Constituția României

Constituţia reprezintă cel mai important izvor de drept şi cu atât mai

mult al dreptului constituţional, având în vedere faptul că prin normele
de drept constituţional se reglementează expres relaţiile sociale privind
principiile de organizare a autorităţilor publice, drepturile şi îndatoririle
fundamentale ale cetăţenilor.
În constituție sunt cuprinse drepturile și îndatoririle oameilor față de stat
( cetățenii Romaniei au doar 3 îndatoriri ), dar și îndatoririle statului față
de cetațenii lui ( statul roman are 72 de îndatoriri fașță de cetățenii lui .
Procedura de schimbare a constituției este extrm de eleborata, pentru a
se Evita modificare frecventa a acesteia.
Procedura de revizuire a constituției:
Conform articolului 151 din Constituție:
(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera
Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din
numărul membrilor fiecărei camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel putin
trei pătrimi din numarul deputaților și senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau
propunerii de revizuire.
Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două
camere parlamentare. În urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare
cameră separat) acestea pot ajunge la un acord pozitiv. Acest lucru
înseamnă că ambele camere au adoptat revizurea în aceeași formă.
Numărul senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru
revizuirea constituției este de 2/3 (din numărul senatorilor și deputaților
din fiecare cameră). Dacă a fost întrunit acest număr, procedura de
revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin
referendum.
Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție a României. Dupa
extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată
pe 29 martie 1923. În 1938, dupa instaurarea dicaturii regale de regele
Carol al II-lea, a fost creată o noua constitutie care susțina acest act. În
perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965.
După Revoluția din 1989, o nouă Constituție a fost adoptată în 1991.
Constituția Romaniei a fost modificată de 8 ori :
1. Constituția din 1864
A fost un act cu caracter constitutional, adoptat la inițiativa lui
Alexandru Ioan Cuza.
2. Constitutia din 1866
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României,
adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost
adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituție
(1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară și
prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat,
responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar
menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei
sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de
pământuri, în majoritate conservatori).
3. Constituția din 1932
De remarcat este faptul că costituția nu a fost votata de popor.
 4. Constitutia din 1938
Inaugurata de Carul al-II-lea, care era în defavoarea poporului,
fiind scrisă din interes poitic.
5. Constituția din 1948 este prima Constituție
a României din perioada comunistă.
6. Constituția României este legea fundamentală a statului român care
reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a
statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale
cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție
a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21
noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei
prin referendumul național din 8 decembrie 1991.
7. In 2003 constitutia a fost modificata pentru ca statul Roman să
poata intra în Uniunea Europeana.

CONSTIUŢIA STATELOR UNITE ALE AMERICII

Constituţia Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor

Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17
septembrie1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu
adoptarea sa de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale
Americii (în engleză, United States Constitutional Convention), care a
avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în
ziua de 4 martie1789. A creat o uniune federală de state suverane şi un
guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea
uniune mai neclar definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele
Confederaţiei.
 Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor
treisprezece foste colonii britanice, fiind votată şi acceptată de adunările
celor treisprezece state originare la date diferite, între 7 decembrie 1787
de către statul Delaware, primul, şi 29 mai 1790 de către statul Rhode
Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare.
După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact aşa cum a
fost iniţial preconizat de către un grup al Părinţilor Fondatori, respectiv
validând Uniunea şi Constituţia însăşi, la 21 iunie1788, când "pragul
critic" de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statul
New Hampshire, Constituţia Statelor Unite a servit ca model multor
naţiuni.
Astăzi, constituţia Statelor Unite este cea mai veche constituţie de
tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 231 de ani. În acelaşi
timp, este cea mai veche constituţie scrisă din lume care funcţionează
neîntrerupt de la adoptarea sa1.
În timpul Războiului de Independenţă (în engleză, American
Revolutionary War), ca urmare a Declaraţiei de independenţă a Statelor
Unite ale Americii, cele treisprezece colonii britanice, care s-au răsculat
contra Imperiului Britanic, au format pentru început un guvern central
foarte slab şi nu foarte eficient, având Congresul Continental (în engleză,
Continental Congress) ca unica sa entitate componentă, conform
Articolelor Confederaţiei. Congresul Continental era un organ strict

1. Constitution of the United States: Main Page

legislativ, care adeseori nu putea nici măcar să producă legi datorită
absenteismului frecvent al membrilor acestuia. Puterile executivă şi
judiciară nu existau.
Congresul Continental fiind de fapt doar un organ legislativ, nu avea nici
o putere ca să impună nici un fel de legi, incluzând colectarea de taxe.
Inexistenţa unor ramuri executive şi juridice care să aplice legile şi,
respectiv, să-i pedepsească pe cei care nu le respectau, făcea ca puterea
Congresului Continental să fie nu doar foarte limitată, dar, de cele mai
multe ori, să fie nerespectată, ignorată sau chiar ridiculizată.
Absenteismul membrilor săi era de multe ori intenţionat pentru a nu se
realiza quorumul necesar trecerii unei legi. Astfel, în mod frecvent, chiar
şi cele mai moderate propuneri sau schimbări erau blocate.
În septembrie 1786, reprezentanţi a cinci state s-au întâlnit în ceea
ce urma a fi numită Annapolis Convention pentru a discuta modificările
necesare care urmau a fi aduse Articolelor Confederaţiei pentru a netezi
relaţiile economice, şi în special comerţul. Cu această ocazie, participanţii
i-au invitat pe toţi reprezentanţii celor 13 state să se întâlnească ulterior în
Philadelphia, Pennsylvania, ca să discute ce ar trebui să facă pentru
îmbunătăţirea şi nuanţarea creării organelor necesare conducerii federale.
„Noi, Poporul Statelor Unite, in vederea realizării unei Uniuni mai
strânse, aşezării dreptăţii, asigurării Liniştii interne, înzestrării pentru
apărarea obştească, promovării Prosperităţii generale si asigurării
Binecuvântărilor Libertăţii pentru noi înşine si pentru Urmaşii noştri,
decretăm şi promulgăm Constituţia de faţă pentru Statele Unite ale
Americii.”
 Preambulul Constituţiei S.U.A. nici nu recunoaşte vreo putere, nici
nu opreşte vreo acţiune; el doar explică motivaţia din spatele Constituţiei2.
Este o declaraţie de bază ce precede Constituţia. Preambulul, în special
primele două cuvinte (noi, poporul) este una dintre cele mai menţionate
secţiuni ale Constituţiei. Sunt cu adevărat cele mai importante cuvinte din
Constituţie deoarece arată că aceasta nu vine de la un rege sau împărat, ci
de la poporul însuşi.
Expresia „noi, poporul Statelor Unite” este de o importanţă
singulară. Se prevede astfel că puterea şi autoritatea guvernământului
federalal3 Statelor Unite ale Americii nu vine de la mai multe state sau de
la popoarele mai multor state, ci de la o entitate identificată ca fiind popor
al Statelor Unite ale Americii, cu Constituţia servind ca un contract între
poporul S.U.A., mulţimea de state, şi noua entitate creată: guvernământul
federal al S.U.A4 .
Dorinţa fondatorilor era aceea de a asigura un sistem de echilibre şi
contraponderi între puteri (Legislativ vs. Executiv vs. Judiciar)5
Art. I- puterea legislativa : -este deţinută de Parlament, Camera
Deputaţilor şi Senat
Articolul II - Puterea executivă: -este deţinută de Preşedinte şi Guvern
Articolul III - Puterea judiciară: detinuta de Tribunalul suprem

2
Levy, Leonard W.,ed. Encyclopedia of the American Constitution. 5 vol.; 1992, 3000 p
3
US Law Dictionary
4
Tribe, Laurence H. , American Constitutial Law (1999)
5
Kersch, Ken I., Constructing Civil Liberties: Discontinuities in the Development of American Constitutional Law,
Cambridge, U. Press, 2004, p.392.
Articolul IV - Puterea Statelor şi limitele lor
Articol V - Procesul de schimbare al constituţiei
Articol VI - Puterea federală
Articol VII - Procesul de ratificare
Constituţia Statelor Unite are 27 de amendamente, primele zece,
ratificate simultan intre anii 1789 şi 1791, sunt cunoscute sub denumirea
de United States Bill of Rights şi urmăresc limitarea puterii guvernului
federal.
Primul Amendament
Acesta interzice Congresului să voteze legi prin care să se instituie o
religie oficială de stat sau prin care o religie este preferată în locul alteia,
să promulge legi prin care s-ar împiedica libertatea religioasă, legi care să
îngrădească libertatea de exprimare, libertatea presei, legi care să limiteze
dreptul la adunare paşnică şi la a trimite petiţii guvernului.
Textul amendamentului spune: "Congress shall make no law respecting
an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or
abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people
peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of
grievances."
Clauza Instituirii
"Congress shall make no law respecting an establishment of religion..."
Primul Amendament are ca scop apărarea libertăţii de conştiinţă, a
libertăţii religioase şi a libertăţii de exprimare, iar Clauza Instituirii (eng.
Establishment Clause) contribuie la atingerea acestui scop prin ridicarea
"unui zid de separaţie între Biserică şi Stat".[6] Această clauză poate fi
interpretată fie într-un mod "separaţionist", caz în care această clauză ar
interzice orice fel de ajutor oferit de Congres pentru Biserică, indiferent
de confesiune, fie într-un mod "non-preferenţialist" interzicând doar
ajutarea unei religii în favoarea alteia, nu şi intervenţia în domeniul
religios cu scopul de a facilita accesul la religie (priveşte acomodarea
conflictelor ce ar apărea între separarea bisericii de stat şi datoria statului
de a asigura libera alegere şi accesul cetăţenilor la religie - eng. Free
Exercise Clause).

Constituția Coreei de Nord – exemplul clasic de pseudo-constituție.

De la garantarea drepturilor omului la crime împotriva umanității

Coreea de Nord sau „țara șoaptelor” este singurul stat care încă se
află în spatele „cortinei de fier”. Unul dintre cele mai izolate state de pe
glob, cel mai întunecat loc din lume atât la propriu cât la figurat, Coreea
de Nord a fost acuzată de curând de comiterea de crime împotriva
umanității.

Unul dintre cele mai recente rapoarte ale ONU prezintă rezultatele unei
investigații ce a durat aproximativ un an și a avut ca scop cercetarea
situației critice a violării drepturilor omului în statul hermit*. În ultima
săptămână, propunerea pentru judecarea Coreei de Nord în cadrul Curții
Penale Internaționale pentru comiterea de crime împotriva umanității a
fost votată în cadrul ECOSOC, cu 111 voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și
55 de abțineri.

Constituția nord-coreeană este un exemplu clasic de pseudo-constituție.

Pseudo-constituțiile reprezintă o tipologie de lege fundamentală ce este
implementată pentru a formaliza și legaliza monopolul asupra puterii de
către un grup restrâns de cele mai multe ori ilegitim. Acest tip de
constituții pun accentul pe garantarea libertăților individuale și pe
limitarea puterii statutului. În realitate, statul face exact opusul
folosindu-se de legea fundamentală pentru a impune și întări un sistem
politic represiv. Legea fundamentală nord-coreeană are aproape aceeași
compoziție din 1972 până în prezent.

✨În ultimii ani a fost însă revizuită si amendată de două ori – în 2009
și în 2012.
În 2012 s-a produs o schimbare la nivelul textului constituțional:
termenul de comunism fiind înlocuit cu termenul de socialism.
Constutuția nord-coreeană are 7 capitole: Politică, Economie,
Cultură, Apărare Națională, Drepturile Fundamentale și Datoriile
Cetățenilor, Structura Statului, Simboluri Naționale.
Potrivit Capitolului 5 – Drepturile Fundamentale, dreptul la libera
exprimare, libertatea presei, dreptul la liberă asociere, inviolabilitatea
vieții private și a corespondenței , dreptul la viață și demnitate și dreptul
de a demonstra liber sunt garantate de stat. De asemenea, statul
garantează condițiile pentru libera activitate a partidelor politice
democratice și a organizațiilor sociale. Toate aceste drepturi sunt violate
în realitate în fiecare secundă.

Sistemul nord-coreean se menține stabil folosindu-se de instituții ce

monitorizează fiecare aspect al vieții cetățenilor. Instuții de securitate
militare și paramilitare precum Ministerul Securității Populare sau
Departamentul pentru Securitatea Statului acționează pe întreg teritoriul
statului bazându-se pe un număr mare de agenți și informatori. Cei
suspectați de crime împotriva regimului dispar în timpul nopții, fără a
mai se ști ceva de ei vreodată.
Pedeapsa pentru crime împotriva regimului nu se oprește însă aici.
Pedeapsa se aplică nu doar pentru persoana vinovată, ci pentru întreaga
familie și următoarele 2-3 generații ale acesteia. Acesta este unul din
motivele pentru care în Coreea de Nord nu există disidenți. Sistemul
informatorilor este strâns ierarhizat și organizat astfel încât peste 95%
din cetățeni sunt informatori, până și soții trebuie să informeze statul
unul despre celălat, iar copiii trebuie să raporteze cu privire la părinți.

Odată arestați, vinovații devin prizonieri în gulagul nord-coreean.

Potrivit rapoartelor ONU, între 150.000 și 200.000 de oameni sunt
prizonieri în cele peste 15 lagăre de muncă din nordul peninsulei.
Guvernul nord-coreean nu recunoaște existența acestor lagăre. Conform
speciliștilor, în aceste lagăre se întâmplă atrocități ce par ecouri ale erei
naziste. Execuții zilnice, violuri, avorturi forțate fără anestezic pentru
femeile ce poartă copiii unor cetățeni chinezi (datorită politicii de
puritate rasială a Phenianului) , tortură, foamete, uciderea noul născuților
cu dizabilități prin înecare, arderea cadavrelor celor care mor de foame
sunt doar câteva exemple ale realității sistemului nord-coreean.
În ultima perioadă, problema crimelor din Coreea de Nord a devenit un
subiect tot mai dezbătut la nivel internațional. Organizația Națiunilor
Unite a supus la vot posibilitatea aducerii Coreei de Nord în fața Curții
Penale Internaționale de la Haga. Deși majoritatea voturilor au fost
pozitive posibilele sancțiuni sau intervenții trebuiesc votate în Consiliul
de Securitate. China însă este unul dintre statele ce susțin regimul lui
Kim-Jong Un folosindu-se de mai multe ori de dreptul de veto pentru a
bloca orice acțiune la adresa Phenianului. La rândul lor, răspunsul
autorităților nord-coreene cu privire la acuzații a fost amenințarea SUA
cu efectuarea unor noi teste nucleare.