Sunteți pe pagina 1din 12

Stilurile senzoriale şi implicarea lor în învăţare în preşcolaritate

„Şi ca totul să ţi se imprime mai uşor trebuie apelat, ori de câte ori este posibil, la simţuri... să
fie unite auzul cu vederea şi gustul, cu mâna ..., materia care trebuie învăţată să nu fie doar
expusă, ca să pătrundă numai în urechi, ci ea trebuie prezentată şi prin imagini, ca astfel
reprezentarea să se imprime ochiului, urechii, intelectului şi memoriei (...). Prin intuiţia reală
se începe învăţarea şi nu prin descrierea verbală a lucrurilor." J.A. Comenius Didactica
Magna

Suntem diferiţi, deci învăţăm diferit. Prin simțuri se construieste relația cu lumea si
personalitatea copilului. Aceasta este premisa de la care se pornește atunci când observi că
preșcolarii tăi au tendința de a percepe mai ușor informațiile transmise sub forme distincte, fie
vizual, fie auditiv, fie kinestezic. Descoperirea stilului predominant de învățare al unui copil de
către cadrul didactic are o mare importanță în ușurarea transmiterii informației.
Stilul de învăţare este considerat unic, specific fiecărei persoane. Copii au nevoie să afle
cum funcţionează creierul lor pentru a achiziţiona şi procesa cât mai eficient o nouă informaţie,
ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în
moduri diferite, cum pot aplica o strategie. Cercetătorii atribuie caracteristica ,,needucat” pentru
acea ,,persoană care nu ştie cum să păstreze, să stocheze ceea ce a învăţat, nu are un stil de
învăţare adecvat”. Prin urmare, copiii care nu ştiu cum să înveţe, nu vor fi capabili sa devină
responsabili, autonomi, cu abilităţi şi atitudini folositoare pe tot parcursul vieţii, necesare pentru
reuşita şcolară şi socială. De aceea trebuie subliniat rolul deosebit pe care îl au cadrele didactice,
contribuţia acestora ,,în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor,
intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.
La vârsta preşcolară asistăm la o mare extensie a spaţiului în care „se mişcă” copilul.
Interiorul locuinţei este completat cu exteriorul ei. Trebuinţele de cunoaştere, de investigare sunt
extrem de importante. Copilul vrea să afle, să ştie cât mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie
şi permanentă. Pentru satisfacerea trebuinţei de cunoaştere, copilul trebuie să fie instrumentat
din punct de vedere psihic, adică să dispună de procese, funcţii şi însuşiri şi capacităţi psihice
care să-i permită a lua în „stăpânire” noile obiecte şi fenomene.
Dumitru (2008) arată că stilurile de învăţare cuprind nu doar elemente cognitive, ci şi
elemente afective şi psihomotorii, structurate într-un mod specific la nivelul subiectului, inclusiv
anumite caracteristici ale instruirii şi seturi de prescripţii instrucţionale care însoţesc realizarea
efectivă a învăţării. Învăţarea are drept notă distinctă diferenţele individuale, stilurile individuale
în care elevii abordează o situaţie de învăţare. Fiecare persoană are o manieră personală în care
abordează o situaţie de învăţare, de a se angaja în rezolvarea unei sarcini, fiecare are o
modalitate proprie de a se raporta la anumite subiecte. Stilul de învăţare este expresia unei
învăţări strategice, specifice în activitatea de învăţare. Spre deosebire de stilul cognitiv, care se
referă la organizarea şi controlul proceselor cognitive, stilul de învăţare se referă la organizarea
şi controlul strategiilor de învăţare şi la achiziţia de cunoştinţe.
Identificarea şi recunoaşterea stilurilor de învăţare:
Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un « dat » pe viaţă. Este o
« structură flexibilă ». Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul vine cu varietatea stilurilor
de învăţare. Aceasta este o abordare corecta a învăţării. Cel mai important lucru este să
conştietizăm natura stilului de învăţare. Pentru a înţelege stilul de învăţare este nevoie sa se
analizeze modul în care se preferă să se înveţe sau să se proceseze informaţiile.
O modalitate de identificare a trăsăturilor principale ale modului cum învaţă fiecare copil
pote fi un test grilă de autocunoaştere. Exemplu:
1. Când înveţi ceva nou, preferi...a) să foloseşti diagrame, postere, demonstraţii; b) să primeşti
instrucţiuni verbale; c) să acţionezi pur şi simplu,să încerci găsirea soluţiilor.
2. Când citeşti ceva, îţi place... a) să vizualizezi în mintea ta pasajele descriptive; b) să te
bucuri de dialogul personajelor; c) uneori sa te bucuri de cărţi de aventuri, acţiune, dar ai
prefera să nu citeşti.
3. Cînd scrii ceva, încerci... a) să ,, vezi’’ cuvintele; b) să auzi cuvintele înainte de a le scrie; c)
să scrii cuvintele pe o ciornă pentru a vedea dacă este corect
4. Când te concentrezi asupra unei sarcini, te simţi... a) distras(ă) de mişcarea şi forfota din
jurul tău; b) distras(ă) de zgomote acolo unde înveţi; c) în dificultate dacă stai o perioadă lungă
de timp pe scaun.
5. Când rezolvi o problemă, alegi... a) să notezi datele problemei şi să desenezi soluţiile pentru
a le vizualiza; b) să vorbeşti cu cineva (sau cu tine însuţi; c) să foloseşti obiecte concrete pentru
a găsi soluţii.
6. Dacă lucrezi într-o echipă, tu preferi... a) să urmăreşti instrucţiunile şi să te ghidezi după
imagini; b) să auzi explicaţiile pentru ceea ce ai de făcut prin mijloace audio-video; c) să ignori
sarcinile şi să acţionezi direct.
7. Când îţi aminteşti numele persoanelor, îţi aminteşti... a) feţele persoanelor, nu şi numele lor;
b) numele persoanelor, nu şi cum arată c) situaţia clară/contextul în care te-ai întâlnit cu acesta.
8. Când indici direcţia pentru cineva, tu... a) vizualizezi traseul sau desenezi o hartă; b) dai
informaţii clare şi precise; c) îţi mişti corpul, poziţia, gesticulezi pentru a o îndruma.
9. Când ai nevoie de ajutorul cuiva (teme, fişe) tu ai dori... a) să-ţi arate imagini, diagrame,
desene în explicarea soluţiilor; b) să-ţi explice cum se rezolvă; c) sa te încurajeze în acţiunile
tale concrete până vei reuşi.
10. Îţi poţi aminti cel mai bine o listă cu itemi dacă tu... a) ai notat-o; b) ai repetat-o; c) ai
folosit degetele.
Identificarea şi recunoaştera stilurilor de învăţare se poate realiza şi prin: observarea şi
analiza propriilor experienţe de învăţare; caracterizarea stilului pe baza explicaţiilor, descrierilor,
exerciţiilor prezentate în diferite situaţii; discuţii cu specialişti de la cabinetele de asistenţă
psihopedagogică din reţeaua de consiliere; participarea activă la activităţile practice cu această
temă la diferite ore , cu precădere cele de consiliere şi orientare, diverse opţionale; implicarea în
programe educaţionale cu această temă (ex. optimizarea stilului de învăţare, tehnici de învăţare
eficientă); etc.
Este vital pentru un cadru didactic să folosească o varietate de metode pentru a dezvolta
stilurile de învăţare identificate.
Beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare
Pentru copii:
- dezvoltarea autocunoaşterii;
- relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale învăţării;
- eliminarea obstacolelor învăţării;
- îmbunătăţirea stimei de sine;
- prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori-părinţi;
- evidenţierea abilităţilor de învăţăre;
- optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal;
- obţinerea de note mai bune la şcoală;
- dezvoltarea unor relaţii pozitive cu cei din jur;
- scăderea problemelor de comportament.
Pentru părinţi:
- înţelegerea nevoilor de învăţăre ale copiilor;
- identificarea motivelor care generau eşecul şcolar;
- reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a întregului potenţial al
copilului.
Pentru profesori:
- se constată mai puţin stres - zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara ei;
- se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională;
- se îmbunătăţeşte managementul timpului;
- se formează o imagine clară asupra diversităţii din clasă;
- creşte spiritul de echipă;
- se dezvoltă releţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea profesorilor cu
părinţii;
- se clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilor;
- are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe;
- se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi ,,slabi’’ şi ale elevilor ,,talentaţi’’ ;
- se conştientizează cauzele eşecului în învăţare;
- se stabilesc strategii de optimizare a învăţării.
Strategii de dezvoltare a stilurilor de învăţare din experienţa noastră:
După identificarea stilului de învăţare am participat la exerciţii de autocunoaştere şi
intercunoaştere, am exersat deprinderile eficiente de studiu (ex. modalităţi de luarea notiţelor) şi
le-am aplicat la cerinţele învăţării eficiente ( managementul timpului învăţării, igiena învăţării,
spaţiul de învăţare), am aplicat tehnicile gândirii critice. Am observat că învăţarea este mai bună
când am formulat scopuri şi obiective clare şi precise, am organizat conţinuturile învăţării
precizând de la început obiectivele, modalităţile de realizare şi tehnicile de autocontrol. Planul,
programul de învăţare elaborat a cuprins activităţi concrete, sarcini de îndeplinit, resurse,
termene limită, recompense, stimulând interesul pentru cunoaştere, pasiunea pentru învăţare.
Verificarea, evaluarea eficienţei metodelor de învăţare prin cunoaştera rezultatelor şi a erorilor
în învăţare, asigurarea feedback-ului stimulează performanţele. Materialul de învăţat totdeauna a
fost prelucrat, sistematizat, regândit din mai multe perspective. Am asigurat o atmosferă
confortabilă şi o dispoziţie afectivă care să ne stimuleze şi să ne susţină, evitând trăirea unor stări
emoţionale negative, stresante. Ne-am autosugestionat pozitiv, dezvoltându-ne încrederea, nu ne-
am descurajat în faţa obstacolelor. Am învăţat din succesele şi eşecurile personale şi nu numai.
Ce stiluri de învăţare cunoaştem?
După modalitatea senzorială implicată sunt trei stiluri de învăţare de bază: vizual, auditiv,
tactil-kinestezic.
Harta conceptuala a caracteristicilor celor trei stiluri de invatare de baza (vizual,
auditiv si tactil-kinestezic)

-Le amintesc ceea ce scriu


si citesc
Stil Tactil- -Le plac prezentarile
kinestezic vizuale
-Inteleg cel mai bine
informatiile atunci cand le
vad
Stil
Vizual

-Isi amintesc ceea ce fac


si experientele
personale la care au
participat cu mainile si
intreg corpul (miscari si Stil
atingeri) Auditiv
-Le place folosirea
instrumentelor sau
prefera lectiile in care
sunt implicati activ
-Isi pot aminti foarte -Isi amintesc ceea ce
bine lucrurile pe care le- aud si ceea ce se spune
au facut o data, le-au -Le plac discutiile din
exersat si le-au aplicat in clasa si cele din grupuri
practica mici
-Au o buna coordonare -Isi pot aminti foarte
motorie bine instructiunile,
sarcinile verbale/orale;
-Inteleg cel mai bine
informatiile cand le aud
Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea
informaţiilor. Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30%-auditivi şi numai
5%-tactil-kinestezici. Fiecare persoană are un mod primar de a învăţa. Se ştie că cei care au un
stil de învăţare vizual îşi amintesc 75% din ceea ce citesc şi văd.
Simţul auditiv: sensibilitatea auditivă şi auzul fonematic
se dezvoltă mai ales în procesul comunicării verbale, în procesul
de învăţare a unor cântece sau poezii.
-contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific
umane (limbajul);
-contribuie la dezvoltarea psihica generala a copilului, mai ales
prin auzul verbal, legat de limbaj.
Puncte tari pentru stilul de învăţare auditiv:
- îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune ;
- le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici ;
- îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/ orale;
- înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud.
Simţul vizual:
-asigură cunoaşterea celor mai multe proprietăţi ale
obiectelor: formă, culoare, mărime, distanţă;
-constituie un factor integrator al întregii experienţe
senzoriale;
-organizează şi coordoneaza mişcările voluntare asigurând
unitatea comportamentului.
Puncte tari pentru stilul de învăţare vizual :
- îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc;
- le plac prezentările şi proiectele vizuale;
- îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi;
- înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd.

Simţul gustativ:
-contribuie la cunoaşterea însuşirilor gustative ale obiectelor,
la apărarea de cele nocive, la reglementarea
comportamentului alimentar.

Simţul olfactiv:
-reglează apetitul, sunt implicate în mecanismele de apărare (unele
substanţe sunt evitate datorită proprietăţilor odorifice). Simţul
cutanat: Sensibilitatea tactilă se dezvoltă în strânsă legătură cu cea
chinestezică prin contactul cu obiectele creşte posibilitatea
diferenţierii gradelor de presiune a obiectelor asupra suprafeţei
cutanate, a aprecierii formei, compoziției, texturii sau dimensiunii
unor obiecte.
-Permit cunoaşterea unor însuşiri ale obiectelor, cum ar fi
netezimea, asperitatea, duritatea.
-Dau posibilitatea cunoaşterii proprietăţilor termice ale obiectelor;
se includ în mecanismele de autoreglare.
Puncte tari pentru stilul de învăţare tactil-kinestezic:
- îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mainile şi întreg corpul
( mişcări şi atingeri);
- le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activ la activităţi
practice;
- îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în
practică (memorie motrică);
- au o bună coordonare motorie.

Cea mai simplă şi mai răspândită clasificare este cea bazată pe modalitatea senzorială,
cunoscută şi sub denumirea de modelul VAK. Acesta descrie stilurile celor care învaţă ca fiind
vizual, auditiv sau kinestezic.
Integrarea conceptului VAK în învățământul preșcolar presupune în primul rând
implicarea educatoarei/profesorului pentru învățământul preșcolar în determinarea tipului de
percepție al copilului. Studiile prealabile din acest domeniu arată că copilul cu vârsta cuprinsă
între 1 și 3 ani nu are un tip dominant de percepție, deoarece, conform caracteristicilor
dezvoltării generale, acesta este încă în formare. Este important ca în timpul desfășurării
activităților educative cu copiii de această vârstă, să se stimuleze fiecare dintre cele trei tipuri
perceptive (individual sau în grup). După vârsta de 3 ani, este deja posibil să se determine tipul
de percepție dominant în rândul copiilor. Utilizarea celor mai adecvate metode pedagogice
adaptate tipului de percepție al copilului ar putea constitui o adevărată provocare pentru
educatoare și, mai mult decât atât, chiar dacă această condiție ar fi satisfăcută, ar putea apărea
situația în care nu s-ar crea condiții pentru dezvoltarea celorlalte abilități perceptive ale copilului.
Studiile au confirmat că echilibrul instrumentelor pedagogice bazate pe conceptul VAK
duce la realizări mai mari în cadrul grupului, chiar dacă realizările individuale par a fi mai
evidente. Realizările bazate pe munca în grup îi motivează pe copii să împărtășească cunoștințele
și abilitățile și să-și consolideze competențele de comunicare, aspecte esențiale pentru
dezvoltarea cooperării între copii.
Educatoarea este persoana cheie pentru a determina tipul de percepție a copilului, a alege
instrumentele pedagogice adecvate fiecărui tip de percepție și a supraveghea realizările copilului
și eficacitatea metodelor alese.
Caracteristicile materialelor utilizate in implementarea abordarii VAK
Mijloacele didactice utilizate în cadrul activităților cu preșcolarii sunt adaptate bineînțeles
stilului perceptiv al educabililor. Se pot evidenția o serie de materiale care presupun elemente
specifice pentru două sau chiar pentru toate cele trei stiluri de învățare, dar și o serie de materiale
specifice unuia sau altuia dintre acestea.
Materialele specifice pentru fiecare dintre cele trei modalități senzoriale sunt:
• Pentru stilul vizual: ilustrații, planșe, pliante, jucării, obiecte concrete etc.;
• Pentru stilul auditiv: CD-uri cu povești sau cu descrierea unor fenomene ale naturii,
jocurile de rol, etc.;
• Pentru stilul kinestezic: obiecte concrete utilizate în cadrul jocurilor de masă, obiecte
din natură etc.
Avantaje ale abordarii VAK
Cunoașterea stilurilor de învățare ale copiilor și adaptarea demersului didactic în funcție
de acestea prezintă o serie de avantaje care asigură diferențierea și individualizarea învățării,
respectând și promovând astfel unicitatea copiilor. Argumentele cadrelor didactice care au fost
întrebate de ce ar trebui un pedagog să aleagă abordarea VAK constau în primul rând în
sublinierea caracterului activ al implicării copilului în propria dezvoltare, în acest fel activitățile
devenind mult mai atractive, deoarece răspund preferințelor acestuia. Tot în acest context, sunt
facilitate multiple strategii de dezvoltare cognitivă prin explorarea mediului pe baza antrenării
modalităților senzoriale mai bine dezvoltate.
Alte avantaje ale aplicării modelului VAK sunt:
-dezvoltarea liberă și armonioasă a personalității copilului în funcție de ritmul propriu și de
trebuințele sale,
-dezvoltarea spiritului de observație, exersarea unor tehnici și metode de cunoaștere a copilului, -
-stabilirea clară a unor reguli și proceduri care trebuie respectate.
Chiar dacă educația diferențiată în funcție de stilurile de învățare cunoaște o varietate de
avantaje pe care le-am evidențiat mai sus, este necesar să subliniem și o serie de limite sau
dificultăți care ar putea apărea pe parcursul aplicării acestei abordări în învățământul preșcolar: -
- Este binecunoscut faptul că între 1,5 și 7 ani, atenția copilului este instabilă, extrem de
fluctuantă și ușor de distras de factorii din jur. Într-o astfel de situație, când se lucrează
diferențiat și fiecare grupă are alte sarcini de realizat, tot ceea ce fac ceilalți copii, diferit de ceea
ce face el, constituie potențiali factori perturbatori ai propriei activități;
- În al doilea rând, această dificultate de concentrare a atenției s-ar putea manifesta și la cadrele
didactice care trebuie să-și orienteze simultan activitatea;
- Problemele care ar putea apărea în rezolvarea sarcinilor de lucru în funcție de particularitățile
de vârstă,
- Diferențele interindividuale chiar între copiii cu același stil de învățare,
- Verbalizarea excesivă a fiecărui tip de sarcină/activitate,
- Dificultățile în autocontrolul comportamental la vârstele mici,
- Manipularea inadecvata a obiectelor
Prevenirea și ameliorarea dificultăților care ar putea interveni în desfășurarea actului
didactic reprezintă o responsabilitate majoră a pedagogilor, care prin măiestrie didactică,
transformă potențialele dificultăți în adevărate provocări, făcând posibilă, în acest fel,
amplificarea avantajelor și beneficiilor aplicării abordării VAK în calitatea demersului didactic și
în planul dezvoltării copiilor.
Sugestii metodologice asupra principiilor VAK in predarea stiintelor naturii la
prescolari
CUNOAȘTEREA MEDIULUI
Cu puțin ajutor, copiii pot observa lucruri pe care un adult le poate ignora. În special, la
activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător este foarte importantă folosirea experimentului.
Ideal ar fi ca la fiecare lecție de cunoaștere a mediului să se folosească metoda experimentului: în
momentul de introducere al lecției, pentru stimularea interesului elevilor față de noile informații,
pe parcursul lecției, pentru aprofundarea cunoștințelor sau pentru asigurarea feedbackului
activității.
Spiritul de observație, curiozitatea, dorința de a cunoaște sunt doar câteva dintre
condițiile care stau la baza învățării prin folosirea experimentului. Însușirea cunoștințelor despre
natură se realizează prin contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din
mediul apropiat pentru ca pe această bază să se realizeze progresiv cunoașterea mediului mai
îndepărtat și a fenomenelor generale. Se pot efectua, astfel, experimente demonstrative sau
individuale pentru a pune în evidență: starea de mișcare sau de repaus, căderea corpurilor,
circuite electrice simple, starea de deformare plastică sau elastică, producerea și captarea
sunetelor, densitatea, materiale din care sunt făcute corpurile, mișcarea planetelor, formarea
zilelor și a nopților, importanța organelor de simț, importanța frecării, formarea precipitațiilor,
circuitul apei în natură, formarea curcubeului etc.
MATEMATICĂ
Activitatea matematică desfășurată la fiecare grupă trebuie să respecte o multitudine de
indicații metodice specifice alegerii materialului didactic, metodelor, discursului didactic. Grupa
de preșcolari este eterogenă, fiind alcătuită din copii de vârste apropiate, dar cu dezvoltare fizică
și psihică variată, fiecăruia potrivindu-i-se un anume demers didactic, astfel că educatoarea
identifică la începutul fiecărui an școlar stilul de învățare al copilului. Atenția este punctul lor
forte. Ei se bazează pe simțul vizual pentru explorarea, înțelegerea și memorarea informației.
Stimularea acestor copii în activitatea matematică se realizează prin utilizarea materialului
didactic concret și semiconcret, adaptat la nivelul de dezvoltare psihică a acestora. Se va apela la
legume, fructe, flori în formă naturală, imagini, jucării, jetoane, prezentări ppt sau filme. Acestea
stimulează procesul de învățare al copilului.
Activitatea de consolidare a cunoștințelor se realizează prin fișe de colorat, încercuit,
asociat, completat; acestea trebuie să aibă un aspect plăcut, să fie bine poziționate pe pagină, să
nu fie extrem de încărcate. Nu trebuie uitată latura creativă a copilului cu stil de învățare vizual,
acesta putând realiza colaje, desene, machete care să-i pună în valoare personalitatea. Strategia
didactică utilizată de educatoare implică o profundă cunoaștere a copilului, precum și cunoștințe
solide de psihopedagogie pentru preșcolari. Metodele utilizate în mod constant sunt observarea,
jocul didactic, povestirea după imagini, conversația, turul galeriei. Materialele didactice utilizate
trebuie să fie permanent diversificate, astfel ca preșcolarii să fie permanent atrași de formă,
culoare, prezentare și organizare. Un exemplu concludent este introducerea noțiunii de mulțime
și relația dintre element și mulțime; este necesar un bagaj consistent de material didactic format
din cercuri cu diametrul de 50 centimetri, jetoane, siluete, jucării, trusa logi. Prin utilizarea
materialelor didactice se formează noțiunea de număr cardinal, prin raportarea cantității de
obiecte de același fel la numărul și respectiv cifra corespunzătoare. Forma de organizare utilizată
frecvent este cea frontală, copilul învățând atât de la educatoare, cât și de la colegii de grupă.
Activitatea matematică este un bun prilej de a ne sprijini pe abilitățile copilului kinestezic, astfel
că materialul didactic va fi folosit pentru ordonare, comparare, asociere, compunere și
descompunere de mulțimi. Elementele de geometrie, forme și corpuri geometrice sunt predate pe
baza materialului didactic care va fi pipăit, comparat, analizat.

Sugestii cu privire la abordarea activăţilor din perspectiva învăţării prin antrenarea


simţurilor:

CATEGORIA DOMENIUL TEMA MATERIALE COMPONENTA


DE EXPERIENŢIAL ACTIVITĂŢII SENZORIALĂ
ACTIVITATE

Activităţi pe DLC „ Simturile” -material ppt VIZUALĂ (să


domenii (memorizare) recunoască
experienţiale imaginile cu
organele de
simt);
AUDITIVĂ (să
audieze textul si
sa-l redea cu
intonatie);
TACTILA (să
identifice
organele de simt
prin pipăirea
colegului).
Activităţi pe DPM „Exersarea -mieunat, TACTILĂ (să
domenii mersului pe onomatopee exerseze mersul
experienţiale genunchi şi pe genunchi şi
antebraţ” Joc antebraţ pe
dinamic: „Pisica diferite
îşi caută peştele” suprafeţe- nisip,
parchet,
pietricele etc.);
AUDITIVĂ (să
exerseze mersul
pe genunchi şi
antebraţ
îndreptându-se
spre direcţia
sunetului produs
de catre un
coleg);
VIZUALĂ (să
exerseze mersul
pe genunchi şi
antebraţ
îndreptânduse
spre diferite
jucarii);
OLFACTIVĂ (să
exerseze mersul
pe genunchi şi
antebraţ
îndreptându-se
spre hrana pisicii,
de exemplu peşte
etc.)
Activităţi pe DEC „Campia cu -vopsele de TACTILĂ (să
domenii flori” diferite culori, mânuiască
experienţiale texturi; apă; materialele puse
pulbere; burete; la dispoziţie; să
ceară; hârtie precizeze
mototolită; însuşirile
dopuri de plută; acestora);
cartofi; ceapa AUDITIVĂ (să
etc. imite freamătul
florilor, ciripitul
pasarilor, adierea
vantului);
VIZUALĂ (să
combine culorile
pentru a obţine
nuanţe diferite;
să descrească
treptat
intensitatea unei
culori prin
adăugare de alb
sau negru);
OLFACTIVA (să
aşeze fluturii pe
florile cu
parfumul indicat,
de exemplu cel
mai pătrunzător
sau cel mai slab;
să caute mirosul
preferat al
florilor, apreciind
alegerea făcută
miros plăcut/
miros neplăcut)

Activităţi pe DŞ2 „Ordonează - mingi (plastic, TACTILĂ (să


domenii panglici de la cea polistiren, ordoneze
experienţiale mai scurtă la cea burete), fâşii din obiectele după
mai lungă” hârtie, carton de lungime) ;
(exerciţii cu diferite VIZUALĂ (să
material dimensiuni, ordoneze
individual); bucăţi textile, obiectele după
„Aşează mingile dopuri din culoare, de la
in ordinea plastic, plută, culoarea cea mai
culorilor” borcane cu deschisă la
(exerciţii cu soluţii culoarea cea mai
material mirositoare, închisă şi invers;
individual); materiale din să ordoneze
DS1 „Cutiuţa natură, obiectele după
muzicală” (joc instrumente lungime);
didactic) muzicale, diferite AUDITIVĂ (să
materiale care ordoneze
prin lovire scot obiectele de la
diferite sunete sunetul pe care îl
etc. emit, de la cel
mai tare la cel
mai slab şi
invers; să numere
sunetele auzite);
OLFACTIVĂ (să
ordoneze
obiectele după
miros, de la cel
mai pătrunzător
la cel mai slab şi
invers)

Concluzii
Învățarea se face mult mai ușor prin abordarea VAK deoarece preșcolarii sunt implicați
direct, procedurile de îndeplinire a sarcinilor sunt clare, iar activitățile sunt mult mai atrăgătoare
dacă sunt bazate pe informații și lucruri concrete. Deși în actul de predare se folosesc toate cele
trei abordări VAK, învățarea se bazează pe cele trei simțuri – kinestezic, audiv și vizual- o parte
dintre copii este stimulată doar de unul sau două dintre simțuri, din aceste motive cadrele
didactice își vor proiecta activitățile având în vedere cerințele fiecărui copil în parte, axându-se
pe materiale și sarcini de lucru care să-i atragă și să-i determine pe aceștia să acumuleze cât mai
multe cunoștințe și să le facă învățarea cât mai plăcută.
Așadar, actul didactic trebuie întocmit cu măiestrie luând în considerare particularitățile
de vârstă și individuale ale fiecărui copil pentru a-i ajuta la acumulararea cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor, axându-ne pe cele trei stiluri de învățare, fie separat, fie intercalate.

BIBLIOGRAFIE
1. Anafas A., Rolul stilurilor de învăţare în activitatea educativă, în Studia Universitatis
Moldaviae nr.9(79), Seria „Ştiinţe ale educaţiei”, 2014
2. Bernat S.E., Tehnica învăţării eficiente, Ed.Presa Universitară Clujeană, ClujNapoca, 2003
3. Bocos, M., Chiş, V., Ferenczi, I., Ionescu, M., Lăscuş, V., Vasile, P., Radu, I., coord. Ionescu,
M., Didactica modernă, Ed. a 2-a, rev., Cluj-Napoca, Ed. Dacia
4. Bunescu, V., Învăţarea deplină - teorie şi practică, Bucureşti, EDP R.A., 1995
5. Cerghit I., Sisteme de instruire alternative şi contemporane. Stucturi, stiluri şi strategii,
Bucureşti, Ed. Aramis, 2007
6. Cristea S., Dictionar de termeni pedagogici, EDP, Bucuresti, 1998.
7. Cucoş C., Pedagogie (ediţia a II-a revizuită şi adăugită), Editura Polirom, Iaşi, 2002
8. Dumitru A. (coord.), Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice
din mediul urban: stiluri de predare – stiluri de învăţare, Bucureşti, 2011
9. DUMITRU, I.A. Consiliere psihopedagogică : baze teoretice şi sugestii practice, Iaşi,
Polirom, 2008