Totalitarism

Hannah Arendt

O SOCIETATE FĂRĂ CLASE !!!!

 Hitler, care, în timpul vieţii, a exercitat o fascinaţie împotriva căreia se spune că
nimeni nu era imun.
 loialitatea necondiţionată a membrilor mişcărilor totalitare şi sprijinul popular
al regimurilor totalitare

MASELE- masă atomizată şi lipsită de orice structură

 Regimurile totalitare, atâta vreme cât sunt la putere, şi liderii totalitari, atâta vreme cât
sunt în viaţă, „comandă masele şi se sprijină pe ele“, şi asta până la capăt.
 Ajungerea la putere a lui Hitler a fost un fenomen legal în sensul că s-a bucurat de
sprijinul majorităţii populaţiei, şi nici el, nici Stalin nu şi-ar fi putut menţine
autoritatea asupra unei ţări cu populaţie numeroasă, nu ar fi putut supravieţui multor
crize interne şi externe, şi nu ar fi putut face faţă numeroaselor pericole ale
neîncetatelor lupte intestine în partid, dacă ei nu s-ar fi bucurat de încrederea maselor.
 Mişcările totalitare urmăresc să organizeze masele, şi reuşesc în aceasta — masele, nu
clasele, aşa cum făceau vechile partide de interese ale naţiunilor europene, şi nici
cetăţenii care ar avea opinii şi interese proprii în ce priveşte abordarea treburilor
publice, aşa cum fac partidele în ţările anglo-saxone. în vreme ce toate grupurile
politice depind de o forţă proporţională, mişcările totalitare depind de forţa brută a
mulţimii.
 Masele nu sunt menţinute laolaltă prin conştiinţa unui interes comun, şi ele sunt lipsite
de acea logică specifică claselor care se exprimă prin urmărirea unor obiective precise,
limitate şi accesibile. Termenul de „mase“ se aplică numai la acei oameni care, fie din
cauza numărului lor, fie din cauza indiferenţei, fie dintr-o combinaţie a ambelor
condiţii, nu se pot integra în vreo organizaţie fondată pe interesul comun, în partide
politice sau guverne municipale, organizaţii profesionale sau sindicate. Potenţial,
masele există în orice ţară şi formează majoritatea acelor numeroşi oameni neutri în
problemele politice, indiferenţi din punct de vedere politic, care nu intră niciodată într-
un partid şi care rareori votează.
 Ceea ce caracterizează avântul mişcării naziste în Germania şi al mişcărilor comuniste
în Europa după 1930 este faptul că şi-au recrutat membrii din masa oamenilor aparent
indiferenţi. Urmăreau mai degrabă teroarea decât convingerea.
 Desființarea claselor (reprezentate/ alcătuite în jurul unor idei, concepte, principii,
ideologii) a fost realizată prin foamete artificială și deportări. Guvernul bolşevic a
procedat apoi la lichidarea claselor şi a început, din motive ideologice şi de
propagandă, cu clasele proprietarilor: noua clasă mijlocie din oraşe şi ţăranii și mai
tarziu muncitorii (făbricile au fost trecute sub proprietatea statului. Nu există clasă
care să nu poată fi lichidată dacă un număr suficient de membri ai ei sunt asasinaţi.
I-au trebuit aproximativ doi ani lui Stalin, din 1936 până în 1938, pentru a se debarasa
de întreaga aristocraţie administrativă şi militară a societăţii sovietice; aproape toate:
sectoarele, fabricile, organismele economice şi culturale, guvernarea, partidul,

1
 birourile militare au trecut în mâini noi, când „aproape jumătate din personalul
administrativ, membri sau nemembri de partid, au fost măturaţi" şi când mai mult de
50% din totalul membrilor de partid şi „cel puţin opt milioane din alte categorii de
persoane" au fost lichidaţi (mulți consideră această „schimbare totală de personal”
punctul slab al politicii lui Stalin. În special în rândul armatei unde schimbarea
conducerii a dus la pierderea unor generali experimentați capabili să aducă victoria
URSS-ului)
Fărâmițarea și individualizarea masivă a societății în URSS s-a realizat prin lichidarea
propriu-zisă a grupurilor. Pentru a distruge orice legături sociale şi familiale, epurările
sunt executate în aşa fel încât să ameninţe cu aceeaşi soartă pe cel învinuit ca şi pe
toate persoanele legate de el, de la simplele cunoştinţe până la cei mai apropiaţi
prieteni şi rude. Urmarea procedurii simple şi ingenioase de „vinovăţie prin asociere"
consta în faptul că, îndată ce un om este acuzat, foştii săi prieteni sunt transformaţi
imediat în cei mai mari duşmani ai lui.
 Mişcările totalitare sunt organizaţii de masă ale unor indivizi atomizaţi şi izolaţi. In
comparaţie cu toate celelalte partide şi mişcări, cea mai izbitoare caracteristică externă
este impunerea unei loialităţi totale, fără rezerve, necondiţionată şi de nezdruncinat a
membrilor lor individuali. Această loialitate poate fi găsită numai la ființa complet
izolată care capătă senzaţia de a avea un loc în lume doar din faptul că aparţine
unei mişcări, că este membru al unui partid.

RĂUL
 Experienţa a dovedit în repetate rânduri că valoarea propagandistică a crimelor şi
dispreţul general faţă de standardele morale constituie factori independenţi de simplul
interes personal, care este considerat a fi factorul psihologic cel mai puternic în
politică. Răul și crima exercită o atracție deosebită asupra plebei.
Factorul neliniştitor, în succesul totalitarismului, este mai degrabă realul
altruism al aderenţilor: s-ar putea înţelege ca un nazist sau un bolşevic să nu fie
zdruncinat în convingerile lui de crime împotriva unor oameni care nu fac parte din
mişcare sau îi sunt chiar ostili; dar lucrul uimitor este că el nu începe să ezite nici
măcar când monstrul începe să-şi devoreze propriii copii, nici în cazul când el însuşi
devine victimă a persecuţiei, nici dacă e acuzat şi condamnat pe nedrept, exclus din
partid şi trimis la muncă forţată sau într-un lagăr de concentrare. Dimpotrivă, spre
mirarea întregii lumi civilizate, el se poate arăta dispus să-şi ajute acuzatorii şi în
redactarea propriei sale condamnări la moarte, dacă nu i se atinge statutul său de
membru al mişcării.

ALIANȚA DINTRE PLEBE ȘI ELITĂ (407)

 Aceste mișcări atrag elitele

MIȘCAREA TOTALITARĂ
PROPAGANDA (424)
 Masele trebuie să fie câștigate prin propagandă
2
  Foarte devreme s-a afirmat adesea că, în ţările totalitare, propaganda şi teroarea
reprezintă două feţe ale aceleiaşi monede. Aceasta, însă, e doar în parte adevărat.
Oriunde totalitarismul deţine controlul absolut, el înlocuieşte propaganda cu
îndoctrinarea şi foloseşte violenţa nu atât pentru a-i speria pe oameni (lucrul acesta se
face doar în fazele iniţiale, când mai există încă opoziţia politică), cât pentru a realiza
constant doctrinele sale ideologice şi minciunile sale practice.
Ex: Totalitarismul nu se va mulţumi să afirme, în faţa faptelor care spun contrariul, că
şomajul nu există; el va aboli, prin medierea propagandei sale, ajutoarele de şomaj.
 Propaganda se adresează totdeauna unei sfere externe — fie că e vorba de păturile
netotalitare ale populaţiei din propria ţară sau de ţările străine netotalitare. Spre
politica externă, la secțiile din străinătate ale mișcării.
Ex: Discursurile lui Hitler către generalii săi- sunt modele de propagandă- încerca să-i
câștige de partea sa .
Când propaganda pentru consumul extern intră în conflict cu îndoctrinarea din țară,
propaganda este explicată populației naționale ca o „manevră temporară tactică”.
Ex: când războiul cu Hitler l-a adus pe Stalin de partea democraților.
Esenţial e că necesităţile de propagandă sunt totdeauna dictate de lumea exterioară şi
că mişcările înseşi nu fac de fapt propagandă, ci îndoctrinează.
 Propaganda face față lumii NETOTALITARE.

TEROAREA
 Domnește asupra populației total șubjugate.
 Unde teroarea este asolută, propaganda dispare ( ex: lagărele de concentrare)
 Teroarea a arătat populației că puterea naziștilor este mai mare decât ce a autorităților.
Naziștii își recunoșteau în public crimele și impresionau populația prin fapte și nu
prin palavragiii din alte partide.
 Mai specifică în propaganda totalitară însă decât ameninţările directe şi crimele
împotriva indivizilor izolaţi este folosirea aluziilor indirecte, ascunse şi ameninţătoare.
 Dictatorii își anunță intențiile sub forma unor profeții:: Metoda aceasta, ca şi alte
metode ale propagandei totalitare, este invulnerabilă numai după ce mişcările au
cucerit puterea. Atunci, orice discuţie despre adevărul sau falsitatea vreunei preziceri
formulate de dictatorul totalitar este la fel de absurdă precum discuţia cu un asasin
potenţial spre a şti dacă victima sa viitoare e vie sau moartă—întrucât ucigând
persoana respectivă asasinul poate demonstra numaidecât că declaraţia sa a fost
corectă. Singurul argument valabil în asemenea condiţii constă în a salva prompt
persoana a cărei moarte este profetizată.
 Atmosfera de taină- Tot ce era ascuns, tot ce era trecut sub tăcere, devenea profund
semnificativ, indiferent de importanţa intrinsecă a chestiunii.
 Eficienţa acestui fel de propagandă demonstrează una din caracteristicile principale ale
maselor moderne. Ele nu cred în nimic vizibil, în realitatea propriei lor experienţe; ele
nu se încred în ochii şi urechile lor, ci doar în imaginaţia lor, care poate fi stârnită de
orice este în acelaşi timp universal şi coerent.

3
  Propaganda nazistă a fost îndeajuns de ingenioasă în a transforma antisemitismul într-
un principiu de autodefinire, sustrăgându-1 astfel din fluctuaţiile unui simplu curent de
opinie.
 Propaganda nazistă a concentrat toate aceste perspective noi şi promiţătoare într-un
singur concept pe care l-a denumit Volksgemeinschaft. Această nouă comunitate,
realizată cu titlul de încercare în mişcarea nazistă, în atmosfera pretotalitară, se
întemeia pe egalitatea absolută a tuturor germanilor — o egalitate nu de drepturi, ci de
natură — şi pe absoluta lor deosebire faţă de toate celelalte popoare. Propunea o
conspiraţie în vederea cuceririi mondiale, cuprindea o speranţă rezonabilă că fiecare
german ar fi putut deveni în cele din urmă proprietarul unei fabrici.
 Adevăratul țel al propagandei naziste este organizarea- acumularea puterii fără
posedarea mijloacelor de violență.
 Calităţile strălucite ale lui Hitler ca orator pentru mase nu i-au câştigat poziţia în
mişcarea totalitară, ci mai degrabă i-au indus în eroare pe oponenţii lui care l-au
subapreciat ca un simplu demagog, cum şi Stalin a fost în stare să-l învingă pe cel mai
mare orator al Revoluţiei Ruse. Ceea ce îi distinge pe liderii şi dictatorii totalitari este
mai curând decizia simplistă, universală cu care îşi aleg, din ideologiile existente,
acele elemente potrivite pentru a deveni fundamente ale unei alte lumi cu totul fictive.
Arta lor constă în a folosi — şi în acelaşi timp, în a transcende — elementele realităţii
şi ale experienţei verificabile în ficţiunea aleasă, apoi în a le generaliza pentru a le face
definitiv inaccesibile oricărui control al experienţei individuale. Cu asemenea
generalizări, propaganda totalitaristă stabileşte o lume aptă să concureze lumea reală,
al cărei principal handicap este de a nu fi logică, coerentă şi organizată.
 Slăbiciunea inerentă a propagandei totalitare devine vizibilă în clipa înfrângerii. Fără
forţa mişcării, membrii ei încetează automat să mai creadă în dogma pentru care ieri
încă erau gata să-şi sacrifice vieţile, în momentul în care mişcarea, adică lumea fictivă
care le-a apărat, este distrusă, masele se reîntorc la vechiul lor statut de indivizi izolaţi
care fie că acceptă fericiţi o nouă funcţiune într-o lume schimbată, fie că se cufundă
iarăşi în vechea lor inutilitate fără speranţă.
Membrii mişcărilor totalitare, fanatici avântaţi câtă vreme există mişcarea, nu urmează
în general exemplul fanaticilor religioşi pentru a muri precum martirii (chiar dacă ar fi
dispuşi să moară precum roboţii). Mai degrabă ei vor renunţa liniştiţi la mişcare ca la
un pariu urât şi vor căuta o altă ficţiune promiţătoare sau vor aştepta până când vechea
ficţiune va recâştiga destulă forţă pentru a relansa o mişcare de masă.
Experienţa Aliaţilor care au încercat în zadar să localizeze un singur om care să
mărturisească sincer şi convins că ar fi fost nazist în rândul poporului german, din care
probabil că 90% fuseseră simpatizanţi sinceri într-un moment sau altul, nu trebuie
luată pur şi simplu ca un semn de slăbiciune omenească sau de oportunism grosolan.
(451).

ORGANIZAREA TOTALITARĂ
