Sunteți pe pagina 1din 1

Traditionalismul - trăsături

- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie;


- preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;
- spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;
- întoarcerea spre trecut ca unic reper moral salvator;
- cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
străine;
- predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în locurile natale, casa şi biserica;
- insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor biblice semnificative şi
autohtonizarea lor;
- tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;
- limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
- respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.
Specii: romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social, drama istorică.
Specii epice: în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul tradiţional, oda,
imnul).

Traditionalismul - trăsături
- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie;
- preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;
- spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;
- întoarcerea spre trecut ca unic reper moral salvator;
- cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
străine;
- predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în locurile natale, casa şi biserica;
- insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor biblice semnificative şi
autohtonizarea lor;
- tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;
- limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
- respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.
Specii: romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social, drama istorică.
Specii epice: în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul tradiţional, oda,
imnul).

Traditionalismul - trăsături
- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie;
- preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;
- spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;
- întoarcerea spre trecut ca unic reper moral salvator;
- cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
străine;
- predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în locurile natale, casa şi biserica;
- insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor biblice semnificative şi
autohtonizarea lor;
- tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;
- limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
- respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.
Specii: romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social, drama istorică.
Specii epice: în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul tradiţional, oda,
imnul).