Capitolul 1 – Prezentare generala

1.1 Compozitia aerului

Atmosfera este masa gazoasă care înconjoară planeta noastră și este împărţită în straturi cu
diferite densităţi ale gazelor. Stratul cu cea mai mică grosime și aflat cel mai jos (la nivelul
solului) este numit troposferă. Acesta este stratul în care trăiesc plantele și animalele și unde se
produc tiparele meteorologice pe care le cunoaștem. Altitudinea până la care ajunge acest strat
este de aproximativ 7 kilometri la poli și 17 kilometri la ecuator.

La fel ca restul atmosferei, troposfera este dinamică. În funcţie de altitudine, aerul are o
densitate diferită și o compoziţie chimică diferită. Aerul circulă în permanenţă în jurul globului,
traversând oceane și vaste zone de uscat. Vântul poate transporta organisme de dimensiuni
mici, inclusiv bacterii, virusuri, seminţe și specii invazive de la o zonă la alta.

Aerul atmosferic, alături de alte componente ale mediului ambiant, are o însemnătate vitală
foarte importantă pentru natură. Aerul este un amestec de azot şi oxigen necesar activităţii
vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec conţine şi o cantitate
neînsemnată de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen,
vapori de apă şi alte particule, care practic nu au nici o influenţă asupra organismelor vii. Dar
dezvoltarea societăţii umane, spre regret, duce la crearea unui impact antropic şi tehnogen
negativ asupra calităţii aerului.

Atmosfera constituie mediul de viaţă pe Terra, calitatea vieţii fiind direct dependentă de
calitatea aerului. În atmosferă aerul ocupă circa 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de
vaporii de apă. Aerul atmosferic, alături de alte componente ale mediului ambiant, are o
însemnătate vitală pentru natură.

Aerul este un amestec de azot (78%) şi oxigen (21%) necesar activităţii organismelor
aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec conţine şi o cantitate neînsemnată de alte gaze:
neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi alte
particule, care practic nu au nici o influenţă asupra organismelor vii.

Învelişului gazos alcătuit din aer, care înconjoară pământul, nu i se poate stabili o limită
superioară precisă, stratul de aer din jurul planetei noastre trecând treptat în spaţiul
interplanetar (extraatmosferic). Acționând ca o pătură protectoare (care ecranează razele
dăunătoare ale soarelui), atmosfera menține o temperatură propice vieții pe pământ. Totodată,
ea acționează ca un depozit pentru diverse gaze și particule care – localizându-se în diferitele ei
straturi – influențează clima (și regimul precipitațiilor).

1.2 Sursele de poluare a atmosferei

Poluarea aerului reprezintă marea provocare a ultimelor decenii, datorită pe de o parte

agresivităţii poluanţilor asupra sănătăţii umane, dar şi datorită impactului acestora asupra
tuturor componentelor de mediu: aer, apă, sol, vegetaţie.

Protecţia atmosferei este un domeniu de mare importanţă în asigurarea sănătăţii umane şi

a protecţiei mediului în spiritul conceptului de dezvoltare durabilă. Astfel, autorităţilor de mediu
internaţionale şi naţionale le revine sarcina dificilă de a genera cadrul legislativ necesar pentru
menţinerea calităţii aerului la un nivel satisfăcător care să nu aducă prejudicii sănătăţii umane
sau diferitelor componente de mediu.

Nu toate substanţele din aer sunt considerate a fi poluanţi. În general, poluarea aerului este
definită ca existenţa anumitor poluanţi în atmosferă, la niveluri care afectează în mod negativ
sănătatea umană, mediul și patrimoniul nostru cultural (clădiri, monumente și materiale). În
contextul legislaţiei, este luată în considerare doar poluarea din surse antropice, deși poluarea
poate fi definită în sens mai larg în alte contexte.

Nici toţi poluanţii atmosferici nu provin din surse antropice. Numeroase fenomene naturale,
inclusiv erupţiile vulcanice, incendiile forestiere și furtunile de nisip eliberează poluanţi în
atmosferă. Particulele de praf pot circula pe distanţe foarte mari, în funcţie de vânt și de nori.
Indiferent dacă provin din surse antropice sau naturale, odată ce aceste substanţe ajung în
atmosferă, ele pot fi implicate în reacţii chimice și pot contribui la poluarea aerului. Cerul senin
și vizibilitatea ridicată nu sunt neapărat semne ale unui aer curat.

În pofida îmbunătăţirilor semnificative din ultimele decenii, poluarea aerului în Europa

continuă să ne deterioreze sănătatea și mediul. În special, poluarea cu particule și poluarea cu
ozon determină riscuri grave pentru sănătatea cetăţenilor europeni, afectând calitatea vieţii și
reducând speranţa de viaţă. Totuși, diferiţii poluanţi au diferite surse și un impact diferit. Este
important să privim mai îndeaproape principalii poluanţi.

Se vorbeşte despre poluarea atmosferică atunci când “una sau mai multe substanţe sau
amestecuri de substanţe poluante sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioada care
pot fi periculoase pentru om, animale sau plante şi contribuie la punerea in pericol sau
vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor” (definiţie OMS / WHO).

La nivel european și internațional, poluarea atmosferică a devenit o preocupare permanentă

începând cu anii 1980. A căpătat consistență prin ratificarea Convenției din 1979 privind
poluarea atmosferică transfrontieră. O atenție sporită a fost acordată, într-o primă fază, limitării
emisiilor de oxizi ai sulfului, responsabili pentru ploile acide. Au urmat marile instalații de ardere
și, în ultimii ani, protecția stratului de ozon, restricțiile în emisiile de dioxid de carbon și limitarea
defrișărilor.

Sursele de proveniență a poluanților atmosferici sunt extrem de variate, existând de altfel

numeroase clasificări în acest sens, care țin cont în principal de rolul factorului antropic. Figura 1
face o sinteză a principalelor clasificări ale surselor de poluare a atmosferei

• naturale
După origine
• antropice
• punctuale
• liniare
După formă
• de suprafață
• volum
• fixe (staționare)
După mobilitate
• mobile
• la sol
• joase (h≤50m)
După înălțime
• medii(50m<h≤150m)
• înalte (h>150 m)

Fig. 1 Principalele clasificări ale surselor de poluare a atmosferei

1.3 Clasificarea surselor de poluare

Compoziţia atmosferei s-a schimbat ca urmare a activităţii omului, emisiile de noxe gazoase,
pulberi şi aerosoli conducand la grave probleme de mediu, ca: poluarea urbană, ploile acide,
modificarea climei.

Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea următoarelor aspecte: poluarea de

impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului atmosferic,
dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări ale schimbarilor climatice.

Sursele de poluare ale mediului ambiant se împart în două mari categorii:

- surse de impurificare cu particule solide;

- surse de impurificare cu gaze şi vapori.
Degradarea calitatii aerului poate fi rezultatul unui fenomen natural sau produs in urma
activitati umane .

o Surse naturale ale degradarii/poluarii calitatii aerului sunt:

- Vulcanii, care creeaza cenusa, ceata acida hidrogen sulfurat(H2S) si alte gaze
toxice;
- Incendiile din paduri, care creeaza un fum ce contine monoxid de carbon
(CO), particule (P), oxizi de sulf (SOx) care acopera continente intregi (ex.
incendiile din Mexic cu impact negativ au fost resimtite si in Canada si
Alaska);
- Stropii de apa din mare si vegetatia degradata sunt principalele surse ale
compusilor de sulf reactivi din aer;
- Prin respiratie, copacii si plantele(foioasele si coniferele) emit milioane de
tone de compusi organici volatili(terpene), creand un efect de ceata albastra
sau negura asupra zonelor muntoase(ex. Blue Ridge sau Smokey Mountains
din Statele Unite ale Americii).
- Polenul, sporii, virusii si bacteriile, etc. provoaca iritati si dereglari care iau
forma alergiilor si bolilor infectioase prin virusi transmisi prin aer.

De obicei, materialele din atmosfera care au surse naturalede producere nu sunt daunatoare
pentru oameni, dar devin daunatoare cand sunt datorate activitatilor umane(antropice).

o Surse umane (antropogenice) ale poluarii aerului sunt :

- Surse stationare :
 Industriile bazate pe procesele de tip combustie,
 Punctele de depozitare a deseurilor solide,
 Constructiile sau demolarile .
- Surse mobile:
 Masini, camioane, utilaje grele, masini de tuns iarba,
 Trenuri,avioane, nave.

Poluantii umani sunt grupati in trei categorii diferite:

 Poluanti primari- sunt emisi intr-o stare sau forma daunatoare9 de ex. plumb din
industria manufacturiera);
 Poluanti secundari- devin periculosi dupa ce intra in aer si se amesteca cu alti atomi sau
compusi, reactionand intr-o forma mai grava (de ex. gaze de sera).
 Emisiile accidentale – poluantii care „scapa” intr-un anumit proces (de ex. tevi de gaz,
constructii si demolari de constructii, degradarea naturala a cladirilor, eroziunea solului).

Emisiile poluante se clasifică după mai multe criterii, astfel:

o după periodicitate:
- emisii regulate;
- emisii periodice;
- emisii accidentale;
o după starea de agregare:
 - particule materiale: solide şi lichide;
- gazoase.

Emisiile gazoase sunt de natură:

- organică
- anorganică

Inventarierea emisiilor sa facut in conformitate cu metodologia EMEP/EEA air pollutant

emission inventory guidebook 2009 (CORINAIR). Aceasta furnizeaza informatii privind categoriile
de surse de emisii in atmosfera precum si procesele care le genereaza.

Au fost inventariate următoarele emisii:

- acidifianţi (NH3, NOx, SOx);

- precursori ai ozonului ;
- metale grele ( As, Cd, Cr, Cu, Hg, Ni, Pb, Se, Zn );
- poluanţi organici persistenţi (Pesticide , HCB, PCB, Dioxină, Furani, etc ).

Oxizi de carbon Monoxid de carbon (CO), dioxid de carbon (CO2)

Oxizi de sulf Dioxid de sulf (SO2) si trioxid de sulf( SO3)
Oxizi de azot Monoxid de azot (NO), dioxid de azot (NO2), oxid azotos(N2O) (obs. NO si
No2 sunt de obicei grupate si notate cu NOx)
Compusi organici Metan ( CH4), propan( C3H8), benzen (C6H6), hidrocarburi clorurate
volatili(COV) fluorurate(CFC)
Particule in suspensie Particule solide( praf, funingine, azbest, plumb, saruri de azot si sulfat),
picaturi lichide( acid sulfuric,PCB,dioxizi,pesticide)
Oxidanti fotochimici Ozon (O3), azotat peoxi-acil (PAN), apa oxigenata (H2O2),aldehide
Substante radioactive Radon-222,iod-131,strontium-90, plutoniu-239
Compusi toxici Cantitati infime din cel putin 600 de substante toxice (majoritatea compusi
organici volatili0, din care 60 sunt cancerigene
Tabelul 1 Categorii principale de poluanti ai aerului

Din multitudinea posibililor poluanți ai aerului o deosebită atenție se acordă așa numiților
“six criteria pollutants” cum au fost denumiți de United States Environmental Protection Agency
(EPA): ozon (O3), pulberile în suspensie (PM10 și PM2,5), monoxidul de carbon (CO), oxizi de
azot NOx (NO / NO2), dioxidul de sulf (SO2) și plumb (Pb) datorită riscului pe care îl pot
reprezenta pentru sănătatea omului și influenței asupra mediului ambiant.

În România, în conformitate cu Legea 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător

(MO 452/28.06.2011), poluanţii pentru care se realizează evaluarea calităţii aerului înconjurător
sunt prevăzuţi în anexa nr. 1.(3): 1. Dioxid de sulf (SO2); 2. Dioxid de azot (NO2); 3. Oxizi de azot
(NOx); 4. Particule în suspensie (PM10 şi PM2,5); 5. Plumb (Pb); 6. Benzen (C6H6); 7. Monoxid
de carbon (CO); 8. Ozon (O3); 9. Arsen (As); 10. Cadmiu (Cd); 11. Nichel (Ni); 12. Hidrocarburi
aromatice policiclice/Benzo(a)piren (BaP); 13. Mercur (Hg).
 Fig. 2 Ilustrarea surselor şi a tipurilor de poluanţi atmosferici

1.4. Particulele in suspensie

Particulele in suspensie sunt particule de materie si particule de materie fina(TSP, PM,

PM2.5), solide sau lichide, suspendate in mediul gazos:praf, cenusa, funingine, fibre, fum, polen,
spori, praf adus de vant si cenusa vulcanica. Particulele sunt de obicei cele mai evidente forme
de poluare a aerului deoarece reduc vizibilitatea si formeaza depuneri pe diverse suprafete.
Particulele inspirate(PM2,5) au diametre mai mici decat 2,5 si sunt cele mai periculoase din acest
gru pentru sanatatea oamenilor. Organizatia Mondiala a Sanatatii-OMS(WHO) estimeaa ca 70%
din populatia urbana globala, in special in tarile dezvoltate, espira aer care contine concentratii
de partcule daunatoare sanatatii.

Efecte asupra fiinţelor umane

În mediul industrial, unde se găsesc concentraţii relativ ridicate de particule de natură

bine definită, efectele patologice sunt cunoscute. De exemplu, două maladii sunt recunoscute ca
profesionale si indemnizabile: boala datorată prafului de azbest şi silicoza, provenind de la
inhalaţia de particule de sliciu cristalizat.

În atmosfera urbană aceste pulberi se găsesc la concentraţii inferioare celor din mediile
industriale, prin urmare nu se observă efectele specifice. Totodată, un efect propriu al zonelor
prafuite este iritaţia căilor respiratorii; efectele specifice sunt în principal datorate substanţelor
adsorbite pe pulberi, de exemplu, efectul cancerigen al benzopirenului adsorbit pe cenuşile
negre.

Efecte asupra vegetaţiei

Depozitele de praf pe frunze formează un ecran intre frunza propriu-zisă şi razele

soarelui; şi modifică asimilaţia clorofiliană. Pulberile acide produc, la punctul de contact cu
celulele florilor şi frunzelor, necroze locale.

1.5.Proprietăţi specifice
 Una dintre proprietăţile particulelor este sedimentabilitatea, care caracterizează
recăderea pulberilor pe sol. Factorii care guvernează sedimentabilitatea sunt:

 starea de turbulenţă a atmosferei

 viteza vantului
 altitudinea emisiei
 viteza ascensionala verticală a emisiilor
 masa şi dimensiunile particulelor

Traiectoria unei particule, intr-un curent gazos este rezultanta tuturor forţelor care se
exercita asupra ei: gravitaţia, efectele electrostatice datorate prezenţei sarcinilor electrice de pe
suprafaţa sa, direcţia curenţilor de aer, gradientul termic, mişcarea browniana prin impact cu
alte particule etc.

Particulele pot fi "precipitate" pe o suprafaţă rece în

urma efecului de gradient termic şi a marii tensiuni superficiale.
Pe suprafata particulelor inerte pot fi adsorbite substanţe toxice
şi germeni vii prezenţi în aer.

Atunci când particulele sunt inhalate, ele sunt filtrate

selectiv prin sistemul respirator prin următoarea modaliate:

 la nivelul foselor nazale sunt reţinute particulele

superioare la 7µm;
 de-a lungul traheo-bronşic, cilii reţin particulele
de mărime cuprinsă între 7 şi 3µm;
 la nivelul plămânului ajung particule mai mici de
3µm, iar numai cele inferioare la 2µm ajung în spaţiile
respiratorii;
 în alveole sunt reţinute cele mai mici de 1µm.
Fig.3 Zonele de retinere a particulelor
 Capitolul 3 Legislatia in domeniul calitatii aerului

3.1. Directive ale Uniunii Europene in domeniul calitatii aerului

Legislatia europeana privind calitatea aerului este constitita din principii clare. Unul
dintre principii este ca Statele Membre sa-si imparta teritoriul in baza unui numar de zone si
aglomerari, astfel acestea trebuie sa adopte metode de masura a nivelului de poluare a aerului
folosind metode de modelare si masura , da si alte tehnici emirice. Unele nivele sunt ridicate,
astfel Statele Membre trebuie sa pregateasca un plan sau program de calitate a aerului pentru a
asigura conformitatea cu valorile limita specifice pentru fiecare poluant .Informatiile referitoare
la calitatea aerului sunt prezentate publicului.

Directiva Cadru privind Calitatea Aerului

In anul 1996, Consiliul de Mediu adopta Directiva Cadru 96/62/EC privind Managementul şi
Estimarea Calităţii Aerului. Directiva modifica legislaţia existentă anterior şi introduce noi
standarde de calitate a aerului pentru poluanţii aerului nereglementaţi anterior, stabilind astfel
programul de dezvoltare a directivelor privind o gamă largă de poluanţi ai aerului. Lista
poluanţilor atmosferici de luat în considerare include dioxidul de sulf, dioxidul de azot,
particulele, plumbul şi ozonul - poluanţi controlaţi de obiectivele deja existente privind calitatea
aerului - şi benzen, monoxid de carbon, hidiocarburi poliaromatice, cadmiu, arsen, nichel şi
mercur.

Scopul general al Directivei Cadru privind Calitatea Aerului este de a defini principiile de
baza ale unei strategii comune pentru:

 Definirea si stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectate pentru a

evita, preveni sau reduce efectele daunatoare asupra sanatatii umane si asupra
mediului ca întreg;
 Estimarea calitatii aerului în statele membre pe baza de metode si criterii comune;
  Obtinerea informatiilor adecvate privind calitatea aerului si asigurarea ca aceste
informatii vor fi disponibile publicului, printre altele folosind pragurile de alerta;
 Mentinerea calitatii aerului acolo unde acesta este bun si îmbunatatirea acestuia în
alte cazuri.

In acest scop statele membre vor desemna la nivele corespunzătoare autoritatea

competentă şi organismele responsabile pentru:

 implementarea acestor directive;

 estimarea calităţii aerului;
 aprobarea procedeelor de măsurare (metode, echipament, reţele, laboratoare);
 asigurarea acurateţii măsurării prin procedee de măsurare şi verificarea menţinerii
unei astfel de acurateţe prin aceste procedee, în particular prin controale interne
de calitate, desfăşurate, printre altele, în acord cu cerinţele standardelor europene
de calitate;
 analiza metodelor de estimare;
 coordonare pe teritoriul lor a programelor comunitare de asigurare a calităţii,
organizate de Comisie.

Directiva Cadru privind Calitatea Aerului a fost urmata de asa numitele ‘directive fiica’,
care stabilesc valorile limita numerice si valorile tinta pentru fiecare din poluantii identificati. În
ciuda stabilirii limitelor de calitate a aerului si a pragurilor de alerta, obiectivele directivelor fiica
sunt de a armoniza strategiile de monitorizare, metodele de masurare, calibrare si metodele de
estimare a calitatii aerului pentru a ajunge la masuri comparabile cu cele din UE si sa asigure
informarea definitiva a publicului. Dezvoltarea legislatiei fiica este sustinuta de grupuri de lucru
formate din experti prin pregatirea documentului lor de pozitie pe care Comisia îl utilizeaza ca
baza pentru proiectarea legislatiei.

Directiva Cadru, ca si Directivele Fiica, necesita estimarea calitatii aerului din statele
membre pe baza de metode si criterii comune.

Directivele Uniunii Europene privind calitatea aerului au un caracter complex datorita

diversitatii surselor care contribuie la degradarea/poluarea aerului si, pe cale de consecinta, a
inter-relationarii legislatiei specifice acestor surse.

 Directiva Consiliului Nr. 96/62/EEC privind evaluarea si managementul calitatii aerului;

 Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compusi organici volatili( COV) rezultati
din depozitarea benzinei si distributia sa de la terminale la statiile service
 Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de COV datorate utilizarii solventilor
organici in anumite activitati si instalatii
 Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind
arsenicul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător;
 Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea
aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa;
 Decizia 2011/850/CE de stabilire a normelor pentru Directivele 2004/107/CE şi 2008/50/CE ale
Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte schimbul reciproc de informaţii şi
raportarea privind calitatea aerului înconjurător;
 Directiva (UE) 2015/1480 a Comisiei din 28 august 2015 de modificare a mai multor anexe la
Directivele 2004/107/CE și 2008/50/CE ale Parlamentului European și ale Comisiei prin care se
stabilesc normele privind metodele de referință, validarea datelor și amplasarea punctelor de
prelevare pentru evaluarea calității aerului înconjurător

3.2.Legislatia transpusa in domeniul calitatii aerului

 Hotararea Guvernului nr.568/2001 privind stabilirea cerintelor tehnice pentru

limitarea emisiilor de compusi organici volatili rezultati din depozitarea, incarcarea,
descarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de benzina.
 Ordinul minis
 Capitolul 2 Sistemul de monitorizare a calitatii aerului in Romania

Calitatea atmosferei este considerata activitatea cea mai importanta in cadrul retelei de
monitorizare a factorilor de mediu, atmosfera fiind cel mai imprevizibil vector de propagare a
poluantilor, efectele facandu-se resimtite atat de catre om cat si de catre celelalte componente
ale mediului.