Capitolul 1

PRINCIPII GENERALE PRIVIND DIAGNOSTICAREA

AUTOVEHICULELOR

1.1. Metode de efectuare a verificării stării tehnice a autovehiculelor

U
Pe parcursul utilizării autovehiculului are loc o modificare continuă a stării sale
tehnice ca urmare a diverselor fenomene ce se dezvoltă în sistemele din structura sa.

SC
Ca o consecință a modificării stării tehnice are loc o degradare a performanțelor
dinamice, economice, ecologice, ergonomice, de confort și chiar de siguranță. Din aceste
motive devine obligatorie monitorizarea stării tehnice a autovehiculelor de-a lungul perioadei
de utilizare.

EE
1.1.1. Verificarea prin inspecție directă

Această metodă constă în demontarea sistemului supus verificării, efectuarea unor

măsurători ale mărimilor fizico-chimice care definesc starea tehnică a sistemului, operarea
unor activități de reparare/înlocuire în vederea restabilirii stării tehnice și, în final, remontarea

R
sistemului.
Avantajul metodei constă în posibilitatea stabilirii exacte a stării tehnice a sistemului
respectiv.
Dezavantajele metodei: D
 aplicarea metodei implică un volum mare de manoperă, ceea ce conduce la
ocuparea postului de lucru pe o perioada îndelungată;
AN
 datorită complexității și fineții operațiunilor este necesară utilizarea mâinii de
lucru cu calificare ridicată și, implicit, scumpă;
 este necesară o gamă largă de scule, dispozitive și verificatoare (s.d.v.), atât
de uz general cât și specializate pentru sistemul și marca respective;
 datorită celor mai sus prezentate verificarea este scumpă, deci eficiența
economică este redusă;
AN

 randamentul activității de mentenanță este modest pentru că numărul de

verificări pe unitatea de timp este mic;
 randamentul activității de transport prestate de către posesorul autovehiculului
este afectat de perioadele îndelungate de imobilizare pentru verificarea stării
tehnice;
TI

 operațiunile repetate de demontare/remontare pot avea consecințe negative

asupra stării tehnice a sistemului supus verificării; sistemele de tip șurub,
piuliță, șaibă (demontabile) și altele similare suferă procese de uzare în urma
demontărilor și remontărilor repetate;
IS

 este posibil ca, în complexitatea largă de operațiuni specifice metodei, unele

dintre ele să fie efectuate greșit, nerespectându-se întocmai prescripțiile
tehnice, ceea ce poate afecta starea tehnică a sistemului.
R

Exemple:
- nu se respectă cuplurile de strângere a șuruburilor prin neutilizarea sau prin
utilizarea incorectă a cheii dinamometrice;
C

- demontarea unor piese trebuie făcută numai după răcirea sistemului (demontarea
chiulasei de pe blocul cilindrilor nu se face când chiulasa este caldă, deoarece răcirea
separată a chiulasei de bloc poate conduce la deformarea chiulasei).
 1.1.2. Verificarea prin diagnosticare

Diagnosticarea constă într-o serie de operațiuni prin care se caută să se evalueze

starea unui sistem printr-o acțiune non-intruzivă (fără demontare sau pătrundere forțată în
interiorul sistemului).
Această verificare indirectă se realizează prin măsurarea unor mărimi specifice -

U
parametrii de diagnosticare (PD). Starea tehnică propriu-zisă a sistemului este definită de
parametrii de stare tehnică (PS).

SC
Parametrii de stare tehnică sunt mărimi fizico-chimice care definesc în mod direct
starea tehnică a unui sistem. Ei pot fi: dimensiuni, forme, calitatea suprafeței, poziții relative
între piese, proprietăți mecanice, proprietăți electrice, compoziție chimică etc. Ca exemple,
se pot menționa:
dimensiunea unui bolț care în timp se subțiază;
forma cilindrului motorului care inițial este un cilindru circular drept și care, drept

EE
consecință a proceselor de uzare, capătă în timp o formă complexă;
calitatea suprafeței - rugozitatea fusului arborelui cotit, oglinzii cilindrului, fustei
pistonului etc.;
poziția relativă între roțile ce formează transmisia centrală;
proprietăți mecanice - elasticitatea arcurilor de supapă sau ambreiajului care se poate

R
modifica substanțial din cauza decălirii lor;
proprietăți electrice - capacitatea de izolare electrică a stratului de izolator de pe
sârmele înfășurărilor bobinelor care diminuează în timp;
D
compoziție chimică - uleiul din motor își reduce caracterul bazic în timp putând ajunge
chiar să vireze spre caracter acid. Masele plastice și cauciucul își modifică compoziția
AN
chimică de-a lungul anilor.
Parametrii de diagnosticare sunt mărimi fizico-chimice ale căror valori pot fi
măsurate fără a fi necesară demontarea sistemului diagnosticat sau pătrunderea forțată în
structura sa. Mărimea parametrilor de diagnosticare trebuie să fie bine definită în raport cu
mărimea parametrilor de stare. Exemple de parametri de diagnosticare: presiuni (presiunea
de compresie), temperaturi (temperatura lichidului de răcire, a uleiului din motor etc.),
unghiuri (unghiurile ce definesc geometria roților de direcție și a pivoților lor), compoziție
AN

chimică (compoziția chimică a gazelor de evacuare), tensiuni și curenți electrici (la nivelul
injectoarelor de benzină cu acționare electromagnetică sau piezoelectrică), forțe (forțele de
frânare dezvoltate pe banda de rulare a pneului), intensitatea și tonalitatea zgomotelor,
intensitatea și frecvența vibrațiilor, amortizarea în timp a vibrațiilor etc. Toate aceste mărimi
se măsoară fără demontarea sistemului, fără penetrare în sistem.
TI

Avantajele diagnosticării:
 asigură o eficiență ridicată a activității de verificare a stării tehnice deoarece:
IS

- timpul necesar executării este foarte scurt;

- se poate utiliza mâna de lucru cu calificare relativ modestă (deci mai ieftină);
- necesită spații mai reduse în cadrul stației de verificare a stării tehnice;
 oferă avantaje din punct de vedere al eficienței activității de transport deoarece,
R

utilizând diagnosticarea, se reduce timpul de imobilizare al autovehiculelor.

 permite identificarea unei stări tehnice incorecte încă de la începutul instalării sale,
C

atunci când simptomele defecțiunii nu sunt sesizabile de către utilizatorul

autovehiculului.
 se face posibilă monitorizarea permanentă a stării tehnice la autovehicule la care
este prezent sistemul de diagnosticare la bordul autovehiculului (OBD - On Board
Diagnosis).
  se elimină procesul de deteriorare a stării tehnice produs de demontările și
remontările repetate.
Dezavantajele diagnosticării:
 necesită achiziția aparaturii de diagnosticare ale cărei prețuri sunt ridicate.
 este necesară verificarea periodică, eventual, reetalonarea aparaturii de
diagnosticare ceea ce implică cheltuieli suplimentare.

U
 pentru corecta funcționare a aparaturii de diagnosticare sunt necesare materiale
consumabile, iar aparatura în sine consumă, de cele mai multe ori, energie electrică.

SC
 este necesară instruirea periodică a personalului tehnic care lucrează cu aparatura
de diagnosticare; și acest lucru conduce la cheltuieli.

1.2. Corelații între parametrii de stare tehnică (PS) și parametrii de diagnosticare

(PD). Proprietăți ale parametrilor de diagnosticare

EE
1.2.1. Univocitatea relației dintre parametrii de stare tehnică și parametrii de
diagnosticare

Reprezintă proprietatea potrivit căreia unei valori a unui parametru de stare tehnică

R
îi corespunde o singură valoare a parametrului de diagnosticare.
Reciproc, o anumită valoare a unui parametru de diagnosticare descrie indirect o
anumită valoare a unui parametru de stare tehnică.
D
AN
AN
TI
IS
R
C

Fig. 1.1 Univocitatea relației dintre PS și PD

a) condiție îndeplinită; b) și c) condiție neîndeplinită
 În figura 1.1 a) condiția de univocitate a relației dintre parametrul de stare tehnică și
parametrul de diagnosticare este respectată. În schimb, în figura 1.1 b) se observă că unei
valori a parametrului de stare îi pot corespunde două valori ale parametrului de
diagnosticare, iar în figura 1.1 c), aceeași valoare a parametrului de diagnosticare poate fi
atinsă pentru două valori diferite ale parametrului de diagnosticare, deci, în aceste ultime
două situații, univocitatea nu este respectată.

U
1.2.2. Sensibilitatea parametrilor de diagnosticare în raport cu parametrii de
stare tehnică

SC
Arată cu cât se modifică valoarea unui parametru de diagnosticare atunci când
valoarea parametrului de stare tehnică corespunzător lui se modifică cu o unitate.
PD
S  ct.

EE
PD dPD
PD S   tg
 PS dPS

R
D
PS PS
AN
Fig. 1.2 Sensibilitate constantă

Sensibilitatea poate fi variabilă sau constantă în interiorul domeniului de valori ale

parametrului de diagnosticare.
DP
AN Domeniul de
măsură
TI

S ≠ ct.
IS

TCP
R

Fig. 1.3 Sensibilitate variabilă

Este de preferat ca sensibilitatea să fie constantă, deoarece în acest caz interpretarea

C

rezultatelor este mai facilă. În principiu este bine ca sensibilitatea să fie ridicată pentru a se
putea decela modificări de mică amploare ale stării tehnice. Mărirea sensibilității duce însă,
de regulă, la creșterea costului aparaturii de diagnosticare. În plus o sensibilitate foarte mare
poate face ca aparatura de diagnosticare să devină sensibilă și la factori de influență paraziți.
Astfel de factori pot fi: temperatura, presiunea și umiditatea mediului ambiant, câmpul
 electromagnetic generat de rețeaua de curent alternativ a clădirii, variații ale tensiunii furnizate
de rețeaua de alimentare cu energie electrică a clădirii etc.

1.2.3. Informativitatea parametrilor de diagnosticare

Informativitatea este expresia complexității legăturilor dintre parametrii de stare și cei

de diagnosticare, arătând dacă valorile unui PD pot fi influențate de evoluția unuia sau mai

U
multor PS, precum și în ce măsură un PS poate acționa asupra unuia sau mai multor PD.

SC
a) PS PD b) PD1

PS PD2
......
PDn

EE
Scăderea pc

Spargerea Scăderea curentului absorbit de demaror

segmentului
de compresie Creșterea debitului de aer comprimat

R
introdus în camera de ardere

c)
D
AN

Fig. 1.4 Tipuri de informativitate

Varianta b) are avantajul că oferă posibilitatea alegerii tehnologiei și aparaturii de

AN

diagnosticare în raport cu diferite criterii (economic, de sensibilitate, de robustețe, de durată

a procesului de diagnosticare).
În cazul variantei c), toți parametrii de stare au consecință asupra emisiilor de CO.
Toate cele trei categorii sunt utile în funcție de tipul activității de diagnosticare. Astfel,
dacă se urmărește verificarea stării tehnice a unui sistem complex printr-o diagnosticare cât
TI

mai rapidă este utilă varianta c). Însă, dacă se urmărește verificarea unei anumite piese sau
a unui sistem foarte simplu se recomandă informativitățile de tip a) sau b).
IS

1.2.4. Repetabilitatea (stabilitatea) parametrilor de diagnosticare

Reprezintă proprietatea potrivit căreia la repetarea unei operațiuni de diagnosticare

efectuate asupra aceluiași sistem tehnic aflat într-o stare tehnică identică pentru toate
R

măsurările, utilizând același aparat de diagnosticare și în aceleași condiții rezultatele

măsurătorilor diferă cât mai puțin între ele.
C
 1.2.5 Tehnologicitatea parametrilor de diagnosticare

Arată dificultatea tehnologică pe care o implică aplicarea unei anumite operații de

diagnosticare. Se au în vedere atât volumul, complexitatea, dificultatea operațiunilor de
diagnosticare propriu-zisă cât și cele ale operațiunilor pregătitoare.

U
1.2.6 Costul specific al unei diagnosticări

SC
Reprezintă costul ce revine unei operațiuni de diagnosticare sau costul raportat la
unitatea de timp, de exemplu lei/operațiune sau lei/oră. Se vor avea în vedere amortizarea
aparaturii de diagnosticare, manopera, consumul de energie electrică, gaze naturale, gaze
etalon, alte consumabile, chiria sau amortizarea clădirii.

1.3. Valori caracteristice ale parametrilor de diagnosticare

EE
Modificarea stării tehnice a unui sistem conduce la modificarea valorilor parametrilor
de stare caracteristici lui, și implicit la modificarea valorilor parametrilor de diagnosticare
corespunzători. Imediat după punerea în funcțiune a unui sistem are loc un proces specific
cunoscut sub numele de "rodare" (rodaj). În această etapă procesele care se dezvoltă în

R
interiorul sistemului pot fi ușor instabile, conducând la o evoluție neuniformă a valorilor
parametrilor de diagnosticare. La sfârșitul rodajului procesele de modificare a stării tehnice
se stabilizează, iar evoluția valorilor parametrilor de diagnosticare devine relativ uniformă;
D
se intră în perioada de funcționare normală a sistemului la începutul căreia parametrii de
diagnosticare au valoarea nominală. După un timp, ca urmare a degradării stării tehnice a
AN
sistemului, parametrii de diagnosticare ating valoarea admisibilă.

PD
AN

PDnom
TI

PDadm

PDlim
IS

Atenționare

Rodaj Funcționare normală

R

CORMENT t

Fig. 1.5 Evoluția în timp a valorii unui parametru de diagnosticare

C

PDnom – valoarea nominală, PDadm – valoarea admisibilă, PDlim – valoarea limită

Din acest moment, starea tehnică a sistemului nu mai este considerată bună, iar
utilizatorul său este avertizat de necesitatea unei intervenții corective; sistemul poate
 funcționa, dar nu în parametrii normali, existând posibilitatea ca în viitor să se producă o
defecțiune majoră.
Utilizarea în continuare a sistemului, fără nici o intervenție corectivă va conduce la
evoluția mai rapidă a parametrilor de diagnosticare până la atingerea valorii limită. În acest
moment se interzice utilizarea în continuare a sistemului și se procedează la repararea lui.

1.4. Etapele activității de diagnosticare

U
Unul dintre principiile importante ale diagnosticării îl constituie efectuarea verificării

SC
stării tehnice a unui sistem în condițiile realizării unei eficiente maxime, ceea ce implică,
printre altele, și executarea verificării într-un interval de timp cât mai scurt. Pentru a realiza
acest deziderat activitatea de diagnosticare poate fi etapizată. În principiu această etapizare
are în vedere verificarea globală a stării tehnice a unui sistem complex ca o primă etapă.

EE
PS1
PS2 PD
...
PSn

R
UTILIZARE DIAGNOSTICARE GLOBALĂ
A STĂRII TEHNICE
D
AN
O.K. NOT O.K.

sau
PS PD
PD1
DIAGNOSTICARE
PS PD2 PE COMPONENTE
AN

... (localizarea și identificarea defecțiunii)

PDn

CORMENT
TI
IS

Fig. 1.6 Situarea activității de diagnosticare în ciclul utilizării unui automobil și etapizarea ei

Rezultatul acestui prim test este de tip binar: „corespunzător" sau „necorespunzător”.
R

În cazul în care rezultatul este „corespunzător” activitatea de diagnosticare se consideră a

fi încheiată, starea tehnică a sistemului este caracterizată ca fiind bună, iar sistemul este
retrimis în utilizare. Dacă rezultatul primei etape de diagnosticare este "necorespunzător"
C

rezultă că în interiorul sistemului există o defecțiune. Pentru a o localiza și identifica sunt

necesare operațiuni suplimentare de diagnosticare orientate pe diferitele zone ale
arhitecturii sistemului. În prima etapă de diagnosticare este indicat să se utilizeze un număr
cât mai redus de parametri de diagnosticare, eventual doar unul singur care să fie
sensibili/sensibil la un număr cât mai mare de parametri de stare. Rezultă că în această
 etapă parametrii de diagnosticare trebuie să aibă o informativitate de tip c). După prima
etapă de diagnosticare urmează una sau mai multe etape în care se diagnostichează
componentele sistemului. De data aceasta parametrii de diagnosticare trebuie să aibă o
informativitate de tip a) sau b). După localizarea și identificarea defecțiunilor se trece la
remedierea lor printr-o acțiune corectivă (de reparare). După repararea sistemului este
necesară o nouă verificare a stării sale tehnice cu dublu scop:
- se verifică calitatea reparației;

U
- se verifică dacă nu există și alte defecțiuni nedetectate inițial.
Pentru ca această operațiune să fie eficientă și concludentă ea va consta în repetarea

SC
etapei inițiale de diagnosticare globală a sistemului. Astfel ciclul se reia.

EE
R
D
AN
AN
TI
IS
R
C