Capitolul 5

Tehnologia adoptată pentru tratarea apelor de suprafață

5.1 Factorii care influențează selecția operațiilor și proceselor unitare

Necesitatea tratării apelor din surse naturale, în vederea obținerii apei potabile sau
industriale de diferite categorii, este impusă de calitatea apei de sursă și de valorile
indicatorilor calitativi ai apei tratate.
În circuitul ei în natură, apa, prin contactul cu elementele mediului înconjurător, se
mineralizează, se impurifică, ajungând să conţină substanţe dizolvate sau în suspensie, astfel
aceasta, nu mai satisface condiţiile de calitate cerute de consumatori.
În condițiile actuale, principalii factori perturbatori ai calității apelor râurilor sunt
reprezentați de: deversarea în receptorii naturali a apelor uzate, defecțiuni în sistemele de
epurare și descărcări importante de substanțe poluante ce nu pot fi reținute în stațiile de
epurare. De asemenea, modificarea calității apelor din râuri, poate apărea pe cursurile de apă
navigabile, datorită pierderilor de produse petroliere sau alte substanțe nocive.
Corectarea calităţilor apei, pentru a satisface condiţiile impuse în vederea utilizării ei,
se face prin procedee de tratare, determinate de natura şi starea de dispersie a substanţelor
minerale sau organice obţinute. Substanţele minerale sau organice se pot găsi în apă în trei
stări de dispersie: substanţe dizolvate, suspensii coloidale şi suspensii gravimetrice.
Procesul tehnologic de tratare reprezintă ansamblul operațiilor și proceselor unitare,
aranjate într-o succesiune logică, pentru a realiza eliminarea poluanților din apa provenită din
diferite surse naturale și, respectiv încadrarea în normativele de calitate a apei tratate.
Schema tehnologică de tratare este reprezentarea grafică a procesului tehnologic de
tratare a apei cu un anumit grad de poluare. Reprezentarea grafică se realizează respectând
ordinea operaților / proceselor din procesul tehnologic de tratare, pornind de la sursă către apa
tratată.
Proiectarea unei stații de tratare a apei are loc pe baza procesului tehnologic și,
respectiv, a schemei de tratare, urmărindu-se corelarea cu debitele prelucrate și necesarul de
apă care trebuie furnizat diferiților consumatori – populație, agenți economici și industriali.
 Proiectarea stațiilor de tratare reprezintă unul din cele mai interesante domenii ale
ingineriei mediutui și se bazează atât pe cunoștințe teoretice, cât și pe studii cu caracter
aplicativ în domeniile: hidrologic, fizico-chimic, geotehnic (Teodosiu. 2001).
Stabilirca procesului tehnologic de tratare și, respectiv a schemei tehnologice se
realizează luând în considerare analiza acestui proces, în ansamblul său, și o serie de factori
obiectivi prezentați în continuare (Teodosiu, 2001):
1. Calitatea apei brute si cerințele calitative ale apei tratate — calitatea apei din
sursele naturale și corelarea cu scopul tratării (obținerea de apă potabilă sau industrială de
diferite categorii influențează decisiv complexitatea procesului de tratare. Comparând valorile
indicatorilor de calitate ai sursei cu cei prevăzuți de normativele în vigoare, se stabilește
necesarul de tratare, adică indicatorii care trebuie imbunătățiți prin tratare.
2. Stabilirea schemei primare a procesului tehnologic de tratare – considerând
operațiile și procesele unitare care pot realiza corectarea indicatorilor calitativi. Ulterior,
această schemă preliminară se poare definitiva considerând şi alte aspecte importante cum ar
fi: rezultatele experimentelor de laborator sau la scară pilot, costul instalaţiilor de tratare,
posibilităților de exploatare a utilajelor şi folosire a personalului existent, impactul diferitelor
procese / operații unitare asupra mediului înconjurător.
Experienţa existentă este importantă în proiectarea şi exploatarea staţiilor de tratare.
Informațiile asupra performanţelor, controlului, adaptabilităţii la condiţiile variabile se pot
obține de la stațiii de tratare care funcţionează deja, în cazul sistemelor şi proceselor noi fiind
necesară examinarea performanţelor printr-o serie de evaluări progresive.
3. Stabilirea condiţiilor — privind debitele de apă prelucrate şi circulaţia apei în stația
de tratare (necesarul de pompare, debitele orare medii şi cele maxime). Calculul debitelor
medii se realizează considerând necesarul de apă in funcţie de numărul de locuitori ai
localităţii respective sau în funcţie de debitele care trebuie furnizate în procesele industriale,
tipul de sursă utilizată, utilajele din staţia de tratare şi, respectiv instalaţiile auxiliare (captare,
pompare, conducte de aducțiune, conducte de legătură).
4. Stabilirea condiţiilor de proces care asigură performanţele optime — pentru fiecare
etapă de tratare (pe baza testelor de laborator şi a recomandărilor din literatura de
specialitate). Se stabilesc condițiile optirne pentru realizarea procesului de coagulare floculare
(doza de reactivi, pH, condiţii de agitare, timp de reacţie, tipul şi concentraţia agenţilor de
floculare), determinarea vitezei de sedimentare, condițiile de realizare a filtrării (teste de
fiabilitate, tipul stratului granular, agenți și condiții de spălare a filtrelor), conditii de realizare
a precipitării ionilor de fier şi mangan, fluxuri şi presiuni de operare şi de curăţire pentru
procedeele care utilizează membrane semipermeabile.
5. Evaluarea condiţiilor de producere a unei eventuale poluări secundare şi metodele
de prevenire (pentru fiecare proces unitar) - se pot considera eventualele poluări secundare cu
compuşi cu aluminiu, compuşi organici clorurați sau nămol rezultat de la sedimentare.
6. Evaluarea principalelor cheltuteli de investiție și operare — luând în considerare
spațiul necesar, cheltuielile de invesţiţii efective pentru procurarea instalaţiiior de tratare,
costurile de operare şi intreţinere, consumul de energie, costurile şi necesarul de personal
calificat, costurile care vizează controlul şi automatizarea procesului telmologic de tratare.
7. Considerarea dezvoltării sau modernizării ulterioare a stației de tratare - ca
urmare a creșterii necesarului de apă sau de îmbunătățire a indicatorilor calitativi.

5.2. Principii de bază în elaborarea procesului tehnologic de tratare

Aranjarea operaţiilor şi proceselor de tratare în schema tehnologică, în ordinea
corespunzătoare (logică), este o etapă suficient de dificilă, care necesită experiență şi
respectarea unor principii de bază. Aceste principii. precum şi metodele de abordare care
vizează modernizarea unei stații de tratare deja existentă sau pentru construirea unei staţii noi
sunt prezentate în continuare:
 Deoarece staţia de tratare este parte a unui sistem, orice modificare a condiţiilor de
operare sau a eficienţei unei etape de tratare, va afecta, în mod corespunzător, și celelalte
etape. Evaluarea performanţelor de ansamblu în staţiile de tratare trebuie să se facă metodic,
urmărindu-se sistemul, de la prima către ultima treaptă de tratare, şi nu limita la componentele
individuale;
 Fiecare proces / operaţie poate furniza un anumit grad de tratare al apei (calculat în
funcţie de diferiţi indicatori în condiţiile de operare precizate;
 Variaţiile sezoniere de debit ale apei din sursa naturală trebuie cunoscute şi luate în
considerare în stabilirea condiţiilor de operare, deoarece creşterea cerinţelor de apă poate
coincide cu scăderea calităţii apei brute. În acest caz, pentru a se menţine calitatea apei
furnizate este necesar să se modifice corespunzător condiţiile tehnologice de tratare.
 Alegerea etapelor de tratare trebuie făcută, în aşa fel incât, să se realizeze indepărtarea
tuturor poluanţilor care prezintă risc pentru sănătatea oamenilor şi desfăşurarea în bune
condiţii a proceselor industriale (microorganisme, agenți patogeni, poluanți organici sau
anorganici, solide în suspensie, coloizi, etc.), fără a neglija aspectele estetice ale apei (culoare,
miros, gust);
 Studiile preliminare privind alegerea condiţilor de operare şi selecţia utilajelor (la
scară de laborator sau pilot), chiar dacă au o durată mai mare, conduc la costuri finale mai
reduse, în comparaţie cu cazurile când acestea lipsesc
 Introducerea proceselor de tratare avansată, care completează schemele de tratare
convenţionale, se realizează pe baza unei analize a eficienţei procedeelor convenţionale,
corelată cu condiţiile de calitate ale apei de sursă şi cerinţele calitative impuse de consumator.
Modelele dc analiză instrumentală au o importanţă deosebită pentru determinarea unor
micropoluanţi organici sau anorganici şi, respective, alegerea variantei tehnologice de
modernizare a staţiei de tratare
 Evaluarea posibilității de menţinere în funcţiune a capacității existente de tratare este
absolut necesară pentru a justifica costurile realizate pentru imbunătăţirea procesului
tehnologic de tratare. Gradul de automatizare și control al proceselor sau orice alte
constrângeri operaționale (depozitarea deșeurilor, condiţii de curăţire a instalațiilor) sunt, de
asemenea considerate evaluări;
În alcătuirea schemei tehnologice se consideră eliminarea succesivă sau simultană a
poluanților în diferite etape, astfel:
• inițial se înlătură particulele cu dimensiunile cele mai mari, pentru a evita depunerile
și colmatările în etapele ulterioare
• se realizează dezinfecţia cu clor, pe cât posibil ca tratament final, pentru a evita
consumul inutil de agenţi de dezinfecţie și formarea produșilor secundari; există cazuri
când preclorinarea este necesară și se poate realiza înaintea etapei de coagulare -
floculare, pentru apele naturale cu încărcare bacteriană mare, din râuri sau lacuri;
• procesul dc coagulare floculare este urmat de sedimentarea flocoanelor rezultate și
eventual, filtrarea rapidă pentru limpezirea apei;
• filtrele lente cu nisip sunt multifuncţionale, în sensul că realizează simultan
eliminarea mai multor poluanți (coloizi, microorganisme, ioni NH4+), dar scad destul
de mult concentraţia în oxigen a apei tratate;
• îndepărtarea compușilor cu fier și mangan, în funcţie de nivelul concentrațiilor
acestora în influent, se poate realiza prin aerare, urmată de filtrare rapidă sau de
sedimentare și filtrare rapidă;
 • dezinfecţia cu ozon sau radiații ultraviolete sunt metode care trebuie asociate cu o
clorinare de protecţie, pentru a păstra calitatea microbiologică a apei și în sistemul de
distribuţie.

5.3. Variante tehnologice de tratare a apelor de suprafață

Caracteristicile principale ale apelor de suprafață care trebuie îmbunătățite prin tratare
sunt:
 Conținutul de microorganisme
 Compuși anorganici (fosfați, azotați, amoniu, Fe, Mn )
În funcție de concentrațiile acestor poluanți în apa brută și de cerințele calitative
impuse de consumatori (apa potabilă sau apa industrial de diferite categorii), procesele
tehnologice de tratare sunt diferite ca și complexitate, utilizându-se o varietate de procedee de
tratare convențională și avansată.
Fluxul tehnologic de tratare realizează, parțial sau total, eliminarea poluanților
indezirabili sau toxici din apă, fiecare procedeu de tratare fiind destinat să imbunătățească
unul sau mai mulți indicatori calitativi. Procedeul de tratare ales este specific tipului de sursă
de alimentare si scopului urmărit.

Clasificarea procedeelor de tratare se poate face (Teodosiu, 2001):

1. După tipul poluanților eliminați (cu referire la indicatorii de calitate ce trebuie corectați):
a) procedee de tratare care permit reținerea materiilor solide de diferite dimensiuni și a
coloizilor: reținerea pe grătare și site, deznisiparea, decantarea, coagularea – flocularea,
filtrarea rapidă, filtrarea lentă, microfiltrarea, ultrafiltrarea.
b) procedee de tratare care permit reținerea sau micșorarea durității: dedurizare, schimb
ionic, precipitare chimică
c) procedee de tratare care permit dezinfecția (eliminarea microorganismelor): clorinare,
ozonizare, iradiere cu radiații UV, filtrare lentă (doar parțial)
d) procedee de tratare care permit eliminarea compușilor organici: coagulare - floculare
(parțial), filtrare lentă, adsorbție pe cărbune active, ozonizare, ultrafiltrare, osmoză inversă.
e) procedee de tratare care permit reținerea compușilor cu fier și mangan: aerarea.
f) procedee de tratare care permit eliminarea sărurilor dizolvate (ionilor): electrodializă,
osmoză inversă, nanofiltrare, schimb ionic.
2. După eficiența tratării corelată cu scopul utilizării:
 a) Procedee de tratare convențională: sitare, deznisipare, sedimentare, filtrare, coagulare –
floculare, aerare, dezinfecție cu clor, dedurizare.
b) Procedee de tratare avansate: adsorbție pe cărbune active, ozonizarea, iradierea cu
radiatii UV, procedee de membrană ( microfiltrarea, ultrafiltrarea, osmoza inversă,
electrodializa, nanofiltrarea).
Accentuarea poluării surselor de apă corelată cu necesitatea imbunătățirii calitative in
conformitate cu standardele in vigoare, a condus, în special, pentru obținerea apei potabile din
ape de suprafață, la obligativitatea includerii în schema tehnologică a procedeelor de tratare
avanstă.
Configurația stației de tratare trebuie realizată astfel încât să asigure:
 Circulația apei de la o instalație la alta
 Corectarea tuturor indicatorilor de calitate ai apei
 Minimum de cheltuieli de exploatare, în condițiile unei maxime siguranțe în
potabilizarea apei livrate
 O exploatare care să permită adaptarea instalațiilor la variația calității apei din
sursă
 Posibilitatea dezvoltării ulterioare a stației în ansamblul sistemului de alimentare
cu apă, în condițiile unei fiabilități crescute și a unor posibilități de automatizare
corespunzătoare nivelului de moment și de perspectivă.
În Anexa 1a a HG 100/2002 sunt definite şi stabilite tehnologiile standard de tratare,
iar în Anexa 1b a HG 100/2002 sunt stabilite normele de calitate ale resursei de apă de
suprafaţă brută funcţie de tehnologia de tratare (tipul de captare). Astfel, apele de suprafață,
în funcție de valorile limită, se clasifică în trei categorii, în funcție de caracteristicile fizice,
chimice și microbiologice:
 Categoria A1
Tratare fizică simplă și dezinfecție ( de exemplu: filtrare rapidă și dezinfecție)
 Categoria A2
Tratare normal fizică, chimică și dezinfecție (de exemplu: preclorinare, coagulare,
floculare, decantare, filtrare , dezinfecție finală).
 Categoria A3
Tratare fizică, chimică avansată, preclorare și dezinfecție (de exemplu: clorinare
intermediară, coagulare floculare, decantare, filtrare prin adsorbție pe carbine active,
ozonizare).
 În baza acestei corespondențe, în sinteza calității apelor din Romania, realizată în anul
2013 pentru cele 218 secțiuni de potabilizare existente, se constată că 159 dintre acestea
aparțin categoriei A2.
Pe baza caracteristicilor apei, prezentate în tema de proiectare se stabilește necesitatea
și gradul tratării în funcție de concentrația maximă admisibilă. Acestea sunt prezentate în
tabelul 5.1: