Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Deci, comportamentul de atingere creşte şi e realizat din ce în ce mai des şi mai bine, pentru că
senzaţia de plăcut este o recompensă pentru copil. Comportamentul creşte datorită semnalului = vede,
aude.
Dacă un comportament e recompensat, el va creşte şi va fi făcut mai des.
Un comportament care nu e urmat de o recompensă sau care este ignorat, va descreşte treptat.
Comportamentul care e pedepsit, descreşte foarte rar.
Semnalele caracterizează şi controlează comportamentul copilului. Comportamentul primeşte valoare
numai dacă e sprijinit de recompensa sau pedeapsa cu care semnalele au fost asociate.
O recompensă poate fi: un obiect, un eveniment, o experienţă care întăreşte comportamentul pe care îl
succede sau care creşte probabilitatea apariţiei în viitor a comportamentului respectiv.
Dacă unui comportament neadecvat îi corespunde o recompensă plăcută, atunci copilul va face crize
dese, deoarece îi place recompensa.
Când ne propunem să învăţăm pe cineva ceva, scopul nostru nu este acela de a-l învăţa să evite o
pedeapsă!
Recompensele sunt foarte variate şi nu au valoare generală. Ele pot fi:
a. recompense primare – dulciuri, băuturi, fructe, un aliment preferat, confort, care satisfac
necesităţile biologice;
b. recompense sociale – orice fel de consecinţe pozitive ale unui comportament, care ne vin
de la alţi oameni;
c. recompense simbolice sau generale – sunt reprezentate de obiecte diferite ca: bani, steluţe
stimulente, jetoane, care au drept trăsătură comună faptul că se pot schimba cu alte
recompense, fără a avea valoare prin ele însele;
d. recompense prin activităţi – activităţi pe care le preferă copiii şi care au valoare pozitivă,
sunt atractive, amuzante şi le creează plăcere;
e. recompense intrinseci – se obţin din plăcerea sau satisfacţia de a desfăşura o anumită
activitate, care, mai întâi, trebuie să fie foarte bine învăţată, în care să manifeste dexteritate.
CUM SE ÎNVAŢÂ RECOMPENSA?
Recompensele primare – sunt înnăscute, sunt foarte puternice şi satisfac necesităţi biologice, dar, prin
folosirea lor intensivă, există un risc, anume acela că duc la starea de saturaţie.
Recompensele b.c.d.e. – sunt învăţate pe baza celor din a. Copilul mic e foarte sensibil la
recompensele primare. Mulţi copii nu se simt însă recompensaţi prin b.c.d.e., de aceea noi trebuie să le
folosim pe cele din a. până când copilul le învaţă şi pe celelalte.
Recompensele sociale – se învaţă foarte repede: zâmbetul devine recompensă prin asocierea lui
repetată cu o recompensă primară, ca mâncarea sau schimbarea scutecului.
1. – comportament: gângureşte;
2. - recompensă socială neînvăţată: mama îi zâmbeşte;
3. - consecinţe: primeşte mâncare (recompensă primară).
Recompensa neînvăţată trebuie să fie dată deodată sau înainte de recompensa primară!
Avantajele recompensei sociale: este uşor de folosit, este la îndemână, întăreşte multe comportamente.
Există şi aici pericolul ca, prin folosire intensivă, să se ajungă la stare de saturaţie, moment în care
comportamentul lăudat descreşte treptat.
Recompensele trebuie să fie variate şi asociate.
Recompensele generale - se învaţă ca şi cele sociale, nu au valoare prin ele însele, dar le putem
schimba în ceea ce dorim.
Avantajele recompensei generale: copilul nu se satură de ele, putându-le schimba pe orice.
}i aici există riscul saturaţiei, dacă nu le schimbăm pe altceva.
Recompensele prin activitate – sunt activităţi care ne fac plăcere, pe care le-am face mai des, deci
devine un comportament cu frecvenţă ridicată.
Un comportament mai puţin plăcut, urmat de unul mai plăcut, trebuie să se facă destul de des, pentru ca
cel din urmă să devină recompensă prin activitate.
Recompensarea destul de frecventă asigură învăţarea recompenselor prin activitate, ceea ce înseamnă
că activităţile vor fi făcute des şi cu plăcere.
Controlul ca recompensă învăţată - prin învăţarea vorbirii, copilul învaţă cum să obţină ceea ce
doreşte, adică recompensa. Deci, controlul poate fi el însuşi o recompensă. A putea controla lucrurile
din jur e o recompensă învăţată, foarte puternică prin ea însăşi: control = recompensă = obiectiv al
învăţării.
Diferitele recompense sunt aşezate într-o anumită piramidă:
- automotivarea – recompensă intrinsecă;
- recompensa socială - atenţia, lauda;
- recompensa prin activităţi;
- recompensele generale;
- mâncărurile - reprezintă baza piramidei.
Automotivarea poate fi aplicată la copilul preşcolar.
Calităţile recompenselor:
PROGRAMUL PORTAGE
GHID DE UTILIZARE
Programul Portage a fost întocmit pentru învăţarea copiilor cu handicap, pentru copiii normali şi
copiii superdotaţi. Acest program conţine un inventar de parametri pentru evaluarea dezvoltării
copilului: motricitate+stimularea sugarului, comportamentul cognitiv, comportamentul verbal,
socializarea şi autoservirea.
Fiecare parametru sau activitate din inventar poartă denumirea de ITEM şi corespunde unui
comportament observabil al copilului.
În inventar, abilităţile sunt prezentate în ordinea apariţiei în mod normal la copil.
Programul este aplicabil mai ales prin intermediul părinţilor sau al personalului specializat.
Stimularea sugarului – se referă la vârsta 0-4 luni şi a fost adăugată ulterior la program, dată fiind
necesitatea şi importanţa stimulării copilului mic. Această secţiune pune la dispoziţie sugestii de
activitate şi materiale destinate să provoace reacţii adecvate din partea copilului.
Deoarece sugarul are nevoie de multă stimulare din partea mediului, chiar înainte de a aştepta un
răspuns de la el, majoritatea itemilor din acest domeniu se referă la comportamentele adultului
destinate stimulării copilului. Se aplică şi la copiii de vârsta cronologică mai mare, dar care sunt
întârziaţi mintal.
Motricitatea generală - antrenează musculatura mare, motricitatea fină antrenează muşchii mici ai
mâinii. Comportamentele motorii sunt importante, deoarece sunt considerate baza dezvoltării
cunoaşterii şi limbajului. Dintre comportamentele motorii, amintim echilibrul şi postura.
Comportamentul cognitiv este domeniul cunoaşterii şi se referă la capacitatea de a face asemănări şi
deosebiri şi de a stabili relaţii între obiecte şi idei. Cunoaşterea este bazată pe gândire, iar gândirea este
un proces psihic interior. De aceea, noi putem observa doar rezultatele acestui proces. Un rol important
în cunoaştere îl are şi memoria, ea asigurând păstrarea şi recunoaşterea unor informaţii.
Comportamentul verbal – limbajul este cea mai mare achiziţie a copilului. Copilul învaţă limbajul,
ascultând şi observând condiţiile în care el se foloseşte. Fazele limbajului sunt: producerea de sunete,
gânguritul, lalaţiunea (fază de repetare a silabelor), cuvintele propriu-zise şi asocierea de cuvinte.
Inventarul nu specifică vocabularul care trebuie să se dezvolte la copil, ci se concentrează asupra
conţinutului vorbirii şi a formei de exprimare a acestui conţinut
Autoservirea – aceste comportamente ar putea fi incluse în socializare, fiind legate tot de viaţa în
comun. Ele sunt totuşi tratate separat, fiind foarte importante atât pentru copil, cât şi pentru ceilalţi.
În cadrul acestor comportamente, întâlnim abilităţi care-l fac pe copil să fie independent, şi să-şi poarte
singur de grijă, în ceea ce priveşte:
- hrănirea;
- spălatul;
- îmbrăcatul;
- toaleta.
Deprinderea acestor comportamente ajută copilul să devină un membru independent faţă de familie şi
societate.
Nivelul bazal
Perioada nivelului bazal cuprinde câteva zile dinaintea programului de învăţare. La această perioadă, se
observă exact acelaşi comportament pe care-l vom observa intens şi măsura în programul de învăţare,
dar nu trebuie să începem programul cu această perioadă.
Există 3 motive pentru care se efectuează acest nivel bazal:
a. – după ce măsurăm nivelul bazal câteva zile, putem constata că nu are atât de mare nevoie ca
alte comportamente să se schimbe;
b. - nivelul bazal furnizează o modalitate de a începe programul de învăţare şi nu altceva;
c. - perioada nivelului bazal ne oferă o bază de comparaţie, căci se poate vedea cât de mult a
progresat copilul.
Analiza sarcinii este procedeul prin care sarcina pentru învăţare (obiectivul pe termen lung) e împărţită
în sarcini componente sau paşi (comportament ţintă).
Prin analiza sarcinii, se stabilesc: paşii ce trebuie efectuaţi şi ordinea în care aceşti paşi se
efectuează.
Succesiunea paşilor trebuie să conducă de la comportamentul pe care copilul îl ştie la comportamente
pe care le conţine obiectivul programului.
Analiza sarcinii mai presupune şi identificarea abilităţilor care constituie o condiţie necesară pentru a
începe învăţarea paşilor stabiliţi. Pentru orice comportament, există comportamente preliminare care să
conducă la comportamentul respectiv.
Atunci când paşii sunt suficient de mici, aşa încât fiecare sarcină să solicite copilul şi, în acelaşi timp,
să fie accesibil (deci, să nu fie nici prea greu, nici prea uşor) , i se va menţine copilului interesul pentru
sarcina respectivă şi astfel se va mobiliza uşor şi cu plăcere.
Atunci când paşii nu sunt destul de mici sau când nu sunt predaţi în ordinea corespunzătoare, copilul
are eşecuri şi educatorul poate considera în mod eronat că elevul său nu poate învăţa.
Atunci când copilul nu învaţă un comportament, nu înseamnă că el nu îl poate învăţa, ci că nu
am împărţit sarcina în paşi destul de mici sau că nu am planificat ordinea corespunzătoare a
paşilor de învăţat.
O modalitate de a face analiza sarcinii este gradarea crescândă a dificultăţilor comportamentului pe
care trebuie să-l facă copilul. Gradarea dificultăţilor se poate face şi prin numărul comportamentelor
sau prin mărirea perioadei de timp în care copilul să facă comportamentul. Trecerea la creşterea
perioadei de timp se face progresiv.
Acest mod de analiză a sarcinii asigură respectarea unui principiu de bază al Programului Portage, şi
anume: COPILUL TREBUIE SÂ AIBÂ C^T MAI MULTE SUCCESE ÎN TIMPUL PROCESULUI
DE ÎNVÂŢARE.
Dacă împărţim sarcinile în paşi mici şi specifici, observăm cu uşurinţă unde are copilul dificultăţi şi ne
e mai uşor să planificăm programul, ca să le depăşim.
Putem trece la următorul pas din procesul de învăţare numai dacă copilul a învăţat bine pasul anterior.
Analiza sarcinii se face prin:
a. – împărţirea sarcinii în elementele componente;
b. – prin gradarea ajutorului acordat copilului în executarea sarcinii, a timpului sau numărului
de încercări pe care trebuie să le execute.
Pentru comportamentele din domeniul cognitiv şi limbaj, obiectivele pe termen lung nu pot fi împărţite
în comportamente mai simple de acelaşi fel, care, prin însuşirea lor, să ducă la însuşirea obiectivului pe
termen lung.
Aprecierea nivelului la care se află copilul se face în urma evaluării din fişă şi prin evaluarea fiecărui
comportament ţintă, prin măsurarea lui la început, pentru stabilirea nivelului bazal.
Comportamentele neadecvate pot fi împărţite în paşi, cu scopul de a învăţa copilul un comportament
adecvat, care să-l înlocuiască pe cel neadecvat.
Din analiza sarcinii, se alege primul comportament ţintă, care devine primul obiectiv al programului de
învăţare.
Pentru alegerea comportamentului ţintă:
a. – alegem o sarcină care va contribui la dezvoltarea echilibrată a copilului;
b. – vom selecta o sarcină care va deveni repede folositoare copilului;
c. – e bine să începem cu o sarcină care prezintă interes pentru copil şi pe care o va învăţa mai
uşor;
d. – să nu încercăm prea multe comportamente ţintă deodată, deoarece 3 sarcini noi sunt
suficiente pentru un program de învăţare.
Graficele de activitate conţin strategia programului de învăţare pentru fiecare comportament ţintă.
Componentele graficului de activitate sunt:
1. – comportamentul ţintă ( cine, ce face, în ce condiţii, criteriul reuşitei);
2. – graficul de înregistrare a măsurii comportamentului ţintă (durată, frecvenţă).
Pe grafic, la început, se înregistrează nivelul de bază al comportamentului respectiv.
3. – simbolurile folosite în înregistrare şi semnificaţia lor;
4. – indicaţii privind tehnica predării:
a. – locul activităţii;
b. - materialele folosite;
c. – modul de prezentare al materialelor;
d. – modul de recompensare a comportamentului copilului;
e. – tipul de ajutor şi procedura de corecţie;
f. – când şi de câte ori repetăm pe zi activitatea.
Indicaţiile trebuie să fie concise, clare şi să cuprindă toate elementele.
Vom înregistra rezultatul copilului în fiecare zi, măsurat în în durată şi frecvenţă.
Graficul de activitate mai cuprinde numele copilului, numele instructorului, perioada de timp în care ne
propunem să înveţe.
Reguli privind organizarea şedinţei de lucru:
1. – stabilirea unui anumit timp, loc şi o anumită durată a şedinţei;
2. - îndepărtăm, pe cât posibil, toate lucrurile care ar putea distrage atenţia copilului;
3. - punem pe masa de lucru doar materialele de care avem nevoie pentru activitatea pe care
dorim să o desfăşurăm;
4. – stabilim ordinea în care vom desfăşura activităţile cu fiecare copil, când avem mai multe
comportamente ţintă;
5. – ne asigurăm că-i atent înainte să începem predarea;
6. – când dăm comenzi sau instrucţiuni copilului, folosim un limbaj pe care ştim că-l înţelege;
7. – dăm indicii corecte copilului, demonstrăm având grijă să ne conducem privirea între
materialele de lucru şi copil, rearanjăm materialele de fiecare dată după ce am încercat şi
dăm timp suficient copilului să răspundă.
Prin recompensare, copilul va executa mai ales comportamente pe care nu le ştie bine.
Prin recompensare, putem creşte şi durata unui comportament. Pentru a învăţa copilul să execute mai
bine un comportament, există 4 metode de bază care se folosesc de obicei asociate:
Tipuri de ajutor:
1. – modelarea – înseamnă să i se arate, să i se spună sau să i se demonstreze copilului ce
trebuie să facă; ceea ce poate modela i se arată la începutul şedinţei de învăţare sau înainte
de fiecare încercare pe care o acordăm;
2. – ajutorul fizic – forme de ajutor fizic: adultul ţine, ghidează, conduce, sprijină fizic
copilul, pentru a executa o anumită mişcare;
3. – ajutorul verbal – se poate acorda sub forma de indicaţii, comenzi, sugestii; această formă
de ajutor se poate da pentru orice fel de comportamente şi ajută copilul la îndeplinirea
comportamentului ţintă în mod aproape independent, având doar puţină nevoie de ajutor;
4. – ajutorul vizual – e constituit din orice fel de indicii vizuale, care-l pot ajuta la executarea
sarcinii: linii punctate, desenare după model, imagini pentru a-l ajuta să povestească ceva,
ajutor gestual, prin care se indică locul, figura şi comanda a ceea ce trebuie să facă.
Se foloseşte pentru învăţarea unor comportamente complexe, care nu se pot învăţa corect pe baza
modelării.
Formarea implică transformarea unui comportament simplu într-unul mai complex.
Comportamentul nou, complex e format prin recompensarea unor comportamente care sunt din ce în ce
mai asemănătoare cu el.
Metoda se foloseşte când copilul cunoaşte un comportament asemănător, apropiat de comportamentul
pe care vrem să-l formăm.
În această metodă, administrăm sistematic recompensa. Recompensa se dă pentru comportamentul pe
care copilul ştie să-l facă; treptat, aşteptăm să realizeze tot mai mult din obiectivul final, pentru a da
recompensa; astfel, îl învăţăm noul comportament, prin paşi foarte mici.
Metoda formării se bazează pe analiza sarcinii şi se foloseşte în combinaţie cu metoda ajutorului.
Este asemănătoare cu formarea, deoarece se bazează pe analiza sarcinii, iar comportamentul complex
se formează prin paşi mici.
Diferenţa faţă de metoda formării rezidă în începerea cu învăţarea unei sarcini complet noi şi nu cu
recompensarea unui comportament deja învăţat.
1. evaluarea comportamentului ţintă nu a fost corect făcută sau comportamentul ţintă nu a fost
definit şi selectat corect;
2. nu aţi măsurat corect ceea ce v-aţi propus;
3. consecinţele nu sunt suficiente, recompensa nu are valoare pentru copil;
4. copilul primeşte recompensa pe gratis. Dacă copilul primeşte recompensa şi în alte situaţii,
aceasta îşi pierde valoarea; dacă copilul obţine de obicei anumite lucruri, acestea nu pot fi
folosite ca recompense, ci folosim recompensele pe care le dăm în timpul programului şi pentru
comportamentele pe care le dorim să le facă mai des şi mai bine;
5. recompensele nu se dau destul de des;
6. trecerea prea rapidă de la recompensarea continuă la cea intermitentă; reducerea
recompenselor se face treptat;
7. evaluarea pe baza fişei de inventar nu s-a făcut corect;
8. recompensele nu se dau destul de repede; recompensele se dau imediat după comportament;
9. recompensele se dau de prea multe ori, ceea ce duce la stare de saţiere; variaţi recompensele,
aşa încât copilul să nu ştie de fiecare dată ce recompensă va urma să primească;
10. copilul nu are comportamentele elementare, deci nu poate executa alte comportamente;
11. paşii nu sunt suficient de mici şi se poate întâmpla ca unele comportamente bune să
descrească, pentru că, practic, acestea au fost ignorate;
12. comportamentul neadecvat este recompensat;
13. copilul prezintă comportamente neadecvate, cu frecvenţă mare, care-l împiedică să
execute comportamentul ţintă. Atunci, recurgem la un program special de reducere a
comportamentelor neadecvate;
14. copilul trebuie să vadă sau să audă când i se dă semnalul, altfel semnalul îşi pierde
valoarea;
15. pot apărea perioade în care copilul nu progresează din cauza unor greşeli ce ţin de modul
cum educatorul comandă copilului. Trebuie să i se dea comenzi şi nu să i se pună întrebări;
16. copilul s-a obişnuit cu semnalul. Această situaţie apare când se repetă mereu acelaşi
semnal, deşi copilul nu ascultă sau nu cooperează. Daţi un semnal numai o singură dată; dacă
copilul nu se conformează, opriţi imediat semnalul. Înseamnă că acel comportament a fost
recompnsat deja;
17. folosiţi semnalele într-un mod pozitiv, nu le folosiţi ca ameninţări, nu-i spuneţi copilului
ce nu va primi, dacă nu va face ceva, sau ce va păţi rău;
18. copilul nu este ajutat destul. Dacă nu-l ajutăm suficient şi nu-l corectăm, copilul nu e
recompensat pentru eforturile sale şi-şi pierde interesul pentru activitate;
19. copilul este ajutat prea mult. În această situaţie, copilul este prea dependent de ajutorul
adultului şi nu execută sarcina, pentru că a fost ajutat prea mult şi a primit şi recompensă;
20. copilul a lucrat prea mult la acest comportament şi s-a plictisit; trebuie să observăm
copilul şi să fixăm lungimea programului de învăţare, în funcţie de capacitatea lui intelectuală;
21. copilul face prea multe greşeli la rând. În acest caz, copilul îşi pierde din interes, iar noi
vom schimba activitatea cu una învăţată mai bine şi, mai târziu, vom reveni la cea nouă sau
ajutăm copilul, în aşa fel încât să reuşească;
22. copilul nu este recompensat pentru alte comportamente pozitive pe care le-a învăţat deja.
Comportamentele odată învăţate trebuie recompensate după programul intermitent;
23. copilului nu i se spune ce a făcut bine.
Abilităţi elementare
Există un semnal pentru comportamentele negative. Semnalele care produc comportamente problemă
trebuie schimbate în semnale de ignorare sau pedeapsă; cu alte cuvinte, trebuie să schimbăm semnalele
declanşatoare de comportamente problemă în semnale de oprire a acestora. E bine să cunoaştem căile
prin care putem preveni apariţia şi stabilizarea comportamentelor problemă.
1. prevenirea producerii comportamentelor problemă înseamnă a face mai puţin probabilă apariţia
acestora, iar aceasta se realizează prin a învăţa copilul comportamente adecvate de petrecere a
timpului şi prin asigurarea că lucrurile pe care dorim să le facă copilul îl satisfac, adică îl
recompensează;
2. învăţarea unor comportamente noi adecvate are rolul de a reduce comportamentele negative,
înlocuindu-le pe acestea. În acest scop, copilul trebuie învăţat să se joace, să folosească jucăriile
şi materialele de lucru şi să capete mai multă îndemânare în manipularea şi utilizarea lor;
3. copilul trebuie învăţat să se autoservească şi, acolo unde sunt de vârste diferite, să se ajute unii
pe alţii. Deci, în permanenţă, copilul trebuie să aibă programe prin care să înveţe să se joace, să
se autoservească şi să facă treburi gospodăreşti, dându-i-se astfel ocazia să fie recompensat;
4. trebuie să ne asigurăm că şedinţele de învăţare sunt atrăgătoare, prin aceasta înţelegând că copiii
primesc recompense:
• cu cât copilul are mai puţină pricepere în realizarea unei sarcini, cu atât trebuie să fie
recompensat mai des, cu o recompensă mai puternică;
• recompensa trebuie să fie eficientă;
• se vor varia sarcinile într-o şedinţă de învăţare;
• ajutaţi copilul să execute mişcările corecte;
• dacă există ceva care îl împiedică să fie atent sau să lucreze, asiguraţi-vă ca acel
factor disturbant să fie eliminat.
R.C.I. este o metodă de a reduce un comportament problemă prin întărirea unui comportament care
este incompatibil cu acesta. Comportamentul incompatibil nu se produce în acelaşi timp cu
comportamentul problemă. Deci, pentru a opri un copil să execute un comportament negativ,
recompensaţi în mod deliberat un comportament care nu poate să apară odată cu comportamentul
problemă. Prin recompensarea comportamentului incompatibil, comportamentele excesive sunt slăbite;
în acest fel, folosim recompensa, care este crucială în achiziţia noilor comportamente.
Avantajele acestei metode:
învăţarea unui comporament adecvat;
reducerea unui comportament inadecvat, negativ, nedorit.
Extincţia este metoda prin care un comportament excesiv este redus pentru că nu mai este urmat de o
recompensă. Conform acestei metode, după manifestarea comportamentul problemă, nu urmează nici
intervenţia de împiedicare a manifestării, nici recompensa; în acest fel, se foloseşte metoda ignorării,
deoarece comportamentul e ignorat în mod voit. Consecinţa este ignorarea comportamentului
neadecvat. Metoda se foloseşte cu succes în cazul comportamentelor care, până atunci, au fost
recompensate în mod regulat.
Această metodă nu trebuie folosită pentru reducerea acelor comportamente care sunt periculoase sau
dăunătoare copilului sau celorlalţi.
Time-out-ul – e cea mai folosită metodă de reducere a comportamentelor neadecvate, prin izolarea
temporară a copilului într-o situaţie în care nu mai are acces la nici un fel de recompensă. Această
metodă se foloseşte pentru comportamentele greu de ignorat sau care nu pot fi ignorate cu consecinţă,
fie că sunt supărătoare, fie că sunt periculoase.
Înainte de a trece la folosirea time-out-ului, trebuie să ne verificăm dacă respectivul comportament nu e
cauzat de vreo greşeală din program:
• am încercat să înlocuim un comportament neadecvat cu unul adecvat?
• şedinţele de învăţare şi mediul în care trăieşte copilul îi oferă acestuia destule ocazii de a fi
recompensat pentru succesele obţinute?
• sarcinile programului de învăţare au fost împărţite în paşi mici, iar copilul a beneficiat de ajutor
suficient?
Time-out-ul nu este o metodă de învăţare.
Trebuie să o folosim numai:
• după ce am încercat întâi metoda ignorării asociată cu R.C.I., pentru înlocuirea
comportamentelor negative cu comportamente adecvate;
• dacă copilul are probleme de comportament atât de grave, încât acestea împiedică învăţarea.
Supracorecţia:
supracorecţia reparatorie;
supracorecţia prin practica pozitivă;
În supracorecţia reparatorie, i se cere copilului să corecteze consecinţele comportamentului său
neadecvat;
În supracorecţia prin practică pozitivă, i se cere copilului să execute comportamente incompatibile cu
comportamentul negativ, ori de câte ori îl face.
Avantajele supracorecţiei:
înlătură orice fel de recompensă pentru comportamentul neadecvat;
legată direct de comportamentul problemă;
nu poate fi folosită la întâmplare; pentru a se folosi metoda, trebuie întâi să se fi produs
comportamentul;
solicită efort din partea copilului şi implică, totodată, izolarea de recompense.
Constrângerea fizică e folosită mai ales la copiii mici şi mai rar la cei mari. Avantajul acestei metode
rezidă în faptul că, după folosirea ei, comportamentul neadecvat nu mai apare.
Pedeapsa trebuie folosită doar în ultimă instanţă şi se defineşte ca administrarea unei consecinţe
neplăcute după un comportament negativ, consecinţă care este destul de puternică pentru a opri imediat
comportamentul şi pentru a-l împiedica să se producă prea des în viitor.
Riscuri:
• pedeapsa opreşte comportamentul, dar nu-l descreşte;
• pedeapsa îl învaţă pe copil ce să nu facă, nu ce să facă;
• dă naştere la sentimente de teamă, antipatie;
• dă naştere la comportamente de evitare;
• dă naştere la neîncredere în sine, la rezistenţă şi contraagresivitate;
• pedeapsa furnizează copilului un model pe care-l poate uşor imita;
• uneori, pedeapsa este eficientă numai în prezenţa persoanei care o aplică.
STIMULAREA SUGARULUI = STIMULAREA INFANTILÂ
Item Comportament
1. Stimularea generală vizuală (sub 6 săptămâni).
2. Stimularea generală vizuală (de la 6 săptămâni în sus).
3. Stimularea generală tactilă (sub 6 săptămâni).
4. Stimularea generală tactilă (de la 6 săptămâni în sus).
5. Stimularea generală auditivă (sub 6 săptămâni).
6. Stimularea generală auditivă (de la 6 săptămâni în sus).
7. Suge.
8. Mişcă capul într-o parte, când este culcat pe spate.
9. Deschide gura pentru sân sau biberon, când tetina îi atinge gura.
10. Indică sensibilitate la contactul corporal, plângând, opridu-se din plâns sau mişcându-şi
corpul.
11. Întoarce capul către sân sau biberon, atunci când îi este atins obrazul.
12. Priveşte în direcţia sunetului sau îşi schimbă mişcările corpului, ca răspuns la sunet.
13. Priveşte o persoană care încearcă să-i atragă atenţia prin vorbire sau mişcare.
14. Se opreşte din plâns sau îşi modifică mişcările corpului, ca răspuns la prezenţa unei
persoane.
15. Arată, prin mişcările corpului sau încetarea plânsului, că reacţionează la vocea adultului.
16. Ridică şi îşi susţine momentan capul, când este ţinut cu capul sprijinit în dreptul
umărului adultului.
17. Plânge diferenţiat, în funcţie de diverse situaţii care îi provoacă nemulţumirea.
18. Adoarme la timpul potrivit.
19. Dă din braţe fără o direcţie precisă.
20. Urmăreşte vizual un obiect mişcat dincolo de linia mediană a corpului său.
21. Zâmbeşte.
22. Întoarce capul ca să urmărească lumina cu privirea.
23. Urmăreşte un sunet, întorcând capul.
24. Îşi priveşte mâna.
25. Dă din picioare viguros, când este culcat pe spate.
26. Deschide gura, începe să sugă, înainte ca biberonul să-i atingă gura.
27. Menţine contactul vizual cu adultul (ochi în ochi) timp de 3 secunde.
28. În timp ce este culcat pe burtă, îşi mişcă capul în sus, în jos şi dintr-o parte în alta.
29. Loveşte obiectele.
30. Aşezat pe burtă, îşi menţine capul ridicat, pentru 5 secunde.
31. Urmăreşte cu privirea un obiect ce traversează o zonă care cuprinde 180 grade.
32. Caută sunetul, întorcând capul în direcţia din care se produce.
33. Îşi controlează capul şi umerii, când este ţinut în şezut, sprijinit între perne.
34. Gângureşte când este mulţumit.
35. Se întinde după un obiect şi încearcă să îl apuce.
36. Ţine capul ridicat, când este ţinut în poziţie verticală.
37. Ţine un obiect, folosind prehensiunea palmară 30 secunde, îi dă drumul involuntar.
38. Repetă sunetele pe care le produce.
39. Ţine capul şi pieptul ridicat, când este culcat pe burtă, cu sprijin pe antebraţe.
40. Deschide gura, când vede linguriţa cu mâncare.
41. Râde.
42. Dovedeşte recunoaşterea unei persoane din familie, prin zâmbet sau prin încetarea
plânsului.
43. Încearcă să se rostogolească de pe o parte pe alta, folosindu-şi umerii.
44. Mişcă degetul mare în opoziţie cu celelalte patru degete.
45. Lalalizează (emite serii de silabe).
PROGRAM PORTAGE
MOTOR
PROGRAM PORTAGE
COGNITIV
PROGRAM PORTAGE
LIMBAJ
PROGRAM PORTAGE
SOCIALIZARE
PROGRAM PORTAGE
AUTOSERVIRE