Sunteți pe pagina 1din 1

Traficul este oprit pe ambele sensuri marţi seara pe DN6, în apropierea localităţii Plugova, după ce

un tir care transporta ceaiuri a luat foc.

"Traficul este blocat, în prezent, după ce un tir a luat foc. Din fericire, nu sunt victime", a declarat
purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.

Incendiul s-a produs în timp ce tirul se afla pe Dealul Cerăgău, în apropiere de localitatea Plugova,
între Caransebeş şi Băile Herculane.

"La faţa locului intervine echipajul de la Punctul de lucru Băile Herculane, iar în sprijin a plecat şi un
echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU
Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Incendiul se manifesta la remorca tirului, însă, şoferul a reuşit să decupleze capul tractor. În prezent
se cercetează cauzele aprinderii focului, a mai afirmat Magdalena Tocmelea.

S-ar putea să vă placă și