Sunteți pe pagina 1din 3

Moderator / moderatoare TV

Andrei PLEŞU
12 oct 2010 adevărul.ro
Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează
şi condamnă….

Am mai scris, în treacăt, despre unii dintre moderatorii noştri de televiziune.


Degeaba. Nu că m-aş aştepta să-i văd transformându-se peste noapte în figuri
exemplare ale meseriei. Dar mi-aş dori să întrezăresc, pe chipul lor, măcar din când
în când, o umbră de reflexivitate, un mic dubiu de sine, un minim efort de
autoeducaţie. Mi s-ar părea normal să simt că îi preocupă statutul lor profesional,
rolul şi rostul prestaţiei lor. Inutil. Dacă e să dau o definiţie globală a „breslei" aş
spune că e vorba de o sumedenie de inşi cu trei caracteristici: 1. o suverană siguranţă
(şi mulţumire) de sine, 2. un fond nevindecabil de proastă dispoziţie şi arţag şi 3.
conştiinţa unei competenţe fără breşă, în toate domeniile, dublată de convingeri
politice ferme.

Moderatorul român e un domn sau o doamnă care are de spus ceva şi preferă
să o facă recurgând la câţiva invitaţi, mai mult sau mai puţin decorativi. Moderatorul
român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o
fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile.

Acest tip de comportament e la antipodul tuturor definiţiilor pe care termenul


„moderator" le subînţelege.
Moderatorul e un „prezentator", adică cineva care facilitează prezenţa a
ceva sau a cuiva, în beneficiul publicului. Evident, treaba lui nu e să se prezinte pe
sine.

Mai departe: moderatorul e, structuralmente, „gazdă". El invită, primeşte


şi se străduieşte să-şi slujească cu graţie musafirii, aşa încât toată lumea să se simtă
bine: nu-i ceartă, nu le varsă vinul în poală, nu le dă lecţii. Şi face tot ce poate ca să
stimuleze conversaţia. Când unii dintre invitaţi intră în contradicţie cu alţii, rolul
moderatorului este să potolească asperităţile, să destindă atmosfera, să asigure tonul
civilizat al discuţiei.

Moderatorul e, prin excelenţă, un „arbitru". Nu ţine partea nimănui, nu


acceptă complicităţi cu o opinie împotriva alteia. Aliatul lui este telespectatorul care
vrea să se lămurească, ascultând argumentele tuturor celor angajaţi în dispută.

Moderatorul e un „mediator": el încearcă să creeze o punte între exponenţii


taberelor opuse, să întreţină şi să modeleze dialogul, astfel încât fiecare voce să se
audă distinct, iar cei care ascultă să-şi facă o idee proprie despre subiectul aflat în
dezbatere.

Aud că, în Statele Unite, moderatorului i se spune, prescurtat, MC, adică


„maestru de ceremonii". E o bună circumscriere a profilului său: el administrează
„protocolul" unei confruntări, o pune în scenă, are grijă ca regulile „coreografiei"
dialogale să fie respectate. Înţeles astfel, moderatorul e responsabil cu „ţinuta" şi cu
„stilul" evenimentului.

Mai nou, a apărut şi conceptul „moderatorului de forum" care, în principiu,


se îngrijeşte tocmai de igiena textelor expediate pe internet, suprimând insulta,
divagaţia, manifestările extreme (la noi e o meserie încă inexistentă).
În sfârşit, până şi în fizică, se numeşte „moderator" o substanţă folosită în
reactoarele nucleare pentru a tempera viteza neutronilor prea rapizi. E vorba, aşadar,
tot de un agent regulator, de o instanţă care „încetineşte" pripelile, care ţine energiile
disparate sau excesive sub control.

Mă întreb dacă moderatorii noştri s-au gândit vreodată la această semantică a


posturii lor. Nu le-ar strica. Ar înţelege, poate, că nu trebuie să-şi ia aere de dresori
severi, de gospodine nervoase sau de diriginţi nemulţumiţi. Şi că nu ne interesează
foarte mult ce cred ei despre lume şi viaţă, pentru simplul motiv că, deocamdată, nu
au de raportat nicio ispravă personală, în afara micilor lor bombăneli pe sticlă.