Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Flexie – îndoire;
Extensie – îndreptare;
Abducție – depărtarea membrului față de axul longitudinal;
Adducție – apropierea membrului față de axul longitudinal;
Înclinarea – termen folosit pentru a descrie mișcările coloanei vertebrale
(înclinare stânga/dreapta);
Rotație internă – rotația unui membru în jurul axei longitudinale astfel încât
suprafața anterioară a membrului se orientează cu fața spre linia mediană;
Rotație exernă – rotația unui membru în jurul unui ax longitudinal astfel încât
suprafața anterioară a membrului se depărtează de linia mediană a corpului;
Circumducția – este o mișcare complexă în care membrul trece prin mișcările de
flexie, abducție, extensie și adducție;
Pronația – răsucirea palmei în jos;
Supinația – răsucirea palmei în sus.
Pârghiile osoase
Din punct de vedere mecanic o pârghie este o mașină simplă care are rolul
de a echilibra forțele sau să le deplaseze cu ajutorul altor forțe. Aceste pârghii se
găsesc și în corpul uman și funcționează după aceleași principii.
Pârghiile au 3 puncte de aplicare. 1 punct de sprijin, 1 punct de rezistență,
1 punct de aplicare a forței motorii. În funcție de raportul dintre aceste 3 puncte
de aplicare a forței avem 3 tipuri de pârghii.
Pârghia de gradul I – Este pârghia cu spijinul situat între punctul de
aplicare al forței și rezistență.
Pârghia de gradul II – În corpul uman avem o singură pârghie de gradul II
și aceasta este reprezentată de articulația talo-crurală. În acest tip de
pârghie rezistența în mijloc. Sprijinul este reprezentat de metatarsiene în
timp ce forța de tricepsul sural.
Pârghia de gradul III – Este cea mai întâlnită pârghie din corpul omenesc.
Sunt pârghii de viteză și permit ca cu ajutorul unor forțe mici să se atingă
viteze foarte mari. În acest caz forța este în mijloc și rezistența este mai
depărtată de punctul de sprijin.
Centru de greutate
Intersecția celor 3 planuri cardinale reprezintă centru de greutate al
corpului . Gravitația este o forță care acționează asupra corpului sub forma unor
forțe verticale care sunt dirijate spre centrul pământului. Centru de greutate este
definit ca punctul masei corpului asupra căruia acționează rezultanta liniilor
forțelor de gravitație. În mod normal centru de greutate al omului se găsește într-
un plan paralel cu solul care se intersectează cu corpul la nivelul ombilicului sau
a vertebrei L3.
Oasele
Corpul uman are un număr de 208 oase. Acestea reprezintă o capodoperă
inginerească datorită rezistenței foarte mari la întindere și compresiune.
Totalitatea oaselor din organism formează scheletul. La rândul său scheletul
uman este împărțit în 4 părți : Coloana vertebrală, toracele osos, craniul și oasele
membrelor.
În funcție de forma lor oasele sunt împărțite în 4 grupe : oase lungi,
scurte, plate și iregulate. Unii autori consideră oasele sesamoide drept al 5-lea
tip de oase (aceste oase au rol de scripete și sunt ‚incapsulate’ în tendon).
Oasele care fac posibilă mișcarea sunt sunt oasele lungi. Principalele
componente ale unui os lung sunt : diafiaza (porțiunea din mijloc a osului),
epifizele (porțiunile superioare și inferioare ale osului), periostul (înconjoară
întregul os și ajută la formarea celulelor osoase), cartilajul osos (se găsește la
sfârșitul epifizei și are rolul de a facilita alunecarea între oasele care se
articulează.
Structura funcțională a oaselor este foarte complexă și în funcție de
sarcinile pe care acesta le are de îndeplinit. Conform legii lui Wolff osul se
adapteaza sarcinilor la care este supus. Mai exact, dacă un os trebuie să suporte
forțe mari de compresiune lamelele și traveele din substanța spongioasă se vor
dispune în planul forțelor care se exercită asupra oasului.
Articulațiile
Reprezintă totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele.
Acestea se clasifică în :
Articulații fibroase – sindesmozele, suturile și gomgozele.
Articulații cartilaginoase – sincondrozele (sfeno-occipitale) și simfizele
(pubiană, corpurile vertebrale)
Articulațiile sinoviale – din această categorie fac parte majoritatea
articulațiilor corpului (umăr, genunchi, șold, etc). Principalele
componente ale unei articulații sinoviale sunt: suprafețele articulare,
cartilajul articular, formațiuni de asigurare a congruenței articulare
precum și mijloace de unire ( capsula, labrum, ligamente, etc.).
Mușchii
Corpul umar are un număr de aproximativ 400 de mușchi. În ceea ce
privește aparatul locomotor se vor studia doar mușchii scheletici sau striați.
Musculatura netedă sau cea viscerală nu este specifică aparatului locomotor.
Mușchii reprezintă componenta activă a aparatului locomotor, în timp ce oasele
și articulațiile sunt componentele pasive.
În organismul uman mușchii au funcții precum : contractilitatea,
termoreglare, pompă limfatică și venoasă, etc.
În funcție de forma și rolul lor mușchii se clasifică în : mușchi fusiformi,
pătrați, triunghiulari, unipenați, bipenați, longitudinali, și multipenați.
Tendonul reprezintă modalitatea de unire a mușchiului cu osul. Acesta își
ia forma în funcție de forma mușchiului. (Dacă este un mușchi lung tendonul va
fi cilindric, lung. Dacă un mușchi este lat tendonul să va lua forma unei
aponevroze.). Din punct de vedere chimic tendonul este constituit din țesut
conjunctiv, în special fibre de colagen. Orientarea acestora este unidirecțională
iar elasticitatea foarte redusă. Vasculartizația tendoanelor este destul de redusă,
din acest motiv întâlnim deseori procese degenerative . Lipsa vascularizației este
compensată cu o inervația foarte bună (tendonul are un rol proprioceptiv foarte
important).
Alături de mușchi și tendoane întâlnim niște formațiuni auxiliare care au
rol de protecție și de ușurare a activității musculare prin reducerea forțelor de
frecare. Aceste anexe sunt : fasciile musculare, retinaculele, trohleele, tecile
tendoanelor și bursele sinoviale.
Bibliografie :
1. Baciu C., Anatomia Funcțională și biomecanica aparatului locomotor,
1977, Editura Sport-Turism București;
2. Frenkel V., et al., Basic biomechanics of the musculoskeletal system,
2012, Editura C&C Offset;
3. Papilian V., Anatomia omului, aparatul locomotor, 2003, Editura BIC
ALL;