Sunteți pe pagina 1din 67

Forme omogene – soluţii Practică: an I.

LUCRĂRI PRACTICE DE LABORATOR. SEMINAR.

Modul VIII: FORME FARMACEUTICE CA SISTEME DISPERSE


OMOGENE.
Sisteme disperse (sub aspect general)
Un sistem format dintr-o substanţă oarecare sau mai multe, care se găsesc repartizate
într-o altă substanţă, se numeşte sistem dispers.
Un sistem dispers este alcătuit din doi componenţi:
- mediul de dispersie sau faza dispersantă, respectiv solventul sau dizolvantul care se
afla într-o cantitate mai mare, şi
- faza dispersată, de ex., substanţa medicamentoasă, ce este dispersat (împrăştiat)
într-un mediu de dispersie (faza de dispersie), cu un anumit grad de dispersie.
Sistemele fizice omogene formate din două sau mai multe componente şi care
formează o singură fază sunt numite soluţii. Soluţia ca sistem dispers este un sistem dispers
omogen.
Sistemul dispers omogen (soluţia) este alcătuit din două componente principale:
- solutul sau solvatul (substanţa), care alcătuieşte faza dispersată, si
- solventul, solvantul, faza dispersantă, în care solutul este dispersat cu un grad de
dispersie foarte avansat, sub formă de molecule sau ioni printre moleculele de
solvent. Acest proces este numit: dizolvare.
Raportul dintre solut/solvent se exprimă prin concentraţie. Prin concentraţie, se poate
face o deosebire între substanţa medicamentoasă dizolvată şi solvent.
Clasificare. Sistemele disperse se clasifică după două criterii, şi anume:
- după starea de agregare a celor două medii constituente;
- după mărimea particulelor fazei dispersate.
Tipuri de sisteme disperse - după starea de agregare a mediului de dispersie şi a
substanţei dispersate. Se cunosc nouă tipuri de sisteme disperse:
Mediul Substanţa Tip Exemple Observaţii
dispersie dispersată sistem
(solvent) (solvat) dispers
gaz g/g aer N2 este mediul de dispersie; substanţe
dispersate: O2, CO2, H2S etc.
lichid g/l ceaţa, aerosol Ceaţa: aerul este mediul de dispersie, apa
gaz substanţa dispersată; aerosoli medicamentoşi.
solid g/s fumul Aerul este mediul de dispersie, particulele de
cărbune sunt mediul de dispers. Ex. ţigări
antiastmatice
gaz l/g ape gazoase, soluţie Apa este mediul de dispersie, în care se găsesc
de acid clorhidric dizolvate gaze ca: CO2, HCl etc.
lichid l/l alcool şi apă (lichide Sunt solvenţi la preparare de medicament;
lichid miscibile); amestec: formează amestecuri omogene in orice
apa-alcool-glicerol proporţie.
solid l/g zahăr în apă; iod în Sunt sisteme monofazice, soluţii omogene,
alcool; de ex. numite soluţii.
gaz s/g hidrogen în metale in aliaje
solid lichid s/l macromolecule în Se numesc: gel; soluri; mucilagii.
soluţii concentrate Ex. gelatina in apă.
solid s/s aliaje sunt amestecuri omogene sau eterogene

1
Tipuri de sisteme disperse - după gradul de dispersie (mărimea particulei în faza
dispersată), sunt:
- sisteme omogene (dispersii moleculare);
- sisteme eterogene (dispersii în care particulele sunt mai mari decât molecula).
Se caracterizează prin:
- afinitate ( …-fobă sau …-filă);
- raport dintre mărimea particulelor fazelor.
I.) – Forme farmaceutice ca dispersii omogene, au mărime de particule mai mici de 1
nm (10–9 m), care cuprind soluţii moleculare. Astfel de dispersii sunt sisteme disperse
omogene, sisteme disperse monofazice, dispersii moleculare sau ultra-micromoleculare, mai
sunt denumite: soluţii reale.
Caracteristici:
- fazele au afinitate reciprocă (miscibilitate, solvatare);
- moleculele se întrepătrund; cu dimensiuni aproape egale (mărime: moleculă; ion);
- formează o singură fază, cu stare de agregare: solid; lichid sau gaz;
- prezintă acelaşi proprietăţi fizice şi chimice în toate punctele sale;
- trec prin filtre, ultrafiltre, fără a separa, dializează;
- difuzează rapid in organism, se absorb uşor, posedă cea mai mare biodisponibilitate.
II.) – Formele farmaceutice ca dispersii eterogene, sunt: sisteme disperse eterogene;
sisteme disperse bifazice sau polifazice.
Caracteristici:
- sunt sisteme alcătuite din doua sau mai multe faze, respectiv: bifazice sau polifazice;
- afinitatea fazelor (…-fil, atragere) sau
- neafinitetea fazelor (…-fob, respingere);
- prezenţa suprafeţelor de separaţie (parţial insolubil, sau datorită neafinităţii fazelor);
- diferenţe dintre mărimea particulelor fazelor;
- cu cât suprafaţa de separaţie este mai mare, caracterul eterogen este mai accentuat;
- sisteme disperse polifazice prezintă proprietăţi diferite care imprimă ansamblului
discontinuitate.
Clasificarea medicamentelor eterogene după sistemul de dispersie:
A.)- Sisteme disperse ultramicroeterogene (coloidale, sau coloid dispersie), particule:
1 nm – cca 500nm:
a) - sisteme micelare (ex. în parte mucilagiile);
b) - microemulsii (ex. tip U/A preparate perfuzabile);
c) - dispersii coloidale (mărimea: 1 – 100nm; coloizi liofobi de argint; de asociere);
d) - nanoparticule: sub 1μm ca: - nanosfere (50 – 500nm); nanocapsule (50 –300nm);
e) – lipozoni (20 – 300nm);
f) – latexuri (de ex. exudat de plante).
B.)- Sisteme disperse microeterogene (semicoloidale) particule: cca 500nm – 100μm:
a) – mucilagii, emulsii, unele unguente emulsii: 0,1 – 20μm;
b) – aerosoli: 0,01 – 30μm; aerosoli spray: 250 – 1000μm;
c) – suspensii: 25 – 50μm; suspensii oftalmice: 25 – 50μm;
suspensii injectabile: 50 – 80μm (40μm); suspensii pentru căile: nazale, otică şi
dermică: 50 – 180μm, inclusiv suspensii de uz intern;
d) – unguente dermatologice: 50 – 100μm; unguente oftalmice:
25 – 50μm;
e) – supozitoare suspensii: 50 – 100μm;
f) – pulberi fine: 25μm;
g) – microgranule:
- microcapsule: 1 - 100μm;

2
- microsfere: 0,1 - 200μm.
C). Sisteme disperse macroeterogene (microscopice sau grosiere). Particule mai mari
de 100 μm – 1 mm, dintre care fac parte:
a) - emulsii, suspensii şi unguente grosiere;
b) - pulberi, comprimate, capsule, pilule, specii (ceaiuri) medicinale.
Proprietăţile sistemului dispers după mărimea particulelor. Mărimea particulei in
nm (nanometru) şi μm (micronmetru).
Mărimea particulelor imprimă sistemului dispers anumite proprietăţi si anume:
Denumirea Vizibilitatea Stabilitatea Separarea Exemple
particulelor sistemului particulelor prin
filtrare
SOLUŢIE Nu pot fi văzute cu Sistem stabil; Particulele trec prin Substanţe
ochiul liber particulele nu se hârtia de filtru medicamentoase
depun obişnuită hidrofile in apa; lipofile
d< 1nm in ulei, sub forma de
soluţie
SISTEM Nu pot fi văzute cu Sistem stabil; Particulele trec prin Dextran, soluţie
COLOIDAL ochiul liber particulele nu se hârtia de filtru perfuzabilă.
depun. obişnuita Soluţii macromoleculare.
1nm<d<100nm Mucilagiile.
EMULSII, Vizibil la microscop, Sistem instabil; Particule reţinute Laptele.
SUSPENSII sau cu ochi liber particulele se de hârtie de filtru Emulsii tip A/U; U/A,
separa obişnuit farmaceutice şi cosmetice.
d >100µm Suspensii
medicamentoase

C.1. DEFINIREA SOLUŢIILOR MEDICAMENTOASE ŞI A COMPONENTELOR


LOR.

1. Definiţia soluţiilor medicamentoase.


Soluţiile medicamentoase moleculare sau ionice, de uz intern sau extern fac parte din
grupa formelor farmaceutice lichide, cu o importanţă deosebită in terapeutica modernă.
Soluţiile medicamentoase moleculare sau ionice, fac parte dintre sistemele disperse
omogene şi se mai numesc soluţii reale, ideale sau adevărate.
Dispersiile omogene sunt sisteme fizice formate din două sau mai multe componente,
care formează o singură fază, numite: soluţii.
Soluţiile reprezintă o dispersie moleculară sau micromoleculară, după caz ionică, în
care regăsim cele două componente principale:
- solvatul, dizolvatul, solut, faza dispersată (substanţa dizolvată) şi
- solventul, dizolvantul, sau mediul de dispersie.
In cazul sistemului dispers omogen (soluţii) substanţa de dispersat si mediul de
dispersie prezintă o afinitate reciprocă ceea ce permite moleculelor sau ionilor constituenţi să
se întrepătrundă formând o singură fază cu dimensiuni egale. Astfel soluţia, ca sistem dispers,
se caracterizează prin omogenitatea componentelor în toate punctele sale, deoarece
dimensiunile particulelor în sistemul ,,solut – solvent” sunt foarte mici de ordinul diviziunile
nanometrului (nm).
Starea fizică a soluţiilor, este determinat de starea de agregare a solventului, respectiv
a fazei de dispersie, astfel soluţiile pot fi:
- soluţiile gaze in lichid (soluţie de acid clorhidric 36% sau 10%, soluţie de amoniac
10%);

3
- soluţii lichide in lichide (cloroform in apă; eter in alcool; amestec: glicerol-alcool-
apă; apă şi glicerol; alcool-apă-propilenglicol);
- soluţii solide în lichide (sunt cele mai frecvente, de exemplu: soluţie de acetat de
amoniu 15%, soluţie de clorhidrat de bromhexin 0,2%).
Termenul de soluţii este destinat soluţiilor lichide, în care solventul este un lichid,
atunci când ne referim la soluţii ca formă farmaceutică. Există si soluţii solide formate din
amestecuri solide, similar şi semisolide, care se dizolvă în apă.
Soluţiile reale propriu-zise, adevărate, moleculare sau ionice, sunt alcătuiţi din
microunităţi de particule cum sunt: moleculele şi ionii. Aceste sisteme disperse omogene
micromoleculare au dimensiunea particulelor sub 0,001μm – 0,0001μm, fapt pentru care mai
sunt numiţi: soluţii micromoleculare. (1;7)
Solvatare. Înveliş de solvatare. Între moleculele de solut şi moleculele de solvent, în
urma unor interacţiuni, au loc asocieri mai mult sau mai puţin puternice, care se deplasează în
interiorul soluţiei. Formarea acestor asocieri se numeşte solvatare, iar stratul molecular de
solvent care înconjoară solutul este denumit înveliş de solvatare. În cazul când solventul este
apa denumim hidratare, respectiv înveliş de hidratare.
Particulele de solut care ca şi mărime sunt apropiate de solvent şi sunt dispersate într-o
dezordine statică dar sunt înconjurate cu moleculele fazei disperse, formează un sistem
dispers omogen. (1;3). Exprimarea într-un anumit fel dimensiunile particulelor solutului,
reprezintă gradul de divizare faţă de o unitate sau faţă de o mărime la care se face raportarea.
Soluţia este un amestec omogen între două sau mai multe componente, într-o anumită
proporţie, în funcţie de proprietăţile lor.
Gradul de dispersie reprezintă măsura în care în amestec faza dispersată sub formă de
molecule sau ioni sunt dispersaţi (dizolvaţi, divizaţi) printre moleculele fazei de dispersie.
Concentraţia, este caracteristic soluţiilor şi reprezintă raportul dintre componentele
sistemului dispers omogen, exprimat prin formula:
Concentraţia % = Cantitate de solvat (faza dispersată) în % faţă de total cantitate soluţie
În Farmacopeea Română ediţia a X-a (prescurtat: FR X) concentraţia soluţiilor
volumetrice este exprimată in moli pe litru (mol/l); concentraţia soluţiilor de reactivi este
exprimata in grame pe litru (g/l).
Concentraţiile procentuale utilizat de Farmacopeea Română în vigoare, sunt definite in
felul următor:
Simbol Explicaţii Observaţii / exemple
- fără nici o precizare se înţelege masa de Exprimare folosită în
% substanţa in grame conţinută in 100g produs final general la prescriere
- se înţelege masa de substanţa in grame conţinută Exprimare folosită în
% m/m in 100g produs final general la prescriere
- se înţelege masa de substanţă în grame conţinută Exprimare la prescrierea
% m/V in 100 ml produs final soluţiilor parenterale
- se înţelege volumul de substanţă în grame Ex. Exprimă concentraţia
% V/V conţinută in 100 ml produs final in alcool.
se înţelege volumul de substanţă în grame Ex. incorporare de lichid
% V/m conţinută in 100 g produs final intr-un preparat
Alte modalităţi de exprimare a concentraţiei utilizat in practică farmaceutică:
Concentraţie molală, cantitatea de substanţa conţinută intr-o soluţie, exprimată in
molecule-gram (moli) la 1000g solvent. Concentraţia molala indica numărul de moli de
substanţă conţinut in 1000g solvent.
Concentraţie molară, cantitatea de substanţa conţinuta intr-o soluţie, exprimata in
molecule gram la litru de soluţie. Cu alte cuvinte concentraţia molara, sau molaritatea soluţiei,
anume moli de solvat la 1 litru soluţie.

4
Concentraţie normală, cantitatea de substanţa conţinuta intr-o soluţie, exprimată in
echivalenţi-gram la litru soluţie.
Cantităţile de electroliţi exprimate in moli sau echivalenţi/litru (mEq/l) uşurează
stabilirea raportului intre conţinutul in acizi si baze.
1 mEq = numărul de miligrame corespunzător masei moleculare sau ionice împărţit la
valenţa. Se mai utilizează si noţiunea de milivaloare (mval).
1 mval = 1 mEq.
Exemplu: un miliechivalent de calciu (Ca) este egal cu: 1 milimol care se cifrează la
40mg împărţit cu valenţa respectiv cu 2 se obţin 20 mg Ca²+ (ion de calciu doi plus).
Transformarea din mg in mEq si invers, are loc după relaţiile de mai jos:
masa moleculară valenţa
mg/l = mEq/l ∙ ------------------------- mEq/l = mg/l ∙ ------------------------
valenţa masa moleculară.
Relaţia: densitate ↔ concentraţie. Între densitate si concentraţia substanţei dizolvate
există o anumită proporţionalitate.
Un alt parametru este indicele de refracţie după care se determină concentraţia de
zahăr şi glicerol in soluţia apoasă.
În cazul alcoolului, se folosesc tabelele alcoolmetrice.
Tabelul I: concentraţia în alcool a amestecului de alcool şi apă la 20° C, în funcţie de
densitatea relativă;
Tabelul II: prepararea alcoolului de diferite concentraţii prin amestecarea de alcool si
apă, la 20° C (in grame);
Tabelul III: prepararea alcoolului de diferite concentraţii prin amestecarea de alcool si
apă, la 20° C (in mililitri).
În cazul glicerinei, tabelul din FR X, indică: concentraţia in glicerol a amestecului de
glicerol si apă in funcţie de densitatea relativă si de indicele de refracţie, la 20° C. Există tabel
similar şi pentru diferite concentraţii de zahăr în apă corelat cu indiciile de refracţie.
Prin densitate sau masa volumică a unei substanţe sau preparat înţelegem raportul
dintre masa si volumul substanţei respective la 20ºC; unitatea de măsură in Sistem
Internaţional (SI) este kilogram pe metru cub (kg · m ‾ ³); iar prin densitatea relativă a unei
substanţe înţelegem raportul dintre masa unui volum din acea substanţa la 20ºC si masa unui
volum egal de apă la 20ºC. (4)
Solubilitatea. Solubilitatea este determinată de existenţă unor forţe de solvatare între
anumite grupe ale moleculelor solvatului si ale solventului. Forţele de atracţie se stabilesc
preferenţial între grupuri de atomi cu structură asemănătoare a solvatului si solventului.(7)
Dizolvarea se datorează faptului ca între moleculele solventului si solvatului se
stabilesc forţe de atracţie, care diferă de natura lor.(1)
Un lichid dizolvă, la o temperatura dată, o cantitate limitată dintr-o substanţă.
Soluţie saturată. Concentraţia maximă ce poate fi atinsă de un solvat, respectiv
substanţa farmaceutică într-un solvent, la o anumită temperatură se numeşte solubilitatea sa.
Se obţine o soluţie saturată. Soluţia ce conţine concentraţia maximă dintr-un solvat, la o
temperatură dată, şi care poate exista în prezenţa unui exces de solvat, fără a-l mai dizolva, se
numeşte: soluţie saturată.
Exprimarea solubilităţii. Solubilitatea unei substanţe se exprimă prin cantitatea cea
mai mică de solvent care dizolvă o parte de substanţă.
Termeni utilizaţi pentru exprimarea solubilităţii:
- coeficient de solubilitate reprezintă cantitatea de substanţă exprimată in grame care
se poate dizolva 100g solvent, pentru a da o soluţie saturată;
- solubilitate in părţi. Reprezintă cantitatea cea mai mică de solvent pentru a dizolva 1
g de substanţă;

5
- specificarea volumului de solvent. Solubilitatea poate fi exprimată prin specificarea
volumului de solvent (in mililitri) necesar pentru a dizolva 1g substanţă solidă sau
1ml substanţă lichidă, la temperatura de 20 ± 2ºC.
Expresii folosite in practică. FR X Supliment 2004, si Farmacopeea Europeană (Ph.
Eur.) ediţia a 4-ra într-un tabel indică solubilitatea cu ajutorul unor expresii cu următoarea
semnificaţie, pentru intervalul de temperatura: 15 – 25ºC. (8). Semnificaţia expresiilor, sunt
indicate in tabelul de mai jos:
Tabelul cu expresiile folosite pentru solubilizarea substanţelor. FR X Supliment 2004
Expresii folosite. Volume aproximative de solvenţi in mililitri pe
gram de substanţa.

Foarte uşor solubil mai puţin 1


Uşor solubil de la 1 la 10
Solubil de la 10 la 30
Puţin solubil de la 30 la 100
Greu solubil de la 100 la 1000
Foarte greu solubil de la 1000 la 10000
Practic insolubil mai mult de 10000
Alte expresii conform FR X, si Suplimentul 2004:
- Prin expresia: ,,parţial solubil” se înţelege că dintr-un amestec numai unii
constituenţi se dizolvă;
- Termenul: ,,miscibil” se referă pentru a descrie un lichid care este miscibil in toate
proporţiile cu solventul indicat.
Substanţa se consideră dizolvata când soluţia examinată cu ochiul liber nu mai
prezintă particule în suspensie. (4;8)
Prescurtări utilizate în formularea prescripţiei medicale.
In formularea medicamentelor întâlnim cu unele prescurtări şi expresii care provin din
prescurtarea unor cuvinte din limba latină frecvent utilizat in practica medicală si
farmaceutică, inclusiv şi la prescrierea soluţiilor. Menţionăm următoarele:
Rp./ = recipe = se va lua; (astfel se adresează medicul către personalul farmaceutic);
q.s. = quantum satis = cât este nevoie (necesar);
ad = până la (adică, la cantitatea prescrisă);
M.F.; M.f. = Misce fiat = amestecă să fie;
M.f.sol. = misce fiat solitio = amestecă să fie soluţie;
D.S. = Detur Signetur = dă si signează de ex. Intern sau Extern.
aa = ana partes = în părţi egale (în acelaşi cantitate);
gtt; gttae = guttae = picături;
detur ad manum medici = dă (numai) în mâna medicului;
d. ad vitr. fusc. = detur ad vitrum fuscum = dă în sticlă brună;
post cibum = după mese;
t.i.d. = ter in diae = de trei ori pe zi; p.r.n. = pro re nata = ocazional;
ad us. ext. = ad usum externum = pentru uz extern;
ad us vet. = Ad usum veterinarium = pentru uz veterinar;
aequa, -ae = apă;
aqu. ferv. = Aqua fervida = apă fierbinte;
ad perf. sol. = ad perfectum solutionem = până la dizolvarea completă;
ad vitr. = ad vitrum = în recipient din sticlă;
As. d. = asemenea doze;
b. i. d. = bis in diae = de două ori pe zi.
Expresii utile in practica farmaceutică, conform FR X:

6
Expresia: Explicaţii:
,,Apă’’ Se înţelege apă purificată; apă distilată
se înţelege ca, înainte de folosire, apa distilată trebuie fiartă
,,apa proaspăt fiartă si răcită” timp de 3 – 5 minute si răcită la temperatura camerei.
,,alcool” se in se înţelege alcool etilic de 96 grade (96 % V/V). Dacă
se prescrie alcool fără altă precizare se va elibera alcool
concentrat.
,,alcool diluat” Se înţelege alcool etilic de 70 grade (70 % V/V). Dacă se
prescrie alcool fără altă precizare se va elibera alcool diluat
de 70 grade, respectiv v/v %.
,,etanol” Se înţelege alcool etilic absolut.
,,eter” Se înţelege eter etilic.
Se înţelege că un amestec este format din 10 volume si 1
,,10 : 1” sau ,,5 : 2 : 1” volum de lichid respectiv 5 volume, 2 volume si 1 volum
de lichid
Se înţelege ca uscarea sau calcinarea se continuă in condiţii
identice până când două cântăriri succesive la balanţa
,,până la masa constantă” analitică conduc la aceeaşi valoare sau prezintă o diferenţă
de cel mult 0,5 mg.

Definiţii după farmacopeei.


FR X, monografia generală ,,SOLUTIONES” defineşte soluţiile medicamentoase
sub aspect tehnic; - se referă la tehnologia de preparare precum si la destinaţia lor; astfel:
,,soluţiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care conţin una sau mai mult
substanţe medicamentoase dizolvate într-un solvent sau amestec de solvenţi. Se folosesc ca
atare pentru administrare internă sau externă sau la prepararea altor forme farmaceutice”.
FR X, Suplimentul 2004, include soluţiile medicamentoase in 2-ă monografii, la:
- Preparate lichide pentru aplicaţii cutanate, si la
- Preparate lichide pentru uz oral.
Prevederile Suplimentului 2004, FR X, se orientează către utilitatea in terapeutică a
preparatelor lichide şi mai puţin spre tehnologia de preparare. In monografiile menţionate se
fac referiri la categorii de preparate lichide, cum sunt: soluţiile, siropurile, emulsiile,
suspensiile etc.
Soluţiile de uz special cum sunt picăturile nazale, otice, soluţii vaginale, rectale, de
inhalat, sunt prevăzute la monografii speciale, si anume:
- Preparate auriculare;
- Preparate nazale;
- Preparate vaginale;
- Preparate rectale;
- Preparate de inhalat.
Denumiri pentru soluţii medicamentoase.
Soluţiile sunt întâlnite sub diferite denumiri convenţionale, ca (1):
- soluţii buvabile: (fr. Buvabile = care se bea) - sunt soluţii apoase, de uz intern,
substanţa medicamentoasă este dizolvat intr-un solvent sau cosolvent; condiţionare
primară specifică: fiole de sticlă buvabilă; flacoane (sticlă) cu picători; flacoane
presurizate;
- poţiuni: (lat. Potio, onis = băutură) uz intern; se administrează cu lingura sau
linguriţa; vehicul: apa, ape aromatice; soluţii extractive apoase: infuzii, decocturi;
edulcorate, aromatizate;

7
- picături (lat. Gutta ae = picătură) de regulă sunt soluţii cu conţinut cu substanţe
puternic active, sau anodine, dizolvate intr-o cantitate mică de solvent (alcool; apă-
alcool-glicerină); uz intern; măsurate in picături si diluate in apă sau administrate
pe zahăr;
- limonade (arab. Limon = care se referă la lămâie) uz intern; soluţii apoase
edulcorate si aromatizate, conţin proporţii mici de acizi organici si relativi mari
săruri organice, utilizate ca laxative, antiemetice, răcoritoare;
- licori (lat. Liquor, -is = lichid clar) denumire iniţial dat soluţiilor alcoolice
edulcorate si aromatizate; termenul a fost extins si la soluţiile a căror substanţe
medicamentoase rezultă in urma reacţiilor dintre componente (exemplu extern:
soluţia Burow, Licoarea Fehling etc);
- elixire (arab. Aliksir = esenţă, medicament cu proprietăţi magice, exemplu: elixirul
,,vieţii”)soluţie uz intern, concentraţia alcoolică intre 15 – 20 % v/v; cu conţinut
de substanţe medicamentoase dizolvate in amestec de solvenţi (cosolvenţi), apă,
sirop, glicerol, limpezi, cu gust plăcut;
- spirturi (lat. Spiritus, i = spirit, suflet) soluţii alcoolice de diferite concentraţii,
incolore sau colorate = tincturi (lat. Tingo, -ere = a colora, a vopsi), destinate
administrării externe, pe piele, sub formă de fricţiuni, pensulaţii, sau gargarisme
(diluate cu apă, soluţie apoasă);
- loţiuni (gr. Lotio = a spăla; lat. Lotus, a, um = a spălat) soluţii apoase sau
cosolvenţi, utilizate extern, pentru umectarea sau spălarea feţei, mâinilor, părului,
pielii capului: ex. loţiuni de faţă, loţiuni demachiat, de întreţinere si igienă a pielii;
- mixturi – este un preparat lichid eterogen. (lat. Mixtura, ae = amestec). Soluţii cu
compoziţie complexă cât şi dispersii eterogene de tipul suspensiilor, numite şi
mixturi agitante, destinate administrării externe (pe piele) sau pe mucoase. (1;7).
Avantajele şi dezavantajele soluţiilor medicamentoase.
Soluţiile medicamentoase moleculare sau ionice, de uz intern sau extern fac parte din
grupa formelor farmaceutice lichide, cu o importanţă deosebită in terapeutica modernă,
datorită avantajelor biofarmaceutice particulare pe care o prezintă: în soluţii substanţa
medicamentoasă se află in starea cea mai optimă disponibil pentru absorbţie.
Avantaje:
- Majoritatea substanţelor medicamentoase se poate prelucra sub formă de soluţie;
- Toate căile de administrare a medicamentelor pot utiliza forma farmaceutică soluţie;
- Soluţiile medicamentoase se pot administra cu uşurinţă şi bolnavilor cu dificultăţi la
înghiţirea formelor solide;
- Asigură dozarea exactă a substanţelor medicamentoase, fiind omogen;
- Se pot realiza în diverse concentraţii, astfel asigură variaţie in posologia medicaţiei;
- Administrarea medicamentelor soluţii se poate adapta uşor in pediatrie si geriartrie;
- Forma de soluţii oferă cea mai mare absorbţie si biodisponoibilitate;
- Pe cale orală asigură un efect prompt comparativ cu alte forme administrate pe
aceeaşi cale;
- Prin formulare evită acţiunea iritantă directă a unor forme solide. Acţiunea iritantă se
poate reduce prin diluare, sau/si asociere cu substanţe (auxiliare) cu proprietăţi
protectoare;
- Se prepară de preferinţă sub formă de soluţii, substanţele formatoare de amestecuri
eutectice lichide, substanţe higroscopice si delicvescente;
- Complianţa soluţiilor medicamentoase se poate asigură prin adăugarea unor
substanţe corectori de gust (edulcorante), miros (aromatizante) si colorante, astfel
preparatul va fi mai atractiv si uşor de acceptat in medicaţia pediatrică;
- Soluţia farmaceutică pretează la o fabricaţie si condiţionare automatizată;

8
- Asigură un mod de administrare variată: in picături; cu lingura sau linguriţă; cu
mensura dozatoare; diluat sau ca atare, totdeauna ţinând cont de doze şi de
compatibilitate in caz de asociere cu alte lichide;
- Unele preparate solide: comprimate, pulberi, granule, comprimate efervescente etc.
se transformă ex tempore in soluţie pentru a fi administrat oral sau extern.
- Uz intern. În cazul administrării pe cale orală substanţa medicamentoasă va urma
traseul de absorbţie naturală similar alimentului.
- Uz extern. Administrat pe piele sau pe mucoase, este o formă foarte convenabilă pt.
spălări şi irigaţii. Pe lângă avantajele menţionate, în cazul în care terapeutica impune
un contact de durată la locul administrării, se va avea in vedere ca preparatul
medicamentos aplicat pe zona bolnavă să aibă o viscozitate optimă, prin formulare.
Dezavantaje.
- Stabilitatea cea mai mică dintre toate formele farmaceutice, deoarece reacţiile de
degradare se produc cu viteză mai mare in soluţie;
- Pot fi uşor invadate de microorganisme şi fungi, fapt pentru care se impune
adăugarea de conservanţi;
- Ocupă volum şi prezintă masă mare, necesită local spaţios de depozitare, transportul
recipientelor prezintă dificultate;
- La fabricare necesită echipament de producţie special pentru lichide: recipiente,
amestcătoare, pompe, producţie de apă purificată etc.
Monografia generală: ,,Solutiones” FR X. Prevederi:
Preparare (producţie). Soluţiile se prepară prin dizolvarea substanţelor active in
solventul prevăzut si completarea la masa specificata (m/m). După dizolvare daca este cazul
soluţiile se filtrează.
Ordinea si modul de dizolvare se efectuează in funcţie de natura si proprietăţile
substanţei active; substanţele volatile sau substanţele cu miros puternice se adaugă la sfârşit.
Solvenţii cei mai folosiţi sunt: apa distilata; alcool etilic; glicerol si uleiuri vegetale.
După FR X, ori de câte ori se prescriu soluţii fără să se specifice solventul se foloseşte
apa, in cazul soluţiilor apoase si uleiul de floarea soarelui in cazul soluţiilor uleioase.
Apa. FR X, Supliment 2006, introduce monografii noi pentru utilizarea apei,
distingând în raport de calitatea lor şi recomandările de utilizare:
- apă de înaltă puritate;
- apă pentru preparate injectabile şi
- apă purificată.
Substanţe auxiliare. La preparare soluţiilor conform FR X, se pot folosi si substanţe
auxiliare, ca:
- solubilizanţi;
- agenţi pentru corectarea gustului;
- agenţi pentru corectarea mirosului;
- agenţi pentru ajustarea pH-ului;
- conservanţi anti-microbieni.
Soluţii titrate. Potrivit FR X, când se prepara soluţii cu substanţe toxice sau puternic
active in cantităţi mai mici de 50mg, se folosesc soluţii titrate 1:10 sau 1:100, ale acestor
substanţe.
Soluţiile titrate ale substanţelor toxice sau puternic active se păstrează in dulapul
Venena, respectiv Separanda, alături de substanţele corespunzătoare.
Măsurare în picături. Picător. Pentru măsurarea componentelor lichide in picături se
foloseşte picătorul normal, care are diametrul interior al tubului de scurgere de 1mm şi
diametru exterior 3,00 – 3,05mm.

9
Picăturile se măsoară în cădere libera cu ajutorul unui picător normal ţinut în poziţia
verticală.
La 20° C 1g de apa distilata este de 20 picături.
În cazul lipsei picătorului normal se utilizează o pipetă care se etalonează astfel; se
cântăreşte un număr de picături pentru 1g de lichid determinat. Această operaţie se repetă de
5 ori, după care se face media.
In FR X, la capitol ,,Tabele” indică numărul de picături pe gram la 20° C pentru unele
lichide si preparate farmaceutice lichide din Farmacopeea in vigoare.
Descriere. Soluţiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea, gustul
caracteristice componentelor.
pH- ul soluţiilor apoase după FR X, se determină potenţiometric.
Control de calitate:
- se refera la masa totală pe recipient;
- conţinutul declarat în substanţe active.
Conservare. În recipiente bine închise.

a)=Formularea şi prepararea soluţilor.


Formularea.
La formularea soluţiilor se va avra în vedere componentele unui medicament (soluţie):
- substanţa sau substanţele active,
- substanţele auxiliare,
- recipientul, condiţionarea primară şi secundară.
La formularea soluţiilor se vor respecta prevederile farmacopeei în vigoare în ceea ce
privesc ca consideraţii generale cât şi monografia: Solutiones. Monografia Soluţii indică că:
- soluţiile se prepară prin dizolvarea substanţelor active în solventul prevăzut;
- solvenţi cei mai folosiţi sunt: apa, alcool, glicerol şi uleiuri vegetale;
- la preparare se pot folosi şi substanţe auxiliare: solubilizanţi agenţi pentru corectarea
gustului, mirosului, pentru ajustarea pH-ului, conservaţi antimicrobieni.
La formularea soluţiilor se va avea în vedere, obiectivele de urmărit:
• realizarea solubilităţii dorite;
• stabilitatea substanţelor medicamentoase în soluţie;
• asigurarea caracteristicilor – subiective pentru complianţă;
• inocuitate;
• toleranţă;
• efect terapeutic;
• conservare in timp.
La formularea soluţiilor medicamentoase ne interesează în primul rând: substanţa(ele)
activă(e), respectiv principiul activ, solventul sau amestec de solvenţi, substanţele ajutătoare şi
probleme de condiţionare.
La formulare se vor lua în considerare atât criteriile obiective cât şi cele subiective.
Criteriile obiective se referă la:
- realizarea solubilităţii substanţelor medicamentoase pentru a asigura concentraţia
dorită in doza unitară de medicament care se administrează;
- asigurarea stabilităţii chimice a substanţei medicamentoase prin măsuri care să evite
degradarea mai mare decât în limitele admise pentru perioada de valabilitate;
- evitarea contaminării microbiene si a multiplicării germenilor.
Criteriile subiective se referă la
- asigurarea unui aspect si caracteristici organoleptice convenabile ale preparatului
farmaceutic care să determine bolnavul să îl accepte uşor (aroma gust, culoare).

10
Substanţele medicamentoase active si ajutătoare constituie faza dispersată. Acestea
trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute de farmacopee, standarde, norme
interne, respectiv tuturor exigenţelor prevăzute pentru substanţele pentru uz farmaceutic.
Solubilitate. Dintre factorii care intervin in formularea soluţiilor medicamentoase, se
numără: solubilitatea, proprietate importantă în realizarea formei farmaceutice cu
caracteristici indicate de FR X.
Solubilitatea este proprietatea substanţelor care depinde de atât de forţele de atracţie
între moleculele dizolvantului cât si de forţele de atracţie între molecule substanţei de
dizolvat. Condiţia necesară ca o substanţă să se dizolve într-un solvent este forţele de atracţie
între moleculele solventului si cele ale substanţei de dizolvat să fie suficient de intense in
raport cu forţele de atracţie între moleculele de acelaşi fel (solvent sau solvat) pentru ca să
poată să împiedice separarea componenţilor in două faze distincte care s-ar putea produce.(6)
Caracterul polar sau nepolar al moleculelor determină solubilitatea substanţelor in
diferiţi solvenţi. Substanţele cu molecule polare si cele ionizate sunt solubile in solvenţi polari
(apă, alcool, acid acetic etc.). La substanţele organice solubilitatea este determinată de
raportul dintre partea hidrofilă si cea hidrofobă a moleculei; cu cât sunt mai multe grupe
hidrofile, cu atât caracterul hidrofil de solubilitate creşte.
Substanţele nepolare se dizolvă in solvenţi nepolari sau slabi polari.
Formularea soluţiilor presupune:
- formularea să asigure realizarea parametrul biofarmaceutic: dispersia moleculară;
- cunoaşterea factorilor fizico-chimici, farmaceutico-tehnologici şi fiziologici, care
contribuie la asigurarea calităţii: puritate, stabilitate, inocuitate şi eficienţă;
- stabilirea componentelor care intră in alcătuirea preparatului şi raportul dintre ele;
- alegerea corectă a solventului;
- alegerea substanţelor auxiliare cu rol in asigurarea stabilităţii preparatului: modificări
pH, sistem tampon, stabilizanţi antioxidanţi, conservanţi;
- alegerea substanţelor pentru caracteristici subiective, in special pentru scop pediatric:
aspect, culoare, gust;
La preparate industriale se are în vedere:
- tehnologie de fabricare;
- posibilităţi tehnologice;
- timpul de stocare;
- metoda de dizolvare;
- fabricarea in flux continuu, automat;
- recipiente de condiţionare primară, ambalare, depozitare;
- control.
Componentele soluţiilor:
Materii prime. Calitatea materiilor prime prezintă o deosebită importanţă deoarece
calitatea medicamentului este asigurată in primul rând de calitatea componentelor.
Materiile prime trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute in farmacopee
sau normele in vigoare.
Normele de calitate se referă la: identitate, puritate, uniformitate, lipsa unei
contaminări microbiene excesive.
Materiile prime trebuie atent controlate.
Impurităţile pot fi:
- chimice: urme de metale grele, pot produce precipitaţii coloraţii, catalizarea
proceselor oxidoreducere, hidroliză, modificări sterice etc.
- modificări fizice la substanţe: eflorescente, higroscopice, delicvescente – pot
modifica conţinutul in timpul depozitării;

11
- biologice: microorganisme, levuri, virusuri cât şi produsele lor metabolice –
substanţe pirogene. Pentru acestea se prevede o limitare a contaminării.
- solubilitatea – datele privind solubilitatea unei substanţe pot servi drept criteriu
pentru aprecierii calităţii sale;
Materiile prime înainte de utilizare sunt supuse uneori la operaţii preliminare, de
exemplu pulverizare, pentru a favoriza dizolvarea.
■ SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE.
Substanţele active sau substanţele medicamentoase, in sistemul dispers denumit solut
sau faza dispersată, cuprind de regulă substanţe solide, dar pot fi lichide sau gaze. Substanţa
medicamentoasă, dacă provine din produs vegetal numit: principiu activ, → este substanţa
care prezintă o acţiune determinată asupra organismului, numită acţiune farmacologică
(farmacodinamică) sau efect terapeutic. Substanţa medicamentoasă reprezintă componenta de
bază a formei farmaceutice (medicament) care determină proprietăţile farmacologice a
preparatului farmaceutic. Substanţele active trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate
cerute de farmacopee.
Substanţa medicamentoasă după toxicitate sunt clasificate in felul următor:
• Substanţe anodine - au toxicitate redusă, practic nu prezintă fenomene toxice dacă
sunt administrate in doze obişnuite. Sunt păstrate in recipiente corespunzătoare condiţiilor de
conservare, care poartă o etichetă de culoare albă si inscripţionate cu negru (pe fond alb cu
litere negre), conform FR X si sunt păstrate in farmacie pe rafturile dulapurilor si meselor de
lucru, in condiţii obişnuite;
• Substanţe foarte active, (separandum) respectiv substanţe de la ,,separanda” –
administrate in doze mai mari decât cele admise dau efecte nedorite. Aceste substanţe se
păstrează in dulapuri speciale numit ,,SEPARANDA” in recipiente corespunzătoare
conservării.
In conformitate cu FR X trebuie să poarte etichete cu inscripţie roşie pe fond alb.
• Substanţe toxice – sunt substanţe cu acţiune puternică in doze mici. În cazuri in care
dozele terapeutice maxime indicate de FR X, in terapeutică se depăşesc, conduc la fenomene
toxice, sau pot produce moartea pacientului in situaţia când doza administrată greşit a atins
doza letală.
Personalul farmaceutic este obligat să verifice prescripţia medicală sub aspectul
dozajului si dacă constată o depăşire faţă de DTM (doza terapeutică maximă) a celor prescrise
de medic, farmacistul este obligat să reducă la DTM prevăzut in FR X, menţionându-se la
,,adnotatio”, pe formularul de reţetă. DTM nu trebuie depăşit decât in cazul deosebite, dar în
acest, caz medicul menţionează pe prescripţia medicală, expresia din FR X, respectiv ,,sic
volo” (aşa doresc, aşa vreau), când responsabilitatea revine lui.
Substanţele din această categorie, se păstrează in dulapuri speciale numit ,,VENENA”,
sub cheie, in recipiente corespunzătoare conservării si care, in conformitate cu FR X trebuie
să poarte etichete cu inscripţie albă pe fond negru. Recipientul poartă eticheta ,,cap de mort”
si menţiunea ,,otravă”. In practica farmaceutică pe recipientul de păstrare se menţionează
DTM a substanţei in cauză.
• Substanţele stupefiante, reprezintă o categorie specială de substanţe, puternic active,
toxice in anumite condiţii de doze, care administrate in organism. In doze repetate, dau
dependenţă fizică si psihică. Sunt păstrate in farmacie in dulapul VENENA sub cheie, in
condiţiile menţionate pentru substanţe toxice. Deţinerea, păstrarea, eliberarea in scop medical
este reglementat de o lege specială, la fel şi toxicele.
Substanţele farmaceutice utilizate la soluţii aparţin celor mai diverse clase de compuşi
chimici de origine sintetică, semisintetică si natural.
A doua componentă ale unei soluţii o constituie solvenţii.

12
Substanţele active pe grupe terapeutice: - cuprind multe grupe terapeutice. Ex. ..
■ SUBSTANŢE AUXILIARE
Substanţe auxiliare → aceste substanţe sunt inerte sub aspect farmacologic asupra
organismului si au rolul de a transforma substanţa medicamentoasă (substanţa activă) intr-o
formă farmaceutică stabilă, după caz si a o transporta la locul de acţiune.
Sub aspect practic aceste substanţe sunt grupate in adjuvanţi care asigură si unele
calităţi ale medicamentelor, astfel:
- în legătură cu o mai bună acceptare a produsului, pentru a asigura o bună
complianţă, cum sunt: - edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, etc;
- în scopul pentru a asigura stabilitatea preparatului se utilizează: sisteme de tampon;
- în scopul de a asigura stabilitatea microbiologică sau a împiedica degradarea lor, se
utilizează conservanţi antimicrobieni.
Substanţele auxiliare se clasifică în:
- solvenţi;
- adjuvanţi şi
- aditivi.
SOLVENŢI.
Solventul sau vehiculul – (solvenţi, mediu de dispersie etc.) este o substanţă auxiliară
de o importanţă deosebită, ce reprezintă partea esenţială in obţinerea formei farmaceutice.
Condiţii de calitate. Solvenţii utilizaţi la producţia de medicament trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii, si anume:
- să aibă o mare capacitate de dizolvare;
- să fie neutri, incolori, stabili, in unele cazuri anhidrii;
- să fie puri din p.d.v. chimic;
- să nu interacţioneze cu substanţe medicamentoase, auxiliare, sau cu recipiente
primare;
- să nu fie toxici, iritanţi, inflamabili;
- să fie stabili, să asigure o bună stabilitate soluţiei;
- să nu aibă acţiune farmacologică proprie;
- să fie ieftini si economici, uşor de procurat, transportat, depozitat.
Solvenţii (vehicul, mediu de dispersie) reprezintă partea esenţială in obţinerea unor
forme farmaceutice ca sisteme disperse omogene. Exemple de solvenţi: apa pentru obţinerea
soluţiilor apoase; alcoolul etilic pentru obţinerea soluţiilor alcoolice; uleiuri vegetale pentru
obţinerea soluţiilor uleioase; vaselina pentru obţinerea unor preparate semisolide de exemplu
unguente soluţii ş.a. Aceste exemple arată că solvenţii reprezintă faza dispersantă, dizolvantul
sau vehiculul unei soluţii in care o substanţă solidă, lichidă sau gaz este trecut in soluţie prin
operaţia de dizolvare. Substanţele active prezintă o solubilitate determinată în solvenţi.
Solubilitatea depinde de constituţia chimică a substanţei active si de cea a solventului.
Astfel, substanţele cu caracter hidrofil se dizolvă uşor in solvenţi polari, iar substanţele
hidrofobe se dizolvă uşor in solvenţi apolari.
In concluzie, putem afirma, că substanţele medicamentoase se dizolvă cu uşurinţă in
solvenţi cu structură chimică asemănătoare.
Fiecare substanţă are o anumită solubilitate într-un solvent dat la o temperatură
determinată. În cazul gazelor intervine si presiunea.
Clasificarea solvenţilor după diferite criterii:
• După polaritate sau apolaritate, solvenţii se clasifică in două mari grupe:
- solvenţi polari si
- solvenţi nepolari (apolari).
Solvenţii polari – având dipoli puternici cu centru pozitivi si negativi bine reprezentaţi;
vor prezenta si o constantă dielectrică mare.

13
Constanta dielectrică este o măsură a polarităţii unei molecule si explică solubilitatea
mare a substanţelor ionizabili in solvenţi polar.
Constanta dielectrică ale solvenţilor mai uzuali:
- apa 80;
- glicerol 56;
- etanol 26.
Apa va dizolva foarte bine substanţele polare, glicerolul mai puţin iar alcoolul etilic va
dizolva atât substanţele polare cât si nepolare.
Solvenţii nepolari - constau din molecule slabi dipol care nu se asociază, prezintă o
constantă dielectrică mică, nu sunt capabili să micşoreze forţele de atracţie dintre ionii
electrolitului, nu favorizează formarea legăturilor de hidrogen si nu dizolvă substanţele ionice
sau polare.
Între cele două tipuri de solvenţi: polar si apolar, este foarte greu de a stabili o graniţă
clară pe motivul că polaritatea este relativă, astfel:
• Floyd clasifică solvenţii farmaceutici in trei grupe:
- grupa I-a cuprinde: apa, glicerolul, alcoolul etilic, alcoolul metilic;
- grupa a II-a cuprinde: acetona, cloroformul, alcoolul amilic, acidul acetic, eterul
etilic, esterul acetic;
- grupa a III-a cuprinde: benzenul, sulfura de carbon, benzina, parafina lichidă, uleiul
de terebentină.
• După cum reacţionează sau nu cu acizii, sau cu bazele pe care le dizolvă, solvenţii se
clasifică in:
- solvenţi indiferenţi, inerţi sau aprotici: benzenul, toluenul, cloroformul, tetraclorura
de carbon, cetonele, nitrilii (acetone, metilcetone);
- solvenţi neindiferenţi care pot fi: protofili sau bazici: apa, hidroxidul de amoniu,
etilendiamina, piridina si protogeni sau acizi: acidul acetic, anhidrida acetică, acidul
sulfuric, acidul formic etc;
- solvenţi amfiprotici: apa, etanolul, propilenglicolul, 1,2- propanglicolul.
• După criteriul miscibilităţii cu apa, distingem:
- solvenţi miscibili cu apa;
- solvenţi nemiscibili cu apa.
• După calea de administrare pot fi:
- solvenţi pentru uz intern: apa, alcoolul etilic, glicerolul, propilenglicolul, uleiul de
floarea soarelui, respectiv alte uleiuri vegetale comestibile, oleatul de etil;
- solvenţi pentru uz extern: alcolul benzilic, polietilenglicolii, etilenglicolul, esterii:
etilic, izopropilic si butilic ai acizilor palmitic, miristic si sebacic;
- solvenţi pentru preparate parenterale: apa pentru preparate injectabile (apa p.p.i.),
oleatul de etil, uleiul floarea soarelui rafinat (neutralizat si sterilizat)
propilenglicolul, alcoolul benzilic.
Solvenţi utilizaţi in practica farmaceutică.
Apa. Suplimentul 2006 al FR X prevede 3 monografii:
,,Apa purificată” (Aqua purificata);
,,Apa de înaltă puritate” (Aqua valde purificata);
,,Apă pentru preparate injectabile”.
• Apa purificată (aqua purificata) – este apa utilizată la prepararea medicamentelor,
altele decât cele care trebuie să fie sterile si lipsite de pirogene.
Suplimentul 2006 al FR X, distinge:
- apă purificată vrac;
- apă purificată condiţionată in recipiente.

14
• Apă de înaltă puritate (aqua valde purificata) – este apa destinată preparării
medicamentelor pentru care este necesară o apă de calitate biologică crescută cu excepţia
cazurilor unde este prevăzută apă pentru preparate injectabile. Prag de intervenţie adecvat un
număr total de microorganisme aerobe viabile de 10 microorganisme/100mL.
• Apă pentru preparate injectabile (Aque ad injectabilia) – este apa utilizată la
prepararea medicamentelor cu administrare parenterală, care foloseşte apa ca solvent (apa
vrac pentru preparate injectabile) la dizolvarea sau diluarea substanţelor sau preparatelor
pentru administrare parenterală (apă sterilizată pentru preparate injectabile).
Principalele procedee moderne de purificarea apei sunt:
- distilarea, procedeu autorizat de FR X si Supl. 2006 Ph Eur.;
- schimbul de ion, autorizat pentru producerea apei purificate de Ph. Eur. Supliment
2006 al FR X;
- osmoza inversă, utilizată in industrie pentru obţinerea apei purificate si autorizată
de Ph. Eur.; Ph. Jap.; USP;
- ultrafiltrarea – autorizată de Ph. Jap.; Ph. Eur si Supliment 2006 al FR X.
Alcoolul etilic – după apă este cel mai utilizat solvent la prepararea medicamentelor.
Alcoolul absolut ( R) – etanol absolut.
Alcoholum, FR X, - alcool concentrat de 96%v/v, amestec de alcool absolut si apă,
respectiv 92,5% m/m amestec de alcool absolut si apă. Lichid limpede, incolor,volatil,
inflamabil, cu miros caracteristic si gust arzător.
Alcoholum dilutum FR X, – alcool diluat, sau alcool de 70 grade, care conţine 70%v/v
si respectiv 63% m/m, alcool concentrat in amestec cu apa, obţinut prin amestecarea, in
anumite proporţii, a alcoolului concentrat de 96 grade, cu apă, la 20°C.
Solvenţi anhidri.
Glycerolum – glicerol – alcool trihidroxilic, 1,2,3,-propantriol, obţinut prin
saponificarea grăsimilor, este un solvent polar, hidrofil.
Utilizat ca:
- Solvent si cosolvent, pentru uz intern si extern. Dizolvă: alcooli, polioli, zaharuri,
săruri minerale, unii oxizi metalici, săruri organice, unele materii colorante, unii
alcaloizi.
- Edulcorant – in preparate de uz intern, in asociere cu soluţie de sorbitol;
- Conservant antimicrobian – are proprietăţi antiseptice datorită higroscopicităţii. În
soluţie apoase de peste 40% nu permite dezvoltarea microorganismelor, pe care le
deshidratează.
- Are acţiune farmacologică proprie – laxativ intern, prin efect iritant. Administrat
frecvent pe cale orală poate provoca gastrită. Laxativ extern, in supozitoare, clisme.
Propylenglycolum FR X - propilengliicolul – dialcoolul 1,2-propandiol. Este utilizat ca
solvent din grupa glicolilor, polar si hidrofil. Lichid limpede, incolor, vâscos (asemănător
glicerinei), cu gust dulceag, higroscopic, miscibil cu apă, alcool, acetonă, cloroform, uşor
solubil in eter, insolubil in uleiuri grase. Prin metabolizare se transformă în acid piruvic si
acid lactic. Are capacitate de dizolvare mai mare decât glicerinei.
Dizolvă: alcaloizi bază, uleiuri volatile, cloramfenicol, anestezină, sulfamide,
barbiturice, acetilcolina, mentol, timol, vitamine din grupa B, steroizi, coloranţi, substanţe
anorganice: iod, iodură de potasiu, fosfaţi, clorură de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu.
Se utilizează in sisteme de cosolvenţi: apă-propilenglicol; apă-alcool-propilenglicol,
alcool-propilenglicol cu capacitate mărit de dizolvare. Potenţează acţiunea conservantă a
parabenilor. Este incompatibil cu substanţe oxidante.
Conservare. Recipiente bine închise.
Polietilenglicolii lichizi – Macrogola FR X. - Sinonime: Carbowax, PEG-uri.
Ca solvenţi se utilizează cei lichizi, între 400 – 600.

15
Sunt uşor higroscopici, incolor, vâscos, cu miros slab caracteristic, cu gust mai întâi
dulce, apoi amar uşor arzător. Se amestecă cu apa, alcoolul, cloroformul, acetona, glicerolul.
Practic nemiscibil cu eter, uleiuri grase, parafină lichidă. Se foloseşte in amestec cu apa
(cosolvent).
Dezavantaj: nu este indiferent din p.d.v. chimic. Grupările OHˉ pot forma săruri de
oxoniu, reacţii de oxidare si reducere cu schimbarea culorii.
Incompatibil: cu iod, terpinhidrat, sulfonamide, tioderivaţi.
Inactivează: penicilinele, bacitracina, ampicilina.
Nu se păstrează in recipiente de polietilenă sau de bachelită.
Conservare. Recipiente bine închise, ferit de lumină.
Uleiuri vegetale fixe.
Ulei de floarea soarelui.
Ulei de măsline.
Ulei de arahide.
Ulei de susan.
Uleiul de migdale.
Uleiul de ricin.
Gliceride si derivate de gliceride naturale.
Uleiuri hidrodispersabile.
Parafina lichidă. Paraffinum liquidum FR X.
Adjuvanţi:
Agenţi de mărire a solubilităţii.
Antioxidanţi.
Agenţi de viscozitate.
Conservanţi.
Aditivi. (Substanţe auxiliare, adjuvanţi → aditivi); → inerte sub aspect farmacologic
asupra organismului, au rolul de a transforma substanţa medicamentoasă (substanţa activă) in
forma farmaceutică si a o transporta la locul de acţiune. Sub aspect practic aceste substanţe
sunt grupate in:
Excipienţi adjuvanţi: asigură unele calităţi ale medicamentelor:
– in legătură cu o mai bună acceptare a produsului, pentru asigura o bună
complianţă, cum sunt: - edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, etc;
– pentru a asigura stabilitatea preparatului se utilizează de ex. antioxidanţi; sisteme
de tampon; pentru corectare de p.H acizi, baze etc;
– pentru a asigura stabilitatea microbiologică sau a împiedica degradarea lor:
conservanţi.
Edulcoranţi.
Zaharoza. Saccharum FR X.
Sorbitol. Sorbitolum FR X.
Zaharina. Sacchrinum FR X.
Aspartam.
Ciclamat de sodiu.
Aromatizanţi. Agenţi de savoare.
Aromatizanţi sintetici.
Coloranţi.
■ MATERIALE ŞI RECIPIENTE DE CONDIŢIONARE.
Materiale si recipiente de condiţionare → servesc la închiderea formei farmaceutice,
în cazul soluţiilor condiţionarea preparatului lichid, într-un recipient de sticlă, sau material
plastic prevăzut cu sistem de închidere, asigurând astfel protecţia, stabilitatea si eficacitatea,
până in momentul utilizării, facilitatea de administrare si informare asupra medicamentului.

16
Prin material de ambalaj farmaceutic înţelegem totalitatea materialelor si produselor,
de natură, formă si prezentare foarte variată, care sunt utilizaţi pentru păstrarea şi menţinerea
calităţii pe o perioada de timp a materiilor prime sau semifabricate si in final, a produselor
finite, in procesul de fabricare, conservare si distribuire a medicamentelor.
Ambalarea preparatului farmaceutic, de fapt este o operaţie de condiţionare,
considerată că este o operaţie complementară in procesul de fabricaţie si consta în închiderea
transvazarea si închiderea preparatului într-un recipient de formă şi de material foarte variate,
care-i conferă aspectul definitiv, uşor utilizabil de bolnav.
După cum sunt in contact direct sau nu cu preparatul medicamentos, mijloacele de
condiţionare (materialul de ambalaj, recipientul) se clasifica in:
- materiale de condiţionare primară (pentru conţinut intern);
- materiale de condiţionare secundară (înveliş extern).
Pe lângă mijloacele de condiţionare primare si secundare, sunt utilizaţi şi mijloace de
condiţionare ajutătoare, care de fapt sunt componentele mijloacelor de condiţionare. Din
această categorie fac parte toate mijloacele ajutătoare de condiţionare inclusiv diferite sisteme
de închidere de exemplu: dopuri de cauciuc, buşoane, capace, pelicule (sub capace),
aplicatoare, dopuri picătoare; mijloace de aplicare: pipete picătoare, seringi picătoare ş.a.
Condiţionarea poate fi considerata ca o ultima faza a procesului de fabricaţie si prin
aceasta operaţie produsul farmaceutic îmbracă forma de prezentare prin care este
comercializat si eliberat pacientului spre utilizare in scop terapeutic.
Condiţionarea al unui medicament se compune din diferite elemente care îndeplinesc
mai multe roluri şi anume:
a) rol de protecţie:
- protecţie fizică, mecanică contra şocurilor deformărilor în timpul
manipulărilor, transport depozitare;
- protecţie contra factorilor de alterare prin impermeabilitate la agenţii externi
(oxigen, lumină, microorganisme);
- contra impurificărilor diverse.
b) rol funcţional: să faciliteze distribuirea medicamentului şi utilizarea lui de către
pacient;
c) rol de identificare şi informare – să fie un element de securitate. Recipientul va
purta o etichetă pentru identificare si facilitate pentru administrare: indicarea
modului de administrare si folosire, să indice posibilitatea deschiderii şi închiderii,
luarea dozelor, precauţii de luat, numărul lotului de fabricaţie, serie, termen de
valabilitate ş.a.;
d) rol de promovare si marketing a produsului: prezentare atractiva, sa fie in armonie
cu caracterul nobil al medicamentului şi să inspire încrederea bolnavului pentru a-l
solicita.
Atât materialele utilizate la fabricarea mijloacelor de condiţionare, cât si mijloacele de
condiţionare trebuie să corespundă prevederilor FR X, Supliment 2000 si Ph. Eur., indiferent
de forma şi destinaţia mijloacelor de condiţionare, sau a recipientului.
Condiţii de calitate - faţă de materialele de ambalaj:
- sa fie rezistente într-un domeniu larg de umiditate şi temperatură;
- să fie rezistente la acţiunea luminii si la procesul de îmbătrânire;
- să fie inert faţa de conţinut (interacţiune redusă) să nu reacţioneze chimic, fizic cu
produsele medicamentoase;
- să împiedice (să nu asigure) pătrunderea de lichide, gaze, pulberi in interiorul
recipientului (etanşeitate);
- să fie rezistente la acţiunea microorganismelor;
- lipsă de toxicitate şi comoditate în utilizare.

17
Dintre fenomenele secundare constatate la materiale de ambalaj care pot conduce la
ne-echivalenţe terapeutice la produşi medicamentoşi identici se menţionează:
- fenomene de sorbţie a substanţelor active sau a substanţelor auxiliare (vehicul,
excipient) până la o anumită stare de echilibru, de suprafaţa recipientului cu
repercursiuni asupra conţinutului de principii activi si riscuri de degradare a
preparatului farmaceutic;
- fenomene de desorbţie a componenţilor chimici ai recipientelor, medicamentelor
conţinute;
- fenomene de permeabilitate (vapori de apa, gaze O2, CO2, uleiuri volatile ş.a.) din
atmosfera in interiorul recipientelor sau invers, din interior spre exterior;
- fotodegradarea, sau modificarea procesului de polimerizare si înlănţuire a
materialelor plastice în prezenţa preparatelor medicamentoase sau a factorilor
extern.
Alegerea unui recipient se face experimental, ţinând seama de formularea,
medicamentului, respectiv de proprietăţile fizico-chimice ale ingredientelor şi de natura
fizico-chimică a materialului de condiţionare.
Materiale de condiţionare:
Sticla - face parte din categoria substanţelor amorfe, nu are un punct de topire fix, spre
deosebire de substanţele solide cristalizate, care au un anumit tip de reţea cristalină si punct de
topire fix. În funcţie de compoziţie, după tip de sticlă se alege recipientul cel mai potrivit
pentru soluţia preparată.
Clasificarea recipientelor de sticlă in funcţie de compoziţie:
Tip I. – sticla neutră, borosilicat → rezistenţa hidrolitică mare. Corespunde pentru
toate preparate injectabile, sânge uman si componentele sângelui.
Tip II. – sticlă silico-sodico-calcică, rezistenţă hidrolitică înaltă, ca urmare a unui
tratament de suprafaţă. Pentru preparate parenterale apoase cu pH mai mic de 7. Se impune
control de pH al soluţiei.
Tip III. - sticla silico-sodico-calcică obişnuită, cu rezistenţă hidrolitică moderată.
Pentru preparate parenterale neapoase (pulberi); preparate de uz neparenteral.
Tip IV. – sticla silico-sodico-calcică cu rezistenţă hidrolitică joasă. Pentru preparate de
uz neparenteral.
Plastomerii – (materiile plastice) au o largă utilizare in condiţionarea medicamentelor
precum si a diferitelor obiecte utilizate in practica medicala. Exemplificam: pungile si
recipientele de mare volum pentru preparatele parenterale, recipiente multiple pentru formele
lichide, semisolide si solide, recipiente pentru preparatele injectabile sau materiale sterile de
uzaj unic (seringile autoinjectabile), sonde, proteze, aparate ş.a. Se impune cunoaşterea
tehnologiei de fabricare, limitele de utilizare in domeniul medical si farmaceutic, deoarece pe
lângă avantaje se numără şi unele dezavantaje.
Polimeri termoplastici:
-polietilenele (PE) – se poate prelucra prin cele mai multe procedee. Cel mai utilizat
sub formă de flacoane cu pereţi supli; flacoane pulverizatoare; picătoare, recipiente rigide,
tuburi pentru comprimate si unguente, tipare ambalaj pentru supozitoare, seringi si fiole auto-
injectabile, saci, pungi etc.;
-poli(clorura de vinil) si derivaţii (P.V.P.) → prin polimerizarea clorurii de vinil. Este
un plastomer mult utilizat. Se utilizează pentru obţinerea recipientelor rigide sau suple sub
formă de tuburi, saci, cutii, flacoane, recipiente si pungi pentru soluţii parenterale, pompe
peristaltice, catetere, sonde stomacale, folii termosudabile etc.;
-siliconele – sunt utilizate diferite tipuri de polisiloxan, polimeri organosilicici. Se
clasifica in trei grupe: uleiuri si gume; elastomeri; rezine. Sunt utilizaţi: ca materii auxiliare
pentru medicamente; antispumanţi; lubrifierea instrumentarului chirurgical, lentile de contact,

18
tratamentul hârtiei; hidrofobizarea sticlei; siliconarea interiorului tuburilor metalice; in
asociere cu cauciucul, ca material pentru fabricarea buşoanelor etc.
Elastomeri.- in aceasta grupa sunt cuprinse:
- cauciucurile naturale (polimer înalt ai izoprenului, izomer cis);
- cauciucurile sintetice;
- cauciucurile siliconice.
Toate acestea trebuie supuse vulcanizării, în scopul de a diminua plasticitatea si de a le
creşte elasticitatea, deoarece elastomerii sunt polimeri alifatici, cu numeroase duble legături.
Aceste macromolecule lineare sunt mai ales plastice. In cazul cauciucurilor naturale si
sintetice, agentul de vulcanizare este sulful, care va crea punţi între catene şi nu vor mai putea
glisa unele pe altele. La acestea se adăuga diferiţi adjuvanţi. Dintre aditivi in parte pot fi
cedaţi soluţiilor cu care vin in contact cu repercusiuni negative faţă de produsul condiţionat.
Cauciucurile sintetice sunt mai rezistente la îmbătrânire şi mai impermeabile la gaze şi
vapor de apă. Compoziţia este mai constantă. Cauciucul butil este cel utilizat pentru dopuri.
Cauciucuri-siliconice sunt polimeri de cu dimetilsiloxanul; sunt stabile la frig si la
cald, rezistente la ozon, hidrofobe dar sunt permeabile pentru gaze.
Utilizat pentru dopuri, tetine, tuburi pentru racorduri pentru aparate de transfuzii
sânge, sonde, prezervative etc.
Alte materiale:
Metale si aliaje – sunt utilizate: aluminiu; cositorul (staniu); plumbul; tabla zincată
oţelul inoxidabil.
Celuloza si derivaţi de celuloza: hârtia, cartonul, celofanul.
Complecşi – sunt asocieri de mai multe filme, pelicule de natura diferită, fiecare
compensând proprietăţile sau inconvenientele altora. Exemplu, aluminiu-polietilena.
Recipiente farmaceutice: după definiţia FR X, – recipientul de uz farmaceutic este un
ambalaj primar care conţine sau care este destinat sa conţină un produs medicamentos şi care
este, sau poate fi, în contact direct cu acest produs
Sistemul de închidere face parte din recipient.
Recipientul este conceput pentru a permite utilizarea conţinutului medicamentos intr-
un mod adecvat scopului căruia îi este desinat.
Recipientul trebuie să protejeze conţinutul:
- de factorii de mediu, corespunzător cu natura produsului şi
- de riscurile la care este expus, asigurând stabilitatea acestuia.
Recipientul trebuie să fie de bună calitate si să nu manifeste interacţiuni asupra
conţinutului sub aspect fizic sau chimic. FR X prevede - parametrii admişi in acest sens.
După FR X, si Suplimente se disting:
- recipient unidoză → conţine o cantitate de preparat destinata a fi utilizată o singură
dată, în totalitate sau parţial;
- recipient multidoză → conţine o cantitate suficientă de preparat pentru a fi
administrată de cel puţin doua doze, de regulă conţin mai multe doze;
- recipient bine închis → protejează conţinutul de contaminarea cu substanţe străine
solide, lichide, de particule respectiv de impurităţi mecanice (praf) şi de pierderea
conţinutului in condiţii normale de depozitare, manipulare si transport;
- recipient etanş → este impermeabil faţă de solide, lichide şi gaze, în condiţii
normale de depozitare, manipulare si transport. Dacă recipientul urmează să fie
deschis de mai multe ori, el trebuie sa fie conceput astfel încât să-şi capete
etanşeitatea de fiecare dată când este închis;
- recipient sigilat → este un recipient închis prin topirea materialului recipientului
(exemplu, soluţia buvabilă in fiole etc);

19
- recipient cu capac inviolabil → este un recipient închis, prevăzut cu un dispozitiv
special care deschis nu mai are caracteristici iniţiale;
- recipient cu dispozitiv de siguranţa pentru copii → este un recipient prevăzut cu
un dispozitiv care împiedică deschiderea accidentală de către un copil.
PREPARAREA SOLUŢIILOR.
Tehnologia soluţiilor asigură realizarea formei farmaceutice, in forma de condiţionare
cum este utilizat in terapeutica curentă.
Principiile de bază pentru prepararea soluţiilor sunt acelaşi indiferent de cantitate. Se
deosebesc două direcţii principale:
- prepararea in farmacie si
- fabricarea in industria de medicamente.
Indiferent de locul realizării soluţiilor medicamentoase, regulile generale sunt indicate
de FR X, completat cu Suplimentele si Ph. Eur., in vigoare după cum urmează:
- FR X, monografia ,,Solutiones”;
- FR X, Supliment 2004, monografiile: ,,Preparate lichide pentru aplicaţii
cutanate”; ,,Preparate lichide pentru uz oral”; ,,Preparate de inhalat”;
,,Preparate bucofaringiene”; ,,Preparate pentru irigaţii”; ,,Preparate
rectale”; Preparate vaginale”; preparate de uz special: ,,Preparate
auriculare”; ,,Preparate nazale”; ,,Preparate oftalmice”;
- Ph. Eur. – prevederile Ph. Eur. au fost preluate in Suplimentele la FR X.
Cunoaşterea factorilor care determină prepararea, stabilitatea si eficacitatea soluţiilor
farmaceutice devine accesibilă la sisteme cât mai simple. De aceea, studiul general al
soluţiilor porneşte de la tendinţa de a analiza preparate constituite dintr-un singur component
dizolvat intr-un vehicul. Trecerea in soluţie a substanţelor active prezintă in primul rând o
importanţă majoră din punct de vedere tehnic. Prin prepararea soluţiilor farmaceutice se
urmăreşte obţinerea de sisteme disperse omogene, cât mai stabile si cu eficacitate optimă.
In tehnologia farmaceutică procesul de dizolvare si factorii care influenţează dizolvare
prezintă o importanţă de prim ordin.
Fabricarea/prepararea medicamentelor → se realizează in etape succesive.
Fazele preparării produselor medicamentoase presupun operaţii farmaceutice cu
caracter:
• general si
• specific.
Succesiunea operaţiilor farmaceutice reprezintă fluxul tehnologic de fabricare.
Medicamentul este rezultatul unui proces tehnologic complex, cu care se ocupă:
Tehnologia farmaceutică. Tehnologia este ştiinţa care studiază metodele de transformare a
materiilor prime in produs finit.
Pentru medicament, care este un produs finit (preparat finit) se mai utilizează ca
termen farmaceutic: preparat farmaceutic; produs medicamentos; forma galenică.
Fabricarea medicamentelor, inclusiv a soluţiilor farmaceutice, presupune aplicarea
unor tehnologii, care să conducă de la obţinerea materiei prime până la produs finit,
medicament condiţionat, destinat administrări bolnavului.
În conformitate cu FR X, soluţiile farmaceutice se prepară prin dizolvarea
substanţelor active in solventul prevăzut si completarea la masa specificata (m/m).
După dizolvare dacă este cazul soluţiile se filtrează.
Ordinea si modul de dizolvare se efectuează in funcţie de natura si proprietăţile
substanţei active; substanţele volatile sau substanţele cu miros puternice se adaugă la sfârşit.
Solvenţii cei mai folosiţi sunt: apa distilata; alcool etilic; glicerol si uleiuri vegetale.
După FR X, ori de câte ori se prescriu soluţii fără să se specifice solventul se foloseşte
apa, in cazul soluţiilor apoase si uleiul de floarea soarelui in cazul soluţiilor uleioase.

20
În FR X, Supliment 2006, apar monografii noi pentru apa utilizată la realizarea
medicamentelor, astfel distingem în raport de calitatea apei, precum şi după recomandările de
utilizare:
- apă de înaltă puritate;
- apă pentru preparate injectabile şi
- apă purificată.
La prepararea soluţiilor FR X, se admite folosirea substanţelor auxiliare (adjuvanţi,
aditivi şi conservanţi) cum sunt: solubilizanţi; agenţi pentru ajustarea pH - ului; agenţi pentru
corectarea gustului; agenţi pentru corectarea mirosului; conservanţi antimicrobieni.
Potrivit FR X, când se prepară soluţii cu substanţe toxice (venena) sau puternic active
(separanda) in cantităţi mai mici de 50 mg, se folosesc soluţii titrate 1:10 sau 1:100, ale
acestor substanţe.
Pentru măsurarea componentelor lichide in picături se foloseşte picătorul normal,
care are diametrul interior al tubului de scurgere de 1 mm si diametru exterior 3,00 – 3,05
mm.
Picăturile se măsoară in cădere liberă cu ajutorul unui picător normal ţinut în poziţia
verticală.
In FR X, la capitol Tabele se indică numărul de picături pe gram la 20 °C pentru unele
lichide si preparate farmaceutice lichide din Farmacopeea in vigoare. De ex. la 20 °C 1 g de
apă distilată este de 20 picături.
In cazul lipsei picatorului normal se utilizează o pipetă (instilator, picător uzual, dop
picător, sistem de închidere prevăzut cu picător etc) care se etalonează astfel: se cântăreşte un
număr de picături pentru 1 g de lichid determinat. Aceasta operaţie se face de 5 ori, după care
se face media. Media rezultată ne dă corespondenţa între număr de picături/ gram.
Soluţiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea, gustul
caracteristice componentelor. pH-ul soluţiilor apoase după FR X, se determină potenţiometric.
Control de calitate după FR X, se referă la: masa totală pe recipient si in conţinutul
declarat in substanţe active.
Conservare. In recipiente bine închise.

b)= Principalele operaţii de preparare în conformitate cu normele standard şi


prevederile din Farmacopee.
Operaţiile sunt descrise in Cursul teoretic, şi în cursul de Propedeutică.
Operaţii utilizate la prepararea soluţilor:
- cântărirea; măsurarea;
- dizolvarea (la rece, la cald, prin complexare etc.);
- filtrarea;
- clarificarea; - decolorarea;
- ambalarea; - etichetarea.
Fazele preparării soluţiilor medicamentoase.
- Tehnologia soluţiei;
- soluţii magistrale;
- soluţii oficinale;
- diluări de soluţii industriale concentrate;
- soluţii pe lot; soluţii titrate.
Spaţii si aparatură.
Recipient de condiţionare.
Fazele preparării soluţilor:
- verificarea reţetei; verificarea dozelor terapeutice maxime;

21
- a-legerea metodei de preparare, alegerea solventului, a aparaturii, a ustensilelor;
recipient si accesori,
- cântărirea şi măsurarea;
- stabilirea ordinei de dizolvare;
- dizolvarea, omogenizarea; filtrarea;
- adăugarea eventual a altor lichide;
- completarea la masa prevăzută, cu solvent;
- condiţionare primară;
- aplicarea etichetei;
- control organoleptic;
- păstrare, conservare, termen de utilizare; expediere.

c)= Conservarea soluţilor medicamentoase cf. RF X.


Factorii care influenţează conservarea medicamentelor.
Factorii intern:
- interacţiuni intre componente active si auxiliare;
- interacţiuni între substanţe medicamentoase si excipient.
Factorii externi:
- lumina;
- temperatura;
- aerul atmosferic, prin umiditatea si compozitia sa chimica;
- recipientele si materialele de ambalaj.
Lumina – reprezintă un factor fizic extern care influenţează conservarea multor
medicamente, determinând scăderea calităţii acestora prin reducerea concentraţiei
componentelor active, inactivarea lor, sau apariţia unor degradări nedorite din punct de vedere
farmacologic.
Energia luminoasă, ca si energia termică, poate să activeze suficient moleculele pentru
a provoca reacţii chimice. Modificările chimice care au loc în urma absorbţiei luminii de către
substanţe sau preparate se numesc reacţii fotochimice.
In timpul conservării medicamentelor, lumina, în majoritatea cazurilor se asociază si
cu alţi factori externi, ca umiditatea si gazele din aer, de regulă oxigenul si dioxidul de carbon,
care completează reacţiile catalizate de lumină.
Acţiunea oxidantă a luminii este mai frecventă decât acţiunea ei reducătoare asupra
diferitelor substanţe medicamentoase. (ex. eterul sub influenta luminii suferă un proces de
autooxidare, cu formare de peroxizi explozivi, cloroformul se poate transforma in fosgen
etc.).
Preparatele din plante (extracte, tincturi) sub influenta luminii si a aerului suferă in
timp alterări, manifestat prin: modificarea culorii, apariţia de sedimente, oxidarea alcoolului, a
compuşilor fenolici, taninei, clorofilei, saponificarea unor alcaloizi etc.
Uleiurile vegetale de asemenea suferă modificări.
Temperatura, ca factor extern, poate avea acţiune nefavorabil asupra conservării
medicamentelor, sub două aspecte:
- acţiunea temperaturii ridicate;
- acţiunea temperaturii scăzute.
Temperatura ridicată potentează majoritatea reacţiilor chimice, astfel influenţează
stabilitatea substanţelor din preparatul farmaceutic.
Sub influenta căldurii:
- sărurile pot pierde apa de cristalizare, modificând dozajul medicamentului;
- substanţele fluide se pot evapora sau volatiliza (ex. soluţii etero-alcoolice → se
concentrează, modifică, dozajul);

22
- unele preparate semisolide (unguente) sau solide (supozitoare, ovule) tip
suspensie la căldură se topesc, substanţele insolubile suspendate prin sedimentare
modifică dispersarea lor precum si dozajul;
- unele substanţe în urma volatilizării sub influenta căldurii, cedează altor substanţe
sau preparate mirosul (ex. camforul, salicilatul de metil) or si gustul deosebit de
persistent.
Modificările calitative si cantitative mai sus menţionaţi se petrec atunci, când pe lângă
efectul căldurii nu sunt conservate substanţele si preparatele in recipiente corespunzătoare si
in camere separate de restul depozitului, bine ventilate
Temperatura scăzută în general este favorabilă conservării medicamentelor.
Unele preparate nu pot fi păstrate la temperaturi prea scăzute, deoarece pot avea loc
modificări care să influenţeze negativ calitatea lor (seruri, vaccinuri), se favorizează formarea
cristalelor, prin îngheţi sparg recipientele (sticlă), formaldehida la temperaturi scăzute suferă
un fenomen de polimerizare (se formează paraformaldehida), din uleiuri volatile se depun
cristale, uleiuri vegetale se tulbură. Unele modificări intervenite la temperatura scăzută pot fi
reversibile altele nu.
Aerul atmosferic prin conţinutul său in oxigen, dioxid de carbon si alte gaze , ca si
prin umiditatea sa, influenţează foarte mult conservarea medicamentelor. Suferă modificări
substanţele sensibile la oxidare de ex. compuşi cu duble legături oleofine (carotinoide, vit. A),
gliceride nesaturate, eteri, aldehide, grupa hidroxifenolică (resorcina, fizostigmina,
epinefrina), grupa amină terţiară (morfina, atropina, ergotamina). Prin descompunerea
substanţelor se obţin produşi cu efect terapeutic diminuat cu toxicitate mai mare.
Uneori procesele de degradare oxidativă se referă la substanţe auto-oxidabile, care la
temperatura camerei (20 °C ±5) pot reacţiona direct cu oxigenul molecular din atmosferă. Ex.
degradarea grăsimilor.
Factorii care influenţează procesele de auto-oxidare:
- starea de agregare: - lichidele sau substanţele dizolvate in lichide sunt mai
puternic alterate decât cele solide;
- conţinutul in oxigen ale apei sau soluţiei, sau solventului favorizează reacţiile de
alterare;
- concentraţia soluţiei in substanţa activă. In multe situaţii soluţiile mai puţin
concentrate se alterează mai uşor;
- pH-ul mediului, respectiv al soluţiei, oxidarea este mai accentuată cu creşterea
pH-ului;
- acţiunea catalitică a metalelor grele, ex. acidul ascorbic;
- acţiunea luminii si a temperaturii – favorizează reacţiile de oxidare;
- pentru protecţia medicamentelor faţă de degradările rezultate prin reacţii de
oxidoreducere se pot utiliza diferite procedee. Ex. antioxidanţi, condiţionarea in
atmosferă de azot etc.
Recipiente şi materiale de ambalaj. Recipientele si materiale folosite ca ambalaj
primar trebuie să asigure conservarea medicamentelor, protecţia faţă de factorii externi, in
acelaşi timp trebuie luată in considerare si posibilitatea unor interacţiuni care pot survenii
intre medicamente si materialul din care sunt realizate. Materialul de ambalaj primar poate
inactiva un medicament calitate realizat in condiţii cele mai bune.
FR X, Supliment 2000 indică condiţii de calitate pentru materia primă folosita la
fabricarea ambalajelor si recipientelor pentru medicamente, care trebuie întocmai respectate.
In principal se utilizează următoarele materiale pentru confecţionare de recipiente si
ambalaje: sticla; cauciucul; metale folii; mase plastice.

23
Modificări care se petrec in medicament sub acţiunea factorilor interni si externi.
- modificări fizice;
- modificări chimice;
- modificări biologice.
Modificări fizice:
- modificări ale stării de agregare (ex. fluidificare, fenol lichefiat, caz aparte: amestec
eutectic);
- modificări ale consistenţei, respectiv modificări reologice (ex. preparate semisolide:
unguente, paste, creme, gel etc. sau la solide ca: supozitoare, ovule);
- modificări în urma cedării sau pierderii apei de cristalizare (la substanţe eflorescente,
ex. sulfat de sodiu) sau în urma absorbţiei de apă prin higroscopicitate;
- modificări la preparate eterogene: modificarea gradului de dispersie, coalescenţă,
fenomenul de floculare, coagulare, sedimentare, ecremare, separarea emulsiilor etc;
- modificarea rezistenţei mecanice a comprimatelor; timpul de dezagregare la
comprimate, granule, comprimate acoperite (drajeuri, comprimate filmate), capsule
etc.
Modificări chimice:
- reacţii de oxidare (ex. acid ascorbic, tocoferol, epinefrină etc.);
- reacţii de reducere (ex. nitrat de argint);
- reacţii de racemizare (ex. sulfat de hiosciamină, tartrat de ergotamină);
- reacţii de hidroliză (ex. acidul acetilsalicilic, procaina);
- reacţii de polimerizare (ex. formaldehidă) etc.
Modificări biologice.
De regulă aceste modificări intervin în situaţia în care preparatul este contaminat cu
microorganisme, bacterii, ciuperci, alge, mucegaiuri etc. si se manifestă prin schimbarea
proprietăţilor organoleptice al produsului medicamentos sub aspect fizico-chimic si
biochimic. Substanţele provenite prin metabolismul ale microorganismelor sau din
microorganisme, ca: toxine, endotoxine, substanţe pirogene si altele, imprimă preparatelor o
toxicitate mărită si efecte adverse dăunătoare.
Clasificarea soluţiilor.
Soluţiile se pot clasifica in funcţie de diferite criterii, cum sunt:
• După mod de formulare:
- soluţii oficinale;
- soluţii magistrale;
- soluţii industriale sau specialităţi (tipizate).
• După natura solventului:
- soluţii apoase;
- soluţii alcoolice;
- soluţii hidro-alcoolice;
- soluţii glicerolate;
- soluţii hidro-alcoolo-glicerolate;
- soluţii eterice;
- soluţii etero-alcoolice;
- soluţii uleioase;
- soluţii cu solvenţi anhidri: propilenglicol, polietilenglicol etc.
• După modul de preparare:
- soluţii obţinute prin dizolvare: la rece, la cald; prin agitare; prin intermediu;
- soluţii obţinute distilare sau antrenare cu vapori de apă;
- soluţii obţinute prin extracţie (macerare, percolare, infuzare, decocţie);
- soluţii obţinute prin amestecare;

24
- soluţii obţinute prin reacţii chimice etc.
• După mod de condiţionare:
- soluţii multidoze;
- soluţii unidoze.
• După mod de administrare:
- cu măsuri dozatoare;
- in picături (se administrează în picături, se numesc: guttae);
- pensulaţii:
- fricţii;
- clisme;
- gargarisme;
- colutorii (pentru cavitatea bucală);
- loţiuni (pentru aplicaţii dermice);
- soluţii de uz extern cu aplicaţii speciale: erine, auriculare, colire, etc.
• După calea de administrare:
- soluţii administrate pe cale orală (intern);
- soluţii administrate pe piele (extern).
Unele soluţii pot fi de ambele tipuri, uz intern si uz extern, de exemplu: soluţie de iod-
iodurat, soluţia de hidroxid de calciu.(1;3;6;7)
TEHNOLOGIA SOLUŢIILOR
Materiile prime utilizate la prepararea soluţiilor medicamentoase sunt:
- substanţe medicamentoase;
- vehicule sau solvenţi;
- substanţe auxiliare: stabilizanţi, solubilizanţi, antioxidanţi, conservanţi, corectori
de gust si miros etc.
- materiale de condiţionare si ambalare (exemplu: recipiente).
CĂILE DE ADMINISTRARE. (revizuire).
Ponderea soluţiilor medicamentoase, in special cele apoase de uz intern se
administrează pe calea orală, pentru o acţiune generală; a doua cale o reprezintă calea
cutanată, când se urmăreşte un efect local.
Preparatele aplicate pe mucoase nu reprezintă tema prezentei lucrări.
In cele din urmă se prezintă calea digestivă (calea enterală) si ceea cutanată.
● Calea digestivă (calea orală, calea enterală; ,,enteron” = intestin, administrare ,,per
os” sau peroral, prescurtat: p.o.).
Pe calea digestivă medicamentul este prescris pentru a fi înghiţit, folosind gura si
esofagul pentru tranzitul preparatului.
Majoritatea substanţelor medicamentoase (farmaceutice) se pot administra pe această
cale de administrare, cu excepţia cele care se descompun sub acţiunea sucurilor gastrice.
Administrarea orală este calea cea mai larg folosită, cu numeroase avantaje dar şi
dezavantaje.
Absorbţia medicamentelor ajunse in tubul digestiv se conformează legilor generale
privind trecerea prin membrane, bariera mucoasei reprezentând o suprapunere de unităţi
membrane. Gradul redus de ionizare, coeficientul de repartiţie lipofil-hidrofil mare,
dimensiunile mici ale moleculelor substanţelor hidrosolubile, permit difuzarea prin
membrane, respectiv absorbţia digestivă.
Există unele dezavantaje ale soluţiilor de uz oral si anume:
- riscul degradării substanţei active prin secreţiile tubului digestiv;
- nu se poate practica: - la persoane in comă; in caz de pierderea conştiinţei; vomă
sau senzaţie de vomă; intervenţii chirurgicale; inflamaţiile mucoasei la nivelul

25
unor segmente ale aparatului digestiv; hemoragie stomacală; ulcer stomacal sau
duodenal;
- medicamente iritante pentru mucoasa aparatului gastrointestinal (irită mucoasa
aparatului digestiv de ex. antiinflamatoare nesteroidiene: acid acetilsalicilic,
fenilbutazona, indometacin etc.).;
- efectul terapeutic a medicamentului este influenţat de starea fiziologică a
aparatului digestiv: motilitatea, tranzitul intestinal, plenitudinea sau lipsa
alimentelor, stomac gol etc.
- nu se indică pentru preparate care au o biodisponibilitate redusă;
- unele soluţii pot constitui medii favorabile dezvoltări microorganismelor, fapt ce
implică utilizarea unui conservant antimicrobian adecvat;
- complianţa negativă, de exemplu în cazul bolnavilor psihici.
Proprietăţile si caracteristicile biofarmaceutice a preparatelor farmaceutice cu influenţă
asupra efectului terapeutic, se asigură prin:
- modul de proiectare a formei farmaceutice;
- a formulării preparatului;
- asocierea cu substanţe auxiliare.
Pe calea orală se administrează, următoarele forme farmaceutice:
Forme lichide: - soluţii; siropuri; poţiuni; limonade; ceaiuri; emulsii; suspensii;
Forme solide: - pulberi, granule, pilule, boluri, capsule, comprimate neacoperite si
acoperite (comprimate filmate, drajeuri).
Medicamentele administrate oral, ingerate, trec prin:
◦ esofag – într-un timp foarte scurt;
◦ stomac – într-un timp mai scurt sau mai lung. Este cavitatea cea mai dilatată a
tractului gastrointestinal (1 – 2 litrii când e plin). Joacă rol de depozit temporar.
Mucoasa stomacală compus din patru tipuri de celule:
- celule principale care secretă pepsinogen, precursorul pepsinei (enzimă
proteolitică);
- celule bordante secretoare de acid clorhidric (mediul acid asigură acţiunea
pepsinei);
- celule epiteliale producătoare de mucus foarte vâscos (protector al mucoasei
stomacale faţă de acid clorhidric şi de substanţe iritante);
- celule care produc mucus solubil.
◦ intestin subţire (40 – 50 m²), segment cel mai important pentru absorbţia alimentelor
şi medicamentelor după stomac.
Intestinul subţire se compune din:
a.) – duoden – circa 25 cm, se compune din:
- bulbul duodenal;
- ampula lui Vater, unde se deschide canalul Wirsung, care aduce secreţiile
pancreasului, şi canalul colic, ce deversează bila în tubul digestiv;
b.) – jejun şi
c.) – ileon, circa 6 m repliate în 14 – 16 anse, sunt foarte mobile, asigură
amestecul chimului alimentar cu sucuri digestive.
◦ intestin gros – colon – 1,5 m, începe la capătul intestinului subţire, format din:
- cecum, foarte larg (cel mai larg după stomac) cu apendicele vermiform, foarte
bogat în ţesut limfatic;
- colon ascendent, circa 20 cm, puţin mai îngust;
- colon transversal, circa 50 cm, foarte mobil ca mişcare;
- colon descendent, circa 25 cm;

26
- colon sigmoid, înainte de a ajunge în cavitatea rectală, terminat prin orificiul anal
(anus).
- rect.
Drumul parcurs de aliment şi medicament administrat oral prin tubul digestiv:
Segmentul aparatului pH mediu: Timp de staţionare mediu:
digestiv:
Gura. Esofag 6,7 – 7 2 – 10 secunde, după consistenţă
Stomac 1 – 2 pe Mic volum de lichid pe nemâncate, 10 minute – 1 oră;
nemâncate; Mese 1 – 8 ore. Primul pasaj în câteva minute.
3 în timpul
meselor;
Duoden 4–6 5 – 15 minute
Jejun 6–7 2 – 3 ore şi 30 minute
Ileon 7–8 3 – 6 ore.
Stagnare la fel de lungă înainte de pasajul în cecum.
Colon 7–8 Cecum şi colon ascendent:
1 oră colon transversal;
3 – 4 ore colon descendent;
3 ore colon pelvian este atins circa în 18 ore.
Medii biologice întâlnite de medicamente la nivelul gastrointestinal:
Secreţia salivară:
- mucină;
- enzima ptialima (α-amilază).
Suc gastric:
- mucus – conţinut mare; putere de tampon;
- pepsină - enzimă care degradează proteinele;
- acid clorhidric, asigură mediul acid.
Suc intestinal: - secreţia pancreatică uşor alcalină datorată conţinutului de
hidrogenocarbonat de sodiu, pH= 8.
Principalele enzime: amilaza; lipaza; colesterolesteraza; enzime proteolitice: tripsina,
carboxipetidaza.
Bila este secretată de celulele hepatice continuu, stocate în vezica biliară între mese.
Bila aduce: mucina; pigmenţi biliari; săruri biliare; colesterol şi lecitină emulsionantă
de sărurile biliare.
La nivelul colonului – pH-ul este puternic influenţat de flora intestinală.
O floră de putrefacţie duce la formarea de amoniac şi baze de amină, din contră o floră
bogată în celuloză duce la eliberarea de hidraţi de carbon, cu formare de derivaţi acizi. Prima
floră microbiană pare a fi dominantă (pH= 7,5 – 8).
● Calea cutanată.
Administrarea medicamentelor pe calea cutanată este utilizată pentru:
- acţiune locală in afecţiuni dermatologice, pentru acţiune de suprafaţă, sau să
pătrundă in dermă pentru a manifesta un efect terapeutic, sau emolient;
- acţiune sistemică, când substanţa traversează specific bariera naturală a tegumentului
si este preluat de micro-circulaţia dermică, se evită primul pasaj hepatic,
manifestând un efect general. Substanţa medicamentoasă traversat in piele, până în
momentul când ajunge in circulaţia sanguină rămâne depozitat in piele, astfel pielea
joacă un rol de rezervor.
Pielea sănătoasă este o barieră naturală perfectă faţă de majoritatea substanţelor
medicamentoase.
Pielea bolnavă sau lezată, numai asigură o protecţie fiziologică, pierde calitatea de
barieră selectivă, de care trebuie să avem in vedere in caz de administrare.
Situaţie similară găsim si in cazul mucoaselor.

27
Preparate destinate aplicării căii cutanate regăsim intre formele lichide si soluţiile.
Preparate pentru efect local:
- preparate lichide: - soluţii, loţiuni, linimente;
- preparate semisolide: - unguente, creme, gel, paste; spume;
- preparate adezive cutanate: - emplastre;
- pansamente; adezive medicamentoase, timbre;
- preparate solide: pudre; cataplasme.
Preparat cu efect general:
- sisteme terapeutice transdermice (TTS).
● Mucoasa bucală:
- calea sublinguală: medicamentul se aşează sub limbă, se urmăreşte un efect local, de
exemplu: trinitratul de glicerol soluţie (sub formă de spray);
- calea buco-faringiană: pentru acţiune locală, se aplică medicamente lichide pentru
badijonări, gargarisme; soluţii; forme solide semisolide etc. (1;5).
Bibliografia de consultat.
1. Iuliana Popovici, D-tru Lupuleasa: Tehnologie Farmaceutica, vol. 1. Ed.
Polirom, Bios 2001. pag. 35-46.
2. Aurelia Nicoleta Cristea: Farmacologie generala. Ed. did. ped. R.A. Bucuresti.
1998. pag. 11-13.
3. V. Ciocănelea, P. Ionescu Stoian: Tehnică farmaceutică. Ed. did. ped.
Bucuresti,1974. pag. 12-25; 28-35; 709-711.
4. Farmacopeea Română ed. a X-a. Ed.Med,1993. pag.33-39; cap. XII- Tabele;
5. FR X, Supliment 2004, Cap. Prevederi generale.
6. Cornelia Fica: Tehnica Farmaceutică. Ed. Med. Bucuresti,1974. pag. 199-201.
7. Tehnologie farmaceutică, Ed. Tipomur, 2004, prof. dr. Popovici Adriana, prof.
dr. Ban Ion. Pag. 16 – 26.
8. Farmacopeea Romana ed. a X-a, Ed. med. 1993, pag. 33 – 39; 1262 – 1285.
9. Farmacopeea Romana ed. a X-a, Supliment 2004. Ed. med. Cap. Genaralităţi.

2. PARTEA PRACTICĂ. EXEMPLE


Soluţiile medicamentoase ca formă farmaceutică sunt frecvente in practica medicală si
farmaceutică. După formulare pot fi:
- oficinale si magistrale. Aceste preparate sunt realizate la nivel de farmacie de circuit
deschis si închis, deoarece prin compoziţia lor prezintă o stabilitate limitată in timp.
Substanţele active in preparat au termen de valabilitate redus, de la câteva luni
maxim 1 an, de la caz la caz;
- preparate industriale, respectiv specialităţi farmaceutice, prevăzute in Nomenclatorul
de medicamente valabil pe anul in curs.

2.1. SOLUŢII OFICINALE


Sunt preparate medicamentoase cu formulă si tehnică de preparare prevăzute în FR X,
ca preparat oficinal.
Tabel cu preparatele prevăzute in FR X
Nr. Denumire preparat / Acţiune / indicaţii Administra- Observaţii
sinonime / descriere re
1. SOLUTIO ALUMINII Astringent; EXTERN, Când se prescrie
ACETICO-TARTARICI antiseptic. comprese Solutio aluminii
Soluţie de acetotartrat de Indicaţii: umede aceticii, Liquor
aluminiu. pansamentul aluminii aceticii sau
Sinonim. Soluţie Burow. ulcerelor varicoase; Liquor Burowi , se
gargarisme, eliberează Solutio

28
spălături nazale aluminii acetico-
(diluat ½). tartarici.
2. SOLUTIO AMMONII Expectorant. INTERN, Prin păstrare soluţia
ACETATIS 15 % Indicat în bronşite intră în devine acida, trebuie
Soluţie apoasă de acetat de acute şi sub-acute, compoziţia neutralizată cu
amoniu, numit si pneumonie; asociat infuziilor şi amoniac 100g/l .
Spiritus Mindereri, cu alte ingrediente decocturilor
3. SOLUTIO BROMHEXINI Fluidificant al INTERN Este o soluţie
HYDROCHLORIDI 0,2 % secreţilor bronşice limpede, incoloră,
Soluţie apoasă de bromhexin fără miros, cu gust
amar.
Conservare.
Ferit de lumină.
4. SOLUTIO CALCII antialergic, INTERN.
CHLORIDI 50 % intervine în Hemostatic,
Soluţie apoasa metabolismul In poţiuni,
calciului. asociat cu alte
Indicaţii. Urticarie, substanţe
prurit, spasmofilie, medicamentoas
sindroame e, sau in
hemoragipare. picături.
5. SOLUTIO CAMPHORAE EXTERN Conservare.
SPIRITUOSA 10 %. Soluţie Este o soluţie In recipiente bine
alcoolică de camfor, numit si hidro-alcoolică închise, la loc
Spirt camforat. răcoros.
6. SOLUTIO DIGITOXINI 0,1 Cardiotonic. INTERN. Conservare: Venena,
% (solvent: apa si glicerol). ferit de lumina
7. SOLUTIO DIGOXINI 0,05 % Cardiotonic INTERN Conservare: Venena.
(solvent: amestec de apa,
alcool si propilenglicol)
8. SOLUTIO EFFERVESCENS INTERN Se prepară la nevoie
Sinonim: Limonada gazoasă.
Este o soluţie apoasa pentru
9. SOLUTIO EPINEFRINI 0,1 INTERN Conservare: Venena.
%
Sinonim: Soluţie de adrenalina
0,1 %
Soluţie apoasa
10. SOLUTIO Dezinfectant Utilizare: Conservare. Ferit de
FORMALDEHYDI Soluţie soluţie apoasa lumină la temperatura
apoasa de formaldehida 35 – diluata pentru de cel puţin
37 %, conţine metanol ca uz EXTERN. 10 °C.
stabilizant
11. SOLUTIO GLYCERYLI Antianginos INTERN, Conservare. Ferit de
TRINITRATIS SPIRITUOSA sublingual lumină, de şocuri
1 % Sinonim: Solutio mecanice si termice,
nitroglyceryni spirituosa. la loc răcoros.
SEPARANDA.
12. SOLUTIO HYDROGENII Serveşte la Caustic.
PEROXYDI prepararea: Conservare. Ferit de
CONCENTRATA (30%) apei oxigenate. lumină, la loc
Soluţia apoasa de peroxid de răcoros.
hidrogen. SEPARANDA.
Sinonim: Perhidrol.

29
13. SOLUTIO IODI EXTERN Conservare.
SPIRITUOSA Recipiente incolore.
Sinonim: tinctura de iod 2%.
Soluţie alcoolică de iod
iodurat,
14. SOLUTIO MAGNEZII Purgativ Soluţie apoasă Se prepara la nevoie
CITRATIS pentru uz
INTERN
15. SOLUTIO Soluţie apoasă Conservare: ferit de
METHYLERGOMETRINI pentru uz lumină, la rece.
HYDROGENOMALEATIS INTERN. VENENA.
0,025 %
16. SOLUTIO NATRII IODIDI Folosit pentru Conform FR X, Conservare.
[¹³¹I]. investigarea este supus Recipiente închise
funcţiei tiroidiene, la ,,Controlul etanşi, ecranate
in tratamentul preparatelor (recipient plumb) la
tireotoxicozei si a radiofarmaceuti temperatura camerei.
cancerului ce”
tiroidian.
17. SOLUTIO Bacteriostatic si EXTERN Conservare.
PHENYLHYDRARGYRI fungistatic, activ Soluţii apoase Ferit de lumina.
BORATIS 0,2 % fata de unii 1 : 20000 SEPARANDA.
Soluţie de borat de germeni gram pentru Este o soluţie de
fenilmercur 0,2 % pozitiv şi gram spălături; borat fenilmercur,
Descriere. Soluţie limpede, negativ, precum si a instilaţii; dizolvat in apa
incoloră, fără miros, pH 6,0– unor ciuperci Conservant încălzită la
8,0 patogene (inclusiv pentru colire; aproximativ
Candida). in dezinfecţia 50 °C .
Bactericid prin profilactica sau
complexarea terapeutica a
grupărilor –SH din pielii si
celula mucoaselor;
microorganisme- tratamentul
lor. rănilor si
(piodermite, afecţiunilor
tricofiţii etc). cutanate
Nu are (piodermite,
contraindicaţii. tricofiţii etc).
Unele produse care sunt utilizate în practica medicală, si nu sunt prevăzute in FR X, vor fi
preparate după FR IX, dintre care se menţionează: apa oxigenată.
Tabel cu preparate utilizate din FR IX.
Nr. Denumire preparat / Acţiune /indicaţii Administrare Observaţii
sinonime / descriere
1. SOLITIO HYDROGENII Antiseptic, hemostatic EXTERN Conservare. Ferit
PEROXYDI DILUTA local, decolorant, la spălarea de lumină si
Soluţie apoasă diluată de dezodorizant. rănilor, căldură, in
peroxid de hidrogen 3%, Indicaţii. Tratamentul la schimbarea recipiente
Sinonim: Apă oxigenată. local al diverselor pansamentelor. corespunzătoare
plăgi; in otite, angine
(gargară prin diluare)
etc.; in dermatologie
pentru decolorarea
pielii sau a părului.

30
2.3. SOLUŢII APOASE.
Soluţiile apoase au ca vehicul Apa purificată – Aqua purificata, monografie prevăzută
in FR X, Supliment 2006, si este definit in felul următor: ,,apa purificată este utilizată la
prepararea medicamentelor, altele decât cele care trebuie să fie sterile si lipsite de pirogene, cu
excepţia cazurilor justificate si autorizate”.
Apa purificată vrac este preparată prin distilare, prin schimb ionic, prin osmoză
inversă sau prin alte procedee adecvate, pornind de la apa destinată consumului uman, care
trebuie să corespundă prevederilor stabilite de autorităţile competente.
In conformitate cu FR X, Supliment 2006, la capitol ,,Producţie” se fac următoarele
precizări: ,,in timpul producerii si conservării trebuie luate măsuri adecvate pentru a garanta
că numărul de microorganisme aerobe viabile este urmărit si controlat corespunzător.
Pragurile de alarmă si de intervenţie sunt stabilite astfel încât să detecteze toate evoluţiile
nedorite. In condiţii normale este considerat prag de intervenţie adecvat un număr total de
microorganisme aerobe viabile de 100 microorganisme pe mililitru, determinat prin filtrare
prin membrană, utilizând ca mediu geloză S şi incubând la 30 – 35 °C timp de 5 zile. Volumul
probei este ales în funcţie de rezultatul scontat.
In afara determinării carbonului organic total, cu o limită de 0,5 mg/l, se efectuează
următoarea determinare a substanţelor oxidabile; se aduce la fierbere timp de 5 minute un
amestec format din 100 ml apă purificată, 10 ml acid sulfuric R si 0,1 ml permanganat de
potasiu 0,02 M. Soluţia trebuie să rămână uşor colorată in roz”.
Se determină conductibilitatea, limite la nitraţi, aluminiu, metale grele, endotoxine
bacteriene (mai puţin de 0,25 UI/ml dacă apa purificată vrac este utilizată la prepararea
soluţiilor pentru dializă).
In farmacie se utilizează Apă purificată condiţionată in recipiente la prepararea
medicamentelor, in cazul in care unitatea farmaceutică nu are codiţii de a realiza apă
purificată de calitatea farmacopei.
Pe eticheta se menţionează, in cazurile adecvate, dacă apa purificată vrac este
corespunzătoare preparării soluţiilor pentru dializă.
Apa purificată condiţionată in recipiente trebuie să corespundă limitei numărului total
de microorganisme aerobe viabile de 10² microorganisme pe mililitru, determinat prin
membrană, utilizând ca mediu geloza B.

2.3.1. SOLUŢII ÎN CARE SUBSTANŢA ACTIVĂ SE OBŢINE PRIN REACŢIA


DINTRE COMPONENTELE SALE
La baza obţinerii de substanţă(e) activă(e) in soluţie stau reacţii chimice ca:
- reacţii care decurg fără modificarea stării de oxidare (reacţii de dublu schimb,
reacţii de neutralizare, reacţii de hidroliză, hidratare etc.);
- reacţii cu modificarea stării de oxidare (reacţii oxido-reducere, reacţii de
combinare, reacţii de descompunere si de înlocuire)
- reacţii pentru transformările compuşilor organici: reacţii de substituţie (electrofile,
nucleofile, radicalice); reacţii de eliminare si reacţii de transpoziţie etc.
● SOLUTIO ALUMINII ACETICO-TARTARICI, FR X.
Soluţie de acetotartrat de aluminiu. Sinonim. Soluţie Burow. Soluţie apoasa de uz
extern.
Preparare.
Aluminii sulfas 30,0g
Acidum aceticum dilutum 36,5g
Calcii carbonas 13,5g
Aqua destillata q.s.

31
Acidum tartaricum q.s.

Conţine cel puţin 1,10 si cel mult 1,38 aluminiu (Al; Ar. 26,98).
Faza I. Sulfatul de aluminiu se dizolva in 100g apa si se filtrează prin hârtie de filtru
cu porii fini. In soluţia filtrată se adaugă acid acetic diluat si carbonatul de calciu dispersat in
20 g apa, adăugat treptat si sub agitare continua. Se lasă in repaus timp de cel puţin 24 h la
temperatura camerei, agitând pana la încetarea degajării dioxidului de carbon.
Faza II. Se filtrează si la fiecare 100g soluţie se adaugă 3,5g acid tartric.
Descriere. Soluţie limpede, incolora, cu miros slab de acid acetic, cu gust acru,
astringent. Soluţia conţine 10% acetotartrat de aluminiu.
Conservare. Loc răcoros. In recipiente bine închise.
Observaţii.
Faza I. Scopul este obţinerea acetatului monobazic de aluminiu.
Din reacţia carbonatului de calciu si acid acetic, rezultă acetat de calciu, dioxid de
carbon si apă.
CaCO3 + 2CH3 – COOH → (CH COO)2Ca + CO2 + H2O
Carbonat de calciu Acid acetic Acetat de calciu Dioxid de Apă
in exces carbon
Obţinerea acetatului monobazic de aluminiu, din reacţia de mai jos:
OOC – CH3
/
2(CH COO)2Ca + Al2(SO4)3 + CaCO3 + H2O → 2HO –Al + 3CaSO4 + 3CO2
\ Sulfat de calciu
OOC – CH3
Acetat de calciu +Sulfat de aluminiu+Carbonat+Apă → Acetat monobazic de aluminiu+Dioxid de
]n exces de calciu carbon

Reacţia se petrece lent, fapt pentru care se lasă in repaus 24 h, după FRX, sau si mai
mult. Se recomandă ca filtrarea să aibă loc după trei zile. Încetarea degajării dioxidului de
carbon, denotă terminarea reacţiei.
Având in vedere că carbonatul de calciu este in exces, o parte reacţionează cu acid
acetic, rezultând acetat de calciu, iar restul care este in exces reacţionează direct cu sulfatul de
aluminiu formând sulfat de calciu sub formă de precipitat.
Faza II. In prezenţa acidului tartric, prin reacţie chimică, acetatul monobazic de
aluminiu se transformă in acetotartrat de aluminiu:
OOC – CH3
COOH / COO – Al (OOC – CH3)2
| HO – Al |
CH – OH \ CH – OH
| + OOC – CH3 → | + 2H2O
CH – OH OOC – CH3 CH – OH
| / |
COOH HO – Al COO – Al (OOC – CH3)2
\
OOC – CH3
Acid tartric + Acetat monobazic de aluminiu→ Acetotartrat de aluminiu + Apă

În timpul conservării poate observa precipitarea sau chiar gelificarea soluţiei, datorită
unui proces de hidroliză a acetatului bazic de aluminiu, insolubil sau chiar hidroxid de
aluminiu coloidal care in timp se precipită. Astfel de fenomene pot apare chiar în timpul
preparării, datorită pierderii acidului acetic prin volatilizare.

32
(CH3 – COO)2Al – OH + H2O → CH3 – COO – Al(OH)2 + CH3 – COOH
Acetat monobazic de aluminiu + Apă → Acetat bibazic de aluminiu + Acid acetic
CH3 – COO – Al(OH)2 + H2O → Al(OH)3 + CH3 – COOH
Acetat dibazic de aluminiu + Apă → Hidroxid de aluminiu + Acid acetic
Acidul tartric în exces prevăzut în compoziţia preparatului are rolul de a împiedica
hidroliza aluminiului şi gelificarea soluţiei.
Sulfatul de aluminiu oficinal are 18 molecule apă de cristalizare: Al2(SO4)3·18 H2O.
Sulfatul de aluminiu oficinal la aer pierde parţial apa de cristalizare (eflorescent).
Având în vedere că sulfatul de aluminiu este o substanţă eflorescentă, prin pierderea
apei de cristalizare există posibilitatea de a avea în preparat un surplus de ion de aluminiu care
favorizează fenomenul de hidroliză şi gelificarea soluţiei.
Pentru rezolvarea problemei se fac următoarele recomandări practice:
- din 3,5g acid tartric necesară la 100g filtrat, 2g se va adăuga la amestec înainte de
filtrare, iar cantitatea de 1,5g rămase, după 1-2-ă zile la preparatul filtrat;
- acidul tartric se va adăuga după 5-6 ore de la adăugarea acidului acetic.
In cazul asocierii soluţiei acetotartat de aluminiu cu alte soluţii sau substanţe se va
avea in vedere incompatibilităţile cu substanţe cu reacţie alcalină, săruri de plumb, taninuri.
Complexul de aluminiu cu acidul tartric şi acetic se cristalizează cu 2-ă molecule H2O.
- Densitate relativă: 1,055 – 1,060.
- pH=3,0 – 4,0.
FR X, indică reacţii de identificare si metode de dozare a aluminiului.
Preparat industrial: comprimate sau pulbere, cu denumirea Burow (Burovin) 1 si 2.
Cele două comprimate sau pulbere se dizolvă si se utilizează lichidul supernatant, sub formă
de comprese, numai extern.
Burow nr.1, conţine -2,2 g acetat de calciu; Burow nr.2, -3g sulfat de aluminiu si acid
tartric -0,02g, (sau sulfat de aluminiu si amoniu si acid tartric, după o altă formulare).
Comprimatele se dizolvă în câte 250g apă rece. Soluţiile se amestecă, se lasă să se
depună precipitatul format, şi se separă lichidul supernatant utilizat. Se prepară extempore.
Întrebuinţări: Solutio aluminii acetico-tartarici, se utilizează numai EXTERN, ca
antiseptic, descongestiv în tratarea diferitelor leziuni cutanate neexudative, traumatisme
externe, spălături si chiar gargarisme in concentraţii de 1-3 %.
Atenţie. Se vor evita aplicaţiile pe pielea care prezintă eroziuni, fiind uşor caustic.
Mod de administrare. Se folosesc comprese aplicate intermitent pe suprafaţa afectată.

● SOLUTIO AMMONII ACETATIS 15 % FR X.


Preparare.
Solutio ammonii hydroxydati 100 g/l 35,7g
Acidum aceticum 300 g/l 41,4g
Aqua destillate q.s. ad 100 g

Amoniacul, acidul acetic şi 20 g apă se amestecă şi se încălzesc la fierbere. După


răcire, soluţia obţinut se neutralizează la hârtia de trunesol roşie (I) şi se completează cu apă
la 100g.
Conţine cel puţin 95,0% şi cel mult 105,0% acetat de amoniu (CH3COONH4) faţă de
valoarea declarată.
Observaţie. Soluţia de acetat de amoniu se mai poate prepara din 15g acetat de amoniu
( R) prin dizolvare în apă şi neutralizare la hârtia de turnesol roşie ( I) cu amoniac 100 g/l ( R).
Descriere. Soluţie limpede, incoloră, cu miros slab acid acetic şi cu gust sărat.
Identificare.

33
▪ La 20 ml soluţie se adaugă 0,5 ml hidroxid de sodiu 100 g/l ( R) şi se încălzeşte la
fierbere; se degajă vapori care albăstreşte hârtia de turnesol roşie;
▪ La 2 ml soluţie se adaugă 0,5 ml clorură de fer (III0 30 g/l ( R); apare o coloraţie
roşie care dispare la adăugarea de acid clorhidric 100 g/l ( R).
Densitatea relativă la 20 °C: 1,0300 - 1,00340.
Dozare. 10 g soluţie se diluează cu 50 ml apă, se adaugă 6 ml formoaldehidă ( R) în
prealabil neutralizată la fenolftaleină-soluţie (I) şi se titrează cu hidroxid de sodiu 1 mol/l
până la coloraţia roz.
1 ml hidroxid de sodiu 1 mol/l corespunde la 0,07708g CH3COONH4.
Conservare. Prin păstrare soluţia devine acidă, trebuie neutralizată cu amoniac 100g/l
(R ). Soluţia apoasă de acetat de amoniu, numit si Spiritus Mindereri, şi este o solutie
apoasă pentru UZ INTERN. Acţiune terapeutică: Expectorant.

2.3.2. SOLUŢII ÎN CARE SUBSTANŢA ACTIVĂ SE DIZOLVĂ ÎN APĂ.


● SOLUTIO BROMHEXINI HYDROCHLORIDI 0,2 % FR X.
Soluţie apoasă de bromhexin pentru uz intern.
Preparare.
Bromhexini hydrochloridum 0,2g
Acidum tartaricum 0,1g
Methylis p-hydroxibenzoas 70mg
Propylis p-hydroxibenzoas 30mg
Aqua destillata q.s. ad 100g
Substanţele se dizolvă, prin încălzire, in 80g apă; după răcire se completează cu acelaşi
solvent la 100g.
Descriere. Soluţie limpede, incolora, fără miros, cu gust amar.
Conservare. Ferit de lumina.

● SOLITIO HYDROGENII PEROXYDI DILUTA FR IX,


Soluţie apoasă diluată de peroxid de hidrogen 3%.
Sinonim: Apa oxigenata.
Preparare.
Solutio Hydrogeni peroxydi concentrata 10g
Aqua destillata q.s. ad 100g
Componentele se amestecă.
Conservare. Ferit de lumină si căldură, in recipiente corespunzătoare.
Utilizare: UZ EXTERN.

PREPARATE MAGISTRALE.
SOLUTIO HYDROGENII PEROXYDI DILUTA FR IX,
Apa oxigenată este o soluţie de peroxid de hidrogen 3%. În farmacie apa oxigenată se
obţine prin diluarea Soluţiei peroxid de hidrogen 30%, numit perhidrol.
Prin calcul rezultă formularea următoare:
Componentele preparatului:
Perhidrol 10g
Apă distilată 90g
Se amestecă şi se obţine Apa oxigenată 100g
Preparare.
Solutio Hydrogeni peroxydi concentrata 10g
Aqua destillata q.s. ad 100g
Componentele se amestecă, uşor. Norma de calitate: FR IX.

34
Materii prime:
- soluţie concentrată de peroxid de hidrogen 30% (perhidrol);
- apă distilată.
Aparatura, vase, ustensile farmaceutice folosite:
- cântar electronic (d = 0,01; sarcina maximă: 2000g), balanţă farmaceutică cu
coloană sau balanţă semiautomată;
- balon rotund cu fund plat, balon Erlenmeyer, pahar Berzelius corespunzător;
- recipient de condiţionare brun închis, eticheta chenar roşu, cu inscripţii EXTERN.
Tehnica de lucru: - într-un vas tarat (balon rotund cu fund plat; balon conic
Erlenmeyer; pahar Berzelius) se cântăresc 100g perhidrol. Peste perhidrolul cântărit se adaugă
apa distilată până la 1000g. Soluţia obţinută se amestecă uşor pentru omogenizare.
Apa oxigenată preparată se divizează a 100g în flacoane de culoare închisă. Total vor
rezulta 10 flacoane. Se etichetează cu etichete chenar roşu, inscripţionat ,,EXTERN”
Conservare. Ferit de lumină şi căldură, în recipiente corespunzătoare.
Se prepară la nevoie, în cantităţi corespunzătoare consumului.
Acţiune terapeutică: antiseptic, hemostatic local, decolorant, dezodorizant.
Indicaţii, întrebuinţări: se foloseşte pentru curăţarea rănilor datorită efervescenţei
oxigenului care înlătură ţesuturile moarte şi bacteriile. Acţiunea se datorează oxigenului
eliberat în contact cu ţesuturile. H2O2 → H2O + O
Se foloseşte pentru dezlipirea pansamentelor şi la curăţarea ulceraţiilor şi abceselor.
Se utilizează diluate cu apă sau infuzie de flori de muşeţel ca dezinfectant al cavităţii
bucale, în tratamentul stomatitelor.
Observaţii. Prepararea se face numai prin cântărirea componentelor.
Perhidrolul este oficinal în FR X (Solutio hydrogenii peroxydi concentrata), conţine
cel puţin 95% peroxid de hidrogen (H2O2 Mr = 34,02) faţă de valoarea declarată. Este o soluţie
limpede, incoloră, caustică, aproape fără miros. Se descompune energic în contact cu
ţesuturile organice oxidabile, cu unele metale, si în mediu alcalin. Perhidrolul se păstrează în
flacoane colorate (brune), bine închise la loc răcoros. Separandum. Se transportă cu atenţie,
fără agitare.
Bibliografie.
1. Farmacopeea Română ed. a X-a, Ed. Medicală, 1993.
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol.
II. Ed. Medicală Universitară Craiova, 2003, pag.28.
Preparaţi Soluţie apoasă de iod iodurat 100g. Sinonim: Soluţia Lugol.
Soluţiile apoase de iod-iodurat fac parte dintre soluţiile neoficinale, frecvent preparate
în farmacii, în concentraţii variate între 1% şi 5%. Aceste soluţii se cunosc sub denumirea de
soluţie Lugol (ex. Soluţie Lugol mite și soluţie Lugol forte). Se administrează uz intern în pic.
Soluţiile apoase de iod-iodurat, fac parte din categoria soluţiilor în care substanţa activă
este adusă în soluţia apoasă prin formare de complecşi solubili, - în cazul de faţă prin
formarea complexului: iod-iodurat.
Formulare:
Substanţa activă: iod (FR X);
Substanţe auxiliare:
- dizolvant, stabilizant: iodura de potasiu (FR X);
- vehicul: apă distilată (FR X).
Soluţie Lugol formula: I. 1% II. 2%
Rp./
Iodum 1,00g 2,00g
Kalii iodidum 2,00g (1,50g) 4,00g (3,00g)
Aqua destillata q.s. ad. 100,00g 100,00g

35
Tehnica de preparare:
Iodul şi iodura de potasiu sunt aduse după cântărire într-un mojar unde sunt triturate în
prezenţa unei mici cantităţi de apă (cel mult 30% din cantitatea prescrisă) iar după dizolvare
se adaugă treptat restul cantităţii de apă, până la 100g.
La cântărire, iodul nu va fi manipulat cu ustensile metalice şi nici cu lingură metalică.
Iodul atacă metalul. Folosim: linguri din plastic, porţelan, ceramică, os etc.
Iodul este foarte greu solubil în apă, dar se dizolvă în soluţii concentrate de ioduri
alcaline, cum este: iodura de potasiu. Dizolvarea iodului în apă se datorează formării ionului

complex de I3 (iod iodurat), în prezenţa iodurii de potasiu.
Condiţionare. Soluţia Lugol se ambalează în recipiente incolore.
Etichetare. Etichetă ,,intern”. Eticheta pentru preparatele uz intern au chenar albastru,
inscripţionat INTERN.
Administrare. Se administrează sub formă de picături.
Acţiunea farmacologică şi întrebuinţări: intern: - în afecţiunile tiroidei; în diferite
forme de ateroscleroză; - sub formă de picături.
Extern (preparatul va fi etichetat corespunzător) ca antiseptic și antimicotic, cu acţiune
topică. Este mai puţin iritant decât soluţia alcoolică de iod iodurat.
Soluţie Iod Iodat Forte, este o sluţie apoasă, conţine 5% iod.
Preparare:
Rp./
Iodum 5,00g
Kalii iodidum 10,00g (7,50g)
Aqua destillata q.s. ad. 100,00g
Iodul şi iodura de potasiu se dizolvă în cantitatea mică de apă completându-se apoi cu
solvent la masa prevăzută. Ambalarea se face în acelaşi mod ca şi soluţia precedentă.
Tehnica de preparare.
Într-un vas tarat, într-o cantitate mică de apă (maxim 25-30% din cantitatea prevăzută)
se dizolvă iodura de potasiu iar apoi se adaugă iodul (pulverizat în prealabil). După dizolvarea
completă, soluţia se va dilua cu apă distilată până la cantitatea prescrisă (100g), ce va fi
adăugată treptat și sub continuă agitare.
La manipularea iodului se vor lua măsuri de precauţie având în vedere că este o
substanţă colorată și poate intra în reacţie cu diferite materiale. Cântărirea se va efectua pe o
sticlă ceas sau cartele din plastic tarat in prealabil și cu linguriţe din plastic.
Se administrează sub formă de picături, la indicaţia medicului.
Intern: unele afecţiuni tiroidiene; antisclerozant (în anumite forme de ateroscleroză).
Extern: local: caustic, antiseptic, micostatic cu acţiune topică, sub formă de tamponări.
Acţiunea farmacologică şi întrebuinţări: afecţiuni tiroidiene datorită carenţei de iod.
Aparatura, ustensile, vase laborator:
- balanţă farmaceutică: electronică (d = 0,01; sarcina maximă = 2000g); cumpănă de
mână, balanţă semiautomată, balanţă de receptură cu coloană;
- sticlă ceas sau hârtie cerată; pâlnie sticlă;
- linguri din metal (pentru iodura de potasiu) şi linguri din plastic, porţelan etc.
(pentru manipularea iodului); spirt; vată;
- mojar cu pistil pentru pulverizarea iodului (mojar acoperit);
- balon Erlenmeyer, cu dop sau dop de vată (pentru a împiedica inhalarea iodului).
Iodum. Iod (FR X) - iodul se prezintă sub formă de lamele cristaline friabile, cu luciu
metalic sau fragmente de culoare cenuşiu-violacee, cu miros caracteristic. La aer se
volatilizează.

36
Solubilitate: iodul este uşor solubil în alcool (10ml) greu solubil în apă (1:3000), se
dizolvă în soluţii concentrate de ioduri alcaline. Solubil în 100ml glicerol.
Conservare: în vase bine închise, ferit de lumină. Separandum.
Acţiune farmacologică și întrebuinţări: antiseptic, antimicotic local.
Kalii iodidum – iodura de potasiu (FR X). Iodura de potasiu se prezintă sub formă de
cristale incolore sau pulbere cristalină sau granulară, albă, fără miros, cu gust sărat și slab
amar.
Solubilitate: foarte uşor solubilă în apă, uşor solubilă în glicerol, solubilă în alcool,
puţin solubil în acetonă.
Conservare: în recipiente bine închise, ferit de lumină.
Acţiune farmacologică și întrebuinţări: antifungic; expectorant.
Observaţii. În scopul de a favoriza dizolvarea, iodul se poate pulveriza într-un mojar
acoperit, prin intermediul volatil (a câteva picături de eter, alcool etc.)
Aşa cum rezultă din cele descrise mai sus, soluţia se poate folosi atât în concentraţie
de 1% dar și în concentraţii mai mari 2% sau 5%, în toate cazurile formându-se iod-iodurat;
cantitatea de iodură de potasiu fiind dublu faţă cea de iod.
Soluţiile apoase de iod-iodurat sunt cunoscute sub denumirea de soluţii ,,Lugol”.
Soluţia apoasă de iod-iodurat în concentraţie de 0,15% este cunoscută sub denumirea
de soluţia Tarnier (Farmacopeea Franceză).
Iodura de potasiu în soluţia apoasă de iod-iodurat are rol de solubilizare si de a
stabilizare a iodului. Complexul de iod-iodurat este de culoare brun.
KI + I2 → K [I3] 2KI + I2 → K2I4
Sub influenţa sării cu ion comun (iodura alcalină) echilibrul reacţiei se deplasează în
sensul consumării iodurii:
I2 + H2O ↔ HOI + HI HI + HOI + KI → H2O + KI3
Cantitatea dublă de iodură de potasiu care se ia faţă de cea de iod va creşte viteza de
dizolvare a iodului.
Soluţia se prepară la nevoie.
Bibliografie:
1. *** Agenda medicală, format mare 2000, pag.285, Editura Medicală.
2. *** Farmacopeea Română, Ed. Medicală, pag.554, 574;
3. Lupuleasa D-tru și colab., Caiet lucrări practice, Univ. Oradea pag.68;
Preparaţi Soluţie rivanol 1000g.
Solutio ethacridini lactas 1‰. Soluţia de lactat de etacridină 1‰.
Sinonim: Soluţie de rivanol 1‰. Soluţie de uz extern – slab dezinfectant, antiseptic.
Preparare:
Aethacridini lactas 1,00g
Aqua destillata q.s. ad. gta 1000,00
Formulare:
- Substanţa activă: lactat de etacridină (Ethacridini lactas FR X; sinonim: rivanol);
- Vehicul: apă distilată (Aqua destillata FR X).
Tehnica de preparare:
Pulberea de rivanol cântărită 1g (substanţă colorantă → pe hârtie cerată tarată) este
adusă într-un balon Erlenmeyer tarat, peste care se adaugă apa distilată cca. 800g încălzită
aproape la fierbere, agitându-se uşor până la dizolvare completă, după care se adaugă restul
cantităţii de apă, până la 1000g. Dacă este cazul se filtrează prin vată sau tifon. Preparatul
rezultat se divizează a 100g. Va rezulta 10 flacoane a 100g. Condiţionarea se va face în
recipiente de culoare închisă (brună) etichetate corespunzător, cu etichetă de uz extern.
Descriere. Soluţie limpede, de culoare galbenă; prezintă fluorescenţă verde; pH~ 4,5.
Conservare: - se păstrează la loc răcoros. Se prepară în cantităţi necesare consumului.

37
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiseptic extern, micostatic şi bactericid.
Rivanolul este activ faţă de germeni gram-pozitiv, acţiunea sa fiind puţin influenţată de
prezenţa substanţelor organice. Se folosesc şi pansamente îmbibate cu rivanol, care eliberează
lent colorantul, menţinând o activitate bacteriostatică slabă, dar prelungită.
Lactatul de etacridină, este oficinal în FR X (Monografia: Ethacridini lactas), este
lactat de 2-etoxi-6,9-diaminoacridină cu o moleculă de apă. Se prezintă ca o pulbere cristalină
galbenă, fără miros, cu gust amar. Solubil în apă, greu solubil în alcool, practic insolubil în
eter. Se conservă în recipiente bine închise, ferit de lumină. Separandum. (FR X)
Aqua destillata – apă distilată → vehicul.
Aparatura:
- cântar electric, balanţă farmaceutică (cu coloană sau semiautomată);
- linguri pentru substanţe solide; cârpe pentru şters; spirt; vată; baghetă sticlă;
- balon Erlenmeyer sau pahar Berzelius de capacitate corespunzătoare;
- trepied; sită ceramică; bec Teclu sau Bunsen; pisetă cu apă distilată;
- recipient de condiţionare, eticheta chenar roşu, cu inscripţii EXTERN.
Observaţii: Dacă la soluţia de rivanol se adaugă borax în proporţie de 0,05%, acesta are
rolul de a stabiliza rivanolul în soluţie şi de a-i proteja acţiunea antiseptică. În cazul dizolvării
la cald se obţin soluţii mai stabile decât cele preparate la rece, iar dizolvarea este mai rapidă.
Soluţiile de rivanol preparate prin dizolvare la rece după o anumite perioade de timp
devin portocalii şi vor prezenta un sediment.
Soluţia de rivanol face parte din categoria soluţiilor de coloizi hidrofili micelari, sau de
asociaţie. În această situaţie – coloizii hidrofili micelari sau de asociaţie – sunt alcătuiţi din
molecule simple, polare cu structură amfifilă (cum este şi molecula rivanol) şi se leagă între
ele prin forţe Van der Waals și formează micele hidrofile, la concentraţia micelară critică.
Stabilitatea este influenţată nefavorabil de: lumină, temperatură, timp; agenţi oxidanţi
si reducători; pH alcalin.
Bibliografie.
1. *** Farmacopeea Română ed. a X-a, Ed. Medicală, 1998, pag.408.
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol.
II. Ed. Medicală Universitară Craiova, 2003, pag.230.

Preparaţi Soluţie apoasă de albastru de metilen 1% 100g


Formulare:
- substanţa activă: albastru de metilen (Methylthionini chloridum FR IX);
- vehicul: apa distilată FR X.
Preparare:
Rp./
Albastru de metilen 1,00g
Apă distilată până la 100,00g
Albastrul de metilen se dizolvă în 80g apă prin încălzire; se completează la 100g și se
filtrează prin tifon. Soluţie de uz EXTERN, pentru badijonări.
Tehnica de lucru:
Prepararea se face într-un vas tarat (balon Erlenmeyer) în care se introduce albastrul de
metilen cântărit (1g), în condiţii corespunzătoare manipulării substanţelor tinctoriale. Peste
substanţa cântărită se adaugă apa distilată; încălzeşte pe baia de apă până la dizolvare
completă. După terminarea dizolvării şi completării la masa prescrisă, filtrarea se va face prin
tifon sau strat subţire de vată. Se obţine o soluţie de culoare albastră.
Condiţionarea se face în recipiente de culoare închisă (brună). Se etichetează cu
eticheta pentru preparat uz extern (etichetă: chenar roşu, inscripţionare: EXTERN).

38
Cântărirea albastrului de metilen se face pe o rondelă de celofan sau hârtie cerată, pe o
cumpănă de mână sau altă balanţă destinat pentru cântărirea substanţelor colorate si colorante,
într-un loc în care se evită curenţii de aer. Ustensilele se şterg cu un tampon de vată îmbibat în
alcool diluat care apoi se aruncă.
În cazul în care soluţia de albastru de metilen se prepară în prezenţa de 10% glicerină,
albastrul de metilen se va tritura cu glicerina înainte de adăugarea apei în mici porţiuni.
Glicerina are rolul pentru a creşte remanenţa preparatului la locul de aplicare.
Conservare: se păstrează în flacoane de sticlă de culoare închisă (brună), la loc răcoros,
timp limitat. Se prepară la cerere.
Acţiune – se foloseşte pentru acţiunea antiseptică, sub formă de aplicaţii pentru uz
extern: pe piele pentru tratamentul arsurilor, pe mucoase pentru badijonaj bucofaringian.
Substanţa activă: albastru de metilen (Methylthioninii chloridum; Methyleni coerulei)
este tetrametiltioniniu. Albastrul de metilen se prezintă sub forma unor cristale sau pulbere
cristalină de culoare verde închis cu luciu metalic, fără miros, cu gust slab amar, fotosensibil.
Este puţin solubil în apă (1:50), greu solubil în alcool diluat, insolubil în eter.
Conservare: ferit de lumină.
Vehicul: apă distilată FR X.
Aparatură, ustensile, vase farmaceutice:
- balon Erlenmeyer; pâlnie de sticlă; material filtrant: tifon;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; cumpănă de mână; truse greutăţi;
balanţe electronice, sticlă ceas; hârtie cerată, celofan, tecturi, spirt (alcool), vată;
- linguri pentru substanţe; flanel curat pentru şters linguri; pisetă cu apă distilată.
Observaţii
La concentraţii mici soluţiile de albastru de metilen sunt relativ stabile. La concentraţii
mari apar depozite care sunt formate din agregate moleculare, care nu se vor dizolva nici la
încălzire.
În formulare se pot folosi glicerol 10%, cu rol de umectare și de mărire a vâscozităţii,
care creşte aderenţa de piele și de mucoase.
Soluţia de albastru de metilen face parte din categoria soluţiilor de coloizi hidrofili
micelari, sau de asociaţie. În această situaţie – coloizii hidrofili micelari sau de asociaţie –
sunt alcătuiţi din molecule simple, polare cu structură amfifilă (cum este şi molecula albastru
de metilen) şi se leagă între ele prin forţe Van der Waals, astfel formează micele hidrofile, la
concentraţia micelară critică.
Stabilitatea este influenţată nefavorabil de:
- lumină, temperatură, timp;
- agenţi oxidanţi si reducători;
- pH alcalin.
Se prepară în cantităţi necesare consumului.
Bibliografie.
1. *** Farmacopeea Română ed. a IX-a, Ed. Medicală, 1976, pag.462.
2. *** Caiet de lucrări practice, IMF – Cluj-Napoca, Fac. Farmacie, Litografia IMF
Cluj-Napoca, 1982, pag.206.
3. Lupuleasa D-tru, și colab, Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol.1,
Ed. Medicală Universitară, 2003, pag.232.

2.4. SIROPURI.
Sunt soluţii apoase cu conţinut în zahăr.
In conformitate cu prevederile FR X, siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu
un conţinut crescut in zahar, de consistenta vâscoasă, destinate administrării interne.

39
Fabricare/prepare. Siropurile se prepară prin dispersarea substanţelor active sau a
extractelor vegetale în soluţii concentrate de zahăr, sau in siropul simplu şi completarea la
masa prevăzută (m/m).
Se pot folosi substanţe auxiliare de ex.: agenţi pentru corectarea gustului; agenţi pentru
corectarea mirosului; agenţi pentru creşterea viscozităţii; conservanţi antimicrobieni.
Daca este necesar, siropurile se prepară prin încălzire şi se filtrează imediat în
recipiente uscate, de capacitate mică.
Siropurile sunt lichide limpezi sau slab opalescente, cu mirosul, gustul si culoarea
caracteristice componentelor.
Controlul se refera la determinarea densităţii relative, indice de refracţie, masa totală
pe recipient, determinarea substanţei medicamentoase.
Conservare. In recipiente umplute, la 8-15° C, (farmacopeea indica recipiente de
capacitate cel mult 1000ml). La siropurile cu o concentraţie in zahăr mai mică decât aceea
prevăzută la siropul simplu (64%), se adaugă 1,5‰ amestec de p-hidroxibenzoat de metil
(nipagin) si p-hidroxibenzoat de n-propil in proporţie (nipasol) de 9 : 1 sau alţi conservanţi
antimicrobieni. Pe eticheta se va specifica conservantul.
Preparate oficinale:
Nr Denumire preparat / Acţiune /indicaţii Administrare Observaţii
sinonime / descriere
1. Sirupus balsami Tolutami Expectorant; In astm bronşic; Conservare.
Sirop de balsam de Tolu dezinfectant la in traheobronşite ferit de lumina.
Lichid vâscos, limpede, nivelul căilor acute si cronice,
galben, cu miros aromat, respiratorii; In infuzii,
caracteristic, cu gust dulce antispastic la nivelul decocturi asociat
musculaturii netede cu alte substanţe
bronşice
2. Sirupus Belladonnae Sedativ, antispastic, Sub formă de Conservare.
Sirop de mătrăgună diminuează secreţia si poţiuni, in SEPARANDA.
Lichid vâscos, limpede sau peristaltismul crampe Se agita inaite
slab opalescent, galben intestinal. intestinale, de folosire
verzui cu miros slab, hipersecreţie
caracteristic si gust dulce digestivă şi
bronşică
3. Sirupus codeini 0,2 %. Sedativ al tusei Sub formă de Conservare.
Sirop de codeină o,2% In afecţiuni infuzii, decocturi ferit de lumina.
Lichid vâscos, limpede, traheobronşice acute in poţiuni VENENA
incolor, fără miros, cu gust şi cronice
dulce-amărui
4. Sirupus simplex edulcorant Conservare. In
Sirop simplu recipiente
Lichid vâscos, limpede, uscate, de
incolor, fără miros, cu gust capacitate
dulce mică, maxim
1000 ml, bine
închise,
complet
umplute, la loc
răcoros, la 8 –
15 °C

40
● SIRUPUS SIMPLEX FR X.
Sirop simplu
In conformitate cu prevederile FR X, siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu
un conţinut crescut în zahăr, de consistenţă vâscoasă, destinate administrării interne. Siropul
simplu, este un preparat oficinal în FR X, cu un conţinut ridicat de zahăr: 64%, în soluţie
apoasă. Este o soluţie apoasă concentrată de zahăr, de uz intern.
Formularea:
- substanţa activă: Saccharum FR X (zahăr farmaceutic);
- vehicul: apa distilată.
Preparare:
Saccharum 64,00g
Aqua destillata q.s. ad. 100,00g
Zahărul se dizolvă prin încălzire, în apă, se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu,
se completează cu apa încălzită la aproximativ 70º C până la 100g şi se filtrează fierbinte.
Descriere. Lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros cu gust dulce”.(1; pag.848)
Întrebuinţări: edulcorant. Utilzat ca component al preparatelor lichide de uz intern.
Conservare. În recipiente uscate, de capacitate mică, maxim 1000ml, bine închise,
complet umplute, la loc răcoros, la 8-15° C.
Aparatură. Ustensile. Vase de laborator:
- balon Erlenmeyer sau pahar Berzelius; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă;
- material filtrant: tifon;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; cumpănă de mână; truse greutăţi;
balanţe semiautomate (Sibiu); balanţe electronice;
- cartele celuloid; tecturi, spirt (alcool), vată; linguri pentru substanţe;
- flanel curat pentru şters linguri;
- bec Teclu sau Bunsen, sită ceramică, trepied; stativ cu inel;
- pâlnie cu pereţi dubli în care circulă apă încălzită; pisetă cu apă distilată.
Saccharum FR X – zahăr; sinonime: zaharoză; sucroză. ,,Descriere: cristale incolore
sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust dulce. Se topeşte la 160º C, iar la temperatură
mai ridicată se caramelizează, răspândind un miros caracteristic (de caramel).
Solubilitate: foarte uşor solubil în apă, greu solubil în alcool şi glicerol, practic insolubil în
cloroform și eter”.(1;pag.834)
Atenţie! Prezintă pericol de explozie prin triturare cu substanţe oxidante.(1;pag.835)
Apa distilată FR X– vehicul (dizolvant).
Observaţii: Prepararea siropului la cald are loc mult mai repede decât prin metode la
rece, şi în acelaşi timp se realizează şi o sterilizare a siropului prin fierberea acestuia timp de
1-2 minute, când se distrug microorganismele mai puţin rezistente, dar în acelaşi timp are loc
şi coagularea sau precipitarea albuminelor (când se observă apariţia unei spume la suprafaţa
siropului) conţinute în zahăr, siropul clarificând-se.
Pentru a grăbi dizolvarea se recomandă folosirea zahărului anterior pulverizat şi a apei
încălzite la 60-70º C.
Decolorarea siropului obţinut se poate face prin fierbere cu carbonat de magneziu sau
pastă de hârtie de filtru 1-5g‰, urmată de filtrare. Decolorarea se practică atunci când se
obţin soluţii colorate, datorită caramelizării zahărului.(2;pag.68)
Filtrarea se va face prin vată sau tifon. Pentru a grăbi filtrarea se foloseşte pâlnie cu
pereţi dubli care circulă apă încălzită.
Conservare: în flacoane pline, bine închise, la 8-15º C, în cantităţi până la 1000g.(1)
La siropurile cu o concentraţie în zahăr mai mică decât aceea prevăzută la siropul
simplu (64%), se adaugă 1,5‰ amestec de p-hidroxibenzoat de metil (nipagin) si p-

41
hidroxibenzoat de n-propil în proporţie (nipasol) de 9 : 1 sau alţi conservanţi antimicrobieni.
Pe eticheta se va specifica conservantul.
• Întrebuinţări: siropul simplu se utilizează ca edulcorant la prepararea soluţiilor de uz
intern şi drept componentă principală, la obţinerea siropurilor prin amestecare.(2)
• In conformitate cu prevederile FR X, siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu
un conţinut crescut in zahar, de consistenta vâscoasă, destinate administrării interne.
Bibliografie:
1. *** Farmacopeea Română ed. a X-a, 1993.
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru preparare medicamentelor, vol. II,
Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2004.
2. Lupuleasa D-tru și colab., Tehnologie farmaceutică, vol.1 ed. a III-a, Ed. Polirom,
BIOS. 2011, pag. 348.
3. Popovici Adriana și colaboratorii, Preparate farmaceutice, Editura Medicală, 1987,
pag.256, Rp.805.
4. Dobrescu D-tru, Memomed 2014, Editura Universitară, pag.1109.

SIRUPUS CODEINI 0,2%. (1;pag.846). Sirop de codeină 0,2%


Preparaţi Sirop de codeină 100g
Siropul de codeină se obţine prin amestecarea siropului simplu cu soluţia alcoolică de
codeină bază, preparat în prealabil. Utilzat ca component al preparatelor lichide de uz intern
Codeina şi sărurile sale sunt supuşi regimului produselor şi a substanţelor stupefiante.
Farmacopeea Română ediţia a X-a prevede Siropul de codeină 0,2%, la pag.846.
Preparare:
Codeinum 0,20g
Alcoholum 1,80g
Sirupus simplex 98,00g
Codeina se păstrează la Venena. Manipularea substanţelor stupefiante se face numai de
către farmacist. Codeina cântărită se dizolvă în alcool (măsurat în picături) într-un balon
Erlenmeyer, sau pahar Berzelius, şi se adaugă sirop simplu până la 100g.
Se amestecă pentru omogenizare
Descriere: Lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros, cu gust dulce-amărui.
Conservare: ferit de lumină. Venenum.
În monografie FR X, precizează: ,,se admite prepararea siropului cu fosfat de codeină.
Se foloseşte masa corespunzătoare de fosfat de codeină (din calcul rezultă 0,266g codeină
fosforică) care se dizolvă în 2ml apă şi se completează cu sirop la 100g”.(FR X, pag.847).
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antitusiv. (FR X, pag.847).
Indicat în afecţiuni traheobronşice acute şi cronice, sub formă de macerat, infuzii,
decocturi în poţiuni. Nu se administrează la copii sub 3 ani, la bolnavii cu insuficienţă renală,
hepatică, cardiacă şi insuficienţă respiratorie cronică
Formulare: substanţa activă: codeina; substanţe auxiliare, vehicul: alcool, sirop simplu.
Codeinum FR X. Codeina se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere
cristalină albă, fără miros, cu gust amar. Solubilitate: uşor solubilă în alcool şi cloroform,
solubilă în eter, foarte puţin solubil în apă. Punct de topire: 154-157º C.
Se conservă ferit de lumină, în recipiente bine închise. Venenum.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antitusiv; analgezic.(1)
Sirop simplu – este o soluţie apoasă de zahăr în concentraţie de 64%; având dublu rol:
vehicul și edulcorant.
Aparatură. Ustensile. Vase de laborator:

42
- balon Erlenmeyer sau pahar Berzelius; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material
filtrant: tifon;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; cumpănă de mână; truse greutăţi;
balanţe semiautomate (Sibiu); balanţe electronice.
- cartele celuloid; tecturi, spirt (alcool), vată;
- linguri pentru substanţe; flanel curat pentru şters linguri; stativ cu inel.
Observaţii: nu se recomandă folosirea clorhidratului de codeină, deşi este solubil în apă
1:25, necesită o cantitate prea mare de apă distilată şi pH-ul soluţiei care se obţine este acid
(4,0-5,6), favorizând invertarea zaharozei (zahărului).
Bibliografie:
1. *** Farmacopeea Română ed. a X-a, 1993, pag.847;
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru preparare medicamentelor, vol. II,
Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2004, pag.74;

SIRUPUS BELLADONNAE FR X.
Sinonime: Sirop de Mătrăgună, Sirop de beladonă.
Preparaţi Sirop de beladona 100g
Siropul de mătrăgună conţine şi un component toxic. Manipularea substanţelor și a
produselor toxice se face exclusiv de către farmacist.
Siropul de beladonă se obţine prin amestecarea siropului simplu cu tinctura de
beladonă.
Formularea.
- substanţa activă: hiosciamină (toxic) - din tinctura de mătrăgună;
- substanţe auxiliare; vehicul: sirop simplu.
Preparare conform FR X:
Tinctura belladonnae 5,00g
Sirupus simplex 95,00g
Se cântăreşte t-ra de mătrăgună, într-un pahar Berzelius tarat, se adaugă sirop simplu
până la 100g. Se amestecă şi se omogenizează.
Descriere. Lichid vâscos, limpede sau slab opalescent, galben verzui cu miros slab,
caracteristic si gust dulce. Utilzat ca component al preparatelor lichide de uz intern
Conservare: Separandum. A se agita înainte de întrebuinţare.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: parasimpatolitic. Sedativ, antispastic,
diminuează secreţia si peristaltismul intestinal. Se utilizează sub formă de poţiuni, în crampe
intestinale, hipersecreţie digestivă şi bronşică.
Aparatură. Ustensile. Vase de laborator:
- balon Erlenmeyer sau pahar Berzelius; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material
filtrant: tifon;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; cumpănă de mână; truse greutăţi;
balanţe semiautomate (Sibiu); balanţe electronice.
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters;
- stativ cu inel.
Observaţii:
Tinctura de beladonă – Tinctura Belladonnae oficinal în FR X - se prezintă ca un
lichid limpede, brun-verzui, cu miros caracteristic şi gust amar.
Conţine cel puţin 0,027% şi cel mult 0,033% alcaloizi totali exprimaţi în hiosciamina.
Se prepară prin percolare din:
Belledonnae folium (V) 10g
Acidum hydrochloricum 100g/l q.s.

43
Alcoholum dilutum q.s.
Conservare. Separandum.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: anticolinergic, folosit ca antispastic.(1;pag.929)
Sirop simplu – este o soluţie apoasă de zahăr în concentraţie de 64%; având dublu rol:
vehicul şi edulcorant.(1;848)
Bibliografie:
1. *** Farmacopeea Română ed. a X-a, 1993, pag.845;
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru preparare medicamentelor, vol. II,
Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2004, pag.80;

SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI


Sirop de balsam de Tolu
Preparaţi Sirop de balsam de Tolu 100g
Siropul de balsam de Tolu se obţine prin dispersarea componentelor din tinctura de
balsam de Tolu cu ajutorul carbonatului de magneziu, zahăr şi apă.
Formulare.
- substanţa activă: componentele din tinctura balsam de Tolu;
- substanţe auxiliare; vehicul: sirop simplu; carbonat de magneziu: dispersant.
În FR X, siropul balsam de Tolu este prevăzut la monografia ]n cauă la pag.845.
Preparare:
Tinctura balsami tolutani 4,5g
Magnesii subcarbonas 1g
Saccharum 64g
Aqua destillata q.s. ad. 100g
Tinctura de balsam de Tolu se amestecă într-un mojar cu carbonatul bazic de magneziu
şi cu 20g zahăr. După amestecare se adaugă 30g apă, se omogenizează prin triturare apoi se
filtrează prin hârtie de filtru. În filtrat se dizolvă prin încălzire la aproximativ 40 º C restul de
zahăr completându-se apoi cu apă la 100g.
Descriere. Lichid vâscos, limpede, galben, cu miros aromat, caracteristic și gust dulce.
Conservare. Ferit de lumină.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: aromatizant, expectorant, antiseptic
respirator şi antispastic la nivelul musculaturii bronşice. Intră ca component al preparatelor
lichide de uz intern
Indicat în astm bronşic; în traheobronşite acute şi cronice, sub formă de macerat,
infuzii, decocturi asociat cu alte substanţe, în poţiuni.
Observaţii.
Tinctura balsam de Tolu – Tinctura balsami Tolutami oficinal în FR X - se prezintă ca
un lichid limpede, roşu-brun, cu miros şi gust aromat, caracteristic şi reacţie acidă. Se prepară
din Balsam de Tolu și alcool 20/100g. Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: expectorant;
antispastic; dezinfectant al căilor respiratorii. Tinctura balsam de Tolu se prepară prin
dizolvarea în timp (10 zile) a 20g Balsam de Tolu în 80g alcool (alcool concentrat).
Balsamul de Tolu conţine oleorezine (80%), care sunt componente greu solubile în
alcool. La diluarea cu apă rezinele precipită.
Carbonatul bazic de magneziu este o pulbere albă, fără miros, fără gust. Este practic
insolubil în alcool şi apă, este solubil în acizi diluaţi, cu efervescenţă. Conţine cel puţin 40,0%
şi cel mult 44,0% oxid de magneziu. Datorită reacţiei alcaline, permite solubilizarea
compuşilor aromatici conţinuţi în balsam, prin transformarea lor în săruri solubile de
magneziu (cinamat de magneziu). Carbonatul bazic de magneziu are pe lângă rolul de

44
solubilizant, acţiune de clarificare a soluţiei, permiţând îndepărtarea uşoară a rezinelor care
precipită la diluarea tincturii cu apă. Soluţia în care se dizolvă restul de zahăr se încălzeşte la
aproximativ 40º C pentru a grăbi dizolvarea, fără volatilizarea componentelor aromatici.
Pentru filtrarea soluţiei apoase se utilizează un filtru plisat de dimensiuni mici pentru a evita
pierderile. Se prepară în cantităţi mici. Se conservă în flacoane bine închise, la loc răcoros,
ferit de lumină. În urma conservării defectuoase, în prezenţa mucegaiurilor, se pot
descompune anumiţi compuşi din balsamul de Tolu, cu apariţia de cinamen și stirolen, care
imprimă siropului un miros neplăcut de petrol. Se întrebuinţează la prepararea unor reţete
magistrale, pentru acţiunea expectorantă și edulcorantă. Se foloseşte şi pentru rolul corector
de gust în cazul unor medicamente de uz intern.
Magnesium subcarbonas – carbonat bazic de magneziu – rol de disolvare, clarificare.
Saccharum – zahăr – edulcorant;
Aqua destillata – Apă distilată: dizolvant.
Aparatură. Ustensile. Vase de laborator:
- balon Erlenmeyer sau pahar Berzelius; pâlnie de sticlă; mojar cu pistil; baghetă
sticlă; material filtrant: filtru plisat;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; cumpănă de mână; truse greutăţi;
balanţe semiautomate (Sibiu); balanţe electronice.
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters; stativ cu inel.
Bibliografie:
1. *** Farmacopeea Română ed. a X-a, 1993, pag.845;
2. Lupuleasa D-tru și colab., Îndreptar practic pentru preparare medicamentelor, vol. II,
Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2004, pag.69-70;

2.5. SOLUTII ALCOOLICE. SOLUTII HIDROALCOOLICE.


Soluţiile alcoolice sunt preparate farmaceutice lichide, constituite din substanţe
medicamentoase dizolvate intr-un solvent constituit din alcool, amestec hidro-alcoolic sau
asociat cu cosolvenţi si sunt destinate a fi utilizate ca atare sau sub forma diluata extern sau
intern, dupa caz. Se pot asocia cu alte substanţe sau preparate medicamentoase.
Compoziţia.
Substanţe medicamentoase: - de natură anorganică sau organică: iod, camfor, mentol,
acid salicilic, uleiuri volatile, rezine, extracte (moi, uscate) etc.
Solvenţi (vehicul): - alcool etilic, amestec hidroalcoolic.
Denumiri. Literatura de specialitate se face diferentierea solutilor alcoolice in mod
arbitrar in: - spirturi; alcoolate; soluţii alcoolice propriu zise şi elixire.
● Spirturile – se obţin prin dizolvarea unor uleiuri volatile sau produse aromatice in
alcool de diferite concentraţii, in general 80 grade.
Exemple: - spirt camforat;
- spirt mentolat;
- spirt de muştar;
- spirt de melisa;
- spirt anisat.
După unii autori in aceasta categorie mai sunt incluse:
- spirt de săpun;
- spirt de amoniac;
- spirt de eter.
Alcoolatele – sunt preparate extractive alcoolice obţinute prin macerare sau distilare a
plantelor proaspete sau uscate care conţin uleiuri volatile.

45
Soluţiile alcoolice propriu zise – sunt preparate care conţin substanţe medicamentoase
dizolvata in alcool de diferite concentraţii.
Exemple:
- soluţie alcoolica de iod iodurat 2 %;
- soluţie alcoolica de trinitrat de gliceril 1 %.
In general nu se fac diferenţieri intre spirturi si soluţiile alcoolice propriu zise,
deoarece sunt considerate: soluţii alcoolice.
Elixirile - sunt medicamente lichide care conţin o proporţie mica de alcool, apa si
glicerina care formează vehicul pentru dizolvarea unor substanţe aromatice si
medicamentoase
Solvenţi. – alcool etilic de concentraţie diferită, asociat sau nu cu alţi solvenţi pentru a
îmbunătăţii solubilitatea unor substanţe farmaceutice, prevăzut in formularea preparatului.
In FR X, alcoolul concentrat este prevăzut la monografia: ALCOHOLUM.
Sinonime: Alcool etilic, etanol. Alcoolul oficinal este un amestec de alcool si apa.
Contine cel putin 95,5 % si cel mult 96,7 % V/V sau cel putin 92,4 % si cel mult 94,9 % m/m
C2H5–OH.
Descriere. Lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic si gust arzator. Arde
cu flacara albastra, fara fum; inflamabil.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa, cloroform, eter si glicerol.
Conservare. In recipiente bine inchise, ferit de surse de foc, la rece.
Observatie. Cand se prescrie ,,Alcohol” fara alta specificatie, se elibereaza ,,Alcool (96
% V/V)” adică alcool de 96c (grade).
Prepararea soluţiilor alcoolice. Soluţiile alcoolice se prepara prin dizolvarea sau
amestecarea substanţelor active cu alcool de anumita concentraţie si prin distilarea sau
antrenarea cu vapori de alcool a principiilor volatile.
Dizolvarea sau amestecarea substanţelor medicamentoase cu solvent, se realizeaza
tinand cont de regulile generale indicate pentru soluţii. Se lucreaza cu vase de laborator si
recipiente uscate si curate.
Soluţiile alcoolice sunt lichide incolore sau slab coloratesi cu mirosul caracteristic
componentelor.
Control de calitate. Verificarea calitatii solutilor alcoolice se dupa farmacopee,
determinand conţinutul in alcool si in substanta(e) activa(e).
Conservare. Solutiile alcoolice sub aspectul conservabilitatii sunt mai stabile decat
cele apoase. Solutiile diluate pot suferii fermentatie acetica, in cazul in care concentratia in
alcool este mult sub 18 % V/V, sub influenta microorganismelor si in prezenta agentilor
atmosferici (O2)
Solutile alcoolice se pastreaza in recipiente bine inchise, ferit de caldura si de foc, la
rece. Se vor utiliza recipiente si sistem de inchidere care evita evaporarea solventului.
Utilizare. – uz intern: in scop terapeutic (de regula dozat sub forma de picaturi), sau
ca agent de aromatizare etc; - uz extern: gargarisme (sub forma diluata), frectii, dezinfectanat
sub forma de tamponari, degresant in dermatologie etc.

Preparate oficinale:
● ALCOHOLUM DILUTUM FR X.
Alcool diluat
Alcoolul diluat conţine cel puţin 69,0% si cel mult 71,0% V/V sau cel puţin 62,0 % i
cel mult 64,1 % m/m CH3–CH2–OH.
Preparare.
Se prepara din alcool de 96 % v/v la 20° C.
Alcoholum 675g

46
Aqua destillata 325g
Componentele se amesteca.
Descriere. Lichid incolor, limpede, cu miros caracteristic si gust arzator.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa si glicerina. Conservare. In recipiente bine
inchise, ferit de surse de foc, la rece.
Observatie. Cand se prescrie ,,Alcool diluat” (alcool diluta) fara alta specificatie se
elibereaza ,,Alcool diluat (70 % V/V)” adica alcool de 70 grade. Pentru prepararea alcoolului
de alte concentratii se iau cantitatile de alcool si apa specificate in tabelele alcoolmetrice din
FR X. Literatura de specialitate pentru calcularea cantitatii de alcool si apa necesar obtinerii
solutiilor alcolice de diferite concentratii mentioneaza pe langa tabele alcoolmetrice si diferite
formule matematice.

● SOLUTIO CAMPHORAE SPIRITUOSA 10 % FR X.


Solutie alcoolica de camfor.
Sinonim: spirt camforat
Preparare.
Camphora 10g
Alcoholum 70g
Aqua q.s. ad. 100g
Camforul se dizolva in alcool, se adauga apa in mici portiuni sub agitare, pana la 100 g
si se filtreaza.
Foarte important este respectarea ordinei de dizolvare si amestecare, deoarece daca se
amesteca mai intai apa cu alcoolul si apoi se dizolva camforul, dizolvarea se face mult mai
greu si in timp.
Descriere. Solutie limpede, cu miros caracteristic de camfor.
Conservare. In recipiente bine inchise (pentru a evita evaporarea alcoolului si
camforului), la loc racoros. Inflamabil. Se pastreaza ferit de sursa de caldura si de foc.
Actiune terapeutica. Revulsiv, antiseptic cu actiune locala, efect racorire (calmant al
pruritului), degresant.
Indicatii. Diferite afectiuni dermatologice, degeraturi; cosmetica.
Utilizare. Comprese umede, frictii, lotiuni (reumatism, gripa, răceli).

● SOLUTIO AETHERIS SPIRITUOASA 25 % FR IX.


Solutie alcoolica de eter. Sinonim: spirt de eter.
Preparare.
Aether 25g
Alcoholum 75g
Se amesteca componentele.
Descriere. Solutie limpede, incolora, cu miros pronuntat de eter si alcool, volatil, cu
reactie neutra. Inflamabil.
Conservare. În recipiente bine închise, la loc răcoros.
Pe eticheta se mentionează ,,Inflamabil”.
Actiune terapeutica. Antispastic si analgezic.
Indicaţii. – intern: -colici biliare, gastralgii; - extern: în cosmetica (degresant).
Administrare. – intern: -picături sau poţiuni calmante (asociat cu alte ingrediente);
extern: loţiuni.

● SOLUTIO AETHEROLEI MENTHAE SPIRITUOSA 5 %. FR IX.


Solutie alcoolica de ulei de menta 5 %.
Preparare.

47
Aetheroleum menthae 5g
Alcoholum 95 g
Uleiul de menta se dizolva in 90 g alcool si se completeaza la 100 g.
Descriere. Soluţie alcoolică limpede, incoloră, cu gust si miros pronuntat de ulei de
menta.
Conservare. In recipiente bine inchise, la loc racoros, ferit de lumina.
Actiune terapeutica. Slab antiseptic, antivomitiv, carminativ.
Indicatii. Greturi, varsaturi, cranpe intestinale, pentru dezinfectia gurii si pentru
dezodorizarea halenei fetide.
Administrare. Picaturi, potiuni calmante (asociat cu alte ingrediente), gargarisme.

● SOLUTIO AMMONII CHLORIDI ANISATA. FR IX.


Solutie de clorura de amoniu anisata.
Preparare.
Aetheroleum Anisi 2g
Ammonii chloridum 6g
Alcoholum 52g
Aqua q.s. ad. 100g
Uleiul de anason se dizolva in alcool, se adauga in mici portiuni sub agitare, clorura de
amoniu dizolvata in 40 g apa si dupa 24 h se filtreaza.
Descriere. Solutie limpede sau slab opalescenta, slab galbuie, cu miros de anason si
reactie acida. Cand se prescrie ,,Spirt de amoniac anisat” se elibereaza Solutie de clorura de
amoniu anisata.
Conservare. In recipiente bine inchise, ferit de lumina.
Actiune terapeutica. Expectorant.
Indicatii. Bronsite acute si subacute.
Administrare. Intra in compozita infuzilor si decocturilor asociat cu alte ingrediente.

● SOLUTIO GLYCERYLI TRINITRATIS SPIRITUOASA 1 %. FR X.


Solutie alcoolica de trinitrat de gliceril 1 %. Sinonim: Solutio nitroglycerini spirituosa.
Descriere. Lichid limpede incolor cu miros de alcool. Prin amestecare cu apa in
proportie de 1:1 solutia ramane limpede, in proportie de 1 : 2 solutia se tulbura si dupa un
repaus prelungit pe fundul flaconului se depun picaturi de trinitrat de gliceril. Se amesteca in
orice proportie cu alcool, cloroform si eter.
Coservare. Ferit de lumina, de socuri mecanice si termice, la loc racoros. Separandum.
Observatii. Solutia alcoolica de trinitrat de gliceril poate exploda prin incalzire
excesiva sau prin lovire. Se descompune in prezenta hidroxidului de sodiu.
Aciune farmacologica si intrebuintari. Antianginos.

● SOLUTIO IODI SPIRITUOSA. FR X.


Solutie alcoolica de iod iodurat. Sinonim. Tinctura de iod.
Preparare.
Iodum 2g
Kalii iodidum 3g
Alcoholum 50 grade q.s. ad. 100g
Iodul si iodura de potasiu se dizolva in 30g alcool 50% V/V si se completeaza cu
acelasi solvent la 100g.
Descriere. Soluţie limpede, bruna, cu miros caracteristic de iod si de alcool.
Conservare. În recipiente incolore.

48
Acţiune terapeutica. Caustic, antiseptic, micostatic cu acţiune topica; afecţiuni
tiroidene.
Indicaţii. Unele piodermite şi dermatomicoze; ca revulsiv; unele afecţiuni tiroidiene.
Administrare. Intern: - sub forma de picături; Extern: tamponări, atingeri.
Observaţii. Se va respecta tehnica de preparare indicata deoarece complexul de iod
iodurat se formează numai în soluţie concentrată, fapt pentru care FR X, indica dizolvarea
maxim in 30g alcool diluat de 50c (grade alcool = %V/V), - în caz contrar intervin complicaţii
la dizolvarea cantităţii de iod prescris.
Iodura de potasiu are un rol dublu: solubilizare si stabilizare.
Ca solubilizant, iodura de potasiu dizolvă iodul în solvent prin formarea complexului
de iod-iodurat:
I2 + KI = K[I3] Complex solubil: Iod iodurat de potasiu
Iodura de potasiu împiedică (parţial) formarea acidului iodhidric si hipoiodos.
HI + HOI + KI = K[I3]+ H2O
Iodul in lipsa iodurei de potasiu reacţionează cu apa după reacţia:
I2 + H2O = HI + HOI formează acid iodhidric şi acid hipoiodos
In această situaţie soluţia suferă alterări, creşte aciditatea şi preparatul devine mai
iritant si caustic.

SOLUTIO AETHEROLEI SINAPIS SPIRITUOASA 2g% FR VIII.


Soluţie alcoolica de ulei de muştar. Sinonim. Spirt de mustar.
Preparare.
Sinapis aetheroleum 2g
Alcoholum q.s. ad. 100g
Se amestecă.
Acţiune terapeutica. Revulsiv energic.
Administrare. Fricţiuni.

LUCRĂRI PRACTICE – SEMINAR

Preparaţi Alcool diluat 100g


Se obţine prin diluarea alcoolului concentrat oficinal.
Formulare:
- substanţa de diluat: alcool etilic, respectiv: etanol;
- vehicul: apa distilată.
Preparare:
Alcoolul diluat conţine cel puţin 69,0 % si cel mult 71,0% V/V sau cel puţin 62,0 % şi
cel mult 64,1 % m/m CH3–CH2–OH.
Se prepara din alcool de 96 % V/V la 20° C.
Preparare.
Alcoholum 675g
Aqua destillata 325g
Componentele se amestecă.
Se cântăresc componentele într-un balon Erlenmeyer, sau pahar Berzelius.
Descriere. Lichid incolor, limpede, cu miros caracteristic şi gust arzător.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apă şi glicerol.
Conservare. În recipiente bine închise, ferit de surse de foc, la rece.
Alcoholum FR X. – alcool. Sinonime: alcool etilic, etanol. Mr. 46,07.
Alcool 96% V/V este un amestec de alcool si apă. Conţine cel puţin 95,0% si cel mult
96,7 % V/V sau cel puţin 92,4% si cel mult 94,9 % m/m C2H5-OH

49
Descriere. Lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic si gust arzător. Arde
cu flacăra albastră, fără fum; inflamabil. Atenţie la depozitare.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa, cloroform, eter si glicerol.
Punct de fierbere: 77,5 – 79,0º C. Densitate relativă = 0,813 – 0,806.
Aspect. - Alcoolul trebuie sa fie limpede, incolor. Prin diluare a 5 ml alcool cu apa la
100 ml, soluţia obţinuta trebuie sa fie limpede.
Condiţii de calitate si control sunt prevăzute în FR X, pentru: aciditate, amoniu; baze
organice; cloruri; metale grele; sulfaţi; alcooli superiori, alte impurităţi organice; aldehide;
substanţe reducătoare; furfurol; fuzel; metanol. Reziduu prin evaporare. Cel mult 0.005%.
Conservare. In recipiente bine închise, ferit de surse de foc, la rece.
Observaţie. Când se prescrie ,,Alcool” fără alta specificaţie, se eliberează ,,Alcool” (96
% V/V).
Aqua destillata FR X. – apă distilată – vehicul (diluant).
Aparate. Vase. Ustensile.
- balon Erlenmeyer; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material filtrant: filtru plisat;
- aparate de cântărit: balanţă receptură cu coloană; truse greutăţi; balanţe semi-
automate (Sibiu); balanţe electronice.
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters;
- stativ cu inel.
Observaţii. Prepararea alcoolului de alte concentraţii: - se iau cantităţile de alcool şi
apă specificate în tabelele alcoolmetrice din FR X.
Întrebuinţări. ca antiseptic, revulsiv, tonic, solvent, vehicul principal la realizarea unor
forme farmaceutice, de ex.: tincturi, extracte, soluţii alcoolice, hidroalcoolice, eteroalcoolice
etc. Aplicat pe piele, determină o senzaţie de rece; întrebuinţat în fricţiuni, exercita o acţiune
revulsivă. In concentraţie 50-70%, prezintă o acţiune antiseptică. Provoacă coagularea
albuminelor pe răni. Are acţiune iritantă pe mucoase.
Preparaţi Alcool mentolat 1% 100g
SOLUTIO MENTHOLI SPIRITUOSA 1g%.
Soluţie alcoolică de mentol. Sinonim. Spirt mentolat. Soluţie alcoolică de uz extern.
Soluţia alcoolică de mentol, este o soluţie în care mentolul ca substanţa activă este
dizolvat în alcool.
Formularea.
- Substanţa activă: Mentholum FR X – Mentol (FR X;pag.620);
- Vehicul: alcoholum FR X (1) – Alcool.
Preparare.
Mentholum 1g
Alcoholum q.s. ad. 100g
Mentolul se dizolva in alcool.
Tehnica de lucru: într-un balon (tarat) se introduce mentolul cântărit, pe o sticlă de
ceas sau hârtie cerată (tarat), peste care se adaugă cantitatea de alcool prevăzut, până la 100g.
Descriere. Lichid limpede incolor, cu miros caracteristic de mentol.
Conservare. In recipiente bine închise, la loc răcoros.
Acţiune terapeutică. Antiseptic, descongestionant și antipruriginos.
Indicaţii. Antisepsie locală, prurit, afecţiuni ale căile respiratorii superioare.
Administrare. Fricţii, comprese, inhalaţii.
Componente:
Mentholum = Mentol
- cristale aciculare, casante, incolore sau pulbere cristalină albă, cu miros puternic
de mentă si gust arzător la început apoi răcoritor;

50
- la temperatura camerei se volatilizează;
- foarte uşor solubil în alcool, cloroform si eter ;
- uşor solubil în ulei de parafina, uleiuri grase si uleiuri volatile ;
- foarte greu solubil în apă.
Alcoholum FR X. – alcool. Sinonime: alcool etilic, etanol. Mr. 46,07.
Alcool 96% V/V este un amestec de alcool si apă. Conţine cel puţin 95,0% si cel mult
96,7 % V/V sau cel puţin 92,4% si cel mult 94,9 % m/m C2H5-OH
Descriere. Lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic si gust arzător. Arde
cu flacăra albastră, fără fum; inflamabil. Atenţie la depozitare.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa, cloroform, eter si glicerol.
Punct de fierbere: 77,5 – 79,0º C. Densitate relativă = 0,813 – 0,806.
Aparatura. Vase. Ustensile.
- balon Erlenmeyer; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material filtrant: filtru plisat;
- aparate de cântărit: balanţe electronice; balanţă receptură cu coloană; truse
greutăţi; balanţe semiautomate (tip Sibiu);
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters;
- stativ cu inel.
Preparaţi Alcool mentolat 4% 100g
SOLUTIO MENTHOLI SPIRITUOSA 4g %.
Soluţie alcoolică de mentol. Sinonim. Spirt mentolat. Soluţie de uz extern (ex.fricţii).
Soluţia alcoolică de mentol, este o soluţie în care 4g mentol ca substanţa activă este
dizolvat în alcool.
Formularea.
- Substanţa activă: Mentholum FR X – Mentol (FR X;pag.620);
- Vehicul: Alcoholum FR X (1) – Alcool.
Preparare.
Mentholum 4g
Alcoholum q.s. ad. 100g
Mentolul se dizolva în alcool.
Tehnica de lucru: într-un balon tarat se introduce mentolul cântărit, pe o sticlă de ceas
tarat sau hârtie cerată tarată, peste care se adaugă cantitatea de alcool prevăzut, până la 100g.
Descriere. Lichid limpede incolor, cu miros caracteristic de mentol.
Conservare. În recipiente bine închise, la loc răcoros.
Acţiune terapeutică. Antiseptic, descongestionant, si antipruriginos.
Indicaţii. Antisepsie local, prurit, afecţiuni ale căile respiratorii superioare.
Administrare. Fricţii, comprese, inhalaţii.
Componentele:
Mentholum = Mentol
- cristale aciculare, casante, incolore sau pulbere cristalină albă, cu miros puternic
de mentă si gust arzător la început apoi răcoritor;
- la temperatura camerei se volatilizează;
- foarte uşor solubil în alcool, cloroform si eter ;
- uşor solubil în ulei de parafina, uleiuri grase si uleiuri volatile ;
- foarte greu solubil în apă.
Alcoholum FR X. – alcool. Sinonime: alcool etilic, etanol. Mr. 46,07.
Alcool 96% V/V este un amestec de alcool si apă. Conţine cel puţin 95,0% si cel mult
96,7 % V/V sau cel puţin 92,4% si cel mult 94,9 % m/m C2H5-OH
Descriere. Lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic si gust arzător. Arde
cu flacăra albastră, fără fum; inflamabil. Atenţie la depozitare.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa, cloroform, eter si glicerol.

51
Punct de fierbere: 77,5-79,0º C. Densitate relativă = 0,813 – 0,806.
Aparatura. Vase. Ustensile.
- balon Erlenmeyer; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material filtrant: filtru plisat;
- aparate de cântărit: balanţe electronice; balanţă receptură cu coloană; truse
greutăţi; balanţe semiautomate (tip Sibiu);
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters;
- stativ cu inel.
Preparaţi Soluţie alcoolică de camfor 10% 100g
SOLUTIO CAMPHORAE SPIRITUOSA 10% FRX.
Soluţia alcoolică de camfor 10%: Sinonim spirt camforat. Soluţie de uz extern.
Soluţia alcoolică de camfor, este o soluţie hidro-alcoolică în care 10g camfor ca
substanţa activă este dizolvat în alcool, apoi diluat cu apă la cantitatea prevăzută.
Formularea.
- Substanţa activă: Camphora FR X – Camfor (FR X;pag.191);
- Vehicul: Alcoholum FR X – Alcool și apă distilată (Aqua destillata FR X).
Preparare:
Comphora 10g
Alcoholum 70g
Aqua distillata q.s. ad 100g
Camforul se dizolva în alcool, se adaugă apa în mici porţiuni sub agitare până la 100g
apoi se filtrează, dacă este cazul.
Tehnica de preparare: camforul este o substanţă puternic mirositoare, fapt pentru care
va fi cântărit pe hârtie cerată (sau tectură), eventual pe sticlă ceas. Camforul cântărit se aduce
într-un balon conic tara, apoi se cântăreşte cantitatea de alcool concentrat, respectiv 60g. Peste
soluţia alcoolică de camfor se aduce cantitatea de apă prevăzut (20g), în mici porţiuni, sub
agitare.
Descriere: Este o soluţie limpede, cu miros caracteristic de camfor.
Are densitatea relativă: 0,8670-0,8770.
Conservare: In flacoane de sticlă bine închise, la loc răcoros pentru a evita evaporarea
alcoolului, ceea ce ar duce la precipitarea camforului.
Întrebuinţare: extern în frecţii: ca revulsiv în durerile reumatismale, stări gripale. În
dermatite: erupţii cutanate ca antipruriginos.
Observaţii: Camforul foarte uşor solubil în alcool, eter, cloroform, solubil în ulei de
parafină, uleiuri grase, volatile, greu solubil în apă, insolubil în glicerol.
Camforul este greu solubil în apă, foarte uşor solubil în alcool motiv pentru care
adăugarea apei se face treptat si limitat până la concentraţia în alcool de 70 c deoarece peste
această concentraţie se poate produce precipitarea camforului.
Soluţia alcoolică de camfor 10% trebuie să corespundă prevederilor de la ,,Solutiones”
si următoarele prevederi: conţine cel puţin 97% si cel mult 103% camfor faţă de valoarea
declarată.
Componente:
Camphora FR X = Camfor. Camforul este bornan-2-onă. Se obţin din partea cristalină
a uleiului extras prin distilare din lemnul și frunzele speciei Cinnamomum camphora
(Lauracee) sau prin sinteză. Camforul natural este levogir, iar camforul obţinut prin sinteză:
dextrogir, sau racemic.
- conţine cel puţin 96,0% și cel mult 101,1% C10H16O (camfor);
- masă cristalină, translucidă sau pulbere cristalină albă, cu miros caracteristic și
gust iute la început, puţin amar, apoi răcoritor;
- la temperatura camerei se volatilizează;
- foarte uşor solubil în alcool, cloroform si eter ;

52
- uşor solubil în ulei de parafina, uleiuri grase si uleiuri volatile ;
- foarte greu solubil în apă, practic insolubil în glicerină;
- arde cu flacără fuliginoasă, fără a lăsa reziduu;
- se pulverizează uşor în prezenţa unui mic volum de alcool, cloroform sau eter.
- se conservă în recipiente închise etanş, ferit de lumină;
- antiseptic loca; antipruriginos.
Alcoholum FR X. – alcool. Sinonime: alcool etilic, etanol. Mr. 46,07.
Alcool 96% V/V este un amestec de alcool si apă. Conţine cel puţin 95,0% si cel mult
96,7 % V/V sau cel puţin 92,4% si cel mult 94,9 % m/m C2H5-OH
Descriere. Lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic si gust arzător. Arde
cu flacăra albastră, fără fum; inflamabil. Atenţie la depozitare.
Solubilitate. Miscibil cu acetona, apa, cloroform, eter si glicerol.
Punct de fierbere: 77,5-79,0º C. Densitate relativă = 0,813 – 0,806.
Aqua destillata FR X – Apă distilată – diluează alcoolul.
Aparatura. Vase. Ustensile.
- balon Erlenmeyer; pâlnie de sticlă; baghetă sticlă; material filtrant;
- aparate de cântărit: balanţe electronice; cumpănă de mână; balanţă receptură cu
coloană; truse greutăţi; balanţe semiautomate (tip Sibiu);
- sticlă ceas; hârtie cerată; tecturi;
- spirt (alcool), vată; flanel curat pentru şters;
- stativ cu inel.
Preparaţi soluţie antimicotică
Rp.
Iod /
Acid salicilic /
Acid benzoic /
Iodura de potasiu / aa 1,5g
Natriu benzoic 3g
Alcool diluat ad 100g
Prescripţia este o formula magistrală hidro-alcoolică de uz extern, mai este cunoscută si sub
denumirea de soluţie Sabouraud;
Tehnica de preparare
Substanţe active:
Acidum benzoicum = acid benzoic – oficinal în FR X
- lamele lucioase, mătăsoase, albe sau cristale aciculare albe;
- fără miros sau cu miros slab aromatic;
- gust acrişor şi iute;
- uşor solubil in alcool;
- solubil in uleiuri grase prin încălzire;
- foarte puţin solubil în apa;
- se conserva in recipiente bine închise ;
Acidum salycilicum = acid salicilic (acid 2-hidroxibenzoic) - oficinal în FR X.
- cristale aciculare, incolore sau pulbere cristalină albă;
- fără miros;
- gust caracteristic dulceag apoi acru;
- încălzit cu precauţie sublimează, iar prin încălzire bruscă se descompune, prezentând
miros de fenol;
- solubil în alcool si eter (1:3), în apă la fierbere (1:15), cloroform (1:50), în glicerol
(1:100) si în apă (1:500)

53
- solubil în soluţii de hidroxizi si carbonaţi alcalini, în soluţii de fosfaţi alcalini si de
săruri alcaline ale acizilor organici;
- sensibil la lumină, se conservă ferit de lumină;
- la manipulare nu se folosesc ustensile (linguri, spatule, vase) din metal (de ex. din Fe).
Iod = iod
- lamele cristaline friabile, cu luciu metalic sau fragmente de culoare cenusiu-violacee ;
- miros caracteristic ;
- la aer se volatilizează ;
- solubil in alcool (1:10) ;
- foarte greu solubil in apă ;
- se dizolva in soluţii concentrate de ioduri alcaline ;
- se conservă în recipiente bine închise, ferit de lumină la Separandum ;
Natrii benzoatis = benzoat de sodiu
- pulbere cristalină sau cu aspect granulos, alba ;
- fără miros ;
- gust dulceag si sărat ;
- uşor solubil in apa ;
- pH bazic;
- se conservă in recipiente bine închise ;
Excipienţi:
Alcool 70c = alcool diluat (alcool concentrat 67,5g si apa 32,5g)
- lichid limpede, incolor ;
- miros caracteristic ;
- gust arzător ;
- miscibil cu apa, acetona si glicerol ;
- se conservă în recipiente bine închise, ferit de surse de foc, la rece ;
- in formulare are rol de vehicul ;
Operaţii farmaceutice :
- cântărirea - se face la balanţa electronica;
- pulverizarea - se face la mojar cu ajutorul pistilului prin triturare;
- amestecare si omogenizare se efectuează in flacoanele in care se face dizolvarea
substanţelor active precum si in flaconul de expediţie, unde se omogenizează toate
componentele preparatului;
- condiţionarea - se face în recipiente de sticla de capacitate corespunzătoare, bine închise;
Metode de preparare
- dizolvarea substanţelor active în vehiculul corespunzător ;
Preparare:
- acidul benzoic, acidul salicilic si iodul se dizolvă în alcool concentrat (67,5g) → sol.
alcoolică;
- benzoatul de sodiu. Iodura de potasiu se dizolvă în apă (32,5g) → sol. apoasă ;
- peste sol. alcoolică se aduce sol. apoasă sub agitare continuă ;
Observatii:
- pentru a mări viteza de dizolvare a substanţelor nu se va folosi alcoolul de 70c preparat in
prealabil, ci se va prepara amestecul hidro-alcoolic ,,ex tempore” ;
- cantitatea de alcool şi apă necesara obţinerii alcoolului de 70c se va calcula conform
tabelelor din FR.X. ;
Descriere :
- soluţie limpede, colorată în brun, cu miros de iod şi alcool ;
Conservare
- se prepara la cerere si se condiţionează în recipiente din sticla colorata bine închise;

54
Întrebuinţări
- are acţiune antiseptica, antimicotică si antipruriginoasa;
- se utilizează în dermatoze ;
În literatura farmaceutică, aproape în toate Îndreptarele pentru prepararea medicamentelor
găsim: Tinctura Sabouraud, având compoziţia:
Rp.
Acidum benzoicum
Acidum salicilicum
Iodum aa gta 1,50
Natrii benzoas gta 3,00
Alcoholum gta 60,70
Aqua destillata q.s. ad. gta 100,00
M.f. Solutio
D.S. Extern
Preparae: Acidul benzoic, acidul salicilic şi iodul se dizolvă în alcool concentrat iar
benzoatul de sodiu în apă. Soluţia apoasă se adaugă treptat peste soluţia alcoolică sub agitare
continuă. După obţinere preparatul se ambalează şi se conservă în recipiente din sticlă
colorate bine închise şi etichetate corespunzător (uz extern).
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiseptic şi antimicotic.
SOLUŢIE PENTRU DERMATITĂ PIGMENTATĂ (Dr. Buşilă)
Rp.
Acid salicilic 5,0g
Rezorcinol 10,0g
Glicerol 5,0g
Alcool 70c 95,0g
M.f. Soluţio
D. s. Extern, se aplică prin tamponare
Se prepară similar cu Rp. anterior.
Preparaţi Glicerină boraxată 20% 100g
Rp./
Natrii tetraboras 20g
Glycerolum 80g
M.F. Solutio D.s. Extern
Prescripţia este un preparat magistral sub forma de soluţie de glicerol uz extern.
Preparatul se încadrează în categoria soluţii în solvenţi anhidri.
În practica farmaceutică se prescriu frecvent soluţii medicamentoase cu solvenţi
anhidri pentru uz extern deoarece se pot prepara sub formă de soluţii un număr mare de
substanţe insolubile în apă, se asigură o stabilitate chimică mai mare a substanţei active, se
asigura menţinerea un timp mai îndelungat a substanţelor la locul de aplicare (remanenţă mai
mare).
Substanţe active:
Natrii tetraboras FR X= Tetraborat de sodiu. Sinonim: borax (Na2B4O7 · 10 H2O)
- cristale incolore, transparente sau pulbere cristalină, albă;
- fără miros;
- gust sărat şi leşietic;
- eflorescentă (pierde total sau parţial apa de cristalizare);
- este o substanţa uşor solubila în glicerol (1 :1,5) la cald şi în apă la fierbere;
Excipienţti:
Glycerolum = glicerol (glicerina) C3H5(OH)3 . Oficinal în FR X.
- lichid vâscos limpede incolor, fără miros și cu gust dulceag;

55
- higroscopic; este miscibil cu apa si cu alcoolul în orice proporţie;
- puţin solubil în acetonă, practic insolubil în cloroform, eter, uleiuri grase și
volatile;
- este un bun dizolvant al multor săruri, a unor acizi organici, alcaloizi si sărurile lor,
taninuri, gume, zaharuri, materii albuminoide etc. ;
- nu se amesteca cu eter, cloroform, uleiuri vegetale si volatile;
- este puternic higroscopică, proprietate prin care menţine starea de umezeală, dar
folosită în stare anhidră poate produce deshidratarea ţesuturilor (se observă și o
acţiune caustică, atacă, distruge/descompune ţesuturi vegetale și animale);
- datorită vâscozităţii aderă la mucoase și piele;
- prezintă o bună acţiune antiseptică;
- în formulare are rol de vehicul;
Operaţii farmaceutice :
- cântărirea – se face la balanţa electronică;
- pulverizarea – se face la mojar cu ajutorul pistilului;
- dizolvarea – se face la cald pe baia de apă;
- amestecarea si omogenizarea (pentru toate componentele) – se face în flaconul de
expediţie (în capsulă de porţelan sau într-un balon Erlenmeyer);
- condiţionarea – se face în recipiente de capacitate corespunzătoare, bine închise;
Metode de preparare:
- dizolvarea la cald a boraxului in glicerina, pe baie de apă electrică;
- prin încălzire pe sită ceramică, la bec de gaz (foc direct), de la 130º C, glicerina se
transformă în acroleină, care este un produs de descompunere, iritant, cu miros
neplăcut. Din această cauză operaţia de dizolvare se va face pe baia de apă.
Preparare:
- se cântăreşte glicerina într-o capsulă de porţelan ;
- se adaugă boraxul pulverizat în prealabil;
- apoi se încălzeşte amestecul uşor pe baia de apa, agitându-se până la obţinerea
soluţiei;
Observaţii :
- boraxul este o substanţa eflorescentă, care pe parcursul încălzirii si dizolvării,
poate pierde o parte din cele 10 molecule de apă de cristalizare, de aceea soluţia de
glicerina boraxată se completează în final, dacă este cazul, cu apă la masa
prevăzută;
- se va evita depăşirea temperaturii de 130° C, deoarece glicerina se transforma în
acroleină, substanţă iritantă;
- în urma reacţiei dintre cele două componente, se formează acidul gliceroboric și
gliceroboratul de sodiu neutru;
- in soluţiile hidroglicerinate de borax, pH-ul este variabil în funcţie de proporţia
componentelor:
- dacă raportul dintre glicerina : borax = 4 : 1 care este 20% (ceea ce reprezintă
cantităţi aproximativ egale ale celor doua substanţe) rezultă gliceroboratul de sodiu
și acid gliceroboric care are o reacţie net acidă;
- pH-ul soluţiilor de glicerină boraxată se pot aduce spre neutru sau uşor alcalin
(care este pH-ul convenabil în candidoze bucale), prin adăugare de apă când
boraxul, în urma reacţiei cu apa duce la obţinerea de acid boric si hidroxid de
sodiu;
- in soluţiile neutre sau slab alcaline se prescrie si carbonat acid de sodiu când acidul
gliceroboric reacţionează cu carbonat acid de sodiu si pune în libertate dioxidul de
carbon;

56
- carbonatul acid de sodiu se adaugă în porţiuni mici peste soluţia de borax în
glicerină și numai după încetarea degajării dioxidului de carbon, la răcirea soluţiei,
se adaugă celelalte componente care pot fi asociate in formulă;
Descriere :
- soluţie limpede, incoloră sau slab gălbuie de consistenţă siropoasă, higroscopică,
fără miros, cu gust dulceag;
Conservare
- in recipiente bine închise, ferite de umezeală;
Intrebuintari
- are acţiune antiseptică (borax) ;
- se aplică sub formă de badijonare în tratamentul aftelor și micozelor.
- Se poate asocia cu nistatin (stamicină) – în acest caz se păstrează la frigider.

● PREPARATE DIN LITERATURA FARMACEUTICĂ.


SPIRITUS SAPONATUS 15g %.
Soluţie alcoolica de săpun; Spirt saponat 15 %.
Preparare.
Sapo kalinus 15g
Alcoholum 34g
Aqua 34g
Lavandulae aetheroleum gtt. V
M. F. Solutio
D. S. Extern.
Săpunul de potasiu se dizolvă în amestecul apă şi alcool şi se adaugă uleiul volatil de
lavanda, se agită, după 24 h se filtrează.
Descriere. Lichid uşor gşlbui, miros de levenţică, care spumifică abundent la agitare.
Utilizare. Se foloseşte pentru emulsionarea unor componente lichide nemiscibile cu
apă în medicamente destinate aplicării cutanate (ex. linimente, unguente).
Incompatibil cu agenţi cationici: clorură de benzalconiu, clorură de cetilpiridinic etc.
SOLUŢIE ALCOOLICĂ DE ETER 25 %.
Sinomine: spirt de eter; Solutio aetheris spirituosa (FR IX).
Preparare.
Aether 25g
Alcoholum 75g
Se amesteca.
Descriere. Solutie limpede, incolora, cu miros pronuntata de eter si alcool, volatila, cu
reactie neutra. Inflamabil. Conservare. In recipiente bine inchise, de capacitate mica, la loc
racoros. Pe eticheta se mantioneaza ,,Inflamabil”.
Cloroform. Sinonim: triclormetan. Este miscibil cu cei mai multi solventi organici,
alcool, deshidratată (numit: alcool absolut), eter, uleiuri fixe si volatile etc. Cloroformul
dizolva grasimile, uleiurile fixe si volatile, alcaloizi baze etc. Utilizat in procesul de extractie
a multor principii active.
Benzen. Sinonim: benzol.
Este utilizat ca solvent, singur sau asociat. Benzenul ca si alte hidrocarburi aromatice,
provoaca paralizia SNC, nevroze si irita pielea. Este un toxic al sangelui si in intoxicatia
cronica numarul de eritrocite prezinta o tendinta de scadere, la fel si hemoglobine. Produce
ameteli, palpitaii, dispnee, leziuni ulcerative ale cavitatii bucale si faringelui.
SOLUŢIA DE COLOFONIU.
Sinonim - Mastisol
Utilizat la fixarea pansamentelor, conţine:

57
Colofoniu 45g
Alcool 37g
Benzen 17g
Ulei de floarea soarelui 1g

2.6. SOLUŢII ULEIOASE.


Definiţie. Soluţiile uleioase, sinonime: uleiuri medicamentoase; olea medicata, - sunt
preparate farmaceutice de consistenta lichida, având ca vehicul un ulei gras, grăsimi vegetale
ori animale sau ulei mineral in care sunt dispersate substanţe active destinate pentru aplicaţie
de uz intern sau extern, după caz.
Solvenţi. Ca solvenţi (vehicul) se utilizează diferite uleiuri grase ca:
- uleiuri vegetale: ulei de floarea soarelui, ulei de floarea soarelui
neutralizat, ulei de ricin, ulei de in, ulei de măsline, ulei de arahide, ulei de soia, ulei de susan,
ulei de dovleac, ulei de mac etc.
- ulei animal: ulei de peste;
- ulei mineral: ulei de vaselina (parafina lichida) – prezintă o
utilizare foarte restrânsă, pierde calitatea de solvent în practica
farmaceutică curentă.
Cerinţe faţă de vehicul:
- calitativ sa corespunda prevederilor fata de Farmacopeea in
vigoare;
- in general sa fie limpezi;
- sa nu reacţioneze cu substanţele medicamentoase dispersate;
- sa asigure o buna conservare;
- sa prezinte indice de aciditate conform Farmacopeei in vigoare;
după caz se apeleaza la ulei neutralizat lipsit de aciditate. In unele
situatii aciditatea poate prezenta avantaj la dizolvarea unor
substante greu solubile prin formarea sarurilor: oleati.
Uleiuri vegetale prevazuti in FR X, cu Monografii aparte:
- Helianthi oleum;
- Helianthi oleum neutralisatum;
- Ricini oleum.
Helianthi oleum FR X. Uleiul de floarea soarelui este uleiul fix obtinut, prin presare la
rece si centrifugare sau prin alte procedee mecanice, din semintele fara pericarp ale plantei
Helianthus annus L. Compositae.
Descriere. Lichid uleios, limpede, de culoare galben-aurie, cu miros slab caracteristic.
Solubilitate. Foarte usor solubil in benzina, cloroform, eter si ulei de terebentina, greu
solubil in alcool si insolubil in apa.
Conservare. In recipiente bine inchise, ferit de lumina, la rece.
Observatii. Uleiul de floarea soarelui, obtinut prin presare la rece, contine un mic
procent de substante antioxidante ce se gasesc normal in semintele de floarea soarelui. Aceste
substante protejeaza uleiul de floarea soarelui fata de agenti oxidanti. Uleiul obtinut prin
presare la cald nu mai contine antioxidanti, motiv pentru care se pastreaza mai greu.
Uleiul de floarea soarelui contine gliceridele acidului oleic (33 – 35 g %) si ale
acidului linolic (55 – 65 g %), gliceride care au stabilitate redusa. Mai contine gliceridele
acizilor grasi saturati stearic si palmitic (6 g %), care confera uleiului o vascozitate mai mare
sau mai mica, dependent de proportia lor. Contine acizi grasi liberi sau sub forma de esteri –
fitosterine, ceruri - , fosfolipide, materii colorante, substante mirositoare, proteine, vitamine,
enzime in stare de dispersii moleculare sau coloidale, cu stabilitate diferita.

58
Gliceridele cu punct de topire ridicat (ceride), sunt indepartate prin demargarinizare
prin racire la +5 °C si filtrare la aceeasi temperatura. Parte de esteri mai greu solubili se depun
la aceasta temperatura.
Helianthi oleun neutralisatum. FR X. Ulei de floarea soarelui neutralizat.
Preparare.
Helianthi oleum 100 g
Natrii carbonas R q.s.
Aqua destillata q.s.
Se detrmina indicele de aciditate al uleiului si se exprima aciditatea libera in acid oleic
% m/m. Dacă uleiul de floarea soarelui are indicele de aciditate mai mic sau egal cu 0,2,
neutralizarea nu mai este necesara.
Pentru neutralizare se foloseste o cantitate de carbonat de sodiu R, egala cu de 2 ori
cantitatea de acid oleic din uleiul de floarea-soarelui folosit, dizolvat prin incalzire la 40 °C,
intr-o cantitate de apa egala cu jumatate din masa carbonatului de sodiu. Solutia obtinuta se
dauga, picatura cu picatura si sub agitare energica, peste uleiul incalzit la aproximativ 40 °C.
Dupa 24 ore, uleiul de floareasoarelui se decanteazaintr-un flacon peste 5 g sulfat de sodiu
anhidru R, se agita energic si se filtreaza dupa alte 24 h.
Descriere. Lichid uleios, limpede, de culoare galben-aurie, fara miros sau cu miros
slab caracteristic. Are indice de aciditate cel mult 0,2. Indice de peroxid cel mult 5.
Conservare. In recipiente de capacitate mica, inchise etans, ferit de lumina.
Observatie. La prepararea solutiilor injectabile uleioase si a picaturilor pentru ochi se
foloseste uleiul de floarea-soarelului neutralizat si sterilizat cu aer cald timp de 3 h la 140 °C.
Ricini oleum FR X. Uleiul de ricin este un ulei gras obtinut prin presare la rece a
semintelor plantei Ricinus communis L. Euphorbiaceae.
Descriere. Lichid uleios, limpede, vascos, incolor. O eventuala coloratie nu trebuie sa
fie mai intensa decat coloratia unei solutii-etalon preparate din 0,10 ml dicromat-E.c. (etalon
de culoare FR X) si apa la 10 ml. Prezinta miros slab si gust caracteristic neplacut.
Prin racire la 0 °C se tulbura, iar la –16 °C se prinde intr-o masa albicioasa.
Solubilitate. Miscibil cu acid acetic, alcool absolut, cloroform si eter.
Conservare. In recipiente bine inchise, pline, ferit de lumina, la loc racoros.
Actiune farmacologica si intrebuintari. Purgativ.
Olivae oleum neutralizatum. – ulei de masline meutralizat.
Preparare.
Ulei de măsline q.s.
Carbonat de sodiu cristalizat q.s.
Apa distilata q.s.
Se determina aciditatea uleiului de masline exprimata in acid oleic si se calculeaza
continutul acestuia in cantitatea de ulei care urmeaza sa fie neutralizata. Se ia o cantitate de
carbonat de sodiu cristalizat egala cu de doua ori si jumatate greutatea de acid oleic astfel
calculata.
Se incalzeste uleiul la 45° C si se agita cu solutia de carbonat de sodiu in cantitatea de
apa necesarapentru dizolvare. Dupa racire se lasa in repaus 24h, se decanteaza, se spala uleiul
cu apa, pana la neutralizarea completa a apelor de spalare. Uleiul se separa si se filtreaza prin
hartie de filtru prealabil uscat.
Descriere. Lichid uleios, limpede, galben deschis.
Conservare. In recipiente bine inchise, ferit de lumina, la loc racoros.
Sesami oleum. – ulei de susan
Se obtine prin extragere din semintele plantei Sesamum indicum.
Descriere. Lichid uleios, limpede, galben-auriu deschis, inodor.
Solubilitate. Insolubil in alcool, miscibil cu eter, cloroform, eter de petrol.

59
Se solidifica la -4° C.
Substante medicamentoase. Sunt de natura anorganica sau organica: iod, camfor,
uleiuri volatile, rezine, alcaloizi, antibiotice, vitamine, hormoni etc. Toate aceste substante
trebuie sa fie uscate, lipsite de umiditate, ca sa nu se obtina solutii tulburi.
Preparare. Metoda si tehnica de preparare aplicata pentru obtinerea solutiilor
medicamentoase se alege in functie de proprietatile fizice si chimice ale substantelor
medicamentoase.
Tehnica de preparare consta fie in dizolvarea substantelor medicamentoase in ulei,
direct sau prin intermediu, fie prin extractia principiilor active din materii prime respectiv din
produse de natura vegetala sau animala. Operatia de dizolvare se poate efectua la rece sau la
cald.
Dizolvarea substantelor medicamentoase in ulei urmeza regulile generale de preparare
a solutiilor apoase si se aplica ori de cate ori substantele solide sau lichide sunt solubile sau
miscibile in ulei.
Substantele care se dizolva in ulei trebuie sa fie lipsite de apa, sa fie anhidre, perfect
uscate, spre a nu rezulta solutii tulburi si usor alterabile.
Dizolvarea substantelor volatile la cald se face in vase inchise, pentru a nu avea
pierderi.
In scopul de a realiza o dizolvare mai rapida a substantelor medicamentoase in ulei,
acestea se dizolva mai intâi intr-un solvent miscibil cu ulei, ca: eter, cloroform, acetona.
Solutia obtinuta se amesteca cu ulei, iar solventul ajutator, respectiv intermediul volatil se
evapora prin usoara incalzire. Operatia se va efectua cu respectarea regulilor impuse
solventilor inflamabile!
Astfel, in practica farmaceutica, pentru substante greu solubile se recurge la
solubilizarea prin intermediu, sau la transformarea unor produsi (derivati) solubili in ulei.
Exemplu: unii alcaloizi se transforma in saruri ale acidului oleic, → oleatii sunt mai solubili
in ulei.
Prepararea prin extractie se face aplicand metoda obisnuita de macerare simpla
(produse vegetale cu principii volatile) sau macerare, insotita de digestie (ulei de hiosciam).
Filtrarea solutiilor uleioase se face daca este cazul, prin hartie de filtru, vata si tifon
uscate prealabil la cca. 100° C. Pentru a creste viteza de filtrare se practica filtrarea la cald
prin filtre plisate.
Conditionarea solutilor uleioase se face in recipiente uscate, bine inchise, spre a evita
actiunea agentilor atmosferici asupra preparatului. Ambalajul primar, de regula este un
recipient de sticla prevazut cu sistem de inchidere si care faciliteaza si modul de administrare.
Substantele insolubile vor fi suspendate, iar lichidele nemiscibile emulsionate,
conform regulilor de preparare indicate la formele farmaceutice ,,suspensii” , respectiv
,,emulsii”.
Solutiile extractive uleioase – contin principiile active extrase din produse vegetale sau
animale cu ulei gras sau cu un solvent volatil miscibil cu ulei.
Uleiurile medicinale – respectiv solutii extractive uleioase (nu trebuie confundate cu
uleiurile volatile obtinute din plante prin antrenarea cu vapori de apa sau prin alte procedee),
reprezinta o forma de macerare a plantelor cu ulei gras (floarea soarelui, masline, arahide).
Duarata macerarii este de 4-6 saptamani. Exista însa si un procedeu mai rapid de
preparare a acestora. In acest caz, plantele se umecteaza in prealabil cu alcool concentrat si se
tin intr-un recipient adecvat inchis 10-12 ore. Se adauga uleiul gras, fierbandu-se apoi pe baia
de apa timp de 1-2 ore. Se lasa in repaus 2-3 zile, dupa care se filtreaza. Astfel se prepara
uleiul de sunatoare, de musetel, de coada soricelului sau din alte plante si se folosesc ca
pansamente locale pe rani, arsuri, eczeme etc. Se pastreaza in sticle bine inchise, ferit de
lumina, la loc racoros.

60
Descriere. Caracterele organoleptice ale uleiurilor medicamentoase: culoare, miros,
gust sunt in functie de natura componentelor. Exemplificam: galben-deschis, cand se prepara
cu ulei de floarea soarelui, si daca substanta nu modifica culoarea; verde in urma unor
extractii de din produse vegetale, datorita clorofilei; etc. Mirosul si gustul este specific
componentelor.
Uleiurile medicamentoase nu trebuie sa prezinta miros ranced. Astfel de produse nu
sunt corespunzatoare calitativ.
Conservare. Uleiurile medicamentoase se pastreaza in recipiente perfect uscate, pline,
bine inchise, ferit de lumina, la loc uscat si racoros dar nu sub 10° C, deoarece gliceridele
acizilor grasi saturati ies din solutie, tulburând uleiul, respectiv vehiculul uleios din solutia
uleioasa.
Pentru a impiedica degradarea preparatelor se utilizeaza conservanti, de exemplu: α-
tocoferol (0,10g %), galat de etil (0,005g %), palmitat de scorbil (0,05g %), benzoat de
coniferil (0,30g %), nipagin (0,50g %), EDTA (0,10g %) etc.
Uleiurile medicamentoase se altereaza daca nu sunt conservate in conditiile
corespunzatoare. Sub influenta oxigenului atmosferici, luminii, umiditatii, caldurii, uleuiurile
grase sufera o descompunere hidrolitica si una oxidativa.
Descompunerea hidrolitica – are loc in special sub actiunea apei (prezenta umezelii) si
a lipazelor → si se concretizeaza in hidroliza esterilor (gliceride) din uleiuri, cu formarea de
acizi grasi, care imprima uleiului o aciditate marita.
Acizii grasi sub actiunea oxigenului din atmosfera se oxideaza si se rup in molecule
mai mici, de aldehide, cetone, peroxizi etc., care imprima uleiului (solutiei uleioase) un miros
si gust neplacut, ranced.
Uleiul ranced si produsii de descompunere pot altera si substantele active dispersate in
solutia uleioasa, devin iritante cand sunt aplicate pe mucoase si piele (extern).

EXEMPLE.
Preparat oficinal.
● RETINOLI ACETATIS SOLUTIOO OLEOSA FR X.
Soluţie uleioasă de acetat de retinol. P – 6L.
Produs farmaceutic: Vitamina A. (retinolum). Flacon a 10ml. Conditii de eliberare.
Solutie ulaioasa pentru uz intern, continand 30 000 U.I. retinol/ml.
Actiune terapeutica. Retinolul este o vitamina liposolubila, contribuie la mentinerea
structurii si functiei normale a epiteliilor, intra in constitutia pigmentilor fotosensibili din
retina; corecteaza hiperplazia si hiperkeratoza epiteliilor, hemeralopia, xeroftalmia, care apar
in carenta specifica, intervine in sinteza progesteronului.
Indicatii. Carente specifice, starii hipo- sau avitaminoza in steatoree, obstructie biliara,
la copilul mic, in sarcina, in perioada de alaptare; unele boli de piele: diskeratoza, boala
Darier, psoriazis etc. (tratament local si general); afectiuni cronice cu modificari structurale si
functionale ale unor epitelii: ozena, bronsita cronica, stomatite, glosite, gastrita atrofica,
rectocolite, litiaza renala; prurit vulvar si anal; hemeralopie, xeroftalmie; sindrom
premenstrual prin insuficienta luteiniica (ca medicatie adjuvanta).
Administrare. Oral, in stari carentiale:
- la adulti si copii mai mari de 8 ani, 100.000 u./zi, 3 zile, apoi 50 000 u./zi; doua
saptamani, continuand cu doza de intretinere de 10.000 – 20.000 u./ zi, 2 luni;
- intre 2-8 ani 3 000-30 000 u.i./zi 15 zile, repetând eventual în fiecare lună (în sezonul
rece);
- copii până la 2 ani 1.000 – 10.000 u.i / zi.

61
Pentru alte indicatii, la adult 100.000 – 300.000 u.i/zi, la copii 50.000-150.000 u.i/zi
(fara a depasii 5.000 u.i./kg); in sindrom premenstrual 150.000 u.i/zilnic, 10 zile inaintea
menstruaţiei.
Contraindicatii. Hipervitaminoza A.
Atenţionari. Se evita sau cu multa prudenţa în timpul sarcinii (max. 10 000 u / zi) si in
insuficienta renala. Preparatele farmaceutice de uz oral nu se absorb la bolnavi cu obstructie
biliara si cu insuficienta a pancreasului exocrin – se recomanda prodrog (palmitat).
Absorbtia poate fi micsorata cand se administreaza concomitent neomicina,
colestiramina. Contraceptivele orale pot creste concentratia plasmatica a Vitaminei A.
Reactii adverse. Tratament indelungat cu doze mari (100 000 U.I.) provoaca anorexie,
greata, cefalee, iritabilitate, uscarea si descuamarea pielii, prurit, rarirea parului, hepato –
splenomegalie, tumefactia dureroasa a oaselor lungi si osteoporoza, hipertensiune
intracraniana, tensiunea fontanelei.
Preparat în farmacii.
● OLEUM CHAMOMILLAE EXTRACTUM
Solutie extractiva uleioasa de musetel.
Preparare:
Inflorescenţe de museţel 10,0g
Alcool 7,5g
Ulei de floarea soarelui q.s. ad 100,0g
Se umecteaza inflorescentele de musetel cu alcool si dupa cateva ore se adauga uleiul
de floarea soarelui si se incalzeste amestecul pe baia de apa agitand din cand in cand, pana ce
alcoolul se evapora, apoi se stoarce si solutia se filtreaza.
Descriere. Lichid limpede, uleius, galben brun, cu miros de musetel.
Conservare. in recipiente bine inchise, ferit de lumina, la loc racoros.
Utilizare. Ca atare sau asociat cu alte ingrediente.
Produse farmaceutice industriale:
Preparat industrial.
Rowachol
- solutie uleioasa de uz intern in picaturi. FLacon a 10 ml.
Compozitie:
Mentol 32g
Menton 6g
α-pinen 13,6g
β-pinen 3,4g
Borneol 5g
Cineol 2g
Camfen 5g
Ulei de masline q.s. ad. 100g.
Preparare. Ingredientele se dizolva in ulei de masline.
Actiune terapeutica. Carminativ, slab antispastic, antiseptic biliar; micsoreaza riscul
calculozei biliare.
Indicatii. Colangita, colecistita, colelitiaza, sindrom postcolecistectomie (ca medicatie
adjuvanta).
Dozare. Oral 3 – 5 picaturi de 3 – 4 ori pe zi; in colici 20 – 30 picaturi o data. Doza
indicata se picura pe o bucata de zahar fara a dilua, inaintea meselor (cu ½ ore).
Contraindicatii. Insuficienta hepatica avansata, obstructie biliara, ileus, epiem
vezicular.

2.7. SOLUŢII CU ALŢI SOLVENŢI.

62
Exemple de solvenţi.
Oleatul de etil. C17H35-COOCH2-CH3. → este un lichid uleios, are culoare slab
galbuie si cu timpul îsi modifica culoarea, are miros asemanator uleiului de masline, este
insolubil in apa, miscibil cu alcool, eter, uleiuri grase. Este mai vascos decat uleiurile vegetale
si ramane limpede la +5° C. Oleatul de etil are proprietati asemanatoare uleiurilor fixe si este
utilizat in locul lor ca solvent pentru vitamine, antibiotice.
Eter etilic. – dietiloxid, eter (FR X) este volatil si inflamabil, solubil in apa 1 : 12,5 (1
: 15), in alcool, benzen, cloroform, uleiuri. Eterul etilic este practic nepolar, iar caracterul de
polaritate poate fi modificat – marit – prin amestecare cu alcool. Solvent pentru ceruri,
grasimi, uleiuri, alcaloizi baze s.a.
Eterul etilic se transforma in vapori la temperatura camerei.Vaporii lui si, in general,
vaporii solventiilor volatili pot fi absorbiti prin aparatul respirator, iar solventii pot fi absorbiti
prin piele. Ei pot sa provoace respiratie greoaie, sufocare, cresterea secretiei mucoaselor,
iritatia pielii, eczeme.
Produsii volatil de exemplu, - unii esteri alifatici -, pot actiona ca narcotici, actioneaza
asupra sistemului nervos central (SNC), ajungand pana la paralizia lui. Manifesta si efecte
locale.Orice activitate cu solventi volatili de regula se efectuaza in locuri ventilate, respectiv
cu posibilitati de aerisire.

3. CALITATE. CONSERVARE
În situaţia medicamentelor sub formă de soluţii, analizele sunt foarte variate, care
caracterizează calitatea lor, fapt pentru care redăm mai jos definirea u8nor noţiuni, deoarece
ca solvent in practica farmaceutică utilizăm cele cu caracter polar sau nepolar, inclusiv
uleiurile gras vegetal. Vehiculul gras se diferenţiază sub aspectul metodelor de control de cele
apoase. Unele controale sunt generale, altele specifice, funcţir de solvent.
Controlul de calitate cuprinde analiza materiilor prime, produse intermediare cât si
produsul finit.
• Aspectul solutiei. Prin dizolvarea substanţelor in concentraţiile si in solvenţi indicaţi,
trebuie sa se obţina, dupa caz, soluţii limpezi, transparente, opalescente sau tulburi, incolore
sau slab colorate
Pentru aprecierea limitelor admise (de FR X) de claritate sau de coloraţie se recurge la
compararea soluţiilor de analizat cu soluţii etalon.
• Punctul de fierbere al unui lichid este temperatura corectata la care presiunea de
vapor a lichidului este egala cu 101,3 kPa (760 mmHg).
• Puterea rotatorie este proprietatea substanţelor optic active de a devia planul de
polarizare al luminii polarizate. Măsurarea puterii rotatorii a substanţelor farmaceutice se
foloseşte pentru identificarea si determinarea purităţii, precum si pentru dozare.
• Viscozitate (η) sau frecare internă. Viscozitatea este proprietatea lichidelor in timpul
curgerii de a opune rezistenta la alunecarea a doua straturi învecinate. Proprietăţile de curgere
ale unui lichid se refera la rezistenta acestuia fata de o forţa de forfecare aplicata asupra sa.
Sub acest aspect distingem:
- sisteme de curgere newtoniene, la care viscozitatea este constantă, nu suferă
modificări cu schimbarea tensiunii de forfecare; are aceeaşi valoare când lichidul este în
repaus sau agitat. Din această categorie fac parte: solvenţi polari (ex. apa, alcool, glicerolul) şi
nepolari (ex. uleiuri vegetale, parafina lichidă);
- sisteme de curgere nenewtoniene, a căror viscozitate este dependenta de viteza de
forfecare aplicata (daca se efectuază o determinare la o singura viteza de forfecare
se obţine o viscozitate aparenta).
• fluiditatea (Φ) – caracteristic lichidelor, se defineşte ca valoarea inversă a
vâscozităţi.

63
• Indice de aciditate. Caracteristic uleiurilor. Prin indice de aciditate se înţelege
numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor de graşi
liberi conţinut in 1 g proba de analizat (uleiuri volatile, uleiuri grase, balsamuri, ceruri etc.).
• Indice de hidroxil. Prin indice de hidroxil se înţelege numărul de miligrame de KOH
echivalent cu acidul acetic consumat prin acetilare a 1 g proba de analizat.
• Indice de saponificare. Prin indice de saponificare se inţelege numărul de miligrame
de KOH necesar pentru neutralizarea acizilor liberi si a acizilor rezultaţi din saponificarea a 1
g proba de analizat.
• Reziduul prin calcinare este reziduul obţinut prin calcinarea unei substanţe
anorganice sau organice.
• Temperatura. Farmacopeea foloseşte temperatura exprimată în grad ºC.
Cand temperatura nu este precizata se intelege 20 ± 5 ºC (temperatura camerei).
- Prin expresile ,,la fierbere” sau ,,temperatura de fierbere” se intelege temperatura la
care fierbe lichidul respectiv.
- Prin termenul ,,baie de apa” (BM), dupa FR X Supl. 2004 se intelege o baie de apa la
fierbere, daca nu sumt prevazute alte valori diferite de temperatura. Pot fi utilizate alte
metode, cu conditia ca temperatura sa fie apropiata, dar nu mai mult de 100 ºC sau de
temperatura prevazuta.
- Prin expresiile ,,se raceste”‚ sau ,,dupa racire”, daca nu se prevede temperatura, se
intelege ca racirea se efectuaza la temperatura camerei.
- Daca se indica o temperatura fara valoare numerica, dupa FR X Supl. 2004, termenii
generali au urmatoarea semnificatie:

Expresia folosită Temperatura ºC


La congelator Temperatură mai mică de -15
La rece Între 2–8
La loc răcoros Între 8 – 15
La temperatura camerei Între 15 – 25
La cald, caldura (FR X) Între 30 – 40

• Perioada de valabilitate. Un medicament sau o substanta farmaceutica este


considerat practic stabil daca, pastrat in conditii corespunzatoare, isi mentine neschimbate
caracteristicile inscrise in monografia respectiva prevazuta in FR X pe o peroiada de timp
stabilita numita perioada de valabilitate. Producatorul trebuie sa garanteze calitatea
medicamentelor in cadrul perioadei de valabilitate.
Personalul de specialitate are obligaţia de a păstra medicamentele in condiţiile
prevăzute, de a urmări perioada de valabilitate a acestora si de a observa eventualele
modificări ale caracteristicilor organoleptice, care vor atrage după sine scoaterea din consum a
produselor respective.
La eliberarea medicamentelor farmacistul, respectiv personalul farmaceutic, trebuie sa
atragă atenţia pacienţilor asupra condiţiilor de păstrare si asupra perioadei de valabilitate a
acestora.
• Conservare. - Medicamentele si substanţele farmaceutice trebuie astfel păstrate încât
o eventuala contaminare si orice alte modificări pe perioada de valabilitate a acestora sa fie
evitate.
In FR X, condiţiile speciale de conservare sunt prevăzute in monografiile individule
ale acestora.
Recipientele vin in contact direct cu substanţele farmaceutice, cu produsele vegetale si
preparate farmaceutice. Recipientele si dopurile nu trebuie sa cedeze din componentele lor si

64
nu trebuie sa interacţioneze fizic sau chimic cu produsele conţinute. Recipientele si dopurile
trebuie sa corespunda condiţiilor de calitate prevăzute in farmacopeeile in vigoare.
Prin ,,recipiente bine închise” se înţelege ca acestea trebuie sa protejeze conţinutul de
mediul extern, prin evitarea contaminării cu produse solide sau lichide, in condiţii
corespunzătoare de conservare, manipulare si transport.
Prin ,,recipiente închise etanş’’ se înţelege ca acestea trebuie sa protejeze conţinutul de
mediul extern, prin evitarea contaminării cu produse solide, lichide, vapori, gaze sau
microorganisme si trebuie sa împiedice pierderea apei de cristalizare sau evaporarea
solvenţilor, in condiţii corespunzătoare de conservare, manipulare si transport.
Prin ,,ferit de lumina” se înţelege ca recipientele trebuie sa fie din sticla de culoare
brun închis sau de alte materiale care nu permit trecerea luminii. Daca se folosesc recipiente
dintr-un material permeabil la lumina, acestea trebuie izolate cu un material adecvat, de
culoare închisă sau trebuie păstrate in dulapuri închise.
Prin ,,ferit de umiditate’’ se înţelege păstrarea medicamentelor in recipiente inchise
etanşi sau in recipiente bine închise si in prezenta unei substanţe deshidratante, având grija ca
aceasta sa nu vina in contact direct cu produsul respectiv.
Soluţiile apoase nu trebuie pastrate la temperaturi sub 0º C.
Pe eticheta recipientului trebuie sa se prevadă perioada de valabilitate (data de
valabilitate si data fabricaţiei).
Recipiente cu substanţe toxice trebuie sa poarte etichete cu inscripţie alba pe fond
negru si se păstrează in dulapul VENENA (Venenum).
Recipientele cu substanţe foarte active trebuie sa poarte etichete cu inscripţie roşie pe
fond alb si se păstrează in dulapul SEPARANDA (Separandum).
Recipientele cu celelalte substanţe (anodine, obisnuite) trebuie sa poarte etichete cu
inscripţie neagra pe fond alb.
Produsele si substanţele farmaceutice care se pastreaza in dupalul Venena sau
Separanda, sunt înscrise in FR X. si in tabelele Venena respectiv Separanda.
• Control. Verificarea parametrilor de calitate indicaţi de FR X, prevazuţi in
monografii este obligatorie.
Pentru efectuarea determinărilor prevăzute in FR X, se pot folosi si alte metode sau
aparate decât cele specificate in monografiile respective, cu condiţia ca exactitatea acestora sa
fie aceeaşi. In caz de litigii sunt obligatorii metodele si aparatele prevăzute in farmacopee.
Controlul organoleptic:- se efectuează in scopul verificării aspectului, culorii,
mirosului si gustului unei substanţe, sau produs.
La substanţele, produsele lichide se controlează daca acestea sunt limpezi (prin
comparare cu apa), transparente, opalescente sau tulburi (prin comparare cu etaloane
transparenta, opalescenta sau tulbureala) descris in FR X, in monografia respectiva, conform
prevederilor de la ,,Aspectul soluţiei”.
Culoare. Pentru substanţele, produsele lichide, soluţii se foloseşte ca etalon de
comparaţie apa, iar eventuale coloraţii se compara cu etaloanele de culoare, conform
prevederilor FR X.
Miros. Când se prevede ca si control de calitate ,,fără miros”, in scopul verificării
absenţei mirosului se procedează astfel: atât pentru substanţele solide cât si pentru lichide se
examinează proba de analizat imediat după deschiderea recipientului; dacă se percepe vreun
miros, 1 – 2 g substanţa se aduc imediat intr-un recipient deschis si se determina din nou
mirosul după 15 minute; daca se mai percepe un miros, substanţa nu este corespunzătoare.
Când se urmăreşte perceperea unui miros se procedează astfel:
- in cazul substanţelor lichide, se îmbibă o hârtie de filtru de aproximativ 2 ml lichid si
se miroase de la o distanţă de 2 – 4 cm.

65
Prin ,,miros caracteristic” se înţelege ca mirosul perceput nu poate fi confundat, acest
fiind specific produsului respectiv.
Gust. Pentru controlul gustului se ia o cantitate mica de substanţa si se aduce pe limba.
La substanţe toxice si pentru substanţele cu gust pronunţat acru sau amar, se prepara o soluţie
din 0,1 g substanţa in 10 ml apa. Cu aceasta soluţie se îmbibă o fâşie de hârtie de filtru cu
dimensiunea de 5 x 50 mm si se atinge hârtia cu vârful limbii.
Pentru lichidele netoxice se îmbibă hârtia de filtru cu lichidul respectiv şi aceasta se
atinge cu vârful limbii.
Controlul uleiurilor medicamentoase consta in:
- stabilirea caracterelor organoleptice;
- determinarea calitativă a substanţei active;
- determinarea cantitativa a substanţelor active;
- determinarea calităţii vehiculului uleios.

4. CONCLUZII
Soluţiile ocupă un volum important in practica farmaceutică si medicală. Se
administrează intern, extern sau servesc ca formă intermediară pentru prepararea altor forme
farmaceutice.
Frecvenţa mare a soluţiilor medicamentoase in terapeutica curentă se explică prin
aceea că ele reprezintă forme farmaceutice in care substanţele active sunt repartizate omogen,
una din criterii de calitate de importanţă majoră, sunt perfect dozate si uşor asimilabile, sub
aspect biofarmaceutic este o formă ideală. Spre deosebire de alte amestecuri, soluţiile se
caracterizează in primul rând printr-o întrepătrundere reciprocă activă a componentelor, in
urma căreia, între componente, nu există suprafeţe de separare, astfel încât soluţiile se
deosebesc de restul sistemelor disperse prin absenţa binecunoscutelor fenomene de suprafaţă.
Componenta dizolvată este desfăcută, divizat până la cea mai mică unitate chimică, moleculă
sau ion. Datorită acestui fenomen am formulat in mod corespunzător titlul proiectul
prezentului proiect.
Într-o soluţie, între molecule au loc o serie de inter-reacţii reciproce care au caracterul
unor legături secundare de tipul forţelor Van der Waals, legăturilor de hidrogen, precum si a
unor energii dipol-dipol, ion-dipol.
Fiecărei soluţii îi corespunde, potrivit structurii sale moleculare, o anumită constituţie
care se remarcă printr-o repartiţie spaţială atât a elementelor constitutive cât şi a legăturilor
secundare respective: această constituţie permite o serie de deplasări in cadrul întregului
sistem.
Relaţiile reciproce mai puternice între diferitele componente ale unei soluţii duc la
formarea unor asocieri mai mult sau mai puţin puternice intre moleculele substanţei dizolvate
si moleculele solventului; aceste forme asociate se numeşte solvatare iar pătura, înveliş de
solvatare.
Materiile prime si solvenţi sunt foarte diferiţi, de asemenea si metodele de control de
calitate. Depozitarea si manipularea lor cere o atenţie deosebită, deoarece unele sunt
inflamabile, altele caustice, corosive, puternic mirositoare etc. ceea ce implică cunoştinţe
profesionale in acest domeniu.
Fabricarea soluţiilor medicamentoase se pretează la un flux tehnologic automatizat,
computerizat, indiferent că este vorba despre o soluţie simplă apoasă, siropuri, sau soluţii cu
alţi solvenţi lipofili sau hidrofili.
Se obţin prin:
- dizolvare simplă sau completă in solvenţi a substanţelor medicamentoase. Fac
parte: soluţiile de uz intern, de uz extern, siropuri, ape aromatice, soluţii alcoolice,
soluţii uleioase.

66
- Dizolvarea extractivă sau parţială cu ajutorul solvenţilor, a principiului activ când
după preparare rămâne un rezidiu. Din această categorie fac parte preparatele
extractive care nu fac parte din tema prezentată.
Un loc aparte ocupă soluţiile sub formă de uz parenteral, sub denumire de soluţii
injectabile sau perfuzabile. Aceste forme de prezentare fac parte din categoria formelor
farmaceutice sterile, categorie in care sunt incluse si cele destinate de uz oftalmic.
Pe lângă avantajele pe care o prezintă soluţiile moleculare si ionice, dintre care cel mai
important este de a fi acceptat de pacienţii de toate vârstele, de la vârsta cea fragedă, până la
vârsta a 3-a.
Dintre dezavantajele concluzionăm dificultatea la transport, problemele de conservare
si faptul că dintre formele farmaceutice sunt cele mai puţin stabile, există riscul existenţei
interacţiunilor fizico-chimice, datorită volumului si greutăţii necesară spaţii de depozitare,
precum si a condiţiilor de păstrare.

BILIOGRAFIE
1. Farmacopeea Româna Ediţia a X-a, Editura Medicală 1993.
2. Tehnologia formelor farmaceutice, de Sorin Leucuţa, Ed. Dacia, Bibl. Farmacistului,
Cluj-Napoca 1995, p. 24-30
3. Agendă medicală 2000, Editura Medicală.
4. Fitoterapie tradiţionala şi modernă, de Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, Editura Fiat
Lux 1998.
5. Tehnologie farmaceutică, vol. 1, de Iuliana Popovoci, Dumitru Lupuleasa, Ed. Polirom
Bios, 2001.
6. Dicţionar Medical, de Valeriu Rusu, Ed. Med. 2007.
7. Caiet de lucrări practice, UMF – Cluj-Napoca, Colectiv de lucru, Fac. Farmacie,
litografiat, 2005.
8. Dicţionar farmaceutic, de Iuliana Popovoci, Dumitru Lupuleasa, Anişoara Hrişcu, ed.
a II-a Ed. Didactica si Ped. Buc. 1998.
9. Oxford Dicţionar medicină, Ed. a6-a, Ed. All 2005.
10. Agenda Medicală, Medicină complementară şi alternativă, Eds. Med. 2005.
11. Farmacopeea Română ed. a X-a., Supliment 2006. Ed. medicală Buc.,
12. Tehnică farmaceutică. De V.Ciocănelea, Ionescu Stoian si colab. Ed. didactica si
pedagogica Bucureşti, ed a II-a revizuita, 1975. p. 259 – 329.
13. Tehnologie farmaceutică, de Adriana Popovici, I. Ban, Ed. Tipomur 2004.
14. Tehnica farmaceutică, de V. Stănescu, ed. medicală, 1983.

67