2.

ACŢIUNI
EFECTELE ACŢIUNILOR
PE STRUCTURĂ
2.1. MODELAREA STATICĂ A STRUCTURII

La o structură de tipul cadrelor monolite din beton armat, încărcările

verticale şi orizontale sunt preluate în proporţie de peste 70% printr-un sistem
spaţial de bare, rigle orizontale şi stâlpi verticali, legate rigid în noduri.
Planşeele, având alcătuirea conform capitolului 1, preiau o mare parte
din încărcările verticale şi le transmit cadrelor. De asemenea, datorită rigidităţii
şi rezistenţei în planul lor, planşeele transmit efectele acţiunii seismice sau a
altor acţiuni laterale la elementele verticale ale structurii.
Schema statică de calcul a cadrului se obţine înlocuind structura reală
cu axele barelor, nodurile fiind considerate punctuale; riglele au deschiderea
egală cu distanţa dintre axele stâlpilor, iar stâlpii au înălţimea măsurată între
axele riglelor a două niveluri consecutive (fig. 2.1).

Li+1
H i+1

rigla
marginal

central
stilp

stilp

Hi

Li

rigla
H i-1
L

Fig. 2.1. Dimensiuni de calcul.

15
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

La primul nivel, înălţimea se consideră începând de la nivelul de

încastrare al stâlpului, până la axul elementului de rezistenţă principal al
planşeului peste acest nivel (fig. 2.2a). Pentru determinarea acestor
dimensiuni, se ţine seama de deschiderile şi înălţimile libere necesare din
punct de vedere funcţional, de forma şi dimensiunile elementelor structurale şi
nestructurale.

nivel de incastrare

y
x
grinda inc. x, y

a) y b) SUBSOL
stilp

stilp

x
inc. x, y
nivel de incastrare pereti structurali b.a.
y

grinda
y
c.
in

c)
perete b.a.

y
stilp

x x
inc. x inc. x, y

Fig. 2.2. Nivelul de încastrare al stâlpilor.

Secţiunile de încastrare ale stâlpilor la nivelul infrastructurii vor fi:

- la faţa superioară a fundaţiilor, dacă stâlpii reazemă pe fundaţii izolate
(fig. 2.2.a);
- la nivelul cotei superioare a pereţilor structurali din beton armat,
formând o cutie rigidă la subsol; în acest caz, fiecare stâlp se află la
intersecţia a doi pereţi (fig. 2.2b);
- dacă subsolul are pereţi din beton armat numai pe contur,
perpendicular pe planul peretelui se consideră nivelul superior al
fundaţiei, iar în planul peretelui - nivelul superior al peretelui (fig. 2.2c).
Se recomandă ca analiza structurii să fie efectuată pe un model
spaţial. Când sunt îndeplinite anumite condiţii, în special privind regularitatea
structurii, se poate opta pentru calculul separat al cadrelor ortogonale
componente plane.

16
 Modelarea statică a structurii

STRUCTURA ÎN CADRE – EXEMPLU

În figura 2.3 este prezentată alcătuirea schematică a unui cadru

monolit din beton armat. cu cinci niveluri (P+4E). Structura are două
deschideri inegale, L1 şi L 2 , pe direcţia transversală şi cinci deschideri
(travei) B, pe direcţia longitudinală.

Fig. 2.3. Alcătuirea cadrului exemplificativ.

Planşeul este monolit şi are aceeaşi alcătuire la toate nivelurile clădirii;

placa are raportul laturilor L 1,2 / B  2 . Toate riglele au aceeaşi secţiune
transversală, de asemenea, stâlpii pot avea aceeaşi secţiune pe toată
înălţimea lor, sau se pot alege secţiuni cu dimensiuni mai mari la nivelurile
inferioare.
Dispunerea pereţilor de închidere şi compartimentare este aceeaşi
pentru toate nivelurile, pereţii fiind plasaţi în dreptul riglelor transversale şi
longitudinale.

17
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

2.2. TIPURI DE ACŢIUNI

În tabelul 2.1 este prezentată clasificarea acţiunilor în conformitate cu

„Codul de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii”, indicativ
CR02005.
Tabelul 2.1
Clasificarea acţiunilor
Denumire Caracter Simbol Tipul acţiunii
- greutatea proprie a construcţiei
(elemente de rezistenţă structurale şi
Variaţia în elemente nestructurale: elemente de
Acţiuni timp este completare şi finisare legate de
G
permanente neglijabilă structură, echipamente sau utilaje
sau nulă fixate permanent)
- contracţia betonului, tasări inegale,
precomprimarea.
- încărcări utile sau tehnologice de
exploatare, în funcţie de destinaţia
clădirii, inclusiv încărcări din arhive,
Variaţia în
depozite de materiale, biblioteci,
timp este
încărcări din utilajele specifice clădirii,
Acţiuni semnificativă
Q greutatea pereţilor despărţitori a căror
variabile ca durată
poziţie se poate modifica în timp
sau
intensitate -zăpadă
- vânt
- împingerea pământului
Intensitate
Acţiuni semnificativă - cutremure
A
accidentale pe o durată - explozii
scurtă

O acţiune oarecare F (G, Q sau A) este reprezentată de valoarea ei

caracteristică Fk (Gk, Qk sau Ak) determinată probabilistic pe baza repartiţiei
statistice a acţiunii, sau determinist, ca valoare nominală (fixată prin norme
sau dată de beneficiar).
În ceea ce priveşte valoarea caracteristică a unei proprietăţi
geometrice, aceasta corespunde de regulă cu dimensiunile specificate în
proiect.

18
 Tipuri de acţiuni

Modul de evaluare ale valorilor diferitelor acţiuni este specificat în

următoarele standarde:
- EUROCODE 1: Acţiuni asupra structurilor.
- Partea 1-1: Acţiuni generale - Greutăţi specifice, greutăţi proprii,
încărcări utile pentru clădiri
- Partea 1-2: Acţiuni generale - Acţiuni asupra structurilor expuse la
foc
- Partea 1-5: Acţiuni generale – Acţiuni termice
- Cod de proiectare. Acţiunea vântului, Indicativ NP-082-04
- Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor,
indicativ CR 1-1-3-2005
- P100-1/2006. Cod de proiectare seismică Partea I - Prevederi de
proiectare pentru clădiri.

2.3. GRUPĂRI ŞI COEFICIENŢI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ

AI EFECTELOR ACŢIUNILOR PE STRUCTURĂ

Proiectarea elementelor de rezistenţă prin metoda coeficienţilor parţiali

de siguranţă, asociată stărilor limită (SLU şi SLS) utilizează valorile de calcul
ale efectelor acţiunilor asupra structurii – Ed.
Pentru fiecare tip de acţiune, ce poate interveni în perioada de
exploatare a clădirii, se alcătuiesc ipoteze de încărcare. În aceste ipoteze,
acţiunile intervin cu valoarea lor caracteristică.
Solicitările şi deformaţiile cele mai defavorabile pe structură se obţin
printr-o analiză statică, în care se fac combinaţii – notate cu C – cu efectele
acestor ipoteze de încărcare (vezi tab. 2.5). Programele de calcul includ
aceste combinaţii într-un tabel de combinaţii. Modul de stabilire a acestor
combinaţii este indicat de codul CR 0-2005.
Rezultatele finale (eforturi secţionale, eforturi unitare, deplasări, etc.)
sunt date pe fiecare ipoteză în parte şi pentru fiecare combinaţie inclusă în
tabelul de combinaţii.
În combinaţiile C, încărcările permanente (G), variabile (Q) şi
accidentale (A) se consideră cu valorile lor de calcul. Valorile de calcul se
obţin prin înmulţirea valorilor caracteristice cu unul sau mai mulţi coeficienţi
parţiali de siguranţă. În expresiile combinaţiilor, coeficienţi parţiali de siguranţă
sunt daţi explicit ori notaţi cu  sau .

19
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

2.3.1. Combinaţii pentru verificările în SLU

Pentru verificările la SLU se fac combinaţii conform relaţiei (2.1), luând în

considerare efectele pe structură a încărcărilor permanente şi combinaţii
conform relaţiei (2.2) , luând în considerare şi efectul pe structură a acţiunii
seismice (sau a unei alte acţiuni accidentale). Fiecare combinaţie conţine, în
mod obligatoriu, toate efectele încărcărilor permanente.

Situaţii persistente de proiectare (combinaţii fundamentale)

n m

j1
 G Gk,j   Q,1Q k,1  
i 2
Q,iψ0,i Qk,i

având forma explicită:

n m
1,35 G
j1
k, j  1,5 Q k,1  1,5 ψi 2
0,i Qk,i (2.1)

în care:
Gk, j este efectul pe structură al acţiunii permanente j, luat cu valoarea
caracteristică;
Qk,i  efectul pe structură al acţiunii variabile i, luat cu valoarea
caracteristică;
Q k,1  efectul pe structură al acţiunii variabile cu pondere
predominantă, luat cu valoarea caracteristică;
 0,i - factor de simultaneitate al efectelor pe structură ale acţiunilor
variabile i, cu valoarea indicată în tabelul 2.2.
În relaţia (2.1) simbolul „+” înseamnă „în combinaţie cu”.

Situaţii de proiectare cu acţiuni accidentale

n m

G k, j   1,1 sau  2,1 Q k,1  ψ 0,i Qk,i  Ad

j1 i 2

în care A d este o acţiune accidentală (nu seism).

Situaţii de proiectare seismice

n m

j1
Gk, j  ψ
i1
2,i Qk,i  1 AE,k (2.2)

unde:

20
 Grupări şi coeficienţi parţiali de siguranţă ai efectelor acţiunilor pe structură

A Ek este valoarea caracteristică a acţiunii seismice (pentru IMR =

100 ani), conform punctului 2.4.5.
 I  coeficientul de importanţă, funcţie de clasa de importanţă a
construcţiei, tabelul 2.3;
 2,i  coeficientul parţial de siguranţă (tabelul 2.2) pentru
determinarea valorii cvasipermanente a acţiunilor variabile
gravitaţionale Qk,i care pot acţiona simultan cu seismul.
Dacă acţiunile permanente au un efect favorabil asupra siguranţei
structurii, coeficientul parţial de siguranţă aplicat acţiunilor permanente din
relaţiile (2.1) şi (2.2) este 0,9.

Tabelul 2.2
Coeficienţi parţiali de siguranţă la verificările în SLU
 0,i (factor de simultaneitate Q,i)
1 toate încărcările cu excepţia celor de la punctul 2 0,7
încărcări în depozite, împingerea pământului, a
2 1,0
materialelor pulverulente şi a fluidelor (inclusiv apa)
 2,i ( valori cvasipermanente Qk,i gravitaţionale)
3 acţiuni din vânt şi variaţii de temperatură 0
4 acţiuni din zăpadă şi datorate exploatării 0,4
5 încărcări în depozite 0,8

21
 Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Tabelul 2.3

Clase de importanţă şi de expunere la cutremur pentru clădiri

şi factorul de importanţă  I

Clasa de
Tipuri de clădiri I
importanţă

Clădiri cu funcţiuni esenţiale, a căror integritate pe durata

cutremurelor este vitală pentru protecţia civilă: staţiile de
pompieri, sediile poliţiei, spitale, construcţii pt. servicii
sanitare dotate cu secţii de chirurgie şi de urgenţă,
clădirile instituţiilor cu responsabilitate în gestionarea
I 1,4
situaţiilor de urgenţă în apărarea şi securitatea naţională,
staţiile de producere şi distribuţie a energiei; garajele de
vehicule ale serviciilor de urgenţă, rezervoare de apă şi
staţii de pompare esenţiale în situaţii de urgenţă, clădiri
care conţin gaze toxice, explozivi, substanţe periculoase.

Clădiri a căror rezistenţă seismică este importantă prin

consecinţele prăbuşirii sau avarierii grave: clădiri de locuit
şi publice având peste 400 persoane în aria totală
expusă; spitale, altele decât cele din clasa I, cu o
capacitate de peste 150 persoane în aria totală expusă;
II 1,2
penitenciare; aziluri de bătrâni; creşe; şcoli cu diferite
grade, cu o capacitate de peste 200 de persoane în aria
totală expusă; auditorii, săli de conferinţe, de spectacole
cu capacităţi de peste 200 de persoane; clădirile din
patrimoniul naţional, muzee etc.

III Clădiri de tip curent, care nu aparţin celorlalte categorii 1,0

Clădiri de mică importanţă pentru siguranţa publică, cu

IV grad redus de ocupare şi/sau de mică importanţă 0,8
economică, construcţii agricole, locuinţe unifamiliale.

22
 Grupări şi coeficienţi parţiali de siguranţă ai efectelor acţiunilor pe structură

2.3.2. Combinaţiile pentru verificările în SLS

Pentru verificările la SLS se vor lua în considerare următoarele

combinaţii ale efectelor acţiunilor.

Combinaţia caracteristică - se iau în considerare stările limită

ireversibile:
n m

j1
Gk, j  Qk,1  ψ
i 2
0,i Qk,i (2.3)

Combinaţia frecventă - se iau în considerare stările limită reversibile:

n m

j1
Gk, j  1,I Qk,1  ψ
i 2
2,i Qk,i (2.4)

în care  1,1 este coeficientul parţial de siguranţă pentru determinarea

valorii frecvente a încărcării variabile Q k,1 cu pondere mare
(tabelul 2.4).

Tabelul 2.4
Coeficientul parţial de siguranţă  1,1

Tipul acţiunii  1,1

Acţiuni din vânt 0,2

Acţiuni din zăpadă şi acţiuni din variaţii de temperatură 0,5
Acţiuni datorate procesului de exploatare  3 kN/m2 0,5
Acţiuni datorate procesului de exploatare  3 kN/m2 0,7
Încărcări în depozite 0,9

Combinaţii cvasipermanente de efecte structurale ale încărcărilor – utilizată

pentru verificarea deformaţiilor şi deschiderea fisurilor.
- Combinaţii fără încărcări accidentale sau seism:
n m

j1
Gk, j  
i1
2,i Q k,i (2.5)

- Combinaţii cu luarea în considerare a acţiunii seismice :

n m

j1
Gk, j  0,6  I A E,k  
i1
2,i Q k,i (2.6)

23
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

2.3.3. Tabelul de combinaţii

Pentru structura luată ca exemplu, se vor considera următoarele

ipoteze de încărcare:
- Ipoteza din încărcările permanente Gk;
- Ipoteza (una sau mai multe) din zăpadă Sk;
- Ipoteze din încărcarea utilă Q1k;
- Ipoteze din vânt Wk;
- Ipotezele aferente seismului (de exemplu, generate de programul
AXIS VM11)
Tabelul 2.5 de mai jos este dat pentru a exemplifica combinaţiile
efectelor ipotezelor de încărcare în SLU. Evident, nu sunt cuprinse toate
ipotezele de acţiuni şi în consecinţă nici toate combinaţiile de luat în seamă
pentru calcul.

Tabelul 2.5
Tabel cu combinaţiile efectelor ipotezelor de acţiuni
Ipoteze Perm. Variabile Seism

Combinaţii G S Q1 Q2 W S+ S- SM01 SM02 SM03

C1 1,35 1,05 1,50 0 0 0 0 0 0 0
C2 1,35 1,05 0 1,50 0 0 0 0 0 0
C3 1,35 1,05 1,50 1,50 1,05 0 0 0 0 0
C4 1,35 1,05 1,50 1,50 -1,05 0 0 0 0 0
C5 1,00 0,40 0,40 0,40 0 1,00 0 0 0 0
C6 1,00 0,40 0,40 0,40 0 0 1,00 0 0 0
C7 - mase 1,00 0,40 0,40 0,40 0 0 0 0 0 0
nodale

Note:
- Încărcarea variabilă cu ponderea cea mai mare se consideră
încărcarea utilă Q;
- În combinaţiile ce includ seismul nu se iau alte încărcări orizontale;
- Coeficientul I s-a inclus în calculul încărcării seismice AE,k ;
- Ipotezele SM01, SM02, SM0i sunt ipoteze de lucru ale programului
AXIS şi nu se introduc în combinaţii;
- Combinaţia de tipul 7 cuprinde acţiunile de lungă durată gravitaţionale,
necesară pentru calculul automat al masele nodale ce intervin în
analiza seismică (punctul 2.4.5).

24
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

2.4. ACŢIUNI ŞI IPOTEZE DE ÎNCĂRCARE

2.4.1. Încărcări permanente

În cazul construcţiilor civile din beton armat, acţiunea permanentă este

dată de greutatea proprie a elementelor structurale şi nestructurale. Obişnuit,
valorile caracteristice ale încărcărilor permanente se calculează cu
dimensiunile nominale ale elementelor şi cu valorile caracteristice ale
greutăţilor specifice ale materialelor, date în SR EN 1991-1-1, Partea 1-1:
Acţiuni generale − Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru
clădiri.
Greutatea proprie a construcţiilor este în general o acţiune
permanentă fixă. Unele încărcări pot avea o poziţie care nu este cunoscută,
deoarece se poate modifica în timp (de exemplu, cea produsă de pereţii
despărţitori de greutate mai mică). În unele situaţii (tabelul 2.10), greutatea
proprie a pereţilor despărţitori mobili uşori se poate echivala cu o încărcare
uniform distribuită care se adaugă încărcării utile.

a) Încărcări permanente provenind de la planşeul curent

Se analizează tipurile de planşee descrise în capitolul 1: planşee
monolite cu grinzi şi placă (armată pe una sau două direcţii), planşee mixte tip
predală, planşee monolite cu grinzi principale şi grinzi secundare, planşee cu
nervuri dese, planşee prefabricate din fâşii cu goluri.

a1) Planşee monolite cu placa armată pe două direcţii (lmax/lmin  2) şi

grinzi pe contur
Se determină încărcarea caracteristică uniform distribuită pe suprafaţa
planşeului gk,p , în kN/m2, conform tabelului 2.6:

Tabelul 2.6
Greutăţi permanente uniform distribuite pe placa planşeului
Denumirea încărcării Relaţii calcul
1. greutatea proprie a plăcii de grosime h p g k,placa = h p  γ (2.7)
2. greutatea tencuielii, din mortar de var
g k,tenc = h tenc  γ (2.8)
sau ciment-var (htenc = 1..2cm), h tenc
3. greutatea pardoselii, pentru cele j straturi
componente, de grosime h j
g k, pardoseală =  h j  γ j (2.9)

g k,p =  g , (kN/m2)

25
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Greutăţile specifice pentru betoane şi mortare se pot lua din tabelul

2.7; valorile subliniate sunt cele recomandate.
Tabelul 2.7
Greutăţi specifice recomandate pentru betoane şi mortare
Nr. Greutate specifică  ,
Material
crt. kN/m3
1. BETON DE CIMENT
1.1 Beton simplu (cu pietriş sau piatră spartă) 24,0
1.2 Beton armat (cu pietriş sau piatră spartă) 25,0
1.3 Beton cu agregate din zgură expandată 14,0…20,0
1.4 Beton cu granulit 11,0…17,0
1.5 Beton celular autoclavizat 5,0…7,0
2. MORTARE
2.1 Mortar de ciment (19,0...23,0) 21,0
2.2 Mortar de ciment-var (18,0...20,0)19,0
2.3 Mortar de var sau ipsos (12,0...18,0)17,0

Tabelul 2.8
Pardoseli
Greutatea
Tipul şi alcătuirea pardoselii pardoselii
kN/m2
Covor din policlorură de vinil (3mm) lipit cu aracet sau prenadez,
0,75
pe strat de egalizare din mortar de ciment (3cm)
Covor din policlorură de vinil (3mm) lipit cu aracet sau prenadez,
pe dale flotante sau strat de egalizare din mortar de ciment
(3,5cm), cu fonoizolaţie din:
- pudretă de cauciuc (2cm) + un strat de carton bitumat 1,00
- plăci din polistiren ecruisat (1cm) + un carton bitumat 0,90
- plăci de vată minerală (1cm) + un strat de carton bitumat 0,90
Parchet LU din stejar (2,2cm) pe PFL poros (1,6cm) lipit cu aracet
pe: - şapă de beton (2cm) 0,73
- strat de nisip (2cm) 0,60
Mozaic (1cm), lipit cu aracet pe strat de egalizare din mortar de
0,83
ciment (3cm)
Mozaic turnat (1cm) pe şapă din mortar de ciment (3cm) 0,91
Plăci din beton mozaicat (3cm) pe şapă din mortar de ciment (3cm) 1,00
Plăci din gresie ceramică pe şapă din mortar de ciment (3cm) 0,84...0,94

26
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

Pentru pardoseală se poate alege o alcătuire conform tabelului 2.8;

greutatea indicată în kN/m2 reprezintă suma greutăţilor straturilor componente.

În cazul plăcilor pentru care este valabil raportul lmax/lmin  2,

încărcarea gk,p se transmite la riglele transversale şi longitudinale de pe
conturul unui ochi de placă; această transmitere se poate face calculând
încărcările distribuite pe grinzi cu ajutorul liniilor de rupere ca în figura 3, sau
introducând direct pe ochiurile de placă încărcarea gk,p . În primul caz,
suprafeţele de placă aferente fiecărei rigle se determină convenţional conform
figurii 2.4. Astfel, riglelor le revin încărcări distribuite triunghiular sau
trapezoidal, cu intensitatea gk,max (fig. 2.4b).
B
g k,max =g k,p
2

L1,2/B<2; L1/B>1; L2/B=1

A gk,max=gk,p×B/2
S3

S1 S1
L1

gk,r1 gk,r2

S3
B L1 L2
45°

S3

45° S2 S2 A B C
L2

S3
S1 S2
C gk,r1=gk,p× gk,r2=gk,p×
B B B/2 L1 L2
1 2 3
a) b)

Fig. 2.4. Transmiterea încărcărilor la rigle.

a2) Planşee tip predală (fig. 1.4)

Se procedeză ca în cazul planşeelor monolite de la punctul a1, cu
deosebirea că în relaţia (2.7) din tabelul 2.6 se adaugă şi greutatea
suprabetonării (hsuprabetonare = 80...200 mm).
Greutatea proprie a plăcii se determină pentru hpredală + hsuprabetonare:
g k,placă  h p sb   (2.10)

27
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

a3) Planşee monolite cu placa armată pe o direcţie (lmax/lmin  2), grinzi

principale şi grinzi secundare (fig. 1.3)
Încărcarea permanentă caracteristică gk,p , distribuită pe suprafaţa
planşeului, se determină cu relaţiile (2.7…2.9) din tabelul 2.6.
Se poate admite că încărcarea gk,p se transmite de la placă în
totalitate grinzilor secundare, iar grinzile secundare se descarcă pe grinzile
principale, respectiv pe stâlpi, sub formă de forţe concentrate, aplicate în
punctul de intersecţie al grinzilor:
G k,i =g k,p lp B , (kN) (2.11)
unde
lp este distanţa interax dintre grinzile secundare
B – deschiderea grinzilor secundare (dacă grinzile secundare sunt
paralele cu direcţia B).

a4) Planşee din fâşii cu goluri prefabricate, cu suprabetonare (fig. 1.5)

Încărcarea permanentă caracteristică gk,p în kN/m2, distribuită pe
suprafaţa planşeului se determină conform tabelului 2.6; în relaţia (2.7) se
însumează greutatea fâşiilor şi a suprabetonării (50...100mm):
Tabelul 2.9
Fâşii cu goluri rotunde
Denumire Dimensiunile principale, în cm Greutatea*,
simbol Lef / Lnominal l ef / lnominal g h kN
F 36,10 99,5 / 100 7,6
352 / 360 14
F 36,12 119,5 / 120 8,8
F 40,10 99,5 / 100 8,5
392 / 400 14
F 40,12 119,5 / 120 9,8
F 44,10 99,5 / 100 11,7
432 / 440 19
F 44,12 119,5 / 120 14,1
F 50,10 99,5 / 100 13,3
492 / 500 19
F 50,12 119,5 / 120 16,1
Observaţie: Încărcarea uniform distribuită pe care o pot prelua fâşiile, exclusiv
greutatea proprie, este:
6,5 kN/m2 – F de 100 cm lăţime
6,0 kN/m2 – F de 120 cm lăţime

− încărcarea uniform distribuită din greutatea fâşiilor:

g k,f = G k lL (2.13)

28
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

în care greutatea Gk a unei fâşii de dimensiuni l x L, se scoate din

tabelul 2.9, în funcţie de încărcarea uniform distribuită capabilă a
fâşiilor.

− greutatea suprabetonării:
g k,sb  h sb   (2.14)
În figura 1.5 fâşiile cu goluri reazemă pe grinzile transversale.

Încărcarea uniform distribuită pe aceste rigle, în kN/m, este:

g k,ri = g k,p B (2.15)

a5) Planşee cu nervuri dese (fig. 1.6)

Pentru calculul static, placa nervurată se poate înlocui cu o placă
având o grosime medie echivalentă hp,m  hp  A n / ln , unde A n  (hn  hp )bn

(fig. 2.5): rezultă încărcarea uniform distribuită gk,placă în kN/m2 :

gk,placă  h p,m  (2.16)

Dacă nervurile sunt paralele cu latura B a planşeului, asupra grinzilor
transversale, perpendiculare pe direcţia nervurilor, va acţiona încărcarea
uniform distribuită gk, ri  gk,p B în kN/m (rel. 2.15).
Dacă, faţă de axele principale ale clădirii, orientarea grinzilor
secundare, a fâşiilor cu goluri, sau a nervurilor dese diferă de la încăpere la
încăpere, descărcarea planşeului se va considera în consecinţă.

hp,m hp
hn

bn bn bn
ln ln

Fig. 2.5. Grosimea medie a plăcilor planşeelor cu nervuri dese.

29
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

b) Încărcări permanente provenind de la planşeul de acoperiş

Încărcările permanente care provin de la acoperiş depind de modul
de alcătuire al acestuia:
- acoperiş tip terasă, cu pantă mică de 2,5…3% (anexa A):
- terasă necirculabilă (anexa A, figura A.1, a)
- terasă circulabilă (anexa A, figura A.1, b)
- acoperiş tip şarpantă (anexa A, figura A.2).

Determinarea încărcărilor permanente transmise de straturile care

alcătuiesc terasa gka se face ca şi în cazul planşeului curent, înlocuind
greutatea pardoselii gk,pardoselă cu greutatea dată de subansamblul acoperişului,
gka .
Încărcările care provin de la acoperişul cu şarpantă depind de
structura de rezistenţă a acesteia.

c) Încărcări permanente din greutatea proprie a riglelor (grinzilor) şi

stâlpilor
Greutatea proprie a grinzilor cu înălţimea constantă se consideră ca o
încărcare uniform distribuită în lungul lor, în kN/m:
gk,r  b h γ - secţiunea dreptunghiulară; (2.17)

 
gk,r  b h  hp  - secţiunea de formă T

Greutatea proprie a unui stâlp cu secţiunea dreptunghiulară, pe un

nivel cu înălţimea Hs, se poate echivala cu o încărcare concentrată Gk, s :

Gk,s  b h Hs γ (2.18)
în care Hs este înălţimea de nivel a stâlpului de secţiune
dreptunghiulară.

d) Încărcări permanente din greutatea pereţilor de compartimentare şi

închidere
Poziţia şi alcătuirea pereţilor (materiale, grosimi, goluri pentru ferestre
sau uşi) se aleg în funcţie de destinaţia clădirii. În anexa B se dau exemple de
alcătuire a pereţilor, respectiv greutatea gk,perete pe m2 de suprafaţă verticală,
în funcţie de tipul pereţilor. Dacă în etapa de calcul static nu se cunoaşte
dispunerea golurilor pentru uşi şi ferestre, mărimea golurilor se poate aprecia
procentual, raportat la suprafaţa unui panou de perete.

30
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

Încărcările uniform distribuite pe grinzi rezultă funcţie de înălţimea

peretelui, Hperete :

g k,per  g k,perete H perete (2.19)

2.4.2. Încărcări utile

Valoarea caracteristică a încărcărilor tehnologice sau utile pentru
diferite destinaţii sunt date în tabelul 2.11.

În general, încărcarea utilă poate avea diverse distribuţii şi poziţii pe

structură (vezi SR EN 1991-1-1:2004). Dacă nu există alte indicaţii, se poate
admite că încărcările utile date în tabelul 2.11 sunt uniform distribuite pe
planşee şi încarcă panouri întregi de placă. În acest caz, transmiterea
încărcărilor utile la riglele cadrelor transversale şi longitudinale se face
conform punctului 2.4.1, în funcţie de tipul de planşeu. Se aleg distribuţiile cele
mai defavorabile: de exemplu, pentru determinarea momentelor încovoietoare
maxime în zonele de câmp se aleg ipoteze în şah (considerate pe înălţimea
cadrului).

Rezultă încărcări uniform distribuite qk,i sau concentrate Qk ,i pentru

a a
nivelurile curente ale cadrelor, respectiv qk, i sau Q k, i pentru planşeul ultimului

nivel, având în vedere şi prevederile din tabelul 2.12 (la acoperişuri,

încărcarea utilă şi încărcările din zăpadă şi din vânt nu se aplică simultan).

În funcţie de destinaţia clădirii, pot să fie prevăzuţi pereţi despărţitori

mobili uşori (având o poziţie ce se poate modifica în timp), cu descărcare
directă pe planşeu (anexa B, punct B.3).

Dacă sistemul de alcătuire al planşeului asigură repartiţia încărcărilor

pe direcţia laterală, greutatea acestor pereţi poate fi echivalată cu o încărcare
uniform distribuită q k , care se adaugă încărcărilor utile (tabelul 2.10); dacă
greutatea distribuită pe lungimea peretelui este mai mare, în proiectare trebuie
să se ţină seama de amplasamentul şi direcţia distribuţiei şi de forma
structurală a peretelui.

31
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Tabelul 2.10
Echivalarea greutăţii pereţilor despărţitori cu încărcări utile
Greutatea proprie a peretelui Încărcarea echivalentă utilă uniform
despărţitor fără poziţie fixă distribuită pe planşeu
[kN/m] qk [kN/m2]
 1,0 0,5
 2,0 0,8
 3,0 1,2

Tabelul 2.11
Valori caracteristice (recomandate) ale încărcărilor utile în funcţie de
categoriile de utilizare conform SR EN 1991-1-1:2004
Categoria

încărcare
zonei de

qk
Utilizare Exemple
kN/m2

Zone pentru
Camere în locuinţe, clădiri rezidenţiale
activităţi
A Dormitoare hoteluri, spitale 2,0
domestice şi
Bucătării de pensiuni şi toalete
rezidenţiale
B Zone pentru 3,0
birouri
C1: zone cu mese (şcoli, restaurante, săli
3,0
de lectură, recepţii)
C2: zone cu locuri fixe (biserici, teatre,
cinematografe, aule, săli de conferinţe, săli 4,0
de aşteptare)
Zone cu C3: zone fără obstacole pentru oameni în
C aglomerări mişcare (muzee, săli de expoziţie) zone de 5,0
umane acces în clădiri publice, gări, spitale)
C4: zone pentru desfăsurarea activităţilor
5,0
fizice (gimnastică, scene, săli de dans)
C5: zone pevăzute pentru mulţimi (săli de
concerte, săli de sport inclusiv tribunele, 5,0
terase, platforme căi ferate)
Zone D1: zone pentru vânzări cu amănuntul 4,0
D
comerciale D2: zone din magazine universale 5,0

32
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

Tabelul 2.12
Valori caracteristice (recomandate) ale încărcărilor utile pe acoperişuri SR EN
1991-1-1:2004
Categoria
qk
zonei de Utilizare
încărcare kN/m2
Acoperişuri inaccesibile, cu
H (0...1,0) 0,4
excepţia întreţinerii, reparării
Acoperişuri accesibile cu
I ocuparea după categoriile de la Cf. tabel 2.13
A până la D
Acoperişuri accesibile pentru Conform clasei
K servicii speciale, de ex. elicopterului, încărcarea la
heliporturile decolare
La acoperişuri, încărcarea utilă şi încărcările din zăpadă şi din vânt nu se
aplică simultan; de regulă, se consideră doar cea mai mare dintre încărcarea
utilă pe acoperiş şi zăpadă.

2.4.3. Încărcarea din zăpadă

a) Determinarea valorii caracteristice

Încărcarea din zăpadă (conform codului CR 1-1-3-2005) se consideră
că acţionează gravitaţional, pe proiecţia în plan orizontal a acoperişului.
Valoarea caracteristică este dată de relaţia :
s k =μ i ce c t so,k [kN/m2] (2.20)
în care:
so,k este valoarea caracteristică a stratului de zăpadă pe sol şi se
stabileşte funcţie de harta de zonare a ţării, anexa C;
ce – coeficient ce ţine cont de condiţiile de expunere a clădirii la vânt
şi se consideră cu valorile :
0,8 pentru expunere completă (zăpada poate fi spulberată pe
zone întinse de teren plat, clădirea fiind lipsită de adăpostire
sau cu adăpostire limitată) ;
1,0 pentru expunere parţială (prezenţa altor construcţii sau a
copacilor sau topografia terenului nu permit o spulberare
semnificativă a zăpezii de către vânt) ;
1,2 pentru expunere redusă (construcţia este înconjurată de
copaci înalţi şi/sau construcţii înalte sau construcţia este
situată mai jos decât terenul înconjurător).

33
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

ct – coeficientul termic, ce ţine cont de reducerea încărcării din zăpadă

funcţie de fluxul termic ce poate cauza topirea zăpezii la nivelul
acoperişului ; pentru acoperişuri cu termoizolaţii uzuale Ct = 1; la
un flux termic ridicat valoarea coeficientului se determină prin studii
speciale.
i – coeficient de formă a acoperişului, ce ţine seama de aglomerările
cu zăpadă pe acoperiş; se calculează funcţie de forma şi de unghiul
de înclinaţie a acoperişului ; modul de determinare a acestui
coeficient pentru acoperişuri terase sau în două pante se indică în
figura 2.6, iar valoarea coeficientului i se dă în tabelul 2.13.

Fig. 2.6. Determinarea coeficientului .

Pentru încărcarea din zăpadă neaglomerată, se va lua în considerare

varianta 1. Pentru încărcarea din zăpadă aglomerată, se vor lua în considerare
variantele 2 şi 3.
Dacă la partea de jos a acoperişului este un parapet sau alt obstacol
ce împiedică alunecarea zăpezii, coeficienţii  nu se iau mai mici de 0,8.

b) Ipoteza de încărcare din zăpadă S

Zăpada acţionează pe terasă sau pe învelitoarea acoperişului,
ajungând în final pe riglele ultimului nivel al cadrului transversal curent, în
modul arătat mai jos:

34
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

b1) terase
Transmiterea încărcărilor din zăpadă la riglele cadrelor transversale şi
longitudinale se face conform punctului 2.4.1, în funcţie de tipul de planşeu;
rezultă încărcări uniform distribuite s k,ri sau concentrate S k ,ri .

b2) acoperişuri tip şarpantă

Pentru ferme dispuse în dreptul cadrelor transversale, încărcarea din
zăpadă (ce acţionează pe suprafaţa învelitorii) ajunge pe riglele cadrului
transversal prin aceste ferme, ca încărcare uniform distribuită (vezi anexa A,
fig. A.2.2):
s kr,i =s k B , în (kN/m) (2.21)
Ipoteza de încărcare din zăpadă se ia în considerare în combinaţii
numai dacă intensitatea caracteristică a încărcării sk este mai mare decât
intensitatea încărcării utile pe acoperiş.

2.4.4. Acţiunea vântului

a) Determinarea intensităţii caracteristice (conform COD NP 082-2004)

Vântul acţionează pe pereţii de închidere ai construcţiei. Presiunea
vântului la înălţimea z deasupra terenului, normală pe suprafeţele rigide ale
clădirii se calculează cu relaţia:

w(z) = qref ce(z) cp [kPa – kN/m2] (2.22)

în care:
qref este presiunea de referinţă a vântului în România, indicată în harta
de zonare din anexa D sau din tabelul 2.14 ;
cp – coeficient aerodinamic de presiune, care pentru pereţii verticali se
determină pe zonele de clădire definite în figura 2.7 şi are valorile date
în tabelul 2.16.
ce(z) – factorul de expunere la înălţimea z deasupra terenului ;
valoarea coeficientului se alege funcţie de categoriile de teren ( I, II, III,
IV ) din tabelul 2.15; pentru valori intermediare se face o interpolare
liniară;
z - înălţimea de referinţă pentru care se alege valoarea factorului de
expunere ce(z), conform figurii 2.8.

35
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Tabelul 2.14 Tabelul 2.15

Presiunea de referinţă qref Valorile coeficientului Ce(z)
qref Înălţimea z Categorii de teren
Zona
[kPa] deasupra
A 0,40 terenului, [m] I II III IV
B 0,50 10 2.80 2.35 1.55 1.00
C 0,70 20 3.35 2.90 2.20 1.55
≥ 0,70 40 3.80 3.35 2.70 2.05
D Precizări de la 60 4.10 3.70 3.00 2.40
INMH 80 4.35 3.95 3.30 2.60

Categorii de teren
- categoria I - arii expuse vântului în zone cu întinderi mari de ape
(mare, lacuri) sau zone de teren plat (uşor ondulat) cu obstacole rare,
nu mai înalte de 1,5 m.
- categoria II - câmp deschis, zone de terenuri agricole şi cu iarbă,
terenuri cu obstacole singulare nu mai înalte de 10 m
- categoria III - zone urbane cu densitate redusă de construcţii şi zone
împădurite
- categoria IV - zone urbane dens construite, zone în care cel puţin
15% din suprafaţă este acoperită cu construcţii cu mai mult de 15 m
înălţime şi păduri cu arbori cu înălţimea medie de cca. 15 m.
Coeficienţii aerodinamici - cp
Funcţie de modul de acţiune a vântului pe suprafaţa peretelui vertical
(presiune sau sucţiune) se disting valorile coeficienţilor de presiune pe pereţii
verticali ai clădirilor dreptunghiulare în plan, pentru cinci zone A...E.
Dispunerea zonelor A...E , indicată în fig. 2.7, depinde de dimensiunile
clădirii : înălţimea totală h, lungimea totală a clădirii, b (în exemplul considerat
b = nB – unde n este numărul de travei) şi lăţimea ei totală d (în exemplul
considerat d = L ).
Valoarea coeficienţilor cp se poate considera pe suprafeţele
exterioare ale clădirii (cp = cpe) sau pe cele interioare (cp = cpi ). În cazul
presiunii vântului pe suprafeţele exterioare, valoarea coeficienţilor cpe pentru
zonele A...E este indicată în tabelul 2.16, funcţie de raportul d / h şi de
mărimea în m2 a suprafeţei verticale de perete, notată cu A.
Pentru diferite valori a suprafeţei cu aria A, coeficienţii cpe au valorile
indicate mai jos :
- A ≤ 1 m2 cpe = cpe,1
- 1 m2 < A < 10 m2 cpe = cpe,1 + (cpe,10 - cpe,1) log10 A
- A ≥ 10 m2 cpe = cpe,10

36
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

Fig. 2.7. Zonele pentru alegerea coeficienţilor de presiune c pe

Tabelul 2.16
Coeficienţii de presiune cpe pe pereţii verticali
Zona A B B* C D E
d/h cpe, 1 cpe, 10 cpe, 1 cpe, 10 cpe, 1 cpe, 10 cpe, 1 cpe, 10 cpe, 1 cpe, 10
d / h ≤ 1 -1,3 -1 -1 - 0,8 - 0,5 +1 + 0,8 - 0,3
d / h ≥ 4 -1,3 -1 -1 - 0,8 - 0,5 +1 + 0,6 - 0,3

Pentru raportul d / h cuprins între 1 şi 4 se face o interpolare liniară.

Pe suprafeţele verticale ale pereţilor de închidere, acţionează
presiunea caracteristică exterioară w(z), în kN/m2, perpendicular pe direcţia de
acţiune a vântului.

37
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Ea poate fi presiune, orientată din exterior către suprafaţă, (această

orientare se exprimă prin semnul + a coeficientul cpe - zona D) sau sucţiune,
orientată de la suprafaţă spre exterior (această orientare se exprimă prin
semnul – a coeficientul cpe - zona E), aşa cum se indică în fig. 2.7.

Înălţimea de referinţă - z
Creşterea presiunii vântului pe înălţimea structurii se consideră pe
zone de înălţime modelate prin intermediul înălţimii de referinţă z . Pe o zonă
de înălţime, factorul de expunere la înălţime ce(z) este constant .
Împărţirea structurii în zone şi înălţimea fiecărei zone, notată ze este
indicată în figura 2.9.

b) Ipoteze pentru acţiunea din vânt

Acţiunea vântului în cazul unei construcţii cu formă dreptunghiulară în
plan se consideră normală pe faţadele longitudinale sau transversale, cu
intensitatea caracteristică în kN/m2. Se pot considera câte două ipoteze pe
fiecare din direcţiile principale ale clădirii.

Fig. 2.8. Înălţimea de referinţă ze în funcţie de h şi b.

38
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

2.4.5. Acţiunea seismică

Acţiunea seismică în România se determină în conformitate cu Codul

de proiectare seismică P100-1/2006.
Proiectarea curentă la stările limită ultime utilizează metoda
calculului modal cu spectre de răspuns, în care comportarea structurii este
reprezentată printr-un model liniar-elastic cu perioada de vibraţie T, iar
acţiunea seismică este descrisă prin spectre de răspuns de proiectare.
Această metodă este aplicabilă în general tuturor structurilor, fie pe modele
plane, fie spaţiale.
Parametrii spectrului de proiectare orizontal sunt:
- acceleraţia terenului pentru proiectare, a g
- perioadele de control (colţ), TB , TC , TD
- factorul de amplificare maximă a acceleraţiei orizontale a terenului de
către structură,  0 , care se regăseşte în forma spectrului normalizat
de răspuns elastic
- clasa solului şi parametrul solului
- factorul de comportare al structurii, q.
Acceleraţia terenului pentru proiectare, a g , reprezintă valoarea de vârf
a acceleraţiei orizontale a terenului pentru cutremure având intervalul mediu
de recurenţă (al magnitudinii) IMR  100 ani , corespunzător stărilor limită
ultime.
Zonarea teritoriului României în termeni de acceleraţie de proiectare
ag este dată în figura E.1, anexa E.
Perioada de control (colţ) TC a spectrului normalizat de răspuns
elastic descrie condiţiile locale de teren.
Zonarea teritoriului României în termeni de perioadă de control (colţ)
TC este dată în figura E.2, anexa E.
Formele spectrelor normalizate de răspuns elastic pentru
componentele orizontale ale acceleraţiei terenului, pentru condiţiile seismice şi
de teren din România, sunt date în figura E.3a, b, c, anexa E, funcţie de
valorile TB , TC şi TD din tabelul 2.17. În aceste spectre, factorul de
amplificare maximă a acceleraţiei orizontale a terenului de către structură este
0 .
Pentru sursele crustale din Banat caracterizate de acceleraţia
a g  0,2g şi a g  0,16g , se utilizează spectrul normalizat din figura E.3d;

39
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

pentru zonele din Banat caracterizate de acceleraţia a g  0,12g şi a g  0,08g ,

se utilizează spectrul normalizat din figura E.3a, pentru TC  0,7s .

Tabelul 2.17
Valorile perioadelor de control (colţ) TB , TC , TD ale spectrului de răspuns
elastic pentru IMR  100 ani , specifică verificării la starea limită ultimă
TB , s 0,07 0,10 0,16
TC , s 0,7 1,0 1,6
TD , s 3 3 2

Spectrul de proiectare pentru acceleraţii orizontale S d T   este un

spectru de răspuns inelastic şi se obţine din spectrul de răspuns elastic S e T  ,
reducând ordonatele acesteia prin factorul de comportare al structurii, q.
Factorul de comportare q, (denumit şi factor de modificare a
răspunsului elastic în răspuns inelastic) ia în considerare capacitatea de
disipare de energie a structurii prin deformaţii inelastice.
Pentru sistemele structurale din beton armat care prezintă regularitate
în elevaţie, adică se dezvoltă monoton pe verticală din punctul de vedere al
geometriei, rigidităţii, rezistenţei, distribuţiei maselor, valorile factorului de
comportare q sunt date în tabelul 2.18, funcţie de ductilitatea în care se
încadrează clădirea..
Tabelul 2.18
Factorul de comportare q pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice
q
Sistem structural
Clasa de ductilitate Clasa de ductilitate
beton
înaltă (H) pt. ag  0,16g medie (M) pt. ag  0,16g
Cadre, Sistem dual
5 a u a1 3,5 a u a1
Pereţi cuplaţi
Pereţi 4 a u a1 3,0
Nucleu central 3,0 2,0
Pendul inversat 3,0 2,0

Pentru cadre sau sisteme duale cu cadre predominante, raportul

a u a1 dintre forţa laterală capabilă a structurii, (structura este în pragul
formării unui mecanism cinematic) şi forţa laterală corespunzătoare formării
primei articulaţii plastice, în cazurile obişnuite poate lua următoarele valori:

40
 Acţiuni şi ipoteze de încărcare

- cadre cu un nivel a u a1 = 1,15

- cadre cu mai multe niveluri şi o singură deschidere a u a1 = 1,25
- cadre cu mai multe niveluri şi mai multe deschideri a u a1 = 1,35
Valoarea maximă a raportului este a u a1 = 1,6.
Pentru sistemele structurale din beton armat care prezintă regularitate
completă (în elevaţie şi în plan orizontal), valorile factorului q din tabelul 2.20
pot fi sporite cu până la 20%; dacă structura nu este regulată în elevaţie sau
prezintă neregularitate completă, valorile factorului q trebuie reduse cu
20...30%.

Spectrul de răspuns elastic pentru componenta verticală a mişcării

terenului este dat de relaţia:
S ve T   a vg  v T 

Pentru componentele verticale ale acţiunii seismice, factorul de

comportare se poate lua simplificat q v  1,5 .
Valoarea de vârf a acceleraţiei pentru componenta verticală se
consideră:
a vg  0,7a g

Factorul de amplificare maximă a acceleraţiei verticale a mişcării

terenului de către structură are valoarea  0  3,0 , iar perioadele de control
(colţ) ale spectrelor de răspuns normalizate se pot determina simplificat:

TBv  0,1TCv
TCv  0,45 TCv
TDv  TD

Calculul la încărcările seismice verticale se face numai dacă există

elemente structurale la care surplusul de eforturi axiale sau de tăiere sunt
deosebit de dezavantajoase: elemente cu eforturi axiale predominante (stâlpi,
tiranţi etc.); grinzi de cadru cu forţe tăietoare mari; grinzi sau console cu
încărcări concentrate şi/sau deschideri mari; planşee dală rezemate direct pe
stîlpi.

41
Acţiuni. Efectele acţiunilor pe structură

Masele de nivel mi se determină din acţiunile cvasipermanente care

intervin în gruparea de încărcări cu seism, (permanente şi variabile
gravitaţionale), conform relaţiei (2.5):

n m
 G k , j    2 ,i Q k ,i
j1 i 1
unde:
Gk, j reprezintă acţiunea permanentă j cu valoarea caracteristică,
coeficientul de siguranţă parţial fiind 1,0; dacă o acţiune permanentă
are efect favorabil asupra siguranţei seismice, se consideră
coeficientul 0,9 (în loc de 1,0)
Qk,i − acţiunea variabilă caracteristică i (zăpadă, acţiuni datorate
exploatării, inclusiv din depozite)
 2,i − coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a unei
acţiuni i variabile ca fracţiune din valoarea caracteristică, având
valorile din tabelul 2.2.

Ipoteze din acţiunea seismului

Cadrele care nu au elemente structurale sau încărcări de tipul celor
menţionate mai sus, se calculează numai la efectul forţelor seismice
orizontale.
Pentru calculul static al cadrelor cu programe de calcul automat
adaptate Codului de proiectare seismică P100-1/2006, se determină
caracteristicile spectrului de proiectare, analiza modală fiind efectuată de
program pe baza datelor structurii.

42