Sunteți pe pagina 1din 5

Damien Hirst – Exponent al sculpturii contemporane

americane

Secolul XXI deci, a început pe caracteristicile terenului unei piețe a artei exorbitant de
scumpe. Artiști de renume mondial precum Jeff Koons, Damien Hirst sau Anish Kapoor spre
exemplu, au ceva în comun chiar daca stilurile acestora sunt destul de personalizate. Toți au
sute de asistenți care îi sprijină în elaborarea proiectelor artistice, și toți dispun de condiții
financiare de excepție.
În momentul actual, există destul de multe state organizații sau sau persoane fizice
dispuse să cumpere lucrări în valoare de zeci de milioane de dolari, dar nu mai putem vorbi de
existența unui mecenat vizibil și articulat orient și spre operele de mai mică anvergură.
Muzeul actual american de artă urmareste orientarea artei spre disecarea acesteia ca
fenomen. Arta devine astfel cobai. Se încearcă orice, fie că este bun sau nociv, fie că este
moral sau nu, fie ca acel ceva este cu adevarat important sau reprezintă doar o joacă simplă
cu rezultate modeste și ușor previzibile. Se face astfel artă în special cu scopul de a avea ce
critica și analiza.
Muzeele sunt organizate practic după o structură telescopică acesibila aproape excusiv doar
criticii de specialitate. Capacitatea de evaluare artistică are astfel un caracter închis, ezoteric și
deseori artificial.
În final, atenția generală nu mai este de mult orientată spre obiectul artistic și nici spre
autor, ci doar spre artă ca fenomen. Fenomenul de creație este deci astfel plasat în centrul
atenției, impunându-se dacă se poate expunerea sa într-un panoptic semantic generalizat.
Importanța fenomenului este deseori exagerată în raport cu orice altceva și sprijinită de
societate prin discursuri organizate uneori în delir sistematizat.
Muzeul în general vorbind (în special cel de artă) avea si încă mai are totuși și un rol
legat de divertisment. Acest gen de funcție este foarte diferențiată de la instituție la instituție.
Cu siguranță, muzee precum Louvre, Ermitaj sau British Museum, sunt vizitate de milioane
de persoane anual. (persoane cu cunoștințe artistice minime), cu intenția și dorința orientată
expres spre contemplarea obiectele de artă și/sau spre înțelegerea spiritului creatorilor
acestora. Această categorie de public dorește aproape exclusiv, să obțină prin vizitarea
muzeului satisfacerea curiozitații sau a cerințelor estetice specifice membrilor săi. Pentru
contemplatorii din această categorie de public poate fi deseori importantă istoria unui anume
obiect, sau anumite detalii legate de artist și de viața sa, dar fenomenul artistic sau istoria artei
are în general o importanță minoră.
Daca privim însă spre MoMA, Centrul Pompidou sau Bienala de la Veneția (privită și
aceasta ca un „muzeu provizoriu”), vom observa că publicul cu adevarat interesat de
conținutul și activitatea acestora tinde sa fie unul de cerc închis specific artiștilor vizuali și
criticilor consacrați. Aceștia sunt foarte interesați profesional de vizitarea lor. Implicarea
hedonistă sau morală a acestora tinde să lipsească total uneori sau să fie destul de estompată.
În atenția acestui gen de public nu sunt neapărat importante calitățile obiectului sau ale
evenimentului artistic prezentat și nu este important nici cine le-a produs, ci mai degrabă cum
sa ajuns la producția sa. Actul creației este important și nu rezultatul. Astfel discursurile
specialiștilor sunt orientate preponderent spre ideea de progres și rareori si doar conjunctural
spre calitatea producției. În aceste condiții, în mod firesc calitatea obiectului artistic tinde sa
fie doar un adjuvant, aceasta ca si obiectul în sine chiar putând lipsi cu desavârșire.

1
Acest mod de a privi lucrurile tinde să fie sau este oarecum exagerat cu scopul de a
pune în evidență ideile prezentate. Natural că publicurile tuturor muzeelor se amestecă
constant, și se modifică constant. Artiștii la randul lor sunt și ei grupați heteroclit în diverse
categorii în funcție de felul cum simt, cum gândesc și cum abordează fenomenul artistic.
Dar revenind spre analiza efectuată anterior există ceva anume ce reunește toate formele de
artă considerată de calitate de către contemporaneitate. Și acest lucru este legat de cheltuielile
uriașe necesare pentru producția artistică de vârf. La nivel de elită este o artă a artiștilor
bogați.
Revenirea la ideea de muzeu ce prezintă curiozitati și nu doar istorie tinde să devină
obsesivă pentru anumiți indivizi, selectati atât din randul publicului cât și din cel al artiștilor.
Damien Steven Hirst (nasut la 7 Iunie 1965) este un colecționar și un artist. Figură de seamă
din grupul Young British Artists (sau YBAs), acesta a dominat și domină arta din Regatul Unit
de după anii 1990 fiind foarte cunoscut și în afara țării sale. Este în topul artiștilor bogați și
aflaț în viață din Marea Britanie, averea sa fiind estimată la 215 milioane de lire sterline în
anul 2010 în conformitate cu un raport al Sunday Times Rich List. Dupa 1990 cariera sa a fost
legată intim de relația sa cu importantul colectionar de artă Charles Saattchi.
Moartea este obsesia creației sale artistice. Aceasta este reflectată prin prezența a unor
forme de rămășite fizice ale unor structuri vii. Unele din acestea precum elementele
exterioare ale unui rechin, al unui miel, vițel sau al unei vaci sunt disecate și conservate în
formaldehidă și dispuse în anumite vitrine. Confecționate din diverse materiale, aceste lucrări
de artă tind să producă stări multiple ca și semnificație sau emoție. Impactul determinat de
creația acestora ester orientat uneori preponderent spre anumite evidențe vizuale, uneori se
urmărește crearea unor stări emotive empatice față de ființele moarte, iar alteori artistul
urmărește o anume „cosmetizare” postmortem a acestora.

Mother and Child (Divizate)


Data expunerii copiei 2007 (original 1993)
Vitrină din sticlă, oțel inoxidabil, perspex, pictură acrilică, vacă, vițel și soluție de
formaldehidă
Dimensiuni în două părți: 2086 x 3225 x 1092 mm, 2086 x 3225 x 1092 mm 2 parts: 1136 x
1689 x 622 mm, 1136 x 1689 x 622 mm Greutatea instalației aproximativ 15,750 kg

2
Away from the flock
Data 1994
Vitrină de sticlă, otel inoxidabil, perspex, miel și soluție de formaldehidă

Dimensiune prezentată: 960 x 1490 x 510 mm


Colecție Tate / National Galleries of Scotland

Din nefericire, deseori, multe persoane țin în captivitate, sau ucid ființe pe care le iubesc,
pentru a le putea păstra a la long. Legate de această specificitate umană există tendințele de a
poseda și de a dărui altor persoane flori (inclusiv rupte), și tot de această tendință depinde
deseori existența atât de omniprezentă în timp și în spațiu a practicării vânătorii și a
taxidermiei. Împăierea animalelor, sau conservarea lor în diverse soluții se face în mod
obișnuit spre două direcții. Una din ele este cea științifică ce ține de biologie, iar alta este
legată de necesitățile pasionale de colecție al unor persoane .
Prin firea sa, omul poate sa vâneze, făcând deseori aceasta chiar din dragostea față de
animalul ucis. Pot fi văzuți deseori vânatori sau pescari sărutandu-și cu multa satisfacție și
afecțiune victimele. Nici stiința nu este prea departe. Hirst afirma ca : „You kill things to look
at them.' (Quoted in Morgan, p.24.)
Animalele expuse în vitrinele sale cu formaldehidă, agresează subliminal privitorul.
Ele sunt prezentate în forma lor naturală, ca și când ar fi vii, subliniind și mai acut tocmai prin
aceasta faptul că nu sunt așa. Sentimentele de frustrare ale privitorului pot fi majore. În fața
contemplatorului există întregul trup al viețuitoarei normal perceptibil la exterior, dar nu
există ceea ce este mai esențial, și anume viața. Ciclicitatea naștere – moarte, sugerate în
lucrarea Mother and Child, ca și prezentarea într-o atitudine total lipsită de apărare a mielui
aflat prea departe de turmă în instalația Away from the flock, exprimă destul de vehement
ideea de fragilitate extremă a disponibilităților de supraviețuire ale unor anumite viețuitoare.
Lucrările lui Hirst din seria vitrinelor cu formaldehidă sunt un protest împotriva
puterii nelimitate a omului asupra vieții animalelor. Lucrările acestea se constituie deci în
manifeste. Deși pot fi privite la modul tradițional ca fiind niște artefacte, simpla lor prezentare
se transformă într-un eveniment pentru privitor, putându-se percepe chiar și un iz de
happening acolo unde nu se întâmplă neapărat ceva manifest.
Într-o societate orientată în ultimele decenii spre lupta împotriva abuzurilor și a
cruzimii exercitate asupra animalelor, Damien Hirst vine cu un sprijin politic. El nu se
constituie într-un critic al puterii ci într-un reazem al acesteia prin discursurile sale. Datorită
paralelismului de opinie dintre autor și putere, manifestarea artistică respectivă are un
puternic caracter de implicare în actualitate, si devine profund contemporană.
Dar de cele mai multe ori problemele contemporaneității sunt stabilite de putere. De
aceea ceea ce este problemă în SUA spre exemplu, nu este și în Japonia. Putem vorbi astfel de

3
„contemporaneități” diferite. Daca artiștii se aliniază la cerințele de moment ale puterii pot
risca sa fie contemporani sau avangardiști în raport cu un anume teritoriu și timp, și să fie
total anacronici în raport cu altele. Muzeul poate organiza exponatele sale într-un flux logic și
coerent dacă aceest flux este privit prin prisma evoluției evenimentelor specifice unui anumit
teritoriu caracterizat de o anume mentalitate a membrilor societăților ce îl populează, dar să
nu aibă nici o noimă pentru alți observatori aflați în afara sistemului. În această situație,
scările de valori ale contemplatorilor fiind diferite și evaluările artistice vor fi diferite.
Lansarea și oficializarea de căte Duchamp a redy made-ului este considerată genială pentru o
anumită arie temporală sau spațială dar poate să reprezinte doar o simplă ideuță pentru un alt
teritoriu sau un alt timp.
Problematica Hirstiană prezentată în vitrinele cu formol are caracter de actualitate,
totuși ea nu exclude universalitatea temporală. Dar nici nu o asigură, pentru ca doar factorii de
putere stabilesc constant ce trebuie și ce nu trebuie selectat din trecut și din prezent pentru a
fi proiectat în viitor.
Revenind la Damien Hirst, o altă formă de obiect artistic specifică creației sale este
reprezentată de simpla expunere a unor fragmente de structuri biologice, în general
exoschelete asupra structurii cărora pare a nu se fi intervenit de loc.

Forms Without Life


Data 1991
Vitrină, rafturi din fibră de sticlă, melamină, lemn, otel, sticlă și scoici.
Dimensiune: 1830 x 2746 x 307 mm
În acest caz putem avea mai clară legătura cu ideea de muzeu cu structură non arhivă
și non epistemologică, și cu revenirea la impactul legat de curiozitate în sine și de
contemplare estetică hedonistă a exponatului prezentat.
Această ultimă formă de implicare poate fi legată destul de strâns de fenomenul specific
dorinței de posesie a obiectului iubit.
Damien Hirst este probabil un iubitor de animale sau de structuri vii. Dar mai sigur
este faptul că acesta este extrem de atras de rămășițele fizice ale unora dintre acestea. Dintr-
un magazin orientat spre comercializarea de produse de taxidermie, Hirst a achiziționat un
craniu uman împreună cu mandibula aferentă. Ulterior a aplicat asupra acestuia o cantitate
impresionantă de diamante. Rezultatul nu are cum sa nu fie impresionant Dar el tinde mai
mult sa impresioneze prin bogăție financiară, valoarea sa fiind estimată la zeci de milioane de
dolari decât prin componenta sa creativ artistică. Hirst se exprimă polimorf, dar valoarea
conținutul spiritual al lucrărilor nu se reflectă neapărat în prețul de vânzare.
În această situație se află foarte multe din operele majore specifice perioadei

4
postmoderne, și tinde sa fie o marcă a acestui început de secol și de mileniu.
Damien Hirst este un sculptor angrenat în figurativ, dar problematicile sale conceptuale au
mai mult o conotație meditativ abstractă.

For the love of god – Craniu uman și diamante

For the love of god – Mixaj electronic cu portretul autorului

Damien Hirst este un sculptor angrenat în figurativ, dar problematicile sale conceptuale au
mai mult o conotație meditativ abstractă.