FACTORII DEZVOLTĂRII COMUNITARE

Perspective teoretice privind conceptul de comunitate

Potrivit opiniei prof. Dumitru Sandu „referentul de bază al acțiunilor de tip dezvoltare
comunitară este comunitatea. Sensurile în care este folosit cuvântul comunitate sunt derutante
uneori. Conceptul de comunitate face parte din seria celor cu graniță imprecisă, cu sensuri
multiple, pornit în bună măsură din sfera gândirii romantice, dar, paradoxal util în contexte
teoretice și practice foarte diferite tocmai prin gradul ridicat de plasticitate”.(Sandu, Dumitru,
2005, p. 30)

„În limbajul curent, dar și în analizele sociale de specialitate, familia, școala, enoriașii
unei biserici, un sat, o vecinătate sunt calificate drept „comunitate”. Comunitatea este o formă a
relațiilor sociale caracterizată prin legătura de sânge (familia), de vecinătate (satul), de spirit
(biserica)”.( Ionescu, I. Ion, 2004, p. 162). Noțiunea de comunitate se aplică în special grupurilor
care au sau tind să aiba o cultură specifică. Satul tradițional și familia sunt cazuri exemplare.
Sunt grupuri de dimensiuni reduse, cu o interacțiune puternică între membrii lor, pe durate mari
de timp, cu experiențe comune și, în consecință, cu valori comune.

Prin definiție, comunitatea desemnează o grupare umană caracterizată prin probabilitate

sporită de unitate valorică a membrilor ei. Sursele orientării comunitare pot fi asociate în
principal cu interacțiunea, similitudinile de status sau operațiunile personale.

Cu cât un grup este format în mai mare măsură din persoane care se aseamănă prin status
și orientări valorice și interacționează mai mult între ele, cu atât este mai probabil ca ele să se
manifeste în mai multe situații prin comportamente de unitate valorică, prin alegeri similare și
prin conștiința identitară. „Este foarte probabil ca persoane foarte diferite ca status și credințe și
cu slabe interacțiuni între ele să ajungă să formeze o comunitate, să aibă alegeri similare și
conștiință identitară.” (Sandu, Dumitru, 2005, p. 30)

Dezvoltarea comunitară poate fi privită ca procesul prin care o comunitate devine mai
responsabilă de problemele sau potențialul de care dispune, reușind în acelasi timp să-și
organizeze și să planifice mai bine resursele de care dispune. Angajarea cu eficiență maximă a
resurselor comunitare are ca obiectiv final dezvoltarea economică locală (crearea de noi locuri de
muncă și a oportunităților de afaceri, reducerea sărăciei) și în egală măsură, realizarea unor
obiective socio – culturale și de mediu.
 Conceptul de dezvoltare comunitară

Conform opiniei mai multor autori „prin dezvoltare comunitară se înțelege evoluția
planificată a tuturor aspectelor importante la nivelul unei comunități (economic, social, mediu și
cultural), evoluție în care pot fi consemnate acțiuni colective, situații în care membrii unei
colectivități acționează împreună pentru rezolvarea unor probleme comune.’( Miresan, Mirela
(coord.), 2002; p. 17)

Acțiunile de dezvoltare comunitară, prin participarea populației locale, au ca scop

ameliorarea situației economice, culturale și sociale a colectivităților.

Scopurile imediate ale procesului de dezvoltare comunitară pentru o comunitate dată sunt
următoarele: identificarea nevoilor și a obiectivelor sale, stabilirea ordinii de prioritate între
nevoi, întărirea încrederii în ea însăși și voința de a satisface aceste nevoi sau obiective, și nu în
ultimul rând, găsirea resurselor interne sau externe necesare realizării lor.

„Pentru a exista comunitate este necesar să existe un simț comunitar, o conștiință de

apartenență la un grup, o împărtășire cu ceilalți a unor preocupări de îmbunătățire a existenței”.
(Beca, Elena, 2002, p. 109). Putem avea inițiative ale unui grup mic sau inițiative de dezvoltare
în care este implicată întreaga comunitate. Indiferent care sunt cei care proiectează aceste viziuni
de dezvoltare a comunității (grup sau întreaga comunitate) planul de dezvoltare comunitară
trebuie sa respecte câteva cerințe de bază: să fie bine planificat, proiectat pe termen lung, să
beneficieze de sprijinul comunității, să ofere o imagine de ansamblu asupra proceselor de
dezvoltare și să fie echitabil pentru toate părțile implicate.

Utilizarea conceptului de dezvoltare comunitară indică o caracteristică extrem de

importanță a programelor de acțiune colectivă în contextul societăților actuale. Lansarea lor a
fost legată în mod special de problema reabilității comunitare. O mulțime de comunități au o
poziție marginală în sistemul economiei de piață. Integrarea lor eficace în acest sistem este
împiedicată de factori structurali, asupra cărora se poate acționa mai degrabă colectiv decât
individual. În aceste cazuri, producerea bunăstării la un nivel satisfăcător nu poate fi realizată
decât, pe de o parte, prin programe de reabilitare a condițiilor economice colective
(infrastructura, amenajări teritoriale, dezvoltarea capacităților de activitate economică, informații
asupra cerințelor pieței etc.), iar pe de altă parte, prin mobilizarea unor resurse colective
comunitare. Se poate spune astfel că termenul de dezvoltare comunitară se referă în principal la
crearea /refacerea /reabilitarea condițiilor comunitare care să facă posibilă reintegrarea
comunității în circuitul global al economiei de piață și al unei bunăstări colective dorite.
 În acest sens, rezultatul proceselor de dezvoltare comunitară trebuie sa-l constituie
creșterea standardului de viață pentru membrii comunității, parte a acestor procese. Cei care
susțin acest tip de inițiative trebuie să-și asume responsabilități și mai apoi să beneficieze în
egală măsură de câștigurile realizate în urma implementării planului de dezvoltare comunitară.
Actorii implicați trebuie să înțeleagă faptul că există legături indisolubile între problemele de
natură socială, culturală, cele ecologice și cele de natură economică.

Resurse utilizate în procesul de dezvoltare comunitară

Când se propune dezvoltarea unei comunități cel mai adesea se face referire la resursele
financiare și la cele naturale. Fiind un fenomen complex, dezvoltarea comunitară implică sau mai
degrabă impune utilizarea și a altor categorii de resurse. Reușita inițiativelor este dată de
angajarea tuturor resurselor existente într-o comunitate (naturale, umane, financiare,
infrastructurale). (Craig, G, 1993)

Termenul resurse este utilizat în multe contexte. Cel mai adesea înseamnă bani, dar în
contextul dezvoltării comunitare ea poate însemna mult mai mult decât atât. Dezvoltarea
comunitară include resurse umane, financiare şi de infrastructură.

Resursele naturale sunt toate lucrurile pe care le furnizează natura. Cel mai adesea,
dezvoltarea comunitară se focalizează pe industria resurselor naturale ce extrag resurse naturale,
creează joburi şi bogăţie, dar dacă nu sunt organizate corespunzător pot să nu fie sustenabile.
Pentru a se asigura dezvoltarea comunitară eficientă este necesar să existe un bun administrator
al pământului şi să se menţină un echilibru sănătos între activităţile economice, sociale şi
ecologice din comunitate.

Resursele naturale includ resurse cum ar fi:

 Pământ, apă şi aer;

 Minerale şi metale de suprafaţă/subteran;
 Petrol şi gaze naturale;
 Păduri şi alte plante;
 Viaţa sălbatică;
 Standarde, legislaţie şi politici care se referă la cele de mai sus.

Resursele umane se referă la oameni. Oamenii sunt inima tuturor problemelor

comunităţii şi, de aceea, sunt critice pentru succes. Dar nu este suficient numai să avem oameni
implicaţi. În cadrul dezvoltării comunitare este important să avem persoana potrivită pentru job-
ul potrivit cu cele mai bune capacităţi şi cunoştinţe. Aceasta nu este o problemă uşoară cu atât
mai mult cu cât nu ştim ceea ce ar trebui făcut, ce capacităţi sunt necesare sau ce trebuie făcut
dacă ele lipsesc. Plasarea oamenilor în cele mai potrivite roluri şi construirea capacităţilor sau a
capacităţii umane este denumită dezvoltarea resurselor umane. Ocazional se referă la construirea
sau creşterea capitalului social. Indiferent de abordare, se recunoaşte valoarea oamenilor şi a
talentului lor, acceptându-se că acest tip de dezvoltare este important în dezvoltarea resurselor
naturale. În ciuda multor resurse naturale de pe planetă, oamenii au capacitatea de a se reface şi
ar trebui trataţi ca fiind cea mai valoroasă resursă într-o comunitate.

Resursele umane includ lucruri cum ar fi:

 Familii şi stiluri de viaţă sănătoase;

 Capacitatea de a construi, educa şi pregăti;
 Planificarea carierei;
 Practici de închiriere eficiente şi legale;
 Pensii şi compensaţii de muncă;
 Legislaţie în domeniile drepturilor omului şi dreptului muncii.

Termenul resurse financiare este foarte bine definit. Ştim că înseamnă bani şi cel mai
adesea implică abilitatea de a-i dobândi. Ceea ce complică lucrurile este modalitatea de a localiza
şi atrage cu succes tipul şi cantitatea de resurse financiare pentru a dezvolta iniţiative comunitare.
Similar sintagmei „omul potrivit la locul potrivit“, este important să avem banii potriviţi la
timpul potrivit. Tradiţional, dezvoltarea comunitară este bazată (în parte sau în totalitate) pe
dezvoltarea canalelor economice, corelarea taxelor şi subvenţiilor guvernamentale. Aceste
metode lasă o mică putere sau control pe agenda guvernului sau sectorului privat. Strângerea de
fonduri şi identificarea grant-urilor au devenit slujbe stabile pentru multe organizaţii şi grupuri
implicate în dezvoltarea şi servirea comunităţii.

Resursele financiare includ lucruri cum ar fi:

 Strângerea de fonduri şi identificarea grant-urilor;

 Băncile şi alte instituţii financiare;
 Fonduri comunitare de împrumut şi cercuri de ajutorare;
 Acces la fondurile de capital şi investiţii;
 Împrumuturi guvernamentale şi programe finanţate;
 Cooperative şi alte forme de investire;
 Politici şi principii privind finanţarea împrumutului.

Infrastructura este o parte a resurselor necesare pentru o dezvoltare comunitară eficientă şi

include lucruri cum ar fi:

 Structuri şi construcţii fizice;

 Transport;
 Sisteme de comunicaţii;
 Sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare, încălzire şi curăţenie.
 Totuşi, infrastructura se referă atât la sistemele politice şi de conducere necesare pentru a
sprijini o comunitate, cât şi la politicile, standardele şi legile din comunitate. Fără infrastructură
nu putem vorbi de comunitate în sens fizic. Când se evaluează resursele necesare pentru o
iniţiativă a dezvoltării comunitare este important să se analizeze ce infrastructură este necesară,
ce relaţii există, dacă sunt politici sau sisteme de sprijin în atingerea obiectivelor propuse. O
activitate de dezvoltare comunitară are cel mai adesea propria infrastructură, cum ar fi o
conducere sau un imobil, dar este necesar să coexiste într-o relaţie echilibrată cu ceea ce există.

Nu trebuie să facem însă abstracție de istoria comunității, de contextul socio-economic şi

istoric în care se dezvoltă o comunitate.

În esență, dezvoltarea comunitară poate fi raportată la 3 dimensiuni sociale:

demografică, economică, de servicii. Indicatorii demografici ai dezvoltării/subdezvoltării
comunitare identificați de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții sunt: rata de dependenţă
demografică ; raportul dintre populaţia 0-14 ani şi populaţia de 60 de ani şi peste, populaţia 15-
59 ani; accesul la educație; infrastructura şi accesul la servicii; rata natalității; rata emigrării din
localitate; număr de salariați la întreprinderile din localitate/1000 de locuitori etc.

Dezvoltarea comunității influenţează decisiv şi funcţionarea şcolii. Fenomene precum:

scăderea natalității, migrația forței de muncă tinere, îmbătrânirea populației, schimbarea
structurii ocupațiilor etc. influențeză viața şcolii, mai ales a perioadei de şcolarizare obligatorie.
Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unitățile şcolare, insuficiența
spațiilor de învățământ, lipsa spațiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc departe de
şcoală, lipsa de salubritate etc., influențeză viața de zi cu zi a şcolii. Acest lucru a condus la
desfiinţarea unor şcoli în unele localităţi rurale, migraţia cadrelor didactice, organizarea unor
cursuri simultane pentru elevi etc. Accesul la educaţie este condiţionat atât de infrastructură cât
şi de nivelul de pregătire al părinţilor. Nivelul aspiraţiilor acestora este în cele mai multe cazuri
similar cu nivelul propriu de educaţie. În zonele foarte sărace accesul la educaţie este
restricţionat şi de nivelul veniturilor care condiţioneză frecventarea şi absolvirea învăţământului
(mai ales de nivel liceal şi superior).( Stăiculescu, Camelia , 2006)

Conform opinei prof. Camelia Stăiculescu, “o şcoală dezvoltată într-o comunitate este
motorul dezvoltării comunitare”. Inițiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea
şcolii. Reprezentanții şcolii trebuie să fie deschişi, să interpreteze evoluția comunității, să aibă
disponibilitatea şi, nu în ultimul rând pregătirea necesare implicării în parteneriate. De asemenea,
şcoala trebuie să fie deschisă la alte inițiative, să nu refuze parteneriatul propus de alți
reprezentanți ai comunității. Parteneriatul şcolii cu alți reprezentanți ai comunității se dezvoltă pe
acele componente care au responsabilități, interese privind copiii şi familiile acestora.
Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii, familii dar şi pentru comunitate.
De exemplu: dezvoltarea unor alternative de petrecere a timpului liber pentru copii scade riscul
delincvenței juvenile, creează locuri de muncă în comunitate pentru adulți, previne bolile şi
contribuie la sănătatea copiilor; are efecte benefice asupra copiilor, familiilor, serviciilor sociale,
ajutorarea familiilor sărace, scade riscul de abandon familial al copiilor, de abuzuri împotriva
acestora; educația rutieră adecvată scade numărul accidentelor de circulație etc.

Bibliografie:

 Beca, Elena, Dezvoltarea comunitatilor, Bucuresti, 2002, p. 109

 Craig, G, The community care reforms and local government change, School of Social
and Professional Studies, University of Humberside, 1993
 Ionescu, I. Ion; Sociologia dezvoltarii comunitare, Editura Institutul European, Iasi, 2004,
p. 162
 Miresan, Mirela (coord.); Hosu, Ioan; Savulescu, Alexandru; Elaborarea strategiilor de
dezvoltare durabila la nivel local. Ghid practic; Editura Fundatia Civitas, Cluj-Napoca,
2002; p. 17
 Sandu, Dumitru; Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie; Editura Polirom,
Iași, 2005, pp. 29-3o
 Stăiculescu Camelia , Managementul parteneriatului şcoală – comunitate” în
Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2006
 Zamfir, Elena, Dezvoltare comunitara, în Pop, Luana Miruna (coord), Dictionar de
politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p. 25

Webografie:

 http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-dezvoltare-comunitara-integrata.pdf
 http://www.scritub.com/economie/DEZVOLTAREA-
COMUNITATILOR93236.php?fbclid=IwAR2RY-
k5iMKyvEbvZ6fcCqHOkj3lxf9356C6Fn1akd2dpTnYHPAxsTzwfCc

Realizat de : Florea Gabriela și Grozav Camelia, Anul I, PETSM