Sunteți pe pagina 1din 427

CORANUL

Traducere din arabă:


Dr. Silvestru Octavian Isopescul
(1910)

INTRODUCERE
I
Arabii înainte de Mohammed
Între Africa şi Asia, aparţinînd geografic încă la Asia, este situată
peninsula Arabia, care după formaţiunea teritorială, flora, fauna şi
clima ei formează o aşa-zisă punte între cele două continente
susamintite. Teritoriul acestei peninsule este de trei ori mai mare decît
România şi Austria la un loc şi totuşi este numai rar populată, are
numai cîteva milioane de locuitori, fiindcă pămîntul este foarte puţin
roditor. Înlăuntrul peninsulei este o ţară din cele mai puţin cunoscute
de pe faţa pămîntului.
Fiind despărţit de Siria şi de Babilonia prin pustiu, acest pămînt nu
era prea mult expus mişcărilor popoarelor din antichitate, numai
Arabia sudică stătea în contact mai viu cu lumea. Aici se află Iemen,
Arabia ferice, şi Saba, cea vestită prin mituri, şi de aici s-a întemeiat
împărăţia abessynică căruntă în vechime, şi cînd au ajuns Sassanizii la
culmea puterii lor, cuceriră Arabia sudică. Totuşi şi în nordul Arabiei
principatele cele mai mici erau parte sub stăpînirea împăraţilor bi-
zantini, parte sub cea a Chosroenilor perşi, înlăuntrul ţării însă, în Negj
şi Higjâs, în ţara care se coboară treptat în nordul Iemenului de la Negj
pînă la Marea Roşie, trăiau seminţiile arabice în neatîrnare deplină.
Partea cea mai mare dintre ei, Beduinii, sau locuitorii pustiului, trăiau
ca nomazi în corturi de păr sau de pănură, mînînd vitele lor din păşune
în păşune, după cum era anotimpul, pe teritoriul seminţiilor lor. O parte
mai mică s-a sălăşluit în oraşe şi purta negoţ extins cu caravanele pînă
la Siria, Iemen şi limanul Persic. O oarecare întocmire politică sau
conştiinţă naţională nu se formase între ei.
Între beduini se dădeau lupte veşnice, care erau limitate numai
prin unele legi severe, nescrise, cum e, bunăoară, răzbunarea de sînge
sau pacea în decursul unor luni sfinte. Pe lîngă cea mai mare simplitate
patriarhală a datinilor şi virtuţilor, precum e ospitalitatea darnică,
cavalerismul şi vitejia, mai stăruiau la acest popor încă şi hoţia,
cruzimea sîngeroasă, beţia şi hazardul.
Femeia ocupa la ei o treaptă de tot inferioară şi divorţul se
întîmpla cît ai bate din palme. Fiii erau întîmpinaţi ca binecuvîntare, iar
fiicele ca blestem, aşa încît acestea din urmă, adesea chiar îndată
după naştere se îngropau de vii. De altfel, simţul familial şi conştiinţa
de seminţie erau foarte dezvoltate; ocărîrea unui individ necinstea
întreaga seminţie şi o întărîtă spre apărarea celui ocărît. Între arte era
dezvoltată, aşa zicînd cu patimă, numai poezia cea întru preamărirea
voinicilor şi a cailor. Poeziile antemohamedane sînt cele mai frumoase
în întreaga literatură arabă. Arta scrierii se importase în Arabia, cu
puţin timp înainte de Mohammed, din Siria; pentru îndeletnicire
ştiinţifică însă nu era terenul necesar.
Deşi arabii erau izolaţi din toate părţile, totuşi ei nu erau
autohtoni, cel puţin după tradiţia lor proprie, ci erau cuceritori veniţi
din nord. După limba lor, ei făceau parte din marea familie de popoare
semitice, iar cele mai nobile seminţii ale lor, mai cu seamă cele ce au
imigrat ulterior, pretindeau că-şi trag originea de la Ismael, fiul
nelegiuit al lui Avraam. Cultul lor originar era Sabeismul chaldeik,
adorarea stelelor, care însă, pe timpul lui Mohammed, degradase şi se
risipise cu totul. Pe lîngă Allah, zeul cel mai înalt, care juca, e drept, un
rol secundar, avea fiecare seminţie şi zeul său propriu. Îngerii se
considerau şi se adorau drept fiicele lui Allah, şi pe lîngă ei mai venea
încă o treaptă mai joasă de fiinţe supranaturale, duhurile (arăbeşte:
Gjinn, genii), care erau demoni buni sau răi, de bună seamă
personificări ale puterilor naturii.
Pe lîngă acestea, mai credeau arabii încă şi în fermecătoare şi
fermecători, dar cu privire la credinţa în lumea de apoi, la viaţa de
după moarte, la ei se păstrau numai puţine urme. Pe timpul lui
Mohammed, în privinţa religioasă domnea un indiferentism foarte mare
şi ideea de Dumnezeu, cea înainte mult mai curată, se redusese la
superstiţiuni şi la un fetişism cras, încît un contemporan al lui
Mohammed se exprima: "Unde vedeau ei o piatră, se închinau la dînsa,
iar dacă lipsea, mulgeau o cămilă peste o movilă de nisip şi se închinau
la aceasta". Unul din cele mai însemnate obiceiuri ale adorării îl
constituiau la ei pietrele sfinte, întocmai ca şi la cele mai multe
popoare semitice; de o considerare deosebită însă se bucura la o mare
parte a seminţiilor arabice meteorul cel negru din Kaaba, templul cel
pătrat din Mekka în Higjâs. Acest meteor părea să fi fost adus lui
Avraam de îngerii din rai, cînd a rezidit el Kaaba, pe care o zidise întîi
Adam, după un prototip ceresc. Meteorul însuşi se credea că a fost alb
la început. În fiecare an se organizau pelerinaje mari la Kaaba, al cărei
tărîm era declarat sacrosanct atît pentru oameni, cît şi pentru animale.
În Kaaba însăşi, cultul celorlalte zeităţi arabice era centralizat, ca într-
un "pantheon", deoarece chipurile tuturor zeităţilor seminţiilor arabice
erau aşezate după numărul zilelor anului, lîngă chipurile lui Avraam şi
Israel. Pe cînd adorarea Kaabei deriva din vechimea cea mai căruntă,
oraşul Mekka sau Bekka data din timpuri mai noi. În secolul al cincilea
al erei creştine Kusai, un strămoş al lui Mohammed, în alianţă cu
Koreişiţii, un ram al seminţiei beduinice Kinâna, răpi Kaaba de la
păzitorii ei de pe atunci şi înduplecă pe Koreişiţi să se sălăşluiască în
valea mekkană cea fierbinte de arşiţa soarelui şi neroditoare. Păzirea
Kaabei, precum şi privilegiul de a îngriji peregrinii cu provizii şi apă,
rămase în familia lui Kusai cu drept de moştenire, din care familie îşi
cîştigară cea mai mare glorie două case, şi anume casa Abd Şem, de la
care derivă califii omaiiadici, şi casa Hâşim; aceasta din urmă, pe
timpul lui Mohammed, ajunse la mare sărăcie în urma dărniciei ei
mărinimoase.

II
Mohammed
În anul 570 sau 571, după părerea comună: la 20 aprilie, în anul
elefanţilor - numit astfel, în urma elefanţilor din oştirea negusului
Abraha din Abissynia, care a purces contra Mekkăi - s-a născut
Mohammed (resp. Mahommed), un strănepot al lui Hâşim, ca fiul lui
Abdallfh şi al Aminei. După o tradiţiune, tatăl său murise încă înainte
de naşterea sa, după alta, doi ani în urmă. Mohammed, deşi rămas în
sărăcie, după moartea tatălui său - moştenirea sa consta numai în cinci
cămile şi o roabă -, totuşi a fost crescut după felul orăşenilor fruntaşi,
de o doică, în aerul proaspăt al pustiului, în corturile acelei doice, care
se numea Halima. Deoarece el încă din fragedă tinereţe suferea de
afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul său se numea îndrăcire, doica îl
aduse înapoi la maică-sa. Cînd era el de şase ani, muri maica şi bunicul
său Abd El-Mottalib îl luă la sine şi-l crescu mai departe, cu multă
dragoste, timp de doi ani, după care muri şi-l încredinţă pe băiat
epitropiei unchiului său Abu Tâlib. Acesta avea însă familie numeroasă
şi era sărman: ca să-şi cîştige pîinea zilnică, trebuia ca tînărul
Mohammed să se năimească pe la mekkanii cei avuţi, ca păstor de oi şi
capre. După tradiţiunea care poartă caracterul unei legende, nu-i
exclus să-l fi însoţit el acum, în vîrstă de nouă ani, pe unchiul său într-o
călătorie comercială în Siria şi acolo să-i fi profeţit un călugăr mărirea
sa ulterioară.
Cînd era Mohammed în etate de douăzeci şi cinci de ani, se făcură
mari schimbări în situaţia sa exterioară, prin aceea că el intră în
serviciu la o văduvă avută şi nobilă, cu numele Chadigja, şi întreprinse
pentru ea mai multe călătorii comerciale, cu bună seamă însă, ca
vizitiu la cămile. Chadigja, deşi era acum în vîrstă de patruzeci de ani,
totuşi află mult plăcut la Mohammed şi se căsători cu el. Deşi între ei
erau cincisprezece ani deosebire de vîrstă, totuşi au trăit foarte fericiţi
în acea căsătorie, binecuvîntată cu şase copii, doi băieţi şi patru copile,
dintre care însă băieţii muriră de timpuriu. În amintirea băiatului celui
mare, Mohammed îşi puse numele Abul-Kâsim, i.e. tatăl lui Kâsim. În
această a doua perioadă a vieţii sale avu el odată şi prilejul să se
manifeste în public, cînd, la rezidirea Kaabei, se iscă o ceartă de rang
între diferitele familii şi anume cine să aibă cinstea de a ridica piatra
Kaabei şi de a o duce la locul ei. Mohammed decise cearta într-acolo ca
piatra să se pună pe un covor şi să se ducă de toate căpeteniile
familiilor. Din mulţumire faţă de unchiul său, Abu Tâlib, luă el pe fiul
acestuia Aii la sine şi-l căsători cu fiică-sa Fâtime, prin care se
străplantă neamul său în cei doi fii nenorociţi ai săi, Hasan şi Husein.
Aii deveni pe urmă al patrulea calif. De altfel, ştim numai foarte puţin
din acest răstimp al vieţii lui Mohammed, mai cu seamă ne lipseşte
orice ştire vrednică de credinţă cu privire la dezvoltarea sa interioară.
Din împrejurarea că el pe al doilea fiu al său l-a numit Abd El-Manaf,
servul lui (idolului) Manaf, rezultă că el pe timpul naşterii acestuia încă
nu se lepădase de credinţa părinţilor şi concetăţenilor săi. Afară de
aceasta ni se mai comunică despre el că era un om cu totul cinstit şi
din toate părţile stimat, încît căpătă conumele El-Amin, cel credincios
(fidus).
Cu privire la înfăţişarea sa, ni se spune că el era de statură
mijlocie, dar impunătoare. Pe capul său mare avea păr negru, puţin
creţ, sub gene lungi şi grele sclipeau neîncetat ochii cei negri, nasul se
ridica în forma ciocului de seceră din faţa sa ovală, gălbuie, înconjurată
de o barbă deasă. Capul său era postat pe umeri largi şi el avea un
piept puternic şi totuşi era de statură mai mult zveltă. Cînd umbla
mişca vioi întreg corpul, ca şi cînd s-ar fi coborît de pe un mal. Deşi era
puternic şi bine făcut, totuşi avea o constituţie nervoasă şi din copilărie
suferea de afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu
halucinaţii. Dureri fizice nu putea suferi şi deşi legea sa a răspîndit-o
prin sabie, totuşi nu se poate zice că a fost viteaz. De asemenea nu
suferea miros rău şi se parfuma cu aromatele cele mai alese.
Temperamentul său era aplecat spre melancolie, totuşi era amabil,
elocvent şi cu mare popularitate. Între umeri avea un semn curios:
pecetea profeţiei. În care timp şi prin care împrejurări ajunse
Mohammed la îndoieli şi lupte religioase, nu se poate constata. O
influenţă hotărîtoare seamănă să fi avut asupra sa Varaka, un neam al
soţiei sale, şi Zeid Ibu Amr, care, amîndoi, ţineau de acea grupă mică
de oameni ce, văzînd corupţia religiunii poporului lor se străduia să
ajungă la o cunoştinţă mai adevărată religioasă şi ajunseră aşa la
monoteism, trecînd sau la iudaism sau la creştinism sau în fine
formîndu-şi un deism propriu. Erau anume mulţi jidovi în Arabia, care
pribegiră încolo, după ce-şi pierdură independenţa politică în Palestina
şi se arăbiseră cu totul, pînă la legea lor, pe care şi-o păstrară curată.
De asemenea, se aduse la Mekka, prin sclavi abissynici, şi creştinismul,
deşi într-o formă cu totul degenerată: icoana preacuratei era pusă în
Kaaba lîngă idolii seminţiilor arabice, iar oraşul Nagjran în Iemen era
rezidenţa unui episcop creştin, şi seminţiile arabice de lîngă hotarele
Siriei asemenea primiseră creştinismul. Mohammed n-a cunoscut
nicicînd sf. Scriptură, nici Testamentul Vechi, nici Testamentul Nou, ci
auzise numai istorii de la jidovi şi creştini, primele pline de fabule
rabbinice, iar celelalte amestecate cu legende apocrife. Deşi
cunoştinţele sale despre judaism şi creştinism erau foarte reduse,
totuşi sufletul său se zgudui şi se aprinse la ideea despre un Unic
Creator al lumii, despre profetism, precum şi la învăţătura despre
învierea şi judecata de apoi. Zeii crăenilor săi deveniră pentru el nişte
idoli fără fond şi adorarea lor i se părea urîciune; şi cu cît se adîncea
cunoştinţa sa despre Dumnezeu, cu atît mai spurcat i se părea
păgînismul poporului său şi cu atît mai mult îl cuprindea dorinţa să
restabilească credinţa cea adevărată a patriarhilor Avraam şi Ismael.
Adesea se retrăgea în singurătatea sălbatică a munţilor şi stătea acolo
pe gînduri. Asceza şi privegherile peste noapte măriră nervozitatea sa,
visuri şi halucinaţiuni îl iritară pînă la boală şi într-o zi, cînd se afla el pe
muntele Hira, în anul al patruzecilea al vieţii sale, în anul 610, în luna
Ramadân, i se arătă deodată arhanghelul Gavriil şi strigă către dînsul:
"Citeşte!" Răspunzînd el apoi că nu ştie citi, îl provocă îngerul de trei
ori să citească şi îi făcu prima revelaţiune, rostind către el cuvintele
conţinute în primele cinci versuri ale surei 96, care sună cum după
urmează:
Citeşte! În numele Domnului tău, care a făcut,
A făcut pe om din sînge închegat,
Citeşte! căci Domnul tău e prea bun,
El este cel ce [ne-]a învăţat [să purtăm] condeiul,
L-a învăţat pe om ceea ce n-a ştiut.
Plin de spaimă şi de groază că ar fi îndrăcit, se grăbi Mohammed
acasă la Chadigja şi-i istorisi păţania sa. Ea îl mîngîie, însă el totuşi
rămase chinuit de gînduri negre şi aşteptînd o manifestare nouă a
îngerului. Acesta însă nu se mai arată şi Mohammed se purtă acum cu
gîndul să se arunce din vîrful unei stînci purpurii, spre a pune capăt
îndoielilor. În fine, după un răstimp de aproape trei ani, numit Fatra, îi
apăru iarăşi arhanghelul Gabriel în glorie cerească. Tremurînd de
iritare, se grăbi el acasă şi o provocă pe Chadigja să-l acopere cu
mantaua sa, ca de obicei, cînd avea afecţiuni nervoase. Zăcînd în astă
stare, auzi el cuvintele surei 74, l-7.
O, tu, acoperitule,
Scoală-te şi îndeamnă,
Şi pe Domnul tău îl preamăreşte,
Şi hainele tale le curăţeşte,
Şi de spurcăciune fugi:
Şi nu dărui ca să capeţi mai mult.
Şi aşteaptă-l cu răbdare pe Domnul tău.
Această descoperire o ţinu el de sfinţire pentru dregătoria
profetică şi conştiinţă nestrămutată, cum că el ar fi trimisul ales de
Dumnezeu ca să restituie religiunea lui Avraam, ca binevestitor pentru
cei credincioşi şi iertător pentru cei necredincioşi, nefiind înzestrat cu
altă putere minunată decît cu versuri din Coran, recitate în extaz, îi dă
puterea să sufere ocară, batjocură, dispreţ şi prigonire, să părăsească
oraşul său de baştină, să ia în ajutor vicleşug, înşelăciune şi forţă, pînă
reuşeşte să intre ca biruitor în Mekka şi să consolideze sub steagul
Islamului seminţiile arabice pururea dezbinate şi să formeze din ele o
comunitate războinică şi vitează, care, după o sută de ani după
moartea sa, domnea în cea mai mare împărăţie ce o văzuse lumea
pînă atunci.
La manifestarea sa ca profet în public, află Mohammed dintru
început numai puţină aderenţă. Chiar propria sa familie, mai cu seamă
unchiul său Abu Lahab, căruia i-a anunţat pieirea în sura 111, se
întoarse de la el. Numai Chadigja, fiicele sale, tînărul văr al său Ali şi
libertinul şi fiul său adoptiv Zeid şi puţini alţi mekkani credeau în
misiunea sa. Între oamenii mai cu vază din Mekka îşi cîştigă el dintru
început numai doi aderenţi, pe cinstitul şi avutul negustor Abu Bekr,
primul calif după el, care în timpul îndoielilor şi luptelor sufleteşti ale lui
Mohammed, i-a fost acestuia prieten şi mîngîietor şi pe tînărul Othmân,
mai pe urmă al treilea calif, care i se alătură mai puţin din încredinţare,
decît mai mult ca să cîştige mîna mîndrei Rukeiia, fiica lui Mohammed.
Ceilalţi credincioşi se formau în prima linie din sclavi, între care
abissinianul Bilâl, primul Muezzin al comunităţii şi din femei, pe care le
cîştigase Chadigja.
Koreiţiţii la început nu-şi prea băteau capul de mişcarea religioasă
cea nouă. Unii, precum El-Valid şi Abul-Hakam Amr, numit de
Mohammed Abul-Gjahl, tatăl prostiei, căutau să-l facă de rîs, cerînd de
la el minuni sau pedeapsă ameninţată; alţii îl ţineau de un înşelător,
sau de un poet "săltat" sau chiar de un îndrăcit. Oamenii mai serioşi
însă îl ţineau de un aderent al bărbaţilor, ca Varanka, Zeid Ibn Amr etc,
al aşa numiţilor Hanifiţi. Cîştigînd Mohammed aderenţă tot mai mare,
natural că aceasta era în detrimentul material al Koreişiţilor, fiindcă
aceştia trăiau mai cu seamă din venituri de la peregrinii care veneau la
Kaaba ca să se închine idolilor pe care Mohammed îi declarase ca
deşertăciune. De aceea, creştea mereu ura şi duşmănia Koreişiţilor
contra lui Mohammed şi ei căutară să-l înduplece pe Abu Tâlib, unchiul
lui Mohammed, ca el să-i retragă scutul, ceea ce însă Abu Tâlib nu voia
nici într-un chip, deşi el însuşi nu credea în misiunea lui Mohammed.
Aşa s-a pornit o prigonire contra credincioşilor, la care aveau cel mai
mult să sufere sclavii cei fără scut şi muierile. Unii dintre sclavi, cum e
bunăoară Bilâl, fură răscumpăraţi de avutul Abu Bekr, pe alţii îi sfătui
Mohammed să tăgăduiască în faţa lumii. În fine, le dădu sfatul să
pribegească în Abissinia, aşa că în ciuda Koreişiţilor, fugiră încolo, cu
timpul, cam o sută de suflete şi prin aceasta se zădărnici o suprimare a
mişcării. O solie la negusul Abissiniei, ca să extrădeze pe pribegi,
rămase fără efect pentru că acesta fu cîştigat de ei la un colocviu reli-
gios, în decursul căruia citară ei mai multe cuvinte relative la Isus. În
urma înverşunării ce creştea mereu în contra sa, Mohammed începu să
şovăiască şi se lăsă înduplecat la o pactizare. Koreişiţii anume îi
făgăduiră că-l vor recunoaşte drept trimis al lui Dumnezeu, dacă şi el
va recunoaşte cele trei zeităţi de căpetenie ale seminţiilor învecinate,
şi anume zeităţile: Allât, Manât şi El-Uzza. Cînd recită, apoi,
Mohammed sura 53, zise el, ca vv. 19-22 ale acestei sure, cuvintele
următoare:
Ce credeţi despre Allât şi El-Uzza
Şi Manăt, a treia după ele?
Acestea sînt lebede ce zboară sus
Şi în mijlocirea lor să se nădăjduiască!
Însă, chiar a doua zi, îl cuprinde căinţa. El se înfăţişă din nou
înaintea poporului şi declară cuvintele din vv. 21 şi 22, ca inspiraţie
satanică, şi le schimbă apoi astfel cum sună ele astăzi.
Această revocare înmulţi numai înverşunarea contra lui, totuşi nu
cutezară contrarii lui să întreprindă ceva împotriva sa, deoarece familia
sa îl scutea cu credinţă. Într-aceea veni vestea la Abissinia că Mekka
întreagă s-ar fi convertit şi unii dintre pribegi, între care şi Othmân, se
pregătiră de reîntoarcere. Ajungînd la Mekka, văzură însă că treaba stă
mult mai rău înainte, aşa încît ei iarăşi se întoarseră la adăpostul lor în
Abissinia. În aceste vremuri grele, cîştigă Mohammed încă doi aderenţi
cu influenţă mare, pe unchiul său viteaz Hamza şi pe tînărul şi înfocatul
Omar, pe urmă pe al doilea calif, care pînă acum a fost un contrar
aprig al lui Mohammed, de acu înainte însă împreună cu acesta şi cu
Abu Bekr a devenit unul dintre căpeteniile Islamului. Întărit prin sucurs
şi îndemnat de Omar, ţinu Mohammed, împreună cu credincioşii săi,
serviciu public înaintea Kaabei. Dar şi duşmanii săi nu stăteau cu
mîinile în sîn. Deoarece casa Haşim nu putu fi înduplecată să-i retragă
scutul lui Mohammed, o excomunicară ei, abstrăgînd de Abu Lahab, şi
opriră conubiul şi comerţul cu această casă, iar documentul de
excomunicare îl atîrnară în Kaaba. Mai bine de doi ani dură
excomunicarea, în care timp întreaga casă Hâşim, credincioşi şi
necredincioşi se retraseră în valea îngustă Abu Tâlib, înspre răsărit de
la Mekka, împreună cu averile lor şi numai în decursul peregrinajului şi
al lunilor sfinte puteau ei îndrăzni să părăsească adăpostul lor.
Ajungînd casa lui Hâşim prin aceasta la mizeria cea mai mare şi îndu-
rîndu-se de ei mulţi mekkani înrudiţi cu ei, excomunicarea fu ridicată
după cei doi ani. Poziţia lui Mohammed însă prin aceasta nu se
îmbunătăţi. Credincioşii începură să şovăiască după atîtea nevoi,
prozeliţii nu mai veneau aproape de loc, şi spre a mări întristarea lui
Mohammed, muri în vremea aceea Chadigja, soţia sa cea credincioasă,
numită "maica credincioşilor", şi unchiul său nobil Abu Tâlib, încît
Mohammed din timp în timp trebuia să caute chiar scutul unchiului său
urît Abu Lahab. În această nevoie, căută el scut la Thakifiţi în oraşul
Taif la hotarul de la Negj, care oraş rivaliza cu Mekka. El însă fu alungat
cu lovituri de pietre, şi, obosit şi rănit, se întoarse el, fără să calce
Mekka, pînă ce nu fu asigurat de scutul unui mekkan cu vază. În timpul
fugii sale de la Taif avu el o viziune, în care se grămădeau duhurile în
jurul său mărturisind Islamul (conf. sura 72). Cu puţin mai tîrziu cade
viziunea nocturnă sau visul în care fu dus Mohammed pînă la Ierusalim
şi fu ridicat pînă la cerul al şaptelea la lotosul peste care nu se mai
poate trece. După moartea Chadigjei se căsători el cu o văduvă a unui
credincios şi se logodi cu Aişa, fiica lui Abu Bekr, cînd era ea în vîrstă
de opt ani şi o luă în căsătorie, cînd ajunse la zece ani. Aişa avu mai
tîrziu, între toate muierile lui Mohammed, cea mai mare influenţă
asupra acestuia şi chiar şi în istoria ulterioară a Islamului a jucat un rol
destul de trist.
În nevoia cea mai mare, după multe şi îndelungate necazuri, îi
surîse în fine şi profetului norocul! în vremea unui pelerinaj la Mekka
reuşi Mohammed să cîştige pentru învăţătura sa cîţiva peregrini din
oraşul Iathrib. Acest oraş era la început în mîinile unor seminţii
jidoveşti, însă, pe la finele secolului al cincilea, fu cucerit de seminţii
arabice, imigrate din sud, şi anume de seminţiile Aus şi Chazragj. Însă
jidovii rămaseră în Iathrib şi aşa trecură mai mulţi arabi la jidovism,
alţii cel puţin se făcură cunoscuţi cu învăţătura judaică despre unicul şi
adevăratul Dumnezeu şi despre aşteptarea lui Messia, aşa că
propovăduirea lui Mohammed ajunse pe pămînt roditor. Afară de
aceea, oraşul Iathrib nu se afla tocmai bine cu Mekka, iar seminţiile
Aus şi Chazragj erau în ceartă continuă, încît îl doreau pe Mohammed
ca împăciuitor. Pe vremea peregrinajului următor, avu Mohammed o
întîlnire cu doisprezece bărbaţi din cele două seminţii înduşmănite la
Akaba, care este cam la mijloc între Mekka şi Iathrib, şi acolo se
îndatoriră acei bărbaţi să primească învăţăturile fundamentale ale
Islamului. Totodată, trimise Mohammed împreună cu aceştia la Iathrib
ca predicator şi cititor de Coran pe aderentul său Muzab, care de
curînd se întoarse din Abissinia. În Iathrib se răspîndi apoi Islamul
foarte de grabă şi fu primit de partea cea mai mare a seminţiilor Aus şi
Chazragj. La următorul peregrinaj, Mohammed se întîlni iarăşi într-as-
cuns cu şaptezeci de bărbaţi din Iathrib de citi cele mai însemnate părţi
din Coran şi-i îndatori cu jurămînt la legea sa, pe cînd ei din partea lor
juruiră că-l vor primi la sine şi-l vor scuti, ca şi pe unul dintre ai lor.
După ce denumi Mohammed încă doisprezece preposiţi, nouă din
Chazragj şi trei din Aus, se întoarse el acasă. Koreişiţii însă auziră
despre această înfăţişare şi luară o atitudine atît de ostilă, încît
Mohammed îi sfătui pe credincioşi să fugă la Iathrib şi aşa pribegiră
încolo mai bine de o sută de bărbaţi cu familiile lor, pe cînd
Mohammed, Abu- Bekr şi Ali mai rămaseră în Mekka. Hotărîndu-se
acum Koreişiţii să-l omoare pe Mohammed, fugi el împreună cu Abu-
Bekr printr-o fereastră de dinapoia casei sale, pe cînd Ali se culcă pe
patul său acoperindu-se cu mantaua sa. Trei zile rămaseră Mohammed
şi Abu Bekr ascunşi într-o peşteră a muntelui Thaur aproape de Mekka,
apoi grăbiră pe cămile spre Iathrib, pe cînd Ali, care fu liberat după
închisoarea scurtă, îi ajunse acolo cu trei zile mai tîrziu. Aceasta este
Hegjra, sau fuga, care a avut loc în 16 iunie 622 şi de la care se
datează şi era mohammedană.
Cu Hegjra începe o perioadă nouă în viaţa lui Mohammed. Pînă
acum era Mohammed un profet prigonit şi batjocorit, fiind înconjurat
numai de puţini aderenţi în Mekka, de aici înainte însă în Iathrib, care
acum este Medânat En-Nabi, cetatea profetului numită şi simplu
Medina, devine el Emir sau principe al unui oraş, totodată însă profetul
ca atare păşeşte îndărăt şi la iveală iese mai mult legislatorul,
politicianul şi generalul. De aceea au şi surele medinense alt caracter
decît cele mekkane; ele, pe lîngă lucirea sporadică a vechiului foc
profetic, sînt de-a rîndul prozaice, tare amestecate cu elemente
legislatoare.
Puţine zile înaintea intrării în Medina, a pus Mohammed piatra
fundamentală pentru o moşee (giamie) în Kuba, un orăşel lîngă
Medina. De către medinensi fu el dus cu triumf în oraş şi familiile cele
mai fruntaşe se întreceau rugîndu-l să fie oaspetele lor. Ca să nu
ofenseze pe nimenea, se lasă Mohammed în seama lui Dumnezeu,
declarînd că acolo va găzdui unde-l va duce cămila sa. Ea îl duse la
casa lui Abu Aiiâb, unde a locuit pînă ce şi-a alcătuit o casă simplă
pentru haremul său, care pe atunci consta numai dintr-o muiere.
În acea casă trăia Mohammed de tot simplu, ca şi medinensul cel
mai neînsemnat. Îndată ce ajunse el în Medina, rîndui şi referinţele
sale. Lîngă casa sa lăsă el să se zidească o moşee mare şi aduse
împăcare între Aus şi Chazragj.
Credincioşii de loc din Medina primiră numirea Ansâr, ajutători, în
opunere mekkanii veniţi încolo, care se numeau Muhagjirun, emigranţi.
Aceştia din urmă n-aveau deloc avere, de aceea făcu Mohammed o
înfrăţire strînsă între tot cîte unul din Ansâr şi unul din Muhagjirun, care
instituţiune fu însă ridicată după lupta de la Bedr. Afară de aceste două
partide, mai era în Medina încă şi o a treia, numită Munafikun, i.e.
făţarnicii, care de obşte nu se arătară vrăjmaşi lui Mohammed, ba chiar
luau parte la întreprinderile lui; dacă însă îi mergea rău, atunci îl
părăseau şi nu voiau numic să ştie despre Islam. În fruntea acestui
partid stătea Abdallah Ibn Ubei, înainte de Mohammed, cel mai cu vază
bărbat din Medina. Ca diplomat, trebuia Mohammed cu cea mai mare
cruţare să se poarte cu acest partid. Însă, cu cît creştea puterea sa, cu
atît se micşora şi partidul, pînă ce dispăru cu totul în Islam.
Una dintre cele mai însemante probe i se părea lui Mohammed
cîştigarea jidovilor numeroşi din Medina pentru Islam, de aceea se şi
ocupă el detailat cu ei în surele medinense. El căuta să le dovedească
anume că învăţătura sa nu este deosebită de cea a lor şi se referea la
cărţile sfinte ale lor, în care ar fi profeţită venirea lui; afară de aceea,
primi el postul jidovesc de ziua împăcării şi porunci credincioşilor la
rugăciune să se îndrepte spre Ierusalim şi nu spre Mekka. Jidovii însă
nu-l puteau recunoaşte ca Messia, nefiind şi el jidov, şi-şi băteau joc de
el, aşa că el îi ameninţă cu muncile iadului pentru nătîngia lor, iar mai
tîrziu, cînd îi încuviinţau puterile, purta el luptă de nimicire contra lor.
Asemeni mută el postul pe luna Ramadân şi porunci ca credincioşii la
rugăciune să se îndrepte spre Mekka.
Îndată ce şi-a întărit Mohammed poziţia sa în Medina şi a ordonat
afacerile comunităţii sale, el trebui să cugete la supunerea mekkanilor,
spre a cîştiga sanctuarul naţional pentru credincioşii săi. El vesti, deci,
războiul sfînt contra mekkanilor, după ce a emis înainte de toate
orînduiala ca nici un credincios să nu fie pedepsit cu moartea pentru
omorîrea unui necredincios.
Ostilităţile sale le începu el pîndind caravanele mekkane şi se
hotărî, după unele întreprinderi mai mici, să le dea mekkanilor o
lovitură simţitoare. Venind vestea că o caravană mare, încărcată cu
odoare bogate, avînd o mie de cămile, se întoarce din Siria spre Mekka,
sub conducerea lui Abu Sofiân, cel mai de frunte bărbat din seminţia
Adb Şems, Mohammed căută să-i închidă drumul şi să o prindă.
Adu Sofiân însă presimţi ce va să fie şi-l înconjură pe Mohammed,
abătîndu-se spre mare de la drumul obişnuit al caravanelor, care ducea
peste Bedr şi cerînd totodată prin curieri ajutorul mekkanilor. Îndată
purceseră cam o mie de mekkani, între care şapte sute de călăreţi pe
cămile şi o sută pe cai, pe drum însă le veniră înainte alţi curieri de ai
lui Abu Sofiân, care vestiră că el a scăpat acum de pericol; cam a treia
parte din ostaşi se întoarseră atunci la Mekka, iar ceilalţi hotărîră să
meargă la Bedr şi să ocupe acolo o poziţie ofensivă.
Auzind despre apropierea duşmanilor, Mohammed se hotărî să
atace duşmanul, după ce frînase rezistenţa celor din partidul Ansâr,
care voia mai bine să cîştige prada decît să se lupte. Aşa ocupă
Mohammed fîntînile de la Bedr cu o ceată, drept că mică, numai de
300 de inşi, între care 70 de Muhagjirun, cu toţi însă viteji pînă la
moarte. A doua zi se pogorîră mekkanii, orbiţi de lumina soarelui
dimineţii, spre moslemii de pe colina de nisip, pe care tăbărîseră şi
care se muiase peste noapte în urma unei ploi. Trei mekkani din cei
mai de frunte, Otba, fiul său El-Valid şi Şeiba provoacă la luptă trei
moslemi, deci ieşiră Hamza, unchiul lui Mohammed, Ali, vărul acestuia,
şi Obeida Ibn El-Harith. Peste scurt timp zăceau cei trei mekkani morţi
la pămînt, pe cînd în partea moslemilor numai Obeida fu greu rănit.
După aceea, se încinse o luptă dezordonată, în care moslemii,
răzbunîndu-se pentru chinurile suferite, ucideau fără cruţare pe
mekkanii cei discurajaţi prin căderea conducătorilor lor. Înaintea
tuturor se lupta Ali, care numai singur făcu capătul la douăzeci şi doi
de vrăjmaşi. Spre amiază aruncară mekkanii zalele şi o apucară la fuga
sălbatică, lăsînd în urma lor cam şaptezeci de ucişi şi cam tot pe atîţia
prizonieri.
În decursul luptei, Mohammed se ruga într-o colibă ce i-o făcură
aderenţii săi, din crengi, şi acolo iarăşi căpătă o afecţiune epileptică, în
urma căreia credea că ajutorul lui Dumnezeu este de partea lui. În
acea stare, văzu el anume mii de îngeri luptîndu-se contra duşmanului
şi el singur ridică un pumn de nisip şi-l aruncă în mod simbolic asupra
duşmanului. Vestea despre înfrîngerea şi moartea atîtor bărbaţi nobili
produse consternare în Mekka, pe cînd în Medina răsunau chiote de
bucurie şi Mohammed îşi cîştigă astfel teren fix. Cît de neînsemnată
era această luptă mică, totuşi izbînda morală era incalculabilă. Din
toate părţile, arabii plini de aşteptare începută să privească spre
Medina. La intrarea sa în Medina, Mohammed primi vestea întristătoare
că fiica sa Rukkeiia, soţia lui Othmân, murise; de aceea Othmân nici n-
a luat parte la lupta de la Bedr, pentru că trebuia să rămînă acasă spre
a o îngriji pe bolnavă. Totuşi, el şi mai mulţi medinensi fruntaşi primiră
o parte din prada cea bogată care consta din cămile şi cai, iar
Mohammed îşi opri sie, sau, mai bine zis, luă pentru scopurile politice,
a cincea parte din pradă.
Îndată după lupta de la Bedr, se îndreptă Mohammed contra
seminţiei jidoveşti Band Keinuka, ce nu voia să se supună autorităţii
sale şi împresură cetatea ei, care era o suburbie a Medinei. După o
împresurare de patrusprezece zile, capitulară jidovii şi, la intervenţia
lui Abdallah Ibn Ubei, căpătară ei drum liber spre Siria.
Între aceea durară duşmănii între Mohammed şi mekkani mai
departe, pînă aceştia din urmă sfîrşiră cu întrărmarea. În anul 625,
purcese Abu Sofân, care acuma era capul mekkanilor, cu 3000 de inşi,
între care mulţi beduini din seminţia Kinana, 3000 de cămile şi 200 de
cai spre, a se răzbuna pentru înfrîngerea de la Bedr. Mohammed voia
să aştepte duşmanul în Medina, ca astfel să-i silească pe toţi
medinensinii la luptă pentru oraşul lor, însă oastea lui cea bucuroasă
de luptă îl împingea mereu, încît el purcese cu 1000 de inşi, între care
şi 300 de Munafikun, sub conducerea lui Abdalah Ibn Ubei, care îl
părăsiră, scurt timp înainte de luptă. Mohammed se postă la piciorul
muntelui Ohod cu faţa spre Medina, iar duşmanii se puseră între el şi
Medina. Pe cînd la mekkani se aflau 700 de inşi cu zale şi 100 de
arcaşi, Mohammed nu avea călăreţi de loc şi numai 50 de arcaşi, pe
care îi postă la aripa stîngă, spre a reţine cavaleria duşmanului. Lupta
începu iarăşi cu hărţuieli singulare şi era cea mai aprinsă în jurul
steagului Koreişiţilor. Acum se pleca izbînda pe partea moslemilor, care
intrară în tabără şi începură să prade, cînd arcaşii părăsiră poziţia lor,
ca şi ei să prade. Atunci năvăli Châlid, mai tîrziu luptătorul cel mai
aprig pentru Islam, cu cavaleria şi-i împrăştie pe moslemi. Între cei
căzuţi se afla şi Hamza; chiar Mohammed însuşi ajunse în pericol şi
trebui să se lupte cu arcul şi cu lancea; o lovitură de piatră îi scoase un
dinte, iar altele îl aruncară fără conştiinţă de sine la pămînt, încît lipaşii
săi îl ţineau de mort şi o apucară la fugă. Unii, care ţineau cu credinţă
la el, rămaseră numai singuri la el şi-l scutiră cu trupurile şi apoi îl
duseră pe deal într-o prăpastie, pe cînd învingătorii nu cutezară să se
suie pe deal şi să-i prigonească mai departe pe moslemi. Cînd auziră ei
că Mohammed trăieşte, se vorbiră ca la anul să se întîlnească iarăşi la
Berd pe acelaşi timp, şi apoi se depărtară după ce pierdură douăzeci
de inşi. Mohammed însă pierdu şaptezeci de inşi şi toate rodurile
izbîndei sale de mai înainte. Dar prin energia lui, îşi veni el curînd în
fire după lovitura aceasta.
În revelaţiunile sale, îi învinuia el pe lipaşii săi de necredinţă şi
neascultare, trimise din cînd în cînd ceva oaste contra beduinilor, care
începură a fi neliniştiţi, şi se îndreptă contra seminţiei jidoveşti
duşmănoase Nadâr, pe care o sili să emigreze: în parte la Siria, în parte
la Chaibar, o localitate cîteva zile depărtare de Medina, iar pămîntul lor
îl împărţi între cei ce erau Mugagjirun. Pe la finele anului purcese cu o
trupă puternică la Bedr, şi-i aşteaptă acolo pe Koreişiţi, care însă nu
veniră, din cauza secetei prea mari.
Într-aceea, Abu Sofiân nu stătea cu mîinile în sîn. După ce se
aliase cu seminţiile din Negj, care erau în vrăjmăşie cu Mohammed,
purcese, la începutul anului 627, cu o oaste de mai mult decît 10.000
de inşi, în care se aflau numai mekkani 4000 de inşi, spre Medina. Întru
această nevoie, întări Mohammed, la sfatul unui sclav persic cu numele
Salmân, oraşul cu un şanţ larg şi cu valuri şi se puse după valuri cu
3000 de inşi. Şi seminţia jidovească Kureiza trecu de partea lui Abu
Sofiân, însă mekkanii cei neîndătinaţi cu arta asedierii nu putură nimic
izbuti faţă de obstacolul acesta neobişnuit şi nearabic. Greutăţi la
menajare, diplomaţie iscusită din partea lui Mohammed şi vremea cea
rece de iarnă pe la Medina, după o furtună de noapte, care le răsturnă
corturile, toate acestea îi siliră pe mekkani să se retragă cu fuga după
o asediere de o lună şi zece zile. Îndată ce se depărtară aceştia, îi
chemă Mohammed pe moslemi la luptă contra celor din seminţia
Kureiza şi-i asedie pe aceştia în cetatea lor, pînă ce capitulară ei siliţi
de foame; după aceasta omorî Mohammed toată partea bărbătească,
iar muierile şi copii îi vîndu în sclavie.
După această expediţiune nenorocită a Koreişiţilor, puterea lui
Mohammed stătea mai sus decît orişicînd. Koreişiţii fură strîmtoraţi la
defensivă şi acum era numai o întrebare a timpului cînd vor capitula.
După mai multe întreprinderi mai mici contra unor seminţii Beduinice,
se hotărî Mohammed, după ce lipsise şase ani din Mekka, să facă
peregrinajul la Kaaba. Însoţit de 1500 de inşi, înarmaţi numai cu sabia,
care era unica armă era iertată peregrinilor, purcese el în luna Zul-
Kaada la peregrinajul cel mic; totuşi, nu i se încrezură, ci îi ieşiră
înainte cu armele, aşa încît el înconjură spre Hudeibiia, la marginea
hotarului sfînt din Mekka. Aici fu încheiat un armistiţiu pentru zece ani,
în care se mai afla, între altele, şi hotărîrea lui Mohammed să-i fie
încuviinţat pe timpul peregrinajului din anul viitor să petreacă trei zile
în Mekka. Deşi în acest pact fu el tratat numai ca "Mohammed, fiul lui
Abdallah", şi nu ca profet, totuşi el fu aici întîia dată recunoscut prin
uric ca o putere independentă şi putea acum, în decursul armistiţiului
de zece ani să răspîndească Islamul după plac. După întoarcerea sa îi
supuse el pe jidovii din avutul oraş Chaibar şi-i lăsă acolo arendaşi pe
pămîntul lor propriu. În anul viitor, împlini el, împreună cu 2000 de
credincioşi, peregrinajul cel mic, care-i fu conces în urma pactului
pentru trei zile, în care timp se depărtară Koreişiţii din Mekka. Pe
timpul petrecerii lui Mohammed în Mekka, se convertiră la el Châlid,
învingătorul de la Ohod şi Amr, care a cucerit mai apoi Egiptul, amîndoi
cei mai iscusiţi generali ai Islamului. De acum înainte întreprinderile lui
Mohammed erau tot mai grandioase. Islamul avea să devie religiunea
lumii, de aceea în revelaţiunile sale se poruncea de acum înainte
război împotriva tuturor necredincioşilor. Mohammed trimite scrisori
către împăratul din Bizanţ, către regele Persiei, către negusul Abissiniei
şi către ceilalţi, provocîndu-i peremptoriu să-l recunoască de trimisul
lui Dumnezeu, să primească Islamul şi să se supuie sub stăpînirea lui.
Drept că solii fură trataţi cu rîs şi batjocură şi numai locţiitorul din Egipt
îi răspunse şi-i făcu dar două sclave, din care una cu numele Mâriia, o
muiere Coptică, şi-o ţinu el pentru sine. Chiar în acelaşi an purcese o
oaste cu 3000 de moslemi, sub conducerea fiului său adoptiv Zeid,
pînă la Marea Moartă, unde fu bătută de către grecii cei mult mai
numeroşi la Muta. Aici căzu Zeid şi numai prin prudenţa lui Châlid se
mîntuiră fărîmile oştirii. Însă alte expediţii războinice restituiră vaza lui
Mohammed, la hotarele Siriei.
Violîndu-se din partea mekkanilor pactul încheiat cu ei, i se oferi
lui Mohammed un prilej favorabil să aducă acum şi Mekka sub
stăpînirea sa. Deşi Adu Sofiân fu trimis la Medina, ca să-l mokomească
pe Mohammed, acesta din urmă înarmă o oştire de 10000 de inşi şi
apăru pe neaşteptate, în Ramadân 630, înaintea sfintei cetăţi. Faţă de
o astfel de putere erau Koreişiţii cu totul fără scut şi aşa îngîmfatul Abu
Sofiân trebui să vie rugîndu-se pentru milă în tabăra lui Mohammed şi
să primească Islamul. Însă Mohammed ca învingător s-a purtat cît se
poate de blînd. El îi făgădui lui Abu Sofiân că va fi îndurător faţă de toţi
mekkanii care se vor ţine închişi în casele lor sau în Kaaba ori vor căuta
adăpost în casa lui Abu Sofiân. După aceea, împărţi el oştirea sa în
patru cete şi intră cu linişte în Mekka; numai Châlid avu o luptă scurtă
cu Ikrima, fiul lui Abu Gjahi.
Întîiul lucru al lui Mohammed în cetatea cucerită a fost că el a
înconjurat Kaaba de şapte ori călare, apoi a intrat înlăuntru, a curăţit
sanctuarul de idoli şi apoi şi-a făcut acolo rugăciunile. După acestea,
lăsă el să se vestească amnistie generală, de la care erau excluse
numai patru persoane. Trecînd partea cea mai mare a mekkanilor la
Islam, se îndreptă Mohammed apoi contra seminţiei puternice a
Thakifiţilor şi-i bătu în pasul Honein, după o luptă crîncenă, care la
început semăna să fie pierdută pentru dînsul. Prada cea mai imensă fu
împărţită între Koreişiţi şi Beduini din împrejurime, ca astfel să fie
cîştigaţi pentru Mohammed, pe cînd Ansâr, oamenii de credinţă ai lui
Mohammed, care aduseseră biruinţa în lupta acum pierdută, fură
mîngîiaţi cu aceea că Mohammed însuşi este partea lor. Cetatea Taif
capitulă abia mai tîrziu. În anul următor, numit "anul deputaţiunilor",
primi Mohammed din toate părţile deputaţiuni de supunere de la
Beduini, care e drept că numai de faţa lumii se convertiră la Islam,
gata fiind, la orişice ocaziune binevenită, să se lepede iarăşi de el. Cu
caravana peregrinilor merse, de astă dată Adu Bekr, pentru că
Mohammed nu voia să calce tărîmul Mekkăi pînă ce păgînismul nu va fi
fost stîrpit cu desăvîrşire de acolo. Spre acest scop, hotărî Mohammed
ca de acum înainte să nu mai participe vreun păgîn la peregrinajul spre
Mekka şi că, după ce vor trece lunile sfinte, să înceapă războiul de
nimicire contra tuturor necredincioşilor, care nu sînt scutiţi prin
oareşicare contracte. Aşa fu stîrpit în scurt timp păgînismul din Arabia,
pe cînd creştinii şi jidovii fură suferiţi ca supuşi ce plăteau bir, însă
creştinii se contopiră cu totul în Islam, pe cînd jidovii cu toţii fură
alungaţi din Arabia de către Omar.
În anul 631 avu loc şi expediţiunea spre Tabuk, pentru înfrîngerea
seminţiilor de pe lîngă hotarul Siriei, care seminţii, în urma împrejurării
că Mohammed rămase învins la Muta, se răsculară. Această
expediţiune războinică era ultima pe care o întreprinse profetul, cel ce
îmbătrînea acum cu grabă în urma necazurilor celor multe prin care
trecuse în viaţa sa.
Ultimul său peregrinaj, aşa-numitul "peregrinaj de rămas bun", îl
întreprinse Mohammed în martie 632. Înaintea a mai mult decît 40.000
de peregrini ţinu el, pe muntele Arafât, o cuvîntare, punîndu-le la inimă
aşezămintele Islamului şi adăugînd încă şi altele noi, între care şi
hotărîrea pentru calcularea timpului după ani curat lunari de cîte
douăsprezece luni. Că acesta a fost ultimul peregrinaj se pare că a
prevăzut-o el; doar conştiinţa sa sumeaţă că şi-a împlinit pe pămînt
misiunea sa se poate observa din cuvintele sale de rămas bun:
"Astăzi am împlinit religiunea mea pentru voi şi am umplut
măsura îndurării mele faţă de voi; şi este voinţa mea ca Islamul să fie
religiunea voastră.
Eu am împlinit misiunea mea; v-am lăsat în urmă cartea lui
Dumnezeu cu porunci răsvedite; şi dacă le veţi împlini, nu veţi umbla
rătăcind".
După întoarcerea sa la Medina, se ocupă el iarăşi cu pregătiri
pentru o expediţiune mare împotriva Bizanţului, însă în decursul
acestor pregătiri se îmbolnăvi greu de nişte friguri, în care fantază.
Încă o dată se mai înfiripă în el flacăra vieţii şi, pe cînd conducea Abu
Bekr în locul lui rugăciunea, apăru el deodată în moşee şi ţinu pentru
ultima oară către credincioşi o cuvîntare scurtă, dar puternică, avînd
moartea înaintea ochilor săi.
Puţine ore mai tîrziu, cam pe la amiază zi, în 8 iunie 632, muri el
liniştit în braţele soţiei sale favorite Aişa, fantazînd despre cer şi îngeri
şi lăsînd ca testament pentru urmaşii săi cucerirea Siriei sau, în înţeles
mai larg, supunerea întregii lumi.

III
Coranul
1. Prima şi cea mai importantă întrebare este ce fel de materii au
servit ca substrat la alcătuirea Coranului? Netăgăduit că iudaismul şi
creştinismul au fost izvoare principale ale învăţăturii lui Mohammed.
După cum am amintit deja, în capitolul precedent, Mohammed nicicînd
n-a avut el însuşi Sfînta Scriptură în mînă, deoarece în întreg Coranul
nu se află urme de conştiinţă mai exactă a cărţilor biblice. Mai multă
atingere a avut Mohammed cu jidovii, precum se vede aceasta din
istoria vieţii sale, şi de la ei a şi luat el învăţătura fundamentală a Is-
lamului: La ilaha illa Allahu, nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu.
Dar deoarece el însuşi nicicînd nu citise Testamentul Vechi, ci cunoştea
unele episoade din el numai din auzite, de aceea istorisirile sale sînt cu
caracter cu totul legendar. Numai un singur loc, de tot scurt, este un
citat direct din Testamentul Vechi şi anume sura XXI, 105: "Şi noi am
scris în Psalmi după îndemnare: Să moştenească pămîntul servii mei
cei drepţi", care loc este luat din Ps. XXXVII, 29. Dar şi aceste cuvinte
Mohammed trebuie să le fi auzit din gura unui jidov.
Asemenea a auzit el de la un creştin neînvăţat că Cristos a
făgăduit lipaşilor săi că după el va veni unul care-i va conduce întru tot
adevărul (Ioan XVI, 7); el aceste cuvinte le referi la sine, în sura LXI, 6
şi dacă poate i-a tîlcuit acel creştin deosebirea dintre "Paracletos" şi
"Periklytos", de aici nu rezultă că Mohammed să fi citit Testamentul
Nou, căci este ceva absurd să presupunem că el ar fi cunoscut limba
greacă. Este lucru foarte îndoios că pe timpul acela exista o traducere
a Sfintei Scripturi în limba arabă, şi mai multe argumente sînt contra
decît pro.
Creştinii arabi erau numai foarte superficial convertiţi, încît califul
Ali s-a exprimat cu privire la o seminţie arabică creştină: "Cei din
seminţia Taghlib nu sînt creştini şi din creştinism au primit numai
băutul vinului". Toate întocmirile la acei creştini erau siriene şi
literatura lor din timpul acela încă este siriană. Dacă şi este lucru
îndoios că înainte de Coran exista vreo carte arabă, de tot îndoios este
că şi Testamentul Vechi ar fi existat pe atunci în traducere arabă. Şi că
tocmai jidovii din Iathrib i-ar fi dat lui Mohammed cărţile lor sfinte, din
care şi ei pricepeau de tot puţin, ar fi ceva cu totul contra sfielii
superstiţioase, în urma căreia se temeau chiar jidovii înşişi să se atingă
de cărţile lor sfinte, cu atît mai mult acuma să le dea în mîinile unui
credincios. Afară de aceea, ar fi fost de lipsă ca Mohammed să
priceapă limba ebraică sau cea arameică, deoarece nu se poate cugeta
la o traducere judeo-arabică pe timpul acela. Cu rezultatul că
Mohammed n-a putut citi Biblia, devine irelevantă întrebarea ori de
putea el în de comun citi şi scrie. Moslemii în privinţa aceasta se
contrazic de-a dreptul, deoarece unii o susţin, iar alţii o tăgăduiesc.
Sunniţii mai mult sînt contra, pe cînd Şiiţii cred că ar fi ceva nevrednic
de profet, ca el să nu fi ştiut nici măcar principiile ştiinţei. Aşa se vede
aceasta cu privire la armistiţiul încheiat la Hudeibiia (vezi cap. prece-
dent). Acolo spune tradiţia că Mohammed să fi şters din contract
cuvintele "rasulul-Iahi" (trimisul lui Dumnezeu) şi să fi pus în loc cu
mîna sa proprie "bnu Abdil-Iahi" (fiul lui Abdallah); altă tradiţie spune
că profetul a şters cuvintele anterioare şi că Ali a scris apoi celelalte
cuvinte; în fine, alta spune că Ali a scris cuvintele dintîi, apoi le-a şters
şi le-a scris pe cele de apoi. Tot aşa de puţin dovedeşte tradiţia
următoare: Mohammed anume să fi cerut, pe patul morţii, un condei şi
o tablă, ca să scrie ceva ce să-i păzească pe moslemi de rătăcire, însă
această tradiţie, care purcede de la Ibu Abbas, se face suspectă din
alta, care purcede de la Aişa şi care sună într-acolo că Mohammed a
voit în scris să-l denumească pe Abu Bekr ca urmaşul său. Nu e
imposibil că această tradiţie fu anume făurită, ca să apere dreptul de
succesiune al lui Abu Bekr; în fine, cuvintele lui Mohammed: "ca să
scriu" pot totodată însemna cît: "ca să dictez". Nici Coranul nu ne dă în
privinţa aceasta o desluşire mulţumitoare; căci cuvîntul, de la începutul
surei XCVI: "Citeşte!", poate să însemne şi atît cît: "Recită pe de rost!",
însă şi argumentele ce se aduc pentru aceea că Mohammed nu putea
citi sînt tot atît de slabe, ca şi cele ce susţin contrariul. Noi trebuie să
ne mulţumim cu rezultatul că Mohammed însuşi voia să fie ţinut de
unul ce nu ştie citi şi scrie şi că el nici într-un caz n-a citit Biblia sau
oareşcare alt om mai mare. Dar dacă el pentru învăţătura sa s-a folosit
de cele auzite de la jidovi şi în parte de la creştini, el totuşi n-a rămas
numai la aceasta, ci a mai avut şi alte izvoare. La aceste izvoare orale
anume se pare că a mai venit şi influenţa lui Zeid Ibn Amr (conf. cap.
precedent), care înţelese neghiobia idolatriei arabe şi se întoarse la
unicul, adevăratul, Dumnezeu. Zeid predicase mekkanilor acum
înaintea lui Mohammed şi de bună seamă şi Mohammed a avut ocazia
să-l audă şi să primească şi de la el idei folositoare. Ori de a fost
influenţa lui Zeid aşa de mare, precum o susţin aceasta unii scriitori
mai vechi arabi, aceasta nu se poate şti, pentru că cele mai multe
cuvinte ale lui Zeid, cum ni s-au păstrat pînă acum, sînt falsificate.
Un izvor destul de însemnat pentru învăţătura lui Mohammed însă
era şi credinţa poporului său. Nici un reformator nu se poate cu totul
dezbăra de credinţa în care a fost crescut; aşa rămaseră şi la
întemeietorul Islamului unele superstiţii vechi (bunăoară, despre Gjinn
- duhuri). Altele le-a păstrat el însuşi, mai mult sau mai puţin, cu voia
lui. Aşa, datinele îmbinate cu Kaaba şi cu peregrinajul le-a susţinut şi
le-a adaptat pentru învăţătura sa, pe motiv că ele ar deriva de la
Avraam, ceva despre ce n-aveau nici o cunoştinţă arabii cei vechi.
Unele basme vechi arabe asemenea le-a primit, cum bunăoară istoria
despre Ad, despre Thamud etc; acestea însă le-a schimbat cu totul,
după felul istoriilor jidoveşti despre profeţi, aşa încît la ele puţin ceva
original a mai rămas.
Din astfel de materii felurile a format Mohammed o religiune nouă,
care a cutremurat întreaga lume. Ceea ce a adaus el însuşi la acestea
era de tot neînsemnat faţă de elementele străine, afară de a doua
învăţătură fundamentală a Islamului: "va Muhammadun rasuli-Iahi" şi
Mohammed este trimisul lui Dumnezeu, care deriva din încredinţarea
că el este orînduit de Dumnezeu să vestească învăţătura cea
adevărată.
2. Mohammed pretindea că descoperirile sale le primeşte prin
"Duhul sfînt", care era un înger, după părerea sa, şi pe care în surele
medinense îl numeşte Gjibrail (Gavriil). La întrebarea în ce fel primeşte
descoperirile, se zice să fi răspuns el odată Aişei că el aude cîte odată
zgomot ca sunetul clopotului, şi aceasta îl zguduie cel mai mult; dar
dacă s-a depărtat îngerul, atunci a şi primit el descoperirea; cîteodată
vorbeşte el cu îngerul ca şi cu un om, încît îi înţelege cuvintele. Cei mai
tîrzii însă deosebesc mai multe trepte ale descoperirii, bazîndu-se pe
unele tradiţiuni, şi anume acele trepte se numără astfel: 1) Visul; 2)
inspirarea lui Gavriil în inima profetului; 3) arătarea lui Gavriil în chipul
bărbatului Dahia Ibn Chalafa El-Kalbi; 4) cu sunetul clopotului; 5)
Gavriil în chipul său adevărat, pe care l-a arătat numai de două ori; 6)
descoperirea în cer, cum, bunăoară, orînduirea celor cinci rugăciuni
zilnice; 7) Dumnezeu în persoană, însă acoperit şi 8) Dumnezeu
descoperindu-se nemijlocit şi fără acoperămînt. Alţii mai adaugă încă
două trepte şi anume: 1) Gavriil în chipul altui om şi 2) Dumnezeu
arătîndu-se personal în vis. Din aceasta se vede că aceste trepte s-au
format din tîlcuiri false ale unor locuri din Coran. Aceasta rezultă acum
din aceea că Aişa i-a numit nelegiuiţi pe aceia care susţineau că
Mohammed l-a văzut pe Dumnezeu în persoană. De asemenea şi
revelaţiunea îngerului în chipul lui Dahia se bazează pe o neînţelegere
şi anume împrejurarea că în anul al cincilea după Hegjra oastea lui Mo-
hammed văzîndu-l odată pe Dahia grăbind înainte, credea că el este
Arhanghelul Gavriil. Asemeni şi treapta 6 este luată din istoria despre
călătoria lui Mohammed în ceruri, iar treapta 5 îşi are izvorul în tîlcuiri
la surele LXXXI şi LIII. În ce priveşte însă treapta 4, despre ea avem
multe rapoarte. Se zice anume că Mohammed, la primirea
descoperirilor, adesea era cuprins de o afecţiune grea, încît i se făceau
spume la gură, capul i se pleca, iar faţa i se făcea sau palidă, sau roşie
ca focul: el striga ca un mînz de cămilă; odată au curs sudorile de pe
el, măcar că era iarnă etc. Această afecţiune se numeşte, de către
scriitorul arab El-Vakidi: "friguri rele", în timpul mai nou însă s-a
dovedit că e vorba de un fel de epilepsie, ceea ce au susţinut şi
bizantinii. Mohammed seamănă în tinereţe să fi pătimit de răul acesta.
Pentru că la arabi epilepticii se credeau de îndrăciţi, Mohammed la
început însuşi se ţinea îndrăcit, mai apoi prescria afecţiunile sale
influenţei dumnezeeşti. Cîteodată stătea el pe gînduri şi apoi îl
cuprindea leşin adînc, de la care nu-i rămînea nimic în memorie, decît
un zgomot surd. Atunci credea el că puterea dumnezeiască intră în el;
însă, am văzut mai sus, revelaţiunea abia atunci se făcea lămurită cînd
îl părăsea îngerul. Aceste spasme veneau asupra lui Mohammed atît la
revelarea versurilor, cît şi ale altor hotărîri dumnezeieşti. Trebuie să
mai adăugăm că descoperirile în mare parte au avut loc noaptea, cînd
spiritul este mai dispus pentru impresii fantastice. Afară de aceea,
Mohammed priveghea şi postea mult; prin post însă dispoziţia la visuri
sporeşte foarte mult, precum se poate vedea aceasta din rezultatele
fiziologiei moderne. Dar acum, la o citire superficială a Coranului, se
poate cunoaşte că nu întreg Coranul s-a născut în supremul grad de
extaz. Surele cele mai vechi în adevăr sînt extatice, cu timpul însă
Mohammed deveni liniştit. Şi aşa se vede că şi surele mai tîrzii sînt de
caracter mai liniştit. Lungimea diferitelor descoperiri este foarte
variată. Tradiţiunea variază cu privire la acest punct. Unii susţin că
profetul a primit Coranul literă cu literă şi vers după vers, afară de
surele IX şi XII, care fură revelate deodată. După alţii, pare să se fi
revelat tot cîte unul sau două versuri deodată, iar după alţii unul pînă
la cinci versuri, iar după alţii cinci pînă la zece versuri sau mai mult,
după alţii în fine tot cîte cinci versuri deodată. La aceasta mai vine că
despre unele sure se zice că ele ar fi venit deodată din cer, cum
bunăoară sura VI. Totuşi, se vede din însuşi Coranul că au fost şi
descoperiri mai lungi, căci avem sure care au un început potrivit şi un
sfîrşit asemenea potrivit, iar mijlocul formează un întreg pentru sine,
cum, bunăoară, sura XII. Alte descoperiri e drept că au fost foarte
scurte. Dar şi Mohammed mai adesea a extras diferite revelaţiuni din
diferite timpuri şi a format un întreg din ele. De multe ori se poate
aceasta recunoaşte foarte bine, altă dată mai puţin sau deloc. O
singură descoperire de sine stătătoare Mohammed o numea Sura sau
Corân. Cuvîntul prim, la care şi-au dat moslemii multă silinţă zadarnică
spre a-l tîlcui, nu este altă nimică decît evreescul surâ, i.e. un şir de
pietre într-un zid, apoi un rînd într-o carte sau epistolă. Coran se derivă
din tulpina verbală kara'a şi înseamnă sau o pericopă destinată pentru
citire, sau mai multe pericope sau în fine toate pericopele unei cărţi la
un loc, şi această însemnare de pe urmă a rămas, apoi numindu-se
Coran întreaga colecţiune a revelaţiunilor lui Mohammed.
Stilul Coranului este felurit, urmînd diferitelor răstimpuri. Unele
părţi, mai cu seamă cele mai vechi, sînt de tot vioaie; s-ar putea zice,
sălbatice; altele sînt într-o limbă de tot vulgară, încît sînt aproape
prozaice. În general Coranul este mai mult retoric decît poetic. El
conţine şi poezie rimată, partea cealaltă însă este proză rimată, cum se
obişnuia la retorii arabi. Totuşi domneşte la rimă o libertate şi o
inconsecvenţă foarte mare, încît mulţi comentatori arabi ai Coranului în
parte nici nu vor să recunoască rima, deoarece ea nu corespunde nici
legilor privitoare la cea mai de rînd proză rimată. Alţii caută să treacă
peste această greutate prin aceea că ei presupun că în Coran este un
fel anumit de rimare, aşa-numita "rimă a Coranului", prin care
presupunere voiesc ei să treacă peste greutatea că cea mai sublimă
carte este scrisă cu atît de puţină artă, încît stilul nici nu este vrednic
de conţinutul cel dumnezeesc. Şi refrenuri se află pe ici-colo în Coran,
aşa, bunăoară, în sura LIV, apoi în LV un refren, care se repetă pînă la
dezgust, şi în LXXVII. Jocuri de cuvinte de asemenea se află pe ici-colo,
deşi la poeţii de pe timpul lui Mohammed nu prea erau îndătinate, ci
abia poeţii, mai tîrziu puneau mare preţ pe ele. Or, dacă a lăsat
Mohammed să se scrie toate descoperirile sale, este foarte îndoios. Cu
bună seamă că multe din descoperirile sale, mai cu seamă cele de pe
timpul cînd încă nu prea avea lipaşi, el singur le-a uitat şi aşa s-au
pierdut. Unele poate le-a dictat, altele poate că au rămas păstrate
numai în memoria tovarăşilor săi, căci tradiţiunea spune că el repeta
de atîtea ori locuri din Coran, pînă ce tovarăşii săi le învăţau pe de rost.
Mohammed, cînd propunea astfel de locuri din Coran pentru învăţat pe
de rost sau pentru scris, cu bună seamă că abia în decursul rostirii le
dădea forma definitivă. Aceasta se vede răsvedit din episodul istorisit
în cele mai multe comentarii la sura VI, 93: Cînd dicta odinioară
Mohammed începutul surei XXIII lui Abdallâh Ibn Saad Ibn Abâ Sarh,
care-i servea adesea ca scriitor, acesta din urmă auzind, aici, despre
activitatea lui Dumnezeu la crearea omului, ajunse aşa în extaz încît
exclamă: "Fatabâraka Allâhu ansanu-l-chalikîna" (Atunci binecuvîntat
să fie Dumnezeu, cel mai bun între făcători!). Atunci declară profetul
că exclamarea lui Abdallâh consună pe deplin cu cuvintele Coranului.
Din aceasta se vede răsvedit că lui Mohammed i se păreau aceste
cuvinte atît de potrivite încît el le primi ex improviso şi ele astăzi
formează o parte a versului 14 din sura XXIII. Şi astfel se întîmpla că
Mohammed adăuga sau schimba adesea versuri coranice. Un exemplu
clasic este cel cu privire la cele trei zeiţe păgîne în sura LIII, 19-22,
versuri pe care Mohammed, a doua zi, le-a lepădat şi le-a schimbat cu
altele. Dar noi mai aflăm adesea în Coran şi versuri care se contrazic;
acestea s-au iscat prin aceea că Mohammed adesea a propus
învăţături noi, fără să se gîndească la o dezrădicare formală a celor
vechi. După părerea teologilor moslemi, versurile mai noi contrazic pe
cele mai vechi şi ei enumeră în Coran de tot 225 de astfel de con-
tradicţii, împărţindu-le în trei clase şi anume: 1) locurile dezrădăcinate
după înţeles, însă conţinute în Coran după cuvînt; 2) locurile
dezrădăcinate după cuvînt, însă valabile după înţeles şi 3) locurile
dezrădăcinate atît după înţeles, cît şi după cuvînt.
3. De importanţă pentru cercetarea singuritelor părţi ale Coranului
este fixarea timpului în care s-au născut ele şi cunoaşterea faptelor
istorice, în urma cărora au avut loc diferitele revelaţiuni. Primul izvor
pentru aceste constatări este tradiţiunea istorică şi aceasta este mai
sigură acolo unde purcede de la evenimente de mare importanţă
pentru istoria Islamului. Aşa, bunăoară, nu încape îndoială că sura VII
se referă la lupta de la Bedr, sura XLVIII la pacea din Hudeiblia. Însă
numărul acestor date sigure este mic şi acestea se referă de fapt
numai la surele medinensine. Cu mult mai îndoielnice sînt acum
tradiţiunile numeroase detectate de exegeţi şi istorici relativ la tot felul
de evenimente mai mici, din care îşi dau ei silinţa să explice versuri
singulare. Multe din aceste tradiţiuni sînt chiar false, totuşi există între
ele şi referinţe vrednice de crezămînt, care se bazează pe
evenimentele istorice.
Toate părţile Coranului se împart în două clase şi anume în cea
mekkană şi cea medinensă. Această împărţire este întemeiată acum în
firea lucrului, pentru că fuga lui Mohammed a împărţit activitatea sa
profetică în două perioade diferite, care s-au observat încă din timpuri
străvechi de către moslemi şi pe care trebuie şi noi să le luăm în
seamă. Înainte de toate, este de observat că noi, conform obiceiului
celor mai mulţi moslemi, locurile revelate înainte de fugă le vom numi
mekkane, iar pe cele de după fugă medinense, fie că ele s-au născut în
Mekka, fie că în Medina.
4. Unicul scop al lui Mohammed, în surele mekkane, este ca să-i
convertească pe oameni de la zeii mincinoşi la unicul adevăratul
Dumnezeu. Orişicum se întoarce cuvîntarea, aceasta rămîne ideea
fundamentală. Însă el nu caută argumentare logică, să încredinţeze
auditorii, ci, pe cale retorică, să influenţeze prin fantezie asupra inimii.
Aşa îl laudă el pe Dumnezeu, descrie manifestarea sa în natură şi în
istorie şi-şi bate joc de zeii cei mincinoşi. De tot echilibrate însă sînt
descrierile fericirii veşnice a celor pioşi şi ale chinurilor iadului pentru
cei răi; acestea din urmă cu bună seamă că fac mare impresie asupra
inimilor de copii ale oamenilor timpului aceluia şi acesta a fost mijlocul
cel mai puternic pentru lăţirea Islamului. Pe lîngă toate, profetul îi
atacă adesea chiar personal pe păgîni şi îi ameninţă cu pedeapsa sa
veşnică; trăind mai mult între păgîni, polemizează rar de tot cu jidovii
şi aproape deloc cu creştinii, prin intermediul stilului putem cunoaşte
noi trei feluri de sure ale perioadei mekkane, care, după timp, trebuie
să stea mai aproape. Mai cu seamă bătătoare la ochi sînt două grupe
mari, una din timpul mai vechi, mai agitată de pasiuni, alta din timpul
mai nou, apropiindu-se mai mult de felul surelor medinense; iar între
amîndouă se află o grupă mare, care formează o trecere treptată de la
o grupă la cealaltă.
Să privim grupele mekkane în special.
a) Surele primei perioade. Răstimpul acestei perioade îl constituie
anii l-5, număraţi de la chemarea lui Mohammed la profeţie. Surele
acestei perioade sînt cel mai probabil următoarele, în şir cronologic:
96. 74. 111. 106. 108. 104. 107. 102. 105. 92. 90. 94. 93. 97. 86.
91. 80. 68. 87. 95. 103. 85. 73. 101. 99. 82. 81. 53. 84. 100. 79. 77. 78.
88. 89. 75. 83. 69. 51. 52. 56. 70. 55. 112. 109. 113. 114 şi 1.
Stilul acestor sure arată că Mohammed, în perioada aceasta, era
mai pasionat şi că puterea inspirării îl mînă aşa de departe, încît, în
visurile şi viziunile sale, vedea chiar îngeri faţă în faţă. Cuvîntarea este
sublimă şi are un avînt retoric, de colorit cu totul poetic. Mişcarea
pasionată se oglindeşte mai cu seamă în versuri scurte; întreaga
cuvîntare este ritmică şi sună cu totul natural, liberă fiind de forme
artificiale. O apariţie proprie, dar caracteristică sînt, în această perioa-
dă, jurămintele dese, prin care Mohammed, mai cu seamă la începutul
surelor, întăreşte adevărul celor profesate de el. El jură pe cele mai
felurite lucruri, cum îi vin în suflet, aşa că jurămintele lui adesea apar
curioase, bizare şi nepricepute, încît nici moslemii nu le mai înţeleg pe
toate. Surele acestea toate sînt scurte, pentru că mişcarea cea mare a
sufletului, care le-a dat însă, nu putea să dureze lung. Dacă
Mohammed propunea astfel de descoperiri între crăenii săi practici şi
reci, nu este de mirare că partea cea mai mare din ei îl ţineau de un
minciunos sau de un nebun. Ei îl declarau drept poet ieşit din minte
sau drept fermecător aliat cu duhuriele numite Gjinn, sau drept
îndrăcit. Se înţelege că Mohammed trebuia să combată aceste păreri,
după ce a juns la concluzia că el este trimisul lui Dumnezeu. De aceea,
în surele acestea, un rol mare joacă atacurile aspre la adresa
contrarilor săi, pe care adesea chiar îi apostrofează personal, mergînd
aşa de departe încît pe unul îl numeşte chiar de-a dreptul pe nume
(conf. sura CXI). De remarcat sînt, în perioada aceasta, mai cu seamă
două sure, şi anume sura XCVI, l-5, care a fost prima descoperire ce a
făcut-o Mohammed, şi despre aceste cinci versuri am vorbit mai pe
larg în cele precedente, mai ales la biografia lui Mohammed. Mai
adăugăm că această descoperire a avut loc în renumita noapte El-
Kadr, care fără îndoială cade în luna Ramadân. Apoi sura I. Aceasta
este o sură care cuprinde o rugăminte vrednică şi simplă; ea se
bazează pe punctul de vedere al unui monoteism naiv şi serios, şi, prin
curăţenia şi adevărul cugetărilor ei, întrece pe toate celelalte sure.
Întrebarea dacă această sură ţine de perioada întîia, sau are să se
socotească de la începutul perioadei următoare? Că ea este veche se
vede, fără îndoială, din împrejurarea că ea în sura XV, 87 se expune ca
formulă de rugăciune obşteşte recunoscută şi se tratează în opunere
cu întreg Coranul. Ea este aşa-zicînd "Tatăl nostru" cel moslemic şi se
întrebuinţează de către credincioşi la fiecare ocazie. Înaintea surei
acesteia stă formula "bismil-lâhir-rahmânir-rahâmi" (În numele lui
Dumnezeu, cel milostiv, îndurat), care îşi are originea la jidovi. Această
formulă plăcu atît de mult profetului şi lipaşilor săi, încît ei o
întrebuinţară la fiecare scriere. Aşa formează ea începutul sau cel puţin
suprascrierea fiecărei sure din Coran (cu excepţia surei IX, unde
lipseşte) şi nu există la moslemi nici o carte scrisă, sau, mai tîrziu,
tipărită, care să nu aibă în frunte această formulă. Şi astăzi moslemul
nu-ţi va scrie nici măcar o epistolă, fără să o înceapă cu aşa numitul
"basmalâ" (=bismil-lâhi).
b) Surele perioadei a doua. Această perioadă se extinde peste anii
5 şi 6 de la chemarea lui Mohammed. De această perioadă seamănă să
ţină următoarele sure, în şir cronologic:
54. 37. 71. 76. 44. 50. 20. 26. 15. 19. 38. 36. 43. 72. 67. 23. 21.
25. 17. 27. 18.
În surele acestea vedem trecerea de la entuziasmul mare al
primei perioade la o linişte mai mare, ce se manifestă, de obicei, în
surele mai tîrzii. Cuvîntarea caută, la început, să se menţină la
înălţimea surelor anterioare, însă descrierile devin tot mai largi şi mai
puţin înfocate. O linişte mai mare se arată în lungimea versurilor şi
surelor, care se extind mereu. Această schimbare a stilului are ca
urmare fraze noi şi revenirea unor dicţiuni vechi. Aşa dispar, acum,
jurămintele cele caracteristice din timpul trecut; încă sura XXXVII
începe şi cu un jurămînt mai lung, pe urmă rămîn, însă, numai
jurăminte scurte, cum sînt bunăoară: "pe Coran", "pe Scriptură" etc. Pe
de altă parte, profetul începe să dea surelor unele suprascrieri formale,
cum e bunăoară: "Aceasta este descoperirea lui Dumnezeu" ş.a. El se
mai anunţă ca vorbitor al cuvîntului dumnezeiesc prin "kul" (spune!),
care lipseşte cu totul în surele anterioare şi este pus numai înaintea
unor formule, menite spre întrebuinţarea deasă a oamenilor în surele
CIX, CXII, CXIII. CXIV. Surele sînt pline de deliberări lungi retorice
asupra dogmelor, mai cu seamă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu din
semnele împrăştiate în toată natura; mai departe, se găsesc istorisiri
lungi, cu deosebire despre profeţii anteriori, care au drept scop să
adeverească învăţătura cea nouă, să admonesteze duşmanii şi să
mîngîie prietenii. Adesea aceste istorisiri sînt doar îmbrăcăminte
pentru unele cugetări dogmatice, pe care le pune Mohammed în gura
trimişilor dumnezeieşti celor vechi, întocmai aşa cum obişnuia el însuşi
să vorbească. În general, toţi profeţii aceştia au o mare asemănare
familială între ei, dar şi cu Mohammed; chiar în împrejurări istorice
grele se aseamănă ei cu Mohammed, aşa încît istoria lor este un izvor
folositor pentru istoria lui Mohammed, în unele privinţe, asupra cărora
nu ne dă Coranul nici o desluşire. Cel mai adesea este tratată istoria lui
Moise, de care Mohammed se simte cel mai aproape. Cele mai multe
fraze, pe care le introduce Mohammed în perioada aceasta, le
păstrează şi în perioadele următoare.
Inconsecvenţa de bază aici este că, în perioada aceasta,
Mohammed pe Dumnezeu îl numeşte "Er-Rahmân" (cel Îndurat). Acest
nume, care înainte nu se afla de loc (doar în cazul cînd sura I derivă din
prima perioadă), este în timpul acesta, în unele locuri, chiar mai des
decît "Allâh", în perioada următoare se mai găseşte doar în puţine
locuri, iar în surele medinense dispare cu totul. Mohammed, la un timp,
seamănă să fi avut intenţia hotărîtă să mai introducă încă un nume pe
lîngă "Allâh", numele cel obişnuit pentru Dumnezeu, însă, temîndu-se
ca "Allâh" şi "El-Rahmân" să nu fie luaţi drept doi Dumnezei deosebiţi,
s-a lăsat de această intraţie.
c) Surele perioadei a treia. Acest răstimp durează de la anul al 7-
lea al chemării lui Mohamed pînă la fuga la Medina. Şirul cronologic al
surelor acestei perioade este următorul:
32. 41. 45.16. 30. 11. 14. 12. 40. 28. 39. 29. 31. 42. 10. 34. 35. 7.
46. 6. 13.
Ceea ce în perioada a doua se dezvolta cu privire la stil, limbă şi
tratarea obiceiurilor, în perioada aceasta ni se prezintă acum ca adus
la perfecţiune.
Limba este domoală şi prozaică. Repetiţii necontenite, în care
profetul nu se sfieşte să întrebuinţeze chiar aceleaşi cuvinte, dovezi
care sînt de agerime şi claritate şi care nu convingea pe nimeni dacă
nu crede a priori în rezultatul final, istorisiri monotone - toate acestea
la un loc fac descoperirile chiar plictisitoare; şi de nu s-ar manifesta aici
fineţea deosebită şi supunerea limbii arabice, care însă mai este de
pus pe seama epocii decît a individualităţii autorului, atunci cu greu s-
ar putea cineva îndupleca să mai citească încă o dată surele perioadei
acesteia. Drept că şi aici se mai manifestă spiritul înfocat al perioadelor
premergătoare, însă numai scîntei sporadice, şi cuvîntul prozaic cel
întins nu este apt să îmbrace fantezia după cuviinţă, dacă vine ea
cîteodată la iveală. Versurile sînt lungi, însă Mohammed totuşi nu
cutează să le dezbrace de podoaba rimei, care ca încheiere puternică a
sensului, face adesea o impresie însemnată, pe de altă parte însă şi
stinghereşte. De altfel, rima este tratată cu mare nepăsare şi se
reduce la forme uşoare precum un, în etc. Surele au în parte o
extensiune mare, probabil însă că unele din ele sînt compuse din altele
mai mici, fără să se cunoască locul îmbinării. O însuşire caracteristică a
perioadei acesteia este şi adresarea: "o, voi, oamenilor!". Aşa precum
arabul nicicînd nu uita adresarea, cînd vorbeşte către o adunare, aşa şi
Mohammed, vorbind acum mai prozaic, se adresează către toţi
oamenii cu o adresare, pe cînd surele anterioare, fiind poetic mişcate,
nu suferă această formă.
5. Trecem acum la aprecierea surelor medinense. Despre
împrejurările cum a ajuns Mohammed la Medina şi despre partidele pe
care le-a aflat acolo, vezi cele zise în cap. II al introducerii noastre. Din
date acolo citate, se poate uşor aprecia şi caracterul surelor
medînense. Surele publicate în Medina sînt următoarele, în şir
cronologic:
2. 98. 64. 8. 47. 3. 61. 57. 4. 65. 59. 33. 63. 24. 58. 22. 48. 66. 60.
110. 49. 9. 5.
Despre arabii medievali şi despre jidovii de acolo am vorbit deja în
cap. II al introducerii noastre, dacă mai amintim de păgînii din Mekka şi
de pe aiurea, precum şi de creştini, atunci am enumerat toate
partidele la care se referă surele medinense. Păgînii doar arar se mai
atacă în Coran, deoarece contra lor se poartă luptă deschisă;
asemenea şi despre creştinii care locuiau departe de Iathrib (Medina) şi
cu care se învrăjbise profetul, abia în ultimii săi ani, vorbeşte el rar şi
atunci destul de prietenos, numai unele dogme ale lor le mustră. Pe
jidovi însă, după fugă, îi atacă aspru, în revelaţiuni lungi, şi caută să
arate că ei totdeauna au fost cerbicoşi şi nătîngi şi de aceea sînt
blestemaţi de Dumnezeu. Asemenea şi Munafikun (făţarnicii) se mustră
adesea amar; căci Mohammed, dacă şi de multe ori trebuie să aibă
considerare cu fapta faţă de ei, în Coran nu reţine sentimentele sale cu
privire la dînşii, însă fără ca să-i numească. De altfel, se îndreaptă
profetul numai contra făţarnicilor din Medina; pentru că pe ceilalţi
arabi, care numai de faţa lumii au primit Islamul, căuta el să-i atragă la
sine şi nu să-i respingă prin cuvinte şi dispoziţii aspre. În fine, aceste
sure vorbesc adesea şi moslemilor, rar însă ca să le propună materii
dogmatice sau morale, care le erau destul de cunoscute din surele
mekkane, ci profetul vorbeşte mai cu seamă în calitatea sa de
conducător, acasă şi pe cîmpul de luptă, lăudîndu-i în măsura împreju-
rărilor, anume după o biruinţă sau pierdere, dîndu-le porunci sau legi.
Revelaţiile, care conţin legi, sînt de însemnătate eminentă. Unele din
ele au valoare numai pentru oarecare timp, altele pentru totdeauna;
asupra întrebărilor civile şi rituale decid legile, fără însă ca să
deosebească aceste terenuri. Precum întreg Coranul urmează mai mult
unor împrejurări fortuite ale timpului şi nu unui sistem fix, aşa şi multe
din aceste legi s-au format din decizii ocazionale cu privire la unele
cazuri de proces. Mohammed, dacă decidea un astfel de caz, adesea îi
adăuga şi dispoziţii pentru cazuri analoage. Fără orice şansă reală
hotărîtă, cu greu s-ar fi putut naşte un astfel de complex de legi. Unele
dintre aceste dispoziţii şi porunci se referă la afacerile casnice ale
profetului. De la o astfel de varietate a materiilor surelor acestora faţă
de materiile surelor anterioare s-ar aştepta o deosebire mai mare în stil
de cum este ea în realitate. În general, stilul surelor medinense este
tot acela ca şi cel din a treia perioadă mekkană. Aproape numai acolo
unde o cer obiceiurile, se aleg expresii şi fraze noi. Aceasta este
bătător la ochi mai cu seamă la legi, unde se evită şi podoaba retorică,
afară de rimă, de care Mohammed nu se putea dezbăra, măcar că
aiurea trebuia formată prin adausuri molestătoare şi adesea cu totul
superflue. Deoarece, în surele acestea, Mohammed rar se îndreaptă
către oameni în general, de aceea adersarea: "o, voi, oamenilor" este
foarte rară; din contră, foarte des aflăm adresarea: "o, voi, cei ce
credeţi", mai rar "o, voi, jidovilor" sau, "o, voi făţarnicilor" etc. De altfel,
şi în surele acestea se află sporadic unele locuri puternice şi chiar pline
de poezie. Revelaţiile medinense în general, conţinînd mai mult legi,
adresări scurte, porunci etc. sînt mai scurte decît cele mai multe din
ultimele revelaţiuni mekkane; totuşi contrase fiind grupe din ele la un
singur complex, astăzi formează ele surele cele mai lungi. O dezvoltare
a limbii, ca şi înainte de Hegjra, se poate dovedi cel mult în unele sure
singulare, de aceea din limbă putem trage concluzii la timpul surelor
medinense. Însă noi putem să ne lipsim uşor de acest mijloc pururea
nesigur, deoarece conţinutul, stînd în îmbinare strînsă cu dezvoltarea
istorică, ne dă aici o înţelegere mult mai bună. Orişicine se ocupă cu
istoria lui Mohammed observă ce deosebire este între tradiţiunea
evenimentelor de dinainte de Hegjra şi de după Hegjra; acolo avem
numai singulare reminiscenţe sigure ale unui cerc mic, şi acestea
completate prin fabule, pe cînd aici istoria curată formează partea
principală, aşa că noi putem să urmăm evenimentele an după an. Prin
aceasta se face posibil să fixăm ordinea cronologică a surelor
medinense, la care singurele părţi se pot determina cu siguranţă.
Drept că unele şi altele totuşi rămîn nesigure, pentru unele părţi se
poate hotărî numai un răstimp mai îngust sau mai larg, în decursul
căruia s-au putut ele naşte, iar despre unele versuri nu putem spune
mai mult decît că ele derivă din perioada medinensă.
6. După moartea lui Mohammed, n-a lipsit mult ca întreg Coranul
să se împrăştie, să se nimicească şi să se uite. Numai prin osteneala
primilor trei califi s-a evitat acest dezastru pentru întregul Islam; cum
s-a întîmplat însă aceasta, cu anevoie putem cunoaşte în special; aşa
de mult a întunecat totul nepriceperea superstiţioasă, slăbiciunea
tradiţiei şi minciuna tendenţioasă. Că atîta timp cît trăia profetul
Coranul n-a fost adunat, aceasta ne raportează o tradiţiune
neîndoioasă şi rezultă cu siguranţă din ştirile pe care le avem despre
faptul că Zeid a cules şi a împreunat fragmentele Coranului. Totuşi unii
scriitori arabi susţin că atunci Coranul ar fi fost adunat de patru
bărbaţi, şi anume Ubai Ibn Kaad, Muâz Ibn Iabal, Zeid Ibn Thâbit şi Abu
Zeid El-Ansarâ. Dacă acest lucru are oarecare valoare, nu poate să
însemne decît că aceşti bărbaţi ştiau pe de rost sau aveau în scris părţi
mari din Coran, căci, dacă ar fi avut ei întreg Coranul gata cules, de ce
a fost mai tîrziu nevoie de atîta muncă pentru adunarea lui? Cel dintîi
care şi-a cîştigat mari merite cu adunarea fragmentelor coranice,
împrăştiate pretutindeni, este Abu Bekr, sau poate mai corect Omar,
sub domnia lui Abu Bekr. Cuprinsul tradiţiunii despre culegerea
Coranului sună în următorul mod: Cînd fu biruit Musailima (în anul 11
sau 12), căzură în lupta decisivă mulţi dintre "purtătorii Coranului", aşa
încît Omar Ibn El-Chattab începu să se teamă că va veni timpul cînd
cunoscătorii Coranului se vor săvîrşi şi aşa Coranul se va pierde; de
aceea îl sfătui el pe calif să culeagă revelaţiunile. La început se sfia
califul să întreprindă un lucru atît de vajnic, pentru care n-a fost
împuternicit de către profet; în fine, însă, ordonă el lui Zeid Ibn Thâbit,
un tînăr priceput, care servise ca scriitor profetului, ca el să adune
fragmentele Coranului. Zeid, la început, se codea, însă pe urmă a luat
asupra sa lucrul, deşi, după cum spunea el, ar fi fost mai uşor să mute
un munte din locul său decît să adune Coranul. Aşa culese el
fragmentele coranice de pe ţidule, oase, de pe frunze de finic, pietre şi
din memoria oamenilor. În fine găsi el sura IX, 129 sau XXXIII, 23 la
Huzaima sau Abu Huzaima în Medina. Aceste bucăţi de rînduri el le şi
dădu califului; după moartea acestuia, încăpură ele în mîna urmaşului
său Omar şi, după moartea acestuia, ajunseră la fiica sa Hafsa, văduva
profetului.
Cu totul altfel însă istorisesc şiiţii. Ei cred că ar fi o batjocură dacă
idolul lor Ali Ibn Thâlib, al patrulea calif, n-ar fi fost adunător asemenea
al Coranului. De aceea, se găseşte la ei următoarea plăsmuire: Ali a
cules Coranul încă pe timpul cînd trăia profetul, şi anume de pe frunze,
bucăţi de mătase şi ţidule, care se aflau sub perina profetului; cu
această ocazie, a juruit că nu va îmbrăca haina sa de deasupra
(aşadar, nu va ieşi din casă) pînă nu va săvîrşi lucrul; nimenea altul,
decît el, a făcut acest lucru. Alţii iară spun că Ali a făcut aşa ceva
îndată după moartea profetului şi de aceea n-a avut timp să rîvnească
după califatul care i se cuvenea. Sunniţii, pe jumătate şiiţi - şi aceştia
sînt aproape toţi sunniţii, după izbînda abbasizilor - care se nevoiesc
să-l împace pe Ali cu cel dintîi calif, au întors lucrurile aşa, ca şi cînd în
activitatea amintită a lui Ali s-ar afla cauza de ce nu s-a supus el lui
Abu Bekr, în cele trei luni dintîi; pentru care purtare Abu Bekr chiar
pare să-l fi lăudat. Minciuna tendenţioasă este aici aşa de evidentă,
încît e păcat să mai pierdem timpul cu aprecierea ei.
Noi nu putem şti dacă colecţia lui Zeid a fost mai deplină sau mai
puţin deplină decît redacţiunea pe care o avem astăzi; mai probabil
este că a fost mai puţin deplină, deoarece, la a doua adunare, s-au
întrebuinţat încă şi alte exemplare. Atîta este sigur: că el n-a putut să
culeagă toate revelaţiunile lui Mohammed, deoarece pe unele le-a
nimicit Mohammed însuşi, altele scrise s-au pierdut, altele, memorate,
s-au uitat ori s-au pierdut din simplul motiv că aceia care le ştiau pe de
rost au căzut în luptele ce le purta Abu Bekr contra rebelilor. Putem
presupune cu siguranţă că, ici-colo, unele părţi de valoare secundară,
în urma greşelilor de memorare sau a nebăgării de seamă a scriitorilor,
au primit o formă puţin deosebită de aceea care iese din gura
profetului. Însă astfel de diferenţe nu puteau fi multe, deoarece
adunarea a avut loc scurt timp după publicarea revelaţiunilor. Făcînd
abstracţie de aceste diferenţe mici, Zeid nu poate fi învinuit în nici un
caz că ar fi falsificat sau interpolat ceva la revelaţiunile originale,
deoarece, pe timpul cînd aduna el, trăiau încă prea mulţi martori, care
îl auziseră pe Mohammed vorbind, încît să fi putut cuteza Zeid să facă
schimbări esenţiale în materia Coranului.
Moslemii pun mult prea mare preţ pe prima adunare a Coranului.
Înainte de toate, trebuie să recunoaştem că aceasta n-a avut autoritate
publică, ci a fost o afacere privată a lui Omar şi Abu Bekr. Numai prin
aceea a devenit vaza ei aşa de mare, că sub Othmân a servit ca
substrat pentru formarea canonică a cărţii sfinte. Noi nu ştim exact
dacă a săvîrşit Zeid lucrul său încă sub Abu Bekr, sau abia sub urmaşul
său. Părerea comună, e drept, aderă la prima ipoteză; sînt însă şi
mărturii pentru ipoteza contrară şi pentru ea vorbeşte şi împrejurarea
că adunarea îngrijită de Zeid n-a ajuns în mîna unui copil al lui Abu
Bekr, ci în mîna Hafsei, fiica lui Omar; dacă ar fi primit-o Omar ca avere
publică, ar fi dat-o în moştenire urmaşului său, iar nu fiicei sale; deci,
se vede că a considerat-o cu totul ca avere privată, şi aceasta consună
cu caracterul oficial al acestei adunări. Ceilalţi moslemi citeau aşadar
Coranul întocmai cum le plăcea, fără raportare la culegerea lui Zeid.
Numărul adevăraţilor cunoscători ai Coranului se micşora zi cu zi; cei
mai mulţi moslemi, însă, erau prea ocupaţi cu lupte şi cu prăzi, ca să se
mai ocupe şi de o învăţare exactă a Coranului. O pildă pentru faptul cît
de puţin ştia de Coran un moslem de rînd ni se oferă prin următoarea
istorisire: După lupta de la Kadesia, scrise Omar către generalul
moslemilor Saad Ibn Abu Vakkâs, ca el să împărţească rămăşiţele
prăzii între cei ce cunosc Coranul; cînd veni înaintea acestuia Amr Ibn
Ma'dâ-Karib şi fu întrebat despre cunoştinţele sale relative la re-
velaţiune, zise el că s-a făcut moslem în Iemen şi a fost mult prea
ocupat cu războaiele sfinte, ca să înveţe Coranul pe de rost; el deci nu
primi nimic din pradă. Apoi veni Bişr din Et-Tâif şi, la întrebarea ce ştie
el din Coran, răspunse el: "Bismil-lâhir-rahmânir-râhimi" (în numele lui
Dumnezeu, cel milostiv, îndurat). Atunci rîseră cu toţii, însă nici el nu
căpătă nimic din pradă.
7. Erau însă unii tovarăşi ai lui Mohammed, cărora le urmau ceilalţi
moslemi, din cauza cunoştinţei lor despre Coran. Aşa se ţineau
locuitorii din Hims de citirea lui El-Mikdâd Ibn El-Asvad, cei din Kâfa de
cea a lui Mas'ud, cei din Basra de cea a lui Abu Musa El-Aşari. În astfel
de împrejurări, era inevitabil ca unele părţi din Coran să se diferenţieze
tot mai mult şi prin aceasta ameninţau Islamul cu mari neînţelegeri.
Aşa povesteşte tradiţia, că în războiul cu Armenia şi Azerbaidjan,
ostaşii din Siria şi din Irak se certau în jurul citirii adevărate a Coranu-
lui. Aceasta îl înduplecă pe Huzaifa Ibn El-Iamân să-l sfătuiască pe
Othmân, care pe atunci era calif, ca el să orînduiască o redacţiune a
Coranului. Lui Othmân îi plăcu sfatul acesta şi încredinţă lucrul lui Zeid
Ibn Thâbit şi cîtorva koreişiţi. Aceştia adunară toate exemplarele şi
puseră ca bază colecţiunea făcută sub Abu Bekr. După ce săvîrşiră ei
lucrul, lăsă Othmân să se nimicească toate celelalte exemplare, afară
de cel al lui Abu Bekr, pe care Hafsa îl căpătă înapoi. Othmân trimise
apoi mai multe exemplare ale redacţiunii sale în diferite provincii, ca să
servească drept canon. Exemplarul Hafsei, nu mult după aceea, fu
nimicit de către Mervân, guvernatorul Medinei. Cum am zis, afară de
Zeid, mai erau atraşi la această redacţiune încă şi alţi bărbaţi. De
regulă, se numesc după tradiţiune următorii trei: Abdallâh Ibn Zubair,
Saâd Ibn El-As şi Abd-Er-Rahmân Ibn El-Harith Ibn Hişâm. Dintre
aceştia, era Saâd Ibn El-As un omaiiad şi favorit al bătrînului calif, care
numai cu mare greu se lăsă înduplecat de înghesuirile celor din Kufa să
îl cheme de acolo, unde el ocupa postul de guvernator, pentru că ei îl
urau din cauza zgîrceniei sale şi sumeţiei sale ca nobil koreişit. El era
născut scurt timp după Hegjra, deci încă nu putea să aibă treizeci de
ani. Abd-Er-Rahmân Ibn El-Hârith Ibn Hişâm, un bărbat din seminţia
fruntaşă Banu Machzum, era la moartea profetului de 10 ani, aşadară
acum cam 30 de ani. Abdallâh Ibn El-Zubair, care era deja în vîrsta
celor amintiţi, pentru că se născuse scurt timp după venirea lui
Mohammed la Medina, este cel mai renumit dintre toţi. Altă tradiţiune
îl omite pe Saâd Ibn El-As şi numeşte în locul lui pe doi alţii şi anume
pe Abdallâh Ibn Amr Ibn El-As şi pe Abdallâh Ibn Abbas. Alt izvor, mai
nou, adaugă la aceştia patru încă şi pe Ubai Ibn Kaab. În fine, mai
vorbeşte o tradiţiune despre 12 bărbaţi care erau ocupaţi întru
redacţiune. Tuturor acestor tradiţiuni le stă împotrivă o tradiţiune, în
urma căreia avu Zeid ca tovarăş încă numai un Koreişit din familia
Omaiiazilor cu numele Abân Ibn Saâd Ibn El-As. Mai rea este o ase-
menea tradiţiune, în urma căreia Othmân ar fi întrebat pe tovarăşii
profetului, cine din ei pricepe mai bine arăbeşte şi cine scrie mai bine.
Ei ar fi răspuns că Saâd Ibn El-As ştie cel mai bine arăbeşte, iar Zeid
Ibn Thâbit scrie cel mai frumos. Aşa pare să fi dictat apoi Saâd, iar Zeid
pare să fi scris. Se vede că această tradiţiune se bazează pe punctul de
vedere al timpului de mai tîrziu şi, pe lîngă toate, are drept scop să
arate că redacţiunea Coranului a purces mai mult de la toţi tovarăşii
profetului, decît de la Othmân singur. Dintre toate aceste tradiţiuni,
este de preferat cea dintîi, ca una ce este mai bine adeverită şi mai
posibilă. In general, rezultă din referirile cele mai bune că medinensul
Zeid fu însoţit de cîţiva tineri Koreişiţi. Cum spune tradiţia ulterioară,
aceştia ar fi cunoscut cel mai bine dialectul Koreişit, în care a fost
revelat Coranul. Mai departe se spune că, dacă se ivea între ei ceartă
despre modul scrierii unui cuvînt, atunci decidea califul care scriere e
mai bună după modul koreişitic. Toate referinţele sînt de acord că la a-
ceastă redacţiune a servit drept îndreptar exemplarul lui Abu Bekr. E
drept că noi nu cunoaştem celelalte exemplare folosite de adunător şi
de aceea nici nu putem şti întrucît le-au considerat ei pe acestea, şi
anume de au adus ei multe locuri la colecţia lui Abu Bekr, sau au
schimbat multe din ea; însă, la adunarea acestor exemplare, putem
presupune ca scop principal mai mult nimicirea exemplarelor decît
folosirea lor. Că, la acest lucru, nici nu se putea cugeta la o procedură
critică, nu e cazul să o demonstrăm. Aşadar, Zeid şi tovarăşii săi fixară
forma Coranului aşa cum este ea valabilă şi astăzi. Înaintea surelor
singurite puseră ei acel "bismil-lâhir-rahmânir-rahâmi" (în numele lui
Dumnezeu cel milostiv, îndurat), introdus de Mohammed. Numai
înaintea surei IX lipseşte, de bună seamă dinadins, căci toate
exemplarele de atunci pînă astăzi arată lipsa aceasta. Între cauzele
acestei omiteri este cea mai probabilă aceea că redactorii nu se
puteau uni, dacă să se contragă surele VIII şi IX, ca o singură sură sau
ba. De aceea, căutară ei un mijloc să treacă peste greutatea aceasta şi
aşa lăsară între ambele sure un loc liber, fără să puie acolo acel
"Basmala" despărţitor. Ordinea celor 114 sure, cum s-a fixat atunci, nu
se bazează pe nici un principiu, afară de localizarea primei sure că sura
deschiderii şi a ambelor sure ultime ca surele scutirii. Principiile cele
mai sigure care ar putea fi luate în considerare, anume ordinea reală
sau cea cronologică, amîndouă nu putură fi băgate în seamă; ordinea
reală era nepotrivită, pentru că Mohammed, în una şi aceeaşi
revelaţiune, adesea vorbea despre materii diferite, iar cea cronologică
era imposibilă, pentru că acum nu se mai aflau destui oameni în viaţă,
care ar fi putut spune cu acurateţă: cînd şi la care ocaziune s-a făcut
cutare revelaţiune; de aceea, culegătorii au căutat să ordoneze surele
după lungimea lor, aşa că înainte fură puse cele mai lungi, apoi urmară
tot mai scurte. De s-au scris abia atunci acele litere misterioase
înaintea unor sure, ori de au fost aflate acum, de redactori gata scrise,
nu se poate şti. Este foarte regretabil că pînă acuma încă nu s-a reuşit
să se descopere ceva sigur cu privire la însemnătatea lor, căci nu
încape îndoială că din ele s-ar putea scoate concluzii valoroase cu
privire la compunerea Coranului. Atîta e sigur că ele nu pot deriva de la
Mohammed; ar fi prea curios ca el să fi pus semne neînţelese înaintea
revelaţiunilor sale, care erau destinate doar pentru toţi. Cel mai
probabil este că acele litere şi grupe de litere au fost nişte note, prin
care posesorii exemplarelor folosite de Zeid şi le-au însemnat pe
acestea, ca posesiune a lor, şi care pe urmă, din nebăgare de seamă,
au trecut în forma definitivă a Coranului. În favoarea acestui lucru
vorbeşte, bunăoară, faptul că un şir întreg de sure care urmează după-
olaltă, deşi derivă din felurite timpuri, sînt prevăzute cu literele HM,
aşa că aici de la sine se înţelege că avem o copie a unui original, în
care se aflau surele astfel înşirate şi purtau literele sus-amintite. Nu
este imposibil, ca literele amintite să fie numai monograme ale
posesorilor.
Numele surelor, cum le avem astăzi, sînt desigur foarte vechi,
seamănă însă să derive din timpul de după redacţiunea othmâniană.
Aceste numiri sînt luate de la un anume cuvînt din lăuntrul surei,
adesea cu totul arbitrar, căci de multe ori cuvîntul, primit ca numire,
joacă un rol cu totul secundar în cuprinsul surei, sau chiar este cu totul
irelevant faţă de învăţăturile conţinute în sură. De aceea, adesea una
şi aceeaşi sură are şi două sau mai multe denumiri.
Din toate cîte le ştim, nu putem afla o urmă sigură că la a doua
redacţiune a Coranului, ar fi avut loc falsificări intenţionate sau că s-ar
fi eliminat locuri neplăcute. E drept că trebuie să admitem că
dependenţa totală în care a încăput bătrînul calif faţă de rudele sale
ambiţioase adesea l-a împins să calce poruncile profetului şi de aceea
nu pare imposibilă o falsificare a revelaţiunilor: lipsindu-ne însă orişice
dovadă pozitivă pentru aceasta, nu putem aşa, fără temei, să expri-
măm o astfel de presupunere. Dacă cineva ar şi duce mărturia şiiţilor
contra lui Othmâh, aceasta n-ar avea nici o valoare. Căci, neaflînd ei în
Coran nici un loc ce ar vorbi despre sfinţenia ce o asociau ei cu Ali şi cu
casa sa, îndată l-au bănuit pe Othmân că el ar fi stîrpit toate locurile ce
vorbesc despre Ali, şi această învinuire nu este ceva extraordinar,
deoarece şiiţii nu se sfiau să împrăştie şi cu privire la Abu Bekr şi Omar
cele mai mizerabile învinuiri. Şi apoi Ali, dacă, la timpul său n-a putut
opri ca Abu Bekr şi Othmân să corupă atîtea locuri din Coran, de ce
atunci, cînd a devenit calif, nici măcar o dată nu a atentat la acele
locuri? Însă şiiţii nu s-au mulţumit cu aceste învinuiri, ci au mai susţinut
că Othmân ar fi omis o sură întreagă, privitoare la Ali. Însă nu exista
cea mai mică îndoială că această sură s-a făurit abia mai tîrziu, după
Mohammed, şi din criterii interne se cunoaşte de o poştă că ea este un
fals nereuşit. Chiar şi dacă lipseşte cîte ceva, ici-colo, în Coranul nostru
de astăzi, totuşi este contra orişicărei probabilităţi că Othmân ar fi
suprimat revelaţiunile în cantitate aşa de mare; el avea destui duşmani
şi aceştia n-ar fi stat cu mîinile în sîn, dacă l-ar fi prins cu aşa ceva. În
faptul că toţi moslemii au primit fără crîcnire Coranul lui Othmân zace
dovada cea mai bună că acest Coran a fost cît se poate de deplin.
Dacă Othmân ar fi suprimat multe locuri, desigur ar fi fost încă destui
moslemi care le-ar fi suplinit din memorie, chiar dacă s-ar fi ars toate
exemplarele. Aceasta s-ar fi întîmplat cu atît mai mult cu cît ei ar fi
avut un sprijin în Ibn Mas'ud, care se simţea ofensat prin aceea că el a
fost trecut cu vederea, iar tînărul Zeid, care se fălea cu ştiinţa sa
relativă la Coran a fost preferat încredinţîndu-i-se redacţiunea
Coranului.
Deşi din cele pînă acum spuse nu poate fi îndoială că redacţiunea
îngrijită sub Othmân a procurat un Coran cît se poate de deplin, totuşi
mai există ştiri despre alte exemplare care ar fi diferit de cel Othmânic.
Dintre acestea, sînt cele mai importante exemplarul lui Ubai Ibn Kaab
şi cel al lui Ibn Mas'ud. În exemplarul lui Ubai, surele 105 şi 106 par a fi
format o singură sură, iar ordinea celorlalte sure să se deosebească
întrucîtva de ordinea othmânică; pe de altă parte, să se mai fi aflat
încă două sure de altfel necunoscute. Cea mai mare deosebire între
Coranul lui Ibn Mas'ud şi cel a lui Othmân era, pe lîngă diferenţa în
ordinea surelor, precum şi că surele 113 şi 114, ca şi sura 1, erau
lăsate afară. Deoarece aceste sure şi, mai cu seamă, sura 1 nu puteau
să-i fi fost necunoscute, se vede că el le-a omis intenţionat, pentru că
ele, în întreaga fire a lor, se deosebesc de celelalte sure.
Unii din tovarăşii lui Mohammed, ca, bunăoară, Ali, par a fi pus în
exemplarele lor surele în şir cronologic. Aşa Coranul lui Ali începe
precum urmează: sura 96. 74. 68. 73. 111. 81. Dar această tradiţiune
merită puţină încredere: se vede că ea a fost plăsmuită numai cu
scopul ca să explice de unde derivă o listă cronologică a surelor, care
se prescrie lui Ali. În exemplarul Aişei surele aşijderea par a fi avut altă
ordine, pe care ea însă nu punea nici un preţ. În fine, unele exemplare
par a fi contras surele 113 şi 114, care prin cuprinsul lor seamănă
foarte mult întreolaltă. Însă toate aceste variante s-au pierdut, spre
marele folos al Islamului şi spre cea mai mare daună a criticii, de cînd
exemplarele lui Othmân au rămas singurele valabile în domeniul
Islamului.
Pînă în ziua de astăzi redacţiunea lui Othmân nu s-a schimbat mai
deloc, şi a fost copiată şi păzită cît se poate de scrupulos. Dacă s-au
făcut ceva schimbări, acestea sînt minime şi se referă numai la
ortografie, de aceea numărul variantelor este cu totul neînsemnat şi
are puţin preţ pentru critica textului.

IV
Islamul
Religiunea nouă, pe care a întemeiat-o Mohammed şi care, în
intenţia sa avea să fie îndeplinirea revelaţiunilor anterioare, se
numeşte Islam, adică supunerea devotată (faţă de voia lui Dumnezeu).
Unul care se supune cu totul voiei lui Dumnezeu este un moslem.
Biblia Islamului este Coranul, care nu este numai un codice religios, ci
şi juridic şi moral, deoarece Coranul reglează întreaga viaţă religioasă,
politică, civilă şi penală, pînă la ocupaţia zilnică. Unde nu ajunge Cora-
nul, se îndeplineşte el prin Sunna sau tradiţiunea prin care se
porunceşte, bunăoară, tăierea împrejur, ceea ce în Coran nici nu se
aminteşte. Unde lipseşte atît Coranul, cît şi Sunna, intră în vigoare
Igjmâ, i.e. consensul comun al Imamilor sau al celor mai înalte
autorităţi pe terenul teologiei mosleme, care totodată este şi
jurisprudenţă; în fine, dacă Igjmâ lipseşte, atunci intră în putere Kiiâs,
i.e. hotărîrea după cazuri analoge.
Învăţătura fundamentală a Islamului este foarte simplă: Nu este
Dumnezeu afară de Dumnezeu şi Mohammed este trimisul său (La
ilâha illâ Allâhu va Muhâmmadum rasulullâhi). La judecata de apoi raiul
va fi răsplata moslemilor, care cred în Allah, unicul Dumnezeu şi în
trimisul său, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor. Unica învăţătură
nouă faţă de Iudaism şi Creştinism, aşadar, este învăţătura că
Mohammed este trimisul lui Dumnezeu.
Datorinţele impuse de Islam pentru aderenţii săi sînt următoarele:
1) Mărturisirea că nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi că
Mohammed este trimisul său.
2) Rugăciunea, care, premergîndu-i spălarea, se împlineşte de
cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka şi constă din formule anumite, din
citate din Coran şi din înclinări ale corpului.
3) Postul în luna Ramadân, zilnic, de la răsăritul pînă la apusul
soarelui cu abstinenţă totală de la mîncare şi băutură.
4) Milostenia care este un bir constatator în a patruzecea parte a
veniturilor şi are să se plătească în bani sau în natură.
5) Peregrinajul la Kaaba, în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l
împlinească fiecare moslem, măcar o dată în viaţa sa.
La aceste porunci principale se mai alăturează încă unele oprelişti
cu privire la mîncări anumite, precum şi abstinenţă totală de vin şi
hazard, apoi îndatorirea la ospitalitate faţă de străin şi călător, tratarea
umană a supuşilor, războiul sfînt împotriva necredincioşilor ş.a.m.d.
În special mai sînt următoarele de observat: Dumnezeu este
numai unic în opunere cu trinitatea creştină, pe care Mohammed o ţine
de triteism şi în opunere cu dualismul parsistic şi cu politeismul
crăenilor săi. Deplinătatea lui Dumnezeu se descrie în Coran
numărîndu-se nouăzeci şi nouă de atribute sau numiri ale sale, care
însă nu se află toate într-un loc, ci sînt împrăştiate pe ici-colo.
Dumnezeu este înconjurat de un stat de îngeri, care îl laudă şi sînt
pururea paraţi ca să-i servească; îngerii sînt fără păcat şi nu au
trebuinţe trupeşti. Între ei sînt patru arhangheli, şi anume: Gjibrail
(Gavriil), numit şi "Duhul" sau "Duhul sfînt", care i-a revelat lui
Mohammed Coranul în fragmente; Michael, îngerul păzitor al jidovilor;
Israf âl (Rafael), care va suna în trîmbiţă, la judecata de apoi, şi Asrael,
îngerul morţii. Asupra iadului (Gjehannam) domneşte îngerul Mâlik, iar
portarul raiului este îngerul Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a
stînga fiecărui om şi înseamnă într-o carte faptele sale. Îngerii Munkar
şi Nakâr cer socoteală de la fiecare mort în mormînt. Dracul, numit
Iblâs (corupt din "diavolos") sau Şeitan (Satan), dintru început, era
înger, fu însă alungat din rai, pentru că n-a voit să se închine lui Adam.
O clasă mai jos dect îngerii sînt duhurile (Gjinn corupt din
"genius"), care sînt create din foc; acestea, e drept, că sînt înzestrate
cu puteri suprafireşti, totuşi au, asemenea cu oamenii, şi cerinţe
trupeşti şi sînt supuse morţii. Duhurile necredincioase caută să intre în
ceruri şi să iscodească planurile lui Allah, însă îngerii aruncă în ei cu
stele şi-i ard pînă la cenuşă.
Asupra îngerilor şi duhurilor stau oamenii; ei sînt clasa cea mai
înaltă de fiinţe, fără păcat strămoşesc, prin căderea lui Adam,
deoarece acestuia i s-a iertat păcatul, în urma căinţei sale. Totuşi,
oamenii sînt aplecaţi la păcat, conform firii lor.
Revelaţiunea lui Dumnezeu este vizibilă în lume prin lucrurile sale
măreţe. Deoarece, însă, omul pururea se abate de la Dumnezeu prin
neştiinţă şi răutate, Dumnezeu a trimis în lume profeţi, dintre care cei
mai de frunte sînt Avraam, "prietenul lui Dumnezeu", Moise, Isus fiul
fecioarei Măria, cel înzestrat cu semne lămurite şi cu duhul, şi în fine
cel mai deplin dintre toţi, Mohammed, pecetea profeţilor, care
adevereşte şi încheie toate revelaţiunile anterioare. El este prezis în
scripturile jidovilor şi ale creştinilor, însă acestea fură falsificate. El este
un muritor de rînd, care n-a venit cu alte semne şi minuni, decît cu
versurile Coranului, ca un îndemnător şi binevestitor. Cînd va veni
asupra lumii judecata de apoi, pe care a vestit-o, aceasta nimeni nu o
ştie, decît numai singur Dumnezeu. Însă, înainte de aceea, vor veni
minuni şi spaime, precum arătarea lui Mahdâ, a "conducătorul",
venirea lui Antichrist Ed-Dagjgjâl, a doua venire a lui Isus, care apoi va
muri şi va fi înmormîntat în Medina, turbarea lui Gog şi Magog, trîmbiţa
lui Israfâl şi în fine cotropirea cerului şi a pămîntului.
Alte învăţături ale Islamului, precum predestinarea şi fatalismul,
nu sînt exprimate cu acurateţă în Coran. Lîngă locuri, care seamănă să
propage o libertate absolută a voinţei, se află şi locuri ca acestea: "Noi
am legat destinul fiecărui om de gîtul său" şi "Dumnezeu duce în
rătăcire pe cine voieşte şi ocîrmuieşte pe cine voieşte". Pe lîngă
acestea, se mai află învăţătura despre tabla pe care sînt scrise faptele
oamenilor din vecie. Nehotărîrea Coranului în privinţa aceasta şi a altor
puncte a avut ca urmare războaie crunte religioase şi formarea de
secte, deşi Mohammed credea că a relevat o carte lămurită. Cele patru
şcoli ortodoxe ale Islamului sînt: Hanefiţii, Şafiiţii, Malikiţii şi Hambaliţii.
Cele două secte mari ale Islamului sînt Sunniţii, care recunosc
tradiţiunea păstrată de la Mohammed şi legitimitatea celor trei califi
dintîi, şi Şiiţii, care leapădă amîndouă.
Un rău foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei,
uşurinţa divorţului, în general inferioritatea femeii şi instituirea sclaviei;
însă pentru aceasta Mohammed tocmai nu este responsabil; el şi aici s-
a manifestat ca reformator şi a căutat şi aici să îmbunătăţească lucrul,
fără însă ca să se poată ridica de asupra relaţiunilor sociale ale
timpului său.

V
Istoria roabei Tavaddud
Cauza, de ce citez eu episodul acesta aici, o va înţelege lesne
onoratul cititor. Este o istorie din vestitul ciclu de basme arabe
cunoscute sub numele de "1001 de nopţi". Deoarece împrejurările nu
mi-au încuviinţat să iau eu însumi în mînă textul arab, a trebuit să mă
mulţumesc cu reproducerea traducerii germane a lui Max Hennig (în
"Reclams Universalbibliothek", Nr. 3829-3830, pag. 136 ss.), de aceea
corectitudinea traducerii cade pe seama răspunderii lui Henning. Din
istoria aceasta sînt pentru noi de interes mai cu seamă nopţile 445-
448, în care se arată în ce fel tratează moslemii Coranul lor,
efectuîndu-se aici un examen formal asupra Coranului.
Înainte de toate, să redăm pe scurt istoria roabei Tavaddud pînă la
nopţile sus amintite: Un negustor avut din Bagdad rămase lung timp
fără copii. În fine, fu auzită rugăciunea sa şi Dumnezeu îi dărui un fiu,
ca să-l moştenească. După moartea bătrînului, însă, fiul isprăvi
întreaga avere, încît îi mai rămase numai o roabă cu numele Tavaddud,
care era de o frumuseţe rară şi foarte învăţată. La cererea roabei,
tînărul negustor se înduplecă să o vîndă califului Harun-Er-Raşid,
pentru preţul de 10.000 de dinari. Califului i se pare preţul enorm, el
deci, declară că-l va plăti numai în acel caz, dacă roaba în adevăr
posedă cunoştinţele cu care se laudă. Urmează, deci, în prezenţa
califului, un examen din retorică, poezie, logică, ştiinţa Coranului,
jurisprudenţă, teologie, medicină, astronomie, matematică, filosofie
etc. Examenul asupra Coranului sună ad verbum:
Sfîrşitul nopţii 445
...Atunci se sculă coranistul şi se aşază înaintea ei (a roabei
Tavaddud) şi o întrebă: "Ai citit cartea lui Dumnezeu, cel prea înalt, şi
eşti ispitită în versurile ei, în locurile cele dezrădicatoare şi cele
dezrădicate, în versurile cele îndoioase şi cele întunecoase şi în surele
mekkane şi cele medinense?" Ea răspunde: "Da!" şi el întrebă, deci:
"Numeşte-mi, deci, numărul surelor Coranului precum şi al decadelor şi
versurilor sale, şi spune-mi cîte litere se află în Coran, cîte postraţiuni
se amintesc în el, cîţi profeţi se numesc, cîte sure medinense şi cîte
mekkane sînt şi, în fine, cîte paseri se amintesc acolo?" Ea răspunde:
"O, Domnul meu, în ce priveşte surele, ele sînt 114, din care 70 sînt
sure mekkane şi 44 medinense. Numărul decadelor sale este de 621,
numărul versurilor sale este 6236, numărul cuvintelor sale este 79.439,
iar numărul literelor sale este 323.670, şi cititorul primeşte pentru
fiecare literă zece binecuvîntări. Cît priveşte prostaţiunile, sînt zece de
toate,
Noaptea 446
şi numele celor douăzeci şi cinci de profeţi se numeşte în Coran, şi
anume Adam, Noe, Avraam, Ismael, Isaac, Iacob, Iosef, Eliseu, Iona,
Salih, Hud, Şoeib, David, Solomon, Zul-Kifl, Idrâs, Elia, Ioan, Zacharia,
Iov, Moise, Aaron, Isus şi Mohammed - binecuvîntările şi mîntuirea lui
Dumnezeu peste ei cu toţii! - Cît priveşte în fine paserile sau în general
făpturile înaripate, se numesc de nouă feluri: musca, albina, gîza,
furnica, pupăza, corbul, lăcusta, paserile Ababil şi paserea lui Isus -
pace peste el! - care este liliacul". - "Bine, acum spune-mi care este
cea mai de căpetenie sură în Coran?" - "Sura vacii" - "Şi care este cel
mai măreţ vers în ea?" - "Versul tronului (II, 256); acesta are 50 de
cuvinte, din care fiecare aduce"50 de binecuvîntări". - "În care vers sînt
nouă minuni?" - "În care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: în facerea
cerurilor şi a pămîntului, în schimbarea nopţii şi a zilei, în corăbiile care
pătrund marea spre folosul oamenilor, în ceea ce trimite Dumnezeu din
cer ca apă, să învie pămîntul din moartea sa, întru răspîndirea tuturor
vietăţilor, întru ocîrmuirea vînturilor şi a nourilor, care plutesc fără
răsplată între cer şi pămînt, sînt destule semne pentru poporul înţelept
(II, 159)" - "Bine; acum spune-mi care vers este cel mai drept?" -
"Acela în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Dumnezeu porunceşte
dreptate şi bunătate şi daruri pentru rude; şi El opreşte răutate şi fapta
rea şi nedreptate". "Care vers este cel mai plin de poftă?" - "Acela în
care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Oare pofteşte fiecare din ei să intre
în grădina plăcerii?" - "Şi care vers este cel mai plin de nădejde?" - "În
care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Spune: O, voi, servii mei, care aţi
păcătuit împotriva voastră înşivă, nu deznădăjduiţi în îndurarea lui
Dumnezeu doară iartă toate păcatele, El este iertător, îndurat". - "Bine,
acum spune-mi după care citinţă citeşti tu?" - "După citinţa celor din
rai, după citinţa lui Nafi". "În care vers Dumnezeu îi lasă pe profeţi să
minţească?" - "În acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Şi ei
aduseră cămaşa lui pătată cu sînge străin (conf. XII, 18); ei adică fraţii
lui Iosif". "Spune-mi acum în care vers Dumnezeu îi lasă pe cei
necredincioşi să spună adevărul?" - "În acel vers în care Dumnezeu, cel
preaînalt, zice: Jidovii zic. Creştinii n-au temei pentru credinţă, iar creş-
tinii zic: Jidovii n-au temei pentru credinţă: şi totuşi amîndoi citesc
scriptura şi amîndoi au dreptate (conf. II, 107)". - "În care vers vorbeşte
Dumnezeu despre sine însuşi?" "În acel vers în care Dumnezeu, cel
preaînalt, zice: Nu am făcut duhurile şi oamenii decît ca să-mi
servească". "În care vers vorbesc îngerii?" "În acel vers în care
Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Noi însă vestim lauda ta şi te sfinţim (II,
28)". - "Acum lămureşte-mă asupra formulei: Eu caut adăpost la
Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre". "Această formulă
după porunca lui Dumnezeu trebuie fiecare să o rostească înaintea
citirii Coranului, ceea ce o dovedesc cuvintele lui Dumnezeu, cel
preaînalt, care sună: Dacă citeşti Coranul, caută adăpost la Dumnezeu
înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre". - "Cum sună formula
adăpostului şi ce diferenţe sînt în formulă?" - "Unii spun: Caut adăpost
la Dumnezeu, cel ce aude, ştie, înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre;
alţii iarăşi spun: Caut adăpost la Dumnezeu, cel tare. Cea mai bună
variantă însă este aceea pe care o întrebuinţează măreţul Coran şi
care s-a păstrat în Sunna. Şi dacă profetul - Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - deschidea Coranul, zicea de
obicei: Caut adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu
pietre. Tot aşa se istoriseşte de către Nâfi, care se reazimă iarăşi pe
tradiţia lui tătîne-său, că trimisul lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - dacă noaptea se scula la
rugăciune, se ruga astfel: Dumnezeu este mare peste toate lucrurile;
laudă Lui neîncetat, dimineaţa şi seara! Apoi, de obicei urma: Caut
adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre, şi înaintea
şoptirii şi amăgirii dracilor. Apoi mai zice Ibn Abbâs - Dumnezeu să-i
fericească pe amîndoi - după tradiţiune: Cînd s-a pogorît Gabriel pentru
întîia dată asupra profetului - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i
dăruiască mîntuire - l-a învăţat el să caute adăpost la Dumnezeu şi i-a
zis: Spune, o, Mohammed: Caut adăpost la Dumnezeu, cel ce aude
ştie; apoi spune: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat! Apoi
citeşte în numele Domnului tău, care a făcut pe om din sînge închegat!
(XCVI, 1.2.)" - Cînd auzi coranistul cuvintele ei, se minună el despre
expresiunea ei, elocvenţa ei şi ştiinţele ei eminente, însă totuşi o în-
trebă mai departe şi-i zise: "O, copilă, ce spui tu la cuvîntul lui
Dumnezeu, cel preaînalt: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv,
îndurat? Este acesta un vers din Coran?" "Ea răspunse: "Da cuvintele
acestea sînt un vers din Coran şi se află în sura furnicii (XXVI, 32); mai
departe, stau ele ca vers tot între două sure şi multă dispută este
asupra lor între învăţaţi", - "Bine;
Noaptea 447
Acum spune-mi, formula: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv,
îndurat, de ce nu stă la începutul surei căinţei (IX)?" Ea răspunse: "Cînd
fu trimisă sura căinţei spre dezlegarea legămîntului, care era între
profet Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - şi
idolatri, îl trimise el pe Ali, fiul lui Abu Tâlib - Dumnezeu să cinstească
faţa sa - cu sura căinţei într-o sărbătoare la ei, şi le citi aceasta fără să
citească formula: În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat". -
"Spune-mi acuma, ce preferinţă şi binecuvîntare se află în această
formulă?" - "Tradiţiunea spune că profetul - Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - a zis: Nu se spune Bismillâh
asupra unui lucru fără ca să aducă binecuvîntare: şi mai departe: A
jurat Domnul măririi pe mărirea sa ca această formulă nicicînd să nu se
rostească asupra unui bolnav, fără ca acesta să se vindece de boala
sa. Mai departe se zice că atunci cînd Dumnezeu a creat tronul său,
acesta se clătina foarte încolo şi încoace, atunci scrise el asupra lui cu-
vintele: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat, şi îndată încetă
să se clatine. Şi cînd s-a descoperit din cer Bismillâh profetului -
Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - zise el: Sînt
scutit de trei lucruri, de scufundare în pămînt, de schimbare în chip de
animal şi de înecare. Şi în adevăr preferinţele lui Bismillâh sînt mari şi
binecuvîntările sale multe, încît numărătoarea lor ar dura lung timp.
Despre trimisul lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i
dăruiască mîntuire - spune tradiţiunea că el ar fi vorbit şi următoarele:
Dacă un om în ziua învierii va fi adus înaintea lui Dumnezeu, şi El va ţi-
ne socoteala cu dînsul şi nu va afla fapte bune la el şi va porunci: pot
să-l arunce în focul iadului şi omul va zice: Dumnezeul meu, tu nu te
porţi cu mine după dreptate; şi dacă Dumnezeu, cel puternic, măreţ,
va întreba atunci: De ce? Iar omul va zice: Pentru că Tu însuţi Te
numeşti cel milostiv, îndurat, şi totuşi voieşti să mă pedepseşti cu focul
iadului - atunci Dumnezeu, cel preamărit, va zice: Eu sînt cel ce Mă
numesc cel milostiv, îndurat; mergeţi de duceţi pe servul meu în rai
întru îndurarea mea, căci eu sînt cel mai îndurat între înduraţi" - "Bine;
spune-mi cum a fost originea întrebuinţării lui Bismillâh?" - "Cînd
Dumnezeu, cel preaînalt, a trimis din cer Coranul, scriseră ei: în
numele tău, o, Dumnezeule; atunci a descoperit Dumnezeu, cel
preaînalt, cuvintele: Spune: Chemaţi-l pe el Dumnezeu sau chemaţi-l
Cel Milostiv în ziua cînd vă rugaţi, căci el are cele mai frumoase numiri
- atunci scriseră ei: În numele lui Dumnezeu, cel milostiv. Iar cînd s-a
descoperit cuvîntul: Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu, nu este
Dumnezeu afară de El, cel milostiv, îndurat - atunci scriseră ei: În
numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat". Cînd auzi coranistul
cuvintele ei, plecă capul şi zise pentru sine: "În adevăr, aceasta este
minune peste minune! Cum a disputat copila aceasta despre originea
lui Bismillâh! Pe Dumnezeu, nu merge altfel, trebuie să-i pun o cursă,
că poate aşa să o biruiesc!" Apoi zise către ea: "O, copilă, a trimis
Dumnezeu întreg Coranul deodată din ceruri, sau l-a descoperit din
secţiuni?" Ea răspunse: "Gavriil cel credincios - pace asupra sa - îl
aduse de la Domnul veacurilor asupra profetului său Mohammed,
domnul profeţilor şi pecetea profeţilor, cu poruncă şi oprelişte, cu
făgăduinţă şi ameninţare, cu istorii şi pilde, în decurs de douăzeci de
ani în versuri deosebite, cum tocmai o cereau împrejurările" - "Bine;
acum spune-mi care sură fu întîi trimisă asupra trimisului lui Dumnezeu
- Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire?" "După Ibn
Abbâs, sura sîngelui închegat (XCVI), după Gjabâr Ibn Abdallâh însă
sura celui acoperit (LXXIV), care merse înaintea tuturor celorlalte sure
şi versuri". - "Care vers fu descoperit la sfîrşit?" "Cel de pe urmă vers
care fu trimis asupra lui este versul care vorbeşte despre uzură, după
alţii însă versul: Cînd vine ajutorul lui Dimnezeu şi biruinţa (CX, 1)". -
"Bine, acum spune-mi numărul tovarăşilor care pe timpul trimisului lui
Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire -
culeseră Coranul". - "De ei sînt patru Ubai Ibn Kaab, Zeid Ibn Thâbit,
Abu Obeide Amir Ibn El-Gjarrâh şi Othmân Ibn Affân - Dumnezeu pe toţi
să-i fericească!" - "Bine; acum spune-mi cititorii de la care s-au primit
cetinţele". - "Sînt de asemenea patru: Abdallâh Ibn Masud, Ubai Ibn Ka-
ab, Maâz Ibn Gjabal şi Sâlim Ibn Abdallâh". - "Ce zici la cuvîntul
preaînaltului Dumnezeu: Şi ce se jertfeşte pe pietre". - "Sub pietre se
înţeleg idolii, care se aşezară şi se adorară în locul lui Dumnezeu, ceea
ce să ferească preaînaltul Dumnezeu". - "Ce zici la cuvîntul
preaînaltului Dumnezeu: Tu ştii ce este în sufletul meu şi eu nu ştiu ce
este în sufletul tău (V, 116)?" - "Cuvintele înseamnă: Tu cunoşti fiinţa
mea cea adevărată şi ceea ce este în mine şi eu nu ştiu ceea ce este în
tine; şi dovadă pentru aceasta este acest cuvînt al Său: Tu eşti cel ce
cunoşti din temelie cele ascunse; şi se mai zice: Tu cunoşti fiinţa mea,
dar eu nu cunosc fiinţa Ta". - "Ce ştii despre cuvintele: O, voi, credin-
cioşilor, nu vă opriţi voi înşivă lucrurile cele bune, pe care vi le-a
încuviinţat Dumnezeu". - "Şeicul meu - Dumnezeu să se îndure de el! -
mi-a istorisit că Ed-Dahhâk a spus: Au fost odată între moslemi oameni
care au spus: Voim să ne ciuntim şi să ne îmbrăcăm cu saci; după
aceasta a fost trimis versul acesta. Kutâde însă susţine că versul
acesta a fost descoperit din cauza unor tovarăşi ai trimisului lui Dum-
nezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi şă-i dăruiască mîntuire! -
aceşti tovarăşi au fost Aii Ibn Abu Tâlib, Othmân Ibn Musab şi alţi cîţiva,
care au zis: Voim să ne castrăm, voim să îmbrăcăm haine de păr şi să
purtăm o viaţă călugărească; după aceea s-a descoperit versul
acesta". - "Ce ştii despre cuvîntul lui Dumnezeu, cel preaînalt: Şi
Dumnezeu şi l-a luat pe Avraam ca prieten?" (IV, 124) - "Prietenul lui
Dumnezeu este cel nevoiaş, cel sărman, iar după altă zicală cel iubitor,
care s-a retras cu totul de la lume spre Dumnezeu, cel preaînalt, şi a
cărui retragere este slobodă de toată stingherirea". Cînd văzu
coranistul că vorba ei vine ca nourii şi că ea răspunde fără preget, se
ridică el pe picioarele sale şi zise: "Îl chem pe Dumnezeu ca martor, o,
stăpîne al credincioşilor, că această copilă este mai versată în Coran
decît mine!" Acum spuse copila: "Voi să-ţi pun numai o singură
întrebare, dacă îmi vei răspunde, atunci este bine; dacă însă nu, atunci
te voi dezbrăca". Şi stăpînul credincioşilor strigă: "Întreabă-l!" "Atunci îl
întreabă ea: "Care vers conţine 23 de Kâf, care 16 Mâm, care 140 de
Ain şi în care pericopă lipseşte glorificarea lui Dumnezeu?" - Coranistul
nu putu să răspundă la aceasta şi ea strigă: "Dezbracă hainele tale!"
Atunci dezbracă el hainele sale, pe cînd ea zise: "O, stăpîne al
credincioşilor, versul cel cu 16 Mâm stă în sura lui Hud şi cuvintele
Dumnezeului preaînalt sună: S-a zis: O, Noe, coboară-te cu pacea
noastră şi cu binecuvîntări asupra ta (XI, 50). Versul cel cu 23 de Kâf
stă în sura vacii şi este versul credinţei, iar versul cu cei 140 de Ain
este în sura zidurilor şi sună: Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din
poporul său pentru timpul hotărît de Noi, aşadar cîte doi ochi de
fiecare. În fine, pericopa în care lipseşte glorificarea sînt cele trei sure:
S-a apropiat ora, s-a despicat luna, sura celui îndurat şi sura celei ce se
întîmplă (Surele LIV, LV şi LVI). Coranistul, cînd auzi aceasta, ieşi afară
ruşinat fără haine...
Urmează deci examenul din celelalte ştiinţe, tot cu acelaşi succes
eminent, încît califul ajunse în extaz de mirare şi porunci să se dea
100.000 de dinari stăpînului roabei Tavaddud. La încuviinţarea
califului, ca Tavaddud să roage ceva ce doreşte, cere ea ca să fie
înapoiată stăpînului ei. Aceasta se şi întîmplă şi ea mai primeşte în dar
5000 de dinari, iar stăpînului ei se denumeşte pe viaţă tovarăş la masa
califului şi primeşte în fiecare lună cîte 1000 de dinari în dar de la calif.
În episodul reprodus, citatele din Coran sînt foarte libere, de aceea cu
anevoie s-ar putea fixa locul lor, dacă se ia în considerare că unele
versuri se repetă în Coran de nenumărate ori. Istorisirea aceasta este
de tot instructivă pentru felul cum obişnuiesc moslemii să trateze
Coranul în teologia lor. Vedem că la ei se află aceeaşi scădere ca şi
teologia jidovilor, anume jocul cu cuvintele. Vedem că fiecare vers şi
fiecare cuvinţel îşi are tîlcuirea sa, ba chiar literele joacă un rol însem-
nat în exegeză. Aşa a dispărut cu timpul simţul istoric al tîlcuitorilor şi
s-a făcut loc unui haos de explicări şi tradiţiuni adesea cu totul fără
noimă.
Dr. Silvestru Octavian Isopescul
(1910)

CORANUL

I
SURA CARE DESCHIDE CARTEA
Din Mekka şi este cu şapte semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Laudă lui Dumnezeu, Domul veacurilor,
2. celui milostiv, îndurat,
3. ce domneşte în ziua judecăţii.
4. Ţie voim să-ţi servim şi la Tine să ne rugăm.
5. Ocîrmuieşte-ne pe drumul cel drept,
6. pe drumul celora de care te-ai îndurat,
7. nu al celor asupra cărora eşti înfuriat, şi nu al celor ce
rătăcesc.

II
SURA VACII
Din Medina şi este cu două sute optzeci şi şase de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM. Aceasta este cartea în care nu e îndoială; ea este
ocîrmuirea celor cuvioşi,
2. care cred în cele tainice şi împlinesc rugăciunea şi fac
milostenii din aceea ce le-am dat Noi lor
3. şi care cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie şi ce s-a trimis înaintea
ta şi se încred în lumea de apoi.
4. Aceia şpetrec] în ocîrmuirea Domnului lor şi le va merge bine.
5. Pentru cei ce nu cred e însă tot una, ori de-i îndemni sau ba: ei
nu cred.
6. Dumnezeu a pus pecete pe inimile şi auzul lor şi un văl asupra
vederii lor şi pentru ei este pedeapsă mare.
7. Unii dintre oameni spun: "Noi credem în Dumnezeu şi în ziua
de apoi", şi ei [totuşi] nu sînt între cei credincioşi.
8. Ei îl înşală pe Dumnezeu şi pe cei credincioşi, însă ei îşi înşală
numai sufletul, fără să ştie.
9. În inimile lor e boală şi Dumnezeu le măreşte boala, însă lor [li
se cade] pedeapsă dureroasă, pentru că sînt minciunoşi.
10. Dacă li se spune: "Nu faceţi stricăciune pe pămînt!", zic ei:
"Dar noi facem bine!"
11. Oare nu sînt ei cei ce fac stricăciune şi totuşi nu voiesc să o
ştie?
12. Şi dacă li se spune: "Credeţi cum cred oamenii!" zic ei: "Să
credem precum cred proştii?" Oare nu sînt ei înşişi proşti şi
totuşi nu o ştiu?
13. Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: "Noi credem!", cînd
petrec însă într-ascuns cu Satanele lor, zic ei: "[Sîntem doar cu
voi, ne batem numai joc de ei".
14. Dumnezeu îşi bate joc de ei şi-i face să rămîie rătăcind în
fărădelegea lor.
15. Ei sînt cei ce au cumpărat rătăcire în loc de ocîrmuire, însă
negoţul lor nu le aduce cîştig şi ei nu sînt bine ocîrmuiţi.
16. Ei seamănă cu cel ce aprinde focul, şi dacă a luminat [focul]
ceea ce e împrejurul său, ia Dumnezeu lumina şi-i lasă pe ei în
întunecime, [încît] nu văd [nimica].
17. Surzi, muţi, orbi sînt ei şi totuşi nu se căiesc.
18. Sau asemenea: [cînd cade] ploaie repede din cer întru
întunecime, tunet şi fulger, bagă ei degetele în urechi din
pricina trăsnetelor, de frică de moarte, Dumnezeu însă îi
împresură pe cei necredincioşi.
19. Fulgerul împiedică, răpeşte vederile lor; el le luminează toate
[şi ei] umblă în el, şi dacă s-a întunecat asupra lor, stau
[împietriţi], şi dacă ar voi Dumnezeu, le-ar lua auzul şi văzul,
căci Dumnezeu le poate pe toate. O, voi, oamenilor, serviţi
Domnului vostru, care v-a făcut pe voi şi pe înaintaşii voştri,
poate vă veţi teme de El.
20. El v-a făcut vouă pămîntul covor şi cerul boltă; El trimite apă
din ceruri şi scoate prin ea roduri pentru susţinerea voastră,
deci nu-l faceţi pe nimenea asemenea lui Dumnezeu cu ştirea
voastră.
21. Şi dacă staţi la îndoială despre cele ce le-am trimis Noi robului
Nostru, atunci aduceţi măcar o sură asemenea şi chemaţi
martorii voştri cei afară de Dumnezeu, dacă iubiţi adevărul.
22. Şi de nu o faceţi aceasta - doar nici o puteţi face - atunci
temeţi-vă de focul care arde oameni şi pietre [şi] este pregătit
pentru cei necredincioşi.
23. Deci vesteşte celor ce cred şi fac cele bune că pentru ei sînt
grădini pătrunse de rîuri pe de supt; de cîte ori vor primi de
acolo roduri, vor zice: "Acestea sînt pe care le-am primit acum
înainte". Şi li se vor da roduri de asemenea. Şi ei vor avea
acolo muieri curate şi vor petrece acolo în veci.
24. Dumnezeu nu se ruşinează dacă ia pilde de la muşte şi fiinţe
mai mici, în ceea ce-i priveşte însă pe cei ce cred, aceia ştiu că
numai adevărul vine de la Domnul lor; iar cei ce nu cred, aceia
zic: "Ce voieşte Domnul cu această pildă?" Prin aceasta îi mo-
meşte El pe mulţi şi-i îndreaptă pe mulţi, însă pe nimenea nu-l
duce în rătăcire, decît pe cei nelegiuiţi.
25. Cei ce rup legămîntul lui Dumnezeu, după ce a fost încheiat, şi
despărţesc ceea ce a poruncit Dumnezeu să se împreune şi fac
stricăciune pe pămînt, aceia sînt cei ce vor fi pierduţi.
26. Cum de nu credeţi în Dumnezeu? Doar aţi fost morţi şi El v-a
înviat; apoi vă va omorî, apoi vă va învia, apoi la El vă veţi
întoarce.
27. El este acela care v-a făcut vouă toate cîte sînt pe pămînt, apoi
s-a suit în cer şi a făcut cele şapte ceruri unul ca altul şi El le
ştie pe toate.
28. Şi cînd a zis Domnul tău îngerilor: "Voi să pun pe pămînt un
locţiitor!" au zis ei: "Vrei să pui pe unul care face stricăciuni
acolo şi varsă sînge? Însă noi vestim lauda Ta şi Te sfinţim!" El
zise: "Eu ştiu ceea ce nu o ştiţi!"
29. Şi El îl învăţă pe Adam numele tuturor lucrurilor, deci le arătă
pe acestea îngerilor şi zise: "Vestiţi-Mi numele acestora, dacă
ţineţi la adevăr".
30. Ei ziseră: "Mărire Ţie! Nu ştim decît ceea ce ne-ai învăţat, doar
tu eşti cel ştiutor, înţelept!"
31. El zise: "O, Adam, vesteşte-le numele acestora!" Şi după ce le
vesti numele zise El: "Oare nu v-am spus, Eu ştiu taina
cerurilor şi a pămîntului şi ştiu ceea ce descoperiţi şi ceea ce
tăinuiţi".
32. Deci spuseră îngerilor: "Prosternaţi-vă înaintea lui Adam".
Atunci se prosternară, numai diavolul nu voi, ci se îngîmfă şi se
făcu necredincios.
33. Iar Noi ziserăm: "O, Adam, să locuieşti tu şi muierea ta în
grădină şi să mîncaţi din ea cu prisosinţă de undo voiţi; dar de
arborele acesta să nu vă apropiaţi, ca să nu fiţi între cei
nelegiuiţi!"
34. Satan însă îi împinse şi-i alungă, ca să nu mai petreacă acolo,
şi Noi ziserăm: "Depărtaţi-vă de acolo! Duşmani să fiţi unul
altuia! Pe pămînt să aveţi locuinţă şi cele trebuincioase pînă la
un timp".
35. Şi Adam învăţă cuvinte de la stăpînul său şi se întoarse la El,
căci El este iertător, îndurat.
36. Noi am zis: "Depărtaţi-vă de aici cu toţii; dar de la Mine vine la
voi ocîrmuire, şi cel ce urmează ocîrmuirii Mele nu va şti nici
de frică, nici de întristare.
37. Şi cei ce nu cred şi se leapădă de semnele Noastre vor fi
tovarăşii focului; acolo vor rămîne în veci".
38. O, voi, fiii lui Israel, aduceţi-vă aminte de binele ce vi l-am
făcut şi păstraţi legămîntul Meu, căci şi Eu voi păstra
legămîntul vostru, şi temeţi-vă de Mine şi credeţi în ceea ce v-
am trimis spre întărirea celor ce le-aţi primit şi nu fiţi cei dintîi
care nu cred în aceasta şi nu vindeţi semnele Mele pentru un
preţ mic, ci numai de Mine temeţi-vă.
39. Şi nu îmbrăcaţi adevărul cu deşertăciunea şi nu acoperiţi
adevărul, măcar că-l cunoaşteţi.
40. Deci împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi umiliţi-vă cu cei
ce se umilesc.
41. Voi porunciţi oamenilor cucernici şi uitaţi de sufletele voastre?
Şi citiţi scriptura? Nu voiţi s-o pricepeţi?
42. Căutaţi adăpost la răbdare şi la rugăciune, care e grea, numai
nu pentru cei ce sînt umiliţi.
43. Cei ce cred că vor grăbi odinioară înaintea Domnului lor şi se
vor întoarce la El.
44. O, fiii lui Israel, aduceţi-vă aminte de binele ce vi l-am făcut; Eu
doar v-am ales înaintea făpturilor.
45. Şi temeţi-vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul
şi nu se primeşte pentru el mijlocire, nici se ia pentru el preţ
de răscumpărare şi nici li se poate ajuta sufletelor.
46. Doar Noi v-am mîntuit pe voi de neamul lui Faraon, care vă
asuprea cu pedepse grele, înjunghia copiii voştri şi lăsa să
trăiască numai muierile voastre, şi întru aceasta a fost mare
ispită de la Domnul vostru.
47. Noi am despicat pentru voi marea şi v-am mîntuit şi am înecat
neamul lui Faraon, pe cînd priveaţi voi.
48. Cînd am făcut mărturie cu Moise prin patruzeci de nopţi, atunci
v-aţi ales viţelul, pe cînd el nu era de faţă, şi aţi fost nelegiuiţi.
49. Atunci v-am iertat Noi, doar că să fiţi mulţumitori.
50. Deci i-am dat Noi lui Moise Scriptura şi Furkânul, ca doar să fiţi
bine îndreptaţi.
51. Atunci zise Moise poporului său: "O, poporul meu, voi aţi
spurcat sufletele voastre prin aceea că v-aţi ales viţelul, deci
întoarceţi-vă la făcătorul vostru şi omorîţi-vă sufletele voastre:
aceasta va fi bine pentru voi la făcătorul vostru şi El se va
întoarce către voi, căci El este iertător, îndurat".
52. Şi cînd aţi zis: "O, Moise, nu-ţi vom crede, pînă nu-l vom vedea
pe Dumnezeu făţiş!", atunci v-a apucat furtuna cînd priveaţi
voi.
53. Noi v-am înviat atunci din moartea voastră, ca să fiţi
mulţumitori.
54. Şi Noi am lăsat să vă umbrească nourii şi am trimis asupra
voastră manna şi potîrnichele: "Mîncaţi din bunătatea ce v-am
dat-o spre trebuinţa voastră!" Iar ei n-au fost nedrepţi faţă de
Noi, ci au fost nedrepţi numai faţă de ei înşişi.
55. Noi am zis: "Intraţi în cetatea aceasta şi mîncaţi din ea pînă vă
veţi sătura şi intraţi în poartă cu umilinţă şi ziceţi: «Hittatun!».
Noi vă vom ierta păcatele voastre şi-i vom spori pe cei buni".
56. Însă cei nelegiuţi au schimbat alt cuvînt în loc de ceea ce li s-a
spus, şi Noi am trimis asupra celor nelegiuiţi mînie din cer,
pentru că s-au lepădat de adevăr.
57. Şi cînd Moise ceru apă pentru poporul său am zis Noi: "Loveşte
cu toiagul tău stînca!" şi au curs din ea douăsprezece izvoare,
ca să cunoască toţi oamenii fîntînile lor: "Mîncaţi şi beţi din
ceea ce v-a dat Dumnezeu şi nu faceţi răutăţi pe pămînt".
58. Şi cînd aţi spus: "O, Moise, nu putem suferi tot acelaşi fel de
bucate; roagă-te pentru noi la Domnul tău să ne dea nouă
ceea ce scoate la iveală pămîntul; legume, castraveţi, usturoi,
linte şi ceapă!" zise el: "Voiţi să alegeţi ce e mai rău în loc de
ce e mai bun? Coborîţi-vă în Egipet şi acolo veţi avea ce aţi
cerut!" Şi veni asupra lor înjosire şi sărăcie şi căzu asupra lor
mînia lui Dumnezeu, şi-i omorîră pe profeţi cu nedreptul şi
pentru că se răsculară şi se arătară duşmănoşi.
59. Însă cei ce cred, fie iudei, sau creştini, sau sabei, dacă numai
cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi fac bine, vor primi
răsplata lor de la Domnul lor şi nu va veni frică peste ei şi nu
se vor întrista.
60. Iar cînd am încheiat Noi legămîntul cu voi şi am ridicat asupra
voastră muntele, am zis: "Ţineţi cu tărie ceea ce v-am
descoperit şi pomeniţi ceea ce este întru aceea, ca să fiţi
cuvioşi".
61. Atunci v-aţi întors voi de la aceasta şi de n-ar fi fost harul şi
îndurarea lui Dumnezeu asupra voastră, aţi fi fost pierduţi; însă
voi ştiţi ceea ce au păţit aceia din voi care au călcat Sabathul;
Noi le-am zis: "Să fiţi momiţe lepădate!"
62. Şi i-am pus ca pildă pentru cei de faţă şi cei viitori şi ca
îndemnare pentru cei cuvioşi.
63. Iar Moise a spus poporului său: "Dumnezeu vă porunceşte să
junghiaţi o vacă!" Ei ziseră: "Îţi baţi joc de noi?" El zise:
"Ferească Dumnezeu ca să fii unul dintre nebuni!" Ei ziseră:
"Roagă-te pentru noi la Domnul tău, ca să ne arate cum să fie
vaca aceea?" El zise: "Iată, El zise, vaca să nu fie prea bătrînă
şi nici prea tînără, de vîrstă mijiocie şi să faceţi ce vi se va
porunci".
64. "Culoarea ei?" El zice: "Iată, El zice, vaca să fie la culoare
gălbuie-roşietică, plăcută privitorilor".
65. Ei ziseră: "Roagă-te pentru noi la Domnul tău ca să ne arate
cum să fie ea, căci vacile noastre seamănă între ele şi dacă
voieşte Dumnezeu, sîntem bine ocîrmuiţi".
66. El zise: "Iată, El zice ca să nu fie o vacă slăbită, ce ară
pămîntul şi adapă semănătura, ci sănătoasă şi fără greş". Ei
ziseră: "Acum vii cu adevărul!" şi junghiară vaca, dar puţin
lipsea şi n-ar fi făcut aceasta.
67. Dacă aţi omorît pe cineva şi vă certaţi pentru aceasta, va
scoate la iveală Dumnezeu ceea ce aţi ascuns.
68. Şi Noi am zis: "Loviţi-l cadavrul cu o bucată din acea vacă şi
Dumnezeu îndată îl va învia pe mort şi vă va arăta semnele
Sale, ca să veniţi la pricepere".
69. Atunci se învîrtoşiră inimile voastre îndată ca pietrele, sau se
făcură şi mai vîrtoase; căci pietrele - din unele izvorăsc rîurile,
iar altele se despică şi din ele iese apa, iar altele se surpă de
frica lui Dumnezeu, însă Dumnezeu nu e nebăgător de seamă
la ceea ce faceţi.
70. Doriţi voi ca ei să vă creadă? O mare parte din ei a auzit doară
cuvîntul lui Dumnezeu, totuşi l-au schimonosit, deşi l-au
cunoscut şi l-au priceput.
71. Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: "Noi credem!". Dacă
într-ascuns se întîlnesc laolaltă, zic ei: "Voiţi să le povestiţi ce
v-a descoperit Dumnezeu, ca să se certe [cu voi] despre
aceasta înaintea Domnului vostru?"
72. Oare nu pricepeţi că Dumnezeu cunoaşte ceea ce ascund şi ce
descoperă ei?
73. Şi între ei sînt proşti de aceia ce nu pricep scriptura, ci au
numai năluciri şi numai presupuneri, însă vai celor ce scriu
scriptura cu mîna lor şi zic: "Aceasta este de la Dumnezeu!"
pentru ca să-şi cîştige puţină simbrie, însă vai de ei pentru
ceea ce au scris mîinile lor şi vai de ei pentru ceea ce şi-au
agonisit!
74. Ei zic: "Nu ne va atinge focul [iadului], decît numai cîteva zile
numărate!" Spune-le: "Aveţi un legămînt cu Dumnezeu? Doară
nu va frînge Dumnezeu făgăduinţa Sa, sau ziceţi ceva despre
Dumnezeu ce nu o ştiţi?"
75. Într-adevăr, cel ce caută răul şi acela pe care-l îmbrăţişează
păcatul, aceia sînt tovarăşii focului: în el vor rămîne ei în veci.
76. Iar cei ce cred şi fac bine, aceia vor fi tovarăşii raiului, în el vor
rămîne ei în veci.
77. Şi noi am încheiat un legămînt cu fiii lui Israel: "Să nu [serviţi]
altuia, decît numai lui Dumnezeu şi [să vă] purtaţi bine cu
părinţii, rudele, orfanii şi sărmanii [voştri] şi să vorbiţi bine
despre oameni şi să împliniţi rugăciunea şi să daţi milostenie!"
Atunci v-aţi lepădat, afară de puţini din voi, şi v-aţi abătut.
78. Şi noi am încheiat un legămînt cu voi, ca să nu vărsaţi sîngele
vostru şi să nu vă alungaţi pe voi înşivă din locuinţele voastre:
atunci aţi juruit voi şi aţi fost martori.
79. Atunci vă omorîrăţi voi unul pe altul şi alungarăţi o parte din
voi din locuinţele lor. Voi să ajutoraţi între olaltă numai la
fărădelegi şi duşmănii. Şi dacă vin ei la voi încătuşaţi, îi
sloboziţi, şi totuşi v-a fost oprit să-i izgoniţi. Credeţi voi numai
o parte a scripturii şi cealaltă n-o credeţi? Dar ce vor primi
aceia din voi ce se poartă astfel, decît ruşine în viaţa lumească
şi să fie aruncaţi la pedepse mai aspre în ziua învierii? Dumne-
zeu doar nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.
80. Aceştia sînt cei ce-şi cumpără viaţa lumească pentru [preţul
vieţii] celei de apoi. Lor nu li se va uşura pedeapsa şi lor nu li
se va ajuta.
81. Odinioară i-am dat Noi lui Moise scriptura şi lui am lăsat [să-i
urmeze] alţi trimişi şi i-am dat lui lsus, fiul Mariei, semne
desluşite şi l-am întărit cu duhul sfînt. Însă de cîte ori venea un
trimis la voi cu ceva ce nu vă plăcea, eraţi voi îngîmfaţi şi o
parte [din trimişi] o învinuiaţi că ar aduce minuni, iar altă parte
o omorâţi.
82. Însă [jidovii] ziseră: "Inimile noastre sînt cu prepus". Dar
Dumnezeu i-a blestemat pentru necredinţa lor şi numai puţini
fură credincioşi.
83. Şi cînd le veni scriptura din partea lui Dumnezeu spre întărirea
[scripturii] ce era la ei, deşi înainte cerură ajutor împotriva
celor necredincioşi şi deşi a venit la ei ceea ce au cunoscut,
[acum] se lepădară de ea. Însă blestemul lui Dumnezeu este
asupra necredincioşilor.
84. Pentru o nimica vînd ei sufletul lor. Căci ei nu cred din pizmă în
ceea ce a trimis Dumnezeu, că Dumnezeu se descoperă după
plăcerea cui voieşte dintre servii Săi. De aceea şi-au adunat ei
urgie peste urgie. Însă asupra celor necredincioşi [vine] pedea-
psă ruşinoasă.
85. Iar cînd li se spune: "Credeţi în ceea ce a descoperit Dum-
nezeu", zic ei: "Noi credem [numai] la ceea ce s-a descoperit",
şi aşa se leapădă ei de ceea (ce s-a descoperit) mai apoi, deşi
este adevăr şi întăreşte [descoperirile] ce sînt [acum] la ei.
Spune: "De ce aţi omorît profeţii lui Dumnezeu cei de mai
înainte, dacă sînteţi credincioşi?"
86. Cînd a venit la voi Moise cu semne desluşite, atunci v-aţi ales
voi viţelul, cînd nu era el de faţă şi aţi păcătuit.
87. Şi cînd am încheiat Noi cu voi legămîntul şi am ridicat asupra
voastră muntele [zicînd]: "Primiţi ceea ce v-am descoperit cu
putere şi ascultaţi!", au zis ei: "Noi am auzit, însă ne-am
împotrivit" şi fură adăpaţi în inimile lor cu viţelul pentru
necredinţa lor. Spune: "Greutăţi vă porunceşte credinţa
voastră, dacă sînteţi credincioşi".
88. Spune: "De voiţi să aveţi o locuinţă de apoi la Dumnezeu, care
să fie aleasă înaintea celorlalţi oameni, atunci doriţi-vă
moartea, dacă iubiţi adevărul".
89. Dar nicicînd nu voiesc ei aceasta din pricina celor ce le făcură
înainte mîinile lor, însă Dumnezeu îi cunoaşte pe nelegiuiţi.
90. Şi tu vei afla că oamenii aceştia poftesc viaţa chiar mai mult
decît cei ce se închină altor zei; fiecare din ei doreşte să
trăiască o mie de ani, însă nu scapă de pedeapsă chiar dacă ar
trăi [o mie de ani], căci Dumnezeu ştie ceea ce au făcut ei.
91. Spune: "Vai de cel ce este un duşman al lui Gabriel, acesta
doar l-a trimis în inima ta cu îngăduirea lui Dumnezeu, ca să
adeverească cele de nainte spre îndreptare şi veste bună
pentru cei necredincioşi.
92. Vai de cel ce este un duşman al lui Dumnezeu, al îngerilor săi,
al trimişilor săi, al lui Gabriel şi al lui Michael; Dumnezeu este
doar un duşman al necredincioşilor."
93. Şi ţie ţi-am trimis semne desluşite şi cine nu crede în ele decît
cei nelegiuiţi?
94. Dar de cîte ori încheie ei legământul, o parte din ei îl leapădă,
ba chiar cei mai mulţi nu cred.
95. Şi cînd a venit la ei trimisul de la Dumnezeu spre a întări
[descoperirea] ce era la ei, o parte din cei ce au scriptura
lepădă scriptura lui Dumnezeu după spatele lor, ca şi cînd n-ar
şti ei nimic despre aceasta.
96. Ei urmară sfaturilor pe care le născociră Satanii împotriva
împărăţiei lui Solomon, însă Solomon nu era necredincios, ci
Satanii erau necredincioşi şi învăţau pe oameni vraja şi ceea
ce s-a trimis celor doi îngeri din Babei, lui Harut şi Marut. Însă
ei nu-l învaţă pe nimenea, pînă ce nu zic ei: "Noi sîntem o
ispitire, deci nu fi necredincios!" De la ei s-au învăţat [oamenii]
cum se bagă ceartă între bărbat şi muiere; însă ei nu pot să-i
strice nimănui fără îngăduirea lui Dumnezeu. Ei învăţară ceea
ce aduce stricăciune şi nu foloseşte şi totuşi ştiau că cel ce-şi
cumpără acestea n-are parte la viaţa de apoi. Pentru
stricăciune şi-au vîndut sufletul lor; o, de ar pricepe aceasta!
97. Dacă ar fi crezut ei şi ar fi fost cu frica lui Dumnezeu, [ar fi
primit] răsplată mai bună de la Dumnezeu. O, de ar fi priceput!
98. O, voi cei ce credeţi, nu ziceţi: "Raina!", ci ziceţi: "Unzuma!" şi
fiţi ascultători, căci pentru cei necredincioşi este pedeapsă
dureroasă.
99. Cei necredincioşi din poporul scripturii şi păgînii nu doresc să
vie bine asupra voastră de la Domnul vostru, însă Dumnezeu
alege întru îndurarea sa pe cine voieşte, căci Dumnezeu e
mare binefăcător.
100. Dacă ştergem semne [din Coran] sau le uităm, aducem altele
mai bune decît ele sau asemenea cu ele. Oare nu ştii că
Dumnezeu e atotputernic?
101. Oare nu ştii că a lui Dumnezeu este stăpînirea asupra cerurilor
şi a pămîntului şi că afară de Dumnezeu nu aveţi ajutător şi
ocrotitor?
102. Sau voiţi să cereţi voi de la trimisul vostru ceea ce s-a cerut
mai înainte de la Moise? Însă cine schimbă necredinţă pentru
credinţă se abate de la drumul cel drept.
103. Doreşte o parte mare din poporul scripturii ca să vă întoarcă
de la credinţa voastră la necredinţă din pizma sufletului lor,
după ce li s-a făcut dezvăluit adevărul, însă iertaţi şi uitaţi pînă
va veni Dumnezeu cu porunca Sa; Dumnezeu atotputernic.
104. Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenie şi ceea ce faceţi
înainte bine pentru sufletele voastre, aceea veţi afla la
Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie ce faceţi.
105. Ei au zis: "Nu vor intra în rai decît cei ce sînt jidovi sau
creştini!" Acestea sînt dorinţele lor, [tu însă] spune: "Aduceţi
dovada voastră, dacă iubiţi adevărul!"
106. Într-adevăr, cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi se poartă
bine, acela [primeşte] răsplata sa de la Domnul său şi frică [nu
vine] peste el şi nu se întristează.
107. Jidovii spun: "Creştinii n-au [temei] pe nimic". Şi creştinii zic:
"Jidovii n-au [temei] pe nimic" şi totuşi citesc [atît jidovii cît şi
creştinii] scriptura. Asemenea vorbesc şi cei ce nu au
cunoştinţă, însă Dumnezeu va judeca în ziua învierii asupra
certelor lor.
108. Şi cine e mai păcătos decît cel ce opreşte să se pomenească la
templele lui Dumnezeu numele Său şi năzuieşte să le
pustiască?
109. Doar al lui Dumnezeu este răsăritul şi apusul şi încotro vă
întoarceţi, acolo e faţa lui Dumnezeu: căci Dumnezeu este
cuprinzător, înţelept.
110. Ei zic: "Dumnezeu a făcut un copil". Mărire lui! Ba nu! Ale lui
sînt cerurile şi pămîntul: toate ascultă de El.
111. Făcătorul cerurilor şi al pămîntului şi cum hotăreşte un lucru,
atunci spune: "Să fii!" şi este!
112. Cei ce nu ştiu spun: "De-ar vorbi Dumnezeu cu noi sau de-ar
aduce un semn!" Cam asemenea cuvintelor lor au vorbit
înaintaşii lor; inimile lor seamănă întreolaltă. În adevăr, Noi am
adus semne lămurite poporului cunoscător.
113. Noi te-am trimis la adevăr să binevesteşti şi să îndemni, însă
nu vei fi întrebat despre tovarăşii iadului.
114. Şi nu se vor învoi cu tine jidovii şi creştinii pînă ce nu vei urma
legea lor. Spune: "Numai îndreptarea lui Dumnezeu este
îndreptare [adevărată]. În adevăr dacă ai fi urmat ceea ce le
place lor, măcar că ţi-a venit cunoştinţa, n-ai avea de la Dum-
nezeu scut şi ocrotire.
115. Aceia cărora le-am dat Noi scriptura, dacă o vor citi cum
trebuie să se citească, vor crede în ea; iar cei ce nu cred în ea
sînt pierduţi.
116. O, fiii lui Israel, aduceţi-vă aminte de binele ce vi l-am făcut Eu,
v-am ales doar înaintea făpturilor.
117. Şi temeţi-vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul
şi nu se primeşte de la el răscumpărare şi nu-i ajută şi nu este
mîntuire.
118. Şi Domnul cînd l-a ispitit pe Abraam cu porunci pe care le-a
împlinit acesta, a zis: "Eu te aşez ca Imîm asupra oamenilor".
El zise: "Nu vor primi cei nelegiuiţi legămîntul meu".
119. Şi cînd am făcut Noi pentru oameni o casă de adunare şi
adăpost, [am zis]: "Ţineţi locul lui Avraam ca loc de
rugăciune!" Şi am încheiat cu Avraam şi Ismael legămînt.
"Curăţiţi casa mea pentru cei ce o înconjură şi cei ce petrec în
ea, precum şi cei ce se roagă şi se închină în ea".
120. Şi cînd a zis Avraam: "Doamne, fă ţara aceasta liniştită şi
nutreşte cu roduri poporul ei, care crede în Dumnezou şi în
ziua de apoi!", zise El: "Şi pe cel ce nu crede voi să-l hrănesc
cu puţin, apoi însă voi să-l arunc în pedeapsa focului. Vai de
drumul acela!"
121. Şi cînd puseră Avraam şi Ismael temeliile casei, [ziseră ei]:
"Doamne, primeşte-o de la noi, tu eşti doar cel ce aude, ştie!
122. Doamne, fă-ne moslemi şi pe urmaşii noştri [fă-i] un popor
moslem şi arată-ne pravila noastră şi te întoarce spre noi. Tu
doar eşti cel bun şi milostiv.
123. Doamne, ridică întru ei un trimis dintre ei, care să le arate
semnele Tale şi să-i înveţe scriptura şi înţelepciunea şi să-i
curăţească. Tu eşti doar cel puternic, înţelept".
124. Şi cine se leapădă de legea lui Avraam, afară de acela al cărui
suflet este neghiob? Ni l-am ales doar [pe Avraam] acum în
lumea aceasta, iar în cea de apoi va fi el între cei desăvîrşiţi.
125. Cînd i-a zis lui Domnul său: "Fii moslem!", a zis el: "Mă supun
Domnului veacurilor!"
126. Şi Avraam a dat ca moştenire această [lege] fiilor săi, şi Iacov
[asemenea zise]: "O, fiii mei, iată, Dumnezeu v-a ales vouă
credinţa aceasta şi să nu muriţi altfel decît fiind moslemi".
127. Au fost alţi martori cînd moartea s-a apropiat de Iacob? Atunci
a zis el fiilor săi: "Cui îi veţi servi după mine?" Ei ziseră: "Voim
să-i servim Dumnezeului tău şi Dumnezeului părinţilor tăi
Abraam, Ismael şi Isaac, unicul Dumnezeu; Lui voim să ne
supunem".
128. Acest popor s-a trecut. A primit ce şi-a agonisit, şi voi
[aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi; însă voi nu veţi fi
întrebaţi despre ceea ce au făcut ei.
129. Şi ei zic: "Fiţi jidovi sau creştini, atunci sînteţi pe drumul
drept!" Spune: "Ba nu! [Noi primim] legea lui Avraam, cel
dreptcredincios, şi el nu era idolatru".
130. Spuneţi: "Noi credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a trimis
nouă şi lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi seminţiilor şi în ceea
ce s-a adus lui Moise şi lui Isus şi ceea ce s-a adus profeţilor de
la Domnul lor. Noi nu facem deosbire cu vreunul din ei, ci
sîntem moslemi".
131. Iar dacă cred ei întocmai cum credeţi voi, atunci sînt ei pe
drumul drept, iar dacă se abat, atunci sînt ei între duşmani. Şi
ţie îţi va fi de ajuns Dumnezeu faţă de ei, doar El aude, ştie.
132. Legea lui Dumnezeu [o avem] şi ce e mai bun decît legea lui
Dumnezeu? Lui voim să-i slujim!
133. Spune: "Voiţi să vă certaţi cu noi despre Dumnezeu? El doar e
Domnul nostru şi al vostru, iar faptele noastre sînt ale noastre,
şi faptele voastre sînt ale voastre, şi noi Lui ne închinăm".
134. Sau voiţi să ziceţi: "Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi seminţiile
au fost jidovi sau creştini?" - Spune: "Sînteţi voi mai înţelepţi
decît Dumnezeu? Şi cine e mai nelegiuit decît acela care
ascunde mărturiile ce le are de la Dumnezeu?" - Dumnezeu
doară nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.
135. Acest popor s-a trecut. A primit ce şi-a agonisit, şi voi
[aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi, însă nu veţi fi întrebaţi
despre ceea ce au făcut ei.
136. Vor zice cei nebuni între oameni: "De ce-i întoarce de la Kibla
pe care o aveau înainte?" Spune: "Al lui Dumnezeu este
răsăritul şi apusul. Pe cine voieşte, îl ocîrmuieşte El pe drum
drept".
137. Noi v-am aşezat ca popor mijlocitor, ca să fiţi martori faţă de
oameni, însă şi trimisul va fi martor faţă de voi.
138. Şi de ce am schimbat Kibla pe care ai avut-o înainte? Numai ca
să ştim cine urmează trimisul şi cine se întoarce pe călcîiul
său. Lucru greu li se pare acesta unora, nu însă celora pe care
îi îndreaptă Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu lasă să se piardă
credinţa voastră, Dumnezeu e dator faţă de oameni îndurat,
milostiv.
139. Noi am văzut că am îndreptat faţa ta spre ceruri, dar Noi te
vom întoarce spre o Kiblă care-ţi place. Întoarce faţa ta spre
templul cei sfînt şi oriunde sînteţi faţa voastră este spre el. Iar
aceia cărora li s-a dat scriptura ştiu că acest adevăr este de la
Domnul lor. Lui Dumnezeu doar nu-i e necunoscut ceea ce fac
ei.
140. Şi dacă le-ai aduce celor ce au scriptura toate semnele, totuşi
n-ar urma ei Kiblei tale, deci nu urma nici tu Kiblei lor, doar nici
ei nu urmează aici unul Kiblei altuia. Dar dacă ai urma poftei
lor, deşi ai ajuns la pricepere, atunci vei fi un nelegiuit.
141. Cei cărora le-am dat Noi scriptura îl cunosc pe el, ca şi cum i-ar
cunoaşte pe copiii lor, însă o parte din ei ascund adevărul, deşi
îl cunosc.
142. Adevărul este de la Domnul tău, deci nu fi între cei ce se
îndoiesc.
143. Fiecare are o parte spre care se întoarce [la rugăciune]; voi
însă rîvniţi spre ceea ce este mai bun. Orişiunde veţi fi,
Dumnezeu vă va conduce la un loc. Dumnezeu e doar
autotputernic.
144. De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, căci
adevărul acesta este de la Domnul tău. Lui Dumnezeu doar nu-
i e necunoscut ceea ce faceţi.
145. De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, şi ori şi
unde sînteţi întoarceţi faţa voastră spre el, pentru ca oamenii
să nu aibă dovezi împotriva voastră, ci numai împotriva celor
nelegiuiţi. De ei nu vă temeţi, ci temeţi-vă de Mine. Eu voi să
umplu cu harul Meu şi veţi fi îndreptaţi spre bine.
146. Noi deci v-am trimis vouă un trimis din mijlocul vostru, ca să
vă citească semnele Noastre şi să vă curăţească şi să vă
înveţe scriptura şi înţelepciunea şi să vă înveţe ceea ce nu
ştiţi.
147. Aduceţi-vă aminte de Mine, ca să-Mi aduc aminte de voi şi să-
Mi fiţi mulţumitori; şi nu fiţi nemulţumitori faţă de Mine.
148. O, voi cei ce credeţi, cereţi ajutor întru statornicie şi rugăciune,
căci Dumnezeu e cu cei statornici.
149. Nu spuneţi despre cei ce fură ucişi în calea lui Dumnezeu "Ei
sînt morţi!", ci "Ei sînt vii!", căci aceasta nu o pricepeţi.
150. Nu vă vom ispiti cu nimic, nici cu frică, nici cu foamete, nici cu
daună în privinţa averii sufletului şi a roadelor; deci
binevesteşte celor statornici,
151. care, dacă a venit asupra lor nenorocire, spun: "Noi sîntem ai
lui Dumnezeu şi la Dumnezeu ne vom întoarce".
152. Asupra lor este binecuvîntare şi îndurare de la Domnul lor: ei
sînt doar pe drum drept.
153. Şi Safâ şi Mervah sînt locuri sfinte ale lui Dumnezeu şi cel care
peregrinează la casa Sa sau o cercetează nu păcătuieşte dacă
merge împrejurul lor şi [pentru] cei ce fac bine [este]
Dumnezeu cel mulţumitor, ştiutor.
154. Iar cei ce ascund ceea ce am trimis Noi ca semne desluşite şi
îndreptare, după ce am hotărît oamenilor în scriptură, pe aceia
îi va blestema Dumnezeu şi toţi cei ce blestemă îi vor
blestema,
155. afară de aceia care se căiesc şi se îndreaptă şi mărturisesc -
către aceia Mă voi întoarce, căci Eu sînt paşnic, îndurător.
156. Iar aceia care nu cred şi mor în necredinţă - asupra lor [vine]
blestemul lui Dumnezeu şi al tuturor îngerilor şi oamenilor.
157. Ei vor rămîne în veci întru el, nu le va fi uşurată pedeapsa şi nu
vor fi băgaţi în seamă.
158. Şi Dumnezeul vostru e numai un unic Dumnezeu; nu este
Dumnezeu afară de El, cel milostiv, îndurător.
159. în facerea cerurilor şi a pămîntului - în schimbarea nopţii şi a
zilei - în corăbiile care pătrund marea spre folosul oamenilor -
în ceea ce trimite Dumnezeu din cer ca apă să învie pămîntul
din moartea sa - întru răspîndirea tuturor vietăţilor - întru
ocîrmuirea vînturilor şi a nourilor, care [plutesc] fără răsplată
între cer şi pămînt - sînt [destule] semne pentru poporul cel
înţelept.
160. Şi totuşi sînt oameni care primesc afară de Dumnezeu încă şi
semeni şi îi iubesc precum se iubeşte Dumnezeu; însă cei ce
cred îl iubesc mai mult pe Dumnezeu. O, de ar înţelege cei
nelegiuiţi, cînd vor vedea pedeapsa, că toată puterea este a lui
Dumnezeu şi că Dumnezeu pedepseşte cu asprime.
161. De se vor dezbăra cei amăgiţi de amăgitori şi dacă vor vedea
pedeapsa şi cum se rup legăturile,
162. atunci vor zice cei amăgiţi: "O, de ar fi pentru noi întoarcere,
ca să ne dezbărăm de ei, precum s-au dezbărat ei de noi!".
Aşa le va arăta Dumnezeu faptele lor, suspin va veni asupra lor
şi ei nu vor scăpa din foc.
163. O, voi, oamenilor, mîncaţi din ceea ce este iertat şi bun pe
pămînt şi nu urmaţi paşilor lui Satan; el vă este doar un
duşman clar.
164. El vă porunceşte ce e rău şi ruşinos şi ca să vorbiţi de
Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.
165. Dacă li se spune: "Urmaţi ceea ce a trimis Dumnezeu", zic ei:
"Nu, [ci] noi urmăm cele ce le-am aflat de la părinţii noştri".
Oare n-au fost părinţii lor nepricepuţi şi rău ocîrmuiţi?
166. Cei ce nu cred seamănă cu cel ce cheamă ceva ce nu aude
decît numai chemarea şi strigătul. Surzi, muţi, orbi sînt ei şi nu
o ştiu.
167. O, voi, cei ce credeţi, mîncaţi din bunătăţile pe care vi le
dădurăm şi mulţumiţi lui Dumnezeu, dacă îl slujiţi.
168. Vouă vă sînt oprite numai mortăciune, sînge, carne de porc şi
ceea ce nu s-a junghiat în numele lui Dumnezeu. Iar cine a fost
silit [la aceasta] fără să aibă poftă şi fără să se poată împotrivi,
acela n-are păcat, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.
169. Cei ce ascund ceea ce a trimis Dumnezeu în scriptură şi vînd
aceasta penru preţ josnic, aceia nu vor mînca înlăuntrul lor alta
decît foc, şi Dumnezeu nu va vorbi cu ei în ziua învierii şi nu-i
va curaţi şi pentru ei va fi pedeapsă dureroasă.
170. Ei sînt cei ce vînd rătăcire pentru drum drept şi pedeapsă
pentru iertare; ce vor suferi ei în foc!
171. Şi anume de aceea, pentru că Dumnezeu a trimis această
scriptură întru adevăr, şi cei ce se ceartă asupra scripturii cad
în rătăcire mare.
172. Nu stă cuvioşia întru aceea ori de îndreptaţi faţa voastră spre
răsărit sau spre apus, ci cuvios este cel ce crede în Dumnezeu,
în ziua de apoi, în îngeri în scriptură şi în profeţi şi dă din
averea sa din dragoste, către El rudelor, orfanilor, sărmanilor,
călătorilor, cerşetorilor şi celor din robie şi-şi împlineşte
rugăciunea şi dă milostenii, şi cei ce ţin întreolaltă făgăduinţele
pe care le-au făgăduit şi cei ce sînt statornici în nenorociri şi în
timpul vitejiei. Aceştia sînt cei drepţi, cei temători de
Dumnezeu.
173. O, voi, cei ce credeţi, aveţi ca îndatorire răzbunarea pentru
omor: slobod pentru slobod, rob pentru rob, muiere pentru
muiere. Iar dacă i s-a iertat cuiva aceasta din partea fratelui
său, pentru acela să urmeze bunăvoinţă, însă să aibă
răscumpărare întru cuviinţă.
174. Aceasta este o uşurare şi îndurare de la Domnul vostru. Şi cel
ce greşeşte după aceasta, pentru acela este pedeapsă
dureroasă.
175. Şi întru răzbunare este viaţa pentru voi, o, voi, cei pricepuţi,
dacă sînteţi cu frica lui Dumnezeu.
176. Aveţi îndatorirea: Dacă va să moară unul din voi şi lasă în
urma sa avere, atunci să facă testament pentru părinţi şi rude
după bunacuviinţă; o îndatorire pentru cei cu frica lui
Dumnezeu.
177. Însă cel ce schimbă [testamentul], după ce l-a auzit, atunci
vine păcatul asupra celor ce schimbă. Dumnezeu doar aude,
ştie.
178. De se teme însă cineva că testatorul a fost cu nedrepate sau în
rătăcire şi face pace între cei [ce se ceartă], acela nu cade în
păcat; Dumnezeu doar este iertător, milostiv.
179. O, voi, cei ce credeţi, şi voi aveţi îndatorirea pentru ajunare,
cum aveau îndatorire şi înaintaşii voştri, ca să fiţi cu frica lui
Dumnezeu.
180. Un număr anumit de zile [să ajunaţi], însă acela din voi care e
bolnav sau în călătorie [să postească asemenea] alt număr de
zile. Cei ce însă sînt în stare [să postească, şi totuşi nu
postesc, aceia să dea] unui sărac bucatele ca răscumpărare;
însă dacă face cineva bine de bunăvoie, atunci e bine pentru
el; iar dacă postiţi [totodată] e mai bine pentru voi, dacă
sînteţi pricepuţi.
181. Luna Ramadân, în care s-a trimis Coranul ca îndreptar pentru
oameni şi ca învăţătură lămurită pentru drumul cel drept şi
deosebirea [între adevăr şi minciună], în luna aceasta să
ajuneze cei ce sînt de faţă: cine e însă bolnav sau în călătorie,
să postească alt număr de zile; Dumnezeu doreşte să vă
uşureze, nu doreşte să vă facă greutate, ca să împliniţi
numărul [zilelor de post] şi să-L preamăriţi pe Dumnezeu
pentru că vă ocîrmuieşte şi să-L mulţumiţi.
182. Dacă te întreabă servii Mei despre Mine, atunci Eu sînt
aproape; ascult ruga celui ce se roagă, dacă se roagă; dar şi ei
trebuie să asculte de Mine şi să creadă în Mine; poate vor
umbla întru dreptate.
183. Vă este iertat în noaptea postului să vă împreunaţi cu muierile
voastre; ele vă sînt vouă haină şi voi le sînteţi lor haină;
Dumnezeu ştie că voi înşivă v-aţi înşelat, însă El se întoarce
spre voi şi vă iartă; deci împreunaţi-vă cu ele şi cereţi ce v-a
[pre]scris Dumnezeu şi mîncaţi şi beţi pînă ce se poate deosebi
un fir alb de un fir negru în zori de zi. Atunci împliniţi postul
pînă noaptea şi nu vă împreunaţi cu ele, ci petreceţi în temple.
Acestea sînt hotarele lui Dumnezeu, deci nu vă apropiaţi de
ele. Astfel îi învaţă Dumnezeu pe oameni să deosebească
semnele Sale, pentru ca ei să se teamă de El.
184. Nu istoviţi averile voastre între voi în deşert şi nu mituiţi cu ele
pe judecători, ca să mîncaţi o parte din averea cuiva în
nelegiuire cu ştirea voastră.
185. Te vor întreba şi despre lunile noi. Spune: "Ele sînt timpurile
hotărîte oamenilor de peregrinaj". Dreptatea nu stă în aceea
ca să mergeţi în casele voastre pe dindos, ci dreptatea este a
se teme de Dumnezeu; deci mergeţi în case prin poartă şi
temeţi-vă de Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.
186. Luptaţi-vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc
să se lupte cu voi, însă nu începeţi cu nedreptul, căci
Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei nedrepţi.
187. Omorîţi-i unde-i găsiţi, şi goniţi-i de acolo, de unde v-au gonit
pe voi, căci ispita e mai rea decît omorul, însă nu luptaţi
împotriva lor lîngă templul sfînt, doar dacă se luptă ei
împotriva voastră acolo; omorîţi-i, căci aceasta este răsplata
celor necredincioşi.
188. Şi luptaţi împotriva lor pînă ce nu va fi ispitită, ci va fi legea lui
Dumnezeu; iar dacă vor înceta, nu ţineţi duşmănie, ci numai
faţă de cei nelegiuiţi.
189. Dacă însă înceată ei, atunci Dumnezeu este iertător, îndurător.
190. Luna cea sfîntă pentru luna cea sfîntă, iar templele pentru
răzbunare; cine vă atacă, atunci atacaţi-l şi pe el întocmai cum
v-a atacat pe voi şi temeţi-vă de Dumnezeu şi să ştiţi că
Dumnezeu e cu aceia care se tem de El.
191. Jertfiţi pentru drumul lui Dumnezeu şi nu vă aruncaţi cu mîinile
voastre în pieire, ci faceţi bine; Dumnezeu doar îi iubeşte pe
binefăcători.
192. Împliniţi peregrinajul şi cercetarea cea sfîntă a lui Dumnezeu;
iar dacă vă e greu, pregătiţi ceva ca jertfă şi nu tundeţi
capetele voastre pînă ce n-a ajuns jertfa la locul junghierii; cine
din voi însă este bolnav sau are durere de cap, acela
răscumpere-se prin ajunare sau milostenie sau prin vreo jertfă.
Dacă sînteţi în siguranţă şi voieşte cineva să cerceteze Mekka
abia la peregrinaj, să pregătească ceva ca jertfă. Cel ce însă
are avere să postească trei zile în peregrinaj şi şapte zile la
reîntoarcere, aşadară zece de toate. Aceeaşi să o facă acela ai
cărui casnici n-au fost la templul cel sfînt. Deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu pedepseşte groaznic.
193. Peregrinajul să fie în lunile cunoscute, şi cel ce şi-a propus
peregrinajul în ele să nu se împreune cu muiere, să nu fie cu
nedreptate şi să nu se certe în peregrinaj, căci binele pe care-l
faceţi îl cunoaşte Dumnezeu. Luaţi-vă şi merinde, însă cele mai
bune merinde sînt frica lui Dumnezeu, deci temeţi-vă de Mine,
o, voi, cei pricepuţi.
194. Nu greşiţi dacă cereţi un cîştig de la Domnul vostru şi dacă
grăbiţi de pe Arafît atunci aduceţi-vă aminte de Dumnezeu în
locul cel sfînt şi aduceţi-vă aminte că v-a ocîrmuit bine şi că
înainte eraţi între cei ce rătăcesc.
195. Atunci grăbiţi-vă de unde se grăbesc oamenii şi cereţi iertare
de la Dumnezeu, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.
196. Şi dacă aţi împlinit pravilele voastre, atunci aduceţi-vă aminte
de Dumnezeu, precum vă aduceţi aminte de părinţii voştri, ba
mai mult să vă fie El aminte. Sînt oameni care zic: "Doamne,
dă-ne [partea noastră] în lume!", însă aceştia n-au parte în
lumea de apoi.
197. Însă alţii din ei zic: "Doamne, dă-ne [parte] bună în lumea
aceasta şi [parte] bună în cea de apoi, şi mîntuieşte-ne de
pedeapsa focului".
198. Aceia vor primi partea ce şi-au agonisit-o, căci Dumnezeu este
grabnic la socoteală.
199. Aduceţi-vă aminte de Dumnezeu în zile anumite. Cel ce se
grăbeşte să facă aceasta în două zile, nu păcătuieşte, iar cel
ce rămîne încă şi mai lung tot nu păcătuieşte, dacă se teme de
Dumnezeu, de aceea temeţi-vă de Dumnezeu şi să ştiţi că la El
vă veţi aduna.
200. Şi între oameni este unul care te aduce la mirare cu vorbele
sale despre viaţa lumii şi-l cheamă pe Dumnezeu ca martor
pentru ceea ce e în inima lui şi totuşi e un duşman iubitor de
ceartă.
201. Însă cum se întoarce el, grăbeşte-te în ţară, ca să o strice, şi
nimiceşte sămănătura şi ceea ce a răsărit. Dumnezeu însă nu
iubeşte stricăciunea.
202. Dacă i se spune: "Teme-te de Dumnezeu!", îl cuprinde puterea
fărădelegii. Răsplata sa este iadul şi acesta este un pat rău.
203 Altul din oameni iarăşi vinde sufletul său, căutînd harul lui
Dumnezeu şi Dumnezeu e plin de îndurare faţă de slugi.
204. O, voi, cei ce credeţi, intraţi în mîntuire pe deplin şi nu urmaţi
paşilor lui Satan, el doar vă este un duşman clar.
205. Iar dacă vă poticniţi, după ce v-au venit semnele lămurite,
atunci să ştiţi că Dumnezeu e puternic, ştiutor.
206. Sau aşteaptă el alta decît Dumnezeu să vie la ei în umbra
nourilor împreună cu îngerii? Şi porunca s-a împlinit şi la
Dumnezeu se întorc lucrurile.
207. Întreabă-i pe fiii lui Israel, ce semne le-am dat Noi lor; însă cel
ce schimbă darul lui Dumnezeu, după ce a venit la El, pentru
acela e Dumnezeu grozav răsplătitor.
208. Împodobită e pentru cei necredincioşi viaţa lumească, de
aceea îşi bat ei joc de cei necredincioşi. Însă cei cu frica lui
Dumnezeu vor fi mai presus de ei în ziua învierii; şi Dumnezeu
îngrijeşte pe cine voieşte, fără măsură.
209. Oamenii au fost [odinioară] un singur popor şi Dumnezeu le-a
trimis profeţi, ca să le binevestească şi să-i îndemne; şi cu ei a
trimis şi scriptura adevărului, ca să judece între oameni, unde
erau în ceartă. Dară tocmai cei ce primiră hotărîrile se certară
cu nătîngie între-laolaltă; însă Dumnezeu îi ocîrmuieşte pe cei
credincioşi între certele lor asupra adevărului după voia Sa,
căci Dumnezeu duce pe drum drept pe cine voieşte.
210. Sau credeţi că veţi intra în rai fără să vie asupra voastră ceea
ce au suferit înaintaşii voştri? A venit asupra lor nenorocire şi
nevoie şi asuprire pînă ce a zis trimisul şi cei ce credeau cu el:
"Cînd vine ajutorul lui Dumnezeu?" - Oare ajutorul lui
Dumnezeu este aproape?
211. Ei te vor întreba ce milostenie să dea? Spune: "Ceea ce daţi ca
milostenie din averea voastră să fie pentru părinţi, rude,
orfani, sărmani şi drumeţi, căci binele pe care îi faceţi îl
cunoaşte Dumnezeu".
212. Războiul vă este orînduit şi el vă este urît.
213. Poate că urîţi tocmai ceva ce este bun pentru voi şi poate iubiţi
ceva ce este rău pentru voi; însă Dumnezeu o ştie aceasta, iar
voi nu o ştiţi.
214. Dacă te vor întreba despre războiul din luna cea sfîntă, spune:
"Războiul este de neiertat în ea, însă a abate de la calea lui
Dumnezeu şi a se lepăda de El şi de templul său cel sfînt şi a
alunga poporul Său de acolo e păcat mai mare înaintea lui
Dumnezeu". Ispita e mai rea decît omorul. Şi ei nu vor înceta
să lupte împotriva voastră pînă nu vă vor abate de la credinţa
voastră, dacă le va fi cu putinţă. Însă dacă se leapădă cineva
din voi de credinţă şi moare ca necredincios, atunci rămîn
faptele lor fără răsplată în lumea de acum şi cea de apoi.
Aceştia sînt tovarăşii focului, în veci vor petrece în el.
215. Însă cei ce cedează şi purced şi se luptă pentru drumul lui
Dumnezeu, aceia să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu, căci
Dumnezeu este iertător, îndurător.
216. Te vor întreba despre vin şi despre Meisir. Spune: "În
amîndouă zace nelegiuire grea, însă şi folos pentru oameni,
dar nelegiurea lor e mai mare decît folosul lor". Şi ei te vor
întreba ce milostenie să dea;
217. Spune: "Prisosinţă!" Asfel Dumnezeu vă face desluşite semnele
ca să cugetaţi
218. la lumea cea de acum şi la cea de apoi. Şi ei te vor întreba
despre orfani; spune: "Este bine a se purta bine cu ei".
219. Voiţi să aveţi de lucru cu ei? - Ei doar sînt fraţii voştri, iar
Dumnezeu cunoaşte deosebirea între nelegiuiţi şi drepţi, şi
dacă voieşte Dumnezeu, poate să vă facă greutăţi. El e doar
cel puternic, înţelept.
220. Nu luaţi ca soţii pe păgîne, pînă ce nu s-au făcut credincioase:
o roabă credincioasă e mai bună decît una păgînă, chiar dacă
vă place; nu căsătoriţi [muieri credincioase] cu păgîni, pînă ce
nu se fac ei credincioşi, căci un rob credincios e mai bun decît
un păgîn, chiar dacă vă place.
221. Aceştia cheamă în foc, iar Dumnezeu cheamă în rai şi la
iertarea păcatelor după voia Sa şi face lămurite semnele Sale
oamenilor, ca să le fie amintite.
222. Şi ei te vor întreba despre menstruare; spune: Aceasta e o
daună, deci depărtaţi-vă de muieri la menstruare şi nu vă
apropiaţi de ele pînă nu se vor curăţi. Şi dacă vor fi curate,
mergeţi la ele după porunca lui Dumnezeu, căci Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce se căiesc şi se curăţesc.
223. Muierile voastre vă sînt un ogor: deci veniţi pe ogorul vostru
cum voiţi, însă pregătiţi înainte de aceea sufletele voastre şi
temeţi-vă de Dumnezeu şi să ştiţi că veţi veni înaintea Lui. Şi
binevesteşte credincioşilor!
224. Nu-l faceţi pe Dumnezeu ţintă a jurămintelor voastre, ca să fiţi
drepţi, cuviincioşi şi paşnici între oameni. Dumnezeu aude,
ştie.
225. Dumnezeu nu vă va pedepsi pentru un cuvînt nechibzuit în
jurămintele voastre, ci vă va pedepsi pentru ceea ce are de
gînd inima voastră. Dumnezeu e doar iertător, blînd.
226. Cei ce voiesc să se despartă de muierile lor, să aştepte patru
luni şi dacă-şi trag pe seamă, atunci Dumnezeu e iertător,
îndurător.
227. Dacă însă sînt hotărîţi să se despartă, Dumnezeu o aude, o
ştie.
228. Muierile despărţite trebuie să aştepte pînă vor avea trei
menstruări şi nu le este iertat să ascundă ce a făcut Dumnezeu
în pîntecele lor, dacă cred ele în Dumnezeu şi în ziua de apoi.
Însă e mai cuviincios dacă se întorc înapoi bărbaţii lor la ele.
Dacă voiesc împăcare şi se poartă cu ele după cuviinţă: însă
bărbaţii stau mai presus decît ele. Dumnezeu e doar puternic,
înţelept.
229. Despărţirea este iertată de două ori, apoi trebuie să ţineţi
[muierea] cu bunătate sau să o sloboziţi frumos şi nu vă este
iertat să luaţi ceva din ceea ce le-aţi dăruit, doar dacă se tem
amîndoi că nu vor împlini poruncile lui Dumnezeu. Şi dacă vă
temeţi că amîndoi nu vor împlini poruncile lui Dumnezeu,
atunci nu este păcat asupra lor, dacă se răscumpără ea cu
ceva: acestea sînt poruncile lui Dmnezeu. Deci nu le călcaţi, iar
cei ce le calcă sînt nelegiuiţi.
230. Iar dacă o slobozeşte [a treia oară], nu poate s-o mai ia pînă ce
nu s-a căsătorit ea cu altul, şi dacă o slobozeşte acela atunci n-
au păcat. De se împreună amîndoi iarăşi, dacă cred că
împlinesc poruncile lui Dumnezeu, căci acestea sînt poruncile
lui Dumnezeu, pe care le-a făcut răsvedite pentru poporul ce
pricepe.
231. Dacă sloboziţi muierile şi ele au împlinit timpul lor, atunci
ţineţi-le cu bine sau daţi-le drumul cu bine, însă nu le ţineţi cu
putere, ca să greşiţi, căci cine o face aceasta, păcătuieşte
împotriva sa însuşi. Nu luaţi semnele lui Dumnezeu în
batjocură, ci aduceţi-vă aminte de harul lui Dumnezeu asupra
voastră şi de aceea ce v-a trimis El din scriptură şi din înţe-
lepciune ca să vă îndemne prin acesta, deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu toate le ştie.
232. Dacă sloboziţi muierile şi ele au împlinit timpul lor, nu le opriţi
să ia bărbaţi, dacă s-au învoit după cuviinţă. Aceasta este o
îndemnare pentru acela din voi care crede în Dumnezeu şi în
ziua de apoi. Aceasta este pentru voi cuvioşie şi curăţie.
Dumnezeu o ştie, voi însă nu o ştiţi.
233. Mamele să alăpteze copiii lor doi ani întregi, dacă voieşte
cineva ca să se împlinească timpul alăptării. Este însă datoria
[tatălui[ susţinerea şi îmbrăcarea copiilor după cuviinţă.
Nimeni nu e dator să poarte cheltuieli peste puteri. Nu poate fi
silită mama pentru copilul ei, nici tatăl pentru copilul său;
aceasta este şi dreptul moştenitorului. Iar dacă se învoiesc la
înţărcare, s-o facă aceasta cu sfătuire şi împăcare şi nu vor
avea păcat. Dacă voiţi să luaţi doică pentru copilul vostru, nu
aveţi păcat, dacă numai plătiţi ceea ce aveţi să daţi după
cuvinţă. Deci temeţi-vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu
vede cîte faceţi.
234. Iar de moare cineva din voi şi lasă în urmă muieri, atunci
acestea să aştepte patru luni şi zece (zile) şi după ce au
împlinit timpul lor, vine păcat asupra voastră dacă ele fac cu
sine ce voiesc după cuviinţă; Dumnezeu doar ştie ce faceţi.
235. Asemenea nu păcătuiţi dacă voiţi încă în timpul acela să peţiţi
muierile sau dacă ascundeţi [datorinţa aceasta] în sufletul
vostru; Dumnezeu doar ştie că voi gîndiţi la ele, însă totuşi să
nu vă logodiţi cu ele într-ascuns, doar numai vorbind cuvinte
cuviincioase.
236. Nu încheiaţi legătura căsătoriei pînă ce nu trece timpul
orînduit. Să ştiţi că Dumnezeu ştie ce se petrece în sufletul
vostru; să vă fie aminte şi să ştiţi că Dumnezeu este iertător,
îndurător.
237. Nu păcătuiţi dacă sloboziţi muierile înainte de ce le-aţi atins
sau le-aţi atins sau le-aţi lăsat o zestre, atunci însă trebuie să
le daţi un dar, cel avut după putinţa sa, şi cel sărman după
putinţa sa, după folos şi cuviinţă. Aceasta e o datorinţă pentru
cei drepţi.
238. Dacă le-aţi slobozit înainte de ce le-aţi atins şi după ce le-aţi
hotărît o zestre, atunci [primesc ele] jumătate din aceea ce aţi
hotărît, doară dacă se lasă de aceasta ele sau acela în mîna
căruia este contractul de căsătorie. Însă lăsarea este mai
aproape de cuvioşie. Deci nu uitaţi binefacerea între voi, căci
Dumnezeu vede ceea ce faceţi.
239. Păziţi rugăciunea, şi [anume] rugăciunea mijlocie, şi staţi
înaintea lui Dumnezeu cu sfială.
240. De vă temeţi, [rugaţi-vă] pe jos sau călare; iar dacă sînteţi n
siguranţă, atunci aduceţi-vă aminte de Dumnezeu, care v-a
învăţat cînd încă nu ştiaţi nimic.
241. Iar cei ce mor dintre voi şi lasă în urma lor muieri, să le lase
muierilor moştenire cele trebuincioase pentru un an, fără ca să
le alunge. Dacă însă se duc ele [de bună voie], atunci nu aveţi
păcat, de se poartă ele după cuviinţă cu ele înseşi, căci Dum-
nezeu e puternic, înţelept.
242. Şi celor slobozite [să le daţi] cele trebuincioase după cuviinţă;
aceasta este o orînduire pentru cei cu frica lui Dumnezeu.
243. Aşa vă face Dumnezeu semnele lămurite, ca să înţelegeţi.
244. Nu i-ai văzut încă pe aceia care s-au dus din casele lor - au fost
cu miile temîndu-se de moarte? Dumnezeu le zise: "Muriţi!",
apoi i-a înviat. Dumnezeu e doar binefăcătorul oamenilor, însă
cei mai mulţi oameni nu-l mulţumesc.
245. Luptaţi-vă pentru drumul lui Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu
aude, ştie.
246. Cine voieşte să-i facă lui Dumnezeu un împrumut bun, aceluia
[Dumnezeu] îi dă înapoi îndoit, înmulţit; şi Dumnezeu închide
şi deschide [mîna] şi la El vă veţi întoarce.
247. N-ai văzut adunarea fiilor lui Israel după [vremea lui] Moise,
cînd ziseră profetului: "Ridică-ne un rege, să ne luptăm pentru
drumul lui Dumnezeu!" El zise: "Poate nu vă veţi lupta, dacă vi
s-a poruncit războiul? "Ei ziseră: "Cum să nu ne luptăm pentru
drumul lui Dumnezeu? Doar am fost alungaţi din locuinţele
noastre împreună cu fiii noştri". Şi cînd li se porunci războiul,
se întoarseră ei afară de puţini din ei, însă Dumnezeu îi
cunoaşte pe cei nelegiuiţi.
248. Deci le zise profetul lor: "Dumnezeu vi l-a ridicat pe Saul ca
rege!" Ei ziseră: "Cum să aibă el stăpînia peste noi, dacă noi
sîntem mai vrednici de stăpînire decît el? Lui nu i s-a dat avere
mare". El zise: "Dumnezeu l-a ales asupra voastră şi i-a adaos
deplinătatea înţelepciunii şi a trupului, căci Dumnezeu dă
stăpînia cui voieşte, Dumnezeu este doar cuprinzător,
înţelept".
249. Şi le zise lor profetul lor: "Un semn al stăpîniei sale este că va
veni la voi sicriul legii, în care este locuinţa Dumnezeului
vostru şi rămăşiţele pe care le-a lăsat în urmă neamul lui Moise
şi al lui Aaron; îi vor aduce îngerii. Acesta este pentru voi un
semn, dacă sînteţi credincioşi".
250. Şi cînd purcese Saul cu oştirea, zise el: "Dumnezeu voieşte să
vă ispitească la rîul [acesta], cel ce va bea din el nu este pe
partea mea, iar cel ce nu gustă din el este pe partea mea,
afară de cei ce scot din el [apă] cu mîna". Ei însă băură, afară
de puţini din ei. După ce trecu pe acolo el şi cei ce crezură
împreună cu el, ziseră ei: "N-avem astăzi putere faţă de
Goliath şi oştirea sa". Ziseră însă cei ce credeau că vor veni
înaintea lui Dumnezeu: "De cîte ori a învins o oştire mică alta
mai mare cu voia lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este cu cei
statornici".
251. Şi cînd ieşiră înaintea lui Goliath şi a oştirii sale, ziseră:
"Doamne, varsă asupra noastră statornicie, întăreşte picioarele
noastre şi ajută-ne faţă de acest popor necredincios".
252. Şi-i bătură cu voia lui Dumnezeu şi David îl omorî, pe Goliath,
iar Dumnezeu îi dădu lui stăpînia şi înţelepciunea şi-l învăţă ce
voi. De nu i-ar ţine Dumnezeu pe oameni în frîu unul prin altul,
ar fi pierit pămîntul, însă Dumnezeu e binefăcător faţă de
făpturi.
253. Acestea sînt semnele lui Dumnezeu; ţi le descoperim în
adevăr; tu eşti doar unul din cei trimişi.
254. Pe unii dintre profeţi i-am ales Noi înaintea altora. Cu unii a
vorbit Dumnezeu şi pe alţii i-a ales în mai mare treaptă. Noi i-
am dat lui Isus fiul Mariei semne clare şi l-am întărit cu duhul
sfînt. De ar fi voit Dumnezeu, nu s-ar fi certat cei de apoi, după
ce au venit la ei semne lămurite, însă ei erau de felurite păreri,
căci unii din ei crezură, alţii nu crezură. De ar fi voit
Dumnezeu, ei nu s-ar fi certat, însă Dumnezeu face ce voieşte.
255. O, voi, cei ce credeţi, daţi [milostenie] din ceea ce v-am dat
Noi vouă, înainte de ce vine ziua în care nu este negoţ, nici
prietenie, nici mijlocire. Cei necredincioşi sînt nelegiuiţi.
256. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El; El este cel viu,
veşnic. Pe El nu-l cuprinde somnul, nici dormitarea. Ale Lui sînt
cele din ceruri şi de pe pămînt. Cine poate mijloci la El fără
voia Sa? El ştie cele ce sînt dinainte şi cele de apoi şi [oamenii]
pricep numai aceea din ştiinţa Sa ce o voieşte El. Tronul Său
cuprinde cerurile şi pămîntul şi păzirea lor nu-i face greutate;
El este cel înalt, puternic.
257. Nu este silă la credinţă. Clară este deosebirea între dreptate şi
rătăcire şi cel ce se leapădă de Taghut şi crede în Dumnezeu,
acela se ţine de un sprijin tare, care nu se frînge. Dumnezeu
doar aude, ştie.
258. Dumnezeu este ajutorul credincioşilor. El îi scoate din
întunerec la lumină.
259. Dar celor necredincioşi Taghut le este prieten: ei îi scot de la
lumină la întunerec. Aceştia sînt tovarăşii focului, în care vor
petrece de veci.
260. Oare nu l-ai văzut pe acela cu care s-a certat Avraam despre
domnul său, căci Dumnezeu i-a dat stăpînirea? Avraam a zis:
"Domnul meu este cel ce învie şi omoară". El zise: "Eu pot
învia şi omorî!" Avraam a zis: "Dumnezeu aduce soarele de la
răsărit, deci adă-l tu odată de la apus". Cel necredincios
rămase nedumerit, căci Dumnezeu nu-i ocîrmuieşte pe cei
nelegiuiţi.
261. Sau nu l-ai privit pe acela care trecu pe lîngă o cetate pustiită
pînă-n temelie? El zise: "Oare o va învia pe aceasta Dumnezeu
după moartea ei?" Dumnezeu îl lasă să fie mort prin o sută de
ani, după aceea îl invie şi zise: "Cît ai petrecut [aici]?" El zise:
"Am petrecut o zi sau o parte din zi". El zise: "Ba ai petrecut o
sută de ani. Priveşte, mîncarea ta şi băutura ta încă nu s-au
învechit şi priveşte asinul tău, ca să te punem pentru oameni
şi priveşte oasele, cum voim să le culegem, apoi voim să le
îmbrăcăm cu carne", iar cînd i s-a arătat lui aceasta, zise el:
"Ştiu că Dumnezeu este atotputernic".
262. Cînd zise Avraam: "Doamne, arată-mi cum îl învii pe mort?"
zise El: "Încă tot nu crezi?" El zise: "Ba da, ci numai să se
liniştească inima mea". El zise: "Ia patru paseri şi le zdrumică
la tine şi pune pe fiecare munte o parte din ele, apoi cheamă-
le [şi] ele vor veni la tine în grabă; deci să ştii că Dumnezeu e
puternic, înţelept".
263. Cei ce dau averea lor pentru drumul lui Dumnezeu seamănă
unei seminţe care face şapte spice, în fiecare spic o sută de
seminţe. Dumnezeu doar răsplăteşte îndoit cui voieşte.
Dumnezeu e cuprinzător, înţelept.
264. Cei ce dau averea lor pentru drumul lui Dumnezeu, apoi nu cer
înapoi ceea ce au dat şi nu fac greutăţi, răsplata lor este de la
Domnul lor şi asupra lor nu va veni frică şi întristare.
265. Un cuvînt cuviincios şi blînd este mai bun decît o milostenie
îmbinată cu greutăţi. Dumnezeu e avut, blînd.
266. O, voi, cei ce credeţi, nu faceţi deşerte milosteniile voastre
necăjind şi vătămînd, ca şi cel ce dă milostenie ca să fie văzut
de oameni, însă nu crede în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Aşa,
unul seamănă cu prundul, asupra căruia este colb: vine asupra
sa ploaia şi-l lasă vîrtos. Ei n-au nici un folos din ceea ce şi-au
cîştigat. Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul celor necredincioşi.
267. Cei ce dau averea lor ca milostenie, ca să caute plăcerea lui
Dumnezeu şi din tăria sufletului, aceia seamănă unei grădini
pe o colină: vine asupra ei ploaie şi ea dă mîncare îndoită, iar
dacă nu vine ploaia asupra ei, atunci [vine] rouă. Dumnezeu
vede ceea ce faceţi.
268. Oare doreşte cineva din voi ca să aibă o grădină cu fenici şi
butuci de vie, pătrunsă cu rîuri pe desupt, cu tot felul de roduri
în ea, [fără să-i fie dor] ca să ajungă o vîrstă înaltă, pe cînd are
urmaşi slabi? Însă vine [asupra grădinii] un vînt, focul o arde.
Aceste semne vă învaţă Dumnezeu pentru ca să cugetaţi.
269. O, voi, cei ce credeţi, daţi milostenii din averile ce le-aţi
cîştigat şi din ceea ce v-am scos Noi vouă din pămînt şi nu
căutaţi pentru milostenii lucruri rele,
270. pe care voi înşivă nu le-aţi primi, doar dacă aţi fi inchis ochii;
deci, să ştiţi că Dumnezeu este avut şi lăudat.
271. Satan vă ameninţă cu sărăcie şi vă porunceşte lucruri ruşi-
noase; însă Dumnezeu vă făgăduieşte iertare şi har;
Dumnezeu e blînd, înţelept.
272. El dă înţelepciune cui voieşte, şi cine a primit înţelepciunea
aceea a căpătat un bun mare, însă la aceasta gîndesc numai
cei pricepuţi.
273. Ceea ce daţi ca milostenie şi ceea ce juruiţi, aceasta o cu-
noaşte Dumnezeu, însă cei nelegiuiţi n-au ajutor. Dacă daţi de
cunoscut milosteniile, e bine; iar dacă daţi într-ascuns
săracilor, e mai bine. Aceasta vă va răscumpăra de la răutăţile
voastre. Dumnezeu ştie ce faceţi.
274. Nu e treaba ta să-i ocîrmuieşti [pe cei nelegiuiţi], căci
Dumnezeu îl ocîrmuieşte pe cine voieşte. Dacă daţi milostenii
din avere, e pentru sufletele voastre. Daţi milostenie numai
spre a căuta faţa lui Dumnezeu. Binele ce-l faceţi vi se va răs-
plăti şi nu veţi suferi nedreptate. Cei sărmani, care ostenesc
pentru drumul lui Dumnezeu şi nu pot umbla în ţară după
nutremînt - cei nebuni îi ţin de avuţi pentru modestia lor. Poţi
să-i cunoşti pe semnul lor, că ei nu cerşesc de la oameni cu
obrăznicie. Binele pe care li-1 faceţi îl cunoaşte Dumnezeu.
275. Cei ce dau milostenii din averea lor noaptea şi ziua, în ascuns
şi făţiş, vor primi răsplata lor de la Domnul lor şi nu va veni
asupra lor nici frică, nici întristare.
276. Cei ce se hrănesc din cămătărie nu vor învia altfel de cum
învie cel ce l-a bătut Satan atingîndu-l, pentru că ei zic:
"Negustoria este ca şi cămătăria". Însă Dumnezeu a încuviinţat
negustoria şi a oprit cămătăria. Deci cine se lasă de aceasta în
urma îndemnării Domnului său, aceluia i se iartă şi afacerea sa
stă la Dumnezeu. Cine însă începe din nou [a cămătări], aceia
sînt tovarăşii focului; acolo vor petrece în veci.
277. Dumnezeu va şterge cămătăria, însă milostenia o va înmulţi.
Dumnezeu nu-i iubeşte pe toţi cei necredincioşi, păcătoşi. Însă
cei ce cred, fac bine, împlinesc rugăciunea şi dau milostenie,
răsplata lor e la Domnul lor, asupra lor nu vine nici frică, nici
întristare.
278. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi înapoi
ceea ce v-a rămas din camătă, dacă sînteţi credincioşi.
279. Şi dacă nu veţi face [aceasta], atunci să auziţi război de la
Dumnezeu şi trimisul său; însă dacă vă căiţi, atunci vă rămîne
capitalul averii voastre. Nu fiţi nedrepţi şi nu veţi păţi
nedreptate.
280. Dacă-i vine cuiva greu [să plătească datoria], atunci aveţi
răbdare pînă-i va fi uşor; cînd îi dăruiţi [datoria], e mai bine
pentru voi dacă sînteţi pricepuţi.
281. Şi temeţi-vă de ziua în care vă veţi întoarce la Dumnezeu,
atunci fiecare suflet va primi răsplata pe care şi-a agonisit-o şi
lor nu li se va face nedreptate.
282. O, voi, cei ce credeţi, dacă v-aţi legat la o datorie pentru un
timp anumit, atunci faceţi-o în scris. Să scrie aceasta între voi
un scriitor după dreptate. Scriitorul să nu scrie altfel decît
numai cum l-a învăţat Dumnezeu. El să scrie ceea ce vorbeşte
datornicul, să se teamă de Dumnezeu şi să nu însemne cu
nimic mai puţin. Dacă însă datornicul este prost sau bolînd,
sau nu poate vorbi, atunci să vorbească epitropul său după
dreptate şi să luaţi doi bărbaţi dintre voi ca martori. Dacă nu
se găsesc doi bărbaţi, atunci [luaţi] un bărbat şi două muieri ca
martori. De va greşi una din ele, atunci îi va duce aminte
cealaltă. Martorii să nu se împotrivească, dacă sînt chemaţi.
Nu vă fie necaz de a scrie [datoria], fie ea mică sau mare,
împreună cu vadeaua. Asta este cu dreptate pentru voi
înaintea lui Dumnezeu şi stă ca mărturie şi vă păzeşte de
îndoială. Dacă însă este un negoţ îndată faţă între voi, atunci
nu păcătuiţi dacă nu-l scrieţi, luaţi însă martori la negoţurile
voastre, dar să nu aibă daună scriitorul sau martorul. De faceţi
[altfel], atunci greşiţi. Deci temeţi-vă de Dumnezeu şi El vă va
învăţa, căci Dumnezeu toate le ştie.
283. Cînd sînteţi în călătorie şi nu găsiţi un scriitor, atunci să se
primească zăloage; dacă însă se încrede unul în altul, atunci
acela căruia i s-a încrezut ceva să dea înapoi lucrul încrezut şi
să se teamă de Dumnezeu, Domnul său. Nu ascundeţi
mărturia; cel ce o ascunde are inimă rea, căci Dumnezeu ştie
ceea ce faceţi.
284. A lui Dumnezeu e ceea ce este în ceruri şi pe pămînt şi, fie că
descoperiţi, fie că ascundeţi ceea ce este în sufletul vostru,
Dumnezeu totuşi vă va trage la răspundere. El iartă cui voieşte
şi pedepseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu e atotputernic.
285. Cel trimis crede în ceea ce i s-a trimis de la Domnul său şi toţi
credincioşii cred în Dumnezeu, în îngerii Săi, în scriptura Sa şi
în trimişii Săi. Noi nu facem deosebire cu vreunul din trimişii
Săi. Ei zic: "Noi auzim şi ascultăm. Iertare pentru noi de la
Tine, Doamne, căci la Tine ne întoarcem!"
286. Dumnezeu nu-l sileşte pe nimeni peste putere. Ceea ce şi-a
agonisit cineva, aceea o primeşte ca răsplată. Nu ne pedepsi
dacă am întrelăsat ceva sau am păcătuit, o, Doamne, şi nu
pune asupra noastră jugul ce l-ai pus asupra celora înaintea
noastră, o, Doamne. Nu ne încărca pe noi cu ceva ce nu putem
duce. Dăruieşte-ne [vina noastră], iartă-ne şi Te îndură de noi.
Tu eşti scutul nostru, deci ajută-ne împotriva poporului
necredincioşilor.

III
SURA FAMILIEI IMRÎN
Din Medina şi este cu două sute de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, cel viu,
veşnic.
2. El a trimis asupra ta scriptura în adevăr, întărind ceea ce a
mers înainte. El a trimis Thora şi Evanghelia, acum dinainte, ca
îndreptare pentru oameni, şi a trimis Furkânul.
3. Cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu vor fi greu pedepsiţi,
căci Dumnezeu e puternic, se poate răzbuna.
4. Lui Dumnezeu nimic nu-i este ascuns pe pămînt şi în cer. El
este acela care v-a făcut în mitrasuri precum a voit. Nu este
Dumnezeu afară de El, cel puternic şi înţelept.
5. El este acela care a trimis asupra ta scriptura; în ea sînt unele
semne explicate, acelea sînt maica scripturii, altele sînt numai
pilde. Cît îi priveşte pe cei cu îndoială în inimă, aceia voiesc
pildele din ea să le cerceteze şi caută tîlcuirea ei, însă nu
înţeleg tîlcuirea ei, ci numai Dumnezeu; iar cei ce sînt tari în
pricepere zic: "Noi credem în aceasta; toate sînt de la Domnul
nostru". Însă aşa cugetă numai cei pricepuţi.
6. Doamne, nu duce în rătăcire inimile noastre, după ce ne-ai dus
pe drumul cel drept, şi dă-ne îndurarea Ta, Tu eşti doar cel ce
dăruieşte [har].
7. Doamne, fără îndoială vei aduna într-o zi oamenii". Dumnezeu
doar nu calcă făgăduinţa.
8. Celor necredincioşi însă nu le ajută averea lor şi copiii lor la
Dumnezeu nimică. Aceştia vor arde în foc.
9. în felul poporului lui Faraon şi al înaintaşilor lor au lepădat
semnele noastre; însă Dumnezeu i-a prins întru fărădelegile
lor, căci Dumnezeu pedepseşte groaznic.
10. Spune celor necredincioşi: "Veţi fi biruiţi şi veţi fi adunaţi în iad
şi [acolo veţi avea] un pat rău.
11. Aţi avut un semn în cele două oştiri, ce s-au ciocnit: o oştire se
lupta pe drumul lui Dumnezeu, iar cealaltă era necredincioasă.
Ei i-au văzut de două ori mai numeroşi la privire, însă
Dumnezeu îl întăreşte cu ajutorul său pe cine voieşte. Aceasta
este o pildă pentru cugetători."
12. Oamenii au fost împodobiţi cu dragoste şi poftă de muieri şi
copii, de taleri de aur şi de argint, de cai de soi, de cirezi şi
ogoare. Aceasta este lipsa vieţii din lume, însă la Dumnezeu
este reîntoarcerea cea mai frumoasă.
13. Spune: Pot să vă vestesc ceva mai bun decît aceasta? Cei
cuvioşi vor primi de la Domnul lor o grădină pătrunsă de rîuri
pe dedesupt; în veci vor fi acolo; şi muieri curate şi harul lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu priveşte la robii Săi",
14. care zic: "Doamne, noi credem; iartă-ne păcatele noastre şi
mîntuieşte-ne de pedeapsa focului".
15. [Astfel vorbesc] cei răbdători, cei drepţi, cei ascultători, cei ce
dau milostenie şi cer iertare în zori de zi.
16. Dumnezeu a mărturisit că nu este Dumnezeu afară de El, iar
îngerii şi poporul cel înţelept stau [vestind] cu dreptate că nu
este Dumnezeu afară de El, cel puternic, înţelept.
17. [Credinţa adevărată] înaintea lui Dumnezeu este Islamul. Nu s-
au certat cei ce aveau scriptura, pînă ce n-a venit la ei
pricepere, [atunci veni] pizma între ei. Cine nu crede în
semnele lui Dumnezeu, [să ştie] că Dumnezeu e grabnic la
socoteală.
18. Dacă se ceartă ei cu tine, spune: "Supun faţa mea lui
Dumnezeu împreună cu cei ce-mi urmează".
19. Celor ce au scriptura şi celor neînvăţaţi [spune-le]: "Voiţi să
primiţi Islamul?". Dacă primesc Islamul, atunci sînt bine
ocîrmuiţi, dacă însă nu voiesc, e datoria ta să-i îndemni, căci
Dumnezeu priveşte la robii săi.
20. Cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu şi omoară profeţii pe
nedrept şi omoară pe cei ce poruncesc dreptatea, acelora
vesteşte-le pedeapsă dureroasă.
21. Faptele lor sînt pierdute în lumea aceasta şi cea de apoi şi nu
va fi cine să le ajute.
22. Oare n-ai privit la aceia care au primit o parte din scriptură? Ei
fură îndreptaţi spre scriptura lui Dumnezeu, ca să judece
certele între ei, atunci se întoarseră o parte din ei şi se
depărtară.
23. Aceasta [s-a întîmplat] pentru că ei zic: "Nu ne atinge focul,
decît numai un număr de zile". Şi i-a înşelat în credinţa lor
aceea ce au născocit ei.
24. însă cum va fi, dacă-i vom aduna în ziua în care nu este
îndoială şi va primi fiecare suflet ce şi-a agonisit? Lor nu li se
va face nedreptate.
25. Spune: "O, Dumnezeule, stăpîne al stăpîniei, Tu dai stăpînia
cui voieşti şi iei stăpînia de la cine voieşti; îl ridici pe cine
voieşti şi îl umileşti pe cine voieşti; în mîna Ta este binele, eşti
doar atotputernic.
26. Tu faci să intre noaptea după zi şi faci să intre ziua după
noapte. Tu scoţi la iveală viaţa din moarte şi scoţi la iveală
moartea din viaţă şi-l nutreşti pe cine voieşti fără măsură".
27. Credincioşii să nu ia necredincioşii ca apărători, dacă sînt de
aflat credincioşi. Iar cel ce face aceasta n-are să aştepte de la
Dumnezeu nimic; doar dacă vă temeţi de dînşii. Însă
Dumnezeu însuşi vă apără şi la Dumnezeu este întoarcerea.
Spune: "Dacă ascundeţi ceea ce e în piepturile voastre, sau o
scoateţi la iveală, Dumnezeu o ştie şi El ştie ceea ce se află în
ceruri şi pe pămînt, căci Dumnezeu e atotputernic".
28. În ziua aceea va afla de faţă fiecare suflet binele ce l-a făcut şi
răul ce l-a făcut şi va dori ca între el şi acesta să fie un hotar
depărtat. Însă Dumnezeu însuşi vă apără şi e plin de îndurare
faţă de servii săi.
29. Spune: "Dacă-l iubiţi pe Dumnezeu, atunci urmaţi-mă, şi
Dumnezeu vă va iubi şi vă va ierta păcatele voastre, căci
Dumnezeu e iertător, îndurător". Spune: "Ascultaţi de
Dumnezeu şi de cel trimis şi dacă vă întoarceţi, Dumnezeu nu-i
iubeşte pe cei necredincioşi".
30. Dumnezeu l-a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Avraam şi
familia lui Imrân înaintea celorlalte făpturi, unul sămînţa
celuilalt, căci Dumnezeu aude, ştie.
31. A zis soţia lui Imrân: "Doamne, îţi juruesc rodul pîntecelui meu,
primeşte-l de la mine, Tu doar auzi, ştii". Şi după ce născu, zise
ea: "Doamne, eu am născut o copilă". Dumnezeu doar ştia ce a
născut ea, şi un băiat nu e întocmai ca o copilă! - "eu am nu-
mit-o Maria şi o pun pe ea şi sămînţa ei sub scutul Tău faţă de
Satan cel bătut cu pietre".
32. Domnul ei o primi cu primire bună şi o lăsă să crească cu
creştere bună şi Zaharia se îngrijea de ea. De cîte ori venea
Zaharia în cămara ei, afla el la ea mîncare. El zise: "O, Maria,
de unde ai aceasta?" Ea zise: "Aceasta este de la Dumnezeu,
căci Dumnezeu îl îngrijeşte pe cine voieşte, fără să facă
socoteală".
33. După aceea, se rugă Zaharia la Domnul său, zicînd: "Doamne,
dă-mi de la Tine urmaşi buni, căci Tu asculţi rugăciunile".
Atunci îl chemară îngerii, pe cînd petrecea el în cămară,
rugîndu-se:
34. "Dumnezeu ţi-l vesteşte pe Ioan, care va întări cuvîntul lui
Dumnezeu. El va fi [un bărbat] cinstit şi înfrînat şi un profet
nepătat".
35. El zise: "Doamne, cum voi avea un copil, dacă sînt înaintat în
vîrstă şi muierea mea e stearpă?" El zise: "Dumnezeu face ce
voieşte".
36. El zise: "Doamne, dă-mi un semn!" El zise: "Semnul tău va fi că
trei zile nu vei vorbi cu oamenii altfel decît numai prin semne.
Adă-ţi aminte adesea de Domnul tău şi laudă-l seara şi
dimineaţa".
37. Îngerii ziseră: "O, Maria, Dumnezeu te-a ales şi te-a curăţit şi
te-a ales între muierile lumii.
38. O, Maria, ascultă de Domnul tău, prosternă-te şi închinate Lui
împreună cu cei ce se închină".
39. Aceasta este o veste ascunsă, noi ţi-o descoperim. Tu n-ai fost
lîngă ei, cînd aruncară sorţile lor, cine din ei să se îngrijească
de Maria şi n-ai fost lîngă ei cînd se certară.
40. Îngerii mai ziseră: "O, Maria, Dumnezeu îţi vesteşte cuvîntul
[ce vine] de la El, numele lui va fi Messia Isus, fiul Mariei. Măreţ
[va fi el] în lumea de acum şi cea de apoi şi va fi aproape [de
Dumnezeu].
41. El va vorbi cu oamenii din leagăn şi în vîrstă de bărbat şi va fi
cucernic".
42. Ea zise: "Doamne, cum să am copil, fără să mă fi atins
bărbat?" El răspunse: "Dumnezeu face ce voieşte. Dacă a
hotărît un lucru şi-i zice: Să fii! - apoi este."
43. El îl va învăţa scriptura, înţelepciunea, Thora şi Evanghelia şi-l
va trimite la fiii lui Israel [să zică]: "Eu vin la voi cu semne de la
Domnul vostru. Voi să vă plăsmuiesc din lut un chip de pasăre
şi voi să suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu voia lui
Dumnezeu. Voi să-i mîntuiesc pe cei orbi şi pe cei leproşi şi voi
să-i înviez pe cei morţi cu voia lui Dumnezeu şi să vă vestesc
ce să mîncaţi şi să păstraţi în casele voastre. Aceasta să vă fie
vouă semn, dacă sînteţi credincioşi.
44. Eu întăresc cele pe care le aveţi acum de'nainte din Thora,
însă vă iert unele din cele oprite; eu vin la voi cu un semn de la
Domnul vostru, deci temeţi-vă de Dumnezeu şi urmaţi-mă.
Dumnezeu este Domnul meu şi Domnul vostru, deci serviţi-L.
Acesta este drumul cel drept".
45. Cînd cunoscu Isus necredinţa lor, zise: "Cine-mi va fi de ajutor
pentru Dumnezeu?" Ziseră apostolii: "Noi voim să-ţi fim de
ajutor pentru Dumnezeu. Mărturiseşte-ne că sîntem moslemi.
46. Doamne, noi credem ceea ce ne-ai descoperit şi urmăm
trimisului, deci scrie-ne între martori".
47. Ei vicleniră, însă şi Dumnezeu vicleni, căci Dumnezeu este cel
mai viclean.
48. Dumnezeu zise: "O, Isuse, voi să te las să mori şi să te ridic la
mine şi să te mîntuiesc de cei necredincioşi, iar pe cei ce ţi-au
urmat voi să-i pun peste cei necredincioşi pînă la ziua învierii,
atunci vă veţi întoarce la Mine, iar Eu voi judeca certele între
voi.
49. Pe cei necredincioşi îi voi pedepsi cu pedeapsă grea în lumea
de acum şi în cea de apoi şi nu va fi nimenea ca să le ajute.
50. Iar cei ce cred şi fac bine, lor le va plăti El răsplata lor. Şi
Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi.
51. Acestea le citim asupra ta ca semne şi amintiri înţelepte".
52. Isus e asemenea înaintea lui Dumnezeu cu Adam, pe care l-a
făcut din pămînt şi i-a zis: "Să fii!" şi el s-a făcut.
53. Adevărul vine de la Dumnezeul tău, deci să nu te îndoieşti.
54. Iar dacă se ceartă cineva cu tine despre aceasta, după ce a
venit asupra ta priceperea, atunci spune: "Veniţi să-i chemăm
pe fiii noştri şi pe fiii voştri şi pe muierile noastre şi pe muierile
voastre şi pe noi înşine şi pe voi înşivă, ca să ne rugăm şi să
aducem blestemul lui Dumnezeu asupra celor necredincioşi."
55. Aceasta este o istorie adevărată. Nu este Dumnezeu afară de
Dumnezeu şi Dumnezeu este puternic, înţelept.
56. Iar dacă întoarceţi spatele, atunci îi cunoaşte Dumnezeu pe cei
nelegiuiţi.
57. Spune: "O, voi, poporul scripturii, veniţi să facem o învoire
între noi şi voi, ca să nu servim altuia decît numai lui
Dumnezeu şi să nu punem nimic în rînd cu El şi să nu primim
pe nimenea din noi ca Domn, afară de Dumnezeu!" Iar de
întorc spatele, atunci spuneţi: "Mărturisiţi că noi sîntem
moslemi!"
58. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce vă certaţi asupra lui
Avraam? Doară n-a fost trimisă Thora şi Evanghelia decît după
timpul său. Nu o ştiţi aceasta?
59. Certaţi-vă doar despre lucruri pe care le ştiţi! De ce vă certaţi
pentru lucruri pe care nu le ştiţi? Dumnezeu le ştie, iar voi nu
le ştiţi.
60. Avraam n-a fost nici iudeu, nici creştin, ci el a fost drept
credincios, un moslem, şi n-a fost idolatru.
61. Acei oameni sînt mai aproape de Avraam, care îi urmează şi
aceştia sînt profetul [Mohammed] şi cei ce cred. Dumnezeu
este scutul credincioşilor.
62. O parte din cei ce au scriptura voieşte să vă amăgească, însă
ei nu amăgesc pe nimenea altul decît numai pe ei înşişi, şi nu
o ştiu.
63. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce nu credeţi în semnele lui
Dumnezeu? Doar totuşi trebuie să le mărturisiţi.
64. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce îmbrăcaţi adevărul cu
deşertăciunea şi ascundeţi adevărul deşi îl ştiţi?
65. O parte din cei ce au scriptura zic: "Credeţi ceea ce li s-a
descoperit credincioşilor dimineaţa şi lepădaţi aceasta seara,
ca ei să se întoarcă.
66. Nu credeţi nimănui decît numai celui ce urmează legii
voastre!" Spune: "Ocîrmuirea este o ocîrmuire a lui Dumnezeu,
dacă şi s-a dat altuia ceea ce s-a dat vouă". Sau: "Harul e în
mîna lui Dumnezeu; El îl dă cui voieşte; Dumnezeu doar e
cuprinzător, înţelept".
67. El împărtăşeşte îndurarea Sa cui voieşte. El este binefăcător,
mare.
68. Sînt unii din cei ce au scriptura cărora le poţi încredinţa un
talant; ei ţi-1 vor da înapoi; alţii însă, dacă le încredinţezi un
dinar, nu ţi-l dau înapoi, dacă nu-i urmăreşti mereu.
69. Aceasta, pentru că ei zic: "N-avem datorinţă faţă de cei ce nu
ştiu nimic". Aşa vorbesc ei minciuni despre Dumnezeu, deşi
ştiu.
70. Însă cine ţine la datorinţă sa şi se teme de Dumnezeu - doar
Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce se tem de El.
71. Însă cei ce se negoaţă cu legămîntul lui Dumezeu şi [dau]
jurămintele lor pentru preţ mic, aceia n-au parte la viaţa de
apoi şi Dumnezeu nu va vorbi cu ei şi nu-i va privi în ziua
învierii şi nu-i va curăţi; pentru ei este pedeapsa dureroasă.
72. Mulţi dintre ei întortocheau scriptura cu limbile lor, ca să
credeţi că acelea sînt din scriptură. Însă ele nu sînt din
scriptură. Ei zic: "Aceasta e de la Dumnezeu!", însă aceasta nu
e de la Dumnezeu, ci ei spun minciuni despre Dumnezeu,
măcar că o ştiu.
73. Nu se cade omului ca Dumnezeu să-i dea scriptura,
înţelepciunea şi profeţia, iar el apoi să zică oamenilor: "Serviţi-
mi mie lîngă Dumnezeu!" ci el să zică: "Să fiţi învăţaţi în
scriptura pe care o cunoaşteţi şi vă îndeletniciţi cu ea".
74. Doar nu vă porunceşte [Dumnezeu] să-i primiţi ca stăpîni pe
îngeri şi profeţi. Oare să vă poruncească necredinţa, după ce
sînteţi moslemi?
75. Cînd a încheiat Dumnezeu un legămînt cu profeţii [zise El]:
"Aceasta e scriptura şi înţelepciunea mea, pe care v-am dat-o.
După aceea va veni la voi un trimis, care va întări ceea ce
aveţi acum, iar voi veţi crede în el şi-l veţi sprijini". Deci, mai
zise: "Sînteţi hotărîţi!" El zise: "Fiţi martori şi Eu voi fi martor
cu voi".
76. Cel ce se întoarce de la aceasta este un nelegiuit.
77. Cer ei altceva decît legea lui Dumnezeu? Doar Lui i se supune
ce e în ceruri şi pe pămînt, de bună voie sau în silă, şi la El se
întorc [toate].
78. Spune: "Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ni s-a trimis nouă şi
s-a trimis lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi seminţiilor şi ce s-
a dat lui Moise, lui Isus şi profeţilor din partea Domnului lor. Nu
facem deosebire cu vreunul din ei: sîntem doar moslemi".
79. Cel ce caută [altă] lege decît Islamul nu este primit de către El,
căci el va fi în lumea de apoi între cei pierduţi.
80. Cum să ocîrmuiască Dumnezeu un popor necredincios, care
crezuse odinioară şi mărturisise că trimisul este adevărat şi la
care veniră semne lămurite? Dumnezeu nu ocîrmuieşte un
popor al nelegiuiţilor.
81. Partea lor este blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al
tuturor oamenilor peste ei.
82. În veci vor rămîne în el; nu li se va uşura pedeapsa şi nu vor fi
luaţi în privire,
83. afară de aceia care se căiesc şi fac bine, căci Dumnezeu este
iertător, îndurător.
84. Cei ce sînt necredincioşi, după ce crezuseră, iar apoi sporesc în
necredinţă, căinţa acestora nu se primeşte şi ei rămîn în
rătăcire.
85. Cei ce sînt necredincioşi şi mor în credinţă, de la nici unul din
ei nu se primeşte nici chiar pămîntul plin de aur, ca
răscumpărare; pentru aceştia este pedeapsă dureroasă şi ei n-
au ajutor.
86. Nu veţi ajunge la dreptate, pînă ce nu veţi da milostenie din
ceea ce vă e mai drag, căci toate milosteniile ce le daţi le
cunoaşte Dumnezeu.
87. Toate mîncările erau iertate fiilor lui Israel, afară de aceea ce
şi-a oprit Israel însuşi, înainte de ce fu trimisă Thora. Spune:
"Aduceţi Thora şi citiţi-o dacă sînteţi iubitori de adevăr".
88. Însă cei ce născocesc după aceasta minciuni despre Dum-
nezeu, aceştia sînt nelegiuiţii.
89. Spune: "Dumnezeu este iubitor de adevăr, deci, urmaţi legea
lui Avraam cel dreptcredincios, care n-a fost idolatru" .
90. Cea dintîi casă [de închinare] fu aşezată pentru oameni în
Bekka, spre binecuvîntarea lumii.
91. În ea sînt semne vădite. Ea este locul lui Abraam şi cine intră
în ea este scutit. De la Dumnezeu [s-a stătorit] un peregrinaj la
acea casă, pentru oamenii care sînt în stare să facă drumul.
92. Cel ce e necredincios [să ştie că] Dumnezeu este bogat şi fără
de lumea aceasta.
93. Spune: "O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce nu credeţi în
semnele lui Dumnezeu? Doar Dumnezeu e martor pentru
faptele voastre".
94. Spune: "O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce abateţi de la
drumul lui Dumnezeu pe cei ce cred? Voi îl faceţi strîmb, deşi
singuri îl mărturisiţi. Lui Dumnezeu, însă, nu-i sînt necunoscute
faptele voastre".
95. O, voi, cei ce credeţi, dacă urmaţi unei părţi din aceia cărora li
s-a dat scriptura, voiesc ei să vă împingă de la credinţa voastră
la necredinţă.
96. Cum puteţi fi necredincioşi, dacă vi s-au citit semnele lui
Dumnezeu, iar urmaşul său se află printre voi? Însă cine ţine la
Dumnezeu, acela e dus pe drumul cel drept.
97. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă de Dumnezeu cu frică
adevărată şi să nu muriţi decît fiind moslemi.
98. Ţineţi tare de frînghia lui Dumnezeu cu toţii şi nu vă
împrăştiaţi, ci aduceţi-vă aminte de binefacerile lui Dumnezeu
faţă de voi. Aţi fost duşmani, iar El a împreunat inimile voastre
şi prin harul Său v-aţi făcut fraţi.
99. Aţi fost la marginea prăpastiei focului şi El v-a mîntuit de acolo.
Aşa vă face vădite Dumnezeu semnele Sale, ca să fiţi bine
ocîrmuiţi.
100. Şi ca să fie din voi un popor care cheamă la cele bune şi
porunceşte ce este cuviincios şi opreşte ce este nedrept.
Aceştia vor fi fericiţi.
101. Şi nu fiţi ca şi aceia care se despărţesc şi se ceartă, deşi au
venit la ei semne răsvădite. Pentru ei este pedeapsă mare.
102. În ziua aceea vor fi unii cu faţa albă, iar alţii cu faţa neagră, iar
către cei cu faţa neagră [va zice Dumnezeu]: "V-aţi făcut
necredincioşi, deşi eraţi credincioşi? Deci, gustaţi pedeapsa
pentru că sînteţi necredincioşi".
103. Iar cei cu faţa albă vor petrece în veci în harul lui Dumnezeu.
104. Acestea sînt semnele lui Dumnezeu, pe care ţi le vestim întru
adevăr: Dumnezeu nu voieşte strîmbătăţirea făpturilor.
105. Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi la
Dumnezeu se întorc toate.
106. Sînteţi cel mai bun popor care s-a născut între oameni. Voi
porunciţi ce e cuviincios şi opriţi ce e nedrept şi credeţi în
Dumnezeu. Şi de ar fi crezut cei ce au scriptură, ar fi fost mai
bine pentru ei. Şi între ei sînt credincioşi, cei mai mulţi însă
sînt nelegiuiţi.
107. Nu vă vor strica decît numai puţin şi cînd se vor lupta
împotriva voastră, vă vor întoarce spatele şi atunci nu vor avea
ajutor.
108. Bătuţi vor fi cu ruşine, orişiunde vor fi aflaţi, doar dacă vor fi
sub stăpînirea lui Dumnezeu sau sub stăpînirea oamenilor. Ei
ajung întru mînia lui Dumnezeu şi sărăcie cade asupra lor şi
anume pentru că n-au crezut în semnele lui Dumnezeu şi au
omorît profeţii pe nedrept, răzvrătindu-se şi fiind nelegiuiţi.
109. Nu sînt toţi una cei ce au scriptura; sînt unii drepţi între ei care
citesc semnele lui Dumnezeu în timp de noapte şi se închină.
110. Ei cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, ei poruncesc ce este
cuviincios şi opresc ce este nedrept şi se întrec în bunătăţi.
Aceştia sînt cucernici.
111. Binele ce l-au făcut, nu veţi fi lipsit de el, căci Dumnezeu îi
cunoaşte pe cei cuvioşi.
112. Celor necredincioşi nu le va ajuta nici averea, nici copiii lor
nimic la Dumnezeu. Aceştia sînt tovarăşii focului şi în el vor
rămîne în veci.
113. Ceea ce istovesc ei în viaţa lumii seamănă cu un vînt rece,
care trece peste ogoarele oamenilor, ce sînt ei înşişi nelegiuiţi,
şi le pierde. Nu însă Dumnezeu e nedrept faţă de ei, ci ei înşişi
sînt nedrepţi faţă de sine.
114. O, voi, cei ce credeţi, nu încheiaţi preietenie cu cei ce nu-s de-
ai voştri, ei nu încetează să vă amăgească, ei doresc pieirea
voastră: a ieşit ura din gurile lor, iar în pieptul lor e un lucru
mai greu de ascuns. Noi v-am dat semne vădite, dacă sînteţi
pricepuţi.
115. Iată, voi îi iubiţi, ei însă nu vă iubesc. Voi credeţi în întreaga
scriptură, ei însă, dacă vă întîlnesc, vă zic: "Noi credem", iar
într-ascuns îşi muşcă vîrfurile degetelor, de ciudă asupra
voastră. Spune: "Muriţi de ciudă!" Dumnezeu doar cunoaşte
lăuntrul piepturilor.
116. De vă merge bine, le pare lor rău, iar de vi se întîmplă o
nenorocire, se bucură ei de aceasta. Însă dacă veţi fi statornici
şi vă veţi teme de Dumnezeu, nu vă va strica viclenia lor la
nimic; Dumnezeu doar ştie ce fac ei.
117. Cînd ai mers dimineaţa de la neamul tău - [îţi aduci aminte? -
să faci] pentru cei credincioşi o tabără de război - Dumnezeu
aude, ştie,
118. atunci se înspăimîntează două oştiri de-ale voastre şi-şi
pierdură vitejia, însă Dumnezeu le ajutoră pe amîndouă; în
Dumnezeu să se încreadă, deci, credincioşii.
119. Dumnezeu v-a ajutat şi la Bedr, măcar că eraţi puţini, deci
temeţi-vă de Dumnezeu şi fiţi mulţumitori.
120. Cînd ai zis credincioşilor: "Nu vă este destul dacă vă întăreşte
Domnul vostru cu trei mii de îngeri trimişi?"
121. Într-adevăr, dacă sînteţi statornici şi vă temeţi de Dumnezeu,
îndată ce vor veni [duşmanii] asupra voastră cu sălbăticie, vă
va întări Domnul vostru cu cinci mii de îngeri înzestraţi cu
semne.
122. Dumnezeu vă trimite această veste, ca să se ridice inimile
voastre prin ea, căci nu este ajutor decît la Dumnezeu cel
puternic, înţelept. Ori de-i nimiceşte cu totul pe cei
necredincioşi, sau îi frînge, încît se trec cu încetul,
123. sau se întoarce iarăşi spre ei, sau îi pedepseşte, de aceasta nu-
ţi pese nimic, ei sînt doară nelegiuiţi.
124. Ale lui Dumnezeu sînt toate din ceruri şi de pe pămînt; El iartă
cui voieşte şi pedepseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu este
iertător, îndurător.
125. O, voi, cei ce credeţi, nu fiţi lacomi la camătă, luînd tot cîte de
două ori înapoi [cele împrumutate], ci temeţi-vă de Dumnezeu,
ca să vă meargă bine.
126. Temeţi-vă de foc, care este pregătit pentru cei necredincioşi, şi
ascultaţi de Dumnezeu şi de cel trimis, ca să aveţi har.
127. Grăbiţi spre iertare de la Domnul vostru şi spre raiul cel întins
ca şi pămîntul, cel pregătit pentru cei cucernici,
128. care dau milostenii la vremuri bune şi rele şi-şi stăpînesc mînia
şi iartă oamenilor, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei buni.
129. Însă şi aceia care au păcătuit şi au fost nelegiuiţi, dacă îşi aduc
aminte de Dumnezeu şi cer iertare pentru păcatele lor, - însă
cine poate ierta păcatele, decît numai Dumnezeu? - şi nu
rămîn în faptele lor, ci le cunosc,
130. şi aceştia vor agonisi iertare de la Domnul lor şi vor petrece în
veci în grădina cea pătrunsă cu rîuri pe dedesupt. Frumoasă
răsplată au cei ce se poartă bine.
131. [Dumnezeu] a trimis acum înaintea voastră legi, umblaţi pe
pămînt şi vedeţi ce sfîrşit au luat cei ce ţineau de minciună
[adevărul].
132. Acesta este hotărîre pentru oameni şi drum drept şi îndemnare
pentru cei cu frica lui Dumnezeu.
133. Nu fiţi deci slabi şi întristaţi; voi veţi fi înălţaţi, dacă veţi fi
credincioşi.
134. De aţi fost răniţi [în război], au fost asemenea răniţi şi [alţi]
oameni. Noi schimbăm astfel zilele între oameni, ca să
cunoască Dumnezeu pe cei ce cred şi să aleagă dintre voi
martiri, pentru că Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi,
135. şi pentru ce Dumnezeu să-i ispitească pe cei credincioşi şi să-i
nimicească pe cei necredincioşi.
136. Credeţi că veţi intra în rai înainte de ce-i va cunoaşte
Dumnezeu pe cei care s-au luptat dintre voi şi au fost
statornici?
137. Voi doriţi moartea, înainte de ce o întîmpinaţi, însă aţi mai
văzut-o şi o veţi mai privi.
138. Şi Mohammed nu e nimic alta decît un trimis. Înaintea lui au
murit [alţi] trimişi. Însă dacă ar muri el sau ar fi ucis, v-aţi
întoarce iarăşi pe urmele voastre. Cel ce se întoarce pe urmele
sale nu-i strică lui Dumnezeu nimic. Dumnezeu le va răsplăti
celor mulţumitori.
139. Nimenea nu poate muri fără de voia lui Dumnezeu, [cum e
scris] în cartea termenelor cine cere răsplată în lumea aceasta,
îi vom da-o, iar cine cere răsplată în lumea de apoi, şi aceluia îi
vom da-o şi le vom răsplăti celor mulţumitori.
140. Cîţi profeţi s-au luptat cu unii care erau de zeci de mii de ori
mai puternici decît ei, şi nu slăbiră în urma întîmplărilor de pe
drumul lui Dumnezeu şi nu se poticniră şi nu se umiliră.
Dumnezeu îi iubeşte pe cei statornici.
141. Şi n-a fost cuvîntul lor altul decît că vorbeau: "Doamne, iartă-
ne păcatele noastre şi ce am greşit întru trebile noastre;
întăreşte-ne picioarele noastre şi ajută-ne faţă de poporul
necredincios". Dumnezeu le-a dat lor răsplată în lumea de
apoi, Dumnezeu îi iubeşte pe cei buni.
142. O, voi, cei ce credeţi, de veţi asculta de cei necredincioşi, ei vă
vor duce pe urmele voastre, şi voi vă întoarceţi ca pierduţi.
143. În Dumnezeu este stăpînul vostru. El este cel mai bun ajutător.
144. Noi vom arunca în inimile necredincioşilor spaimă, pentru că
adaugă lîngă Dumnezeu încă şi altele, fără ca El să fi trimis
împuternicire la aceasta. Locuinţa lor este focul: o ospeţie rea
pentru cei nelegiuiţi.
145. Dumnezeu şi-a împlinit făgăduinţa Sa faţă de voi, cînd i-aţi
nimicit [pe duşmani] cu voia Sa, pînă ce v-aţi poticnit şi v-aţi
certat asupra poruncilor şi v-aţi răzvrătit, deşi [Dumnezeu] v-a
arătat ce aţi dorit voi.
146. Unii din voi căutau lumea de acum, alţii căutau cea de apoi,
atunci a lăsat El să vă fugărească, spre a vă ispiti, însă acum v-
a iertat, căci Dumnezeu este binefăcătorul credincioşilor.
147. Cînd v-aţi suit în sus şi nu v-aţi întors după nimenea, iar
trimisul striga în urma voastră, atunci [Dumnezeu] a aruncat
asupra voastră durere peste durere, ca să nu vă întristaţi de
ceea ce aţi pierdut şi de ceea ce vi s-a întîmplat. Dumnezeu
doar ştie ce faceţi.
148. Atunci vă trimise asupra voastră după nevoie spre întărire un
somn, care veni peste o parte din voi. Altă parte se întrista şi
cugeta neadevăruri şi nebunii despre Dumnezeu, zicînd:
"Avem ceva de la lucrul acesta?" Spune: "Toată treaba este a
lui Dumnezeu". Ei au ascuns în sufletele lor ceea ce nu ţi-au
descoperit zicînd: "De am fi avut ceva de la lucrul acesta, n-am
fi fost omorîţi aici". Spune: "De aţi fi rămas în casele voastre,
ar fi trebuit să iasă la cîmp aceia cărora le-a fost scrisă
moartea: la locurile lor de odihnă". Dumnezeu a voit să
ispitească ce este în piepturile voastre şi să cerce ce este în
inimile voastre, Dumnezeu cunoaşte lăuntrul piepturilor.
149. Aceia din voi care s-au pus pe fugă, în ziua luptei între cele
două oştiri, pe aceia Satan i-a amăgit, pentru că umblau după
cîştig; însă Dumnezeu le-a iertat, pentru că Dumnezeu este
iertător, îndurător.
150. O, voi, cei ce credeţi, nu fiţi ca şi cei necredincioşi, care spun
despre fraţii lor cei ce au călătorit în ţară sau au purces în
război: "De ar fi rămas la noi, n-ar fi murit şi n-ar fi fost
omorîţi". Dumnezeu hotărăşte aceasta, spre întristarea inimii
lor, căci Dumnezeu dă viaţă şi moarte şi Dumnezeu vede toate
cîte le faceţi.
151. De veţi fi omorîţi pentru drumul lui Dumnezeu sau veţi muri,
este ierta-rea lui Dumnezeu şi îndurarea Sa mai bună decît
[toate averile] cîte le-aţi adunat.
152. Căci dacă veţi muri sau veţi fi omorîţi, vă veţi aduna la
Dumnezeu.
153. Şi pentru îndurarea lui Dumnezeu ai fost prea blînd faţă de ei,
căci de ai fi fost mai aspru şi mai vîrtos la inimă, s-ar fi
împrăştiat ei din jurul tău. Deci, iartă-le şi roagă-te de iertare
pentru ei şi sfătuieşte-te cu ei în afacere; şi după ce vei fi venit
la hotărîre, încrede-te în Dumnezeu, căci Dumnezeu îi iubeşte
pe cei ce se încred în El.
154. De vă ajută Dumnezeu, nimenea nu vă poate birui, însă dacă
vă părăseşte El, cine vă va ajuta afară de El? Deci, să se
încreadă în El cei credincioşi.
155. Şi nu este felul profetului ca să înşele. Iar cine înşală, va veni,
la ziua învierii, cu ceea ce a înşelat. Atunci va primi fiecare
suflet răsplata ce şi-a agonisit-o şi lor nu li se va face
nedreptate.
156. Oare să fie prigonit acela care a trăit după placul lui
Dumnezeu, ca şi cei care l-a oţărît pe Dumnezeu, şi să fie iadul
locuinţa sa? Acesta este un drum nenorocit.
157. Sînt [felurite] trepte [ale răsplăţii] la Dumnezeu, căci
Dumnezeu vede ce fac ei.
158. Dumnezeu s-a arătat binevoitor faţă de cei credincioşi,
ridicîndu-le pe cel trimis din mijiocul lor, ca să le citească
semnele Sale şi să-i curăţească şi să-i înveţe scriptura şi
înţelepciunea, pentru că erau înainte în rătăcire vădită.
159. Cînd a venit asupra voastră nenorocirea - măcar că a venit
asupra voastră un [bine] îndoit - aţi zis voi: "De unde este
aceasta?" Spune: "Aceasta este de la voi înşivă, căci
Dumnezeu este atotputernic".
160. Ceea ce a venit asupra voastră, în ziua luptei între cele două
oştiri, aceea a fost cu voia lui Dumnezeu, ca să-i cunoască pe
cei credincioşi şi să-i cunoască pe cei făţarnici. Lor li se spune:
"Mergeţi de luptaţi pe drumul lui Dumnezeu!" sau: "Respingeţi
[duşmanul]!". Ei ziseră: "De am pricepe să ne luptăm, v-am
urma vouă". Ei erau atuncea mai aproape de necredinţă decît
de credinţă.
161. Ei vorbeau cu gurile lor ceea ce nu era în inimile lor, însă
Dumnezeu ştie ceea ce ascund ei.
162. Aceia care rămăseseră acasă ziseră către fraţii lor: "De n-ar fi
ascultat, n-ar fi omorîţi!" Spune: "Respingeţi moartea de la
sufletul vostru, dacă iubiţi adevărul!"
163. Să nu crezi că-s morţi cei ce fură omorîţi pe drumul lui
Dumnezeu, ci că sînt vii la Domnul lor, unde sînt bine grijiţi.
164. Ei se bucură cu ceea ce le-a dat Domnul lor ca binefacere şi se
veselesc asupra celora care încă n-au ajuns la ei, însă le vor
urma. Asupra lor nu vine nici frică, nici întristare.
165. Ei se veselesc asupra harului lui Dumnezeu şi a binefacerii Sale
şi că Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata credincioşilor.
166. Cei ce au ascultat de Dumnezeu şi de trimisul Său şi deşi fură
răniţi, au făcut bine şi s-au temut de Dumnezeu, vor primi
răsplată mare.
167. Către aceştia ziseră oamenii: "S-au adunat oameni împotriva
voastră, deci temeţi-vă!" Însă aceasta mări credinţa lor şi ei
ziseră: "Dumnezeu este ajungător pentru noi şi ocrotitorul
nostru cel mai bun."
168. Ei se întoarseră deci cu harul lui Dumnezeu şi cu îndurarea Sa,
fără să-i fi atins un rău; ei căutară să-i placă lui Dumnezeu,
căci Dumnezeu e un binefăcător mare.
169. Acel Satan vrea să vă înfricoşeze înaintea prietenilor săi, voi
însă nu vă temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine, dacă sînteţi
credincioşi.
170. Nu te întrista de cei ce se grăbesc spre necredinţă, ei doar nu-i
pot strica nimic lui Dumnezeu; căci Dumnezeu nu voieşte să le
dea parte în lumea de apoi, ci pentru ei este pedeapsă mare.
171. Într-adevăr cei ce iau în schimb necredinţa pentru credinţă nu-i
pot strica lui Dumnezeu nimic, însă pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
172. Cei necredincioşi să nu creadă că Noi avem îndelungă răbdare
cu ei, pentru binele sufletelor lor, ci Noi avem îndelungă
răbdare, ca ei să crească întru păcate, pentru ei este pedeapsă
ruşinoasă.
173. Dumnezeu nu-i va lăsa [mai mult] pe cei credincioşi [în starea]
în care vă aflaţi voi, [ci numai] pînă-i va despărţi pe cei răi de
cei buni.
174. Dumnezeu nici nu vă descoperă cele ascunse, ci la aceasta îşi
alege Dumnezeu ca trimis pe cine voieşte. Deci, credeţi în
Dumnezeu şi în trimişii Săi, căci de veţi crede şi vă veţi teme
de Dumnezeu, veţi primi răsplată mare.
175. Să nu creadă cei zgîrciţi că ceea ce le-a lăsat Dumnezeu din
harul Său este spre binele lor, ci tocmai spre răul lor.
176. Li se va pune ca zgardă în ziua învierii ceea ce au strîns prin
zgîrcenie; a lui Dumnezeu este moştenirea cerurilor şi a
pămîntului şi Dumnezeu ştie ce faceţi.
177. Dumnezeu a auzit cuvîntul celor ce zic: "Dumnezeu este
sărman şi noi sîntem avuţi". Vom scrie vorba lor şi că au omorît
profeţii pe nedrept şi le vom zice: "Gustaţi pedeapsa arderii!"
178. Aceasta pentru aceea ce au făcut înainte mîinile voastre şi
pentru că Dumnezeu nu e nedrept faţă de robii Săi.
179. Cei ce zic: "Dumnezeu a încheiat un legămînt cu noi, ca să nu
credem unui trimis pînă ce n-a venit cu o jertfă, ca să o mistuie
focul",
180. spune-le: "Au venit trimişi de la Mine cu semne vădite şi cu
ceea ce aţi vorbit; însă de ce i-aţi omorît, dacă sînteţi iubitori
de adevăr?"
181. Dacă te-au învinuit că minţeşti, apoi au învinuit de minciună şi
trimişii de'naintea ta, care au venit cu semne vădite, cu
scripturi şi cu cartea cea luminată.
182. Tot sufletul va gusta moartea, iar voi veţi primi răsplata
voastră în ziua învierii, iar cel ce va fi departe de foc şi va fi
adus în rai va fi mîntuit, căci ce este viaţa lumii decît o folosire
deşartă?
183. Veţi fi ispitiţi cu privire la averile voastre şi la voi înşivă şi veţi
trebui să ascultaţi sudalme mari de la cei ce au primit scriptura
înaintea voastră şi de la idolari; dar dacă sînteţi statornici şi vă
temeţi de Dumnezeu, atunci aşa e cu tărie hotărît.
184. Cînd a încheiat Dumnezeu un legămînt cu cei ce au scriptura:
"Descoperiţi-o oamenilor şi nu o ascundeţi!", atunci îl aruncară
ei [legămîntul] după spatele lor şi-l vîndură pentru un preţ mic,
însă acesta a fost negoţ rău.
185. Nu crede că cei ce se bucură de faptele lor şi le place să fie
lăudaţi pentru ceea ce n-au făcut, vor scăpa de pedeapsă, căci
pentru ei este pedeapsă dureroasă.
186. A lui Dumnezeu este stăpînia în ceruri şi pe pămînt şi
Dumnezeu este atotputernic.
187. În facerea cerurilor şi a pămîntului şi-n schimbarea nopţii şi a
zilei sînt [destule] semne pentru cei înţelepţi,
188. care îşi aduc aminte de Dumnezeu cînd stau şi cînd şed şi cînd
zac. Ei cugetă la facerea cerurilor şi a pămîntului: "Doamne, n-
ai făcut aceasta în deşert; mărie Ţie, mîntuieşte-ne de
pedeapsa focului!"
189. Doamne, pe cine-l arunci în foc, pe acela îl şi acoperi cu ruşine,
iar pentru cei nelegiuiţi nu este ajutor.
190. Doamne, noi am auzit un vestitor, care cheamă la credinţă:
"Credeţi în Domnul vostru!", şi noi am crezut.
191. Doamne, iartă-ne păcatele noastre şi ascunde răutăţile noastre
şi lasă-ne să murim cu cei curaţi.
192. Doamne, dă-ne ce ne-ai făgăduit prin trimişii Tăi şi nu ne
ruşina în ziua învierii, căci tu nu calci făgăduinţa".
193. Acestora le răspunde Domnul lor: "Eu nu las să piară nici o
faptă de ale voastre, fie ea împlinită de bărbat sau de muiere.
194. Iar pe cei ce au pribegit şi fură alungaţi din casele lor şi au
suferit pentru drumul Meu şi s-au luptat şi au fost omorîţi, voi
să-i curăţesc de răutăţile lor şi să-i duc în grădini pătrunse cu
rîuri pe desupt".
195. Răsplata e de la Dumnezeu şi la Dumnezeu e cea mai
frumoasă răsplată.
196. Să nu te înşele umbletul necredincioşilor în ţară; acesta e un
cîştig de nimica. Doar locuinţa lor este iadul - un pat rău!
197. Însă cei ce se tem de Domnul lor, pentru aceia sînt grădini
pătrunse cu rîuri pe desupt, acolo vor rămîne ei în veci: o
ospeţie de la Dumnezeu şi ceea ce este de la Dumnezeu e bine
pentru cei curaţi.
198. Şi din cei cu scriptura sînt unii care cred în Dumnezeu şi în
ceea ce vi s-a trimis vouă, li s-a trimis lor, umilindu-se înaintea
lui Dumnezeu, nu vînd semnele lui Dumnezeu pentru un preţ
mic.
199. Aceia vor primi răsplata lor de la Domnul lor, căci Dumnezeu e
grabnic la socoteală.
200. O, voi, cei ce credeţi, fiţi răbdători şi porunciţi răbdare, fiţi
statornici şi temeţi-vă de Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.

IV
SURA MUIERILOR
Din Medina şi este cu o sută şaptezeci şi cinci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU,
CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. O, voi, oamenilor, temeţi-vă de Domnul vostru, care v-a făcut
dintr-un singur suflet şi anume făcînd din el pe soţia sa şi a
răspîndit din ei bărbaţi mulţi şi muieri. Deci temeţi-vă de
Dumnezeu, la care vă rugaţi pentru olaltă, şi [cinstiţi] pîntecele
[care v-a născut], căci Dumnezeu vă păzeşte.
2. Daţi-le orfanilor averea lor şi nu schimbaţi răul vostru cu
binele lor. Şi nu mîncaţi averea lor în folosul averii voastre, căci
acesta este un păcat greu.
3. De vă temeţi că veţi fi nedrepţi către cei orfani, atunci luaţi ca
soţii, dacă vă pare bine, dintre muieri două, trei sau patru, şi
dacă vă temeţi că nu veţi fi cu dreptate, atunci [luaţi] numai
una sau pe ceea ce stăpîneşte dreapta voastră; aşa vă va fi
mai uşor să nu greşiţi. Daţi-le muierilor zestrea cu bună voie.
De vă iartă ele înşile ceva din zestre, apoi întrebuinţaţi aceea
pentru voi bucuroşi şi sănătoşi.
4. Nu le daţi celor bolînzi [în mînă] averea voastră, pe care v-a
dat-o Dumnezeu spre susţinerea lor, ci nutriţi-i şi îmbrăcaţi-i şi
vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.
5. Cercaţi-i pe cei orfani pînă ce au ajuns timpul căsătoriei şi dacă
aţi cunoscut că ei se pot înşişi ocîrmui, atunci încredinţaţi-le
averea lor, însă nu o mătrăşiţi fără măsură şi în grabă,
6. dacă [încă] nu vor fi în vîrstă. Cine este avut, să fie cumpătat,
şi cine este sărman, să întrebuinţeze [averea] după cuviinţă.
7. Dacă le încredinţaţi averile lor, atunci luaţi-vă martori la
aceasta, căci Dumnezeu cere socoteală ajungătoare.
8. Bărbaţilor li se cuvine o parte din ceea ce au lăsat în urmă
părinţii şi ru-dele, asemenea li se cuvine şi femeilor o parte din
ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; fie puţin sau mult, o
parte anumită [li se cuvine].
9. Dacă sînt de faţă la împărţire rude, orfani şi sărmani, atunci
daţi-le părţi şi lor şi vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.
10. Cei ce sînt îngrijoraţi că vor lăsa în urma lor urmaşi slabi şi se
tem din pricina lor, aceia să se încreadă în Dumnezeu şi să
vorbească cuvinte bine chibzuite.
11. Cei ce mătrăşesc averile orfanilor pe nedrept, aceia mănîncă în
pîntecele lor foc şi se vor frige în flăcări.
12. În privinţa copiilor voştri a hotărît Dumnezeu: Bărbatul să aibă
parte cît două muieri. Dacă sînt însă [numai] femei [şi anume]
mai mult decît două, [primesc ele] două treimi din ceea ce a
rămas, iar dacă este numai una, capătă ea jumătate. Părinţii
mortului primesc fiecare tot a şasea parte din ceea ce a rămas,
dacă are [răposatul] un copil, însă dacă n-are copil şi moş-
tenesc părinţii săi, atunci primeşte maică-sa a treia parte, iar
dacă are fraţi, atunci primeşte maică-sa a şasea parte,
plătindu-se legatele testate sau datoriile. Ori de vă sînt părinţii
voştri sau copiii voştri mai folositori, aceasta nu o ştiţi. [Cele
zise sînt] o poruncă de la Dumnezeu şi Dumnezeu este ştiutor,
înţelept.
13. Jumătate din ce lasă în urmă soţiile voastre e pentru voi, dacă
n-au ele copii; dacă însă au ele copii, atunci vă vine vouă a
patra parte din ceea ce au lăsat ele în urmă, plătindu-se
legatele testate sau datoriile.
14. Asemenea şi muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce aţi
lăsat în urmă, dacă n-aveţi copii; însă dacă aveţi copii, li se
cuvine muierilor a opta parte din ceea ce aţi lăsat în urmă,
plătindu-se legatele testate sau datoriile.
15. Dacă un bărbat sau o muiere pune ca moştenitor o rudă
depărtată şi [testatorul] are un frate sau o soră, atunci
primeşte fiecare din aceştia din urmă tot a şasea parte. Dacă
sînt însă mai mulţi [fraţi sau surori], atunci primesc ei [cu toţii]
partea a treia în părţi de-o potrivă, plătindu-se legatele testate
sau datoriile,
16. fără scurtare. Aceasta e o hotărîre nestrămutată de la
Dumnezeu şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
17. Acestea sînt hotărîri ale lui Dumnezeu şi cel ce ascultă de
Dumnezeu şi trimisul Său, pe acela îl va duce [Dumnezeu] în
grădini pătrunse cu rîuri pe desupt şi acolo va rămîne în veci şi
aceasta este o fericire mare.
18. Însă cine se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi a trimisului
Său şi calcă orînduielile Sale, pe acela îl duce [Dumnezeu] în
foc, să rămîie acolo în veci; pentru el este pedeapsă ruşinoasă.
19. Dacă preacurveşte una din muierile voastre, atunci să
mărturisească asupra lor patru inşi din voi; şi dacă au
mărturisit, atunci ţineţi-le închise în casele voastre, pînă ce
moartea le va mîntui sau Dumnezeu le va da drumul.
20. De se împreună doi din voi, pedepsiţi-i, însă dacă se căiesc şi
se îndreaptă, iertaţi-i, căci Dumnezeu este paşnic, îndurător.
21. Într-adevăr, la Dumnezeu este iertarea pentru cei ce au
păcătuit întru neştiinţă şi apoi se căiesc îndată; spre aceştia se
întoarce iarăşi Dumnezeu, şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
22. Însă nu este iertare pentru cei ce fac rău, pînă ce nu-l păleşte
moartea pe unul din ei, şi zic abia atunci: "Mă căiesc acum!",
nici pentru cei ce mor necredincioşi: pentru ei am pregătit Noi
pedeapsă dureroasă.
23. O, voi, cei ce credeţi, nu vă este iertat să moşteniţi muieri
împotriva voiei lor, nici nu le opriţi să se căsătorească cu alţii,
ca să le luaţi o parte din ceea ce le-aţi dat [ca zestre], doar
dacă au preacurvit vădit: ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă.
Dacă le urîţi, se poate că urîţi ceva, în ce a pregătit Dumnezeu
mare fericire [pentru voi].
24. De voiţi să schimbaţi o soţie în locul alteia şi i-aţi dat uneia din
ele un talant, atunci să nu luaţi din aceasta nimic. Oare voiţi să
luaţi înapoi cu clevetire şi cu păcat vădit?
25. Şi cum să luaţi înapoi, dacă aţi fost lîngă olaltă şi au primit de
la voi un legămînt tare?
26. Nu vă căsătoriţi cu muierile cu care s-au căsătorit părinţii
voştri - doar dacă s-a întîmplat înainte - căci aceasta este un
drum ruşinos, urîcios şi rău.
27. Vă sînt oprite pentru căsătorie maicile voastre, fiicele voastre,
surorile voastre, mătuşile voastre după tată şi după maică,
fiicele fratelui, fiicele surorii, doicele care v-au alăptat surorile
voastre după doice, maicile muierilor voastre, fiicele voastre
vitrege, care sînt scutul vostru şi care sînt de la muieri la care
aţi intrat; însă, dacă încă n-aţi intrat la ele, nu este păcat
asupra voastră; [oprite vă sînt] şi soţiile fiilor voştri, care sînt
din coapsele voastre, asemenea două surori deodată - doar
dacă s-a întîmplat înainte - Dumnezeu e iertător, milostiv.
28. Nici muieri căsătorite [să nu luaţi], doar acelea pe care le
stăpîneşte dreapta voastră. Aceasta e porunca dumnezeiască
pentru voi. De acum vă sînt iertate toate, afară de acestea, ca
să vi le luaţi ca soţii, după averile voastre, afară de curve,
pentru folosul ce-l aveţi de la ele, daţi-le lor zestre; aceasta
este o hotărîre; nu păcătuiţi dacă încheiaţi un legămînt slobod
cu ele, afară de ceea ce s-a hotărît; Dumnezeu e ştiutor, înţe-
lept.
29. Care din voi nu este în stare să se căsătorească cu muieri
slobode şi credincioase, acela să-şi ia una din roabele voastre
credincioase, pe care le stăpîneşte dreapta voastră, căci
Dumnezeu cunoaşte credinţa voastră, aveţi doar o singură
obîrşie; însă căsătoriţi-vă cu ele numai cu voia Domnului lor şi
daţi-le zestrea lor după cuviinţă; şi acestea să fie ruşinoase, şi
nu curve, şi să nu-şi ia ibovnici.
30. Dacă sînt căsătorite şi preacurvesc, atunci să vie asupra lor
jumătate din pedeapsa cuvenită muierilor slobode. Aceasta
este pentru acela dintre voi care se teme de păcat: dacă însă
sînteţi răbdători, e mai bine pentru voi, căci Dumnezeu este
iertător, milostiv.
31. Dumnezeu voieşte să vă dea de cunoscut şi să vă ocîrmuiască
după felul celor de naintea voastră şi să se întoarcă spre voi,
căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
32. Dumnezeu voieşte să se întoarcă spre voi, iar cei ce umblă
după poftele lor, voiesc să vă abateţi foarte departe.
Dumnezeu voieşte să vă facă uşurinţă, căci omul este o
făptură slabă.
33. O, voi, cei ce credeţi, nu isprăviţi între voi averile voastre
pentru nimicuri, ci numai la negustorii cu învoire întreolaltă. Nu
vă ucideţi înşivă, căci Dumnezeu este îndurător cu voi.
34. însă cine face aceasta întru fărădelege şi păcat, pe acela îl
vom lăsa să ardă în foc, căci pentru Dumnezeu este acesta un
lucru uşor.
35. De vă veţi feri de păcate grele, ce vă sînt oprite, vă vom curăţi
de răutăţile voastre şi vă vom lăsa să intraţi cu cinste [în rai].
36. Nu doriţi ceea ce i-a dat Dumnezeu unuia mai mult decît altuia
dintre voi; bărbaţii vor primi partea ce şi-au agonisit-o şi
muierile vor primi partea ce şi-au agonisit-o; deci rugaţi-vă lui
Dumnezeu pentru harul Său, căci Dumnezeu este atotştiutor.
37. Tuturor le-am dat neamuri, [ca să poată moşteni] ceea ce au
lăsat în urmă părinţii sau rudele lor, sau aceia cu care aţi
împreunat dreapta voastră, deci daţi-le partea lor. Dumnezeu
este martor la toate trebile.
38. Bărbaţii să fie înaintea muierilor, pentru că şi Dumnezeu i-a
pus pe aceia înaintea acestora şi ei le ţin din averile lor.
Muierile cele cinstite să fie ascultătoare şi să păzească tainele,
ca să le păzească şi Dumnezeu. Acele [muieri] însă, de care vă
temeţi că vă vor oţărî prin purtarea lor, proboziţi-le, legaţi-le în
cămări şi le bateţi, iar dacă ascultă de voi, atunci nu căutaţi
pricină împotriva lor, căci Dumnezeu este înalt, măreţ.
39. Dacă vă temeţi de ruptură între ei, atunci trimiteţi un arbitru
din neamul lui şi unul din neamul ei. Dacă voiesc ei împăcare,
atunci va da Dumnezeu noroc în mijlocul lor. Dumnezeu este
înţelept, ştiutor.
40. Slujiţi lui Dumnezeu şi nu puneţi nimic pe o treaptă cu El şi
purtaţi-vă bine cu părinţii, rudele, orfanii, sărmanii şi cu
vecinul, fie că e de aproape sau străin, şi cu prietenii şi
călătorii şi robii voştri, căci Dumnezeu nu-l iubeşte pe cel
semeţ, lăudăros.
41. Cei ce sînt zgîrciţi şi-i îndeamnă şi pe alţi oameni la zgîrcenie şi
ascund ceea ce le-a dat Dumnezeu întru bunătatea Sa... şi
necredincioşilor le-am pregătit Noi pedeapsă dureroasă.
42. Cei ce dau milostenie numai ca să fie văzuţi de oameni şi nu
cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi cei ce au pe Satan ca
tovarăş - un tovarăş destul de rău.
43. Cîtă răsplată ar avea, dacă ar crede în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi ar da milostenie din ceea ce le-a dat Dumnezeu, căci
Dumnezeu este atotştiutor cu privire la ei!
44. Dumnezeu nu face nedreptate nici cît e furnica de grea şi o
binefacere o plăteşte El îndoit şi dă şi din partea Sa mare
plată.
45. Şi cum va fi, dacă vom aduce martori din toate popoarele şi te
vom aduce ca martor împotriva acestora? În ziua aceea, vor
dori cei necredincioşi şi cei ce se răzvrătesc împotriva
trimisului ca să piară în pămînt, însă nu vor putea ascunde
nimic înaintea lui Dumnezeu.
46. O, voi cei ce credeţi, nu vă rugaţi cînd sînteţi beţi, pînă ce nu
ştiţi ce vorbiţi, nici cînd sînteţi pătaţi cu sămînţă - doar dacă
sînteţi în călătorie - pînă ce nu v-aţi spălat. Dacă sînteţi bolnavi
sau în călătorie, sau dacă a fost unul din voi la o parte, sau
dacă aţi atins muierile şi nu găsiţi apă, atunci luaţi ţărînă mă-
runtă şi ştergeţi-vă cu ea faţa şi mîinile, căci Dumnezeu iartă
foarte multe.
47. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură? Ei vînd
rătăcire şi voiesc ca şi voi să rătăciţi de la drumul [adevărat],
însă Dumnezeu îi cunoaşte pe duşmanii voştri, că doar
Dumnezeu este îndeajuns scut şi îndeajuns ajutor.
48. Unii din jidovi mută cuvintele din locul lor şi zic: "Am auzit şi ne
răzvrătim. Auzi [cuvinte] fără să pricepi şi priveşte-ne". Vorbe
înşelătoare sînt pe limba lor şi ei blestemă credinţa.
49. De ar fi zis ei: "Noi auzim şi ascultăm, deci auzi şi Tu şi ne
priveşte", în adevăr aceea ar fi fost mai bine pentru ei şi mai
drept, pentru aceea îi blestemă Dumnezeu din pricina
necredinţei lor şi nu vor crede decît numai puţini din ei.
50. O, voi, cei ce aveţi scriptura, credeţi în ceea ce v-am trimis Noi
spre adeverirea celor ce le aveţi de înainte, înainte de ce vom
distruge feţele [voastre] şi le vom face asemenea dosurilor sau
le voi blestema, cum i-am blestemat pe tovarăşii Sabatului -
porunca lui Dumnezeu fu împlinită.
51. Dumnezeu nu iartă celuia ce pune în rînd cu El o fiinţă afară de
aceasta, însă iartă cui voieşte; căci cel ce pune în rînd cu
Dumnezeu o fiinţă, a născocit un păcat mare.
52. Nu i-ai văzut pe cei ce se ţin pe sine înşişi de curaţi? Însă
Dumnezeu curăţeşte pe cine voieşte şi nu face nimănui
nedreptate, nici măcar cît e pielicica unei seminţe.
53. Priveşte cum născocesc ei minciuni asupra lui Dumnezeu şi
aceasta este îndeajuns un păcat vădit.
54. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură. Ei cred în
Gjibt şi în Taghut şi zic despre cei necredincioşi: "Ei sînt
ocîrmuiţi pe drum mai drept decît cei credincioşi."
55. Pe unii ca aceştia i-a blestemat Dumnezeu şi cei blestemaţi de
Dumnezeu nu află ajutor.
56. Vor avea ei parte la împărăţia [cerurilor], dacă n-au dat
oamenilor nici măcar cît de puţin?
57. Oare-i pizmuiesc ei pe oameni pentru ceea ce le-a dat lor
Dumnezeu după bunăvoinţa Sa? Noi i-am dat acum neamului
lui Avraam scriptura, înţelepciunea şi o împărăţie mare.
58. Unii din ei au crezut în el, alţii iară s-au întors de la el. Pentru
aceia ajunge focul iadului.
59. Cei ce nu cred în semnele noastre, pe aceia îi vom lăsa să ardă
în foc şi de cîte ori s-au fript pieile lor, le schimbăm pieile, ca
să guste pedeapsa, căci Dumnezeu este puternic, ştiutor.
60. Cei ce cred şi fac bine, pe aceia îi vom aduce în grădini
pătrunse cu rîuri pe desupt; acolo vor petrece în veci; acolo vor
avea femei curate şi vor petrece în umbră necurmată.
61. Dumnezeu vă porunceşte să daţi înapoi stăpînului ceea ce v-a
încredinţat şi dacă judecaţi între oameni, să judecaţi după
dreptate. Cît de frumos este aceea la care vă îndeamnă
Dumnezeu, căci Dumnezeu aude, vede.
62. O, voi, cei ce credeţi, urmaţi lui Dumnezeu şi urmaţi trimisului
şi dregătorilor voştri, şi dacă vă certaţi pentru ceva, aduceţi
aceasta înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului, dacă credeţi în
Dumnezeu şi în ziua de apoi. Aceasta este cea mai bună şi cea
mai frumoasă tîlcuire.
63. Nu i-ai văzut pe cei care zic că cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie
şi s-a trimis înaintea ta, şi totuşi se supun judecăţii lui Taghut,
deşi li s-a poruncit să nu creadă în el. Însă Satan voieşte să-i
ducă în rătăcire lungă.
64. Dacă li se spune: "Urmaţi ceea ce a descoperit Dumnezeu şi
[cuvintelor] trimisului!", atunci poţi vedea cum se întorc de la
tine cei făţarnici.
65. Însă cum [va fi], dacă-i va ajunge o nenorocire pentru ceea ce
au făcut cu mîinile lor? Atunci vor veni la tine şi vor jura pe
Dumnezeu: "Voim numai ce e bine şi împăcare!"
66. Dumnezeu ştie ce este în inimile lor, deci depărtează-te de la
ei, însă înfruntă-i şi vorbeşte către sufletele lor cu cuvinte
puternice.
67. Noi numai de aceea am trimis trimişi, pentru ca să asculte de
ei după voia lui Dumnezeu. Dacă vin ei la tine, după ce au
păcătuit, şi-l roagă de iertare pe Dumnezeu şi se roagă de
iertare şi trimisul pentru ei, atunci îl vor afla ei pe Dumnezeu
iertător, îndurător.
68. Însă, [jur] pe Domnul tău, ei nu vor deveni credincioşi, pînă ce
nu te vor lua ca judecător pentru certele dintre dînşii; ei atunci
nu vor afla în sufletele lor greşeala cu privire la ceea ce ai
judecat şi se vor supune în pace.
69. De le-am fi poruncit: "Omorîţi-vă înşivă!" sau: "Părăsiţi
locuinţele voastre!", numai puţini din ei ar fi făcut-o. De ar fi
făcut însă ceva la ce i-am îndemnat, ar fi fost mai bine pentru
ei şi ei ar fi sporit în statornicie.
70. Şi atunci Noi le-am fi dat răsplată mare şi i-am fi ocîrmuit pe
drum drept.
71. Cel ce ascultă de Dumnezeu şi de trimis va fi împreună cu cei
ce au harul lui Dumnezeu, între profeţi, drepţi, martiri şi
cuvioşi; frumoasă este tovărăşia aceasta.
72. Acesta este har de la Dumnezeu, care ştie toate îndestul.
73. O, voi, cei ce credeţi, luaţi seama [în război]! Purcedeţi în
cîrduri sau cu toţii la un loc.
74. De rămîne unul din voi înapoi şi vouă vi se întîmplă o
nenorocire, atunci zice acela: "Dumnezeu s-a îndurat de mine,
că n-am fost de faţă împreună cu ei".
75. Dacă însă vine la voi harul lui Dumnezeu, atunci se zice - doară
între voi şi acela n-a fost prietenie - "Păcat că n-am fost
împreună cu ei, mi-aş fi cîştigat mare izbîndă".
76. Să se lupte, deci, în drumul lui Dumnezeu, numai aceia care
dau în schimb viaţa lumii de acum pentru lumea de apoi. Iar
cel ce se luptă, pe drumul lui Dumnezeu, fie că este omorît sau
biruieşte, lui îi dăm în sfîrşit răsplată mare.
77. Şi ce vă este că nu luptaţi pentru drumul lui Dumnezeu şi
pentru bărbaţi, muieri şi copii slabi, care zic: "Doamne, scoate-
ne din cetatea aceasta cu popor nelegiuit şi dă-ne din partea
Ta un scut şi dă-ne din partea Ta un ajutor!"
78. Cei credincioşi se luptă pe drumul lui Dumnezeu, iar cei
necredincioşi se luptă pe drumul lui Taghut. Luptaţi împotriva
prietenilor lui Satan, căci vicleşugul lui Satan este slab.
79. Oare nu i-ai văzut pe aceia cărora li s-a zis : "Opriţi mîinile
voastre de la război, împliniţi-vă rugăciunile şi daţi milostenii!".
Cînd li s-a poruncit războiul, atunci o parte din ei se tem de oa-
meni, ca şi cînd s-ar teme de Dumnezeu, sau se temură şi mai
mult şi ziseră: "Doamne, de ce ne-ai poruncit război şi nu ne
laşi să aşteptăm pînă la un termen apropiat?" Spune: "Cîştigul
lumii acesteia este mic, însă lumea de apoi este mai bună
pentru cei ce se tem de Dumnezeu, acolo nu vi se va întîmpla
nedreptate, nici cîtu-i pielicica de pe sămînţă".
80. Ori şi unde veţi fi, moartea vă ajunge, chiar dacă aţi fi pe
turnurile cele mai înalte. Dacă-i întîmpină pe ei binele, zic ei:
"Aceasta vine de la Dumnezeu", iar dacă-i întîmpină răul, zic
ei: "Aceasta vine de la tine". Spune: "Toate sînt de la Dumne-
zeu!", însă ce este cu poporul acesta, că abia înleleg ei un
cuvînt?
81. Binele ce te întîmpină vine de la Dumnezeu. Iar răul ce te
întîmpină este de la tine însuţi. Noi te-am trimis la oameni ca
trimis şi Dumnezeu mărturiseşte aceasta îndeajuns.
82. Cel ce ascultă de cel trimis, ascultă de Dumnezeu, iar cel ce se
întoarce, către aceia nu te-am trimis Noi ca păzitor.
83. Ei vorbesc: "Ascultare!" Cum însă s-au depărtat de la tine, o
parte din ei îi născoceşte în gînd cu totul altceva, decît ceea ce
ai vorbit cu ei. Dumnezeu scrie ceea ce născocesc ei. Tu însă
întoarce-te de la ei şi încrede-te în Dumnezeu, căci Dumnezeu
e scut îndeajuns.
84. Oare nu vor cugeta ei asupra Coranului? De n-ar fi de la
Dumnezeu, ar afla ei în multe contraziceri.
85. De vine la ei o afacere, fie de pace sau de frică, o răspîndesc
[îndată]; dacă însă ar împărtăşi-o trimisul său unuia din
dregătorii lor, ar price-pe-o aceia care ar voi s-o scoată de la
ei. De n-ar fi harul lui Dumnezeu asupra voastră şi îndurarea
Sa, afară de puţini, aţi fi urmat lui Satan.
86. Luptă-te, pe drumul lui Dumnezeu, şi numai tu însuţi să fii silit
la aceasta, pe cei credincioşi însă aţîţă-i la luptă, poate că
Dumnezeu va împiedica vitejia necredincioşilor; căci
Dumnezeu are vitejie mare şi poate mai bine pedepsi.
87. Cine mijloceşte bine la o afacere, să capete şi el o parte de
acolo, iar cine mijloceşte rău la o afacere, să capete şi el
asemenea partea sa; doar Dumnezeu vede toate.
88. Dacă vi se dă bineţe, apoi daţi înapoi bineţe încă mai frumos,
sau răspundeţi [cel puţin], căci Dumnezeu răsplăteşte toate.
89. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de Dînsul: El vă va aduna
în ziua învierii, fără îndoială, căci cine este mai cu adevăr la
făgăduinţe decît Dumnezeu?
90. De ce sînteţi despărţiţi în două părţi din cauza făţarnicilor?
Dumnezeu i-a lepădat pentru păcatele lor. Voiţi să-i duceţi pe
drumul drept pe cei ce i-a dus Dumnezeu în rătăcire? Pentru
cel dus în rătăcire de Dumnezeu, nu poţi afla drum.
91. Ei doresc să fiţi necredincioşi, precum sînt şi ei necredincioşi şi
să fiţi asemenea [lor]. Deci nu prindeţi cu ei prietenie, pînă ce
nu purced pe drumul lui Dumnezeu; dacă, însă, se abat, apoi
prindeţi-i şi omorîţi-i, unde-i aflaţi, şi nu primiţi de la ei nici
prieten, nici ajutător,
92. afară de aceia care vin la un popor cu care aveţi legămînt sau
care vin la voi pentru că îi strîmtorează piepturile, ca să se
lupte cu voi sau să se lupte cu poporul lor; căci, de-ar fi voit
Dumnezeu, le-ar fi dat putere asupra voastră şi ei s-ar fi luptat
cu voi. Dacă se depărtează ei de la voi şi nu se luptă cu voi, ci
vă îmbie cu pace, atunci nu vă dă voie Dumnezeu [să faceţi]
drum împotriva lor.
93. Se vor găsi alţii care vor voi să aibă legămînt cu voi şi totodată
cu poporul lor; de cîte ori se vor răscula din nou, să fie zdrobiţi
întru aceasta. Dacă, însă, nu se depărtează de la voi şi nu vă
îmbie cu pace şi ridică mîinile [împotriva voastră], prindeţi-i şi
omorîţi-i, unde-i găsiţi. Noi vă dăm putere răsvădită asupra lor.
94. Un credincios să nu-l omoare pe alt credincios doară din
greşeală. Cel ce omoară din greşeală un alt credincios să
slobozească un rob credincios şi să dea un preţ de răs-
cumpărare neamului [omorîtului], afară dacă îl iartă. Dacă însă
[cel omorît] este dintr-un popor duşman vouă şi totuşi este
credincios, atunci să slobozească un rob credincios, iar dacă
este dintr-un popor care are legămînt cu voi, atunci să se dea
preţ de răscumpărare neamului său şi să se slobozească un
rob credincios. Cel ce nu poate, să postească două luni după
olaltă. Această căinţă e de la Dumnezeu şi Dumnezeu e
ştiutor, înţelept.
95. Cel ce omoară un credincios cu voia, partea acestuia este
iadul; în veci să rămîie acolo. Dumnezeu se mînie asupra sa şi-l
blastămă şi-i pregăteşte pedeapsă mare.
96. O, voi, cei ce credeţi, dacă purcedeţi pe drumul lui Dumnezeu,
luaţi seama şi nu ziceţi fiecăruia care vă dă bineţe "Tu nu eşti
credincios!", căutînd voi averile vieţii lumeşti, căci la Dum-
nezeu este pradă mai mare. Aşa aţi fost voi înainte, însă
Dumnezeu a fost cu bunăvoinţă faţă de voi: deci, luaţi bine
seama, căci Dumnezeu ştie ce faceţi.
97. Cei credincioşi, care rămîn acasă fără să fie bolnavi, nu sînt
asemenea cu cei care luptă, pe drumul lui Dumnezeu, cu avere
şi putere. Dumnezeu îi ridică mult mai mult pe cei ce se luptă
cu avere şi putere, faţă de cei ce rămîn acasă. Dumnezeu le-a
făgăduit tuturor frumosul, însă celor ce se luptă le dă mai mare
răsplată decît celor ce rămîn acasă,
98. cu o treaptă mai mult, [le dă şi] iertare şi îndurare, căci
Dumnezeu este iertător, îndurător.
99. Îngerii, cînd uciseră pe cei ce păcătuiră în sufletele lor, le
ziseră: "De cine vă ţineţi?". Ei ziseră: "Am fost slabi pe
pămînt". Ei ziseră: "Oare nu este pămîntul lui Dumnezeu destui
de larg ca să fi putut voi purcede de acolo?". Locuinţa unora ca
aceştia este iadul, o călătorie destul de rea!
100. Afară de cei slabi dintre bărbaţi, muieri şi copii, ce n-au
mijloace şi nu-şi găsesc drum de scăpare, acestora poate că le
va ierta Dumnezeu, căci Dumnezeu este foarte iertător.
101. Cel ce trebuie să pribegească pe drumul lui Dumnezeu va afla
pe pămînt multe adăposturi şi bogăţii. Cel ce se depărtează de
la casa sa, ca să purceadă la Dumnezeu şi la trimisul său, şi-l
ajunge moartea, răsplata aceluia este la Dumnezeu, căci
Dumnezeu este iertător, îndurător.
102. Dacă purcedeţi în ţară, atunci nu păcătuiţi dacă scurtaţi
rugăciunea, temîndu-vă că vă vor ataca cei necredincioşi, căci
cei necredincioşi vă sînt duşmani răsvădiţi.
103. Dacă eşti tu la ei şi te ridici la rugăciune cu ei, atunci să se
ridice o parte din ei cu tine şi să apuce armele. Iar după ce s-
au închinat, să se puie după voi şi să vie cealaltă parte, care
nu s-a rugat şi să se roage cu tine; şi ei să fie cu pază şi să
apuce armele lor. Doresc doar cei necredincioşi ca să negrijiţi
armele şi uneltele voastre, ca să poată năvăli asupra voastră
deodată. Nu păcătuiţi dacă depuneţi armele pe timpul ploii,
sau dacă sînteţi bolnavi, însă luaţi seama. Dumnezeu a hotărît
pentru cei necredincioşi o pedeapsa ruşinoasă.
104. Dacă aţi împlinit rugăciunea, atunci aduceţi-vă aminte de
Dumnezeu, ori de staţi sau şedeţi, sau zăceţi pe coaste. Dacă
sînteţi în pace, atunci împliniţi rugăciunea întreagă, căci
rugăciunea este orînduită celor credincioşi pentru timpuri
hotărîte.
105. Nu fiţi cu nepăsare la căutarea unui popor [necredincios], chiar
dacă aţi suferi greutăţi, căci şi ei suferă greutăţi precum şi voi,
pe cînd voi puteţi nădăjdui în Dumnezeu, iar ei nu pot
nădăjdui, căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
106. Noi ţi-am trimis scriptura în adevăr, ca să judeci între oameni
precum ţi-a arătat Dumnezeu: deci, nu te certa cu înşelătorii,
ci roagă-L pe Dumnezeu de iertare: Dumnezeu este iertător,
îndurat.
107. Nici nu te lupta pentru aceia care se înşală întreolaltă, căci
Dumnezeu nu-i iubeşte pe înşelătorii cei păcătoşi.
108. Ei se ascund înaintea oamenilor, însă nu se pot ascunde
înaintea lui Dumnezeu, căci El e la ei, cînd născocesc ei
noaptea vorbe care nu-i plac, căci Dumnezeu ştie ce fac ei.
109. Iată, în viaţa lumii acesteia aţi fost voi apărătorii lor, însă cine
îi va apăra în ziua învierii înaintea lui Dumnezeu, sau cine le va
fi scut?
110. Cei ce-au făcut rău sau au păcătuit, apoi se roagă de iertare,
acela pe Dumnezeu îl află iertător, îndurat.
111. Cine a făcut păcat, sieşi şi l-a făcut, căci Dumnezeu e ştiutor,
înţelept.
112. Cel ce a făcut păcat sau nedreptate şi pune aceasta pe seama
unui nevinovat, se încarcă cu înşelăciune şi nedreptate
răsvădită.
113. De n-ai fi avut mila şi îndurarea lui Dumnezeu, ar fi cercat o
parte din ei să te amăgească, însă ei se amăgesc numai pe
sine înşişi şi nu pot să-ţi strice nimic, căci Dumnezeu ţi-a trimis
scriptura şi înţelepciunea şi te-a învăţat ceea ce n-ai ştiut, şi
harul lui Dumnezeu a fost mare asupra ta.
114. Nu este nimic bun în partea cea mai mare a vorbelor lor
falnice, doar numai la ceia care sfătuiesc milostenii sau
cuviinţă, sau bine între oameni. Iar cei ce fac aceasta din dor
ca să placă lui Dumnezeu, primesc răsplată mare.
115. Însă cine este împotriva trimisului, măcar că i s-a lămurit
drumul adevărat şi se întoarce spre alt drum decît cel al
credincioşilor, de la acela Ne vom întoarce, precum s-a întors
şi el şi-l vom lăsa să ardă în iad; rău este drumul într-acolo.
116. Dumnezeu nu-i iartă celuia ce face asemenea cu Dumnezeu o
fiinţă. Însă toate celelalte, afară de aceasta, cui voieşte. Cel ce
face o fiinţă asemenea cu Dumnezeu, rătăceşte foarte mult.
117. Ei cheamă, afară de Dumnezeu, fiinţe femeieşti şi-l cheamă pe
Satan cel răzvrătitor.
118. Dumnezeu l-a blestemat pe el şi el zise: "Voi să iau o parte
anumită din robii tăi şi să-i amăgesc şi să le stîrnesc pofte rele
şi să le poruncesc să taie urechile dobitoacelor şi să schimbe
făpturile lui Dumnezeu". Cine-şi ia, afară de Dumnezeu, pe
Satan ca scut, este răsvădit pierdut.
119. El le face făgăduinţe şi le stîrneşte pofte rele; însă ceea ce
făgăduieşte Satan este numai înşelăciune.
120. Locuinţa lor este iadul şi ei nu vor afla scăpare de acolo.
121. Cei ce cred şi fac bine îi vom duce în grădini pătrunse cu rîuri
pe desupt; acolo vor petrece în veci, ceea ce a făgăduit
Dumnezeu în adevăr; şi ce e mai adevărat decît vorba lui
Dumnezeu?
122. Nici pofta voastră, nici pofta celor ce au scriptura [va fi
împlinită], cel ce face rău, să i se răsplătească şi să nu se afle,
afară de Dumnezeu, nici scut, nici ajutor.
123. Cel ce face bine, fie bărbat sau muiere, şi dacă e credincios,
aceia vor intra în rai şi nu vor suferi nici cît de puţină
nedreptate.
124. Cine are credinţa mai frumoasă decît cel ce supune faţa sa lui
Dumnezeu şi face urmînd credinţa lui Avraam celui
dreptcredincios? Dumnezeu l-a primit pe Avraam ca prieten.
125. Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi
Dumnezeu le cuprinde pe toate.
126. Şi ei te vor întreba despre muieri. Spune: "Dumnezeu v-a
învăţat despre ele şi v-a vestit în scriptură despre orfanii
femeieşti, cărora nu le daţi ceea ce este orînduit pentru
aceştia şi pe care nu voiţi să le luaţi în căsătorie, şi despre
copiii cei slabi, şi că trebuie să fiţi cu dreptate faţă de orfani,
căci binele ce-l faceţi îl cunoaşte Dumnezeu."
127. Dacă o soţie se teme de mînia sau lepădarea soţului ei, atunci
nu păcătuieşte dacă se împacă ei cu bine, căci împăcarea e
foarte bună. Sufletul se întoarce spre zgîrcenie; însă dacă vă
purtaţi bine şi vă temeţi de Dumnezeu, atunci ştie Dumnezeu
ce faceţi.
128. Nu puteţi să vă purtaţi de-o potrivă cu [toate] muierile voastre,
chiar dacă aţi voi; deci nu vă întoarceţi cu totul [de la vreuna
din muierile voastre], ci lăsaţi-le în îndoială: însă dacă vă
împăcaţi şi vă temeţi de Dumnezeu, atunci este Dumnezeu
iertător, îndurător.
129. Iar dacă se despărţesc, atunci Dumnezeu poate pe amîndoi să-
i înzestreze cu avuţia Sa, căci Dumnezeu este cuprinzător,
înţelept.
130. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Noi le-
am poruncit celor ce au primit scriptura înaintea voastră,
precum şi vouă, ca să se teamă de Dumnezeu; şi dacă sînteţi
necredincioşi - sînt ale lui Dumnezeu cele din ceruri şi de pe
pămînt, căci Dumnezeu este avut, măreţ.
131. Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi
Dumnezeu e scut îndeajuns.
132. Dacă voieşte El, poate să vă ia, o, voi, oamenilor, şi să puie
alţii [în locul vostru], căci Dumnezeu are putere la aceasta.
133. Dacă voieşte cineva răsplată în lumea aceasta - la Dumnezeu
e răsplată pentru lumea aceasta şi cea de apoi, căci
Dumnezeu aude, vede.
134. O, voi, cei ce credeţi, rămîneţi la adevăr, mărturisind înaintea
lui Dumnezeu, fie chiar împotriva voastră sau a părinţilor
voştri, sau a rudelor voastre, fie faţă de avuţi sau sărmani, căci
Dumnezeu este mai aproape de ei. Deci, nu urmaţi poftei, ca
să vă abateţi [de la dreptate]. Ori-şi-cum vă întoarceţi şi ori-şi-
unde vă îndreptaţi, tot Dumnezeu ştie ceea ce faceţi.
135. O, voi, cei ce credeţi, credeţi în Dumnezeu şi în trimisul său şi
în scriptura pe care a descoperit-o încă înainte. Iar cel ce nu
crede în Dumnezeu, în îngerii Săi, în scriptura Sa, în trimisul
Său şi în ziua de apoi, rătăceşte foarte mult.
136. Cei ce cred, apoi nu cred, apoi iarăşi cred, apoi nu cred, apoi
sporesc în necredinţă, Dumnezeu nu le iartă şi nu-i duce pe
drumul cel drept.
137. Vesteşte-le celor făţarnici, că pentru ei este pedeapsă du-
reroasă.
138. Cei ce-şi iau ca scut pe cei necredincioşi, în locul credincioşilor,
pot să caute la dînşii putere? Doar toată puterea este la
Dumnezeu.
139. El doară v-a descoperit în scriptură: "Dacă veţi asculta de
semnele lui Dumnezeu, ei nu vor crede în ele şi-şi vor bate joc
de ele"; deci, nu şedeţi cu ei, doar dacă vorbesc ei de alte
lucruri; altfel aţi fi asemenea cu ei; Dumnezeu însă îi va aduna
pe cei făţarnici şi pe cei necredincioşi cu toţii în iad.
140. Cei ce vă pîndesc zic, dacă Dumnezeu vă dă biruinţă: "Oare n-
am fost noi cu voi?" Iar de cîştigă necredincioşii un folos, ei zic:
"Oare n-am fost noi mai tari decît voi şi nu v-am apărat faţă de
cei credincioşi?" Însă Dumnezeu va judeca între voi în ziua
învierii şi Dumnezeu nu va face drum celor necredincioşi
împotriva credincioşilor.
141. Cei făţarnici încearcă să-l înşele pe Dumnezeu, însă El îi înşală
pe ei. Cînd împlinesc rugăciunea, stau ei alene, ca să fie văzuţi
de oameni, însă la Dumnezeu nu se gîndesc decît foarte puţin.
142. Ei se clatină între acestea, nu sînt nici aici, nici acolo, însă pe
cine-l duce Dumnezeu în rătăcire, pentru acela nu vei afla
drum.
143. O, voi, cei ce credeţi, nu-i luaţi pe cei necredincioşi, ca scut în
locul credincioşilor. Voiţi să-I daţi lui Dumnezeu o putere
răsvădită?
144. Cei făţarnici vor ajunge în fundul cel mai adînc al focului şi nu
vei afla ajutor pentru ei.
145. Afară de cei ce se căiesc, se îndreaptă, ţin tare la Dumnezeu şi
sînt sinceri în credinţa lor faţă de Dumnezeu, aceştia se ţin la
cei credincioşi, iar Dumnezeu le va da credincioşilor mare
răsplată.
146. Cum să vă pedepsească Dumnezeu, dacă sînteţi mulţumitori şi
credincioşi? Doar şi Dumnezeu este mulţumitor, înţelept.
147. Nu-i place lui Dumnezeu vorba rea în obşte, doar dacă a păţit
cineva nedreptate, căci Dumnezeu aude, ştie.
148. Dacă descoperiţi o faptă bună, sau o ascundeţi, sau iertaţi
răul, atunci Dumnezeu este iertător, puternic.
149. Cei ce nu cred în Dumnezeu şi în trimişii Săi şi voiesc să facă
deosebire între Dumnezeu şi trimişii Săi şi zic: "Credem în unii
şi nu credem în alţii", şi voiesc să-şi caute un drum mijlociu,
150. aceştia sînt în adevăr necredincioşi, şi pentru cei necredincioşi
am pregătit Noi pedeapsă ruşinoasă.
151. Cei ce cred în Dumnezeu şi trimişii Săi şi nu fac deosebire cu
vreunul dintre ei, acelora le vom da răsplata lor, căci
Dumnezeu este iertător, îndurător.
152. Cei ce au scriptura vor cere ca să trimiteţi o scriptură din cer.
Au cerut doar de la Moise lucru şi mai greu, zicînd: "Arată-ni-l
pe Dumnezeu pe faţă!". Atunci i-a pălit trăznetul pentru pă-
catul lor. După aceea şi-au făcut viţelul [de aur] deşi au venit
la ei semne răsvădite. Însă Noi le-am iertat aceasta şi am dat
lui Moise putere răsvădită.
153. Şi Noi am ridicat asupra lor muntele, cînd [am încheiat]
legămînt cu ei şi le-am zis: "Intraţi pe poartă, închinîndu-vă!".
Deci, le-am mai zis: "Nu călcaţi Sabbathul!" şi am încheiat cu
ei legămînt puternic.
154. Dară pentru că au frînt legămîntul lor şi n-au crezut în semnele
lui Dumnezeu şi au omorît profeţii pe nedrept şi au zis: "Inimile
noastre nu sînt tăiate împrejur!" - în adevăr Dumnezeu i-a
semnat cu pecete pentru necredinţa lor şi ei nu vor crede decît
numai puţini,
155. şi pentru că n-au crezut şi au vorbit minciuni mari asupra
Mariei...
156. Ei au zis: "Noi l-am omorît pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui
Dumnezeu". Ei însă nu l-au omorît şi nu l-au răstignit, ci pe
altul, care le părea asemenea. Însă părerile felurite în privinţa
acestuia sînt numai îndoieli, pentru că ei n-au despre aceasta
cunoştinţă, ci urmează numai unor presupuneri. Ei însă cu
bună seamă nu l-au omorît, ci Dumnezeu l-a ridicat la sine,
căci Dumnezeu e puternic, înţelept.
157. Cei ce au scriptura, vor crede toţi în El, înainte de ce vor muri;
însă în ziua învierii va fi El martor împotriva lor.
158. Jidovilor le-am oprit, din pricina păcatelor lor, [mult] bine ce le-
a fost iertat, pentru că au abătut pe mulţi de la drumul lui
Dumnezeu.
159. Şi au luat camătă, măcar că le-a fost oprit, şi-au mîncat averea
oamenilor pe nedrept. Şi celor necredincioşi dintre ei le-am
pregătit pedeapsă dureroasă.
160. Însă celor ce sînt puternici în pricepere între ei şi celor
credincioşi, care cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie şi s-a trimis
înaintea ta şi celor ce împlinesc rugăciunea, dau milostenie şi
cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, acestora le vom da
răsplată mare.
161. Noi Ne-am descoperit înaintea ta, precum Ne-am descoperit
înaintea lui Noe şi a profeţilor după el, precum Ne-am
descoperit înaintea lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi a
seminţiilor înaintea lui Isus, Iov, Iona, Aaron şi Solomon, iar lui
David i-am dat Noi psalmi.
162. Cîţiva trimişi ţi i-am numit Noi de nainte, alţi trimişi nu ţi i-am
numit. Cu Moise a vorbit Dumnezeu însuşi.
163. Trimişii au binevestit, însă au şi îndemnat ca să nu aibă
oamenii dezvinuiri faţă de Dumnezeu după [ce au venit cei]
trimişi, căci Dumnezeu este puternic, înţelept.
164. Dumnezeu doar va fi martor pentru ceea ce ţi s-a trimis, căci
ţi-a trimis după înţelepciunea Sa. Şi îngerii vor mărturisi, însă
Dumnezeu e îndeajuns ca martor.
165. Cei necredincioşi, care i-au abătut şi pe alţii de la drumul lui
Dumnezeu, rătăcesc foarte.
166. Cei necredincioşi şi nelegiuiţi nu vor fi iertaţi de Dumnezeu. Ei
nu vor fi ocîrmuiţi pe drumul drept,
167. ci pe drumul iadului, acolo vor rămîne în veci; pentru
Dumnezeu este aceasta uşor.
168. O, voi, oamenilor, trimisul a venit la voi cu adevărul de la
Domnul vostru, deci credeţi şi va fi mai bine pentru voi şi chiar
dacă nu credeţi, totuşi sînt cele din ceruri şi de pe pămînt ale
lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
169. O, voi, cei cu scriptura, nu treceţi hotarele credinţei voastre şi
nu vorbiţi despre Dumnezeu alta decît numai adevărul. Într-
adevăr, Mesia Isus, fiul Mariei, este un trimis al lui Dumnezeu
şi cuvîntul Său pe care l-a pus în Maria şi duhul Său. Credeţi în
Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu spuneţi nimic despre treime,
opriţi-vă de asta şi va fi mai bine pentru voi. Dumnezeu e doar
un unic Dumnezeu. Mărire Lui! El să aibă un fiu? A Lui este
ceea ce e în ceruri şi pe pămînt, căci Dumnezeu e scut îndea-
juns.
170. Mesia nu este aşa de semeţ, ca să nu fie robul lui Dumnezeu,
nici chiar îngerii, care sînt [aşa de] aproape [de Dumnezeu].
171. Cel ce e prea semeţ, ca să fie robul Său, şi se îngîmfează, pe
aceia îi va aduna la El cu toţii.
172. Celor ce cred şi fac bine, le va da El răsplata lor, mărind-o
după harul Său, iar pe cei semeţi şi îngîmfaţi îi va pedepsi cu
pedeapsă dureroasă.
173. Şi ei nu vor afla scut şi ajutor afară de Dumnezeu.
174. O, voi, oamenilor, a venit de la voi o dovadă de la Domnul
vostru şi noi v-am trimis o lumină răsvădită; iar cei ce cred în
Dumnezeu şi ţin tare la El, pe aceia îi va aduce la Sine cu
îndurare şi milă şi-i va ocîrmui la Sine pe drumul cel drept.
175. Ei te vor mai întreba. Spune: "Dumnezeu va învăţa în privinţa
rudelor depărtate: dacă un bărbat moare fără copii şi are o
soră, atunci primeşte aceasta jumătate din ceea ce a lăsat el
în urmă, iar el o moşteneşte, dacă n-are ea copii. Dacă sînt
două [surori], atunci primesc ele două treimi din ceea ce a
lăsat el în urmă. Dacă sînt fraţi şi surori, atunci primeşte fieca-
re bărbat atît cît două muieri. Dumnezeu vă învaţă ca să nu
rătăciţi, căci Dumnezeu cunoaşte toate."

V
SURA MESEI
Din Medina şi este cu o sută douăzeci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. O, voi, cei ce credeţi, ţineţi învoielile; vă este iertat să mîncaţi
vite fără de minte, afară de ceea ce vi s-a citit şi afară de
vînatul de pe timpul pelegrinajului, căci Dumnezeu orînduieşte
ce voieşte.
2. O, voi, cei ce credeţi, nu pîngăriţi pravilele lui Dumnezeu şi nici
luna cea sfîntă şi nici vitele de jertfă şi nici podoabele acestora
şi nu-i supăraţi pe cei ce cercetează casa sfîntă, ca să caute
milă şi har de la Domnul lor.
3. Dacă aţi împlinit pelegrinajul, apoi puteţi vîna. Să nu vă întărîte
ura poporului, ce v-a oprit de la templul cel sfînt ca să
păcătuiţi. Ajutaţi-vă întreolaltă la dreptate şi frica lui
Dumnezeu, însă nu vă ajutaţi la păcat şi nedreptate. Temeţi-vă
de Dumnezeu, căci Dumnezeu pedepseşte aspru.
4. Oprită vă este mortăciune, sînge, carne de porc, apoi aceea [la
a cărui junghiere] s-a amintit altcineva în loc de Dumnezeu,
deci ce e năduşit sau a pierit în urma căderii, sau s-a străpuns
de coarnele altei vite, sau s-a sfîşiat de fiare, doar dacă aţi
junghiat vietatea; [oprit este] şi ceea ce s-a junghiat idolilor. Şi
dacă împărţiţi ceva prin sorţi, aceasta este pentru voi păcat.
Vai în ziua aceea de cei ce s-au lepădat de legea voastră. Nu
vă temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine.
5. Astăzi v-am îndeplinit legea voastră şi am săvîrşit asupra
voastră harul meu şi v-am dat Islamul ca lege. Iar cine este silit
de foame să mănînce cele oprite, fără să voiască să
păcătuiască, faţă de acela Dumnezeu este iertător, îndurat.
6. Ei te vor întreba ce le este iertat [să mănînce]. Spune: "Vă este
iertat tot ce este bun pentru voi şi ceea ce le-aţi învăţat pe
vietăţi să vîneze ca şi cîinii, învăţîndu-le [să omoare
sălbăticiunea], cum v-a învăţat Dumnezeu pe voi. Mîncaţi ceea
ce vă aduc ele şi pomeniţi numele lui Dumnezeu asupra lor şi
temeţi-vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu socoteşte grabnic.
7. Astăzi vă este iertat tot ce este bun, şi mîncarea celor cu
scriptura vă este iertată, iar lor le este iertată mîncarea
voastră". [Vă este iertat să vă căsătoriţi] şi cu muieri slobode,
credincioase, sau cu muieri de ale acelora care au primit
scriptura înaintea voastră, dacă le daţi zestre, vă purtaţi bine
şi nu le faceţi să preacurvească şi nu le luaţi ca ţiitoare. Cel ce
se leapădă de credinţă, ale acelui fapte sînt zadarnice şi el
piere în lumea de apoi.
8. O, voi, cei ce credeţi, dacă vă gătiţi la rugăciune, spălaţi feţele
şi mîinile voastre pînă la coate şi ştergeţi-vă capetele voastre
şi picioarele voastre pînă la glezne.
9. Iar dacă v-aţi necurăţit prin sămînţă, atunci curăţaţi-vă; dacă
sînteţi bolnavi sau prin călătorie sau iese unul din voi din
ieşitoare sau aţi atins muieri şi nu se află apă, atunci luaţi nisip
mărunt şi ştergeţi feţele şi mîinile voastre cu acesta. Dumne-
zeu nu voieşte să vă facă greutate, ci voieşte să vă curăţească
şi să vă dea harul Său, pentru ca să fiţi mulţumitori.
10. Aduceţi-vă aminte de harul lui Dumnezeu faţă de voi şi de
legămîntul pe care l-a încheiat cu voi cînd aţi zis: "Noi am auzit
şi ascultăm". Temeţi-vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu
cunoaşte lăuntrul piepturilor.
11. O, voi, cei ce credeţi, aduceţi cu dreptate mărturie înaintea lui
Dumnezeu. Nu vă lăsaţi împinşi de ura cuiva să fiţi nedrepţi, ci
fiţi cu dreptate, căci aceasta e mai aproape de frica lui Dum-
nezeu, deci temeţi-vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie ce
faceţi.
12. Dumnezeu le-a tăgăduit iertare şi mare răsplată celor ce cred
şi se poartă bine.
13. Cei ce nu cred şi ţin de minciună semnele Noastre, sînt
tovarăşi ai iadului.
14. O, voi, cei ce credeţi, aduceţi-vă aminte de harul lui Dumnezeu
asupra voastră; cînd voiau unii oameni să întindă mîinile spre
voi, atunci împinse El mîinile lor de la voi; deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi numai în Dumnezeu să se încreadă credincioşii.
15. Dumnezeu a încheiat un legămînt cu fiii lui Israel şi Noi am
ridicat din ei doisprezece voievozi şi Dumnezeu a zis: "Eu voi fi
cu voi, dacă veţi împlini rugăciunea, veţi da milostenie, veţi
crede în cei trimişi ai Mei şi le veţi ajuta şi veţi da lui
Dumnezeu împrumut pentru camătă bună. Atunci voi curaţi
răutăţile voastre şi vă voi duce în grădini pătrunse cu rîuri pe
desupt. Acela dintre voi ce se va întoarce la necredinţă după
aceasta, rătăceşte de la drumul cel drept".
16. Pentru că au frînt legămîntul lor, i-am blestemat Noi şi le-am
împietrit inimile, pentru că au mutat cuvintele din locurile lor şi
au uitat o parte din ceea ce li s-a amintit. Însă tu să nu încetezi
de a descoperi înşelătorii dintre ei, afară de numai puţin: însă
iartă-le şi le dăruieşte, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce fac
bine.
17. Iar cu cei ce zic: "Noi sîntem creştini" am încheiat Noi o
legătură. Şi aceia au uitat o parte din ceea ce li s-a amintit, noi
deci am pus duşmănie şi ură între ei pînă la ziua învierii. Atunci
le va vesti Dumnezeu ceea ce au făcut ei.
18. O, voi, cei ce aveţi scriptura, a venit la voi trimisul Nostru ca să
arate o mulţime de lucruri pe care le-aţi ascuns din scriptură.
Multe vă va şterge şi el. Vouă v-a venit o lumină şi o scriptură
răsvădită cu care ocîrmuieşte Dumnezeu pe aceia care rîvnesc
după plăcerea Sa, pe drumul păcii.
19. Necredincioşii sînt aceia care zic: "Dumnezeu este Mesia, fiul
Mariei!" Spune: "Cine ar fi avut putere asupra lui Dumnezeu
dacă ar fi voit El să-l piardă pe Mesia, fiul Mariei, împreună cu
maică-sa şi cu toţi cei de pe pămînt?"
20. A lui Dumnezeu este stăpînirea peste ceruri şi pămînt şi peste
ceea ce este între acestea. El zideşte ce voieşte, căci
Dumnezeu este atotputernic.
21. Jidovii şi creştinii zic: "Noi sîntem fiii lui Dumnezeu şi prietenii
Săi". Spune: "De ce vă pedepseşte El pentru păcatele voastre?
Nu, ci voi sînteţi oameni de cei făcuţi. El iartă cui voieşte şi
pedepseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu este stăpîn peste
ceruri şi pămînt şi peste cele ce se află între acestea şi la El
este întoarcerea."
22. O, voi, cei ce aveţi scriptura, va veni la voi trimisul Nostru, ca
să vă înveţe despre lipsa trimişilor, căci altfel aţi zice: "N-a
venit la noi nimenea, nici ca să ne binevestească, nici ca să ne
îndemne", însă acum a venit la voi unul, care vă binevesteşte
şi vă îndeamnă, căci Dumnezeu este atotputernic.
23. Moise spuse poporului său: "O, poporule, aduceţi-vă aminte de
harul lui Dumnezeu asupra voastră, care a aşezat între voi
profeţi şi voievozi şi v-a dat ceea ce nu i-a mai dat cuiva din
lume.
24. O, poporule, intraţi în ţara cea sfinţită pe care a hotărît-o
Dumnezeu şi nu vă întoarceţi înapoi, căci vă veţi turbura şi veţi
rătăci".
25. Ei ziseră: "O, Moise, în ţară este un popor de uriaşi. Noi nu vom
intra în ea, pînă ce nu vor ieşi ei din ea, iar dacă vor ieşi ei,
atunci vom intra noi".
26. Ziseră doi bărbaţi, care se temeau de Dumnezeu şi erau
părtaşi la harul lui Dumnezeu: "Mergeţi spre ei la poartă şi
dacă veţi intra, veţi învinge. Încredeţi-vă în Dumnezeu, dacă
sînteţi credincioşi".
27. Ei ziseră: "O, Moise, nu vom intra cît vor rămîne ei înăuntru.
Deci, mergi tu şi Domnul tău înlăuntru şi luptaţi-vă, iar noi vom
rămîne aici".
28. El zise: "Doamne, nu stăpînesc asupra nimănui decît asupra
mea şi asupra fratelui meu, deci fă o deosebire între noi şi
poporul ăst nelegiuit".
29. [Dumnezeu] zise: "[Ţara] să le fie oprită prin patruzeci de ani şi
ei să rătăcească pe pămînt. Nu te îngriji pentru poporul ăst
nelegiuit.
30. Istoriseşte-le veste despre cei doi fii ai lui Adam, cum era în
adevăr". Cînd aduseră ei jertfa şi aceasta fu primită de la unul
din ei, iară de la celălalt nu, atunci zise [acesta din urmă]: "Voi
să te omor!" El zise: "Dumnezeu primeşte numai jertfa celor
cucernici.
31. De vei întinde mîna ta spre mine, ca să mă omori, eu nu voi
întinde mîna mea spre tine, ca să te omor, căci mă tem de
Dumnezeu, stăpînul veacurilor.
32. Eu doresc să porţi păcatul meu şi păcatul tău şi să fii un
tovarăş al focului, căci aceasta este partea nelegiuiţilor".
33. Însă sufletul său îl puse la cale să omoare pe fratele său şi el îl
omorî şi a fost unul din cei pierduţi.
34. Şi Dumnezeu trimise un corb, care să scurme pămîntul ca să-i
arate cum să îngroape trupul frăţîne-său. El zise atunci: "Vai de
mine, care sînt aşa de slab ca să nu fiu nici cum e corbul
acesta, spre a îngropa trupul frăţîne-meu?" Şi acum deveni
cîinicios.
35. De aceea am scris noi fiilor lui Israel: Cel ce omoară un suflet,
nu [ca răsplată] pentru alt suflet sau pentru că face stricăciune
pe pămînt, este aşa ca şi cînd ar fi omorît toţi oamenii, şi cel
care susţine în viaţă un suflet e ca şi cînd ar susţine în viaţă pe
toţi oamenii.
36. Trimişii Noştri veniseră [de mult] la ei cu semne răsvădite şi
totuşi rămaseră după aceea încă mulţi păcătoşi pe pămînt.
37. însă partea celor Ce se împotrivesc lui Dumnezeu şi trimisul
său şi caută să facă stricăciune pe pămînt va fi că ei vor fi
omorîţi sau vor fi răstigniţi, sau li se vor tăia mîinile şi
picioarele cruciş, sau vor fi alungaţi din ţară. Acest rău vine în
lumea de acum peste ei, iar în lumea de apoi îi aşteaptă
pedeapsă mare,
38. afară de cei ce se căiesc înainte de cei siliţi; şi să ştiţi că
Dumnezeu este iertător, îndurător.
39. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă de Dumnezeu şi căutaţi
apropierea Sa şi luptaţi-vă pe drumul Său, ca să fiţi fericiţi.
40. Cei ce nu cred dacă ar şi avea tot ce este pe pămînt şi încă o
dată pe atît, ca să se răscumpere cu aceasta de pedeapsă, în
ziua învierii, aceasta nu se va primi de la ei, căci pe ei îi
aşteaptă pedeapsă dureroasă.
41. Ei ar voi să iasă din foc, însă nu vor ieşi de acolo, căci
pedeapsa lor va fi veşnică.
42. Şi tîlharului şi tîlhăriţei tăiaţi-le mîinile, ca răsplată pentru ceea
ce au făcut; aceasta e o pildă de la Dumnezeu, căci Dumnezeu
e puternic, înţelept.
43. Cel ce se căieşte în urma fărădelegii sale şi face bine, şi
Dumnezeu se întoarce spre el, căci Dumnezeu este iertător,
îndurător.
44. Nu ştii că a lui Dumnezeu e stăpînia în ceruri şi pe pămînt şi El
pedepseşte pe cine voieşte şi iartă pe cine voieşte, căci
Dumnezeu este atotputernic?
45. O, trimisule, să nu te întristeze cei ce se grăbesc spre
necredinţă, cei ce zic cu gurile lor: "Noi credem!" şi totuşi nu
cred inimile lor şi jidovii care ascultă numai de minciuni şi
ascultă numai de alţii, care nu vin la Tine. Ei încîlcesc vorbele
[scripturii] din locurile lor şi zic: "De vi s-a adus cartea aceasta,
atunci primiţi-o, iar dacă nu vi s-a adus, atunci feriţi-vă de ea".
Însă pentru cel ce voieşte Dumnezeu să-l ispitească nu vei
isprăvi nimic la Dumnezeu. Aceia ale căror inimi nu voieşte
Dumnezeu să le curăţească, pentru ei va fi în lume de acum
ruşine, iar în lumea de apoi pedeapsă mare.
46. Ei ascultă de minciuni şi mănîncă ce e oprit. Dacă vor veni la
Tine, apoi sau judecă între ei sau depărtează-te de la ei, iar
dacă te vei depărta de la ei, nu-ţi vor strica ei nimic, iar dacă
judeci între ei, atunci judecă după dreptate, căci Dumnezeu îi
iubeşte pe cei drepţi.
47. Însă cum să se supuie ei judecăţii Tale, doar au Thora şi în ea
sînt judecăţile lui Dumnezeu? Atunci vor întoarce ei spatele
după acestea, căci ei nu sînt credincioşi.
48. Noi am trimis Thora în care este ocîrmuire dreaptă şi lumină:
după ea îi judecă pe jidovi profeţii cei moslemi, rabinii şi
învăţaţii, după cum li se încredinţase spre păstrare scriptura lui
Dumnezeu şi ei erau martori pentru ea. Deci nu vă temeţi de
oameni, ci temeţi-vă de Mine şi nu vindeţi semnele Mele
pentru preţ mic. Iar cine nu judecă după ceea ce a trimis Dum-
nezeu, aceia sînt necredincioşi.
49. Şi le-am orînduit în ea suflet pentru suflet, ochi pentru ochi,
nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte şi
răsplătire pentru răni. Dacă însă unul dă aceasta înapoi ca
milostenie, atunci să fie aceasta ca răscumpărare. Cei ce nu
judecă după ceea ce a trimis Dumnezeu, aceia sînt nelegiuiţi.
50. Noi l-am făcut pe Isus, fiul Mariei, să meargă pe urma lor,
întărind Thora, care era în mîinile lor, şi le-am dat Evanghelia,
în care este îndreptare şi lumină şi adeverire pentru Thora, ce
se află acum înainte, spre ocîrmuire şi îndemnarea celor cucer-
nici.
51. Deci, să judece cei ce au Evanghelie după ceea ce le-a trimis
Dumnezeu, iar cei ce nu judecă după ceea ce a trimis
Dumnezeu, aceia sînt nelegiuiţi.
52. Şi ţie ţi-am trimis scriptura în adevăr, adeverind şi întărind
ceea ce se află în scriptură înainte, deci judecă asupra lor după
ceea ce a trimis Dumnezeu şi nu urma poftele lor, ca să te
depărtezi de la adevărul care a venit la tine. Fiecăruia din noi i-
am dat o lege şi un drum descoperit.
53. De ar fi voit Dumnezeu, v-ar fi făcut pe voi un singur popor,
aşa însă voieşte să vă ispitească cu ceea ce v-a dat, deci
întreceţi-vă în bine, căci la Dumnezeu vă veţi întoarce cu toţii
şi El vă va învăţa despre ceea pentru ce v-aţi certat.
54. Şi tu judeci între ei după aceea ce a trimis Dumnezeu şi nu
urma poftele lor. Fereşte-te de ei, ca să nu te ispitească [să
rătăceşti] de la ceea ce ţi-a trimis Dumnezeu. Dacă se întorc ei
de la tine, atunci să ştii că Dumnezeu voieşte să-i piardă
pentru o parte a păcatelor lor. Mulţi din oameni sînt nelegiuiţi.
55. Cer ei judecăţi din vremea păgîniei? Însă cine poate judeca mai
bine decît Dumnezeu pentru un popor ce are conştiinţă?
56. O, voi, cei ce credeţi, nu lăsaţi jidovi sau creştini ca prieteni
numai întreolaltă. Cine din voi însă şi-i alege ca prieteni, este
ca şi unul din ei. Dumnezeu nu ocîrmuieşte un popor nelegiuit.
57. Tu îi vei vedea pe cei cu inimă slabă că vor grăbi spre ei şi vor
zice: "Ne temem că vom fi biruiţi!" Însă Dumnezeu poate va da
biruinţă sau [va face] altă orînduială şi apoi le va părea rău
pentru ceea ce au ascuns în sufletele lor.
58. Atunci vor zice cei credincioşi: "Sînt aceşti oameni care au
jurat la Dumnezeu jurămînt sfînt că vor ţine cu voi?" Faptele
lor sînt deşarte şi ei vor fi pierduţi.
59. O, voi, cei ce credeţi, cei ce se leapădă din voi de credinţa sa,
în locul aceluia va pune Dumnezeu alt popor, pe care-l iubeşte
şi care-l iubeşte pe El, blînzi faţă de cei credincioşi şi aspri faţă
de cei necredincioşi, şi care se luptă pe drumul lui Dumnezeu
şi nu se tem de bîrfeala bîrfitorilor. Acesta este harul lui
Dumnezeu pe care-l dă oricui voieşte, pentru că Dumnezeu
este cuprinzător, înţelept.
60. Scutul vostru este Dumnezeu şi trimisul Său şi cei ce cred şi
împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi se închină adînc.
61. Cine-şi ia ca scut pe Dumnezeu şi pe trimisul său şi pe cei ce
cred, aceia sînt ceata lui Dumnezeu şi ei vor birui.
62. O, voi, cei ce credeţi, nu primiţi ca prieteni pe cei ce-şi bat joc
şi rîd de credinţa voastră, dintre cei ce au primit scriptura
dinaintea voastră şi nici pe cei necredincioşi, ci temeţi-vă de
Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi.
63. Nici pe cei care îşi bat joc şi rîd cînd sînteţi chemaţi la
rugăciune. Ei o fac aceasta pentru că sînt un popor nepriceput.
64. Spune: "O, voi, cei ce aveţi scriptura, vă lepădaţi de noi pentru
că credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a trimis nouă acum şi
a trimis înainte, pentru că mulţi din voi sînt nelegiuiţi?"
65. Spune: "Să vestesc vestea [mai rea] decît răsplata lui
Dumnezeu? Acela pe care-l blestemă Dumnezeu şi asupra
căruia e înfuriat - şi i-a prefăcut pe unii din ei în momite şi în
porci - şi cei ce-i servesc lui Taghut, aceia sînt într-un loc rău şi
rătăcesc foarte departe de drum.
66. Dacă au venit la voi, au zis ei: "Noi credem"; însă ei au venit
întru necredinţă şi se duc întru necredinţă, însă Dumnezeu ştie
ce ascund ei.
67. Vei vedea mulţi din ei cum grăbesc spre păcat şi nedreptate şi
mănîncă cele oprite, dar vai de ei pentru faptele lor.
68. Dacă nu le opresc rabinii şi învăţaţii vorbele cele păcătoase şi
mîncarea celor oprite, vai de faptele lor.
69. Jidovii zic: "Mînia lui Dumnezeu este legată"; însă mîinile lor să
fie legate şi blestemaţi să fie ei pentru astfel de vorbe. Nu, ci
mîinile Lui sînt întinse, ca să împărtăşească precum voieşte;
însă ceea ce ţi s-a trimis de la Domnul tău îi va face să mai
sporească în fărădelege şi necredinţa [lor], şi noi vom arunca
între ei duşmănie şi ură pînă la ziua învierii. De cîte ori vor
aprinde ei focul războiului, îl va stinge Dumnezeu. Ei caută să
facă stricăciune pe pămînt, Dumnezeu însă nu-i iubeşte pe cei
ce fac stricăciune.
70. De ar crede cei ce au scriptura şi s-ar teme de Dumnezeu le-
am ierta răutăţile şi i-am duce în grădini pline de plăceri; de ar
păzi ei Thora şi Evanghelia şi ce li s-a trimis de la Domnul lor,
atunci ar mînca din bunătăţile ce se află asupra lor şi sub
picioarele lor. Sînt şi oameni drepţi între ei însă cei mai mulţi
din ei fac numai răutăţi.
71. O, trimisule, vesteşte ce ţi s-a trimis de la Domnul tău; însă
dacă nu o faci, atunci n-ai vestit trimiterea Sa; şi Dumnezeu te
va scuti înaintea oamenilor, căci Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul necredincioşilor.
72. Spune: "O, voi, cei ce aveţi scriptura, voi nu vă sprijiniţi pe
nimic, pînă ce veţi împlini Thora şi Evanghelia şi ce vi s-a trimis
de la Domnul vostru." însă ceea ce ţi s-a descoperit de la
Domnul tău va mai mări încă la mulţi din ei fărădelegea şi
necredinţa, deci nu te scîrbi pentru poporul necredincioşilor.
73. Cei ce cred, jidovii, sabeii şi creştinii, dacă numai cred în
Dumnezeu şi în ziua de apoi şi fac bine, nu vine asupra lor nici
frică de întristare.
74. Cînd am încheiat noi legămîntul cu fiii lui Israel, am trimis la ei
trimişi. De cîte ori venea la ei trimis cu ceva ce nu le plăcea
sufletelor lor, parte îi învinuiau că minţesc, parte îi omorau.
75. Ei credeau că nu vor primi răsplată; orbi şi surzi erau ei;
Dumnezeu, apoi, se întoarse spre ei, apoi deveniră [iarăşi] orbi
şi surzi o mulţime din ei, însă Dumnezeu ştie ce fac ei.
76. Necredincioşi sînt cei ce zic: "Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei".
Doar a zis Mesia: "O, fiii lui Israel, slujiţi lui Dumnezeu, Domnul
meu şi Domnul vostru; cei ce adaugă lîngă Dumnezeu încă altă
fiinţă, pe acela îl opreşte Dumnezeu de la rai şi locuinţa sa va
fi focul şi cei nelegiuiţi nu vor avea ajutor".
77. Şi aceia sînt necredincioşi care zic: "Dumnezeu este al treilea
din trei". Căci nu este Dumnezeu afară de unicul Dumnezeu, şi
dacă nu se vor păzi să vorbească astfel, îi va atinge pe cei
necredincioşi din ei o pedeapsă dureroasă.
78. De ce să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-l roage de iertare?
Dumnezeu e doar iertător, îndurător.
79. Ce a fost Mesia, fiul Mariei, decît un trimis, precum au fost
trimişi şi înaintea sa, şi maică-sa o muiere adevărată. Amîndoi
mîncau bucate de [rînd]. Priveşte ce semne răsvădite le-am
tîlcuit Noi şi priveşte cum au minţit ei!
80. Spune: "Voiţi să slujiţi şi altcuiva afară de Dumnezeu, unuia
care nu vă aduce nici stricăciune nici folos? Dumnezeu doar
este cel ce aude, ştie".
81. Spune: "O, voi, cei ce aveţi scriptura, nu treceţi în credinţa
voastră peste adevăr şi nu urmaţi poftele acelor oameni care
au rătăcit ei înşişi şi i-au amăgit pe mulţi; ei au rătăcit de la
drumul cel drept".
82. Blestemaţi fură cei necredincioşi dintre fiii lui Israel, acum
limba lui David şi a lui Isus, fiul Mariei, pentru că s-au răzvrătit
şi s-au împotrivit şi nu s-au oprit întreolaltă de la fărădelegile
pe care le împlineau; vai de faptele lor.
83. Vei vedea că mulţi din ei se împrietenesc cu necredincioşii. Vai
de cei ce trimit înainte sufletele lor. Dumnezeu se înfuriază
asupra lor şi în veci vor rămîne ei în pedeapsă.
84. De ar fi crezut ei în Dumnezeu şi în profet şi în ceea ce s-a
trimis acestuia, nu i-ar fi primit, de aceea, ca prieteni; însă cei
mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.
85. Vei afla că între oameni sînt din jidovi şi păgîni cei mai mulţi
duşmani ai credincioşilor; asemenea vei afla că cei mai
aproape în prietenie pentru cei credincioşi sînt aceia care zic:
"Noi sîntem creştini". Aceea vine de acolo pentru că între ei
sînt preoţi şi călugări şi ei nu sînt sumeţi.
86. De vor auzi ce s-a descoperit trimisului, vei vedea cum se
umplu ochii lor de lacrimi pentru adevărul ce l-au cunoscut şi
ei vor zice: "Doamne, noi credem şi scrie-ne împreună cu cei
ce mărturisesc.
87. Şi de ce să nu credem în Dumnezeu şi în adevărul care a venit
la noi şi de ce să nu dorim ca Domnul nostru să ne ducă [în rai]
împreună cu poporul celor cucernici?"
88. Şi Dumnezeu le răsplăteşte vorbele lor cu grădini pătrunse cu
rîuri pe desupt, ca să petreacă în veci în ele. Aceasta este
răsplata celor ce se poartă bine. Însă cei ce nu cred şi ţin de
mincinoase semnele noastre, aceia sînt tovarăşii iadului.
89. O, voi, cei ce credeţi, nu opriţi binele pe care vi l-a încuviinţat
Dumnezeu; nu călcaţi [poruncile], căci Dumnezeu nu iubeşte
pe călcătorii poruncilor.
90. Mîncaţi din ceea ce v-a dat Dumnezeu, ceea ce este iertat şi
bun şi temeţi-vă de Dumnezeul în care credeţi.
91. Dumnezeu nu vă va mustra pentru o vorbă nesocotită în
jurămintele voastre, ci vă va mustra pentru că v-aţi legat cu
jurămînt. Răscumpărarea [unui astfel de jurămînt] este
hrănirea a zece sărmani în felul cum îi hrăniţi pe cei din familia
voastră, sau să-i îmbrăcaţi asemenea, sau să sloboziţi un rob.
Cel ce nu poate aceasta, să postească trei zile. Aceasta e
răscumpărarea jurămintelor voastre pe care le-aţi jurat. Deci
păziţi jurămintele voastre. De aceea vă dă de cunoscut Dum-
nezeu semnele Sale, ca să fiţi mulţumitori.
92. O, voi, ce credeţi, vinul, Meisirul, idolii şi săgeţile sînt urîciuni
din făptuirile lui Satan, deci feriţi-vă de ele, ca să vă meargă
bine.
93. Satan voieşte să arunce între voi duşmănie şi ură prin vin şi
Meisir şi să vă abată de la gîndul spre Dumnezeu şi de la
rugăciune. Deci nu vă veţi păzi de aceasta? Aşadar ascultaţi de
Dumnezeu şi ascultaţi de trimisul Său şi păziţi-vă. Iar de vă
veţi abate, atunci să ştiţi că datoria trimisului Nostru este
propovăduire răsvădită.
94. Nu păcătuiesc cei ce cred şi fac bine de au gustat ceva din
aceasta, dacă numai apoi se tem de Dumnezeu şi cred şi fac
bine, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce fac bine.
95. O, voi, cei ce credeţi, Dumnezeu vă va ispiti şi la vînătoare ori
de prindeţi [sălbăticiunea] cu mîinile sau cu lăncile voastre, ca
să ştie Dumnezeu cine se teme de El într-ascuns. Însă cine pă-
cătuieşte întru acestea, pentru aceia este pedeasă dureroasă.
96. O, voi, cei ce credeţi, nu omorîţi sălbăticiune cînd sînteţi în
peregrinaj, iar cei ce omoară într-adins să înapoieze tot atîtea
vite blînde după judecata a doi bărbaţi drepţi dintre voi; ca
jertfă, să se ducă în Kaaba; sau, spre răscumpărare, să
hrănească el doi sărmani, sau, în loc de aceasta, să poftească
ca să guste stricăciunea faptei sale. Dumnezeu iartă ceea ce a
trecut, însă cine iarăşi se întoarce [la păcat], pe acela se
răzbună Dumnezeu, căci Dumnezeu e puternic, răzbunător.
97. Vă este iertat vînatul mării şi mîncarea ei să vă fie vouă şi
călătorilor spre merinde; însă vă este oprit să vînaţi pe uscat,
cît petreceţi în peregrinaj, deci temeţi-vă de Dumnezeu, căci la
El vă veţi aduna.
98. Dumnezeu a făcut Kaaba, casa cea sfîntă, adăpost pentru
oameni şi [a hotărît] luna cea sfîntă şi jertfa cu podoabă,
pentru ca să ştiţi că Dumnezeu ştie ce e în cer şi pe pămînt,
căci Dumnezeu le ştie pe toate. Să ştiţi că Dumnezeu
pedepseşte aspru şi este iertător, îndurat.
99. Trimisul e numai dator la propovăduire, însă Dumnezeu ştie ce
descoperiţi şi ce ascundeţi.
100. Spune: "Nu e tot una răul cu binele, chiar dacă ţi-ar plăcea
mulţimea răului". Deci, temeţi-vă de Dumnezeu, o, voi, cei
înţelepţi, ca să fiţi fericiţi.
101. O, voi, cei ce credeţi, nu întrebaţi de lucruri care, dacă vi s-ar
descoperi, v-ar face scîrbă; însă, dacă întrebaţi de ele abia
după ce s-a trimis Coranul, atunci vi se vor descoperi;
Dumnezeu vă iartă, căci Dumnezeu este iertător, blînd. Au
întrebat de ele şi oameni înaintea voastră. Apoi n-au crezut în
acesta.
102. Dumnezeu n-a stătorit nimic despre Bahirah, Saibah, Vasilah şi
Hami, ci necredincioşii au născocit minciuni asupra lui
Dumnezeu, căci partea cea mai mare din ei este fără
pricepere.
103. De li se spune: "Întoarceţi-vă la ceea ce a trimis Dumnezeu",
zic ei: "Noi ţinem ca de ajuns ceea ce am aflat la părinţii
noştri". Însă cum este, dacă părinţii lor nu pricepeau nimica şi
n-au fost ocîrmuiţi?
104. O, voi, cei ce credeţi, fie-vă aminte de sufletele voastre, şi nu
va strica nici un rătăcit, dacă sînteţi ocîrmuiţi. La Dumnezeu
este întoarcerea voastră a tuturor şi El vă va vesti ce aţi făcut.
105. O, voi, cei ce credeţi, să fie mărturie între voi, dacă se apropie
moartea de unul din voi, pe timpul testamentului, şi anume doi
bărbaţi cinstiţi dintre voi sau doi alţii afară de voi, dacă sînteţi
în călătorie în ţară şi vine asupra voastră moartea. După rugă-
ciune, închideţi ca să jure la Dumnezeu, dacă vă îndoiţi de ei:
"Nu vom vinde aceasta pentru nici un preţ, chiar fie şi pentru o
rudă, şi nici nu vom ascunde mărturia lui Dumnezeu, altfel
sîntem păcătoşi".
106. De s-ar cunoaşte însă că aceştia au judecat cu nedreptate,
atunci să se puie alţi doi în locul lor între rude, care să judece
asupra lor, şi aceştia să jure pe Dumnezeu: "Mărturia noastră e
mai adevărată decît mărturia lor; noi doar nu sîntem nedrepţi,
altfel am fi nelegiuţi".
107. Astfel e mai uşor, căci vor depune mărturia după adevăr, sau
se vor teme că după jurămîntul lor se va jura alt jurămînt; însă
temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi, căci Dumnezeu nu
ocîrmuieşte un popor nelegiuit.
108. Într-o zi, Dumnezeu va aduna pe cei trimişi şi va zice: "Ce vi s-
a răspuns [cînd aţi vestit]?" Ei vor zice: "Noi nu ştim, Tu ştii
cele ascunse".
109. După aceea, va zice Dumnezeu: "O, Isuse, fiul Mariei, adă-ţi
aminte de harul meu asupra ta şi asupra născătoarei tale, cînd
te-am întărit cu duhul sfînt, ca să vorbeşti cu oamenii din
leagăn şi ca bărbat.
110. Eu te-am învăţat scriptura şi înţelepciunea, Thora şi Evan-
ghelia, Tu ai plăsmuit din lut chipul unei păsări cu voia Mea şi
ai suflat asupra lui şi el s-a făcut pasăre cu voia Mea şi ai
vindecat orbi din naştere şi leproşi cu voia Mea şi ai înviat
morţi cu voia Mea, şi eu i-am respins pe fiii lui Israel de la tine,
cînd ai venit la ei cu semne răsvădite. Atunci au zis cei
necredincioşi: "Aceasta este fermecătura răsvădită".
111. Cînd le-am poruncit apostolilor: "Credeţi în Mine şi în trimisul
Meu", au zis ei: "Noi credem, deci mărturiseşte-ne că sîntem
moslemi".
112. Atunci ziseră apostolii: "O, Isuse, fiul Mariei, poate Domnul tău
să ne trimită o masă din cer?" El le zise: "Temeţi-vă de
Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi".
113. Ei ziseră: "Voim să mîncăm din ea, ca ea să ne ridice inimile
noastre şi să ştim că ne-ai vestit adevărul şi să fim martori
asupra sa".
114. Zise Isus, fiul Mariei: "O, Dumnezeul, Domnul nostru, trimite-ne
o masă din cer, ca să ne fie nouă sărbătoare pentru cel dintîi şi
cel de pe urmă din noi şi [să ne fie[ semn de la Tine. Nutreşte-
ne, căci tu eşti cel mai bun nutritor!"
115. Dumnezeu zise: "Voi să vă trimit [masa], însă cine din voi nu
va crede nici după aceasta, îl voi pedepsi cu o pedeapsă cu
care n-am pedepsit nici pe o făptură".
116. Şi dacă va zice Dumnezeu: "O, Isuse, fiul Mariei, zis-ai cîndva
oamenilor: Luaţi-mă pe mine şi pe maica mea ca doi Dumnezei
afară de Dumnezeu?" El va zice: "Mărire Ţie, nu mi se cuvine
să zic ceva ce nu e adevărat; de aş fi zis-o, ai şti-o; Tu doar ştii
ce este în sufletul meu, eu însă nu ştiu ce este în sufletul tău;
în adevăr, Tu ştii cele ascunse".
117. Nimic nu le-am zis lor, afară de aceea ce mi-ai poruncit, adică:
Slujiţi lui Dumnezeu, Domnului meu şi Domnului vostru! Eu am
fost martor asupra lor, cînd am petrecut între ei, şi după ce m-
ai luat la Tine, eşti Tu păzitorul lor, căci Tu eşti martorul
tuturor lucrurilor".
118. De-i pedepseşti, ei sînt doar robii Tăi, şi de-i ierţi, eşti doar
puternic, înţelept.
119. Dumnezeu va zice: "În această zi, le va ajuta adevărul celor
iubitori de adevăr; pentru ei sînt grădini pătrunse de rîuri pe
dedesupt, acolo vor petrece în veci: Dumnezeu are plăcere la
ei, şi ei vor avea plăcere la El. Aceasta va fi o fericire mare".
120. A lui Dumnezeu este stăpînirea peste ceruri şi pămînt şi peste
cele ce se află între ele, căci El este atotputernic.

VI
SURA VITELOR
Din Mekka şi este cu o sută şasezeci şi cinci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Mărire lui Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pămîntul şi a
rînduit întunericul şi lumina; necredincioşi sînt aceia care fac
alte fiinţe, asemenea cu Domnul lor.
2. El e acela care v-a făcut din lut. El a hotărît un termen şi un
termen hotărît, însă voi vă îndoiţi.
3. El este Dumnezeu în ceruri şi pe pămînt. El ştie ce tăinuiţi şi ce
descoperiţi şi ştie ce v-aţi agonisit.
4. Nu li s-a dat lor nici unul din semnele Domnului lor, fără ca ei
să se fi întors de la el.
5. Ei învinuiră de minciună adevărul, care acum a venit la ei, însă
curînd li se va vesti aceea despre care şi-au bătut joc.
6. Oare n-au văzut ei cîte neamuri am pierdut Noi înaintea lor? Pe
aceia îi întăriserăm mai tare pe pămînt, de cum v-am întărit pe
voi, şi am trimis din ceruri ploaie şi am dat rîuri, care curgeau
sub ei, însă, în urma păcatelor lor, i-am pierdut şi am făcut
după ei alte neamuri.
7. De ţi-am fi trimis Noi ţie o scriptură scrisă pe hîrtie, ar fi pipăit-
o cei necredincioşi cu mîinile lor şi ar fi zis: "Aceasta e
fermecătură răsvădită".
8. Ei zic: "De ce nu fu trimis pentru aceasta un înger?" Însă de am
fi trimis Noi un înger, treaba ar fi fost de'nainte hotărîtă, şi
atunci nu ar fi fost aşteptaţi.
9. De l-am fi făcut Noi pe el înger, l-am fi făcut în chip de om şi l-
am fi acoperit cu aceea ce acoperă ei.
10. însă batjocoriţi fură cei trimişi înaintea Ta, dară i-a cuprins pe
cei ce-şi băteau joc tocmai aceea de ce-şi băteau joc.
11. Spune: "Mergeţi în ţară şi vedeţi care este sfîrşitul acelora care
învinuiesc de minciună" .
12. Spune: "A cui e ceea ce e în ceruri şi pe pămînt?" Spune: "A lui
Dumnezeu!" El însuşi îndurarea şi-a orînduit-o, ca să vă adune
în ziua învierii; nu e îndoială despre aceasta; numai aceia care
se duc ei înşişi în rătăcire nu cred.
13. Ale lui sînt cele ce locuiesc în noapte şi în zi şi El aude, ştie.
14. Spune: "Oare să-mi iau alt scut decît pe Dumnezeu, făcătorul
cerurilor şi al pămîntului, care dă mîncare şi singur nu
mănîncă?" Spune: "Mie mi s-a poruncit să fiu cel dintîi moslem;
şi să nu fiu idolatru!"
15. Spune: "M-aş teme de pedeapsa zilei celei mari, dacă l-aş
întărîta pe Dumnezeu".
16. Cel ce scapă în ziua aceea, pentru acela este milă, fericire
răsvădită.
17. De te atinge Dumnezeu cu vreun rău, nimenea nu-l poate
depărta decît numai El, iar dacă-ţi dă un bine, apoi El este cel
atotputernic.
18. El este stăpîn asupra robilor săi şi El este cel înţelept ştiutor.
19. Spune: "Care este mărturia cea mai mare?" Spune: "Dum-
nezeu este martor între mine şi voi şi mie mi s-a descoperit
acest Coran, ca să vă îndemn prin el pe voi şi pe aceia la care
a venit el. Cum voiţi deci să mărturisiţi că lîngă Dumnezeu mai
sînt şi alţi Dumnezei?" Spune: "Eu nu mărturisesc aceasta!"
Spune: "El este un unic Dumnezeu şi nu e vina mea dacă-i
faceţi semeni".
20. Cei cărora le-am dat scriptura îl cunosc cum îi cunosc pe copiii
lor, însă ei rătăcesc, pentru că nu voiesc să creadă.
21. Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciuni asupra
lui Dumnezeu şi minciuni asupra semnelor Sale? Celor
nelegiuiţi nu le merge bine.
22. Într-o zi, îi vom aduna pe toţi; atunci vom zice către cei ce au
păgînit: "Unde sînt idolii voştri pe care i-aţi născocit?"
23. Atunci nu vor avea altă dezvinuire decît ca să zică: "Pe
Dumnezeul nostru, noi n-am păgînit!"
24. Priveşte cum minţesc ei faţă de sine înşişi şi piere ceea ce au
născocit ei.
25. Unii din ei ascultă de Tine, însă Noi am pus acoperămînt pe
inimile lor, ca să nu-l priceapă, şi surzenie în urechile lor, deci
dacă şi văd toate semnele, totuşi nu cred; ba ei încă vor veni la
Tine ca să se certe cu Tine. Vor zice cei necredincioşi: "Acestea
sînt numai basme ale înaintaşilor"!
26. Şi ei opresc aceasta şi se depărtează şi ei înşişi de la aceasta.
Însă ei se grăbesc ei înşişi la pieire şi nu o ştiu.
27. De ai vedea cum sînt ei aruncaţi în foc şi cum zic: "O, de ne-
am întoarce înapoi [în lume], cu bună seamă, n-am învinui
semnele Domnului nostru de minciună şi am fi credincioşi".
28. Atunci vor pricepe ceea ce au ascuns înainte. Dar şi de s-ar
întoarce [în lume], totuşi ar cerceta numai cele ce le sînt
oprite, pentru că ei sînt mincinoşi.
29. Ei zic: "Nu este viaţă decît cea din lume şi noi nu vom mai
învia".
30. Dar să vezi cînd vor sta înaintea Domnului lor şi El va zice:
"Oare nu este aceasta într-adevăr?" Ei vor zice: "Ba da, pe
Domnul nostru!" El va zice: "Deci, gustaţi pedeapsa pentru că
aţi fost necredincioşi!"
31. Rătăcesc cei ce tăgăduiesc întîlnirea cu Dumnezeu, pînă ce
deodată vine ora lor. Deci, vor zice: "Vai de noi pentru ceea ce
am negrijit!" Atunci vor purta ei sarcinile lor pe spatele lor şi
oare nu va fi rău ceea ce poartă?
32. Însă ce este viaţa lumii decît un joc şi o glumă? În adevăr, mai
bună e locuinţa cea de apoi pentru cei cucernici. Nu o pricepeţi
aceasta?
33. Noi ştim că te întristează vorbele lor, însă ei nu te fac
mincinos, ci nelegiuţii luptă împotriva semnelor lui Dumnezeu.
34. Ei i-au făcut mincinoşi şi pe trimişii de'naintea Ta, însă aceştia
răbdară că-i învinuiră de minciună pînă a venit la ei ajutorul
Nostru. Nimeni nu poate schimba cuvintele lui Dumnezeu şi
acum ţi-a venit veste de la cei [înainte] trimişi.
35. De ţi-ar fi abaterea lor prea supărăcioasă şi de ai putea afla o
peşteră în pămînt sau o scară în cer ca să le aduci semn - căci
de ar voi Dumnezeu, i-ar aduna pe drumul cel drept; deci, nu fi
neştiutor.
36. El le va răsplăti numai celor ce ascultă şi pe morţi îi va învia
Dumnezeu şi atunci se vor întoarce la El.
37. Ei zic: "Numai de s-ar trimite semn de la Domnul său!" Spune:
"Dumnezeu poate să trimită semn şi totuşi cei mai mulţi din ei
nu o pricep".
38. Nu sînt vietăţi pe pămînt şi păsări ce zboară cu aripile lor, care
să nu fie popoare asemenea vouă. Noi n-am lăsat nimic afară
în scriptură. Ei se vor întoarce la Domnul lor.
39. Cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre, sînt surzi şi muţi şi
petrec în întuneric. Dumnezeu pe cine voieşte îl duce în
rătăcire şi pe cine voieşte îl duce pe drum drept.
40. Spune: "Ce vi se pare, dacă va veni asupra voastră pedeapsa
lui Dumnezeu sau ora aceea; îl veţi chema pe altul afară de
Dumnezeu, dacă sînteţi iubitori de adevăr?
41. Nu, ci numai pe El îl veţi chema şi El vă va mîntui pentru că l-
aţi chemat, dacă va voi, şi voi veţi uita de idoli".
42. Noi am trimis [profeţi] la popoare înaintea ta şi le-am cercetat
cu nenorociri şi nevoi, ca să se umilească.
43. Iar cînd îi ajunse nenoricirea, de s-ar fi umilit! Însă inimile lor
se învîrtoşară şi Satan împodobi faptele lor.
44. Cînd uitară ceea la ce fură îndemnaţi, le-am deschis Noi porţile
tuturor lucrurilor şi, pe cînd se bucurau cu ceea ce au primit, i-
am apucat Noi deodată şi ei deznădăjduiră.
45. Deci, a fost smulsă rădăcina poporului nelegiut. Mărire lui
Dumnezeu, Domnul veacurilor.
46. Spune: "Ce vi se pare, dacă v-ar lua Dumnezeu vederea şi
auzul şi v-ar pecetlui inimile? Care Dumnezeu, afară de
Dumnezeu, vi le-ar putea da înapoi?" Priveşte cum tîlcuim Noi
semnele şi ei totuşi se întorc [de la Noi].
47. Spune: "Ce vi se pare, dacă v-ar ajunge deodată sau pe faţă
pedeapsa lui Dumnezeu, oare n-aţi pieri împreună cu poporul
nelegiuiţilor?"
48. Noi i-am trimis pe trimişi numai să binevestească şi să
îndemne. Cel ce crede şi se îndreaptă, nu va veni asupra lor
frică şi întristare.
49. Cei ce ţin însă de minciună semnele Noastre, pe aceia îi va
ajunge pedeapsa pentru că sînt nelegiuiţi.
50. Spune: "Eu nu vă spun că la mine sînt comorile lui Dumnezeu,
nici că ştiu tainele; nici nu vă spun că sînt un înger, ci eu
urmez numai ceea ce mi s-a descoperit". Spune: "Oare sînt cei
orbi şi cei ce văd tot una? Nu vă gîndiţi la aceasta?"
51. Îndeamnă-i cu aceasta pe cei ce se tem că se vor aduna la
Domnul lor, căci n-au, afară de El, scut, nici mijlocitor, ca să se
teamă de Dumnezeu.
52. Nu-i alunga pe cei ce cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi
seara, dorind faţa Sa; doar nu-ţi pasă de cugetul lor nimic, nici
lor de cugetul tău, căci de-i vei alunga, ai fi nelegiuit.
53. Astfel i-am ispitit Noi unul prin altul, ca să zică: "Sînt aceştia
aceia asupra cărora este harul lui Dumnezeu între noi?" Oare
nu-i cunoaşte Dumnezeu pe cei mulţumitori?
54. Dacă vin la tine de aceia care cred în semnele Noastre, spune:
"Pace asupra voastră!" Domnul vostru şi-a poruncit sie însuşi
îndurare, deci, cel ce face rău din necunoştinţă şi apoi se
căieşte şi face bine, pentru acela este Dumnezeu iertător,
îndurător.
55. De aceea am dat Noi semne răsvădite, pentru ca să cunoaşteţi
drumul păcătoşilor.
56. Spune: "Mie-mi este oprit ca să servesc acelora pe care îi
chemaţi, afară de Dumnezeu". Spune: "Eu nu urmez poftele
voastre, căci aş rătăci şi nu m-aş ţine de cei bine ocîrmuiţi".
57. Spune: "Eu mă ţin numai de hotărîrea Domnului meu, pe care
o ţineţi de mincinoasă. Nu stă în puterea mea ceea ce voiţi voi
să se întîmple în grabă. Judecata e la Dumnezeu, El va vesti
adevărul şi El este cel mai bun arbitru".
58. Spune: "De ar sta în puterea mea ceea ce voiţi ca să se
întîmple mai degrabă, ar fi hotărîtă treaba între mine şi voi;
însă Dumnezeu îi cunoaşte pe cei nelegiuiţi".
59. Şi la El sînt cheile tainelor pe care nimenea nu le cunoaşte,
numai El; El ştie ce e pe uscat şi pe mare, şi nu cade nici o
frunză fără ca El să o ştie; nu este un fir de sămînţă în
pămîntul întunecat, nici verdeaţă, nici uscăciune, fără să fie
însemnate într-o carte răsvădită.
60. El este cel ce vă ia la Sine noaptea şi ştie ce aţi cîştigat ziua,
apoi vă trezeşte în ea, ca să împlinească un termen hotărît;
atunci va fi la El întoarcerea voastră; atunci vă va vesti El ce
aţi făcut.
61. El este stăpîn asupra robilor Săi; El trimite paznici asupra
voastră; cînd ajunge unul din voi la moarte, pe acela îl iau la
sine trimişii Noştri fără întîrziere.
62. Atunci se întorc ei la Dumnezeu, stăpînul lor adevărat; oare nu
este a Lui judecata? Şi El este repede la socoteală.
63. Spune: "Cine vă mîntuieşte de întunecimea uscatului şi a mării,
cînd îl rugaţi cu umilinţă şi într-ascuns; de ne vei mîntui de
aceasta, vom fi mulţumitori?"
64. Spune: "Dumnezeu vă mîntuieşte de aceasta şi de toată
întristarea! Şi totuşi adăugaţi la El şi alte fiinţe".
65. Spune: "El e în stare să vă trimită pedepse pe deasupra
voastră sau pe de desuptul picioarelor voastre sau să vă
înzestreze cu pizmă şi să vă facă să gustaţi ceartă întreolaltă".
Priveşte cum tîlcuim semnele, pentru ca ei să înţeleagă.
66. Însă poporul tău îl ţine de mincinos, cu toate că el e adevărul.
Spune: "Eu nu sînt scut deasupra voastră. Fiecare profeţie se
adevereşte şi în sfîrşit veţi înţelege".
67. Şi dacă vezi că unii se ceartă asupra semnelor Noastre, dă-te
la o parte de ei, pînă ce încep a vorbi despre altceva nou; iar
dacă Satan te face să uiţi aceasta, atunci nu şedea, îndată ce-
ţi aduci aminte, cu poporul cel nelegiuit.
68. Cei cu frica lui Dumnezeu nu vor fi traşi la răspundere pentru
aceasta, totuşi să-şi aducă aminte, ca să rămîie temători de
Dumnezeu.
69. Fugi de cei ce-şi bat joc şi fac rîs de legea lor, căci pe ei i-a
amăgit viaţa lumii, însă aminteşte-le aceasta, că dacă piere un
suflet prin faptele sale, n-are scut afară de Dumnezeu şi nici
mijlocitor, şi dacă ar da tot felul de răscumpărare, nu s-ar primi
de la el. Cei ce ajung la pierzare prin faptele lor vor bea apă
clocotitoare şi [vor primi] pedeapsă dureroasă, pentru că au
fost necredincioşi.
70. Spune: "Să chemăm afară de Dumnezeu ceva ce nu ne
foloseşte şi nu ne strică?" Să ne întoarcem pe urmele noastre,
după ce ne-a ocîrmuit Dumnezeu ca acela pe care l-au scos din
minte Satanii să rătăcească pe pămînt, măcar că are prieteni
care îl cheamă la drum drept: "Vino la noi"! Spune: "Numai
ocîrmuirea lui Dumnezeu este ocîrmuire şi nu s-a poruncit să
ne supunem Domnului veacurilor".
71. Şi să împliniţi rugăciunea şi să vă temeţi de El, căci la El vă
veţi aduna odată.
72. El este cel ce a făcut cerurile şi pămîntul întru adevăr; în ziua
ce a zis El: "Să fie!" - a fost.
73. Cuvîntul Său este adevăr. A lui este stăpînirea în ziua cînd va
suna trîmbiţa. El ştie cele ascunse şi cele descoperite. El este
înţelept, ştiutor.
74. Adă-ţi aminte cînd a zis Avraam lui Azar, tatălui său: "Tu
primeşti idolii ca zei? În adevăr eu văd că tu şi poporul tău
sînteţi în rătăcire răsvădită".
75. După aceea, i-am arătat Noi lui Avraam împărăţia cerurilor şi a
pămîntului, ca să fie el între cei ce ţin tare la credinţă.
76. Şi după ce l-a acoperit noaptea, văzu el o stea; el zise: "Acesta
e Domnul meu!" Şi după ce spuse aceasta, zise el: "Eu nu-i
iubesc pe cei ce apun".
77. Şi văzu el luna răsărind, zise el: "Acesta este Domnul meu!",
iar cînd spuse, zise el: "Dacă nu mă ocîrmuieşte Domnul meu,
sînt şi eu din acest popor rătăcitor".
78. Şi cînd văzu el soarele răsărind, zise el: "Acesta este Domnul
meu, aceasta este mai mare!" Şi cînd spuse, zise el: "O,
poporul meu, eu sînt curat de idolii voştri.
79. Eu îndrept faţa mea cu dreaptă credinţă către Cel ce a făcut
cerurile şi pămîntul şi nu voi să fiu idolatru".
80. Şi s-a certat poporul său cu dînsul. El zise: "Voiţi să vă certaţi
cu mine despre Dumnezeu?" El m-a dus pe drumul cel
adevărat şi eu nu mă tem de fiinţele ce i le-aţi alăturat; numai
ceea ce voieşte Domnul meu [se întîmplă, căci] Domnul meu
cuprinde toate lucrurile cu ştiinţă. Nu voiţi să gîndiţi la
aceasta?
81. Şi cum să mă tem de idolii voştri, dacă voi nu vă temeţi să
alăturaţi lui Dumnezeu fiinţe pentru care nu v-a trimis El
împuternicire? Care dintr-amîndouă tabere [de credinţă] este
cea adevărată, dacă sînteţi pricepuţi?
82. Cei ce cred şi nu îmbracă credinţa lor cu nedreptate, aceia sînt
în siguranţă şi sînt bine ocîrmuiţi.
83. Această dovadă a Noastră am dat-o Noi lui Avraam faţă de
poporul său. Noi îl ridicăm cu trepte pe cine voim. Domnul tău
doară este înţelept, ştiutor.
84. Şi Noi i-am dat lui pe Isaac şi Iacov şi pe amîndoi i-am ocîrmuit
şi pe Noe l-am ocîrmuit Noi [încă] înainte şi pe urmaşii săi şi pe
David şi pe Solomon şi pe toţi şi pe Iosef şi pe Moise şi pe
Aaron şi aşa răsplătim Noi celor ce fac bine;
85. şi pe Zaharia şi pe Ioan şi pe Isus, şi pe Elia, pe toţi cei
cuviincioşi;
86. şi pe Ismael şi pe Eliseu şi pe Iona şi pe Lot, pe toţi i-am ales
înaintea lumii.
87. Şi pe unii din părinţii lor şi din urmaşii lor şi din fraţii lor i-am
ales şi ocîrmuit Noi pe drumul cel drept.
88. Aceasta este ocîrmuirea lui Dumnezeu, cu care ocîrmuieşte El
pe cine voieşte din robii săi. Şi de ar fi ei idolatri, ar fi fost
zadarnic ceea ce au făcut ei.
89. Aceştia sînt aceia cărora le-am dat noi cartea şi înţelepciunea
şi profeţia, iar dacă nu vor crede în aceasta, atunci aceasta o
încredinţăm unui popor care nu este aşa de necredincios.
90. Pe aceştia i-a ocîrmuit Dumnezeu şi tu urmează ocîrmuirii lor.
Spune: "Eu nu cer de la voi răsplată pentru aceasta. Doar
aceasta nu e alta decît o pomenire pentru cei din lume".
91. Ei nu-l preţuiesc pe Dumnezeu după preţul Său, pentru că zic:
"Dumnezeu n-a trimis nimic asupra oamenilor". Spune: "Cine a
trimis cartea pe care a adus-o Moise, cu lumină şi ocîrmuire
pentru oameni, pe care aţi pus-o pe pergament, aţi dat-o pe
faţă, însă aţi şi ascuns mult din ea şi aţi învăţat ceea ce n-aţi
ştiut voi şi părinţii voştri?" Spune: "Dumnezeu!" Apoi fugi de la
ei. Joace-se ei cu vorbele lor goale.
92. Această carte pe care am trimis-o Noi este binecuvîntată şi
adevereşte ceea ce este în mîinile lor. Tu să îndemni maica
cetăţilor şi împrejurimea ei. Cei ce cred în ziua de apoi vor
crede în ea şi vor păzi vremea rugăciunii lor.
93. Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciună asupra
lui Dumnezeu sau cel ce zice: "Mi s-a descoperit ceva!", şi nu i
s-a descoperit nimic; sau cel ce zice: "Voi să trimit ceva
asemenea cu ceea ce a trimis Dumnezeu!" Dar de i-ai vedea
pe nelegiuiţi în apele morţii, cînd întind îngerii mîinile lor
[zicînd]: "Lepădaţi sufletele voastre! Astăzi veţi primi pedeapsă
ruşinoasă pentru că aţi vorbit despre Dumnezeu neadevărul şi
v-aţi sumeţit peste semnele Sale.
94. Şi acum aţi venit la Noi singuri, precum v-am făcut pe voi mai
întîi şi aţi părăsit ceea ce v-am dăruit în urma voastră şi Noi nu
vedem mijlocitorii voştri despre care aţi crezut voi că ei sînt
tovarăşi [ai lui Dumnezeu]. Acum s-a tăiat toată legătura între
voi şi v-a înşelat aceea în ce aţi crezut".
95. Dumnezeu lasă să răsară sămînţa şi odrasla curmalului; El lasă
să iasă viaţă din moarte şi moarte din viaţă. Acesta vă este
Dumnezeu, iar voi voiţi să vă abateţi de la El?
96. El lasă să răsară zorile şi aşază noapte spre odihnă şi soarele şi
luna spre socotirea [timpului]. Aceasta este o hotărîre a Celui
puternic, înţelept.
97. El este cel ce a pus stelele, ca să fiţi ocîrmuiţi de ele în
întuneric, pe uscat şi pe mare. Noi am tîlcuit semnele Noastre
pentru poporul cel priceput.
98. El v-a făcut dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de repaus şi de
odihnă. Noi am tîlcuit semnele Noastre pentru poporul cel
înţelept.
99. El este cel ce a trimis apă din cer şi Noi scoatem prin aceasta
odraslele tuturor lucrurilor şi scoatem din ea verdeaţă,
scoatem din ea grăunţele ce cresc în rînduri şi fenici, pe ale
căror crengi sînt înşirate curmalele, şi grădini de struguri,
măsline şi rodii, asemenea şi neasemenea. Priviţi rodurile lor,
cum cresc şi se coc. În adevăr, aici sînt semne pentru poporul
credincios.
100. Ei au făcut tovarăşi lui Dumnezeu duhurile, pe care El le-a
făcut, şi au minţit că El ar avea fii şi fiice, fără înţelepciune;
mărire Lui şi departe de El tot ce-i adaugă ei.
101. Făcătorul cerurilor şi al pămîntului cum să aibă un fiu, neavînd
soţie? El a făcut toate şi El toate le cunoaşte.
102. Acesta este Dumnezeu, Domnul vostru. Nu este Dumnezeu
afară de El, făcătorul tuturor lucrurilor; deci, slujiţi-L, căci El se
îngrijeşte de toate.
103. Nu-l ajung vederile, însă El ajunge vederile. El este ager,
ştiutor.
104. Dovezi v-au venit de la Domnul vostru: cel ce le înţelege [face
bine] sufletului său, iar cine este orb, [vina cade] asupra sa, eu
nu sînt păzitor asupra voastră.
105. Astfel tîlcuim semnele Noastre, chiar dacă zic ei: "Tu tîlcuieşti
încurcat, noi însă vom tîlcui răsvădit oamenilor pricepuţi".
106. Urmează, deci, numai ceea ce ţi s-a descoperit de Domnul tău;
nu este Dumnezeu afară de El, şi dă-te-alături de la idolatri.
107. De ar fi voit Dumnezeu, n-ar fi ei idolatri; iar Noi nu te-am pus
asupra lor păzitor şi tu nu eşti vechil asupra lor.
108. Nu probozi [idolii], pe care îi cheamă ei, afară de Dumnezeu,
ca să nu-L probozească ei pe Dumnezeu întru duşmănie şi
nepricepere. Astfel i-am împodobit Noi fiecărui popor faptele
sale; apoi se vor întoarce la Domnul lor şi le va vesti răsvădit
ce au făcut ei.
109. Ei au jurat lui Dumnezeu un jurămînt sfînt: că, dacă le va veni
semn, vor crede în El. Spune: "Într-adevăr semnele stau la
Dumnezeu; însă ce vă vesteşte că dacă ar veni ele, ei nu ar
crede?"
110. Noi vom întoarce inimile şi vederile lor, dacă n-au crezut întîia
dată; deci, îi vom lăsa Noi la nătîngia lor să rătăcească.
111. Şi de le-am fi trimis Noi îngeri şi de ar fi vorbit morţii cu ei şi de
am fi adunat toate lucrurile înaintea lor, ei totuşi n-ar fi crezut,
doară dacă ar fi voit Dumnezeu, de aceea cei mai mulţi dintre
ei sînt nepricepuţi.
112. Aşa am pus Noi pentru fiecare profet cîte un duşman, anume
Satanele oamenilor şi ale duhurilor, care descoperă altuia
cuvinte sporite spre înşelăciune; însă dacă ar voi Domnul tău,
ei nu ar putea-o face, deci părăseşte-i pe ei şi ceea ce
născocesc ei.
113. Şi să se aplece la aceasta inimile celora ce nu cred în viaţa de
apoi şi să afle plăcere în aceasta şi să aibă parte la ceea ce au
cîştigat.
114. Să cer eu afară de Dumnezeu alt judecător? El este doar Acela
care v-a trimis vouă cartea ce arată [toate] răsvădit; iar aceia
cărora le-am dat Noi scriptura asemenea ştiu că aceasta s-a
trimis în adevăr de Domnul tău; deci, să nu fii între cei ce se
îndoiesc.
115. Deplin este cuvîntul Domnului tău în adevăr şi dreptate, şi
nimeni nu poate schimba cuvîntul său, căci El aude, ştie.
116. De ai urma celor mai mulţi din cei ce sînt pe pămînt, ei te-ar
abate de la drumul lui Dumnezeu, căci ei urmează numai
prejudecăţile lor şi numai minţesc.
117. Într-adevăr, Domnul tău îi cunoaşte pe cei ce se abat de la
drumul său şi-i cunoaşte şi pe cei ce merg pe drumul drept.
118. Mîncaţi numai aceea peste care s-a pomenit numele lui
Dumnezeu, de credeţi în semnele Sale.
119. Şi ce vă este că nu mîncaţi aceea peste care s-a pomenit
numele lui Dumnezeu? El doară v-a hotărît ce vă este oprit,
afară de aceea la care sînteţi nevoiţi; mulţi vă amăgesc prin
poftele lor şi prin neştiinţă, însă Domnul tău îi cunoaşte pe cei
nelegiuiţi.
120. Păziţi-vă de cele din afară ale păcatului şi de cele din lăuntru
ale sale; cei ce fac păcate vor primi răsplata ce şi-au agonisit-
o.
121. Nu mîncaţi de aceea ce nu s-a pomenit numele lui Dumnezeu
asupra sa; aceasta este nelegiuire. Dar Satanele îi vor pune la
cale pe prietenii lor, ca să se certe cu voi. Dacă le veţi urma,
veţi fi idolatri.
122. Sau cel ce a murit şi Noi l-am înviat şi i-am dat lumină, ca să
umble cu ea printre oameni, poate să fie asemenea cu cel ce
este în întuneric, de unde nu poate ieşi? Aşa li s-au împodobit
celor necredincioşi faptele lor.
123. De aceea am pus Noi în fiecare cetate căpetenii de făcători de
rele, ca să înşele acolo: însă ei se înşală numai pe ei înşişi fără
să înţeleagă.
124. Şi dacă şi a venit la ei un semn, zic ei: "Noi nu credem, pînă ce
nu ni se va da ceea ce s-a dat trimisului lui Dumnezeu". Însă
Dumnezeu ştie unde pune trimiterea Sa. Asupra făcătorilor de
rele însă va veni ruşinea de la Dumnezeu şi o pedeapsă mare,
pentru că au înşelat.
125. De voieşte Dumnezeu pe cineva să-l ocîrmuiască, apoi îi
deschide pieptul pentru Islam, iar dacă voieşte să-l ducă în
rătăcire, apoi îi face pieptul îngust, ca şi celui ce voieşte să se
suie în cer. Astfel de vină pune Dumnezeu asupra celor ce nu
cred.
126. Acesta este drumul cel drept al Domnului tău. Aşa am tîlcuit
Noi semnele pentru poporul care ia aminte.
127. Ei vor avea o locuinţă de pace la Domnul lor şi El le va fi scut în
faptele lor.
128. în ziua cînd îi va aduna pe toţi, [va zice El]: "O, ceată a
duhurilor, prea mult v-aţi făcut de lucru cu oamenii!". Însă
prietenii lor dintre oameni vor zice: "Doamne, noi am avut
folos unul de altul şi am ajuns ţinta noastră, pe care ne-ai pus-
o!" El va zice: "Focul să fie locuinţa voastră şi în veci să
rămîneţi acolo, de nu va voi Dumnezeu altfel; Domnul vostru
este doar înţelept, ştiutor".
129. Aşa vom pune Noi nelegiuiţi asupra altora, precum şi-au
agonisit-o.
130. "O, ceată a Duhurilor şi a oamenilor, oare n-au venit la voi
trimişi dintre voi, ca să vă vestească semnele Mele şi să vă
îndemne pentru întîmpinarea zilei voastre?" Ei vor zice:
"Trebuie să mărturisim împotriva noastră înşine!" I-a înşelat
viaţa lumii şi ei trebuie să mărturisească împotriva lor înşişi, că
au fost necredincioşi.
131. Aceasta, pentru că Domnul tău nu pierde cetăţile întru
nelegiuire [lor], pe cînd poporul lor este fără de grijă.
132. Sînt trepte [deosebite] pentru fiecare după faptele lor, căci
Domnului tău nu-i este necunoscut ce fac ei.
133. Şi Domnul tău a avut întru îndurare. Dacă voieşte, vă poate
nimici şi vă poate da urmaşi pe cine voieşte, precum v-a făcut
pe voi urmaşi altor popoare.
134. Într-adevăr, ceea ce vă ameninţă se şi împlineşte şi voi nu
puteţi împiedica.
135. Spune: "O, poporul meu, lucraţi după putinţa voastră! Eu voi
lucra şi pe urmă veţi înţelege,
136. cine va primi în sfîrşit locuinţa, aceasta nu-i face fericiţi pe cei
nelegiuiţi".
137. Ei au hotărît lui Dumnezeu o parte din ceea ce a lăsat El să
crească din seminţe şi vite şi zic: "Aceasta este pentru
Dumnezeu - după părerea lor - şi aceasta pentru tovarăşii
noştri". Şi ceea ce a fost pentru tovarăşi n-a ajuns la
Dumnezeu, şi ceea ce a fost pentru Dumnezeu n-a ajuns la
tovarăşi. Rău judecă ei.
138. Aşa au împins idolii o parte mare din idolatri ca să omoare
copiii lor ca să-i piardă şi să întunece credinţa lor; însă dacă ar
fi voit Dumnezeu, n-ar fi făcut ei aceasta; deci părăseşte-i pe ei
şi ceea ce născocesc ei.
139. Ei zic: "Aceste vite şi seminţe sînt sfinţite; nimenea nu poate
gusta din ele, afară de acela căruia îi dăm voie - după părerea
lor - şi sînt vite la care este oprit a încărca spatele lor şi vite
peste care nu se pomeneşte numele în Dumnezeu". Astfel de
minciuni născocesc ei asupra Sa. El le va răsplăti după
minciunile lor.
140. Ei mai zic: "Ceea ce este în pîntecele acestor vite este iertat
pentru bărbaţii noştri şi este oprit pentru femeile noastre; dacă
însă [ceea ce s-a născut] este mort, amîndoi sînt părtaşi la
aceasta. [Dumnezeu] le va răsplăti basmul lor; El este doar
ştiutor, înţelept.
141. Pierduţi sînt cei ce omoară copiii lor întru prostie şi nepricepere
şi opresc ceea ce le-a dat Dumnezeu spre trai, născocind
minciuni asupra lui Dumnezeu. Ei au rătăcit şi n-au fost bine
ocîrmuiţi.
142. El este acela care face să crească grădinile, atît cele cu rînduri
de viţe, cît şi cele fără de rînduri de viţe şi fenicul şi sămînţa
spre mîncare felurită şi măslinele şi rodiile, care seamănă şi nu
seamănă întreolaltă. Mîncaţi din rodul său, dacă a rodit şi daţi
din el ce sînteţi datori în ziua recoltei, dar nu isprăviţi, căci El
nu iubeşte pe cei isprăvitori.
143. Unele din vite sînt pentru purtat povara, altele spre junghiere.
Mîncaţi ceea ce v-a dat Dumnezeu spre trai şi nu urmaţi paşilor
lui Satan; el vă este doar un duşman răsvădit.
144. Opt [vite] împerecheate [v-a dat Dumnezeu], din oi două şi din
capre două: "Oprit-a Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau cele
două femeiuşe, sau ce este închis în pîntecele femeiuşelor?
Hotărîţi-mi aceasta cu pricepere, dacă sînteţi iubitori de
adevăr!"
145. Şi din cămile v-a dat vouă şi din vite două. Spune: "Oprit-a
Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau cele două femeiuşe sau cele
închise în pîntecele femeiuşelor? Fost-aţi martori cînd v-a
poruncit aceasta Dumnezeu?" Dar cine e mai nelegiuit decît
cel ce născoceşte minciuni asupra lui Dumnezeu spre a-i
amăgi pe oamenii cei fără pricepere, Dumnezeu doar nu
ocîrmuieşte poporul cel nelegiuit.
146. Spune: "Nu aflu în ceea ce mi s-a descoperit ceva oprit spre
mîncare decît numai mortăciunea sau sîngele vărsat sau
carnea de porc - doar aceasta e urîciune - sau ceva pîngărit,
asupra căruia s-a chemat altceva decît Dumnezeu". Iar cine fu
silit [de nevoie], nu de plăcere şi bucurie, [pentru acela]
Domnul său este iertător, îndurător.
147. Iar jidovilor le-am oprit Noi toate cele cu copite şi de la vite şi
oi le-am oprit Noi grăsimea, afară de ceea ce o poartă pe
spatele lor, sau este în măruntaie, sau ceea ce e amestecată
între oase. Cu aceasta i-am pedepsit Noi pe ei pentru
fărădelegea lor, Noi doar păzim adevărul.
148. Dacă te învinuiesc de minciună, atunci spune: "Domnul vostru
e plin de îndurare, însă nu se va întoarce asprimea sa de la
poporul nelegiuiţilor".
149. Idolatrii zic: "De ar fi voit Dumnezeu, n-am fi idolatri nici noi
nici părinţii noştri; nici nu ni s-ar fi oprit nimic". Astfel şi
înaintaşii lor învinuiau de minciună [pe profeţi] pînă ce au
gustat asprimea Noastră. Spune: "De o ştiţi aceasta cu bună
samă, atunci arătaţi-ni-o; însă voi urmaţi numai închipuirii şi
sînteţi numai mincinoşi"
150. Spune: "Numai la Dumnezeu este dovadă încredinţătoare şi
dacă El ar fi voit, v-ar fi ocîrmuit cu toţii".
151. Spune: "Adunaţi martorii voştri care pot mărturisi că
Dumnezeu a oprit aceasta". Şi dacă ar şi mărturisi ei, tu să nu
mărturiseşti cu ei şi să nu urmezi poftele acelora ce se leapădă
de semnele noastre şi celora care nu cred în ziua de apoi şi fac
alte fiinţe asemenea Domnului lor".
152. Spune: "Veniţi voi să vă citesc ce a oprit Domnul vostru; să nu
aveţi idoli pe lîngă El: să vă purtaţi bine cu părinţii voştri, să nu
omorîţi copiii voştri din pricina sărăciei: Noi vom griji de voi şi
de ei; să nu vă apropiaţi de cele ruşinoase, nici pe faţă, nici
într-ascuns; şi să nu ucideţi vreun suflet, ceea ce a oprit-o
Dumnezeu, afară numai după dreptate; aceasta v-a poruncit
[Dumnezeu], pentru ca să fiţi înţelepţi.
153. Şi să nu vă apropiaţi de averea orfanilor, doar ca să o faceţi
mai bună pînă ce vor fi vîrstnici; întrebuinţaţi numai măsură şi
cumpănă dreaptă; nu porunci sufletului vostru mai mult decît
poate purta. În cele ce vorbiţi fiţi drepţi, fie chiar faţă de rudele
voastre, şi de legămîntul lui Dumnezeu ţineţi-vă. Aceasta v-a
poruncit [Dumnezeu], pentru ca să vă fie aminte".
154. Acesta este drumul Meu cel drept, deci urmaţi-l şi nu urmaţi
alte [căi], ca să nu vă despărţiţi de drumul Său; aceasta v-a
poruncit Dumnezeu, pentru ca să vă temeţi de El.
155. Apoi i-am dat Noi lui Moise scriptura despre deplinătatea celor
ce fac bine şi spre deosebire a tuturor lucrurilor şi spre
ocîrmuire şi îndurare, pentru ca ei să creadă la întîlnirea cu
Domnul lor.
156. Şi această scriptură pe care am descoperit-o este
binecuvîntată; urmaţi-i şi temeţi-vă de Dumnezeu, ca să fiţi
părtaşi la îndurare.
157. Să nu spuneţi "Scriptura s-a descoperit [numai] pentru două
popoare înaintea noastră şi noi n-am priceput să o citim".
158. Sau să nu spuneţi: "De ni s-ar fi trimis nouă scriptura, am fi
fost mai bine ocîrmuiţi decît ei". Doară de la Domnul vostru a
venit de la voi învăţătura răsvădită şi ocîrmuirea şi îndurarea.
Dar cine e mai nelegiuit decît cel ce învinuieşte de minciună
semnele lui Dumnezeu şi se abate de la ele? Noi le vom
răsplăti celor ce se abat de la semnele Noastre, cu pedeapsă
grea, pentru că s-au abătut.
159. Ce au să aştepte decît vor veni la ei îngerii sau va veni Domnul
tău însuşi, sau va veni o parte a semnelor Domnului tău? În
ziua cînd va veni o parte din semnele Domnului tău, nu-i
foloseşte sufletului credinţa sa, dacă n-a crezut el de'nainte
sau n-a făcut bine întru credinţa sa. Spune: "Aşteptaţi! Noi aş-
teptăm!"
160. Cu cei ce se dezbină în legea lor şi fac secte să nu-ţi faci de
lucru. Numai Dumnezeu are de lucru cu ei. El le va vesti atunci
ce au făcut ei.
161. Cel ce vine cu fapte bune, aceluia îi va fi răsplată înzecită, iar
cel ce vine cu fapte rele, acela nu va fi pedepsit decît după
purtarea sa. Ei, deci, nu vor suferi nici o nedreptate.
162. Spune: "Într-adevăr Domnul meu m-a dus pe drumul cel drept
spre credinţa cea adevărată, spre legea lui Avraam, cel
dreptcredincios, care n-a fost idolatru".
163. Spune: "Rugăciunea mea şi închinarea mea şi viaţa mea şi
moartea mea sînt ale lui Dumnezeu, Domnul veacurilor; El n-
are tovarăşi lîngă Sine. Aşa mi s-a poruncit şi eu sînt întîiul
moslem".
164. Spune: "Cum să cer alt Domn afară de Dumnezeu? El e doar
Domnul tuturor lucrurilor. Fiecare suflet primeşte numai ceea
ce şi-a agonisit singur şi nu trebuie să poarte sarcina altuia.
Atunci întoarcerea voastră va fi la Domnul vostru şi El vă va
învăţa despre cele asupra cărora aţi fost în dezbinare.
165. El este acela care v-a pus ca urmaşi pe pămînt şi a ridicat
treptat pe unii din voi asupra altora, ca să vă ispitească întru
ceea ce v-a dat. Domnul tău este repede la pedeapsă, însă şi
iertător, îndurător".

VII
SURA ZIDURILOR
Din Mekka şi este cu două sute cinci semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALMS. O scriptură ţi s-a descoperit ţie - deci să nu fie nelinişte
în pieptul tău pentru aceasta - ca să îndemni prin ea şi ea să
fie îndemnare pentru cei credincioşi.
2. Urmaţi ceea ce vi s-a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi
altui apărător decît El. Numai puţini se lasă îndemnaţi.
3. Cîte cetăţi am pierdut noi şi le-a ajuns pedeapsa Noastră
noaptea sau cînd se odihneau de amiază.
4. Iar cînd i-a ajuns pedeapsa Noastră, n-a fost strigătul lor altul
decît că au zis: "Noi am fost nelegiuiţi!"
5. Vom cere socoteală de la cei la care am trimis profeţi, dară
vom cere socoteală şi de la cei trimişi.
6. Şi le vom arăta întru ştiinţă ceea ce au făcut ei, căci Noi doară
n-am fost departe.
7. Şi cumpăna va fi în ziua aceea întru dreptate; al căror disc va fi
greu, aceia vor fi fericiţi.
8. Însă al căror disc va fi uşor, aceia vor pierde sufletul lor, pentru
că au fost nelegiuiţi faţă de semnele Noastre.
9. Noi v-am aşezat pe pămînt şi v-am dat cele de lipsă pentru
viaţă; numai puţini sînteţi mulţumitori.
10. Noi v-am făcut bine, apoi v-am plăsmuit, apoi le-am zis
îngerilor: "Închinaţi-vă lui Adam!" Şi ei s-au închinat, numai
diavolul n-a voit să se închine.
11. El zise: "Ce te-a oprit să te închini, cînd ţi-am poruncit?" El
zise: "Eu sînt mai bun decît el. Pe mine m-ai făcut din foc, iar
pe el din tină".
12. El zise: "Jos cu tine de aici; să nu te mai arăţi semeţ aici; deci
ieşi afară, eşti dispreţuit!"
13. El zise: "Aibi cu mine răbdare pînă la ziua învierii".
14. El zise: "Da, vei fi între cei cu care avem răbdare".
15. El zise: "Pentru că m-ai amăgit, îi voi pîndi pe ei pe drumul tău
cel drept
16. şi mă voi repezi asupra lor de dinainte şi de dinapoi şi din
dreapta şi din stînga şi partea cea mai mare din ei nu vei afla-o
mulţumitoare".
17. El zise: "Cară-te de aici, dispreţuitule şi lepădatule! De-ţi va
urma ţie unul, voi să umplu iadul cu voi cu toţii.
18. Şi tu, o, Adam, locuieşte împreună cu muierea ta în rai şi
mîncaţi de unde voiţi, însă nu vă apropiaţi de acest pom, căci
veţi fi nelegiuiţi!"
19. Dar Satan le-a şoptit că doreşte să le arate ceea ce le-a fost
ascuns, adică goliciunea lor, şi zise: "Domnul vostru nu v-a
oprit de la acest pom, decît numai ca să fiţi îngeri sau să fiţi
veşnici".
20. Şi el le-a jurat: "În adevăr, eu vă sînt prieten credincios!"
21. Şi i-a amăgit cu vicleşug. Şi cînd au gustat din pom, li s-a
descoperit goliciunea lor şi ei au început să-şi coase asupra lor
frunze de ale gradinei, iar Domnul lor a strigat către ei: "Oare
nu v-am oprit de la acest pom şi v-am zis că Satan vă este un
duşman răsvădit?"
22. Ei ziseră: "Doamne, am păcătuit împotriva noastră înşine şi
dacă nu ne ierţi şi nu te înduri de noi, sîntem perduţi".
23. El zise: "Jos cu voi. Unul să fie duşman altuia! Pe pămînt să vă
fie locuinţa şi mormîntul de-a pururi".
24. El mai zise: "Pe el să trăiţi şi pe el să muriţi şi din el să ieşiţi
iarăşi".
25. O, fiii lui Adam, Noi v-am trimis vouă haine, ca să acopere
goliciunea voastră, haine foarte frumoase, însă haina cuvioşiei
este mai bună. Acestea sînt semne ale lui Dumnezeu, ca lor să
le fie aminte.
26. O, fiii lui Adam, să nu vă amăgească Satan, precum i-a scos pe
părinţii voştri din rai şi a tras de pe ei hainele lor, ca să le arate
goliciunea lor. În adevăr, vă vede el şi tovarăşii săi, deşi voi nu-
l vedeţi. Noi am pus Satanele ca păzitori pentru cei
necredincioşi.
27. Şi dacă împlinesc ei o faptă ruşinoasă, atunci zic: "Noi am aflat
aceasta la părinţii noştri şi Dumnezeu ne-a poruncit aceasta!"
Spune: "Dumnezeu nu porunceşte fapte ruşinoase. Voiţi să
vorbiţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?"
28. Spune: "Domnul meu porunceşte numai dreptate, întoarceţi,
deci, faţa voastră spre toate locurile de rugăciune şi chemaţi-l
în credinţă curată. Precum v-a făcut El, aşa vă veţi întoarce la
EI. O parte a ocîrmuit-o El, iar altă parte cu dreptate a lăsat-o
să rătăcească. Ei şi-au luat Satanele ca scut, afară de
Dumnezeu şi au crezut că sînt bine ocîrmuiţi.
29. O, fiii lui Adam, luaţi podoabele voastre în tot locul de
închinare şi beţi, însă nu fiţi îmbuibaţi, căci El nu iubeşte pe cei
îmbuibaţi.
30. Spune: "Cine a oprit podoaba lui Dumnezeu, pe care a făcut-o
El pentru robii Săi şi lucrurile cele bune pentru nutrămînt?"
Spune: "Acestea sînt pentru cei credincioşi în viaţa lumească,
mai cu seamă în ziua învierii". Astfel facem răsvădite semnele
Noastre pentru un popor priceput.
31. Spune; "Domnul meu a oprit faptele ruşinoase, făţişe şi
ascunse şi nedreptăţile şi voinicia cea fără dreptate şi idolatria
la care nici nu v-a împuternicit şi [a oprit] să vorbiţi asupra lui
Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.
32. Şi pentru fiecare popor este un termen şi dacă vine acel
termen, nu-l pot ei întîrzia nici cu o oră şi nici nu-l pot apropia.
33. O, fiii lui Adam, vor veni trimişi din mijlocul vostru şi vă vor
tîlcui semnele Mele; cei ce vor crede şi se vor îndrepta, asupra
lor nu va veni frică, nici întristare.
34. Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi se întorc
semeţi de la ele, aceia să fie tovarăşi ai focului şi să petreacă
acolo în veci.
35. Iar cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciună
asupra lui Dumnezeu sau ţine de mincinoase semnele Sale? Ei
vor primi partea lor după scriptură, pînă ce vor veni la ei
trimişii Noştri, ca să-i omoare. Aceştia vor zice: "Unde este
aceea ce aţi chemat voi, afară de Dumnezeu?" Ei vor zice: "Ei
s-au depărtat de la noi!" şi aşa mărturisesc împotriva lor înşişi
că au fost necredincioşi.
36. El va zice: "Intraţi cu cetele care au fost înaintea voastră, cu
duhurile şi cu oamenii, în foc!" Şi de cîte ori va intra o ceată,
va blestema pe soră-sa, pînă ce vor ajunge toate acolo, şi cea
de pe urmă va spune despre cea dintîi: "Doamne, aceştia ne-
au amăgit, deci du-i la pedeapsă îndoită în foc!" El va zice:
"Pentru toţi să fie îndoială!" Voi însă nu pricepeţi aceasta.
37. Atunci, cea dintîi va spune către cea din urmă: "Ce aveţi voi
mai mult înaintea noastră? Gustaţi pedeapsa pe care v-aţi
agonisit-o!"
38. Cei ce ţin de mincinoase semnele noastre şi cu semeţie se
întorc de la ele, lor nu li se vor deschide porţile cerurilor şi ei
nu vor intra în rai, pînă ce nu va intra cămila în urechea acului;
astfel vom răsplăti celor păcătoşi.
39. Lor iadul le este pat şi deasupra lor să fie acoperăminte [de
foc]; astfel vom răsplăti celor nelegiuiţi.
40. Cei ce cred şi fac bine - Noi nu punem mai mult pe un suflet
decît poate purta - aceştia sînt tovarăşi ai raiului, acolo vor
petrece în veci.
41. Şi noi vom depărta din piepturile lor toată ura. Sub ei vor curge
rîuri şi ei vor zice: "Laudă lui Dumnezeu, care ne-a ocîrmuit
încoace: n-am fi putut fi bine ocîrmuiţi, dacă nu ne-ar fi ocîr-
muit Dumnezeu. Trimişii Domnului nostru au venit cu
adevărul". Şi către ei se strigă: "Acesta este raiul pe care-l
moşteniţi, pentru ceea ce aţi lucrat".
42. Tovarăşii raiului strigă atunci către tovarăşii focului: "Acum am
aflat că e adevăr ceea ce ne-a făgăduit Domnul nostru. Oare
nu aflaţi că e adevăr ceea ce v-a făgăduit Domnul vostru?" Ei
zic: "Da!" Iar un vestitor va vesti între ei: "Blestemul lui Dum-
nezeu asupra nelegiuiţilor,
43. asupra celor ce momesc de la drumul lui Dumnezeu şi caută
să-l facă strîmb şi asupra celor ce nu cred în viaţa de apoi".
44. Şi între ei este un văl şi asupra zidurilor sînt oameni care îi
cunosc pe toţi după semnele lor şi ei strigă către tovarăşii
raiului: "Pace asupra voastră!" Ei nu pot să ajungă acolo, deşi o
doresc.
45. Iar dacă se îndreaptă ochiul lor spre tovarăşii focului, zic ei:
"Doamne, nu ne pune la un loc cu poporul nelegiuiţilor".
46. Tovarăşii zidurilor vor striga către unii bărbaţi, pe care îi
cunosc după semnele lor, zicînd: "Ce v-a folosit că aţi adunat
[averi] şi aţi fost semeţi?
47. Oare aceştia sînt aceia despre care aţi jurat că Dumnezeu nu
le va dărui îndurare? - intraţi în rai şi să nu vie asupra voastră
nici frică, nici întristare".
48. Tovarăşii focului vor striga către tovarăşii raiului: "Vărsaţi ceva
apă asupra noastră sau altceva, ce v-a dat Dumnezeu!" Ei vor
zice: "Dumnezeu a oprit aceasta pentru cei necredincioşi,
49. pentru cei ce iau legea în rîs şi pentru aceia pe care i-a înşelat
viaţa lumii". Astăzi voim să uităm de ei, precum şi ei au uitat
de venirea zilei lor şi pentru că s-au lepădat de semnele
Noastre.
50. Noi le-am dat o carte, am tîlcuit-o cu înţelepciune, spre
ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincioşilor.
51. Oare ce aşteaptă ei decît tîlcuirea ei? În ziua cînd se va împlini
tîlcuirea ei, cei ce acum de'nainte au uitat de ea vor zice: "Au
venit trimişii Domnului nostru cu adevărul. Oare vom avea
mijlocitori care să mijlocească pentru noi? Sau ne vom întoarce
[în lume], ca să împlinim alte fapte decît cele ce le-am
împlinit?" Dar ei înşişi s-au pierdut şi au dispărut de la ei
născocirile lor.
52. Domnul vostru e Dumnezeu care a făcut cerurile şi pămîntul în
şase zile, apoi s-a suit pe tron. El face ca noaptea să acopere
ziua şi aceasta îi urmează în grabă. El a făcut şi soarele şi luna
şi stelele, care ascultă de porunca Sa. Oare nu este a Lui făp-
tura şi stăpînirea? Binecuvîntat fie Dumnezeu, Domnul
veacurilor.
53. Chemaţi pe Domnul vostru cu umilinţa şi într-ascuns, căci El
nu-i iubeşte pe nelegiuiţi.
54. Nu faceţi stricăciune pe pămînt, după ce fu el întocmit ci
chemaţi-l întru frică şi nădejde. Aproape este îndurarea lui
Dumnezeu pentru cei ce fac bine.
55. El este cel ce trimite vînturile, ca să vestească înainte
îndurarea Sa, pînă ce, dacă au ridicat nouri grei, le mînăm la
un tărîm mort şi lăsăm să cadă apă asupra sa, ca să scoatem
acolo tot felul de roduri. Astfel îi vom scoate odinioară şi pe
morţi (din mormintele lor), ca să vă fie aminte.
56. Un tărîm bun aduce (multe) roduri, cu voia Domnului său, iar
unul rău nu aduce decît puţin. Astfel tîlcuim semnele pentru un
popor mulţumitor.
57. Noi l-am trimis pe Noe la poporul său şi el a zis: "O, poporul
meu, slujiţi lui Dumnezeu; să nu aveţi pe nimeni altul afară de
Dumnezeu. Eu nu mă tem pentru voi de pedeapsa unei zile
mari".
58. Fruntaşii poporului său au zis: "Vedem că te afli în rătăcire
răsvădită".
59. El zise: "O, poporul meu, nu la mine este rătăcirea, ci eu sînt
trimis de Domnul veacurilor.
60. Eu vă aduc trimiterea Domnului meu şi voi să vă sfătuiesc, căci
eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi.
61. Oare vă miraţi că v-a venit o îndemnare de la Domnul vostru
prin un bărbat dintre voi, să vă dea de grijă, ca să vă temeţi şi
să agonisiţi îndurare?"
62. Ei învinuiră de minciună, însă noi îl mîntuirăm pe el şi pe cei ce
erau împreună cu el în corabie şi-i înecarăm pe cei ce învinuiră
de minciună semnele Noastre; ei erau un popor de orbi.
63. Şi la Ad [îl trimiserăm] pe fratele său Hud; el zise: "O, poporul
meu, slujiţi numai lui Dumnezeu; n-aveţi dar pe altul afară de
El ca Dumnezeu, oare nu vă veţi teme de El?"
64. Fruntaşii cei necredincioşi din poporul său ziseră: "Noi vedem
că eşti prost şi te ţinem de mincinos".
65. El zise: "O, poporul meu, nu este în mine prostie, ci eu sînt
trimisul Domnului veacurilor.
66. Eu vă aduc vestea de la Domnul meu şi eu vă sînt un sfătuitor
credincios.
67. Vă miraţi că a venit o îndemnare de la Domnul vostru printr-un
bărbat dintre voi, spre a vă face luători aminte? Aduceţi-vă
aminte că El v-a făcut urmaşi ai poporului lui Noe şi v-a făcut
un popor mare la chip şi aduceţi-vă aminte de binefacerile lui
Dumnezeu, ca să vă meargă bine".
68. Ei ziseră: "Ai venit la noi ca să-i slujim numai lui Dumnezeu
singur şi să-i părăsim pe aceia cărora i-au slujit părinţii noştri?
Adă asupra noastră aceea cu ce ne-ai ameninţat, dacă
adevărul e la tine!"
69. El zise: "Va veni asupra voastră de la Domnul vostru mînie şi
pedeapsă!" Voiţi să vă certaţi cu mine pentru numirile cu care
i-aţi numit pe ei, voi şi părinţii voştri, pentru care lucru
Dumnezeu nu v-a dat împuternicire? Deci, aşteptaţi, eu aştept
cu voi!"
70. Deci Noi l-am mîntuit pe el şi pe cei ce erau cu el întru
îndurarea Noastră şi am tăiat rădăcina celor ce ţineau de
mincinoase semnele Noastre şi nu erau credincioşi.
71. Şi la Thamud l-am trimis pe fratele lor Sâlih. El zise: "O,
poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu şi să nu aveţi Dumnezeu
afară de El. Aveţi doar pentru aceasta dovadă răsvădită de la
Domnul vostru. Această femeiuşcă de cămilă a lui Dumnezeu
vă este semn. Daţi-i drumul, ca să mănînce pe pămîntul lui
Dumnezeu şi nu o atingeţi cu scop rău, ca să nu vă ajungă
pedeapsă dureroasă.
72. Şi Aduceţi-vă aminte că El v-a pus ca urmaşi după Ad şi v-a dat
locuinţă pe pămînt şi aţi ridicat cetăţi şi şesuri şi v-aţi scobit
case în stînci, deci aduceţi-vă aminte de binefacerile lui
Dumnezeu şi nu faceţi stricăciune pe pămînt".
73. Ziseră fruntaşii cei îngîmfaţi din poporul său către cei ce
păreau slabi şi erau credincioşi între ei: "Ştiţi voi, cu bună
seamă, că Sâlih este trimis de Domnul său?" Ei ziseră:
"Credem în aceea la ce fu trimis el".
74. Ziseră cei îngîmfaţi: "Aceea ce credeţi voi, noi nu o credem".
75. Şi ei ologiră cămila şi călcară porunca Domnului lor şi ziseră:
"O, Sâlih, adă asupra noastră aceea cu ce ne-ai ameninţat,
dacă eşti trimis".
76. Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţă fură aflaţi
zăcînd pe piepturile lor.
77. El se întoarse de la ei şi zise: "O, poporul meu, v-am adus solia
Domnului meu şi v-am sfătuit de bine, însă voi nu iubiţi pe cei
ce sfătuiesc de bine".
78. Şi Lot, cînd zise poporului său: "Faceţi voi spurcăciune care nu
se întîmplă la celelalte făpturi?
79. Voi mergeţi la bărbaţi cu poftă, lepădînd muierile. În adevăr,
sînteţi un popor desfrînat".
80. Poporul său nu dădu alt răspuns decît că zise: "Alungaţi-i din
cetatea voastră, căci ei sînt oameni care se ţin de curaţi".
81. Şi Noi l-am mîntuit pe el şi familia sa, afară de muierea sa,
pentru că ea rămase înapoi.
82. Şi noi am lăsat să cadă asupra lor ploaie, deci priveşte cum a
fost sfîrşitul nelegiuiţilor.
83. Şi la Madian [l-am trimis] pe fratele lor Şoeib. El zise: "O,
poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu; doar nu aveţi alt Dumnezeu
afară de El. A venit la voi [pentru aceasta] o dovadă răsvădită
de la Domnul vostru. Deci, daţi măsură şi greutate plină şi nu-l
scurtaţi pe nimenea la averea sa şi nu faceţi stricăciune pe
pămînt după întocmirea sa. Aceasta va fi mai bine pentru voi,
dacă sînteţi credincioşi.
84. Şi nu vă puneţi la toate drumurile ameninţînd, ca să-i
împiedicaţi în calea lui Dumnezeu pe cei ce cred în ea; nici nu
căutaţi ca să o faceţi strîmbă. Aduceţi-vă aminte că aţi fost
puţini şi că El v-a înmulţit şi priviţi cum a fost sfîrşitul
făcătorilor de rele.
85. Dacă o parte din voi crede în ceea pentru ce am fost eu trimis
la voi, iar o parte nu crede, atunci aşteptaţi pînă ce Dumnezeu
va judeca între noi, căci El este cel mai bun judecător".
86. Ziseră fruntaşii celor îngîmfaţi din poporul său: "Noi te
alungăm pe tine, o, Şoeib, şi pe cei ce cred împreună cu tine,
afară din cetatea noastră, sau trebuie să vă întoarceţi la legea
noastră". El zise: "Dar dacă nu voim s-o facem?
87. Am născoci minciună asupra lui Dumnezeu, dacă ne-am
întoarce la legea voastră, după ce Dumnezeu ne-a mîntuit de
ea. N-avem pricină să ne întoarcem la ea, doar dacă o voieşte
Dumnezeu Domnul nostru. Însă Domnul nostru cuprinde toate
lucrurile cu ştiinţă. În Dumnezeu ne încredem. Doamne, judecă
între noi şi poporul nostru întru dreptate, căci Tu eşti cel mai
bun judecător".
88. Atunci ziseră fruntaşii celor necredincioşi din poporul său:
"Dacă urmaţi lui Şoeib, sînteţi pierduţi!"
89. Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţa fură aflaţi
zăcînd pe piept.
90. Cei ce l-au învinuit de minciună pe Şoeib au fost ca şi cînd n-ar
fi petrecut acolo; cei ce l-au învinuit de minciună pe Şoeib au
fost cei pierduţi.
91. El se întoarse de la ei şi zise: "O, poporul meu, acum am
împlinit faţă de voi solia Domnului meu şi v-am sfătuit de bine,
dar la ce să mă întristez asupra unui popor necredincios?"
92. Nicicînd n-am trimis Noi un profet în vreo cetate, fără să nu
cuprindem poporul ei cu ticăloşie şi stricăciune, pentru ca ei să
se umilească.
93. Atunci le-am schimbat răul cu bine, pînă ce au uitat şi au zis:
"I-a atins şi pe părinţii noştri nenorocire şi bucurie". Deci i-am
apucat Noi pe neaşteptate, fără ca ei să o ştie.
94. Dacă însă poporul acestor cetăţi ar fi crezut şi s-ar fi temut de
Dumnezeu, atunci Noi le-am fi deschis binecuvîntarea din
ceruri şi de pe pămînt; ei însă ţinură de mincinoşi pe trimişii
Noştri şi Noi îi apucarăm pentru faptele lor.
95. Se credeau siguri locuitorii cetăţilor că nu-i va ajunge
pedeapsa Noastră la miez de noapte, pe cînd dorm ei?
96. Sau se credeau siguri locuitorii cetăţilor că nu-i va ajunge
pedeapsa Noastră ziua mare, pe cînd se joacă?
97. Sau se credeau siguri de viclenia lui Dumnezeu?. Dar nimenea
nu se crede sigur de viclenia lui Dumnezeu, afară de poporul
celor pierduţi.
98. Oare nu s-au încredinţat cei ce au moştenit ţara de la poporul
de nainte, că dacă voim, putem să-i pedepsim pentru păcatele
lor? Însă Noi vom pecetlui inimile lor, ca ei să nu audă.
99. îţi vom povesti unele din istoriile acestor cetăţi. Trimişii lor au
venit la ele cu semne răsvădite, însă ele nu voiră să creadă
ceea ce au tăgăduit înainte; aşa pecetluieşte Dumnezeu
inimile celor necredincioşi.
100. Partea cea mai mare din ei Noi n-am aflat-o ţinînd ea legămînt,
ba am aflat partea cea mai mare ca făcători de rele.
101. Apoi I-am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Faraon şi la
fruntaşii săi, însă ei păcătuiră faţă de ele; priveşte, deci, cum a
fost sfîrşitul nelegiuiţilor!
102. Şi zise Moise: "O, Faraon, eu sînt trimis de Domnul veacurilor.
103. Se cuvine, deci, ca să nu spun nimic alta despre Dumnezeu
decît numai adevărul. Eu vin la voi cu dovadă răsvădită de la
Domnul vostru, deci trimite cu mine pe fiii lui Israel". El zise:
"Dacă ai venit cu un semn, arată-l dacă eşti iubitor de adevăr!"
104. Atunci aruncă el toiagul său, şi iată el deveni şarpe răsvădit.
105. El scoase mîna sa şi iată, ea era albă în faţa privitorilor.
106. Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: "Acesta este un
fermecător înţelept!
107. El voieşte să vă alunge din ţară, deci, ce gîndiţi să faceţi?"
108. Ei ziseră: "Trimite-l pe el şi pe fratele său şi trimite în cetăţi
adunători,
109. să aducă toţi fermecătorii înţelepţi".
110. Venind fermecătorii lui Faraon, ziseră: "Vom primi o răsplată,
dacă vom fi biruitori?"
111. El zise: "Da, veţi fi cel mai aproape de mine".
112. Ei ziseră: "O, Moise, vrei tu să arunci [toiagul tău], sau să
aruncăm noi?"
113. El zise: "Aruncaţi!" Şi cînd aruncară ei, fermecară ochii
oamenilor şi-i înfricoşară prin farmec mare.
114. Deci, i-am descoperit Noi lui Moise: "Aruncă toiagul tău!" Şi
iată, el înghiţi ceea ce au prefăcut ei.
115. Şi s-a întărit adevărul, iar ceea ce au făcut ei a fost deşert.
116. Şi fură biruiţi acolo şi se turburară ruşinaţi.
117. Şi se prosternau fermecătorii, închinîndu-se.
118. Ei ziseră: "Credem în Domnul veacurilor,
119. Domnul lui Moise şi Aaron".
120. Faraon zise: "Voiţi să credeţi în El înainte de ce v-am dat voie?
Acesta este un vicleşug ce l-aţi născocit faţă de cetate, ca să
alungaţi din ea poporul. Dar în sfîrşit veţi cunoaşte;
121. Voi să vă tai mîinile voastre şi picioarele voastre schimbiş şi
apoi să vă răstignesc pe toţi".
122. Ei ziseră: "Atunci, ne vom întoarce la Domnul nostru,
123. căci tu te răzbuni numai pentru aceea, pentru că noi am crezut
în semnele Domnului nostru, după ce au venit la noi. Doamne,
varsă asupra noastră răbdare şi lasă-ne să murim ca moslemi".
124. Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: "Vrei să-l laşi pe Moise
şi poporul său ca să facă stricăciune în ţară şi să te părăsească
pe tine şi pe zeii tăi?" El zise: "Voim să ucidem fiii lor şi să
lăsăm să trăiască muierile lor şi aşa vom avea putere asupra
lor".
125. Zise Moise către poporul său: "Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru
ajutor şi fiţi statornici; al lui Dumnezeu doar este pămîntul. El îi
dă moştenire cui voieşte dintre robii săi, şi fericit e sfîrşitul
celor ce se tem de El".
126. Ei ziseră: "Furăm asupriţi înainte de ce ai venit la noi şi după
ce ai venit". El zise: " Poate că Domnul vostru voieşte să-i
nimicească pe duşmanii voştri şi să vă facă pe voi urmaşi în
ţară şi să vadă cum vă veţi purta".
127. Noi am cercetat poporul lui Faraon cu ani [de foamete] şi lipsă
de roduri, pentru ca să le fie aminte.
128. Şi cînd le mergea bine, atunci ziceau ei: "Aceasta e pentru
noi!", iar dacă venea asupra lor o nenorocire, o puneau pe
seama prezicerii de rău a lui Moise şi a celor împreună cu el.
Oare nu este nenorocirea lor de la Dumnezeu? Şi totuşi cei mai
mulţi din ei nu voiră să priceapă.
129. Ei ziseră: "Orişice semne vei aduce, ca să ne farmeci, noi nu-ţi
vom crede!"
130. Deci, trimiserăm asupra lor potop, lăcuste, muşte, broaşte şi
sînge, ca semne răsvădite, însă ei se îngîmfară şi rămaseră
popor nelegiuit.
131. Şi cînd venea asupra lor vreo plagă, ziceau ei: "O, Moise, strigă
la Domnul tău pentru noi după legămîntul pe care l-a încheiat
cu tine şi dacă vei lua de pe noi plaga, îţi vom crede şi vom
trimite împreună cu tine pe fiii lui Israel", iar dacă luarăm de
pe ei plaga, după ce trecu timpul hotărît pentru dînşii, călcau
ei făgăduinţa.
132. Deci, Ne-am răzbunat asupra lor şi i-am înecat în mare, pentru
că ei ţineau de mincinoase semnele Noastre şi nu le băgau în
seamă.
133. Şi lăsarăm poporul care era asuprit să moştenească răsăritul şi
apusul ţării pe care am binenecuvîntat-o şi s-a împlinit cuvîntul
cel frumos al Domnului tău asupra fiilor lui Israel, pentru că au
fost statornici. Şi am nimicit ceea ce a făcut Faraon şi poporul
său şi ceea ce au zidit ei.
134. Iar pe fiii lui Israel i-am lăsat să treacă prin mare şi ei veniră la
un popor, care slujea cu străduinţă idolilor. Ei ziseră: "O, Moise,
fă-ne un zeu, precum au şi ei zei". El zise: "Voi sînteţi un popor
nepriceput.
135. Acele [credinţe] în care petrec ei se vor pierde şi deşert este
ceea ce fac ei".
136. El [mai] zise: "Să vă caut alt Dumnezeu, afară de Dumnezeu,
care v-a ales înaintea lumii?"
137. V-am mîntuit doară de poporul lui Faraon, care v-a asuprit rău,
a omorît fiii voştri şi a lăsat să trăiască muierile voastre şi întru
aceasta a fost o ispită grea de la Domnul vostru.
138. Şi noi i-am hotărît lui Moise treizeci de nopţi şi i-am mai adus
încă zece şi s-a împlinit timpul Domnului său în patruzeci de
nopţi. Şi Moise zise către fratele său Aaron: "Ţine-mi locul la
poporul meu şi poartă-te bine şi nu urma drumul stricăcioşilor".
139. Şi cînd a venit Moise la timpul hotărît de Noi şi a vorbit cu el
Domnul său, zise el: "Lasă-mă să Te privesc, să Te văd!" El
zise: "Nu Mă poţi vedea! însă priveşte pe muntele acela şi dacă
va rămîne el neclintit în locul său, Mă vei vedea!" Şi cînd s-a
arătat Domnul său muntelui, l-a prefăcut într-un nisip şi a
căzut Moise leşinat.
140. Iar cînd şi-a venit în fire, zise el: "Mărire Ţie, mă întorc la Tine,
căindu-mă, şi voi să fiu cel dintîi între credincioşi".
141. El zise: "O, Moise! Te-am ales înaintea oamenilor, prin
trimiterea Mea şi cuvintele Mele, deci, primeşte ceea ce-ţi dau
şi fii mulţumitor".
142. Şi Noi i-am scris pe table o îndemnare despre toate lucrurile şi
o tîlcuire despre toate lucrurile: "Primeşte-le cu putere şi
porunceşte poporului tău să primească ce e mai frumos în ele.
Apoi vă voi arăta locuinţa nelegiuiţilor.
143. Voi să depărtez de la semnele Mele pe toţi cei ce sînt îngîmfaţi
pe pămînt fără dreptate; căci dacă şi văd toate semnele, nu
cred în ele, şi dacă văd drumul cel adevărat, nu-l primesc
drept drum, iar dacă e drumul rătăcirii, îl primesc drept drum.
144. Aceasta, pentru că ţin de mincinoase semnele Noastre şi nu se
îngrijesc de ele.
145. Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi întîmpinarea
vieţii de apoi, faptele lor sînt deşarte. Oare se poate să li se
răsplătească altfel decît după faptele lor?"
146. Şi după depărtarea lui Moise, făcu poporul din sculele sale un
viţel cu trup care putea rage. Nu vedeau ei că el nu putea
vorbi cu ei şi nu-i putea ocîrmui pe cale?
147. Şi totuşi îl primiră [ca Dumnezeu] şi făceau nelegiuiri.
148. Iar cînd se căiră şi văzură că rătăciră, ziseră: "În adevăr, dacă
nu se îndură de noi Domnul nostru şi nu ne iartă, sîntem
pierduţi".
149. Şi cînd se întoarse Moise la poporul său, cu mînie şi furie zise
el: "Un mare rău aţi făcut pe cînd nu eram aici; voiţi să grăbiţi
porunca lui Dumnezeu?" Şi a aruncat tablele şi l-a apucat de
cap pe fratele său şi l-a tras la sine. El zise: "Fiu al mamei sale,
poporul m-a ţinut de slab şi aproape că m-a ucis. Nu lăsa să se
bucure asupra mea duşmanii mei şi nu mă pune asemenea cu
nelegiuiţii".
150. El zise: "Doamne, iartă-mi mie şi fratelui meu şi lasă-ne să
intrăm întru îndurarea Ta, căci Tu eşti atotîndurător".
151. Pe cei ce au primit viţelul îi va ajunge mînie de la Domnul lor şi
ruşine în viaţa din lume. Astfel le vom răsplăti celor ce
născocesc minciuni,
152. însă cu privire la cei ce au făcut rău, iar apoi s-au căit, şi după
aceea au crezut, este Domnul tău iertător, îndurător.
153. Şi după ce s-a potolit mînia lui Moise, luă el tablele şi în
scrisoarea lor era ocîrmuire pentru cei ce se tem de Domnul
lor.
154. Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din poporul său pentru
timpul hotărît de Noi şi cînd îi apucă un cutremur de pămînt,
zise el: "Doamne, dacă ai fi voit, i-ai fi putut pierde acum de
nainte pe ei şi pe mine. Vrei să ne pierzi pentru ceea ce au
făcut cei proşti dintre noi? Aceasta este numai o ispită de la Ti-
ne, prin care duci în rătăcire pe cine voieşti şi-l ocîrmuieşti pe
cine voieşti. Tu eşti scutul nostru, deci, iartă-ne şi îndură-Te de
noi, căci Tu eşti cel mai bun între iertători.
155. Scrie pentru noi binele în lumea aceasta şi în cea de apoi, doar
la Tine ne-am întors". El zise: "Cu pedeapsa Mea îi ajung pe
cine voiesc, iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile şi voi să
scriu [bine] pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi dau
milostenii şi cei ce cred în semnele Noastre,
156. cei ce urmează trimisului, profetului neînvăţat, despre care
află ei scris chiar la ei în Thora şi în Evanghelie. Acesta le va
porunci ceea ce este bine şi le va opri ce este cu nedreptate.
Şi le va ierta lor bucatele cele bune şi le va opri cele necurate
şi le va uşura greutatea lor şi jugurile lor, care au fost asupra
lor. Cei ce cred în el şi îi întăresc şi îl ajută şi urmează luminei
care s-a coborît cu el, acelora le v-a merge bine".
157. Spune: "O, voi, oamenilor, eu sînt trimisul lui Dumnezeu către
voi toţi.
158. A lui este împărăţia cerurilor şi a pămîntului, nu este
Dumnezeu, afară de El. El dă viaţă şi moarte. Deci, credeţi în
Dumnezeu şi în trimisul Său, profetul cel neînvăţat, care crede
în Dumnezeu şi cuvîntul Său, şi urmaţi-i lui, ca să fiţi bine
ocîrmuiţi".
159. Şi din poporul lui Moise este un neam, care cîrmuieşte cu
dreptate şi face ceea ce este după cuviinţă.
160. Şi Noi i-am împărţit în douăsprezece seminţii, neamuri, şi i-am
descoperit lui Moise, cînd ceru de la el de băut poporul său,
[zicînd]: "Loveşte cu toiagul tău în stîncă!" Şi au curs de acolo
douăsprezece izvoare, încît fiecare om ştia unde să bea. Noi le-
am dat nouri pentru umbră şi le-am trimis Manna şi potîrnichile
[zicînd]: "Mîncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dat spre
nutremînt". Însă ei n-au făcut nelegiuire faţă de Noi, ci au fost
nelegiuiţi faţă de ei înşişi.
161. Şi cînd li s-a spus: "Locuiţi în cetatea aceasta şi mîncaţi din ea
ce voiţi şi ziceţi: "Hittatun! " şi intraţi în poartă închinîndu-vă,
atunci vă vom ierta păcatele voastre şi-i vom ridica pe cei ce
se poartă bine".
162. Însă cei nelegiuiţi din ei au schimbat cuvîntul cu un altul, ce nu
li s-a spus: noi, deci, am trimis asupra lor pedeapsa din cer,
pentru că au fost nelegiuiţi.
163. Întreabă-i deci despre cetatea care a fost aşezată lîngă mare,
cînd au păcătuit în Sabbath, cînd au venit la ei peştii lor în zi
de Sabbath pe faţă; numai în ziua cînd nu serbau Sabbathul,
nu se arătau. Aşa i-am ispitit Noi, pentru că erau nelegiuiţi.
164. Şi cînd zise o parte din ei: "La ce să îndemnaţi un popor pe
care Dumnezeu voieşte să-l nimicească sau să-l pedepsească
pedeapsă grea?" Ziseră [ceilalţi]: "Ne va fi spre dezvinuire la
Domnul vostru şi poate că ei se vor teme".
165. Şi cînd uitară îndemnarea, îi mîntuirăm pe cei care îi opriră de
la rău şi-i apucarăm pe cei nelegiuiţi cu pedeapsă grea, pentru
că erau făcători de rele.
166. Şi pentru că totuşi călcară ceea ce le era oprit, le ziserăm lor:
"Să fiţi momiţe lepădate!" [Ştii] cînd a jurat Domnul tău să
trimită asupra lor [un popor] pînă în ziua învierii, care să-i
cerceteze cu pedepse grele? Domnul tău doară este repede la
pedeapsă, însă şi iertător şi îndurător.
167. Şi Noi i-am împrăştiat pe pămînt, ca popoare. Unii din ei se
poartă bine, însă alţii tocmai dimpotrivă; şi Noi i-am ispitit cu
bine şi cu rău, pentru ca ei să se întoarcă.
168. Lor le-au urmat urmaşi şi ei au moştenit scriptura, însă ei
apucă numai cele trecătoare ale lumii şi zic: "Aceasta ni se va
ierta!" Şi dacă le mai vine ceva trecător ca aceasta, o apucă.
Însă nu s-a încheiat cu ei legămîntul scripturii, ca să nu
vorbească nimic despre Dumnezeu, decît adevărul? Şi totuşi
cercetează ei ce este înlăuntru; însă locuinţa în lumea de apoi
va fi mai bună pentru cei ce se tem de Dumnezeu. Nu voiţi să
pricepeţi asta?
169. Iar cei ce ţin strîns la scriptură şi împlinesc rugăciunea, pe
aceia nu-i vom lăsa să piardă răsplata celor cuvioşi.
170. Şi cînd am scuturat Noi asupra lor muntele, ca şi cînd ar fi fost
o umbră şi ei credeau că el va cădea asupra lor, [le ziserăm]:
"Luaţi ceea ce v-am dat cu putere şi fie-vă aminte ce e
înlăuntru, ca să vă temeţi de Dumnezeu."
171. Şi cînd a scos Domnul tău din fiii lui Adam, [adică] din coapsele
lor, urmaşi şi i-a lăsat să mărturisească împotriva lor înşişi:
"Oare nu sînt Eu Domnul vostru?", au zis ei: "Dar noi o
mărturisim". Ca, nu cumva, să ziceţi în ziua învierii: "Noi nu ne-
am îngrijit de aceasta".
172. Sau ca să ziceţi: "În adevăr, părinţii noştri au fost idolatri şi noi
sîntem urmaşii lor după ei. Vrei să ne pierzi pentru ceea ce au
făcut oamenii cei deşerţi?"
173. Astfel facem răsvădite semnele, ca ei să se întoarcă.
174. Şi citeşte-le şi vestea aceluia căruia i-am dat Noi semnele
Noastre; dar el s-a abătut de la dînsele, de aceea i-a urmat
Satan şi el a rătăcit.
175. De am fi voit Noi, l-am fi ridicat, însă el s-a plecat la pămînt şi
a urmat poftei sale. El seamănă unui cîine; dacă-l alungi,
scoate limba; şi dacă-l laşi, tot scoate limba. Aceasta este pilda
unui popor, care învinuieşte de minciună semnele Noastre.
Istoriseşte-le deci istoria, ca ei să se recugete.
176. Rea este asemănarea poporului care ţine de minciună semnele
Noastre şi păcătuieşte împotriva lui însuşi.
177. Pe care-l ocîrmuieşte Dumnezeu, acela este bine ocîrmuit; pe
care îl duce însă în rătăcire, acela este pierdut.
178. Noi i-am făcut pentru iad pe mulţi dintre duhuri şi oameni. Ei
au inimi, însă nu înţeleg, şi au ochi şi nu văd şi au urechi şi nu
aud. Ej sînt ca vitele, ba chiar mai rătăciţi, ei nu sînt luători de
seamă.
179. Ale lui Dumnezeu sînt numirile cele mai frumoase; chemaţi-l cu
aceste şi depărtaţi-vă de cei ce fac eres cu numirile Lui. Ei vor
primi răsplată pentru faptele lor.
180. Între cei făcuţi de Noi este un popor care ocîrmuieşte cu
dreptate şi singur se poartă cu dreptate.
181. Cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre îl vom aduce treptiş
la pieire, fără ca ei s-o ştie.
182. Voi să aib răbdare cu ei, iată, viclenia Mea este hotărtă.
183. Oare nu vor ei să priceapă că tovarăşul lor nu este cuprins de
duh rău? El nu este alta decît un îndemnător răsvădit.
184. Nu vor ei să privească spre împărăţia cerurilor şi a pămîntului
şi spre toate cîte le-a făcut Dumnezeu şi că poate s-a apropiat
timpul lor? În ce [descoperire] nouă, după aceasta, voiesc să
creadă?
185. Pe cine-l duce în rătăcire Dumnezeu, acela nu are ocîrmuitor.
El îi lasă în nedreptatea lor să rătăcească.
186. Ei te vor întreba şi despre ora [cea de apoi], pe cînd este
hotărîtă? Spune: "Numai la Domnul meu este ştirea despre ea.
Nimenea nu poate descoperi timpul hotărît pentru ea, decît
numai El. Va fi [o oră] grea pentru ceruri şi pămînt. Nu va veni
asupra noastră altfel decît pe neaşteptate".
187. Ei te vor întreba, ca şi cînd ar şti toate despre ea. Spune:
"Dumnezeu numai singur o cunoaşte, cei mai mulţi oameni nu
o ştiu".
188. Spune: "Eu însumi nu am putere peste ceva ce-mi este de
folos spre stricăciune, fără voia lui Dumnezeu. De aş şti cele
ascunse ale lui Dumnezeu, aş avea prisosinţă de bunuri şi nu
m-ar atinge răul; eu sînt numai un îndemnător şi binevestitor
pentru poporul credincioşilor" .
189. El este cel ce v-a făcut dintr-un singur suflet şi din aceasta pe
muiere, ca să se împreune. Şi cînd a cunoscut-o, a purtat ea
sarcină uşoară, încît putea umbla cu ea. Iar cînd fu mai grea,
strigară amîndoi către Dumnezeu, Domnul lor: "De ne vei da
[copil] bun, îţi vom fi mulţumitori".
190. Însă, cînd le dădu [copil] bun, puseră lîngă El idoli ca răsplată
pentru ceea ce le-a dat. Însă Dumnezeu este înălţat peste
ceea ce i-au pus ei ca tovarăş.
191. Vor ei să facă tovarăşi lui Dumnezeu nişte fiinţe care n-au
făcut nimic, ci ele fură făcute şi nu le pot ajuta nimic, ba nici
chiar sie înşişi nu-şi pot ajuta?
192. Dacă-i chemaţi să fie ocîrmuiţi, ei nu ascultă. E tot atîta, orice
îi chemaţi, sau de tăceţi.
193. Aceia pe care îi chemaţi afară de Dumnezeu, sînt asemenea
robi ca şi voi. Chemaţi-i deci şi lăsaţi-i să vă răspundă, de iubiţi
adevărul.
194. Au ei oare picioare, ca să umble cu ele, sau mîini, ca să apuce;
sau ochi, ca să vadă; sau urechi, ca să audă. Spune: "Chemaţi
idolii voştri şi apoi puneţi-mi curse şi nu mă lăsaţi să aştept".
195. Scutul meu este Dumnezeu, care a descoperit scriptura. El îi
scuteşte pe cei cuvioşi.
196. Aceia, însă, pe care îi chemaţi afară de El, nu vă pot ajuta nici
vouă, nici lor înşişi nu-şi pot ajuta.
197. Iar dacă-i chemaţi la ocîrmuire, ei nu aud, vezi-i cum privesc la
tine, însă nu te văd.
198. Fii cu iertare şi porunceşte ce este bun şi depărtează-te de cei
neştiutori.
199. Şi dacă voieşte să te îmboldească Satan cu îmboldire, fugi la
Dumnezeu, El doar aude, ştie.
200. Cei care se tem de Dumnezeu, dacă-i atinge o nălucă de la
Satan, îşi aduc aminte [de Dumnezeu] şi văd [primejdia].
201. Însă pe fraţii lor îi duc [Satanele] atît de adînc în rătăcire, încît
nu mai pot scăpa.
202. Şi dacă nu le aduci semn, zic ei: "Nu ai făcut o strînsură?"
Spune: "Eu urmez ceea ce mi s-a descoperit de la Domnul
meu. Acestea sînt dovezi răsvădite de la Domnul vostru şi
ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincios".
203. Şi dacă se citeşte Coranul, atunci ascultaţi şi tăceţi ca să nu fiţi
părtaşi la îndurare.
204. Adă-ţi aminte de Domnul tău în sufletul tău, cu umilinţă şi
frică, fără de strigăt, de dimineaţă şi de seară, şi nu fi
nebăgător de seamă.
205. Chiar cei ce sînt la Domnul tău, nu sînt prea îngîmfaţi, ca să-i
slujească, ci ei îl preamăresc şi se închină Lui.

VIII
SURA PRĂZILOR
Din Medina şi este cu şaptezeci şi şase de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Ei te vor întreba despre prăzi; spune: Prăzile sînt ale lui
Dumnezeu şi ale trimisului. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi
puneţi treaba cu pace la cale şi ascultaţi de Dumnezeu şi de
trimisul Său, dacă sînteţi credincioşi.
2. Aceia sînt credincioşi [adevăraţi], cărora li se cutremură inimile
cînd se aminteşte de Dumnezeu şi cînd se citesc înaintea lor
semnele Sale, li se măreşte credinţa şi ei se încred în Domnul
lor;
3. [şi] cei ce împlinesc rugăcinea şi dau milostenie din ceea ce le-
am împărtăşit Noi;
4. aceştia sînt în adevăr credincioşi. Lor le sînt hotărîte trepte
[mari de fericire] de la Domnul lor şi iertare şi îngrijire cinstită.
5. Cînd te-a scos Domnul tău din casa ta în adevăr, o parte din
credincioşi erau nătîngi.
6. Ei se certau cu tine pentru adevăr, deşi aceasta era răsvădit,
ca şi cînd ar fi fost duşi ei la moarte şi ar vedea-o chiar.
7. Şi cînd v-a făgăduit Dumnezeu una dintre două oştiri, ca să fie
a voastră, atunci v-aţi ales ca să fie a voastră aceea care n-
avea arme, însă Dumnezeu a voit ca să adeverească adevărul
cuvîntului său şi să taie rădăcina necredincioşilor,
8. ca să se adeverească adevărul şi deşartă să se arate
deşertăciune, deşi cei nelegiuiţi se împotriveau.
9. Cînd cercaţi ajutor de la Dumnul vostru, El vă răspunse: "Voi să
vă ajut cu o mie de îngeri, care să urmeze după olaltă".
10. Şi n-a făcut-o aceasta Dumnezeu, decît numai spre veste bună
şi ca să liniştească inimile voastre, căci nu este ajutor decît
numai la Dumnezeu; doar Dumnezeu e puternic, înţelept.
11. Cînd vă acoperiţi somnul spre odihnă, atunci trimise El asupra
voastră din ceruri apă, să vă curăţească prin ea şi să ia de pe
voi pîngărirea lui Satan şi să încingă inimile voastre şi să vă
întărească, prin aceasta, picioarele.
12. [Asemenea] cînd descoperi Domnul tău îngerilor: "Eu sînt cu
voi, întăriţi, deci, pe cei ce cred, arunca-voi frică în inimile
necredincioşilor; deci, tăiaţi-le gîturile şi tăiaţi-le toate vîrfurile
degetelor".
13. Aceasta anume pentru că s-au împotrivit lui Dumnezeu şi
trimisului său. Însă pentru cel ce se împotriveşte lui Dumnezeu
şi trimisului Său, Dumnezeu este foarte pedepsitor.
14. Aceasta e pentru voi, gustaţi-o deci, pentru cei necredincioşi
este pedeapsa focului.
15. O, voi, cei ce credeţi, dacă întîmpinaţi pe cei necredincioşi gata
la luptă, nu le întoarceţi spatele.
16. Căci cel ce le întoarce, în ziua aceea, spatele sale - doară dacă
e abătut prin luptă, sau se îndreaptă spre [altă] oştire - acela
vine la pedeapsa lui Dumnezeu şi locuinţa sa este iadul; rău
este drumul [încolo]!
17. Voi nu i-aţi omorît, ci Dumnezeu i-a omorît. Şi nu tu ai aruncat
cînd ai aruncat, ci Dumnezeu a aruncat, ca să ispitească pe cei
credincioşi cu ispită frumoasă. Dumnezeu doar aude, ştie.
18. Aceasta vi s-a întîmplat, pentru ca Dumnezeu să zdrobească
viclenia necredincioşilor.
19. De cereţi hotărîre, v-a venit hotărîrea, şi de veţi înceta, va fi
mai bine pentru voi; dacă însă vă veţi întoarce, Ne vom
întoarce şi noi şi nu vă va ajuta ceata voastră nimic, fie ei cît
de mulţi, căci Dumnezeu este cu cei credincioşi.
20. O, voi, cei ce credeţi, ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său,
şi nu vă întoarceţi de la el, doar aţi auzit.
21. Şi nu fiţi ca şi cei ce zic: "Am auzit", şi ei n-au auzit.
22. Mai răi decît vitele sînt la Dumnezeu cei surzi şi muţi, care nu
voiesc să înţeleagă.
23. De ar şti Dumnezeu numai ceva bun la ei, i-ar lăsa să audă;
însă dacă şi i-ar lăsa să audă, ei totuşi s-ar întoarce şi s-ar
abate.
24. O, voi, cei ce credeţi, răspundeţi lui Dumnezeu şi trimisului
Său, dacă vă cheamă la ceea ce vă înviază, şi să ştiţi că
Dumnezeu merge între om şi inima sa şi că vă veţi aduna la El.
25. Feriţi-vă de răscoală, nu-i ajunge [pedeapsa] numai singur pe
cei nelegiuiţi dintre voi. Să ştiţi doar că Dumnezeu pedepseşte
foarte.
26. Aduceţi-vă aminte, cînd aţi fost puţini şi slabi în ţară şi vă
temeaţi să nu fiţi răpiţi de oameni; însă Dumnezeu v-a dat
adăpost şi v-a întărit cu ajutorul Său şi v-a hrănit cu bunătăţi,
ca să fiţi mulţumitori.
27. O, voi, cei ce credeţi, nu-i înşelaţi pe Dumnezeu şi pe trimisul
Său, nici nu fiţi vicleni în credinţa voastră, deşi o cunoaşteţi.
28. Să ştiţi că averea voastră şi copiii voştri sînt numai o ispită şi
că de la Dumnezeu este răsplată mare.
29. O, voi, cei ce credeţi, dacă vă temeţi de Dumnezeu, atunci vă
va da el Furkânul şi vă va curăţi de răutăţile voastre şi vi le va
ierta, căci Dumnezeu e foarte bun.
30. [Adă-ţi aminte], cum vicleneau împotriva ta cei necredincioşi,
să te puie în cătuşe sau să te omoare, sau să te alunge. Ei
vicleneau, însă şi Dumnezeu viclenea. Dumnezeu doar e de
frunte între cei vicleni.
31. Şi dacă li se citesc lor semnele Noastre, zic ei: "Noi am auzit.
Dacă am voi, am putea vorbi lucruri de asemenea. Aceasta
doar nu e nimic alta, decît basme învechite".
32. Şi cînd ziseră: "Dumnezeu, dacă este [cartea] aceasta în
adevăr de la Tine, lasă să ploaie asupra noastră pietre din
ceruri, sau adă asupra noastră pedeapsă dureroasă!"
33. Dumnezeu atunci nu i-a pedepsit, pentru că erai tu la ei, şi nu
i-a pedepsit Dumnezeu încă şi de aceea pentru că L-au rugat
de iertare.
34. Nu era pricină, pentru ca să nu-i pedepsească Dumnezeu,
pentru că ei opriră intrarea la templul cel sfînt, deşi nu erau
păzitorii săi, căci numai cei ce se tem de Dumnezeu sînt
păzitorii săi; însă cei mai mulţi din ei nu ştiu aceasta.
35. Rugăciunea lor în acea casă nu era alta decît şuierat şi plesnit
din palme. Gustaţi, deci, pedeapsa, pentru că aţi fost
necredincioşi.
36. Cei ce nu cred dau averea lor, ca să abată [pe alţii] de la
drumul lui Dumnezeu. Să o dea numai! Atunci vor veni asupra
lor suspine, apoi vor fi biruiţi.
37. Cei ce nu cred se vor aduna în iad,
38. pentru ca Dumnezeu să deosebească pe cei răi de cei buni şi
să-i pună pe cei răi unul peste altul şi să facă din toţi o
grămadă şi să-i dea în iad. Aceştia sînt pierduţi.
39. Spune celor necredincioşi: dacă se vor reţine, li se va ierta
ceea ce au făcut, dacă însă o vor face iarăşi, atunci a fost
acum pedeapsă pentru cei de'nainte.
40. Şi luptaţi împotriva lor, pînă nu mai este răscoală şi pînă va fi
la toţi credinţa în Dumnezeu, şi dacă vor înceta, atunci
Dumnezeu va vedea ceea ce fac ei.
41. Şi de se vor întoarce, atunci să ştiţi că Dumnezeu este scutul
vostru, cel mai bun scut şi cel mai bun ajutor.
42. Şi să ştiţi că dacă faceţi pradă din ceva, a cincea parte este
pentru Dumnezeu şi pentru trimisul şi rudele [sale], şi pentru
orfani şi sărmani, şi pentru fiul drumului, dacă credeţi în
Dumnezeu şi în ceea ce am trimis Noi asupra robului Său, în
ziua hotărîrii, în ziua cînd s-au întîlnit amîndouă grămezile. Şi
Dumnezeu este puternic peste toate.
43. Cînd eraţi voi pe malul de dincoace şi ei pe malul de dincolo,
iar caravana era mai jos decît voi, atunci chiar dacă v-aţi fi
sfătuit, nu v-aţi fi împăcat cu sfat. Totuşi, însă, [a fost lupta] ca
Dumnezeu să hotărască un lucru, care avea să se împlinească.
44. Cel ce piere să piară cu dovadă răsvădită, iar cel ce rămîne în
viaţă să vieze cu dovadă răsvădită. Dumnezeu doar aude, ştie.
45. [Adă-ţi aminte], cînd ţi i-a arătat Dumnezeu în visul tău puţini.
Iar dacă ţi i-ar fi arătat mulţi, aţi fi pierdut inima şi v-aţi fi
certat asupra acestui lucru; însă Dumnezeu v-a păzit de
aceasta; El doar cunoaşte lăuntrul piepturilor.
46. Şi cînd a lăsat El, la întîlnirea voastră, ca ei în ochii voştri să
apară puţini şi v-a micşorat în ochii lor, ca Dumnezeu să
împlinească lucrul ce avea să se întîmple. Şi la Dumnezeu se
întorc lucrurile.
47. O, voi, cei ce credeţi, cînd întîlniţi o ceată, fiţi tari şi aduceţi-vă
aminte de Dumnezeu, de multe ori, ca să vă meargă bine.
48. Şi ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său şi nu vă certaţi, ca
să pierdeţi inima şi să piară biruinţa voastră. Fiţi statornici,
Dumnezeu doar este cu cei statornici.
49. Şi nu fiţi ca şi cei ce ieşiră cu buiecie din locuinţele lor, ca să
fie văzuţi de oameni, ei doar abat de la drumul lui Dumnezeu,
însă Dumnezeu ştie ce fac ei.
50. Şi cînd le împodobi Satan faptele lor, zise el: "Nimenea nu vă
va birui astăzi între oameni, eu doar vă sînt aproape". Cînd
însă se văzură întreolaltă amîndouă grămezile, se întoarse el
pe călcîiele sale şi zise: "Am scăpat de voi; eu văd ceea ce nu
vedeţi; eu mă tem de Dumnezeu şi Dumnezeu pedepseşte
foarte".
51. Cînd ziseră făţarnicii şi acei în ale căror inimi este boală: "I-a
înşelat pe ei credinţa lor" - însă cel ce se încrede în Dumnezeu:
Dumnezeu doar este puternic, înţelept.
52. De ai vedea numai cum îngerii îi iau la sine pe cei
necredincioşi, îi bat în faţă şi pe spate: "Gustaţi pedeapsa
arderii!"
53. Aceasta e pentru ceea ce au pus înainte mîinile voastre:
Dumnezeu doar nu este nedrept faţă de robii Săi.
54. Ei seamănă poporului lui Faraon şi celor ce au fost înaintea lor,
ce s-au lepădat de semnele lui Dumnezeu, însă Dumnezeu i-a
apucat întru păcatele lor. Dumnezeu doar e puternic şi aspru la
pedeapsă.
55. Aceasta pentru că Dumnezeu nu schimbă îndurarea Sa, cînd se
îndură asupra unui popor, pînă ce nu schimbă ei ceea ce este
în sufletul lor. Dumnezeu doar aude, ştie.
56. Ei seamănă poporului lui Faraon şi celor care înaintea lui ţinură
de mincinoase semnele Domnului lor. Atunci, îi pierdurăm în
păcatele lor şi înecarăm poporul lui Faraon; dar toţi erau
nelegiuiţi.
57. Mai răi decît vitele sînt la Dumnezeu cei necredincioşi; ei doar
nu cred;
58. cei care, de cîte ori fac un legămînt cu ei, de fiecare dată calcă
legămîntul şi nu se tem de Dumnezeu.
59. Şi de cîte ori îi biruieşti în luptă, împrăştie cu ei pe cei ce le
urmează, poate se vor lăsa îndemnaţi.
60. Şi dacă te temi de viclenie din partea unui popor, poartă-te cu
el întocmai aşa; Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei vicleni.
61. Şi nu crede că necredincioşii biruiesc, ei doar nu-L pot slăbi [pe
Dumnezeu].
62. Deci pregătiţi împotriva lor ce puteţi din puteri şi din cîrduri de
călăreţi, ca să înspăimîntaţi cu aceasta pe duşmanul lui
Dumnezeu şi duşmanul vostru şi alţii, afară de ei, pe care nu-i
cunoaşteţi; Dumnezeu îi cunoaşte, şi orişice daţi pentru drumul
lui Dumnezeu, El vă va da înapoi şi nu veţi păţi nedreptate.
63. Iar dacă sînt ei aplecaţi spre pace, fii şi tu aplecat spre ea şi
încrede-te în Dumnezeu; El doar aude, ştie.
64. Şi dacă voiesc să te înşele, atunci Dumnezeu să-ţi fie de ajuns.
El doar te întăreşte cu ajutorul Său şi cu cel credincios şi El a
împreunat inimile lor. De ai fi dat totul pe pămînt, n-ai fi
împreunat inimile lor, însă Dumnezeu le-a împreunat. El doar e
puternic, înţelept.
65. O, profetule, să-ţi fie de ajuns Dumnezeu şi cei ce-ţi urmează
din credincioşi.
66. O, profetule, aţîţă-i pe cei credincioşi la luptă; dacă dintre voi
douăzeci sînt statornici, biruiesc ei două sute, iar dacă sînt
între voi o sută, biruiesc ei o mie din cei necredincioşi,
deoarece aceştia sînt un popor nepriceput.
67. Dumnezeu v-a făcut aceasta uşor, căci El ştie că în voi este
slăbiciune. Şi dacă sînt între voi o sută statornici, biruiesc ei
două sute, şi dacă sînt între voi o mie, biruiesc ei două mii cu
voia lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu este cu cei statornici.
68. Nu s-a întîmplat ca un profet să aibă captivi, pînă ce n-a
măcelărit pe pămînt. Voi voiţi bunurile lumii, însă Dumnezeu
voieşte lumea de apoi şi Dumnezeu este puternic, înţelept.
69. De n-ar fi venit înainte o scriptură de la Dumnezeu, v-ar fi
ajuns pedeapsă mare pentru ceea ce aţi luat.
70. Deci, mîncaţi din ceea ce aţi cîştigat ca pradă cele iertate şi
bune şi temeţi-vă de Dumnezeu, doar Dumnezeu este iertător,
îndurător.
71. O, profetule, spune celor prinşi în mîinile voastre: "Dacă va
cunoaşte Dumnezeu ceva bun în inimile voastre, vă va da mai
bun decît ceea ce vi s-a luat şi vă va ierta, căci Dumnezeu este
iertător, îndurător."
72. Şi dacă voiesc ei să viclenească împotriva ta, au viclenit doar
şi împotriva lui Dumnezeu, acum de nainte, iar El i-a dat pe
unii din ei în puterea [voastră]; Dumnezeu doar este ştiutor,
înţelept.
73. Cei ce cred şi au purces şi s-au luptat cu averea şi puterea lor
în drumul lui Dumnezeu, şi l-au găzduit [pe profet] şi l-au
ajutat, aceia să fie rudă unul altuia. Iar cei ce cred şi nu
purced, aceia cu nimeni să nu fie rude, pînă ce nu vor purcede.
Dacă însă se roagă la voi pentru ajutor cu privire la credinţă,
voi trebuie să le ajutaţi, afară faţă de un popor, dacă este între
voi şi ei un legămînt; Dumnezeu doar vede ce faceţi.
74. Cei ce nu cred [asemenea] sînt rude unul altuia; dacă nu faceţi
aceasta, se întîmplă în ţară răscoală şi mare stricăciune.
75. Iar cei ce cred şi au purces şi s-au luptat, în drumul lui
Dumnezeu şi cei ce l-au găzduit [pe profet] şi l-au ajutat, aceia
sînt în adevăr credincioşi, lor li se cuvine iertare şi îngrijire
cinstită.
76. Cei ce au devenit mai apoi credincioşi şi au purces şi s-au
luptat împreună cu voi şi aceştia sînt de-ai voştri. Şi rudele de
sînge sînt rude întreolaltă. [Aceasta este] în cartea lui
Dumnezeu, doar Dumnezeu e atotştiutor.

IX
SURA CĂINŢEI
Din Medina şi este cu o sută treizeci de semne
1. Nevinovăţia să fie de la Dumnezeu şi de la trimisul Său pentru
acei idolatri cu care aţi încheiat legămînt.
2. Să călătoriţi patru luni prin ţară şi să ştiţi că nu-l puteţi slăbi pe
Dumnezeu, însă Dumnezeu îi ruşinează pe cei necredincioşi.
3. Şi o veste să fie de la Dumnezeu şi de la trimisul Său către
oameni, în ziua peregrinajului mai mare, că Dumnezeu este
slobod de idolatri, împreună cu trimisul Său. Şi dacă vă căiţi,
este mai bine pentru voi, însă dacă nu vă întoarceţi, să ştiţi că
nu-L puteţi slăbi pe Dumnezeu. Şi să vesteşti necredincioşilor
pedeapsă dureroasă,
4. afară de acei necredincioşi, cu care aţi încheiat legămînt [şi
care] atunci nu v-au scurtat cu nimic şi nu i-au ajutat cuiva
împotriva voastră. Faţa de ei trebuie sa împliniţi legămîntul lor
pînă la termenul lor; Dumnezeu doar îi iubeşte pe cei ce se
tem de El.
5. Dacă însă au trecut lunile cele sfinte, atunci omorîţi-i pe
idolatri, unde îi aflaţi, şi-i apucaţi şi-i împresuraţi. Pîndiţi-i în
toate cursele, iar dacă se căiesc şi împlinesc rugăciunea şi dau
milostenii, daţi-le drumul, Dumnezeu doar este iertător,
îndurător.
6. Şi dacă unul dintre idolatri te roagă pentru scut, dă-i scut, pînă
ce aude cuvîntul lui Dumnezeu, apoi lasă-l să ajungă la locul
său de adăpost. Aceasta pentru că ei sînt un popor fără de
ştiinţă.
7. Cum pot idolatrii să aibă legămînt cu Dumnezeu şi cu trimisul
Său, afară de aceia cu care aţi încheiat un legămînt la templul
cel sfînt? Şi pe cînd vă rămîn ei credincioşi, rămîneţi-le şi voi
credincioşi, Dumnezeu doar îi iubeşte pe cei ce se tem de El.
8. Cum? Ei, dacă biruiesc, nu păzesc faţă de voi nici o înrudire,
nici legămînt. Ei vă fac mulţumiţi cu gurile lor, însă inimile lor
sînt întoarse şi cei mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.
9. Ei vînd semnele lui Dumnezeu pentru preţ mic şi abat [pe alţii]
de la drumul lui Dumnezeu. Rău este ceea ce fac ei.
10. Ei nu păzesc faţă de credincioşi nici înrudire, nici legămînt, ei
sînt cei ce calcă.
11. Însă dacă se căiesc şi împlinesc rugăciunile şi dau milostenie,
atunci sînt ei fraţii voştri în credinţă. Noi semnele le facem
răsvădite pentru un popor priceput.
12. Şi dacă frîng ei jurămîntul lor după legămînt şi batjocoresc
credinţa voastră, atunci luptaţi-vă împotriva fruntaşilor celor
necredincioşi. La ei doar nu este credinţă. Poate vor înceta.
13. Nu voiţi să vă luptaţi împotriva unui popor, care şi-a frînt
jurămîntul şi are de scop să-l alunge pe cel trimis şi a început
întîi [ceartă] cu voi? Oare vă temeţi de ei? Însă e mai cu
dreptate să vă temeţi de Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi.
14. Luptaţi-vă împotriva lor, Dumnezeu îi va pedepsi prin mîinile
voastre şi-i va ruşina şi vă va da biruinţă asupra lor şi va
vindeca piepturile poporului credincios,
15. şi va lua mînia inimilor lor. Şi Dumnezeu se întoarce la cine
voieşte, căci Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
16. Sau credeţi că veţi fi părăsiţi şi Dumnezeu nu ştie cine din voi
s-a luptat şi nu l-a primit pe nimenea altul ca prieten, afară de
Dumnezeu, de trimisul Său şi de cei credincioşi? Dumnezeu
doar ştie ce faceţi.
17. Idolatrilor nu li se cade să cerceteze templele lui Dumnezeu,
mărturisind împotriva lor înşişi în necredinţă. Aceştia -
zadarnice sînt faptele lor şi în foc vor petrece în veci.
18. Să cerceteze templele lui Dumnezeu numai cel ce crede în
Dumnezeu şi în ziua de apoi şi împlineşte rugăciunea şi dă
milostenii şi nu se teme de nimenea afară de Dumnezeu. Şi
poate că şi aceia sînt dintre cei bine ocîrmuiţi.
19. Poate puneţi voi adăparea peregrinului şi cercetarea templelor
celor sfinte pe o treaptă cu cel ce crede în Dumnezeu şi în ziua
de apoi şi se luptă pe drumul lui Dumnezeu? Ei nu sînt deo-
potrivă înaintea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor.
20. Cei ce au devenit credincioşi şi au purces şi s-au luptat în
drumul lui Dumnezeu cu avere şi putere au primit o treaptă
mare la Dumnezeu. Aceştia sînt cei fericiţi.
21. Le vesteşte Domnul îndurare de la El şi bunăvoinţă şi grădini
sînt pentru ei, în care este plăcere continuă.
22. Vor petrece acolo în veci. Da, Dumnezeu - la el este plată
mare.
23. O, voi, cei ce credeţi, nu vă luaţi nici pe părinţii voştri, nici pe
fraţii voştri ca scut, dacă iubesc ei mai mult necredinţa decît
credinţa; iar care din voi îi iau ca scut, aceia sînt nelegiuiţi.
24. Spune: "Dacă vă sînt părinţii voştri şi fiii voştri şi fraţii voştri şi
muierile voastre şi gloata voastră şi averea pe care aţi cîştigat-
o şi marfa pe care credeţi că nu o veţi vinde şi locuinţele care
vă plac mai dragi decît Dumnezeu, atunci aşteptaţi pînă ce va
veni Dumnezeu cu porunca Sa". Şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor.
25. Dumnezeu v-a ajutat în multe cîmpuri de luptă şi în ziua de la
Honein, cînd v-aţi făcut semeţi cu mulţimea voastră. Însă
aceasta nu v-a ajuns de loc şi îngust v-a fost pămîntul, măcar
că este larg; atunci, aţi întors spatele la fugă.
26. Atunci a trimis Dumnezeu locuinţa Sa asupra trimisului Său şi
asupra credincioşilor şi a trimis oştirile, pe care nu le-aţi văzut,
şi i-a pedepsit pe cei necredincioşi, şi aceasta este răsplata
necredincioşilor.
27. Apoi se întoarce Dumnezeu după aceasta către cine voieşte;
Dumnezeu doară este iertător, îndurător.
28. O, voi, cei ce credeţi, idolatrii sînt necuraţi, deci să nu se
apropie de templul cel sfînt după acest an al lor. Şi dacă vă
temeţi de sărăcie, atunci vă va îmbogăţi Dumnezeu din
prisosinţa Sa, dacă voieşte. Dumnezeu doar este ştiutor,
înţelept.
29. Luptaţi-vă împotriva celor ce nu cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi nu opresc ceea ce a oprit Dumnezeu şi trimisul Său şi
nu mărturisesc mărturia adevărului - dintre cei cărora li s-a dat
scriptura - pînă ce nu dau tributul din mînă şi sînt umiliţi.
30. Şi zic jidovii "Esdra este fiul lui Dumnezeu", şi nazarinenii zic
"Messia este fiul lui Dumnezeu!" Acesta este cuvîntul lor, în
gurile lor. Ei poartă vorbe asemenea, ca şi cei ce erau
necredincioşi de'nainte. Bată-i Dumnezeu. Cît sînt de proşti!
31. Ei primesc pe Rabbinii şi pe călugării lor, ca Domni, afară de
Dumnezeu şi de Messia, fiul lui Dumnezeu, şi doar li s-a
poruncit ca să servească numai unui singur Dumnezeu: nu
este Dumnezeu, afară de El, mărire Lui peste ceea ce-i pun Lui
de-o samă.
32. Ei voiesc să stingă lumina lui Dumnezeu cu gurile lor, însă
Dumnezeu nu voieşte nimic alta, decît să îndeplinească lumina
Sa, chiar dacă nu le place necredincioşilor.
33. El este cel ce a trimis pe trimisul Său cu ocîrmuire şi cu legea
adevărurilor, ca să o facă văzută asupra tuturor, chiar dacă nu
le place necredincioşilor.
34. O, voi, cei ce credeţi, mulţi din rabbini şi călugări mănîncă din
averea oamenilor degeaba şi amăgesc de la drumul lui
Dumnezeu. Însă cei ce adună aur şi argint şi nu-l dau pentru
drumul lui Dumnezeu, acelora vesteşte-le pedeapsă dureroasă.
35. Într-o zi se va înfierbînta, în focul iadului şi cu acestea se vor
înfiera frunţile, laturile şi spatele lor: "Aceasta este ceea ce aţi
adunat pentru sufletele voastre; gustaţi ceea ce aţi adunat".
36. Numărul lunilor de la Dumnezeu este douăsprezece luni, în
cartea lui Dumnezeu, în ziua cînd a făcut El cerurile şi
pămîntul. Din ele, patru sînt sfinte. Aceasta este credinţa cea
dreaptă. Deci, să nu păcătuiască în ele sufletele voastre şi să
nu vă luptaţi cu idolatrii toţi, întocmai cum s-au luptat ei cu voi
toţi, şi să ştiţi că Dumnezeu este cu ei şi se tem de El.
37. Mutarea este un adaos la necredinţă. Prin aceasta, vin în
rătăcire cei necredincioşi. Ei o încuviinţează, într-un an şi o
opresc în alt an, ca să facă deopotrivă numărul [lunilor] celor
sfinţite de Dumnezeu şi să încuviinţeze ceea ce a oprit
Dumnezeu. Împodobit le este răul pe care-l fac, şi Dumnezeu
nu ocîrmuieşte poporul necredincioşilor.
38. O, voi, cei ce credeţi, ce vă era cînd vi s-a spus: "Purcedeţi în
drumul lui Dumnezeu", iar voi v-aţi plecat grei la pămînt? Vă
place prea mult viaţa lumească decît cea de apoi? însă folosul
vieţii lumeşti e mai mic în lumea de apoi.
39. Dacă nu veţi purcede, vă va pedepsi El cu pedeapsă dureroasă
şi va pune alt popor în locul vostru şi voi nu-i stricaţi nimic,
căci Dumnezeu este atotputernic.
40. Dacă voi nu-i ajutaţi, i-a ajutat Dumnezeu, cînd l-au alungat cei
necredincioşi, fiind ei cîte doi, cînd au fost ei în peşteră, cînd
zise el către tovarăşul său: "Nu fi întristat, Dumnezeu este cu
noi!" Atunci trimise Dumnezeu locuinţa Sa asupra lui şi l-a
întărit cu oştiri pe care nu le-aţi văzut şi a făcut josnic cuvîntul
necredincioşilor, iar cuvîntul lui Dumnezeu l-a înălţat. Şi
Dumnezeu este puternic, înţelept.
41. Purcedeţi uşori şi grei, şi luptaţi-vă cu avere şi putere pe
drumul lui Dumnezeu. Aceasta e mai bine pentru voi, dacă
pricepeţi.
42. De ar fi un cîştig aproape şi un drum în vecinătate, ei ţi-ar fi
urmat. Însă departe le-a fost calea. Dar ei jură la Dumnezeu:
"De am fi putut, am fi purces cu voi!" Ei se nimicesc înşişi. Şi
Dumnezeu ştie că ei sînt mincinoşi.
43. Dumnezeu să le ierte! De ce le-ai dat voie, înainte de ce nu ţi
s-au descoperit cei iubitori de adevăr şi nu i-ai cunoscut pe
mincinoşi?
44. Nu te vor ruga să dai voie cei ce cred în Dumnezeu şi în ziua
de apoi, ca ei să se lupte cu avere şi putere; şi Dumnezeu îi
cunoaşte pe cei ce se tem de El.
45. Te vor ruga să dai voie celor ce nu cred în Dumnezeu şi în ziua
de apoi şi cei ale căror inimi mai stau la îndoială, şi care întru
îndoiala lor se poticnesc încolo şi încoace.
46. Şi dacă ei ar fi voit să purceadă, s-ar fi pregătit ei pentru
aceasta. Însă lui Dumnezeu nu i-a plăcut purcederea lor şi El i-
a slăbit şi [li] s-a spus: „Şedeţi [acasă] cu cei ce şed".
47. De ar fi purces cu voi, ce ar fi fost mergerea lor decît numai
necaz şi umblînd printre voi v-aţi fi aţîţat la răscoală şi unii din
voi ar fi ascultat de ei. Însă Dumnezeu îi cunoaşte pe cei nele-
giuiţi.
48. Acum înainte, căutau ei răscoală şi întorceau pe dos trebile
tale, pînă a venit dreptatea şi a apărut porunca lui Dumnezeu,
măcar că El nu le plăcea.
49. Unii din ei zic: "Dă-mi voie şi nu mă ispiti!" Oare n-au căzut ei
în ispită? Însă iadul îi va cuprinde pe cei necredincioşi.
50. Dacă te întîmpină binele, se întristează ei; iar dacă te
întîmpină o nenorocire, zic ei: "Noi ne-am pus treaba la cale,
acum înainte!" şi-[ţi] întorc spatele cu bucurie.
51. Spune: "Nicicînd nu ne întîmpină altceva, decît ceea ce a scris
Dumnezeu pentru noi. El este scutul nostru şi în Dumnezeu să
se încreadă cei necredincioşi".
52. Spune: "Oare aşteptaţi că nu ne va întîmpină unul din cele
două lucruri mai luminoase? Şi noi aşteptăm cu privire la voi,
că Dumnezeu vă va ajunge cu pedeapsa, fie de la El, sau prin
mîinile noastre. Deci, aşteptaţi; şi noi aşteptăm cu voi".
53. Spune: "Dăruiţi cu plăcere sau fără voie, totuşi nu se primeşte
de la voi. Sînteţi doar un popor de nelegiuiţi".
54. Şi ce opreşte primirea darurilor lor, decît numai că ei nu cred în
Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu împlinesc rugăciunea, decît
numai cu lene şi nu dăruiesc, decît numai fără voie.
55. Deci nu te mira de averea lor, nici de copiii lor; Dumnezeu
voieşte numai să-i pedepsească prin aceasta, în viaţa lumii, ca
să piară sufletele lor, fiind ei necredincioşi.
56. Ei jură pe Dumnezeu că se ţin de voi, dar sînt un popor fricos.
57. De ar afla un adăpost sau peşteri, sau loc de ascuns, s-ar
întoarce spre el cu grabă mare.
58. Unii din ei te defăimă cu privire la milostenii. Dacă li se dau de
acestea, sînt ei mulţumiţi; iar dacă nu li se dau, sînt ei mînioşi.
59. Dar de ar fi ei mulţumiţi cu ceea ce le dă lor Dumnezeu şi
trimisul Său şi ar zice: "De ajuns ne este Dumnezeu. Ne va da
Dumnezeu din prisosinţa Sa şi [aşa şi] trimisului Său. Lui
Dumnezeu ne rugăm cu tot dinadinsul".
60. Milosteniile sînt numai pentru cei sărmani şi nevoiaşi şi pentru
cei ce se ostenesc pentru ele, şi pentru cei ale căror mîini sînt
împreunate, şi pentru cei din temniţe, şi pentru cei datornici, şi
pentru drumul lui Dumnezeu şi pentru fiul drumului. [Aceasta
e] o hotărîre de la Dumnezeu şi Dumnezeu este ştiutor,
înţelept.
61. Şi dintre ei sînt unii care îl necăjesc pe profet şi zic: "El este
ureche!" Spune: "O ureche a binelui pentru voi. El crede în
Dumnezeu şi crede celor credincioşi
62. şi este o îndurare pentru cei ce cred din voi". Iar cei care îl
necăjesc pe trimisul lui Dumnezeu, pentru aceia este pedeapsă
dureroasă.
63. El vă jură pe Dumnezeu, ca să placă. Însă Dumnezeu şi trimisul
Său sînt mai vrednici să le placă, dacă sînt credincioşi.
64. Oare nu ştiu ei că pentru cela ce se împotriveşte lui Dumnezeu
şi trimisului Său este focul iadului, să petreacă în veci în el?
Aceasta este ruşine mare.
65. Se tem cei făţarnici că se va trimite asupra lor o Sură, care le
va vesti ce este în inimile lor. Spune: "Bateţi-vă joc; Dumnezeu
scoate la iveală aceea de ce vă temeţi".
66. Iar dacă-i întrebi, zic ei: "Noi vorbeam întreolaltă şi glumeam".
Spune: "Vă bateţi oare joc de Dumnezeu şi de semnele Sale şi
de trimisul Său?"
67. Nu vă dezvinovăţiţi. V-aţi făcut necredincioşi, după credinţa
voastră. Dacă şi iertăm o parte din ei, pedepsim partea
cealaltă, pentru că ei sînt nelegiuiţi.
68. Făţarnici şi făţarnice sînt ei unul cu altul. Ei poruncesc
strîmbătatea şi opresc dreptatea şi-şi împreună mîinile. Au
uitat de Dumnezeu şi El a uitat de ei. Făţarnicii sînt fărădelege.
69. Dumnezeu pentru cei făţarnici şi cele făţarnice şi pentru cei
necredincioşi a făgăduit focul iadului: în veci vor petrece acolo.
Aceasta le ajunge. Şi i-a blestemat Dumnezeu şi pentru ei este
pedeapsă veşnică.
70. [Sînteţi] ca aceia care erau înaintea voastră. Ei au fost mai tari
decît voi la putere şi aveau mai multă avere şi copii şi se
foloseau de partea lor. Iar voi vă folosiţi de partea voastră,
precum se foloseau înaintaşii voştri de partea lor, şi bîrfiţi
precum bîrfeau şi ei. Aceştia - zadarnice sînt lucrurile lor, în
lumea cea de acum şi cea de apoi. Ei sînt doară pierduţi.
71. N-a venit, oare, la ei vestea despre înaintaşii lor? Despre
poporul lui Noe, lui Ad, lui Thamud şi despre poporul lui
Avraam şi despre locuitorii din Madian şi despre cele două
cetăţi răsturnate? Veniră la ei trimişii lor cu semne răsvădite, şi
Dumnezeu nu voia să le facă nedreptate, însă ei înşişi îşi fă-
cură nedreptate.
72. Iar cei necredincioşi şi cele necredincioase sînt prieteni unul
altuia; ei poruncesc dreptatea şi opresc strîmbătatea, şi
împlinesc rugăciunea, şi dau milostenii, şi ascultă de
Dumnezeu şi de trimisul Său. Aceştia - Dumnezeu se va îndura
de ei; Dumnezeu este puternic, înţelept.
73. Dumnezeu a făgăduit celor credincioşi şi celor credincioase
grădini pătrunse cu rîuri pe de desupt. Acolo vor petrece în
veci în locuinţe bune, în grădinile Edenului. Însă bineplăcerea
lui Dumnezeu e mai mare decît aceasta. Aceasta este mare
fericire.
74. O, profetule, luptă-te împotriva necredincioşilor şi a făţarnicilor
şi fii crud cu ei. Locuinţa lor este iadul şi [încolo] este drum
rău.
75. Ei jură pe Dumnezeu, că n-au vorbit, şi totuşi vorbiră cuvîntul
necredinţei şi se făcură necredincioşi după Islamul lor şi
plăsmuiră ceea ce nu au izbutit. Lor nu le plăcu aceasta,
pentru că Dumnezeu şi trimisul Său i-au îmbogăţit din mila Sa.
Însă, dacă se vor căi, va fi mai bine pentru ei; iar de se vor
întoarce, îi va pedepsi Dumnezeu cu pedeapsă dureroasă, în
lumea de aici şi în cea de apoi, şi nu vor avea pe pămînt nici
scut, nici ajutor.
76. Şi din ei au încheiat unii un legămînt cu Dumnezeu: "De ne va
da Dumnezeu din harul Său, vom da milostenii şi vom fi
drepţi".
77. Iar cînd le-a dat din harul Său, se făcură zgîrciţi şi se întoarseră
şi se lepădară.
78. Şi aşa lăsă El să urmeze făţărie în inimile lor, pînă în ziua cînd
se vor întîlni cu El, pentru că ei n-au ţinut faţă de Dumnezeu ce
au făgăduit şi s-au făcut minciunoşi.
79. Oare nu ştiu ei că Dumnezeu cunoaşte taina lor şi cele aco-
perite ale lor şi că Dumnezeu cunoaşte cele ascunse.
80. Aceia care îi defaimă pe cei credinicioşi, ce dau milostenii de
bună voie, şi pe cei ce nu află nimic alta decît ce şi-au cîştigat
şi-şi bat joc de ei - îşi bate joc [şi] Dumnezeu de dînşii şi pentru
ei este pedeapsă dureroasă.
81. Roagă-te de iertare pentru ei sau nu te ruga de iertare pentru
ei, chiar de te-ai ruga de iertare de şaptezeci de ori pentru ei,
Dumnezeu nu Le va ierta; aceasta, pentru că ei nu cred în
Dumnezeu şi în trimisul Său şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor.
82. Se bucurară cei ce rămaseră în locuinţele lor, că s-au împotrivit
trimisului lui Dumnezeu şi nu voiau să lupte cu avere şi putere
în drumul lui Dumnezeu şi ziseră: "Nu purcedeţi în fier-
binţeală!" Spune: "Focul iadului este cu mult mai fierbinte!" O,
dacă ar fi ei cu pricepere!
83. Ei să rîdă mai puţin şi să plîngă mai mult, drept răsplată pentru
ceea ce şi-au agonisit.
84. Şi dacă te lasă Dumnezeu să te întorci la o parte din ei şi ei te
roagă să le dai voie să iasă, spune: "Nu veţi ieşi cu mine în
veci şi nu vă veţi lupta cu mine împreună împotriva
duşmanului. V-a plăcut doară mai bine întîia dată să şedeţi
acasă, deci şedeţi cu cei ce rămîn înapoi!"
85. Şi nu te ruga pentru vreunul din ei nicicînd, dacă a murit şi nu
stă la mormîntul său; ei doară nu credeau în Dumnezeu şi
trimisul Său şi au murit nelegiuiţi.
86. Şi nu te mira de averea lor şi de copiii lor, Dumnezeu voieşte
să-i pedepsească prin aceasta în lumea de aici, ca să le iasă
sufletele cît sînt necredincioşi.
87. Şi cînd s-a trimis o sură: "Credeţi în Dumnezeu şi luptaţi-vă
împreună cu trimisul Său!", te rugară cei ce au avuţii dintre ei
şi ziseră: "Lasă-ne la cei ce şed [acasă]!"
88. Le-a plăcut să rămîie la muieri şi li s-au pecetluit inimile, încît
ei nu pricep.
89. Însă trimisul şi cei ce cred împreună cu el se luptă cu avere şi
putere, şi aceştia - pentru ei este binele; şi aceştia - lor le va
merge bine.
90. Dumnezeu le-a pregătit grădini pătrunse de rîuri pe dedesupt,
acolo vor petrece în veci. Aceasta este o fericire mare.
91. Şi veniră unii arabi, codindu-se ca să li se dea voie [să rămîie
acasă], şi şezură [acasă] aceia care au minţit lui Dumnezeu şi
trimisului Său. Pe cei necredincioşi din ei îi va atinge pedeapsa
dureroasă.
92. Nu au păcat cei slabi şi cei bolnavi, şi nu cei ce nu află să dea
ceva [de rămîn acasă], numai dacă se poartă cu credinţă faţă
de Dumnezeu şi de trimisul Său. Împotriva celor drepţi nu este
drum şi Dumnezeu este iertător, îndurător.
93. Şi nu împotriva acelora cărora le-ai zis, cînd veniră la tine ca
să-i înarmezi: "Nu aflu ce să pun pe voi!" Atunci se întoarseră
ei şi ochii lor se umplură cu lacrimi de tristeţe, pentru că nu
aflară ce să dea.
94. Numai împotriva acelora este drumul care cerură să le dai voie
[să rămînă acasă], măcar că erau avuţi. Lor le plăcea să
rămînă cu muierile şi aşa a pecetluit Dumnezeu inimile lor şi ei
nu pricep.
95. Ei se vor dezvinovăţi la voi, cînd veţi veni înapoi la ei. Spune:
"Nu vă dezvinovăţiţi, noi nu vă credem. Dumnezeu ne-a vestit
faima voastră. Şi Dumnezeu şi trimisul Său vă văd faptele
voastre. Apoi, veţi fi duşi înapoi la Cel ce ştie cele ascunse şi
cele descoperite şi El vă va vesti ce aţi făcut".
96. Ei vă vor jura pe Dumnezeu, cînd veţi veni înapoi la ei, ca să vă
lăsaţi de ei. Deci, lăsaţi-vă de ei. Ei sînt o spurcăciune şi
locuinţa lor este iadul, ca răsplată pentru faptele lor.
97. Ei vă vor jura, ca să fiţi mulţumiţi cu ei; dar dacă şi sînteţi
mulţumiţi cu ei, atunci Dumnezeu nu este mulţumit cu poporul
nelegiuiţilor.
98. Arabii sînt mult mai credincioşi şi mai făţarnici şi se poate că ei
nu cunosc orînduielile pe care le-a trimis Dumnezeu trimisului
Său; şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
99. Şi între arabi sînt unii care privesc ceea ce dăruiesc, drept o
datorie silnică, şi ei pîndesc la voi schimbările [norocului].
Asupra lor va veni schimbarea rea, căci Dumnezeu aude, ştie.
100. Însă unii dintre arabi cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi
privesc ceea ce dăruiesc drept o apropiere de Dumnezeu şi de
rugăciunile trimisului. Oare nu sînt acestea apropiere pentru
ei? Dumnezeu îi va lăsa să intre, întru îndurarea Sa. Dumnezeu
este iertător, îndurător.
101. Şi cei ce au purces înainte dintre cei ce au pribegit dintîi şi
ajutătorii şi cei ce au urmat cu purtare bună, la aceştia are
Dumnezeu plăcere şi ei au plăcere Ia El şi Dumnezeu le-a
pregătit grădini pătrunse cu rîuri pe dedesupt, unde vor
petrece în veci. Aceasta este fericire mare.
102. între arabii din jurul vostru sînt şi făţarnici; şi în poporul din
Medina sînt unii, care necontenit făţăresc. Tu nu-i cunoşti; Noi
îi cunoaştem. Noi îi vom pedepsi de două ori; atunci vor fi
aruncaţi la pedeapsă mare.
103. Alţii au mărturisit păcatele lor, au amestecat o faptă bună cu
alta rea. Poate că Dumnezeu se va întoarce iarăşi la ei,
Dumnezeu este iertător, îndurător.
104. Ia de la averea lor milostenie, ca să-i curăţeşti şi să-i sfinţeşti
prin aceasta şi roagă-te pentru ei; rugăciunile tale sînt odihnă
pentru ei şi Dumnezeu aude, ştie.
105. Oare nu ştiu ei că Dumnezeu primeşte căinţa de la robii Săi şi
ia milostenii şi că Dumnezeu este preamilostiv, îndurător?
106. Şi spune: "Lucraţi" şi va primi Dumnezeu lucrul vostru şi
[asemenea şi] trimisul Său şi cei credincioşi; şi veţi fi aduşi
înapoi la Cel ce ştie cele ascunse şi cele descoperite şi El vă va
vesti ce să faceţi.
107. Iar alţii aşteaptă porunca lui Dumnezeu, ori de-i va pedepsi sau
se va întoarce la ei. Şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
108. [Sînt alţii] care au zidit un templu spre pagubă şi necredinţă şi
certe între cei credincioşi şi spre cursă pentru cel ce s-a luptat
înainte împotriva lui Dumnezeu şi a trimisului Său. Şi ei jură:
"Dorim numai binele!" Însă Dumnezeu e ştiutor că ei sînt
mincinoşi.
109. Să nu stai nicicînd în el. Este un templu întemeiat pe
cucernicie din ziua întîi; e mai cuviincios să stai în el. Într-însul
sînt oameni care doresc să se curăţească, şi Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce se curăţesc.
110. Oare este mai bun cel ce a întemeiat zidirea sa pe frica lui
Dumnezeu şi pe îndurarea Sa, sau cel ce a întemeiat zidirea sa
pe marginea nisipului surpat de apă, care curge cu el în focul
iadului? Însă Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul celor
nelegiuiţi.
111. Nu va înceta zidirea, pe care au zidit-o, să nască îndoieli în
inimile lor, pînă ce nu vor fi tăiate inimile lor; şi Dumnezeu este
ştiutor, înţelept.
112. Dumnezeu a cumpărat de la cei credincioşi sufletul şi averea
lor pentru trai. Ei să se lupte, în drumul lui Dumnezeu, să
omoare şi să fie omorîţi. O făgăduinţă este pentru aceea
hotărîtă în Thora şi în Evanghelie, şi în Coran; şi cine
împlineşte făgăduinţa sa mai cu temei decît Dumnezeu?
Bucuraţi-vă de negoţul pe care l-aţi neguţat; şi aceasta e
fericirea cea mare.
113. Cei ce se căiesc, servesc, preamăresc, postesc, se închină, se
prosternă, poruncesc dreptate şi opresc strîmbătatea şi cei ce
păzesc poruncile lui Dumnezeu... şi binevesteşte credincioşilor!
114. Nu se cade ca profetul şi credincioşii să ceară iertare pentru
idolatri, fie chiar rude, după ce li s-a arătat răsvădit că ei sînt
tovarăşi ai iadului.
115. Şi Avraam a cerut iertare numai pentru tatăl său, în urma unei
făgăduinţe ce a făgăduit-o acestuia. Dar cînd i s-a arătat că
este duşman lui Dumnezeu, s-a lepădat de el; iar Avraam era
îndurător, blînd.
116. Şi Dumnezeu nu duce la rătăcire un popor, după ce l-a ocîrmuit
bine, pînă ce nu le-a arătat răsvădit de ce au să se teamă.
Dumnezeu doar ştie toate.
117. Dumnezeu! A Lui este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt; El dă
viaţă şi moarte şi, afară de Dumnezeu, nu aveţi scut şi ajutor.
118. Dumnezeu s-a întors către profet şi către cei ce au purces şi
către ajutătorii care i-au urmat, în ora greutăţii, după ce
aproape se abătuseră inimile unei părţi din ei. Apoi se
întoarseră spre ei; El este doar faţă de ei milostiv, îndurător.
119. Şi către cei trei [se întoarse El], care rămaseră înapoi, pînă ce
le-a fost prea îngust pămîntul, cu toate că e larg; şi sufletele
lor se făcură aşa de înguste, încît înţeleseră că nu este adăpost
de la Dumnezeu, decît numai la El însuşi. Atunci se întoarse El
către ei, ca să se căiască. Dumnezeu doar este iertător,
îndurător.
120. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă de Dumnezeu şi fiţi cu cei
iubitori de adevăr.
121. N-aveau pricină poporul din Medina şi cei din jurul lor dintre
arabi să rămîie înapoi după trimisul lui Dumnezeu şi să puie
sufletele lor mai presus decît sufletul său. Aceasta, pentru ca
să nu-i întîmpine sete, nici oboseală, nici foame pe drumul lui
Dumnezeu. Şi ei nu păşesc nici un pas, ca să-i înfurieze pe cei
necredincioşi, şi ei nu păţesc nimic din partea duşmanilor, fără
ca să li se scrie aceasta ca faptă bună. Dumnezeu doar nu
pierde răsplata făcătorilor de bine.
122. Şi ei nu dau nici un dar, mic sau mare şi ei nu trec nici un rîu
fără să li se scrie, ca să le răsplătească Dumnezeu cele mai
bune dintre faptele lor.
123. Şi să nu purceadă credincioşii cu toţii şi să nu purceadă din
fiecare despărţitură o parte, ca să se înveţe împreună cu
privire la credinţă şi să îndemne poporul lor, cînd se vor
întoarce la ei, ca să se păzească.
124. O, voi cei ce credeţi, luptaţi-vă împotriva necredincioşilor celor
învecinaţi şi ei să afle în voi cruzime, şi să ştiţi că Dumnezeu
este cu cei ce se tem de El.
125. Iar dacă se trimite o Sură, zic unii dintre ei: "Pe cine din voi l-a
întărit aceasta în credinţă?" Cît îi priveşte însă pe cei
credincioşi, pe aceştia îi întăreşte în credinţă şi ei se bucură.
126. Iar ceea ce-i priveşte pe cei cu boală în inimile lor, adaugă ea
îndoială la îndoiala lor, şi ei mor ca necredincioşi.
127. Oare nu văd că sînt ispitiţi în fiecare an o dată sau de două ori?
Atunci nu se căiesc ei şi nu se lasă îndemnaţi.
128. Şi dacă se trimite o Sură, se uită ei unul la altul: "Vă vede oare
cineva?" Apoi se întorc. Dumnezeu însă întoarce inimile lor,
pentru că ei sînt un popor nepriceput.
129. La voi a venit un trimis din mijlocul vostru. Greu zac asupra lui
păcatele voastre. Îngrijit este el pentru voi, faţă de cei
credincioşi milostiv, îndurător.
130. Şi dacă voi vă întoarceţi, spune: "Dumnezeu îmi ajunge! Nu
este Dumnezeu afară de El! În El mă încred şi El este Domnul
tronului preaînalt!"

X
SURA LUI IONA
Pace peste el. Din Mekka şi este cu o sută nouă semne.
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALR. Acestea sînt semnele cărţii înţelepte.
2. Le este oamenilor de mirare dacă am descoperit Noi unui
bărbat dintre ei: "Îndeamnă-i pe oameni şi vesteşte-le celor ce
cred că vor afla răsplată pentru curăţenia lor la Domnul lor!"
Cei necredincioşi zic "Acesta este un fermecător răsvădit!"
3. Domnul vostru este Dumnezeu, care a făcut cerurile şi
pămîntul în şase zile, apoi s-a suit pe tron, ca să poarte
stăpînirea. Nu este mijlocitor fără voia Lui. Acesta este
Dumnezeu, Domnul vostru; Lui slujiţi-i! Oare nu vă este
aminte?
4. La El este întoarcerea voastră a tuturor. Făgăduinţa lui
Dumnezeu este adevărată. El scoate la iveală făptura, apoi o
lasă să se întoarcă, pentru ca să le răsplătească celor ce cred
şi se poartă bine întru dreptate. Iar cei ce nu cred, pentru ei va
fi băutură fierbinte şi pedeapsă dureroasă, pentru că sînt
necredincioşi.
5. El este cel ce a făcut soarele spre luminător şi luna spre lumină
şi a orînduit locuinţele, ca să cunoaşteţi numărul anilor şi
socotirea vremii. Dumnezeu acestea le-a făcut numai pentru
adevăr. Răsvădite face El semnele pentru un popor priceput.
6. în schimbarea nopţii şi a zilei şi în toate cîte le-a făcut
Dumnezeu în ceruri şi pe pămînt sînt semne pentru poporul
temătorilor de Dumnezeu.
7. Cei ce n-au nădejde să Ne întîmpine şi au plăcere la lumea de
acum şi află linişte în ea şi nu bagă în samă semnele Noastre,
8. aceştia - locuinţa lor este focul pentru faptele lor.
9. Cei ce cred şi se poartă bine, pe ei îi va ocîrmui Domnul lor
pentru credinţa lor. Curge-vor sub ei rîuri în grădinile plăcerii.
10. Rugăciunea lor va fi acolo: "Mărire Ţie, Dumnezeule!" Iar
binecuvîntarea lor acolo: "Pace!"
11. Şi sfîrşitul rugăciunii lor: "Mărire lui Dumnezeu, Domnul
veacurilor!"
12. Şi dacă Dumnezeu ar grăbi răul pentru oameni, aşa precum
grăbeşte binele, hotărît ar fi pentru ei termenul lor. Şi aşa îi
lăsăm pe cei ce n-au nădejde să Ne întîmpine, să rătăcească
întru fărădelegea lor.
13. Şi dacă-l întîmpină pe om nenorocire, Ne cheamă pe Noi, fiind
culcat sau şezînd sau stînd, şi dacă am luat de pe el
nenorocirea, merge el mai departe, ca şi cînd nu Ne-ar fi
chemat, împotriva nenorocirii care l-a întîmpinat. Astfel se
împodobesc faptele păcătoşilor.
14. Noi am stăpînit acum neamurile de'naintea voastră, după ce
păcătuiră şi deşi veniră la ei trimişii lor cu semne răsvădite, nu
crezură. Astfel răsplătim Noi poporului nelegiuiţilor.
15. Atunci v-am făcut pe voi, ca urmaşi ai lor pe pămînt, ca să
vedem cum vă veţi purta.
16. Şi dacă li se citesc lor semnele Noastre răsvădite, zic cei ce n-
au nădejde să Ne întîmpine: "Adă-ne alt Coran, decît acesta,
sau schimbă-l!" Spune: "Nu stă în puterea mea să-l schimb din
voia mea. Eu urmez numai ceea ce mi s-a descoperit. Mă tem
să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu pentru pedeapsa
unei zile mari".
17. Spune: "De ar fi voit Dumnezeu, nu vi l-aş fi citit şi nu v-aş fi
învăţat în el. Şi eu doară am petrecut între voi ani de zile
înaintea lui." Oare nu înţelegeţi?
18. Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciună
despre Dumnezeu sau învinuieşte de minciună semnele Sale?
Păcătoşilor nu le merge bine.
19. Ei slujesc, afară de Dumnezeu, celui ce nu le poate nici strica,
nici ajuta şi zic "Aceştia sînt mijlocitorii noştri la Dumnezeu!"
Spune: "Voiţi să-i vestiţi lui Dumnezeu ceea ce nu ştie El în
ceruri şi pe pămînt? Mărirea Lui şi El sînt mai înalte decît ceea
ce-i faceţi deopotrivă!"
20. Şi oamenii au fost numai un popor şi s-au certat şi de n-ar fi
mers înainte un cuvînt de la Domnul tău, s-ar fi hotărît între ei
aceea pentru ce s-au certat.
21. Şi ei zic: "De ce nu s-a trimis asupra sa un semn de la Domnul
său?" Deci spune: "Cele ascunse sînt de la Dumnezeu. Deci
aşteptaţi şi eu aştept cu voi!"
22. Şi cînd i-am lăsat Noi pe oameni să guste îndurare, după ce i-a
ajuns o nenorocire, atunci vicleniră împotriva semnelor
Noastre. Spune: "Dumnezeu e mai repede în vicleşug! Trimişii
Noştri scriu ceea ce aţi viclenit".
23. El este Cel ce vă lasă să umblaţi pe uscat şi pe mare, încît
dacă sînteţi în corăbii - şi ele se grăbesc cu ei la vînt prielnic şi
ei se bucură de aceasta; vine asupra lor un vînt furtunos şi vin
asupra lor undele din toate părţile şi ei cred că sînt cuprinşi de
ele, atunci strigă ei la Dumnezeu cu credinţă curată: "De ne-ai
mîntui din aceasta, Ţi-am fi mulţumitori!"
24. Şi dacă i-a mîntuit, atunci se fac ei siluitori pe pămînt fără
drept. O, voi, oamenilor, siluirea împotriva voastră înşivă este
cîştigul vostru, în viaţa lumească. Apoi este întoarcerea
voastră la Noi, şi Noi vă vom vesti ce aţi făcut.
25. Viaţa lumească seamănă apei, ce am trimis-o Noi din cer; şi ea
se amestecă în ierburile pămîntuîui, din care mănîncă oamenii
şi vitele, pînă ce, dacă a primit pămîntul podoaba sa şi s-a
împodobit şi cred locuitorii săi că au putere asupra sa, vine
porunca Noastră, noaptea sau ziua, şi Noi îl facem mirişte, ca
şi cînd ieri n-ar fi fost bogat. Astfel facem Noi răsvădite
semnele pentru poporul care cugetă.
26. Şi Dumnezeu cheamă la locuinţa păcii şi-l ocîrmuieşte pe cine
voieşte, pe drumul drept.
27. Pentru cei ce fac bine, va fi bine şi încă mai mult. Nu vor fi
acoperite feţele lor cu negreaţă şi ruşine. Ei sînt tovarăşii
raiului; acolo vor petrece în veci.
28. Cei ce s-au purtat rău, vor primi ca răsplată rău deopotrivă şi-i
va acoperi ruşinea. Nu vor avea apărător împotriva lui
Dumnezeu, ca şi cînd feţele lor ar fi acoperite cu o bucată de
noapte întunecoasă. Ei sînt tovarăşii iadului, acolo vor petrece
în veci.
29. Într-o zi, îi vom aduna pe toţi: atunci, vom zice idolatrilor: "La
locul vostru voi şi idolii voştri!" Şi-i vom despărţi deolaltă şi
idolii vor zice: "Voi nu ne-aţi slujit.
30. Şi ajunge lui Dumnezeu să mărturisească între noi şi voi, că noi
n-am băgat în seamă slujba voastră".
31. Acolo să cerceteze fiecare suflet ce a dat înainte, şi ele se vor
întoarce la Dumnezeu, stăpînul lor adevărat, şi se va duce în
rătăcire ceea ce au născocit ei.
32. Spune: "Cine vă îngrijeşte din ceruri sau de pe pămînt? Sau
cine stapîneşte peste auz şi văz? Şi cine scoate viaţă din
moarte şi scoate moarte din viaţă? Şi cine porunceşte?" Iar ei
vor spune: "Dumnezeu!" Atunci, spune: "Oare nu vă veţi teme
de El?"
33. Şi acest Dumnezeu este Domnul vostru cel adevărat. Şi ce ar fi
fără de adevăr, decît rătăcire? Cum sînteţi de întorşi?
34. Aşa se adevereşte cuvîntul Domnului tău faţă de păcătoşi,
pentru că ei nu cred.
35. Spune: "Oare este între idolii voştri vreunul care scoate la
iveală făptura, apoi o lasă să se întoarcă înapoi?" Spune:
"Dumnezeu scoate la iveală făptura, apoi o lasă să se întoarcă
înapoi". Cum de sînteţi astfel de întorşi?
36. Spune: "Este între idoli vreunul care ocîrmuieşte spre adevăr?"
Spune: "Dumnezeu ocîrmuieşte spre adevăr!" Şi cine este mai
vrednic să i se urmeze, cel ce ocîrmuieşte spre adevăr sau cel
ce nu ocîrmuieşte spre adevăr, doar dacă este singur ocîrmuit?
Ce vă este? Cum de judecaţi astfel?
37. Şi cei mai mulţi din ei urmează unei păreri, însă părerea nu
ajută nimic faţă de adevăr. Dumnezeu doară cunoaşte ceea ce
fac ei.
38. Şi Coranul acesta nu putu fi născocit fără de Dumnezeu, ci
este o adeverire a celor premergătoare şi o tîlcuire a Scripturii
- nu este îndoială în el - din partea Domnului veacurilor.
39. Sau poate zic ei: "El l-a născocit!" Spune: "Aduceţi, deci, o Sură
asemenea şi chemaţi pe cine puteţi, afară de Dumnezeu".
40. însă ei ţinură de minciună ceea ce nu cuprinseră cu mintea şi
încă nu le venise tîlcuirea sa. Aşa ţinură de minciună şi
înaintaşii lor. Deci, priveşte cum a fost sfîrşitul nelegiuiţilor.
41. Şi unii din ei cred în el, iar alţii din ei nu cred în el. Însă Domnul
tău îi cunoaşte pe cei ce fac stricăciune.
42. Iar de te învinuiesc de minciună, spune: "Fapta mea este
pentru mine, şi fapta voastră este pentru voi! Voi sînteţi
slobozi faţă de fapta mea, şi eu sînt slobod faţă de fapta
voastră!"
43. Şi unii din ei ascultă de tine; poţi însă pe cei surzi să-i faci să
audă, dacă n-au pricepere?
44. Unii privesc la tine, poţi însă să-i ocîrmuieşti pe orbi, dacă nu
văd?
45. Dumnezeu nu le face oamenilor nici o strîmbătate, ci ei înşişi
îşi fac strîmbătate.
46. Şi în ziua cînd îi va aduna, le va fi ca şi cînd ar fi întîrziat numai
cu o oră din zi. Ei vor cunoaşte întreolaltă. Atunci sînt pierduţi
cei ce s-au lepădat de întîlnirea cu Dumnezeu şi n-au fost
ocîrmuiţi.
47. Şi dacă te lăsăm să priveşti o parte din ceea ce le-am ame-
ninţat, sau dacă te luăm la Noi, totuşi la Noi este întoarcerea
lor. Atunci va fi Dumnezeu martor asupra faptelor lor.
48. Şi fiecare popor are trimisul său. Şi cînd a venit trimisul lor, s-a
judecat între ei cu dreptate şi ei n-au suferit strîmbătate.
49. Şi ei zic: "Cînd [se împlineşte] această ameninţare, dacă sînteţi
iubitori de adevăr?"
50. Spune: "N-am putere asupra mea însumi, spre rău sau spre
bine, fără voia lui Dumnezeu! Fiecare popor are termenul său.
Dacă a venit termenul lor, nu-l pot întîrzia sau grăbi nici măcar
cu o oră."
51. Spune: "Vedeţi, dacă ar veni la voi pedeapsa Sa, noaptea sau
ziua, ce vor face mai grabnic din ea păcătoşii?
52. Oare atunci cînd se va împlini veţi crede în ea? Şi totuşi voiţi să
o grăbiţi!"
53. Atunci se va zice către cei nelegiuiţi: "Gustaţi pedeapsa
veşniciei! Voiţi să primiţi altă răsplată decît cea ce v-aţi
agonisit-o?"
54. Şi ei vor cere de la tine lămurire, ori de este aceasta adevărat.
Spune: "Da! [Jur] pe Domnul meu, acesta este adevărat, şi voi
nu-L puteţi slăbi".
55. Şi dacă ar avea un suflet nelegiuit toate cîte sînt pe pămînt,
cînd vor vedea pedeapsa. Şi se va judeca între ei cu dreptate
şi ei nu vor suferi strîmbătate.
56. Oare nu sînt ale lui Dumnezeu toate cîte sînt în ceruri şi pe
pămînt? Oare făgăduinţa lui Dumnezeu nu este adevăr? Însă
cei mai mulţi din ei nu o ştiu.
57. El dă viaţă şi moarte şi la El vă veţi întoarce.
58. O, voi, oamenilor, a venit la voi o îndemnare de la Domnul
vostru şi o vindecare pentru ceea ce este în piepturi şi o
ocîrmuire dreaptă şi o îndurare pentru cei credincioşi.
59. Spune: "Prin mila lui Dumnezeu şi prin îndurarea Sa! Şi prin
aceasta să se bucure. Aceasta e mai bun decît ceea ce au
adunat".
60. Spune: "Aţi văzut ce v-a trimis Dumnezeu spre nutrămînt, că o
parte din aceasta aţi oprit şi la o parte aţi dat voie?" Spune:
"Dumnezeu v-a dat voie la aceasta, sau veţi născoci basme
despre Dumnezeu?"
61. Ce va fi, însă, cugetarea acelora ce au născocit minciuni
asupra lui Dumnezeu, în ziua învierii? Dumnezeu doar este plin
de milă faţă de oameni, şi totuşi cei mai mulţi dintre ei sînt
nemulţumitori.
62. Să nu faci un negoţ şi să nu citeşti din Coran, şi voi să nu faceţi
nici un lucru fără ca să vă fim Noi martori, dacă întreprindeţi
aceasta. Şi nu este ascuns înaintea Domnului tău nici cît de
greutatea unui fir de praf, nici pe pămînt, nici în cer, şi nimic
nu e mai mic sau mai mare decît aceasta, ca să nu fie într-o
carte răsvădită.
63. Oare nu este că asupra prietenilor lui Dumnezeu nu vine frică,
şi ei nu se întristează?
64. Cei ce cred şi se tem de Dumnezeu,
65. pentru aceia va fi veste bună, în viaţa lumii de acum şi a celei
de apoi. Nu se schimbă cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta e o
fericire mare.
66. Să nu te întristeze vorbele lor. Puterea întreagă este a lui
Dumnezeu. El aude, ştie.
67. Oare nu sînt ale lui Dumnezeu toate din ceruri şi de pe pămînt?
Şi cui urmează cei ce cheamă, afară de Dumnezeu, încă şi
idolii? Ei urmează numai unei păreri deşarte şi sînt numai
mincinoşi.
68. El este cel ce a făcut pentru voi noaptea, ca să vă odihniţi în
ea, şi ziua, ca să vedeţi. Întru aceasta sînt semne pentru un
popor ce ascultă.
69. Ei zic: "A născut Dumnezeu un copil!" Mărire Lui, El este bogat!
Ale lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Aveţi împuternicire
la aceasta, sau vorbiţi asupra lui Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?
70. Spune: "Celor ce născocesc minciuni asupra lui Dumnezeu nu
le va merge bine!"
71. Se folosesc de lume! Apoi este la Noi întoarcerea lor; atunci le
vom da de gustat pedeapsă aspră, pentru că au fost
necredincioşi.
72. Citeşte-le istoria lui Noe, cînd spune el poporului său: "O,
poporul meu, dacă vă vine locuirea mea [între voi] şi
îndemnarea mea cu semnele lui Dumnezeu, atunci mă încred
în Dumnezeu. Adunaţi afacerea voastră şi idolii voştri; atunci
să nu fie afacerea voastră întru întuneric; şi apoi judecaţi
asupra mea şi aşteptaţi.
73. Iar dacă vă întoarceţi, nu voi cere de la voi răsplată. Doar
răsplata mea este la Dumnezeu şi mi s-a poruncit să fiu
moslem."
74. Şi ei l-au ţinut de mincinos şi Noi l-am mîntuit pe el şi pe cei
împreună cu el, în corabie şi i-am pus pe ei ca urmaşi şi i-am
înecat pe cei ce ţineau de mincinoase semnele Noastre. Deci,
priveşte, cum a fost sfîrşitul celor îndemnaţi.
75. Apoi am trimis Noi după el trimişi la popoarele lor şi ei au adus
semne răsvădite. Însă ei nu voiră să creadă ceea ce înainte
ţineau de minciună. Deci, am pecetluit inimile păcătoşilor.
76. Apoi am trimis după ei pe Moise şi pe Aaron la Faraon şi la
fruntaşii săi cu semne. Ei însă erau îngîmfaţi şi un popor
nelegiuit.
77. Şi cînd a venit la ei adevărul de la Noi, ziseră ei: "Aceasta
doară este o fermecătură răsvădită".
78. Zise Moise: "Vorbiţi voi despre adevăr, după ce a venit la voi;
aceasta e fermecătură? Însă fermecătorilor nu le va merge
bine".
79. Ei ziseră: "Aţi venit să ne abateţi de la aceea, la care i-am găsit
pe părinţii noştri, ca să aveţi amîndoi puterea în ţară? Însă noi
nu voim să credem la voi".
80. Şi zise Faraon: "Aduceţi-mi toţi fermecătorii înţelepţi!" Şi cînd
veniră fermecătorii, le zise lor Moise: "Aruncaţi ceea ce aveţi
de aruncat!"
81. Şi, după ce aruncară, zise Moise: "Ceea ce aţi adus voi ca
fermecătură, Dumnezeu o va zădărnici. Dumnezeu nu lasă să
sporească fapta făcătorilor de rele.
82. Şi va adeveri Dumnezeu adevărul întru cuvintele Sale, chiar
dacă nu le place păcătoşilor".
83. Şi nu i-a crezut lui Moise nimenea, decît numai o seminţie din
poporul său, de frica lui Faraon şi a fruntaşilor săi, că-i va
certa. Şi Faraon era înălţat în ţară şi era strigat.
84. Şi zise Moise: "O, poporul meu, dacă credeţi în Dumnezeu,
încredeţi-vă în El, dacă sînteţi moslemi!"
85. Şi ei ziseră: "în Dumnezeu ne încredem! Doamne, nu ne lăsa
să ne pedepsească poporul nelegiuiţilor,
86. ci ne mîntuieşte întru îndurarea Ta de poporul necre-
dincioşilor!"
87. Şi Noi îi descoperirăm lui Moise şi fratelui său: "Pregătiţi case
poporului vostru în Egipt şi puneţi în casele voastre cîte o Kiblă
şi împliniţi rugăciunea şi binevestiţi credincioşilor!"
88. Şi zise Moise: "Doamne, Tu ai dat lui Faraon şi fruntaşilor săi
podoabă şi averi, în viaţa lumească, Doamne, ca să rătăcească
de la drumul Tău! Doamne, stîrpeşte averile lor şi împietreşte
inimile lor, ca să nu creadă, pînă nu vor vedea pedeapsă
dureroasă!"
89. El zise: "S-a primit rugăciunea voastră. Purtaţi-vă bine şi nu
urmaţi drumul nepricepuţilor!"
90. Şi Noi i-am trecut pe fiii lui Israel prin mare şi le-a urmat
Faraon şi ostaşii săi cu asuprire şi duşmănie, pînă ce l-a ajuns
înecul. El zise: "Cred că nu este Dumnezeu decît Acela în care
cred fiii lui Israel, şi eu sînt un moslem."
91. "Acuma! Dar înainte te-ai răsvrătit şi te-ai purtat rău!
92. Deci, astăzi te vom mîntui cu trupul tău, ca să fii un semn
pentru urmaşii tăi", însă mulţi dintre oameni nu bagă în seamă
semnele Noastre.
93. Şi Noi le-am pregătit fiilor lui Israel o locuinţă sigură şi i-am
îngrijit cu cele bune. Şi ei nu se certară, pînă ce nu veni la ei
ştiinţa. Dumnezeu va judeca între ei în ziua învierii cu privire la
aceea pentru ce se ceartă.
94. Iar dacă stai la îndoială cu privire la ceea ce ţi-am trimis Noi,
întreabă pe cei ce au citit Scriptura, înaintea ta. Doar a venit la
tine adevărul de la Domnul tău, deci să nu fii îndoielnic,
95. şi să nu fii între cei ce ţin de mincinoase semnele lui
Dumnezeu, căci eşti pierdut.
96. Aceia împotriva cărora vine cuvîntul Domnului tău nu cred
97. chiar dacă ar veni la ei toate semnele, pînă ce nu văd
pedeapsă dureroasă.
98. Şi dacă nu - unei cetăţi credincioase totuşi i-ar fi ajutat
credinţa ei. Însă numai de pe poporul lui Iona, după ce
crezuse, luarăm pedeapsa ruşinii în viaţa lumească şi le
dădurăm folosire pînă la un timp.
99. Şi de ar fi voit Domnul tău, toţi de pe pămînt ar fi crezut la un
loc. Vrei să-i sileşti pe oameni să creadă?
100. Şi nimenea nu poate crede fără voia lui Dumnezeu şi El va
trimite mînia Sa asupra celor nepricepuţi.
101. Spune: "Priviţi ce este în ceruri şi pe pămînt!" Însă n-ajută nici
semne, nici îndemnări unui popor necredincios.
102. Şi oare aşteaptă ei altceva, decît zile ca acelea, în care pieiră
înaintaşii lor? Spune: "Aşteptaţi, deci; şi eu aştept cu voi!"
103. Atunci vom mîntui Noi pe trimişii Noştri şi pe cei ce cred. Aşa
este dorinţa Noastră, să-i mîntuim pe cei credincioşi.
104. Spune: "O, voi, oamenilor, dacă staţi la îndoială cu privire la
credinţa mea, atunci nu slujesc eu celora cărora le slujiţi, afară
de Dumnezeu, care vă va primi la Sine; şi mi s-a poruncit ca să
fiu unul dintre credincioşi".
105. Şi: "Ridică faţa ta spre lege cu credinţă dreaptă, şi nu fi
idolatru!"
106. Şi nu chema afară de Dumnezeu, ceva ce nici nu-ţi ajută, nici
nu-ţi strică; iar dacă o faci, eşti nelegiuit.
107. Şi dacă te atinge Dumnezeu cu un rău, nu este nimenea care
să-L depărteze, decît numai El, iar dacă plăsmuieşti binele
pentru tine, nimenea nu poate întoarce harul Său; El îi atinge
cu aceasta pe cine voieşte dintre robii săi şi El este iertător,
îndurător.
108. Spune: "O, voi, oamenilor, a venit la voi adevărul de la Domnul
vostru. Şi cel ce este ocîrmuit, este ocîrmuit numai pentru sine
însuşi, iar cel ce rătăceşte, rătăceşte numai pentru sine însuşi,
şi eu nu sînt păzitorul vostru."
109. Şi urmează ceea ce ţi s-a descoperit şi rabdă pînă ce va judeca
Dumnezeu; şi El este cel mai bun judecător.

XI
SURA LUI HUD
Din Mekka şi este cu o sută douăzeci şi trei de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR.
1. ALR. O carte ale cărei semne sînt bine întocmite, apoi tîlcuite
de unul înţelept, ştiutor,
2. ca să slujiţi numai lui Dumnezeu. Eu sînt de la El [trimis] la voi,
ca să vă îndemn şi să vă binevestesc;
3. şi ca să vă rugaţi de iertare la Domnul vostru, apoi să vă
întoarceţi spre El. El vă îngrijeşte cu lucruri frumoase pînă la
un termen anumit; şi vă dă harul fiecăruia, care-şi agoniseşte
har; iar dacă vă întoarceţi, mă tem pentru voi de pedeapsa
zilei celei mari.
4. La Dumnezeu este întoarcerea voastră şi El este atotputernic.
5. Oare nu îndoiesc ei piepturile lor, ca să se ascundă de El?
6. Dar dacă se şi înveselesc ei în hainele lor, oare nu ştie El ce
ascund ei şi ce arată?
7. El doar cunoaşte lăuntrul piepturilor.
8. Şi nu este tîrîtoare pe pămînt, de care nu s-ar îngriji
Dumnezeu, şi El ştie locuinţa ei şi locul ei de păstrare. Totul
este într-o carte răsvădită.
9. El este cel ce a făcut cerul şi pămîntul în şase zile şi a fost
tronul Său pe apă, ca să vă ispitească cine din voi are faptele
cele mai bune.
10. Şi dacă zici: "Veţi fi înviaţi după moarte!", atunci zic cei
necredincioşi: "Aceasta este o fermecătură răsvădită!"
11. Şi dacă întîrziem cu pedeapsa asupra lor pînă la un timp
hotărît, atunci zic ei: "Ce o reţine?" Oare nu va veni ea într-o zi
la ei, cînd nimenea nu o va feri de la ei, şi îi va cuprinde ceea
ce au luat ei în rîs?
12. Şi dacă dăm omului de gustat îndurare din partea noastră,
apoi o luăm de la el, atunci deznădăjduieşte el şi este
nemulţumitor.
13. Şi dacă-i dăm de gustat milă după nenorocirea ce l-a atins, zic
ei: "S-a dus de la mine răul!" El se bucură, se făleşte.
14. Numai cei ce sînt cu răbdare şi se poartă bine, pentru ei este
iertare şi răsplată mare.
15. Poate ai reţine o parte din ceea ce ţi s-a descoperit şi te
strîmtoreşte pentru aceasta pieptul tău, că ei zic: "De ce nu s-a
trimis asupra sa o comoară, n-a venit cu el un înger?" Tu însă
numai îndemni şi Dumnezeu e atotputernic.
16. Sau ei zic: "El l-a născocit!" Spune: "Atunci aduceţi zece Sure
ca aceasta, născocite [de voi] şi chemaţi, dacă puteţi, pe
altcineva, afară de Dumnezeu, dacă iubiţi adevărul!"
17. Şi dacă nu vă răspund ei, atunci să ştiţi că aceasta s-a trimis
prin înţelepciunea lui Dumnezeu şi că nu este Dumnezeu afară
de El. Oare sînteţi moslemi?
18. Cel ce doreşte viaţa lumii şi podoaba ei, aceluia îi vom răsplăti
cu aceasta faptele sale, şi ei să nu fie scurtaţi întru aceasta?
19. Ei sînt aceia pentru care, în lumea de apoi, nu este alta decît
focul şi zadarnic a fost ceea ce au făcut ei aici şi deşertăciune
ceea ce au lucrat ei.
20. [Oare le este totuna] cel ce urmează unui semn răsvădit de la
Domnul său şi îi citeşte un martor din el şi înaintea lui a fost
cartea lui Moise drept ocîrmuire şi îndurare? Aceştia cred în el,
iar celui ce nu crede în ea, din strînsură, pentru acela este
locul făgăduit. Deci nu fi în îndoială cu privire la el! El este
adevărul Domnului tău, totuşi, cei mai mulţi din oameni nu
cred.
21. Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte o minciună
despre Dumnezeu? Ei vor fi aduşi înaintea Domnului lor şi vor
zice martorii: "Aceştia sînt cei ce au minţit asupra Domnului
lor!" Oare nu este blestemul lui Dumnezeu asupra nelegiuiţilor,
22. care amăgesc de la drumul lui Dumnezeu şi caută să-l facă
strîmb şi nu cred în lumea de apoi? Aceştia nu putură slăbi
[puterea lui Dumnezeu] pe pămînt şi ei n-au scut, afară de
Dumnezeu. Lor le va fi pedeapsă îndoită. Ei nu putură auzi şi
nu văzură.
23. Ei sînt aceia ale căror suflete se duc la pieire şi rătăcesc de la
ceea ce au născocit.
24. Fără îndoială că în lumea de apoi vor fi cei mai prăpădiţi.
25. Cei ce cred şi se poartă bine şi se umilesc înaintea Domnului
lor, aceştia sînt tovarăşii raiului; acolo vor petrece în veci.
26. Asemănarea amînduror cete este ca şi cea a orbului şi a
surdului cu cel ce vede şi aude. Oare seamănă aceste pilde?
Oare nu voiţi să vă lăsaţi îndemnaţi?
27. Noi l-am trimis pe Noe la poporul său: "Eu vă sînt un
îndemnător răsvădit,
28. ca să nu serviţi altuia decît numai lui Dumnezeu. Eu mă tem
pentru voi de pedeapsa unei zile dureroase".
29. Şi ziseră fruntaşii din poporul său, cei ce nu credeau: "Nu
vedem în tine nimic alta decît un ora ca noi şi noi vedem că-ţi
urmează numai oamenii de rînd dintre noi, cu sfat pripit, şi nici
nu vedem la voi ceva mai mult faţă de noi, ci vă ţinem de
mincinoşi".
30. El zise: "O, poporul meu, ce credeţi că am de la Domnul meu o
dovadă răsvădită şi dacă mi-a dat El îndurare de la Sine, faţă
de care sînteţi orbi, să vă silim la aceasta, dacă nu voiţi?"
31. Şi: "O, poporul meu, nu cer pentru aceasta averi, răsplata mea
este numai la Dumnezeu; eu nu-i alung pe cei credincioşi; ei îl
vor întîmpina pe Domnul lor, însă văd că sînteţi un popor
nepriceput."
32. Şi: "O, poporul meu, cine-mi poate ajuta împotriva lui
Dumnezeu, de i-aş alunga? Oare nu voiţi să vă lăsaţi
îndemnaţi?"
33. Şi eu nu vă spun: "La mine sînt comorile lui Dumnezeu!"; nici:
"Eu ştiu cele ascunse!"; nici nu spun: "Eu sînt un înger!"; nici
nu spun despre cei pe care îi dispreţuiesc ochii voştri:
"Dumnezeu nu le va da bine!" Dumnezeu ştie ce este în
sufletele lor, altfel m-aş ţine de cei nelegiuiţi.
34. Ei ziseră: "O, Noe, te-ai certat acum cu noi şi ai făcut multă
ceartă cu noi; deci, adă-ne ceea cu ce ne ameninţi, dacă eşti
iubitor de adevăr!"
35. El zise: "Dumnezeu poate să vă aducă oricînd voieşte şi voi nu-
l puteţi slăbi.
36. Şi nu v-ar fi fost de folos sfatul meu, de aş fi voit să vă
sfătuiesc, dacă Dumnezeu voieşte să vă ducă în rătăcire. El
este Domnul vostru şi la El vă veţi întoarce".
37. Sau ei zic: "El l-a născocit!" Spune: "Dacă l-am născocit, atunci
[vie] asupra mea păcatul meu, însă eu sînt slobod de păcatele
voastre!"
38. Şi s-a descoperit lui Noe: "Nimenea nu va crede din poporul
tău, decît numai cel ce s-a făcut credincios. Nu te scîrbi pentru
faptele lor.
39. Şi fă-ţi corabia înaintea ochilor Noştri şi după descoperirea
Noastră şi nu-Mi mai vorbi despre cei nelegiuiţi! Ei se vor
îneca".
40. Şi el făcu corabia şi de cîte ori treceau pe lîngă el fruntaşii
poporului său, rîdeau de el; el zise: "Dacă rîdeţi de noi, vom
rîde şi noi de voi, precum rîdeţi voi. Şi apoi veţi şti,
41. la cine vine o pedeapsă, ca să-l ruşineze, şi la cine vine
pedeapsă pentru totdeauna".
42. [Aşa a fost] pînă ce a venit porunca Noastră şi s-a înfierbîntat
cuptorul. Noi am spus: "Du în ea din toate cîte o pereche şi
gloata ta, afară de cel asupra căruia a fost cuvîntul şi pe cei
credincioşi". Însă cu el crezură numai puţini.
43. Şi el zise: "Suiţi-vă în ea! În numele lui Dumnezeu să fie
pornirea ei şi oprirea ei! Domnul meu este iertător, îndurător!"
44. Şi ea purcese cu ei între valuri ca munţii. Şi Noe îl chemă pe
fiul său, care era de-o parte: "Fiul meu, suie-te cu noi şi nu fi
necredincios!"
45. El zise: "Voi să mă duc pe un munte, care mă va scuti de apă!"
El zise: "Nu este nimenea astăzi scutit de porunca lui
Dumnezeu, afară de cel spre care s-a îndurat El". Atunci se
repezi între ei un val şi el se înecă.
46. Şi s-a spus: "O pămîntule, înghite apa ta, şi, o, cerule,
încetează!" Şi a scăzut apa şi s-a împlinit porunca şi ea s-a
oprit pe El-Gjudi. Şi s-a spus: "Departe, cu poporul nele-
giuiţilor!"
47. Şi-l chemă Noe pe Domnul său şi zise: "Doamne, fiul meu este
din gloata mea şi făgăduinţa Ta este adevăr şi Tu eşti cel mai
înţelept judecător!"
48. El zise: "O, Noe, el nu este din gloata ta; aceasta este o faptă
necinstită. Nu Mă întreba aceea despre care n-ai ştiinţă. Eu te
îndemn să nu fii prost".
49. El zise: "Doamne, caut scăpare la Tine, ca să nu te întreb ceva,
despre ce nu am ştiinţă; şi dacă nu-mi ierţi şi nu Te înduri de
mine, sînt unul din cei pierduţi".
50. S-a spus: "O, Noe, coboară-te cu pacea Noastră şi cu
binecuvîntări asupra ta şi asupra unora, care sînt cu tine; pe
alţii însă îi vom îngriji, apoi îi va ajunge de la Noi pedeapsă
dureroasă.
51. Aceasta este o veste tainică; Noi ţi-o descoperim. N-ai ştiut-o
nici tu, nici poporul tău înainte. Deci, fii statornic; sfîrşitul [cel
bun] este al celor temători de Dumnezeu."
52. Şi la Ad [trimiserăm] pe fratele lor Hud. El zise: "O, poporul
meu, slujiţi lui Dumnezeu; n-aveţi alt Dumnezeu, afară de El;
voi sînteţi numai născocitori.
53. O, poporul meu, eu nu cer pentru aceasta răsplată de la voi;
răsplata mea este la Cel care m-a făcut. Nu o pricepeţi?
54. Şi, o poporul meu, rugaţi-vă de iertare la Domnul vostru, apoi
întoarceţi-vă la Dînsul; el va trimite asupra Voastră cerul în ploi
55. şi va mări puterea voastră cu putere; deci, nu vă abateţi, fiind
păcătoşi".
56. Ei ziseră: "O, Hud, n-ai venit la noi cu un semn răsvădit şi noi
nu voim să părăsim zeii noştri la cuvîntul tău şi noi nu-ţi
credem.
57. Noi numai zicem că te-a ajuns un rău de la unul din zeii noştri".
El zise: "Eu nu îl iau pe Dumnezeu ca martor şi mărturisesc că
n-am de-a face cu idolii,
58. afară de Dumnezeu. Deci vicleniţi împotriva mea cu toţii, apoi
nu aşteptaţi.
59. Eu mă încred în Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru. Nu
este vietate pe care să n-o ţie El de chica ei. Domnul meu este
pe drumul cel drept.
60. Şi dacă vă întoarceţi, v-am adus [vestea] cu care am fost
trimis la voi. Şi va lăsa Domnul meu să vă urmeze alt popor, şi
nu-i puteţi strica nimic; Domnul meu păzeşte toate."
61. Şi cînd a venit porunca Noastră, l-am mîntuit Noi pe Hud şi pe
cei ce credeau împreună cu el din îndurarea Noastră şi i-am
mîntuit de pedeapsă cruntă.
62. Iar cei Adiţi se lepădară de semnele Domnului lor şi se
răzvrătiră împotriva trimişilor Săi şi urmară poruncii fiecărui
voinic războinic.
63. Şi le urmă în lumea aceasta blestem, iar în ziua învierii [li se va
spune]: "Oare nu au fost Adiţii necredincioşi în Domnul lor?
Oare nu [s-a spus]: departe cu Ad, poporul lui Hud?"
64. Şi la Thamud [l-am trimis] pe fratele lor Salih. El zise: "O,
poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu, să nu aveţi alt Dumnezeu
afară de El. El v-a scos la iveală din pămînt şi v-a dat locuinţa
pe el. Deci, rugaţi-l de iertare, apoi întoarceţi-vă la El. Domnul
meu este aproape şi răspunde".
65. Ei ziseră: "O, Salih, tu ai fost pentru noi nădejde înainte. Vrei
să ne opreşti ca să slujim celor cărora le-au slujit părinţii
noştri? Noi stăm foarte la îndoială cu privire la ceea ce ne-ai
poruncit".
66. El zise: "O, poporul meu, vedeţi dacă am o dovadă răsvădită
de la Domnul meu şi El mi-a dat îndurarea Sa, cine m-ar mîntui
de Dumnezeu, dacă m-aş răzvrăti împotriva Lui? Şi aşa îmi
aduceţi numai pieire.
67. Şi, o, poporul meu, această femeiuşă de cămilă a lui
Dumnezeu vă este un semn, deci daţi-i drumul să pască în ţara
lui Dumnezeu şi nu-i faceţi vreun rău, căci vă apucă pedeapsă
apropiată!"
68. Ei însă o ologiră, iar el zise: "Mai rămîneţi în locuinţele voastre
încă trei zile. Aceasta este o făgăduinţă fără minciună".
69. Şi cînd a venit porunca Noastră, l-am mîntuit, pe Salih şi pe cei
ce credeau împreună cu el, prin îndurarea Noastră, de ruşinea
zilei aceleia. Domnul tău este cel puternic, tare.
70. Şi pe cei nelegiuiţi i-a apucat strigătul şi dimineaţa zăceau ei
pe piept în locuinţele lor,
71. ca şi cînd n-ar fi fost petrecut acolo. Oare nu [s-a spus]:
"Thamud se leapădă de Domnul lor?" Oare nu [s-a spus]:
"Departe cu Thamud!"?
72. Şi veniră trimişii noştri la Avraam cu veste bună. Ei ziseră:
"Pace!" El zise: "Pace" Şi el nu întîrzie să le aducă un viţel fript.
73. Şi cînd văzu El că ei nu întinseră mîinile lor la aceasta, îi ţinu el
de străini şi se temu de ei. Ei ziseră: "Nu te teme, noi sîntem
trimişi la poporul lui Lot".
74. Şi muierea lui stătea acolo şi rîdea, iar Noi îi vestirăm pe Isaac,
iar după Isaac pe Iacov.
75. Ea zise: "O, vai mie! Să nasc şi eu sînt o babă, şi acesta, soţul
meu, este un moşneag. Acesta este un lucru minunat!"
76. Ei ziseră: "Te miri de porunca lui Dumnezeu? îndurarea lui
Dumnezeu şi binecuvîntările Sale asupra voastră, o, popor al
casei! El este lăudat, preamărit!"
77. Şi după ce i-a trecut lui Avraam frica şi a venit la el vestea cea
bună, s-a certat el cu Noi pentru poporul lui Lot. Abraam a fost
blînd, cuvios şi îndurat.
78. "O, Avraam, lasă-te de aceasta, doar a venit porunca Domnului
tău, asupra lor vine pedeapsă fără împiedicare" .
79. Şi cînd veniră trimişii Noştri la Lot, se întrista el asupra lor şi
braţul său era fără putere pentru ei şi el zise: "Aceasta este o
zi grea!"
80. Şi veni la el poporul său în grabă şi acum de'nainte făcuseră ce
e rău. El zise: "O, poporul meu, aceste fiice ale mele sînt mai
curate decît voi, deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi nu aduceţi
ruşine asupra mea întru oaspeţii mei. Oare nu este între voi un
bărbat cinstit?"
81. Ei ziseră: "Tu ştii că nu avem nevoie de fiicele tale şi ştii ce
voim noi".
82. El zise: "De aş avea putere asupra voastră, sau de m-aş
adăposti la un sprijin tare!"
83. Ei ziseră: "O, Lot, noi sîntem trimişii Domnului tău. Ei nu vor
ajunge la Tine. Deci, purcede în noaptea cea mai întunecoasă
cu gloata ta şi să nu se întoarcă cineva din voi! Numai muierea
ta, pe ea o va ajunge aceea ce-i va ajunge pe ei. Ceea ce li s-a
ameninţat [se va împlini] mîine. Oare nu este dimineaţa
aproape?"
84. Şi cînd veni porunca Noastră, am făcut ceea ce era deasupra ei
să fie dedesuptul ei şi am lăsat să ploaie asupra ei pietre de lut
ars, foarte dese, însemnate de Domnul tău, şi ea nu este în
depărtare de cei nelegiuiţi.
85. Şi la Madian [l-am trimis] pe fratele lor Şoeib. El zise: "O,
poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu; nu aveţi alt Dumnezeu afară
de El şi nu micşoraţi măsura şi greutatea. Vă văd întru bine,
dar mă tem pentru voi de pedeapsa zilei, care va cuprinde
toate.
86. Şi, o, poporul meu, daţi măsură şi greutate întreagă după
drept şi nu scurtaţi oamenii cu ceva din al lor şi nu faceţi
pagubă în ţară ca stricăcioşii.
87. Rămăşiţa lui Dumnezeu e cea mai bună pentru voi, de sînteţi
credincioşi.
88. Iar eu nu vă sînt păzitor!"
89. Ei ziseră: "O, Şoeib, îţi porunceşte rugăciunea ta ca să
lepădăm aceea ce cinsteau părinţii noştri şi ca să nu facem cu
averea noastră ce voim? Tu doar eşti cel milostiv, drept!"
90. El zise: "O, poporul meu, vedeţi dacă am o dovadă răsvădită
de la Domnul meu, şi dacă m-a îngrijit El de la Sine cu îngrijire
frumoasă, şi dacă nu voiesc să vă urmez la aceea de la care
m-am oprit, voiesc oare altceva, decît îndreptarea voastră,
întrucît pot? Ajutorul meu este numai la Dumnezeu; în El mă
încred şi la El mă întorc.
91. Şi, o, poporul meu, să nu vă împingă nătîngia voastră, ca să vi
se întîmple aceea ce i s-a întîmplat poporului lui Noe sau
poporului lui Hud, sau poporului lui Salih. Şi poporul lui Lot nu
este departe de voi.
92. Rugaţi-vă de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceţi-vă la El.
Domnul meu este îndurător, iubitor."
93. Ei ziseră: "O, Şoeib! Nu pricepem multe din cîte le vorbeşti şi
te vedem slab între noi, şi de n-ar fi gloata ta, noi te-am omorî
cu pietre şi tu nu ai avea putere asupra noastră!"
94. El zise: "O, poporul meu, are gloata mea mai mult preţ la voi
decît Dumnezeu şi-l aruncaţi cu dispreţ înapoia voastră?
Dumnezeu veghează asupra faptelor voastre.
95. Şi, o, poporul meu, faceţi ce puteţi şi eu voi face, apoi veţi şti
96. pe cine-l va ajunge o pedeapsă care-l ruşinează şi cine este
minciunos. Deci, aşteptaţi, eu aştept cu voi!"
97. Şi cînd veni porunca Noastră, îi mîntuirăm pe Şoeib şi pe cei ce
crezură împreună cu el, prin îndurarea Noastră, şi pe nelegiuiţi
i-a apucat strigătul şi dimineaţa zăceau ei pe piept în
locuinţele lor,
98. ca şi cînd s-ar fi petrecut acolo. Oare nu [s-au spus]: "Departe
cu Madian, precum a pierit şi Thamud?"
99. Şi l-am trimis pe Moise cu semnele Noastre şi cu putere
răsvădită la Faraon şi la fruntaşii săi. Şi ei urmară poruncii lui
Faraon iar porunca lui Faraon nu era cu dreptate.
100. El să meargă înaintea poporului său, în ziua învierii, şi să-i
coboare în foc! Rău de coborît e acel coborîş.
101. Să le urmeze încolo blestemul, şi în ziua învierii rău este darul
care [li] se dă.
102. Aceasta este despre vestea cetăţilor; ţi-o povestim; unele din
ele stau, altele sînt secate.
103. Şi Noi nu le făcurăm strîmbătate, ci ele înseşi îşi făcură
strîmbătate şi nu le ajutară nimic zeii lor, pe care îi chemară,
afară de Dumnezeu, cînd a venit porunca Domnului tău, şi îşi
măriră numai pieirea.
104. Astfel a fost răpirea Domnului tău, cînd a răpit El cetăţile, căci
erau nelegiuite, o răpire foarte dureroasă.
105. Întru aceasta este un semn pentru cel ce se teme de pedeapsa
de apoi. Aceasta este o zi, în care se vor aduna oamenii.
Aceasta este o zi mărturisită.
106. Şi Noi o lăsăm să întîrzie numai pînă la un termen hotărît.
107. Cînd va veni acea zi, nu va vorbi nici un suflet, fără de voia Lui;
unii din ei vor fi nenorociţi, alţii fericiţi.
108. Şi în ceea ce-i priveşte pe cei nenorociţi, ei vor veni în foc.
Acolo va fi oftat şi gemut.
109. În veci vor petrece acolo, cît vor dura cerurile şi pămîntul, doar
dacă va voi altfel Domnul tău, căci Domnul tău face ce voieşte.
110. Iar cît îi priveşte pe cei fericiţi, ei vor petrece în rai pe vecie, cît
vor dura cerurile şi pămîntul, doar dacă va voi Domnul tău
altfel. Un dar fără contenire.
111. Şi nu sta la îndoială cu privire la aceea ce cinstesc aceia; ei nu
cinstesc alta decît ceea ce au cinstit părinţii lor înaintea lor, şi
Noi le vom da partea lor fără de scurtare.
112. Şi Noi îi dădurăm lui Moise scriptura şi se certară asupra ei. Şi
de n-ar fi mers înainte un cuvînt de la Domnul tău, s-ar fi
hotărît între ei, dar acum sînt în îndoială mare asupra ei.
113. Şi Domnul lor le va răsplăti tuturor după faptele lor. El doară
ştie ce fac ci.
114. Deci, poartă-te precum ţi s-a poruncit şi [asemenea şi] cei ce
s-au căit cu tine şi nu vă răzvrătiţi; El vede ce faceţi.
115. Şi nu vă aplecaţi către cei nelegiuiţi, căci vă apucă focul şi nu
aveţi scut, afară de Dumnezeu, atunci nimenea nu vă va ajuta.
116. Şi împliniţi-vă rugăciunea la cele două sfîrşituri ale zilei şi la
întîia veghe a nopţii. Faptele cele bune le depărtează pe cele
rele. Aceasta să le fie aminte celor ce cugetă.
117. Şi fii statornic. Dumnezeu nu pierde răsplata celor drepţi.
118. Şi oare nu erau, între neamuri de'naintea voastră, oamenii
cinstiţi, ce opreau nelegiuirile pe pămînt, numai puţini, pe care
îi mîntuirăm? Însă cei nelegiuiţi trăiră mai departe în îmbuibare
şi păcătuiră.
119. Şi Dumnezeu n-ar fi nimicit cetăţile pe nedreptul, dacă
locuitorii lor s-ar fi purtat bine.
120. De ar fi voit Domnul tău, El i-ar fi făcut pe oameni un singur
popor, însă numai aceia vor înceta să se certe de care se va
îndura Domnul tău. Şi la aceasta i-a făcut El. Şi se va împlini
cuvîntul Domnului tău: "Voi să umplu iadul cu duhuri şi oameni
cu toţii!"
121. Şi tot ce ţi-am vestit despre povestea trimişilor, cu aceasta
voim să întărim inima ta, şi a venit la tine în ea adevărul şi o
îndemnare şi amintire pentru credincioşi.
122. Şi spune celor necredincioşi: "Faceţi cum puteţi şi noi facem
[aşa]: şi aşteptaţi, doar şi noi aşteptăm."
123. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele ascunse din ceruri şi de pe
pămînt şi la El se întorc toate lucrurile. Deci, slujeşte-i Lui şi
încrede-te în El, şi Domnul tău nu este nebăgător de seamă la
faptele voastre.

XII
SURA LUI IOSEF
Pace asupra lui. Din Mekka şi este cu o sută unsprezece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR.
1. ALR. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.
2. Noi am trimis-o ca un Coran arabic, poate o veţi pricepe.
3. Noi îţi vom povesti cea mai frumoasă poveste din ceea ce ţi-
am descoperit în Coranul acesta. La început, n-ai băgat-o în
seamă.
4. Cînd zise Iosef tatălui său: "O, tatăl meu, am văzut unsprezece
stele şi soarele şi luna le-am văzut, cum mi se închinau!"
5. Zise [Iacov]: "O, fiul meu, nu povesti vedenia ta fraţilor tăi, căci
vor plăsmui viclenie împotriva ta. Satana este doar un duşman
răsvădit al oamenilor.
6. Aşa te va alege Domnul tău şi te va învăţa tîlcuirea istoriilor şi
va împlini îndurare asupra ta şi asupra casei lui Iacov, cum a
împlinit-o asupra părinţilor tăi înaintea ta, Avraam şi Isaac.
Domnul tău este ştiutor, înţelept!"
7. În Iosef şi fraţii săi erau semne pentru cei ce întreabă:
8. Cînd ziseră ei: "Iosef şi fratele său sînt mai dragi tatălui nostru
decît noi, şi noi sîntem o ceată. Tatăl nostru este în rătăcire
răsvădită.
9. Omorîţi-l pe Iosef sau alungaţi-l în ţară. Va fi faţa tatălui vostru
numai a voastră şi veţi fi după depărtarea lui oameni cinstiţi".
10. Unul din ei zise: "Nu-l omorîţi pe Iosef, ci aruncaţi-l întru
adîncul fîntînei. Îl va lua apoi o caravană, de veţi face aşa."
11. Ei ziseră: "O, tatăl nostru, de ce nu ni-l încredinţezi pe Iosef,
noi doar îi sîntem prieteni!
12. Trimite-l cu noi mîine, ca să se bucure şi să se joace, noi doară
îl vom păzi!"
13. El zise: "Sînt întristat că voiţi să-l luaţi, mă tem că-l va mînca
lupul, dacă nu veţi băga de seamă".
14. Ei ziseră: "Nu-l va mînca lupul, noi doar sîntem o ceată: altfel
să ne meargă rău!
15. Şi după ce merseră cu el şi se înţeleseră să-l arunce întru
adîncul fîntînei, îi descoperirăm Noi [atunci lui Iosef]: 'Tu le vei
vesti această faptă a lor, şi ei nu [te] vor cunoaşte!"
16. Şi sară veniră la tatăl lor plîngînd.
17. Şi ziseră: "O, tatăl nostru, noi am mers ca să ne întrecem în
fugă şi l-am lăsat pe Iosef lîngă lucrurile noastre şi l-a mîncat
lupul, dar tu nu ne crezi, măcar că spunem adevărul".
18. Şi ei aduseră cămaşa sa cu sînge mincinos. El zise: "Nu, ci v-aţi
născocit ceva voi înşivă; deci, răbdare cu cuviinţă şi cerere de
ajutor împotriva veştii voastre!
19. Deci, veni o caravană şi ei trimiseră pe cel ce scoate apă şi el
slobozi în jos ciutura sa. El zise: "O, noroc! Aici este un tînăr!"
Şi ei îl ascunseră ca marfă, însă Dumnezeu ştiu ce fac ei.
20. Şi-l vîndură pentru preţ mic, pentru cîţiva dirhami, căci nu-l
preţuiau mult.
21. Şi zise cel ce l-a cumpărat, un egiptean, către muierea sa: "Fă
cinstită locuinţa sa, poate ne va fi de folos, sau îl vom primi ca
fiu!" Şi aşa îi dădurăm lui Iosef loc în ţară, ca să-l învăţăm în
tîlcuirea istoriilor. Şi Dumnezeu are putere asupra lucrului său,
şi totuşi cei mai mulţi din oameni nu o ştiu.
22. Şi cînd ajunse el la putere, i-am dat Noi lui înţelepciune şi
pricepere şi aşa le răsplătim Noi celor ce se poartă bine.
23. Şi prinse poftă la el aceea ce se află în casă şi încuie uşa şi
zise: "Vină-ncoace!" El zise: "Ferească Dumnezeu! Domnul
meu mi-a dat o locuinţă bună, celor nelegiuiţi nu le merge
bine!"
24. Şi ea avea poftă la el, şi el [asemenea] ar fi avut poftă la ea,
dacă n-ar fi văzut un semn de la Domnul său. Aşa [am făcut
Noi], pentru ca să abatem răul şi ruşinea de la el. El era unul
din servii Noştri cei curaţi.
25. Şi amîndoi alergară la uşă, iar ea rupse cămaşa lui de dinapoi
şi amîndoi întîlniră pe domnul lor lîngă uşă. Ea spuse: "Care
este răsplata pentru cel ce voieşte rău familiei tale? Temniţă
sau pedeapsă dureroasă?"
26. El zise: "Ea avea poftă după mine!" Atunci mărturisi un martor
din familia ei: "De este ruptă cămaşa sa de'nainte, atunci a
spus ea adevărul şi el este mincinos.
27. Dacă însă este ruptă cămaşa sa de'napoi, atunci spune ea
minciună, iar el spune adevărul."
28. Şi cînd a văzut cămaşa sa ruptă de'napoi, zise el: "Acesta este
unul din vicleşugurile voastre; doar vicleşugul vostru este
mare.
29. Iosef, întoarce-te de la aceasta, iar tu [muiere] roagă-te de
iertare pentru vina ta; tu ai păcătuit".
30. Şi ziseră muierile în cetate: "Soţia celui puternic a purtat poftă
după băiatul ei. El i-a aprins dragostea. Noi o vedem în rătăcire
răsvădită!"
31. Şi cînd auzi ea de pizma lor, trimise ea la ele şi le pregăti un
ospăţ şi dădu fiecăreia din ele un cuţit şi zise [lui Iosef]: "Ieşi
afară la ele!" Şi cînd îl văzură, îl preamăriră şi-şi tăiară mîinile
şi ziseră: "Doamne fereşte, acesta nu e om, acesta e un înger
cinstit!"
32. Ea zise: "Şi acesta este cel pentru care mă certaţi; eu am dus
poftă după el, însă el s-a apărat; şi dacă nu va face ce-i voi
porunci, să fie aruncat în temniţă şi să fie batjocorit!"
33. El zise: "Doamne, temniţa îmi e mai dragă decît aceea la ce
mă cheamă, şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor,
mă voi purta copilăreşte cu ele şi voi fi ca un prost".
34. Şi-l ascultă Domnul său şi depărta de la el vicleşugul lor. El
doar aude, ştie.
35. Atunci le plăcu lor, după ce văzură semnele [nevinovăţiei sale],
să-l puie în temniţă pînă la un timp.
36. Şi cu el împreună veniră doi tineri în temniţă. Unul din ei zise:
"Eu m-am văzut storcînd vin". Iar celălalt zise: "Eu m-am văzut
purtînd deasupra capului meu pîine, din care mîncau păsările.
Vesteşte-ne tîlcuirea de la aceasta. Vedem că eşti cinstit".
37. El zise: "Nici nu va fi adusă mîncarea cu care sînteţi îngrijiţi, şi
eu voi vesti tîlcuirea de la ceea ce a venit înainte la voi.
Aceasta este ceva din ceea ce m-a învăţat Domnul meu. Eu am
părăsit legea poporului ce nu crede în Dumnezeu şi se leapădă
de lumea de apoi.
38. Şi eu urmez legea părinţilor mei Avraam, Isaac şi Iacov. Nu ne
este iertat să facem tovarăşi lui Dumnezeu. Aceasta este de la
îndurarea lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra oamenilor,
însă cei mai mulţi oameni sînt nemulţumitori.
39. O, voi, tovarăşii mei de temniţă, oare domnii împăraţi sînt mai
buni decît Dumnezeu cel singur stăpînitor?
40. Afară de Lui, nu vă închinaţi voi decît numai la numiri pe care
le-aţi născocit voi şi părinţii voştri şi la care Dumnezeu nu v-a
dat împuternicire. Judecata este numai a lui Dumnezeu. El a
poruncit ca să-i slujiţi numai Lui. Aceasta este credinţa cea
adevărată, însă cei mai mulţi oameni nu o ştiu.
41. O, voi, tovarăşii mei de temniţă, în ce-l priveşte pe unul din
voi, acela va da de băut Domnului său vin, iar în ce-l priveşte
pe celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mînca din capul
său. [Aşa] este hotărîtă treaba, pentru care mi-aţi cerut sfat".
42. Şi el zise către acela din ei despre care credea că va fi slobozit:
"Adă-ţi aminte de mine la Domnul tău". Satan însă îl lăsă să
uite amintirea Domnului său şi el rămase în temniţă cîţiva ani.
43. Şi zise regele: "Am văzut şapte vaci grase, pe care le-au
mîncat şapte uscate şi şapte spice verzi şi altele [şapte]
uscate. O, voi, fruntaşilor, învăţaţi-mă despre vedenia mea,
dacă puteţi tîlcui vedenia!"
44. Ei ziseră: "Năluciri de visuri sînt acestea şi noi nu ştim nimica
despre tîlcuirea visurilor".
45. Şi zise cel ce fu slobozit dintre amîndoi, căci îşi aduse aminte
după un timp: "Eu voi să vă vestesc tîlcuirea sa, deci trimiteţi-
mă!"
46. "Iosef, o, tu, iubitorule de adevăr, învaţă-ne despre cele şapte
vaci grase, pe care le-au mîncat şapte uscate, şi despre cele
şapte spice verzi şi celelalte uscate, ca să mă întorc la oameni,
pentru ca ei să o ştie"!
47. El zise: "Veţi semăna şapte ani ca de obicei şi ceea ce veţi
secera să lăsaţi în spicele sale, afară de puţin din care veţi
mînca.
48. Apoi vor veni după aceea şapte [ani] aspri, care vor mînca
ceea ce aţi strîns înainte, afară de puţin din ceea ce aţi
păstrat.
49. Apoi va veni după aceea un an în care vor avea oamenii ploaie
şi vor stoarce [strugurii]".
50. Şi zise regele: "Aduceţi-mi-l!" Şi cînd veni solul la el, zise el:
"Întoarce-te la Domnul tău şi întreabă ce aveau de gînd
muierile care îşi tăiară mîinile? Domnul meu doară cunoaşte
viclenia lor".
51. El zise: "Ce aţi avut de scop, cînd purtarăţi pofta după Iosef?"
Ele ziseră: "Doamne fereşte, nu ştim nimic rău de el!" Zise
muierea celui puternic: "Acum s-a descoperit adevărul; eu am
purtat poftă după el, însă el este unul din cei drepţi".
52. "Aceasta [zise Iosef], ca să ştie [Domnul meu] că nu l-am în-
şelat, cînd nu era de faţă, şi că Dumnezeu ocîrmuieşte vi-
cleşugul înşelătorilor.
53. Şi nu eu însumi mă dezvinuiesc; sufletul este plecat spre rău,
doar dacă se-ndură Domnul meu, căci Domnul meu este
iertător, îndurător".
54. Şi zise regele: "Aduceţi-mi-l, eu îl doresc pentru mine!" Şi după
ce a vorbit cu el, zise: "De astăzi eşti la noi cu putere şi
încredere!"
55. El zise: "Pune-mă asupra hambarelor ţării; eu sînt păzitor
înţelept!"
56. Aşa dădurăm un loc lui Iosef în ţară, să locuiască unde voieşte.
Noi îl atingem cu îndurarea Noastră pe cine voim şi lăsăm să
piară răsplata celor ce se poartă bine.
57. Iar răsplata lumii de apoi este mai bună pentru cei ce cred şi
se tem de Dumnezeu.
58. Şi veniră fraţii lui Iosef şi intrară la el şi el îi cunoscu, ei însă
nu-l cunoscură.
59. Şi după ce i-a îngrijit cu cele trebuincioase, le zise: "Aduceţi-mi
pe fratele vostru de la tatăl vostru; oare nu vedeţi că eu dau
măsură [plină] şi că eu sînt cel mai bun primitor de oaspeţi?
60. Iar de nu-l veţi aduce, să nu aveţi măsură de la mine şi să nu-
mi vă apropiaţi!"
61. Ei ziseră: "Noi îl vom cere de la tatăl său, noi vom face-o".
62. El zise băieţilor săi: "Puneţi banii lor în sarcinile lor; poate o vor
cunoaşte-o ei, cînd vor veni înapoi la familiile lor, şi poate se
vor întoarce".
63. Şi cînd se întoarseră la părintele lor, ziseră: "O, tatăl nostru,
nouă nu ne este oprită măsura, deci, trimite cu noi pe fratele
nostru, ca să căpătăm măsura, şi noi îl vom păzi!"
64. El zise: "Pot să vi-l încredinţez altfel de cum vi l-am încredinţat
înainte pe fratele lui? Dumnezeu este cel mai bun păzitor şi
atotîndurător".
65. Şi cînd deschiseră sarcinile lor, aflară banii lor, că s-au întors la
ei. Ziseră: "O, tatăl nostru, ce dorim mai mult? Banii noştri s-au
întors la noi, deci, vom cumpăra pîine pentru gloata noastră şi
vom păzi pe fratele nostru şi vom mai lua o sarcină de cămilă;
aceasta este o măsură uşoară!"
66. El zise: "Nu-l voi trimite cu voi pînă ce nu-mi veţi jurui înaintea
lui Dumnezeu că mi-l veţi aduce dacă nu veţi fi
închişidimprejur". Şi după ce-i juruiră, zise el: "Dumnezeu e
chizeş pentru ceea ce am vorbit noi!"
67. Şi el zise: "O, fiii mei, nu intraţi prin o singură poartă, ci intraţi
prin felurite porţi. Şi eu nu vă pot ajuta împotriva lui Dumnezeu
nimic. Judecata e numai a lui Dumnezeu; în El mă încred şi în
El să se încreadă cei ce se încred".
68. Şi după ce intrară cum le poruncise tatăl lor, nu le ajută
aceasta nimic împotriva lui Dumnezeu, ci numai că s-a împlinit
o dorinţă a sufletului lui Iacov. El avea doar înţelepciunea, cu
care l-am învăţat Noi; şi totuşi cei mulţi din oameni nu o ştiu.
69. Şi după ce intrară ei la Iosef, îl primi el pe fratele său la sine. El
zise: "Eu sînt fratele tău, deci nu te scîrbi de ceea ce au făcut
ei!"
70. Şi după ce i-a înzestrat cu cele de nevoie, puse el paharul în
tarniţa de cămilă a fratelui său. Atunci strigă un vestitor: "O,
voi, călătorilor, voi sînteţi tîlhari!"
71. Ei ziseră întorcîndu-se la dînşii: "Ce căutaţi?"
72. Ei ziseră: "Căutăm paharul regelui şi cine-l va aduce iarăşi va
primi o sarcină de cămilă, şi eu mă pun chizeş pentru
aceasta!"
73. El ziseră: "Pe Dumnezeu, voi ştiţi că n-am venit să facem
daună în ţară şi nu sîntem tîlhari!"
74. Ei ziseră: "Şi ce să fie răsplata lui, dacă sînteţi mincinoşi?"
75. Ei ziseră: "Răsplata celui la care se va găsi în tarniţa sa să fie
că el însuşi să fie ca răsplată; astfel le răsplătim noi celor
nelegiuiţi!"
76. Şi el începu cu sacele lor înaintea sacului fratelui său, apoi îl
scoase din sacul fratelui său. Astfel l-am învăţat Noi vicleşugul
pe Iosef. Nu i-ar fi fost iertat legea regelui, să-l prindă pe
fratele său, dacă n-ar fi voit Dumnezeu. Noi îl înălţăm cu trepte
pe cine voim şi peste toţi cei ce ştiu este El ştiutor.
77. Ei ziseră: "Dacă a furat, atunci fratele său a furat înaintea sa".
Iosef însă ţinea aceasta la sine ascuns şi nu le-o descoperi. El
zise: "Sînteţi în stare rea şi Dumnezeu ştie ce vorbiţi".
78. Ei ziseră: "O, puternice, el are un tată moşneag bătrîn; ia pe
unul din noi în locul său; vedem că eşti un binefăcător!"
79. El zise: "Doamne fereşte, ca să prindem pe altul decît pe acela
la care am aflat lucrul nostru; de altfel am fi nelegiuţi!"
80. Şi după ce deznădăjduiră în el, se duseră o parte, ca să se
sfătuiască; zise cel mai mare din ei: "Oare nu ştiţi voi că tatăl
vostru a luat juruinţă de la voi înaintea lui Dumnezeu şi cum de
rău v-aţi purtat înainte cu Iosef? Nu voi părăsi ţara pînă nu-mi
va da voie tatăl meu sau va judeca pentru mine Dumnezeu; El
este cel mai bun judecător.
81. Întoarceţi-vă la tatăl vostru şi ziceţi: "O, tatăl nostru, fiul tău a
furat şi noi mărturisim numai ceea ce ştim şi nu ne putem păzi
de cele ascunse.
82. Întreabă numai cetatea în care am fost şi caravana cu care am
venit, căci noi vorbim adevărul!"
83. El zise: "Nu, ci v-aţi născocit ceva înşivă; deci, răbdare
cuviincioasă! Poate Dumnezeu mi-i va aduce pe amîndoi; El
este cei ştiutor, înţelept!"
84. Şi el se întoarse de la ei şi zise: "Durerea mea asupra lui Iosef!"
Şi se făcură ochii săi albi de scîrbă şi el era mîhnit.
85. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, nu vei înceta să cugeti la Iosef pînă
nu te vei îmbolnăvi şi vei muri!"
86. El zise: "Eu îmi plîng scîrba şi mîhnirea mea la Dumnezeu şi eu
ştiu despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi voi.
87. O, fiii mei, purcedeţi şi căutaţi veste despre Iosef şi fratele său
şi nu deznădăjduiţi în duhul lui Dumnezeu, căci în duhul lui
Dumnezeu deznădăjduiesc numai necredincioşii".
88. Şi cînd intrară ei la el, ziseră: "O, puternice, ne-a atins pe noi şi
pe gloata noastră nevoia şi am adus numai bani puţini, deci
dă-ne măsură bună şi fă cu noi milostenie; Dumnezeu doar le
răsplăteşte celor miluitori".
89. El zise: "Ştiţi ce aţi făcut lui Iosef şi fratelui său întru prostia
voastră?"
90. Ei ziseră: "Oare eşti tu Iosef?" El zise: "Eu sînt Iosef şi acesta
este fratele meu. Dumnezeu nu pierde răsplata celor ce se
poartă bine!"
91. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, te-a ales Dumnezeu înaintea noastră
şi noi sîntem păcătoşi!"
92. El zise: "Să nu vie certare asupra voastră astăzi; Dumnezeu să
vă ierte; El este cel mai îndurat îndurător.
93. Luaţi această cămaşă şi o puneţi pe faţa tatălui meu, şi el va
vedea şi aduceţi-mi întreagă gloata voastră".
94. Şi cînd a pornit caravana, zise tatăl lor: „Eu simţesc mirosul lui
Iosef, chiar dacă-mi spuneţi că aiurez."
95. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, tu eşti în rătăcirea ta de'nainte!"
96. Şi cînd veni binevestitorul, o puse pe faţa sa şi el văzu iarăşi.
97. El zise: "Oare nu v-am spus că eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce
voi nu ştiţi?"

98. Ei ziseră: "O, tatăl nostru, iartă-ne greşeala noastră, noi am


fost păcătoşi".
99. El zise: "Voi să-l rog de iertare pentru voi pe Domnul meu; El
este iertător, îndurător" .
100. Şi cînd intrară la Iosef, primi el la sine pe părinţii săi şi zise:
"Intraţi în Egipet, dacă voieşte Dumnezeu, cu siguranţă!"
101. Şi el îi înălţă pe părinţii săi pe tron şi ei se prosternară înaintea
lui, închinîndu-se. Şi el zise: "O, tatăl meu, acesta este tîlcul
vedeniei mele de'nainte. Acum a făcut-o Dumnezeu adevărată
şi mi-a făcut bine, cînd m-a scos din temniţă şi v-a adus pe voi
din pustietate, după ce Satan a băgat ceartă între mine şi fraţii
mei. Domnul meu este îndurător cu cine voieşte. El este cel
ştiutor, înţelept.
102. Doamne, Tu mi-ai dat stăpînire şi m-ai învăţat tîlcul celor
întîmplate. Făcătorule al cerurilor şi al pămîntului, Tu eşti
scutul meu, în lumea de acum şi cea de apoi. Lasă-mă să mă
petrec ca moslem şi împreună-mă cu cei drepţi".
103. Aceasta este o veste ascunsă pe care ţi-o descoperim. Tu n-ai
fost la ei, cînd se adunară şi vicleniră. Şi cei mai mulţi oameni,
orişicît ai dori-o, nu cred.
104. Şi tu nici să nu ceri de la ei răsplată pentru aceasta: aceasta
este numai o îndemnare pentru făpturi.
105. Şi cîte semne sînt în ceruri şi pe pămînt, şi ei trec pe lîngă ele
şi se întorc de la ele.
106. Şi mulţi din ei nu cred în Dumnezeu, măcar că nu-i fac
tovarăşi.
107. Oare nu cred ei că va veni asupra lor ziua judecăţii de apoi cu
pedeapsa lui Dumnezeu şi va veni ora pe neaşteptate, fără ca
s-o ştie?
108. Spune: "Acesta este drumul meu; eu strig către Dumnezeu pe
temeiul unei dovezi, eu şi cei ce-mi urmează. Mărire lui
Dumnezeu, şi eu nu sînt idolatru!"
109. Şi înaintea ta am trimis Noi bărbaţi din locuitorii cetăţilor,
cărora le-am dat descoperiri; oare nu voiesc ei să călătorească
prin ţară şi să vadă cum a fost sfîrşitul înaintaşilor lor? Însă
locuinţa din lumea de apoi este mai bună pentru cei temători
de Dumnezeu. Oare nu o pricepeţi?
110. Abia cînd au deznădăjduit trimişii şi au crezut că li s-au spus
minciuni, le-a venit ajutorul Nostru. Şi Noi îl mîntuirăm pe cine
voirăm şi pedeapsa Noastră nu s-a întors de la poporul
nelegiuiţilor.
111. În istoria lor este o pildă pentru cei pricepuţi. Nu este el o
poveste născocită, ci el întăreşte ceea ce a fost înaintea lui şi
este o tîlcuire pentru toate lucrurile şi o ocîrmuire şi îndurare
pentru poporul credincioşilor.

XIII
SURA TUNETULUI
Din Mekka şi este cu patruzeci şi trei de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR.
1. ALMR. Acestea sînt semnele cărţii; şi ce ţi s-a trimis de la
Domnul tău este adevăr, şi totuşi cei mai mulţi din oameni nu
cred.
2. Dumnezeu este cel ce a ridicat cerurile fără stîlpi, pe care i-aţi
vedea; apoi s-a aşezat pe tron şi a silit la muncă soarele şi
luna. Totul grăbeşte la un termen hotărît. El cîrmuieşte toate,
tîlcuieşte semnele. Poate credeţi într-o întîlnire cu Domnul
vostru.
3. Şi El este cel ce întinde pămîntul şi pune pe el [munţi] bine
întemeiaţi şi rîuri şi din toate rodurile a pus pe el două feluri; El
lasă ca noaptea să acopere ziua; în aceasta sînt semne pentru
cei ce cugetă.
4. Şi pe pămînt sînt învecinate bucăţi şi grădini de struguri,
seminţe şi fenici, cîte mai multe şi cîte unul dintr-o rădăcină.
Adăpate sînt de o singură apă şi totuşi am făcut-o Noi una mai
bună decît alta pentru mîncare. Întru aceasta sînt semne
pentru poporul înţelept.
5. Şi dacă te minunezi, minunat este cuvîntul lor: "De vom fi colb,
să fim făcuţi din nou?"
6. Aceştia sînt care se leapădă de Domnul lor, aceştia, asupra
căror gîturi vor fi jugurile. Aceştia vor fi tovarăşii focului şi
bucăţi acolo vor petrece în veci.
7. Şi ei îţi vor porunci să grăbeşti răul înaintea binelui. Dar şi
înaintea lor au fost pilde şi Domnul tău este plin de iertare faţă
de oameni, deşi au păcate; şi Domnul tău este aspru la
pedeapsă.
8. Şi cei necredincioşi zic: "De ce nu s-a trimis asupra lui un semn
de la Domnul lui?" Tu eşti un îndemnător şi fiecare popor are
un cîrmuitor.
9. Dumnezeu ştie ce poartă fiecare muiere şi cu cît se îngustează
şi se lărgesc pîntecele. Şi tot lucrul are la El măsură.
10. El, ştiutorul celor ascunse şi descoperite. El, cel mare, prea
înalt!
11. Pentru El este totuna care dintre voi ascunde cuvîntul Său şi
care îl descoperă, şi care se ascunde noaptea şi se arată ziua.
12. Fiecare are îngeri, care se schimbă înaintea sa şi înapoia sa şi
care îl păzesc după porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu nu
schimbă faţă de un popor, pînă ce nu schimbă ei ceva întru
sufletele lor, şi dacă voieşte Dumnezeu răul unui popor,
nimenea nu-i poate feri, şi afară de El n-au ei scut.
13. El este cel care va lăsa să vedeţi fulgerul cu frică, şi cu poftă şi
scoate nouri grei.
14. Şi îl preamăreşte cu laudă tunetul şi îngerii de frică înaintea
Lui. Şi trimite trăsnetele Sale şi nimereşte pe cine voieşte, pe
cînd ei se ceartă asupra lui Dumnezeu şi el este cel
atotputernic.
15. Lui i se cuvine rugăciunea după drept, şi aceia pe care îi
cheamă ei, afară de El, nu le răspund nimic; doar că sînt ca şi
acela care întinde mîinile sale spre apă, ca să ajungă gura sa,
deşi nu-l ajunge. Rugăciunea necredincioşilor este numai în
rătăcire.
16. Şi înaintea lui Dumnezeu se prosternă ceea ce este în ceruri şi
pe pămînt, cu voie şi fără voie, chiar umbra lor dimineaţa şi
seara.
17. Spune: "Cine este Domnul cerurilor şi al pămîntului?" Spune:
"Dumnezeu!" Spune: "V-aţi luat scuturi, afară de El, care nu-şi
pot sie nici folosi nici strica?" Spune: "Este asemenea cel orb şi
cel ce vede? Sau este asemenea întunericul şi lumina? Sau i-au
pus lui Dumnezeu tovarăşi, care au făcut precum a făcut El,
încît li se pare asemenea făptura lor?" Spune: "Dumnezeu este
făcătorul tuturor lucrurilor; El e cel singur, cel atotputernic".
18. El trimite din cer apă şi curg pîraiele după puterea lor şi rîul
duce spumă umflată; şi asemenea spumă se face din ceea ce
se topeşte în foc cu poftă după podoabe sau vase. Astfel arată
Dumnezeu adevărul şi rătăcirea. Iar în ce priveşte spuma, se
trece ca bulbucii, iar ceea ce foloseşte omului, rămîne pe
pămînt; aşa face Dumnezeu pilde. Pentru cei ce ascultă de
Domnul lor, este binele, iar pentru cei ce n-ascultă - chiar dacă
ar avea tot ce este pe pămînt şi înc-odată pe atîta, nu s-ar
putea răscumpăra cu aceasta. Rea este socoteala; locuinţa lor
este iadul, un pat rău!"
19. Şi oare acela care ştie că aceea ce ţi s-a trimis de Domnul tău
este adevăr să fie ca orbul? Numai cei pricepuţi se lasă
îndemnaţi,
20. aceia care împlinesc legămîntul lui Dumnezeu şi nu frîng
învoiala Sa
21. şi aceia care împreună ce a poruncit Dumnezeu să se
împreune şi care se tem de Domnul lor şi au frică de răul
socotirii,
22. şi care sînt statornici la pofta după faţa Domnului lor şi
împlinesc rugăciunea şi dau milostenii din ceea cu ce i-am
îngrijit Noi, într-ascuns şi pe faţă, şi resping răul prin bine,
pentru aceştia este răsplata locuinţei,
23. grădinile Edenului, în care vor intra cu cei drepţi din părinţii lor
şi muierile lor şi copiii lor; şi îngerii vor intra la ei din toate
porţile [zicînd]:
24. "Pace vouă, că aţi fost statornici"; frumoasă este răsplata
locuinţei!
25. Iar cei ce frîng legămîntul lui Dumnezeu, după ce au intrat în
învoiala Sa, şi rup ceea ce a poruncit Dumnezeu să se
împreune şi fac daună pe pămînt, pentru ei este blestem şi
locuinţă rea.
26. Dumnezeu îngrijeşte cu prisosinţă pe cine voieşte şi este cu
măsură. Şi ei se bucură de viaţa lumii şi viaţa lumii nu este
nimic alta faţă de cea de apoi decît numai o folosinţă.
27. Cei necerdincioşi zic: "De ce nu s-a trimis asupra lui un semn
de la Domnul Său?" Spune: "Dumnezeu lasă să rătăcească pe
cine voieşte şi-l ocîrmuieşte la bine pe cel ce se pocăieşte,
28. pe cei ce cred şi ale căror inimi sînt liniştite întru amintirea lui
Dumnezeu. Oare întru amintirea lui Dumnezeu să nu fie
liniştite inimile? Cei ce cred şi sînt drepţi, pentru ei este
mîntuire şi întoarcere bună."
29. Aşa te-am trimis Noi la un popor, înaintea căruia au fost [alte]
popoare, ca să le citeşti ceea ce ţi-am descoperit Noi, însă ei
cred în cel îndurat. Spune: "El este Domnul meu şi nu este
Dumnezeu afară de El. În El mă încred şi la El este întoarcerea
mea".
30. Şi de ar fi un Coran cu care să pot muta munţii, sau se poate
cu el sfîşia pămîntul sau se pot face morţii să vorbească... Însă
a lui Dumnezeu este toată porunca. Şi oare nu ştiu credincioşii
că, dacă ar voi Dumnezeu, ar ocîrmui bine pe toţi oamenii?
31. Şi nu va înceta nenorocirea să-i ajungă pe cei necredincioşi
pentru faptele lor, sau să se sălăşluiască aproape de locuinţele
lor, pînă ce se va împlini ameninţarea lui Dumnezeu. Doar
Dumnezeu nu calcă făgăduinţa.
32. Şi înaintea ta fură luaţi în rîs trimişii şi Eu am avut răbdare cu
cei necredincioşi. Apoi i-am apucat şi cum a fost pedeapsa
mea!
33. Şi cine stă asupra fiecărui suflet, [ca să scrie] ce face? Şi totuşi
dau ei tovarăşi lui Dumnezeu! Spune: "Numiţi-i!" Sau voiţi să-i
vestiţi ceva, ce nu cunoaşte El pe pămînt? Sau nu sînt numai
vorbe deşarte? Însă celor necredincioşi li s-a împodobit viclenia
şi ei s-au abătut de la drum. Pe cine-l lasă Dumnezeu să
rătăcească, acela n-are ocîrmuitor.
34. Pentru ei este pedeapsă în viaţa lumii, însă pedeapsa din viaţa
de apoi este mai grea şi ei n-au apărător afară de Dumnezeu.
35. Pilda grădinii, care s-a făgăduit celor ce se tem de Dumnezeu;
sub ea curg rîuri, veşnică este mîncarea şi umbra ei. Aceasta
este răsplata celor ce se tem de Dumnezeu, iar răsplata
necredincioşilor este focul.
36. Iar aceia cărora le-am dat scriptura se bucură de ceea ce ţi s-a
trimis. Însă este o ceată care se leapădă de o parte din
aceasta. Spune: "Mi s-a poruncit să-i servesc lui Dumnezeu şi
să nu-i fac tovarăşi. Lui mă rog şi El este întoarcerea mea!"
37. Aşa l-am trimis Noi pe el ca o orînduială în limba arabă. Şi dacă
urmezi poftele lor, după ce a venit la tine ştiinţă, nu vei afla la
Dumnezeu nici scut, nici apărător.
38. Noi am trimis acum înaintea ta trimişi şi le-am dat muieri şi
urmaşi. Însă nici un trimis nu putea face un semn fără voia lui
Dumnezeu. Fiecare timp are scriptura sa.
39. Dumnezeu şterge sau întăreşte ce voieşte şi la El este maica
scripturii.
40. Şi ori de-ţi arătăm o parte din ceea ce le-am ameninţat sau te
primim Ia Noi, tu eşti îndatorit la propovăduire şi Noi la
socotire.
41. Oare nu văd ei că vom veni în ţară, ca s-o micşorăm la hotare?
Şi Dumnezeu judecă şi nimeni nu poate împiedica judecata Sa
şi El este repede la socoteală.
42. Şi au viclenit acum înaintaşii, însă la Dumnezeu este toată
viclenia. El ştie ce face tot sufletul. Şi necredincioşii vor
cunoaşte a cui este răsplata locuinţei.
43. Şi cei necredincioşi zic: "Tu nu eşti trimis". Spune: "Îmi ajunge
ca martor Dumnezeu între mine şi voi, şi orişicine are
cunoştinţă de scriptură!"

XIV
SURA LUI AVRAAM
Pace peste el. Din Mekka şi este cu cincizeci şi două de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALR. Cartea - ţi-am trimis-o Noi ţie, ca să scoţi oamenii de la
întuneric la lumină, cu voia Domnului lor, pe calea celui
puternic preamărit.
2. Dumnezeu este acela ale căruia sînt cele din ceruri şi de pe
pămînt şi vai de cei necredincioşi pentru pedeapsa cea aspră.
3. Cei ce iubesc viaţa lumii mai mult decît cea de apoi şi abat [pe
altul] de la drumul lui Dumnezeu şi caută să-l facă strîmb,
aceia sînt în rătăcire adîncă.
4. Noi n-am trimis vreun trimis decît cu limba poporului său, ca să
le facă vădită [descoperirea]. Însă Dumnezeu lasă să
rătăcească pe cine voieşte şi ocîrmuieşte pe cine voieşte; El e
cel puternic, înţelept.
5. Noi l-am trimis acum pe Moise cu semnele Noastre, [zicînd]:
"Scoate poporul tău de la întuneric la lumină şi aminteşte-le
zilele lui Dumnezeu!" Întru acestea sînt semne pentru toţi cei
statornici, mulţumitori.
6. Şi [adă-ţi aminte], cînd zise Moise poporului său: "Aduceţi-vă
aminte de mila lui Dumnezeu asupra voastră, cînd v-a mîntuit
de poporul lui Faraon, care v-au cercetat cu pedeapsă rea şi au
junghiat fiii voştri şi au lăsat să trăiască fiicele voastre!" Şi
întru aceasta a fost mare ispită de la Domnul vostru.
7. Şi cînd vesti Domnul vostru: "Dacă veţi fi mulţumitori, vă voi
înmulţi, iar de veţi fi necredincioşi, pedeapsa mea va fi aspră".
8. Şi zise Moise: "Şi dacă sînteţi necredincioşi voi şi toţi cei de pe
pămînt, Dumnezeu este bogat şi vrednic de laudă!"
9. N-a venit la voi vestea înaintaşilor voştri, a poporului lui Noe şi
a lui Ad şi a lui Thamud,
10. şi a celor după ei? Pe aceştia nimenea nu-i cunoaşte, afară de
Dumnezeu. La ei veniră trimişii lor cu semne vădite, însă ei
băgară mîinile în gură şi ziseră: "Noi nu credem în trimiterea
voastră şi sîntem în mare îndoială despre aceea la care ne
chemaţi".
11. Ziseră trimişii lor: "Este oare o îndoială în Dumnezeu, făcătorul
cerurilor şi al pămîntului? El vă cheamă ca să vă ierte păcatele
şi să întîrzie cu voi pînă la un termen hotărît".
12. Ei ziseră: "Voi sînteţi doar numai oameni ca şi noi. Voi voiţi să
ne abateţi de la ceea ce cinsteau părinţii noştri. Aduceţi-ne
semn de putere vădită!"
13. Ziseră trimişii către ei: "Noi sîntem numai oameni ca şi voi,
însă Dumnezeu este îndurător către cine voieşte dintre robii
săi şi nu este treaba noastră să vă aducem semn de putere,
14. doar numai cu voia lui Dumnezeu şi în Dumnezeu, să se
încreadă cei credincioşi.
15. Şi de ce să nu ne încredem în Dumnezeu, după ce a dres El
drumurile noastre? Însă noi voim să răbdăm, orişice durere ne-
aţi face. Şi în Dumnezeu să se încreadă cei ce cred!"
16. Şi ziseră cei credincioşi către trimişii lor: "Noi vă vom alunga
din ţara noastră sau vă veţi întoarce la legea noastră!" Şi le
descoperi lor Domnul lor: "Noi îi vom nimici pe cei nelegiuiţi
17. şi vă vom lăsa să locuiţi pămîntul în locul lor. Aceasta pentru
acela care se teme de locul Meu şi se teme de ameninţarea
Mea".
18. Şi ei cerură ajutor şi fură umiliţi toţi răzvrătiţii nătîngi.
19. Înaintea lui este iadul şi adăpat să fie el cu apă de puhoi.
20. El s-o sorbească şi să n-o poată trece prin gît şi să vie la el
moartea din toate părţile şi el să nu poată muri şi înaintea lui
să fie pedeapsă grea.
21. Pilda celor ce nu cred în Domnul lor este: "Faptele lor sînt ca şi
cenuşa, în care suflă vîntul cu putere, într-o zi furtunoasă.
Ceea ce au făcut, să nu le folosească. Aceasta este rătăcire
adîncă".
22. Oare nu vezi că Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul în
adevăr? De ar voi, v-ar îndepărta şi ar aduce o făptură nouă.
23. Şi aceasta nu e greu pentru Dumnezeu.
24. Şi înaintea lui Dumnezeu vor ieşi cu toţii şi vor zice cei slabi
către cei îngîmfaţi: "Noi v-am urmat; nu voiţi să luaţi o parte
din pedeapsa lui Dumnezeu în locul nostru?"
25. Ei vor zice: "De ne-ar fi ocîrmuit Dumnezeu, v-am fi ocîrmuit şi
pe voi. Acum ne e totuna, ori ne purtăm cu mîhnire sau
răbdare; nu este pentru noi scăpare".
26. Şi va zice Satan, după ce va fi făcută judecata: "Dumnezeu v-a
făgăduit o făgăduinţă adevărată. Şi eu v-am făgăduit, însă v-
am înşelat. Dar n-am putere asupra voastră".
27. Eu numai v-am chemat şi voi mi-aţi răspuns; deci, nu mă
învinuiţi, ci învinuiţi-vă înşivă. Eu nu vă pot ajuta şi voi nu-mi
puteţi ajuta. Eu mă lepăd, că m-aţi făcut asemenea [lui
Dumnezeu] înainte!" Pentru cei păcătoşi este pedeapsă
dureroasă.
28. Iar cei ce cred şi fac bine vor fi duşi în grădini pătrunse cu rîuri
pe de desupt; acolo vor petrece în veci, cu voia Domnului lor.
Binecuvîntarea lor va fi acolo: "Pace!"
29. Nu vezi cu ce aseamănă Dumnezeu un cuvînt bun? Cu un pom
bun a cărui rădăcină este puternică, iar ramurile lui sînt în cer.
30. El dă mîncarea sa la tot timpul cu voia Domnului său. Şi
Dumnezeu face pildele pentru oameni, ca să se lase
îndemnaţi.
31. Şi pilda unui cuvînt rău este ca un pom rău smuls din pămînt,
pentru că n-are putere.
32. Dumnezeu îi va întări pe cei credincioşi, prin cuvîntul întăritor,
în viaţa lumii şi cea de apoi; iar pe cei nelegiuiţi Dumnezeu îi
duce în rătăcire şi Dumnezeu face ce voieşte.
33. Nu i-ai văzut pe cei ce au schimbat îndurarea lui Dumnezeu cu
necredinţa şi au dus poporul lor în casa pieirii,
34. în iad? Să ardă acolo şi rea este locuinţa!
35. Şi ei puseră lui Dumnezeu semeni, ca să ducă în rătăcire de la
drumul Său. Spune: "Veseliţi-vă; drumul vostru e spre foc!"
36. Spune robilor mei, care sînt credincioşi, să împlinească
rugăciunea şi să dăruiască din ceea ce au fost îngrijiţi, pe
ascuns şi pe faţă, pînă va veni ziua în care nu va fi negoţ, nici
prietenie.
37. Dumnezeu este cel ce a făcut cerurile şi pămîntul şi a trimis
din ceruri apa şi scoate prin ea roduri vouă spre nutreţ. El va
dat în stăpînire corăbii, ca să pătrundă marea la porunca Sa, şi
v-a dat în stăpînire rîurile şi v-a dat în stăpînire soarele şi luna,
amîndouă grăbind cu sîrguinţă, şi v-a dat în stăpînire noaptea
şi ziua. Şi El vă dă de toate cîte le cereţi de la El, şi de aţi
număra îndurările lui Dumnezeu, nu le-aţi putea socoti. Omul
este nelegiuit, necredincios.
38. Şi cînd a zis Avraam: "Doamne, fă această ţară sigură şi
întoarce-mă pe mine şi pe copiii mei de la slujba idolilor.
39. Doamne, ei au dus în rătăcire pe mulţi oameni, însă cel ce-mi
urmează acela este al meu, iar nu cel ce se răzvrăteşte faţă de
mine. Tu doar eşti iertător, îndurător.
40. Doamne, eu am sălăşluit o parte din urmaşii mei, într-o vale
neroditoare, lîngă casa Ta cea sfîntă. Doamne, de ar împlini ei
rugăciunea. De-i umple inimile oamenilor cu dragoste către
aceasta şi îngrijeşte-i cu roduri, poate vor fi mulţumitori.
41. Doamne, Tu ştii ce ascundem şi ce descoperim şi nimic nu este
ascuns înaintea lui Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Mărire lui
Dumnezeu, care mi-a dăruit în bătrîneţele mele pe Ismael şi pe
Isaac. Domnul meu doar aude rugăciunile.
42. Doamne, fă ca eu şi urmaşii mei să împlinim rugăciunea,
Doamne, şi primeşte rugăciunea mea. Doamne, iartă-mi mie şi
credincioşilor şi părinţilor mei în ziua socotirii".
43. Şi să nu crezi că Dumnezeu nu bagă-n seamă faptele
nelegiuiţilor! El întîrzie cu ei numai pînă la ziua cînd vor fi
vederile lor pline [de groază].
44. Ei se grăbesc, cu capul plecat, ochii lor nu se mişcă şi inimile
lor sînt răpite, deci îndeamnă-i pe oameni, cu privire la ziua
cînd le va veni pedeapsa.
45. Şi vor zice nelegiuiţii: "Doamne, întîrzie pînă la un termen
apropiat!
46. Atunci vom răspunde chemării Tale şi vom urma trimisului."
Însă n-aţi jurat înainte, că nu vă va atinge stricăciune?
47. Voi locuiţi în locuinţele celor ce au păcătuit împotriva lor înşişi
şi vi s-a arătat ce am făcut Noi cu ei şi v-am dat o pildă. Ei
plăsmuiră vicleşugurile lor, dar la Dumnezeu este vicleşugul
lor, chiar dacă vicleşugul lor ar putea să mute munţii.
48. Şi să nu crezi că Dumnezeu nu împlineşte făgăduinţa [dată]
trimişilor săi; Dumnezeu este puternic, răzbunător.
49. În ziua cînd se vor preface pămîntul şi cerurile şi vor ieşi ei
înaintea Dumnezeului celui unic, atotputernic;
50. îi vei vedea pe păcătoşi, în acea zi, legaţi în cătuşe,
51. în haine de păcură, şi focul îi va bate peste feţele lor, ca să
răsplătească Dumnezeu la tot sufletul după cum şi-a agonisit.
Dumnezeu este repede la socoteală.
52. Aceasta este o veste pentru oameni şi să le fie îndemnare şi să
înţeleagă că este numai un unic Dumnezeu şi să-şi aducă
aminte cei pricepuţi.
XV
SURA EL-HIGIR
Din Mekka şi este cu nouăzeci şi nouă de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR.
1. ALR. Acestea sînt semnele Scripturii şi ale unui Coran răsvădit.
2. De multe ori vor dori cei necredincioşi să fie moslemi.
3. Lasă-i numai sa mănînce şi să se folosească şi să se dea
nădejdei. Ei vor înţelege [pe urmă].
4. Şi Noi nu dărîmăm o cetate fără carte cunoscută.
5. Nu poate vreun popor să grăbească termenul său sau să-l
întîrzie.
6. Şi ei zic: "O, tu, asupra căruia a fost trimisă îndemnarea, tu
eşti îndrăcit!
7. De ce nu ne aduci îngeri, dacă eşti iubitor de adevăr?"
8. Noi nu trimitem îngeri, decît dacă trebuie, şi atunci n-ar fi ei
iertaţi.
9. Noi am trimis îndemnare şi Noi vom păzi-o.
10. Şi Noi am trimis acum de'nainte [profeţi] la cele din început;
11. însă n-au venit la ei trimişi fără să fi fost batjocoriţi.
12. De asta lăsăm să intre în inimile nelegiuiţilor.
13. Ei nu voiesc să creadă în el, măcar că aflase loc pedepsirea
înaintaşilor.
14. Şi de le-am deschide o poartă în cer, suindu-se, ei
15. ar zice: "Vederile noastre sînt îmbătate, sîntem un popor
fermecat".
16. Noi am pus în cer turnuri şi le-am împodobit pentru privitori.
17. Şi le-am păzit de fiecare satan bătut cu pietre,
18. afară de cel ce ascultă pe furiş; lui îi urmează flacăra
luminoasă.
19. Şi pămîntul l-am întins Noi şi am aruncat pe el [munţi]
puternici şi am lăsat să răsară pe el tot felul de lucruri cu
măsură cumpănită.
20. Şi v-am dat nutrămînt vouă şi celor pe care nu îi îngrijiţi.
21. Şi nu este nici un lucru, al cărui hambar să nu fie de la Noi, şi
Noi îi trimitem numai cu măsură anumită.
22. Şi Noi trimitem vînturi îngreunate şi trimitem din cer apă şi v-o
dăm de băut şi nu voi sînteţi cei ce culegeţi în hambare.
23. Noi dăm viaţă şi moarte şi Noi moştenim.
24. Noi îi cunoaştem pe cei ce merg înainte dintre voi, asemenea
şi pe cei ce întîrzie.
25. Şi Domnul tău îi va aduna; El este înţelept, ştiutor.
26. Şi Noi l-am făcut pe om din lut, din tină plăsmuită.
27. Şi duhurile le-am făcut înainte din focul Samumului.
28. Şi cînd a zis Domnul tău îngerilor: "Eu îl fac pe om din lut, din
tină plăsmuită,
29. şi după ce l-am făcut şi i-am suflat din duhul meu, cădeţi
înaintea lui, închinîndu-vă!"
30. Şi se închinară toţi îngerii la un loc,
31. numai diavolul, el nu voi să se închine cu ei.
32. El zise: "O, diavole, ce-ţi este că nu te-ai închinat?"
33. El zise: "Nu mă voi închina omului pe care l-ai făcut din lut şi
tină plăsmuită!"
34. El zise: "Ieşi din el şi eşti bătut cu pietre!"
35. "Şi asupra ta să fie blestem pînă-n ziua judecăţii".
36. El zise: "Doamne, rabdă-mă pînă la ziua învierii!"
37. El zise: "Va fi răbdare pentru tine
38. pînă la ziua timpului hotărît".
39. El zise: "Doamne, pentru că mă duci în rătăcire, le voi
împodobi lor [lucrurile] pe pămînt şi-i voi duce-n rătăcire pe
toţi,
40. afară de servii tăi cei curaţi".
41. El zise: "Acesta este un drum drept la Mine!
42. Nu ai putere asupra servilor Mei, afară de cei ce-ţi urmează
amăgiţi".
43. Şi iadul li s-a făgăduit lor tuturor.
44. El are şapte porţi şi fiecare poartă are o parte anumită.
45. Cei ce se tem de Dumnezeu vin în grădini şi la izvoare:
46. "Intraţi în pace cu siguranţă!"
47. Şi vom scoate din piepturile lor ura. Ca fraţi vor şedea pe
tronuri faţă în faţă.
48. Să nu-i atingă acolo oboseala şi să nu fie alungaţi de acolo.
49. Vesteşte servilor Mei că Eu sînt iertător, îndurat,
50. şi că pedeapsa Mea este pedeapsă dureroasă.
51. Şi vesteşte-le despre oaspeţii lui Avraam.
52. Cînd intrară la el şi ziseră: "Pace!", zise el: "Ne temem de voi!"
53. Ei ziseră: "N-aibi frică, noi îţi vestim un fiu înţelept!"
54. El zise: "Îmi vestiţi aceasta după ce m-au atins bătrîneţele? Ce-
mi vestiţi?"
55. Ei ziseră: "Îţi vestim în adevăr, deci, nu deznădajdui!"
56. El zise: "Cine deznădăjduieşte în mila Domnului său dacă nu
cei ce rătăcesc?"
57. El zise: "Ce este treaba voastră, o, voi, trimişilor?"
58. Ei ziseră: "Noi sîntem trimişi la un popor nelegiuit.
59. Numai casa lui Lot o vom mîntui întreagă,
60. afară de muierea sa. Noi am hotărît ca ea să întîrzie".
61. Şi cînd veniră la casa lui Lot cei trimişi,
62. zise el: "Voi sînteţi oameni străini".
63. Ei ziseră: "Nu, ci am venit la tine cu privire la aceea de ce se
îndoiau ei,
64. şi noi îţi aducem adevărul şi sîntem iubitori de adevăr.
65. Deci porneşte cu gloata ta în adîncul nopţii şi mergi în urma lor
şi să nu se întoarcă cineva din voi, ci mergeţi unde vi s-a
poruncit".
66. Şi Noi i-am dat această poruncă, pentru că aceia aveau să fie
smulşi cu rădăcină dis-de-dimineaţă.
67. Şi veni poporul cetăţii bucurîndu-se.
68. El zise: "Aceştia sînt oaspeţii mei, deci nu mă ruşinaţi;
69. temeţi-vă de Dumnezeu şi nu-mi faceţi ruşine!"
70. Ei ziseră: "Oare nu ţi-am oprit lumea?"
71. El zise: "Aici sînt fiicele mele, dacă voiţi să faceţi".
72. Pe viaţa ta, ei rătăceau întru beţia lor.
73. Atunci îi apucă strigătul la răsăritul soarelui.
74. Şi noi am întors-o, de sus pînă jos, şi am lăsat să ploaie asupra
ei pietre arse.
75. Întru aceasta sînt semne pentru cei ce înţeleg.
76. Şi ei sînt pe un drum drept.
77. întru aceasta sînt semne pentru cei credincioşi.
78. Şi locuitorii pădurilor erau nelegiuiţi.
79. Şi noi ne-am răzbunat faţă de ei, amîndoi sînt pildă răsvădită.
80. Şi poporul din El-Higir îi ţinea de mincinoşi pe trimişi.
81. Şi Noi le aduserăm semnele Noastre, însă ei se abătură de la
ele.
82. Şi ei îşi scobiră în munţi case sigure.
83. Şi îi apucă strigătul dis-de-mineaţă,
84. şi nu le folosi ceea ce au lucrat.
85. Şi Noi am făcut cerurile şi pămîntul şi cele ce sînt între ele: cu
adevărat şi "ora" vine. Deci, iartă [o, Mohammed] cu iertare
frumoasă.
86. Domnul tău este făcătorul cel înţelept.
87. Şi Noi ţi-am dat şapte [versuri], ce trebuie repetate, şi Coranul
cel măreţ.
88. Nu îndrepta ochii tăi la aceea ce le-am dat unora din ei şi nu te
întrista asupra lor. Pleacă aripa ta asupra credincioşilor.
89. Şi spune: "Eu sînt un îndemnător răsvădit!"
90. [Vom trimite pedeapsă asupra lor], precum am trimis asupra
celor ce au împărţit,
91. ce au făcut Coranul bucăţi
92. şi pe Domnul tău! De la toţi vom cere socoteală
93. pentru ceea ce au făcut.
94. Vesteşte ceea ce ţi s-a poruncit şi întoarce-te de la idolatri.
95. Noi te scutim de batjocoritorii
96. care pun lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu. Dar ei vor şti-o [în
sfîrşit].
97. Noi ştim că pieptul tău este strîmtorat pentru vorbele lor,
98. însă laudă pe Domnul tău şi închină-te Lui
99. şi serveşte Domnului tău, pînă-ţi va veni siguranţa.

XVI
SURA ALBINELOR
Din Mekkn şi este cu o sută douăzeci şi opt de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Vine porunca lui Dumnezeu, deci nu o poftiţi cu grabă. Mărire
Lui, El este mai înalt decît ceea ce-i pun ei ca tovarăşi.
2. El trimite îngerii cu duhul, după porunca Sa, asupra cui voieşte
din robii săi [zicînd]: "Vestiţi că nu este Dumnezeu, afară de
Mine, şi temeţi-vă de Mine!"
3. El a făcut cerurile şi pămîntul în adevăr; El este mai înalt decît
ceea ce-i pun ei ca tovarăşi.
4. El a făcut pe om dintr-o picătură şi el este cîrtitor, răsvădit.
5. Şi vitele le-a făcut pentru voi; la ele sînt haine calde, şi folos
[pentru voi] şi voi mîncaţi din ele.
6. Ele sînt pentru voi o podoabă cînd le adunaţi în staul şi le
scoateţi la păscut.
7. Şi încărcaţi pe ele sacii pentru ţări pe care nu le-aţi ajunge fără
necazul sufletelor lor. Domnul vostru e milostiv, îndurător.
8. Şi [El a făcut] caii şi catîrii şi măgarii, să călăriţi pe ei şi spre
podoabă. Şi El a făcut ceea ce nu cunoaşteţi.
9. Şi a lui Dumnezeu este să arate drumul, dar unii se abat de la
el; şi de ar fi voit, v-ar fi ocîrmuit cu toţii.
10. El este cel ce trimite din ceruri apă pentru voi. De la El este
băutura şi de la El arborii între care paşteţi.
11. El vă lasă să răsară prin ea semănătura şi măslinul şi fenicul şi
via şi tot felul de roduri. Întru aceasta sînt semne pentru un
popor priceput.
12. Şi El vă dă în stăpînire noapte şi ziua şi soarele şi luna şi
stelele sînt în stăpînirea voastră la porunca Lui; întru aceasta
este semn pentru poporul pricepuţilor.
13. Şi ceea ce v-a făcut vouă pe pămînt, felurit la culori, întru
aceasta este semn pentru poporul care se lasă îndemnat.
14. Şi El [v]-a dat în stăpînire marea, ca să mîncaţi din ea carne
proaspătă şi să scoateţi din ea podoabă, ca să o îmbrăcaţi; şi
tu vezi corăbiile curmînd-o şi ca să căutaţi cu harul Său şi
poate veţi fi mulţumitori.
15. Şi El a aruncat pe pămînt [munţii] cei bine întemeiaţi, ca să nu
se clatine cu voi, şi rîuri şi cărări, ca să vă ocîrmuiasca.
16. Şi semne de drum şi de către stele sînt ei ocîrmuiţi.
17. Şi oare cel ce a făcut este asemenea celui ce n-a făcut? Oare
aceasta nu vă este aminte?
18. Şi de aţi număra îndurările lui Dumnezeu, nu le-aţi putea
socoti. Dumnezeu este iertător, îndurător.
19. Şi Dumnezeu ştie ce ascundeţi şi ce descoperiţi.
20. Însă aceia pe care îi cheamă ei afară de Dumnezeu n-au făcut
nimic, ci ei sînt făcuţi.
21. Morţi sînt ei fără viaţă şi nu ştiu
22. cînd vor fi înviaţi.
23. Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu şi cei ce nu cred în
lumea de apoi, inimile acelora se leapădă şi ei sînt îngîmfaţi.
24. Fără îndoială, ştie Dumnezeu ce ascund şi ce descoperă ei.
25. El nu-i iubeşte pe cei îngîmfaţi.
26. Şi dacă li se spune lor: "Ce a trimis Domnul vostru?", zic ei:
"Basme ale înaintaşilor!"
27. De aceea vor purta ei în ziua învierii sarcinile lor pe deplin şi
sarcinile acelora, pe care i-au dus în rătăcire fără de ştiinţă.
Oare nu va fi sarcina lor?
28. Au viclenit acum înaintaşii lor, însă Dumnezeu apucă zidirile lor
din temelie şi aco-perămîntul căzu peste ei deasupra şi veni
peste ei pedeapsa, de unde nu o aşteptau.
29. Atunci, în ziua învierii, îi va ruşina El şi le va spune: "Unde sînt
tovarăşii mei, în urma cărora v-aţi certat?" Aceia, cărora li s-a
dat ştiinţă, vor zice: "Astăzi vine ruşine şi rău asupra necre-
dincioşilor".
30. Aceia pe care i-au omorît îngerii, adică aceia care au păcătuit
împotriva lor înşişi, vor aduce pace zicînd: "Noi n-am făcut
nimic rău!" Nu, Dumnezeu ştie ce aţi făcut.
31. "Intraţi în porţile iadului, să petreceţi acolo în veci, şi rea este
locuinţa celor îngîmfaţi".
32. Iar celor temători de Dumnezeu li se va zice: "Ce a trimis
Domnul vostru?" Ei vor zice: "Binele!" Cei ce fac bine în lumea
aceasta, vor avea bine, însă locuinţa lumii de apoi este mai
bună şi frumoasă este locuinţa celor ce se tem de Dumnezeu.
33. Grădinile Edenului, în ele vor intra ei, acolo pătrund rîuri pe
dedesupt, acolo vor avea ei ce vor voi. Astfel răsplăteşte
Dumnezeu celor ce se tem de El.
34. Către cei buni spun îngerii, cînd îi lasă să moară: "Pace vouă,
intraţi în grădină, pentru faptele voastre!"
35. Ce pot ei aştepta decît ca să vie la ei îngerii sau să vie porunca
Domnului tău? Aşa se purtară şi înaintaşii lor, însă Dumnezeu
nu le făcu strîmbătate, ci numai ei înşişi îşi făcură strîmbătate.
36. Şi i-a ajuns răul ce l-au făcut şi i-a înconjurat ceea ce au
batjocorit, afară de El, nici noi, nici părinţii noştri n-am fi oprit
nimic fără de El. Aşa se purtară.
37. Şi au spus idolatrii: "De ar fi voit Dumnezeu, nu ne-am fi
închinat la nimic". Însă se cuvine altceva pentru trimis decît
propovăduirea răsvădită?
38. Şi Noi am trimis la toate popoarele cîte un trimis: "Slujiţi lui
Dumnezeu, şi feriţi-vă de Taghut!" Pe unii din ei i-a ocîrmuit
Dumnezeu, alţii au fost hotărîţi pentru rătăcire. Dar purcedeţi
prin ţară şi vedeţi cum a fost sfîrşitul celor ce învinuiau de
minciună.
39. Dacă pofteşti tu ocîrmuirea lor, atunci Dumnezeu nu-l
ocîrmuieşte, pe cel ce duce în rătăcire şi ei n-au ajutor.
40. Şi ei jură pe Dumnezeu jurămîntul cel mai greu: "Dumnezeu nu
înviază pe cei ce au murit!" Nu! Juruinţele Sale sînt adevărate
şi totuşi cei mai mulţi din oameni nu pricep,
41. ca să le facă răsvădit aceea, despre ce se ceartă ei şi să ştie
cei necredincioşi că sînt mincinoşi.
42. Cuvîntul Nostru către un lucru, dacă-l dorim, este că-i zicem:
"Să fii!" şi el este.
43. Cei ce pribegiră pentru Dumnezeu, după ce suferiră ne-
dreptate, lor le vom pregăti locuinţă frumoasă, în lumea de
acum, dar răsplata lumii de apoi este mai mare. De ar şti-o
numai
44. cei ce sînt statornici şi se încred în Domnul lor.
45. Şi înaintea ta am trimis Noi numai bărbaţi, cărora le-am făcut
descoperiri. Întrebaţi numai poporul îndemnării, dacă nu o ştiţi.
46. [Noi i-am trimis] cu semne răsvădite şi cu scrieri şi trimiserăm
la tine îndemnarea, ca să ticluieşti oamenilor ce li s-a trimis
lor, pentru ca ei să cugete.
47. Oare sînt siguri cei ce plăsmuiau rele că Dumnezeu nu-i va
lăsa să se cufunde în pămînt, şi că va aduce asupra lor
pedeapsă, de unde nu aşteaptă ei?
48. Sau că nu-i va apuca în treburile lor şi ei nu se vor putea
împotrivi.
49. Sau că-i va apuca încetul cu încetul? Domnul vostru este
îndurător, milostiv.
50. Oare n-au văzut ei că toate cîte le-a făcut Dumnezeu întorc
umbra lor spre dreapta şi stînga, închinîndu-se lui Dumnezeu şi
umilindu-se?
51. Şi înaintea lui Dumnezeu se închină cele din ceruri şi de pe
pămînt, îngerii şi vietăţile, şi nu se îngîmfează.
52. Se tem de Domnul lor de deasupra lor şi fac ce li se po-
runceşte.
53. Şi zice Dumnezeu: "Nu primiţi doi Dumnezei, El este un unic
Dumnezeu; deci, temeţi-vă numai de Mine!"
54. A Lui este ceea ce e în ceruri şi pe pămînt şi Lui i se cuvine
slujba veşnică. Voiţi să vă temeţi de altul, decît de Dumnezeu?
55. N-aveţi dar, decît de la Dumnezeu, dacă vă ajunge un rău,
rugaţi la Dumnezeu după ajutor.
56. Iar dacă v-a mîntuit de rău, se închină o parte din voi idolilor,
57. aşa că sînt nemulţumiţi cu ce le-am dat Noi. Folosiţi-vă numai
şi apoi veţi înţelege.
58. Şi ei pentru ceea ce nu cunosc dau o parte din ceea cu ce i-am
îngrijit. Pe Dumnezeu, veţi da socoteală pentru ceea ce
plăsmuiţi!
59. Şi ei dau lui Dumnezeu fiice - Mărire Lui! - iar lor îşi lasă ceea
ce poftesc.
60. Şi dacă unuia din ei se vesteşte o fiică, se acoperă faţa sa cu
umbră neagră şi el e plin de jale.
61. El se ascunde de popor pentru răul ce i s-a vestit: să-l ţie spre
ruşine sau să-l ascundă în ţărînă? Oare nu judecă el rău?
62. Cei ce nu cred în lumea de apoi, seamănă cu cei mai răi;
Dumnezeu, însă, seamănă cu ceea ce e mai înalt; El e cel
puternic, înţelept.
63. De ar voi Dumnezeu să-i apuce pe oameni pentru păcate, n-ar
lăsa El nici o vietate pe el; totuşi încă întîrzie El pînă la un
termen hotărît. Iar cînd vine termenul, nu-l pot întîrzia nici nu-l
pot grăbi nici măcar cu o oră.
64. Şi ei dau lui Dumnezeu ceea ce nu le place şi limbile lor scot
minciună, că pentru ei este ceea ce e mai bun [ca răsplată].
Fără îndoială că pentru ei este focul şi că vor fi aruncaţi în el.
65. Pe Dumnezeu! Acum înaintea ta am trimis Noi [trimişi] la po-
poare, dar Satan a împodobit faptele lor şi este scutul lor şi
astăzi, însă, pentru ei, este pedeapsă dureroasă.
66. Şi Noi am trimis scriptura la tine, numai ca să le arăţi răsvădit
pentru ce se ceartă; în ea este ocîrmuire şi îndurare pentru
poporul credincioşilor.
67. Şi Dumnezeu trimite din ceruri apă şi înviază cu ea pămîntul
după moartea sa. Întru aceasta sînt semne pentru poporul ce
aude.
68. Şi la vite aveţi voi o pildă; Noi vă adăpăm cu ceea ce este în
trupurile lor între gunoi şi sînge, cu lapte curat, ce curge uşor
prin gît la cei ce beau.
69. Şi din roduri fenicii şi via; de la ele luaţi băutură îmbătătoare şi
mîncare bună. Întru aceasta sînt semne pentru un popor
priceput.
70. Şi Domnul tău învaţă albina: "Fă-ţi case în munţi şi în arbori şi
în ceea ce zidesc ei.
71. Apoi mănîncă din toate roadele şi mergi pe drumul cel liniştit
al Domnului tău". Din trupurile lor iese băutură cu felurite
culori, în care este leac pentru oameni.
72. Dumnezeu v-a făcut pe voi; apoi vă ia la Sine; însă pe unii din
voi lasă să ajungă la bătrîneţe slăbanoage, încît nu mai ştiu
nimic din ceea ce au ştiut. Dumnezeu este ştiutor, puternic.
Întru aceasta este un semn pentru oamenii cei ce cugetă.
73. Şi Dumnezeu a pus la voi înainte pe unul altuia, cînd v-a
îngrijit; şi totuşi cei puşi înainte nu dau nimic înapoi din
îngrijirea lor pentru cei ce-i stăpîneşte dreapta lor, ca să fie
întru aceasta deopotrivă. Vor ei să lepede îndurarea lui
Dumnezeu?
74. Dumnezeu v-a dat muieri din voi înşivă şi din muierile voastre
v-a dat fii şi nepoţi şi v-a îngrijit cu cele bune. Vor ei să creadă
în nimicnicie şi să se lepede de mila lui Dumnezeu?
75. Şi ei servesc, afară de Dumnezeu, şi unor fiinţe care nu pot să
le dea nici o îngrijire din cer şi de pe pămînt şi sînt fără puteri.
76. Nu faceţi deci asemănare lui Dumnezeu. Dumnezeu doar ştie,
iar voi nu ştiţi.
77. Dumnezeu face o pildă: Un rob, un mamluc, care n-are putere
asupra nimic, şi cineva pe care l-am îngrijit Noi cu îngrijire
frumoasă şi el dăruieşte din ea pe ascuns şi pe faţă, oare
seamănă ei? Mărire lui Dumnezeu, însă cei mai mulţi din ei nu
pricep.
78. Şi Dumnezeu face [încă] o pildă: Sînt doi bărbaţi; unul din ei
este mut, nu poate nimic şi este o greutate pentru Domnul
său; orişiunde îl trimite, nu aduce bine. Oare seamănă el cu
unul care porunceşte ce se cuvine şi se află pe drum drept?
79. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele ascunse în ceruri şi pe pămînt; şi
lucrul "orei" este numai o clipeală din ochi, sau mai scurt.
Dumnezeu doară este atotputernic.
80. Şi Dumnezeu v-a scos din pîntecele maicelor voastre, fără să
aveţi vreo pricepere, şi v-a dat auz, văz şi inimi, ca să fiţi
mulţumitori.
81. Oare nu văd ei păsările, cum sînt supuse în aerul cerului?
Nimeni nu le ţine în mînă, decît Dumnezeu. Întru aceasta sînt
semne pentru un popor credincios.
82. Şi Dumnezeu v-a dat case spre locuire şi El v-a dat vouă pieile
vitelor pentru locuinţă, ca să vă fie uşoare în ziua plecării şi
ziua opririi şi lîna lor şi blana lor şi părul lor spre întrebuinţare
şi ca unelte pentru un timp.
83. Şi Dumnezeu v-a dat umbră de la aceea ce a făcut şi v-a dat
adăposturi în munţi şi v-a făcut haine, ca să vă scutească de
căldură, şi haine, să vă scutească în lupta voastră. Aşa
împlineşte El mila faţă de voi, ca să vă faceţi moslemi.
84. Iar dacă se întorc ei, tu eşti dator la propovăduire răsvădită.
85. Ei cunosc mila lui Dumnezeu şi apoi o leapădă şi cei mai mulţi
din ei sînt necredincioşi.
86. Şi într-o zi vom ridica din toate popoarele un martor; atunci nu
li se va da voie necredincioşilor [să se dezvinuiască] şi ei nu
vor fi miluiţi.
87. Şi nelegiuiţii, cînd vor vedea pedeapsa, ea nu le va fi uşurată şi
ei nu vor fi băgaţi în seamă.
88. Şi idolatrii, cînd vor vedea idolii, vor zice: "Doamne, aceştia
sînt idolii noştri, pe care i-am chemat afară de Tine!" şi ei să le
puie în preajmă cuvîntul: "Voi sînteţi mincinoşi!"
89. Şi în ziua aceea îi vor aduce ei pace lui Dumnezeu şi de la ei
rătăcesc plăsmuirile lor.
90. Cei ce nu cred şi se bat de la drumul lui Dumnezeu, lor le vom
adăuga pedeapsă peste pedeapsă, pentru că făcură
stricăciune.
91. Şi într-o zi vom scula în toate popoarele un martor din mijlocul
lor şi Noi voim să te aducem ca martor împotriva acestora şi
am trimis asupra ta scriptură, ca tîlcuire pentru toate lucrurile
şi ocîrmuire, şi îndurare, şi veste bună pentru moslemi.
92. Dumnezeu porunceşte să se facă dreptate şi bine şi să se dea
daruri rudelor şi opreşte lucru ruşinos şi nelegiuire; El vă
îndeamnă ca să vă fie aminte.
93. Ţineţi legămîntul lui Dumnezeu, pe care l-aţi încheiat, şi nu
călcaţi jurămintele, după ce le-aţi întărit, căci îl aveţi pe
Dumnezeu drept chezaş pentru voi. Dumnezeu doar ştie ce
faceţi.
94. Şi nu fiţi ca aceea ce destramă firul ei, după ce l-a făcut tare
jurînd ca să înşelaţi întreolaltă, pentru că o parte este mai
mare decît cealaltă. Dumnezeu vă ispiteşte întru aceasta şi în
ziua învierii vă va arăta răsvedit pentru ce v-aţi certat.
95. Şi dacă ar fi voit Dumnezeu, v-ar fi făcut El un unic popor, însă
El îl duce în rătăcire pe cine voieşte şi-l ocîrmuieşte pe cine
voieşte; iar voi veţi da socoteală pentru faptele voastre.
96. Şi nu juraţi ca să vă înşelaţi întreolaltă, ca să nu alunece
piciorul, după ce fu întărit şi să gustaţi răul, pentru că v-aţi
abătutt de la drumul lui Dumnezeu, şi să vă fie pedeapsă
dureroasă.
97. Şi nu vindeţi legămîntul lui Dumnezeu pentru preţ mic, căci
numai la Dumnezeu este ceea ce e mai bun pentru voi, dacă
pricepeţi.
98. Ceea ce este la voi se trece şi ceea ce este la Dumnezeu
rămîne, iar Noi le vom răsplăti celor statornici cu răsplată
pentru faptele lor cele mai bune.
99. Cel ce face ce e drept, fie bărbat sau muiere, dacă numai este
credincios, pe acela îl vom înbia la o viaţă bună şi-i vom da
răsplată pentru faptele sale cele mai bune.
100. Şi dacă citeşti Coranul, caută adăpost la Dumnezeu înaintea lui
Satan, celui bătut cu pietre.
101. El n-are putere asupra celor ce cred şi se încred în Domnul lor.
102. Puterea lui este numai asupra celor ce se întorc de la El şi îi
dau tovarăşi.
103. Şi dacă schimbăm un semn în loc de alt semn - şi Dumnezeu
ştie ce trimite - zic: "Tu eşti plăsmuitor!" Dar cei mai mulţi din
ei nu pricep.
104. Spune: "L-a trimis duhul sfînt de la Domnul tău întru adevăr, ca
să întărească pe cei ce cred şi să fie o ocîrmuire şi veste bună
pentru moslemi".
105. Şi noi ştim că ei zic: "Un om îl învaţă!" Limba aceluia pe care îl
cred ei este barbară; însă aceasta este răsvădit în arabă.
106. Acei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu, pe ei nu-i
ocîrmuieşte Dumnezeu şi pentru ei este pedeapsă dureroasă.
107. Plăsmuiesc minciuni cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu şi
ei sînt mincinoşi.
108. Cel ce se leapădă de Dumnezeu, după ce a crezut în el - doară
dacă a fost silit, însă inima lui să fie tare în credinţă - şi cel ce
deschide inima sa necredinţei - asupra lor vie mînia lui Dum-
nezeu şi pentru ei să fie pedeapsă grea.
109. Aceasta, pentru că ei au iubit viaţa lumii mai mult decît cea de
apoi şi pentru că Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul
necredincioşilor.
110. Aceştia sînt cărora le-a pecetluit Dumnezeu inimile şi auzul şi
văzul, aceştia sînt nebăgători de seamă. Fără îndoială, în
lumea de apoi sînt ei pierduţi.
111. Apoi Domnul tău pe aceia ce au pribegit, după ce au fost
ispitiţi, şi s-a răsplătit fiecare suflet după faptele lui şi nu li se
va întîmpla nedreptate.
112. Într-o zi, va veni fiecare suflet şi se va certa pentru sine însuşi
şi se va lupta şi au fost statornici... Domnul tău după acestea
este iertător, îndurător.
113. Şi Dumnezeu face o pildă: O cetate a fost în siguranţă şi pace
şi venea îngrijirea ei în prisosinţă din toate locurile şi ea a fost
nemulţumitoare faţă de mila lui Dumnezeu şi i-a dat de gustat
Dumnezeu haina foametei şi a fricii pentru faptele lor.
114. Şi a venit la ei un trimis din mijlocul lor şi ei l-au învinuit de
minciună, şi i-a apucat pedeapsă, pentru că erau nelegiuiţi.
115. Mîncaţi din ceea ce v-a îngrijit Dumnezeu, ce este iertat [şi]
bun şi mulţumiţi milei lui Dumnezeu, dacă-i sînteţi robi.
116. El v-a oprit numai mortăciune, sînge şi carne de porc şi aceea
peste care [la înjunghiere] s-a chemat altul decît Dumnezeu. Şi
dacă cineva este silit, fără să poftească sau să voiască, să
calce [porunca lui Dumnezeu], atunci Dumnezeu doară este
iertător, îndurător.
117. Şi nu vorbiţi cu limbile voastre mincinoase: "Aceasta este iertat
şi aceasta este oprit", ca să născociţi minciuni asupra lui
Dumnezeu; celor ce născocesc minciuni asupra lui Dumnezeu
nu le merge bine.
118. Puţin folos, şi apoi este pentru ei pedeapsă dureroasă.
119. Şi jidovilor le-am oprit Noi ceea ce ţi-am spus înainte. Şi Noi n-
am fost nedrepţi faţă de ei, ci ei au fost nedrepţi faţă de ei
înşişi.
120. Atunci Domnul tău faţă de cei ce au făcut rău întru neştiinţă
[şi] apoi s-au căit şi s-au îndreptat - Domnul tău după aceea va
fi iertător, îndurător.
121. Avraam a fost un Imîn ascultător de Dumnezeu, drept-
credincios, şi n-a fost idolatru.
122. El a fost mulţumitor pentru mila Lui, şi El l-a ales şi l-a ocîrmuit
pe drum drept.
123. Şi Noi i-am dat în lumea de acum ce e bun şi în lumea de apoi
se ţine el de cei drepţi.
124. Apoi ţi-am descoperit: "Urmează legii lui Avraam, cel
dreptcredincios, ce n-a fost idolatru".
125. Şi Sabbathul a fost orînduit numai pentru cei ce se certau
asupra lui şi Domnul tău va judeca între ei în ziua învierii cu
privire la cearta lor.
126. Cheamă la drumul Domnului tău cu înţelepciune şi îndemnare
frumoasă şi ceartă-te cu ei cum e mai frumos. Domnul tău ştie
cine s-a abătut de la drumul Său şi El îi cunoaşte pe cei bine
ocîrmuiţi.
127. Şi dacă pedepsiţi, apoi să pedepsiţi în acelaşi fel cum vi s-a
făcut răul, iar dacă răbdaţi, e mai bine pentru cei ce rabdă.
128. Şi tu rabdă şi răbdarea ta vine de la Dumnezeu, şi nu te
întrista asupra lor şi nu te îngriji pentru viclenia lor. Dumnezeu
este cu cei ce se tem de El şi se poartă bine.

XVII
SURA DRUMULUI NOPŢII
Din Mekka şi este cu o sută unsprezece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Mărire celui care a dus pe robul Său noaptea de la templul cel
sfînt la templul cel mai îndepărtat, a cărui împrejurime am
binecuvîntat-o, ca să-i arătăm semnele Noastre. El este cel ce
aude, vede.
2. Şi Noi i-am dat lui Moise scriptura şi am orînduit-o drept
ocîrmuire pentru fiii lui Israel, zicînd: "Nu luaţi apărător, afară
de Mine!"
3. [Ei sînt] urmaşii celor ce i-am purtat Noi cu Noe [în corabie]. El
a fost un rob mulţumitor.
4. Şi Noi am hotărît pentru fiii lui Israel în scriptură: "De două ori
veţi face daună pe pămînt şi vă veţi ridica în mare îngîmfare".
5. Şi cînd a venit ameninţarea pentru întîia dată, trimiserăm la
voi robii Noştri, cu putere mare şi ei cercetară lăuntrul
locuinţelor voastre şi se împlini ameninţarea.
6. Apoi v-am dat Noi înapoi puterea asupra lor şi v-am înmulţit
averea şi copiii şi v-am făcut o ceată mai mare,
7. [zicînd]: "De faceţi bine, faceţi bine pentru voi, iar de faceţi
rău, e tot aşa". Şi cînd s-a împlinit ameninţarea pentru
altădată, [trimiserăm servii Noştri] să întristeze feţele voastre
şi să intre în templu, cum intrară întîia dată, şi să sfarme ceea
ce au cucerit.
8. Poate că Domnul vostru se va îndura, dar dacă veţi face iarăşi,
vom face şi Noi iarăşi şi Noi am orînduit iadul cu temniţă
pentru cei necredincioşi.
9. Acest Coran ocîrmuieşte la ceea ce e mai drept şi binevesteşte
credincioşilor,
10. care se poartă bine, că vor avea răsplată mare.
11. Iar celor ce nu cred în lumea de apoi, le-am pregătit Noi
pedeapsă dureroasă.
12. Şi omul cere răul, ca şi cînd ar cere binele; omul este grăbit.
13. Şi Noi orînduim noaptea şi ziua ca două semne; şi Noi am şters
semnul nopţii şi am făcut să se vadă semnul zilei, ca să căutaţi
harul Domnului vostru şi să ştiţi numărul anilor şi socoteala. Şi
tot lucrul l-am tîlcuit răsvădit.
14. Şi fiecărui om i-am legat Noi pasărea sa de gîtul său şi vom
scoate în ziua învierii pentru el o carte, ce se va pune înainte
deschisă:
15. "Citeşte cartea ta, căci tu însuţi astăzi ai să dai socoteală
asupra ta!"
16. Cel ce este bine ocîrmuit este bine ocîrmuit numai pentru sine
însuşi, iar cine rătăceşte, rătăceşte tot pentru sine; şi un
[suflet] încărcat să nu poarte sarcina altuia. Şi Noi nu
pedepsim, înainte de ce am trimis un sol.
17. Şi dacă voiam Noi să dărîmăm o cetate, le porunceam celor
îmbuibaţi din ea; şi ei pacătuiau în ea şi se împlinea asupra ei
cuvîntul şi Noi o pierdeam cu totul.
18. Şi cîte neamuri am nimicit Noi, după Noe, căci Domnul tău de
ajuns ştie şi vede păcatele sclavilor Săi.
19. Cel ce doreşte cele pieritoare, în grabă îi dăm în ea ce voim
[şi] cui dorim. Apoi îi hotărîm iadul, să ardă în el ruşinat,
lepădat.
20. Iar cel ce voieşte lumea de apoi şi o rîvneşte cu rîvnă şi este
credincios, lui i se mulţumeşte pentru rîvna sa.
21. Tuturor le vom dărui, acestora şi acelora din darurile Domnului
tău, şi darurile Domnului tău să nu fie oprite.
22. Priveşte cum i-am ales Noi pe unii înaintea altora; însă lumea
de apoi să aibă mai mari trepte şi mai mari înălţători.
23. Nu pune lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu, ca să şezi ruşinat şi
fără ajutor.
24. Şi Domnul tău a orînduit ca să-i slujiţi numai Lui şi să vă purtaţi
bine cu părinţii voştri, dacă unul sau amîndoi ajung la bătrîneţe
lîngă tine. De aceea nu spune către ei "Pfui" şi nu-i certa, ci
vorbeşte către ei cuvinte binevoitoare.
25. Şi pleacă înaintea lor aripa umilinţei din îndurare şi spune:
"Doamne, îndură-Te de amîndoi, căci mă crescură, cînd eram
mic!"
26. Domnul vostru ştie ce este în sufletul vostru, ori de sînteţi
cinstiţi.
27. Şi El este iertător faţă de cei căincioşi.
28. Şi să dai celui înrudit ce i se cuvine, şi sărmanului şi fiului
drumului, însă nu fi prea risipitor.
29. Risipitorii sînt fraţii Satanelor, şi Satan era nemulţumitor
Domnului său.
30. Şi dacă te întorci de la ei, căutînd îndurare de la Domnul tău în
care nădăjduieşti, spune-le un cuvînt prietenos.
31. Şi nu lăsa mîna ta legată de gîtul tău, dar nici n-o întinde de
tot, aşa ca să şezi certat, sărăcit.
32. Vezi, Domnul tău dă cele de lipsă cu prisosinţă şi cu măsură. El
îi cunoaşte şi-i vede pe robii Săi.
33. Şi nu omorîţi copiii voştri, de frica sărăciei; Noi îi vom îngriji pe
ei şi pe voi. Omorîrea lor este un păcat mare.
34. Şi nu vă apropiaţi de curvie; ea este ruşinoasă şi un drum rău.
35. Şi nu omorîţi nici un om pe care vi l-a oprit Dumnezeu, doară
pentru dreptate. Dacă s-a omorît cineva pe nedreptul, atunci
dăm Noi putere celui mai înrudit cu el; însă el să nu se întreacă
în omor, el doară află ajutor.
36. Şi nu vă apropiaţi de averea orfanului, doar numai spre binele
acestuia, pînă a ajuns el în vîrstă. Şi ţineţi legămîntul. Cu
privire la legămînt veţi fi traşi la răspundere.
37. Şi daţi măsură plină, cînd măsuraţi, şi cumpăniţi cu cîntar
drept; aşa e mai bine şi mai frumos pentru înaintare.
38. Şi nu te sprijini pe ceva ce nu cunoşti; auzul, văzul şi inima,
toate acestea vor da socoteală.
39. Şi nu păşi pe pămînt cu îngîmfare; doar nu poţi sfîşia pămîntul
şi nu poţi ajunge munţii cu înălţimea.
40. Toate acestea sînt rele dinaintea Domnului tău şi urîte.
41. Aceasta este din ceea ce ţi-a descoperit Domnul tău din
înţelepciune; şi nu pune lîn-gă Dumnezeu alt Dumnezeu, căci
vei fi aruncat în iad, fiind certat şi lepădat.
42. Oare v-a ales Domnul vostru ca fii şi a primit fiice dintre îngeri?
Voi vorbiţi un cuvînt greu.
43. Noi am dat multe tîlcuri în Coranul acesta, ca să-i îndemnăm,
însă aceasta înmulţeşte numai neplăcerea lor.
44. Spune: "De ar fi lîngă El Dumnezei, precum spun ei, totuşi ar
trebui să caute ei un drum la cel de pe tron".
45. Mărire Lui, El este mai înalt, mai mare decît vorba lor.
46. Îl laudă şapte ceruri şi pămîntul şi ceea ce este în acestea şi nu
este un lucru care nu-l laudă întru mărirea Lui. Voi însă nu
înţelegeţi lauda lor. El este blînd, iertător.
47. Dacă citeşti Coranul, punem Noi un văl acoperit între tine şi cei
ce nu cred în lumea de apoi.
48. Şi Noi punem asupra inimilor lor acoperăminte, ca să nu-l
înţeleagă
49. şi dacă-l aminteşti pe Domnul tău în Coran, ca pe unul unic,
întorc ei spatele lor la fugă.
50. Noi ştim de ce ascultă ei aceasta, cînd te ascultă pe tine. Şi
cînd sînt ei nelegiuiţi într-ascuns, atunci zic ei: "Voi urmaţi
numai unui bărbat fermecat!"
51. Priveşte ce pilde fac ei cu tine; însă ei rătăcesc şi nu pot afla
drumul.
52. Ei zic: "Dacă am devenit oase şi fărîme, vom fi sculaţi ca
făptura nouă?"
53. Spune: "De aţi fi piatră sau fier, sau altceva, ce e greu în
piepturile voastre". Şi ei vor zice: "Cine ne va aduce înapoi?"
Spune: "Acela care v-a făcut întîi". Ei vor clătina asupra voastră
capetele lor şi vor zice: "Cînd va fi aceasta?" Spune: "Poate va
fi îndată!"
54. Într-o zi vă va chema El şi voi veţi răspunde cu laudă şi veţi
crede că aţi întîrziat numai puţin.
55. Spune robilor Mei să vorbească cum e mai frumos. Satan caută
să facă ceartă între ei. Satan este pentru oameni un duşman
răsvădit.
56. Domnul vostru vă cunoaşte pe voi; dacă voieşte, se îndură de
voi, sau dacă voieşte, vă pedepseşte. Şi Noi nu te-am trimis ca
să le fii apărător.
57. Şi Domnul tău cunoaşte pe fiecare din ceruri şi pe pămînt, şi
Noi i-am ales pe unii din profeţi înaintea altora şi i-am dat lui
David psalmii.
58. Spune: "Chemaţi-i pe cei pe care i-aţi primit [ca zei] lîngă El; ei
doar nu vă pot mîntui de rău, nici nu vă pot depărta".
59. Aceia pe care îi cheamă ei caută singuri împreunare cu
Domnul lor, ca să fie aproape, şi nădăjduiesc în îndurarea Sa şi
se tem de pedeapsa Sa. Pedeapsa Domnului tău este
înfricoşată.
60. Şi nu este cetate pe care să nu o pierdem înaintea zilei învierii
sau să nu o pedepsim cu pedeapsă grea. Aceasta este scris în
carte.
61. Şi nimic nu Ne opreşte să [te] trimitem cu semne, dacă
înaintaşii nu le-ar fi ţinut în minciună; şi Noi i-am dat lui
Thamud iapa de cămilă, ca să o vadă, şi ei s-au purtat nelegiuit
cu ea; şi Noi trimitem numai cu semne spre frică.
62. Şi cînd ţi-am zis: "Domnul tău înconjoară oamenii". Şi Noi am
orînduit vedenia, ce am lăsat-o să o vezi, numai ca ispită
pentru oameni, şi pomul cel blestemat în Coran, şi Noi i-am
umplut cu frică şi [aceasta] îi va întări numai spre fărădelege
mare.
63. Şi cînd ziserăm îngerilor: "Închinaţi-vă înaintea lui Adam!", se
închinară ei, afară de diavolul. El zise: "Să mă închin unei
făpturi de tină?"
64. El zise: "Ai văzut oare aceea ce ai cinstit mai mult decît pe
mine? De vei întîrzia cu mine pînă la ziua învierii, voi să
stîrpesc urmaşii lui, afară de puţini".
65. El zise: "Ieşi! Şi cine-ţi va urma din ei, iadul să fie răsplata
voastră, o răsplată bogată!
66. Turbură pe cine voieşti din ei cu vocea ta şi întărîtă-i cu
călăreţii şi pedestraşii tăi şi fii părtaş la averile şi copiii lor şi fă-
le făgăduinţe. Însă ce le făgăduieşte Satan este înşelăciune.
67. Peste robii Mei n-ai putere şi ajunge Domnul tău ca scut".
68. Domnul tău este cel ce vă mînă corăbiile pe mare, ca să
căutaţi prisosinţa Lui. El este îndurător cu voi.
69. Şi de vă ajunge un rău pe mare, rătăcesc departe aceia pe
care îi chemaţi, iar dacă El v-a mîntuit pe uscat, vă întoarceţi la
El, şi omul este nemulţumitor.
70. Sînteţi siguri că El nu vă lasă să vă cufundaţi în mijlocul
uscatului, sau că nu vă trimite asupra voastră un uragan?
Atunci, nu veţi afla apărător pentru voi.
71. Sau sînteţi siguri că nu vă va scoate altă dată pe mare şi va
trimite asupra voastră un vînt pustiitor şi vă va îneca pentru
nemulţumirea voastră? Atunci nu veţi afla ajutor împotriva
Noastră.
72. Şi Noi am făcut cinste fiilor lui Adam şi i-am purtat pe uscat şi
pe mare şi i-am înzestrat cu bunătăţi şi i-am ales cu tot
dinadinsul, înaintea multor făpturi ale Noastre.
73. Într-o zi, vom chema toţi oamenii cu dregătorii lor, iar aceia
cărora li s-a dat cartea în mîna dreaptă, aceia să citească a lor
carte şi să nu li se facă nici un fir de strîmbătate.
74. Şi cel ce a fost orb aici, acela va fi orb şi în lumea de apoi şi va
rătăci mai mult de la drum.
75. Şi ei au fost aproape să te amăgească de la ceea ce ţi-am
descoperit Noi, ca să plăsmuieşti despre Noi altceva; atunci te-
ar fi primit ei ca prieten.
76. Şi dacă Noi nu te-am fi întărit, mai că te-ai fi aplecat lor cu
puţin.
77. Atunci Noi te-am fi lăsat să guşti asemenea din viaţă şi
asemenea din moarte şi nu ţi-ai fi aflat ajutor împotriva
Noastră.
78. Şi mai că te-ar fi pus la cale să părăseşti ţara, ca să te alunge
din ea, însă ei n-ar fi zăbovit în urma ta, decît numai puţin.
79. [Aceasta a fost] purtarea [Noastră] cu cei ce i-am trimis Noi
înaintea ta din trimişii Noştri şi nu vei găsi schimbare în
purtarea Noastră.
80. Împlineşte rugăciunea la apusul soarelui pînă la întunericul
nopţii şi citirea zorilor. Citirea zorilor are mărturie pentru sine.
81. Şi o parte din noapte să petreci în veghere, aceasta-ţi este dar;
poate că te va scula Domnul tău într-un loc lăudat.
82. Şi spune: "Doamne, fă intrarea şi ieşirea mea adevărată şi dă-
mi de la Tine putere ajutătoare!"
83. Şi spune: "A venit adevărul şi a pierit deşertăciunea" Da,
deşertăciunea este trecătoare.
84. Şi Noi trimitem din Coran ceea ce este o vindecare şi o
îndurare pentru cei credincioşi; celor păcătoşi, însă, numai le
înmulţeşte pieirea.
85. Şi dacă Ne îndurăm de om, se abate el de la Noi şi se duce la o
parte; şi dacă-l ajunge un rău, deznădăj-duieşte el.
86. Spune: "Fiecare lucrează în felul său şi Domnul vostru ştie cine
este mai bine ocîrmuit pe cale".
87. Şi ei te vor întreba despre duh. Spune: "Duhul este din porunca
Domnului meu; însă vouă vi s-a dat numai puţină ştiinţă."
88. Şi de am voi Noi, am lua ceea ce ţi-am descoperit Noi, atunci
nu ţi-ai afla întru aceasta un apărător împotriva Noastră,
89. afară de îndurarea de la Domnul tău; da, harul Său asupra ta
este mare.
90. Spune: "Dacă s-ar aduna oamenii şi duhurile, să facă un Coran
ca acesta, ei nu l-ar putea face asemenea, chiar de şi-ar ajuta
întreolaltă".
91. Şi Noi le-am tîlcuit oamenilor, în acest Coran, toate pildele,
însă cei mai mulţi oameni nu-l voiesc, dară din necredinţă.
92. Şi ei zic: "Nu-ţi vom crede, pînă nu vei lăsa să ne curgă din
pămînt un izvor,
93. sau pînă nu vei avea o grădină de fenici sau de vie şi nu vei
lăsa să curgă rîuri din mijlocul ei,
94. sau pînă nu vei arunca, precum ai zis, cerul în bucăţi asupra
noastră sau nu-l vei aduce pe Dumnezeu şi pe îngeri spre
chezăşie,
95. sau pînă nu vei avea o casă de aur sau nu te vei sui în cer; şi
noi nu vom crede în suirea ta, pînă ce nu ne vei trimite o carte
pe care s-o citim". Spune: "Mărire Domnului meu! Sînt eu mai
mult decît un om, un trimis?"
96. Şi nimic nu-i opreşte pe oameni să creadă, dacă a venit la ei
ocîrmuirea, decît dacă zic ei: "A trimis Dumnezeu numai un om
ca sol?"
97. Spune: "Dacă ar umbla pe pămînt îngerii cu încredere, le-am fi
trimis şi lor din cer un înger ca trimis".
98. Spune: "Ajunge Dumnezeu ca martor între mine şi voi. El îi
cunoaşte şi-i vede pe servii săi.
99. Şi pe cine-l ocîrmuieşte Dumnezeu, acela este bine ocîrmuit;
iar dacă-l duce pe cineva în rătăcire, nici cînd nu vei afla
pentru ei scut decît la El. Şi Noi îi vom aduna în ziua învierii pe
feţele lor orbi, muţi şi surzi. Şi locuinţa lor să fie iadul; de cîte
ori se va stinge, le vom aprinde flacăra."
100. Aceasta este răsplata lor, pentru că nu crezură în semnele
Noastre şi ziseră: "Dacă sîntem oase şi fărîme, ne vom scula cu
făptura noastră?"
101. Însă nu văd ei că Dumnezeu, care a făcut cerul şi pămîntul,
poate să facă făpturi asemenea lor? Şi El a orînduit pentru ei
un termen, fără îndoială; însă nelegiuiţii leapădă aceasta din
necredinţă.
102. Spune: "De aţi avea comorile îndurării Domnului meu, le-aţi
ţine de frică, să le daţi, căci omul este zgîrcit".
103. Şi Noi i-am dat lui Moise nouă semne răsvădite. Întreabă numai
pe fiii lui Israel. Şi cînd veni el la ei, Faraon îi zise: "Eu te ţin, o,
Moise, de fermecat".
104. Ei zic: "Tu ştii că doar nimenea nu le-a trimis pe acestea decît
Domnul cerurilor şi al pămîntului ca semne văzute şi eu te cred
pe tine, o, Faraon, că eşti pierdut".
105. Şi el voi să-i alunge din ţară şi Noi îl înecarăm pe el şi pe cei
împreună cu el.
106. Şi Noi am spus după el fiilor lui Israel: "Locuiţi în ţară şi dacă
va veni făgăduinţa lumii de apoi, vă vom duce în cete
mestecate!" Şi în adevăr l-am trimis pe el, şi în adevăr s-a
coborît el, chiar pe tine te-am trimis numai ca vestitor,
îndemnător.
107. Şi Coranul l-am împărţit Noi, ca să-l citeşti asupra oamenilor în
răstimpuri şi l-am trimis rînd pe rînd.
108. Spune: "De credeţi în el sau nu credeţi, aceia cărora li s-a dat
ştiinţă dinainte, cînd se citeşte el asupra lor, cad pe faţă
închinîndu-se şi zic: "Mărire Domnului nostru! Făgăduinţa
Domnului nostru s-a împlinit!"
109. Şi ei cad pe faţa lor plîngînd şi el adaugă umilinţa lor.
110. Spune: "Chemaţi-l: Allah sau chemaţi-l Er-Rahmîn - orişicum îl
chemaţi, ale Lui sînt cele mai frumoase numiri". Şi nu striga în
rugăciunea ta, nici nu şopti, ci fii cuviincios pe drum mijlociu.
111. Şi spune: "Mărire lui Dumnezeu, care n-a născut fiu şi n-are
tovarăşi la stăpînire, nici n-are scut din slăbiciune". Şi
preamăreşte mărirea Lui!

XVIII
SURA PEŞTERII
Din Mekka şi este cu o sută zece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Mărire lui Dumnezeu, care a trimis asupra robului Său scriptura
şi n-a făcut-o strîmbă,
2. [ci] dreaptă, ca să vestească pedeapsă grea de la El şi să le
binevestească credincioşilor, care fac bine, că vor avea
răsplată frumoasă, în care vor petrece în veci,
3. şi să-i îndemne pe cei care zic că Dumnezeu a născut un fiu.
4. Dar despre aceasta n-au avut ştiinţă nici ei, nici părinţii lor. Un
cuvînt greu, care iese din gurile lor! Ei nu vorbesc alta, decît
minciuni.
5. Poate că îţi vei junghia sufletul, pe urmele lor de scîrbă, pentru
că ei cred acestei [descoperiri noi].
6. Da, Noi am făcut pe pămînt podoaba, ca să ispitim care dintre
ei are cele mai bune fapte.
7. Şi ceea ce este pe el vom face întru ţărînă stearpă.
8. Oare crezi tu că locuitorii peşterii şi Er-Rakîm se ţin de semnele
Noastre minunate?
9. Cînd se sălăşluiră feciorii în peşteră, ziseră ei: "Doamne, dă-ne
îndurare de la Tine şi îndreaptă treaba noastră cum e mai
bine!"
10. Şi Noi îi băturăm peste urechi, în peşteră, pentru un rînd de
ani.
11. Atunci îi trezirăm, ca să ştim care din amîndouă cete a nu-
mărat cîtă vreme au petrecut.
12. Voim să-ţi povestim istoria după adevăr. Ei erau feciori care
credeau în Domnul lor, şi Noi i-am ocîrmuit cu tot dinadinsul.
13. Şi Noi le-am întărit inimile şi cînd se sculară, ziseră: "Domnul
nostru este Domnul cerurilor şi al pămîntului; noi nu chemăm
alt Dumnezeu afară de El; altfel am spune o minciună peste
măsură.
14. Acest popor al nostru şi-a luat alţi Dumnezei, afară de El, fără
ca să aducă pentru ei o dovadă răsvădită. Însă cine este mai
nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciună despre
Dumnezeu?
15. De v-aţi depărtat de ei şi de aceea la care se închină ei, afară
de Dumnezeu, atunci sălăşluiţi-vă în peşteră. Dumnezeu va
întinde asupra voastră îndurarea Sa şi vă va îndrepta treaba
cum e mai bine".
16. Şi tu puteai vedea soarele, cînd răsărea, cum se pleca de la
peşteră spre dreapta, şi cînd apunea, acum înconjura spre
stînga, pe cînd erau ei în gaură. Acesta este unul din semnele
lui Dumnezeu. Pe cine-l ocîrmuieşte Dumnezeu, acela e bine
ocîrmuit, iar pe cine-l duce-n rătăcire, pentru acela nu vei afla
nici scut, nici îndreptător.
17. Şi tu i-ai fi ţinut de treji, însă ei dormeau şi Noi îi întorceam în
dreapta şi în stînga, şi cîinele lor era cu labele întinse pe prag.
De i-ai fi văzut, te-ai fi întors de la ei la fugă şi te-ai fi umplut
cu groază de ei.
18. Astfel i-am trezit Noi pe ei, ca să se întrebe întreolaltă. Unul
din ei zise: "Cît aţi petrecut?" Ei ziseră: "Am petrecut o zi sau o
parte din zi". "Domnul vostru ştie mai bine cît aţi petrecut;
deci, trimiteţi pe unul din voi cu banii voştri în oraş, ca să vadă
cine va avea cea mai curată mîncare şi să vă aducă gustare de
la el, şi acela să fie prietenos şi să nu vă dea de cunoscut faţă
de vreunul.
19. Căci de vă vor descoperi, vă vor ucide cu pietre sau vă vor
aduce înapoi la credinţa lor şi nu vă va merge bine în veci".
20. Şi astfel i-am lăsat Noi să fie cunoscuţi, ca ei să ştie că
făgăduinţa lui Dumnezeu este adevăr şi că despre oră nu este
îndoială. Cînd se certau ei întreolaltă despre întîmplarea lor,
ziseră ei: "Zidiţi asupra lor o zidire. Domnul vostru ştie ce este
cu ei". Cei ce biruiră în afacerea lor ziseră: "Să ridicăm asupra
lor un templu!"
21. Ei vor zice: "Ei au fost trei şi al patrulea din ei a fost cîinele
lor". Şi alţii vor zice: "Ei au fost cinci şi al şaselea din ei a fost
cîinele lor" - o ghicire a celor ascunse. Şi ei vor zice: "Ei au fost
şapte şi al optulea din ei a fost cîinele lor". Spune: "Domnul
meu cunoaşte numărul lor. Numai puţini îl ştiu".
22. Şi nu dă părere asupra lor decît numai părere răsvădită şi nu
cere lămuriri cu privire la ei de la nici unul!
23. Şi nu spune despre nici un lucru: "Aceasta voi face-o mîine", ci
[adaugă]: "Dacă voieşte Dumnezeu". Şi adă-ţi aminte de
Domnul tău, dacă ai uitat [acest adaus] şi spune: "Poate mă va
ocîrmui Domnul meu, să mă apropiu cu cuviinţă de aceasta".
24. Şi ei petrecură în peşteră trei sute de ani şi mai adăugaseră
încă nouă.
25. Spune: "Dumnezeu ştie mai bine cît au petrecut: ale Lui sînt
cele ascunse în ceruri şi pe pămînt. Priveşte-L şi ascultă. Afară
de El, n-au ei scut şi El nu-Şi face tovarăşi în judecata Sa".
26. Citeşte ce ţi s-a descoperit din cartea Domnului tău; nu se
schimbă cuvintele Sale şi nu afli, afară de El, adăpost.
27. Fii cu răbdare cu cei ce-L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi
seara, dorind faţa Sa. Şi nu întoarce ochii tăi de la ei, dorind
podoaba vieţii lumeşti, şi urma celui căruia i-am făcut inima
nebăgătoare de seamă faţă de amintirea Noastră şi care
urmează poftei sale şi purtarea lui este desfrînată.
28. Spune: "Adevărul este de la Domnul vostru, şi cine voieşte să
creadă, şi cine voieşte să nu creadă". Pentru cei nelegiuiţi am
pregătit Noi un foc, îi va înconjura vălul său. Şi cînd vor striga
după ajutor, li se va ajuta cu apă, ce seamănă cu smoala
topită, ce cocea feţele lor. Rea băutură şi rău culcuş.
29. Cei ce cred şi se poartă bine, pentru ei nu lăsăm să se piardă
răsplata pentru fapte bune.
30. Pentru aceia sînt grădinile Edenului, pătrunse cu rîuri pe de
desupt; vor străluci acolo cu brăţare de aur şi se vor îmbrăca în
haine verzi de mătase şi brocart, răzimîndu-se acolo pe divane.
Măreaţă răsplată şi măreţ culcuş!
31. Şi pune-Ie ca pildă doi bărbaţi; unuia din ei i-am dat Noi două
grădini de vie şi le-am înconjurat cu fenici şi am pus între ele
un ogor. Amîndouă grădinile aduseră mîncarea lor şi nu-l
lipsiră cu nimic.
32. Şi Noi lăsarăm să curgă la mijloc un rîu. Şi el avu rod şi zise
către tovarăşul său, zăbovindu-se: "Eu am mai multă avere
decît tine şi sînt mai puternic cu oamenii".
33. Şi el intră în grădina sa păcătuind faţă de sine însuşi. El zise:
"Nu cred că aceasta va pieri cîndva,
34. şi nu cred că ora se va ridica; şi dacă voi fi adus înapoi la
Domnul meu, voi afla una mai bună decît ea în schimb".
35. Îi zise tovarăşul său, zăbo-vindu-se: "Oare nu crezi în Acela
care te-a făcut din colb, apoi dintr-o picătură, apoi te-a făcut
asemenea bărbatului?
36. Însă Dumnezeu este Domnul meu, şi eu pe nimenea nu-l fac
tovarăş Domnului meu.
37. Şi cînd ai intrat în grădină, de ce n-ai spus: "Cum voieşte
Dumnezeu"? Nu este putere decît numai la Dumnezeu! Dacă şi
vezi că eu sînt mai mic decît tine, cu privire la avere şi copii,
38. poate Domnul meu îmi va da ceva mai bun decît grădina ta şi
va trimite asupra ei pedeapsă din cer şi o va preface în ţărînă
uscată;
39. sau se usucă apa ei în adînc, încît n-o mai poţi afla".
40. Şi fură înconjurate [de mînia lui Dumnezeu] rodurile sale şi
dimineaţa începu el să-şi frîngă mîinile sale pentru ce a
cheltuit şi [via] era frîntă pe proptelele ei şi el zise: "O, de n-aş
fi făcut un tovarăş Domnului meu!"
41. Şi el n-avea o ceată care să-i ajute, afară de Dumnezeu, şi el
însuşi nu-şi putea ajuta.
42. Acolo este ajutorul de la Dumnezeul adevărului, la Dînsul este
răsplata cea mai bună şi sfîrşitul [cel mai bun].
43. Pune-Ie pilda vieţii lumeşti: ea este ca apa pe care o trimitem
Noi din cer şi o primesc în sine ierburile pămîntului şi apoi se
fac fîn uscat, pe care-l împrăştie vînturile. Şi Dumnezeu are
putere asupra tuturor lucrurilor.
44. Şi averea şi copiii sînt podoaba vieţii lumeşti; însă ceea ce
rămîne, faptele bune, sînt mai bune de la Domnul tău cu
privire la răsplată şi mai bune cu privire la nădejde.
45. Şi într-o zi vom lăsa să treacă munţii şi vei vedea pămîntul
neted, şi-i vom aduna pe ei şi nu vom lăsa nici unul din ei.
46. Şi vor fi puşi înaintea Domnului tău în rînd [şi El va zice]: "Aţi
venit la Noi, precum v-am făcut Noi pe voi dintru întîi; şi voi aţi
crezut că Noi nu vă vom împlini făgăduinţa".
47. Şi va fi pusă cartea şi-i vei vedea pe cei păcătoşi îngroziţi
pentru cuprinsul ei şi ei vor spune: "Vai de noi! Ce este
această carte! El n-a lăsat nici cel mai mic, nici cel mai mare
[păcat], fără să-l însemne". Au ei vor afla faptele lor la loc şi
Domnul tău nu-i va face nimănui strîmbătate.
48. Şi cînd am spus îngerilor: "Închinaţi-vă lui Adam!", se închinară
ei, afară de diavolul, care era unul din duhuri şi a păcătuit
împotriva poruncii Domnului tău. Şi voiţi să-l luaţi pe el şi pe
urmaşii săi, ca scut, în locul Meu? Ei doar vă sînt duşmani.
Acesta este un schimb rău pentru cei nelegiuiţi.
49. Eu nu i-am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pămîntului şi
nici la facerea lor înşişi şi nici nu i-am luat într-ajutor pe cei ce
amăgesc la rătăcire.
50. Şi într-o zi va zice El: "Chemaţi-i pe tovarăşii Mei, pe care i-aţi
plăsmuit!" Şi ei vor chema, iar aceia nu vor răspunde, şi Noi
vom pune între ei un loc de pierzare.
51. Şi nelegiuiţii vor vedea focul şi vor simţi că vor fi aruncaţi în el
şi nu vor afla scăpare din er.
52. Şi Noi tîlcuim în Coranul acesta tot felul de pilde pentru
oameni; însă omul se ceartă împotriva celor mai multe lucruri.
53. Şi nimic nu-i opreşte pe oameni să creadă, dacă a venit la ei
ocîrmuirea, şi să-l roage de iertare pe Domnul lor, doară dacă
vine asupra lor pedeapsa înaintaşilor sau vine la ei pedeapsa
făţiş.
54. Şi Noi îi trimitem pe trimişi, ca să binevestească şi să îndemne,
şi cei necredincioşi se ceartă cu cele deşerte, ca să strivească
adevărul, şi-şi bat joc de semnele Mele şi de ceea ce am
propovăduit.
55. Şi cine este mai păcătos decît acela căruia i s-au vestit sem-
nele Domnului său şi care s-a întors apoi de la ele şi a uitat ce
a făcut înainte mîna sa? Noi am pus asupra inimilor lor
acoperaminte, ca să nu-l priceapă pe el, şi în urechile lor
surzenie.
56. Şi dacă chemi spre ocîrmuire, totuşi nu sînt ei ocîrmuiţi în veci.
57. Şi Domnul tău este iertător, îndurător. De ar fi voit să-i prindă,
după cum i se cădea, le-ar fi grăbit pedeapsa. Însă ei au avut o
făgăduinţă: nu vor afla, fără El, un adăpost.
58. Şi acele cetăţi le-am dărîmat Noi, pentru că au fost nelegiuite,
şi le-am dat o veste despre pieirea lor.
59. Şi cînd zise Moise, către robul său: "Nu mă voi opri pînă nu voi
ajunge împreunarea amînduror mărilor, chiar dacă aş umbla
optzeci de ani".
60. Şi cînd ajunseră ei la împreunarea lor, uitară ei peştele lor şi el
apucă drumul spre mare, printr-un canal.
61. Şi cînd au călătorit mai departe, zise el sclavului său: "Dă-ne
mîncarea noastră; ne-a ajuns oboseala pentru această cale a
noastră".
62. El zise: "Vezi, cînd ne-am sălăşluit la stîncă, am uitat peştele,
şi numai Satan m-a făcut să-l uit, ca să nu-mi mai aduc aminte
de el şi el, îşi apucă drumul spre mare într-un fel minunat".
63. El zise: "Aceasta este ceea ce am căutat noi!" şi ei se întoar-
seră pe urmele lor înapoi.
64. Şi ei aflară un rob din robii Noştri, căruia îi dădurăm îndurare
de la Noi şi-l învăţarăm ştiinţă de la Noi.
65. Moise îi zise lui: "Oare să-ţi urmez, ca să mă înveţi drumul
drept pe care l-ai învăţat?"
66. El zise: "Nu poţi răbda împreună cu mine.
67. Şi cum ai putea răbda la aceea ce nu cuprinzi cu ştiinţa?"
68. El zise: "Mă vei afla statornic, dacă voieşte Dumnezeu, şi nu
mă voi împotrivi poruncii tale".
69. El zise: "De voieşti să-mi urmezi, nu mă întreba de nimic, pînă
nu-ţi voi aminti ceva".
70. Şi merseră înainte, pînă ce se suiră într-o corabie, pe care o
borteli el. [Moise] zise: "Ai bortelit-o ca să îneci oamenii de pe
ea? Ai făcut un lucru ciudat!"
71. El zise: "N-am spus că tu nu poţi răbda împreună cu mine?"
72. El zise: "Nu mă certa pentru că am uitat şi nu mă însărcina cu
porunca ta prea tare".
73. Şi ei merseră pînă ce întîlniră un fecior, şi el îl ucise. [Moise]
zise: "Ai ucis un suflet curat, ce n-a stins nici o viaţă? Ai făcut
un lucru urît!"
74. El zise: "Nu ţi-am spus că tu nu poţi răbda împreună cu mine?"
75. El zise: "Dacă te voi mai întreba despre ceva, după aceasta, să
nu mai fii tovarăşul meu. Acum ai de la mine dezvinuire".
76. Şi merseră mai departe, pînă ce veniră la poporul unei cetăţi.
Ei cerură mîncare de la poporul ei, însă ei nu voiră să-i
ospăteze. Şi ei aflară în ea un perete, care voia să se
prăbuşească şi el îl ridică. El zise: "De ai fi voit, ai fi primit
răsplată pentru aceasta".
77. El zise: "Aici mă despărţesc de tine, însă voi să-ţi vestesc
tîlcuirea de la aceea ce nu puteai răbda.
78. Cît priveşte corabia, ea era a unor sărmani, care lucrau pe
mare, şi eu am voit să o stric, pentru că era în urma lor un
rege, care lua toate corăbiile cu forţa.
79. Şi în ce-l priveşte pe fecior, părinţii săi au fost credincioşi şi noi
ne temeam că el le va încărca nelegiuire şi necredinţă.
80. Deci dorirăm ca Domnul lor să le dea în schimb unul mai curat
şi mai iubitor.
81. Şi în ce priveşte zidul, acesta aparţinea la doi feciori orfani în
oraş. Şi el este o comoară pentru ei, şi tatăl lor era drept, şi
Domnul tău voieşte ca ei să fie vîrstnici şi să scoată comoara
lor ca milă de la Domnul tău. Şi n-am făcut aceasta după
socotinţa mea. Aceasta este tîlcuirea de la ceea ce nu puteai
răbda".
82. Şi ei te vor întreba despre cel cu două coarne. Spune: "Vă voi
citi veste despre el".
83. Noi l-am întărit pe pămînt şi i-am dat tot felul de lucruri şi el
urmă lucrurile,
84. pînă ce ajunse la apusul soarelui. El află că el apune într-o
fîntînă mlăştinoasă şi află acolo un popor.
85. Noi ziserăm: "O, tu, cel cu două coarne, sau pedepseşti acest
popor sau îi faci bine".
86. El zise: "Cel ce a păcătuit pe acela îl vom pedepsi. Apoi să se
întoarcă la Domnul său şi El să-l pedepsească cu pedeapsă
aspră.
87. Însă cel ce crede şi se poartă bine, pentru el este răsplată
frumoasă şi lui îi vom da porunci uşoare".
88. Apoi purcese mai departe,
89. pînă ce veni la răsăritul soarelui. Află că el răsare asupra unui
popor căruia nu-i dădurăm scut înaintea lui.
90. Aşa a fost, însă Noi am cuprins cu ştiinţa pe cei ce erau la el.
91. Apoi purcese mai departe,
92. pînă ce veni între cei doi munţi; află la poalele lor un popor
care abia putea pricepe un cuvînt.
93. Ei ziseră: "O, tu, cel cu două coarne, Gog şi Magog fac daună în
fără. Să-fi dăm dajdie, pentru că pui zid între noi şi ei?"
94. El zise: "Aceea cu ce m-a întărit Domnul meu este mai bun
[decît dajdia voastră]. Deci ajutaţi-mă cu puteri şi eu voi pune
între voi şi ei un zid.
95. Aduceţi-mi bucăţi de fier!" pînă ce a umplut [golul] între cele
două poale de munte. El zise: "Suflaţi!" După ce l-a pus în foc,
zise: "Aduceţi-mi spijă, ca să vărs deasupra".
96. Şi aşa nu puteau ei să se suie peste el şi nu puteau să-l
bortelească.
97. El zise: "Aceasta este îndurare de la Domnul meu;
98. şi cînd va veni făgăduinţă Domnului meu, îl va face El într-un
vraf de moloz; şi făgăduinţa Domnului meu este adevăr".
99. Şi în ziua aceea îi vom lăsa să umble ca undele şi se va sufla în
trîmbiţă şi-i vom aduna cu toţii.
100. Şi vom pune în ziua aceea iadul înaintea necredincioşilor,
101. ai căror ochi au fost învăluiţi înaintea îndemnării Mele, şi ei nu
puteau auzi.
102. Oare cred necredincioşii că pe lîngă Mine îşi pot lua şi robii Mei
ca scut? Noi doar am pregătit iadul pentru necredincioşi ca
locuinţă.
103. Spune: "Să vă vestim oare cine şi-a pierdut faptele.
104. Aceia a căror rîvnă s-a rătăcit în viaţa lumii şi care credeau că
ei se poartă după cuviinţă.
105. Aceştia sînt aceia care nu credeau în semnele Domnului lor şi
în întîlnirea cu El. De nimic sînt faptele lor şi nu le vom da lor,
în ziua învierii, cumpănă.
106. Aceasta să fie răsplata lor, iadul - pentru că nu crezură şi luară
în batjocură semnele Mele şi trimisul Meu".
107. Cei ce cred şi se poartă bine, lor le vor fi grădinile paradisului
spre locuinţă.
108. În veci vor petrece acolo, nu vor cere schimbare.
109. Spune: "De ar fi marea negreală pentru cuvintele Domnului
meu, ar seca marea, înainte de ar seca vorbele Domnului meu,
chiar dacă i-am aduce spre ajutor încă una asemenea".
110. Spune: "Eu sînt un om ca şi voi; mi s-a descoperit că
Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu. Şi cine nă-
dăjduieşte să-l întîinească pe Domnul său, să se poarte bine şi
să nu se închine nimănui lîngă Domnul său".

XIX
SURA MARIEI
Din Mekka şi este cu nouăzeci şi opt de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. KHIAS. O amintire a îndurării Domnului tău faţă de robul său
Zaharia:
2. Cînd l-a chemat pe Domnul său într-ascuns,
3. zise el: "Doamne, oasele mele sînt slabe şi capul [meu] luceşte
de bătrîneţe,
4. şi nicicînd n-a fost zadarnică rugăciunea mea către Tine,
Doamne.
5. Şi eu mă tem pentru rudele mele după mine, căci muierea
mea e stearpă. Deci, dă-mi un urmaş de la Tine,
6. Care să mă moştenească pe mine şi să moştenească şi casa lui
Iacov şi fă-ţi-l, Doamne, bineplăcut".
7. "O, Zaharia, Noi îfi vestim un fecior cu numele Ioan,
8. precum nu i-am numit pe nimenea înaintea sa".
9. El zise: "Doamne, de unde să-mi fie un fecior? Muierea mea
doar este stearpă, iar eu am ajuns slab de bătrîneţe".
10. El zise: "Aşa e! A zis Domnul meu: Aceasta îmi este uşor, şi pe
tine te-am făcut înainte, cînd nu erai nimic".
11. El zise: "Doamne, dă-mi un semn!" El zise: "Semnul tău este ca
să nu vorbeşti cu oamenii trei nopţi, măcar că eşti sănătos".
12. Şi el ieşi afară din Mihrâbul său şi le făcu lor semn: "Lăudaţi pe
Dumnezeu dimineaţa şi seara!"
13. [Şi Noi ziserăm]: "O, Ioan, primeşte scriptura întru putere" şi-i
dădurăm înţelepciune în copilărie
14. şi îndurare de la Noi şi curăţie; şi el era cuvios şi iubitor faţă de
părinţi şi nu era îngîmfat, nătîng.
15. Şi pace peste el în ziua naşterii şi a morţii şi în ziua sculării
spre viaţă!
16. Şi adă-ţi aminte în carte şi de Maria, cînd se retrase de la
gloata ei într-un loc spre răsărit.
17. Şi a luat înaintea lor un văl; deci trimiserăm la ea duhul Nostru
şi el îi apăru ei ca unui om deplin.
18. Ea zise: "Caut scăpare la cel îndurat înaintea ta, dacă eşti
temător de Dumnezeu".
19. El zise: "Eu sînt un trimis al Domnului tău, ca să-ţi dau un
fecior curat".
20. Ea zise: "De unde să-mi fie fecior, dacă nu m-a atins bărbat şi
nu sînt curvă?"
21. El zise: "Aşa e! A zis Domnul tău: "Aceasta îmi este uşor!" şi
Noi voim să-i facem un semn pentru oameni şi o îndurare de la
Noi. Şi aceasta este un lucru hotărît!"
22. Şi ea îl zămisli şi se retrase cu el într-un loc ascuns.
23. Şi o apucară durerile la trunchiul unui fenic. Ea zise: "O, aş fi
murit înainte de aceasta şi aş fi fost cu totul uitată".
24. Şi o chemă cineva de desuptul ei: "Nu te scîrbi! Domnul tău a
pus sub tine un pîrîu.
25. Şi scutură spre tine trunchiul fenicului! El va arunca asupra ta
curmale coapte.
26. Deci, mănîncă şi bea şi fii cu ochii rece şi cînd vei vedea un
om,
27. spune: "Eu am juruit celui îndurător un post, de aceea nu
vorbesc astăzi cu nimenea".
28. Şi ea îl aduse pe el, la poporul ei purtîndu-l. Ei ziseră: "O,
Maria, ai făcut un lucru ciudat!
29. O, soră a lui Aaron, tatăl tău n-a fost făcător de rele şi mama
ta n-a fost curvă"
30. Şi ea arătă spre el. Ei ziseră: "Cum să vorbim cu el, care este
copil în leagăn?"
31. El zise: "Eu sînt robul lui Dumnezeu. El mi-a dat scriptura şi m-
a făcut profet.
32. Şi El m-a făcut binecuvîntat orişiunde aş fi, şi mi-a poruncit
rugăciune şi milostenie, cît voi trăi,
33. şi dragoste faţă de născătoarea mea; şi nu m-a făcut îngîmfat,
ticălos.
34. Şi pace asupra zilei naşterii mele şi asupra zilei morţii mele şi
asupra zilei sculării mele spre viaţă!"
35. Acesta este Isus, fiul Mariei, cuvîntul adevărului, de care se
îndoiesc ei.
36. Nu se cuvine lui Dumnezeu să nască fiu. Mărire Lui! Dacă
hotărăşte un lucru, îi zice "Să fii!" şi este.
37. Dumnezeu este Domnul meu şi Domnul vostru. Serviţi-i Lui şi
acesta este un drum drept.
38. Însă sectele se ceartă întreolaltă şi vai de necredincioşi
înaintea locului mărturiei într-o zi mare!
39. Fă-i să audă şi să vadă ziua, cînd vor veni la Noi. Însă cei
nelegiuiţi sînt astăzi în rătăcire răsvădită.
40. Şi îndeamnă-i cu privire la ziua suspinării, cînd se va împlini
porunca, iar ei vor fi nebăgători de seamă şi nu vor crede.
41. Noi moştenim pămîntul şi tot ce e pe el şi la Noi se întorc ei.
42. Şi adă-ţi aminte în carte de Avraam; el a fost iubitor de adevăr,
un profet.
43. Cînd spune el tatălui său: "O, tatăl meu, de ce slujeşti tu cuiva
care nu aude şi nu vede şi nu-ţi ajută nimica?
44. O, tatăl meu, acum a venit la mine o ştiinţă care a venit la tine,
deci urmează-mi, ca să te duc pe drum drept.
45. O, tatăl meu, nu sluji lui Satan, doar Satan m-a răsvădit faţă de
cel îndurat.
46. O, tatăl meu, mă tem că te va ajunge pedeapsa de la cel
îndurător şi vei fi un tovarăş al lui Satan!"
47. El zise: 'Te lepezi de zeii mei, o, Avraam? De nu vei înceta, te
voi ucide cu pietre. Părăseşte-mă pentru un timp!"
48. El zise: "Pace asupra ta! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu
pentru tine. El este binevoitor pentru mine.
49. Şi voi să mă despărţesc de voi şi ceea ce chemaţi voi afară de
Dumnezeu, şi voi să-l chem pe Domnul meu. Poate nu-l voi
chema pe Domnul meu în zadar".
50. Şi cînd s-a despărţit el de ei şi de aceea la ce se închinau ei
afară de Dumnezeu, îi dădurăm Noi pe Isaac şi pe Iacov, şi pe
amîndoi îi făcurăm profeţi.
51. Şi Noi le dăruirăm din mila Noastră şi le dădurăm limba
măreaţă a adevărului.
52. Şi adă-ţi aminte, în carte, de Moise; el a fost curat şi a fost
trimis, un profet.
53. Noi îl chemarăm din partea dreaptă a muntelui şi-l apropiarăm
într-ascuns.
54. Şi-i dădurăm lui din îndurarea Noastră pe fratele său Aaron,
profetul.
55. Şi adă-ţi aminte, în cartea lui Ismael. El a fost credincios
făgăduinţei sale şi a fost un trimis, un profet.
56. Şi el a poruncit poporului său rugăciune şi milostenie şi a fost
un rob plăcut Domnului său.
57. Şi adă-ţi aminte în carte de Idris. El era iubitor de adevăr, un
profet.
58. Şi Noi l-am ridicat la un loc înalt.
59. Aceştia sînt aceia de care s-a îndurat Dumnezeu între profeţi,
din urmaşii lui Adam şi dintre cei pe care i-am purtat Noi cu
Noe şi din urmaşii lui Avraam şi Israel şi dintre cei pe care i-am
ocîrmuit şi i-am ales şi le-am dat har; cînd se citeau asupra lor
semnele celui îndurător, se prosternau şi se închinau plîn-gînd.
60. Şi le urmară lor urmaşi, care se lepădară de rugăciune şi se
luară după pofte; ei vor întîmpina pieirea,
61. afară de cel ce se întoarce şi crede şi se poartă bine. Aceia vor
intra în rai şi nu vor suferi nici o nedreptate.
62. În grădinile Edenului, pe care le-a juruit cel îndurător servilor
săi într-ascuns. Juruinţa Lui se împlineşte.
63. Nu aud ei acolo bîrfeli decît "Pace!", şi pentru ei este acolo
îngrijire dimineaţa şi sară.
64. Acestea sînt grădinile pe care le dăm moştenire robilor Noştri,
care se tem de Noi.
65. Şi noi ne coborîm numai la porunca Domnului tău. A Lui e ceea
ce este înaintea noastră şi ceea ce este înapoia noastră şi ceea
ce este între amîndouă şi Domnul tău nu uită;
66. Domnul cerurilor şi al pă-mîntului şi al celor ce sînt între ele.
Deci, slujeşte-l şi fii statornic în slujba Lui. Mai cunoşti pe unul
cu asemenea nume?
67. Şi omul zice: "Dacă am murit, voi fi adus iarăşi la via-ţă?"
68. Oare nu-şi pomeneşte omul că Noi i-am făcut înainte de ce a
fost el ceva?
69. Şi pe Domnul tău! Noi îi vom aduna pe ei şi pe Satane. Apoi îi
vom pune în genunchi în jurul iadului.
70. Apoi vom scoate din fiecare ceată pe cei mai îngîmfaţi faţă de
cel îndurat.
71. Atunci vom şti, cine este vrednic să fie ars.
72. Şi nimeni nu este între voi care să nu se coboare la el. Aceasta
este hotărît cu desăvîrşire la Domnul tău.
73. După aceea îi vom mîntui pe cei cu frica lui Dumnezeu, iar pe
cei nelegiuiţi îi vom lăsa acolo în genunchi.
74. Şi cînd li se citesc lor semnele Noastre cele răsvădite, zic cei
necredincioşi către cei credincioşi: "Care din amîndouă părţi se
află în loc mai bun şi în adunare mai frumoasă?"
75. Dar cîte neamuri care au fost mai bune la avere şi la privire am
pierdut Noi înaintea lor?
76. Spune: "Cine este în rătăcire, aceluia îi lungeşte zilele cel
îndurător,
77. pînă ce văd ei ceea ce li s-a ameninţat, fie pedeapsa, fie ora şi
cunosc că sînt în loc rău şi sînt mai slabi în apărători".
78. Şi Dumnezeu va înmulţi ocîrmuirea celor ocîrmuiţi.
79. Şi cele ce rămîn, faptele bune, sînt mai bune la Domnul tău cu
privire la plată şi cu privire la răsplată.
80. L-ai văzut pe cel ce se lepăda de numele Nostru şi zicea: "Eu
voi căpăta avere şi copii"?
81. A pătruns el întru cele ascunse, sau a încheiat un legămînt cu
cel îndurător?
82. Ba nu. Noi vom scrie ce a vorbit el şi vom înmulţi pedeapsa lui.
83. Şi-i vom da moştenire ceea ce a vorbit şi el, să vie singur la
Noi.
84. Şi ei şi-au luat alţi zei, afară de Dumnezeu, să le fie spre
cinste.
85. Ba nu. Ei se vor lepăda de închinarea lor şi le vor fi lor
duşmani.
86. Nu vezi că Noi trimitem Satanele asupra necredincioşilor, ca
să-i întărim?
87. Deci, nu grăbi asupra lor. Noi le-am numărat numai un număr.
88. Într-o zi, vom aduna pe cel cu frica lui Dumnezeu la cel îndurat
la ospeţie
89. şi-i vom mîna pe cei nelegiuiţi în iad ca turma la adăpost.
90. Şi să nu aibă mijlocire nimenea decît numai cel ce a încheiat
un legămînt cu cel îndurător.
91. Şi ei zic: "Cel îndurător a născut un fiu". Voi ziceţi un lucru
straşnic.
92. Aproape se sfîşie cerurile de aceasta şi se despică pămîn-tul şi
munţii se năruie în fărîme,
93. pentru că ei adaugă celui îndurător un fiu şi Lui nu i se cade să
nască un fiu.
94. Nimenea din ceruri şi de pe pămînt nu se poate apropia de cel
îndurător, decît ca rob. Da, El, s-a socotit şi a numărat numărul
lor.
95. Şi fiecare din ei va veni la El, în ziua învierii, singur.
96. Cei ce cred şi fac bine, acelora le va arăta dragostea celui
îndurător.
97. Şi Noi l-am făcut uşor pe el în limba ta, pentru ca să-l
binevesteşti celor cu frica lui Dumnezeu şi să îndemni poporul
ce se ceartă.
98. Şi cîte neamuri am pierdut Noi înaintea ta? Mai simţeşti
vreunul din ele? Sau auzi o şoaptă despre ele?

XX
SURA TH
Din Mekka şi este cu o sută treizeci şi cinci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. TH. N-am trimis asupra ta Coranul ca să te aducă-n ticăloşie,
2. ci ca îndemnare pentru cei cu frica lui Dumnezeu,
3. o trimitere de la cel ce a făcut pămîntul şi cerurile cele înalte.
4. Cel îndurat şade pe tron;
5. ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi ceea ce este între
amîndouă şi sub ţărîna cea umedă.
6. Şi dacă ridici vocea ta, El cunoaşte cele tainice şi ascunse.
7. Dumnezeu! nu este Dumnezeu afară de El; El are numele cele
mai frumoase.
8. Şi n-a venit la tine istoria lui Moise?
9. Cînd a văzut el în tine şi a zis către ceata sa: "Rămîneţi, eu văd
un foc!
10. Poate vă voi aduce o flacără de la el sau voi afla prin foc
drumul cel drept".
11. Şi cînd veni încolo, fu el chemat: "O, Moise!
12. Eu sînt Domnul tău, deci scoate încălţămintele tale. Eşti doar
în valea cea sfîntă, Tova,
13. şi eu te-am ales, deci, auzi, ce se descoperă!
14. Eu sînt Dumnezeu, nu este Dumnezeu afară de Mine, deci,
slujeşte-Mi Mie şi împlineşte rugăciunea întru amintirea Mea.
15. "Ora" vine, sînt aproape să o descopăr,
16. ca fiecărui suflet să i se răsplătească ce şi-a agonisit.
17. Şi să nu te abată de la ea cel ce nu crede şi urmează poftei
sale, ca să nu pieri!
18. Şi ce este aceea în dreapta ta, o, Moise?"
19. El zise: "Acesta este toiagul meu, pe care mă sprijinesc şi
scutur cu el frunzele pentru turma mea şi-mi serveşte şi la alte
trebuinţe".
20. El zise: "Aruncă-l, o, Moise!"
21. El îl aruncă şi acela se făcu un şarpe fugar.
22. El zise: "Prinde-l şi nu te teme; Noi îl vom face iarăşi cum a
fost.
23. Şi pune mîna ta pe latura ta şi scoate-o albă, fără durere, - un
alt semn,
24. ca să-ţi arătăm semnele Noastre cele mari.
25. Mergi la Faraon! El se-ntrece peste măsură!"
26. El zise: "Doamne, lărgeşte-mi pieptul
27. şi uşurează-mi lucrul,
28. şi dezleagă-mi nodul limbii mele,
29. ca sa înţeleagă ei vorba mea!
30. Şi dă-mi un sfetnic din ceata mea,
31. pe Aaron, fratele meu!
32. Întăreşte prin el spatele mele
33. şi fă-mi-l tovarăş în lucrul meu,
34. ca să Te lăudăm adesea şi să Te pomenim adesea,
35. căci Tu ne vezi!"
36. El zise: "Ţi s-a împlinit rugămintea, o, Moise,
37. şi Noi ţi-am fost binevoitori şi altă dată,
38. cînd am descoperit maicii tale ce s-a descoperit:
39. aruncă-l în arcă şi aruncă-l în mare şi marea îl va da la mal şi-l
va lua duşmanul său. Şi am aruncat asupra ta dragostea Mea,
40. ca să fii crescut sub ochii Mei.
41. Şi cînd merse soră-ta şi zise: "Să vă arăt pe cineva, care să-l
nutrească?" Şi Noi te-am dat înapoi maicii tale, ca să-şi
răcorească ochiul ei şi să nu te scîrbească. Şi tu ai omorît un
suflet şi Noi te-am scos din întristare şi te-am ispitit cu ispită.
42. Şi ai petrecut ani în poporul Madianului, apoi ai venit [încoace]
în urma unei orînduieli, o, Moise.
43. Şi Eu te-am ales pentru Mine.
44. Mergi tu şi fratele tău cu semnele mele şi nu vă îndepărtaţi de
pomenirea Mea.
45. Mergeţi la Faraon, el se întrece peste măsură;
46. şi vorbiţi cu el vorbă blîndă. Poate se va lăsa îndemnat sau se
va teme".
47. Ei ziseră: "Doamne, noi ne temem, că el va fi obraznic faţă de
noi şi va întrece măsura!"
48. El zise: "Nu vă temeţi, eu sînt cu voi; Eu aud şi văd.
49. Deci, mergeţi la el şi ziceţi: "Noi sîntem trimişii Domnului tău,
deci, trimite cu noi pe fiii lui Israel şi nu-i chinui. Noi am venit
la tine cu un semn de la Domnul tău, şi pace asupra celui ce
urmează ocîrmuirii.
50. Nouă ni s-a descoperit că pedeapsa vine asupra celui ce
învinuieşte de minciună şi se întoarce".
51. El zise: "Şi cine este Domnul vostru, o, Moise?"
52. "Domnul nostru este Cel care a dat fiecărui lucru firea sa şi
apoi îl ocîrmuieşte".
53. El zise: "Şi cum stă lucrul cu neamurile de'nainte?"
54. El zise: "Ştiinţa despre ele este la Domnul meu într-o carte.
Domnul meu nu rătăceşte şi nu uită:
55. El v-a făcut vouă pămîntul spre culcuş şi v-a lăsat să umblaţi
asupra lui pe drumuri şi trimite din ceruri apă şi Noi scoatem
prin ea la iveală felurile de ierburi.
56. Mîncaţi şi paşteţi vitele voastre. Întru aceasta sînt semne
pentru cei pricepuţi.
57. Din el v-am făcut şi în el vă lăsăm să vă întoarceţi şi din el vom
scula altă dată".
58. Şi Noi i-am arătat toate semnele Noastre, însă el le ţinea de
minciună şi nu voia [să creadă].
59. El zise: "Ai venit la noi, ca să ne alungi din ţara noastră cu
fermecătura ta, o, Moise?
60. însă noi îţi vom veni cu asemenea fermecătură, deci, hotărăşte
între noi şi tine timpul şi locul, - noi nu-l vom greşi, şi nici tu -
un loc asemenea [pentru amîndoi]".
61. El zise: "Orînduirea noastră să fie o zi de sărbătoare şi oamenii
să se adune în ziua mare".
62. Şi se întoarse Faraon şi adună vicleşugul său, apoi veni.
63. Moise zise către ei: "Vai vouă, nu plăsmuiţi asupra lui
Dumnezeu minciuni,
64. căci El vă va pierde cu o pedeapsă; doară pierde cel ce
plăsmuieşte".
65. Şi ei se sfătuiră despre lucrul lor întreolaltă şi vorbiră într-
ascuns.
66. Ei ziseră: "Aceştia amîndoi sînt fermecători. Ei voiesc să vă
alunge din ţara voastră cu fermecătura lor şi să meargă cu
căpeteniile voastre cele mai cinstite.
67. Deci adunaţi vicleşugul vostru, apoi veniţi pe rînd; bine-i
merge astăzi celui ce biruieşte!"
68. Ei ziseră: "O, Moise, vrei să arunci, sau să fim noi cei dintîi care
aruncă?"
69. El zise: "Ba aruncaţi voi!" Şi atunci i se păru, în urma
fermecăturii lor, că frîngiile lor şi toiegele lor aleargă.
70. Şi Moise prinse frică, în sufletul său.
71. Noi ziserăm: "Nu te teme, tu vei birui!
72. Aruncă numai ceea ce e în dreapta ta! Aceasta va înghiţi ceea
ce au făcut ei; ei au făcut numai vicleşugul unui fermecător, iar
fermecătorului nu-i merge bine, ori de unde vine".
73. Atunci se prosternară fermecătorii şi ziseră: "Noi credem în
Domnul lui Aaron şi Moise".
74. El zise: "Credeţi în el, înainte de ce vă dau eu voie? Da, el este
stăpînul vostru, care v-a învăţat fermecătoria şi eu vă voi tăia
mîinile şi picioarele voastre schimbiş, şi vă voi răstigni pe
trunchi de fenic, şi apoi veţi şti cine pedepseşte mai tare şi mai
cu tot dinadinsul."
75. Ei ziseră: "Noi nu te ţinem mai presus decît semnele cele
răsvădite, care au venit la noi, şi decît Cel ce ne-a făcut.
Orînduieşte ce orînduieşti; poţi orîndui numai cu privire la
această viaţă a lumii. Noi credem în Domnul nostru, că ne va
ierta păcatele noastre şi fermecătoria la care ne-ai nevoit şi
Dumnezeu este mai bun şi mai statornic.
76. Cel ce vine la Domnul său, vinovat pentru acela este iadul;
acolo nici nu moare, nici nu trăieşte.
77. Iar cel ce vine la El cu credinţă şi cu fapte bune, pentru acela
sînt treptele cele mai înalte:
78. grădinile Edenului, pătrunse cu rîuri pe dedesupt. În veci vor
petrece acolo. Aceasta este răsplata celor curaţi".
79. Şi Noi i-am descoperit lui Moise: "Purcede noaptea cu robii mei
şi fă-le un drum uscat prin mare.
80. Să n-aibi frică de prigonire şi nu te teme!"
81. Şi pe urmă Faraon cu oştirile saîe şi ceea ce i-a acoperit din
mare, i-a acoperit pe ei, căci Faraon ducea poporul său în
rătăcire şi nu-l ocîrmuia bine.
82. O, fiii lui Israel, Noi v-am mîntuit de duşmanul vostru şi v-am
orînduit la coasta dreaptă a muntelui şi am trimis asupra
voastră Mana şi potîrnichile:
83. "Mîncaţi din cele bune, cu care v-am înzestrat, însă nu treceţi
măsura, ca să nu se coboare asupra voastră mînia Mea, iar
asupra căruia se coboară mînia Mea, acela este pierdut.
84. Iar Eu sînt iertător faţă de cel ce se căieşte şi crede şi se
poartă bine [şi] apoi se lasă ocîrmuit".
85. "Şi ce te-a alungat de la poporul tău, o, Moise?"
86. El zise: "Ei sînt pe urma mea şi eu găsesc la Tine, Doamne, ca
să afli plăcere [în mine]."
87. El zise: "Noi am ispitit poporul tău, după ce te-ai dus, şi l-a
făcut să rătăcească Es-Samiri".
88. Atunci, se întoarse Moise la poporul său mînios şi mîhnit.
89. El zise: "O, poporul meu! Nu v-a făgăduit Domnul vostru, o
făgăduire frumoasă? V-a fost timpul prea lung, sau aţi voit să
se coboare asupra voastră mînia de la Domnul vostru dacă aţi
frînt făgăduinţa faţă de mine?"
90. Ei ziseră: "Noi n-am frînt făgăduinţa faţă de tine, din puterea
noastră, ci ni s-a poruncit să aducem sarcini [pline] cu
podoabele poporului nostru; şi noi le-am vărsat [în foc] şi aşa
le-a aruncat şi Es-Samiri!" Şi el le scoase un viţel aievea care
mugea. Şi ei ziseră: "Acesta este Dumnezeul vostru şi
Dumnezeul lui Moise, care [l-]a uitat".
91. Oare nu văd ei că nu le răspunde şi nu le poate nici strica şi
nici ajuta?
92. Şi totuşi le zise Aaron înainte: "O, poporul meu, voi nu mai
sînteţi ispitiţi prin aceasta şi Domnul vostru este cel îndurător.
Deci, urmaţi-mi şi ascultaţi de porunca mea!"
93. Ei ziseră: "Nu vom înceta să ne închinăm lui, pînă nu se va
întoarce Moise la noi!"
94. El zise: "O, Aaron, ce te-a oprit să-mi urmezi, cînd i-ai văzut că
rătăcesc? Te-ai răzvrătit împotriva poruncii mele?"
95. El zise: "O, fiul maicii mele, nu mă apuca de barba mea şi de
capul meu! Eu m-am temut că vei zice: Tu i-ai dezbinat pe fiii
lui Israel şi nu ai băgat în seamă cuvîntul meu".
96. El zise: "Şi ce a fost treaba ta, o, Samiri?" El zise: "Am văzut
ceea ce n-au văzut ei şi am luat o mînă plină [de colb] de pe
urma trimisului şi am aruncat-o [în foc]; astfel mi-a spus
sufletul meu".
97. El zise: "Mergi; şi ţie să-ţi fie în viaţă că vei zice: "Să nu fie
atingere!" Şi pentru tine este o ameninţare, de care nu vei
fugi. Şi priveşte la Dumnezeul tău, pe care l-ai cinstit atîta;
apoi îl vom arde şi-l vom face fărîme în mare.
98. Dumnezeul vostru este Dumnezeu, afară de care nu este
Dumnezeu. EI cuprinde toate cu ştiinţa.
99. Astfel îţi povestim din istorii ce s-au întîmplat înainte şi Noi ţi-
am dat de la Noi o îndemnare.
100. Cel ce se întoarce de la aceasta va purta în ziua învierii o
sarcină.
101. În veci vor fi sub ea şi rea este sarcina pentru ei, în ziua
învierii.
102. În ziua aceea se va sufla în trimbiţă şi noi îi vom aduna în ziua
aceea, pe cei nelegiuiţi cu ochi albaştri.
103. Şi ei vor şopti întreolaltă: "Aţi zăbovit numai zece [zile]".
104. Noi ştim ce vorbesc ei, dacă spune al lor cel mai de frunte din
drum: "Aţi zăbovit numai o zi!"
105. Şi ei te vor întreba despre dealuri. Spune: "Le va face Domnul
meu fărîme
106. şi le va împrăştia ca un şes neted, încît nu vei vedea pe el ceva
strîmb şi zbîrcit".
107. În ziua aceea vor urma ei celui ce cheamă, în care nu este
ceva strîmb, şi vor pleca vocile înaintea celui îndurat şi nu vei
auzi nimic decît tropot lin.
108. În ziua aceea nu ajută mijlocire, doară de la acela căruia îi dă
voie cel îndurător şi a cărui vorbă îi este bineplăcută.
109. El ştie ce este înaintea lor şi după ei, ei nu-l cuprind cu ştiinţa.
110. Şi se pleacă feţele înaintea celui viu, celui veşnic, şi pierdut e
cel ce poartă păcat.
111. Iar cel ce face bine şi este credincios, nu se teme de
strîmbătate şi de scurtare.
112. Şi aşa l-am trimis Noi, drept Coran arabic, şi am mestecat în el
ameninţări, ca să fie ei cu frica lui Dumnezeu şi ca el să le
înnoiască amintirea.
113. Şi înalt este Dumnezeu, regele, adevărul! Şi nu te grăbi cu
Coranul, pînă nu ţi s-a împlinit descoperirea, şi spune:
"Doamne, înmulţeşte-mi ştiinţa!"
114. Şi Noi am încheiat un legămînt cu Adam, şi el l-a uitat şi Noi n-
am aflat în el tărie.
115. Şi cînd ziserăm îngerilor: "Închinaţi-vă lui Adam!", se închinară
ei, numai diavolul nu voi, deci, ziseră: "O, Adam, acesta îţi este
duşman ţie şi muierii tale; numai să nu vă alunge din rai, ca să
ajungi în ticăloşie.
116. Pentru tine este ca să nu rabzi foame în el şi să nu fii gol
117. şi ca să nu fii însetat acolo şi să nu asuzi".
118. Şi şopti el către Satan şi zise: "O, Adam, oare să-ţi arăt drumul
la pomul veşniciei şi al stăpîniei, ce nu piere?"
119. Şi ei mîncară din el şi li se arătă goliciunea lor şi ei începură să
coase asupra lor frunze din grădină şi neascultător a fost Adam
faţă de Domnul său şi a ajuns în rătăcire.
120. Apoi îl alese pe el Domnul său şi se întoarse la el şi-l ocîrmui
121. şi zise: "Ieşiţi de aici cu toţii, unul altuia duşman! Şi dacă va
veni la voi ocîrmuirea de la Mine,
122. atunci cel ce va urma ocîrmuirii Mele să nu rătăcească şi să nu
ajungă în ticăloşie.
123. Însă cine se întoarce de la îndemnarea Mea, aceluia să-i fie
viaţa un necaz
124. şi-l vom scula orb, în ziua învierii".
125. El va zice: "Doamne, de ce mă scoli orb, după ce odinioară
vedeam?"
126. El va zice: "Aşa e! La tine au venit semnele Noastre şi tu le-ai
uitat, şi aşa vei fi uitat şi tu astăzi".
127. Şi aşa răsplătim Noi celui nebăgător de seamă şi celui ce nu
crede în semnele Domnului său şi pedeapsa din lumea de apoi
este mai aspră şi mai lungă.
128. Oare nu bagă ei de seamă cîte neamuri am nimicit Noi înaintea
lor, în ale căror locuinţe umblă ei? întru aceasta sînt semne
pentru oameni cu pricepere.
129. Şi dacă n-ar fi ieşit înainte un cuvînt de la Domnul tău, ar fi fost
chin veşnic, însă un termen este pus.
130. Deci, rabdă ce vorbesc ei şi laudă mărirea Domnului tău,
înaintea răsăritului soarelui şi înaintea apusului său şi în orele
nopţii laudă-L şi la sfîrşitul zilei, ca să fii bineplăcut.
131. Şi să nu se îndrepte ochii tăi la ceea ce le-am încuviinţat Noi
unora din ei - luciul vieţii din lume, ca să-i ispitim prin aceasta;
iar îngrijirea Domnului tău e mai bună şi mai lungă.
132. Şi porunceşte gloatei tale rugăciunea şi îngăduieşte în ea. Noi
nu cerem de la tine îngrijire, Noi te vom îngriji, iar sfîrşitul este
frica lui Dumnezeu.
133. Şi ei zic: "De ce nu ne vine cu un semn de Ia Domnul său?"
Însă n-a venit la ei dovadă răsvădită, care este în scripturile
de'nainte?
134. Şi dacă i-am fi nimicit Noi înaintea lor, printr-o pedeapsă, ar fi
zis ei: "Doamne, de ce n-ai trimis la noi un trimis? Atunci am fi
urmat semnelor Tale, înainte de ce am fost umiliţi şi ruşinaţi."
135. Spune: "Fiecare aşteaptă, deci aşteptaţi şi veţi şti cine a călcat
drumul cel neted şi cine a fost bine ocîrmuit".

XXI
SURA PROFEŢILOR
Din Mekka şi este cu o sută douăsprezece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. S-a apropiat de oameni socotirea pentru ei, însă cu nebăgare
de seama se întorc ei.
2. Îndemnarea, ce a venit din nou de la Domnul lor, o ascult
numai în batjocură,
3. glumind în inimile lor. Şi cei nelegiuiţi vorbesc într-ascuns:
"Este acesta mai mult decît un om ca voi? Voiţi să veniţi la
fermecătură, după ce o cunoaşteţi?"
4. El spune: "Domnul meu cunoaşte cuvintele din cer şi de pe
pămînt. El doar aude, ştie."
5. Ba ei spun: "Sînt vise încurcate. Ba el a plăsmuit. Ba el este
poet. Şi el să ne aducă un semn, cum au fost trimişi cei
de'nainte".
6. N-a crezut înaintea lor vreun oraş ce l-am dărîmat Noi. Oare ei
vor crede?
7. Şi înaintea ta am trimis Noi numai bărbaţi, cărora Ne-am
descoperit. Întrebaţi numai poporul îndemnării, dacă nu ştiţi.
8. Şi Noi nu le-am dat un corp, care nu mănîncă mîncare, şi ei nu
sînt veşnici.
9. Apoi le-am adeverit Noi făgăduinţă şi i-am mîntuit pe ei şi pe
cine am voit şi i-am nimicit pe cei nelegiuiţi.
10. Noi v-am trimis vouă o carte, în care este îndemnarea voastră.
Oare nu veţi pricepe?
11. Şi cîte cetăţi am făcut Noi fărîme, pentru că erau nelegiuite, şi
am ridicat alt popor în urma lor?
12. Şi cînd simţiră mînia Noastră, fugiră de ea.
13. "Nu fugiţi, ci întoarceţi-vă la aceea de care v-aţi îmbuibat şi la
locuinţele voastre poate veţi fi întrebaţi".
14. Ei ziseră: "Vai nouă, noi am fost nelegiuiţi!"
15. Şi n-a încetat acest strigăt al lor, pînă ce i-am făcut mirişti
strînse.
16. Şi Noi ne-am făcut cerul şi pămîntul şi ceea ce este între ele în
glumă.
17. De am voi să ne facem o jucărie, am fi aflat-o singur, cînd am
făcut acestea.
18. Ba noi aruncăm adevărul împotriva deşertăciunii şi zdrobim
capul ei, şi aşa piere ca şi vai de voi pentru ceea ce vorbiţi.
19. Ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi cei ce sînt la El nu
sînt prea îngîmfaţi ca să-i servească şi nu rătăcesc.
20. Ei laudă ziua şi noaptea şi nu obosesc.
21. Oare îşi iau ei Dumnezei de pe pămînt, care pot învia?
22. De-ar fi într-amîndouă Dumnezei, afară de Dumnezeu, ar fi
amîndouă stricate; însă mărire lui Dumnezeu, Domnul tronului.
El e mai presus decît vorbele lor.
23. El nu se întreabă pentru ceea ce face, ei însă se întreabă.
24. Oare îşi iau ei, afară de El, Dumnezei? Spune: "Aduceţi dovada
voastră!" Aceasta este îndemnarea celor care sînt cu Mine şi
îndemnarea celor de'naintea mea. Însă cei mai mulţi din ei nu
cunosc adevărul şi se întorc de la El.
25. Şi Noi n-am trimis înaintea ta un trimis, fără ca să-i
descoperim: "Nu este Dumnezeu afară de Mine, deci serviţi-
Mi."
26. Şi ei zic: "Cel îndurat a născut copii!" Mărire Lui! Ei sînt numai
robi cinstiţi!
27. Ei nu ies înainte cu vorbe şi împlinesc porunca Lui.
28. El ştie ce e înaintea lor şi ce după ei, şi ei nu pot mijloci,
29. afară de cel pentru ce-I este bine plăcut; şi ei tremură de frică.
30. Şi cine din ei zice: "Eu sînt Dumnezeu, lîngă El?" Aceasta o
răsplătim cu iadul. Aşa răsplătim nelegiuiţilor.
31. Oare nu văd necredincioşii că cerurile şi pămîntul au fost
grămadă şi Noi le-am despicat şi din apă am făcut tot ce e voi?
Oare nu cred ei?
32. Şi Noi puserăm pe pămînt munţi puternici, ca să nu se clatine
cu el, şi Noi făcurăm pe el văi largi spre drumuri, ca ei să fie
bine ocîrmuiţi.
33. Şi Noi făcurăm cerul întru acoperămînt păzit, şi totuşi se întorc
ei de la semnele sale.
34. Şi el este acela ce a făcut noaptea şi ziua, soarele şi luna;
toate înoată în cerc.
35. Şi Noi am dat nemurire vreunui om înaintea ta. Şi dacă vei
muri, vor trăi ei în veci?
36. Fiecare suflet gustă moartea şi vă vom cerceta cu ispită rea şi
bună şi la Noi vă veţi întoarce.
37. Şi dacă te văd cei necredincioşi, nu te privesc altfel decît cu
batjocură: "Oare acesta este cel ce aminteşte Dumnezeii
voştri?" Şi în îndemnarea celui îndurat nu cred ei.
38. Omul fu făcut din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu
cereţi să grăbesc.
39. Şi ei vor zice: "Cînd va avea loc această ameninţare, dacă
sînteţi iubitori de adevăr?"
40. De ar şti numai necredincioşii timpului cînd nu vor putea
respinge focul de la feţele lor şi de la spatele lor şi cînd nu vor
putea fi mîntuiţi!
41. Însă va veni pe neaşteptate asupra lor şi-i va tulbura şi ei nu
vor putea să-l împingă de la sine, şi cu ei nu va fi aşteptare.
42. Şi trimişii fură batjocoriţi acum înaintea ta, apoi i-a înconjurat
pe cei ce făceau rîs aceea ce au batjocorit ei.
43. Spune: "Cine vă păzeşte ziua sau noaptea de cel îndurat?" Însă
ei se întorc de la îndemnarea Domnului lor.
44. Sau au ei Dumnezei, care pot să-i scutească, afară de Noi? Ei
nu-şi pot ajuta înşişi şi nici să nu scape de Noi.
45. Ba Noi i-am îngrijit pe aceia şi pe părinţii lor, cît le-a durat
viaţa. Oare nu văd ei că Noi venim în ţară şi că o strîmtorăm
din toate părţile? Oare vor birui ei?
46. Spune: "Eu vă îndemn cu descoperirea". Insă cei surzi nu aud
strigătul, cînd sînt îndemnaţi.
47. Dar cînd îi atinge o suflare de la pedeapsa Domnului tău, zic ei:
"O, vai de noi, am fost nelegiuiţi!"
48. Însă Noi vom pune cumpene drepte în ziua învierii şi nici un
suflet să nu sufere nedreptate; şi de ar fi măcar cît un fir de
muştar, Noi l-am aduce, căci Noi îndestul socotim.
49. Şi Noi i-am dat, lui Moise şi lui Aaron Furcînul, o lumină şi o
îndemnare pentru cei cu frica lui Dumnezeu,
50. cei ce se tem de Domnul lor, într-ascuns şi se sfiesc de ora cea
de pe urmă.
51. Şi aceasta este o îndemnare binecuvîntată, pe care am trimis-
o Noi. Oare voi să vă lepădaţi de ea?
52. Şi lui Avraam i-am dat Noi umblare pe drum drept, acum
de'nainte, pentru că îl cunoaşte.
53. Cînd zise el către tatăl său şi către poporul său: "Ce chipuri sînt
acestea, la care vă închinaţi?"
54. Ei ziseră: "Noi i-am aflat acum pe părinţii noştri slujindu-le".
55. El zise: "Voi şi părinţii voştri sînteţi în rătăcire răsvădită".
56. Ei ziseră: "Ai venit la noi cu adevărul, sau glumeşti?"
57. El zise: "Ba nu! Domnul nostru este Domnul cerurilor şi al
pămîntului, pe care le-a făcut şi eu vă mărturisesc despre
acestea.
58. Şi pe Dumnezeu! Voiesc să fiu viclean faţă de idolii voştri, cînd
veţi fi întors spatele".
59. Şi el îi făcu fărîme, afară de cel mai mare din ei, pentru ca ei
să puie vina pe acesta.
60. Ei ziseră: "Cine a făcut aceasta cu zeii noştri? Acela este
nelegiuit!"
61. Ei ziseră: "Auzirăm un fecior că i-a amintit. Lui îi zic Avraam".
62. Ei ziseră: "Aduceţi-l înaintea ochilor oamenilor, poate vor
mărturisi împotriva lui".
63. Ei ziseră: "Oare ai făcut aceasta cu zeii noştri, o, Avraam?"
64. El zise: "Ba nu, aceasta a făcut cel mai mare dintre ei; deci,
întrebaţi-l, dacă pot ei vorbi!"
65. Atunci îşi veniră ei iarăşi în fire şi ziseră: "Voi sînteţi nelegiuiţi!"
66. Apoi se întoarseră iarăşi pe capurile, lor zicînd: "Doară tu ştii
că ei nu vorbesc".
67. El zise: "Vă închinaţi, afară de Dumnezeu, încă la ceva ce nu
vă poate nici ajuta, nici strica nimic? Pfui asupra voastră şi
asupra a ceea la ce vă închinaţi afară de Dumnezeu? Oare n-
aveţi pricepere?"
68. Ei ziseră: "Ardeţi-l şi ajutaţi zeilor voştri, dacă sînteţi oameni de
faptă!"
69. Noi ziserăm: "O, foc, fii rece, şi pace peste Avraam!"
70. Ei plăsmuiră un vicleşug împotriva lui Avraam, însă Noi îi
făcurăm pierduţi.
71. Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe Lot în pămîntul prin care am
binecuvîntat lumea.
72. Şi noi i-am dat lui în dar pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi i-am
făcut cinstiţi.
73. Şi Noi i-am făcut pe ei prototipuri, ca să ocîrmuiască după
porunca Noastră şi le-am descoperit facerea binelui şi
împlinirea rugăciunii şi darea milosteniilor şi ei ne-au fost robi.
74. Şi lui Lot îi dăruim Noi înţelepciune şi pricepere şi-l mîntuirăm
din cetatea care făcea spurcăciuni. Ei erau un popor rău,
nelegiuiţi.
75. Şi Noi l-am lăsat să intre întru îndurarea Noastră; el era cinstit.
76. Şi Noi, cînd a strigat înainte, Noi l-am ascultat şi l-am mîntuit
pe el şi familia sa din scîrba cea mare.
77. Şi Noi i-am ajutat împotriva poporului celor ce ţineau de
minciună semnele Noastre. Ei erau un popor rău şi Noi i-am
înecat pe toţi.
78. Şi adă-ţi aminte de David şi de Solomon, cînd judecară asupra
ogorului, cînd păştea noaptea turma poporului pe el; şi Noi am
făcut martori ai judecăţii lor.
79. Şi Noi l-am învăţat pe Solomon întru aceasta şi la amîndoi le
dădurăm înţelepciune şi pricepere. Şi Noi am dat sub
stăpînirea lui David munţii şi păsările, ca să vestească lauda.
Da, Noi am făcut-o!
80. Şi Noi l-am învăţat să vă facă haine, ca să vă scutească de
răutatea voastră. Oare sînteţi voi mulţumitori?
81. Şi lui Solomon îi dădurăm în stăpînire vîntul cel puternic, să
grăbească la porunca sa în ţara pe care am binecuvîntat-o; şi
Noi ştiurăm toate lucrurile.
82. Şi pe unii din Satane îi dădurăm lui în stăpînire, ca să se
cufunde pentru el şi să facă şi alte lucruri; şi Noi îl păzeam.
83. Şi adă-ţi aminte de Iov, cînd strigă el la Domnul său: "M-a atins
plaga, însă Tu eşti cel mai milostiv între milostivi!"
84. Şi Noi îl ascultarăm şi luarăm de pe el plaga şi-i dădurăm
înapoi gloata sa şi încă pe atîta, ca o îndurare de la Noi şi o
îndemnare pentru slujitorii lui Dumnezeu.
85. Şi Ismael şi Idrîs şi Zul-Kifl, toţi erau statornici.
86. Şi Noi i-am lăsat să intre întru îndurarea Noastră şi erau
cinstiţi.
87. Şi Zun-Nun, cînd se duse înfuriat şi credea că Noi n-am avea
putere asupra lui şi el striga întru întuneric: "Nu este
Dumnezeu, afară de Tine! Mărire Ţie! Am fost un nelegiuit".
88. Atunci îl ascultarăm şi-l mîntuirăm de necaz; şi astfel mîntuim
Noi pe cei credincioşi.
89. Şi adă-ţi aminte de Zaharia, cînd striga el la Domnul său:
"Doamne, nu mă lăsa singur, însă Tu eşti cel mai bun oştean."
90. Şi Noi l-am ascultat şi i-am dăruit pe Ioan şi am întocmit pe
soţia lui pentru el. Ei se întreceau în bine şi Ne chemau cu
dragoste şi cu frică şi se umileau înaintea Noastră.
91. Şi aceea care a păstrat mitrasul ei întru feciorie. Noi am suflat
în ea din duhul Nostru şi am făcut-o pe ea şi pe fiul ei semn
pentru lume.
92. Această credinţă a voastră este o unică credinţă şi eu sînt
Domnul vostru, deci slujiţi-Mi.
93. Şi ei au rupt lucrul lor între ei; cu toţii se vor întoarce la Noi.
94. Şi cel ce face bine şi este credincios, rîvna lui nu se va lepăda;
Noi scriem pentru ei.
95. Şi un blestem să fie asupra fiecărei cetăţi pe care am dărîmat-
o Noi, ca ei să nu se mai întoarcă,
96. pînă ce Gog şi Magog vor deschide drumul, şi ei vor grăbi de
pe toate înălţimile.
97. Şi se apropie ameninţarea cea adevărată şi înţepeniţi sînt ochii
necredincioşilor: "O, vai de noi, am fost nebăgători de seamă,
ba am fost nelegiuiţi!"
98. Voi şi cei cărora le slujiţi, afară de Dumnezeu, sînteţi hrană
pentru focul iadului; voi vă veţi coborî în el.
99. Dacă ar fi aceştia Dumnezei, nu s-ar coborî încolo, însă toţi să
rămîie acolo în veci.
100. Ei vor geme acolo şi nu vor auzi acolo mîngîiere.
101. Acelor cărora li s-a hotărît de'nainte binele din partea Noastră,
aceia vor fi departe de acolo.
102. Nu vor auzi nici un sunet de acolo, şi unde le-a poftit sufletul,
acolo vor petrece în veci.
103. Nu-i va întrista spaima cea mai mare şi lor le vor ieşi înainte
îngerii, zicînd: "Aceasta este ziua voastră, care vi s-a juruit."
104. În ziua aceea vom înveli cerul, ca o carte scrisă. Precum am
scos Noi la iveală întîia făptură, iarăşi o vom face-o. Această
juruinţă o datorăm, Noi o vom împlini.
105. Şi Noi am scris în psalmi după îndemnare: "Să moştenească
pămîntul robii mei cei drepţi".
106. În aceasta este o propovă-duire pentru poporul ce serveşte.
107. Şi Noi te-am trimis pe tine numai ca îndurare pentru lume.
108. Spune: "Mie mi s-a descoperit numai că Dumnezeul vostru este
un unic Dumnezeu. Voiţi să fiţi moslemi?"
109. Şi dacă se întorc ei, spune: "Eu v-am vestit deopotrivă, însă nu
ştiu ori de este aproape sau departe ceea ce vi s-a ameninţat.
110. El cunoaşte vorba voastră cea pe faţă şi cunoaşte ceea ce
ascundeţi.
111. Şi eu nu ştiu ori de nu este poate o ispită pentru voi şi o
folosinţă pînă la un timp".
112. El spune: "Doamne, judecă întru dreptate!" Şi Domnul nostru
este cel îndurător, la care trebuie de cerut ajutor împotriva
vorbelor voastre.

XXII
SURA PEREGRINAJULUI
Din Mekka şi este cu şaptezeci şi opt de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. O, voi, oamenilor, temeţi-vă de Domnul vostru; cutremurul
"orei" este un lucru mare.
2. În ziua pe care o veţi vedea, fiecare muiere ce alăptează va
uita copilul sugar şi fiecare muiere însărcinată va lepăda
sarcina ei şi vei vedea oamenii beţi, deşi nu sînt beţi. Însă
pedeapsa lui Dumnezeu este aspră.
3. Şi între oameni este unul care se ceartă despre Dumnezeu fără
pricepere şi urmează fiecărui Satan răsvădit.
4. Este scris despre El că pe acela care-l va lua ca scut îl va duce
în rătăcire şi-l va ocîrmui în pedeapsa flăcării.
5. O, voi, oamenilor, dacă sînteţi în îndoială cu privire la înviere,
Noi doară v-am făcut din colb, apoi dintr-o picătură, apoi din
sînge închegat, apoi din carne plăsmuită şi neplăsmuită, ca să
vă arătăm puterea Noastră. Şi noi lăsăm să odihnească în
mitrasuri ce voim, pînă la un termen hotărît; apoi vă lăsăm să
ieşiţi fiind copii; apoi vă lăsăm să ajungeţi vîrstnici; şi unul din
voi moare, iar altul rămîne pînă la bătrîneţe, dispreţuit, ca să
nu mai ştie nimic din ceea ce a ştiut. Şi tu ai văzut pămîntul
mort; însă dacă trimitem Noi asupra sa apă, atunci se mişcă el
şi se umflă şi se lasă să răsară tot felul frumos.
6. Aceasta, pentru că Dumnezeu este adevărul şi pentru că El îi
înviază pe morţi şi este puternic peste toate.
7. Şi pentru că "ora" vine fără îndoială, şi pentru că Dumnezeu îi
va scula pe cei din morminte.
8. Şi între oameni este unul care se ceartă despre Dumnezeu fără
pricepere şi fără ocîrmuire şi fără carte luminoasă.
9. El se întoarce la o parte, spre a-i abate pe oameni de la drumul
lui Dumnezeu; pentru el să fie în lume ruşine şi, în ziua învierii,
îl vom lăsa să guste pedeapsa arderii.
10. Aceasta pentru ceea ce au pus înainte mîinile tale şi pentru că
Dumnezeu este nedrept faţă de robi.
11. Este unul dintre oameni care îi slujeşte lui Dumnezeu pe
margine. Şi dacă-l ajunge un bine, rămîne el acolo, iar dacă-l
ajunge o ispită, întoarce el faţa sa, pierzînd lumea de acum şi
cea de apoi. Aceasta este pieire răsvădită.
12. El cheamă, afară de Dumnezeu, pe cineva, care nu-i poate nici
strica, nici ajuta. Aceasta este o rătăcire adîncă.
13. El cheamă ceva, ce mai lesne îi poate strica decît ajuta. Rău
scut şi rău tovarăş.
14. Dumnezeu pe cei credincioşi şi pe cei ce se poartă bine îi lasă
să intre în grădini pătrunse cu rîuri pe de desupt. Dumnezeu
face ce voieşte.
15. Cei ce cred că Dumnezeul nu-i ajută în lumea de acum şi cea
de apoi, acela să întindă o frînghie; apoi să o taie şi să
privească dacă vicleşugul său poate depărta ceea ce-l
înfuriază.
16. Şi aşa am trimis Noi pe el ca semn răsvădit şi pentru că
Dumnezeu ocîrmuieşte pe cine voieşte.
17. Credincioşii şi jidovii, şi sa-beii, şi creştinii, şi magii, şi idolatrii -
Dumnezeu va hotări între ei, în ziua învierii; Dumnezeu este
martor la toate lucrurile.
18. Oare nu vezi că totul din ceruri şi de pe pămînt se închină lui
Dumnezeu: şi soarele şi luna, şi stelele şi munţii, şi arborii şi
vitele, şi mulţi oameni? Însă multora li se cuvine pedeapsa.
19. Şi pe cine-l face Dumnezeu dispreţuit, acela n-are pe nimenea
ca să-i dea cinste; Dumnezeu face ce voieşte.
20. Aceştia doi sînt dintre cercetători care se ceartă asupra
Domnului lor, însă pentru cei necredincioşi sînt hainele croite
din foc; se va vărsa asupra capetelor lor apă clocotitoare,
21. care topeşte ceea ce e în pîn-tecele lor şi pielea lor şi pentru ei
sînt toiege de fier.
22. De cîte ori vor voi să iasă din el de durere, vor fi alungaţi
înapoi în el şi: "Gustaţi pedeapsa arderii!"
23. Dumnezeu pe cei ce cred şi se poartă bine îi duce în grădini
pătrunse cu rîuri pe de desupt. Împodobiţi vor fi acolo cu
brăţare de aur şi mărgăritare şi îmbrăcămintea lor acolo să fie
de mătase.
24. Şi ei fură ocîrmuiţi la cel mai bun cuvînt şi fură ocîrmuiţi la
drumul cel prea mărit.
25. Cei ce nu cred şi amăgesc de la drumul lui Dumnezeu şi de la
templul cel sfînt pe care l-am orînduit Noi pentru oameni,
deopotrivă pentru cel băştinaş, cît şi pentru cel străin,
26. şi cel ce voieşte să-l pîngărească întru nelegiuire, acestora le
dăm de gustat pedeapsă dureroasă.
27. Şi adă-ţi aminte cînd Noi lui Avraam i-am dat spre locuinţă
locul casei zicînd: "Nimic să nu-Mi pui ca tovarăş şi să curăţeşti
casa Mea pentru cei ce o înconjură şi pentru cei ce stau la
rugăciune sau se închină.
28. Şi vesteşte oamenilor peregrinajul, ca să vie la tine pe jos şi pe
toate cămilele sprintene, venind din toate prin văi adînci,
29. ca să dea mărturie despre tot folosul lor şi să amintească
numele lui Dumnezeu, în zile anumite, asupra vitelor cu care i-
am îngrijit Noi. Mîncaţi din aceasta şi ospătaţi-l şi pe cel
sărman, pe cerşetor.
30. Apoi să-şi facă datorinţa lor şi să-şi împlinească juruinţele şi să
înconjure casa cea veche.
31. Aşa. Şi cine cinsteşte poruncile lui Dumnezeu, aceluia îi va fi
bine la Domnul său. Şi iertate vă sînt vitele spre mîncare, afară
de ceea ce vi s-a orînduit. Deci, feriţi-vă de urîciunea idolilor şi
feriţi-vă de cuvînt mincinos,
32. dreptcredincioşi fiind faţă de Dumnezeu, fără să-i daţi tovarăş
lui Dumnezeu, căci cel ce-i dă tovarăş lui Dumnezeu este ca şi
ceea ce a căzut din cer şi o au răpit păsările sau a aruncat-o
vîntul într-un loc depărtat.
33. Aşa. Şi cine cinsteşte obiceiurile lui Dumnezeu, acela arată-l
cuvioşia inimii.
34. Voi puteţi să le întrebuinţaţi pînă la un termen hotărît, apoi
însă este locul de jun-ghiere la casa cea veche.
35. Şi tuturor popoarelor le-am dat Noi o pravilă, ca să amintească
numele lui Dumnezeu asupra vitelor, cu care i-am îngrijit. Şi
Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu. Deci, supuneţi-vă
Lui! Şi binevesteşte celor umiliţi,
36. cărora li se cutremură inimile cînd se aminteşte Dumnezeu şi
care rămîn statornici, orişice li s-ar întîmpla, şi care împlinesc
rugăciunea şi dăruiesc din ceea cu ce i-am îngrijit Noi.
37. Şi cămilele vi le-am orînduit Noi pentru obiceiurile lui
Dumnezeu: aveţi bine cu ele; amintiţi numele lui Dumnezeu
asupra lor, cînd stau ele cu picioarele rînduite. Şi dacă au căzut
pe o latură, mîncaţi din ele şi ospătaţi-l pe cel ce cere cu
umilinţă şi pe sărmanul cel ruşinos. Aşa vi le-am dat Noi vouă
în stăpînire, ca să fiţi mulţumitori.
38. Nicicînd nu ajung la Dumnezeu cărnurile şi sîngiurile lor, însă
ajunge la El cuvioşia de la voi. Aşa vi le-a dat El vouă în
stăpînire, ca să-l preamăriţi pe Dumnezeu, pentru că vă
ocîrmuieşte şi să binevesteşti celor ce se poartă bine.
39. Dumnezeu îi scuteşte pe cei credincioşi; Dumnezeu nu-i
iubeşte pe toţi cei vicleni, necredincioşi.
40. Li s-a dat voie celor ce fură atacaţi, pentru că li s-a întîmplat
nedreptate şi Dumnezeu are putere să le ajute:
41. aceia care fură alungaţi din locuinţele lor pe nedrept numai
pentru că zic: "Domnul nostru este Dumnezeu". Şi de nu i-ar
opri Dumnezeu pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi acum
dărîmate mănăstiri, biserici, case de rugăciuni, şi temple, în
care se aminteşte numele lui Dumnezeu adeseori. Şi cui
voieşte Dumnezeu să-i ajute, aceluia îi ajută. Dumnezeu este
tare, puternic.
42. Acelora le ajută care dacă le-am dat Noi locuri în ţară, îşi
împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi poruncesc ce e drept
şi opresc ce e strîmb. Şi la Dumnezeu e sfîrşitul lucrurilor.
43. Şi dacă te învinuiesc ei de minciună, doară acum înaintea lor
au învinuit de minciună pe profeţii lor poporul lui Noe şi Ad şi
Thamud şi poporul lui Avraam şi poporul lui Lot şi locuitorii din
Madian. Şi Moise fu ţinut de mincinos. Şi Eu am avut răbdare
cu cei necredincioşi, apoi i-am apucat, şi, cum a fost
schimbarea Mea!
44. Şi cîte cetăţi care erau nelegiuite am pierdut Noi şi ele stau
sfărîmate pe temeliile lor! Şi cîte fîntîni sînt deşerte şi cîte
cetăţi înalte!
45. Oare n-au călătorit ei prin ţară şi n-au inimi ca să priceapă, sau
urechi, ca să audă? Nu sînt orbi ochii; oare sînt inimile care sînt
în piepturi!
46. Şi ei te vor pune să grăbeşti cu pedeapsa, însă Dumnezeu nu
calcă juruinţa Sa, doar o zi la Domnul tău este ca o mie de ani,
cum număraţi voi.
47. Şi cu cîte cetăţi am avut eu răbdare, deşi erau nelegiuite! Apoi
le-am apucat şi la Mine este întoarcerea.
48. Spune: "O, voi, oamenilor, eu vă sînt numai un îndemnător
răsvădit.
49. Şi cei ce cred şi se poartă bine, pentru aceştia este iertare şi
îngrijire cinstită,
50. iar cei ce rîvnesc să slăbească semnele Noastre, ajung lo-
cuitorii iadului".
51. Şi Noi n-am trimis înaintea ta vreun trimis sau vreun profet,
căruia, cînd citea, să nu-i fi aruncat Satan ceva mincinos în
citire; însă Dumnezeu nimiceşte ceea ce aruncă Satan. Apoi va
întări Dumnezeu semnele Sale; şi Dumnezeu este ştiutor, înţe-
lept:
52. pentru că El ştie ceea ce a aruncat Satan să facă o ispită
pentru aceia, în ale căror inimi este boală şi ale căror inimi sînt
învîrtoşate, şi nelegiuiţii sînt în rătăcire adîncă.
53. Şi pentru aceia cărora li s-a dat cunoştinţă să cunoască, că El
este adevărul de la Domnul tău, şi să creadă în el, şi să aibă
linişte inimile lor în el, Dumnezeu îi ocîrmuieşte pe cei
credincioşi pe drumul drept.
54. Şi nu înceatează cei necredincioşi să se îndoiască de el, pînă
ce nu vine asupra lor "ora" pe neaşteptate sau vine asupra lor
pedeapsa zilei celei nenorocite.
55. Stăpînirea este, în ziua aceea, a lui Dumnezeu; El va judeca
între ei, şi cei ce crezură şi se purtară bine vor intra în gră-
dinile plăcerii.
56. Iar cei ce nu cred şi ţin de mincinoase semnele Noastre, pentru
aceia este pedeapsă ruşinoasă.
57. Iar cei ce purceseră pe drumul lui Dumnezeu, apoi fură ucişi
sau muriră, pe aceia îi va îngriji Dumnezeu cu îngrijire
frumoasă. Dumnezeu doară este cel mai bun îngrijitor.
58. El îi va lăsa să intre într-o intrare, care le place lor. Dumnezeu
doară este ştiutor, blînd.
59. Aşa. Şi cel ce răzbună după măsura răului ce i s-a făcut, apoi
suferă nedreptate, aceluia îi va ajuta Dumnezeu; doar
Dumnezeu este uitător, iertător.
60. Aşa. Pentru că Dumnezeu lasă să intre noaptea după zi şi lasă
să intre ziua după noapte şi pentru că Dumnezeu aude, vede.
61. Aşa. Pentru că Dumnezeu este adevărul şi aceea ce cheamă ei
afară de El este deşertăciune şi pentru că Dumnezeu este
preaînalt, mare.
62. Oare nu vezi că Dumnezeu trimite din ceruri apa şi pă-mîntul
înverzeşte. Dumnezeu este îndurător, ştiutor.
63. Ale lui sînt cele din ceruri şi cele de pe pămînt. Dumnezeu doar
este bogat, lăudat.
64. Oare nu vezi că Dumnezeu v-a dat în stăpînire ceea ce este pe
pămînt şi corăbiile ce pătrund marea, la porunca Sa? Şi El ţine
cerul ca să nu cadă pe pămînt, doar numai cu voia sa,
Dumnezeu este pentru oameni îndurător, milostiv.
65. El este cel ce v-a dat viaţă; apoi vă va lăsa să muriţi, apoi vă
va învia. Omul este nemulţumitor.
66. Şi tuturor popoarelor le-am dat Noi o pravilă pe care o păzesc;
deci, să nu se certe cu tine despre acest lucru; ci cheamă-i la
Dumnezeu. Tu doar urmezi ocîrmuirii celei drepte.
67. Iar dacă se ceartă ei cu tine, spune: "Dumnezeu ştie ce faceţi!"
68. Dumnezeu va judeca între voi, în ziua învierii, pentru ce vă
certaţi.
69. Oare nu ştii că Dumnezeu ştie ce este în cer şi pe pămînt?
Aceasta stă într-o carte, aceasta pentru Dumnezeu este uşor.
70. Şi ei slujesc afară de Dumnezeu, unora, pentru care nu li s-a
trimis împuternicire şi n-au despre ei cunoştinţă, şi nelegiuiţii
n-au ajutor.
71. Şi dacă li se citesc lor semnele noastre, ca dovezi răs-vădite,
atunci cunoşti pe feţele necredincioşilor neplăcere. Ei mai că s-
ar arunca asupra celor ce le citesc semnele noastre. Spune:
"Să vestesc ceva mai rău decît aceasta? Focul pe care Dum-
nezeu l-a juruit necredincioşilor? Rău drum!"
72. O, voi, oamenilor, s-a făcut o asemănare; auziţi-o! Aceia pe
care îi chemaţi, afară de Dumnezeu, n-au făcut nici măcar o
muscă, chiar de s-ar fi adunat la aceasta; iar musca de le-ar
răpi ceva, ei nu ar putea lua aceea înapoi. Slab este cel ce cere
şi cel de la care se cere.
73. Ei nu-l preţuiesc pe Dumnezeu după preţul Său adevărat;
Dumnezeu doar este cel puternic, tare.
74. Dumnezeu alege trimişi dintre îngeri şi oameni; Dumnezeu
doar aude, vede.
75. El ştie ceea ce este înaintea lor şi ceea ce este după ei şi la
Dumnezeu se întorc toate lucrurile.
76. O, voi, cei ce credeţi, prosternaţi-vă şi închinaţi-vă şi slujiţi
Domnului vostru şi faceţi bine; poate vă va merge bine.
77. Şi luptaţi-vă pentru Dumnezeu cu lupta dreaptă. El v-a ales şi
nu v-a încărcat în lege cu nimic greu: credinţa părintelui vostru
Avraam! El v-a numit moslemi
78. înainte şi aici, ca trimisul să fie martor asupra voastră şi voi să
fiţi martori asupra oamenilor. Deci, împliniţi-vă rugăciunea şi
daţi milostenii şi ţineţi strîns la Dumnezeu. El este stăpînul
vostru, un stăpîn frumos şi un ajutor frumos.

XXIII
SURA CREDINCIOŞILOR
Din Mekka şi este cu o sută optsprezece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Bine le merge credincioşilor,
2. care se umilesc în rugăciunea lor
3. şi care rămîn departe de vorbă deşartă,
4. şi care fac milostenii,
5. şi care se feresc de muieri,
6. afară de soţia lor, sau de aceea, pe care o stăpîneşte dreapta
lor, căci pentru aceasta ei nu sînt de învinuit;
7. însă cel ce are mai mult decît aceasta, acela calcă legea,
8. şi cei ce păzesc averea ce li s-a încredinţat, şi juruinţa lor,
9. şi cei ce bagă de seamă la rugăciunile lor;
10. aceia sînt moştenitorii,
11. cei ce moştenesc paradisul. În el vor petrece în veci.
12. Şi Noi l-am făcut pe om din lutul cel mai curat,
13. apoi l-am aşezat ca o picătură într-un loc sigur,
14. apoi l-am făcut sînge închegat şi sîngele închegat l-am făcut
carne, şi carnea am făcut-o oase şi oasele le-am acoperit cu
carne, apoi l-am scos la iveală ca o altă făptură şi binecuvîntat
fie Dumnezeu, cel mai bun făcător.
15. Şi după acestea veţi muri,
16. apoi veţi fi sculaţi, în ziua învierii.
17. Şi asupra voastră am făcut Noi şapte căi şi Noi nu sîntem
nerăbdători de seamă faţă de făptură.
18. Şi Noi trimitem din cer apă după cuviinţă, să-i dăm locuinţă pe
pămînt, şi avem putere ca să o luam.
19. Şi Noi vă scoatem la iveală, prin aceasta, grădini de fenici şi de
vie, în care aveţi multe şi mîncaţi din ele
20. şi un pom care creşte pe muntele Sinai: el scoate la iveală ulei
şi o mursă pentru mîncare.
21. Şi la vite aveţi o pildă. Noi vă adăpăm cu ceea ce este în
pîntecele lor şi mult folos aveţi în ele şi mîncaţi din ele.
22. Şi pe ele şi pe corăbii sînteţi purtaţi.
23. Şi Noi l-am trimis pe Noe la poporul său şi el zise: "O, poporul
meu, slujiţi lui Dumnezeu; nu aveţi alt Dumnezeu afară de El.
Oare nu vă temeţi de El?"
24. Şi ziseră fruntaşii necredincioşi ai poporului său: "Acesta este
numai un om ca voi şi el voieşte să se ridice asupra voastră. Şi
de ar fi voit Dumnezeu, ar fi trimis El îngeri. Noi n-am auzit
aceasta de la părinţii noştri.
25. Acesta este numai un bărbat îndrăcit, deci, aşteptaţi cu el pînă
la un timp".
26. El zise: "Doamne ajută-mi împotriva învinuirii de minciună".
27. Iar Noi îi descoperirăm: "Fă-ţi corabie înaintea ochilor Noştri şi
după descoperirea Noastră şi cînd va veni porunca Noastră, va
clocoti cuptorul;
28. atunci du înlăuntru din tot felul cîte o pereche şi familia ta,
afară de acela asupra căruia a fost dinainte cuvîntul; şi nu
vorbi cu Mine pentru cei nelegiuiţi; ei vor fi înecaţi.
29. Şi dacă te-ai suit în corabie tu şi cine este cu tine, spune:
"Mărire lui Dumnezeu, care ne-a mîntuit de poporul
nelegiuiţilor!"
30. Şi spune: "Doamne, dă-mi o ieşire binecuvîntată, căci tu eşti
mai bun dătător de ieşiri!"
31. Întru aceasta sînt semne, iar Noi sîntem ispititori".
32. Şi Noi scoaserăm la iveală după ei alte neamuri.
33. Şi Noi trimiserăm la ei un trimis dintre ei: "Slujiţi lui Dumnezeu
şi să n-aveţi alt Dumnezeu, afară de El. Oare nu vă temeţi de
El?"
34. Şi ziseră fruntaşii poporului său care nu credeau şi ţineau de
minciună întîlnirea în lumea de apoi, şi pe care i-am îmbogăţit
Noi în viaţa lumii: "Acesta este un om ca voi; el mănînca ceea
ce mîncaţi voi
35. şi bea ceea ce beţi voi.
36. Şi dacă ascultaţi de un om ca voi, atunci sînteţi pierduţi.
37. Oare vă vesteşte el că dacă sînteţi morţi şi sînteţi ţărînă şi
oase, iarăşi veţi fi scoşi la iveală?
38. Departe, departe cu ceea ce juruiţi!
39. Nu este decît viaţa noastră lumească; noi murim şi trăim şi nu
vom fi înviaţi.
40. El este numai un bărbat care a născocit o minciună asupra lui
Dumnezeu şi noi nu-l credem".
41. El zise: "Doamne, mîntuieşte-mă de învinuirea de minciună!"
42. El zise: "Încă puţin şi se vor grăbi să se căiască".
43. Şi atunci îi apucă strigătul după cuviinţă, şi-i făcurăm aşa ca
spuma; deci, departe cu un popor nelegiuit!
44. Apoi scoaserăm la iveală după ei alte neamuri.
45. Nici un popor nu poate grăbi sau întîrzia termenul său.
46. Apoi trimiserăm trimişii Noştri, unul după altul. De cîte ori veni
un trimis la poporul său, îl ţineau de mincinos; şi aşa lăsarăm
să urmeze un popor după altul şi-i făcurăm pilde; deci, departe
cu un popor ce nu crede.
47. Apoi îi trimiserăm pe Moise şi pe fratele său Aaron, cu semnele
Noastre şi cu putere răsvădită
48. la Faraon şi la fruntaşii săi; însă ei erau îngîmfaţi şi un popor
semeţ.
49. Şi ei ziseră: "Să credem doar oameni asemenea nouă, pe cînd
poporul lor ne slujeşte?"
50. Şi ei ţinură pe amîndoi de minciunoşi şi pieiră.
51. Şi Noi îi dădurăm lui Moise scriptura, pentru ca ei să fie
ocîrmuiţi.
52. Şi Noi îi făcurăm pe fiul Mariei şi pe maică-sa spre semn şi le
dădurăm amîndurora, pe o colină, o locuinţă statornică şi un
izvor.
53. O, voi, trimişilor, mîncaţi din ceea ce este bun şi faceţi ceea ce
e drept; Eu ştiu doar ceea ce faceţi.
54. Această credinţă a voastră este o unică credinţă şi Eu sînt
Domnul vostru, deci, temeţi-vă de Mine.
55. Însă ei rupseră lucrul lor în-treolaltă în secte; fiecare parte se
bucură de ceea ce e a ei.
56. Deci, lasă-i în încurcarea lor pînă la un timp.
57. Oare cred ei că aceea ce le dăruim Noi ca avere şi copii,
58. le dăm în grabă ca dar bun? Ba ei nu pricep.
59. Cei ce se cutremură de frica Domnului lor
60. şi cei ce cred în semnele Domnului lor,
61. şi cei ce nu fac tovarăş Domnului lor,
62. şi cei ce dau, ceea ce dau, cu inima sfiicioasă, pentru că se vor
întoarce la Domnul lor:
63. aceia se întorc în grabă după bine şi-l vor ajunge mai întîi.
64. Şi Noi nu încărcăm un suflet decît numai cît poate purta, şi la
Noi este o carte, care vorbeşte adevărul, şi lor să nu li se
întîmple strîmbătate,
65. însă inimile lor sînt în încercare pentru aceasta şi faptele lor
sînt alte decît cele ce fac,
66. pînă ce urlă ei, cînd îi apucăm cu pedeapsa pe cei îmbuibaţi.
67. "Nu urlaţi astăzi, căci nu aflaţi ajutor la Noi,
68. Semnele Mele s-au citit asupra voastră, însă voi v-aţi întors pe
călcîiele voastre,
69. îngîmfîndu-vă împotriva lor, bîrfind în zăbavă de noapte".
70. Oare nu vor ei să recugete cuvîntul ori de n-a venit la ei ceva
ce n-a venit la proto-părinţii lor?
71. Sau poate nu-l cunosc pe trimisul lor şi se leapădă, deci, de el?
72. Sau spun ei: "El este îndrăcit?" Ba el a venit la ei cu adevărul şi
cei mai mulţi din ei nu voiesc adevărul.
73. Şi dacă adevărul ar fi urmat poftelor lor, ar fi pierit cerurile şi
pămîntul şi ceea ce se află în ele. Însă Noi le aduserăm
îndemnarea lor, dar ei se întorc de la îndemnarea lor.
74. Sau ceri de la ei o răsplată? Însă răsplata Domnului tău este
cea mai bună şi El este cel mai bun îngrijitor.
75. Tu doar îi chemi la un drum drept,
76. iar cei ce nu cred în lumea de apoi, se abat de la drum.
77. Şi de Ne-am fi îndurat de ei şi i-am fi scăpat din nenorocire, ei
ar fi rămas întru nelegiuirea lor rătăcind.
78. Şi Noi i-am apucat cu pedeapsa, însă ei nu s-au supus
Domnului lor şi nu s-au umilit
79. pînă ce, cînd le-am deschis lor pofta pedepsei aspre, au
deznădăjduit acolo.
80. Şi El este cel ce v-a făcut vouă auz şi văz şi inimi; puţini sînt
cei care sînt mulţumitori.
81. Şi El este cel ce v-a făcut pe pămînt şi la El vă veţi aduna.
82. Şi El este cel ce dă viaţă şi moarte şi de la El este schimbarea
nopţii şi zilei. Oare nu o pricepeţi?
83. Însă ei vorbesc, cum vorbiră cei de'nainte.
84. Ei zic: "Noi dacă am murit şi ne-am făcut ţărînă şi oase, oare să
fim iarăşi sculaţi?
85. Nouă şi părinţilor noştri de'naintea noastră ni s-a juruit
aceasta; însă acestea-s numai basme ale înaintaşilor".
86. Spune: "Al cui este pămîntul şi ceea ce este pe el, dacă ştiţi?"
87. Ei vor zice: "Ale lui Dumnezeu!" Spune: "Nu voiţi să vă lăsaţi
îndemnaţi?"
88. Spune:" "Cine este Domnul celor şapte ceruri şi al tronului
celui preaînalt?"
89. Ei vor zice: "Dumnezeu!" Spune: "Oare nu voiţi să vă temeţi de
El?"
90. Spune: "În ale cărui mîini este stăpînirea tuturor lucrurilor - El
scuteşte şi nu este scutit - dacă ştiţi?"
91. Ei vor zice: "La Dumnezeu". Spune: "Oare sînteţi fermecaţi?"
92. Da, Noi le-am adus adevărul, iar ei se leapădă de el.
93. Dumnezeu n-a născut copii şi nu este vreun Dumnezeu lîngă
El; de altfel ar fi luat la sine fiecare Dumnezeu ceea ce a făcut
şi s-ar fi înălţat unul asupra altuia. Mărire lui Dumnezeu, El
este mai presus de ceea ce vorbesc ei despre El.
94. El cunoaşte cele ascunse şi cele descoperite şi este mai înalt
decît ceea ce-i fac Lui asemenea.
95. Spune: "Doamne, de vrei să mă laşi să văd ceea ce juruieşti,
96. Doamne, atunci nu mă pune întru poporul nelegiuiţilor".
97. Şi Noi avem putere să-ţi arătăm ce le-am juruit.
98. Opreşte răul prin bine; Noi ştim ceea ce vorbesc ei.
99. Şi spune: "Doamne, caut scăpare la Tine faţă de şoaptele
Satanelor
100. şi caut scăpare la Tine, Doamne, ca să nu se apropie el de
mine".
101. Abia cînd vine moartea la unul din ei, zice el: "Doamne,
trimite-mă înapoi,
102. ca să fac binele pe care l-am părăsit!" - "Ba nu!" Acesta este
cuvîntul pe care-l zice El. Şi după ei este un gard pînă la ziuă,
în care se vor scula.
103. Şi cînd se va suna în trîmbiţă, atunci să nu fie înrudire între ei
şi să nu se întrebe întreolaltă.
104. Iar celor cu cumpănă grea, lor le va merge bine;
105. iar cei cu cumpănă uşoară vor pierde sufletul lor în iad pe
vecie.
106. Focul va arde feţele lor şi ei vor scrîşni acolo.
107. "Oare nu vi s-au citit semnele Mele şi nu le-aţi ţinut de
minciuni?"
108. Ei vor spune: "Doamne, a biruit asupra noastră nenorocirea
noastră şi noi am fost un popor rătăcitor.
109. Doamne, scoate-ne de aici; şi dacă iarăşi vom face-o, sîntem
nelegiuiţi!"
110. El va zice: "Înlăuntru cu voi şi nu vorbiţi cu Mine!"
111. A fost o parte din robii Mei care ziseră: "Doamne, noi credem,
deci iartă-ne şi în-dură-Te de noi; Tu eşti cel mai bun
îndurător".
112. Voi însă i-aţi primit cu batjocură, pînă ce v-au lăsat ei să uitaţi
îndemnarea Mea şi aţi rîs de ei.
113. Eu, astăzi, le răsplătesc statornicia lor şi ei să fie fericiţi.
114. El va zice: "Cîţi ani aţi petrecut pe pămînt?"
115. Ei vor zice: "Petrecurăm o zi sau o parte din zi; întreabă pe cei
ce poartă socoteala!"
116. Ei vor zice: "Aţi petrecut numai puţin, dacă numai aţi şti!"
117. Oare credeţi că Noi v-am făcut numai în glumă şi că nu vă veţi
întoarce la Noi? Prea înalt este Dumnezeu, regele, adevărul!
Nu este Dumnezeu, afară de El, Domnul tronului cinstit! Şi cel
ce cheamă lîngă Dumnezeu alţi Dumnezei, fără dovadă, acela
va da socoteală la Domnul său. Necredincioşilor nu le merge
bine.
118. Şi spune: "Doamne, iartă şi îndură-Te, Tu eşti cel mai bun
îndurător!"

XXIV
SURA LUMINII
Din Medina şi este cu şaizeci şi patru de senine
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. O sură pe care am trimis-o Noi şi am făcut-o lege şi am trimis
în ea semne răsvădite, ca să vă lăsaţi îndemnaţi.
2. Pe curvă şi pe curvar biciuiţi-i pe fiecare cu cîte o sută de bice
şi să nu vă apuce pentru ei îndurare împotriva judecăţii lui
Dumnezeu, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Şi să
fie martori la pedeapsa lor o parte din credincioşi.
3. Curvarul să nu se căsătorească decît cu o curvă sau pă-gînă şi
curva să nu se căsătorească decît cu un curvar sau un păgîn;
şi aceasta este oprit pentru cei credincioşi.
4. Cei ce defaimă muieri cinstite, apoi nu aduc patru martori,
bicuiţi-i cu optzeci de bice şi nu mai primiţi mărturie de la ei
cîndva, căci ei sînt nelegiuiţi,
5. afară de cei care pe urmă se căiesc şi se îndreaptă; Dumnezeu
doar este iertător, îndurător.
6. Cei ce defaimă pe soţiile lor şi n-au martori, afară de sine
înşişi, să mărturisească de patru ori înaintea lui Dumnezeu că
este adevărat,
7. şi a cincea oară, ca să vie blestemul lui Dumnezeu asupra sa,
dacă este mincinos.
8. Dară să împingă de la ea pedeapsa, dacă ea va mărturisi de
patru ori la Dumnezeu că este el mincinos,
9. şi a cincea oară, ca să vie mînia lui Dumnezeu asupra ei, dacă
a spus el adevărul.
10. Şi fără de mila lui Dumnezeu asupra voastră şi fără de
îndurarea Lui şi dacă Dumnezeu n-ar fi iertător, îndurător...
11. Cei ce au adus minciuna, cîţiva din voi, nu cred că aceasta ar fi
un rău pentru voi, ba că ar fi un bine pentru voi. Fiecărui
bărbat din voi să-i fie ceea ce şi-a agonisit din păcat, iar cel ce
a luat asupra sa ca să-l mărească, pentru acela să fie
pedeapsă mare.
12. De ce, cînd aţi auzit aceasta, nu cugetară credincioşii şi
credincioasele întru sine lucrul bun şi nu ziseră: "Aceasta este
minciună răsvădită?"
13. De ce nu aduseră pentru aceasta patru martori? Însă pentru că
nu aduseră patru martori, sînt aceştia mincinoşi înaintea lui
Dumnezeu.
14. Şi fără de mila lui Dumnezeu asupra voastră şi fără de
îndurarea lui în lumea de acum şi cea de apoi, v-ar fi ajuns o
pedeapsă mare pentru ceea ce aţi răspîndit, cînd aţi scos-o cu
limbile voastre şi aţi vorbit cu gurile voastre ceva ce n-aţi ştiut
şi aţi ţinut de ceva uşor ceea ce la Dumnezeu este lucru mare.
15. Şi de ce, cînd auzirăţi, n-aţi zis: "Ni se cuvine ca să vorbim
despre aceasta?" Mărire Ţie! Aceasta este o munciună mare.
16. Dumnezeu vă îndeamnă, ca să nu faceţi ceva asemenea
vreodată, dacă sînteţi credincioşi.
17. Şi Dumnezeu vă face răsvă-dite semnele, şi Dumnezeu este
ştiutor, înţelept.
18. Acei cărora le place ca să se răspîndească lucruri ruşinoase
asupra credincioşilor, pentru ei este pedeapsă dureroasă,
19. în lumea de aici şi de apoi. Şi Dumnezeu ştie, dar voi nu ştiţi.
20. Şi fără de mila lui Dumezeu asupra voastră şi fără de îndurarea
Lui şi de n-ar fi Dumnezeu îndurător, milostiv...
21. O, voi, cei ce credeţi, nu urmaţi paşilor lui Satan, căci cel ce
urmează paşilor lui Satan porunceşte lucru ruşinos şi oprit. Şi
fără de îndurarea sa nici unul din voi nu ar fi curat cîndva. Însă
Dumnezeu curăţeşte pe cine voieşte şi Dumnezeu aude, ştie.
22. Şi să nu jure cei avuţi şi bogaţi dintre voi, că nu vor mai da
nimic rudelor şi sărmanilor şi celor ce purced pe drumul lui
Dumnezeu, ci să ierte şi să uite. Oare nu aţi dori ca Dumnezeu
să vă ierte şi vouă? Dumnezeu este iertător, îndurător.
23. Cei ce defăima muieri cinstite, care sînt nebăgătoare de
seamă, însă credincioase, sînt blestemaţi, în lumea de acum şi
cea de apoi, şi pentru ei este pedeapsă mare.
24. Într-o zi vor mărturisi împotriva lor limbile lor şi mîinile lor şi
picioarele lor, pentru ceea ce au făcut.
25. În ziua aceea le va răsplăti Dumnezeu după cuviinţă şi ei să
ştie că Dumnezeu este adevărul răsvădit.
26. Cele rele pentru cei răi şi cei răi pentru cele rele, şi cele bune
pentru cei buni şi cei buni pentru cele bune. Aceştia vor fi
curaţi cu privire la ceea ce se vorbeşte despre ei, - iertare şi
îngrijire măreaţă!
27. O, voi, cei ce credeţi, nu intraţi în case care nu sînt casele
voastre, pînă ce n-aţi cerut îngăduire şi n-aţi salutat locuitorii
lor. Aceasta este mai bine pentru voi. Poate vă lăsaţi
îndemnaţi.
28. Şi dacă nu aflaţi pe nimenea acolo, nu intraţi pînă nu vi se
îngăduie; şi dacă vi se spune: "Întoarceţi-vă!", atunci
întoarceţi-vă; aceasta e mai curat pentru voi şi Dumnezeu ştie
ce faceţi.
29. Nu vă este păcat, dacă intraţi în casele nelocuite, de vă este
de folos. Şi Dumnezeu ştie ce faceţi pe faţă şi într-ascuns.
30. Spune credincioşilor ca să plece privirile lor şi să-şi păzească
ruşinea lor. Aceasta e mai curat pentru ei. Dumnezeu doar ştie
ce fac ei.
31. Şi spune către cele credincioase ca să-şi plece privirile lor şi
să-şi păzească ruşinea lor şi să nu-şi descopere frumuseţea lor,
afară de ceea ce e pe dinafară, şi să-şi puie văluri asupra
sînurilor, şi să nu-şi descopere frumuseţea, afară de înaintea
bărbaţilor lor sau a părinţilor, sau a părinţilor bărbaţilor lor, sau
a fiicelor lor, sau a fiilor bărbaţilor lor, sau a fraţilor lor sau a
fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor sau
a celor care îi stăpîneşte dreapta lor, sau a slujitorilor lor, care
n-au mădulare de bărbat, sau a copiilor, care nu se uită la
goliciunea muierilor. Şi ele să nu bată cu picioarele, ca să ştie
ce ascund ele din frumuseţea lor. Şi întoarceţi-vă cu toţii la
Dumnezeu, o, voi, credincioşilor, poate vă va merge bine.
32. Şi căsătoriţi-i pe cei necăsătoriţi şi pe cei cinstiţi dintre robii şi
roabele voastre. Dacă sînt sărmani, Dumnezeu îi face bogaţi
din mila Sa. Şi Dumnezeu este cuprinzător, ştiutor.
33. Şi să trăiască în curăţenie acei ce nu află pe nimenea pentru
căsătorie, pînă ce Dumnezeu îi va îmbogăţi din Mila Sa. Şi celor
pe care îi stăpîneşte dreapta voastră, care cer o carte, scrieţi-
le dacă ştiţi ceva bun în aceasta şi daţi-le din averea lui Dum-
nezeu pe care v-a dat-o vouă. Şi nu siliţi roabele voastre la
curvie, dacă voiesc ele să rămîie curate, căutînd folosul vieţii
lumeşti. Iar dacă unul le sileşte, atunci, după ce le-a silit,
Dumnezeu este iertător, îndurător.
34. Şi Noi am trimis la voi semne răsvădite şi cele ce s-au întîmplat
în asemenea fel înaintea voastră şi îndemnarea pentru cei ce
se tem de Dumnezeu.
35. Dumnezeu este lumina cerurilor şi a pămîntului... El seamănă
cu o firidă, în care este o candelă şi candela este în sticlă şi
sticla este ca o stea sclipitoare. Ea se prinde de un pom
binecuvîntat, de un măslin, ce nu e nici de la răsărit, nici de la
apus, al cărui ulei aproape luminează, fără să-l fi atins focul -
lumină peste lumină. Dumnezeu ocîrmuieşte la lumina Sa pe
cine voieşte şi Dumnezeu face pilde pentru oameni şi Dum-
nezeu cunoaşte toate lucrurile.
36. În casele în care a dat voie Dumnezeu ca să se preamărească
şi să se vestească numele Său, îl laudă dimineaţa şi seara
37. bărbaţii pe care nu-i opreşte nici negoţul, nici marfa de la
amintirea lui Dumnezeu şi de la împlinirea rugăciunii şi darea
milosteniilor, de frică, înaintea unei zile în care se întorc inimile
şi ochii,
38. pentru ca Dumnezeu să le răsplătească faptele lor cele mai
frumoase şi să le adauge harul Său; şi Dumnezeu îngrijeşte pe
cine voieşte, fără măsură.
39. Iar faptele necredincioşilor sînt ca o nălucire pe şes, pe care
ţine cel însetat, că e apă, pînă ce, cînd vine la ea, nu se află
nimica, însă el află că Dumnezeu îi plăteşte întreaga socoteală.
Şi Dumnezeu este grabnic la socoteală.
40. Sau ca întunecimea de pe marea adîncă, pe care o acoperă
unda, peste care este o undă, asupra căreia este un nour -
întunecimi, una peste alta - cînd întinde cineva mîna sa,
aproape nu o vede. Şi căruia nu-i dă Dumnezeu lumină, acela
n-are lumină.
41. N-ai văzut că pe Dumnezeu îl preamăresc toate cele din ceruri
şi de pe pămînt şi păsările, întinzînd aripile? Fiecare cunoaşte
rugăciunea sa şi lauda sa şi Dumnezeu ştie ce fac ei.
42. Şi a lui Dumnezeu este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt şi la
Dumnezeu duce drumul.
43. Oare n-ai văzut că Dumnezeu alungă nourii, apoi îi împreună,
apoi îi face grămezi? Şi tu vezi ploaia ieşind din mijlocul lor. Şi
El trimite munţi din cer, în care este grindină, şi El nimereşte
cu aceasta pe cine voieşte, şi o întoarce de la cine voieşte.
Strălucirea fulgerului Său răpeşte aproape vederile.
44. Dumnezeu schimbă noaptea cu ziua; între aceasta este o pildă
pentru cei ce văd. Şi Dumnezeu a făcut toate vietăţile din apă.
Şi între ele sînt unele care umblă pe pînte-cele lor, şi unele
care umblă pe două picioare, şi unele care umblă pe patru.
Dumnezeu face ce voieşte şi Dumnezeu are putere asupra
tuturor lucrurilor.
45. Noi am trimis semne răsvădite şi Dumnezeu îl ocîrmuieşte pe
cine voieşte pe drum drept.
46. Şi ei vor zice: "Noi credem în Dumnezeu şi în trimisul Său!"
apoi se întoarce o parte din ei de la aceasta, şi aceia nu sînt
credincioşi.
47. Şi de ar fi chemaţi la Dumnezeu şi la trimisul său, ca să judece
ei, atunci o parte din ei s-ar abate.
48. De ar fi însă la ei adevărul, ar veni şi ei la El cu umilinţă.
49. Oare este în inimile lor boală, sau se îndoiesc ei sau se tem că
Dumnezeu şi trimisul Său vor fi nedrepţi faţă de ei? Ba, ei sînt
nelegiuiţi.
50. Vorba credincioşilor, cînd sînt chemaţi la Dumnezeu şi la
trimisul Său, ca să judece între ei, este că ei zic: "Noi auzim şi
ascultăm!" Şi lor le merge bine.
51. Iar cel ce ascultă de Dumnezeu şi de trimisul Său şi se sfieşte
de Dumnezeu şi se teme de El, aceştia sînt fericiţi.
52. Şi ei jură la Dumnezeu jurămîntul cel mai greu, că dacă le vei
porunci, ei vor purcede. Spune: "Nu juraţi! Ascultare se cuvine!
Dumnezeu ştie ce faceţi!"
53. Spune: "Ascultaţi de Dumnezeu şi ascultaţi de trimisul Său!" Şi
dacă întoarceţi spatele, atunci este pe el ceea ce purtaţi voi;
iar dacă ascultaţi de El, atunci sînteţi bine ocîrmuiţi şi trimisul
este îndatorit numai la propovăduire răsvădită.
54. Dumnezeu a făgăduit celor ce cred dintre voi şi se poartă bine
că-i va face pe ei urmaşi pe pămînt, cum i-a făcut urmaşi pe
înaintaşii lor, şi le va întări lor legea lor pe care a ţinut-o de
bună pentru ei, şi că le va da siguranţă în schimb pentru frica
lor; "Ei să-Mi servească, ei nimic să nu-Mi facă tovarăş!" Iar cei
ce sînt necredincioşi după aceasta, aceia sînt nelegiuiţi.
55. Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi ascultaţi de trimis;
poate veţi afla îndurare.
56. Nu crede că necredincioşii pe Dumnezeu pot să-L slăbească pe
pămînt. Locuinţa lor este focul. Rău e drumul încolo.
57. O, voi, cei ce credeţi, să ceară voie de trei ori ca să intre aceia
pe care îi stăpîneşte dreapta voastră şi aceia care n-au ajuns
vîrstnicia: înaintea rugăciunii de dimineaţă şi cînd lepădaţi
hainele voastre la miazăzi şi după rugăciunea de sară - cele
trei goliciuni ale voastre. Nu vine asupra voastră, nici asupra
lor păcat de acestea, cînd unul din voi îl înconjură pe altul. Aşa
vă dă Dumnezeu semne răsvădite şi Dumnezeu este ştiutor,
înţelept.
58. Şi cînd au ajuns copiii voştri la vîrstnicie, să ceară îngăduire,
precum au cerut îngăduire înaintaşii lor. Aşa vă dă Dumnezeu
semne răsvădite şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
59. Şi văduvele dintre muieri care n-au nădejde la căsătorie, nu au
păcat dacă leapădă hainele lor, fără ca să dezvelească
frumuseţea lor. Însă este mai bine pentru ele dacă se reţin. Şi
Dumnezeu aude, ştie.
60. Nu este păcat pentru cel orb şi nu este păcat pentru cel
şchiop, şi nu este păcat pentru cel bolnav şi nici pentru voi
dacă mîncaţi în casele voastre sau în casele părinţilor voştri,
sau în casele maicelor voastre, sau în casele fraţilor voştri, sau
în casele surorilor voastre, sau în casele unchilor voştri după
tată, sau în casa mătuşilor voastre după tată, sau în casa
unchilor voştri după mamă, sau în casa mătuşilor voastre după
mamă, sau în aceea de la care aveţi cheie, sau a prietenului
vostru. Nu păcătuiţi, dacă mîncaţi împreună sau deosebit.
61. Şi dacă intraţi în casă, salutaţi-vă, întreolaltă cu saluare de la
Dumnezeu, cu una bună, binecuvîntată. Aşa vă face
Dumnezeu răsvădite semnele, ca să le pricepeţi.
62. Credincioşi sînt numai cei ce cred în Dumnezeu şi în trimisul
Său şi dacă s-au adunat la el pentru o treabă, nu ies pînă ce n-
au cerut îngăduire. Aceia care cer de la tine îngăduire, aceia
cred în Dumnezeu şi în trimisul Său. Şi dacă cer îngăduire
pentru vreo treabă a lor, îngăduie cui voieşti din ei şi roagă de
iertare pe Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu este iertător,
îndurător.
63. Nu faceţi avorbirea trimisului între voi, precum e avorbirea la
voi întreolaltă. Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce se furişează
dintre voi, căutînd scut la alţii. Şi să se ferească cei ce se
împotrivesc poruncii Sale, ca să nu-i ajungă ispita pedeapsă
dureroasă.
64. Oare nu este a lui Dumnezeu tot ce e în ceruri şi pe pămînt? El
ştie cum stă treaba şi, într-o zi vor fi ei aduşi înapoi la El şi El le
va vesti ceea ce au făcut ei. Şi Dumnezeu ştie toate lucrurile.

XXV
SURA FURKÎNULUI
Din Mekka şi este cu şaptezeci şi şapte de semne.
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. Binecuvîntat fie acela care a trimis Furkânul asupra robului
Său, ca să fie un în-demnător pentru lumea întreagă.
2. A Lui este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt şi EI n-a născut copil
şi n-are tovarăş întru stăpînire şi a făcut toate lucrurile şi le-a
orînduit cu orînduială.
3. Şi ei primesc lîngă ei Dumnezei, care n-au făcut nimica, ci
singuri fură făcuţi.
4. Şi ei nu pot nici să-şi strice, nici să-şi ajute şi n-au putere nici
asupra morţii, nici asupra vieţii, nici asupra învierii.
5. Şi cei necredincioşi zic: "Aceasta nu este decît o minciună pe
care a plăsmuit-o el şi i-a ajutat alt popor!" Însă ei scot la
iveală numai nedreptate şi minciună.
6. Şi ei zic: "Basmele înaintaşilor sînt cele ce le-a scris el şi ele îi
fură dictate dimineaţa şi seara".
7. Spune: "L-a trimis cel ce ştie cele ascunse în ceruri şi pe
pămînt. El este iertător, îndurător".
8. Şi ei zic: "Ce fel de trimis este acesta? El mănîncă bucate şi
umblă prin piaţă. De ar fi trimis de către el un înger şi ar fi
îndemnător cu el,
9. sau de i s-ar arunca o comoară sau de ar avea o grădină din
care să mănînce!" Şi cei nelegiuiţi zic: "Voi urmaţi numai unui
bărbat fermecat".
10. Priveşte cum fac asemănări cu tine! Însă ei rătăcesc şi nu pot
afla drumul.
11. Binecuvîntat fie Acela care, dacă voieşte, îţi dă mai bune decît
acestea: grădini pătrunse cu rîuri pe de desupt şi-ţi dă palate!
12. Ba ei ţin de minciună "ora". Însă Noi am pregătit flacăra pentru
cei ce leapădă "ora".
13. Dacă-i vedea ea din depărtare, aud ei turbarea şi urletul ei.
14. Şi dacă vor fi alungaţi din ea într-un loc îngust, legaţi la un loc,
vor cere ei atunci pieire.
15. "Nu strigaţi astăzi pentru o unică pieire, ci strigaţi pentru pieiri
multe!"
16. Spune: "Oare aceasta e mai bine, sau grădina veşniciei, care s-
a juruit celor temători de Dumnezeu? Ea le va fi răsplătire şi
drum".
17. Ei să aibă acolo ce doresc, să petreacă acolo în veci; aceasta e
o juruinţă a Domnului tău, care e cerută.
18. Şi într-o zi îi va aduna El pe ei şi aceia la care se închină ei
afară de Dumnezeu, şi va zice: "Oare voi duceţi în rătăcire pe
aceşti robi ai Mei, sau au rătăcit ei de la drum?"
19. Ei vor zice: "Mărire Ţie; nu ni se cade să luăm alt apărător,
afară de Tine; însă Tu i-ai îngrijit pe ei şi pe părinţii lor într-
atîta, încît au uitat îndemnarea şi s-au făcut un popor pierdut".
20. "Şi acum v-au ţinut de mincinoşi întru ceea ce aţi vorbit, şi ei
nu pot nici abate pedeapsa, nici ajuta".
21. Şi cine din voi este păcătos, aceluia îi dăm de gustat pedeapsă
mare.
22. Şi înaintea ta n-am trimis Noi trimişi, care nu mîncau bucate şi
nu îmbiau prin pieţe şi Noi i-am făcut pe unii din voi ispită
pentru ceilalţi. Voiţi să fiţi statornici? Domnul tău vede.
23. Şi zic cei ce nu nădăjduiesc într-o întîlnire: "De nu se vor
trimite asupra noastră îngerii, sau de nu vom vedea pe
Domnul nostru..." Ei sînt îngîmfaţi întru inimile lor şi se
fudulesc cu fudulie mare.
24. În ziua cînd vor vedea îngerii, în acea zi nu va fi veste bună
pentru cei nelegiuiţi şi ei vor zice: "Departe, departe".
25. Şi Ne vom apropia de faptele pe care le-au făcut ei şi le vom
face întru colb împrăştiat.
26. Locuitorii raiului vor avea în ziua aceea mai bună locuinţă şi
mai frumos loc de repaus pentru amiazăzi.
27. În ziua aceea, se va despica cerul şi nourii şi vor fi trimişi
îngerii.
28. Stăpînirea va fi, în ziua aceea, într-adevăr a celui îndurat şi va
fi o zi grea pentru cei necredincioşi.
29. Şi, în ziua aceea, îşi va muşca nelegiuitul mîinile şi va zice: "O,
de aş fi luat un drum cu cel trimis!
30. Vai, să nu-l fi primit pe cutare ca prieten!
31. Da, el m-a dus în rătăcire departe de îndemnare, după ce a
venit ea la mine; şi Satan este trădătorul oamenilor".
32. Şi trimisul zise: "Doamne, poporul meu ţine acest Coran de
bîrfeală!"
33. Şi aşa dădurăm Noi fiecărui profet un duşman dintre nelegiuiţi;
însă Domnul tău ajunge ca ocîrmuitor şi ajutător.
34. Şi cei necredincioşi zic: "De ce nu s-a trimis Coranul asupra lui
deodată?" Aşa a fost pentru ca să întărim prin aceasta inima ta
şi Noi l-am citit frumos.
35. Şi ei nu-ţi vor aduce vreo pildă, fără ca să aducem Noi
adevărul şi o tîlcuire mai frumoasă.
36. Cei ce vor fi adunaţi pe feţele lor în iad, aceia vor avea locul
cel mai rău şi vor rătăci cel mai mult de la drum.
37. Şi Noi i-am adus lui Moise Scriptura şi l-am pus pe fratele său
Aaron ca sfetnic.
38. Şi Noi am zis: "Mergeţi la poporul care a ţinut de mincinoase
semnele Noastre, căci voim să-i dăm cu totul pierzării".
39. Şi poporul lui Noe, cînd ţinură de mincinos pe trimisul, îi
înecarăm şi-i făcurăm ca semn pentru oameni, şi Noi am
pregătit pentru cei nelegiuiţi pedeapsă dureroasă.
40. Şi Ad şi Thamud şi locuitorii din Er-Rass şi multe neamuri între
ei...
41. Pentru toţi făcurăm pilde şi-i stîrpirăm cu desăvîrşire.
42. Şi ei trecură pe lîngă cetatea asupra căreia a plouat o ploaie
nenorocită. Oare nu văzură ei? însă ei nu nădăjduiesc în
înviere.
43. Şi cînd te văzură, te luară în rîs: "Oare acesta este acela pe
care l-a trimis Dumnezeu ca trimis?
44. El aproape ne-ar fi amăgit de la zeii noştri, de nu ne-am fi ţinut
de ei!" Însă, cînd vor vedea pedeapsa, vor şti ei cine a rătăcit
mai mult de la drum.
45. Ce crezi? Cine ia pofta sa ca Dumnezeu, aceluia vrei să-i fii
scut?
46. Sau crezi că cei mai mulţi din ei aud sau pricep? Ei sînt numai
ca vitele, ba au rătăcit încă mai mult de la drum.
47. Oare nu l-ai văzut pe Domnul tău, cum a prelungit umbra? Şi
de ar fi voit, ar fi lăsat-o locului; apoi facem soarele arătător
spre ea,
48. apoi o tragem la Noi cu uşurinţă
49. şi El este cel ce v-a făcut noaptea ca haină şi somnul spre
odihnă şi v-a pus ziua pentru sculare.
50. Şi El este cel ce trimite vînturile ca binevestitori înaintea
îndurării Sale. Şi Noi trimitem din cer apă curată,
51. ca să înviem prin ea o ţară moartă şi să o dăm de băut
făpturilor Noastre, vitelor şi oamenilor în mulţime.
52. Şi Noi am împărţit-o între ei, ca să se lase îndemnaţi; însă cei
mai mulţi oameni nu voiesc, din nemulţumire.
53. De am fi voit, am fi trimis în fiecare cetate un îndemnător.
54. Deci, nu asculta de cei necredincioşi, ci te luptă împotriva lor,
împreună cu el, cu luptă mare.
55. Şi El este cel ce a slabozit cele două ape; una bună, dulce, alta
sărată, amară şi a pus între amîndouă un perete şi un zid
împiedicător.
56. Şi El l-a făcut pe om din apă şi i-a dat înrudire şi cuscrie; şi
Domnul tău este puternic.
57. Şi ei respectă, afară de Dumnezeu, ceva ce nici nu le ajută,
nici nu le strică. Şi cel necredincios este un ajutor al lui Satan,
împotriva Domnului său.
58. Şi Noi te-am trimis numai ca binevestitor şi îndemnător.
59. Spune: "Nu cer de la voi o răsplată pentru aceasta, doar dacă
fiecine voieşte, apucă drumul spre Domnul său".
60. Şi încrede-te în cel viu, care nu moare, şi preamăreşte-l pe El -
şi îndestul cunoaşte El păcatele robilor Săi - care a făcut
cerurile şi pămîntul şi ceea ce este între ele, în şase zile. Apoi
s-a suit pe tron El, cel îndurător. Întreabă despre El pe unul
priceput.
61. Şi cînd li se spune: "Închinaţi-vă celui îndurător!", zic ei: "Şi
este cel îndurător? Oare să ne închinăm la ceea ce ne
porunceşti tu?" şi li se măreşte îndărătnicia.
62. Binecuvîntat fie cel ce a făcut cetăţi în cer şi a pus acolo o
candelă şi luna luminoasă.
63. Şi El este cel ce a făcut noaptea şi ziua să-şi urmeze pentru cel
ce voieşte să se lase îndemnat şi voieşte să fie mulţumitor,
64. şi robii lui Dumnezeu sînt aceia care îmblă pe pămînt cu
blîndeţe şi cînd vorbesc către ei proştii, apoi zic ei: "Pace!"
65. Şi cei ce petrec noaptea prosternaţi înaintea Domnului lor sau
stînd;
66. şi cei ce zic: "Doamne depărtează de la noi pedeapsa iadului!
Pedeapsa lor este chin veşnic; rea este ea ca locuinţă şi loc".
67. Şi cei care, cînd dăruiesc, nu sînt istrăvitori nici zgîrciţi, ci stau
la mijloc întru aceasta;
68. şi cei care nu cheamă lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu şi nu
omoară sufletul care l-a oprit Dumnezeu, dacă nu e după
dreptate şi nu curvesc, iar cel ce face aceasta, află pedeapsă.
69. Îndoită să fie pedeapsa în ziua învierii şi în veci să rămîie în ea
dispreţuit:
70. afară de cel ce se căieşte şi crede şi se poartă bine, Dumnezeu
va schimba răul lor întru bine. Şi Dumnezeu este iertător,
îndurător.
71. Şi cel ce se căieşte şi face bine, spre el se întoarce Dumnezeu.
72. Şi cei ce nu dau mărturie mincinoasă, şi dacă trec pe lîngă
bîrfeală, apoi trec cu vrednicie;
73. Şi cei care, dacă se îndeamnă, prin un semn, de către Domnul
lor, nu cad jos ca surzii şi orbii;
74. Şi aceia care zic: "Doamne, dă-ne de la muierile noastre şi
urmaşii noştri răcoare pentru ochi şi fă-ne pilde pentru cei cu
frica lui Dumnezeu!"
75. Acelora li se va răsplăti cerul al şaptelea, pentru că au fost
statornici, şi vor fi primiţi acolo cu salutare şi pace.
76. Vor petrece acolo în veci - locuinţă şi loc frumos!
77. Spune: "Nu se îngrijeşte de voi Domnul meu, dacă nu-l
chemaţi. L-aţi ţinut de mincinos pe trimis, dar veţi fi în chin
vecinie".

XXVI
SURA POEŢILOR
Din Mekka şi este cu două sute douăzeci şi opt de semne.
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. TSM. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.
2. Poate că te sfîrşeşti de scîrbă, pentru că ei nu cred,
3. de am voi Noi, am trimite asupra lor din cer un semn, atunci s-
ar pleca gîtul lor cu umilinţă.
4. Însă nu le mai vine îndemnarea nouă de la cel îndurător, fără
ca ei să se întoarcă
5. şi să nu o ţină de minciună, însă va veni o veste la ei despre
ceea de ce-şi bat joc.
6. Oare n-au privit ei la pă-mînt, cum am lăsat Noi să răsară tot
soiul frumos?
7. Întru aceasta este un semn, şi totuşi cei mai mulţi din ei nu
sînt credincioşi.
8. Şi Domnul tău El este cel puternic, îndurat.
9. Şi cînd îl chemă Domnul tău pe Moise: "Mergi la poporul cel
nelegiuit,
10. poporul lui Faraon, ori de nu se tem de Mine",
11. zise el: "Doamne, mă tem că mă vor ţine de minciunos;
12. şi poporul meu e strîmtorat şi nu e slobodă limba mea, deci
trimite pe Aaron.
13. Şi asupra mea este vină şi mă tem că mă vor omorî".
14. El zise: "Ba nu! Mergeţi amîndoi cu semnele Noastre. Noi
sîntem cu voi şi auzim.
15. Şi mergeţi la Faraon şi ziceţi: Noi sîntem trimişii Domnului
veacurilor,
16. ca să trimiţi cu noi pe fiii lui Israel".
17. El zise: "Oare nu te-am crescut noi ca pe un copil? Şi ai
petrecut între noi ani ai vieţii tale,
18. şi ai făcut fapta pe care ai făcut-o; şi tu eşti nemulţumitor" .
19. El zise: "Am făcut-o, însă eram în rătăcire.
20. Şi am fugit de la voi, pentru că mă temeam de voi, şi mi-a
dăruit Domnul meu înţelepciune şi m-a făcut un trimis.
21. Şi aceasta este mila ce ne-ai arătat-o, că ai robit pe fiii lui
Israel".
22. Faraon zise: "Şi este Domnul veacurilor?"
23. El zise: "Domnul cerurilor şi al pămîntului şi al cerurilor ce sînt
între amîndouă, dacă sînteţi credincioşi".
24. El zise către cei din jurul său: "Oare nu auziţi?"
25. El zise: "Domnul vostru şi Domnul protopărinţilor voştri".
26. El zise: "Trimisul vostru, care fu trimis la voi, este îndrăcit".
27. El zise: "Domnul răsăritului şi al apusului şi al celor ce sînt între
acestea, dacă sînteţi pricepuţi".
28. El zise: "Dacă primeşti alt Dumnezeu afară de mine, te voi
pune între cei închişi".
29. El zise: "Dar dacă aş veni la tine cu un lucru răsvădit?"
30. El zise: "Atunci, dă-l, dacă eşti iubitor de adevăr!"
31. El, deci, aruncă toiagul său şi acesta se făcu un balaur
răsvădit.
32. Şi el scoase mîna sa, şi aceasta era albă pentru privitori.
33. El zise către fruntaşii din jurul său: "Acesta este un fermecător
priceput.
34. El voieşte să vă alunge din ţară cu fermecătura sa. Deci ce
porunciţi?"
35. Ei ziseră: "Opreşte-l pe el şi pe fratele său şi trimite în oraşe
adunători,
36. ca să aducă toţi fermecătorii pricepuţi".
37. Deci, fură adunaţi fermecătorii, la timp hotărît, într-o zi
orînduită.
38. Şi se spuse oamenilor: "Sînteţi adunaţi?
39. Poate vom urma fermecătorilor, dacă vor fi biruitori".
40. Şi cînd veniră fermecătorii, ziseră lui Faraon: "Avea-vom
răsplată, dacă vom fi biruitori?"
41. El zise: "Bine, voi să fiţi între cei de aproape!"
42. Moise le zise: "Aruncaţi ceea ce aveţi de aruncat!"
43. Atunci aruncară frînghiile lor şi toiegele lor şi ziseră: "Pe
puterea lui Faraon! Noi sîntem biruitori".
44. Atunci aruncă Moise toiagul său, şi acesta înghiţi înşelăciunea
lor.
45. Atunci se prosternară fermecătorii, închinîndu-se.
46. Ei ziseră: "Credem în Domnul veacurilor,
47. Domnul lui Moise şi al lui Aaron!"
48. El zise: "Credeţi în el înainte de ce v-am dat voie? El este
stăpînul vostru, care v-a învăţat fermecătura. Dar şi pe mine
mă veţi cunoaşte!
49. Eu vă voi tăia mîinile şi picioarele voastre schimbiş şi vă voi
răstigni pe toţi".
50. Ei ziseră: "Nu strică! La Domnul nostru ne vom întoarce,
51. Dorim ca Domnul nostru să ne ierte păcatele noastre, căci
sîntem cei dintîi credincioşi".
52. Şi Noi descoperirăm lui Moise: "Purcede noaptea cu robii Mei,
căci sînteţi prigoniţi".
53. Şi trimise Faraon în oraşe adunători:
54. "Aceştia sînt numai o ceată mică,
55. şi ei sînt înfuriaţi asupra noastră,
56. însă noi sîntem mulţi şi ne păzim".
57. Aşa îi scoaserăm din grădini şi de la izvoare,
58. şi de la comori şi locuri cinstite.
59. Aşa, şi Noi Ie dădurăm moştenire fiilor lui Israel
60. şi ei le urmară la răsăritul soarelui.
61. Şi cînd se văzură întreolaltă cele două cete, ziseră tovarăşii lui
Moise: "Noi sîntem ajunşi!"
62. El zise: "Ba nu! Cu mine este Domnul meu şi El mă va
ocîrmui!"
63. Atunci îi descoperirăm lui Moise: "Loveşte cu toiagul tău
marea!" Şi ea se despică şi fiecare parte era ca un munte
mare.
64. Şi apoi îi apropiară pe ceilalţi.
65. Şi Noi îl mîntuirăm pe Moise şi pe toţi cei împreună cu el.
66. Apoi îi înecarăm pe ceilalţi.
67. Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi din ei nu cred.
68. Şi Domnul tău este cel puternic, îndurător.
69. Şi citeşte-le lor istoria lui Avraam,
70. Cînd zise el părintelui său şi poporului său: "Cui vă închinaţi?"
71. Ei ziseră: "Ne închinăm idolilor şi le slujim mereu".
72. El zise: "Oare vă aud ei, cînd îi chemaţi,
73. sau vă ajută sau vă strică?"
74. Ei ziseră: "Ba nu! Dar am aflat pe părinţii noştri făcînd aşa".
75. El zise: "Aţi văzut aceea, la ce vă închinaţi,
76. voi şi protopărinţii voştri?"
77. Dar ei îmi sînt duşmani, afară de Domnul veacurilor,
78. care m-a făcut şi mă ocîrmuieşte,
79. care mă nutreşte şi mă adapă;
80. şi dacă sînt bolnav, mă vindecă.
81. Şi care mă lasă să mor, apoi mă învie;
82. şi despre care nădăjduiesc că-mi va ierta păcatele, în ziua
judecăţii.
83. Doamne, dă-mi înţelepciune şi lasă-mă să urmez celor drepţi!
84. Dă-mi limba adevărului între cei de apoi,
85. Şi fă-mă oştean al grădinii plecării.
86. Şi iartă-i tatălui meu, el era rătăcitor,
87. Şi nu-mi face ruşine în ziua învierii,
88. în ziua cînd nu foloseşte nici avere, nici copii,
89. doar dacă vine cineva la Dumnezeu cu inima paşnică.
90. Şi să fie apropiat raiului de cei ce se tem de Dumnezeu,
91. şi să se descopere focul iadului pentru cei rătăciţi,
92. şi să li se zică: "Unde e aceea la ce v-aţi închinat,
93. afară de Dumnezeu? Oare vă vor ajuta ei, sau li se va ajuta?"
94. Şi ei să fie aruncaşi peste cap acolo, ei şi cei rătăciţi,
95. şi cetele diavolului la un loc.
96. Ei vor zice acolo, certîndu-se întreolaltă:
97. "Pe Dumnezeu, noi am fost în rătăcire răsvădită,
98. cînd v-am făcut asemenea cu Domnul veacurilor,
99. şi numai păcătoşii ne-au dus în rătăcire.
100. Şi n-avem mijlocitor
101. şi nici prieten călduros.
102. Însă de ar fi întoarcere pentru noi, am fi credincioşi".
103. Întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi nu crezură.
104. Şi Domnul tău este cel puternic, îndurător.
105. Poporul lui Noe îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,
106. cînd le zise Noe, fratele lor: "Oare nu vă veţi teme de
Dumnezeu?
107. Eu vă sînt trimis credincios,
108. deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
109. Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul
veacurilor.
110. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine".
111. Ei ziseră: "Oare să-ţi credem, dacă-ţi urmează lepădăturile?"
112. EI zise: "N-am cunoştinţă despre ceea ce fac ei;
113. socoteala lor este la Domnul meu, dacă numai aţi pricepe!
114. Şi eu nu-i lepăd pe cei credincioşi;
115. eu sînt numai un îndemnător răsvădit".
116. Ei ziseră: "Dacă nu vei înceta, o, Noe, vei fi ucis cu pietre!"
117. El zise: "Doamne, poporul meu mă ţine de mincinos,
118. deci, judecă între mine şi ei şi mîntuieşte-mă, şi pe cei
credincioşi cu mine!"
119. Atunci îl mîntuirăm pe el şi pe cei împreună cu el în corabia
încărcată.
120. Apoi înecarăm pe cei ce rămaseră.
121. întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi din ei nu cred.
122. Şi Domnul tău este cel puternic, îndurător.
123. Ad îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,
124. cînd le zise lor Hud, fratele lor: "Oare nu vă veţi teme de
Dumnezeu?
125. Eu vă sînt un trimis credincios;
126. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
127. Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul
veacurilor.
128. Zidiţi pe toată înălţimea un semn, să vă jucaţi,
129. şi ridicaţi zidiri, ca să fiţi nemuritori?
130. Şi cînd atacaţi, atacaţi cu îngîmfare?
131. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
132. Şi temeţi-vă de cel, care v-a dat prisosinţă în ceea ce cu-
noaşteţi,
133. v-a dat prisosinţă în vite şi fii
134. şi grădini şi izvoare.
135. Eu mă tem pentru voi de pedeapsa unei zile mari".
136. Ei ziseră: "Ne este totuna, ori de propovăduieşti, sau nu
propovăduieşti.
137. Aceasta este numai o plăsmuire a înaintaşilor,
138. şi noi nu vom fi pedepsiţi".
139. Ei, deci, îl ţinură de mincinos şi Noi îi pierdurăm. Întru aceasta
este un semn, însă cei mai mulţi din ei nu crezură.
140. Şi Domnul tău este cel puternic, îndurător.
141. Thamud îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,
142. cînd le zise Salih, fratele lor: "Oare nu vă veţi teme de
Dumnezeu?
143. Eu vă sînt un trimis credincios,
144. deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
145. Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul
veacurilor.
146. Oare veţi rămîne singuri în ceea ce e aici?
147. În grădini şi la izvoare?
148. Şi la semănături şi fenici cu flori gingaşe?
149. Şi vă scobiţi în munţi case cu iscusinţă!
150. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine,
151. şi nu ascultaţi de porunca celor stricaţi,
152. cei ce fac daună pe pămînt şi nu fac bine".
153. Ei ziseră: "Tu eşti numai unul fermecat!
154. Tu eşti numai un om ca şi noi, deci, dă un semn, dacă iubeşti
adevărul!"
155. El zise: "Această iapă de cămilă să aibă o adăpare şi voi o
adăpare într-o zi anumită.
156. Dar să nu o atingeţi cu vreun rău, căci vă va apuca pedeapsa
unei zile mari".
157. Ei însă o ologiră şi dimineaţa se căiră
158. şi-i apucă pedeapsa. Întru aceasta este un semn, însă cei mai
mulţi nu crezură.
159. Şi Domnul tău este cel puternic, îndurător.
160. Poporul lui ţinu de mincinoşi pe cei trimişi,
161. cînd le zise Lot, fratele lor: "Oare nu vă veţi teme de
Dumnezeu?
162. Eu vă sînt un trimis credincios,
163. deci temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
164. Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul
veacurilor.
165. Oare mergeţi voi la bărbaţii din toată lumea
166. şi lăsaţi în urmă ceea ce v-a făcut vouă Domnul vostru ca
muieri? Ba, sînteţi un popor păcătos".
167. Ei ziseră: "Dacă nu vei înceta, o, Lot, vei fi alungat".
168. El zise: "Eu urăsc faptele voastre,
169. Doamne, mîntuieşte-mă pe mine şi poporul meu de faptele
lor!"
170. Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe poporul său cu toţii,
171. afară de o babă, care a în-tîrziat.
172. Apoi, i-am pierdut pe ceilalţi,
173. şi lăsarăm să ploaie asupra lor o ploaie şi rea a fost ploaia
celor îndemnaţi.
174. Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi nu crezură.
175. Şi Domnul tău este puternic, îndurător.
176. Locuitorii pădurilor îi ţinură de mincinoşi pe cei trimişi,
177. cînd le zise lor Şoeib: "Oare nu vă veţi teme de Dumnezeu?
178. Eu vă sînt un trimis credincios.
179. Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.
180. Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul
veacurilor.
181. Daţi măsură dreaptă şi nu o scurtaţi
182. şi cîntăriţi cu cîntar drept
183. şi nu-i înşelaţi pe oameni la averea lor şi nu faceţi daună pe
pămînt
184. şi temeţi-vă de cel ce v-a făcut pe voi şi cetele cele dinainte".
185. Ei ziseră: "Tu eşti numai unul fermecat;
186. tu eşti un om ca noi şi noi te ţinem de mincinos.
187. Deci lasă să cadă asupra noastră bucăţi de cer, dacă eşti
iubitor de adevăr".
188. El zise: "Domnul meu ştie mai bine ceea ce faceţi".
189. Şi ei îl ţinură de mincinos, atunci îi apucă pedeapsa zilei
nourului; a fost pedeapsa unei zile mari.
190. Întru aceasta era un semn, însă mulţi din ei nu crezură.
191. Şi Domnul tău este puternic, îndurător.
192. Şi el este o trimitere a Domnului veacurilor.
193. S-a pogorît împreună cu el duhul cel credincios
194. asupra inimii tale, ca să fii îndemnător,
195. în limba arabă cea răsvădită.
196. Şi el este în scripturile înaintaşilor.
197. Oare nu le va fi lor aceasta un semn, ca să-l cunoască înţelepţii
fiilor lui Israel?
198. De l-am fi trimis la unul dintre barbari,
199. şi de l-ar fi citit asupra lor, ei n-ar fi crezut.
200. Aşa am orînduit-o Noi în inimile păcătoşilor.
201. Ei nu cred în el, pînă ce nu văd pedeapsa cea dureroasă.
202. Şi ea va veni asupra lor pe neaşteptate, fără ca ei să o ştie.
203. Şi ei vor zice: "Oare va fi pentru noi aşteptare?"
204. Oare cer ei pedeapsa Noastră?
205. Oare ce crezi, de i-am mai lăsa ani în belşug
206. şi apoi ar veni la ei ceea ce li s-a ameninţat,
207. şi nu le-ar folosi ceea ce au avut în belşug.
208. Şi Noi nu dărîmăm o cetate, dacă n-a avut îndemnători
209. spre îndemnare, căci Noi nu sîntem cu nedreptate.
210. Şi nu s-au coborît cu el Satanele,
211. Nu li se cuvine şi nici nu pot.
212. Căci sînt departe de auzire,
213. şi nu chema lîngă Dunmezeu alt Dumnezeu, ca să nu fii
pedepsit,
214. şi îndeamnă gloata ta cea mai de aproape
215. şi pleacă aripa ta la aceia dintre credincioşi care îţi urmează.
216. Şi de se vor răsvrăti împotriva ta, spune: "Eu n-am de a face cu
faptele voastre!"
217. Şi încrede-te în cel puternic, îndurător,
218. care te vede cînd te scoli
219. şi umbli încolo şi-ncoace între închinători.
220. El este cel ce aude, cel ce ştie.
221. Să vă vestesc despre aceia, asupra cărora s-au pogorît
Satanele?
222. Se coboară asupra tuturor mincinoşilor păcătoşi;
223. împărtăşesc cele auzite; însă cei mai mulţi minţesc.
224. Şi poeţii, lor le urmează cei ce rătăcesc.
225. Oare nu vezi cum umblă nebuni în toată valea,
226. şi vorbesc ceea ce nu fac?
227. Afară de cei ce cred şi se poartă bine şi-şi aduc aminte adesea
de Dumnezeu
228. şi se apără, dacă li s-a făcut strîmbătate. Şi vor şti cei
nelegiuiţi cum să se întoarcă la Dumnezeu.

XXVII
SURA FURNICII
Din Mekka şi este cu nouăzeci şi cinci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. TS. Acestea sînt semnele Coranului şi ale unei cărţi răsvădite:
2. ale ocîrmuirii şi Bunăvestirii pentru cei credincioşi,
3. care împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi cred cu tărie în
lumea de apoi.
4. Cei ce nu cred în lumea de apoi, lor le-am împodobit Noi
faptele şi ei sînt în rătăcire.
5. Aceştia sînt aceia pentru care este o pedeapsă rea şi, în lumea
de apoi, sînt ei pierduţi.
6. Şi tu ai primit Coranul de la unul înţelept, priceput.
7. Şi cînd a zis Moise gloatei sale: "Eu văd un foc. Voi să vă aduc
veste de la el, sau vă voi aduce o flacără arzătoare, ca să vă
încălziţi".
8. Şi cînd a venit el încolo, s-a strigat către eî: "Binecuvîntat este
cel ce e în foc şi cel ce e în jurul său, şi mărire lui Dumnezeu,
Domnului veacurilor!
9. O, Moise, eu sînt Dumnezeu, cel puternic, înţelept.
10. Şi aruncă toiagul tău!" Şi cînd îl văzu mişcîndu-se ca un şarpe,
o apucă la fugă şi nu se întoarse: "O, Moise, nu te teme. Nu se
tem de Mine cei trimişi,
11. doar dacă a fost cineva nelegiuit, apoi a schimbat binele cu
răul. Eu doar sînt iertător, îndurător.
12. Şi bagă mîna ta în sînul tău şi o vei scoate albă fără un rău:
unul din cele nouă semne pentru Faraon şi poporul său; ei sînt
un popor nelegiuit".
13. Şi cînd se făcură semnele Noastre, înaintea ochilor lor, ziseră
ei: "Aceasta este fermecătură răsvădită!"
14. Şi ei se lepădară de ele, măcar că sufletele lor erau în-
credinţate de ele, întru nedreptate şi îngîmfare. Vezi cum este
sfîrşitul nelegiuiţilor!
15. Şi Noi dădurăm lui David şi lui Solomon ştiinţă şi ei ziseră:
"Mărire lui Dumnezeu, care ne-a ales înaintea multora din
servii Săi credincioşi".
16. Şi Solomon îl moşteni pe David, Şi el zise: "O, voi, oamenilor,
noi furăm învăţaţi în limba păsărilor şi nouă ni s-a dat din toate
lucrurile. Aceasta este o milă răsvădită".
17. Şi se adunară la Solomon cetele sale de duhuri, oameni şi
păsări, şi erau bine orînduite,
18. pînă ce veniră la valea furnicilor. Zise o furnică: "O, voi,
furnicilor, intraţi în locuinţele voastre, ca să nu vă strivească
Solomon şi cetele sale, fără să o ştie".
19. El surîse de cuvintele lor şi zise: "Doamne, mînă-mă, ca să-ţi
mulţumesc pentru mila Ta, cu care m-ai miluit pe mine şi pe
părinţii mei şi ca să mă port bine, cum îţi place, şi lasă-mă să
intru la îndurarea ta între robii tăi cei cinstiţi".
20. Şi el cercetă păsările şi zise: "De ce nu văd eu pupăza? Poate
nu este de faţă?
21. Eu o voi pedepsi cu o pedeapsă aspră sau o voi junghia, doar
dacă mi se va aduce o dezvinuire răsvădită".
22. Şi ea nu întîrzie mult şi zise: "Eu ştiu ceea ce tu nu ştii şi-ţi
aduc din Sabba o veste hotărîtă.
23. Eu am aflat o muiere domnind asupra lor, şi ei i s-a dat din
toate lucrurile, ea avea un tron măreţ.
24. Eu am aflat-o pe ea şi pe poporul ei închinîndu-se soarelui în
loc de Dumnezeu; şi le-a împodobit lor Satan faptele lor şi i-a
abătut de la drum şi ei nu sînt bine ocîrmuiţi.
25. Oare nu voiesc ei să se închine lui Dumnezeu, care scoate cele
ascunse în ceruri şi pe pămînt şi care ştie ce ascund şi
descoperă ei?
26. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu, afară de El, Domnul tronului
măreţ!"
27. El zise: "Vom vedea ori de ai spus adevărul sau ai minţit.
28. Du-te cu această scrisoare a mea şi arunc-o înaintea lor, apoi
întoarce-te de la ei şi caută ce vor răspunde".
29. Ea zise: "O, voi fruntaşilor, s-a aruncat înaintea mea o
scrisoare cinstită.
30. Ea este de la Solomon şi este în numele lui Dumnezeu cel
milostiv, îndurător.
31. Nu vă ridicaţi împotriva mea, ci veniţi ca moslemi la mine".
32. Ea zise: "O, voi, fruntaşilor, sfătuiţi-mă la treaba mea. Eu nu
hotărăsc vreo treabă, pînă ce nu daţi voi mărturie".
33. Ei ziseră: "Noi avem putere şi virtute mare, însă porunca e la
tine şi caută ce porunceşti" .
34. Ea zise: "Dacă regii intră într-o cetate, o dărîmă şi pe cei mai
puternici ai poporului îi înjosesc. Aşa fac ei.
35. Şi eu voi să le trimit lor un dar şi voi să aştept ce-mi vor aduce
înapoi solii".
36. Şi cînd veni ea la Solomon, zise el: "Voiţi să-mi măriţi averea?
Însă ceea ce mi-a dat mie Dumnezeu este mai bun, decît ceea
ce v-a dat vouă. Voi, însă, vă bucuraţi cu darul vostru.
37. Întoarce-te la ei şi noi vom veni la ei cu oştiri, cărora nu le vom
putea sta împotrivă şi noi îi vom alunga, ruşinaţi, umiliţi".
38. El zise: "O, voi, fruntaşilor, cine îmi va aduce tronul ei, înainte
de ce vor veni ei la mine ca moslemi?"
39. Un înfrînt între duhuri zise: "Eu ţi-l voi aduce, înainte de ce te
vei ridica de pe locul tău, căci eu sînt puternic la aceasta,
credincios".
40. Zise acela, la care era ştiinţa din scriptură: "Eu ţi-l aduc,
înainte de ce se va întoarce la tine privirea ta." Şi cînd l-a
văzut pe el stînd înaintea lui, zise: "Acesta este un har de la
Domnul meu, ca să mă ispitească, ori de sînt mulţumitor sau
nemulţumitor, şi cel ce e mulţumitor, mulţumitor numai pentru
sine însuşi, şi cel ce e nemulţumitor - Domnul meu doar este
avut, darnic".
41. El zise: "Faceţi-i ei tronul necunoscut, să vedem ori de ea este
bine ocîrmuită, sau nu e ocîrmuită".
42. Şi cînd veni ea, zise: „Aşa este tronul tău?" Ea zise: "Pare că el
este" - Şi nouă ni s-a dat înţelepciune înaintea ei şi noi ne
făcurăm moslemi.
43. însă pe ea a abătut-o ceea ce cinstea ea în locul lui Dumnezeu;
ea este din poporul necredincioşilor.
44. Ei i se spuse: "Intră în curte!" Şi cînd îl văzu, îl ţinu de un loc şi
descoperi coapsele. El zise: "Aceasta este o curte pardosită cu
sticlă".
45. Ea zise: "Doamne am păcătuit împotriva mea însămi şi mă
supun, împreună cu Solomon, lui Dumnezeu, Domnul
veacurilor".
46. Şi Noi trimiserăm la Thamud pe Sâlih, fratele lor: "Slujiţi lui
Dumnezeu!" Şi ei se făcură două partide ce se certau.
47. El zise: "O, poporul meu, de ce căutaţi să aduceţi răul înaintea
binelui? De ce nu-l rugaţi pe Dumnezeu de iertare? Poate veţi
afla îndurare".
48. Ei ziseră: "Avem semne rele de la tine şi de la cei împreună cu
tine". El zise: "Semnul vostru este la Dumnezeu; da, voi sînteţi
un popor ce se va ispiti".
49. Şi erau în cetate nouă înrudiţi, care făceau daună în ţară şi nu
se purtau bine.
50. Ei ziseră: "Juraţi pe Dumnezeu că ne vom arunca, noaptea,
asupra sa şi asupra gloriei sale. Apoi vom zice rudei sale celei
mai de aproape: "Noi n-am fost martori la pieirea gloatei sale,
noi iubim adevărul".
51. Şi ei plăsmuiră un vicleşug şi Noi plăsmuirăm un vicleşug, fără
ca ei să vadă.
52. Şi priveşte cum a fost sfîrşit vicleşugul lor: Noi îi nimicirăm pe
ei şi poporul lor cu toţii,
53. şi acele case ale lor se făcură pustii, pentru că ei erau nele-
giuiţi; întru aceasta este un semn pentru poporul priceput.
54. Şi Noi îi mîntuirăm pe credincioşi şi temători de Dumnezeu.
55. Şi adă-ţi aminte de Lot, cînd zise poporului său: "Voi intraţi în
ruşine, văzînd cu ochii?
56. Oare vă apropiaţi cu poftă de bărbaţi, în loc de muieri? Ba voi
sînteţi un popor nebun!"
57. Şi răspunsul poporului său a fost că ei au zis: "Alungaţi gloata
lui Lot din cetatea voastră; ei sînt oameni care se ţin de
curaţi".
58. Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi gloata sa, afară de muierea sa, care
era, după hotărîrea Noastră, între cei întîrziaţi.
59. Şi Noi lăsarăm să ploaie asupra lor o ploaie şi rea a fost ploaia
celor îndemnaţi.
60. Spune: "Mărire lui Dumnezeu şi pace asupra robilor Săi, pe
care i-a ales! Este Dumnezeu mai bun sau ceea ce-i faceţi
asemenea?"
61. Cine a făcut cerurile şi pămîntul şi vă trimite vouă din ceruri
apă, prin care lăsăm să răsară grădini frumoase? Nu vă este
dat să lăsaţi să răsară pomi. Un Dumnezeu lîngă Dumnezeu?
Ba ei sînt un popor, care face asemenea pe alţii cu Dumnezeu.
62. Oare cine a întemeiat pămîntul şi l-a pus în mijlocul rîurilor şi i-
a pus munţi puternici şi a pus o stavilă între cele două ape? Un
Dumnezeu lîngă Dumnezeu? Ba cei mai mulţi din ei n-au
pricepere.
63. Cine îi răspunde celui asuprit dacă-l cheamă şi ia răul de pe el
şi vă face urmaşi pe pămînt? Un Dumnezeu lîngă Dumnezeu?
Puţini numai se lasă îndemnaţi.
64. Cine vă ocîrmuieşte prin întunecimi pe uscat şi pe mare? Şi
cine trimite vinturile ca binevestitori înaintea îndurării Sale? Un
Dumnezeu lîngă Dumnezeu? Dumnezeu e mai presus decît
aceea ce-i faceţi Lui asemenea.
65. Cine face făptura şi apoi o înnoieşte? Şi cine vă îngrijeşte din
cer şi de pe pămînt? Un Dumnezeu lîngă Dumnezeu? Spune:
"Aduceţi dovada voastră, dacă sînteţi iubitori de adevăr".
66. Spune: "Nu cunoaşte nume în ceruri şi pe pămînt cele ascunse,
decît Dumnezeu, şi ei nu ştiu
67. cînd vor fi înviaţi.
68. însă ştiinţa lor a ajuns la cea din lumea de apoi, dar ei stau la
îndoială despre aceasta. Ba ei sînt orbi faţă de aceasta.
69. Şi cei necredincioşi zic: "Dacă sîntem ţărînă noi şi părinţii
noştri, oare ne vom scula?
70. Aceasta s-a făgăduit nouă şi părinţilor noştri, acum, de înainte.
Acestea sînt numai basme ale înaintaşilor".
71. Spune: "Umblaţi prin ţară şi priviţi, cum este sfîrşitul celor
păcătoşi!"
72. Şi nu te scîrbi asupra lor şi nu fi îngrijit pentru vicleşugurile lor.
73. Şi ei zic: "Cînd va fi această juruinţă, dacă iubiţi adevărul?"
74. Spune: "Poate ceva ce voiţi ca să grăbească este chiar pe
urma voastră".
75. Domnul tău e plin de har faţă de oameni, dar cei mai mulţi nu-i
mulţumesc.
76. Şi Domnul tău ştie ce acopăr piepturile lor şi ce descopăr.
77. Şi nimic nu e ascuns în ceruri şi pe pămînt, ce n-ar fi într-o
carte răsvedită.
78. Acest Coran istoriseşte fiilor lui Israel cele mai multe, despre
care se ceartă ei.
79. El este o ocîrmuire şi o îndurare pentru cei credincioşi.
80. Domnul tău va judeca între ei întru înţelepciunea Sa şi El este
cel puternic, ştiutor.
81. Încrede-te în Dumnezeu, tu eşti într-adevăr răsvădit.
82. Nu vei face pe morţi să audă şi nu vei face pe surzi să audă
strigătul, dacă întorc ei spatele.
83. Şi nu eşti dregătorul celor orbi întru rătăcirea lor. Tu să-l faci să
audă numai pe cel ce crede în semnele Noastre, şi aceia sînt
moslemi.
84. Şi cînd va cădea cuvîntul asupra lor, le vom scoate o vietate,
din pămînt, care le va spune: "Oamenii nu s-au încrezut în
semnele Noastre".
85. Şi într-o zi vom aduna din tot poporul o ceată a acelora care
ţineau de minciună semnele Noastre, şi ei vor fi opriţi
86. pînă ce va vorbi El, cînd vor veni ei: "Aţi ţinut de minciună
semnele Mele, fără ca să le fi cuprins cu priceperea? Ce aţi
făcut?"
87. Şi va cădea cuvîntul asupra lor pentru păcatele lor şi ei nu vor
putea vorbi.
88. Oare n-au văzut ei că Noi am pus noaptea, să se odihneasca în
ea ziua, şi ziua, ca să vadă în ea. Întru aceasta sînt semne
pentru poporul credincios.
89. Şi într-o zi se va suna în trîmbiţă şi se vor înspăimînta cei din
ceruri şi de pe pîmînt, afară de cei care îi plac lui Dumnezeu, şi
toţi vor veni umiliţi.
90. Şi munţii, pe care îi credeai tari, vei vedea că se trec, cum se
trec nourii; făptura lui Dumnezeu, care zideşte toate. El ştie
ceea ce faceţi.
91. Cel ce vine cu bine, aceluia îi va fi bine pentru aceasta şi ei vor
fi siguri de groaza zilei aceleia.
92. Iar cel ce vine cu rău - ei să fie aruncaţi cu feţele lor în foc;
cum să vi se răsplătească, decît numai după faptele voastre?
93. Mie mi s-a poruncit să slujesc numai Domnului ţării acesteia,
pe care am sfinţit-o. Şi ale Lui sînt toate lucrurile. Şi mi s-a
poruncit ca să fiu un moslem
94. şi să-i citesc Coranul. Şi cel ce este ocîrmuit, e ocîrmuit numai
pentru sine însuşi; iar dacă unul rătăceşte, atunci spune: "Eu
sînt numai un îndemnător".
95. Şi spune: "Mărire lui Dumnezeu, El vă va arăta semnele Sale şi
voi le veţi cunoaşte; şi Domnul tău nu e nebăgător de seamă la
ceea ce faceţi voi".

XXVIII
SURA ISTORIEI
Din Mekka şi este cu optzeci şi opt de semne.
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. TSM. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.
2. Noi îţi citim ceva din istoria lui Moise şi a lui Faraon, după
adevăr, pentru un popor credincios.
3. Faraon s-a făcut semeţ în ţară şi a împărţit poporul său în cete;
o parte din ei o slăbi, junghiind fiii lor şi lăsînd să trăiască
copilele lor. El era făcător de stricăciune.
4. Şi Noi voirăm să ne arătăm binevoitori faţă de cei slabi în ţară
şi să-i facem pilde şi să-i facem moştenitori.
5. Şi voirăm să le dăm loc statornic în ţară şi să-i arătăm lui
Faraon şi lui Haman şi oştirilor lor, aceea de ce s-au ferit.
6. Şi Noi îi descoperirăm maicii lui Moise: "Alăptează-l şi, dacă te
temi pentru el, aruncă-l în rîu şi nu te teme şi nu te întrista. Noi
ţi-l vom da înapoi şi-l vom face un trimis".
7. Şi casa lui Faraon îl culese, ca să le fie el un duşman şi spre
întristare. Faraon şi Haman şi oştirile lor au fost păcătoşi.
8. Şi zise soţia lui Faraon: "El este răcoarea ochiului pentru mine
şi pentru tine. Nu-l omorî, poate ne va fi de folos, sau îl vom
primi ca fiu". Şi ei nu prevăzură.
9. Şi dimineaţa inima maicii lui Moise era deşartă, încît aproape l-
ar fi dat de gol, dacă Noi nu i-am fi legat inima, ca să se facă
credincioasă.
10. Şi ea zise surorii sale: "Urmează-i!" Şi ea privi din depărtare, ca
ei să nu înţeleagă.
11. Şi Noi îi oprirăm lui la început ţîţele; atunci zise ea: "Să vă duc
la oameni de casă, care îl vor îngriji pentru voi şi-l vor păzi?"
12. Deci, îl dădurăm înapoi maicii sale, ca să se răcoreasă ochiul ei
şi ea să nu se înstrăineze şi ca ea să ştie că juru-inţa lui
Dumnezeu este adevărată, deşi cei mai mulţi nu o cunosc.
13. Şi cînd ajunse vîrstnicia sa şi era deplin, îi dădură lui înţe-
lepciune şi pricepere, şi aşa răsplătim Noi celor drepţi.
14. Şi el intră în cetate, pe timpul cînd nu băgau de seamă lo-
cuitorii; şi află acolo doi bărbaţi care se certau întreolaltă, unul
din partida sa şi unul din duşmanii săi. Atunci îl chemă într-
ajutor cel din partida sa, împotriva celui din duşmanii săi.
Atunci, îi dădu Moise un pumn duşmanului şi făcu un sfîrşit cu
dînsul. El zise: "Aceasta este o faptă a lui Satan; el este un
duşman care, hotărît, duce în rătăcire".
15. El zise: "Doamne, eu am păcătuit împotriva mea însumi, deci
iartă-mi!" Şi El îl iertă, pentru că El este cei iertător, îndurător.
16. El zise: "Doamne, pentru că ai fost îndurător cu mine, nu voi fi
ajutătorul nelegiuiţilor".
17. Şi dimineaţa pîndea, temîndu-se, prin cetate. Şi acela, căruia îi
ajutase ieri, îl chemă într-ajutor. Moise zise: "Hotărît, eşti în
rătăcire!"
18. Şi cînd voi el să puie mîna pe cel ce era duşmanul amîndurora,
zise el: "O, Moise, vrei să mă omori pe mine, cum l-ai omorît
ieri pe unul? Tu nu voieşti decît să fii un tiran în ţară şi nu
voieşti să faci pace".
19. Şi veni un bărbat, alergînd, din capătul cetăţii. El zise: "O,
Moise, fruntaşii se sfătuiesc să te omoare; deci, ieşi afară, eu
îţi sînt un bun sfătuitor".
20. Şi el ieşi de acolo, cu frică pîndind, şi zise: "Doamne,
mîntuieşte-mă de poporul nelegiuiţilor!"
21. Şi cînd se întoarse pe drum spre Madian, zise el: "Poate mă va
ocîrmui Domnul meu pe drumul cel drept".
22. Şi cînd se coborî spre apa Madianului, află el acolo o ceată de
oameni, adăpînd.
23. Şi lîngă ei află el două copile aparte cu turma lor. El zise: "Ce
este scopul vostru?" Ele ziseră: "Nu putem adăpa pînă ce nu s-
au dus păstorii, şi tatăl nostru este un moşneag bătrîn".
24. Atunci, le adăpă el turma, apoi se întoarse spre umbră şi zise:
"Doamne, am nevoie de binele care-l trimiţi asupra mea".
25. Şi una din ele veni la el, mergînd ruşinoasă. Ea zise: "Tatăl
meu te cheamă să-ţi plătească simbrie, pentru că ne-ai adăpat
turma". Şi cînd a venit la el şi i-a istorisit istoria sa, zise el: „Nu
te teme, eşti mîntuit de poporul cel nelegiuit!"
26. Zise una din ele: "O, tatăl meu, primeşte-l cu simbrie; el este
cel mai bun din cei ce-i poţi primi cu simbrie; el, cel puternic
credincios".
27. El zise: "Eu voi să te căsătoresc cu una din fiicele mele
acestea, dacă îmi vei sluji opt peregrinaje. Iar dacă ai împlinit
zece, e treaba ta, căci nu voiesc să te necăjesc. Mă vei afla
drept, dacă voieşte Dumnezeu".
28. El zise: "Aşa să fie între mine şi tine. Orişicare din amîndouă
termine voi împlini, nu va fi nedreptate asupra mea, şi
Dumnezeu e chezaş pentru ceea ce vorbim"
29. Şi cînd împlini Moise terminul şi purcese cu gloata sa, văzu el
un foc pe coasta muntelui. El zise gloatei sale: "Rămîneţi, eu
văd de foc; poate că voi aduce veste de la el, sau o flacără de
foc, ca să vă încălziţi".
30. Şi cînd veni el acolo, răsună o voce din partea dreaptă a văii,
în şesul binecuvîntat din pom: "O, Moise, eu sînt Dumnezeu,
Domnul veacurilor!
31. Aruncă toiagul tău!" Şi cînd văzu că se mişcă, aşa, ca şi cînd ar
fi un şarpe, o apucă la fugă şi nu se întoarse: "O, Moise,
apropie-te şi nu te teme, tu eşti singur!
32. Bagă mîna ta în sînul tău; ea va ieşi albă, fără de rău. Şi trage
la tine aripa ta fără frică. Acestea sînt două semne de la
Domnul tău pentru Faraon şi fruntaşii săi. Ei sînt un popor
nelegiuit".
33. El zise: "Doamne, am omorît un suflet din ei şi mă tem că ei
mă vor omorî.
34. Şi fratele meu Aaron este mai iscusit la limbă; deci trimite-l cu
mine spre ajutor, ca să mă întărească. Mă tem că ei mă vor
ţine de mincinos".
35. El zise: "Voim să întărim braţul tău prin fratele tău şi vă vom
da putere amîndurora, ca ei să nu vă ajungă întru semnele
Noastre; iar cei ce vă urmează să biruiască".
36. Şi cînd veni Moise la ei, cu semnele Noastre răsvădite, ziseră
ei: "Aceasta nu e decît fermecătură mincinoasă şi Noi n-am
auzit de aceasta de la protopărinţii noştri".
37. Moise zise: "Domnul meu ştie mai bine cine vine cu ocîrmuirea
de la El şi cui va fi sfîrşitul locuinţei. Nu le merge bine celor
nelegiuiţi".
38. Şi zise Faraon: "O, voi, fruntaşilor, nu ştiu alt Dumnezeu pentru
voi decît pe mine. Şi arde-mi mie, o, Haman, lut şi fă-mi un
turn. Poate voi ajunge la Dumnezeul lui Moise, pentru că eu îl
ţin de mincinos".
39. Şi el şi oştirile lui se îngîmfau pe pămînt fără drept şi credeau
că nu se vor întoarce la Noi.
40. Noi, deci, l-am apucat pe el şi oştirile lui şi i-am aruncat în
mare. Deci, vezi cum este sfîrşitul nelegiuiţilor.
41. Şi Noi îi făcurăm ocîrmuitori spre foc şi, în ziua învierii, nu vor fi
mîntuiţi.
42. Noi lăsarăm să le urmeze în lumea aceasta un blestem şi, în
ziua învierii, vor fi ruşinaţi.
43. Şi Noi dădurăm lui Moise scriptura, după ce nimicirăm
neamurile de'nainte, ca pricepere pentru oameni şi ocîrmuire
şi îndurare. Poate se vor lăsa îndemnaţi.
44. Şi tu n-ai fost în partea de apus, cînd i-am dat Noi lui Moise
porunca şi nici n-ai fost martor.
45. Însă Noi am scos la iveală neamuri şi lor li s-a dat viaţă lungă.
Şi tu n-ai locuit în poporul Madianului, ca să citeşti asupra lor
semnele Noastre. Însă noi te-am trimis,
46. şi tu n-ai fost la coasta muntelui, cînd strigam Noi. Dar este o
îndurare de la Domnul tău, ca să îndemni un popor la care n-a
venit în-demnător înaintea ta. Poate se vor lăsa îndemnaţi.
47. Şi ca să nu zică ei, dacă-i va ajunge vreo pacoste pentru ceea
ce trimit înainte mîinile lor: "Doamne, de ce n-ai trimis un
trimis la noi? Atunci am fi urmat semnelor tale şi am fi fost
credincioşi".
48. Şi cînd veni la ei adevărul de la Noi, ziseră ei: "De ce nu s-a dat
lui ace-eaşi, ce s-a dat lui Moise?" Însă nu se lepădară ei de
aceea ce s-a dat lui Moise acum înainte? Ei zic: "Două
fermecaturi care îşi ajută!" Şi ei zic: "Noi nu credem în nimic
din toate".
49. Spune: "Atunci aduceţi de la Dumnezeu o carte, care este o
ocîrmuire mai bună decît amîndouă. Eu voi să-i urmez, dacă
sînteţi iubitori de adevăr".
50. Şi dacă nu-ţi dau răspuns, atunci să se ştie că ei urmează
numai poftelor lor. Însă cine rătăceşte mai mult decît cel ce
urmează poftei sale fără ocîrmuire de la Dumnezeu?
Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul nelegiuiţilor.
51. Şi Noi am lăsat să ajungă la ei cuvîntul, ca ei să se lase în-
demnaţi.
52. Aceia cărora le dădurăm scriptura de'nainte, aceia cred în ea.
53. Şi dacă li se citeşte lor, zic ei: "Noi credem în aceasta; acesta
este adevăr de la Domnul nostru. Noi am fost moslemi încă
înainte".
54. Ei vor primi răsplata îndoită, pentru că au fost statornici şi au
respins răul cu bine şi dăruiesc din ceea cu ce au fost
înzestraţi.
55. Şi cînd aud ei bîrfeală, se întorc de la ea şi zic: "Pentru noi
faptele noastre şi pentru voi faptele voastre! Pace asupra
voastră! Noi nu-i căutăm pe cei nebuni".
56. Şi cînd aud ei bîrfeală, se întorc de la ea şi zic: "Ocîrmuieşte pe
cine voieşte, căci El îi cunoaşte mai bine pe cei ce se lasă
ocîrmuiţi."
57. Şi ei zic: "De am urma ocîrmuirii împreună cu tine, ni s-ar răpi
o parte din ţara noastră". Însă nu le-am dat Noi spre locuinţă
un templu sigur, unde se aduc rodurile tuturor lucrurilor, o
înzestrare de la Noi? Însă cei mai mulţi nu o ştiu.
58. Şi cîte cetăţi, care se încrede au în prisosinţa lor, am dărîmat
Noi! Şi acele locuinţe ale lor fură locuite după ei numai de
puţini şi Noi Ne făcurăm moştenitorii lor.
59. Însă Domnul tău n-a dărîmat cetăţile, pînă ce nu trimise un
trimis la maica lor, ca să le citească semnele Noastre şi Noi nu
dărîmăm cetăţile, decît dacă poporul lor era nelegiuit.
60. Şi ceea ce vi s-a dat din lucruri este numai înzestrarea vieţii
lumeşti şi podoaba ei. Iar ceea ce este la Dumnezeu, este mai
bun şi rămîne. Oare nu veţi pricepe?
61. Oare să fie acela căruia i-am făcut Noi juruinţă frumoasă la
care să fie părtaş asemenea cu aceia pe care i-am înzestrat cu
averile vieţii lumeşti, care, însă, apoi în ziua învierii, va fi între
cei aduşi spre pedeapsă?
62. În ziua aceea, îi va chema El pe ei şi va zice: "Unde sînt
tovarăşii Mei, despre care aţi vorbit?"
63. Atunci, vor spune aceia asupra cărora va fi cuvîntul după
cuvînt: "Doamne, aceştia sînt aceia pe care i-am dus în
rătăcire. Noi i-am dus în rătăcire, precum şi noi am rătăcit. Noi
ne curăţim de ei şi venim la Tine. Ei nu ne-au servit.
64. Şi se va spune: "Chemaţi tovarăşii voştri!" Şi ei îi cheamă, însă
ei nu le răspund, şi ei văd pedeapsa. O, de ar fi bine ocîrmuiţi.
65. În ziua aceea îi va chema şi va zice: "Ce aţi răspuns tri-
misului?"
66. Şi istoria să-i facă orbi, în ziua aceea, şi ei să nu se întrebe într-
olaltă.
67. Iar cel ce se căieşte şi crede şi face bine, aceluia poate că îi va
merge bine.
68. Şi Domnul tău făptuieşte ce voieşte şi alege; iar pentru ei nu
este alegere; mărire lui Dumnezeu, şi El este mai înalt decît
aceea ce-l fac lui asemenea.
69. Domnul tău ştie ce ascund piepturile lor şi ce descoperă.
70. Şi El este Dumnezeu şi nu este Dumnezeu afară de El; mărire
Lui întru început şi la sfîrşit şi a Lui este judecata, şi la El vă
veţi întoarce.
71. Spune: "Ce credeţi? De ar pune Dumnezeu asupra voastră
noapte lungă pînă la ziua învierii, care Dumnezeu, afară de
Dumnezeu, v-ar aduce lumină? Oare nu auziţi?"
72. Spune: "Ce credeţi? De ar pune Dumnezeu asupra voastră o zi
lungă pînă la ziua învierii, care Dumnezeu, afară de
Dumnezeu, v-ar da noapte, ca să vă odihniţi în ea? Oare nu
vedeţi?"
73. Şi din îndurarea Sa v-a pus El noaptea şi ziua, ca să vă odihniţi
în ea, şi să rîvniţi după mila Sa, şi să fiţi poate mulţumitori.
74. Şi într-o zi îi vă va chema El şi va zice: "Unde sînt tovarăşii Mei,
despre care aţi vorbit?"
75. Şi vom scoate din toate popoarele un martor şi vom zice:
"Aduceţi dovada voastră şi să ştiţi că adevărul e la
Dumnezeu!" Şi se va îndepărta de la ei ceea ce au plăsmuit ei.
76. Care a fost din poporul lui Moise şi s-a răzvrătit împotriva lui, şi
Noi îi dădurăm comori, încît numai cheile sale ar fi îngreuiat o
ceată de bărbaţi puternici. Cînd îi zise lui poporul său: "Nu te
bucura! Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei ce se bucură.
77. Şi caută cu ceea ce ţi-a dat Dumnezeu locuinţa de apoi; şi nu
uita partea ta din lumea aceasta şi fă bine, precum şi
Dumnezeu ţi-a făcut bine; şi nu umbla după stricăciune pe
pămînt; Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei ce fac stricăciune".
78. El zise: "Mie mi s-a dat numai pentru ştiinţa mea!" Oare nu ştia
el că Dumnezeu a nimicit acum, înaintea Lui, neamuri care
erau mai tari în putere decît el şi adunaseră mai mult? Însă cei
nelegiuiţi nu se întreabă despre păcatele lor.
79. Şi el ieşi afară, la poporul său, în podoaba sa. Cei ce-şi doreau
viaţa lumii, ziceau: "O, de am avea asemenea, ca şi ceea ce s-
a dat lui Core! El este un om cu noroc mare!"
80. Şi ziseră aceia cărora li s-a dat înţelepciunea: "Vai de voi!
Răsplata lui Dumnezeu este mai bună pentru cel ce crede şi se
poartă bine şi nimenea n-o cîştigă, decît cei statornici!"
81. Şi Noi îl cufundarăm pe el şi casa sa sub pămînt, şi el nu află o
ceată care să-i ajute afară de Dumnezeu, şi el nu era între cei
mîntuiţi.
82. Şi cei care îşi doriră ieri să fie în locul său ziseră a doua zi:
"Vai, Dumnezeu întinde îngrijire asupra cui voieşte din robii Săi
cu prisosinţă şi este şi cu măsură. De n-ar fi fost Dumnezeu
milostiv cu noi, ne-ar fi cufundat. Vai, celor necredincioşi nu le
merge bine".
83. Acea locuinţă de apoi am hotărît-o Noi pentru cei care nu
voiesc să fie îngîmfaţi pe pămînt şi să facă stricăciune. Şi
sfîrşitul este pentru cei cu frica lui Dumnezeu.
84. Cel ce vine cu bine, pentru acela să fie bine, iar cel ce vine cu
rău - celor ce fac rău le răsplătim numai după faptele lor.
85. Acela care ţi-a orînduit Coranul te va duce înapoi la locul
întoarcerii. Spune: "Domnul meu ştie cel mai bine cine vine cu
ocîrmuirea şi cine este în rătăcire răsvădită".
86. Şi nu puteai să nădăjduieşti că ţi se va da cartea, dacă nu din
îndurarea Domnului tău. Deci să nu fii ajutătorul ne-
credincioşilor.
87. Şi nu te lăsa abătut de la semnele lui Dumnezeu, după ce au
fost trimise la tine; ci cheamă la Domnul tău şi nu fi idolatru.
88. Şi nu chema lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu. Nu este
Dumnezeu, afară de El. Toate pier, afară de faţa Sa. La El este
judecata şi la El vă veţi întoarce.

XXIX
SURA PĂIANJENULUI
Din Mekka şi este cu şasezeci şi nouă de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM. Oare cred oamenii că vor fi lăsaţi în pace, dacă vor zice:
"Noi credem!" şi că nu vor fi ispitiţi?
2. însă Noi i-am ispitit pe înaintaşii lor şi Dumnezeu îi va cunoaşte
pe cei iubitori de adevăr şi-i va cunoaşte pe cei mincinoşi.
3. Sau cred cei ce fac rău că vor scăpa de Noi? Rău socotesc.
4. Cine nădăjduieşte să-l întîlnească pe Dumnezeu - terminul lui
Dumnezeu vine, şi El aude, ştie.
5. Şi cei ce se luptă, se luptă numai pentru sine. Dumnezeu e
prea avut, încît să aibă nevoie de lume.
6. Şi cei ce cred şi se poartă bine, de pe ei vom lua păcatele lor şi
le vom răsplăti după faptele lor cele mai bune.
7. Şi Noi îi poruncirăm omului să se poarte frumos cu părinţii săi;
însă dacă ei se luptă cu tine ca să-mi dai tovarăşi pe cineva pe
care nu-l cunoşti, atunci nu asculta de ei. La mine este în-
toarcerea voastră şi Eu vă voi vesti ce aţi făcut.
8. Şi cei ce cred şi se poartă bine, pe aceia îi vom duce între cei
drepţi.
9. Şi între oameni sînt unii care zic: "Noi credem în Dumnezeu!"
Şi dacă unul suferă necaz pentru Dumnezeu, crede el că ispita
oamenilor este pedeapsa lui Dumnezeu. Dar dacă vine ajutor
de la Domnul tău, zic ei: "Noi am fost cu voi!" Oare nu ştie
Dumnezeu ce este în piepturile lumii?
10. Şi Dumnezeu îi cunoaşte pe cei credincioşi şi-i cunoaşte pe cei
făţarnici.
11. Şi cei necredincioşi zic către cei credincioşi: "Urmaţi drumul
nostru şi noi vom purta păcatele voastre!" Însă ei deloc nu pot
purta păcatele lor; ei sînt doar mincinoşi.
12. Dar ei să poarte sarcinile lor şi sarcini peste sarcinile lor şi să
nu fie întrebaţi în ziua învierii despre ceea ce au plăsmuit.
13. Şi Noi îl trimiserăm pe Noe la poporul său şi el petrecu între ei
o mie de ani fără cincizeci de ani şi-i apucă potopul, pentru că
erau nelegiuiţi.
14. Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe locuitorii corabiei şi-i făcurăm
semn pentru lume.
15. Şi Avraam, cînd zise poporului său: "Slujiţi lui Dumnezeu şi
temeţi-vă de El; aceasta e mai bine pentru voi, dacă o ştiţi.
16. Voi aţi slujit numai idolilor, în loc de Dumnezeu, şi aţi plăsmuit
o minciună. Acela cărora le slujiţi în locul lui Dumnezeu, nu sînt
în stare să vă îngrijească: Deci, cereţi de la Dumnezeu
îngrijirea şi slujiţi-i Lui şi fiţi mulţumitori. La El vă veţi întoarce.
17. Şi dacă învinuiţi de minciună, aţi învinuit de minciună, acum,
poporul înaintea voastră, şi cel trimis este dator numai la
propovăduire răs-vădită.
18. Oare nu văzură ei cum scoate Dumnezeu făptura la iveală şi
apoi iarăşi o lasă să se întoarcă. Aceasta e uşor pentru
Dumnezeu".
19. Spune: "Umblaţi prin ţară şi priviţi cum a scos la iveală făptura.
Apoi va ridica Dumnezeu altă făptură. Dumnezeu este
atotputernic.
20. El pedepseşte pe cine voieşte şi se îndură de cine voieşte şi la
El veţi fi duşi înapoi.
21. Şi nu-L puteţi slăbi nici pe pămînt, nici în cer şi, afară de
Dumnezeu, n-aveţi alt scut şi ajutor.
22. Şi cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu şi în întîlnirea cu El,
ei să deznădăjduiască în îndurarea Mea şi pentru ei este
pedeapsă dureroasă".
23. Şi răspunsul poporului său nu era decît că ei au zis: "Omorîţi-l".
Şi Dumnezeu l-a mîntuit din foc. Intru aceasta sînt semne
pentru poporul credincios.
24. El zise: "Voi aţi primit idoli în locul lui Dumnezeu, cu dragoste
în viaţa lumii. Apoi, în ziua învierii, se va lepăda la voi unul de
altul şi-l va blestema la voi unul pe altul şi locuinţa voastră va
fi focul şi nu veţi avea ajutător".
25. Şi Lot crezu în El şi zise: "Eu mă grăbesc la Domnul meu. El e
cel puternic, înţelept".
26. Şi îi dădurăm Noi pe Isaac şi pe lacov şi dădurăm urmaşilor lui
profeţia şi scriptura; şi Noi îi dădurăm răsplata lui, în lumea de
acum, iar în lumea de apoi va fi între cei drepţi.
27. Şi Lot cînd zise poporului său: "Voi faceţi lucruri ruşinoase,
cum nu le-a făcut nimenea în lume, înaintea voastră.
28. Oare voi mergeţi la bărbaţi şi pîndiţi la drum şi aduceţi urîciune
în adunarea voastră?" Şi răspunsul poporului său n-a fost altul
decît că ei au spus: "Adă-ne pedeapsa lui Dumnezeu, dacă eşti
iubitor de adevăr!"
29. EI zise: "Doamne, ajută-mi faţă de poporul stricăcios!"
30. Şi cînd veniră trimişii Noştri la Avraam cu veste bună, ziseră ei:
"Noi voim să nimicim această cetate; poporul ei este
nelegiuit".
31. El zise: "În ea este Lot!" Ei ziseră: "Noi ştim cine este în ea. Noi
voim să-l mîntuim pe el şi pe familia sa, afară de muierea sa,
care va întîrzia".
32. Şi cînd veniră trimişii Noştri la Lot, era el îngrijit pentru ei şi
braţul său era fără putere pentru ei şi ziseră: "Nu te teme şi nu
te îngriji! Noi te vom mîntui pe tine şi poporul tău, afară de
muierea ta, care va întîrzia.
33. Noi vom trimite asupra poporului acestei cetăţi mînie din cer,
pentru că sînt nelegiuiţi".
34. Şi Noi am lăsat de Ia ea un semn răsvădit pentru oamenii
pricepuţi.
35. Şi la Madian am trimis Noi pe Şoeib, fratele lor; el zise: "O,
poporul meu, serviţi lui Dumnezeu şi nădăjduiţi în ziua de apoi
şi nu faceţi stricăciune în ţară!"
36. Şi ei îl ţinură de mincinos, şi i-a apucat cutremurul, şi di-
mineaţa zăceau pe piept în casele lor.
37. Şi Ad şi Thamud - însă vă este răsvădit din locuinţele lor. Şi
Satan împodobi faptele lor şi-i abătu de la drum, măcar că ei
erau pricepuţi.
38. Şi Core şi Faraon şi Haman. La ei veni Moise cu semne
răsvădite, însă ei se îngîmfară în ţară, dar nu scăpară.
39. Şi pe toţi îi apucarăm întru păcatele lor, unora dintre ei le
trimiserăm vînt cu pietre, pe alţii îi apucă strigătul, pe alţii îi
cufundarăm în pămînt, pe alţii îi înecarăm. Şi nu Dumnezeu le-
a făcut strîmbătate, ci ei înşişi s-au strîmbăţit.
40. Pilda celor ce iau scut pe alţii lîngă Dumnezeu este ca pilda
păianjenului, care şi-a făcut o casă, cea mai slabă casă este
casa păianjenului; o, dacă ar şti-o ei!
41. Dumnezeu ştie toate pe care le cheamă ei, afară de El; şi el
este cel puternic, înţelept.
42. Şi aceste pilde le facem pentru oameni, însă numai cei
pricepuţi le înţeleg.
43. Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul în adevăr; întru aceasta
este un semn pentru cei credincioşi.
44. Citeşte ce ţi s-a descoperit din scriptură şi împlineşte
rugăciunea. Doară rugăciunea păzeşte de cele ruşinoase şi
oprite. Şi pomenirea lui Dumnezeu e lucrul cel mai mare.
Dumnezeu ştie ce faceţi.
45. Şi nu vă certaţi cu poporul scripturii, doară pentru ceva mai
bun, afară de aceia din ei care sînt nelegiuiţi; şi spuneţi: "Noi
credem în ceea ce s-a trimis la noi şi ceea ce s-a trimis la voi,
şi Dumnezeul nostru şi Dumnezeul vostru este un unic Dum-
nezeu şi noi îi sîntem Lui supuşi".
46. Aşa ţi-am trimis Noi ţie scriptura, şi aceia cărora le-am dat
scriptura cred în ea; şi dintre aceştia cred unii în ea şi numai
cei necredincioşi rîvnesc împotriva semnelor Noastre.
47. Şi nu ai citit înainte de aceasta o scriptură şi n-ai scris-o cu
dreapta ta, atunci s-ar fi îndoit cei ce ţin această deşertăciune.
48. Ba aceasta este un semn răsvădit în piepturile acelora cărora li
s-a dat pricepere şi numai nelegiuiţii rîvnesc împotriva
semnelor Noastre,
49. Şi ei zic: "De ce nu fură trimise asupra sa semne de la Domnul
său?" Spune: "Semnele sînt la Dumnezeu şi eu sînt numai un
îndemnător răsvădit!"
50. Oare nu le ajunge dacă am trimis Noi cartea asupra ta, ca să
se citească asupra lor? Întru aceasta este o îndurare şi o
îndemnare pentru poporul cel credincios.
51. Spune: "E de ajuns Dumnezeu ca martor între mine şi voi".
52. El ştie ce este în ceruri şi pe pămînt şi cei ce cred în deşer-
tăciune şi nu cred în Dumnezeu, aceia sînt pierduţi.
53. Şi ei vor cere ca să grăbeşti cu pedeapsa; dar dacă n-ar fi un
termen hotărît, ar fi venit asupra lor pedeapsa; însă ea îi va
ajunge pe neaşteptate, cînd nu o vor prevedea.
54. Ei cer să grăbeşti cu pedeapsa şi iadul îi va înconjura pe cei
necredincioşi.
55. Într-o zi, va veni la ei pedeapsa lor de de-asupra lor şi de sub
picioarele lor şi El va zice: "Gustaţi ce aţi făcut!"
56. O, robii mei, cei ce cred, larg este pămîntul, şi pe Mine cinstiţi-
Mă!
57. Tot sufletul va gusta moartea, atunci vă veţi întoarce la Mine.
58. Şi cei ce cred şi se poartă bine, le vom pregăti ca locuinţe odăi
în grădini pătrunse de rîuri pe de desupt. Acolo vor petrece în
veci. Frumoasă e răsplata celor ce lucrează,
59. celor ce sînt statornici şi cred în Domnul lor.
60. Şi cîte vietăţi sînt, care nu poartă grija lor! Dumnezeu le
îngrijeşte pe ele şi pe voi şi El aude, ştie.
61. Şi dacă îl întreb cine a făcut cerul şi pămîntul şi a luat în
stăpînire soarele şi luna, zic ei: "Dumnezeu!" Deci, cum pot
minţi?
62. Dumnezeu îngrijeşte pe cine voieşte cu prisosinţă şi cu
măsură, Dumnezeu doară ştie toate lucrurile.
63. Şi dacă-i întrebi cine trimite apă din cer şi învie cu ea pămîntul
după moartea sa, zic ei: "Dumnezeu!" Spune: "Mărire lui
Dumnezeu!" Însă cei mai mulţi nu pricep.
64. Şi această viaţă a lumii nu e nimic decît o glumă şi un joc, însă
locuinţa în lumea de apoi, aceea este viaţa! O, de ar pricepe
ei!
65. Şi cînd umblă ei pe corăbii, îl cheamă pe Dumnezeu cu curăţie
în credinţă, iar dacă i-a mîntuit pe uscat, îi dau ei tovarăşi,
66. ca să fie nemulţumitor pentru ceea ce le dădurăm şi să se
folosească de aceasta. Însă în sfîrşit vor şti!
67. Oare n-au văzut ei că Noi am făcut un loc sfînt, sigur, pe cînd
oamenii din jurul lor se răpesc? Voiesc ei deci să creadă în
deşertăciune şi să se lepede de mila lui Dumnezeu?
68. Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciună
împotriva lui Dumnezeu sau ţine adevărul de minciună, după
ce a venit el la dînsul? Oare în iad nu este locuinţă pentru cei
necredincioşi?
69. Iar cei ce s-au luptat pentru Noi, pe ei îi vom ocîrmui pe
drumurile Noastre; Dumnezeu este cu cei ce se poartă bine.

XXX
SURA GRECILOR
Din Mekka şi este cu şasezeci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM Grecii sînt înfrînţi,
2. în ţara cea mai de aproape, însă, după înfrîngerea lor, vor
înfrînge ei,
3. în puţini ani. A lui Dumnezeu este porunca înainte şi după
aceea şi se vor bucura cei credincioşi
4. pentru ajutorul lui Dumnezeu. El ajută cui voieşte. El este
puternic, îndurător.
5. Juruinţa lui Dumnezeu - nu calcă Dumnezeu juruinţa Sa, însă
cei mai mulţi oameni nu ştiu,
6. ei cunosc cele din afară ale vieţii lumeşti, şi viaţa de apoi n-o
bagă în seamă.
7. Oare n-au cugetat ei în sufletele lor că Dumnezeu a făcut cerul
şi pămîntul şi ce este în acestea, întru adevăr, pentru un
termen hotărît? Şi mulţi dintre oameni nu cred întru întîlnirea
cu Domnul lor.
8. Oare n-au întrebat ei prin ţară şi n-au văzut sfîrşitul înaintaşilor
lor, care erau mai tari la putere decît ei şi brăzdau pămîntul şi-l
lucrau mai mult decît l-au lucrat ei? Şi veniră la ei trimişii lor cu
semne răsvădite, şi nu Dumnezeu i-a strîmbăţit, ci ei înşişi s-au
strîmbăţit.
9. Apoi a fost rău sfîrşitul celor ce se purtau rău, pentru că ei
ţinură de mincinoase semnele lui Dumnezeu şi le luară în
batjocură.
10. Dumnezeu scoate la iveală făptura, apoi o ia înapoi, apoi vă
veţi întoarce la El.
11. În ziua cînd se va ridica "ora", vor încremeni nelegiuiţii.
12. Şi între "tovarăşii" lor nu vor afla mijlocitori şi se vor lepăda de
tovarăşii lor.
13. Şi în ziua cînd se va ridica "ora", în ziua aceea vor fi ei
despărţiţi.
14. Şi în ceea ce-i priveşte pe cei ce crezură şi se purtară bine, ei
se vor bucura pe o cîmpie.
15. Iar în ce-i priveşte pe cei ce nu crezură şi ţinură de mincinoase
semnele Noastre şi întîlnirea cu lumea de apoi, ei vor fi duşi la
pedeapsă.
16. Mărire lui Dumnezeu, cînd vă vine, seara şi dimineaţa.
17. Şi Lui să fie mărire în ceruri şi pe pămînt, şi seara şi la miazăzi.
18. El scoate ce e viu din ce e mort şi scoate ce e mort din ce e viu
şi El învie pămîntul după moartea sa. Şi aşa vă veţi scula şi voi.
19. Şi se ţine de semnele Lui, că v-a făcut din ţărînă. Apoi aţi
devenit oameni care s-au răspîndit.
20. Şi se ţine de semnele Lui, că v-a făcut vouă din voi înşivă soţii,
ca să vă împreunaţi cu ele; şi El a pus între voi dragoste şi
îndurare. Întru aceasta sînt semne pentru poporul cugetător.
21. Şi se ţine de semnele Lui facerea cerurilor şi a pămîntului şi
felurimea limbilor voastre şi colorilor voastre. Întru acestea sînt
semne pentru lume.
22. Şi de semnele lui se ţine somnul vostru, noaptea şi ziua, şi
căutarea milei Sale din partea voastră. Întru aceasta sînt
semne pentru poporul ce aude.
23. Şi de semnele Sale se ţine, că El v-a arătat fulgerul întru frică
şi nădejde şi că trimite apă din ceruri şi învie pămîntul după
moartea sa. Întru acestea sînt semne pentru poporul priceput.
24. Şi de semnele Lui se ţine, că cerul şi pămîntul stau la porunca
Sa; apoi, dacă vă cheamă din pămînt, ieşiţi şi voi.
25. Şi ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt, toate ascultă de
El.
26. Şi El este cel ce scoate la iveală făptură, apoi o lasă să se
întoarcă, aceasta e foarte uşor pentru El; şi a Lui este pilda cea
preaînaltă, în ceruri şi pe pămînt şi El este cel puternic,
înţelept.
27. El vă face o pildă din voi înşivă. Oare aveţi voi între aceia pe
care îi stăpîneşte dreapta voastră tovarăşi la ceea cu ce v-am
înzestrat Noi, aşa că sînteţi de-o samă cu ei? Vă temeţi de ei,
cum vă temeţi de voi înşivă? Astfel tîlcuim Noi semnele pentru
poporul priceput.
28. însă cei nelegiuiţi urmează poftele lor fără pricepere. Şi cine-i
ocîmiuieşte pe cei duşi de Dumnezeu în rătăcire? Ei n-au
ajutător.
29. Deci, ridică faţa ta spre credinţă cu statornicie, spre făptura lui
Dumnezeu, pentru care fură făcuţi oamenii; nu se schimbă
făptura lui Dumnezeu, aceasta e credinţă dreaptă, însă cei mai
mulţi oameni nu o ştiu.
30. Întoarceţi-vă la El şi temeţi-vă de El şi împliniţi rugăciunea şi
nu fiţi idolatri,
31. ca şi aceia care au despicat credinţa lor şi s-au făcut secte;
fiecare ceată din ei se bucură de ceea ce este la ea.
32. Şi dacă-i atinge pe oameni un necaz, atunci îl cheamă ei pe
Domnul lor, întorcîn-du-se la El. Apoi dacă le-a dat de gustat
îndurarea Sa, atunci o parte din ei dau Domnului lor tovarăş,
33. ca să fie nemulţumitori pentru ceea ce le-am dat Noi lor. Deci,
folosiţi-vă de aceasta, apoi veţi şti...
34. Sau le-am trimis lor putere care ar vorbi pentru aceea ce-i pun
ei ca tovarăşi?
35. Şi cînd le dădurăm oamenilor de gustat îndurare, se bucurară
ei de ea, iar dacă-i ajunge un rău pentru ceea ce pun înainte
mîinile lor, atunci deznădăjduiesc ei.
36. Oare nu văzură ei că Dumnezeu dă îngrijire cui voieşte cu
prisosinţă sau cu măsură? Întru aceasta sînt semne pentru
poporul credincios.
37. Deci, dă celui din gloata ta ceea ce i se cuvine, asemenea şi
fiului drumului. Aceasta este bine pentru cei ce doresc faţa lui
Dumnezeu. Acelora le merge bine.
38. Şi ceea ce daţi voi cu căinţă, ca să o înmulţiţi cu averea
oamenilor, nu se va înmulţi la Dumnezeu. Şi ceea ce daţi ca
milostenie, dorind faţa lui Dumnezeu - acelora li se va da
îndoit.
39. Dumnezeu este cel ce v-a făcut, apoi v-a îngrijit, apoi vă lasă
să muriţi, apoi vă învie. Oare este între idoli vreunul care face
una ca aceasta? Mărire lui, şi El este mai înalt decît ceea ce-i
faceţi ca tovarăş.
40. S-a arătat stricăciune pe uscat şi pe mare pentru ceea ce fac
mîinile oamenilor, ca să le dea de gustat o parte din ceea ce
fac, poate că se vor întoarce.
41. Spune: "Îmbiaţi prin ţară şi priviţi cum a fot sfîrşitul îna-
intaşilor! Cei mai mulţi din ei au fost idolatri".
42. Deci, îndreaptă faţa ta spre credinţa cea dreaptă, înainte de ce
va veni de la Dumnezeu o zi ce nu se întoarce. În ziua aceea
veţi fi despicaţi.
43. Cel ce este necredincios, asupra lui să vie necredinţa sa, iar cel
ce se poartă bine - aceia înşişi îşi pregătesc un culcuş.
44. Pentru ca El să răsplătească din mila Sa celor ce crezură şi se
purtară bine, El nu-i iubeşte pe cei necredincioşi.
45. Şi de semnele Lui se ţine, că El trimite vînturile ca
binevestitori, ca să vă deie de gustat din îndurarea Sa şi ca să
grăbească căile la porunca Sa şi ca să căutaţi harul Său; şi
poate veţi fi mulţumitori.
46. Şi noi am trimis acum înaintea ta trimişi la popoarele lor şi ei
veniră cu semne răsvădite, şi Noi ne răzbunarăm faţă de
păcătoşi şi datoria Noastră era să ajutăm credincioşilor.
47. Dumnezeu este cel ce trimite vînturile şi ridică nourii şi El îi
împrăştie cum voieşte pe cer şi îi face bucăţi; atunci, vezi
ploaia cum iese din mijlocul lor şi dacă îi ajunge El cu aceasta
pe cine voieşte din robii Săi, se bucură ei,
48. măcar că au fost încremeniţi înainte de ce fură trimisă asupra
lor.
49. Deci, priveşte urmele îndurării lui Dumnezeu, cum învie El
pămîntul după moartea sa; acesta este învietorul morţilor şi El
are putere asupra tuturor lucrurilor.
50. Însă dacă am trimis Noi un vînt şi ei ar vedea sămănăturile
galbene, după aceea ar fi necredincioşi.
51. Dar tu nu poţi să-i faci pe morţi să audă şi nu poţi pe cei surzi
să-i faci să audă strigătul, cînd se întorc ei la fugă.
52. Şi nu poţi duce pe cei orbi din rătăcirea lor. Tu-i faci să audă
numai pe cei ce cred în semnele Noastre şi sînt moslemi.
53. Dumnezeu este cel ce v-a făcut pe voi în slăbiciune, apoi v-a
dat putere după slăbiciune, apoi după putere a dat slăbiciune
şi păr cărunt; El face ce voieşte şi El este cel ştiutor, puternic.
54. Şi în ziua cînd se va ridica "ora", vor jura nelegiuiţii
55. că ei au rămas numai o "oră", aşa sînt ei deprinşi cu minciuna.
56. Aceia însă, cărora li s-a dat ştiinţa şi credinţa, vor zice: "Voi aţi
rămas după cartea lui Dumnezeu, pînă la ziua învierii şi
aceasta este ziua învierii; voi însă nu aţi ştiut-o".
57. Şi în ziua aceea nu le va ajuta celor nelegiuiţi dezvinuirea lor şi
ei vor fi chemaţi să fie mulţumiţi.
58. Şi Noi punem pentru oameni, în acest Coran, tot felul de pilde,
dar dacă le aduci un semn, zic cei nelegiuiţi: "Voi sînteţi
deşerţi!"
59. Aşa pecetluieşte Dumnezeu inimile celor ce n-au ştiinţă.
60. Deci, îi statornic, juruinţa lui Dumnezeu este adevăr şi să nu te
poticnească cei ce nu au siguranţă.

XXXI
SURA LUI LOCMAN
Din Mekka şi este cu treizeci şi patru de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM. Acestea sînt semnele cărţii înţelepte:
2. o ocîrmuire şi o îndurare pentru cei drepţi,
3. care împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi cred tare în viaţa
viitoare.
4. Aceştia sînt ocîrmuiţi de Domnul lor şi aceştia sînt fericiţi.
5. Şi dintre oameni este unul ce cumpără o snoavă nouă, spre a
amăgi de la drumul lui Dumnezeu fără înţelepciune şi spre a-şi
bate joc, pentru aceştia este pedeapsă dureroasă.
6. Şi cînd i se citesc lui semnele Noastre, se întoarce el semeţ, ca
şi cînd nu le-ar auzi, ca şi cînd ar fi în urechile sale surzenie,
deci vesteşte-i o pedeapsă dureroasă.
7. Cei ce cred însă şi împlinesc fapte bune, pentru aceia sînt
grădini ale plăcerii.
8. Veşnic rămîn ei acolo; făgăduinţa lui Dumnezeu este adevăr,
căci El e puternic, înţelept.
9. El a făcut cerurile fără stîlpi care s-ar vedea şi a înfipt în
pămînt munţi, ca să nu se clatine din pricina voastră, şi a
împrăştiat pe el tot felul de vietăţi şi Noi trimitem din ceruri
apă şi lăsăm să răsară pe el tot felul de ierburi bune.
10. Aceasta e făptura lui Dumnezeu, deci arătaţi-mi ce au făcut
aceia lîngă El? Într-adevăr, păcătoşii sînt în rătăcire răsvădită.
11. Doar i-am dat şi lui Locman înţelepciune, zicînd: "Fii mul-
ţumitor lui Dumnezeu, căci cine e nemulţumitor, acela e
mulţumitor numai pentru sufletul său. Şi cine este
nemulţumitor - Dumnezeu doar este avut, lăudat".
12. Locman zise fiului său, îndemnîndu-l: "O, fiul meu, nu adăuga
lîngă Dumnezeu alţi zei: idolatria este o fărădelege mare".
13. Noi l-am îndatorat pe om faţă de părinţii săi - purtatu-l-a
maică-sa în slăbiciune peste slăbiciune şi alăptarea lui a durat
pînă la doi ani - deci, să-Mi fii mulţumitor Mie şi părinţilor tăi, la
Mine este locul de adunare!
14. Şi dacă te necăjesc să-Mi însoţeşti alte fiinţe, despre care nu ai
cunoştinţă, atunci nu-i asculta, ci însoţeşte-te cu ei în lume în
ceea ce e bine şi urmează drumul aceluia ce se întoarce spre
Mine, căci către Mine este întoarcerea voastră şi eu vă voi
vesti ce aţi făcut.
15. "O, fiul meu, de ar fi ceva greu numai ca un sîmbure de muştar
şi ar fi ascuns într-o stîncă sau în cer sau pe pămînt, ar scoate-
o la iveală Dumnezeu, căci Dumnezeu pătrunde, cercetează.
16. O, fiul meu, împlineşte rugăciunea şi porunceşte ce e bun şi
opreşte ce e rău şi rabdă ce a venit asupra ta, căci aceasta e
ceva hotărît.
17. Şi nu întoarce faţa ta de la oameni şi nu umbla semeţ prin
ţară, căci Dumnezeu nu iubeşte semeţ şi molatec.
18. Fii cuviincios întru îmblarea ta şi stăpîneşte-ţi vocea ta, căci
cea mai urîtă dintre voci este vocea măgarului".
19. Oare nu vedeţi că Dumnezeu v-a supus toate cîte sînt în ceruri
şi cîte pe pămînt şi a înmulţit asupra voastră harul tău din
afară şi din lăuntru? Şi totuşi sînt unii între oameni care se
ceartă asupra lui Dumnezeu fără înţelepciune şi fără ocîrmuire
şi fără scriptură luminată.
20. Şi de li se spune: "Urmaţi celor ce a trimis Dumnezeu!", zic ei:
"Noi urmăm numai celor ce am aflat la părinţii noştri!" Dar
dacă-i cheamă Satan la pedeapsa focului?!
21. Iar cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi face bine, acela-şi
cîştigă un sprijin puternic, căci la Dumnezeu e sfîrşitul
lucrurilor.
22. Iar cine nu crede, să nu întristeze necredinţa lui; la Noi este
întoarcerea lor şi Noi le vom arăta ce au făcut, căci Dumnezeu
cunoaşte lăuntrul piepturilor.
23. Numai puţini îi vom mai lăsa să o ducă, apoi îi vom sili la
pedeapsă grea.
24. Iar dacă îi întrebi: "Cine a făcut cerurile şi pămîntul?", atunci
zic ei: "Dumnezeu!" Spune: "Mărire lui Dumnezeu!" Dar cei mai
mulţi nu pricep.
25. A lui Dumnezeu este ceea ce e în cer şi pe pămînt; iată,
Dumnezeu e avut, vrednic de lăudat.
26. Iar dacă ar fi tot arborele de pe pămînt un condei, iar marea de
ar creşte pînă la şapte mări pline de negreală, nu s-ar putea
aduce la capăt scrisoarea cuvîntului lui Dumnezeu. Dumnezeu
este puternic, înţelept.
27. Pentru El nu e facerea voastră şi învierea voastră mai mult
decît cea a unui singur suflet; Dumnezeu doar aude, vede.
28. Oare nu vezi că Dumnezeu lasă să intre noaptea după zi şi lasă
să intre ziua după noapte şi sileşte să slujească soarele şi
luna? Toate se grăbesc la timpul lor hotărît şi Dumnezeu ştie
ceea ce faceţi.
29. Aceasta pentru că Dumnezeu este adevărul şi cele ce le
chemaţi, afară de El, sînt deşerte, şi Dumnezeu este înalt,
mare.
30. Oare nu vezi cum pătrund corăbiile marea, din harul lui
Dumnezeu, spre a vă arăta vouă semnele Sale? Iată, acestea
sînt spre semne pentru tot cel ce e răbdător, ascultător.
31. Şi daca-i acoperă unda cu umbrele, îl cheamă pe Dumnezeu cu
credinţa curată, şi dacă-i mîntuieşte pe uscat, atunci stau la
îndoială unii din ei şi nimenea nu va tăgădui semnele Noastre,
decît numai tot omul necredincios, nemulţumitor.
32. O, voi oamenilor, fiţi cu frica Domnului vostru şi temeţi-vă de
ziua în care nimic nu poate face părintele pentru fiul său şi fiul
nimic pentru părintele său.
33. Căci juruinţa lui Dumnezeu este adevăr; nu vă lăsaţi înşelaţi de
viaţa lumească şi să nu vă înşele diavolul în privinţa lui
Dumnezeu.
34. Numai la Dumnezeu este cunoştinţa "orei" şi El trimite ploaia şi
El ştie ce este în mitras. Nici un suflet nu ştie ce va păţi mîine
şi nici un suflet nu ştie în care ţară va muri. Numai Dumnezeu
e ştiutor, cunoscător.

XXXII
SURA ÎNCHINĂRII
Din Mekka şi este cu treizeci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. ALM Trimiterea cărţii este, fără îndoială, de la Domnul
veacurilor.
2. Zic ei: "El a plăsmuit-o?" Ba ea este adevărul de la Domnul
tău, ca să îndemni un popor, la care n-a venit în-demnător
înaintea ta. Poate se vor lăsa ei ocîrmuiţi.
3. Dumnezeu este cel ce a făcut cerurile şi pămîntul şi ceea ce
este între ele, în şase zile. Apoi s-a suit pe tron. N-aveţi, afară
de El, scut şi nici mijlocitor. Oare nu vă veţi lăsa îndemnaţi?
4. El ocîrmuieşte toate lucrurile, de la cer pînă la pămînt, apoi se
suie ele la Dînsul, într-o zi, a cărei măsură e o mie de ani, cum
număraţi voi.
5. Acesta cunoaşte cele ascunse şi cele descoperite. El, cel
puternic, îndurător,
6. care a făcut frumoase toate lucrurile şi a scos făptura omului
din lut.
7. Apoi a făcut urmaşii săi din sămînţă, din apă lepădată.
8. Apoi l-a plăsmuit şi a suflat în el duhul său şi v-a dat vouă auz
şi văz, şi inimi. Puţini îi sînteţi mulţumitori.
9. Şi ei zic: "Dacă ne-am pierdut în pămînt, să fim din nou făcuţi?"
10. Ba ei nu cred în întîlnirea cu Domnul lor.
11. Spune: "Vă va lua îngerul morţii, căruia îi furăţi încredinţaţi.
Apoi veţi fi aduşi înapoi la Domnul vostru".
12. Şi de ai vedea tu atunci, cum pleacă păcătoşii capetele lor
înaintea Domnului lor, zicînd: "Doamne, noi vedem şi auzim.
Lasă-ne să ne întoarcem, ca să ne purtăm bine! Noi credem cu
tărie".
13. Şi Noi, dacă am fi voit, am fi dat fiecărui suflet ocîrmuirea sa;
dară să fie adevărat cu-vîntul de la Mine: "Voi să umplu iadul
cu duhuri şi cu oamenii la un loc.
14. Deci, gustaţi, pentru că aţi uitat întîlnirea cu această zi a
voastră. Noi am uitat de voi, deci, gustaţi pedeapsa veşnică
pentru faptele voastre".
15. Numai aceia cred în semnele Noastre, care, la amintirea lor, se
prosternă închinîndu-se şi laudă mărirea Domnului lor şi nu se
îngîmfează.
16. Dacă pleacă afară lătura lor din culcuş, atunci îl cheamă pe
Domnul lor cu frică şi cu dor şi dau daruri din ceea cu ce i-am
înzestrat Noi.
17. Nici un suflet nu ştie ce li s-a ascuns, ca răcoare pentru ochi,
spre răsplată pentru faptele lor.
18. Oare cel credincios să fie ca şi cel nelegiuit? Ei să nu fie
deopotrivă.
19. În ceea ce-i priveşte pe cei ce cred şi se poartă bine, pentru ei
să fie grădinile locuinţei ca dar pentru faptele lor,
20. iar în ce-i priveşte pe cei nelegiuiţi, locuinţa lor este focul. De
cîte ori vor voi să iasă din el, vor fi aruncaţi înapoi în el, şi către
ei se va spune: "Gustaţi pedeapsa focului, pe care o credeaţi
mincinoasă".
21. însă Noi le vom da de gustat pedeapsa cea mai aproape lîngă
pedeapsa cea mai mare, pentru ca ei să se întoarcă.
22. Şi cine este mai nelegiuit decît cel căruia i se pomenesc
semnele Domnului său, iar el se întoarce apoi de la ele? Noi ne
răzbunăm faţă de cei păcătoşi.
23. Şi Noi i-am dat lui Moise scriptura - deci, Nu te îndoi cu privire
la întîlnirea cu El - şi Noi am pus-o drept ocîrmuire pentru fiii lui
Israel.
24. Şi Noi le dădurăm dregători dintre ei, ca să-i ocîrmuiască după
porunca Noastră, după ce se arătară statornici şi crezură tare
în semnele Noastre.
25. Domnul tău va hotărî între ei, în ziua învierii, cu privire la
aceea despre ce se ceartă ei.
26. Oare nu le este cunoscut cîte neamuri înaintea lor am pierdut
Noi, în ale căror locuinţe umblă ei? Întru aceasta sînt semne,
oare nu auziţi?
27. Oare nu văd ei că Noi mînăm apa în ţara cea săracă şi prin ea
scoatem semănătura, din care mănîncă vitele lor şi ei înşişi?
Oare nu văd ei?
28. Şi ei zic: "Cînd va fi această hotărîre, dacă iubiţi adevărul?"
29. Spune: "În ziua hotărîrii să nu le folosească celor necredincioşi
credinţa lor şi ei să nu fie băgaţi în seamă".
30. Deci, întoarce-te la ei şi aşteaptă, căci şi ei aşteaptă.

XXXIII
SURA TOVARĂŞILOR
Din Medina şi este cu şaptezeci şi trei de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR
1. O, profetule, teme-te de Dumnezeu şi nu asculta de cei
necredincioşi şi de făţarnici; Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
2. Şi urmează ceea ce ţi s-a descoperit de la Domnul tău;
Dumnezeu ştie ce faceţi.
3. Şi încrede-te în Dumnezeu şi Dumnezeu ajunge ca scut.
4. Dumnezeu nu i-a dat omului două inimi înlăuntrul său, nici nu
le-a făcut pe soţiile voastre, de care v-aţi despărţit, să fie
maicile voastre, nici nu i-a făcut pe adoptivii voştri să fie fiii
voştri. Acestea sînt cuvintele voastre în gurile voastre; însă
Dumnezeu spune adevărul şi ocîr-muieşte pe drumul drept.
5. Chemaţi-i după părinţii lor; aceasta este mai cu dreptate la
Dumnezeu. Iar dacă nu-i cunoaşteţi pe părinţii lor, atunci să vă
fie ei fraţi întru credinţă şi sub scutul vostru. Şi nu vă este
păcat, dacă greşiţi întru aceasta doar dacă o fac aceasta
inimile voastre cu tot dinadinsul. Dumnezeu este iertător,
îndurător.
6. Profetul este mai aproape de cei credincioşi, decît ei înşişi loru-
şi, şi soţiile sale sînt maicile lor. Şi rudele de sînge sînt mai
aproape înrudiţi după cartea lui Dumnezeu, decît credincioşii şi
cei ce purced. Ceea ce faceţi bine rudelor este scris în carte.
7. Şi cînd am făcut Noi legămîntul cu profeţii şi cu tine şi cu Noe
şi Avraam şi Moise şi Isus, fiul Mariei, am făcut cu ei un
legămînt puternic,
8. ca El să-i întrebe pe cei iubitori de adevăr despre adevărul lor,
iar pentru cei necredincioşi a pregătit el pedeapsă dureroasă.
9. O, voi, cei ce credeţi, aduceţi-vă aminte de mila lui Dumnezeu
asupra voastră, cînd veniră la voi oştiri şi cînd trimiserăm Noi
asupra lor un vînt şi oştiri nevăzute, şi Dumnezeu vede ceea ce
faceţi.
10. Cînd veniră la voi de sus şi de jos şi se plecară ochii şi ajunseră
inimile în gît, iar voi primiserăţi cugete împotriva lui
Dumnezeu.
11. Acolo fură ispitiţi credincioşii şi fură apucaţi de cutremur mare.
12. Şi cînd ziseră cei făţarnici în ale căror inimi era boală:
"Dumnezeu şi trimisul Său ne-au juruit numai înşelăciune".
13. Şi cînd zise o parte din ei: "O, voi, popor din Iathrib nu este loc
pentru voi, deci în-toarceţi-vă!" atunci o parte din ei ceru
îngăduire de la profet să se întoarcă acasă, zicînd: "Casele
noastre sînt fără scut", însă ele nu erau fără scut, ci ei voiau să
fugă.
14. Şi de s-ar fi venit asupra lor din toate laturile cetăţii şi de s-ar fi
cerut de la ei să se răscoale, ei ar fi făcut-o, însă numai scurt
timp ar fi petrecut în ea.
15. Şi ei încheiară înainte un legămînt cu Dumnezeu, că nu o vor
apuca-o la fugă; şi legămîntul cu Dumnezeu va fi tras la
răspundere.
16. Spune: "Nu vă ajută vouă fuga, de aţi fi fugit de moarte sau de
ucidere, totuşi numai scurt timp v-aţi folosit de viaţă".
17. Spune: "Cine este acela care vă apără de Dumnezeu, dacă vă
doreşte rău sau vă doreşte îndurare?" Afară de Dumnezeu, ei
nu află nici scut, nici ajutor.
18. Dumnezeu îi cunoaşte pe aceia dintre voi, care pun piedici şi
pe cei ce spun fraţilor lor: "Veniţi la noi!" şi arată puţină vitejie
19. întru zgîrcenia lor faţă de voi. Cînd vine frica, Tu vezi cum
privesc la tine rotind ochii, ca şi cînd ar fi venit moartea asupra
lor. Iar dacă a trecut frica, vă întîmpină ei cu limbă ascuţită,
lacomi la ce-i mai bun. Aceştia nu cred, de aceea Dumnezeu
va zădărnici faptele lor, şi aceasta este uşor pentru Dumnezeu.
20. Ei cred că tovarăşii nu se vor depărta; iar dacă vin tovarăşii,
doresc ei mai bine să meargă la arabi, ca să-i întrebe de
veştile lor. De ar fi fost la voi, numai cît puţini s-ar fi luptat.
21. Vouă v-a fost în trimisul lui Dumnezeu o pildă frumoasă pentru
cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu şi în lumea de apoi şi-şi
aduce aminte adesea de Dumnezeu.
22. Şi cînd îi văzură cei credincioşi pe tovarăşi, ziseră ei: "Aceasta
e ceea ce ne-a juruit Dumnezeu şi trimisul Său, şi Dumnezeu şi
trimisul Său au spus adevărul". Şi aceasta le înmulţi numai
credinţa şi supunerea.
23. între credincioşi erau care făceau adevărate cele ce le
juruiseră lui Dumnezeu. Unii din ei împliniseră juruinţa lor, alţii
aşteaptă şi nu se schimbă,
24. pentru ca să răsplătească Dumnezeu celor iubitori de adevăr,
după adevărul lor, şi să-i pedepsească pe cei făţarnici dacă
voieşte, sau să se întoarcă spre ei. Dumnezeu este iertător,
îndurător.
25. Şi Dumnezeu îi alungă înapoi pe cei necredincioşi întru furia
lor; ei nu ajunseră în bine; şi Dumnezeu ajunge pentru cei
credincioşi în luptă; Dumnezeu doar este puternic, tare.
26. Şi El lasă pe cei ce ajutară din poporul scripturii să se coboare
din cetăţile lor şi aruncă frica în inimile lor. O parte din ei aţi
omorît-o, iar o parte aţi luat-o în prinsoare.
27. Şi El v-a dat vouă spre moştenire ţara lor şi locuinţele lor şi
averile lor şi o ţară pe care n-aţi călcat-o. Şi Dumnezeu este
atotputernic.
28. O, profetule, spune soţiilor tale: "Dacă doriţi viaţa lumii şi
podoaba ei, veniţi, eu voi să vă înzestrez şi să vă dau drumul
după cuviinţă.
29. Iar dacă-l doriţi pe Dumnezeu şi pe trimisul Său şi locuinţa cea
de apoi, atunci a pregătit Dumnezeu mare răsplată pentru acei
dintre voi care se poartă bine"
30. O, voi, muierile profetului, dacă una din voi face o faptă
ruşinoasă răsvădită, să-i fie pedeapsă îndoită. Aceasta este
uşor la Dumnezeu.
31. Însă cine din voi ascultă de Dumnezeu şi de trimisul Său şi se
poartă bine, aceleia îi vom da răsplată îndoită şi-i vom pregăti
îngrijire cinstită.
32. O, muieri ale profetului, voi nu sînteţi ca una din celelalte
muieri. Dacă vă temeţi de Dumnezeu, nu fiţi prevenitoare cu
vorba, ca să capete poftă acela în a cărui inimă este boală, ci
vorbiţi cuviincios.
33. Şedeţi molcom în casele voastre şi nu vă împodobiţi, ca pe
vremea neştiinţei de'nainte, şi împliniţi rugăciunea, şi daţi
milostenii, şi ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său.
Dumnezeu voieşte să ia de la voi, ca de la locuitorii casei,
spurcăciunea şi voieşte să vă curăţească.
34. Şi aduceţi-vă aminte de ceea ce s-a citit în casele voastre din
semnele lui Dumnezeu şi din înţelepciune. Dumnezeu este
ager, ştiutor.
35. Moslemii şi moslemele, cei credincioşi şi cele credincioase, cei
ascultători şi cele ascultătoare, cei iubitori de adevăr şi cele
iubitoare de adevăr, cei statornici şi cele statornice, cei umiliţi
şi cele umilite, cei ce dau milostenii şi cele ce dau milostenii,
cei ce postesc şi cele ce postesc, cei ce păzesc ruşinea lor şi
cele ce o păzesc, cei ce-l pomenesc adesea pe Dumnezeu şi
cele ce-l pomenesc, lor le-a pregătit Dumnezeu iertare şi
răsplată mare.
36. Şi nu se cade unui credincios sau unei credincioase, dacă
Dumnezeu a hotărît un lucru, ca ei să poată alege întru
lucrurile lor. Iar cel ce se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi
a trimisului Său, este în rătăcire răsvădită.
37. Şi cînd ai vorbit cu el, de care s-a îndurat Dumnezeu şi te-ai
îndurat şi tu: "Ţine-ţi soţia ta pentru tine şi teme-te de
Dumnezeu", şi ai ascuns în sufletul tău ce voia Dumnezeu să
descopere şi te-ai sfiit de oameni, măcar că Dumnezeu e mai
vrednic să te temi de El. Şi după ce hotărîse Zeid lucrul cu ea,
ţi-o dădurăm de soţie, ca să nu fie păcat pentru cei credincioşi
să ia în căsătorie soţiile adoptivilor lor, dacă au hotărît lucrul
cu ele. Şi porunca Iui Dumnezeu să se împlinească.
38. Nu este păcat asupra profetului întru ceea ce i-a poruncit
Dumnezeu; acesta a fost obiceiul lui Dumnezeu faţă de ce au
trecut înainte şi porunca lui Dumnezeu este hotărîtă:
39. cei ce împlinesc soliile lui Dumnezeu şi se temeau de El şi nu
se temeau de nimenea afară de Dumnezeu. Şi Dumnezeu de
ajuns face socoteala.
40. Nu este Mohammed tatăl unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este
trimisul lui Dumnezeu şi pecetea profeţilor. Şi Dumnezeu ştie
toate.
41. O, voi, cei ce credeţi, pomeniţi-L pe Dumnezeu şi lăudaţi-L
dimineaţa şi seara.
42. El este cel ce vă binecuvîntează, şi îngerul se roagă pentru voi,
ca să vă scoată din întuneric la lumină; şi El este îndurător faţă
de cei credincioşi.
43. Salutarea lor este în ziua cînd îl întîlnesc "Pace!" şi El a pregătit
pentru ei o răsplată