate deveni pentru unii utilizatori un refugiu, ajungând să-şi respingă
semenii şi chiar să evite să-şi confrunte propriile temeri sau complexe. Sunt anumiţi indivizi mai
introvertiţi, care cu greu pot să socializeze sau care suferă de fobie socială şi evită oamenii.
Psihologul Keren Rosner consideră că „pentru aceştia, existenţa comunicării virtuale este un dar
divin, dar uită că, de fapt, au o problemă ce necesită rezolvare. Este o metodă imediată de
soluţionare".
Sociologul Alfred Bulai atrage atenţia însă, asupra unui lucru esenţial pentru orice individ.
„Comunicarea virtuală nu poate oferi un lucru: interacţiunea directă cu celălalt. Facebook-ul, de
exemplu, nu-i poate satisface această nevoie", este de părere specialistul.
"Comunicarea virtuală nu poate oferi un lucru: interacţiunea directă cu celălalt.' Alfred Bulai
sociolog
Fișa 3
Andrei Pleşu Comunicare fără comunicare
Deunăzi, mă aflam în anticamera unui cabinet medical. La un moment dat, pe scaunele de alături,
s-au aşezat o doamnă şi fiul ei, un băiat de vreo 7-8 ani. De îndată ce mama i-a scos paltonul,
tînărul a extras din buzunar un smartphone şi s-a cufundat, solitar, în utilizarea lui. Nu ştiu exact
cum anume se folosea de sofisticatul instrument.
Comunica ceva pe „Facebook”? Se angaja în energice jocuri electronice? Fapt e că, din clipa în
care a intrat „în dialog” cu telefonul, copilul a apucat pe o orbită cu totul străină de lumea din jur.
Privea halucinat, lovit, brusc, de un autism irepresibil, ecranul din mîna lui stîngă şi zburda, agil,
cu degetele mîinii drepte, pe suprafaţa lui luminoasă. Era „branşat”, dar singur. Nu vorbea cu
nimeni (nici cu maică-sa), nu punea întrebări, nu privea în jur, nu vedea oameni şi obiecte, nu
percepea nimic din ce se petrecea în preajma lui. Am văzut din ce în ce mai multe scene
asemănătoare în varii locuri publice. Iar protagoniştii nu erau neapărat copii. Am văzut cupluri,
aşezate la o masă de cafenea sau pe o bancă în parc, cu telefoanele în mînă, trimiţîndu-şi, harnic,
SMS-uri. Sau jucîndu-se fiecare pe aparatul lui, în ignorarea totală a celuilalt. Se spune că trăim
într-o „eră a comunicării”. Şi e adevărat că mesaje şi informaţii ale tuturor şi de peste tot se
prăvălesc torenţial asupra noastră. Viteza şi cantitatea comunicării au crescut enorm, dar,
paradoxal, asta s-a întîmplat pe socoteala dialogului real, a cuvîntului rostit, a schimbului de
priviri. Nu mai vorbim „faţă către faţă”, „ochi în ochi”. Au dispărut gestul, mimica, tăcerile
semnificative. Limbajul – în mod normal unealtă şi substanţă a comunicării – tinde spre o
inexpresivă standardizare. Se spune „txt” în loc de „text”, „k” în loc de ”ca”, „vb”, în loc de
„vorbim”. Se „diluieşte”, se „şeruieşte”, „se dau like-uri”. Limbajul – în mod normal unealtă şi
substanţă a comunicării – tinde spre o inexpresivă standardizare. „A socializa“ nu mai înseamnă a
întreţine relaţii vii şi durabile, ci „a fi în contact” cu reţele cît mai ample (şi adesea anonime) de
„feisbuchişti”, „tuiterişti”, „blogări”, „forumişti” etc. Comunicarea devine, astfel, un soi de
pălăvrăgeală nomadă, un zumzet gregar, un „mecanism” inter-personal, în care, însă, persoanele
reale sunt absente prin masificare. „Comunici“, dar o faci, la propriu şi la figurat, „în deşert“. Adică
„degeaba”, fără o autentică achiziţie de sens şi în pustietatea izolării tale de fiinţa adevărată, de
„fiinţa de carne” a celorlalţi. Comunicarea fără comunicare (şi fără „cuminecare” ar fi spus Noica)
nu e, totuşi, o invenţie atît de nouă.
Fișa 4

SEMNAL ● Tinerii care comunică pe internet pot dezvolta un caracter impulsiv

Copiii şi adolescenţii care socializează mai mult pe internet decît prin comunicare directă cu
oamenii au o viziune deformată asupra lumii şi sînt mai impulsivi, potrivit specialiştilor britanici.

Dr Himanshu Tyagi, expert psihiatru al West London Mental Health NHS Trust, atrage atenţia
asupra efectelor negative pe care le au asupra tinerilor site-urile de comunicare virtuală precum
MySpace sau Facebook. "Lumea virtuală este o lume în care totul se mişcă rapid şi se schimbă
permanent, o lume în care relaţiile se pot termina foarte uşor, cu un simplu click de mouse, în care
îţi poţi şterge oricînd profilul dacă nu îţi mai este pe plac şi îţi poţi construi o nouă identitate într-
o clipă. Persoanele obişnuite cu ritmul rapid al comunicării virtuale ar putea să găsească lumea
reală drept plictisitoare şi lipsită de satisfacţii".

Specialistul apreciază că persoanele cu identităţi online pot ajunge să pună mai mare preţ pe
acestea decît pe viaţa lor reală şi au chiar o viziune cu potenţial periculos asupra lumii.

Tinerii născuţi după 1990 sunt mai vulnerabili în faţa acestui fenomen, fiindcă ei nu cunosc lumea
fără internet şi fără comunicarea virtuală. Viziunea lor asupra prieteniilor şi relaţiilor interumane
este diferită de cea reală, de aceea şi interacţiunea cu oamenii are deseori de suferit.

Cum să păstrezi echilibrul - Utilizează cu măsură metoda comunicării virtuale şi nu depăşi mai
mult de două ore. - Foloseşte platformele de comunicare online pentru a-ţi uşura viaţa, pentru
relaxare sau pentru a comunica anumite lucruri în timp util. - Programează-ţi timpul şi nu „te lăsa
furat" de conversaţiile online. - Fă-ţi timp pentru prietenii tăi şi stabileşte întâlniri săptămânale cu
ei la un suc sau la un film. - Păstrează cele mai importante informaţii pentru a le comunica faţă în
faţă. - Ţine cont de faptul că limbajul non-verbal este foarte important în transmiterea mesajului şi
te ajută să-l înţelegi mult mai bine.
Fişa 5
„Am colegi care, chiar dacă sunt exact lângă mine, preferă să-mi scrie pe Messenger sau pe
Facebook. Ei spun că le este mai comod, că e mai simplu, deşi stau chiar în stânga mea sau în
spatele meu. Nu interacţionăm decât dacă ieşim în pauze, în rest, vorbim foarte puţin. Suntem
efectiv legaţi de calculator", spune Cristina. Mai mult, tânăra recunoaşte că, după ce ajunge acasă,
face acelaşi lucru.
„Cum intru în casă deschid calculatorul, Messenger-ul şi apoi Facebook-ul, după care mă duc la
masă. E un fel de automatism. Uneori, uit că trebuie să mănânc şi stau să văd ce poze noi au mai
postat prietenii."

Liviu şi Răzvan, doi tineri în vârstă de 22 de ani din Bucureşti, care sunt prieteni de aproape 10
ani, preferă să comunice prin SMS, cu toate că se află unul lângă altul. Cei doi ies în oraş sau în
faţa blocului cu mai mulţi prieteni, dar aleg să discute prin intermediul mesajelor scrise, pentru a
avea intimitate. „Cu toate că suntem unul lângă altul, ne mai dăm SMS-uri, pentru ca alţii să nu
audă ce vorbim. Mai glumim, mai bârfim şi nu vrem ca prietenii să intre în intimitatea noastră",
spune Răzvan. Mai mult, cei doi afirmă că există şi momente când se află afară, dar preferă să
vorbească prin SMS chiar şi cu iubitele lor, din acelaşi motiv amintit mai sus.

Comunicarea virtuală ia de multe ori locul celei reale şi când vine vorba de relaţiile de cuplu.
Eduard, un tânăr de 26 de ani care locuieşte în aceeaşi casă cu iubita lui, recunoaşte că discută de
multe ori cu aceasta pe internet, deşi sunt acasă. „Eu mă joc uneori pe calculator şi ea se uită la
filme în camera alăturată. Dacă mi se face foame o întreb pe internet dacă vrea să mâncăm ceva.
E mai comod aşa", spune Eduard. Acceaşi metodă o practica şi cu foştii lui colegi de apartament.
„Ne dădeam întâlniri, în bucătărie, în urma unor mesaje pe Messenger", îşi aminteşte tânărul.

Ține minte: Comunicarea online nu înlocuiește comunicarea virtuală. Doar comunicând față în
față putem cunoaște pe cineva, îi putem vedea emoțiile. O trăsătură a comunicării e și limbajul
trupului. Anumite gesturi, expresii ne spune multe despre persoana care stă în fața noastră.
Fişa 6
Comunicarea online versus cea reală

Simplitatea vs fericire

Comunicarea online ne ajută să vorbim cu prietenii şi rudele care sunt departe. Dar studiile arată
că comunicarea faţă în faţă ne face să ne simţim mult mai bine.

Eficienţa vs Impresii.

Comunicarea online ne uşurează munca. Oamenii colaborează mai bine când comunică online.
Prin comunicarea online, sarcinile sunt trasate clar. Dar comunicarea e rece, astfel nu se formează
relații între colegi. Comunicarea online ne ajută să ne executăm sarcinile pe care le avem, dar
comunicarea fața în față ne ajută să formăm relații de prietenie.

Satisfacție vs apropriere

Comunicarea online ne ajută să formăm relații de prietenie, ne ajută să ne îndeplinim nevoia de

comunicare. Dar comunicarea față în față ne face să ne simțim conectați cu acea persoană.

În comunicarea online trebuie să punem accent pe calitate, nu pe cantitate. De multe ori nu avem
timp să ne întâlnim cu prietenii, astfel comunicarea virtuală ne ajută. Online trebuie să vorbim doar
cu oamenii care ne fac să ne simțim bine și fericiți.

Un risc major al comunicării virtuale e că, uneori, se poate înțelege altceva. Mesajele trimise pot
fi interpretate greșit de cel care le primește.

Susan Greenfield, o cercetătoare britanică, spune că tehnologia modernă ne pune într-o cutie, una
foarte frumoasă, strălucitoare , distractivă, dar e o cutie care ne limitează acțiunile, gândirea.
Tehnologia împiedică dezvoltarea creativității deoarece realitatea e modificată.

O altă problemă e limbajul folosit pe internet. E unul simplificat, greșelile gramaticale devin
norme. Tehnologia ne afecteazămodul de gândire și comportamentul. Devenim dependenți de
tehnologie, nu mai suntem atenți la altceva. Nevoia de a verifica rețelele sociale ne împiedică să
ne concentrăm.

Viața e o serie de experiențe, iar aceste experiențe nu pot fi înlocuite de mediul virtual.

Prieteniile virtuale nu sunt la fel ca cele reale, sunt superficiale, neavând o bază. Pentru a ne simți
bine, avem nevoie de prieteni reali. Comunicarea virtuală trebuie văzută ca o soluție temporară în
relațiil dintre oameni. Interacțiunea umană e complex, nu poate fi imitate prin emoji-uri sau gif-
uri.

Ieșim mai puțin, iar când o facem verificăm des rețele de socializare, astfel nu privim ce e în jurul
nostru.