Sunteți pe pagina 1din 3

Enigma lui Shakespeare

Hattrickmania 19 iunie 2016 0

William Shakespeare este una dintre cele mai enigmatice figuri din
istoria literaturii engleze. Fiul unui producător de mănusi, dintr-un
mic orăsel englez, care a absolvit doar Şcoala de gramatică, el totuşi
este autorul unor piese, sonete şi poeme marcate de un simţ estetic
şi artistic deosebit. Atitudinea societăţii faţă de persoana lui
Shakespeare, în timpul vieţii lui, nu se compară nicidecum cu
atitudinea acesteia după un secol si jumătate faţă de Shakespeare
dramaturgul. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, se declansează
un adevărat cult pentru Shakespeare, iar astăzi el este considerat
unul dintre marile genii literare ale lumii.

Portret William Shakespeare realizat în timpul vieţii sale

In registrul parohiei micului oraş englez Stratford-upon-Avon, în


dreptul datei de 26 aprilie 1564 este notat: „William, fiul lui John
Shakespeare”. John Shakespeare avea în Stratford un atelier de
mănuşi, făcea negustorie cu lână şi carne, iar o perioadă, a fost
preşedintele corporaţiei orăşeneşti, adică a fost conducătorul
oraşului. Mama lui William, Mary Arden, făcea parte din una dintre
cele mai vechi familii engleze. William a fost cel de-al treilea copil
dintre cei opt copiii a lui John si Mary. Inca de mic copil William
Shakespeare invata sa scrie si sa citeasca, apoi intra la Scoala de
Gramatica unde studiază limba latină din creaţiile clasicilor Ovidiu,
Virgiliu şi Horaţiu.

Spre deosebire de contemporanii săi dramaturgi, Shakespeare nu a


studiat la universitate, dar cunoştinţele acumulate la Şcoala de
gramatică i-au fost de ajuns ca să se autoinstruiască. După
terminarea şcolii, William îşi ajută tatăl în atelierul de mănuşi, iar
în anul 1582, se căsătoreşte cu Anne Hathaway, fiica unui fermier,
care era cu opt ani mai în vârstă decât el. In curând, li se naşte o
fiică, Suzanne, iar incă, peste doi ani, Anne naşte gemeni: fiul
Hamnet, care a murit în copilărie, şi fiica Judith.

Următorii câţiva ani de viaţă ai lui Shakespeare au fost numiţi „ani


pierduţi”, deoarece despre această perioadă nu s-au păstrat niciun
fel de date veridice. Numele lui Shakespeare iese din nou la
suprafaţă în anul 1592, pe când el se afla la Londra. Intr-unul din
pamfletele sale, scriitorul şi dramaturgul Robert Greene vorbeşte cu
invidie despre succesul ameţitor pe care îl avea Shakespeare
dramaturgul. După un an, în presă, apare poemul „Venera şi
Adonis”, pe care Shakespeare l-a considerat „primul fruct” al
creaţiei sale, cu toate că, se ştie că, până atunci, fuseseră deja puse
în scenă piesele lui „Richard al III-lea”, „Henric al IV-lea”,
„Comedia erorilor” şi „imblânzirea scorpiei”.

În acei ani, dramaturgia nu era considerată adevărată literatură., iar


teatrul era privit ca un mod de distracţie pentru mulţimea ignorantă
şi nepoliticoasă. Teatrele erau amenajate în afara oraşului, în
vecinătatea îngrăditurilor pentru momirea urşilor, arenelor pentru
luptele cocoşilor şi bordelurilor. Pentru a-şi câştiga reputaţia de
scriitor, Shakespeare prefera nici să nu amintească de faptul că este
autor de piese.

Epidemia de ciumă, care s-a declanşat în Europa, l-a făcut pe


Shakespeare să întrerupă pentru un timp cariera sa de dramaturg.
El revine pe scenă în anul 1594, în componenţa trupei lui Richard
Burbage, cu piesa „Oamenii lordului Chamberlaine”. În anul 1599,
actorii conduşi de Burbage se mută în noul sediu al celebrului
Teatru „Globus”, pe malul râului Tamisa, iar Shakespeare devine
acţionar al trupei.

El joacă pe scenă şi scrie în medie câte două piese pe an, care,


aproape toate, sunt puse în scenă de actorii Teatrului „Globus”.
Lucrările literare ale lui Shakespeare i-au imbunătăţit substanţial
starea financiară: pentru poemul „Venera şi Adonis”, autorul a
primit o mie de lire sterline de la lordul Sauthampton, căruia i-a
fost dedicată această creaţie artistică. Si mai mulţi bani a obţinut el
în urma jucării pieselor sale; în afară de aceasta, se ştie că
Shakespeare era mare proprietar de terenuri şi se ocupa de
cămătărie: s-au păstrat documentele privind creanţele pe care le
redacta el în cazul datornicilor răuvoitori.

Teatrul Globus din Londra

După trecerea a 25 de ani de când a părăsit Stratfordul, fără un ban


în buzunar, Shakespeare devenise posesorul unei averi considerată
foarte mare pentru acele timpuri. Înainte de a se naşte William,
tatăl său a incercat zadarnic să obţină titlul de nobil şi dreptul de a
avea stemă de familie. Şi iată că, după mulţi ani, William este acel
care se adresează comunităţii heraldice regeşti cu cererea de a i se
atribui titlul de nobil, care de data aceasta i-a fost satisfăcută. Şi cu
toate că, în documentele care s-au păstrat, se menţionează că titlul
său de nobil Shakespeare îl datorează premergătorilor săi, care au
servit tronul cu fidelitate şi curaj, nu există nicio îndoială că tocmai
succesul ameţitor al lui William pe scenă i-a determinat pe membrii
comunităţii heraldice să-i satisfacă. solicitarea.

Scenă din piesa „Eforturile inutile ale dragostei”

Astfel fiul mănusarului dintr-un orăşel îndepărtat şi uitat a devenit


nobil londonez, iar arta teatrală a căpătat importanţă socială. În
timpul lui Shakespeare, piesele, de obicei, se puneau în scenă, dar
nu se tipăreau, pentru ca textul să nu ajungă în mâinile
concurenţilor. Totuşi, câteva piese au fost editate în cărţi de un
format nu prea mare, însă acestea erau ediţii de o calitate nu prea
bună, iar textele au fost obţinute de editori prin metode necinstite.
Doar în anul 1623, după moartea autorului, lucrările sale au fost
editate infolio cu un tiraj de o mie de exemplare. in carte, au intrat
treizeci şi şase de comedii, cronici şi tragedii. De la mijlocul
secolului al XVIII-lea, viaţa şi opera marelui dramaturg încep să fie
studiate cu multă minuţiozitate; tot atunci, apar unele ipoteze
precum că el, chiar dacă a existat, nu a putut fi autorul unor creaţii
geniale.

Cercetătorii considerau că pentru Shakespeare au scris ba filozoful


şi omul de stat Francis Bacon, ba lordul Derby, ba soţia scriitorului,
Anne Hathaway, sau chiar regina Elisabeta I. Astăzi, nu există
niciun fel de argumente forte care ar susţine aceste ipoteze, şi
rămâne doar de recunoscut că o minte ageră, dragostea pentru
limba natală, o uriaşă capacitate de muncă şi un talent deosebit l-au
ajutat pe