UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

ZALISEŢCHI VLADIMIR

PROCEDURA FISCALĂ.NOŢIUNEA.PRINCIPIILE DE BAZĂ

studiu de caz

Conducător ştiinţific: _____________ Doina Cuciurcă, Magistru în Drept.

(semnătura)

Autorul: ______________

(semnătura)

CHIŞINĂU-2018
 CUPRINS

Introducere. ...……………………………………………………………………….2

I. Caracteristica generală a procedurii fiscale..……………………………………3

1.2 Noțiunea procedurii fiscal...……………………………………………………..3

2.2 Principiile de bază. ….……………………………………………………………4

2.3 Individualizarea obligației fiscale.………………………………………………6

II. Stingerea obligației fiscale. …………………………………………………….7

2.1 Stingerea prin plată a creanțelor fiscale. ……………………………………….8

2.2 Stingerea silită a obligației fiscale. ……………………………………………..10

2.3 Cazuri speciale de stingere a obligației fiscale. ..……………………………….11

2.4 Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere. …...……………………………………12

2.5 Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare. ...………………………………….13

2.6 Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită. …...……………………………14

Concluzie. ……...……………………………………………………………………15

Bibliografie..…………………………………………………………………………16
 INTRODUCERE

Dreptul statului de a-și institui un sistem de impunere care să-i asigure în mod
corespunzător cuantumul veniturilor publice necesare îndeplinirii sarcinilor sale izvorăște
conform susținerilor din literatura de specialitate din mai multe teorii, teoria organică,
sociologică, echivalenței ș.a.

Pentru o mai completă edificare asupra necesității, oportunității și echității impunerii

alăturat acestor teorii este util să avem în vedere și concepția economistului Adam Smith,
exprimată prin următoarele maxime:

maxima de certitudine, conform căreia obligația fiecărui cetățean trebuie să fie corect
stabilită și nu arbitrară.

maxima de comoditate, impune ca toate contribuțiie să fie pretinse și încasate la termene,

urmărinduse procedeul care este mai convenabil.

Sintetic, procedura fiscala este exprimata prin notiunea de administrare a impozitelor,

taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, definita ca „ansamblul
activitatilor desfasurate de organele fiscale in legatura cu:

- inregistrarea fiscala;

- declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume

datorate bugetului general consolidat;

- solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.

Procedura fiscala are semnificatia unei succesiuni de acte si operatiuni realizate de

organele fiscale, ce trebuie intelese in integralitatea si in interconditionarea lor, avand ca finalitate
realizarea practica a impozitelor si taxelor.1

1
Drept fiscal, Şaguna Dan Drosu.
 I. CARACTERISTICA GENERALĂ A PROCEDURII FISCALE.

Procedura fiscala are semnificatia unei succesiuni de acte si operatiuni realizate de

organele fiscale, ce trebuie intelese in integralitatea si in interconditionarea lor, avand ca finalitate
realizarea practica a impozitelor si taxelor.

Serviciul Fiscal de Stat este o autoritate publică, imputernicită să administreze impozitele,

taxele și alte plăți în interesul statului prin crearea de condiții pentru contribuabili în scopul
conformării și respectării legislației, aplicarării uniforme a politicii și reglementărilor în domeniul
fiscal. Realizarea acestui ansamblu de obiective depinde nu numai de voința și cadrul legislativ
adoptat, dar impune și un efort multidimensional al funcționarilor Serviciului Fiscal pentru
optimizarea continuă a procesului de administrare fiscală.

Sistemul de administrare fiscală reprezintă totalitatea instituţiilor, activitatea cărora este

axată în mod principal sau secundar pe exercitarea atribuţiilor fiscale.

Aparatul fiscal (organ fiscal) al RM reprezintă principalul element în sistemul unic de

administrare fiscală. În componenţa lui este inclus: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS) şi
Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale (IFST) ale oraşelor, raioanelor, care sunt subordonate
IFPS şi sunt finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat.

1.1 Noțiunea procedurii fiscale.

Procedura fiscala cuprinde ansamblul de acte si operatiuni prealabile de stabilire si

realizare a creantelor fiscale si cele privind declararea, stabilirea, verificarea si colectarea
impozitelor si taxelor, precum si masurile intreprinse pentru solutionarea contestatiilor impotriva
actelor administrative fiscale.Actele si operatiunile specifice procedurii fiscale sunt reglementate
de Codul de procedura fiscala. Astfel, dispozitiile acestuia constituie procedura de drept comun
pentru administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
contributiilor, amenzilor si altor sume datorate bugetului general al statului, precum si pentru
administrarea drepturilor vamale.2

2
http://www.qreferat.com/referate/economie/PROCEDURA-FISCALA511.php.
 Fiind un proces complex» executarea obligaţiei fiscale constă în faptul că plătitorului
(contribuabilului) i se impune o conduită obligatorie începând cu momentul naşterii obligaţiei
fiscale şi până în momentul plăţii efective a sumelor impozitului sau taxei în bugetul de stat. Prin
urmare, executarea obligaţiei fiscale constă în îndeplinirea de către persoana obligată
(contribuabil) a unei totalităţi de acţiuni determinate şi obligatorii, direcţionate exlusiv spre
asigurarea plăţii efective a impozitului sau taxei.3

1.2 Principiile de bază a procedurii fiscale.

Principiile de bază ale procedurii fiscale sunt aceleași ca și ale dretului fiscal care se
conţin în art.3 din Codul fiscal şi au următorul conţinut:4

a) neutralitatea impunerii - presupune asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale

investitorilor, capitalului autohton şi străin. Potrivit acestui principiu, impozitele şi taxele nu vor
fi diferenţiate în funcţie de cetăţenia investitorului sau de originea capitalului şi nici în funcţie de
forma capitalului. Impozitele trebuie să fie instituite şi aplicate în aşa mod, încât să reducă la
minimum influenţa acestora asupra deciziilor economice;

b) certitudinea impunerii - prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la

interpretări arbitrare, iar modalitatea şi termene le de plată să fie precis stabilite pentru fiecare
contribuabil, respectiv aceştia să роаtă urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine» precum şi
să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Acest principiu susţine respectarea dreptului contribuabilului de a cunoaşte anticipat ce impozit
va trebui să achite, obiectul impunerii, cotele, termenele şi modalităţile de plată, facilităţile fiscale
etc. însă, ca acesta să la cunoască, ele trebuie să fie prevăzute expres;

3
DREPT FISCAL Chişinău, 2014 Autori: Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi, Daniela
Vidaicu.
4
Codul fiscal al RM nr. 1163-XIII din 24.04.1997.
c) echitatea fiscală - presupune tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în
condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale. Principiul echităţii fiscale
presupune şi o echitate socială în domeniul impunerii, ceea ce implică necesitatea impunerii
diferenţiate a veniturilor şi a averii, în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozabil, dar
implica şi reducerea sau scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, ori
stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echităţii fiscale presupune îndeplinirea unui şir
de condiţii, printre care stabilirea unui minim neimpozabil - a scutirii personale anuale, a scutirii
pentru persoana la întreţinere ceea ce ar presupune satisfacerea nevoilpr de strictă necesitate;

d) stabilitatea fiscală ~ presupune asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor legislaţiei

fiscale, iar efectuarea modificărilor sau completărilor legislaţiei fiscale să se fecă prin
modificarea sau completarea Codului fiscal. Acest principiu reflectă maxima fiscală, potrivit
căreia „un impozit bun este un impozit vechi”. Asigurarea stabilităţii pe termen lung a
prevederilor legislaţiei fiscale, neadmiterea situaţiilor când prevederile legislaţiei fiscfcle duc la
efecte retroactive defavorabile pentru persoanele fizice şi juridice* în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de către acestea a deciziei investiţionalemajore, vor duce inevitabil la o
eficienţă a impunerii, la o creştere a investiţiilor străine şi, respectiv, la dezvoltarea economiei
statului;

e) randamentul impozitelor- presupune perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de

cheltuieli, cât mai acceptabile pentru contribuabili.

Alături de principiile menţionate supra, mai sUnt şi un şir de alte principii, formulate în
doctrina de specialitate, printre care:

a) principiul priorităţii scopului fiscal în procesul perceperii impozitelor - la colectarea

impozitelor şi taxelor de la contribuabili punându-se accent pe acumularea completă şi la termen
a acestora, nu pe alte scopuri.

b) principiul perceperii impozitelor în scopuri publice - presupune perceperea impozitelor pentru

satisfacerea necesităţilor întregii populaţii, pentru formarea bugetelor de diferite niveluri, care şi
au destina- ţia de a satisface necesităţile statului;
c) principiul stabilirii, modificării şi anulării impozitelor exclusiv prin legeni urmândprocedura
prestabilită - presupune stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor doar printr-un act normativ
şi după o procedură stabilită reglementată de actele normative în domeniu;

d) principiul nesuprimârii în procesul perceperii impozitelor a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

~ presupune respectarea drepturilor şi libertăţilor omului atât în procesul perceperii benevole, cât
şi în cazul executării silite a obligaţiei fiscale.5

1.3 Individualizarea obligației fiscale.

Obligaţia fiscală reprezintă îndatorirea de a plăti către bugetul public impozitele, taxele şi
contribuţiile reglementate de legile fiscale. Obligaţia fiscală are următoarele caracteristici: este o
obligaţie legală, fiind prevăzută în actele normative prin care se instituie prelevările fiscale; este o
obligaţie juridică, întrucât generează relaţii juridice între subiectul plătitor şi stat; îmbracă formă
bănească.

Obligaţia fiscală atrage după sine o seamă de îndatoriri prealabile ale plătitorilor,
privitoare la: autorizarea de către organele competente a oricăror activităţi permanente sau
incidentale generatoare de venituri impozabile; declararea de către contribuabili, la termenele
legale, a locurilor unde se desfăşoară activităţile respective, precum şi a băncilor unde sunt
deschise conturile; declararea corectă a veniturilor realizate şi a altor activităţi generatoare de
obligaţii fiscale; evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor în documentele stabilite legal; supunerea
contribuabilului la controale fiscale, cu asigurarea accesului la documente şi evidenţe.6

În virtutea raporturilor juridice care se formează între plătitor şi stat în baza obligaţiei
fiscale, statul dispune de o creanţă fiscală asupra contribuabilului.

Creanţa fiscală este dreptul statului de a percepe, prin organe fiscale, impozite, taxe,
contribuţii de la persoane fizice şi juridice, în baza unor acte normative. Obligaţia fiscală se
constată şi se individua- lizaeză prin titlul de creanţă fiscală, care este constatator al drepturilor şi
obligaţiilor fiscale, este prevăzut de lege şi are forţă de titlu executoriu, putând fi atacat pe cale
administrativă şi pe cale juridică.

5
DREPT FISCAL Chişinău, 2014 Autori: Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi, Daniela
Vidaicu.
6
Note de curs: DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL, Chişinău 2014 Autor: Irina Iacub.
 Instrumentele de impunere au calitatea de titluri de creanţă fiscală, fiind executorii, şi sunt
foarte diverse: declaraţii de impunere, procese-verbale de impunere, deconturi privind impozitele,
procese- verbale de control etc. Prevederile lor trebuie aduse la îndeplinire în termenul legal de
către plătitor şi de către aparatul fiscal.

II. Stingerea obligației fiscale.

Creantele fiscale nu se nasc pentru a se stinge dupa o anumita perioadade timp. Scopul
pentru care au fost instituite il reprezinta colectarea de impozite si taxe la bugetul general al
statului, in vederea indeplinirii numeroaselor nevoi sociale, de care am mai amintit pana
acum.Asadar, colectarea presupune utilizarea actiunilor si mijloacelor legale prin care este
diminuat cu fonduri banesti bugetul statului. Colectarea este urmata firesc de stingerea creantelor
fiscale, prin realizarea lor totala sau partiala.7

Stingerea obligaţiei fiscale constă în totalitatea acţiunilor întreprinse de contribuabil sau

alt subiect al raporturilor juridice fiscale, în scopul plăţii şi încasării reale (efective) a impozitului
în bugetul respectiv.

Reieşind din prevederile art.179 din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul are
simultan mai multe obligaţii fiscale scadente, acesta va asigura stingerea obligaţiilor fiscale,
conform legislaţiei fiscale, după criteriul cronologic de naştere a fiecărui tip de obligaţie fiscală
indicat în documentul referitor la stingerea ei, în caz contrar, însuşi organul fiscal este în drept să
stingă obligaţia fiscală a acestuia conform succesiunii stabilite reieşind din criteriul cronologic de
naştere a fiecă-irui tip de obligaţie fiscală. Această regulă se aplică pentru toate modalităţile de
stingere a obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal.

7
Drept fiscal, Şaguna Dan Drosu.
 Stingerea obligaţiei fiscale se efectuează prin următoarele modalităţi:

a) achitare (plată);

b) anulare

c) prescripţie;

d) scădere;

e) compensare;

f) executare silită (art 170 din Codul fiscal). 8

2.1 Stingerea prin plată a creanțelor fiscale.

Plata este cel mai important si cel mai uzutat mijloc de stingere a obligatiilor fiscale.

Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare (plată) se efectuează conform prevederilor art.
171 din Codul fiscal. Regula generală în cazul stingerii obligaţiei fiscale prin achitare constă în
stingerea acesteia în monedă naţională. Totodată, în anumite cazuri, prevăzute de legislaţia
fiscală, achitarea se poate efectua şi în valută străină la cursul oficial al leului moldovenesc din
ziua efectuării plăţii.

Achitarea poate avea loc prin plată directă sau prin reţinere la sursă. Acest din umră caz
de stingere a obligaţiilor fiscale se realizează prin calcularea, reţinerea şi plata sumelor obligaţiei
fiscale de către o altă persoană decât contribuabilul. Plata directă se efectuează prin virament sau
în numerar.

Plata prin virament se efectuează prin intermediu! instituţiilor financiare (sucursalelor sau
filialelor acestora). Plata prin virament include şi plăţile efectuate prin intermediul cardurilor
bancare sau prin folosirea altor instrumente de plată prevăzute de legislaţie.

Plata în numerar poate fi efectuată prin intermediul:

- organului fiscal;

- autorităţilor administraţiei publice locale;

- operatorilor de poştă sau |

- instituţiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora).

8
Codul fiscal al RM nr. 1163-XIII din 24.04.1997.
 Autorităţile administraţiei publice locale pot stabili încasarea imopozitelor şi taxelor
locale şi prin intermediul altor persoane. Astfel, conform Hotărtrii Guvernului nr,998 din
20.08.2003 privind activitatea Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul
primăriei (SCITL), aceste persoane pot fi: perceptorii fiscali ai SCITL din cadrul primăriilor sau
secretarul ori alt fiincţionar al primăriei, care nu este învestit cu dreptul de a semna documentele
de casă, sau alte persoane învestite de către primar cu funcţiile perceptorului fiscal.

Autorităţile şi instituţiile enumerate mai sus (cu excepţia celor financiare), care au încasat
baiu în numerar de la contribuabil, sunt obligate să verse la buget, în numele acestuia, în aceeaşi
sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate. Autorităţile administraţiei publice locale din
satele şi comunele, în care nu există instituţii financiare sau subdiviziuni ale acestora, pot stabili
pentru SCiTL şi pentru operatorii de poştă o altă periodicitate de vărsare la buget a sumelor
încasate, dar nu mai rar de o dată pe săptămână.

În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia
financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în limita acestor mijloace,
ordinul de plată al contribuabilului în decursul zilei lucrătoare în care a fost primit.

Sumele trecute la scăderi din contul bancar al contribuabilului pentru stingerea obligaţiilor
fiscale se transferă de instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) la buget în ziua
lucrătoare în care au fost trecute la scăderi.

Sumele încasate în numerar de la contribuabili pentru stingerea obligaţiilor fisele se

transferă de către instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) la buget în ziua lucrătoare în
care au fost încasate.

Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin achitare se consideră:

a) data la care sumele au fost înscrise la buget în contul obligaţiei fiscale respective;

b) în cazul achitării prin intermediul cardurilor de plată, data stingerii obligaţiei fiscale se
consideră data zilei lucrătoare în care a fost debitat contul de card, din care a fost emis cardul
utilizat la plată al contribuabilului (deţinătorului de card) cu suma obligaţiei fiscale;

o) data emiterii deciziei privind derularea procesului de lichidare(dizolvare) sau a hotărârii de

intentare a procesului de insolvabilitate (ait.178 alin.(l) din Codul fiscal).

Debitarea contului de card respectiv se oonftrmă prin bonul (chitanţa) de plată cu card de plată
perfectat la terminal POS sau la alt dispozitiv de utilizare a cârdurilor de plată, bon care se
eliberează deţinătorului de card.
 Referitor la faptul că legislaţia fiscală (art.178 alin.(l) lit.a) din Codul fiscal) prevede că
data stingerii obligaţiei fiscale prin achitare se conisideră data la care sumele au fost înscrise la
buget în contul obligaţiei fiscale respective, se impune o precizare. Astfel, în raport de plătitorul
care achită impozitul, prevederea în cauză nu se va interpreta ad litteram, deoarece norma
specificată mai sus indică exclusiv destinaţia finală a plăţii. Este imposibil a interpreta această
prevedere în sensul că plătitorul este obligat să achite impozitul în buget fără utilizarea unor
mecanisme intermediare. Acest lucru se explică prin faptul că în relaţiile ce apar în procesul
achitării impozitelor participă nu doar plătitorul şi statul reprezentat de organele sale, dar şi
anumiţi intermediari, în special instituţiia financiară care îl deserveşte în legătură cu transferarea
impozitului în buget. Astfel, în cadrul relaţiilor legate de achitarea impozitelor instituţia
financiară are propria răspundere pentru neexecutarea în termen a ordinelor de plată ale
contribuabililor.

Ordinul de plată reprezintă ordinul sau dispoziţia, dată de către plătitor băncii care îl
deserveşte, de a transfera beneficiarului o anumită sumă de bani. În acest caz, beneficiarul va fi
bugetul de stat. Încasarea mijloacelor băneşti pe contul beneficiarului se realizează numai după
transferarea sumelor respective de pe contul plătitorului, aceasta efectuându-se exclusiv prin
ordinul de plată dat de plătitor.

În aceeaşi ordine de idei, sumele de bani nu pot fi încasate pe contul beneficiarului până la
transferarea lor de pe contul plătitorului. După transferarea lor însă, ultimul nu mai răspunde de
soarta ulterioară a acestor mijloace, deoarece s-a produs deja preluarea unei părţi din proprietatea
acestuia sub formă de impozit sau taxă, iar răspunderea în continuare o va purta exclusiv
instituţia bancară.

In concluzie, momentul plăţii impozitului coincide cu momentul transferării mijloacelor

băneşti de pe contul plătitorului şi, în acest sens, obligaţia plătitorului de achitare a impozitului se
va stinge.9

2.2 Stingerea prin anulare a creanțelor fiscale.

Stingerea obftgafiejfoca fa prin anulare se efectuează prin acte cu caracter general sau
individual, adoptate conform legislaţiei (art.172 din Codul fiscal). în literatura de specialitate
întâlnim această modalitate de stingere a obligaţiei fiscale şi cu denumirea de amnistie fscală. Cu
titlu de exemplificare» ne putem referi în acest caz launele legi, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova în diferite perioade, fie privind anularea datoriilor istorice ale unor
întreprinderi aflate în proces de restructurare, fie prin anularea unor penalităţi fie amenzi aplicate
contribuabililor, spre exemplu: Legea nr.lll din 27.04.2007, privind modificarea şi completarea

9
DREPT FISCAL Chişinău, 2014 Autori: Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi, Daniela
Vidaicu.
Legii nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale CoduIui
fiscal (conţine reglementări privind amnistia fiscală şi legalizarea capitalului), sau Legea nr.389
din 08,12.2006, privind anularea majorărilor de întârziere şi a amenzilor, Prin urmare, anularea
poate viza fie obligaţii fiscale ce revin anumitor contribuabili, fie anumite categorii de venituri
fiscale. Scopul acestor acte legislative constă, de regulă, în stimularea contribuabililor de a
efectua plăţile la bugetul de stat, la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, anulându-li-se
majorările de întârziere şi amenzile la impozita şi taxe. Cu referire la forma actului care anulează
o obligaţie fiscală, se va ţine cont atât de conţinutul prevederilor art.132 din Constituţia
Republicii Moldova, cât şi ale art.7 din Codul fiscal. Prin urmare,anularea unor obligaţii fiscale
poate fi efectuată doar printr-un act legislativ adoptat de Parlament. Conform prevederilor art 178
alin.(2) din Codul fiscal, data stîngerii obligatiei fiscale prin anulare este considerată data indicată
în actul de anulare.10

2.3 Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie.

Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie. Dacă nu a fost exercitat în termenele

prevăzute de Codul fiscal, dreptul statului de a determina obligaţia fiscală sau de a o executa silit
se stinge prin prescripţie, concomitent se stinge şi obligaţia fiscală a contribuabilului.

Astfel, conform art.264 şi 265 din Codul fiscal, obligaţiile fiscale exprimate prin impozite,
taxe, majorări de întârziere, sancţiuni fiscale aferente sau neaferente unor impozite şi taxe
concrete pot fi determinate în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de
seamă fiscală, de la data când impozitul sau taxa urmau să fie achitate (cazul impozitelor şi
taxelor pentru care legislaţia fiscală nu prevede depunerea dării de seamă fiscală), sau de la data
săvârşirii încălcării fiscale.

Dacă determinarea obligaţiei fiscale a avut loc în termen sau în perioada de 4 ani, ea poate
fi stinsă prin executare silită de către organul fiscal sau în baza unei hotărâri judecătoreşti doar
dacă acţiunile organului fiscal sau sesizarea instanţei judecătoreşti au avut loc pe parcursul a 6 ani
după determinarea obligaţiei fiscale.

În materie fiscală, prescripţia produce şi un alt efect, şi anume stinge dreptul

contribuabilului de a cere restituirea şi/sau compensarea sumelor achitate în plus. Conform
prevederilor art.178 alin.(3) din Codul fiscal, dată a stingerii obligaţiei fiscale prin prescripţie este
considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripţie.11

10
Note de curs: DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL, Chişinău 2014 Autor: Irina Iacub.
11
http://www.stiucum.com/drept/drept-financiar/Elemente-de-procedura-fiscala92162.php.
 2.4 Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere.

Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere se efectuează în situaţiile în care persoana fizică:

- a decedat;

- este declarată moartă;

- este declarată dispărută fără veste;

- este declarată lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. 174
din Codul fiscal).

În cazurile enumerate, stingerea prin 'scădere a obligaţiei fiscale se efectuează în mărimea

întregii obligaţii fiscale (dacă persoana nu a lăsat (nu dispune) de bunuri) sau în mărimea părţii
nestinse din obligaţia fiscală (dacă averea lăsată de ea (averea existentă) este insuficientă)

Responsabili de stingerea obligaţiei fiscale a persoanei fizice decedate sau declarate

moarte sunt moştenitorii acesteia, care o sting în valoarea bunurilor moştenite şi proporţional
părţii lor de moştenire. Obligaţia fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, dispărută
fără veste se stinge de către tutorele numit să administreze bunurile dispărutului din contul
acestora, iar obligaţia fiscală a persoanei fizice, inclusiv a minorului, recunoscute, în conformitate
cu legislaţia, incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, o sting părinţii, înfietorii, tutorele
sau curatorul din contul bunurilor acesteia.

În cazul contribuabilului persoană juridică, stingerea prin scădere a obligaţiei fiscale se

efectuează în urma încetării activităţii lui prin lichidare, inclusiv pe cale judiciară, sau prin
reorganizare (art. 173 alin.(3) din Codul fiscal). Astfel, responsabilitatea pentru stingerea
obligaţiei fiscale a persoanei juridice în curs de lichidare are organul, organizaţia sau persoana,
responsabilă, conformt legislaţiei civile, de lichidarea acesteia. Obligaţia fiscală se stinge în acest
caz din contul mijloacelor băneşti rezultate din comercializarea activelor, iar în cazul aplicării
modalităţilor de depăşire a insolvabilităţii, obligaţiile fiscale se sting conform prevederilor
legislaţiei insolvabilităţii.

In cazul reorganizării persoanei juridice, responsabil de stingerea obligaţiilor fiscale ale

acesteia este succesorul persoanei juridice, că­ruia i se impune obligaţia fiscală.

Pentru determinarea momentului din care obligaţiile fiscale se sting prin scădere, se va
ţine cont de prevederile art. 178 alin.(3) din Codul fiscal, conform căruia dată a stingerii
obligaţiei fiscale prin scădere este considerată data:
a)întocmirii actului comun al autorităţii administraţiei publice locale şi al organului fiscal, prin
care ele constată că persoana decedată, declarată moartă, dispărută fără veste, lipsită de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu deţinea (nu deţine) bunuri;

b) rămânerii definitive a deciziei de încetare a activităţii persoanei juridice;

c) emiterii deciziei privind derularea procesului de lichidare (dirzolvare) sau a hotărârii de

intentare a procesului de insolvabilitate.

2.5 Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare.

Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei
a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită.
Compensarea se efectuează la iniţiativa organului fiscal sau la cererea contribuabilului, dacă
legislaţia fiscală nu prevede altfel. Modalitatea de stingere a obligaţiei fiscale prin compensaţie
este prevăzută de artl75 din Codul fiscal. Această modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale este
aplicabilă atât persoanelor juridice şi fizice întreprinzători individuali, cât şi persoanelor fizice
cetăţeni.

Sub aspect procedural, în termen de -până la 30 de zile de la apariţia circumstanţelor

respective sau de la primirea cererii contribuabilului, organul fiscal întocmeşte documentul de
plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.
În termen de 7 zile de la data primirii documentului de plată, Trezoreria de Stat trece, după caz,
dintr-un cont al bugetului în alt cont al aceluiaşi buget sau în contul unui alt buget sumele
consemnate în documentul de plată. După executarea documentului de plată, Trezoreria de Stat
remite, după caz, organului fiscal sau (dacă sumele compensate au vizat obligaţii fiscale
constatate în vamă) Serviciului Vamal extrasul din conturile trezoreriale de venituri. După ce a
primit extrasul din conturile trezoreriale de venituri, organul fiscal face înscrierile de rigoare în
contul personal al contribuabilului, iar Serviciul Vamal remite extrasul cel târziu a doua zi
unităţilor sale.

Excedentul sumei compensate, ia cerere, poate fi restituit contribuabilului sau lăsat în

contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip. În caz de nedepunere a cererii, excedentul
se lasă în contul stingerii obligaţiei fiscale de acelaşi tip.

Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin compensare este considerată data la care Trezoreria
de Stat a executat documentele de plată (art. 178 alin.(5) din Codul fiscal).12

12
https://conspecte.com/Finante-Publice/sistemul-fiscal.html.
 2.6 Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită.
Executarea silită a obligaţiei fiscale se efectuează prin:

a) încasare a mijloacelor băneşti, inclusiv în valută străină, de pe conturile bancare ale

contribuabilului, cu excepţia celor de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a
mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);

b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină;

c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit.a) şi b);

d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute la lit.a), b) şi

c).13

13
Codul fiscal al RM nr. 1163-XIII din 24.04.1997.
 Concluzii.
Generalizând cele expuse în prezenta lucrare înaintăm un șir de concluzii.

Astfel, formulăm următoarele concluzii:

1. Dreptul Fiscal este o ramură de drept impornantă care reglementează anumite relații
sociale, printre care se evidențiază și procedura fiscală care fiind un proces complex constă în
faptul că plătitorului (contribuabilului) i se impune o conduită obligatorie începând cu momentul
naşterii obligaţiei fiscale şi până în momentul plăţii efective a sumelor impozitului sau taxei în
bugetul de stat. Prin urmare, executarea obligaţiei fiscale constă în îndeplinirea de către persoana
obligată (contribuabil) a unei totalităţi de acţiuni determinate şi obligatorii, direcţionate exlusiv
spre asigurarea plăţii efective a impozitului sau taxei.

2.Procedura fiscala are semnificatia unei succesiuni de acte si operatiuni realizate de

organele fiscale, ce trebuie intelese in integralitatea si in interconditionarea lor, avand ca finalitate
realizarea practica a impozitelor si taxelor.

3. Serviciul Fiscal de Stat este o autoritate publică, imputernicită să administreze

impozitele, taxele și alte plăți în interesul statului prin crearea de condiții pentru contribuabili în
scopul conformării și respectării legislației, aplicarării uniforme a politicii și reglementărilor în
domeniul fiscal. Realizarea acestui ansamblu de obiective depinde nu numai de voința și cadrul
legislativ adoptat, dar impune și un efort multidimensional al funcționarilor Serviciului Fiscal
pentru optimizarea continuă a procesului de administrare fiscală.

4. Statul impune un sistem de impunere care să-i asigure în mod corespunzător cuantumul
veniturilor publice necesare îndeplinirii sarcinilor sale.
 Bibliografie.
1. Codul fiscal al RM nr. 1163-XIII din 24.04.1997.

2. DREPT FISCAL Chişinău, 2014 Autori: Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi, Daniela
Vidaicu.

3. Drept fiscal, Şaguna Dan Drosu.

4. Note de curs: DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL, Chişinău 2014 Autor: Irina Iacub.

5. http://www.qreferat.com/referate/economie/PROCEDURA-FISCALA511.php.

6. http://www.stiucum.com/drept/drept-financiar/Elemente-de-procedura-fiscala92162.php.

7. https://conspecte.com/Finante-Publice/sistemul-fiscal.html.