Fișa 1.

A. „Pentru fascism, totul este în stat şi nimic uman, nimic spiritual nu există şi nu are valoare în afara
statului. În acest sens, fascismul este totalitar. În afara statului, [nu există] nici indivizi, nici grupuri
(partide politice, asociaţii, sindicate, clase).”
Benito Mussolini, Fascismul

B. „Transformarea regimului pluralist autoritar, pe care Mussolini îl instaurase [în Italia] după Marşul
asupra Romei, într-o dictatură totalitară datează din anii 1925-1926. (…) Monarhia este susţinută, dar
regele este constrâns doar la rolul de reprezentare. Esenţa puterii aparţine în fapt „Ducelui” [Mussolini].
În principiu acesta nu dă socoteală decât în faţa regelui şi are mari atribuţii economice în calitate de
ministru al corporaţiilor şi militare ca sef suprem al armatei. El numeşte şi revocă miniştrii care nu
sunt decât simpli executanţi şi poate legifera prin decret-lege fără control parlamentar.”

S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei

C. „Până în luna iulie 1933, Germania devenise un stat monopartid, în cadrul căruia Partidul nazist se voia
singura autoritate politică în ceea ce priveşte toate aspectele vieții germane. (...) <Legea privind
asigurarea unității partidului şi statului>, promulgată în decembrie 1933, declara că partidul este <legat
inseparabil de stat>, dar explicația era formulată în termeni într-atât de echivoci, încât să fie cu
neputință de înțeles. Organizarea partidului a fost creată şi dezvoltată ca un mijloc de câştigare a puterii
politice.”
G. Layton, Germania: Al Treilea Reich, 1933 – 1945

D. „O, tu, Stalin, mare şef al popoarelor,

tu care ai făcut să se nască omul,

tu, care faci pământurile fertile,

tu, care întinereşti secolele,

tu, care împodobeşti primăvara...

tu, eşti floarea primăverii mele,

un soare reflectat de mii de inimi omeneşti...”

Rahimov, poem publicat în Pravda în 1936

„Mussolini trebuia să fie înfăţişat nu ca un politician oarecare ci ca mântuitorul Italiei, un bărbat ales de
destin pentru a mântui ţara de ameninţarea socialistă şi de politicienii democraţi corupţi şi care să redea
Italiei măreţia.

El era noul Cezar – un om genial, un om de acţiune, un om de cultură, un om de stat cu renume

mondial, devotat renaşterii Italiei. Ziarele sugereau că „Ducele” era infailibil. Umbla o vorbă că
„Mussolini are întotdeauna dreptate”, ideea pe care dictatorul o încuraja cu afirmaţii de genul “ de multe
ori aş vrea să mă înşel, dar până acum nu s-a întâmplat niciodată aşa şi evenimentele s-au petrecut chiar
aşa cum am prevăzut eu.

Mussolini dorea să fie prezentat ca un om curajos, puternic şi atletic, un model pentru toţi bărbaţii
italieni.

Reviste şi ziare publicau fotografii cu Mussolini în diferite ipostaze, întreţinându-se o imagine de

tinereţe, eliminându-se orice referire la vârsta sau la faptul că trebuia să poarte ochelari.

1
 Mussolini ţinea foarte mult să fie văzut ca un om de cultură. Ca urmare, s-a făcut cunoscut faptul că
citise toate cele 35 de volume ale Enciclopediei Italiene, pe aproape toţi clasicii literaturii europene,
inclusiv operele complete ale lui William Shakespeare.”

John Barber,Istoria Europei moderne, editura Lider, Bucureşti,1993

E. „În 1948 se creează Securitatea [...]. Sub directa supraveghere a acesteia au loc toate arestările şi
detenţiile din închisori, de pe şantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră, din Bărăgan. La ordinul lui
Stalin (căruia Gheorghiu-Dej i se supune slugarnic), în iunie 1951, începe, în cele mai inumane condiţii,
deportarea a 10 288 de familii în Bărăgan sau în Moldova. [...] În închisori şi lagăre se trece la un regim
de suprimare neînchipuit de dur. [...] În cultură se aplică acelaşi model de la răsărit, ca și în toate
celelalte domenii. Se distrug sau se rescriu valorile tradiţionale. Relaţiile cu Occidentul sunt complet
întrerupte. Învăţământul este reorganizat după modelul sovietic. [...] Până şi manualele sunt traduse din
limba rusă (limbă care devine obligatorie din clasa a IV-a primară). [...] Istoria naţională este rescrisă pe
baze marxist-leniniste şi pe criteriile prieteniei cu Uniunea Sovietică. O nouă lege a învăţământului lasă
pe dinafară toate cadrele didactice care nu voiau să colaboreze cu noul regim. [...] Presa de opoziţie e
interzisă. Ministerul Propagandei este transformat în Ministerul Informaţiilor pentru a controla presa,
radioul, cinematografia, teatrul. În 1948 erau interzise 8000 de titluri de cărţi şi reviste.”
Ion Bulei, O istorie a românilor

„O multiplă cenzură deforma sau ucidea cărţile(...). Am văzut topindu-se întregul tiraj al primului
volum al Dicţionarului Enciclopedic care costase pe intelectualii din Leningrad ani de muncă. Succesul
era în întregime fabricat în birourile partidului. În aceeaşi epocă cenzura şi „critica” reuşeau să reducă la
tăcere puternici scriitori comuniști ieşiți din rândul poporului.”

Pierre Milza, Serge Bernstein, Istoria secolului XX

„În mai 1933, studenţi din diferite oraşe germane au ars, sub auspiciile guvernului, sute de cărţi scrise
de autori evrei sau al căror conţinut era considerat "iudaizat" sau "anti-nazist", deci "ne-german". Cu
mai puţin de un secol înainte de acest episod poetul german de origine evreiască, Heinrich Heine,
spusese că “acolo unde cineva va începe prin a arde cărţi va sfârşi prin a arde oameni”.

Mihai Chioveanu, Istoria Holocaustului

„Naziştii au preluat curând controlul total asupra presei şi radioului şi s-au folosit de acestea pentru a
răspândi propria ideologie. Au înfiinţat în acest scop chiar şi un Minister al Propagandei. În acelaşi
timp, sistemul educaţional german a fost folosit pentru a propaga naţional- socialismul în rândul
tinerilor. Şcolile şi organizaţiile de tineret, centrele culturale şi artistice, au fost deasemenea subsumate
acestui efort general de educare a tinerilor în spirit nazist.”

Mihai Chioveanu, Istoria Holocaustului

F. „Într-o Europă ale cărei structuri au fost zdruncinate de război, în 1919, idealurile şi instituţiile
democraţiei liberale sunt cele care par să se impună. În Europa Centrală şi Orientală, (…) regimurile
democratice au fost înlocuite cu sisteme politice create după modelul parlamentar de tip francez. (…)
Dar democraţia îşi arată repede caracterul fragil. (…) În Italia, «pacea trunchiată» dă naştere unei crize
politice şi sociale, care, în octombrie 1922, ia sfârşit prin venirea lui Mussolini la putere. (…) Afirmarea
fascismului se înscrie în acest context.”

S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei