Sunteți pe pagina 1din 2

COLABORAREA GRĂDINIȚEI CU ALTE INSTITUȚII

Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori
între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune
ca parteneriatul educaţional dintre familie şi grădiniţă să se extindă şi către comunitatea care le
include.

CABINETELE DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ


-se adresează în egală măsură copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, urmărind o educaţie
eficientă şi o dezvoltare optimă a personalităţii copilului prin armonizarea comportamentelor
acestora
- activităţi de informare, formare şi consiliere a părinţilor în vederea creşterii abilităţilor
parentale
PRIMĂRIA
-dotarea gradinitei cu obiecte de mobilier si cu aparatura electronica.
- să iniţieze programe care vin în sprijinul îmbunătăţirii activităţii educative din grădiniţe (de
exemplu: „Concurs de desene pe asfalt“, „Festivalul de teatru pentru copii“, „Expoziţie de carte
pentru preşcolari“ etc.) Grădiniţa poate solicita ajutorul Primăriei în susţinerea unor proiecte, atât
din punct de vedere material, cât şi pentru promovarea acestora în comunitate.
-Am organizat vizite cu copiii la sediul primariei, in urma carora s-au mentinut relatii de
colaborare. Copiii s-au familiarizat astfel cu importanti membri ai comunitatii din care fac parte.

BISERICA
-Pentru ca sufletele copiilor sa se slefuiasca, pregatind viitorii adulti si parinti la randul lor,
preotii comunei noastre si educatoarele am convenit ca la fiecare sarbatoare din timpul
saptamanii, atunci cand se savarseste Sfanta Liturghie, sa-i aducem pe copii sa se impartaseasca.
-Am inteles ca cei sapte ani de-acasa se refera la primii sapte ani din viata unui om si ca ei sunt
esentiali pentru intreaga formare a persoanei si a personalitatii sale. In aceasta perioada copilul se
poate uni cu Hristos fara nici o conditie: fara sa tina post si fara sa se spovedeasca. Deasa
impartasire cu Sangele si Trupul Mantuitorului ii ofera copilului sansa unei sanatati depline a
mintii, a sufletului si a trupului. Un astfel de copil este mai bun, mai bland, mai sensibil si mai
milos la suferintele celor din jur. Are o mai mare capacitate de atentie, de intelegere, de
patrundere a lucrurilor, si poate sa asimileze informatii mai usor. Este intr-un cuvant prezent la
ceea ce este in jurul lui si se comporta ca atare.
-slujba de binecuvantare a copiilor si a cadrelor didactice la fiecare inceput de an scolar.
-slujba de sfintire a gradinitei dupa ce lucrarile de consolidare si reparare a cladirii au luat sfarsit.
SĂNĂTATE
-Am organizat vizite la dispensar. Gradinita colaboreaza cu medicii si cu asistentii medicali de la
dispensarul comunal pentru o atenta observare a starii de igiena si de sanatate a copiilor. In caz
de maxima necesitate se poate folosi ambulanta pentru un transport rapid la dispensar al unui
eventual pacient.
POȘTA
Ca sa reliefam importanta postei in viata comunitatii din care facem parte, am efectuat vizite la
sediul acesteia, in care copiii au vizualizate cunostintele asimilate in gradinita (telefoane,
scrisori, cutie postala, postas, etc.)
POLIȚIA
Am avut si intalniri intre copii si reprezentanti ai politiei de pe raza comunei. La aceste intalniri
li s-au explicat ori li s-au reamintit celor mici regulile fundamentale din cadrul educatiei rutiere,
li s-au prezentat semnele de circulatie, li s-a demonstrat si au exersat traversarea.
- Exemple de proiecte „Micul pieton” , „Oraşul bicicletelor“ ( teme de educaţie rutieră).
asociaţiile nonguvernamentale, pentru rezolvarea unor probleme de ordin social;
• parteneri privaţi care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat;
• mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor
etc.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă–familie–comunitate copiii câştigă un mediu de
dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta
sentimentul coeziunii sociale.

S-ar putea să vă placă și