Cap.

9
DRENAJUL CHIRURGICAL.
Dr. Lungoci Corneliu

Drenajul este modalitateaa tehnică prin care se asigură scurgerea la exterior din
ţesuturi, cavităţi naturale ale organismului sau cavităţi de neoformaţie a secreţiilor,
puroiului sau sângelui, fiind utilizat de pe vremea lui Hipocrate.
Se întrebuinţează fie în scop curativ, fie în scop profilactic.
- Drenajul curativ permite evacuarea puroiului sau sângelui din cavităţile
naturale sau de neoformaţie.
- Drenajul preventiv urmăreşte evacuarea unor secreţii, înlăturând riscul
infectării acestora şi favorizând astfel procesul de vindecare. Asigură, de
asemenea, evacuarea unor secreţii fiziologice în cazul fistulelor sau în cazul
unor intervenţii pe organe cavitare.
Indicaţiile drenajului chirurgical s-au restrâns datorită, în primul rând, a
respectării regulilor de asepsie. Tuburile de dren nu trebuie însă utilizate în detrimentul
meticulozităţii actului chirurgical şi a hemostazei.
Pentru ca un drenaj să funcţioneze trebuie să respecte anumite reguli:
1. Să fie decliv – adică să fie situat în locul în care, datorită gravitaţiei, se adună
secreţiile, ţinând seama de poziţia corpului. Fundul de sac Douglas reprezintă
zona cea mai declivă a cavităţii peritoneale numai în ortostatism
2. Să fie direct – adică să se exteriorizeze pe calea cea mai scurtă, pentru a evita
cudarea. De asemenea, de regulă, drenjul se exteriorizează prin contraincizie,
pentru a facilita vindecarea plăgii operatorii. La nivelul locului de
exteriorizare al tubului de dren, acesta se fixează de tegument cu aţă, pentru a-
l putea menţine pe loc. După mobilizare (secţionarea firului care-l fixează la
tegument şi extragerea parţială a tubului de dren), acesta se fixează cu ace de
siguranţă pentru a nu fi împins sub tegument, după aplicarea pansamentului.
3. Să fie eficace – ceea ce presupune un calibru adecvat şi o permeabilitate
permanentă. La fixarea tubului de dren acesta nu trebuie să fie strangulat cu
firul de aţă. De asemenea, în timpul aplicării pansamentelor trebuie ca tubul să
nu fie cudat de acestea. Dacă tuburile de dren nu sunt eficiente, atunci
secreţiile se vor exterioriza pe lângă tuburi, nu vor putea fi monitorizate,
pansamentul va trebui schimbat permanent, vor apărea reacţii la nivelul
tegumentului.
Tuburile de dren se racordează la pungi de colectare sau sisteme de aspiraţie
continuă. Racordarea se realizează respectând regulile de asepsie şi antisepsie. Secreţiile
din sistemul de colectare (pungi, borcane) sunt monitorizate, cantitatea şi aspectul sunt
notate în foaia de observaţie, iar, dacă este cazul, se recoltează pentru determinări
specifice (examen bacetriologic, amilaze).
Durata drenajului este variabilă, în funcţie de scopul drenajului. Factorii care
contribuie la decizia de suprimare a drenajului sunt numeroşi, specifici scopului
drenajului: lipsa secreţiilor pe tubul de dren, depăşirea perioadei de risc în cazul suturilor
digestive, reluarea tranzitului digestiv, lipsa semnelor de infecţie, examinările de
laborator şi imagistice (ecografie, examen radiologic). Drenurile plasate în cavităţi de
neoformaţie se retrag progresiv pe măsura umplerii cavităţii.
Există şi inconveniente ale drenajului cu tuburi:
- tubul de dren este un corp străin care poate întreţine o reacţie inflamatorie
locală;
- determină puncte slabe parietale, la nivelul cărora pot apare eventratii
postoperatorii;
- poate determina necroze de compresiune la suprafaţă (tegument) sau în
profunzime (tract digestiv, vase de sânge);
- drenajul cavităţii peritoneale poate fi sursă de ocluzii postoperatorii prin
organizarea de aderenţe în jurul tuburilor.
În general sunt utilizate 4 tipuri de drenaje:
1. Drenajul Penrose – Tubul este confecţionat din cauciuc moale, flexibil cu
diametrul între 0,25 şi 1 inch şi este utilizat pentru drenajul puroiului, sângelui
şi secreţiilor din diferite cavităţi ale organismului. Acest tip de drenaj
predispune la un risc de infecţie. Tuburile sunt confecţionate în prezent din
material plastic sau silicon. Utilizăm frecvent aceast drenaj pentru cavitatea
peritoneală, după intervenţiile chirurgicale abdominale. De regulă, se
utilizează 2 tuburi de dren, pentru a permite secreţiilor să se exteriorizeze şi în
planul dintre tuburi. Acestea sunt plasate în punctele declive ale cavităţii
peritoneale şi exteriorizate lateral de incizia parietală.
2. Drenajul aspirativ în sistem închis, tip Redon – Tubul este realizat din silicon,
este multiperforat şi ferm, diametrul este mai mic. Se conecteză la o sursă de
vid prin intermediul altui tub, cu diametrul mai mare, care nu se poate
oblitera. Riscul de infecţie este mai redus. Acest tip de drenaj este utilizat
atunci când există decolări ale tegumentului şi ţesutului celular subcutanat
(după cura operatorie a eventraţiilor abdominale, mastectomii şi
limfadenectomii axilare, disecţia gâtului). Drenajul se suprimă în decurs de
24-78 ore.
3. Drenajul aspirativ cu pompă – Tuburile pot avea mai multe circuite, realizând
atât aspiraţia, cât şi lavajul. Presiunea din tub este menţinută la nivelul
presiunii atmosferice, astfel încât riscul de obliterare datorită presiunii
ţesuturilor este redus. Acest tip de drenaj este util în cazul fistulelor intestinale
cu debit mare.
4. Drenajul combinat (apirativ şi tip Penrose) – beneficiază atât de acţiunea prin
capilaritate, tip Penrose, cât şi de aspiraţia continuă, fără contaminare
bacteriană, fiind modalitatea ideală de drenaj.
Trusă pentru drenaj aspirativ Redon: 2 tuburi de dren multiperforate, cu mandren de oţel,
care pemite plasarea etnş la tegument; tub de legătură, cu diametrul mai mare, prevăzut
cu o clemă pentru blocarea lumenului şi două racorduri la tubul Redon şi recipentul de
colectare; recipent sub formă de armonică, cu o supapă, care are posibiltatea de a realiza
vid.
Drenaje chirurgicale multiple la un pacient operat (intervenţie chirurgicală abdominală şi
toracică): drenaj subhepatic (2 tuburi de dren în hipocondrul drept), dreneaj pleural
bilateral, drenaje Redon subcutanate (câte unul pentru cele două porţiuni verticală şi
transversală ale inciziei), sondă de jejunostomie în hipocondrul stâng, prevăzută cu o
clemă.
Drenajul cavităţii pleurale.

Orice drenaj toracic trebuie să fie ireversibil, fie că este aspirat sau nu, datorită
necesităţii de a menţine o presiune negativă în cavitatea pleurală. Scopul drenajului
toracic este acela de a evacua colecţiile, sângele sau aerul din cavitatea pleurală şi a
permite expansiunea completă a plămânului.
Pentru aceasta, tubul este plasat în cavitatea pleurală, în anestezie locală, la
nivelul spaţiilor IV sau V intercostale, respectiv în spaţiul II intercostal în caz de
pneumotorace, pe linia axilară mijlocie, după care este conectat la la un recipient care
conţine apă sterilă. Etanşeitatea la tubul de dren este obligatorie, din acest motiv, incizia
tegumentară nu trebuie să depăşească 1,5 cm. Tubul de dren trebuie să aibă un diametru
de minim 1 cm, să fie elastic, dar solid, să nu se colabeze sub influenţa aspiraţiei. În
recipientul cu apă sterilă, tubul este plasat sub nivelul lichidului, pentru a nu permite
aspiraţia aerului. Diferenţa de nivel între cavitatea pleurală şi bateria de aspiraţie trebuie
să fie minim de 50 cm, altfel presiunea negativă din torace poate aspiraîn torace lichidele
din borcan.
Conectarea la un sistem de aspiraţie favorizează expansiunea pulmonară, cu
reducerea concomitentă a cavităţii pleurale. Sistemul de aspiraţie se conectezaă prin
intermediul unui al doilea recipient de drenaj. Şi în acest caz, tuburile trebuie plasate sub
nivelul apei din recipientele de colectare.
Tubul de drenj este fixat la tegument cu fire de aţă. De asemenea, la tegument, se
mai aplică un fir de aţă, în bursă, în jurul tubului, care va fi strâns după suprimarea
drenajului, pentru a asigura etanşeitatea. Drenajul pleural se menţine până la evacuarea
secreţiilor şi reexpansionarea plămânului, confirmate de examneul radiologic.
Drenaj pleural stâng la un pacient cu hemotorace, înainte şi după montarea drenajului.
Drenaj pleural gravitaţional cu un tub de calibru mare, dur, etanş la tegument printr-un fir
în bursă, racordat la un recipient sub nivelul apei sterile din acesta.
Drenaj pleural aspirativ cu un tub de calibru mare, dur, etanş la tegument printr-un fir
trecut în bursă, racordat la un sistem de aspiraţie prin intermediul a două recipiente, sub
nivelul apei sterile din acestea.