Facultatea de Drept „Simion Barnutiu” Sibiu

Referat la dreptul muncii

Organizatia Internationala a Muncii

Prof. coordonator:
Student:
Marioara Tichindelean
Lazar Dorina-Elena

Drept , an IV, gr.3

 Octombrie, 2010

Printre cele 16 instituţii specializate legate de O.N.U., O.I.M. (Organizaţia Internaţională a Muncii)îşi
păstrează un loc aparte. Organizatia Internaţională a Muncii a fost fondată în 1919 in contextul negocierilor de
pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei
internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919 a devenit parte a Tratatului de Pace de
la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Filozofia şi misiunea noii organizaţii internaţionale rezulta din preambulul Constituţiei, care prevede că
pacea univesală nu poate fi întemeiată decât pe baza justiţiei sociale, iar neadoptarea de către o naţiune a unui
regim de muncă cu adevărat uman, împiedică eforturile celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia
lucrătorilor în propriile lor ţări. OIM a devenit o agenţie specializată a ONU din 1946.
OIM statueaza, la scară internaţională, o reprezentare a forţelor sociale, dincolo de
interguvernamentalismul strict, dovedindu-se prin aceasta promotoarea justiţiei sociale universale. In prezent 181
de state sunt membre ale organizaţiei.
Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an,
adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate
al OIM şi bugetul.
Marea originalitate a O.I.M. o constituie reprezentarea tripartită: delegaţia fiecărui stat este compusă
din patru membri - doi reprezentanţi ai puterilor publice, unul al patronilor şi unul al muncitorilor salariaţi.
Acest principiu de independenţă nu se desfăşoară fără probleme. De fapt, guvernul fiecărui stat îi
desemnează pe cei doi delegaţi nonguvernamentali pe care trebuie să-i aleagă din cadrul celor mai reprezentative
organizaţii. În democraţiile occidentale, întemeiate pe pluralismul sindical, guvernul trebuie să obţină acordul
organizaţiilor implicate. Dar, în regiunile totalitare (îndeosebi comuniste), delegaţii nonguvernamentali aparţin
organelor Statului şi nu au, în consecinţă, nici o independenţă.
În ceea ce priveşte organele principale ale O.I.M., acestea sunt asemănătoare cu cele ale oricărei
instituţii de acest tip, şi anume:
• Conferinţa Internaţională a Muncii – adunarea plenară care decide marile alegeri ale
organizaţiei şi adoptă textele care fixează normele internaţionale ale muncii. Între sesiunile
Conferinţei, OIM este coordonat de Consiliul de administraţie, care este compus din 28
reprezentanţi guvernamentali, 14 reprezentanţi ai pantronatelor şi 14 reprezentanţi ai
sindicatelor.

• Consiliul de Administraţie – instanţă executivă care pregăteşte şi execută deciziile

Conferinţei;
• Biroul Internaţional al Muncii (BIM) – secretariatul permanent al Organizaţiei, are
sediul la Geneva, în Elveţia şi are birouri în mai mult de 40 de state.
Una dintre misiunile principale ale O.I.M., este să elaboreze normele internaţionale de muncă, acestea
începând de la condiţiile sociale generale (discriminare în slujbă, relaţii profesionale) şi până la protecţia
categoriilor sau grupurilor vulnerabile (femei, copii şi, recent, din 1989, populaţii aborigene şi tribale).
Aceste norme pot lua forma unor simple recomandări comunicate statelor membre, având în cazul acesta
o singură obligaţie: transmiterea textului autorităţilor competente (în general Parlamentului Naţional).
Totodată, aceste norme pot figura într-o convenţie destinată a fi ratificată; statele care o ratifică îşi iau
angajamentul de a aplica această convenţie şi de a accepta controlul Organizaţiei Internaţionale a Muncii. De la
crearea sa, OIM a elaborat peste 180 de convenţii, antrenând cca. 6.000 de ratificări, şi un număr aproximativ
egal de recomandări.
Mecanismele de control veghează la respectarea acestor dispozitive. Trebuie amintită aici Comisia
pentru Aplicarea Convenţiilor şi Recomandărilor, instanţă tripartită, care examinează cazurile socotite drept
cele mai importante. Totodată trebuie amintit Comitetul Libertăţii Sindicale, care rezolvă reclamaţiile privind
lezarea acestei libertăţi. Romania este membru fondator al O.I.M prin semnarea Tratatului de Pace de la
Versailles.

Atributiile fundamentale ale acestei organizatii constau in :

• elaborarea de norme internationale pentru imbunatatirea conditiilor de munca si viata ale

salariatilor, respectiv conventii si recomandari ;
• pregatirea de personal in diverse domenii ;

• acordarea de asistenta tehnica tarilor membre in domeniul muncii si securitatii sociale ;

• organizarea unor reuniuni internationale in domeniul muncii si securitatii sociale ;

• elaborarea de studii, cercetari, sinteze din domeniul sau de activitate ;

• supravegherea aplicarii si respectarii conventiilor privind drepturile omului in domeniile muncii,
social si al libertatii de asociere in sindicate.

STANDARDELE INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL MUNCII

Standardele internaţionale în domeniul muncii sunt instrumente juridice elaborate de către constituenţii
OIM (guvernele, angajatorii şi sindicatele) care stabilesc principii şi drepturile la muncă. Acestea sunt fie
convenţii, care sunt tratate internaţionale obligatorii dacă sunt ratificate de statele member, sau recomdări, care
servesc ca nişte ghiduri neobligatorii. În multe cazuri convenţiile stabilesc principiile de bază care să fie
implementate de statele care le ratifică, în timp ce recomadările suplimentrează convenţiile asigurând ghiduri mai
detaliate referitoare la modul în care acestea trebuie aplicate.
Convenţiile şi recomadările sunt elaborate de reprezentanţii guvernelor, angajatorilor şi lucrătorilor şi sunt
adoptate de Conferinţa Internaţională a Muncii care se desfăşoară în fiecare an. Odată ce un standard este adoptat,
statele membre, conform Constituţiei OIM, trebuie să le supună autorităţilor competente (Parlamentului). În cazul
Convenţiilor, acesta înseamnă pentru ratificare. Dacă o convenţie este ratificată, în general aceasta intră în
vigoare pentru acel stat de la data ratificării. Statele care au ratificat convenţiile se obligă să aplice convenţia în
legislaţia şi practica naţională şi să trasnmită rapoarte privind aplicarea acesteia la intervale regulate. Dacă este
necesar, OIM acordă asistenţă tehnică. În plus, pot fi iniţiate plângeri împotriva statelor care încalcă o convenţie
pa care a ratificat-o.

CONVENŢIILE FUNDAMENTALE

Consiliul de administraţie al OIM a identificat 8 convenţii fundamentale, care rglemenetază domeniile

care sunt considerate ca principuii şi drepturi fundamnatele ale lucrătorilor.
Liberattaea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă, eliminarea tuturor formelor
de muncă forţată sau obligatorii, eliminarea efectivă a muncii copilului, eliminarea discriminărilor în respect cu
angajarea şi profesia, Aceste principii sunt de asemenea prevăzute în Declaraţia privind Principiile şi Drepturile
Fundamentale ale Muncii (1998).
În 1995 OIM a lansat o campanie pentru ratificarea univesală a acestor 8 convenţii.

Cele 8 convenţii fundamentale ale OIM sunt următoarele:

• Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată;

 • Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală;
• Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă;
• Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
• Convenţia nr.105/1957 privind abolirea muncii forţate;
• Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare şi profesie);
• Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă;
• Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor

Consiliul de administraţie a desemnat alte 4 convenţii ca instrumente prioritare, încurajând statele să le

ratifice din cauza importanţei lor în funcţionarea sistemului internaţional de standarde în domeniul muncii.

• Convenţia nr. 81/1947 privind Inspecţia Muncii

• Convenţia nr. 129/1969 privind Inspecţia Muncii (în agricultură)
• Convenţia nr. 144/1976 privind consultările tripartite (standardele internaţionale ale muncii)
• Convenţia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare

Cele 4 obiective strategice ale OIM sunt:

 promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în muncă

 crearea oportunităţilor mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de locuri de muncă şi venituri
decente
 Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi
 Consolidarea tripartismul şi dialogului social
 Bibliografie

1. A. Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti,

2006;

2. A. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucureşti,

2005;

3. www. ilo.org;

4. www.mmuncii.ro.