UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

LUCRU INDIVIDUAL

ACŢIUNEA CIVILĂ ŞI DREPTUL LA ACŢIUNE.

Autor: AADSDSFSF

Grupa 1509

Coordonatorul ştiinţific: V. Botnari.

CHIŞINĂU, 2017
 Cuprins
1. Noţiunea de acţiune civilă şi natura ei juridică.
2. Elementele acţiunii civile.Clasificarea acţiunilor civile.
3. Dreptul la acțiune. Premisele și condițiile de exercitare a
acțiunii civile.
4. Apărarea intereselor pârâtului. Obiecţii împotriva acţiunii.
Acţiunea reconvenţională.
5. Actele de dispoziţie ale părţilor. Modificarea acţiunii.
Renunțarea la acțiune. Recunoaşterea acţiunii. Tranzacţia.
6. Măsurile de asigurare a acţiuni civile.
7. Bibliografie.
 1. Noţiunea de acţiune civilă şi natura ei juridică.

În literatura de specialitate noțiunea de acțiune civilă este una dintre cele mai discutate.
Reieșind din toată diversitatea noțiunilor date de autori acțiunii civile, putem evidenția
trei accepțiuni ale acestei noțiuni.
În primul rînd, accepțiunea procesual-juridică, potrivit căreia acțiunea civilă reprezintă
adresarea în instanța de judecată a persoanei interesate în vederea apărării drepturilor și
intereselor sale legitime sau a intereselor altorpersoane dacă legea deleagă dreptul adresării în
judecată în acest scop. Autorii care susțin această opinie menționează că înaintarea acțiunii civile
constituie temeiul de intentare a procesului civil. Înaintarea acțiunii civile și însăși posibilitatea
de intentare a procesului civil în ordinea prevăzută de legea procesuală sunt condiționate numai
de circumstanțe procesual-juridice, ceea ce caracterizează acțiunea civilă drept o categorie
exclusivă a dreptului procesual civil. Astfel, potrivit acestei opinii adresarea în instanța de
judecată va duce la intentarea procesului civil indiferent de faptul dacă reclamantul este sau nu
titularul dreptului subiectiv încălcat ori, în general, dacă sunt întemeiate pretențiile lui față de
pîrît.
În al doilea rînd, accepțiunea material-juridică, potrivit căreia acțiunea civilă reprezintă
pretenția material-juridică înaintată de către o persoană alteia ce urmează a fi examinată într-o
anumită ordine procesuală. Majoritatea acestor autori susțin că acțiunea civilă ar fi însuși
atributul dreptului subiectiv de a fi realizat prin aplicarea forței de constrîngere a statului.
În al treilea rînd, acțiunea civilă mai este analizată prin prisma unei accepțiuni unitare,
ce cuprinde două laturi: procesual-juridică și material juridică. Potrivit acestei accepțiuni,
acțiunea civilă există doar în cazul cînd reclamantul și pîrtul deferă litigiul apărut între ei
instanței de judecată pentru a fi soluționat. Orice adresare a reclamantului în instanța de judecată
presupune și înaintarea unei pretenții față de pîrît. În acest sens, acțiunea civilă cuprinde în sine
două pretenții (cerințe): a) pretenția material-juridică înaintată către pîrît și b) cerința procesual-
juridică adresată instanței de judecată de a soluționa litigiul apărut în temeiul normelor juridice
materiale și procesuale. Deci, instanța de judecată dînd un răspuns pretenției material-juridice a
reclamantului oferă și un răspuns cerinței procesual-juridice.
Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor încălcate sau
a intereselor ocrotite de lege, prin intermediul căruia se inițiază activitatea instanței de judecată
cu privire la examinarea și soluționarea litigiului.

Într-o altă accepţiune, acţiunea civilă este facultatea de a obţine de la judecător o hotărâre
pe fondul pretenţiei supuse judecăţii.

În cazul acestor definiţii se caută să se delimiteze acţiunea civilă de dreptul subiectiv, cât
şi de cererea de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată nu se confundă cu acţiunea
civilă, ci reprezintă una din formele ei de manifestare şi anume aceea prin care instanţa se
investeşte.
 Acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale – cererea de chemare în
judecată, mijloacele de apărare, administrarea probelor, măsurile asiguratorii, căile de atac – în
scopul protecţiei dreptului subiectiv sau unui interes legitim. Deci, cererea de chemare în judecată
constituie primul mijloc dintr-o serie întreagă de acte procesuale, prin intermediul cărora acţiunea
civilă este pusă în mişcare.

În această ordine de idei, am putea defini acțiunea civilă ca fiind adresarea în instanța de
judecată cu privire la examinarea într-o anumită ordine procesuală a pretențiilor material-juridice
ale unei persoane față de alta, care rezultă din raportul material litigios.

Legătura dintre dreptul subiectiv civil și acțiunea civilă este dreptul la acțiune, care
constituie o garanție a realizării dreptului subiectiv.1

2. Elementele acţiunii civile.Clasificarea acţiunilor

civile.
Elementele acțiunii civile constituie acele părți componente care în ansamblu
caracterizează structura acțiunii civile și permit individualizarea unei acțiuni față de altele.
Acţiunea civilă este compusă din două elemente:
 temeiul acţiunii;
 obiectul acţiunii.

Temeiul acţiunii îl constituie acele circumstanţe ce dau naştere acţiunii şi anume sunt
împrejurările de fapt pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile faţă de pârât.
Obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia material juridică cu privire la care se cere darea
hotărârii judecătoreşti; adică ceea ce reclamantul pretinde de la pârât. Ex: obiect al acţiunii de
revendicare a unui bun sau a unei sume de bani este dreptul material subiectiv al reclamantului de
a cere de la pârât plata sumei de bani sau bunul. Obiectul acțiunii nu trebuie confundat cu
obiectul material al litigiului (bunurile, lucrurile).
Obiectul material este o parte componentă a obiectului acţiunii. În exemplu de mai sus
obiectul material al acţiunii îl va constitui suma de bani sau bunul în sine.

Doctrina cunoaște mai multe clasificări ale acțiunilor civile în funcție de diferite criterii.
1. În dependenţa de conţinutul său, distingem următoarele feluri de acţiuni:
a) acţiunea în realizare (executare) a unui drept este cea în care se solicită de a
constrânge prin intermediul hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea unei obligaţii
sau la abţinerea de la efectuarea unei acţiuni. În aceste acțiuni nu se pune la îndoială existența

1
1. NOTE DE CURS DREPT PROCESUAL CIVIL. PARTEA GENERALĂ. (Ciclul I), AUTORI:Marcela Mariț,
Alexandru Prisac.
raportului juridic material litigios, acestea având drept scop confirmarea existenței ori lipsei unui
drept sau obligații dintre părți.
b) acţiunea în constatare (recunoaştere, confirmare) a unui drept este cea prin care
se urmăreşte confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau inexistenţei unui raport
material juridic între părţile litigante. Deci, în aceste acțiuni se pune la îndoială existența
raportului juridic material litigios, instanța urmând să se pronunțe în acest sens.
c) acţiunea în constituire (transformare) de drepturi este cea prin care se tinde ca
printr-o hotărâre judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă – modificarea sau
desfiinţarea raportului juridic existent între părţile litigante. Și în acest caz nu se pune la îndoială
existența raportului juridic material litigios, astfel încât divergențele dintre părți duc la sesizarea
instanței nu pentru a confirma un raport preexistent, ci pentru a constitui o situație juridică nouă.
Această delimitare între felurile de acţiuni reprezintă şi un criteriu de clasificare după
scopul material urmărit de reclamant.
2. În dependenţă de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune – delimitează:
a) acţiuni personale sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte valorificarea unui drept
personal care se naşte dintr-un act juridic sau din lege. Ex: acţiunea pentru plata pensiei de
întreţinere;
b) acţiuni reale, prin care se valorifică un drept real. Ex: acţiunile în revendicare prin
care se apără dreptul de proprietate;
c) acţiuni mixte, prin care se valorifică în acelaşi timp un drept personal şi un drept
real, în cazul în care drepturile invocate se găsesc într-un raport de conexiune.
3. După categoria relaţiei de drept material distingem:
a) acţiuni de plată a pensiei alimentare;
b) acţiuni ce decurg din litigii de muncă;
c) acţiuni ce ţin de dreptul locativ;
d) acţiuni de reparare a prejudiciului cauzat;
e) acţiuni ce decurg din dreptul de autor, inventator etc.
Această clasificare are relevanţă la formarea practicii judiciare, Plenul CSJ emiţând o
hotărâre asupra litigiilor similare. Conexiunea şi separarea pretenţiilor din acţiune se face în
raport de legătura reciprocă între pretenţiile formulate în cererea de chemare în judecată.2

1. 2
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-
generala/actiunea-civila/.
 3. Dreptul la acțiune. Premisele și condițiile de exercitare
a acțiunii civile.
În procesul civil adresarea persoanei în instanța de judecată constituie o acțiune civilă
numai dacă aceasta este titular al dreptului la intentarea acțiunii.

Dat fiind faptul că în literatura de specialitate nu există o concepție unanimă privind

definirea acțiunii civile, respectiv nici noțiunea dreptului la acțiune nu este definită într-un
singur sens. Astfel, sunt des menționate în doctrina dreptului procesual civil accepțiunea
procesual-juridică și accepțiunea materialjuridică a dreptului la acțiune.

În sens procesual-juridic dreptul la acțiune presupune posibilitatea de a investi o

instanță de judecată cu examinarea și soluționarea unui litigiu și totodată, obligația acesteia a-l
soluționa. Dreptul la acțiune în sens proces mai este numit și dreptul la intentarea acțiunii,
prevăzut de art. 20 al Constituției RM ,,Accesul liber la justiție” și art. 5 al CPC. Astfel, în
fiecare caz cînd dreptul la acțiune este analizat prin prisma accesului liber la justiție, aceasta
constituie accepțiunea procesual-juridică a dreptului la acțiune.

În sens material-juridic dreptul la acțiune semnifică satisfacerea pretențiilor care

formează obiectul acesteia. Procesul civil se derulează pentru a stabili dacă pretențiile
reclamantului sunt întemeiate și merită să fie satisfăcute. Adică, acțiunea fondată va fi admisă de
către instanța de judecată (reclamantul va avea cîștig de cauză). Admiterea acțiunii de către
instanță depinde de justificarea pretențiilor reclamantului în baza normelor de drept material și
probarea circumstanțelor de fapt ale acțiunii civile cu ajutorul mijloacelor de probație
admisibile. Prin urmare, dacă pretențiile reclamantului sunt legale și întemeiate, instanța de
judecată urmează să le satisfacă pe deplin în virtutea dreptului la acțiune în sens material. Din
acest considerent dreptul la acțiune în sens materialjuridic mai este numit și dreptul la admiterea
acțiunii.

Pentru exercitarea dreptul la acțiune în sens procesual legea impune de a fi respectate

anumite exigențe, ce sunt numite premise și condiții de exercitare a dreptului la acțiune.

Premisele dreptului la intentarea acțiunii acele circumstanțe prevăzute de expres de lege

a căror existență sau inexistență face imposibilă exercitarea dreptului la acțiune în sens
procesual. Doctrina juridică divizează premisele de exercitare a dreptului la acțiune în premise
cu caracter pozitiv (existența anumitor circumstanțe) și premise cu caracter negativ (inexistența
anumitor circumstanțe). Indiferent de caracterul lor, premisele se referă la aspectul procesual al
dreptului de a se adresa în judecată și nicidecum la esența dreptului material încălcat sau
contestat ori a interesului legitim al persoanei care se adresează în judecată.
 Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune. Conform art. 5 alin. (1) al CPC,,Orice
persoană interesată este în drept să se adreseze în instanța judecătorească, în modul stabilit de
lege, pentru a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime.”
Legislația procesuală civilă stipulează anumite exigențe privind ordinea procesuală de realizare a
dreptului la intentarea acțiunii civile. Toate aceste condiții sunt numite condiții de exercitare a
dreptului la acțiune.3

4. Apărarea intereselor pârâtului. Obiecţii

împotriva acţiunii. Acţiunea reconvenţională.
Pârâtul nu rămâne pasiv după intentarea procesului împotriva lui, ci are la dispoziţie
următoarele mijloace de apărare:
 dreptul de a obiecta împotriva acţiunii;
 dreptul de a intenta acţiune reconvenţională.
Obiecţii împotriva acţiunii. Pârâtul are dreptul nu numai a refuza recunoaşterea acţiunii,
dar important pentru el este prezentarea împrejurărilor de fapt şi de drept care ar stinge pretenţiile
înaintate de reclamant. Contraargumentele fi de ordin material sau procesual.
 Obiecţiile material juridice ale pârâtului sunt îndreptate spre combaterea
dreptului la admiterea acțiunii și urmărește respingerea pretenţiilor materiale ale
reclamantului, contestând împrejurările de fapt sau de drept înaintate de reclamant.
 Obiecţiile procesual juridice sunt îndreptate spre combaterea dreptului la
intentarea acțiunii și reprezintă declaraţii prin care pârâtul invocă lipsa dreptului pentru
pornirea sau desfăşurarea de mai departe a procesului,de aceea se exclude posibilitatea
examinării pricinii de către instanţă.
Acţiunea reconvenţională. Acţiunea reconvenţională este pretenţia material – juridică
înaintată de pârât de sine stătător împotriva reclamantului până la începerea dezbaterilor judiciare
pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Acțiunea reconvențională poate fi depusă și până la
finisarea examinării pricinii în fond când urmărește excluderea în tot sau în parte a acțiunii
inițiale.
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile:
a) să urmărească compensarea acţiunii iniţiale a reclamantului. De ex: locatorul cere de
la locatar plata pentru chiria apartamentului, iar acesta, la rândul său, solicită costul reparației
capitale pe care a făcut-o în apartament.

3
Dreptul Procesual Civil. Partea Generala. Autori: Elena Belei, Ana Bors, Felicia Chifa, Igor Coban…
(Chisinau 2016).
 b) să excludă în tot sau în parte admiterea cererii principale. De ex: în cadrul
examinării acțiunii de achitare a pensiei de întreținere pentru copilul minor, pârâtul solicită
contestarea paternității sau în procesul de divorț pârâtul solicită declararea nulității căsătoriei ori
în acțiunea de partaj a bunurilor succesorale pârâtul –succesor legal contestă legalitatea
testamentului.
c) între cererea reconvenţională şi cea principală să existe o legătură reciprocă şi
judecarea lor simultană să ducă la o soluţionare promptă şi justă a litigiului. De ex: în procesul de
desfacere a căsătoriei pârâtul cere partajul averii sau plata pensiei de întreținere.
Existenţa cererii reconvenţionale permite să se rezolve într-un singur proces toate
neînţelegerile dintre părţi realizând economie de timp şi cheltuieli, cât şi evitarea pronunţării unor
hotărâri contradictorii. Ea este, în principiu, facultativă şi deci pârâtul nu este obligat la
formularea ei.4

5. Actele de dispoziţie ale părţilor. Modificarea acţiunii.

Renunțarea la acțiune. Recunoaşterea acţiunii. Tranzacţia.

Astfel, art.60 CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul
acţiunii, să mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune. Pârâtul
are dreptul să recunoască acţiunea şi părţile pot înceta procesul printr-o tranzacţie.
Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de
drept prin trecerea de la ipoteza unei norme juridice la ipoteza altei norme juridice. Ea poate să se
producă prin completarea temeiului iniţial al acţiunii cu noile circumstanţe apărute în timpul
judecării cauzei. De ex: temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi modificat prin stabilirea
faptului că dauna a fost pricinuită de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la aplicarea unei
alte norme de drept sau altă situaţie când pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor pîrîţi.
Schimbarea obiectului acţiunii cel mai frecvent are loc prin trecerea de la dispoziţia
unei norme de drept la dispoziţia unei alte norme de drept sau prin alegerea unui alt mijloc de
apărare judecătorească a dreptului subiectiv. În ambele cazuri este vorba despre schimbarea
pretenţiilor de drept material faţă de pârât. Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului şi
obiectului acţiunii.
Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu
corespunde calităţii cu un alt bun poate fi schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi
costului acestui obiect. În acest caz unele şi aceleaşi împrejurări în una şi aceeaşi relaţie socială
pot duce la aplicarea diferitor norme de drept.

4
Dreptul Procesual Civil. Partea Generala. Autori: Elena Belei, Ana Bors, Felicia Chifa, Igor Coban…
(Chisinau 2016)
 Renunţarea la acţiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept
scop încetarea procesului și presupune dezicerea reclamantului de la pretenţiile înaintate faţă de
pârât expuse în cererea de chemare în judecată. Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea
pretențiilor sau imposibilitatea de a le proba, precum și onorarea benevolă a obligațiilor de către
pârât. Renunţarea poate fi: totală sau parţială.
Renunţarea la acţiune poate avea loc în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a
instanţei de apel ori de recurs, fie oral în şedinţă, fapt ce se va indica în procesul verbal, fie prin
cerere scrisă ce se va anexa la dosar, făcându-se menţiunea respectivă în procesul verbal.
Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe
împrejurările de fapt şi de drept ale reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În
acest fel, pârâtul renunță la apărarea intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea
acțiunii. Recunoaşterea, la fel poate fi:
 Totală;
 Parţial.

Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează un proces început sau
preîntâmpină un proces ce se poate naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce
la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către
cealaltă parte la dreptul litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot fi diverse: de
regulă, dificultatea probării și nedorința de a fi implicat într-un proces îndelungat. Tranzacția de
împăcare poate fi încheiată pe tot parcursul procesului.
Condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul verbal al şedinţei
de judecată şi se semnează de ambele părţi, iar dacă este prezentată printr-o cerere scrisă, se
anexează la dosar, făcându-se despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al şedinţei.5

5
Codul de Procedura Civila al Republicii Moldova. (actualizat la 28.03.2017).
DREPT PROCESUAL CIVIL. PARTEA GENERALĂ. Autor: Alexandru PRISAC.
 6. Măsurile de asigurare a acţiuni civile.

Măsuri asiguratorii -posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita măsuri

de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât, în timpul procesului, să
distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigiului sau activul patrimonial, când
obiectul litigiului este o sumă de bani.
Astfel, instanţa sau judecătorul poate, la cererea participanţilor la proces să ia măsuri
pentru asigurarea acţiunii. Asigurarea acţiunii se admite în orice fază a procesului până la etapa în
care hotărârea judecătorească devine definitivă, dacă neluarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar
putea face imposibilă executarea hotărârii instanţei de judecată.
În cererea de asigurare a acțiunii se indică motivele și circumstanțele pentru care se
solicită asigurarea acțiunii. Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de judecător sau de
instanța care judecă pricina în termen de o zi de la depunere, fără a-l înştiinţa pe pârât şi pe
ceilalţi participanţi. Dacă cererea de asigurare a acțiunii este depusă concomitent cu cererea de
chemare în judecată, aceasta se soluționează în ziua emiterii încheierii privind acceptarea cererii
de chemare în judecată, fără înștiințarea pârâtului și a celorlalți participanți la proces.
Instanţa sau judecătorul poate lua următoarele măsuri asiguratorii:
 să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani care aparţin
pârâtului şi care se află la el sau la alte persoane;
 să interzică pârâtului de a săvârşi anumite acte;
 să interzică altor persoane de a transmite bunuri pârâtului sau de a îndeplini faţă de
el alte obligaţii;
 să suspende vânzarea bunurilor sechestrate, dacă se face cererea de ridicare a
sechestrului pus pe ele;
să suspende urmărirea ce se face pe baza unui document investit cu formulă
executorie contestat de debitor prin acţiune, dacă asemenea contestaţie este admisă de lege.

Instanţa poate admite mai multe forme de asigurare a acţiunii, cu condiţia ca suma lor
totală să nu depăşească valoarea acţiunii. La cererea participanţilor la proces se admite înlocuirea
unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă. Chestiunea aceasta se soluţionează în şedinţă de
judecată, anunţându-se despre aceasta şi participanţii.
Acceptând asigurarea acțiunii, judecătorul sau instanța poate cere reclamantului o
cauțiune a prejudiciilor care ar putea fi cauzate pârâtului. Dacă reclamantul nu depune cauțiunea
în termenul stabilit de instanță, aceasta din urmă emite o încheiere de anulare a măsurilor de
asigurare a acțiunii, care se execută imediat.
 Persoana care a depus cauțiunea are dreptul să solicite restituirea acesteia în cazul în care
partea care se consideră prejudiciată prin măsurile de asigurare a acțiunii nu solicită compensarea
prejudiciilor în termen de cel mult 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțată în
cauză sau de la rămânerea irevocabilă a încheierii prin care a fost încetat procesul ori scoasă
cererea de pe rol.
În caz de respingere a acţiunii, măsurile asiguratorii admise se menţin până la momentul
când hotărârea devine definitivă. În cazul admiterii acţiunii măsurile de asigurare îşi păstrează
efectul până la pronunţarea hotărârii.
Împotriva tuturor încheierilor privitoare la asigurarea acţiunii se poate face recurs.
Recursul depus nu este suspensiv de executare în cererea de asigurare a acţiunii şi suspendă
executarea în cererea de anulare a măsurilor de asigurare sau de substituire a unei forme de
asigurare cu alta.
Dacă hotărârea de respingere a acţiunii reclamantului a devenit irevocabilă, pârâtul este în
drept să intenteze împotriva reclamantului acţiune de reparare a prejudiciului cauzat prin
asigurarea acţiunii la cererea reclamantului, indiferent de vinovăția reclamantului.6

6
Dreptul Procesual Civil. Partea Generala. Autori: Elena Belei, Ana Bors, Felicia Chifa, Igor Coban…
(Chisinau 2016).
 7. Bibliografie.

1. Codul de Procedura Civila al Republicii Moldova. (actualizat

la 28.03.2017).
2. Dreptul Procesual Civil. Partea Generala. Autori: Elena Belei,
Ana Bors, Felicia Chifa, Igor Coban…
(Chisinau 2016)

3. NOTE DE CURS DREPT PROCESUAL CIVIL.

PARTEA GENERALĂ. (Ciclul I), AUTORI:Marcela Mariț,
Alexandru Prisac.

4. DREPT PROCESUAL CIVIL. PARTEA GENERALĂ.

Autor: Alexandru PRISAC.

5. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/actiunea-civila/.