SISTEMUL OSTEO – ARTICULAR

Osul reprezintă elementul de bază al scheletului, caracterizat prin structura lui dur ă, solid ă
și rezistentă. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic
este „scărița” din ureche. Numărul total al oaselor care alc ătuiesc scheletul omului este de
223, din care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi. Scheletul unui nou-nascut are
mult mai multe oase decat corpul unui adult, aproximativ 350. Crescand, oasele fuzioneaza
intre ele, numarul lor miscorandu-se la 206, o data ce procesul de crestere s-a incheiat.
Depinde de la individ la individ modul in care s-au sudat oasele determinand in final si
numarul acestora.

Functiile tesutului osos

– functia de suport – scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui cat si ofera
puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor. Confera pozitia bipeda (in doua picioare)
a omului.
- functia de protectie – scheletul ofera protectie mecanica pentru multe dintre organele
interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene protejeaza creierul, vertebrele
protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza inima si plamanii).
- functia de asistenta in miscare – muschii care sunt atasati oaselor in momentul in care se
contracta determina miscarea oaselor.
- functia de depozit de minerale – tesutul osos este o rezerva naturala de minerale cum ar fi
calciul si fosforul. Cand este necesar oasele elimina in sange mineralele, in acest fel
echilibrand nivelul acestora in corp.
- functia de producere a celulelor albe – acest proces are loc in maduva osoasa rosie, in
interiorul oaselor mari.
- functia de inmagazinare a energiei – odata cu trecerea timpului in interiorul anumitor oase
maduva osoasa rosie se transforma in maduva osoasa galbena. Maduva osoasa galbena consta
in mare parte din celule adipoase si doar cateva celule sanguine si reprezinta o importanta
resursa de energie chimica.
Oasele scheletului sunt împărțite în patru grupe:

- oasele lungi , care sunt alungite, cu rolul de a amortiza socurile. Acestea au o parte
interioara, numită diafiza si două capete numite epifiza. Regiunile intre diafize si epifize se
numesc metafiza. Oasele lungi sunt mai compacte decât celelalte oase. Din aceast ă categorie
fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
- oasele scurte , care sunt mai putin compacte, destul de subtiri, mici. In structura oaselor
scurte intra periostul si masa osoasa, formata indeosebi din tesut osos spongios asezat in
partea interna si dintr-un strat subtire de tesut osos compact asezat la periferie. Exemple de
asa oase sunt: oasele carpiene si metacarpiene.
- oasele neregulate , care au forme si dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
- oasele late, oase subtiri, curbate, de dimensiuni mici , exemple sunt: oasele pieptului,
oasele craniului. Oasele la care lungimea si latimea sunt aproimativ egale si mereu mai mari
decat grosimea. Exemple: omoplatul, oasele craniului, coxalul, etc.

Pe langa acestea mai avem si alte tipuri de oase: oasele pneumatice , in jurul foselor nazale,
frontal, maxilar si oasele sesamoide , care se dezvoltă în tendoane (rotula), sunt un tip
special de oase scurte.
Procesul de formare a osului se numeste osteogeneza. Invers, procesul de resorbtie minerala si
organica a osului, care se produce prin actiunea invadanta a tesutului de granulatie bogat
vascularizat, se numeste osteoliza.

Osteogeneza se realizeaza in doua etape:

1. Etapa de osificare primara, in care predomina procesele constructive si care se finalizeaza
cu formarea osului primar, brut nefunctional.
2. Etapa de osificare secundara in care procesele constructive se desfasoara concomitent cu
cele de distrugere si care se finalizeaza cu formarea osului secundar functional.

Din punct de vedere al originii, exista doua categorii de oase:

– de membrana , dezvoltate prin osificare de membrana. Prin osificare se formeaza oasele

cutiei craniene, clavicule (partial) si mandibula. Acest proces se desfasoara in trei etape:
a. etapa proteica → consta in multiplicarea celulelor conjunctive in jurul unor centre de
osificare din membrana conjunctiva ;
b. etapa minerala → consta in impregnarea oseinei cu saruri de calciu si formarea substantei
osoase.
c. etapa de remaniere, schimbare →consta în modelarea structurii osului primar (adaptata
functiilor sale) de catre osteoclaste-celula din sange.

- de cartilaj , dezvoltate prin osificare de cartilaj. Prin osificare se formeaza oasele bazei
craniului, oasele membranelor si vertebrele. Tot prin acest tip de osificare se realizeaza si
cresterea in lungime a osului. Se desfasoara tot in 3 etape :

a. etapa de distrugere a cartilajului → celulele cartilaginoase se multiplica, se hipertrofizeaza

si apoi degenereaza, lasand in locul lor niste cavitati in care vor patrunde muguri de tesut
conjunctivo-vascular din pericondru si vor transforma cavitatile in canale;
b. etapa de osificare → se desfasoara la nivelul tesutului conjunctiv de canale, unde apar
osteoblaste ce secreta oseina, care se va impregna cu saruri de calciu si va forma substanta
osoasa;
c. etapa de remaniere → se realizeaza prin procese de osteoliza (eliberarea si mobilizarea
calciului din oseina) si osteoclazie (distrugerea substantei osoase de catre osteoclaste).
Se finalizeaza cu formarea osului secundar. Odata formate, oasele cresc atât in lungime cât si
in grosime.

Compozi ţia oaselor

Celulele vii sunt înglobate într-o matrice bogata vascularizata. Din greutatea osului 92% este
substanţa solidă ( uscată ) iar 8% este apa.
Din greutatea uscată, 60 – 70 % este substan ţa mineral ă ( anorganica ) formata din fosfat de
calciu, magneziu, iar 30 – 40 % este substan ţa organic ă ( oseina si colagen ), care reprezint ă
însă 95% din volum. Celulele reprezintă 3% din volum.
Aceste procente difera de la individ la individ.