De ce ţi-e silă de propria salivă

Îţi propun un experiment. Aşează în faţa ta un pahar. În timp ce priveşti paharul, simţi cum limba
alunecă uşor pe la gingii şi dinţi şi pe interiorul obrajilor şi cum întreaga mucoasă bucală e bine umezită
cu salivă. Ai devenit conştientă de saliva din gură? Dacă da, vei colecta saliva din gură şi o vei scuipa în
pahar. Are saliva un rol benefic? Sigur, după cum poate ai experimentat, cu gura uscată abia mai poţi
înghiţi şi abia vei mai mişca limba. Saliva e compusă din apă şi din 0,5 % enzime, mucus şi substanţe
antibacteriene. Ajută la dezinfectare.

De aceea, animalele îşi ling rănile. Noi, oamenii, mai puţin, preferând să folosim substanţe
antibacteriene de la farmacie. Alături de funcţia ei terapeutică, are şi una simbolică, aceea prin care îţi
exprimi dispreţul, scuipând fără a emite neapărat fluide.

Simţi, cumva, dezgust? Ah, abia acum urmează partea dificilă. Să bei saliva din pahar. Ştiu, nici
măcar nu ai scuipat salivă în paharul din faţa ta. Dar, să zicem, că ai realizat această acţiune abominabilă.
Ce te împiedică să bei saliva? 99,5 % din ea este apă, iar în rest conţine substanţe inofensive pentru tine,
dar dăunătoare pentru microbi. Totuşi n-o bei. Dar nu e saliva ta? Ba da, îţi aparţine, dar nu contează.
Simţi silă sau dezgust numai la ideea de a consuma chiar propria salivă inofensivă. Mai înţelegeam dacă
era saliva altcuiva, deşi dacă mă gândesc la schimbul de fluide din timpul unui sărut…

Sila e trăirea afectivă. E ceea ce simţi conştient. Dar cum de ai ajuns la această trăire? Saliva e o
substanţă inofensivă, un dezinfectant natural, produs în propria mucoasă bucală. Nici măcar nu e alterată.
E proaspătă. Cu toate astea, nu vei bea din paharul cu salivă. Tu nu-ţi vei bea saliva, pentru că ai învăţat
cu mulţi ani în urmă că scuipatul e scârbos! Dacă ai fi învăţat că scuipatul e bun, adică o apă cu proprietăţi
vindecătoare (apă vie), nu mai simţeai dezgust, ci satisfacţie. (poate chiar veneraţie faţă de acela care-ţi
oferea un scuipat tămăduitor).

Dar tu ai asociat scuipatul cu dezgustul, iar mintea ta îţi livrează automat dezgustul la vederea
salivei, iar dezgustul trăit conştient te face să eviţi acţiunea; saliva e câh, aşa că trebuie evitată! Cât de
iraţional(ă) poţi fi? În pahar ai nişte salivă inofensivă şi emisă proaspăt de propria mucoasă bucală şi tu
refuzi experienţa consumului ei?!

Ellen Jane Langer, o profesoară celebră la Harvard şi nu doar, a numit acest tip de evitare
angajament cognitiv prematur. Când eşti mindless angajată în utilizarea predeterminată a informaţiei, nu
mai explorezi alte moduri în care poţi folosi acea informaţie şi te manifeşti rigid. Se mai cheamă rigiditate
versus flexibilitate cognitivă. Mai simplu, eşti programată cu un model mental sau, în alte cuvinte, eşti
fixată într-o idee (sau mai multe) şi, prin urmare, manifeşti o aceiaşi rutină. Această fixaţie cognitivă te
face să eviţi alte scripturi (scenarii), adică îţi limitează aprioric posibilităţile de acţiune. Iar tu nici măcar
nu ştii… Te poţi întreba: în câte alte feluri ceea ce ai învăţat îţi limitează (împiedică) posibilităţile de
acţiune.