Sunteți pe pagina 1din 4

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Poezia ,,Eu nu strivesc…’’ de Lucian Blaga, publicată în deschiderea


primului său volum, ,,Poemele luminii’’ (1919), face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii române interbelice.

Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora ,,lumina’’, dar


și atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii
în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire ,,Eu nu strivesc…/
căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte’’.

Titlul poeziei, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o metaforă


revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice, exprimând crezul că
datoria poetului este să potenţeze misterele Universului („corola de minuni a
lumii”), ci nu să le lămurească, să le reducă („nu strivesc”), accentul
punându-se pe confesiunea lirică („eu”).

Ideea poetică valorifică sensul artei și relația artist-creație, în opoziție


cu forma de cunoaștere comună, specifică omului obișnuit, prin care arta și-
ar pierde valoarea.
1. Prima secvență

Prima secvență este constituită pe baza unor metafore revelatorii (,,Eu


nu strivesc corola de minuni a lumii’’, ,,în flori, în ochi, pe buze ori
morminte’’. Primul vers reia în mod simbolic titlul și îl definește pe filosoful
poet drept un apărător al misterelor existențiale. Poetul este astfel un adept
al cunoașterii luciferice.

Verbele ,,nu strivesc’’ și ,,nu ucid’’ resping agresivitatea și exprimă


concentrat atitudinea poetică față de tainele lumii – refuzul cunoașterii
logice, raționale.

Metafora realizată cu ajutorul enumerației din ultimul vers își propune


să pună accent pe misterele definitorii ale existenței umane: florile
simbolizează vitalitatea, viața însăși, delicatețea și fragilitatea existenței;
ochii simbolizează senzorialul și cunoașterea, atât cea paradisiacă, a lumii
exterioare, cât și cea luciferică, intrinsecă a subiectivității interioare; buzele
sunt un simbol al iubirii ca mister al vieții, dar reprezintă și instrumentul
verbal al comunicării și al cunoașterii; mormintele evidențiează ca mister,
deoarece pentru Blaga, moartea nu este un sfârșit, ci un prag.

2. A doua secvență

A doua secvență este constituită pe baza antitezei, între conceptele


majore ale filosofiei blagiene: ,,lumina altora’’ sugerează cunoașterea
paradisiacă, în timp ce ,,lumina mea’’ sugerează cunoașterea luciferică.
,,Altul’’ sugerează omul comun, în timp ce eul artistic este imaginea omului
superior.

Verbele ,,micșorează’’ și ,,sugrumă’’ implică atitudinea banalizantă de


devoalare a misterului, iar ,,mărește’’ și ,,sporesc’’ exprimă atitudinea de
potențare a sensului vieții.
Misterul este definit prin metaforele revelatorii: ,,vraja nepătrunsului
ascuns’’, ,,adâncimi de întuneric’’
3. A treia secvență

Ultima secvență, marcată printr-o cratimă, pune accent pe sensul


creației și al cunoașterii din prisma poetului filosof. Acesta nu este doar un
potențator și ocrotitor al misterului, ci și un iubitor al vieții într-o pluritate
de sensuri. Atitudinea poetică este exprimată cu ajutorul verbului ,,a iubi’’ și
prin pronume personal ,,eu’’, ca marcă a subiectivității.

Finalul poeziei se dorește a fi o concluzie care amplifică ideea filosofică


și tema. De aceea este repetată metafora revelatorie din primul vers ,,și flori
și ochi și buze și morminte’’. ,,Șiul’’ este asemănător celui narativ din epic și
însumează misterele vieții. Ideea filosofică se restrânge astfel la faptul că ,,a
cunoaște înseamnă a iubi’’.