PROGRAM PORTAGE

Principiile fundamentale ale teoriei comportamentale a învăţării

Teoria comportamentală a învăţării – T.C.Î.:

- se aplică tuturor copiilor, handicapaţi şi normali;
- este folosită pentru a învăţa anumite abilităţi necesare.
T.C.Î. are 2 obiective:
I. – învăţarea de abilităţi – cognitive, autoservire, socializare;
II. - reducerea comportamentelor problemă - crize de furie, ţipăt, stereotipie.

I. Învăţarea de abilităţi – principii:

1. Comportamentul reprezintă orice acţiune observabilă a unei persoane:

- aşezatul pe scaun, mersul, alergatul, ridicarea unui braţ.
A fi supărat, a iubi, a fi deprimat, a fi gelos – sunt modalităţi generale de a caracteriza
comportamentul cuiva, fără a intra însă în grupa comportamentelor.
2. Comportamentul este învăţat – aproape tot ce facem noi este învăţat. Ceea ce se învaţă
depinde de condiţiile de viaţă.
3. Atât comportamentele cele bune, cât şi cele rele se învaţă! Aceasta înseamnă că toţi copiii
pot învăţa să lovească, să mintă; există, deci, copii cu diferite comportamente.
4. Oricine poate învăţa comportamente noi – copiii se nasc cu posibilităţi diferite de învăţare.
Acest principiu este aplicabil chiar şi copiilor declaraţi irecuperabili.
5. Comportamentul persoanelor poate fi împărţit în 3 categorii:

a. – comportamente adecvate – BUNE (+) ;

b. - comportamente DEFICITARE;
c. - comportamente neadecvate – RELE (-) .

a. BUNE – comportamente învăţate, pe care copilul le manifestă destul de des, destul de

bine, la locul potrivit, la timpul potrivit.
b. DEFICITARE – comportamente pe care copilul nu reuşeşte să le manifeste destul de
des, destul de bine, la momentul şi locul potrivit (ex. închide un nasture numai dacă e
ajutat).
c. RELE (excesive) – comportamente învăţate, pe care copilul le manifestă prea des, prea
mult, în locuri şi în momente nepotrivite (ex.ţipă cu putere dacă nu i se satisface o dorinţă,
vine şi solicită mereu ajutorul).

DE CE NE OCUPÂM DE COMPORTAMENTUL COPILULUI şi nu de gândurile şi

sentimentele lui?
1. comportamentul e uşor de observat şi de identificat;
2. comportamentul e uşor de verificat;
3. comportamentul e uşor de modificat prin învăţare;
4. modificările comportamentului se pot măsura uşor;
5. schimbarea comportamentului atrage după sine şi schimbări ale gândurilor şi
sentimentelor.
CUM SE POATE SCHIMBA COMPORTAMENTUL PRIN ÎNVÂŢARE?

1. - putem să învăţăm copilul să execute mai bine un comportament;

2. - putem să învăţăm copilul să execute mai des un comportament ( pentru DEFICITARE);
3. - putem să învăţăm copilul să execute mai rar un comportament ( pentru RELE);
4. - putem să învăţăm copilul să execute un comportament la locul şi la momentul potrivit.

CE COMPORTAMENTE TREBUIE ÎNVÂŢATE MAI ÎNT^I?

1. – comportamentele simple – mers, atins;

2. - este mai important să învăţăm copilul comportamente bune sau adecvate, decât să
încercăm să i le reducem pe cele rele;
3. - comportamentele se învaţă mai uşor pornind de la simplu la complex (ex. vorbirea este un
comportament complex ce conţine mai multe comportamente elementere).

CUM SE ÎNVAŢÂ COMPORTAMENTELE?

1. - comportament: atingerea obiectului;

2. - semnal: a vedea;
3. - recompensă: senzaţie de plăcut.

Deci, comportamentul de atingere creşte şi e realizat din ce în ce mai des şi mai bine, pentru că
senzaţia de plăcut este o recompensă pentru copil. Comportamentul creşte datorită semnalului = vede,
aude.
Dacă un comportament e recompensat, el va creşte şi va fi făcut mai des.
Un comportament care nu e urmat de o recompensă sau care este ignorat, va descreşte treptat.
Comportamentul care e pedepsit, descreşte foarte rar.
Semnalele caracterizează şi controlează comportamentul copilului. Comportamentul primeşte valoare
numai dacă e sprijinit de recompensa sau pedeapsa cu care semnalele au fost asociate.

Semnalul rămâne semnal numai dacă este urmat de consecinţă.

CE }I CARE SUNT RECOMPENSELE?

O recompensă poate fi: un obiect, un eveniment, o experienţă care întăreşte comportamentul pe care îl
succede sau care creşte probabilitatea apariţiei în viitor a comportamentului respectiv.
Dacă unui comportament neadecvat îi corespunde o recompensă plăcută, atunci copilul va face crize
dese, deoarece îi place recompensa.
Când ne propunem să învăţăm pe cineva ceva, scopul nostru nu este acela de a-l învăţa să evite o
pedeapsă!
Recompensele sunt foarte variate şi nu au valoare generală. Ele pot fi:
a. recompense primare – dulciuri, băuturi, fructe, un aliment preferat, confort, care satisfac
necesităţile biologice;
b. recompense sociale – orice fel de consecinţe pozitive ale unui comportament, care ne vin
de la alţi oameni;
c. recompense simbolice sau generale – sunt reprezentate de obiecte diferite ca: bani, steluţe
stimulente, jetoane, care au drept trăsătură comună faptul că se pot schimba cu alte
recompense, fără a avea valoare prin ele însele;
d. recompense prin activităţi – activităţi pe care le preferă copiii şi care au valoare pozitivă,
sunt atractive, amuzante şi le creează plăcere;
e. recompense intrinseci – se obţin din plăcerea sau satisfacţia de a desfăşura o anumită
activitate, care, mai întâi, trebuie să fie foarte bine învăţată, în care să manifeste dexteritate.
CUM SE ÎNVAŢÂ RECOMPENSA?

Recompensele primare – sunt înnăscute, sunt foarte puternice şi satisfac necesităţi biologice, dar, prin
folosirea lor intensivă, există un risc, anume acela că duc la starea de saturaţie.
Recompensele b.c.d.e. – sunt învăţate pe baza celor din a. Copilul mic e foarte sensibil la
recompensele primare. Mulţi copii nu se simt însă recompensaţi prin b.c.d.e., de aceea noi trebuie să le
folosim pe cele din a. până când copilul le învaţă şi pe celelalte.
Recompensele sociale – se învaţă foarte repede: zâmbetul devine recompensă prin asocierea lui
repetată cu o recompensă primară, ca mâncarea sau schimbarea scutecului.
1. – comportament: gângureşte;
2. - recompensă socială neînvăţată: mama îi zâmbeşte;
3. - consecinţe: primeşte mâncare (recompensă primară).

Recompensa neînvăţată trebuie să fie dată deodată sau înainte de recompensa primară!

Avantajele recompensei sociale: este uşor de folosit, este la îndemână, întăreşte multe comportamente.
Există şi aici pericolul ca, prin folosire intensivă, să se ajungă la stare de saturaţie, moment în care
comportamentul lăudat descreşte treptat.
Recompensele trebuie să fie variate şi asociate.
Recompensele generale - se învaţă ca şi cele sociale, nu au valoare prin ele însele, dar le putem
schimba în ceea ce dorim.
Avantajele recompensei generale: copilul nu se satură de ele, putându-le schimba pe orice.
}i aici există riscul saturaţiei, dacă nu le schimbăm pe altceva.
Recompensele prin activitate – sunt activităţi care ne fac plăcere, pe care le-am face mai des, deci
devine un comportament cu frecvenţă ridicată.
Un comportament mai puţin plăcut, urmat de unul mai plăcut, trebuie să se facă destul de des, pentru ca
cel din urmă să devină recompensă prin activitate.
Recompensarea destul de frecventă asigură învăţarea recompenselor prin activitate, ceea ce înseamnă
că activităţile vor fi făcute des şi cu plăcere.
Controlul ca recompensă învăţată - prin învăţarea vorbirii, copilul învaţă cum să obţină ceea ce
doreşte, adică recompensa. Deci, controlul poate fi el însuşi o recompensă. A putea controla lucrurile
din jur e o recompensă învăţată, foarte puternică prin ea însăşi: control = recompensă = obiectiv al
învăţării.
Diferitele recompense sunt aşezate într-o anumită piramidă:
- automotivarea – recompensă intrinsecă;
- recompensa socială - atenţia, lauda;
- recompensa prin activităţi;
- recompensele generale;
- mâncărurile - reprezintă baza piramidei.
Automotivarea poate fi aplicată la copilul preşcolar.

ALEGEREA }I FOLOSIREA RECOMPENSEI

Alegerea recompensei: - ce îi place copilului;

- încercarea recompenselor;
- legea bunicii.
Calitatea recompenselor: fiecare individ are un repertoriu propriu de recompense, de aceea, în alegerea
lor, trebuie să ţinem seama pe care o alegem şi care este cu adevărat recompensantă. Pentru ca alegerea
să fie corectă, recompensele trebuie încercate în practică şi nu alese în mod logic.
Cum aflăm ce-i place copilului?

Observăm: - ce face copilul;

- cum reacţionează copilul când primeşte anumite lucruri.
Observăm ce face copilul în timpul liber: - ce jucării îi plac;
- ce jocuri îi plac;
- cât timp se joacă;
- dacă zâmbeşte, dacă-i face plăcere.
Aceste recompense sunt puternice pentru el.
Oferim copilului o varietate de recompense posibile şi notăm cum reacţionează el şi dacă
comportamentele cărora recompensele le urmează sunt făcute mai des, mai bine, la locul şi timpul
potrivit.
După alegerea recompenselor, acestea se încearcă fiecare în parte, pentru a verifica dacă copilul e
dispus să facă eforturi pentru a învăţa noi comportamente.
Legea bunicii e foarte folositoare în găsirea de recompense prin activitate.
Enunţul legii: „ Faci întâi ceea ce vreau eu, apoi ceea ce vrei tu!”
„Legea bunicii” are la bază folosirea recompenselor care plac copilului, pentru realizarea unei activităţi
care place mai puţin sau deloc.
Rolul nostru este de a observa copilul, de a descoperi comportamentul cu probabilitate ridicată de
apariţie, oricare ar fi acesta.

Calităţile recompenselor:

1. – să fie rezistente la saţiere; - cum combatem saţierea? - oferind o varietate de recompense

şi nu una singură; şedinţele de învăţare să fie relativ scurte ( sunt mai eficiente 15 minute zilnic,
decât o oră într-o zi sau o săptămână);
2. – să poată fi administrate în fragmente mici;
3. - să poată fi administrate imediat după apariţia comportamentului;
4. - să fie, în întregime, sub controlul adultului, atât în ceea ce priveşte frecvenţa, cât şi
cantitatea;
5. - să nu împiedice scopul programului de învăţare;
6. - să fie economice, uşor de manipulat şi uşor de procurat în cantităţi suficiente.

REGULI DE FOLOSIRE A RECOMPENSEI

1. la începutul unui program, folosim recompensa cea mai puternică. Acest lucru e necesar,
deoarece copilul trebuie să fie impresionat de recompensă, să o dorească din nou, astfel încât să
repete comportamentul anterior;
2. recompensă trebuie dată imediat după comportamentul ce trebuie învăţat şi orice întârziereîn
administrarea recompensei duce la apariţia de probleme în comportament;
3. recompensati comportamentul ori de câte ori se produce, mai ales la începutul unui program
de învăţare.
Folosirea programelor de recompensare se referă la frecvenţa oferirii recompenselor.
Prin programul continuu, un comportament e recompensat de fiecare dată când se produce. Folosirea
unui program continuu poate fi utilă la începutul fiecărui program de învăţare, dar nu putem continua la
nesfârşit cu acest procedeu, din trei motive:
a. – ca să putem numi normal un copil, el trebuie nu numai să se comporte ca ceilalţi copii, dar
trebuie să aibă şi comportamente controlate de recompensă;
b. – pentru prevenirea saţierii, deci a slăbirii comportamentelor, trebuie să trecem la reducerea
frecvenţei şi la varierea recompensei;
c. – nu vom face faţă multitudinii de comportamente ce trebuie recompensate şi nici numărului
copiilor avuţi în supraveghere, dacă ar trebui să-l recompensăm pe fiecare în parte, pe fiecare
comportament.
Programul de recompensare intermitentă se foloseşte după ce copilul a efectuat un comportament
de un număr de ori, pe o anumită perioadă de timp.
Trecerea de la un comportament la celălalt trebuie făcută gradat, foarte încet, altfel s-ar putea ca acel
comportament să slăbească.
Prin folosirea recompensării intermitente, menţinem comportamentele la un nivel atins prin programul
continuu şi avem posibilitatea să întărim comportamentele deficitare.

PROGRAMUL PORTAGE
GHID DE UTILIZARE

Programul Portage a fost întocmit pentru învăţarea copiilor cu handicap, pentru copiii normali şi
copiii superdotaţi. Acest program conţine un inventar de parametri pentru evaluarea dezvoltării
copilului: motricitate+stimularea sugarului, comportamentul cognitiv, comportamentul verbal,
socializarea şi autoservirea.
Fiecare parametru sau activitate din inventar poartă denumirea de ITEM şi corespunde unui
comportament observabil al copilului.
În inventar, abilităţile sunt prezentate în ordinea apariţiei în mod normal la copil.
Programul este aplicabil mai ales prin intermediul părinţilor sau al personalului specializat.

IMPORTANŢA FIECÂRUI DOMENIU

Stimularea sugarului – se referă la vârsta 0-4 luni şi a fost adăugată ulterior la program, dată fiind
necesitatea şi importanţa stimulării copilului mic. Această secţiune pune la dispoziţie sugestii de
activitate şi materiale destinate să provoace reacţii adecvate din partea copilului.
Deoarece sugarul are nevoie de multă stimulare din partea mediului, chiar înainte de a aştepta un
răspuns de la el, majoritatea itemilor din acest domeniu se referă la comportamentele adultului
destinate stimulării copilului. Se aplică şi la copiii de vârsta cronologică mai mare, dar care sunt
întârziaţi mintal.
Motricitatea generală - antrenează musculatura mare, motricitatea fină antrenează muşchii mici ai
mâinii. Comportamentele motorii sunt importante, deoarece sunt considerate baza dezvoltării
cunoaşterii şi limbajului. Dintre comportamentele motorii, amintim echilibrul şi postura.
Comportamentul cognitiv este domeniul cunoaşterii şi se referă la capacitatea de a face asemănări şi
deosebiri şi de a stabili relaţii între obiecte şi idei. Cunoaşterea este bazată pe gândire, iar gândirea este
un proces psihic interior. De aceea, noi putem observa doar rezultatele acestui proces. Un rol important
în cunoaştere îl are şi memoria, ea asigurând păstrarea şi recunoaşterea unor informaţii.
Comportamentul verbal – limbajul este cea mai mare achiziţie a copilului. Copilul învaţă limbajul,
ascultând şi observând condiţiile în care el se foloseşte. Fazele limbajului sunt: producerea de sunete,
gânguritul, lalaţiunea (fază de repetare a silabelor), cuvintele propriu-zise şi asocierea de cuvinte.
Inventarul nu specifică vocabularul care trebuie să se dezvolte la copil, ci se concentrează asupra
conţinutului vorbirii şi a formei de exprimare a acestui conţinut

Abilităţi de limbaj: - receptive - vocabular pasiv (ce înţelege copilul);

- expresive - vocabular activ (ce poate spune copilul).

Socializarea cuprinde abilităţi care se referă la modul de a comunica, de a se relaţiona, de a trăi în

societate, în familie. Acest domeniu este de maximă importanţă în abordare, pentru că asigură
dezvoltarea copilului, dar şi posibilitatea de a se adapta la mediu.
Dintre abilităţile sociale fundamentale amintim:
- imitaţia, ca mecanism de învăţare;
 - participarea – relaţionarea;
- comunicarea.
Prin relaţionare, prin interacţiuni sociale se învaţă comportamentele din toate domeniile de activitate.
În mare parte, aceste abilităţi sociale se învaţă în familie şi dau copilului o bază pentru dezvoltarea sa
de mai târziu, încrederea în sine, în ceea ce priveşte comunicarea şi interacţiunile cu ceilalţi şi în ceea
ce priveşte capacitatea de a face faţă cerinţelor şi aşteptărilor celorlalţi faţă de el. E foarte greu să se
modifice ulterior comportamentele din primii 3 ani de viaţă!

Autoservirea – aceste comportamente ar putea fi incluse în socializare, fiind legate tot de viaţa în
comun. Ele sunt totuşi tratate separat, fiind foarte importante atât pentru copil, cât şi pentru ceilalţi.
În cadrul acestor comportamente, întâlnim abilităţi care-l fac pe copil să fie independent, şi să-şi poarte
singur de grijă, în ceea ce priveşte:
- hrănirea;
- spălatul;
- îmbrăcatul;
- toaleta.
Deprinderea acestor comportamente ajută copilul să devină un membru independent faţă de familie şi
societate.

EVALUAREA PE BAZA FI}EI DE INVENTAR PORTAGE

Pe baza evaluării, obţinem un profil al abilităţilor copilului:

- comportamente adecvate;
- comportamente deficitare;
- ce nu a învăţat copilul deloc.
Evaluarea se face pe rând, în cele 5 domenii de comportament.
Pentru copiii normali, evaluarea se începe de la un nivel de vârstă cu 1 an sub vârsta cronologică a
copilului.
Pentru copilul întârziat, începem evaluarea de la un nivel cu 2 ani sub vârsta cronologică a copilului.
Pentru fiecare domeniu, copilul trebuie să facă cel puţin 10 ITEMI la rând peste punctul de la care s-a
pornit evaluarea.
Dacă nu-i face pe toţi la rând, coborâm cu încă 10 itemi, până când găsim 10 itemi la rând pe care-i
face copilul.
Ce înseamnă că un item e reuşit? Atunci când copilul reuşeşte să execute comportamentul la cerere
sau fără ajutor, întocmai cum se specifică în itemul respectiv. Reuşita se notează prin haşurarea sau
colorarea numărului corespunzător itemului reuşit.
Dacă, din cauza unui handicap, copilul nu poate realiza un anumit comportament, atunci, în dreptul
căsuţei corespunzătoare itemului respectiv, notăm un H (=handicap).
Dacă copilul nu a avut ocazia să înveţe anumite comportamente sau nu a avut contact cu materialele
necesare învăţării acelui comportament, numărul corespunzător itemului se încadrează.
Dacă copilul poate executa sarcina doar cu un anumit ajutor, colorăm căsuţa pe jumătate şi specificăm
alături de ce ajutor a avut nevoie.
Pentru comportamentele care se află sub nivelul celor 10 itemi reuşiţi se acordă credit.
Dacă copilul nu execută comportamentul din cauză că nu îl urmăreşte pe adult sau pentru că nu
primeşte materialele de lucru, atunci el trebuie învăţat mai întâi aceste comportamente elementare.
Dacă îl cunoaştem pe copil, atunci evaluarea se face prin observarea lui.
Dacă nu îl cunoaştem, atunci folosim fişa de evaluare, cerând informaţii de la educatori, de la părinţi
sau îl punem pe copil să facă respectivul comportament.
Această evaluare o considerăm NIVELUL DE BAZÂ INIŢIAL AL COMPORTAMENTULUI.
STABILIREA OBIECTIVELOR PROGRAMULUI PORTAGE
- trebuie precizate condiţiile de executare a sarcinii;
- trebuie precizate criteriile reuşite;
- trebuie stabilit obiectivul pe termen lung = itemul pe care trebuie să îl achiziţioneze copilul;
acest obiectiv se împarte în paşi mai mici; fiecare pas mic devine obiectiv pe termen
scurt, care se mai numeşte şi comportament ţintă.
Comportamentul ţintă trebuie să fie:
definit clar;
observabil;
măsurabil.
Comportamentul ţintă trebuie să descrie concret ce va face copilul pentru a demonstra că a învăţat
comportamentul.
Comportamentul ţintă cuprinde:
– cine;
- ce va face;
- în ce condiţii;
- criteriul succesului.
Criteriul reuşitei se stabileşte în funcţie de domeniul de comportament. De obicei, trebuie ca succesul
să se obţină 2 zile la rând, ca să considerăm învăţat comportamentul respectiv.

IMPORTANŢA MÂSURÂRII COMPORTAMENTULUI

În orice program de învăţare, trebuie să procedăm astfel:

1. – să schimbăm comportamentul ţintă, în funcţie de comportamentul pe termen lung;
2. - să măsurăm cât de mult se schimbă comportamentul ţintă.
Măsurarea comportamentului este absolut necesară oricărei învăţări, ea ne arată dacă şi cât de mult se
schimbă comportamentul.
Măsurând ceea ce vrem să schimbăm, putem afla dacă ceea ce facem are efectul dorit.
Există 2 tipuri de măsurare a comportamentului:
1. – măsurarea frecvenţei = de câte ori;
2. - măsurarea duratei = cât timp.

1. - măsurarea frecvenţei de producere a comportamentului se referă la a observa cât de des

apare comportamentul ales, în perioada cât observăm;
2. – măsurarea duratei – putem măsura numărul de secunde, minute, ore, deci cât timp durează
comportamentul atunci când se produce.
Dacă vrem să creştem un comportament care se produce o singură dată pe zi, atunci ne sunt suficiente
chiar şi numai 10 minute de observare şi măsurare.
Dacă comportamentul se produce rar, atunci el trebuie măsurat o bună parte din zi.
Dacă comportamentul se produce la un anumit moment al zilei, atunci acesta trebuie măsurat în acel
moment.
Comportamentele care se produc foarte des şi aproape în orice moment al zilei necesită 1-2 ore pentru
măsurare.

Modalităţi de măsurare a comportamentului:

- notarea;
- schiţarea;
- graficul.

Paşi de urmat pentru măsurarea comportamentului:

 a. – stabilim comportamentul – alegem un comportament de măsurat, clar enunţat, astfel încât
oricine să-l poată observa cu uşurinţă; alegerea se poate face fie prin fişele de evaluare
Portage(în cazul comportamentelor deficitare), fie prin observarea copilului(în cazul
comportamentelor excesive).Astfel, măsurăm semnalele pe care le trimitem copilului şi
consecinţele pe care le administrăm.
Definirea unui comportament înseamnă a stabili ceea ce vei auzi şi vei vedea când se va produce
comportamentul respectiv.

SEMNAL – COMPORTAMENT – CONSECINŢÂ

b. - măsurarea propriu-zisă - trebuie să observăm dacă se produce comportamentul şi să notăm

ceea ce am observat;
c. - trecerea rezultatelor pe un tabel şi apoi într-un grafic, aşezate la vedere.

Nivelul bazal
Perioada nivelului bazal cuprinde câteva zile dinaintea programului de învăţare. La această perioadă, se
observă exact acelaşi comportament pe care-l vom observa intens şi măsura în programul de învăţare,
dar nu trebuie să începem programul cu această perioadă.
Există 3 motive pentru care se efectuează acest nivel bazal:
a. – după ce măsurăm nivelul bazal câteva zile, putem constata că nu are atât de mare nevoie ca
alte comportamente să se schimbe;
b. - nivelul bazal furnizează o modalitate de a începe programul de învăţare şi nu altceva;
c. - perioada nivelului bazal ne oferă o bază de comparaţie, căci se poate vedea cât de mult a
progresat copilul.

Măsurarea comportamentului ne arată:

- cum să planificăm programul de învăţare;
- cât de repede se schimbă comportamentul;
- cât de bine merge şi cât de eficient este programul de învăţare;
- dacă programul nu e bine întocmit pentru copil, el poate fi schimbat; de obicei, carenţele
programului sunt: fixarea obiectivului, materialul folosit, recompensa, tipul de ajutor – fizic,
gestual, verbal;
- tabelele şi graficele îi informează şi pe ceilalţi, arătând cum progresează învăţarea şi ce
trebuie să facă ei pentru ajutorul nostru.

ANALIZA SARCINII }I GRAFICELE DE ACTIVITATE

Analiza sarcinii este procedeul prin care sarcina pentru învăţare (obiectivul pe termen lung) e împărţită
în sarcini componente sau paşi (comportament ţintă).
Prin analiza sarcinii, se stabilesc: paşii ce trebuie efectuaţi şi ordinea în care aceşti paşi se
efectuează.
Succesiunea paşilor trebuie să conducă de la comportamentul pe care copilul îl ştie la comportamente
pe care le conţine obiectivul programului.
Analiza sarcinii mai presupune şi identificarea abilităţilor care constituie o condiţie necesară pentru a
începe învăţarea paşilor stabiliţi. Pentru orice comportament, există comportamente preliminare care să
conducă la comportamentul respectiv.
Atunci când paşii sunt suficient de mici, aşa încât fiecare sarcină să solicite copilul şi, în acelaşi timp,
să fie accesibil (deci, să nu fie nici prea greu, nici prea uşor) , i se va menţine copilului interesul pentru
sarcina respectivă şi astfel se va mobiliza uşor şi cu plăcere.
Atunci când paşii nu sunt destul de mici sau când nu sunt predaţi în ordinea corespunzătoare, copilul
are eşecuri şi educatorul poate considera în mod eronat că elevul său nu poate învăţa.
Atunci când copilul nu învaţă un comportament, nu înseamnă că el nu îl poate învăţa, ci că nu
am împărţit sarcina în paşi destul de mici sau că nu am planificat ordinea corespunzătoare a
paşilor de învăţat.
O modalitate de a face analiza sarcinii este gradarea crescândă a dificultăţilor comportamentului pe
care trebuie să-l facă copilul. Gradarea dificultăţilor se poate face şi prin numărul comportamentelor
sau prin mărirea perioadei de timp în care copilul să facă comportamentul. Trecerea la creşterea
perioadei de timp se face progresiv.
Acest mod de analiză a sarcinii asigură respectarea unui principiu de bază al Programului Portage, şi
anume: COPILUL TREBUIE SÂ AIBÂ C^T MAI MULTE SUCCESE ÎN TIMPUL PROCESULUI
DE ÎNVÂŢARE.
Dacă împărţim sarcinile în paşi mici şi specifici, observăm cu uşurinţă unde are copilul dificultăţi şi ne
e mai uşor să planificăm programul, ca să le depăşim.
Putem trece la următorul pas din procesul de învăţare numai dacă copilul a învăţat bine pasul anterior.
Analiza sarcinii se face prin:
a. – împărţirea sarcinii în elementele componente;
b. – prin gradarea ajutorului acordat copilului în executarea sarcinii, a timpului sau numărului
de încercări pe care trebuie să le execute.
Pentru comportamentele din domeniul cognitiv şi limbaj, obiectivele pe termen lung nu pot fi împărţite
în comportamente mai simple de acelaşi fel, care, prin însuşirea lor, să ducă la însuşirea obiectivului pe
termen lung.
Aprecierea nivelului la care se află copilul se face în urma evaluării din fişă şi prin evaluarea fiecărui
comportament ţintă, prin măsurarea lui la început, pentru stabilirea nivelului bazal.
Comportamentele neadecvate pot fi împărţite în paşi, cu scopul de a învăţa copilul un comportament
adecvat, care să-l înlocuiască pe cel neadecvat.
Din analiza sarcinii, se alege primul comportament ţintă, care devine primul obiectiv al programului de
învăţare.
Pentru alegerea comportamentului ţintă:
a. – alegem o sarcină care va contribui la dezvoltarea echilibrată a copilului;
b. – vom selecta o sarcină care va deveni repede folositoare copilului;
c. – e bine să începem cu o sarcină care prezintă interes pentru copil şi pe care o va învăţa mai
uşor;
d. – să nu încercăm prea multe comportamente ţintă deodată, deoarece 3 sarcini noi sunt
suficiente pentru un program de învăţare.

Graficele de activitate conţin strategia programului de învăţare pentru fiecare comportament ţintă.
Componentele graficului de activitate sunt:
1. – comportamentul ţintă ( cine, ce face, în ce condiţii, criteriul reuşitei);
2. – graficul de înregistrare a măsurii comportamentului ţintă (durată, frecvenţă).
Pe grafic, la început, se înregistrează nivelul de bază al comportamentului respectiv.
3. – simbolurile folosite în înregistrare şi semnificaţia lor;
4. – indicaţii privind tehnica predării:
a. – locul activităţii;
b. - materialele folosite;
c. – modul de prezentare al materialelor;
d. – modul de recompensare a comportamentului copilului;
e. – tipul de ajutor şi procedura de corecţie;
f. – când şi de câte ori repetăm pe zi activitatea.
Indicaţiile trebuie să fie concise, clare şi să cuprindă toate elementele.
Vom înregistra rezultatul copilului în fiecare zi, măsurat în în durată şi frecvenţă.
Graficul de activitate mai cuprinde numele copilului, numele instructorului, perioada de timp în care ne
propunem să înveţe.
Reguli privind organizarea şedinţei de lucru:
1. – stabilirea unui anumit timp, loc şi o anumită durată a şedinţei;
2. - îndepărtăm, pe cât posibil, toate lucrurile care ar putea distrage atenţia copilului;
3. - punem pe masa de lucru doar materialele de care avem nevoie pentru activitatea pe care
dorim să o desfăşurăm;
4. – stabilim ordinea în care vom desfăşura activităţile cu fiecare copil, când avem mai multe
comportamente ţintă;
5. – ne asigurăm că-i atent înainte să începem predarea;
6. – când dăm comenzi sau instrucţiuni copilului, folosim un limbaj pe care ştim că-l înţelege;
7. – dăm indicii corecte copilului, demonstrăm având grijă să ne conducem privirea între
materialele de lucru şi copil, rearanjăm materialele de fiecare dată după ce am încercat şi
dăm timp suficient copilului să răspundă.

METODE DE ÎNVÂŢARE DE NOI COMPORTAMENTE, CRE}TEREA

COMPORTAMENTELOR DEFICITARE

Prin recompensare, copilul va executa mai ales comportamente pe care nu le ştie bine.
Prin recompensare, putem creşte şi durata unui comportament. Pentru a învăţa copilul să execute mai
bine un comportament, există 4 metode de bază care se folosesc de obicei asociate:

I. Metoda ajutorului sau a asistenţei

Prin acordarea ajutorului, dăm copilului ocazia să aibă cât mai multe succese în timpul procesului de
învăţare. Tipul de ajutor îl fixăm în comportamentul ţintă, în analiza sarcinii.
a. ajutorul dă posibilitatea copilului să îndeplinească sarcina cu succes, fără să-şi
piardă interesul, atunci când sarcina este prea dificilă pentru el; ajutorul evită exersarea de
către copil a unor comportamente incorecte;
b. copilul e recompensat pentru comportamente corecte, executate cu ajutor, astfel
va şti care e comportamentul corect care se aşteaptă de la el.

Tipuri de ajutor:
1. – modelarea – înseamnă să i se arate, să i se spună sau să i se demonstreze copilului ce
trebuie să facă; ceea ce poate modela i se arată la începutul şedinţei de învăţare sau înainte
de fiecare încercare pe care o acordăm;
2. – ajutorul fizic – forme de ajutor fizic: adultul ţine, ghidează, conduce, sprijină fizic
copilul, pentru a executa o anumită mişcare;
3. – ajutorul verbal – se poate acorda sub forma de indicaţii, comenzi, sugestii; această formă
de ajutor se poate da pentru orice fel de comportamente şi ajută copilul la îndeplinirea
comportamentului ţintă în mod aproape independent, având doar puţină nevoie de ajutor;
4. – ajutorul vizual – e constituit din orice fel de indicii vizuale, care-l pot ajuta la executarea
sarcinii: linii punctate, desenare după model, imagini pentru a-l ajuta să povestească ceva,
ajutor gestual, prin care se indică locul, figura şi comanda a ceea ce trebuie să facă.

Reguli pentru acordarea ajutorului

La începutul predării unei noi activităţi, îi acordăm copilului mai mult ajutor, chiar de la începutul
executării sarcinii; pe măsură ce învaţă din sarcină, îl ajutăm mai puţin, iar apoi îl lăsăm singur să
execute şi-l ajutăm doar când are dificultăţi.
Retragerea ajutorului trebuie făcută foarte încet, pe măsură ce copilul învaţă mai bine acest
comportament.

Ajutorul, ca procedură de corecţie

Corecţia este folosită de fiecare dată când copilul nu reuşeşte să execute, când sarcina este prea grea şi
nu primeşte recompensă pentru comportamentul său.
Când greşeşte, el trebuie corectat, pentru a învăţa corect comportamentul şi pentru a nu repeta
răspunsuri sau comportamente greşite.
Dacă copilul nu poate să execute comportamentul, deci nu există ocazia de a-l recompensa, sau dacă a
greşit, este nevoie să-l corectăm şi apoi să-l recompensăm.
Procedurile de corecţie asigură producerea comportamentului corect.
Corecţia se face prin aceleaşi procedee ca şi ajutorul:
1. – recompensaţi comportamentul corect al copilului, chiar după ce aţi folosit procedura de
corecţie;
2. – se accentuează pe răspunsul sau execuţia corectă a sarcinii, corectarea având rol pozitiv;
scoateţi în evidenţă şi recompensaţi ce a făcut bine copilul, fără a spune vreodată „nu ai
făcut bine!’’ NEGAŢIA NU FAVORIZEAZÂ ÎNVÂŢAREA!
3. – corecţia nu trebuie făcută nici sub formă de pedeapsă, nici de recompensă, ea trebuie să se
facă într-un mod firesc, ca o afirmaţie, nu e nevoie să atragem atenţia copilului că a greşit,
pentru că el se va simţi vinovat şi descurajat;
4. - corectaţi copilul înainte ca el să-şi piardă interesul pentru activitate;
5. – daţi copilului numai atât ajutor cât are nevoie;
6. - dacă o procedură de corecţie nu a fost eficientă, data viitoare folosiţi alta.

II. Metoda formării

Se foloseşte pentru învăţarea unor comportamente complexe, care nu se pot învăţa corect pe baza
modelării.
Formarea implică transformarea unui comportament simplu într-unul mai complex.
Comportamentul nou, complex e format prin recompensarea unor comportamente care sunt din ce în ce
mai asemănătoare cu el.
Metoda se foloseşte când copilul cunoaşte un comportament asemănător, apropiat de comportamentul
pe care vrem să-l formăm.
În această metodă, administrăm sistematic recompensa. Recompensa se dă pentru comportamentul pe
care copilul ştie să-l facă; treptat, aşteptăm să realizeze tot mai mult din obiectivul final, pentru a da
recompensa; astfel, îl învăţăm noul comportament, prin paşi foarte mici.
Metoda formării se bazează pe analiza sarcinii şi se foloseşte în combinaţie cu metoda ajutorului.

III. Metoda înlănţuirii

Este asemănătoare cu formarea, deoarece se bazează pe analiza sarcinii, iar comportamentul complex
se formează prin paşi mici.
Diferenţa faţă de metoda formării rezidă în începerea cu învăţarea unei sarcini complet noi şi nu cu
recompensarea unui comportament deja învăţat.

Reguli pentru folosirea metodei înlănţuirii

1. – se începe prin împărţirea în paşi mici a comportamentului complex (analiza sarcinii);
2. - primul pas e învăţat de către copil, iar adultul va executa paşii următori; copilului i se va
da recompensa pentru executarea primului pas;
3. - când copilul a învăţat primul pas, trecem la al doilea, dăm recompensa pentru executarea
ambilor paşi şi aşa mai departe.
Metoda aceasta, prin care copilul învaţă pe rând paşii, până la ultimul, se numeşte înlănţuire directă,
metodă prin care, dintr-un lanţ de comportamente, se recompensează întotdeauna ultimul. În
înlănţuirea inversă, se va învăţa întâi ultimul pas şi apoi primul.
Acest procedeu este mai eficient, deoarece copilul este mai bine recompensat dacă finalizează el
sarcina.
IV. Metoda modelării

Învăţarea pe baza unui model se face prin imitaţie.

MODELARE – IMITAŢIE – ÎNVÂŢARE PRIN OBSERVARE
educator copil copil
Modelarea se referă la procesul prin care unui copil i se arată ce trebuie să facă, cu scopul de a imita
acţiunea adultului.
1. – se poate folosi ca punct de pornire în învăţarea unei noi sarcini, pentru a prezenta
copilului ce are de făcut;
2. – se poate folosi ca procedeu de asistenţă asociată cu îndrumarea verbală. Când asociem
cu indicaţii verbale, trebuie să se spună cuvintele în acelaşi timp cu executarea
comportamentului de către educator. Mai târziu, reducem demonstraţia şi dăm doar indicaţia
verbală.
3. – modelarea se poate folosi şi ca procedură de corecţie;
4. – modelarea se foloseşte şi ca îndemn pentru a executa un anumit comportament, fiind o
tehnică folositoare în situaţia în care ştim că poate să execute un comportament, dar nu vrea.

Paşii pentru folosirea modelării:

• asiguraţi-vă că copilul vă urmăreşte;
• arătaţi-i ce trebuie să facă;
• spuneti-i să facă;
• recompensati-l când execută comportamentul dorit.

Greşeli care pot împiedica procesul, în timpul programului de învăţare:

1. evaluarea comportamentului ţintă nu a fost corect făcută sau comportamentul ţintă nu a fost
definit şi selectat corect;
2. nu aţi măsurat corect ceea ce v-aţi propus;
3. consecinţele nu sunt suficiente, recompensa nu are valoare pentru copil;
4. copilul primeşte recompensa pe gratis. Dacă copilul primeşte recompensa şi în alte situaţii,
aceasta îşi pierde valoarea; dacă copilul obţine de obicei anumite lucruri, acestea nu pot fi
folosite ca recompense, ci folosim recompensele pe care le dăm în timpul programului şi pentru
comportamentele pe care le dorim să le facă mai des şi mai bine;
5. recompensele nu se dau destul de des;
6. trecerea prea rapidă de la recompensarea continuă la cea intermitentă; reducerea
recompenselor se face treptat;
7. evaluarea pe baza fişei de inventar nu s-a făcut corect;
8. recompensele nu se dau destul de repede; recompensele se dau imediat după comportament;
9. recompensele se dau de prea multe ori, ceea ce duce la stare de saţiere; variaţi recompensele,
aşa încât copilul să nu ştie de fiecare dată ce recompensă va urma să primească;
10. copilul nu are comportamentele elementare, deci nu poate executa alte comportamente;
11. paşii nu sunt suficient de mici şi se poate întâmpla ca unele comportamente bune să
descrească, pentru că, practic, acestea au fost ignorate;
12. comportamentul neadecvat este recompensat;
13. copilul prezintă comportamente neadecvate, cu frecvenţă mare, care-l împiedică să
execute comportamentul ţintă. Atunci, recurgem la un program special de reducere a
comportamentelor neadecvate;
14. copilul trebuie să vadă sau să audă când i se dă semnalul, altfel semnalul îşi pierde
valoarea;
 15. pot apărea perioade în care copilul nu progresează din cauza unor greşeli ce ţin de modul
cum educatorul comandă copilului. Trebuie să i se dea comenzi şi nu să i se pună întrebări;
16. copilul s-a obişnuit cu semnalul. Această situaţie apare când se repetă mereu acelaşi
semnal, deşi copilul nu ascultă sau nu cooperează. Daţi un semnal numai o singură dată; dacă
copilul nu se conformează, opriţi imediat semnalul. Înseamnă că acel comportament a fost
recompnsat deja;
17. folosiţi semnalele într-un mod pozitiv, nu le folosiţi ca ameninţări, nu-i spuneţi copilului
ce nu va primi, dacă nu va face ceva, sau ce va păţi rău;
18. copilul nu este ajutat destul. Dacă nu-l ajutăm suficient şi nu-l corectăm, copilul nu e
recompensat pentru eforturile sale şi-şi pierde interesul pentru activitate;
19. copilul este ajutat prea mult. În această situaţie, copilul este prea dependent de ajutorul
adultului şi nu execută sarcina, pentru că a fost ajutat prea mult şi a primit şi recompensă;
20. copilul a lucrat prea mult la acest comportament şi s-a plictisit; trebuie să observăm
copilul şi să fixăm lungimea programului de învăţare, în funcţie de capacitatea lui intelectuală;
21. copilul face prea multe greşeli la rând. În acest caz, copilul îşi pierde din interes, iar noi
vom schimba activitatea cu una învăţată mai bine şi, mai târziu, vom reveni la cea nouă sau
ajutăm copilul, în aşa fel încât să reuşească;
22. copilul nu este recompensat pentru alte comportamente pozitive pe care le-a învăţat deja.
Comportamentele odată învăţate trebuie recompensate după programul intermitent;
23. copilului nu i se spune ce a făcut bine.

Ce facem când comportamentul ţintă nu progresează?

• trecem în revistă lista cu greşeli;

• dacă programul e la început, probabil că greşeala a apărut în legătură cu modul de acordare a
recompenselor sau copilul nu are abilităţile elementare, ori există probleme de comportament
neadecvat, care împiedică învăţarea;
• dacă comportamentul ţintă creşte la început şi apoi descreşte, cauzele pot fi:
- trecerea prea bruscă de la recompensa rapidă la cea intermitentă;
- probleme legate de semnal;
- copilul s-a plictisit de activitate;
- copilul face prea multe greşeli la rând;
- copilul nu e recompensat pentru alte comportamente pozitive;
- copilului nu i se spune ceea ce face bine.
După identificarea greşelilor, schimbăm sau modificăm programul de învăţare, acolo unde este nevoie.

Abilităţi elementare

1. urmărirea vizuală sau auditivă;

2. imitaţia;
3. cooperarea (conformarea la comenzi).

1. urmărirea vizuală şi auditivă este o abilitate fundamentală, fără de care nu e posibilă

nici imitaţia. Pentru a creşte durata timpului în care copilul ne urmăreşte, pornind de la sarcina pe
care copilul o realizează, îi vom cere să o urmărească o perioadă mai mare de timp. Ca să-l învăţăm
să urmărească vizual sau auditiv, trebuie să determinăm copilul să participe mai activ în timpul
sarcinii respective. Copilului îi e mai greu să privească la cineva şi să stea liniştit. Dacă este un
copil căruia i se poate distrage uşor atenţia, la început, lucrăm cu el în condiţii izolate şi-l învăţăm
cum să se concentreze, apoi, treptat, introducem stimuli disturbanţi de intensitate mică, învăţându-l
să-i ignore şi să se concentreze;
2. imitaţia este abilitatea care constituie cheia învăţării. Condiţii prealabile:
 • comportamentul va fi modelat sau demonstrat;
• copilul trebuie să urmărească comportamentul destul de mult, pentru a-l imita.
Pentru a învăţa copilul să imite, imităm noi ce face copilul şi apoi îl ajutăm să ne imite, la rândul lui.
3. cooperarea – în această abilitate este vorba despre comenzi pe care copilul le înţelege. Dacă avem
un copil care nu vrea să execute ceea ce îi cerem, un obiectiv pentru noi devine creşterea cooperării
lui la activităţile pe care i le cerem.
Copiii care nu vor să execute sunt aceia care primesc atenţie atunci când se opun, iar opoziţia reprezintă
pentru ei un semnal, pentru că primesc recompensă, adică primesc atenţie.
Pentru a evita opoziţia copilului, îi dăm posibilitatea de a alege dintre mai multe activităţi.
Evităm să întrerupem copiii dintr-o activitate şi-i anunţăm dinainte că trebuie să se oprească, spunând:
„termină-ţi treaba şi apoi mergem afară!”
Evităm să-l întrebăm pe el ce are de făcut; îi spunem noi ce are de făcut, excluzând formula negativă,
respectiv ce să nu facă.

CAUZELE }I ÎNREGISTRAREA COMPORTAMENTELOR PROBLEMÂ

Comportamentele problemă sunt acele comportamente pe care copilul le face:
- prea des;
- prea mult timp;
- la locul şi timpul nepotrivit.
Aceste comportamente trebuie înlocuite cu comportamente bune. Prin învăţarea unor abilităţi, multe
dintre comportamentele problemă dispar fără efort din partea noastră. Învăţându-l cum să se joace, cum
să-şi comunice problemele, cum să se îmbrace, îşi va petrece din ce în ce mai puţin timp lovind alţi
copii, umblând de colo-colo, învaţă cum să-şi câştige recompense şi cum să-şi petreacă timpul.
Există şi comportamente problemă care sunt persistente şi nu dispar prin învăţarea unor comportamente
adecvate, cum ar fi criza de furie sau suptul degetului.

Cauzele comportamentelor problemă

1. indiferent de motiv, există, fără excepţie, un câştig pentru că s-a comportat neadecvat;
2. comportamentele problemă sunt învăţate şi menţinute în acelaşi fel ca orice alt comportament,
adică prin recompensă. Din acest motiv, e bine să aflăm de la început care sunt cauzele
comportamentului problemă şi care sunt modalităţile şi metodele pe care trebuie să le folosim
pentru a le preveni sau înlocui.
Prin control, înţelegem tipurile de semnal care declanşează un comportament şi consecinţele care îl
menţin puternic. Ceea ce controlează un comportament problemă este mult mai important decât modul
cum se manifestă el.

Moduri de manifestare ale diferitelor comportamente problemă

1. distructive – criza de furie(foarte greu de suportat);
- auto-agresivitatea – se loveşte pe sine, se dă cu capul de pereţi, liniştindu-se doar
la recompensă socială;
- hetero-agresivitatea – zgârie,loveşte,muşcă, dă cu picioarele în alte persoane.
2. împrăştiatul obiectelor – poate împrăştia apa în baie, să scoată mâncarea din farfurie, să
împrăştie rufele din dulap.
Semnalele pentru aceste comportamente pot fi plictiseala sau faptul că nu ştie să-şi petreacă timpul. În
consecinţă, nimănui nu-i place să vadă cum copilul face dezordine, iar , dacă i se dă atenţie, el o
consideră ca o recompensă.
3. comportamente ciudate(bizare) – sunt cele mai frecvente dintre comportamentele problemă.
Legănatul înainte şi înapoi, mişcarea mâinilor prin faţa ochilor, alergatul prin cameră, strâmbatul, cu
diferite grimase ale feţei, fără nici un motiv, mişcarea sacadată a braţelor, învârtitul sau emiterea unor
sunete fără sens, în mod repetat, fără un motiv clar. Uneori, aceste comportamente sunt atât de frecvent
întâlnite, încât nu le dăm importanţă. Ele sunt controlate de faptul că nu ştie să se joace şi însuşi jocul
cu degetele poate fi recompensant pentru el.

Care sunt factorii ce controlează comportamentele problemă?

1. recompensele pozitive – atenţia care i se acordă. Majoritatea comportamentelor problemă sunt
recompensate intermitent şi de aceea se menţin şi devin mai rezistente la stingere. Este posibil şi
ca recompensarea comportamentelor adecvate să fie prea lentă;
2. recompensele negative – copilul poate folosi comportamentul problemă pentru a evita să facă ce
nu-i place;
3. ocuparea timpului - întrucât aceste comportamente problemă pot constitui o modalitate de a-şi
umple timpul.
Comportamentele problemă pe care copilul le foloseşte pentru a-şi umple timpul pot fi recompensate în
două feluri:
1. prin ele însele, pentru că dau copilului ceva de făcut;
2. prin intervenţia adultului, cu scopul opririi acestor comportamente, copilul fiind recompensat
prin atenţia care i se dă.
Nimeni nu doreşte, în mod intenţionat, să înveţe copilul comportamente problemă. Ele pot fi învăţate
accidental.

Înregistrarea comportamentelor problemă

Pentru înregistrarea comportamentelor problemă, nu ne bazăm pe presupuneri, ci pe verificări, pe faptul

că nu există recompensă universală, că acest fel de comportamente neadecvate pot fi controlate de
semnale şi consecinţe diferite; de aceea, înregistrarea lor este absolut necesară.Ea ne arată cât de des se
produce comportamentul, cât timp durează, arătându-ne totodată care sunt semnalele şi recompensele
care controlează comportamentul problemă.
Trebuie să aflăm ce se întâmplă imediat înainte de producerea comportamentului(antecedent) şi ce se
întâmplă imediat după producerea comportamentului problemă(consecinţă), conform legăturilor
dintre antecedent-comportament-consecinţă-analiză situaţională, deoarece înfăţişează situaţia în
care se produce comportamentul.

Reguli generale pentru înregistrarea comportamentelor problemă

1. descrieţi numai comportamentul sau evenimentul pe care îl puteţi observa cu adevărat;
2. notaţi atât comportamentele verbale, cât şi gesturile şi mimica;
3. notaţi timpul, ora când copilul începe o nouă activitate sau când intră în interacţiune cu alte
persoane, pentru că, astfel, va fi mai uşor să descoperim secvenţa care a controlat
comportamentul;
4. folosiţi prescurtări şi codificări care să vă permită notarea mai rapidă.

Semnale şi comportamente problemă

Există un semnal pentru comportamentele negative. Semnalele care produc comportamente problemă
trebuie schimbate în semnale de ignorare sau pedeapsă; cu alte cuvinte, trebuie să schimbăm semnalele
declanşatoare de comportamente problemă în semnale de oprire a acestora. E bine să cunoaştem căile
prin care putem preveni apariţia şi stabilizarea comportamentelor problemă.

Metode de reducere a comportamentelor problemă

1. prevenirea producerii comportamentelor problemă înseamnă a face mai puţin probabilă apariţia
acestora, iar aceasta se realizează prin a învăţa copilul comportamente adecvate de petrecere a
 timpului şi prin asigurarea că lucrurile pe care dorim să le facă copilul îl satisfac, adică îl
recompensează;
2. învăţarea unor comportamente noi adecvate are rolul de a reduce comportamentele negative,
înlocuindu-le pe acestea. În acest scop, copilul trebuie învăţat să se joace, să folosească jucăriile
şi materialele de lucru şi să capete mai multă îndemânare în manipularea şi utilizarea lor;
3. copilul trebuie învăţat să se autoservească şi, acolo unde sunt de vârste diferite, să se ajute unii
pe alţii. Deci, în permanenţă, copilul trebuie să aibă programe prin care să înveţe să se joace, să
se autoservească şi să facă treburi gospodăreşti, dându-i-se astfel ocazia să fie recompensat;
4. trebuie să ne asigurăm că şedinţele de învăţare sunt atrăgătoare, prin aceasta înţelegând că copiii
primesc recompense:
• cu cât copilul are mai puţină pricepere în realizarea unei sarcini, cu atât trebuie să fie
recompensat mai des, cu o recompensă mai puternică;
• recompensa trebuie să fie eficientă;
• se vor varia sarcinile într-o şedinţă de învăţare;
• ajutaţi copilul să execute mişcările corecte;
• dacă există ceva care îl împiedică să fie atent sau să lucreze, asiguraţi-vă ca acel
factor disturbant să fie eliminat.

Pentru micşorarea frecvenţei apariţiei comportamentelor problemă trebuie:

 să-l învăţăm pe copil modalităţi noi şi adecvate de a-şi petrece timpul;
 să facem cât mai atractive şedinţele de învăţare.
Uneori, sunt unele comportamente problemă care sunt foarte puternice, împiedicându-l pe copil să
înveţe comportamente noi, cum este cazul crizelor de furie. Există situaţii în care este necesar să se
reducă comportamentele problemă într-un mod direct.
În ceea ce priveşte slăbirea comportamentelor problemă, copiii încetează să execute acele
comportamente pentru care nu sunt recompensaţi sau care se vor solda cu o consecinţă ce nu-i bucură
deloc.
Există mai multe tipuri de metode de reducere a comportamentelor neadecvate şi, deoarece ele trebuie
folosite cu mari precauţii, vor fi prezentate în ordinea severităţii lor:
1. recompensarea diferenţiată a comportamentului incompatibil(R.C.I);
2. extincţia;
3. saţierea;
4. costul răspunsului (C.R.);
5. izolarea de recompense pozitive (time-out);
6. supracorecţia;
7. constrângerea fizică;
8. pedeapsa.

R.C.I. este o metodă de a reduce un comportament problemă prin întărirea unui comportament care
este incompatibil cu acesta. Comportamentul incompatibil nu se produce în acelaşi timp cu
comportamentul problemă. Deci, pentru a opri un copil să execute un comportament negativ,
recompensaţi în mod deliberat un comportament care nu poate să apară odată cu comportamentul
problemă. Prin recompensarea comportamentului incompatibil, comportamentele excesive sunt slăbite;
în acest fel, folosim recompensa, care este crucială în achiziţia noilor comportamente.
Avantajele acestei metode:
 învăţarea unui comporament adecvat;
 reducerea unui comportament inadecvat, negativ, nedorit.
Extincţia este metoda prin care un comportament excesiv este redus pentru că nu mai este urmat de o
recompensă. Conform acestei metode, după manifestarea comportamentul problemă, nu urmează nici
intervenţia de împiedicare a manifestării, nici recompensa; în acest fel, se foloseşte metoda ignorării,
deoarece comportamentul e ignorat în mod voit. Consecinţa este ignorarea comportamentului
neadecvat. Metoda se foloseşte cu succes în cazul comportamentelor care, până atunci, au fost
recompensate în mod regulat.
Această metodă nu trebuie folosită pentru reducerea acelor comportamente care sunt periculoase sau
dăunătoare copilului sau celorlalţi.

Când folosim această metodă, trebuie să ţinem cont de următoarele indicaţii:

• nu folosim extincţia decât dacă suntem siguri că putem opri toate sursele de întărire, astfel încât
copilul să nu mai primească recompensă de la nimeni;
• odată ce am decis să folosim această metodă, trebuie să fim consecvenţi, să fim atenţi să nu
recompensăm comportamentul în mod intermitent;
• comportamentele care au fost recompensate intermitent sunt mai rezistente la extincţie şi, prin
ignorare, trebuie să treacă mai mult timp pentru a scădea ca frecvenţă. Pentru a evita acest
proces îndelungat de stingere a comportamentelor problemă, va trebui să recompensăm
comportamentul respectiv în mod continuu timp de 3-4 zile, înainte de a opri complet
recompensarea prin ignorare;
• pentru ignorare, acţionaţi ca şi când copilul nu ar fi în încăpere sau nu ar fi prezent, fără să
priviţi în direcţia sa ori să-l mângâiaţi. Ignorarea nu înseamnă să vă întoarceţi cu spatele sau să
vă acoperiţi faţa cu mâinile, deoarece şi acest lucru poate constitui o recompensă pentru copil.
Avantajul acestei metode este dat şi de faptul că, de multe ori, tocmai consecinţele fireşti ale
unui comportament sunt cele ce duc la reducerea lui. Dacă un copil împrăştie mâncarea, îl vom
ignora şi vom strânge masa;
• de obicei, extincţia se foloseşte împreună cu recompensarea comportamentelor incompatibile.
Când ignoraţi un comportament problemă, el va slăbi mai repede dacă, în acelaşi timp,
recompensaţi un comportament care să-l înlocuiască.
Saţierea este metoda folosită când îi cerem copilului să execute un comportament până când acesta se
satură de el. Putem să-l forţăm să facă un lucru nedorit şi acesta va deveni neplăcut pentru el. În
practicarea acestei metode, trebuie să ţinem cont de următoarele indicaţii:
• nu trebuie să împiedicăm copilul să aibă acces la ceea ce doreşte să facă;
• trebuie să avem grijă să aibă acces la recompensă;
• dacă obiectul preferat a fost ascuns până atunci, trebuie să avem grijă să îl plasăm la vedere;
• dacă i l-am confiscat, va trebui să avem grijă să n-o mai facem de acum încolo;
• trebuie să oferim în mod frecvent obiectul respectiv sau ocazia de a efectua actul;
• trebuie să îi furnizăm obiectul respectiv până când copilul îl refuză.
Această metodă este mai rar folosită, pentru că e dificil să ai mereu la îndemână şi în cantităţi
mari recompense care pot fi costisitoare sau dăunătoare, iar unele recompense pot plasa copilul
în situaţii ridicole.
Costul răspunsului – părinţii folosesc deseori această metodă ca fiind un fel de pedeapsă pentru copil.
Se pot folosi jetoane, care i se iau copilului la fiecare apariţie a comportamentului problemă. Această
metodă este folosită în mod eficient atunci când copilul primeşte recompense generale pentru
comportamente adecvate, iar amenda este plata pentru comportamentele neadecvate.
Această metodă trebuie folosită cât mai rar, deoarece:
• copilul poate să încerce să-şi recapete recompensele suspendate, prin iniţierea altor
comportamente negative;
• copilul poate să înceapă să plângă, ca să-i redaţi recompensele;
• fiind o metodă de pedepsire, poate avea efecte secundare asupra învăţării.

Time-out-ul – e cea mai folosită metodă de reducere a comportamentelor neadecvate, prin izolarea
temporară a copilului într-o situaţie în care nu mai are acces la nici un fel de recompensă. Această
metodă se foloseşte pentru comportamentele greu de ignorat sau care nu pot fi ignorate cu consecinţă,
fie că sunt supărătoare, fie că sunt periculoase.
Înainte de a trece la folosirea time-out-ului, trebuie să ne verificăm dacă respectivul comportament nu e
cauzat de vreo greşeală din program:
• am încercat să înlocuim un comportament neadecvat cu unul adecvat?
• şedinţele de învăţare şi mediul în care trăieşte copilul îi oferă acestuia destule ocazii de a fi
recompensat pentru succesele obţinute?
• sarcinile programului de învăţare au fost împărţite în paşi mici, iar copilul a beneficiat de ajutor
suficient?
Time-out-ul nu este o metodă de învăţare.
Trebuie să o folosim numai:
• după ce am încercat întâi metoda ignorării asociată cu R.C.I., pentru înlocuirea
comportamentelor negative cu comportamente adecvate;
• dacă copilul are probleme de comportament atât de grave, încât acestea împiedică învăţarea.

Reguli de urmat în aplicarea time-out-ului:

• de fiecare dată când copilul începe să execute comportamentele neadecvate pe care le-am
stabilit cu precizie, îi spunem imediat, apăsat, subliniat, ferm şi doar o singură dată „ NU” sau
„TERMIN”;
• urmează ducerea copilului în camera de time-out; nu-i daţi atenţie când îl duceţi, îl duceţi ferm
şi repede, dar calm şi cu stăpânire de sine, fără să-l bruscaţi, nu daţi explicaţii şi nu vă angajaţi
în negocieri pe drum;
Dacă copilul va fi dus de fiecare dată când apare comportamentul neadecvat, va înţelege repede
de ce.
• lăsaţi copilul în locul stabilit de time-out o perioadă de maximum 30 minute;
• după 30 minute, scoateţi copilul şi permiteţi-i să revină în camera iniţială; el trebuie să fi fost
liniştit 20 secunde ca să poată fi scos; după ce-l scoateţi, nu comentaţi nimic despre incident,
purtaţi-vă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, ba, mai mult, creaţi copilului ocazia să realizeze
comportamente adecvate, pentru care poate fi recompensat;
• dacă copilul reîncepe comportamentul neadecvat, atunci repetaţi procedura.

Condiţiile locului de time-out:

• să nu conţină nici o sursă de recompensare, să fie un loc în care copilul să se plictisească;
• să fie un loc sigur şi să nu prezinte pericole;
• să fie bine aerisit şi bine iluminat, iar copilul să poată fi observat cu uşurinţă; copiii mici pot fi
aşezaţi într-un scaun cu faţa la perete, iar cei mari – într-un colţ, despărţit de clasă prin
intermediul unui paravan; în cazul copiilor foarte mici, adultul se poate întoarce cu spatele
pentru un timp foarte scurt.
Folosim această metodă cu scopul de a izola copilul de recompense şi nu pentru a-l speria.
Înainte de administrarea perioadei de time-aut, copilul primeşte semnalul verbal „NU”, „TERMIN”,
„OPRE}TE-TE”, semnal care precede izolarea în cameră.
Uneori, acest semnal poate fi înlocuit cu un gest sau cu o privire de avertizare pentru ceea ce va urma.

Variante ale izolării:

• izolare prin excludere;
• forme în care copilul nu este exclus;
• suspendarea atenţiei educatorului;
• observarea recompensării;
• scaunul de time-out;
• panglica de time-out.

Supracorecţia:
  supracorecţia reparatorie;
 supracorecţia prin practica pozitivă;
În supracorecţia reparatorie, i se cere copilului să corecteze consecinţele comportamentului său
neadecvat;
În supracorecţia prin practică pozitivă, i se cere copilului să execute comportamente incompatibile cu
comportamentul negativ, ori de câte ori îl face.

Avantajele supracorecţiei:
 înlătură orice fel de recompensă pentru comportamentul neadecvat;
 legată direct de comportamentul problemă;
 nu poate fi folosită la întâmplare; pentru a se folosi metoda, trebuie întâi să se fi produs
comportamentul;
 solicită efort din partea copilului şi implică, totodată, izolarea de recompense.

Constrângerea fizică e folosită mai ales la copiii mici şi mai rar la cei mari. Avantajul acestei metode
rezidă în faptul că, după folosirea ei, comportamentul neadecvat nu mai apare.
Pedeapsa trebuie folosită doar în ultimă instanţă şi se defineşte ca administrarea unei consecinţe
neplăcute după un comportament negativ, consecinţă care este destul de puternică pentru a opri imediat
comportamentul şi pentru a-l împiedica să se producă prea des în viitor.

Reguli de aplicare a pedepsei:

• pedeapsa trebuie să urmeze comportamentului problemă, de fiecare dată când acesta se
produce;
• pedeapsa trebuie să urmeze imediat după producerea comportamentului problemă;
• pedepsa trebuie să fie puternică.

Pericole în folosirea pedepsei:

• pedeapsa poate deveni semnal pentru recompensă;
• pedeapsa este cea mai eficientă pentru comportamentele care se produc foarte des şi nu implică
alte persoane;
• s-a descoperit că, indiferent dacă pedeapsa descreşte un comportament într-un anume loc, acel
comportament poate să reapară în alte locuri;
• pedeapsa este foarte eficientă dacă, în acelaşi timp, copilul este recompensat pentru
comportamentul incompatibil;
• să nu ajungem să ne placă pedeapsa.

Riscuri:
• pedeapsa opreşte comportamentul, dar nu-l descreşte;
• pedeapsa îl învaţă pe copil ce să nu facă, nu ce să facă;
• dă naştere la sentimente de teamă, antipatie;
• dă naştere la comportamente de evitare;
• dă naştere la neîncredere în sine, la rezistenţă şi contraagresivitate;
• pedeapsa furnizează copilului un model pe care-l poate uşor imita;
• uneori, pedeapsa este eficientă numai în prezenţa persoanei care o aplică.
 STIMULAREA SUGARULUI = STIMULAREA INFANTILÂ

Item Comportament
1. Stimularea generală vizuală (sub 6 săptămâni).
2. Stimularea generală vizuală (de la 6 săptămâni în sus).
3. Stimularea generală tactilă (sub 6 săptămâni).
4. Stimularea generală tactilă (de la 6 săptămâni în sus).
5. Stimularea generală auditivă (sub 6 săptămâni).
6. Stimularea generală auditivă (de la 6 săptămâni în sus).
7. Suge.
8. Mişcă capul într-o parte, când este culcat pe spate.
9. Deschide gura pentru sân sau biberon, când tetina îi atinge gura.
10. Indică sensibilitate la contactul corporal, plângând, opridu-se din plâns sau mişcându-şi
corpul.
11. Întoarce capul către sân sau biberon, atunci când îi este atins obrazul.
12. Priveşte în direcţia sunetului sau îşi schimbă mişcările corpului, ca răspuns la sunet.
13. Priveşte o persoană care încearcă să-i atragă atenţia prin vorbire sau mişcare.
14. Se opreşte din plâns sau îşi modifică mişcările corpului, ca răspuns la prezenţa unei
persoane.
15. Arată, prin mişcările corpului sau încetarea plânsului, că reacţionează la vocea adultului.
16. Ridică şi îşi susţine momentan capul, când este ţinut cu capul sprijinit în dreptul
umărului adultului.
17. Plânge diferenţiat, în funcţie de diverse situaţii care îi provoacă nemulţumirea.
18. Adoarme la timpul potrivit.
19. Dă din braţe fără o direcţie precisă.
20. Urmăreşte vizual un obiect mişcat dincolo de linia mediană a corpului său.
21. Zâmbeşte.
22. Întoarce capul ca să urmărească lumina cu privirea.
23. Urmăreşte un sunet, întorcând capul.
24. Îşi priveşte mâna.
25. Dă din picioare viguros, când este culcat pe spate.
26. Deschide gura, începe să sugă, înainte ca biberonul să-i atingă gura.
27. Menţine contactul vizual cu adultul (ochi în ochi) timp de 3 secunde.
28. În timp ce este culcat pe burtă, îşi mişcă capul în sus, în jos şi dintr-o parte în alta.
29. Loveşte obiectele.
30. Aşezat pe burtă, îşi menţine capul ridicat, pentru 5 secunde.
 31. Urmăreşte cu privirea un obiect ce traversează o zonă care cuprinde 180 grade.
32. Caută sunetul, întorcând capul în direcţia din care se produce.
33. Îşi controlează capul şi umerii, când este ţinut în şezut, sprijinit între perne.
34. Gângureşte când este mulţumit.
35. Se întinde după un obiect şi încearcă să îl apuce.
36. Ţine capul ridicat, când este ţinut în poziţie verticală.
37. Ţine un obiect, folosind prehensiunea palmară 30 secunde, îi dă drumul involuntar.
38. Repetă sunetele pe care le produce.
39. Ţine capul şi pieptul ridicat, când este culcat pe burtă, cu sprijin pe antebraţe.
40. Deschide gura, când vede linguriţa cu mâncare.
41. Râde.
42. Dovedeşte recunoaşterea unei persoane din familie, prin zâmbet sau prin încetarea
plânsului.
43. Încearcă să se rostogolească de pe o parte pe alta, folosindu-şi umerii.
44. Mişcă degetul mare în opoziţie cu celelalte patru degete.
45. Lalalizează (emite serii de silabe).

PROGRAM PORTAGE
MOTOR

Nivel Item Comportament

vârstă
0 –1 an 1. Întinde mâna după un obiect aflat în faţa lui la 15-22 cm.
2. Apucă un obiect ţinut la 7-8 cm. în faţa sa.
3. Se întinde după obiectele plasate în faţa lui şi le apucă.
4. Întinde mâna după un obiect preferat.
5. Introduce un obiect în gură.
6. Îşi ţine capul şi pieptul ridicat, cu sprijin pe braţe, în timp ce stă culcat pe
abdomen.
7. Îşi susţine capul şi pieptul, cu sprijin pe un braţ.
8. Pipăie şi explorează obiectele cu gura.
9. Se întoarce de pe abdomen pe o parte.
10. Se rostogoleşte de pe abdomen pe spate.
11. Înaintează pe abdomen, o distanţă egală cu lungimea corpului.
12. Se rostogoleşte de pe spate pe o parte.
13. Se întoarce de pe spate pe abdomen.
14. Se ridică în poziţie şezând, când apucă degetele adultului.
15. Întoarce capul nestingherit, când corpul este sprijinit.
16. Îşi menţine poziţia şezând, timp de 2 minute.
17. Dă jos din mână un obiect, pentru a se întinde după altul.
18. Ridică şi lasă să cadă un obiect, intenţionat.
19. Se ţine în picioare, cu sprijin maxim.
20. Saltă în sus şi în jos, fiind sprijinit să stea în picioare.
21. Merge de-a buşilea pentru a lua un obiect de la o distanţă egală cu lungimea
corpului său.
22. Stă singur sprijinit în şezut.
23. Din poziţia şezând, se întoarce în poziţia de mers de-a buşilea.
24. Se întoarce de pe abdomen în poziţie şezând.
25. Stă în şezut fără să se sprijine cu mâinile.
26. Aruncă obiectele la întâmplare.
 27. Sprijinit pe genunchi şi mâini, se leagănă înainte şi înapoi.
28. În poziţie şezând, trece un obiect dintr-o mână într-alta.
29. Reţine într-o mână 2 cuburi mici, cu latura de 2,5 cm.
30. Se ridică singur în genunchi.
31. Se ridică singur în picioare, din poziţia şezând cu sprijin.
32. Foloseşte pensa digitală pentru a ridica un obiect
33. Se târăşte, merge de-a buşilea.
34. Apucă cu o mână, din poziţia de târâre.
35. Stă în picioare cu sprijin minim.
36. Linge mâncarea din jurul gurii, când se murdăreşte.
37. Stă singur în picioare, timp de 1 minut.
38. Scoate obiecte dintr-un recipient, prin răsturnarea recipientului.
39. Întoarce paginile unei cărţi, mai multe odată.
40. Ia mâncarea cu linguriţa.
41. Pune obiecte mici într-un recipient.
42. Se aşază singur în poziţia şezând, din poziţia în picioare.
43. Bate din palme.
44. Merge cu sprijin minim.
45. Face câţiva paşi fără ajutor.
1-2 ani 46. Urcă pe scări de-a buşilea.
47. Se ridică în picioare, din poziţia şezând fără sprijin.
48. Rostogoleşte mingea, imitând adultul.
49. Se urcă pe un scaun pentru adulţi, se întoarce şi se aşază pe el.
50. Aşază 4 inele pe un suport vertical.
51. Scoate din planşeta cu orificii piese cilindrice cu diametrul de 2,5 cm.
52. Pune piese cilindrice în planşeta cu orificii.
53. Face un turn din 3 cuburi.
54. Trasează linii.
55. Merge independent.
56. Coboară scările de-a buşilea, punând mai întâi picioarele.
57. Se aşază singur într-un scaun pentru copil.
58. Se aşază pe vine şi se ridică în picioare, din această poziţie.
59. În timp ce merge, împinge sau trage o jucărie după el.
60. Se dă în balansoare.
61. Urcă scările cu ajutor.
62. Se apleacă din talie pentru a ridica obiecte, fără să-şi piardă echilibrul.
63. Imită mişcarea circulară cu creionul.
2-3 ani 64. Înşiră 4 mărgele mari pe un şiret, în 2 minute.
65. Răsuceşte butoane şi mânere.
66. Sare pe loc, cu ambele picioare odată.
67. Merge cu spatele.
68. Coboară treptele cu ajutor.
69. Aruncă adultului mingea la distanţa de 1,5 metri, fără ca adultul să se mişte din
loc.
70. Construieşte un turn din 5-6 cuburi.
71. Întoarce paginile, una câte una.
72. Despachetează un obiect mic.
73. Împătureşte o hârtie în două, imitativ.
74. Desface şi îmbină jucării de asamblat.
75. Deşurubează jucării care intră unele în altele, prin desfacere în jumătate.
 76. Dă cu piciorul într-o minge care stă pe loc.
77. Face biluţe din plastilină.
78. Apucă creionul între degetul mare şi arătător, sprijinindu-se pe mijlociu.
79. Face o tumbă înainte, cu ajutor.
3-4 ani 80. Bate cu ciocanul 5 piese cilindrice (beţe).
81. Completează un incastru cu trei forme.
82. Taie cu foarfecele.
83. Sare de la înălţimea de aproximativ 20 cm.
84. Loveşte mingea cu piciorul, când aceasta este rostogolită către el.
85. Merge pe vârfuri.
86. Aleargă 10 paşi, cu mişcări coordonate alternative ale braţelor.
87. Pedalează pe tricicletă pe o distanţă de 1,5 metri.
88. Se dă în leagăn, dacă leagănul este pus în mişcare de către adult, pentru început.
89. Se urcă şi îşi dă drumul pe tobogan.
90. Se dă tumba înainte.
91. Urcă scările, alternând picioarele.
92. Merge în pas de marş.
93. Prinde mingea cu amândouă mâinile.
94. Foloseşte şabloane.
95. Taie de-a lungul unei linii drepte, lungă de 20 cm., îndepărtându-se de linie doar
cu 0,6 cm.
4-5 ani 96. Stă într-un picior fără sprijin, 4-8 secunde.
97. Aleargă, schimbând direcţia.
98. Merge pe bârnă, în echilibru.
99. Sare înainte, de 10 ori, fără să cadă.
100. Sare peste o sfoară întinsă, înălţată la 5 cm.
101. Sare înapoi, de 6 ori.
102. Face să sară o minge mare şi o prinde.
103. Modelează forme din plastilină şi le asamblează.
104. Decupează de-a lungul unei linii curbe.
105. Înşurubează un obiect fixat pe filet.
106. Coboară scările, alternând picioarele.
107. Pedalează pe tricicletă, întoarce la colţ.
108. Sare într-un picior, de 5 ori consecutiv.
109. Decupează un cerc cu diametrul de 5 cm.
110. Desenează imagini simple (casă, om, copac).
111. Decupează şi lipeşte forme simple.
112. Scrie pe hârtie litere mari de tipar, disparate, la întâmplare.
5-6 ani 113. Merge în echilibru pe o scândură, înainte, înapoi şi lateral.
114. Ţopăie.
115. Se dă în leagăn, iniţiind şi menţinând mişcarea.
116. Desface degetele şi atinge cu degetul mare fiecare deget în parte.
117. Poate copia, în scris, litere mici.
118. Urcă scări de lemn sau treptele unui tobogan înalt de 3 metri.
119. Bate un cui cu ciocanul.
120. Driblează mingea cu direcţie.
121. Colorează în interiorul conturului, într-o proporţie de 95%.
122. Decupează poze din reviste, fără a depăşi conturul mai mult de 0,5 cm.
123. Foloseşte ascuţitoarea de creioane.
124. Copiază desene complicate.
 125. Rupe forme simple din hârtie.
126. Îndoaie un pătrat de hârtie, de 2 ori, pe diagonală, prin imitaţie.
127. Prinde cu o mână o minge moale sau un săculeţ cu nisip.
128. Poate sări singur coarda.
129. Loveşte mingea cu paleta sau cu băţul.
130. Ridică un obiect, în timp ce aleargă.
131. Patinează înainte pe o distantă de aproximativ 3 metri.
132. Merge pe bicicletă.
133. Se dă cu sania.
134. Merge sau se joacă într-un bazin cu apă, plin până la nivelul taliei lui.
135. Conduce un vehicul de jucărie (camion), împingându-se cu un picior.
136. Sare şi se învârte într-un picior.
137. Îşi scrie numele cu litere de tipar, pe o foaie dinainte limitată.
138. Sare de la înălţimea de 30 cm. şi aterizează pe tălpi.
139. Stă într-un picior, fără sprijin, cu ochii închişi.
140. Stă atârnat de o bară orizontală, timp de 10 secunde, menţinându-şi propria
greutate în braţe.

PROGRAM PORTAGE
COGNITIV

Nivel Item Comportament

vârstă
0-1 an 1. Îndepărtează de pe faţă scutecul care îi împiedică vederea.
2. Caută un obiect care a fost îndepărtat din linia directă a privirii.
3. Scoate un obiect dintr-o cutie deschisă.
4. Introduce un obiect într-o cutie, imitativ.
5. Pune un obiect în cutie, la comandă verbală.
6. Scutură o jucărie sunătoare agăţată pe o sfoară.
7. Pune 3 obiecte într-o cutie, goleşte cutia.
8. Transferă obiectele dintr-o mană într-alta, pentru a lua un alt obiect.
9. Lasă să cadă şi apoi ridică jucăria.
10. Găseşte un obiect ascuns sub ceaşcă sau cutie.
11. Face un tren din 3 cuburi şi îl împinge.
12. Scoate cercul din incastru.
13. Pune o piesă cilindrică în planşeta cu orificii.
14. Execută gesturi simple la cerere = bate din palme.
1-2 ani 15. Scoate, unul câte unul, 6 obiecte din găletuşă sau cutie.
16. Indică o parte a corpului.
17. Suprapune 3 cuburi la cerere.
18. Asociază obiecte asemănătoare.
19. Mâzgăleşte.
20. Arată spre sine, când este întrebat: ”Unde este…?”
21. Pune 5 piese cilindrice în planşeta cu orificii.
22. Asociază obiectele cu imaginile lor.
23. Indică o imagine numită.
24. Întoarce 2-3 pagini la rând ca să găsească o anumită imagine.
2-3 ani 25. Găseşte o anumită carte la cerere.
26. Completează un incastru cu figuri.
27. Numeşte imaginile a 4 obiecte cunoscute.
 28. Desenează o linie verticală, imitativ.
29. Desenează o linie orizontală, imitativ.
30. Copiază un cerc.
31. Asociază materialele după textură.
32. Indică la cerere obiectele mari şi mici.
33. Desenează o cruce (+) imitativ.
34. Asociază, sortează 3 culori.
35. Plasează obiecte în, pe, sub, la cerere.
36. Numeşte obiectele care produc sunete.
37. Pune 4 cuburi unele în altele, după înălţime (PIRAMIDA).
38. Numeşte acţiunile din imagini.
39. Asociază formele geometrice cu imaginea lor.
40. Aşază inele pe baston, în ordinea mărimii.
3-4 ani 41. Numeşte obiecte mari şi mici.
42. Indică 10 părţi ale corpului, la comandă verbală.
43. Indică un băiat şi o fată, la comandă verbală.
44. Spune dacă un obiect este greu sau uşor.
45. Alătură două părţi ale unei forme, pentru a reface un întreg.
46. Descrie două evenimente sau personaje familiare din poveşti sau din
programe T.V.
47. Repetă jocuri cu degete, însoţite de cuvinte şi acţiuni.
48. Asociază 1 cu 1, un număr de 3 sau mai multe obiecte.
49. Arată obiecte lungi şi scurte.
50. Spune ce obiecte se potrivesc împreună.
51. Numără până la 3, imitativ.
52. Aranjează obiecte în categorii.
53. Desenează un „V”, imitativ.
54. Desenează o diagonală într-un pătrat cu latura de 10 cm.
55. Numeşte 10 obiecte, imitativ.
56. Construieşte un pod din 3 cuburi, imitativ.
57. Realizează un şir de cuburi sau mărgele, repetând o secvenţă/model de
culoare, formă sau mărime.
58. Copiază o serie de linii în „V” unite = „VVVVV”
59. Completează imaginea „omuleţului” cu mâna sau piciorul care lipseşte.
60. Completează un joc „puzzle” format din 6 piese, fără încercări şi erori.
61. Numeşte obiecte ca fiind la fel sau diferite.
62. Desenează un pătrat, imitativ.
63. Numeşte 3 culori, la cerere.
64. Numeşte 3 forme: pătrat, triunghi, cerc.
4-5 ani 65. Ia un număr specificat de obiecte (1-5) dintr-o grămadă, la cerere.
66. Numeşte 5 texturi.
67. Copiază un triunghi, la cerere.
68. Îşi aminteşte 4 obiecte văzute într-o imagine.
69. Numeşte timpul din zi, prin asociere cu anumite activităţi.
70. Repetă rime familiare.
71. Compară greutatea a două obiecte (sub 500 g).
72. Spune ce lipseşte, cand se îndepărtează un obiect dintr-un grup de 3 obiecte,
prezente iniţial.
73. Numeşte 8 culori.
74. Numeşte 3 monede diferite.
 75. Sortează simboluri identice (litere şi numere).
76. Spune culoarea unor obiecte numite.
77. Redă 5 fapte importante dintr-o poveste auzită de trei ori.
78. Desenează un om (cap, trunchi, 4 membre).
79. Cântă 5 versuri dintr-un cântec.
80. Construieşte imitativ o piramidă (scară) din 10 cuburi.
81. Numeşte obiecte lungi şi scurte.
82. Plasează obiecte lângă, după, în spate.
83. Sortează seturi egale cu un eşantion de 1 până la 10 obiecte.
84. Numeşte sau arată partea lipsă a unui obiect într-o imagine.
85. Numără de la 1-20, fără ajutor.
86. Numeşte poziţiile: „prima, cea din mijloc, ultima”.
5-6 ani 87. Numără până la 20 de obiecte şi spune câte sunt.
88. Numeşte 10 numerale scrise.
89. Numeşte „stânga” şi „dreapta”, raportat la propriul corp.
90. Spune literele alfabetului, în ordinea firească.
91. Îşi scrie numele cu litere de tipar.
92. Numeşte 5 litere scrise ale alfabetului.
93. Aranjează obiecte în secvenţe, după lungime şi lăţime.
94. Recunoaşte şi numeşte literele mari ale alfabetului.
95. Aşază cifrele de la 1-10, în succesiunea adecvată.
96. Numeşte poziţiile obiectelor: „primul, al doilea, al treilea”.
97. Recunoaşte şi numeşte literele mici ale alfabetului.
98. Asociază literele mari cu literele mici ale alfabetului.
99. Indică numeralele numite de la 1-25.
100. Copiază un romb.
101. Completează un labirint simplu.
102. Numeşte zilele săptămânii, în ordinea firească, fără ajutor.
103. Face adunări şi scăderi cu numere până la 5.
104. Îşi spune data naşterii (ziua şi luna).
105. Recunoaşte 10 cuvinte scrise.
106. Poate prevedea ce se va întâmpla (după situaţie).
107. Arată obiecte întregi şi jumătăţi.
108. Numără de la 1-100.

PROGRAM PORTAGE
LIMBAJ

Nivel Item Comportament

vârstă
0-1 an 1. Repetă sunetele emise de alte persoane.
2. Repetă aceeaşi silabă de 2-3 ori (ma,ma,ma).
3. Răspunde la gesturi cu gesturi.
4. Îndeplineşte comenzi simple, însoţite de gesturi.
5. Încetează activitatea, cel puţin momentan, în 75% din cazuri, când i se spune
„NU”.
6. Răspunde prin gesturi la întrebări simple.
7. Combină două silabe diferite în jocul vocal.
8. Imită intonaţia vocii altora.
 9. Foloseşte un cuvânt cu sens, ca să denumească o persoană sau un obiect.
10. Vocalizează ca răspuns la vorbirea altei persoane.
1-2 ani 11. Spune 5 cuvinte diferite; poate folosi acelaşi cuvânt pentru obiecte diferite.
12. Poate cere „mai mult”
13. Spune „gata/nu e”
14. Execută comenzi simple, fără să i se dea indicaţii prin gesturi.
15. Poate da sau arăta la cerere, când i se spune „dă-mi/arată-mi”
16. Arată 12 obiecte familiare, când sunt numite.
17. Indică 3-5 imagini dintr-o carte, cand acestea sunt denumite.
18. Arată 3 părţi ale propiului corp.
19. Îşi spune la cerere numele sau porecla.
20. Răspunde la întrebarea „ce-i asta?”, denumind obiectul.
21. Combină cuvinte şi gesturi, pentru a-şi face cunoscut dorinţele.
22. Numeşte alţi membri ai familiei, inclusiv animalele preferate.
23. Numeşte 4 jucării.
24. Produce onomatopee pentru a imita glasul animalelor sau foloseşte aceste
sunete pentru a denumi animalele (vaca este „MU-MU”)
25. Cere un aliment care îi este cunoscut, folosind numele acestuia când îl vede
(lapte, biscuiţi, prăjituri).
26. Pune întrebări, folosind o intonaţie urcătoare la sfârşitul cuvântului sau al
propoziţiei.
27. Numeşte 3 părţi ale corpului, pe o păpuşă sau pe altă persoană.
28. Răspunde afirmativ sau negativ la întrebări care cer răspuns de tip „DA/NU”.
2-3 ani 29. Alătură un substantiv şi un adjectiv sau două substantive, în propoziţii de 2
cuvinte = MINGEA MEA/MINGEA - MASA.
30. Alătură un substantiv şi un verb în propoziţii de 2 cuvinte = TATA PLEACÂ
31. Foloseşte un cuvânt anumit pentru a-şi exprima nevoia de a merge la toaletă.
32. Alătură „aici /acolo” unui verb sau unui substantiv, în propoziţii de 2 cuvinte
= SCAUN AICI
33. Alătură 2 substantive ca să exprime posesia = MA}INA TATA
34. Foloseşte „NU” în vorbirea spontană.
35. Răspunde la întrebarea „ce face…?”, numind acţiunea/activitatea.
36. Răspunde la întrebarea „unde este…?”
37. Numeşte sursa unor sunete familiare din mediu.
38. Dă mai mult de un obiect, când i se cere, folosind pluralul (cuburi).
39. În vorbire, foloseşte numele propriu când se referă la sine.
40. Indică imaginea unui obiect uzual, descris prin întrebuinţarea lui.
41. Arată pe degete câţi ani are.
42. Îşi spune sexul, când este întrebat.
43. Îndeplineşte 2 comenzi legate între ele.
44. Foloseşte timpul prezent al verbelor.
45. Foloseşte forma obişnuită a pluralului = CUB - CUBURI
46. Foloseşte frecvent câteva verbe la timpul trecut = A FOST, A PLECAT, A
FÂCUT.
47. Pune întrebări: „CE E ASTA / AIA?”
48. Îşi controlează volumul vocii 90% din timp.
49. Foloseşte „ASTA / AIA” în vorbirea curentă.
50. Foloseşte „ASTA / AIA” ca răspuns subliniat, în propoziţii afirmative =
ASTA este mingea!
51. Foloseşte mai mult EU, MIE, AL MEU, decât numele propriu.
 52. Indică un obiect care „nu este” = asta NU ESTE o minge!
53. Răspunde la întrebări cu „CINE?”, indicând numele.
54. Foloseşte forme de posesiv = A LUI TATA
55. Foloseşte în vorbire articolul hotărât şi nehotărât, pentru masculin şi feminin.
56. Foloseşte câteva substantive care desemnează categorii.
57. Foloseşte uneori „POT” şi forme de viitor.
58. Poate descrie lucrurile ca fiind „ÎNCHIS / DESCHIS”
3-4 ani 59. Construieşte propoziţii interogative cu „ESTE” la început ( când este
necesar).
60. Este atent 5 minute, în timp ce i se citeşte o poveste.
61. Îndeplineşte o serie de 2 comenzi care nu sunt corelate.
62. Îşi spune numele întreg, când i se cere.
63. Răspunde simplu la întrebări de tipul „CUM…?”
64. Foloseşte frecvent participiul verbelor: „SÂRIT, LOVIT”
65. Povesteşte despre evenimente care s-au întâmplat în trecut.
66. Spune la ce folosesc obiectele uzuale.
67. Exprimă acţiuni viitoare, prin formulele: „TREBUIE SÂ…, DORESC /
VREAU SÂ…, O SÂ…”
68. Schimbă ordinea cuvintelor, în mod adecvat, pentru a pune întrebări; „POT
SÂ MERG LA…?”
69. Foloseşte câteva forme corecte ale verbelor neregulate.
4-5 ani 70. Relatează 2 evenimente, în ordinea apariţiei lor.
71. Îndeplineşte o serie de 3 comenzi.
72. Demonstrează înţelegerea propoziţiilor pasive = FATA A FOST LOVITÂ
DE BÂIAT”
73. Poate alege o pereche de obiecte/imagini, la cerere.
74. Foloseşte verbe la modul condiţional optativ: A} PUTEA, A} VREA.
75. Foloseşte fraze: AM LOVIT MINGEA }I EA A IE}IT ÎN STRADÂ
76. Poate indica, la cerere, partea de sus şi de jos a diferitelor obiecte.
77. Foloseşte forme contrase, la negativ: N-A VENIT!
78. Poate să indice absurdităţile dintr-o imagine.
79. Foloseşte cuvinte care denumesc grade de rudenie: SORÂ, FRATE, BUNIC,
BUNICÂ.
80. Foloseşte cuvintele corespunzătoare care lipsesc în construcţiile tip analogii
opuse: FRATELE E BÂIAT, SORA E …
81. Poate spune o poveste cunoscută, fără ajutorul imaginilor.
82. Numeşte imaginea care nu se încadrează într-o anumită categorie ( în care nu
este un animal).
83. Spune dacă 2 cuvinte rimează sau nu.
84. Foloseşte fraze complexe: EA VREA CA EU SÂ INTRU, PENTRU CÂ…
85. Poate spune dacă un sunet este „TARE / ÎNCET”
5-6 ani 86. Poate indica C^TEVA, MULTE, MAI MULTE obiecte.
87. Îşi spune adresa.
88. Îşi spune numărul de telefon.
89. Indică CEL MAI MULT, CEL MAI PUŢIN, C^TEVA, C^ŢIVA,
PUŢINE obiecte.
90. Spune glume simple.
91. Relatează întâmplări din experienţa sa zilnică.
92. Descrie poziţia sau mişcarea, folosind prepoziţiile DE LA, CÂTRE, PESTE,
DEPARTE DE…
 93. Răspunde cu o explicaţie la întrebarea DE CE ?
94. Aşază 3-5 imagini în ordinea corectă, reprezentând o poveste, şi spune
povestea.
95. Defineşte cuvinte.
96. Poate să dea opusul (antonimul) unui cuvânt.
97. Poate răspunde la întrebări de genul: CE SE ÎNT^MPLÂ DACÂ SCAPI UN
OU DIN M^NÂ?
98. Foloseşte corect noţiunile de IERI şi M^INE.
99. Întreabă ce înseamnă cuvintele noi sau nefamiliare lui.

PROGRAM PORTAGE
SOCIALIZARE

Nivel Item Comportament

vârstă
0-1 an 1. Urmăreşte cu privirea persoana care se mişcă în câmpul lui vizual.
2. Zâmbeşte ca răspuns la atenţia acordată de către adult.
3. Vocalizează ca răspuns la atenţia ce i se acordă.
4. Îşi priveşte mâinile, zâmbeşte adeseori sau vocalizează.
5. Răspunde zâmbind la faptul că se află printre membrii familiei, vocalizează
sau încetează să mai plângă.
6. Zâmbeşte ca răspuns la expresia facială a celor din jur.
7. Zâmbeşte şi vocalizează la vederea imaginii din oglindă.
8. Îl atinge şi-l trage pe adult de păr, nas, ochelari.
9. Se întinde spre obiectul oferit.
10. Se întinde spre persoane familiare.
11. Se întinde spre oglindă, loveşte uşor cu mâna imaginea din oglindă sau un alt
copil.
12. Ţine şi examinează obiectul oferit, timp de cel puţin un minut.
13. Scutură sau ţine strânse obiectele care îi sunt puse în mână, emiţând sunete,
neintenţionat.
14. Se joacă singur, timp de 10 minute.
15. Caută adesea contactul vizual, atunci când adultul se ocupă de el 2-3 minute.
16. Se joacă singur cu plăcere, timp de 15-20 minute, în preajma adultului care se
ocupă de treburile lui.
17. Vocalizează pentru a atrage atenţia.
18. Imită jocul „Cucu-bau!”
19. Bate din palme, ca la „Ala-bala-portocala”, imitându-l pe adult.
20. Face semn de „Pa-pa!”, imitând adultul.
21. Ridică braţele „Aşa de mare!”, imitând adultul.
22. Oferă adultului o jucărie, un obiect, puţină mâncare, dar nu o şi lasă
întotdeauna.
 23. Îmbrăţişează, loveşte, sărută persoane familiare.
24. Răspunde la propriul nume, întorcând privirea sau întinzându-se să fie luat în
braţe.
25. Apasă sau scutură o jucărie, ca să producă un sunet, prin imitaţie.
26. Manipulează o jucărie sau un obiect.
27. Oferă adultului o jucărie sau un obiect, lăsându-i-o.
28. Imită mişcările altui copil, când se joacă.
1-2 ani 29. Imită adultul în diverse activităţi = aranjează îmbrăcămintea, întinde
aşternutul, manevrează vesela.
30. Se joacă cu alt copil, fiecare făcând activităţi diferite.
31. Participă la jocuri, împinge maşinuţa sau se joacă cu mingea, cu un alt copil,
timp de 2-5 minute.
32. Acceptă absenţa părinţilor, prin continuarea activităţii, eventual, exprimându-
şi supărarea pentru un moment.
33. Explorează activ mediul înconjurător.
34. Participă la jocuri de manipulare, împreună cu alte persoane = trage de sfoară,
învârte manivele.
35. Îmbrăţişează şi mângâie păpuşa şi jucăriile moi.
36. Repetă acţiuni care produc zâmbete şi atrag atenţia.
37. Aduce cărţi adultului, pentru a-i „citi” sau să le citească împreună.
38. Trage o altă persoană, pentru a-i arăta o serie de acţiuni sau obiecte.
39. Îşi retrage mâinile şi spune „NU”, când se află în apropierea obiectelor ce-i
amintesc interdicţia.
40. Aşteaptă să i se satisfacă necesităţile – schimbat, alimentat- când este plasat
pe masa de schimbat sau în scaunul înalt.
41. Se joacă cu alţi 2-3 copii.
42. Îşi împarte jucăriile sau mâncarea cu un alt copil, când i se cere.
43. Salută pe copiii de vârsta sa şi persoanele familiare, când i se aduce aminte.
44. Îndeplineşte ceea ce îi cer părinţii 50% din timp.
2-3 ani 45. Poate să ia, să aducă un obiect sau să cheme o persoană din altă cameră, dacă
i se dau indicaţii.
46. Ascultă muzică sau poveşti, timp de 5-10 minute.
47. Spune „TE ROG” şi „MULŢUMESC”, când i se aduce aminte.
48. Încearcă să-şi ajute părinţii în diferite activităţi casnice, îndeplinind o parte
din acţiune = ţine făraşul.
49. Joacă roluri, costumându-se în haine de adult.
50. Face o alegere, când i se cere.
51. Arată înţelegerea sentimentelor, verbalizând dragostea, supărarea, tristeţea,
veselia etc.
3-4 ani 52. Cântă şi dansează după muzică.
53. Respectă reguli de joc, imitând acţiunile altor copii.
54. Salută adulţi familiari, fără să i se aducă aminte.
55. Respectă regulile jocului de grup, condus de adult.
56. Cere voie să se joace cu jucăria cu care se joacă alt copil.
57. Spune „TE ROG” şi „MULŢUMESC”, jumătate din timp, fără să i se aducă
aminte.
58. Răspunde la telefon, cheamă adulţii sau vorbeşte cu o persoană familiară.
59. Aşteaptă să-i vină rândul.
60. Respectă regulile unui joc de grup, condus de un copil mai mare.
61. Îndeplineşte cerinţele formulate de adulţi 75% din timp.
 62. Stă în zona delimitată de curtea casei.
63. Se joacă alături de alţi copii şi vorbeşte cu ei, în timp ce lucrează la o
activitate proprie.
4-5 ani 64. Cere ajutor sau asistenţă, când întâmpină greutăţi la baie sau pentru a-şi lua
ceva de băut.
65. Participă la conversaţiile adulţilor.
66. Spune versuri, cântă sau dansează pentru alţii.
67. Lucrează singur la o sarcină casnică, timp de 20-30 minute.
68. Îşi cere scuze, fără să i se amintească, 75% din timp.
69. Îşi aşteaptă rândul, într-o activitate de grup cu 8-9 copii.
70. Se joacă, cooperând în activitate cu 2-3 copii, timp de 15-20 minute.
71. Se angajează în comportamente social-acceptabile, când este în public.
72. Cere permisiunea de a folosi obiectele care aparţin altor persoane, 75% din
timp.
73. Numeşte sentimentele pe care le încearcă: furie, bucurie, iubire.
74. Se joacă cu 4-5 copii, cooperând într-o activitate, fără a necesita supraveghere
permanentă.
75. Explică altora regulile unui joc sau ale unei activităţi.
76. Imită roluri de adulţi.
77. Participă la conversaţie, în timpul mesei.
78. Respectă regulile unui joc de raţionament verbal.
79. Îşi consolează prietenii de joc, atunci când aceştia sunt necăjiţi.
80. Îşi alege singur prietenii de joacă.
81. Planifică şi construieşte, folosind unelte simple, planuri înclinate, pârghii,
scripeţi, suport de sprijin.
82. Îşi stabileşte singur obiectivele de îndeplinit şi duce la bun sfârşit activitatea.
83. Joacă roluri din poveşti, interpretându-le el însuşi sau folosind marionete.

PROGRAM PORTAGE
AUTOSERVIRE

Nivel Item Comportament

vârstă
0-1 an 1. Suge şi înghite lichide.
2. Mănâncă alimente lichide.
3. Întinde mâna după biberon.
4. Mănâncă alimente pasate.
5. Îşi ţine biberonul, fără ajutor, în timp ce bea.
6. Controlează mişcarea biberonului, îndreptându-l spre gură sau împingându-l
la o parte.
7. Mănâncă alimente făcute piure, fiind alimentat de părinte.
8. Bea din ceaşca ţinută de părinte.
9. Mănâncă alimente semisolide, fiind alimentat de părinte.
10. Se hrăneşte singur cu degetele.
11. Ţine cana cu amândouă mâinile şi bea din ea.
12. Ajutat, duce la gură lingura umplută cu hrană.
13. Întinde mâinile şi picioarele, atunci când este îmbrăcat.
1-2 ani 14. Mănâncă independent, cu lingura, la masă.
 15. Ţine ceaşca cu o mână şi bea din ea.
16. Introduce mâinile în apă şi îşi pune mâinile ude pe faţă, imitând adultul.
17. Stă pe oliţă sau pe scaunul de toaletă pentru copii, timp de 5 minute.
18. Îşi pune căciuliţa sau pălăriuţa pe cap şi o scoate.
19. Îşi scoate şosetele.
20. Introduce mâinile în mâneci şi picioarele în pantaloni.
21. Îşi scoate pantofii, atunci când şireturile sunt dezlegate şi slăbite.
22. Îşi scoate haina, atunci când este descheiată.
23. Îşi scoate pantalonii, atunci când sunt descheiaţi.
24. Închide şi deschide fermoare mari, fără să potrivească şi capetele fermoarului.
25. Foloseşte cuvinte şi gesturi, pentru a indica nevoia de a merge la baie.
26. Se hrăneşte singur, folosind lingura şi cana, chiar dacă mai varsă puţin din
conţinut.
2-3 ani 27. Ia prosopul de la părinte şi-şi şterge mâinile şi faţa.
28. Suge lichidul din pahar sau ceaşcă, folosind paiul.
29. Ia alimentele pe furculiţă.
30. Mestecă şi înghite numai substanţe comestibile.
31. Îşi şterge mâinile fără ajutor, atunci când i se dă prosopul.
32. Cere să meargă la baie, chiar dacă este prea târziu pentru a evita accidentele.
2-3 ani 33. Îşi controlează scurgerea salivei din gură.
34. Urinează sau are scaun la oliţă de trei ori pe săptămână, atunci când este
aşezat pe oliţă.
35. Îşi pune pantofii.
36. Se spală pe dinţi, imitând adultul.
37. Se dezbracă de haine simple, care au fost descheiate.
38. Foloseşte toaleta pentru scaun, are un singur accident pe săptămână, în timpul
zilei.
39. Ia apă de la robinet, fără ajutor, atunci când îi este pus la dispoziţie un scaun
sau se poate ajuta de o treaptă.
40. Se spală pe faţă şi pe mâini cu săpun, atunci când adultul reglează temperatura
apei.
41. Cere să meargă la toaletă la vreme, pentru a evita accidentele în timpul zilei.
42. Îşi agaţă haina într-un cuier aşezat la înălţimea lui.
43. Rămâne uscat în timpul somnului de după-amiază.
44. Evită pericole, cum ar fi: colţuri ascuţite de mobilier sau scări fără balustradă.
45. Foloseşte şerveţelele, atunci când i se aminteşte acest lucru.
46. Înfige furculiţa în alimente şi le duce la gură.
47. Toarnă lichidul dintr-un ibric mic într-un pahar, fără ajutor.
48. Desface capsele de la îmbrăcăminte.
49. Îşi spală singur mâinile şi picioarele, atunci când este îmbăiat.
50. Îşi pune şosetele.
51. Îşi îmbracă haina, jacheta, cămaşa.
52. Distinge partea din faţă a îmbrăcămintei.
3-4 ani 53. Mănâncă singur întregul meniu.
54. Se îmbracă singur, cu ajutor pentru bluzele peste cap şi pentru încheiat.
55. Îşi şterge nasul cu batista, când i se aminteşte acest lucru.
56. Se trezeşte uscat, în două dimineţi din şapte.
57. Băieţii urinează la toaletă, stând în picioare.
58. Începe şi termină îmbrăcatul şi dezbrăcatul, cu excepţia închizătorilor, în 75%
din cazuri.
 59. Închide hainele cu capse sau copci.
60. Îşi suflă nasul în batistă, când i se aminteşte.
61. Evită pericolele comune: sticla spartă.
62. Îşi pune haina pe umeraş şi agaţă apoi umeraşul pe o bară joasă, când i se dau
instrucţiuni.
63. Se spală pe dinţi, când i se dau indicaţii verbale.
64. Îşi pune mănuşi cu un deget.
65. Descheie nasturi mari, pe o placă de învăţare sau la o jachetă aşezată pe masă.
66. Încheie nasturi mari pe placa pentru învăţare sau la o jachetă aşezată pe masă.
67. Îşi încalţă şoşonii de stofă.
4-5 ani 68. Curăţă locul unde a vărsat ceva, luându-şi cârpa potrivită acestei operaţiuni.
69. Evită otrăvurile şi substanţele periculoase.
70. Îşi descheie singur hainele.
71. Îşi încheie singur hainele.
72. Îşi curăţă locul după ce a mâncat.
73. Încheie fermoare.
74. Se spală pe mâini şi pe faţă.
75. Foloseşte tacâmurile adecvate.
76. Se trezeşte din somn în timpul nopţii, pentru a merge la toaletă, sau rămâne
uscat toată noaptea.
77. Îşi sterge sau suflă nasul, în 75% din cazuri, când este necesar, fără să i se
reamintească.
78. Se spală singur, când face baie, cu excepţia gâtului, urechilor şi spatelui.
79. Foloseşte cuţitul, pentru a întinde unt sau gem pe pâinea prăjită.
80. Încheie şi descheie catarame, la cureaua de la rochie, pantaloni şi de la
încălţăminte.
81. Se îmbracă singur, complet, inclusiv toate încheietorile din faţă, exceptând
nodul şi funda.
82. Se serveşte singur la masă, atunci când părinţii îi ţin platoul/castronul în care
se află mâncarea.
83. Ajută la aranjatul mesei, aşezând corect farfuriile, şerveţelele şi tacâmurile,
dacă i se dau indicaţii verbale.
84. Se spală pe dinţi.
85. Merge la toaletă la timp, se dezbracă, se şterge, trage apa şi se îmbracă, fără
ajutor.
86. Se piaptănă sau se perie, dacă are părul lung.
87. Îşi aşază hainele pe umeraş.
88. Merge în vecinătatea casei, fără supraveghere permanentă.
89. }nuruieşte şireturile la pantofi.
90. Înnoadă şireturile la pantofi.
5-6 ani 91. Este responsabil pentru o sarcină gospodărească săptămânală.
92. Îşi alege îmbrăcămintea potrivită, în funcţie de temperatură şi de ocazie.
93. Se opreşte la bordura trotuarului, priveşte în ambele părţi şi traversează
strada, fără să i se dea indicaţii verbale.
94. Se serveşte singur la masă şi dă mai departe platoul de servit.
95. Îşi prepară singur o mâncare simplă, din fulgi de cereale.
96. Este responsabil pentru o sarcină gospodărească zilnică: aşezarea mesei/
aruncatul gunoiului menajer.
97. Îşi potriveşte singur temperatura apei pentru duş sau baie.
98. Îşi prepară singur sandviciul.
99. Merge singur la şcoală, la un teren de joacă sau la un magazin, aflate la
distanţa de până la două străzi de casă.
100. Taie alimente moi cu cuţitul: banane, cartofi fierţi.
101. Găseşte W.C.-ul potrivit sexului său, într-un loc public.
102. Ridică, duce, aşază tava de servit, la autoservire sau cantină.
103. Îşi leagă şnurul la glugă.
104. Îşi încheie singur centura de siguranţă, când se află într-un autoturism.