Sunteți pe pagina 1din 4

SB

Încă din copilărie mi s-a spus de mii de ori că viaţa este o luptă acerbă.
Nu se ştie dacă prietenul nostru va reuşi la concurs.
Ceea ce i-a revoltat pe săteni a fost aprobarea primarului de a construi o brutărie chiar în centrul
satului.
Ar fi bine ca deocamdata tu să stai deoparte.
Pentru a deveni artist adevărat, nu este suficient să ai talent, trebuie să şi munceşti foarte mult.
Nimănui nu-i convine să se îmbolnăvească din cauza altuia, de aceea nu trebuie să fumaţi în
locurile publice.
Să critici lucrurile făcute de altul este uşor, mai greu este să faci tu însuţi acel lucru.
Ceea ce acum căteva zile m-ar fi impresionat foarte mult, în momentul de faţă mă lasă indiferent.
Ar fi fost bine dacă ar fi venit şi colega voastră, dar mi-a fost imposibil să o conving.
Este bine că îţi place ordinea şi disciplina, dar nu este frumos să îţi pârăşti colegii.
Fireşte că cine a învăţat zi de zi nu trebuie să se teamă de concursul de admitere.
Niciodată nu se stie ce-ţi oferă viitorul, de aceea trebuie să fii pregătit de mic pentru orice
situaţie.
Bineînţeles că nu am uitat poveştile spuse de bătrân şi că abia aştept reîntâlnirea cu el.
Se vede de pe acum că a primit o educaţie aleasă şi că va fi un om de nădejde peste câţiva ani.
În copilărie îmi plăcea să mă dau pe gheaţă şi să fac cel mai mare om de zăpadă.
SB,PR
Nu se stie dacă prietenul nostru va reusi la concurs, dar datoria noastra este să-l aşteptăm la locul
stabilit.
Parerea mea este că ar fi bine ca tu sa stai deoparte.
Se stie că profesorul este foarte exigent, dar datoria elevilor este să fie atenti in clasa si să rezolve
temele.
Încă din copilărie mi s-a spus căviaţa este o luptă acerbă, dar părerea mea e că oamenii pot trăi în
bună înţelegere unii cu alţii.
Ceea ce i-a revoltat pe săteni a fost că primarul a aprobat unor cunoscuţi de-ai săi din capitală
construirea unei brutării chiar în centrul satului.
Părerea mea e că cine a urmărit cu atenţie evoluţia evenimentelor de după înlăturarea dictaturii
nu este încrezător în schimbarea nivelului de viaţă într-un viitor apropiat.
Nu e rău că te-ai împăcat cu Marin, dar sfatul meu este că nu trebuie să ai încredere în el.
Dacă ţi-ai schimbat atât de repede opiniile înseamnă că eşti un om fără convingeri ferme.
Adevărul este că vecinul tău a avut dreptate, dar nu trebuia să-l jignească pe fostul său învăţător.
Bineînţeles că antrenorul a făcut o mare greşeală excluzându-l din lot pe cel mai valoros atacant,
dar deocamdată cel mai bun lucru este să-l lăsăm în pace şi să nu-i zicem nimic până la
încheierea campionatului.
Ceea ce m-a mirat foarte mult a fost ca fratele tau a trecut pe lăngă mine şi s-a făcut că nu ma
vede.
Planul bunicului tău era să scoată toţi salcâmii, să cureţe bine locul, să-l înconjoare cu sârmă şi
să-l planteze cu viţă-de-vie.
Ceea ce nu ştia profesorul nostru era că Dan îşi schimbase planurile şi se pregătea pentru
Facultatea de Drept.
Adevărul este că lucrurile au ajuns cum n-am dorit niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă că
nu le putem schimba.
Intenţia tatălui meu este să se stabilească la ţară, să-şi cumpere un tractor şi să se apuce serios de
agricultură.
Dacă te-a văzut şi nu te-a salutat înseamnă că l-a indispus teribil discuţia de ieri, dar părerea mea
este că nu te-a văzut.
Ceea ce doreşte soţul meu cel mai mult este ca eu să nu devin o banală gospodină.
SB, PR, AT
Nu se stie dacă prietenul nostru va reusi la concurs, dar datoria noastra este să-l aşteptăm la locul
pe care l-am stabilit.
Parerea mea este că ar fi bine ca tu sa stai deoparte.
Se stie că profesorul este foarte exigent, dar datoria elevilor este să fie atenti in clasa si să rezolve
temele pe care le-a stabilit profosorul.
Nu se stie cum a cucerit-o Paul pe femeia pe care noi o credeam inabordabilă, dar important este
că a reusit un lucru de care nu-l credeam în stare.
Tot timpul a fost persecutat de ai săi şi a trebuit să se refugieze într-un loc care să-i ofere
siguranta.
Fata nu părea că primise cu bucurie vestea că va fi peţită de noul angajat.
Intrebarea lui era dacă trebuie să cumpere cartea pe care o recomanda profesorul.
Bineîntales că a intarziat, însă problema mai mare a fost că a mintit.
Se stie că bucuria pe care ti-o ofera prietenii este de neînlocuit.
Dorinta noastra este să reuseasca la testul pe care îl va da maine şi pentru care s-a pregătit enorm.
Desigur că îşi amintea cu drag de serile pe care le-au petrecut pe malul mării.
Ideea să plece o are de multă vreme.
Poate că nu trebuia să se prefaca, însa nu e bine că s-au coalizat împotriva lui.
Nu e greu să stai treaz toata noaptea, problema este că nu te mai trezeşti odihnit dimineaţa.
Fireste că pictorul a vândut tablourile pe care le scosese la licitatie, dar poate că era bine să
opreasca unul şi pentu mine.
Desigur că a învăţat, însa problema este că nu îşi mai aminteste nimic.
Adevărul este că hoţul a fost prins, însă nu se ştie dacă se vor recupera bunurile pe care le-a
furat..
FRAZE

Fiindcă era prea supărat din cauză că pierduse trenul, nu s-a mai dus la serviciu când a fost
nevoie.
N-a venit la şcoală deoarece a fost bolnav şi nu a putut să anunţe pentru că nu avea telefon.
A reuşit primul, căci era foarte pregătit şi a încercat să-şi depăşească adversarii care erau foarte
buni.
Plângea întrucât nu reuşise să-şi repecte cuvântul pe care şi-l dăduse.
Ca să nu mai uite lecţia, a încercat să repete zilnic teoria pe care i-o dăduse profesorul.
A venit să îi dau cartea pe care mi-o împrumutase când am dat examenul.
A învăţat mult ca să fie sigur că ia examenul.
Pentru ca să devină avocat, a mers la facultate şi a învăţăt ca şi cum nu mai era nimic de făcut.
Vino de mănâncă, fiindcă mâncarea pe care am facut-o este caldă şi nu vreau să aştept până
când se răceşte.
S-a dus la medic ca să ia o trimitere, căci se simţea rău de când fusese răcit.
Alin vrea să-şi cumpere pământ ca să cultive cânepă, căci a văzut că aceasta se vinde foarte bine
când vine toamna.
Dacă vrei să iei note bune, învaţă mai mult ca să te aprecieze profesorii.
Dacă va veni, spune-i să nu se teamă că nu-l voi întâlni, căci mi-am luat o zi liberă ca să pot să-l
vad.
Sunt gata să-ţi dau fata, dacă îmi vei săvârşi cu bine slujbele cu care te însărcinez.
De aş fi istoric, aş străbate bordeiele ca să descopăr o amintire îngropată unde nici nu gândeşti.
În caz că plouă, nu vin la tine, căci nu am umbrelă, fiindcă am pierdut-o când am mers unde s-a
ţinut spectacolul.

S-ar putea să vă placă și