Principalele repere in activitatile de

predare-invatare-evaluare

Predarea: concept si stiluri de predare

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de “munca”.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune: prezentarea unui material
concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.; organizarea si
conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit; acordarea de sprijin
elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta; extragerea
esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente;
operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si
instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta.

Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare, ordonare
şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind
anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice.
În scoala contemporană, centrată pe elev, pentru a realiza un învăţământ formativ-educativ, predarea este
în strânsă interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul predării este obţinerea
de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin invăţare, rezultatele depinzând şi de
modul cum s-a desfăşurat evaluarea. Comunicarea didactică este baza pe care se desfăşoară procesul de
predare.

Prin comunicarea didactică se realizează interacţiunea profesor -elev, precum şi anumite tipuri de
relaţii care influenţează procesul de predare: relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de
cooperare, de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic. În acest caz, prin diferitele tipuri
de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea procesului de predare.

Predarea este o activitate de organizare şi conducere a situaţiilor de învăţare, realizându-se prin:

precizarea obiectivelor-cadru, a obiectivelor de referinţă, a conţinuturilor, a strategiilor şi a metodelor de
învăţare.

Modele ale predarii

Cunoscand diverse modele ale predarii educatorul poate utiliza numeroase posibilitati de
optimizare a predarii si invatarii.

I. Modelul comportamental al lui E. P. REESE

Prin structura lui functionala modelul cere: indicarea obiectivelor predarii cu precizarea performantelor, a
comportamentului final; precizarea nivelului operational al actiunilor, tinand seama de diferentele
individuale ale elevilor in cea ce priveste asimilarea nivelului dorit al abilitatii, capacitatii de insusit;
programarea pas cu pas a comportamentului dorit ca intariri succesive si contingente, reducerea treptata a
stimulilor de control, folosirea unor intariri intermitente, identificarea constienta a obiectivelor;

II. Modelul metodic al lui Th. F. Gilbert

– are elemente comune cu cel al lui Reese;
– se distinge prin analiza sistematica a deprinderilor cognitive sau motorii si prelucrarea lor pedagogica in
termeni de performanta;
– modelul consta in: analiza sarcinii; elaborarea prescriptiilor de invatare; elaborarea planului (profesorul
stabileste strategiile particulare in raport cu programa).
• modelul se aseamana cu acela al invatamantului programat;
– pune accentul pe realizarea integrala a unui continut de invatare apreciat ca valoare de insusi subiectul
invatarii; ofera o viziune integrala asupra cunoasterii, cuprinzand si unitatea dintre cunoastere si actiune.

III. Modelul operatiilor logice (de B: D. Smith)

– in cazul acestui model, predarea se reprezinta ca un sistem de sarcini si actiuni orientate diferentiat spre
elevi pentru a le favoriza invatarea;
– sistemul cuprinde:
• elemente de strategie didactica ce definesc conduita didactica generala a profesorului precum si modul
propriu in care acesta rezolva problemele predarii;.
• elemente de tactica didactica traduse prin comportamentele concrete, subordonate insa cuvintelor de
ordin strategic; se grupeaza in episoade, momente ale comunicarii pedagogice (ex. relatia intrebareraspuns)
si operatii logice (multe din actiunile profesorului: definire, clasificare, comparare, evaluare, explicare
etc.).
• predarea tine seama de trei categorii de variabile: independente: definesc comportamentul profesorului
indeosebi prin actele sale, prin operatiile logice. dependente: apartin personalitatii elevului si realizeaza
schema variatiilor independente. intermediare: imbina caracteristicile celorlalte doua categorii.

IV. Modelul cognitiv categorial

– modelul functioneaza prin operatiile gandirii, acestea fiind prezentate pe baza conceptiei lui Guilford:
proces cognitiv-memorie; gandirea convergenta; gandirea evaluativa (foloseste judecatile de valuare);
gandirea divergenta; rutina nu se leaga direct de procesele gandirii, ci mai degraba de conducerea si
atitudinea in clasa.

V. Modelul Taba
– porneste de la procesele logice implicate de activitatea elevilor si foloseste trei tipuri de sarcini cognitive
realizabile de catre elevi, adecvate obiectivelor predarii: formarea conceptelor, generalizarea si inferarea
prin interpretarea datelor, aplicarea principiilor si faptelor cunoscute pentru a explica si prezice noi
fenomene.

VI. Modelul Turner:

– se bazeaza pe elementele cognitive si operatiobnale definitorii pentrru competenta profesorului; – se
distinge prin anumite idei interesante:
• predarea este o forma de comportament „problem-solving“ (rezolvarea de probleme);
• insusirea capacitatilor de „problem-solving“ de catre profesor presupune instruirea, antrenamentul si
experienta;
• capacitatile respective se identifica ca performante ale profesorului si se convertesc in sarcini de invatare
pentru elevi;
• predarea implica performante si ale elevilor.
• se remarca in acest model importanta exercitiului si antrenamentul in procesul predarii.
Exista si modele:
– bazate pe programare si simulare;
– ale programarii liniare, ramificate si al programarii criteriale;
– bazate pe algoritmi;
– interactionale, centrate pe interactiunile dintre educator si elevi.
VII. Modelul lui Flanders: – definit prin influenta directa ori indirecta a profesorului asupra clasei.

VIII. Modelul interactional al lui A. Bellack si J. R. Davitz:

Este cunoscut pe sase categorii de semnificatii:
a. semnificatia pedagogica:• structurarea; • solicitarea; • raspunsul; • reactia.
b. semnificatia de continut
c. semnificatia de continut logic:- procesul analitic:
• definirea; • interpretarea. • procesul empiric: • enuntarea de fapt; • explicarea. • procesul evaluativ: •
exprimarea de opinii; • justificarea.
d. semnificatia instructionala:
• lectia;
– materialul; – persoana; – procedeul; – formularea; – procesul logic; – actiunea generala; – actiunea
vocala; – actiunea fizica; – actiunea cognitiva; – actiunea afectiva; – mecanismul limbii.
e. semnificatia instructiv-logica:
– procesul analitic: definirea; interpretarea.
• procesul empiric-enuntarea faptului, justificarea, aprecierea enunturilor de metacomunicare (hotarate,
ingaduitoare, repetata, de clasificare, neingaduitoare, negativa etc).
f. semnificatia afectiva:
valenta (placut-neplacut); forta (puternic-slab); activitatea (activ-pasiv).
Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea cunoştinţelor şi dacă metodele sunt
îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile primite prin feed-back

Prof. Streche Delia Ionela