Sunteți pe pagina 1din 10

CURS VI

Identificarea – noţiuni generale și expertiza


odontostomatologică
Identificarea (lat. Idem = la fel, facere = a face) este activitatea de demonstrare pe baza
unor criterii şi probe că un individ este diferit de altul. Prin această activitate se evidenţiază şi se
grupează caracterele (calitative şi cantitative) proprii individului viu sau unui cadavru.
Identificarea se bazează pe unicitatea (singularitatea) fiecărui individ uman.
Importanţa acestei activităţi a crescut în ultimul timp, când se pune problema identificării
atât a persoanelor (de exemplu, stabilirea vârstei la copiii neidentificaţi), cât şi a cadavrelor sau a
resturilor cadaverice.
Pentru realizarea unor expertize antropologice de identificare care să răspundă corect şi
complet la toate obiectivele stabilite de organele de urmărire penală sau de instanţele de judecată,
experţii trebuie să coreleze şi să valorifice date oferite de anatomie, histologie, antropologie,
recurgând la examene antropometrice şi antroposcopice, precum şi la examene radiologice,
microscopice, imunochimice, histochimice, genetice etc.
Activitatea de identificare obligă la munca în echipă, în componenţa cărei a trebuie să intre
obligatoriu medicul legist, odontostomatologul şi ofiţerii de poliţie criminală. Această
componenţă este în mod expres prevăzută (incluzând deci şi prezenţa obligatorie a specialistului
odontostomatolog) în toate cazurile de catastrofe aeriene de către Organizaţia Aviaţiei Civile
Internaţionale. În prezent, în majoritatea ţărilor, multe instituţii, cum ar fi aviaţia, au proprii
antropologi şi odontostomatologi medico-legali.
Organele de urmărire penală, instanţele de judecată şi aparţinătorii victimelor solicită
stabilirea identităţii în numeroase cazuri, care pot fi sistemetizate astfel:
-considerente de drept civil, care impun efectuarea acestor expertize, deoarece un individ
nu poate fi declarat mort dacă nu s-a găsit cadavrul acestuia sau fragmente care să-i poată fi
atribuite; identificarea unuzi cadavru atrage după sine rezolvarea unor aspecte legate de
moştenire, posibilitatea contractăriii unei căsătorii de către partenerul rămas în viaţă, probleme
legate de asigurările sociale, de situaţia copiilor minori rămaşi fără unul sau ambii părinţi;
-considerente de drept penal, în care se identifică victima unei agresiuni şi astfel se poate
proba o eventuală crimă; pornind de la datele oferite de expertiza medico-legală antropologică,
organele de poliţie pot întreprinde cercetări pentru identificarea agresorului; pe de altă parte, se
pot identifica impostori, care ridică pretenţii nejustificate;
-considerente umanitare, care se referă la faptul că aparţinătorii doresc primirea
rămăşiţelor celui (celor) dispărut (dispăruţi), în vederea înhumării.
Dintre primele identificări realizate pe baze odontostomatologice în catastrofele cu număr
mare de victime, a fost cea efectuată la sfârşitul secolului trecut în urma incindiului de la Bazarul
Charité. Importanţa identificării victimelor a crescut în special postbelic, în urma numărului tot
mai mare de catastrofe aeriene şi aeriene, explozii, incendii, cutremure, atentate soldate cu număr
mare de victime. O activitate imensă, cu obţinerea unui mare volum de date de excepţională
valoare ştiinţifică, a fost desfăşurată cu prilejul identificării victimelor ultimelor războaie, găsite
în gropi comune.
Activitatea de cercetare în evenimentele cu număr mare de victime cuprinde două etape:

1
-activitatea desfăşurată la faţa locului, prin care s erecuperează resturile umane, în vederea
transportării lor la IML. Această activitate se desfăşoară după reguli precise, în desfăşurarea lor
fiind antrenate forţe de ordine (Poliţie, Jandarmerie), unităţi ale Protecţiei Civile, echipe de
salvare a victimelor aflate în viaţă şi, în funcţie de posibilităţi, medici legişti;
-activitatea desfăşurată la IML - pentru fiecare caz în parte se procedează la fotografiere,
alcătuirea portretului vorbit, descrierea îmbrăcăminţii, examen dactiloscopic, radiologic,
necroptic, efectuarea de măsurători, prelevarea de probe (sânge, fragmente de organe) pentru
examenele toxicologice, histopatologice, histochimice, imunologice, genetice,
odontostomatologice.
Rezultatele obţinute vor fi confruntate cu informaţiile ante-mortem asupra persoanelor
dispărute în cursul catastrofei.
Necesităţile medico-legale au determinat ca din antropologia medico-legală să se
diferenţieze două capitole: antropologia medico-legală, care are ca obiect de lucru stabilirea
identităţii scheletelor şi fragmentelor osoase la care timpul scurs de la data morţii nu depăşeşte
50 de ani şi antropologia istorică, ce studiază oasele a căror vechime depăşeşte 50 de ani.
Spre deosebire de celelalte ţesuturi şi organe, dinţii prezintă următoarele avantaje deosebit
epentru identificarea persoanelor de la care provin:
-mare rezistenţă la acţiunea factorilor distructivi, datorită atât protecţiei pe care le-o
conferă buzele şi obrajii, cât şi compoziţiei chimice; rezistenţa smalţului şi, în general, a dinţilor,
este atât de mare încât Tertulian (sec. III) scria că ei vor servi la reconstituirea corpurilor la
Judecata de Apoi; aceeaşi rezistenţă o prezintă şi protezele dentare;
-dentaţia este formată dintr-un număr de unităţi cu număr, formaă, dimensiuni şi structură
strict individualizate, încât nu există două persoane cu aceeaşi formulă dentară; aceste
caracteristici variază cu vârsta şi cu patologia individuală, precum şi cu tratamentele aplicate;
dentiţia definitivă a omului are 32 de dinţi, care prezintă 160 de feţe, fiecare cu particularităţile
ei; bogăţia mare de date pe care dintele o oferă pentru identificare i-a atras denumirea de “cutie
neagră”, aluzie la cutia neagră din cabinelşe de pilotaj, care conţine toate informaţiile dinaintea
unui accident aviatic;
-caracterele individuale ale dinţilor, care pot fi: modificări ale direcţiei de implantare, de
tipul prognatismului complet şi dublu (incisivii de pe ambele arcade sunt în anteroversie),
prognatismul complet şi simplu (incisivii maxilari sunt în anteroversie, pe când cei mandibulari
sunt implantaţi vertical) sau prognatismul maxilar (dinţii maxilari sunt verticali, datorită
orientării oblice a maxilei) şi anomalii de număr, cum ar fi: anodonţia (lipsa unuia sau a mai
multor dinţi de pe o arcadă), existenţa de dinţi şi rădăcini supranumerare, macro- sau
microdonţie, existenţa unui tubercul Zuckerkandl etc.
Pentru exploatarea acestor avantaje ale dinţilor în identificare, în majoritatea ţărilor s-a
întocmit Cartea de identificare dentară unică. Dintre numeroasele formulare propuse, în prezent
este acceptată diagrama Interpolului. Aceasta are avantajul că redă schematic toate feţele şi
muchiile dinţilor, pe care se fac notaţiile convenţionale, după un sistem acceptat internaţional.
Fişa INTERPOL se întocmeşte în toate cabinetele dentare şi clinicile stomatologice, la toate
persoanele care se prezintă pentru consult şi tratament stomatologic. Completarea ei este
obligatorie la angajarea în unităţi şi instituţii al căror personal este expus accidentelor colective:
aviatori, poliţişti, personal maritim, militari etc. Pe baza acestor date se întocmeşte un fişier
central de date odontostomatologice al persoanelor tratate sau examinate.

2
Nomenclatura unică folosită are avantajul că pemite schimbul de informaţii între diverse
ţări, avantaj cu atât mai mare în această perioadă, când au loc transferuri de populaţie şi când în
accidentele colective sunt implicate persoane de diferite naţionalităţi.
În plus, formulele dentare obţinute de la cadavrele neidentificate pot fi comparate cu datele
ante-mortem aflate în evidenţa unităţilor stomatologice aparţinând diferitelor ţări.
Expertiza odontostomatologică este uşurată dacă, pe lângă dinţi, există şi fragmente din
suportul lor osos.
Factorii distructivi care acţionează asupra cadavrelor şi a dinţilor sunt putrefacţia,
substanţele chimice şi focul.
Modificările dinţilor sub acţiunea putrefacţiei constau din:
-apariţia de fisuri pe suprafaţa dintelui, care trebuie interpretată cu prudenţă în aprecierea
datei morţii, deoarece poate fi consecutivă lucrărilor inadecvate de exhumare şi transport, a
manipulării neglijente a fragmentelor cadaverice sau leziunilor ante-mortem;
-pierderea dinţilor frontali -este frecvent întâlnită în cursul expertizelor medico-legale
odontologice; este necesar să se facă diferenţierea între dinţii căzuţi post-mortem (marginile
alveolelor acestora fiind ascuţite, iar alveolele neconţinând resturi dentare) şi cei căzuţi sau
extraşi ante-mortem (ale căror alveole au marginile netede şi se pot găsi indicii asupra cicatrizării
plăgii postextracţie; astfel, regenerarea mucoasei gingivale se realizează în 10-14 zile, pe când
regenerarea osoasă are ca rezultat formarea unui calus osos primitiv, iar remanierea alveolei are
loc în 5-6 luni; de asemenea, în cazul dinşilor extraşi antemortem, înălţimea alveolei se reduce;
astfel, aceste modificări oferă date asupra intervalului de timp dintre extracţie şi deces).
Modificările dinţilor sub acţiunea solului:
-în solurile acide are loc treptat decalcifierea dinţilor, cu dispariţia smalţului;
-în solurile nisipoase, dinţii sunt conservaţi timp de milenii;
-în solurile argiloase, în interiorul dinţilor pot apare canale prin care pătrund microbi;
Fluorescenţa dinţilor în sol se menţine timp de 15 ani. Dinţii arşi nu prezintă fluorescenţă.
Modificările dinţilor sub acţiunea acizilor:
-acizii concentraţi distrug în trei ore smalţul şi cementul, iar după 20 de ore, dintele
dispare.
Modificările dinţilor sub acţiunea focului:
Acţiunea focului asupra dinţilor
Temperatur Modificări
Modificări macroscopice
a microscopice
-fisuri superficiale ale rădăcinilor, dintele căpătând
150°C
culoare galben-brună;
-smalţul este gălbui strălucitor, cu fisuri longitudinale
175°C
adânci;
smalţul este strălusitor, acoperit de un strat subţire
200-225°C
cenuşiu;
-fragilizarea dinţilor;
300°C
-rădăcinile sunt negre;
-căderea dentinei;
-explozia coroanei la dinţii cariaţi;
400-800°C -expulzia dinţilor din alveole;
-rădăcinile molarilor şi premolarilor sunt ondulate (dar
nu fuzionate), răsucite în ax.

3
Acţiunea focului asupra restaurărilor dentare
Temperatur
Tipuri de restaurare Tipul de modificare
a
Restaurări metalice
disocierea amalgamului, care poate apare sub formă de
200°C
picături de mercur în cavitatea bucală
Amalgam trasnsformarea amalgamului într-o pulbere
>200°C asemănătoare scrunului de ţigară, care se găseşte în
cavitatea bucală
Aliaje în aur galben 900°C topirea lor
Aliaje albe (sărace în
1025°C topirea lor
aur)
Aliaje Cr - Co 1200-1400°C topirea lor
Oţel inoxidabil 1300-1400°C topirea lor
Restaurări minerale
topire; unele tipuri de porţelan rezistă şi l a1100°C,
Porţelan 900°C dinţii de acest tip trebuind să fie căutaţi în cavitatea
bucală sau faringe
Restaurări organice
imprimă cadavrului un miros specific; uneori, proteza
Vulcanite 200°C
poate fuziona cu părţile moi
Răşini dentare 600°C topirea lor

În funcţie de materialul faptic ante-mortem pe care îl avem la dispoziţie, metodele de lucru


în identificarea odontostomatologică se clasifică în metode reconstructive şi metode
comparative.
Metodele reconstructive se aplică în cazurile în care experţii dispun numai de materiale
dentare şi osoase, fără a avea nici un fel de informaţie ante-mortem. În cazuri rare, care uneori
sunt la graniţa dintra antropologia medico-legală şi antropologia istorică, se poate recurge la
datele din arhive. Rezultatele obţinute prin aceste metode lasă un număr mare de persoane
neidentificate (în Franţa rămân neidentificaţi circa 10.000 de adulţi şi 30.000 de minori pe an).
Metodele comparative se bazează pe existenţa unor date şi documente ante-mortem, care
sunt comparate cu datele obţinute pe materialul expertizat. Unele dintre datele ante-mortem sunt
furnizate de poliţie pe baza declaraţiilor martorilor sau a informaţiilor obţinute de la specialişti şi
cabinetele stomatologice.
Documentele ante-mortem din care se pot extrage date utile identificării sunt:
-fişele dentare -în care se găsesc date de identitate ale persoanei examinate şi particularităţi
normale şi patologice ale dentiţiei (afecţiuni şi tratamente dentare); singurul dezavantaj îl
constituie faptul că pacientul poate apela la mai mulţi medici stomatologi, ceea ce duce la
existenţa unor fişe incomplete;
-radiografiile care se efectuează sunt: radiografii retroalveolare, care oferă informaţii
asupra topografiei (dinţi incluşi, avulsii) şi morfologiei dinţilor (dimensiuni, aspectul rădăcinilor
şi al camerei pulpare, anomalii dentare), asupra patologiei endodontice (carii, obturaţii,
instrumente aflate în canal) şi parodontice (tartru); clişeul panoramic care redă toate datele

4
cuprinse în fişa dentară; acest tip de radiografie este acceptat şi indicat în majoritatea ţărilor la
personalul aeronavigant; teleradiografia, pe care se pot face şi măsurători craniometrice;
radiografia sinusurilor osoase, care prezintă caracteristici strict individuale, asemănătoare
amprentelor digitale;
-mulajele dentare, care, prin faptul că înregistrează perfect particularităţile dentare, forma
şi înălţimea arcadelor, precum şi materialele folosite în diverse lucrări; sunt suficiente în
identificarea pe baza comparării cu datele ante-mortem; în schimb, prezintă ca dezavantaj faptul
că depozitarea lor este anevoioasă; sunt friabile şi se modifică după fiecare intervenţie dentară;
-fotografiile dentare alb-negru şi color ale ambelor arcade dentare se execută numai în
instituţiile ai căror membri sunt expuşi prin profesia lor unui grad permanent de risc; avantajele
lor constau în faptul că se execută rapid, sunt uşor reproductibile şi conservabile, redând pe
acelaşi clişeu detaliile ambelor arcade dentare:
-marcajul protetic şi dentar -este realizabil numai la protezele mobile, deoarece nu poate fi
introdus în coroană; marcarea se poate realiza prin ştanţarea numărului de asigurare socială a
pacientului (Suedia), a numărului foii de observaţie clinică din spital (Anglia) sau a unui însemn
propriu fiecărui medic (deoarece este mai uşor să se identifice mai întâi dentistul - G. Guerey);
marcajul trebuie să îndeplinească următoarele calităţi: să ocupe spaţiu puţin, să nu afecteze
estetica şi soliditatea lucrării, să nu jeneze pacientul, să fie durabil, rapid şi comod de realizat de
către toţi medicii stomatologi, ieftin şi uşor de citit; utilizarea acestei metode nu afectează în nici
un fel libertatea individuală, pentru că nu constituie un mijloc de represalii împotriva persoanei;
-marcajul obturaţiilor dentare -constă în includerea de pastile de oţel sau inox înainte de
obturaţie în fundul cavităţii sau de tije metalice marcate, vizibile la examenul radiologic; se
recuperează prin extragerea şi arderea dintelui; dezavantajul acestei metode îl constituie faptul
că, în timp, are loc uzura obturaţiei şi astfel se poate pierde marcajul;
-restaurările protetice au valoare în identificare, deoarece forma şi localizarea lor sunt
specifice tehnicianului care le execută, nu se modifică în timp şi sunt consemnate în fişele
dentare; în cazul prezenţei lor, se notează tipul de proteză, forma, materialul şi tehnica folosită.

Expertiza odontostomatologică.
Acest obiectiv este uşor de realizat în special atunci când dinţii găsiţi sunt asociaţi şi cu
fragmente osoase. În cazurile în care expertiza se efectuează numai asupra dinţilor, este necesar
să se apeleze şi la noţiuni de anatomie şi histologie comparată.
Dentiţia umană prezintă următoarele caracteristici care permit diferenţierea sa de cele
animale:
-dinţii sunt verticali, respectiv coroana şi rădăcina se află în acelaşi ax;
-rădăcinile sunt drepte sau puţin curbate;
-molarii inferiori au 4-5 cuspizi, care cresc în volum, de la primul la al treilea.
Cercetarea histoşogică a fragmentelor de maxilar şi mandibulă arată că la om diametrul
canalelor Havers (140 microni) sunt mai mari decât la animale (cca. 20 microni), iar numărul lor
este şi el mai mare.
De asemenea, prin metode imunologice, se pot obţine date referitoare la apartenenţa unui
dinte la specia umană. Rezultatele acestora sunt în funcţie de vechimea dintelui şi de condiţiile în
care a stat, proteinele degradându-se în timp. În ultimele decenii, metoda amprentei genetice a
îmbogăţit tehnicile de identificare prin faptul că poate oferi rezultate fiabile identificării, chiar şi
pe material dentar vechi de sute de ani sau care a fost supus acţiunii păutrefacţiei. Datele

5
furnizate de această metodă trebuie obligatoriu comparate cu datele obţinute pe substraturi ante-
mortem, provenind de la persoanele dispărute.
Originea etnică este greu de stabilit exclusiv pe dinţi. Totuşi, expertiza
odontostomatologică poate oferi informaţii orientative cu privire la originea etnică, bazate pe:
-forma şi dimensiunile arcadelor dentare, care, la indo-europeni sunt hiperbolice sau
parabolice, iar la negroizi sunt elipsoidale;
-morfologia dinţilor: populaţia indo-europeană prezintă microdonţie, populaţia galbenă şi
negroidă - meziodonţie, iar melanezienii - megalodonţie;
-ocluzia dentarăeste la populaţia indo-europeană de tip psalidodont (incisivii şi caninii
superiori depăşesc prin marginile lor ocluzale pe cei inferiori, iar la premolarii şi molarii
superiori, tuberculii vestibulari îi depăşesc vestibular pe cei inferiori), la mongoloizi de tip
labiodont (marginile incisivilor şi caninilor de pe cele două arcade sunt în contact muchie pe
muchie, iar feţele masticatorii ale premolarilor se suprapun perfect în ocluzie) şi la negroizi de
tip intermediar;
-craniometria -caucazienii prezintă hipoplazie zigomatică, având bolta palatină strâmtă şi
triunghiulară, negroizii prezintă prognatism, având bolta palatină dreptunghiulară, iar
mongoloizii au faţa plată, cu proeminenţa anterioară a oaselor zigomatice şi hipoplazie maxilară;
-uzura dentară este mai pronunţată la asiatici.
Stabilirea sexului se poate realiza prin mai multe metode. Astfel, Pennaforte a stabilit şase
parametri care pot fi examinaţi atât pe radiografie, cât şi pe dintele izolat. Aceştia sunt:
Parametrii pentru stabilirea sexului pe material dentar
Parametrul studiat Bărbaţi Femei
Lăţimea incisivului central / lăţimea incisivului lateral
>2
Gonionul drept >121°
stâng >125°
Lăţimea bigonială >103mm <87mm
Lăţimea bicondiliană >125mm <105mm
Modulul radicular - metoda Bequain
( Ømezio-distal + Øvestibulo-lingual ≥13,5mm
al fiecărui canin superior la nivelul colului)
Evidenţierea
Evidenţierea cromatinei sexuale nucleare pe celule pulpare, prin corpusculului Y
fluorescenţă pe cromozomul
Y
Stabilirea vârstei se face în funcţie de etapa ontogenetică în care sunt surprinse piesele
dentare examinate. Astfel:
-în perioada embrionară se măsoară produsul de concepţie, iar prin examen radiologic se
evidenţiază mugurii dentari;
-dinţii temporari se caracterizează prin: coloraţie albăstruie, volum mic, coroane scurte şi
globuloase, cuspizi şterşi, iar dinţii sunt implantaţi vertical în arcade; până la vârsta de 4 ani nu
există spaţii interdentare; între 4-6 ani apar diastemele fiziologice, în special la dinţii maxilari şi
un grad de abraziune fiziologică; examenul dentar se completează obligatoriu cu examenul
radiologic;
-dinţii permanenţi pot oferi informaţii până la vârsta de 25 de ani, obţinute prin aplicarea
aceloraşi metode ca mai sus;

6
-după vârsta de 25 de ani, stabilirea vârstei prezintă dificultăţi, deoarece criteriul utilizat
este acela al gradului de uzură, care este determinat nu numai de avansarea în vârstă, ci şi de
procese patologice.
METODA GUSTAFSON foloseşte şase criterii pentru stabilirea îmbătrânirii dentare,
notate după progresia lor de la 0 la 3. Această metodă se execută pe cupe dentare care se
polizează. Studiul se efectuează cu ochiul liber şi cu lupa binoculară; se execută fotografii color
după iluminarea în spectre speciale, procedându-se apoi la mărirea fotografiilor.
Criteriile utilizate sunt:
-uzura suprafeţelor ocluzale la dinţii antagonici, care se notează cu A; ea progresează cu
vârsta, dar este influenţată şi de obiceiurile alimentare, tipul de ocluzie şi procesele patologice;
-gradul de parodontoză, care se notează cu P, prin care se realizează, atât datorită
îmbătrânirii, cât şi datorită proceselor patologice, dezgolirea rădăcinilor, creşterea mobilităţii
dentare şi, în final, expulzia dinţilor;
-apoziţia de dentină secundară, care se notează cu S şi care are drept consecinţă
diminuarea cavităţii dentare;
-apoziţia de cement, care se notează cu C şi a cărei progresie odată cu vârsta se datorează
microdeplasărilor dinţilor în alveole;
-rezorbţia radiculară de cement şi, uneori, de dentină, care se notează cu R;
-transluciditatea radiculară, care se notează cu T -se bazează pe faptul că, odată cu
îmbătrânirea, canaliculele Tomes se încarcă cu substanţe minerale, ceea ce la conferă o
transparenţă particulară.
Criterii utilizate în stabilirea vârstei de metoda Gustafson
Progresia
Criteriile Semnificaţie
criteriilor
A A0 Absenţa uzurii
A1 Uzura interesează doar smalţul
A2 Uzura interesează dentina
A3 Uzura interesează şi pulpa dentară
P P0 Absenţa parodontozei
P1 Debutul parodontouei
P2 Parodontoza depăşeşte 1/3 din rădăcina inferioară
P3 Parodontoza a depăşit 2/3 din rădăcina inferioară
S S0 Absenţa apoziţiei secundare de dentină
S1 Interesarea părţii inferioare a cavităţii dentare
S2 Cavitatea dentară este umplută în proporţie de 50%
S3 Cavitatea dentară este umplută aproape complet
C C0 Grosime normală a stratului de cement
C1 - C3 Corespund creşterii treptate a grosimii stratului de cement
R R0 Absenţa rezorbţiei radiculare
R1 Rezorbţie radiculară în puncte izolate
R2 Rezorbţie radiculară marcată
R3 Rezorbţia radiculară afectează atât dentina, cât şi cementul
T T0 Absenţa translucidităţii radiculare
T1 Transluciditate radiculară decelabilă
T2 Transluciditatea depăşeşte 1/3 din vârf

7
Progresia
Criteriile Semnificaţie
criteriilor
T3 Transluciditatea depăşeşte 2/3 din vârf
Dezavantajele metodei Gustafson sunt:
-valoarea apoziţiei în aprecierea vârstei este discutabilă, deoarece, în unele cazuri, chiar la
tineri poate exista o hipercementoză;
-modificările de transparenţă dentară nu pot fi evidenţiate până la vârsta de 30 de ani;
-rezorbţia radiculară este o modificare datorată nu numai îmbătrânirii, ci şi diverselor
procese patologice şi de aceea este dificil de luat în considerare la stabilirea vârstei.
Aprecierea categoriei sociale a persoanei al cărei material dentar este expertizat se bazează
pe criterii relative, cum ar fi costurile lucrărilor dentare.
Obiceiurile şi profesia îşi lasă în unele cazuri amprenta pe dinţi. Astfel, se descriu:
abraziuni specifice datorate ticurilor (muşcarea de creioane), obiceiurilor (fumatul pipei); se pot
evidenţia urme de nicotină la fumători, uzura marginii ocluzale a dinţilor frontali la croitori şi
cizmari, impregnarea cu pulberi metalice (Fe, Cu, Zn, Ag), la persoanele care lucrează în mediile
cu astfel de toxice.
După examinarea materialului dentar şi a suportului său osos provenite de la cadavru,
expertiza medico-legală odontostomatologică în vederea identificării se completează prin
studierea documentelor obţinute post-mortem, prin următoarele metode, ale căror rezultate se
compară cu datele achiziţionate ante-mortem. Aceste metode sunt:
-odontograma, care, pe materialul expertizat, poate conţine datew suplimentare faţă de
fişele dentare executate ante-mortem (procese patologice, tratamente dentare);
-radiografiile dentare realizate post-mortem prezintă dificultăţi în compararea lor cu
radiografiile executate ante-mortem (de exemplu, filmele, realizate de obicei cu aparate diferite,
nu sunt strict superpozabile); în plus, poziţionarea craniului trebuie să fie cât mai apropiată în
cele două tipuri de radiografii, în caz contrar apîrând deformări dimensionale importante
localizate în partea centrală a clişeelor);
-fotografiile şi mulajele dentare obţinute post-mortem, care se compară cu acelea efectuate
în timpul vieţii;
-recuperarea marcajelor.
Rugoscopia constă din examinarea papilelor palatine (lat. ruga - papilă, rugae - papile).
Ele prezintă ca avantaje pentru identificare: stricta individualitate (nu există două persoane cu
aceeaşi morfologie a papilelor palatine), constanţa lor în timp (dispoziţia lor se stabileşte în luna
a treia de viaţă intrauterină, după care nu se mai modifică), capacitatea de regenerare după
leziunile bolţii palatine, recăpătând aceleaşi aspecte morfologice, faptul că nu sunt modificabile
după diverse tratamente dentare, rezistenţa la temperaturi crescute.
Relieful papilelor palatine prezintă o creastă longitudinală (corespunzătoare rafeului
median), care se termină anterior cu o formaţiune dilatată, numită papila incisivă şi creste
transversale. Se notează diresţia crestelor transversale, originea lor din creasta longitudinală,
unghiul pe care îl fac cu aceasta, numărul ramificaţiilor, prezenţa de discontinuităţi.
Înregistrarea dispoziţiei papilelor palatine se face prin fotografieree şi amprentare, dar
aceste metode nu se utilizează în practica stomatologică, încât folosirea rugoscopiei în
identificare este, în prezent, limitată.
Cheiloscopia este o metodă de identificare care se bazează pe examenul reliefului roşului
buzelor. Avantajele acesteia constau în faptul că fiecare individ prezintă o structură strict

8
specifică a acestei zone, chiar între gemenii monozigoţi existând unele diferenţe. Se folosesc
examinarea cu lupa şi fotografii ale buzelor mărite de două ori.
Reinaud distinge 10 tipuri de şanţuri pentru buza superioară (notate a - j) şi 10 tipuri pentru
buza inferioară (notate A - J). Fiecare literă corespunde unui tip de şanţ (de exemplu, A = şanţ
complet care străbate roşul buzelor de la o margine la alta etc.).
Urmele lăsate prin muşcarea diferitelor corpuri semisolide se numesc amprente sau mărci
prin muşcare.
Acestea pot fi de origine animală sau umană şi se găsesc pe corpurile persoanelor
vătămate, pe cadavrele umane (în crimele sadice) sau pe resturile alimentare.
Leziunile produse prin muşcare prezintă aspecte care variază de la echimoze şi excoriaţii
până la plăgi contuze, asociate uneori cu smulgerea unei părţi proeminente din organism.
Muşcarea are doi timpi: muşcarea propriuzisă (care lasă amprenta prin muşcare) şi
desprinderea prin muşcare (care se poate solda cu smulgerea mai mult sau mai puţin importantă
de ţesut; în acest timp se produc modificări ale amprentei prin muşcare). Dinţii care produc, de
regulă, muşcarea, sunt dinţii frontali.
Identificarea muşcăturii produse de un animal prezintă interes juridic, deoarece constatarea
ei expune pe proprietar la plata daunelor. În acest sens, dintre leziunile prin muşcare produse de
animale cu implicaţii juridice mai frecvente sunt acelea produse de câine. Particularităţile
leziunilor produse de acesta sunt ate de morfologia dentară a animalului. Astfel, câinele prezintă:
-arcadele dentare sunt mai înguste decât cele ale omului, în special în zona frontală;
-dentiţia sa are în plus doi incisivi;
-caniniii săi superiori depăşesc în înălţime ceilalţi dinţi, imprimând amprente conice;
amprenta caninului inferior este intercalată între aceea a celui de-al treilea incisiv şi cele ale
caninilor superiori.
Câinele prinde şi ţine prada cu incisivii, o imobilizezaă cu ghearele (care lasă excoriaţii pe
corp) şi distruge părţile moi, uneori chiar şi osul, cu molarii şi premolarii.
Amprentele prin muşcare lăsate de şobolan sunt întâlnite la cadavrele găsite în locuri
insalubre. Ele au aspect de plăgi contuze şi sunt situate aproape în totalitate pe părţile
proeminente ale corpului. Dacă au fost produse la cadavru, nu prezintă infiltrate hemoragice.
Omul, prin muşcare, realizează plăgi prin presiunea exercitată de cele două arcade dentare;
acestea sunt mici, rotunde sau stelate, cu marginile zdrenţuite, extremităţi subţiate şi fundul
anfractuos, realizând astfel aspectul de plagă contuză.

Expertiza medico-legală în cazul muşcăturilor se desfăşoară în următoarele etape:


În prima etapă are loc examinarea plăgii. Aceasta trebuie să se execute cât mei rapid după
producerea ei, deoarece, odată cu trecerea timpului, caracteristicile ei se modifică. În această
etapă se efectuează:
-descrierea leziunilor - fiecare leziune se descrie separat şi se numerotează; se măsoară
distanţa dintre leziuni;
-efectuarea de fotografii (alb-negru şi color), executate dintr-un unghi care să permită
aprecierea reliefului; se consemnează distanţa obiectiv - plagă şi mărirea la care s-a recurs;
-executarea de filme în infraroşu şi de stereofotografii;
-executarea amprentei -folosindu-se materiale care trebuie să aibă următoarele calităţi:
vâscozitate mare şi reglabilă, elasticitate suficientă, coeziune mare, solubilitate mare, volum
constant, să nu distrugă ţesuturile şi să fie uşor utilizabile; se preferă alginaţii şi siliconii.
În a doua etapă se examinează persoana suspectă, la care se execută:

9
-fotografii dentare (fotografii intraorale, cu vedere palatinală şi linguală, fotografii aler
arcadelor dentare în ocluzie);
-realizarea amprentei, pentru care persoana muşcă în ceara de modelat sau în răşină; se
face mulajul muşcăturii în gips; mulajul se plasează în articulator, pentru a se examina
raporturile dintre cele două arcade.
În cea de-a treia etapă, se compară rezultatele obţinute în etapele precedente: relaţia
dintre arcade şi forma lor, morfologia dinţilor frontali (morfologia şanţurilor de pe feţele ocluzale
ale incisivilor, existenţa de carii şi fracturi, diametrele meziodistale, dinţi lipsă sau
supranumerari, malpoziţii, rotaţii, diasteme) şi a eventualelor lucrări protetice.
Având în vedere dificultăţile întâmpinate atunci când se stabileşte identitatea amprentei
dentare a persoanei suspecte cu amprenta produsă prin muşcare, se recomandă ca lucrarea să se
execute cu prudenţă, de către doi odontostomatologi.
Rezultatele obţinute trebuie considerate mai degrabă ca indicii sau prezumţii, fiind mai
uşor să se concluzioneze că muşcătura nu a fost făcută de suspect decât să se dovedească cu
precizie acest fapt. De asemenea, trebuie avut în vedere că în amprenta prin muşcare nu apar
toate caracteristicile dinţilor.
Identificarea este considerată ca fiind pozitivă numai atunci când caracteristicile a cel puţin
patru dinţi coincid perfect pe cele două amprente.
În ultima etapă se stabilesc concluziile expertizei.

10