Sunteți pe pagina 1din 1

Muzica simfonică este muzica instrumentală compusă pentru ansambluri mari (orchestre).

Denumirea pleacă de la orchestra simfonică, alcătuită din instrumentele muzicale desemnate de-a lungul
secolelor XVIII–XIX și dozate în anumite rapoarte numerice care corespunde unui echilibru dinamic
(niciun instrument nu se aude exagerat de tare sau de încet). Totuși, muzica simfonică se poate defini și în
contrast cu muzica de cameră instrumentală, adică muzica produsă de orchestre în general, fie și mai mici
decât orchestra simfonică.

Muzica obținută prin îmbogățirea sonorității orchestrei cu voci umane (soliști sau coruri) poartă
denumirea de muzică vocal-simfonică.

Muzica simfonică este utilizată de mai multe genuri muzicale, aparținând atât muzicii culte, cât și celei de
consum. Din prima categorie, se cuvin amintite: simfonia (o sonată scrisă pentru orchestră), concertul,
suita și uvertura orchestrală, baletul (în combinație cu dansul) ș.a. Muzicile simfonice din ramura de
consum se pot întâlni în aproape orice gen, de multe ori în combinație cu vocea: muzică ușoară, muzică
pop, jazz, rock, metal (există chiar subgenul metal simfonic) ș.a. În cazul muzicii de consum (dar uneori
și pentru muzica cultă), se poate apela la un echivalent electronic al orchestrei (prin sinteză de sunet sau
eșantionare).