Sunteți pe pagina 1din 524

aA _ I'

_ 1. .
l

.
V
Il

v
` `
.
CRISTEA
b

SANDU
TIMOC
çíNŢEcE
BATRINEŞTI
SI Dom:
Coperta 'l llllltlţille le
'l' II. B 0 G 0 I
CRISTEA
SANDU TlMoc

CÎNTECE
BĂTRÎNEŞTI
ŞI DoINE

Cuvînt inainta
de
TUDOR ARGHEZI

EDITURA PENTRU LITIIATUIĂ


CITEVA CUVINTE Pe vestita vale a Timocului slrbestr;
s~a ivit din cîntece si din ghiocei
o spiţă românească. Flăcăii ,si fetele
ei au graiul de rădăcină al fra
ţilor dintre Dunăre si Carpati:
Deie-mi-se voie, ca unui cíntăret
din scripcă, flaut ,si buciurn, să
intru in hora lor, bătîndu-le pă
mîntul cu opincile jucate pe pă
mîntul de peste Argeşul ,si Oltul
de bastină veche.
Popoarele care au dat cu timpul
,si cu multă suferinţă Iugoslavia
actuală, se bucură de privilegiul că
viata lor subt guvernarea maresa
lului Tito, eroul marilor izbinzi.
prezintă o ínfătişare deosebită.
Noi românii am vietuit intr-o ín
frăţire continuă cu Iugoslavia şi.
cu toate presiunile íncercate si ne
dorite, n-am avut cu ea nici un
război. E un fenomen deosebit in
tre popoare vecine, care-,si dispută
teritorii ,si intiietăfi.
Cartea acestor însemnări stringe ,si
mai mult legăturile noastre de
suflet şi de minte ,si o considerăm
ca o biruintă.
Cunosc Iugoslavia, că am văzut-o
de curind la ea acasă. Dovezile de
gust ,si valoare sint nenumărate Şi
ar trebui inşirate şi ele cu stilul
bravurei vecinilor noştri, in artã,
in viatã şi în capacităţile personale
ieşite pe linia mondială întîia. La
ea, la Iugoslavia mi-a rămas din
ce in ce mai sporită impresia de
curat şi definitiv cu care am trecut
Dunărea innapoi la Bucureşti.
Pe masa mea de lucru portretul
Mareşalului semnat cu o lumină
de cerneală e dovada pretuirea' lite
relor românesti.
Singura mea pãrere de rău şi
adincã e că n-am ajuns pînă la
valea Timocului, in apele cãruia
se oglindesc fraţii noştri români.

Tudor Arghezi
PREFAŢĂ

Din cele mai îndepărtate vremuri, popoarele şi-au iubit cintecul şi limba
părinţilor. Le-a plăcut să cinte în versuri alese faptele eroice, durerile, iertfa.
frumuseţea şi iubirea.
A fost un timp cînd la palatele domnitorilor, regilor sau impăraţilor.
înflorea o anumită poezie populară. Dar această poezie a dispărut o dată
cu stăpinii asupritori şi jefuitori ai popoarelor. Numai cîntecele care au circulat
printre cei mulţi şi simpli au supravieţuit peste veacuri, intrucit ele s-au
identificat cu aspiraţiile conştiinţei colective a maselor populare.
La palatele domnitorilor români, moldoveni şi munteni, au fost „dieci“,
sau cîntăneţi populari care-i urmau în războaie, le cintau cîntece de vitejie,
ori, servindu-le drept cronicari, le „puneau in cîntec“ faptele eroice de arme,
Guslarii1 sîrbi puteau fi văzuţi la curţile domnitorilor români, cîntînd mai
cu seamă cîntece de vîtejíe sau isprăvile haiducilor impotriva turcilor 2.
Multe dintre faptele de arme ale domnitorilor români împotriva turcilor
asupritori au trecut prin intermediul aezilor populari, la miazăzi de Dunăre,
găsind ecou în epica bulgară sau sîrbă.
De aceea, mai mult decît epica noastră, cea bulgară şi sirbă evocă in
balade istorice sau legende eroismul Basarabilor, al lui Vladislav (Vlaicu
Vodă), care poartă primul război cu turcii pentru apărarea Diiului (Vidinului)
la 1367, apoi luptele lui Radu, Dan l, Mircea cel Mare, Radul beg (Radu cel
Mare), Mihai Viteazul, iancu l-luniade (Sibinianin lanco) şi alţii.
lnvăţatul croat Juraj Krijanici (1617) vorbeşte despre inflorirea in
acea vreme a epicei croate şi sírbe, spunînd că la petreceri domnitorii aveau
în spatele lor ostaşi care cîntau faptele de vitejie ale Crăişorului Marcu, Baba
Novac, Miloş Obilíci, şi alţii 3.

1 Cintăreţi populari in Serbia, Muntenegru, Dalmatia sau Bosnia, de obicei orbi,


care clntau dintr-un instrument numit „gus|a". cîntecele preferate ale acestor barzi populari
erau cele de viteiie, haiduceşti, istorice, legende etc. Erau angajaţi la curti şi uneori la
unii begi din _Bosnia şi Herţegovina.
l Zivančič M. Ilija, Srbi i Rumuni povodom legende o lidaniu Slrarka, Beograd,
1937. p. 9
l Dr. Vinko Vitezica, O naodnorn pesništvu uopite. Antologiia narodne poeziie,
Beograd, 1937, p. 35.
In lucrarea sa Cronica sloveno-sirbă, George Brancovici (1645-1711)
aminteşte de Paul Chinezul şi despre un voievod din Transilvania, probabil
Matei Corvin (1443-1490), care au sărbătorit victoria asupra turcilor de la
1485, jucĭnd hore după cintece lirice şi de vitejie 1.
Poetul anonim bulgar descrie cu o simplitate monumentală oastea lui
Mihai Viteazul, care joacă hore şi intonează cintece de vitejie.

Sub steagul voievodului Mihai, Pod bariaka Mihail voivoda,


Cintec cîntă, toată oastea-l ascultă, Pesen poi, sego voiska sluša,
Hora joacă, tot pămîntul se cutremură. Oro igra, se zemia treve 2.

Bruno Karnautici din Zara 3, in poezia sa epică Asediul cetăţii Sighet


(1584), menţionează că ostaşii inainte de a începe lupta cîntau cîntece de
vitejie, numite „bugarkine“ (de la poezia vulgaro-vulgares).
Obiceiul de a se glorifica de către barzii populari faptele de vítejie exista
şi in timpul răscoalelor sîrbeşti împotriva turcilor (1804), cind se cinta mai
cu seamă eroismul unor căpetenii ale răsculaţilor. ,
Documentele existente menţionează o imprejurare in care Karageorge şi
Mladen, capii răscoalei, refuză să-i trimită ajutor lui Haiduc Velcu in Timoc,
pentru a lupta împotriva turcilor, intrucit : „cînd este pace, lui i se cîntă cîntece
şi cîte zece muzicanţi ii cîntă la masă; să se ţină acum l“ 4
Marele folclorist sirb Vuk Ştefan Karagĭci (1784-1864) vorbeşte despre
vestitul bard popular sîrb, guslarul Filip Vişnici (1809), precum şi despre un
oarecare Mília, care-i îmbãrbătează pe răsculaţii sîrbi, cintindu-le cintece de
vitejie şi de haiducie. Pentru această indrăzneală. primul este tăiat in bucăţi
de către turci.
Tot Karagici mai aminteşte despre un mare cintăreţ popular, Podru
govici Teşan, care ştia cel puţin o sută de balade, dar neputindu-le cinta le
recita frumos 5, ceea ce este un lucru rar, ştiut iiind că aezii populari sint
mai îndată inclinati să cinte, decit să declame.
i

Elementele comune cit şi relaţiile culturale dintre popoarele balcanice


sint ogtindite cel mai fidel in folclor. Intre cîntecele, jocurile, portul şi obiceiu
rile străvechi ale acestora există trăsături specifice, dar şi comune, care au

1 Dr. Vinko Vitezica, O narodnorn pesništvu uopšie, Antologîia narodne poeziie,


Beograd, 1937, p. 35.
* Zbornik Narodno Urnotvorenie, tom. IV, Sotia, pp. 71-72.
1 Vinko Vitezica, op. cit., pp. LVl--LVlI.
4 Istoriiskí elnografski spisi Vuka Stevana Karagicå, vol. l, îitiie Aiduc Vclka Petro
viča, p. 234. ` '
'Vinko Vitezica, 09. cit., pp. LVI-LVII.
contribuit la o anumită legătură ,si ,unitate intre naţiunile din comunitatea
balcanică, mai cu seamă de-a lungul perioadei de dominaţie otomană.
Cu toate că nu există o lucrare care să imbrăţişeze folclorul tuturor
popoarelor balcanice, şi nici un atlas, deşi acest lucru ar fi foarte util, este
evident că unele concordanţe tematice ale folclorului balcanic işi au originea
în faptul că aceste naţiuni sint învecinate, iar in timpul sclaviei turceşti au
purtat acelaşi jug, ducînd luptă comună de apărare a existenţei naţionale.
in cadrul comunităţii balcanice, Dunărea a jucat un rol foarte important.
intre noi şi popoarele din sud, ea n-a fost un obstacol despărţitor, ci ne-a
apărat de invaziile popoarelor năvălitoare, iar după o perioadă de aşezare
in anumite vetre in Balcani, Dunărea a fost martora celor mai dese migra
ţiuni, de la sud la nord, şi de la nord la sud, migraţiuni care au dăinuit
pînă in epoca contemporană. Consecinţa firească a acestor mişcări de popu
laţii s-a răsfrint in folclor, conturindu-se unele elemente comune, care ne
unesc şi ne leagă sufleteşte.
In timp ce la popoarele din apus existau universităţi şi înflorea o cultură
scrisă, aci în Balcani, pe puntea dintre răsărit şi apus, pe care treceau în iureş
pustiitor popoarele năvălitoare, abia se năştea o cultură patriarhală nescrisă,
dar cu trăsături comune şi caracteristice.
Aceste trăsături comune ale unor culturi diferite aparţin mai mult sau
mai puţin tuturor popoarelor balcanice şi explică amintitele concordanţe tema
tice din folclor. O primă trăsătură se poate uneori intilni in dialectologia
muzicală. Se pot intilni urme foarte vechi din „macamele“ persiene, din ,,peo
nele“ cretane cu metrica greacă, din „usulele“ turceşti, „az-zamaneie“ arabe,
ba chiar şi din „tatele“ indiene 1, căci cine a trecut peste puntea răsăritului
a lăsat urme, care s-au reflectat în folclor. '
După Nicolae Iorga, doina noastrã, în partea ei de duioşie, este amin
tirea acelui „torelli“, pe care lexicograful bizantin Hesychius il defineşte strígãt
de plîngere cu fluierul al tracilor 2. Acest strigăt de duioşie, moştenit de la
traci, se găseşte la toate popoarele balcanice.
O asemănare .este şi între doina noastră şi cîntecele de iubire ale sir-l'
bilor, anumite „scvdalinke“. A
Poezia epică de mare întindere, ce eternizează evenimente istorice, se
putea auzi la raguzanii de pe Adriatică, cit şi la sîrbii, valahii şi bulgarii
din aceste părţi. Cîntecele se numeau „bugarştiţe“, ceea ce este similar cu
cîntece populare, carmen vulgare, poesia vulgare, spre deosebire de poezia
latină3 (poezia cultă).

'SL Giugev, Muzici: folklor u. Bugarskoi. Kniga o Balcanu, tom. ll, Beograd
1937, p. 324.
2 Victor Dragoş Ursu, Muzică şi poezie, Revista Filarmonicii, Buc., 1936, p. 86
' Vinko Vitezica, op. cit., p. LIX,
Elemente comune in folclorul popoarelor balcanice pot fi intilnite în
dansuri, muzică şi in obiceiuri.
„Păpăruda“ de la români, obicei cu dans şi cintec, ce invocă venirea
ploilor, se poate găsi intr-o formă asemănătoare la slavii din sud. Sîrbii şi
bulgarii ii spun: „perperuda“, „peperuga“, „doda“ sau „dodola“.
Sub acest nume a trecut la albanezi „perperone“, precum şi la greci i.
Noţiunea de „horă“ la români, „horo“ la bulgari, „colo“ la sîrbi, „horas“
la greci şi ,,chorus“ (latin) se referă la acelaşi dans in formă de cerc, care
se execută după o cîntare instrumentală sau vocală 2.
Se pot cita dansuri asemănătoare ca „geamparalele“ la români, „rîceniţa“
la bulgari şi ,,tzanikos“-ul la greci.a
Dansul popular românesc denumit „sirba“ ce se joacă in cerc, cu un
ritm foarte vioi, a trecut in ţară probabil prin intermediul timocenilor. Acest
joc este numit de către românii timoceni „ţopăita“, iar sirbii şi bulgarii
numesc o horă asemănătoare „vlaşka“. Specialiştii urmează a se pronunţa
dacă intre „sîrba“ ce se joacă la noi, „ţopăita“ din Timoc şi „vlaşka“ pe
care o joacă sîrbii şi bulgarii, este sau nu o identitate.
in muzică intilnim ritmuri asemănătoare, forme modale prepentatonice
şi melodii identice ca nişte adevărate variante 4.
Colindele la români, „koleda“ la sirbi şi ,,kolada“ sau „koleda“ la
bulgari, imprumutate de la romani şi greci (calendae), pe lîngă denumiri
asemănătoare, au pînă şi obiceiul şi melodiile identice.
Aproape tuturor melodiilor le este caracteristic ritmul asimetric de 7, 9
şi pină la 25/ iti-imi. Această simetrie de măsuri cu timpi alungiţi subdivi
zionar este o notă comună muzicii populare a întregului Balcan 5.
O serie de simboluri şi motive identice pun pecetea uneoriaunei concor
danţe de gindire a naţiunilor balcanice încă din perioadele cele mai obscure
ale istoriei: sacrificarea eroului pentru dreptate şi libertatea poporului, frăţia
de cruce, uciderea balaurului ca simbol al răului, personificarea ciumei, şar
pele de casă, vircolacii, sacrificarea iubitei pentru construcţia de cetăţi sau
poduri, dezvoltarea epicei de vitejie şi haíducie, ca izvor de luptă impotriva
nedreptăţilor sociale şi naţionale, sint rezultatul legăturilor dintre păstorii
valahi (români) din Balcani şi celelalte popoare din Peninsula Balcanică.
Dimensiunile vieţii sufleteşti ale popoarelor balcanice sînt mari şi necu
noscute. Nu există alte popoare în lume, care să fi suferit mai mult jugul

1 Dr. Edmund Schneweis, Opšti mled na balkanski foliilor, Kniga o Balkan", l,


Beograd. 1936. p. 278`
2 Gh. Ciobanu, Despre legăturile folclorice ale popoarelor balcanice, Rev. de folclor,
an. Vll, nr. 3-4. Buc., 1962, p. 102.
S idem.
t idem.
5 Nicolae Ursu, Festivalul de folclor al ţărilor balcanice şi din zona Mării Adriatice
(august, 1962), Revista Scrisul bänălean, nr. 12, 1962. p. 75.

10
asupririi străine şi al stăpinllor feudali, cum sînt popoarele din Peninsula
Balcanică. De aceea, puţine sint popoarele lumii care au putut crea o epică
atit de fecundă, bogată mai cu seamă in cintece eroice şi de haiducie.
Mirajul bogăţillor din Tara Românească punea în mişcare continuă pe
ţăranii săraci din Peloponez, Epir, Tracia, Macedonia, Albania, precum şi pe
cei din Serbia şi Bulgaria. Cei mai numeroşi erau ţăranii sirbi şi bulgari,
care, conduşi de lăcomia „dragomanilor“ lor. veneau aici în „pecealbă“, să
se „procopsească“, pe moşiile domnitorilor sirbi, cumpărate in Oltenia, Mun
tenia sau în Moldova, cît şi pe acelea ale ciocoilor şi boierilor români. Erau
nişte oameni necăjiţi şi goi, mînaţi peste Dunăre de speranţa că vor scăpa
de sărăcie şi nevoi. La venirea in ţară, aduceau cu ei o parte din bogăţiile
spirituale specifice neamului lor, iar la intoarcere nu ezitau să ducă in vatra
părintească ceva din cintecul şi jocul românesc. Aşa s-a născut din iocul
„ţopăita“. „sîrba“ sau ,,vlaşlra“.
Cîntecul lui Rova din Epir, căpitanul grec de caravane care venea cu
marfă de la lanina in Tara Românească, se cinta pînă deunăzi pe melodia
românească Şapte văi şi-o vale-adincă 1.
Plăcintarii, simigiii şi renumiţii brutari greci au adus in Macedonia, Epir
sau Tracia jocurile şi cîntecele noastre. Nu era de mirare că la 1905 se puteau
auzi cîntîndu-se încă în Epir cîntecele lui Barbu Lăutaru 2.
Fire paşnică, poporul român, popor împilat dar care n-a asuprit alte
naţionalităţi sau popoare, prin lupta şi jertfele sale a contribuit la consoli
darea unei prietenii milenare cu toate naţiunile balcanice, dar mai cu seamă
cu sîrbii şi bulgarii, vecinii imediaţĭ. Evenimente de mare importanţă istorică
ilustrează relaţiile de colaborare şi solidaritate ale acestor popoare. Aceste
relaţii milenare sint oglindite în epica bulgară şi sîrbă.
Ca un protest faţă de regimul de asuprire feudalo-bizantin, vlahii şi
bulgarii, între 1186-1280, se unesc şi întemeiază in Balcani un imperiu în
frunte cu fraţii români Asăneşti. Este posibil ca balada timoceană impăratul
Costandin, una dintre cele mai vechi in literatura noastră populară, să facă
aluzie, intr-o formă fantastică, chiar la aceste evenimente.
Eposul bulgar şi sirb preamăreşte, in zeci de balade istorice, faptele eroice
ale domnitorilor români, in care aceste popoare işi puneau mari speranţe de
a-i salva de sub robia otomană.
Astfel Vlaicu Vodă (Vladislav) este primul domnitor român care poartă
război cu turcii şi eliberează regiunea Timocului, cu Vidinul (Diiul), pînă la
riul Pec (Pecus) Şi Niş, cedind-o mai apoi cumnatului său Stratimir
(1368-1369). Despre acest eveniment balada bulgară spune:

t(I. N. Burileanu. intre frunză verde şi doine, 1936, p. 86.


l C. N. Burileanu, op. cit., pp. 95-96.

Il
La Vidin, cetate albă, Na Vidinu gradu bielome
Acolo era bătrînul Vladislav 1. Onde bijeşe staraţ Vladislav.

Urmărind dezrobirea, poetul anonim bulgar preferă ca domnitorul Dan]


să ajungă ţar şi peste tinuturile bulgăresti:
Las' să fie, las' să fie, ţar să fie, Dai gu, dai gu, ţar da bădi.
Tar să tie in Tara Românească, Tar da bădi v, Vlaşca Zimia,
ln Tara Românească şi Moldovenească, Vlaşka Zimia i Kara Bogdanska
Şi tinuturile bulgăreşti. l Bălgărska pukrainin.
Intr-o altă baladă, Smrt na Krali Marko i Voivoda Deiana Panova,2
(Moartea Criiişorului blarcu şi a voievodului Deian Panu), apare figura
eroului de la Călugăreni, a domnitorului Mihai Viteazul, ca dezrobitor şi pro
tector al popoarelor din sudul Dunării, inrobite de turci:

Ştiţi despre răzmeriţa turcească ? Znaite li turskata razmirnia?


Vă amintiţi de robia bulgăreascã ? Pomnite li bugarskata robia?
Veniseră turcii şi arabii. Nadoidoa Turţi i Arape,
Robiseră alba Bulgarie, Porobe Bela Bugaria,
Robiseră şi neagra Vlahíe, Porobe i Kara Vlaşka,
Robiseră şi mica Sîrbie. Porobe i Mala Sirbia.
S-a răsculat neagra Romanie, Razbuti se Kara Romania,
Neagra Vlahie şi neagra Bogdanie, Kara Vlaşka i Kara Bogdanska, '
Le conducea Mihail Viteazul Povedi gi Mihail Vitiazno,
Ca să-şi dezrobească surorile şi fraţii. Da obrobat svoi sestri bratki,
Da obrobat BelaI Bugaria:
Să dezrobească alba Bulgarie.

Cu toată interdicţia, incepind din sec. Xlll e.n., a cronicilor minăstiritor,


sirbeşti, cuprinse în 3ai<oii Cpöneu (Legea sirbilor) şi Baxou Bnaxoxi (Legea
valahilor) de a nu se căsători sirbii` cu femeile valahe (romance), Cpónu
na ce ne menu y Bnacbxa. popoarele noastre, ignorînd aceste legi bisericeşti,
au trăit impreună, ceea ce a avut drept consecinţă firească unele asemănări
intre folclorul nostru şi cel al naţiuniior balcanice din miazăzi. i
Const. .Iireček arată că aceste influenţe reciproce in cultura slovenilor
şi vlahilor sau latinilor, cum li se zicea la Raguza, in Dalmaţia, erau foarte
vechi, fiind mai puternice decît influenţa greacă.4 Legătura culturală dintre
cetăţile Adriatice de la Raguza, Spalatto, Zara etc. o făceau in special negus
* A. Iordan, Relations culturelles entre les Roumains et lesSlaves du Sud.V Bucuresti.

1938, p. 19. - -v .
i Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etimologicuin Magnum Itomaniae, tom. `IV, Bucureşti
1393, p. ccxtvl.
3 Dr. Alexander Soloviev, Selo i seljak u proštosti, în vol. Naše selo, Beograd,
_ l
1929, p. 37.
t Const. lireček, Istorii; Srba, i, Viena, 1911, p. 151.


torii raguzani, care 'aveau la' Bononia `(Vidin) o. colonie precum şi un con*
sulat l. Aceşti negustori 'de sare şi alte produse aduceaude la Adriatică cintece
şi duceau spre Raguza şi Zara alte cîntece. Aşa ne explicăm asemănarea
fidelă a temei din balada sîrbească Mali Radoita2 a lui V. Karagici, a cărei
acţiune se desfăşoară la Zara, şi cca timoceană Rădoiţă, cu zonă de circu
laţie exclusivă iri Timoc. i
-"f^ ` Amintirea trecutului istoric comun trăieşte incă in folclorul balcanic.
Acest folclor viu, dinamic şi original s-a conservat datorită unor condiţii
social-istorice şi politice specifice, care au ţinut trează cultura patriarhală
populară a acestor popoare tinere şi viguroase. „in timp ce originalitatea
cintecelor cehe, slovace şi poloneze se pierde sub influenţa culturii apusene,
cum afirmă St. Giugev, cîntecele populare aleI slavilor din sud ascund urmele
muzicii mostenite de la toate culturile răsăritene.“ 3
Cu cit asuprirea şi exploatarea milenară a popoarelor balcanice a fost
mai grea şi apăsătoare, cu atit suferintele comune ne-au unit. '
o
_.
i

Peninsula Balcanică (cu cca, l milion Km. p_) a fost puntea dintre
răsărit şi apus, facilitind popoarelor năvălitoare să pãşească peste acest colţ
de pămînt pirjolit, iar regiunea Timocului a fost pentru popoarele balcanice
canalul viu, axat pe Dunăre, prin care s-a purtat, ca un du-te-vino, cintecul
popular.
Străbătută de vechi drumuri comerciale sau militare - Via Claudia şi
Via Traiana - ce legau Roma şi Balcanii de Drubcta sau Dacia, pe aceastã
punte a Timocului au curs neincetat izvoarele folclorice, desprinse din mi
reasma geniului popular al naţiunilor balcanice. in inima acestui ţinut,
impăratul Traian construieşte podul de peste Dunăre ce lega Costolul. (Cas
tello.) de azi, cu Drubeta de la T. Severin.
Prin acest canal, vatră a poporului român, s-a alimentat «de-a lungul
veacuriloreposul român, sîrb, bulgar, grec, albanez sau turc. '
Cum se explică acest fenomen? intre popoarele din dreapta şi stinga
Dunării fiind legături milenare, ele au fost 'şi între timoceni şi 'toate naţiunile
balcanice cu care au intrat în relaţii. Bãtrinul fluviu i-a unit şi i-a legat pe
timoceni, atît de oltenii sau bănăţenii din nord, cît şi de sîrbii sau bulgarii
din sud.
Bătrînii îşi amintesc şi azi că, pe vremea lui Cuza Vodă, turcii puneau
străji la Dunăre dintre pandurii numiţi ,,armatoli“ sau ,,martulasi“, care se
ingrijeau să nu treacă în sud „tilhari şi hoţi“, căci pe ambele ţărmuri ale
Dunării erau incă Iîntoveîrãişnri la munca cimpului intre rudele din Oltenia

l Petar Popov, Vidinsltiat Kraf, Sofia, 1965, pp. 68-69.


2 Vuk Ştefan Karagici, op. cit., tom;l ill, pp. 330-334.
' St. Giugev, op. cit., p. 324.

13
sau Banat şi cele din valea Timocului. Trecerea Dunării s-a făcut pe bază
de mici formalităţi, abia de la infringerea turcilor (1877).
De altfel, oltenii, bănăţenii sau timocenii şi azi işi amintesc de rudele
dintr-o parte sau alta a Dunării.
Lăutarii din Oltenia şi Banat au pătruns pînă departe in sud de Dunăre,
cîntind cintece epice sau lirice, iar timocenii au trecut fluviul la nord. Aceste
manifestări artistice s-au produs pînă în zilele noastre, in perioada celui de-al
doilea război mondial. ln acest timp, s-au intilnit foarte dese cazuri cind
tarafuri de lăutari timoceni puteau fi intilnite in sudul Olteniei sau Banatului,
uneori la T. Severin, Craiova sau Bucureşti, fiind foarte căutaţi pentru reper
toriile mari de poezie epică.
Ca urmare a acestor relaţii culturale, perpetuate de-a lungul veacurilor,
au pătruns in genul nostru epic sau liric unele poezii specifice timocene, sau
imprumutate de la celelalte popoare sud-danubiene.
Aşa se explică existenţa in genul nostru epic a unor poezii populare
ce se găsesc în folclorul sirb, bulgar, grec, albanez etc. Cităm cîteva exemple
pentru a demonstra acest adevăr: Cintecul bătrinesc Doiecin bolnavu sub
acest nume figurează în eposul timocean, Doncilã in eposul nord-danubian, in
cel sirb, Bolani Doicin (Doiecin bolnavu), iar in epica bulgară sub numele
de Duicin. Balada circulă şi la albanezi, deci are o mare arie de răspindire,
ca şi Moştean bãtrin.
Balada Deli Marcu 1, fost căpitan de haiduci, venit din Dalmatia în
oastea lui Mihai Viteazul, are o arie de răspindire aproape la toate popoarele
balcanice şi probabil prin intermediul baladei timocene a pătruns şi in epica
noastră.
ln epica bulgară 2, Baba Novac nu apare singur, ci alături de alte per
sonaje, pomenindu-se sub numele Debel Novac, Stari Novac şi Haidut Novac
Se bucură de o circulaţie cu mult mai redusă decît în balada românească şi
cea sirbească.
Cea mai întinsă arie de răspindire la popoarele balcanice o au
baladele din ciclul Novăceştilor. Numai Ştefan Karagici, la timpul său, cule
sese şapte balade din acest ciclu: Baba Novac, Gruia. Radívoî, Tatomir şi
altele. Prin intermediul poeziei populare timocene au trecut in nordul Dunării,
in epica noastră, aproape toate baladele din ciclul Novăceştilor. Din epica
timoceanã am cules şapte balade din acelaşi ciclu, care au pătruns cu multe
veacuri inainte in poezia populară din Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea
Este vorba de baladele: Baba Novac, Gruia lui Novac, Gruicea, lovită a lui
Novac, Baba Novac şi fata sălbatică, Novac şi fiul turcit.
Cu toate că despre Baba Novac este vorba atît în epica sirbă, cît şi in
cea română, structura tematică diferă uneori, incit se pune intrebarea dacă

1 D. Papazoglu, Monumentul lui Mihai Viteazul, Buc.. 1866, P- 28


7 Ivan Burin, Bălgarşlro narodno lvorceslvo, tom. ll Sofia, 1963, p. 13.

14
este vorba despre acelaşi Novac. Nu putem însă preciza dacă este vorba de
Baba Novac, care haiduceşte patruzeci de ani în Bosnia : „U zelenoi gori
Romaniji“, „pe muntele verde al Romaniei“, care este contemporan cu des
potul sîrb Giuragi Brancovici, căsătorit la Hi4 cu blestemata Irena din nea
mul Cantacuzinilor flfeci, sau despre acel Novac, născut, după opinia croni
carului maghiar Szamosközy 1, in satul Poreci de pe Dunăre, ceva mai sus
de Porţile-de-Fier, şi care în mod necontestat a haiducit in valea Timocului
şi i-a zdrobit pe turci la Cladova, cetatea timoceană Florentin sau la Vidin,
spre marea bucurie şi laudă a lui Mihai Viteazul.
Despre acest Novac, consemnat de cronicarii Istvan Szamosközyz şi Ciro
Spontoni ca fiind general in oastea lui Mihai Viteazul, poetul anonim timocean
confirmă a fi din Timoc:
Baba Novac
Sare Dunărea-n ciumag,
Dincolo la Calafat,
Unde e un rob legat,
Ş-altu-n ţapă alinat.
N-am putut descoperi descrierea acestui general ilustru al lui Mihai,
din momentul in care se lasă de haiducie şi devine căpitan de oaste. Acest
lucru nu există nici în epica timoceană şi nici la celelalte popoare balcanice.
istoriografia bulgară3 îl socoteşte a fi bulgar din părţile Vidinului, ceea ce
întăreşte ipoteza că eroul este mai îndată român timocean, ţinindu-se seama
de structura etnografică a raioanelor Poreci, Cladova, Craina şi Vidin.
Considerăm că istoricul sîrb Nestor Letopisaţ ar putea să greşească
atunci cind susţine in lucrarea sa Starina Novac, că vechiul Novac din
sec. XV, care haiduceşte in munţii Romania din Bosnia, este una şi aceeaşi
persoană cu Baba Novac, care la 5 febr. 1600 a fost jupuit şi ars de viu pe
rug la Cluj din ordinul Dietei nobililor clujeni şi al lui Basta, intrucit Novac
(comandant al cetăţii Lipova) uneltea, prin paşa din Timişoara, să-l readucă
pe Mihai Viteazul în domnie, intr-un moment în care „atletul creştinătăţii“
era pribeag, părăsit de toţi şi fără de ţară.
O baladă cu o mare zonă de răspindire in Balcani este şi Meşterul
Manole. La sirbi i se spune Zidanje Skadra 4. O tematică asemănătoare există
în epica greacă legată de construirea podului de la Anta, iar la bulgari i..
legătiu-ă cu podul de pe riul Strumiţa. Aceeaşi temă poate fi intilnltă şi in
epica populară maghiară sub titlul Zidarul Kelemen 5.

l l. Crăciun, Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul, Cluj, 1936, p. 4.


* Szarnosközy Istvan, Történeti lnaradvinyai, 1566-1603, 1542-16wm, Kiadta Szilâgyi
Sándor, ll-IV Kotet, Budapest, 1876-1880.
' Kratka bălgarslca enţiklopedia, tom. l A. Sofia, 1963, p. 160.
4 llia M. Zivancic, Srbi i Ilulnuni povodom zidanie Skadn, Beograd, 1937.
'Mihai Pop, Balade populare maghiare din R. P. ll. (prefaţă), Buc., 1960, p. 7.

15
Cunoscuta baladă Chera Cheraliria circulă sub aceeaşi denumire pe am
bete ţărmuri ale Dunării, iar la sirbi sub titlul de Arap.
Rădoiţãi din epica
bulgară. ' timoceană
` i se găseşte atît l in epicak sirbă,
' -Vcit şi in cea
Trecĭnd prin canalul viu timocean, pătrunde in epica noastră balada
.»\l copil mic de turc, aidoma cu cintecul bătrinesc sirbesc Kralevič Marco
(Marcu Crăişorul), aliatul turcilor, care a fost rănit de moarte de către Mircea
cel MareI in lupta de la Rovine, pentru trădarea cauzei comune a popoarelor

balcanice. Intr-o legendă timoceană, rănirea lui Marcu Crăişoru are loc la
,.Rovine“, intre oraşul Negotin, Coroglaşi, Geanova şi Samarinovăţ, loc in
caredomnitorul zideşte in grabă minăstirea din Gevrin, despre care localnicii
spun şi azi, menţinînd o veche tradiţie, că ,,ar fi zburat intr-o noapte din Tara
Românească, din pricina păcatului faţă de Crăişorul Marcu“, care şi-a dat
sfîrşitul abia pe vîrful Carpaţilor timoceni. Legenda pare confirmată de o in
scripţie găsită la podul dc- la Sîrbovlaşi, pe care scria in cirilice : Zdie zamče
Kralj Marko, adică Aici zace ZVlarcu Crăíşorul. inscripţia a fost găsită de
Kanitz la 1876 şi se crede că Marcu (Îrăişorul a fost inmormintat în Geanova l.
Cintecul Iancu Sibianu şi Ana din epica noastră se află in ceasîrbă
sub denumirea de Zenidba Sibjanina Janka, cu deosebire că Ana din balada
românească este din Belgrad, iar cea din balada sirbă este Jana timişoreanca.
Popoarele vecine au creat o mulţime de balade istorice care în folclorul
nostru lipsesc. Ne referim la baladele: Radut beg, Mircea Voivoda i Krali
Şişman, Mihail Voivoda, Radul Voivoda i Dan Voivoda na lov (Radul voievod
şi Dan voievod la vinătoare), Dan Voivoda krşciava tar Şişmanu diatetio (Dan
voievodul botează pe fiul tarului Şişman), Dan ban stroit trkvi (Dan banul
construieşte biserici), Radul beg i bugarski Krali Şişman şi altele *_ '
Pătrunderea in balada timoceană a cintecului Tarul Murat şi Radul
Voivoda a fost posibilă sub influenţa baladei bulgare aproape identice, Radut
beg i tar Mumd a.
Mihai Viteazul, Mircea cel Mare, ca şi Radul beg (Radu cel Mare)
apar in folclorul timocean in legende şi mai rar in epică. O explicaţie ar fi
că aceştia aveau construite dincolo de Dunăre mai multe ctitorii pe care le
susţineau cu bani şi sare. Pe valea Tímocului Negru, Radul beg avea con
struitc zece minăstiri, iar ceardacul său din oraşul Zaiecear se putea vedea
pînă acum 20 de ani (dacă nu şi azi).
ln forma in care apar domnitorii români in epica sirbă sau bulgară, ei
nu se pot regăsi in epica noastrã populară. l

*Spomenica Timocke Eparhije, 1834-1934, Sremski Karlovici, 1934, p. 268.


i Al. Iordan, op. cit.
l Ivan Burin, op. cit., I, Sofia, 1961, pp. 552-554.

16
Bătrînî de peste 100 de ani din
comuna Gamzigrad, judeţul Timoc

Roma“ din Carpaţii Timocului în


ípori naţional românesc
Romånce din comuna
'wa-mă Corbova, plasa Cla
" dova. iudeţul Craina
Tímoc

Cîntårcţul Ghcnadi
Stanotîrn, Florea,
judeţul comuna
Vidin f 1 .

_ -fåf “
v ,
Pcfeéĭţle de fîncri Viulia|,f,_¢:1'.>m11:a:¢1 ICol-_.
bovâ' plasa zäcladovš, judeţul Timöč

Moarää-f pgl çpmufiä: Zlpcutca,


iudjtţţíil Timoc
Roånî in Timoc
Faptele pline de eroism ale domnitorilor români apar şi in poezia
populară maghiară. Ion lacobinus menţionează existenţa a două poeme ungu
reşti in care se vorbeşte despre vitejia lui Mihai Viteazul la Călugărenii, ce
făcea să se cutremure osmanul sub paloşul dreptăţii şi al eroismului poporu
lui român.
Cintecul bătrinesc Dinu şi Voíchiţa, cu variantele sale Călătorie mortului
şi Fratele înviat se află înscris in folclorul grec, sirb, bulgar, albanez, român
şi în literatura populară germană, prin Lenore de Büfgel' '
Balada noastră Moştean bătriii, mult gustată de către timoceni, se intil
neşte şi in folclorul albanez.
ln volumul de faţă se pot intilni zeci de cintece bătrineşti foarte vechi
şi unice in literatura noastră, exclusiv timocene, cum sînt: Deli Marcu, din
ciclul Novăceştilor (Gruicea şi altele), Chilidor, Ciocirlanul, Arian al mic.
Ghiol Dumitru şi Soarele, Al copil mic de turc, Rădoiţã, Petcana, Rădonia,
Naidin, Stăncuta sau Ursitorile, care ne aminteşte de Oedip rege a lui Sofocle,
Begu din Ada-Kale sau Stoian Bulibaşa, Dinu Maziru, Stoian Voivoda, Raita
Cătana, Tarul Ålurat şi Radut Voivoda, Pazvangia de la Dii, impăratul Cos
tandin, Rãscoala românilor impotriva turcilor (1876), Cetatea Cozia, Stoian
Stîngã şi multe altele, care nu pot fi intilnite decit destul de rar in epica
popoarelor vecine, fără a mai adăuga o mulţime de balade fantastice şi
mitologice.
Aceste balade istorice, haiduceşti etc., deşi sint local timocene, au cuprins
zone intinse, multe dintre ele putindu-se găsi in folclorul din Banat, Oltenia,
Vlaşca, Teleorman.
Documentele şi folclorul atestă că la Portile-de-Fier haiducii duceau
impotriva boierilor, ciocoilor şi a turcilor o luptă comună. Sint haiduci din
ţară, cunoscuţi in folclorul timocean, precum şi haiduci renumiti din Timoc,
care haiducesc in Oltenia sau in Banat.

i'

Aşezaţi la mijlocul drumului ce leagă nordul de sudul Dunării. poeţii


populari timoceni au înlesnit influenta reciprocă a unor culturi populare
arhaice diferite, au creat şi crează un folclor de o mare varietate.
Poezia populară timoceană conţine teme dintre care unele se repetă şi
pot fi intilnite şi in folclorul din partea stingă a Dunării.
Aceste cîntece născute in anumite condiţii sociale şi istorice oglindesc
suferintele popoarelor balcanice şi ele apar ca un bun aproape comun al
tuturor acestor popoare.

IAI. Iordan, Mihai Viteazul în folclorul balcanic, Bucureşti, 1936, p. 15.


'l D. Caracoslea, O problemă de literatură comparată şi folclor, Bucureşti, 1929, p. l5.

17
Dorul de libertate şi de dreptate este concretizat în minunate imagini
poetice, care secole de-a rindul au umplut de speranţă sufletele celor asupriţi.
Cu cintecul popular, cei care n-au mai putut suporta asupririle au pornit
pe potecile munţilor sau codrilor, ca rãzvrătiţi faţă de boieriî care
legalizaserã ilegalitatea exploatarii. Avem aici foarte multe balade in
care haiducia este glorificată de către poetul popular; isprăvile indrăzneţe
faţă de turci sau faţă de cei bogaţi fiind cintate şi sprijinite de milioane de
oameni, care duceau aceeaşi viaţă de robie milenară.
Faptele de legendă ale haiduc-ilor sint cîntate cu pasiune, talent şi simţ
artistic. După cum se ştie, haiducii dintr-o parte şi alta a Dunării purtau
luptă împotriva aceloraşi duşmani. Ei se intilneau în codrii verzi primăvara,
la Sfintu (ilieorglle, şi se despărţeau la căderea frunzei toamna, la Sîmedru.
Balada Cretu înfăţişează drama socială a ţărãnimii noastre. Haiducul
justifică necesitatea deposedãrii celor bogaţi pe calea acţiunilor de silnicie.
intrucit ţăranii n-aveau pămînt, plug şi nici vite pentru arat. dar erau robi
la ciocoi şi legaţi de pămînt (adscriptis glebae):

N-am venit la cine n-are.


Şi-am venit la cine-i are,
Să-i dea Creţu cui nu-i are!
Să-şi cumpere boi şi vaci,
Ca să are şi-ai săraci!

Haiducul Nea c`.su şi frate-su Lupu treceau fãrã dificultate pe ambele


maluri ale Dunării şi:

Haiduceau la Severin,
Dar treceau şi-n Negotin.
Haiduceau mai in tot loc,
Da' treceau peste Timoc.
De prindeau vreun turc bogat.
ll luau de ceafă legat
Şi-l treceau Dunărea-n ţară,
Şi-i dau de ininca papară.
Da' de prindeau vreun ciocoi,
ll puneau de păştea după oi.
De prindeau un grec cu barbă.
ll puneau de pãştea iarbă;
Tremurau ciocoi din ţară,
Pe turci îi băgau in boală.

ln balada lluiducul Yuteanu. ce se cîntă şi in Banat pe Valea Ålmãjuliii,


se spune că pentru llaiduci Dimărea nu constituia nici un obstacol:

18
Mai trecea şi-n Orşova,
De umplea cite-o chesa 1,
Pe-ai bogaţi ii jupuia,
Pe-ai săraci ii dăruĭa.

Soarta ţăranului român e cutremurătoare. Asuprit de cei de o lege cu


dinsul, ca şi de cei străini de neamul său, nemaiputind suporta birurile şi
nedreptăţile, apuca drumuri lungi pînă la Constantinopol pentru a se plinge
sultanului. lată tabloul vibrant din balada Tudorel, unde soţul işi ia rămas
bun de la soţia sa iubită:
Voichiţa mea cea frumoasă,
Pe sub soare mai aleasă,
la să-mi faci o azmíoară,
Frămintată-n lãcrămioară;
Coaptă-n sin la ţiţişoară,
Dospitã la inimioarã,
Că eu, Voico, am să mă duc,
Pe lungi drumuri am s-apuc,
Tot din vad, în vad,
Pînă-ajung la Talígrad.

In cintecul Strigă-o fatã din cetate, poetul anonim prezintă, intr-un


dialog sugestiv, suferintele popoarelor de pe cele două maluri ale Dunării,
care au cunoscut din zorii istoriei traiul robilor.
Tinerele fete se pling una alteia, revoltate de asuprirea ciocoilor din
Tara Românească sau a „başbuzucilor“ şi a „fiarelor cercheze“ din părţile
Diiului şi văíi Timocului, propunindu-şi o luptă comună in vederea eliberării:
Strigă-o fatã din cetate,
Peste Dunăre departe;
Strigă, mi se jeluieşte
De traiul ce mi-1 trăieşte...
Veníţi aicea cu toate,
Să scriem la boieri carte,
Să ne facă díreptate.
Să dăm jalbă la ciocol,
Să dea drumu la flăcăi,
Să ne măritãm şi noi.

Un sentiment copleşitor de dor il mistuie pe cel ce şl-a părăsit plaiurile


copilăriei, fie din părţile timocene, fie pe cele din ţară:

lPungã cu bani.

19
Dunărlcă apă lină,
Numai cu păcate plină,
Săca-ţi-ar izvoarele,
Să trec cu picioarele;
Să-mi văd surioarele
Şi cimpul cu florile.
Că de cind nu le-am văzut,
Pe mine carne-a scăzut.

Suferinţele popoarelor balcanice au fost aceleaşi, sau aproape aceleaşi.


In cintecul bătrinesc Pazvangia de la Dii se consemnează situaţia grea a
românilor, bulgarilor, sîrbilor, căci Pazvan Oglu de la Vidin se jura să nu
cruţe pe nimeni:

De-oi prinde român, bugar 1.


Să-i injug la plug pe-un an;
Da' de-oi prinde sirb haiduc,
Pietre de moară îmi duc.

Sint pregnant înfăţişate suferinţele popoarelor din sangiacul Vidinului


şi din regiunea Timocului. Reproducem citeva fragmente:

Ordla se rinduia,
Turcimea se pregătea:
Şi-o porneau din sat in sat,
După rumâni de vinat.
Ne luau grîu, ne luau porumb,
Zbura pasărea din cuib.
Ne luau oi, ne luau şi mniele,
Pe cimpul cu flori e jele.

o u o o l l I o o o a O 0

Aluefle ni le robea,
Lumea goală rămînea,
Cu urzicí se arănea.
Boabe-n piuă imi plsa,
La moară nu-mi cuteza;
Şi mîncam la chisăliţă,
Nu era cine de viţă!

O o o o O o n o l l o O

l Bulgar.

20
Tremura Crainai şi Diiul,
Nu cinta pe Timoc puiul.

[fugea omu pe-unde poate,


Cu car cu două protape.
ln păduri se infunda,
Cu codri mi se-nfrăta.

o v o o e e l o e I

Şi-mi ajunse vremea-n plai_


Făr'de cintec, făl-'de grai.
Şaptezeci de ani, măi frate,
N-a cintat cocoş pin sate.
.lerpeliră Diiul tot,
Mai cu seamă peste Timoc.
Da mai treceau la Craiova,
Pînă sus cătră Moldova.

Poezia populară timoceană e bogată in cîntecele numite „frinturele“ sau


„drăgostele“, in doine, colinde, bocete, cintece de leagăn.
In privinta circulaţiei „frĭnturelelor“, sau ,,drăgosteIelor“ şi a cintecului
bătrînesc se poate spune că, in timp ce lirica este vie in fiecare cămin timo
cean, balada mai trăieşte in fiecare comună doar la cîţiva barzi pasionaţi,
cu memorie capabilă de a putea retine intre 5000-l5.000 de versuri, dintre
care multi sint neştiutori de carte.
Aria geografică din care s-au cules atit cîntecele bătrîneşti cit şi cele
de iubire etc. este întinsă cam cit Oltenia. Dacă ne orlentăm pe fluviul Dună
rea, lungimea ar fi de cca. 300 km. Ea porneşte de la riul Morava (Margus)
şi se continuă spre cetatea Golumbătului, a Bazíaşului, Orşovei, T. Severin,
Cladovei şi Vidinului din fata Calafatuluí. Deci, teritoriul din care s-a cules
folclorul din acest volum este in vecinătatea Olteniei şi Banatului, limba
românească auzindu-se la miazăzi de Dunăre, pe o linie dreaptă de la T. Se
verin spre Niş de cca. l00-l50 km.
Limba română poate fi auzită in Timoc, pînă acolo unde încetează lantul
muntos carpatic, ce se opreşte in virful piramidal al Artanilor (Rîtani):
pînă aci am cules poezia noastră populară şi am auzit Miorita.

1 Provincie în n. e. Serbiei, cu capitala Negotin.

21
Despre limba şi locuitorii acestei regiuni s-a scris mult. Cei mai numeroşi
sint invăţaţii sîrbi, maghiari, germani, bulgari, ruşi, francezi, italieni şi români_
Printre lucrările importante, amintim pe aceea a savantului bulgar de la
universitatea din Sofia, Stoian Romanski Rumãnite mejdu Timok i Morava
(Românii dintre Timoc şi Morava), Sofia, 1926, şi pe aceea a academi
cianului iugoslav Tihomir Georgevič, Kros naše Rurnune (Printre românii
noştri), Beograd, 1906, care ne pune la indemină material preţios şi în pri
vinţa folclorului. C. Cvijič şi A. Belic' scriu fiecare cîte o lucrare in 1918, la
Paris, despre românii din Serbia (Les Roumains de Serbie).
Poeţii populari timoceni sînt locuitorii bătrini ai acestor meleaguri. Dar
cu toată vechimea lor, în mod ştiinţific este dificil să putem delimita după
virstă atît lirica şi mai cu seamă balada, epica. Presupunem insă că faţă de
tematica abordată unele datează de la începuturile epocii feudale (ne referim
la impăratul Costandin, ciclul Novăceştitor, Rădoită, Radonia, Tanislav, Tarul
Murad şi Radut Voivoda etc.).
La stratul vechi timocean s-a adăugat cu timpul un strat etnic nou, de o
dată mai recentă, prin migraţiunile din miazănoapte, din ţările române.
Aceasta explică unele concordanţe din folclorul nord-danubian şi cel sud
danubian.
Autenticitatea şi păstrarea nealterată a folclorului timocean se explică
prin aşezarea românilor timoceni în mase compacte şi foarte intinse.
Tihomir Georgevici este de părere că mulţi timoceni „au venit din Ţara
Românească sau Banat“, ca urmare a legii din 5 august 1746, a domnitorului
fanariot Constantin Mavrocordat, cînd ţăranii români nemaiputind suporta
exploatarea feudală işi părăsesc vetrele strămoşeşti, trecind in sudul Dunării 1.
Mulţi insă s-au reintors in ţările româneşti.
Cuatoate că la o vreme timocenii din părţile Diiului (Vidinului) ajunseră
să plătească peste 28 de feluri de impozite (resumi), viaţa le era mai uşoară
la miazăzi de Dunăre, la turci, decît în ţara lor de baştină, căci colgiii turci
păreau mai blínzi decit moşierii români.
Dar şi aici suferinţele se înteţesc in timpul răzvrătitului paşă de la Vidin
(Dii) Pazvan Oglu, despre care istoricul sîrb M. G. Milicevici reproduce in
marea sa operă Kneîevina Srbja un fragment scris in limba română dintr-o
baladă timoceană culeasă de la românii timoceni, ,,munteni“ sau „ungureni“:

Pazvangia s-a jurat :


Unde-oi prinde babă slabă,
S-o pun să pască iarbă.

Tihomir Georgevíc, la vérité sur les Roumains de Serbie, Paris, 1919, p 10

22
Unde-oi prinde moş bătrin,
Să-l pun să roadă fin.
Aiduc Velcu s-a jurat,
Unde-o-l prinde,-l va tăia.

Dacă timoceníi n-au putut indura jugul boieresc in ţară, nu s-au lăsat
sugrumaţi nici de iataganul otoman. Sprijiniţi de către Comitetul rus din
Bucureşti, se răscoală la l876 impotriva turcilor de la Dii (Vidin), dind peste
o mie de morţi. in cintecul bătrinesc Răscoală împotriva turcilor de la 1876,
anonimul timocean oglindeşte setea de răzbunare şi de eliberare de sub
jugul turcesc :

Atunci dascălu Ciolacu,


Pe un cal roşu ca macu,
Pe cimpu-al din Bregova,
La timoceni cuvinta:
_ Fraţi români, să vă luptaţi,
Frică la duşmani nu luaţi,
C-a venit ziua cea mare,
Să mincăm la turc oscioare.

Poezia epică timoceană cîntă toate războaiele de eliberare purtate de


sirbi sau bulgari. Alături de popoarele vecine, timoceníi au luptat cu eroism,
fiind elogiaţi de presa internaţională. Despre contribuţia lor la războiul din
1876 scrie şi Mihail Eminescu.l Românii timoceni s-au identificat in aspiraţii
cu popoarele din sud, ducind aceeaşi luptă şi dind aceleaşi jertfe, sub zidurile
de la Adrianopole, Kaimaccialan, Salonic, Tracia.

i'

In ceea ce priveşte gruparea geografică şi dialectală a folclorului timo


cean, menţionăm cîteva consideraţii ale unor învăţaţi străini şi români. Acade
micianul iugoslav Tihomir Georgevici, referindu-se la limba vorbită de către
românii timoceni, spune: „Toţi românii din regatul Serbiei vorbesc dialectele
limbii române“ 2.
In mare, graiul vorbit se orientează dupã cum lanţul carpatic timocean
taie in două regiunea Timocului. in partea dinspre răsărit a munţilor, întoarsă
cu faţa spre Oltenia, se aude un grai identic cu cel al oltenilor. inspre apus
de crestele munţilor, cu faţa spre Banat, se vorbeşte graiul bănăţean, „inflorit“
ici, colo mai cu seamă pe valea Moravei, cu neologisme sirbeşti.

iMihail Eminescu. Românii din Serbia (după o corespondenţă din Budapesta), in


Opere complecte, laşi, 1914.
2 Tihomir Georgevič, Kroz nalše Rumune, p. 35, Beograd, 1906.

23
Pornind deci din faţa Calafatului, de la Dii (Vidin), pînă dincolo de
Cladova, din faţa Turnului-Severin şi Orşovei, şi de aci către miazăzi, pe o
linie de vreo 150 km., se intinde aria graiului oltenesc. Graiul oltenesc se
vorbeşte azi in Timoc intr-o formă arhaică.
Pe o linie sinuoasă dintre T. Severin şi Orşova, pornind din apropierea
Cladovei spre apus, pînă la Golumbăţ (la noi Baziaş) şi continuind spre
Morava şi dincolo de Morava, iar spre sud pînă la Paracin, cu sate răzleţe
ca Vlaşka, Spuska, Batinţ, Boşniana, sau la sud de oraşul Zăiceri, cu comu
nele: Luca, Vlaşko Pole, Vlaşko Selo, Lubniţa, Baceviţa şi altele, se mai
poate auzi vorbindu-se subdialectul bănăţean cu tot mai multe cuvinte sirbeştl.
Populaţia care vorbeşte graiul bănăţean, deşi mult mai numeroasă decit aceea
care vorbeşte graiul oltean, are un folclor mai puţin important, atît sub aspec
tul calitativ, cit şi sub cel cantitativ.
Aria geografică in care se vorbeşte graiul bănăţean cuprinde judeţele:
Morava, Pojarevaţ (Pasarovitz) şi parţial judeţele Timoc şi Craina, in timp
ce graiul oltean se vorbeşte in judeţele: Craina, Timoc (parţial) şi Vidin.
Graiul bănăţean este numit de către localnici ,,muntenesc“ sau „ungu
renesc”. Printre locuitorii de aci pot fi intilnite grupuri de minsri „cărbunari“
sau „ocnari“, numiţi „bufeni“. Aceştia au trecut Dunărea de la Bocşa, Reşiţa
sau Oraviţa şi se ocupă dincolo în Timoc cu mineritul, în localităţile : Maidan
Pec, Bor, Cuceaina, Rudna Glava etc. Cele citeva comune de mineri de aci
vorbesc o limbă ce se aseamănă mai mult cu graiul oltean decit cu cel bănă
ţean, intrucit „bafenii“ sint emigranţi din Oltenia in Banat.
ln acelaşi timp, graiul dinspre răsărit de Carpaţii timoceni este numit
de către localnici „graiul ţărenilor“, aidoma cu cel oltenesc. La el se pot
remarca unele particularităţi. Astfel, cei din faţa raionului Calafat se numesc
„văleni“ sau „dunăreni“; cei din faţa raioanelor Vinju Mare şi parţial Turnu
Severin se numesc ,,cimpeni“, in timp ce la miazãzi de această zonă, începînd
cu dealurile merĭdionale sub-carpatice, se numesc „deleni“ sau „pădureni“.
In privinţa materialului cules in acest volum trebuie arătat că majori
tatea pieselor sînt culese de la răsărit de munţi, din judeţele: Craina, Timoc
şi Vidin. Mai puţine balade şi frîntureie am putut culege din judeţele
Morava şi Pojarevaţ (Pasarovitz), unde, după cum ramarcă acad. Emil Petro
vici, „doinele şi strigăturile sînt pe cale de a pieri, Balada se pare că a dispă
rut de mult... ln privinţa aceasta e o mare deosebire intre românii dinspre
Morava şi intre aceia dinspre Timoc, adică din Craina, unde lăutarii păstrează
pînă astăzi cîntecele vechi româneşti“ 1.
ln aceste judeţe, cu excepţia munţilor Homole, unde nu am cules, nici eu
şi nici alţi cercetători, sc găsesc prea puţine balade; căci poezia, portul, jocul
şi obiceiurile, sub influenţa culturii scrise sirbeşti, dispar treptat, treptat.

l Emil Pctrmlci, op. cît., pp. 58-59.

24
Un fenomen interesant se observă totuşi la românii „munteni“ sau „un
gureni“ dinspre răsărit de munţi, din Craina şi Timoc, şi anume că aici epica
şi lirica sînt foarte fecunde datorită legăturii strînse cu balada şi cîntecele
de iubire dinspre Timoc şi Oltenia.
i

Se spune că pentru prima dată cintecele populare ale românilor timoceni


ar fi fost culese de către marele folclorist sirb Vuk Ştefan Karagici
(1787-1804). Pe cind era vameş la Cladova (1811-1813) şi la Bîrza Palanca,
apoi ambasador, a cules poezii de pe valea Dunării şi a Timocului, culegere
dăruită lui Gheorghe Asachi (1788-1874) la 1823 1, în semn de prietenie, dar
mistultă de flăcări, o dată cu Biblioteca naţională din laşi.
Primele poezii populare de la românii timoceni au fost publicate la Paris
in 1889, de cãtre Emile Picot, în : Chants populaires des Roumains de Scrbie.
Culegător n-a fost insă Picot, ci doi învăţători ce aparţineau unor familii ro
mâneştl, impreună cu o invăţătoare sîrboaică. Aceştia „n-au învăţat niciodată
altă limbă, decît cea sîrbească“, zice Emile Picot, referindu-se la culegătorii
Gheorghe Dimitrievici şi Svetozar Stoiadinovici din oraşul Negolin. Materia
lui adunat din gura poporului i s-a dat scriitorului francez de către ambasa
dorul Serbiei la Paris, lingvistul sirb Stoian Novacoviei, iar cu ajutorul
scriitorului Alexandru Odobescu, Picot a reuşit să desciireze textele scrise
în limba română cu caractere chirilice şi să le traducă în limba franceză.
Gustav Weigand, în Der Banater Diaiekt, Leípzig, 1896, publică texte şi
din Timoc, comuna Techia.
C. Cosmescu publică un număr mic de Poezii populare de la românii din
Serbia, in Convorbiri literare, anul XXXlll, nr. 9, iar Ovid Densusianu,
I. A. Candrea şi Th. Sperantia, în Graiul nostru, vol. ll, Bucureşti, 1908, pu
blică folclor din sudul Cazanelor Dunării.
M. G. Milícevici, istoricul sîrb, a inclus la 1876, în grandioasa lui operă
Kneievina Srbija, un text în limba română - graiul muntenesc, din balada
Pazvan Oglu, reprodusă mai înainte (fragment).
In anul 1913, profesorii G. Giuglea şi G. Vilsan au făcut o excursie cu
studenţii în sudul Porţilor de Fier, în urma căreia au publicat volumul De la
românii din Serbia 2. Volumul cuprinde mai multe cintece epice din părţile
Cladovei (Cljuci sau Cheia), de la românii „dunărinţi“ sau „mãrgininţi“ din
Craina-sirbească.

l Ion Muşlea, Despre folclorul literar românesc, Kniga o Balkanu, Beograd, 1936,
tom. l, p. 287.
2 G. Giuglea şi G. Víslan, De la românii din Serbia, culegere de literatură popu
larã, Casa Şcoalclor, Bucureşti, 1913.

25
Cu prilejul cercetărilor pentru atlasul lingvistic român (Al. R., ll), aca
demicianul Emil Petrovici publică Note de folclor de la românii din Valea
Mlavei 1, iar lon Pătruţ, Folclor de la românii din Serbia, în acelaşi anuar.
ln mai 1943, apare prima mea culegere de Poezii populare de la românii
din Valea Timoculuiz.
Prima lucrare de folclor care se publică în limba română cu caractere
chirilice apare în capitala judeţului Timoc, la Zăiceri, in anul 1946, sub titlul
Cincicătoare partizănească. Cartea este editată de către Frontul popular al
raionului Zaječar, sub ingrijirea ing. lancu lui Moană Simionovici din com.
Podgoraţ. Broşura aceasta de 28 pagini cuprinde balade populare din timpul
luptei de eliberare de sub jugul fascist.
Cintece epice au fost publicate şi in ziarul românesc Vorba noastră, care
a apărut tot in oraşul Zăiceri, în anii 1945-1948, în grai muntenesc-ungure
nesc, adică bănăţean.
ln anul 1958, prof. Nicolae Ursu3 publică : Cintece din Valea Timocului
cu notaţie muzicală şi text.
Editura de stat pentru literatură şi artă publică în 1960 folclor din Timoc
în volumul Flori alese din poezia populară. Aci sînt cuprinse mai multe piese
din lirica timoceană, inedite, care apar şi în volumul de faţă.
ln sfîrşit, se mai poate aminti volumul Tinerete fără bătrînete care
cuprinde şi basme populare din Timoc, culese de mine.
Clasificarea materialului epic din această colecţie s-a făcut după aceea
preconizată de Al. l. Amzulescu (Balade populare româneşti, 1964).
_*

Important este de semnalat în ce împrejurări se cîntă baladele şi doinele.


De obicei, cintecul bătrînesc se cîntă intr-o atmosferă solemnă, la o invi
taţie colectivă: nunţi, botezuri, praznice, sărbători, petreceri, iar pentru cei
cărora le-au plăcut baladele, chiar şi cu prilejul înmormintării sau pomenilor.
ln aceleaşi ocazii se cîntă şi frînturelele (drăgostelele) şi doinele, cu
deosebirea că acestea se execută şi fără existenţa unui cadru solemn. Ele se
cîntă şi in grup dar şi singur, pentru o anumită destindere sufletească.
Baladele nu se pot cinta la o singură petrecere intr-o zi. De obicei săr
bătorile durează trei zile, ca şi nunţile, şi nici în aceste zile un lăutar nu-şi
poate epuiza repertoriul bogat de cîntece bătrineşti, care uneori pot ajunge
de la patruzeci la optzeci, fiecare avînd de la 100-200 pînă la 500-600 ver
suri. Sima Prunaru ştie peste o sută de balade.

1 Emil Petrovici. Note de folclor de la românii din Valea Mlavei, Anuarul Arhiveí de
Folclor, Buc.`` tom. VI, N41, pp. 43-13.
i C. Sandu Timor, Poezii populare de la românii din Valea Timocului, Editura Scri
sul Românesc. Craiova, 1943.
3 Nicolae Ursu. Cintece din Valea Timoculuí, in volumul Cintece şi jocuri din Valea
Almajului (Banati, Ed. Amuzicală, Bucuresti, 1958, pp. 253-260.

26
Recitativul epic se desfăşoară in mod liber, bardul popular, deşi adesea
fără ştiinţă de carte, parcă ar citi din cronici faptele de vitejie ale strămoşilor.
Nu indrăgesc baladele scurte, preferă balade de dimensiuni, care du
rează şi cite o oră pină se deapănă.
Lăutarul care cîntă este secundat de cel puţin un ajutor care-i ţine isonul
sau „arăbacul“ la vioară.
in general toate baladele incep printr-o introducere (taxin sau scopo),
pentru a trezi interesul masei de ascultători.
introducerea uzuală este aceasta:
Foaie verde colălie,
l-ascultaţi lume la mine,
Să vă spun o istorie,
Dintr-a mea copilărie;
Să vă spun un cîntecel,
De cind eram mititel,
Istorie bătrînească,
Pentru ca să pomeneascăi...

Melopeea se continuă in acordul viorii intr-un tempo viu ori monoton,


depănindu-se intr-o atmosferă de dulce încordare.
Formula tipică a incheierii este următoarea:
istorie rumânească,
Cit e lumea s-o cetească;
La buni fraţi ca dumneavoastră
Pentru ca să pomenească !“...

Balada se cîntă pe o singură voce, ca şi cîntecele de iubire. Nu există


cintarea polifonică, cu excepţia cintecelor rituale funebre. Cintecele de dra
goste se pot cinta şi in grup, dar pe o singură voce, de obicei de fete, mai
rar de băieţi.
Cîntarea antifonică la vicleim şi irozi a dispărut o dată cu acest obicei.
Baladele se cîntă, mai rar, şi de femei.
Atit baladele cit şi cîntecele de dragoste au melodii proprii, uneori co
mune, cu excepţia descintecelor care se recită.
Multe cîntece bătrineşti de la românii din Timoc au dispărut din tradiţia
vie, dar cele înmănuncheate in acest volum aduc o contribuţie modestă la
cunoaşterea tezaurului lor spiritual.
Fiind aşezaţi la răscruce de drumuri, barzii anonimi timoceni au fost
cărăuşi ai cintecului nostru pe ambele ţărmuri ale Dunării, de multe ori
impilaţi de colgiii turci şi de către ciocoi:
Aveau casa cucului,
Şi odihna vintului.

77
lzvorîte din înţelepciunea unor minţi fără ştiinţă de carte, dar din su
flete mari cîntecele barzilor populari din Timoc au darul de a merge la oameni
„cu carte şi parte".
Creaţia populară cuprinsă în acest volum va rămîne de-a pururi mărturia
geniului nostru popular creator.
Iubit de noi şi de urmaşii noştri, cintecul popular va străluci ca un
luceatăr, ce vine din bezna trecutului îndepărtat. Conştient de trăinicia cintecu
lui, expresie milenară a vieţii celor ce l-au izvodit, poetul din Timoc conturează
această convingere în grãitorul final:
Soarele merge şi apune,
Dar cintecul tot se spune!

CRISTEA SANDU TIMOC


EŞTI
DoINE
E

CN
TR
NT
ÎĂI
CBS.
1 Păduriţă deasă,
Mindra mînioasă
Cîntece de nuntă
Că lonel o lasă.
Pădure, pădure,
Fetiţă de om sărac, Pădure-mpupită,
Ce grăbişi la măritat, Pădure-nsovonitâ,
Ca ruja la scuturat? Cu sovon de lină,
Că ruja mai înfloare o dată, Cu lonel de mină.
Da' tu nu te mai faci fată;
Că vine primăvara,
Şi n-are cine-o purta. 4
Văruicile tăle,
Pe coastă la viorele; - Şi mă cere, maică, cere,
Da' tu ţeşi la păturele, Şi mă cere-un negustori,
Să-nvălui pe neica-n ele. Să-mi facă salbă de poli:
La míjlocu polilor,
Chípu negustorilor
2
Şi mă cere-un dărábanţ,
Să-mi facă salbă de sfant:
Frunză verde măr uscat,
La mĭjlocu sfanţilor,
Fetiţă de om sărac,
Chípu dãrăbanţilor.
Nu grăbi la măritat,
Şi mă cere, muică, cere,
Ca frunza la scuturat!
Şi mã cere-un vaporean.
Că frunza mai dă o dată,
- Ba tu, maică, nu te duce !
Da' tu nu te mai faci fată!
Cind ţ-ă dragostea mai dulce
Fetiţă de om sărac,
la vaporu şi să duce;
Joci în horă-mboorat;
iţi vine altu mai dulce.
Dă-te, fată furisită,
Da mă cere, maică, cere,
Joacă-n horă potolită,
' mă cere-un plugăraş!
Că te măriţi făr' de nuntă, P!! Du-te, maică, mînca-l-aş!
Şi nu te culci nebătută
Că-ţi găseşti vr'un blăstamat,
De mănîncă nespălat
Şi să culcă ne-nchinat!

- Fata mamii cea frumoasă,


3 Prea frumoasă eşti,
Spune, spune muichii tele,
Pădure, pădure, Cînd te-oi mărita,
Păduriţă rară, După cine, după cine,
Mindra,-n pielea goală, Mama să te dea?
Plinge, se omoară, Să te dau, să te dau
Că lonel se-nsoară. După-un muncitor!
Pădure, pădure, -Muncitoru prea munceşte,

33
Ară pogonu-n lung şi-n lat, Prea frumoasă eşti,
Mă arde soarele-n cap! Spune-i, spune-î muichii tele,
Nu mă duc, nu mă duc, Cind te-oi mãrita,
Mamă, după el. După cine, după cine,
-- Fata mamii cea frumoasă, Alama să te dea 'P
Prea frumoasă eşti, Să te dau, să te dau
Spune, spune, muichii tele, l)up-un cojocari!
Cind te-oi măríta, - Cojocari, cojocarí,
După cine, dupã cine, Face la pieptari!
Mama să te dea ? Cind il cati, cînd il caţi,
Să te dau, să te dau Şede fãr-de bani!
După negustori ! Nu mă duc, nu mă duc.
-- Negustori, negustori, Mamă, după el.
Mulţi rămîn chiori. _- Fata mamii cea frumoasă.
Nu mă duc, nu mă duc, Prea frumoasă eşti,
Mamă, după el. Spune, spune, mamii tele,
_ Fata mamii cea frumoasă, Cind te-oi mărita.
Prea frumoasă eşti, După cine, după cine,
Spune-i, spune-i muichii tele, Mama să te dea 9
Cind te-oi mărita, Să te dau, să te dau
După cine, după cine, După un cioban!
Mama să te dea ? _ Ciobanu ciobăneşte
Să te dau, să te dau Toată vara, şi păzăşte.
După beleciu! Toată vara tir! şi bîr!
- Belecíu bălăieşte, Cu cioarecii rupţi în tur!
Sara vine făr-de peşte; Nu mă duc, nu mă duc,
Ţoalele ude pe el, Mamă, după el!
Nu mă duc, nu mă duc. _ Fata mamii cea frumoasă.
Mamă, după el. Prea frumoasă eşti,
-- Fata mamii cea frumoasă. Spune, spune, mamii tele,
Prea frumoasă eşti, Cind te-oi mărita,
Spune, spune mamii tele. După cine, după cine,
Cind te-oi mãrita, Mama să te dea?
După cine, după cine, Să te dau, să te dau
Mama să te dea ? După-un croitor!
Să te dau, să te dau _ Croitor croíeşte,
După dugăiaş, Se laudă cînd vorbeşte;
Dugăiaş de la oraş! Ace-mpunge, ace-mi fringc.
_ Dugăiaşu-i cu chirie. Mămălíga nu-i ajunge.
Şi dă marfa-n veresie. Nu mă duc, nu mă duc,
Nu mă duc, nu mă duc, Mamă, după el.
Mamă, după el. -- Fata mamii cea frumoasă.
_ Fata mamii cea frumoasă, Prea frumoasă eşti,
Spune, spune muichii tele, Rămii, mumă, sănătoasă,
Cind te-oi mărita, Ca o garoafă frumoasă.
După cine, după cine, Cind o bate peste faţă,
Mama să te dea ? Umple satu de dulceaţă;
Să te dau, să te dau Cind o bate pe dos,
După lăutari! Umple satu de miros.
_ Dragostea de lăutari, Plinge-mă, mumă, cu dor,
Aur şi mărgăritari! Că şi eu ţi-am fost ficior;
Cind joacă la zile mari, Plinge-mă, mumă, cu milă,
Poznariu e plin de bani. Că şi eu ţi-am fost copilă.
Eu mă duc, eu mă duc, Plîngeţi, fraţi, plîngeţi, surori,
Mamă după el! Că~ şi eu v-am plins pe voi.

l-auzi, mamă, cinii bat, Fa mireasă dumneata,


lmpeţitorii intră-n sat, Cine naiba te-a-nvăţat?
dighi, diglii, da! Te-ai grăbit la măritat,
Taci, mamă, dăi, dăi, dăi, Ca ruja la scuturat!
Că sint impeţitorii mei.. Că ruja mai infloare-o dată,
Dă-le, mamă, ş-o cafea, Da' tu nu te mai faci fată;
Ca să vie să mă ia: Cind or cinta racu-n lac,
l)ă-le, mamă, băutură, Atunci şi giner'le băiat !...
Ca să nu mă cate-n gură ; Naică, văruicile tăle
Cit un an din vară trece. Suie-n deal la viorele,
Şi am patruzeci şi zece. Cu băieţii după ele;
Mă uitai intr-o fîntînă, Tu stai-nchisă-n coşere
Şi văzui că sint bătrină: Şi-mi ţăşi la păturele,
Mă uitai intr-o găleată, Să-nvăluí ginefle-n ele.
Şi văzui că sint buzatã; Cit fusăi la muica fată,
Mă uitai şi după uşă, Eram frumoasă, curată,
Şi văzui că sînt mătuşă. Ştiui floarea cum sã poartă.
Da' dacă mă măritai,
Floricica lăpădai,
Cu picíoru mi-o călcaí,
Şi-o vindui şi pe mălai;
De trei ani mă duc, mă duc, Copiii mă-mprejurară,
Şi tu, mamă, n-ai crezut: Birur`le mă inglotară.
Dar acuma ai să crezi, Cit fusăi la muma fată,
Că-n trei ani nu mă mai vezi! Mincam piine de săcarã,
Rămii, tată, sănătos, Cernută cu sită rară,
Ca un busuioc frumos; Şi-o mincam cu drag pe-afară;

55
Da* dacă mă măritai, C-ai să mergi la casa ta,
Mincai pîine de-a aleasă. Şi ţ-ă traiu cu vătraiu.
Cernută cu sită deasă, Şi ţ-ă cina cu prăjina.
Şi-o mincai cu plins pe masă. Plingeţí ochi şi lãcrămaţi,
Baş cînd e cina mai bună. Că voi sinteti vinovaţi;
Poe! cu pumnu peste gură. Ce vedeţi nu mai lăsaţi,
Nu ştiu, mănine or suspin Ce iubiţi nu mai uitaţi.
Sau bag in mine venin; - Fa mireasă dumneata.
Nu ştiu, mănînc sau ce fac, Unie-o laşi pe mumă-ta ?
Or otravă-n mine bag !... Cind vine dumineca
Că mila de la părinţi, (line ioc i-o mătura P!
Aminată vreme-o uiţi. - Cocoşu cu aripa.
Da' mila de la bărbat, -- Cine apă i-o aducea ?
Ca umbra de păr uscat: Vadra-n cui să va uscat
Cind te dal să te umbreşti, lniloriţi, flori, iniloriţi,
Şi mai rău te-năduşeşti. Că daichii nu-i trebuiţil
Poteca de la maica, Cind mie-mi trebuirăţi,
De cind n-am dat pe ea, Voi atuncea impupirăţi...
Răsări iarba pe ea; lntloriţi şi staţi ca gardu,
Să răsar şi păiămidă, Că daichii i-a trecut veacu;
Cu maica nu mai sint rudă! lniloriţi şi staţi ca perete.
Taci, mireasă, nu mai plinge. Eu mi~am luat partea din iete.

(ln revărsatul zorilor, luni. după ce prima noapte tinerii dorm impreună.
arzindu-le la cap luminări şi avind la cap şi jugul boilor, ce simbolizează
speranţa că in viaţă şi muncă se vor potrivi ca boii la jug, lăutarii, însoţiţi
de toboşar, cîntă versurilez)

Zorile, zorilor. Pin' la anu,


Zorile, surorilor. Şi ciobanu.
Ce grăbiţi, Cind o ii anu trei.
Ce revãrsaţi, Să-l pună după oi.
Mai staţi. nu vă revărsaţi, Să să iubească sănătoşi,
Că sint doi iubiţi eulcaţi. Să iacă copii frumoşi.
Zorilor, surorilor,
Nu grăbirăţi la vărsat,
Că dorm doi golumbi in pat:
Un golumb ş-o golumbiţă.
Şi să sărută-n guríţă; Joacă, soacră, pingă vatră,
Ea pe el şi el pe ea. Să~ţi dea nora turtă caldă:
C-aşa este dragostea. Joacă, soacră, tot mai tare,
S-a culcat asară doi. Să-ţi dea lături din căldare.
Da' să vă seulaţi azi trei, Joacă, soacră, nu juca,
Doar cămaşa nu-i a ta. Cu gãleata rasă,
Că ţi-a dat-o noru-ta! Ploile să varsă;
Azi ţí-o dă, miine ţi-o ia. Cu ciubăru, băru.
Şi rămii cu riza ta. Peste tot tinãru.
Bate vîntu,-ţi ia opregu, Crească grinele
Ti se vede trupu negru; Cît prăjinile,
Trupu negru şi curat, Crească oarzăa'le
De-un an nu te-ai scăldat l... Cit rogoazăle,
Da' porumbufle
Cît gardurile,
Boii trăgători,
10 Oameni muncitori.

Foaie verde, foaie lată,


Să plimbă socru pe grapă:
12
Foaie verde şi-un arţar,
Şi-i trasă de un măgar. Auoş
Şi-a pus socru cirpa-n cap,
Da' cojocelul sub pat. Sin Toadere,
Rău soacra l-a fermecat, Sin Toadere,
De se culcă tot sub pat; Las cosiţa capului
Doarme şi tot sforăíeşte, Cît coada calului.
Poate dracu mormăieşte' Alioş ! Alioş !
- Fa nevastă, tu eşti dracu, La ioana pe coş!
Toată noaptea-mi scirţăi patul Să abatem pirău pin uşe,
- Mă bărbate, fermecate, Să se spele de cenuşe;
Nu face alte păcate! Să-i facem leagăn de mătasã,
Dedei trupu chinului, S-o ia Conea acasă
Făcui banii bírului; Alioş! Alioş!
Da' el să cutropea cu sacu, Cu Ioana în coş!
Şi durmea pînă-l lua dracul... C-au rămas dănacii ne-nsuraţi,
Ca tulenii nemincaţi:
Au rămas fete nemăritate.
ll Ca paile nemîncate.
Busuioc, busuiocel,
PÅPÅRUDA Cum ai ştiut de-ai crescut,
Aşa să ştii de scrisa meat
Păpărudă, rudă. Stea, steulica mea,
leşi afară de ne udă. Toate stelele să stea,
Cu găleata, leata, Da' tu să nu mai stai.
Peste toată faţa: Te duci în lungíşi
Cu găleata plină. Şi-n curmezişi,
Ploile să vină: incotro soarele răsare,

37
incotro soarele apune, 14
Să te duci la scrisa mea;
De pocitură
Cu ciocu s-o ciocneşti,
Cu aripile s-o plesneşti
Şi la mine s-o pornesti. Pleacă Gheorghe pe cale, pe cărare,
Dac-o fi din ţară, (iras şi frumos.
Să vie pe seară; Pe la mijloc de cale
Dac-o fi din ale, L-a-ntîlnit nouăzeci şi nouă
Vie pe podu din vale: De săgetături,
Dac-o fi din munte, Şi nouăzeci şi nouă
Să vie pe punte. De pociturí.
In vis să-l visezi. Şi l-a sãgetat,
Aevea sã~l vezi; Şi l-a cuţitat
In minte să-l ţii, Pin creierii capului
La ziuă mi-I spui. Şi faţa obrazului,
Ş-auzu urechilor,
Vederile ochilor,
ln rădăcinili mäsălilor.
I3 Şi Gheorghe a-nceput
DEsclNTEcE A ţipa
Şi a se văita.
De obrinteală Nima nu l-a auzit,
Decit Maica Precesta din ceri
Intr-un cimp mare negru, L-a auzit şi l-a văzut.
Latră un cine mare negru. Pe scară de aur s-a coborit.
Piste Marea Neagră, De mîna dreaptă l~a luat
S-aude zbierind o oaie neagră. Şi l-a-ntrebat:
ln pădure mare neagră. _ Ce plingi, măi Gheorghe,
Zbiară un cioban mare negru. Ce te VaÎţiP...
Tãcu ciobanu de zbierat _ Cum n-oi plinge!
Şi de fluierat. Cum nu m-oi vãîta!
Stătu şi oaia de zbierat, Că am plecat
Pe cale, pe cărare,
Stătu şi ciinili de lătrat.
Gras şi frumos.
Şi Stătu şi obrinteala
Pe la mijloc de cale
Di la "lrandafira, .fil-au întîlnit
Stătu de junghiat Nouãzeci şi nouã
Şi incuţitat. De săgetături.
Şi Trandafira rămasă Nouãzeci şi nouă
Curată, sănătoasă. De inţăpături.
Cum Maica Precesta a lăsat~o, Şi m-a săgetat,
Ca strugurii-n xie. Şi m-a cuţitat
Ca Maica Stãmãrie. Pin creierii capului,

38
in faţa obrazului Dalac cu-mpliniturăl
Ş-auzu urechilor, Tu, dalace, ieşi
in vederili ochilor, Di la Trăílă din cap,
Şi-n rădăcinili măsălilor. ieşi din git,
- Nu plinge, măi Gheorghe, leşi din carnea lui.
Nu te văita, leşi din piept,
Că eu grija ta oi purta, leşi din spate,
Şi la tine oi venea. leşi din picioare
Cu trestie-n apă ne-ncepută Şi din toate oasele lui.
Oi descinta Trăilă-ncepea :
Şi săgetăturili, _- leşi cînd iţi spun,
Şi cuţiturilí. Nu te umfla,
Şi pociturili. Nu te pitea!
Cu mina le-oi lua, Dalacu de la Trăílă ieşi,
Piste nouă mări albe Sub o piatră se piti,
Le-oi arunca. Şi piatra plesni,
Şi Gheorghe a rămas Dalacu ieşi,
Curat şi luminat, Piatra plecă,
Ca auru strecurat, Dalacu plecă,
Cum maică-sa l-a făcut, lar Trăílă
Cum Domnu mi l-a zidit. Rămase curat, luminat,
Cum maică-sa l-a lăsat.
Ca struguflli-n vie,
Ca Maica Stămărie.
15

De dalac

10
Tu, dalac
Din lac, De „soare săc“
Tu, dalac
Din soare, Mă sculai de dimineaţă.
Tu, dalac Olicăindu-mă şi tinguindu-mă,
Din mare, Şi perii din cap jumulindu-mi.
Tu, dalac Şi nima nu mă vedea,
Din vint, Maica Precista m-auzea.
Tu, dalac La mine-mi venea.
Din iarbă, De vorbă m-a-ntrebat,
Tu, dalac Cu mina dreaptă m-a luat
Din pămînt, Şi-n pirîà lui Iordan m-a băgat,
Tu. dalac Şi-n fintina lui Adam.
Din mincare, Ba m-a luat şi m-a scăldat,
Dalac cu îzbitură, M-a spălat de soare săc.
Dalac cu umflătură, De îzbitură,

39
De boala pămîntului Soare cafeliu,
Şi de-ntîlniturã, Soare turungiu,
Că are nouă surori Soare de nouăzeci şi nouă de feluri,
Şi ia nouă dureri. Soare de nouăzeci şi nouă de
Sărea aşchía de topor tăietor, neamuri,
Şi de voinic muncitor. Să ieşi cu izbitură
fflfi/'PUDJ JNIJ
Să sară şi ce e-n trupul Gherghinii. `i cu plinitură,
Cu nouă surori, i cu boalíli văzduhului
Cu nouă dureri, i ale răsăritului,
Veni oastea soarelui, i te du la apus
Ca la gindul dorului. ă dai cu capu in fus,
Mai rămaseră opt sori. Şi te du la răsărit
Veni altu soare, Să dai cu capu-n cuţit,
Şi la altu dor, Soare săc, şi să apui,
Mai rămaseră şapte. La Gherghina-n cap să nu te
Mai rămaseră şase. mai pui.
Oil)
'Of/i
Mai rămaseră cinci. i din creierii capului.
Mai rămaseră patru. in zgírcíul nasului
Mai rămaseră trei. ' din faţa obrazului,
Mai rămaseră doi. in piept şi din şale,
Mai rămasă unu. De unde-i pasă mai tare,
Şi de unu nu mi-e leac. Să ieşi cit mai tare,
Ci de la nouăzeci şi nouă de În iuga mai mare.
Da' mai vîrtos lar Gherghina
De la Iristos. Zambila
Leac de la limba mea, Să rămînă clirată,
Leae de la mina mea. l.uminată,
Leac de la Maica Precista. (Ia steaua-n ceri,
Că ce zic de mine, Ca strugufili-n vie,
E şi de la Dumnezeu. Ca .Maica Stămărie.
Şi de la Maica Precista;
Să fie descintecul meu de folos.
Da' Gherghina să rămînă
l7
Curată. luminată,
Cu leac din nouăzeci şi nouă de De izdat
părţi.
Eu sint tare descintãtoare. La cap pe comănae,
Şi descint in fuga mare, La inimă de vidrã,
ffăr' de nici o supărare,
lzdat nebotezat.
Maica Precista ziditoare, Cocoşu făcu oul roşu,
Da' eu o descintătoare. (iospodí Camĭna sărea,
Soare sui, Făcu strepez.
Soare presui. Gospodi Camina,

4C
Cine n-are cruce Fereastă,
Să nu vină la cruce. fereasta astupată!
Cine n-are cruce Şi pe coş intra,
Să nu fugă de cruce. Pe Pătru-l găsea
Cine n-are cruce Culcat, înţepturat,
Să nu treacă peste cruce. Cruce nefăcută.
Fugi, sabie diavolească, ii punea o labă-n piept.
Că vine sabia diavolească, Una în spinare,
Cu cinci săbiî ascutite, ll stringea, il cuprindea,
Cite cinci sint rămăşiţe, Cu coada nările-i astupa,
Să taie pe necuratu, li da străgniţă, vrăgniţă,
Să taie pe blăstămatu. Umflături şi gimfături.
Fugi din capu omului, Pătru se văita,
leşi din inima lui, Se văicărea,
Din trupu voinicului, Stămăria l-auza,
Că nu este locul tău, Pe scară de argint
Şi este al crucii mele, Se scobora,
Şi-al tămîii l Pe scaun de aur şedea,
Plezneşte, drace, Şi pe Pătru-l intreba:
Că n-ai ce-i face! _- Ce zbîeri, Petre, ce te văicăreşti 'i
leşi, drace, că n-ai cc-i face! Nu pot să stau in aşternutufli mele.
Eu te-oi biciui, De văicăturile tele!
Cu crucea te voi boteza, Atunci Pătru-i răspundea:
Cu cuţitu te voi tăia, _ Maică Stămăríe,
Cu tămîia te voi tămîia; Cum să nu zbier,
Tămiia o să-ţi miroasă, Să nu mă văicăresc,
Pe voinic să-l laşi Că a plecat izdatu
Curat in casă. Cu izdătoanea,
Curat şi luminat, A apucat cu apucătoanea,
Cum Maica Precista La uşe mi-au venit
L-a lăsat. Şi mi s-au oprit.
Uşa a fost incuiatã,
Da' fereasta astupată;
18 Atunci pe coş a intrat,
D e izdat Şi m-a găsit culcat,
Pe cruce nefăcute,
A plecat izdatu Şi-mi punea o labă-n piept.
Cu izdătoanea, Şi alta-n spinare,
A apucat lmi da străgnítă, vrăgniţă,
Cu apucătoanea Umflături şi gimfături.
La uşa lui Pătru: De aia eu zbier şi mă văicăresc.
Uşa, Şi mă tînguiesc.
uşe incuiată, Atunci Stămăria-i zicea:

41
- Alcrgaţi curind la Floarea Pin ronu nasului,
descintătoare, Pin gogoşile ochilor.
Că ea-ţí va descinla, Pin cap,
Cu mina-ţi va lua, Pe su' cap,
Cu mina ei a direaptă, Pin git,
Cu limba ei curată. Pe su' git,
Floarea alerga Pin urechi,
Cu nouă cuţite Pe su' urechi.
Bine ascutite, Pin dinţi,
Cu nouă fuse täietoalre, Pe su' dinţi,
Cu fusele-l inţepa, Pin limbă,
ll străpiingea, Pe su' limbă.
Cu cuţitele-l taia. Pin măsele,
Il zdrumica, Pe sub măsele,
In coada mărilor il lepãda. Pin turtili măsălilor.
Pătru să rămînă Pin git,
Curat, luminat. Pe su' git,
Cum Maica Domnului Pin grumaji,
L-a lăsat ! Pe su' grumaji,
Pin umăr,
Pe su' umăr,

19 Pin miini,
Pe su' miini,
De vivor Pin cîte,
Pe su' cîte,
A plecat lon pe cale, Pin pălmi,
pe cărare, Pe su' pălmi,
Pe drumu-al mare, Pin deşte,
Spre răsărit de soare. Pe su' deşte,
Să-ntilni cu vivoru-n cale, Pin unghii.
Cu vivor, Pe su' unghii,
cu vivorniţa, Pin şele,
Cu soare săc. Pe su' şele.
cu soriţa. Pin pieptI
Cu brînca, Pe su' piept,
cu brinculiţa, Pin ficaţi,
Cu ţapa. Pe su' ficaţi,
i Pin inimă.
Cu nouăzec de ţepi inţepată, Pe su' inimă,
Cu nouăzeci dc fieroanie-nfierată. Pin burtă.
Şi mi-I infiera, Pe su' burtă,
Şi mi-l inţăpa, Pin pîntice,
Pin creierii capului, Pe su' pîntice,

42
Pin picioare, Cu ţapa,
Pe su' picioare, Cu ţăpuliţa,
Pin genunchi, Cu nouăzeci şi nouă de ţăpe-nţăpată,
Pe su' genunchi, Cu ouăzeci de fiară-nfierată,
Pin pulpe, Cu åouăzeci de cuţite ascuţite,
Pe su' pulpe, Şi mă luară
Pin călcăie, Şi mă-niierară,
Pe su' călcăie, Şi mă-nţepară
Pin tălpi, Pin creierii capului,
Pe su' tălpi, Pin ronu nasului,
Pin deşte, Pin gogoşile ochilor,
Pe su' deşte, Pin umerii obrajilor.
Pin unghii. Pin fălci,
Pe su' unghii, Pe su' fălcl,
Pin şele, Pin dinţi,
Pin piele, Pe su' dinţi,
Pin miini. Pin măsele,
Pin picioare, Pe su' măsele,
Pin toate oasele goale. Pin limbă,
ion se văita, Pe su' limbă,
Se văicărea, Pin barbă,
.Maica Precesta-l auza, Pe su' barbă,
Din ceri se scobora, Pin git,
Pe scară de fier se scobora. Pe su' git,
Pe scaun de aur s-aşeza, Pin umeri,
Şi din gură-l intreba: Pe su' umeri,
_ Ce zbieri, Ioane, Pin grumazi,
Ce te văicăreşti Pe su' grumazi,
De nu pot sta-n aşternuturile mele Pin miini,
De văicăturile tele P... Pe su' miini,
ion incepea de-i spunea: Pin coate,
- Cum să nu zbier, Pe su' coate,
Să nu mă văicăresc? Pin pălmi,
Cind am plecat pe cale. Pe su' pălmi,
Pe cărare, Pin deşte,
Pe drumu-al mare. Pe su' deşte,
intr-al răsărit de soare, Pin unghii,
M-am intilnit cu vivoru-n cale, Pe su' unghii,
Cu vivorniţa, Pin şele,
Cu soare săc, Pe su' şele,
Cu soriţa, Pin piept,
Cu brinca, Pe su' piept,
Cu brincuţa, Pin ficaţi,

43
Pe su' ficaţi, Unde fata mare cosiţia nu-mpleteşte.
Pin inimă, lar lon uidea
Pe su' inimă, Curat, luminat,
Pin burtă, Ca argintu strecurat.
Pe su' burtă, Ca strugurili-n vie,
Pin pîntece, Ca Maica Stămărie,
Pe su' pinteee, Leacul de la min' să-i fie'
Pin urmă,
Pe su' urmă,
20
Pin denume,
Pe su' denume, De spãmîntat
Pin călcăie,
Pe su' călcăie, Cruce-n casă.
Pin tălpi, Cruce-n masă,
Pe su' tălpi, Cruce-n patru cornuri de casă.
Pin deşte. Nu e casă şi-i biserică.
Pe su' deşte, Da-n biserică cine şede?
Pin unghii, Sfintu lon cu ţoalili scurte,
Pe su' unghii. Cu săbiile crunte.
Pin şele, il păzeşte pe Ioniţă,
Pin piele, ll străjuieşte de la can
Pin miini, Pînă la picioare.
Pin picioare, De ale, de a lume,
Pin toate oasele goale. De Muma-Pădurií,
De-aia zbier şi ma văicăresc. De tata-l săcurii,
De nu poţi să stai în aşternuturile De frici, de năluci.
tele De colţate,
De văităturile mele. De zimbate,
Atunci Maica Domnului De urîte,
Că-i spunea: De despletite;
- Alergaţi la Brinduşa De zmei,
descintãtoarea, De zmeoaice,
Că ea v-a descinta, De ale.
Cu mina boala v-a lua, Aleoaíce :
Cu mina ei direaptă, De draci,
Cu limba ei curată. De drãcoane,
lon la Brinduşa alerga. De surji,
Brinduşa il lua şi-i Ilescinta. De şchiopi,
ln aine albe-l îmbrăca. De muţi,
ln coadili mărilor il trímetea. De surzi.
In munţii ai cărunţí. Să-i muţeascã,
Unde popa nu ceteşte, Să-i zămorluiască,
Unde săcure nu bocăneşte. Să-i impietrească,

44
Să-i inmărmureascå, De la strină,
Treabă cu Ioniţă să nu aibă, De la vecină,
Că pe el il păzeşte, De la cumnata,
ll străjuieşte, De la surata.
De la prînz pân' la amiază, De la tata,
De la amiaz' pân' la chindie, De la mumă-sa,
De la chindie păn' la cină, Ce-or fi năprătit,
De la cină păn' la cintători. S-or fi năcăjít,
De la cîntători pân' la vărsat de zori, Pe capu lui Trăilă
Şi din vărsat de zori L-or fi trimes.
Până-n răsărit de soare, Neînşirate,
Din răsărit de soare, Nesălcate,
Până lumea să pomeneste. Neusturoiate,
ll păzeşte şi-l strejuieşte. Nepipărate,
Da' Ioniţă să rămînă Nesărate,
Curat, luminat, Netămîiate,
Ca steaua-n ceri. Eu le trimet sărate
Ca struguflli-n vie, Şi-npipărate,
Ca Maica Stămăríe, Şi usturoiate,
Ca zîna ce s-a făcut, Şi tămiiate,
Ca Maica Domnului cind s-a născut. Şi-ntăritate.
Cu o mînă eu le-ntorc,
Cu două cu le destorc:
21 Cu două le trimet,
Cu două le-ntorc;
De-ntorsură Cu trei le trimet,
Cu trei le-ntorc:
Nu-ntorc astă apă, Cu patru le trimet,
Nici nărocu l-al bolnav, Cu patru le-ntorc;
Nici adusu lui, Cu cinci le trimet,
Nici cuprinsul lui. Cu cinci le-ntorc;
,Si-ntorc năprătiturilí. Cu şase le trimet,
Năcăjiturili. Cu şase eu le-ntorc;
Aruncăturili, Cu şapte eu le trimet,
Trimesăturili, Cu şapte eu le-ntorc:
Făcăturili, Cu opt eu le trimet,
Urăciunili Cu opt eu le intorc;
Ci-or fi năcäjit, Cu nouăzeci şi nouă eu le-ntorsăi,
Ci-or fi năprătit Le poprăvii
Pe capu lui Trăílă. De pe capu l-al bolnav le zgurnii
Pe sanga lui, In car le pusăi,
Pe viaţa lui. ln uşa Domnului le trimesăi;
De-or fi trîmeasă Din uşe în casă,

45
Din casă pe masă, Tana din chindie,
De pe masă in stracliină, Tapa de la vremea cinii,
Din stracllină-n lingură; Tapa de la cintători,
Din lingură le luă Tana de la vărsat de zori.
Şi le mincă Trăílă. Tapă boiască,
Să uidească Tapă oiască,
(Iurat. luminat. Tapă porceascã,
Ca steaua-n ceri, Tapă cînească,
Ca roua-n cimpie, Tapă găinească,
Ca strugur'li-n vie. Tapă căprească,
Ca Maica Stãmărie. Ţapă şerpească,
Tapă guşterească,
Tapă sirbească,
Tapă turcească,
Tapă ungurească,
De ţapă Tapă talienească,
Tapă bulgărească,
Tapă albă, Tapă rumânească,
r|`apă rusească,
Tapă neagră.
Vişinie, turunjie, Nouăzeci şi nouă de feluri de ţăpe,
Vinătã pară, leşiţi de la loniţa din cap!
Tapă verde; Din cap,
Nu-nţăpa, De su' cap,
Nu cuţita, Din cap,
Nu săgeta, Din spate.
Nu detuna. Din oasăle toate,
leşi ţapă la ţapă, Din cap,
Cu ţapa te-nţãp, Din picioare,
De rădăcină te săc. Din toate oştioarele goale;
Tapa fipflon Pe loniţa s-o urîţi,
Sora ciumilor, S-o părăsiţi,
Nu-nţăpai, Treabă cu ea să nu aveţi.
Nu cuţita, Tapa ţăpilor,
Nu săgeta, Sora ciumilor,
Nu iulgera, Nu-nţăpa,
Că cu ţapa temţăp. Nu cuţita,
De rădăcină te săc. Nu săgeta,
Tapa din culcare, Nu spulbera,
Tapa din sculare. Tapă de la sfinţit,
Tapa din mincare. ..-\şa ţi-am amintit.
Tapa din ieşit de soare, Aşa să te duci,
Ţapa de la prinz. Căili s-apuci,
Ţapa din anfiaz, Şi la loniţa să vie

46
Oameni albi şi buni, Cu nouă altăraşe,
Oi blinde ca florile, ln care-mi şedea
Moi ca bumbacu, Sinta Maica Precesta.
La loniţa să-i aducă leacu. Da' de lucru ce lucra?
Leacu să-i dea, Scria carte mică,
Boala să-i ia. Carte mare,
inţăpăturile, La sfintu lristos,
Toate durerile Că e mai milos.
Să ducă-n coadili mărilor, Plecă Sinta Maică Mărie
Unde glas nu grăieşte, Cu Sinta Maica Precesta.
Fata mare cosiţa nu-mpleteşte, Plecară-n genunchi,
Cocoş nu cocoşeşte, Pe munţi ascuţiţi,
Săcure nu bocăneşte. Pe simcele,
Acolo s-a-nţăpat, Pe simcelate,
S-a-nfiorat, Pe săcuri imbărborate,
Acolo s-a-necat. Pe acoane impungătoare.
Bolnava loniţa, Cind coatele ridica,
Mînca-i-aş guriţa, Singele prişnea,
Să rămînă curată, Grinili-nverzea ;
Luminată, Cind genunchii ridica,
Ca steaua-n ceri, Singele prişnea,
Ca roua-n cimpie, Codru inverzea.
Ca strugur'li-n vie, lntîlniră pe Sinta Miercure-n drum.
Ca Maica Stămărie, _- Bună ziua, Sintă Miercure!
Leacu de la mine să-i fie! _ Mulţam dumitale!
_ Nu l-oi fi văzut pe fluleţu meu,
Botezătoriul tău?
23 - Şi de l-am văzut,
Nu l-am cunoscut!
De răzăpit - Amuncă-i a vedea,
Da' lesne-a cunoştea!
A plecat un om mare, Că e calu lui
Cu o săcure mare, Negru murguleţ.
La un paltin mare, Cu pinteni de zmeuleţ,
Să scoată o aşchie mare, Şi cu falcă de zmăoaică,
Să facă o biserică mare, Chinguliţa-i de şerpoaică,
Cu nouă uşi, ln gură incleştate,
Cu nouă site, ln cozi innodate;
Cu nouă praguri, Frîuleţul lui,
Cu nouă prăguleţe, Cu aur aurit,
Cu nouă fereşti, Murguleţ chitit;
Cu nouă fereştioare, Puşculiţa lui,
Cu nouă altare, Tunuleţ de vară,

47
Sãbioara lui, Nu l-am cunoscut!
Fulgere de sară. ...lar plecă Sinta Maică Mărie
Şi Miercurea-mi pleca Cu Sinta Maica Precesta.
Da' Sinta Măria uidea. Şi-ngenunchi,
Şi iar pleca Sinta Maică Mărie, Pe munţi ascuţiţi,
Cu Sînta Maica Precesta. Pe săcuri imbãrborate,
inainta şi-ngenunellia, Pe simcele insimcelate,
Pe munţi ascuţiţi, Pe aeoane-mpungătoare,
Pe săcuri îmbărborate, Cind coatili ridica,
Pe simcele insimcelate, Singele prîşnea,
Pe acoane-mpungătoare. Grînele-nverzea :
Cînd coatiii ridica, Cînd genunchii ridica,
Singele prîşnea, Singele prĭşnea,
(irinele-nverzca ; Codrii inverzea.
Cind genunchii ridica, lar pe cale pleca.
Singele prîşnea, lntilniră pe Sinta Dumineca.
Codrii inverzea. __- Bună ziua, Sinta Dumîneca!
Să-ntilníră cu Sînta Vinerea Nu l-ai văzut pe fiuleţu meu,
Şi-n cale-i ziseră: Botezătoriu! tău?
- Bună ziua, Sinta Vineri! _ Şi de l-oi fi văzut,
-- Mulţam, Sintă .Nlărie, Nu l-am cunoscut!
Cu Sînta Maica Preccsta! - Amuncă-i a vedea,
- Da' nu l-oi fi văzut pe fiuleţu meu, Da lesne-a cunoştea:
Botezătoriu tău? Că e calul lui,
- Şi de l-oi fi văzut, Negru murguleţ,
Nu l-am cunoscut! Cu pinteni de zmeuleţ,
-- Åmuncă-i a vedea, Şi cu falca de zmeoaică,
Da lesne-a cunoştea: Chinguliţa-i de şerpoaică,
Că e calul lui, In gură-ncleştate,
Negru murguleţ, ln cozi innodate;
Cu pinteni de zmeuleţ, Friuleţul lui,
Şi cu falcă de zmeoaică, Cu aur aurit,
Chingulíţa-i de şerpoaieă, Murguleţ chitit;
In gură-ncleştate, Puşculiţa lui,
ln cozi înnodate; Tunuleţ de vară;
Friuleţul lui, Săbioara lui,
Cu aur aurit, Fulgere de sară.
Murguleţ chitit; - Eu nu l-am văzut,
Puşculiţa lui, Nu l-am cunoscut.
Tunuleţ de vară, ...lar plecă Sinta Marie
Săbioara lui, Cu Sînta Maica Precestaf
Fulgere de sară. Şi-ngenunchi,
-- Eu nu l-am văzut, Pe munţi ascuţiţi,

48
Pe săcuri îmbărborate, Pe fiuleţu meu,
Pe simcele însimcelate, Botezătorlu tău?
Pe acoane-mpungătoare. _ De l-oi fi văzut,
Cind coatili ridica, Nu l-am cunoscut!
Singele prişnea, _ Amuncă-i a vedea,
Grinele-nverzea ; Da' lesne-a cunoştea:
Cînd genunchii ridica, Că e calul lui,
Singele prişnea, Negru murguleţ,
Codrii înverzea. Cu pinteni de zmeuleţ,
Dumineca zicea: Şi cu falca de zmcoaică,
_ Duceţi-vă la lacul lui iordan Chinguliţa-i de şerpoaică,
De spălaţi faţă, ln gură încleştate,
De spălaţi braţă; ln cozi innodate;
Spălaţi umerii obrajilor Friuleţul lui,
_ Şi sîngele genunchilor. Cu aur aurit,
Să vă uitaţi în soare, Murguleţ chitit:
Vedeţi o mogîndeaţă mare; Puşculiţa lui,
Nu e mogîndeaţă, Tunuleţ de vară,
Numa e Sîntu Gheorghe. Săbioara lui,
întrebaţi pe el, Fulgere de sară.
Că zboară pe cer; _ Eu nu l-am văzut,
Poate-o fi văzut, Nu l-am cunoscut.
L-o fi cunoscut. S-a-ntors la puişorii ei şi-a zisi
Da' Sînta Maica Măria, _ Aide, şoarecii malchii,
Cu Sînta Maica Prccesta Ai puieţăi, ai să trecem drumu.
lar au plecat in coate şi-n genunchi Că trecu roata carului,
Pe munţi ascuţiţi, imi călcă un brotăcel,
Pe săcuri îmbărborate, Şi nu mă vait după el.
Pe simcele însimcelate, Da' voi plingeţi cu lăcrămi pe obraji,
Pe acoane-mpungătoare. Şi-aveţi mare năcaz.
Cind coatili ridica, Da' crăcăneii mei,
Singele prişnea, Brotăceii mei,
Grinili-nverzea : Aşa crăcănaţi,
Cind genunchii ridica, Şi la oichi umflaţi,
Singele prişnea, Aşa boboşaţi,
Codrii înverzea. Sint copiii mei,
lntilniră o broschiţă-r. drum. Nu pling după el!
_ Bună ziua, broschiţă! _ lacă ris cu plins,
_ Mulţam dumitale, Fire-ai tu de ris,
Sîntă Maică Mărie, Că te-oi blăstăma,
Cu Sîntă Maică Precestă! Nu te-oi împuţa
Da' Sînta Maica Prccesta a zis: Chiar de vei murea!
_ Da' nu l-oi fi văzut ...Şi iară-mi plecară,

49
Pe drum iăr' de carã, Şi de la tine,
La lacul iordan, Cu suflet uşurat,
Merseră un an. De Domnu iertat.
Faţa şi-o spălară,
Da' braţăle iară.
Pe umeri de obraji, 24
Roşii ca nişte fragi,
Să uitară-n soare, De moroi
Văzură o mogîndeaţă mare.
Nu e mogîndeaţă, Am luat o căpistere
Ci e Sintu Gheorghe. Ca iagur'li de miere.
_ Bună ziua, Sinte Gheorghe! Ce ciocănesc, ce bocănesc?
_ Mulţam dumitale, Nu ciocănesc, nu bocănesc,
Sintă Maică Mărie Inima lui Marioara plămădesc.
Şi Sintă Maică Precestă! Am luat o căpistere,
_ Nu l-oi fi văzut pe fiuleţu meu, Ca fagurPli de miere,
Botezătoriu tău? Ca mierea-n stupină,
_ Şi de l-am văzut, Ca mara-n măr,
Nu l-am cunoscut! Ca calu-n erghelie,
_ Amuncă-i a vedea, Ca mătasea roşie,
Lesne-a cunoştea: Ca busuiocu-n vărzărie,
Că e calul lui, Şi leac îi dau
Negru murguleţ. Un fir roşu
Cu pinteni de zmeuleţ, Şi o para,
Şi cu falca de zmeoaică, Leacu de-aci-ţi era.
Chinguliţa-i de şerpoaică,
ln gură-ncleştate,
in cozi înnodate;
Friuleţul lui, 25
Cu aur aurit. De-ntors cuţitu
Murguleţ chitit;
Puşculiţa lui, Cine striga-n gura podului?
Tunuleţ de vară; Tirfa care-a pus cuţitu
Săbioara lui, Să-I omoare pe lon.
Fulgere de sară. Dar ea l-a pus c-o mină,
_ Eu nu l-am văzut, Eu il intorc cu două;
Ea l-a pus cu două,
Nu l-am cunoscut.
Eu îl intorc cu trei;
...Şi iar au plecat
Ea l-a pus cu trei,
Pe drum părăsit, Eu îl intorc cu patru;
Pe fiu au găsit. Ea l-a pus cu patru.
Să fie prostii, Eu il intorc cu cinci;
De la mine Ea l-a pus cu şase,
Eu il intorc cu şapte; 27
Ea l-a pus cu opt,
De-ntilnite
Eu il intorc cu nouă,
Şi cu mîinile amindouă. (Se desclntă cind dă boala peste om pe
drum, pe neasteptate.)
Sic frincolac,
Şi-l arunc în cap de olac, Amin, amin, Sintă Maică Marie,
il trimet in capul cui l-a minat. Leac să-i fie lui Trăilă,
După el să se ducă, Din limba mea, din gura mea;
De vie-n gură să-i intre, Descintecu de la mine,
Dinţii să-i ncgrească, Da' leacu de la tine.
Oichíi să-i înpăinjenească, Pleacă Trăílă pe cale, pe cărare,
Cu moartea apropiascã, Pe-al cel drum mai mare!
lar floarea să rămînă Cind pe drum, pe cărare,
intilni un bou roşu-n drum;
Curată, luminată,
Boul ceru loc şi conac,
Ca strugur'li-n vie,
Da' Trăílă nu i-a dat.
Ca maica Stămărie.
De coarne-I cură,
Sus, mai sus il ridică,
De pămînt il trînti.
26 Oasele-i fărămă,
Singele-i vărsă,
De gilci Creierii-i turbură.
Sta Trăilă-n drum şi se plingea;
Sinta Maica Maria auzea,
Gilcilor,
Se dubăra pe scară de argint,
motofelcilor şi umflatelor,
Şedea pe scaun de aur:
Apucarăţi potccile _ De ce te plingi tu, Trăílă?
Ca să nu păziţi giştele, - Pling că stau plecat pe cale, pe
Şi puserăţi să le păzească cărare,
Un orb, un surd şi-un mut. Pe cel drum mai mare.
Şi veniră lupii, Cind pe cale, pe cărare,
Orbu ii văzu, Pe cel drum mai mare,
lntilnii boul roşu-n drum.
Surdu i-auzĭ,
in coarne mă luă,
Mutu mi-i strigă,
Sus, mai sus mă ridică,
Lupii nu le mincară,
De pămînt mă trînti ;
Şi le morfecară,
Singele-mi vărsă.
De vîrf s-aplecară, Creierii-mi turbură.
Din rădăcini se uscară, - la taci, tu, nu te plingea,
De la gitu lui Ioniţă scăpară. Că ţi-oi aducea pe Vana,
Ş-a rămas curat, luminat, Pe Vana vrăjitoarea şi lecuitoarea,
Ca argintu strecurat. iţi va descinta, şi-ţi va trecea.

Si
Vei uidi curat, luminat, Nu te chirăi,
Ca de Sinta Maria lăsat. Numai du-te la Cătărina descintă
Ca steaua pe cer, toarea.
Tare ca de oţel; Ea cu limba va descinta,
Ca roua pe pămînt, Cu busuiocul va scotea
Ca argintu curat, Toate vinturi,
Ca strugur'le-n vie, Toate cuvînturi,
Ca Maica Stămãríe! Toate alele,
Toate boalele,
Toate făcături,
Toate năgăzături,
28
Toate năprăcituri ;
l)e-ntilnite Toate ale,
Toate boale,
A plecat Iancu Toate moroanie,
Pe cale. pc cărare. Toate strigoanie.
S-a-ntilnit cu vintur'le-n cale; iancu rămasă curat, luminat
Cu vint vinăt. Ca argintu strecurat.
Cu vint negru,
Cu vint roşu,
Cu vînt de nouăzeci şi nouă de 29
feluri ;
Cu vinturi cu daturi, De dureri de cap
Cu paturi,
Cu ale, cu boale: Păsărică dalbă, codalbă,
Cu vinturi, Cu coada-n ceri,
(Iu întîlnituri, Sburată,-n piatră pieată.
Cu deoehitori, Cum a crăpat piatra,
ln cale-ntîlni, Aşa să crape durerile din cap,
De pămînt îl trinti. Din creierii tăi.
Iancu s-a văitat, De te-o fi deochîat de fire
S-a chirăit. bărbătească,
Maica Precesta a auzit: Foalele să-i crape;
-- Ce te vaiţi, lancule, Dacă o fi deochîat de fată,
Ce te chirăi ? Cosiţa să-i pice,
-- Mă vaít, mă chirăi, Să mire lumea şi ţara
C~am plecat pe cale, pe cărare, De ăla care s-a mirat,
M-am intilnit cu vintur'le-n cale: Şi Trăilă să rămînă
ln cale m-au intilnit. Curat,
De pămînt m-au trîntit, luminat,
Singele mi-a tulburat, Ca roua pe cîmp picată pînă-n zori.
Inima mi-a mincat. Descintecul de la mine,
_ Nu te văita, lancule, Şi de la Sînta Mărie leacul.

Ut
tv
30 lnima de urzică,
lnima de măr,
De deochi lnima de varză,
Pîinea-n căpistere,
Amin, amin, Sîntă Marie, Faguru de miere,
Să-i fie leac lui Trăilă din limba Cum să plămădeşte,
mea; Cum să grămădeşte,
Din gura, din descîntecu de la mine, Aşa să plămâdească
lar lcacu să-i fie de la tine. Inima lui Trăilă;
Care l-a deochiat pe Trăilă, a crăpat, Să rămînă curat, luminat,
Care l-a rivnit, a plesnit. Ca argintu strecurat.
Dacă e azi deochiat de fată mare,
Să-i pice cosiţa de boala mare: 2) in par (se spune de trei ori)
Eu s-o presăr cu sare,
Să ridă lumea şi ţara de ea. Păsărică albă,
De l-o fi deochiat muiere, Cu coada albă,
Să-i crapă ţiţele, ln cer zbură,
Să-i cure laptele, Pe piatră pică,
Eu s-o presăr cu sare. Pică şi crăpă;
Dacă l-o fi deochiat om, Crăpa-i-ar ochii
Să-i crape beşica, La nouă moroni
Să-i cure ca apa, Cu nouă moroni,
Eu să presar cu sare, La nouă moroaice
Să ridă lumea şi ţara de el. Cu nouă strigoi,
Trăilă să rămînă curat, luminat, La nouă strigoaice
Ca de Sînta Măria lăsat. Cu nouă rîmnitori,
Ca steaua pe cer, La nouă rimnitoare
Ca roua pe pămînt, Cu nouă deochetori,
Ca argintu-al curat, La nouă dcochetoare,
Leac de la mine să-i fie! Care-o fi rimnit
La Trăilă.
De va fi rimnit din om,
31 Crape-i boaştele,
Cure-i ţuţuroaiele;
De rîmne
De va fi rimnit din muiere,
1) Se spune de trei ori pe „lopari“ (lopată) Crape-i ţîţăle,
Cură-i laptele;
_ Ce ciocăneşti?
De va fi rimnit din fată mare,
Ce bocăneşti ?
_ Nu ciocănesc,
Crape-i ţîţăle,
Nu bocănesc, Cadă-i cosiţele,
Şi inima la alt bolnav plămădesc. Fie de' miratu lumii;
Cum să plâmădeşte Miră-se lumea şi ţara

53
Cum s-a mirat ea de Trăilă, 32
Da' el să rămînă curat, luminat.
Sudina din ele
lestă-o fată vînătă,
Cu cosiţă vinătă, Sudina din ele,
S-a dus la apă vinătă, lmpung pe ele,
Peşte vinăt prindea, ln capul lui Trãilă.
in oală vînătă-l punea, Cu limba le-am descîntat.
La foc vinăt fierbea. Cu mina le-am luvat,
in stracfiină vinătă turna, in munţi cărunţi ţi le-am trimes,
Pe masă vinătă punea, Unde cocoş nu cîntă,
Linguri vinete ducea, Fată cu cosiţă nu iubeşte,
Mălai vinăt punea. Cal nu rinchează.
Oameni vineţi chema, Sudina din ele,
Care minca,-n mare sărea, Cu acul le-mpunsei,
Care gusta, pe loc murea. Cu cuţitul le tăiai,
Crăpa-i-ar ochii Limba le-am descîntat.
L-ai nouă moroni, Rămií curat, luminat,
La nouã moroaice, Ca de la Maica Precesta lăsat.
Cu nouă strigoaice,
nouă rimnitori,
nouă strigoni,
33
La nouă strigoanc.
va fi rimnit, De rastu din ele
.f\l bolnav din om,
Nu tai pragu,
Crape-i boaştele,
Nu tai rastu
Curã-i ţuţuroaiele.
Din burta lui Trăilă.
Miră-se lumea şi ţara de el,
Nu tai rădăcina lemnului,
Cum s-a mirat el de Trãilă. Tai rastu
De va fi rimnit de muiere, Din burta lui Trăilă.
Crape-i ţiţele, Scafle răsãri,
Cure-i laptele: Rastul a pierit,
Să se mire lumea şi ţara de ea, Cu săcurea l-am tăiat.
Cum s-a mirat ca de bolnav. Cum să taie lcmnele pe butuc ori
De va fi rimnit din iată mare, Pe Prag
.\şa să se taie rastu
Crape-i ţiţele.
Din burta lui Trăilă.
(Îadã-i cosîţcle,
lară il tãiaí.
Să rămînă cheală,
Soar'le a răsărit,
Să se mire lumea şi ţara, Cit unghia-uidit:
Cum s-a mirat ea de Trăilă. De rămase curat, luminat,
Da' Trăílă să rămînă curat, luminat, Ca strugur'le-n vie,
Ca argintu al strecurat. Ca Maica Stămărie.
34 Cu vinele-ncrustate,
Cu săbiile ciuntate.
De Mu ma-Pădurii
Păzea şi-l străjuia
De toate fricile,
Muma mumilor, De toate nălucile;
Muma-pădurilor, De zmeu cu zmeoanea,
Eu te strig, De moroniu cu moroanea,
Tu să-mi răspunzi; De strigoniu cu strîgoanea.
Eu îţi dau, il păzea, il străjuia,
Tu să-mi dai; Pînă-n zăvrinit de soare:
Eu îţi dau plinsul copilului, Din zăvrinit de soare,
Plinsul lui Florică, Pînă la şina mică;
Tu să-mi dai odina ta, De la şina mică,
Ca să doarmă Florică, Pînă la şina mare,
Să doarmă fără de frică! De la şina mare,
Să doarmă ca lemnul, Pînă la mijloc de noapte,
Să tacă ca ulmui; De la mijloc de noapte,
Cum dorm păsărclele în lemn, Pînă la cocoşi,
Aşa să doarmă inima în el. De la cocoşi pînă-n zori,
Să nu mai plîngă, Din zori pină-n răsărit de soare,
Să nu să fringă, Din răsărit pină-mi urca pe ceri.
Să rămînă curat, luminat, ll păza
Ca argintu strecurat, şi-l străjuia
Ca roada din cîmp, De toate fricile,
Ca mumă-sa care l-a făcut. De toate nălucile,
De toate năprăţîturile:
De zmeu cu zmeoanea,
35 De muma-pădurii,
Cu păduroanea,
De Mu ma-Păduriî De dracu cu drăcoanea,
Moroniu cu moroanea,
Cruşea mare, ll păzea,
Cruşca mică, il străjuia,
Cruşea-n casă, Şi Trăílă să rămînă curat, luminat.
Cruşea-n masă, A plecat Trăílă pe cale, pe cărare,
Cruşea-n corn!
Pînă la Sinta Maică Măria ajungea.
Nu e casă,
Pe scară de aur se suia:
Şi e cetate,
Cu uşile-nferegate. -- Bună ziua, Sinta Maică Mărie!
Da-n casă şine şede? Am venit să mă rog de tine,
Şede Ion cu Sintîion. Ca de o maică bătrină,
De păzit ce păzea ? Să-miv scoţi toate fricile,
Păzea pe Trăílă şi-l străjuia. Toate nălucile :

55
Zmãu cu zmăoanea, 3G
Muma-pădurli cu păduroanea,
De-ntorsătură
Dracu cu drăcoanea,
Zmeu cu zmeoanea;
Muma~pădurii cu păduroanea, A plecat Iovan,
Dracu cu drăcoanea, Pe cale, pe cărare,
Moroniu cu moroanea, S-a-ntilnit cu făcăturile-n cale.
Să mi-i scoţi din cap, Cu făcături, cu trimisături,
De su'` cap, Cu năgăzături, cu năprăciturl;
Din sprincene, De n-o fi din făcături, trimisături,
De su' sprincene, De va fi din Dumnezeu,
Din gene, Milă să-i aducă,
De su' gene, Leacul să-i aducă.
Din barbă, De va fi din şoimane,
De su' barbă, Leacul să-i aducă mila,
Din piept, Să-i întoarcă.
De su' piept, De va fi din săteană,
Din burtă, Din comşie.
Ea le-a dat c-o mină,
De su' burtă,
Eu le-ntorc cu două;
Din genunchi,
Ea le-a dat cu două,
De su' genunchi,
Eu le-ntorc cu trei;
Din pulpi, Ea le-a dat cu trei,
De su' pulpi, Eu le-ntorc cu patru:
Din tălpi, Ea le-a dat cu patru,
De su' tălpi. Eu le~ntorc cu cinci;
Să-mi staţi Ea le-a dat cu cinci,
Şi să trăiţi Eu le-ntorc cu şase;
ln coadele mărilor. Ea le-a dat cu şase,
ln urmile ciutelor, Eu le-ntorc cu şapte;
Unde pãcuraru nu cliateşte, Ea le-a dat cu şapte,
Unde fata mare Eu le-ntorc cu opt:
Cosiţa nu-inpleteşte. Ea le-a dat cu opt,
Acolo le aşteaptă Eu le-ntorc cu nouă;
Trei fete de-mpãraţi, Ea le-a dat cu nouã.
Cu masă-ncinsă, Eu le-ntorc cu zece;
Cu pare pline, Ea le-a dat nesărate.
Acolo să beţi, Nepipãrate, neusturoiate;
Acolo să mincaţi, Netămiiate, neinzodiate,
Trăilă să rămînă Nemăsurate, neînnodate.
Curat, luminat, Eu scot de la Iovan.
Ca argintu strecurat. Din mini, din picioare,

56
Din patruzeci şi patru oscioare. Da' şuta puiu ei,
Din zgirciu nasului, Eu imi ling puiu meu.
Din faţa obrazului,
D111 inimă, din lÎCaţÎ. (Se linge fruntea bolnavului şi se zicea
li scot şi trimet
TOaÎC Îăcătllfl' De-or fi deochiat
Toate năgăzături, De vrunu spurcat.
Toate trimesături. Să-i crape beşica,
li scot şi trimet. Să-i cure apili;
Cu sare sărate, Da' de-o fi de-o fată mare.
Cu Piparcä pipãrate. să-i pice pam
Cu usturoi usturoiate, in ziua de post,
Cu tămîie tămîiate, Să ridă lumea şi ţara;
Cu marmură mãrmurate, Da' d¢-a fi din muiere,
Cu sîrmă-nfăşurate. Să-l crape ţiţele,
Scot şi trimet Să-i moară copilu de foame,
l" ca1m CUÎ a făcut' Să ridă lumea şi ţara de ea.
ln inimă, în ficat. Să se ridă şi să se dezmierde.
Leac să-i fie, Da' nu de-al bolnav,
Sîntă Maică Mărie! Că e mic, că e mare.
lovan să rămînă Că e slab, că e gras,
Curat, luminat, Că e negru, că e alb,
Ca argintu strecurat. Că e urit, că e frumos.
Da' să se mire
De al cîine roşu,
37 Ce merge pe drum,
ln coadă răzimînd.
De deochi Şi dčal moş,
Ce şede după casă,
Fugi, vint turbat, Şi-n mină sapa lată
De l-al deochiat, L-al mijloc de sat,
Fugi din cap, Ciinii nu se bat,
Vînmle turbat, Nouă ciini cu nouă lupi.
Ciine de-al spurcat! pe sînge de om'
De aia să ridă lumea,
Fugi de la llie
Să se dezmierde,
La cel ce l-a deochiat.
Da' nu de Remus!
Cine l-a rimnit,
Să rămînă copilu
.-\la-a şi plesnit. Curat, luminat,
Vaca neagră Ca steaua-n ceri,
lşi linge viţelu, Ca roua pe flori,
Da' oaia-şi linge mielu. Ca Maica Stămăríe,
Capra-şi linge iedu. Leacu de la min' să-i fie!

57
38 Şi s-au miniat,
Leacu lui Stana l-au luvat,
De deochi
Piste patru maluri de pămînt l-au
trecut.
Care l-a deochiat Eu alerg pin toate ierbuşoarele,
Pe Trăila. a crăpat, Pin toate frunzişoarele,
Care La văzut. Pin toate ogăşelele.
A plesnit! Leacu lui Stana să-l aduc,
Dc-o fi deochiat ln paru cu miere să-l apuc.
De-o fatã mare, lar Stana rčminea
Pice-i cosiţa Curată ca o stea,
De boala mare, Cum maică-sa o a lăsat,
Eu s-o prăsãr cu sare Ca argintu strecurat.
Să ridă lumea şi ţara de ca. (Se descintă de 44 ori.)
De l-o fi deochiat muiere,
Să-i crape ţiţele,
Să«i cure lapcile, 40
Eu să presãr cu sare,
Descintec de găsit
Să ducă la vale.
vitele furate
De l-o fi deochiat om,
Să-i crape ouăle,
Timocule, Timocule, '
Să cure apele,
Vin c-un bit de-alun,
Eu să presăr cu sare,
Şi cu un cal bun.
Să ridă lumea şi ţara de el.
Vin cu săcui din lină de capră,
Trăilă să rămînă
De nouă unghii de mare.
Curat, luminat,
ln săcui cu nouă boabe de orz.
Ca steaua-n ceri.
Cu nouă boabe de griu.
Ca roua pe cimpie,
Cu nouă fringhii de mătase.
Ca Maica Stămărie.
Cit viţa de groase.
Leacul de la mine să-i fie!
Vin şi cu o para de argint,
Din locu ce-am gîndit.
Calu l-am infruat
39 Şi l-am înşeuat,
Cu friu de argint,
De mierea mare
Cum nici n-aţi gindit.
sau milostivnici Bitul de alun,
Să-mi fii un cal bun.
.-\ plecat Stana Apă. te plesnesc.
Pe cale. pe cărare, Cu bîtu te lovesc,
Pe drumu-al mare, Cite picături vor sare,
A-ntilnit milostivnicili-n cale. Dracii-n lumea mare.
Ele au găzit. Să porniţi,
Ele-au spurcat Lumea s-o ocoliţi,

58
Boli lui Trăílă să-i găsiţi. 41
De-o fi hoţii la moară,
Acolo să fie ale oară;
Boçet
Da de-o fi hoţii la crişmă bînd,
Să-i găsească pe astal dormind. Scoală, Miţo, scoală,
Tartorilor, eu vă dau bit de alun, Baş la muica ta
Da' vă dau şi un cal bun, Şi la tatăl tău,
lmbrăcat cu aur şi argint, De nu-ţi pare râu,
Ce nu este pe pămînt. Miţo, de ei să te despărţăsti?...
Vă dau nouă coşuri de orz, Scoală, Miţo, scoală
Să hrăniţi bine calul. Să vorbeşti cu noi,
Vă dau nouă cuptoare cu piine, Cu văruicele tale!
Iar de cină vă dau şi-un cocoş, Să vorbeşti, Miţo, cu ele,
Da' de amiază Scoal-te, Miţo, scoal-te.
Vă dau un mînz, Şi hai prin obor.
Da' de prînz De nu ţ-ă mai' dor:
Un berbec. Şi pin grădină,
Repede să alergaţi, Că ţi-o fi mai milă!
Fuga să-i căutaţi, Scoală, Miţo, scoală.
Pe hoţi să-i găsiţi, Şi la familie,
Aci să-i aduceţi. Soar'le pe chindie,
La Trăílă acasă, Scoal-te, Miţo, scoal-te,
Că bou-al bălţat, Da' cum poţi tu să rabzi
De hoţi e furat. Culcată să stai,
Hoţii să-i indemni, Noi să te strigam,
La mine să-i chemi Tu să nu vorbeşti?
Că de bună voie, Nici să ne priveşti,
Mi-or veni de voie. Nimic nu grăieşti!
Drept la păgubaş, Cum poţi, Miţo, să rabzi.
Le-oi face măgii, Cu ochii să nu privesti.
De-o fi vai de ei. Cu gura să nu vorbeşti?
Că gendari i-or prinde, Scoal-te, Miţo, scoal-te.
ln turmă-i inchide: Scoal' şi nu te da,
Şi-or merge-n robie, Roagă-te, Miţo, roagă,
Viaţa pe vecie. De stăpînii mai mari.
Dacã hoţu doarme în pădure. Mi s-o-nmilui,
Găsiţi a lor urme. Drumu să-ţi mai dea:
Aduceţi-i cu boi cu tot. Să te mai intorci,
Pînă la apă la Timoc, Să ne vezi pe toţi.
Aici unde am descîntat, Roagă-te, Miţo, roagă,
Şi cu măgii am dat; Şi de mama ta,
Boii-aici să fie, Şi de mătuş-ta,
Cu hoţii să vie! Să se roage şi ei

59
De stăpinii-ai mari, (la mormlnt se cîntă :)

Drumu sã-ti mai dea!


Da' cum poţi, Miţo, să stai, Ce casă iricoasã,
Da n-auzi pe mumă-ta, Zo, e iioroasã:
Pînă te strigă, ia? Da e şi miloasã,
Dadii ce nu te răspunzi. Pe nima nu lasă.
Cu ea de ce nu vorbeşti,
Şi cu ochii s-o privesti? (Cînd se lasă In mormint se ctntă :i

Da' cum Miţo, nu ţ-ă jele


Scoal-te, Miţo, scoal-te.
De toate rudele tălc,
Să te-ntorci cu noi,
De tatăl tău şi de maică-ta?
Scoal-te, Miţo, scoal-te, Nu te despărţi,
Nu sta culcatã pe spate, Aici nu uidi ;
Hai cu noi să vorbeşti C-ai să putrezeşti,
Şi să ne priveşti. N-ai sã mai iubeşti...
CÎNTECE
BĂTRINBŞTI
I. FANTASTICE Şi sâ-ţi fiu mireasă,
A inimii aleasă,
Soare frăţioare,
S-alergi peste mare,
42
Tăr'li le-oi umbla
IlEANA COSiNZEANA Şi le-oi covîrşea,
nu Iar iu mi-oi căla,
SOARELE ŞI LUNA lndaiă mi-oi alla
Protivnică ţie,
Verde de cicoare. Sã-mi semene mie,
intr-al buaz de mare. Să-ţi placă şi ţie.
Mie mi să pare Zece ani te duci,
Că soar'|i răsare Zece mi te-ntorci:
Cu rază de foc, Pe ceri, pe pămînt,
Să oprea în loc. Să-ţi ţii legãmînt.
La argeaua mică, Ş-o iei în iăţiş,
Războaili-mi pică; Făţiş, curmeziş,
La argeaua mare, Că ai să găseşti,
Războaili-ndoaie. Alta să-ndrăgeşli!
Pe Ileana o vedea, Soare de-auza,
Razăli-ntărea, El se mînia,
Pe natră s-oprea, Raze întărea,
Aşa imi grăia : Pe ceri se rotea,
- Cosînzeană Leană. Pămînt pîrjolea,
Leanã şi lleană, De sus tot privea,
Tasă, numai ţasã, El ca să-şí găsească.
Pînză de mătasă, l se potrivească,
Lui Soare cămaşă; Să-i iie mireasă,
Fir şi ibrişír, Mindră, luminoasă.
Lui Soare peşchir; Mi-o luă in cruciş,
Fir şi cu betea, Da' şi-n curmeziş,
Lui Soare giubea. Se-ntoarse iăţiş,
- Soare frăţioare, Baş în curmeziş.
Zău, cit eşti de mare, Şi-mí mearsă o mie.
Dai lumii ocol, Trecu de pustie:
Nu-ţi mai mor de dor, Nimic nu găsea,
De-aşa irăţior. Se-nioarse-n argea.
De ce să rîvneşti, Pe Ileana o vedea,
Pe sora-ţi poiteşti? Razăli-ntărea ;
Soare luminos, Din piept îmi oiia,
Rău eşti păcătos! Pe soră .o poitea.
Dar dacă doreşti Din ochi o sorbea.
Să te căs'toreşti Din gură-i vorbea:

63
_ lleană, lleană, Da' pe podu-al mare,
Mindră Cosînzeană, Pin vie-n răzoare,
Cum de te-nduraşi Pe răzor de vii,
Inima-mi secaşi, (iutui cu lămii,
De te arătaşi! Pruni cu zărzălií,
Tasă, numai ţasă, Mai multe năramză,
Pinză de mătasă, Ce sint cu miroasă
Lui Soare cămaşă; Şi plac la mireasă!
Fir şi ibrişir, Şi să te grăbeşti,
Lui Soare pcşcliir: Tot să isprăveşti,
Fir şi cu betea, Cind zor'll să varsă,
Lui Soare giubea. Podu să sclipească,
Lumea-am covirşit, inima să-mi crească
Pc-alta am povirnit; Şi să te iubeascăl
N-am găsit ca tine Soare de-auza,
Frumoasă soţie. Vesel el pleca.
lleană, ne luăm, Pe rază de toc
Vreau ne cununăm; Se opri în loc,
Că de-oi sta in toc, O dată striga,
O să ard de tot! Idolii venea,
Lumea o să piară, Podu i-l făcea.
O să ardă-n pară: Cu nouă răzoare,
Şi ne-o blestema, Făcu vie mare,
De nu ne-om vedea! Pe răzor de vii,
_ Soare luminos. Gutui şi lămii,
Zo, eşti păcătos: Poame timpurii,
Cum poţi să rivneşti, Pe la Stă Mării.
Pe soră-ţi pofteşti? Şi multe năramză
Dar dacă doreşti Ce sint cu miroasă
Baş te căsîorcşti, Şi plac la mireasa.
Şi să-ţi iiu mireasă. Da'-n gură de-argea,
A inimii aleasă. Cine-mi răsărea?
Raze să-ndoieşti, Pe natră se lasă
Să le năvădeştí, Rază luminoasă.
Şi tu să pornesti. Soarele iălos,
Mie-mi isprăveşti, Ce e păcătos.
Un pod să zideşti, Raze strălucea,
Cu raze-l cllitcşti. Da' tare-mi oita,
Şi-mi iă peste mare, Pămînt se mişca,
Pod cu nouă picioare: Apoi imi vorbea,
Pe inima goală, Aşa ii grăia:
Fă-mi un pod de ceară. - Tot ce-ai porincit,
Să te-astimperi iară. lacă-am isprăvit;

64
Da' tu te-ai gătat, ldoli de-mi vedea,
Pentru cununat? Pe loc il topea;
- Soare frăţlor, Da' troaca o lua,
Nu-ţi mai mor de dor: Pe drum lung pleca.
Cum poţi să pofteşti, De dor tot ofta.
Pe sora-ţi rîvneşti i' Setea-l apuca,
Dar dacă doreşti Razăli-ndoia
Baş te căs'toreşti; Şi mi le-nsutea.
Ca să-ţi flu mireasă. Mărili sorbea;
A inimii aleasă, Pămînt s-aprindea,
Raze să-ntăreştl, Da' soru-sa uidea.
Pămînt să-mi topeşti, Se oprea-n argea,
Da'-n cîmpu-al cu flori Raze împingea;
Să găseşti osciori Natra-i lumina.
L-al mei frăţiori. Din gură-i grăia:
Da' în Nădolil, - lleană, lleană,
'Ntr-ale ţări pustii, Frumoasă lleană,
Unde pămîntu îmi fierbe. "l`ot ce-ai porîncit,
iarba nu se vede. lacă-am isprăvit.
S-aduci troaca la părinţi. Ce mă rog de tine,
Ce de vacuri sînt uiditi; Ai la mănăstire
ln războaie mi-au picat, Să ne cununăm,
Cînd cu idoli s-au luptat. Amîndoi ne luăm.
Tu să te grăbeşti. Să dea rod pămîntul,
Tot să isprăveşti, Să-mplinească gîndul;
Din pămînt faci un cuptor Că mult m-ai chinuit
Cu flăcări pînă la cer. De cînd te-am iubit!
_ Soare luminos,
Soare păcătos, lar eşti păcătos;
Zo, e luminos, Cum poţi să rîvneşti,
Raze-şi întărea, Sora sã-ţi pofteşti ?
De sus îmi privea Că doar sînt pe lume
Pe un cîmp cu flori: Şi alte llene,
Rinduri de osciori, llene Cosinziene.
L-ai lui frătiori. Bas dacă doreşti
Para o-ntărea. Să te căs'toreşti,
Roaţili-Şi iuţea Să-ţi fiu eu mireasă.
Şi-ajungea-n pustii, Soarelui aleasă,
'Ntr-ale Nădolii. Tu să mi te duci,
Pămĭntul topea, Iar drumuri s-apuci
De troacă nu da! Şi mie să-mi faci,
La idoli striga, Mîndre scări să-nalli,
Troaca í-o găsea; Scări mari, de oţel.
Le lipeşti de cer. S-arunca in mări.
Scãrile lucrate, Soarili pe loc
in aur suflate; Luă ărpii de foc:
Sus să ne suim, Mările-nchega,
Să ne căs'torim. Pe Ileana vedea
Să ne spovedim, Subt o rădinea.
Bine de poftim; Soarili-i zimbea,
Şi la moş Adam, ileana-i plingea,
C-aşteaptă di-un an. in car de foc se puneau,
El c-o să ne spună Şi la scări îmi ajungeau;
De e de cunună Da' ileana plingea,
Şi de e păcat Pe scări nu poftea.
Pentru cununat. Soar'li o-mpingea,
Soare de vedea, lacă-mi ajungea
Raze intărea, in virfu la cer,
Fieru il topea, Unde toate-mi pier.
Oţel îl făcea, Soare de vedea,
ldolii-i chema. La Adam mergea,
Noaptea imi lucra Şi i se ruga,
Scãrile de-oţel, , Aşa ii spunea:
Le lipea de cer, _ lacă, am venit
Cu aur le sufla, Pentru căs'torit.
Scările lumina, Ori mor, ori trăiesc;
Noaptea ca ziua! Pe Ileana o doresc,
Adam se mira, Că mult o iubesc
Din poartă privea; Şi tare-o poftesc!
Ceru deşchidea, Adam de-l vedea,
Că Soare-mi venea. in iad il ducea
Se-ncepeau suia, Şi-l plimba pe rînd.
Da' anii trecea; Cazane fierbînd;
Cind fu-n cap de scări, Voinici mulţi ţipind,
Adam cu ocări: Da' viermii mincind.
_ Ce v-aţi apucat _ Soare luminos,
Voi de cununat! Nu fi păcătos,
Soare, ce rivneşti, Lasă-ţi poftili
Pe soru-ta pofteşti P! Şi-ncuie lacăţili,
Păcate o să te-ajungă, Că iadu te-aşteaptă,
Trupu-o să-ţi pătrundă! Pentru a ta faptă!
Şi-o să arzi de viu, _ Baş să mă topesc,
Prea de timpuriu! Pe ileana o poitesc:
ileana de-auzea, Şi să ard de viu,
incepea a plingea: De ileana ştiu!
Din virfu la scări, _ Soare frăţioare,

66
Mine-i sărbătoare, - Soare-î luminos.
Uite ce lucrăm, Da'-i şi păcătos;
Şi cum judecăm: De se va-nsura,
Mine-n zori de zi, Mulţi sori c-o făcea.
Cum ne-om pomeni, N-o mai fi noaptea.
Pe cer înstelat. Plugari or munci
Mergi la judecat! Şi s-or prăpâdi;
La Legea-a Bãtrînă, Ei vor osteni.
Ce este mai bună; N-or mai odíni!
Multe-a cunoscut Noi să-i logodim,
Şi multe-a văzut. Şi să-i osîndim;
Da' Legea Bătrînã, De cer să s-aline,
Fără dinţi în gură, Să le mergă bine.
După-un nor s-a dat, Pămînt să-nflorească.
Und' s-a luminat, ierburi iar să crească,
Sta şi se-ncãlzea; Ei călătorească,
De frig dîrdîia, Ceru covîrşească;
Nima n-o găsea. Da' nu să-ntîlnească,
Adam cel bătrîn, Şi să se iubeascăl
Ce-i dete în gînd? Dar în zori de zl,
Albina o trimeasă, Luna s-o sfîrşi ;
Că e mai aleasă; Soar'li-o lumina,
Cînd pe lîngă-un foc, Luna o căuta.
Moşu ghiomotoc, Şi-or călători
Legea a Bătrînă Cît lumea ori fi!
Cu irigu se-ngînă.
Albina-i zicea.
Frumos îi grãia z
43
-Tu, Lege Bătrînă,
N-ai un dinte-n gură; CORBUI.
Adam m-a mînat
Şi mi te-a rugat Corb. pasăre neagră,
Ca să vii la sfat, Lighioană-ntreagă,
Să vă sfătuiţí El unde-mi puia?
Şi să vă gîndiţi, lntr-un ciongar nalt.
Că Soare frumos Nalt şi minunat;
Tare-i păcătos; De coaje curat,
Vrea sora nevastă. Cu sirmă legat.
Zidire de casă! Acolo puia,
Şi mi-l lua de mînă. ln luna lui Undrea.
Da' Legea Bătrînă Cuibaru făcea,
Lui Adam îi spunea. Da'-n Cărindar pui scotea.
Bine-i cuvînta: Da' cu ce mi-i arănea?
Cu viţeii de la vaci, 44
Cu minjii de la iepe, coLccAc-PAŞA
Cu mieii de la oi.
Ciobanii-mi plîngea, Foaie verde lemn cinesc,
Că de stoacă-i sărăcea: Colceag-paşa ceal turcesc,
- O ! Doamne, puterea ta, Culceag-paşa cel bătrin,
De tine ne-am ruga, Da' peste lume stăpîn,
Dă-i, Doamne, dă-i Barba-i bate braţăli,
O ploaie caldă, Mustăţile umerii.
Pămintu să moaie. Cîţi împăraţi pe pămînt,
Vintu de-o bătea, El cu toţi că s-a bătut,
Ciongaru-o cădea: Pe rînd mi i-a prăpădit,
Cuibaru s-o fărĭma, Da' pe toţi i-a prididit.
Puii toţi i-o omora! Mai la urma urmilor,
Dumnezeu mi-asculta, La furşitul zilelor,
O ploaie caldă-mi da, lacă s-a aridicat,
Pămintul muia, Parcă naiba l-a-nvăţat.
Vintu mi-abătea. Să războiască cu greu,
Ciongaru scotea, Făr-a-i ştie de fel feliu.
Puii omora. Cu Criveţu, mare putere,
Corbu, zo,-mi sălta, Cine-i împotrivă piere.
La-mpărat mergea : Colceag-paşa ridicat,
- Mă-mpărate, luminate, Multă oştire adunat,
Facă-ţi Domnu multă parte Cită-i frunza, cîtă-i iarba.
De mindră, de sănătate! Numai turcii cu gilceava:
Eu mult m-am trudit, Cîtă-i iarbă pe pămînt,
Cuibari mi-am făcut Atita-i oştire de turc;
in ciongar inalt şi minunat. Şi de ciini de arnăuţi,
De coajă curat: De muscali pe cai de-ai iuti,
Cu sirmă legat, Şi cercheji pe cai de-ai breii.
Acolo-am puiat. Toată oştire-aduna,
Ciobani m-a blăstămat, Ordia o rinduia,
Dumnezeu a ascultat; Şi cu toţii că pleca,
O ploaie caldă a dat. Pe grea cale apuca.
Vintu mi-a bătut, La capul pămîntului,
Ciongari mi-a doborît. La fintina gerului,
Puii a omorît. (fierului, Crîvăţ turbat;
La tine-am venit, Toată viaţa-a măturat,
Spune-mi ce să-mi spui! Cătră soare s-a-ntumat.
lmpăratu-mi vorbea: O dată cind mi-a suflat,
- Vino-n partea mea, De tot mi l-a-ntunecat;
Pui de ţ-oi scotea, Razăli i le-a-ngheţat,
Nima n-o dîra. Sus pe ceri le-a alinat.
Pe cimpu lui vint Crivăţ Să-l bată o săptămînă.
Stă oştire făr-de-nvăţ: Moia barba in fintină,
Geru-n inimă se-nfige, Cu ochii tot să cuprindă.
Toată oştirea imi plinge. Numa o dată că-mi sufla,
Da' cum stau cedĭrill, Toată oştirea-ngheţa.
Parcă răsar stelili. Colceag-pasa, de vedea,
lacă sara se făcea, Din gură le cuvinta:
Da' atunci ce vreme era? - Soldaţi, nu vă spărlatl,
ln postul Simpetrului. Suliţăli le tăiaţi,
in toiul zăpucului, Multe lemne adunaţi,
Cînd e mai tare zăpuc, Focuri mari să aţiţaţi,
Coace oul în năsip. Pin' la ziuă să scăpaţll
lacă, sara se făcea, Volnicii dacă vedea,
Dumnezeu din ceri privea. Fuga lemne aduna,
La Geru Criveţu spunea : Suliţăli le tăia:
- Gerule, Criveţule, Le tăia şi le spărgea,
Mare puternicule! Focuri mari imi aprlndea.
Să te dobori pe pămînt, Da' Dumnezeu ca un sfint,
Mergi tu la fîntîna ta Vedea ce e pe pămînt,
Că te-aşteaptă oştirea. Da o ploaie cu un vint,
Să moi barba în fintină, Focur'li de le stingea,
Să te-aşezl pe o furtună. Nici unu nu s-aprindea!
0 dată să îmi stropeşti, Colceag-pasa se pripea,
Lumea ca să o trezeştl, Aşa din gură zicea :
Ca viforu s-o porneşti. _- Voi, voi, voi, oştirea mea.
In oştire să loveştl. Ascultaţi la mine-ncoa.
Ei să dea cu tunuri grele, Pe toţi murgii să-i tăiaţi,
Tu fă-ţi vint tumte din stele; Burţili le lepădati;
Şi să baţi tu a pustiu, Toţi in coşuri vă băgaţi,
Da' să baţi şi a morţiu; Pin' la ziuă să scăpati.
in oştire să izbeşti, Că bate vîntu-al turbat,
Pe toată o prãpădeşti; lnghiaţã pin' la ficat!
Pe Colceag singur să-l laşi. Oştírea dacă-aula,
Ca un mare păgubaşi l Toţi murgii mi-i tăia,
Oştírea-l steiuri de piatră, Burţili le lepăda,
Dară sabia precurmată; Şi-n coşuri că să băga.
Să-nveţe a se lupta, Dar Dumnezău ca un sfint,
Cu marea puterea ta. Ştia ce e pe pămînt.
Să-l intrebi de sănătate, intărea geru şi vintu.
Mal are cu cine să bate ? Peste oştire mormintu.
Şi cum soare scăpăta, Criveţu barba-n fintînă muia,
Geru pe vint scobora Numa o dată îmi stropea,
şi Se băga in fîntînă. Toată oştirea-ngheţa,

69
Li se scurgea viata; _ Gerule, Crivăţule,
Pe pustiul de zăpadă Şi tu, puternicule,
Zăcea oştirea grămadă. Am făcut eu mari păcate.
Da' cind zor'li se vărsa. N-am scăpare de la moarte.
Crivăţu iar scobora, Cine războaie imi face,
La Colceag-pasa mergea, Numai ca mine imi pate.
Aşa cu el tăinuia: Omorii oştirea toată,
- Colceag-paşa dumneata. Făr-de pic de judecată,
Pentru de mîndría ta, Copiii săraci m-o blăstăma.
lţi omorişi oştirea, Da' văduve mi-o plingea;
Nu-ţi stăpînişi, bătrine, firea! Că-n răsărit, pin pustii,
Cu şapte cojoace te strucaşi. Le făcui mare orgii.
Alte şapte le-mbrăcaşi, Ce n-avui eu minte, frate,
Şi aşa tu îmi scăpaşi! Să trăiesc ca lumea-n pace !
Da' să ştii că eşti trufaşi' Dar acuma s-a sfîrşit,
Da' Criveţu, vint turbat. Tu, Crivăţe, m-ai bătut...
Cu putere mi-a suflat, Bine vorba n-o sfîrşea.
Toiag de gheaţă a luat, Mititel cuţit trăgea,
Şi~mi pornea la colindat. ln inimă-l înfigea,
Cu mustăţi grele de brumă. Piste oştire cădea.
Cu izvoare de furtună. De se duse pomina,
In postu Simpetrului, Ca la el la nimenea,
ln toiul zăpucului. Şi iar se va pomeni,
La Colceag mi se ducea Cit soare pe ceri va fil
Şi din gură ii zicea:
- Colceag-pasa, om bătrîne,
N-ai minte nici cît un ciine.
45
Unde, bre. mi te trezesti.
Cu Crivăţ te războieşti, CELE TREI SURORI
Colceag-pasa, nu gindesti.
Ce-ai de gind să mai urzeşti ?... Verde di-un spanac,
Că oastea ti-ai prăpãdit. Plecat, a plecat,
Da' tu, ciine, ai uidit: Cale pe cărare,
Ai uidit să pătímeşti, Tot pe drumu-al mare,
(irele păcate-mi plăteşti. Pe Streneac in vale,
Că nici impãraţii nu scapă Pe poteaca strimtă,
De-ale lor grele păcate. Cu iarbă-nvălitâ,
Cind o să vă treziti. cumnate ?... Leana şi cu Stana,
Colceag-pasa de-auza, Şi cu Sinziana.
Dinţii-n gură-i dirdiia. Ele mi-a plecat
Lăcrimile-i ingheta, Şi s-a depărtat,
Limba-n gură se stringea, Alte trei surori,
Abia mai putea grăia: ln vărsat de zori,

70
Să culeagă flori. Surorile mele.
De joi dimineaţă. Ce să fac cu ele?
Pe rouă, pe ceaţă. Atuncea Stănuţa,
Cu roua-n picioare. Mĭndră Şi drăguţa,
Cu ceata-n spinare. Stana mijlocare,
Ele că mergea Din gură rugare:
Şi se rătăcea. - Cuculeţule, porumbclule'
incepea plîngea. Păsărelule, frumuşelule!
Sora cea mai mare, Taci. nu mai cînta.
Cu grija-n spinare. Nu mă oftica,
Din gură zicea. Vin la daica-ncoa.
Aşa le grăia : Fă-ţi codita scară,
_ Tăceţi, daică, tăceţi. Scoate-ne la ţară
De nu mai plîngeţi! Sau la potecioară.
Bine-om asculta. Să-ţi fiu surioară,
Ceva-om auza: Să te-ascult pe vară!
Or cîine-alătrînd, Cucu de-auzea,
Or oaie zbierînd, Mai tare cînta,
Cioban fluíerînd. ln samă n-o băga.
Ele mi-asculta. Atunci de vedea,
Nimic n-auza; incepea se ruga.
Doar cucu cînta. lana Sînziana.
Pin crengi imi zbura, Mîndra copilana:
Singur pin pădure - Cuculeţule, porumbelule!
Că e strin pe lume. Păsărelule, frumuşelulel
Ele de-auza. Ce mă rog de tine,
Leana îi zicea, Fă-mi atita bine.
Leana cea mai mare, Vino pin' la mine.
Cu grija-n spinare: Fă-ţi codita scară,
_ Cuculeţule, porumbelule! Scoate-ne la ţară
Păsărelule, frumuşelule! Sau la potecioară,
Las' nu mai cînta, Sînt sora mai mică
Vin la daĭca-ncoa. Şi mai frumuşică,
Fă-ţi codiţa scară, Să-ţi fiu íbomnică,
Scoate-ne la ţară inimioara-ţi pică!
Ori la potecioară, Cucu de-auza,
Să-ţi fiu surioară, De loc că-mi tăcea
Să te-ascult pe vară! Şi nu mai cînta.
Cucu de-auzea, incepea-a zbura,
Aşa-i răspundea : Tot intelegea.
- Leană dumneata. Tot din pom în pom.
Cînd vine vara. Merge ca un om,
Cite floricele, Şi din crîng în crîng.

71
Zbura aşa blind. Iovan Iorgovan,
Şi din creangă-n creangă, Călare pe cal,
Pînă la poteacă. Ca un căpitan.
După cum mergeau, Ogarii-n plăvaz,
Şi de conac dau, De mi-i de miraz:
Leana şi cu Stana, Da' Vidra-nainte.
Mica Sînziana, Că mai ţine minte.
Frumoasa bălana. Cerna, zo,-mi urla,
Cu vedriţă-n cobeliţă, Da' Iovan zicea:
Deşchidea ele portíţă, _ Inceată, Cernă,-nceată.
La apă mergeau, Trec din piatră-n piatră:
Măre,-mi chioteau. Stai, nu mai urla,
Da' baş la cişmea, Brazi nu legăna.
Cucu de-mi vedea, Că eu ţie-ţi dau.
inainte-i ieşea La zi un cap de om.
Mîndra Sînzîiana, Să te-apuce somn,
Frumoasă la geanã, Naică, să te-ngraşi,
Sora cea mai mică, Pe mine mă Iaşi!
Ce-i mai frumuşică, Cerna d-auza,
Inima-ţi despică. Talazi înceta,
Cucu ce-mi făcea, Sta, nu mai urla,
lacă imi zbura. Ape domolea.
Vezi la mindra sa. Ogarii-mi căta.
Pe umăr îi sta, Jalnic fluiera
In gură-o săruta, Fintîna de piatra,
Greoanic-mi pleca: De şarpe-ncuiată.
Ce n-am mai văzut, Iovan de vedea,
Nici s-a pomenit. După ogar se lua,
Făcea copil mic, Fintina-mi găsa;
Frumos şi voinic. Da' la cea fîntînă
Copilu-mi creştea, Cu apă puţină,
Mumă-sa-mi murea, Plîngea fata Lină;
Copil răminea, Că şarpe-i de vină.
lar singur pe lume. Zo, mi-e premenită,
Cu cucu-n pădure. De moarte-i gătită.
Iovan ii zicea,
Din gură-i grăia:
46 - Fată dumneata.
Stai, nu mai plîngea.
lovAN IORGOVAN
Dă-te mai încoa.
Verde di-un spanac, Să-mi caţi cităva.
Plecat, mi-a plecat, Fata de-auza,
Sus, pe Cerna-n sus, De-aci se scula,

72
La lovan mergea, Da' fata-ml grăbea,
in cap îi căta; La lovan striga:
Soare răsărea, - lovane, lovane,
La prînz ajungea, Măre, lorgovane,
Da' lovan durmea Vino tu la mine
Cu capul pe flori, Să te învăţ bine.
Fără de fiori. La groapa adincă
lacă, de la vale, Stau oasăll brincă.
Baiauru-n cale, La valea cu tei,
Vine, se grăbeşte, Flori, iorgovenei,
La fată-o iuţeşte. Imi este un stei
Fata de-mi vedea, Cu puii de zmei:
Lacrimi podidea Acolo de vrei,
Şl-mi plîngea cu foc Cel cap tu să-i iei.
Că n-a avut noroc. lovan de-auza,
Lăcrămile curgeau, Cu fata-mi pleca,
Pe lovan ardeau Drumu i-l tăia,
De mi-l deşteptau. La steiul înalt,
Fata rău plingea, De ceri alinat,
Lui lovan grăia: De vîrf aplecat.
-- lovane, lovane, Balaur vedea,
Măre, lorgovane, Pămînt dudăia,
Şarpe mi-a ieşit, Ogaşe-mi gemea;
La mine-a venit, Văiuri răsuna,
Că sînt de pierit! Codrii tremura.
lovan de vedea, Da' lovan grăbea,
Calu-ncăleca, Neam nu se temea,
Pe dincolo da, Ca vîntu-mi zbura,
Şi, zo,-mi alerga, Pin nori s~ascundea,
Cu nori se-ntrecea: O dată-l lovea,
Sabia-mi trăgea, Capu i-l tăia!
El se pregătea. Da' şarpe-i grăia
Şarpili-mi ieşea, Ş-aşa-l blăstăma:
Trei capete-avea. _- lovane, lovane,
lovan s-avinta, Cine lorgovane:
Două le tăia, Zo, mă omorişi,
Cu unu _uidea, Pămînt împuţişi.
Foc şi scrum vărsa: C-am să mă răzbun!
Pămîntu ardea, Pe calul tău bun
Codrii s-aprindea. Eu voi slobozi,
Şarpe că-mi scăpa, Şi n-oi imblînzi,
Cu un cap fugea, Musca de-a măruntă.
Riu se°ntărîtav Pestriţă pe burtă,

73
Mijloc otrăvită, Apă milodată,
Baş bunã de vită. Cum ai fost vrodată,
Da' Iovan grăía, Că eu ci-oi şinsti
Voinic nu temea: Şi ci-oi dărui
_- Măi ciine de şarpe, C-o furcă argintată,
De-acu nu ai parte. Fuior invăluiată,
Mănînci fete mari, Singură va toarşie,
De-o mie de ani. Singură dăstoarşie.
Musca de-oi vedea. Şierna cind audza,
Pin sate oi pleca, Şi mai rău mujea.
Lumea-oi învăţa, Iovan pro striga:
Vite or ungea, - Şiată-n, Şiernă,-nşiată,
Fumuri mari vor face, Apă milodată,
De vite n-au parte. Cum ai fost vrodată,
Aşa că-mi făcea, Că ieu ci-oi şinsti
Dunărea trecea, Şi ci-oi dărui
Şerpe rãminea. Cu mulţi bani aur.
Verde de-o lămîie, Ochii dă balaur,
ln partea la Nemtie. Şi cu solzi dă ştucă.
De s-o pomeni, Dunărea să-i ducă.
Cit lumea o fi. Şierna cînd audza.
Frumos inşieta,
Iovan şie făcia-rie?
Calu-ncăleca,
47
Din codru tuna-rie.
IOVAN IORGOVAN D-avea şie-mi vedjea-rie.
Pustini şierpie marie
Sus pră Şierna-n sus, O fată ţinia-rie.
Molţ voínişi s-or dus Cu coada ţinia-rie,
Şi toti a răspuns, Cu gura muşca-rle.
Ma unu-a rămas. Fata să plîndjea,
Iovan Iorgovan. lovan cind vedjea.
Brad de buzdugan, Mila l-apuca,
Cu-a lui doi căţăi, Sabia şi-o scocia-rie,
Roşii, sprînşieniei. La şierpie pleca-rie.
Şi-un cal porumbac, Şierpie cind viedia-rie
Cum i-a fost mai drag. Fata slobodza,
Căţăii lătra-rie. Livezi înverdza,
Calu şi-l juca-rie. Iovan alerga
Şierna d-asculta-rie, Cu-a lui cal călare,
Că Şierna mujea, ŞerpiIi-l vedjea,
Iovănel striga: Capul intorşia-rie,
-- Şiată-n, Şiernă.-nşiată. Nouă limbi scocea-rie,

74
Cu toacie vorbia-rie : Dunărea-l primea-rie
-- lovane. lovane. Şi mi-l pitula-rle
Mă rog io dă cinie, Sus la Bîrniţa,
Să-m măi faşi un bînie. Da-n pieşciera mare,
Mă rog viu mă lasă, Undje să-mpuţa-rie
Şi cie du acasă: Şi viermie-l făşia-rie.
Fata n-am muşcat-o. Musca slobodza,
Dar n-am vătămat-o. Stoacă dă şedjea
Dă vii mori, Toată primăvara.
Şi mai rău ţi-a fi. Cind stoaca-i p-afară.
Căpăţîna mia. lovan şie vedea?
la să va-mpuţi. Sabía scocia-rie.
Viermii va făşia, in Dunăre-o spăla-ríe,
Musca slobodza, 'Napoi să-ntorşia-rie.
Stoaca-i dă şăgia. La fată miergĭa-rie.
Toţi caii din plug, Fata îl vedjea.
Şi boii din jug, Şi cînd îl vedjea
Toată primăvară, La lovan striga:
Cînd stoaca-i pră-afară. - lovane. lovane.
lovan cînd audza, Mă rog io dă cinie
La şierpie spunea: Să-mi mai faşi un binie,
_ Audzi, şîerpie marie, Scoacie-mă la ţară.
lo ti-oi mai tăia-rie, La drumu al dă cară,
Nu ti-oi mai lăsa. Să dau dă fraţi iară.
Sfietu-ai învăţa-rie Dă fraţi, dă surori,
lo cu mincea mia, Dă grăgini cu flori.
Fumuri va făşia, Eu ţie ţ-oi fi
Cătran va lua-rie. Mică ibomnică.
Stoaca va undja-ríe, Dă vac, dă veşîe,
Da musca pieria-rie. Lumea să ni-e şcie
Stoaca va scăparie. Că noi ni-s soţie.
Dar io ci-oi tăia, lovan că-m găta,
Nu ci-oi mai lăsa. La fată merdjea,
Că tu ai mincat Dă-n braţ-o luva-rie
A mîndră dă fată, Şi mi-o săruta-rie.
Gura ta-i spurcată, Fata-aşa striga-rie:
Dumnedzău cie bată! - Stai, lovane. stai,
Sabía Şi-o trăgia-rie, Noi să ne-ntrebăm
Pră şierpie-l curta-ríe. D-ai cui ni-s copii,
Capu lui fujia-rie. Din şie viţă-am fi?
Şierna sînjiera. Că din departie
Capu lui fugea, C-am avut un fracie
Da-n Dunăre-şi da-rie. Baş cum sămăna,

75
Baş cu dumneata. Mi se vede-o casă mare,
Iovan îi spunea: Da' la ea cine-mi şedea 9
_ Să-ţi spun io cu dor, O nevastă tinerea,
D-a cui mi-s fişior. Măritată de iarna,
Sciu că nu-mi eşti sor. Şi nevasta că-mi avea.
Că io mi-s copil, Ea mi-a avea un copilaş.
Copil de-mpărat De botez il boteza.
Dă la Scăpãtat. Mindru nume ii punea.
Taică-miu m-a dat Pe el Voinea că-l chema.
Să-nvăţ la zănat, Da' nevasta, sărmana,
Şi-acum mi-s soldat. Intr-un timp de primăvară.
Fata cind audza, Cind mindrele se omoară
Din gură striga-tie: Culegînd la tămiioară.
_ Şi io mi-s feciţă, Ea de noapte se scula,
Noi am supt o ţîţă. Căldarea pe foc punea
lo din zi dă zori. Şi pe Voinea mi-l scâlda,
Am plecat la flori, Şi-n luică mi-I aşeza.
Flori n-am nimerit, Iar afară cînd ieşea,
Uite-am rătăşit. De surcele surcela.
Şierpie m-a-nghiţit. Să-mi gătească şi oala.
Iovan cind viedja, Voinea-n sobă rău tipa.
'Nşiepia să plîndja: Şi nevasta-I aura.
Rugăşiuni făşia. Cam pe fugă mi-alerga
Prin atîta rău, Şi de scaun să-mpiedeca.
Sus la Dumnedzău: Şi prea tare c-o durea.
- Doamne ca un sfint, Din gură ea blăstăma:
Unu-i pră pămînt, - Voine,-al maichii copilaş,
Ne va fi păcat Aşa tare, zo, ţipaşi,
Că ne-am sărutat. Pe mine mă spăimîntaşil
Că noi ni-s fraţi Luliu, maică, culcă-mi-te,
D-o muică scăldaţi, Pui de şerpe sugă-mi-te;
Acu am aflat. Cum mă sugi, maică, pe mine.
ln codru-ntîmpinat. Aşa şerpele pe tine!
Dumnedzău audza, Da' şerpele asculta,
Pră ei ii prostea. De la gura omului,
Din dogoarea focului.
Copil creşte, şerpe creşte.
48 Cit creşte copil o lună,
VOINEA
Şerpele-ntr-o săptămînă.
Voinea voinic se făcea,`
Cind oi zice de-o cicoare, De«al ce-ncinge sabia
La vale, frate, la vale. Şi-mi calcă călcătura.
Nu ştiu tare mi se-n pare, Nouă ai cind se-mplinea,

76
intr-un timp de primăvară, De cind era copii mic!
Cam pe vremea la cosit. Şerpele mi s-atirna,
lote Voinea s-a gindit Cam de vîrfu părului.
Că el taică nu ini-avut. La coveiu drumului,
Şi livadea-i de cosit. Unde-i pasă voinicuiui.
Voinea coasa-o Ciocănea. Trecea Voinea şuierind.
La dărjală-o aşeza, Cînd pe sub păr imi trecea,
Calu din grajd îl scotea; Şerpele se repezea,
Şaua pe el că punea, Sta de pe cal să-l ia.
Lua arma şi se-ncingea, Dară Voinea copilaş,
La briu cu patru pistoale. El din gură-aşa zicea:
Şi cu fiinta la spinare; _ Oi, mă şerpe dumneata,
In subţioară o săbioară. Or ai de gînd să mă-nghiţi,
Să plece la locu-al lung. Or ai de gind să mă spăimînţi ?
Să s-apuce de coslt. Dară şerpe-adăvăra z
Şerpele il auza, -- Lele, Voineo copilaş,
De trei ori casa-ncingea, N-am de gînd să te spăimint,
Capu pe prag il punea, Am de gînd să te inghit;
Limbile Ie-ascuţa, Maică-ta te-a dăruit
Mi-l adăsta pe Voinea. De cînd erai copil mic,
Dară Voinea copilaş Cind oi creşte să te-nghit!
Pe Negru-l incăleca, Da' Voinea dacă-auza,
Coasă-n spinare că lua El din gură-aşa zicea:
Şi la livade-mi pleca. Lasă, Doamne, zău, să-i fie,
Da' şerpele de colea, Păcatu la muma să-i fie;
Ciine-n coadă s-a răzmat, Duşmana m-a blestemat,
Se zăuita peste sat; Şi şerpele-a-ascultatl
Cînd în coadă se răzma, Ea de dar m-a dăruit,
0 dată se opintea, De cind am fost copil mic.
Şi şerpele că sărea De pe cal se dubăra,
Colea-n vale, la Periş. Se făcea se deşeingea,
La coveiu drumului, Şi mai bine se slrîngea.
Ce-ik pasă voiniculmi. Şerpele o dat' sufla,
Dară Voinea copilas, Şi pe şeIe-l dubăra;
Pe sub perişor trecea De la picioare că-l lua,
Ş-o frunză de păr rupea. Il lua şerpe,-l inghita;
Şi la buză-o aştemea. Pin' la briu îl inghita,
Tăbăra de şuiera; Şi de-aci nu mai putea.
Da' şerpele asculta Da' de ce el nu putea?
Şi din gură-aşa zicea: De arme şi de pistoale,
-- lacă-mi vine doru meu, Şi de soaţă săbioară,
lacă vine să-l inghit; Ce-ml taie la oştioară!
Mama lui l-a dăruit Şerpele, zo, mi-l sugea !...
Cind la vale se uita, Pe Voinea mi-l lăþăda,
Tare-mi vine de la vale, După lovancea se lua.
Vine voinicel călare, lovancea dacă vedea.
Un voinicel iortoman, Cu girbaciu-n Negru da:
Pe-un cal negru dobrogean. Negru cind se opintea.
Da' Voinea cind îl vedea, Şapte otară sărea!
Iîl din gură-aşa zicea: Capu-ndărăt I-învirtea.
_ Lele, vere, mă lovane, La copita calului,
Da' ce stai şi mă priveşti, Vãzu capu şerpelui!
Or nu vezi cum năcăjesc ?... Da' Iovan dacă vedea.
Du-te, vere, te-oi ducea, Tot la fugă tot fugea
Pe cimpu cu colălie, Şi din gură-l intreba :
Unde fir de iarbă nu e, _ Ai, bre şerpe dumneata,
Să-i dai focu cimpului, Ai de gind să mă spăiminţi,
Pe cinci părţi cu lemne verzi, Or ai de gînd să mă-nghiţi?
Da' de şapte cu uscate. Dar şerpele-aşa zicea:
Pe şerpe l-o dogorea, _ Mă lovane iortomane,
Din gură m-o Iepăda! N-am de gînd să te spăimint.
Da' şerpele de-auza, Da' am de gind să te inghit:
Şi el din gură striga: Că-mi lăsai eu doru meu,
_ Mãi voinice dumneata, Ş-acuşi să-nghit capu tău!
Batã-ţi suru, cată-ţi drumu, Da' Iovan dacă-auza,
Că ăsta e daru meu; Cu girbacíu-n Negru da.
Mumă-sa l-a dăruit. Nouă otară sărea,
De cind era copil mic, Capu-ndărăt l-invirtea;
Cind o creşte, să-l inghit! Sus la coada calului,
lacă acuşa a crescut, Văzu capul şerpelui!
Şi vremea lui a venit, Inc-o-dată că sărea.
Eu pe el ca să-l inghit. Nouă otară sărea,
Da' văru-su, cel Iovan, Din poiană cităva,
Ce voinicu-i iortoman. Capu-ndărăt l-învirtea:
Pe-un cal negru dobrogean, Sus la şaua calului.
El pe Negru-nsuligea, Văzu capu şerpelui.
La cimpu cu colălie, Iovan din gură zicea:
Unde fir de iarbă nu e, _ Ai. bre şerpe dumneata,
Numai albă colălie. Ai cu mine să mergem
Şi da el foc cimpului, Colea-n capu cringului.
Pe cinci părţi cu lemne verzi, La coveiu drumului,
Da' pe şapte cu uscate. ln pripitu soarelui.
Ardea cimpu nu se poate !... Că e bine şerpelui.
Focu la coadă-ajungea, De ţoale m-oi dezbrăca.
Şerpele cind îmi vedea, In pielea goală-oi uidea,
O datã se opintea, Şi mai mă ung şi cu unt.
Să-ţi alunec eu pe gît, Iacă Voinea că-mi piereă.
Să nu mă necăjeşti mult! lortomanu aşa-mi grăia:
Şerpele cînd auza, _ Vino, mâtuşică. vino,
Mi se dusă el colea, Te-ai Iibărat de păcat,
Colea-n capu crîngului, Pe Voinea la şerpe-ai dat.
ln pripitu soarelui, Tu singură ai uidit,
Unde-i bine şerpelui. Cu cine că oi trăia ?
Da voinicu iortoman, Că n-ai nici un puişor,
Se făcea se dezbrăca, Să-ţi treacă ţie de dor.
Şi mai bine se stringea; Şerpele l-a-nveninat.
Şerpele că-mi cucăia T-ai făcut cu el păcat!
Şi ochii că-i inchidea. Săbioara ardica,
Da' voinicu iortoman, Capu de la trup ii lua.
Ardícă o săbioară Mîndru leagăn le făcea.
Şi-l lovi pe pielea goală; Pe amindoi îi ingropa.
Peste cap şi-n lung îi da. li băga-n negru pămînt,
Şerpe-n două că spărgea. Şi să uita ca un gind.
Şerpe cu coada bătea. Aşa-i blăstămu de mumă,
Voinícu tot reteza, E şi ca sămnu de ciumă:
Numa bucăturí făcea: Da' blăstămu al de tată,
Lua o furcă ş-o stringea. Şi ca sămnu al de piatră.
Nouă plaste astringea! Iortomanu de colea,
Lină verde de-0 secarã. El de grijă le purta;
ln toată plasta şapte carã. Lină verde tămîioară,
Care pe drum îmi trecea. Le făcu ş-o pomeioară,
Plaste de şerpe vedea. Doamne, de se pomeneal
Frígurile morţii-i prindea. Doamne, şi s-o pomeni,
lortoman se-ntorcea Cit soare pe ceri o fil
,Si la Voinea să ducea; Soar'le merge şi apune
El pe Voinea că mi-l lua Dară Voinea tot se spune.
Ş-acasă mi-i aducea.
Sus la stine alerga,
Nouă stine le mulgea, 49
Nouă ciubăre de lapte lua;
Jgheabu de piatră-I umplea, SCOIIPIA
Şi pe Voinea mi-l scălda.
Mi-l scălda şi-n lapte dulce. intr-o sfîntă duminica.
Să-l scalde şi-n ce mi-o vrea! Dară trei fraţi ce-mi lucra i'
Şerpele l-a otrăvit. Ei de noapte se scula.
Că e puişoru mic; Pe miini, pe ochi se spăla.
Mumă-sa l-a blăstãmat. Şi ei, frate, se vorbea:
Nu e puiu de sculat. Lină verde de-o cucută,
Şerpele L-a-nveninat! La vînat ca să se ducă

79
Şi-şi lua drumu şi pleca. Pe copil se repeza
La vinat mi se ducea. Şi deodată-I înghiţal...
Puţină mincare-şi lua. Dară frăţiorii lui
Imi umbla cit imi umbla. Aştepta cit aştepta,
Soarele amiaz că-mi venea. Frate-su nu mai venea.
Da' nimica nu vina. Al mai mare că vorbea,
Foamea, frate, i-ajungea, La ăl mijlociu spunea
Şi masa că le-o punea. Şi din gură că zicea:
Şi la masă că-mi şedea. _ Măi frate-meu dumneta,
Dară fratele-al mai mare, T-oi lua drumu ş-oi pleca.
Numa~atîta că-mi vorbea. Fratele nostru l-oi lua;
La-al mai mic îi spunea: Prea mult el s-a zăbovit,
- Măi frate-meu dumneta, De la noi n-a mai venit!
Noi vom lua şi-om prinza. Da' fratele lui de-auza,
Şi vo sete ne-o jungea; De la masă se scula
Troaca-n mină oi lua, Şi-şi lua drumu şi pleca.
La fintină te-oi ducea, La fintină se ducea,
Apă nouă ne-oi ducea, Pe fratele nu-I găsa,
Cit apă noi vom bea! Peste proclet că-mi da,
Dar ăl mai mic de-auza, Da' din gură că zicea:
Troaca-n mină mi-o lua, - Măi băiete dumneta,
La fintină se ducea. Da' ce-mi caţi tu pe-aicea?
Acolo cind ajungea, Da' copilu d-auza,
Pe procletu mi-l găsa, Toată taina-i spunea:
Acolo că mi-aştepta - Fratele meu nu I-ai văzut?
Doar or venea cineva! El aicea mi-a venit!
Cind pe copil mi-l vedea. Da' procletul de-auzca,
Aşa din gură-m' vorbea: lar din gură că zicea
- Măi copile dumneata, De cind aici mi-am venit,
Eu de tine m-aş ruga, Fratele tău nu l-am văzut,
In fintină te-oi băga, El pe-aicea n-a trecut!
Şeiplicu meu l-oi găsa! M-aş ruga de dumneta,
In fintină mă uitai, Un bine mare mi-oi făcea:
Şi Şeiplicu mi-l necai; In fintină te-oi băga
Da-n şeiplíc ce-mi avusãi? Şi-un şeiplíc mi-oi găsa.
Numai poli şi gălbiori in fintină m-am uitat,
Ce sint la purtat uşori, Şeiplicu! că mi-a căzut:
La cheltuit sint cu spori. Da' eu-n şeiplíc mi-am avut
Vezi, copilu de-auzea, Numai poli şi gălbiori.
Gindea că aşa mi-era, Ce sint la purtat uşori.
In fintină se băga, Şi la cheltuit cu spori.
Scorpia acolo-mi-era. Da' nu mi-ar fi de gălbiori.
Cum, Doamne, că mi-I vedea, Pe cum este de tăpii,

80
Tot tăpil de pe moşii i... Toţi trei, zo, să tălnula.
De şeiplicu l-oi găsi, Pe proclitu mi-I căta,
Toţi gălbiorii i-oi iuva, Da' nu putea a-l găsa.
Mie tăpiile mi-oi da. Ei acasă mi-ajungea
Al mijlociu de-mi auza, Şi la lume le spunea
Gîndea că e aşa. Toată taina cum era.
ln fintînă se băga, Cînd lumea mi-auza,
Scorpia mi-l aştepta, Tot cu bani mi-i dăruia,
Pe copil mi-l aştepta Tare mi se-mbogăţa,
Şi îndată-l îmbuca. Doamne, de se pomenea.
Aci procletu-mi şedea.
Multă lume ml-o-nşela,
Tot la scorple mi-o da... 50
Dară fratele-ăl mai mare,
Aştepta cît mi-aştepta. ANTOHCĂ A lUl VIOARĂ
Nici un frate nu-l venea;
işi lua drumu şi pleca, Foaie verde sălcioară,
După ei mi se ducea. La cătunu lui Vioară,
La fintînă de-ajungea, Colea, spre soare-răsare,
lar pe procletu găsa, Mare masă mi-e întinsă,
De mulţil boieri mi-e cuprinsă.
Şi lui, Doamne, îi spunea,
Tot aşa că-l învăţa. iar la masă cine şede?
Al mai mare d-auza, Cei cincizeci de năvodarl,
Parcă-i spunea inima: Cei cinzeci de vătaşi mari.
El acasă se ducea Şi la masă ce mînca?
Şi frumos mi se arma, Numai cigă şi păstrungă,
Săbioara mi-o-ncingea. Caracudă gălbioară,
La fintînă se ducea Că e dulce la mincare
Şi-n fintînă se băga. Şi uşoară la purtare:
Scorpia cînd mi-l vedea, Şi nisetru de-al mărunt,
A treilea se repeza: Că de-ala prindea mai mult.
Atunci fratele-ăl mai mare, Bine bea şi petrecea,
Cînd aşa el că-mi vedea, De nimica grije n-avea:
Sabia el mi-o-ntindea Cînd la vale se uita,
Şi pe gură i-o băga, Ei, vezi Doamne, ce vedea?
Pe scorple el o tăia. Tare vine şi sosea
Aceea mi-omora, Antofică-a lu Vioară,
Şi cu ea se opintea, Călare pe-un pui de zmeu,
Afară că o scotea; De nima nencăleeat,
Pe burtă că mi-o tăia, De din vremuri neumblat.
Fraţii încă vii găsa Acolo că-mi ajungea,
Şi cu lapte ii spăla, Ta-su că mi-l intreba,
Şi din ea că îi scotea, Aşa bine că-i părea,

81
Şi la masă mi-l poftea; El din gură-aşa zicea:
Bea bine şi petrecea, _ Antofică dumneata,
De nimica nu-ngrijea. Taie tu năvoadele,
Antofică ce grăia, Mai lungeste-ţi zilele!
Lu ta-său că-i spunea: Dar Vidros ce-mi făcea?
_ Tată, tăiculeţu meu, O dată că se-nvirtea,
N-ai vrea, tată, ca să-mi dal Năvoadile le rupea,
Cei cincizeci de năvodari, Luntrilc pe dos le da,
Cei cincizeci de vătaşi mari, Tot în apă rămînea.
Şi cincizeci de lopătari, Dar Antofică ce făcea?
Că eu, tată, să vînez Năvoadile le cirpea,
Pe Vidros, peşte frumos ? Dete-o tură, dete două,
Dar Vioară ce grăia: Dete, neică, pînă-n trei,
_ Antofică, fiul meu, Prinsă puiu ludei.
Toate in apă să vinezi, Antoficâ mi-l legă
Pe Vidros să nu vinezi; De piscul caicului,
Că e peşte bătãios, ln paza voinicului.
intoarce luntrea pe dos; Şi el tare că-l bătea,
Cit e din cer pînă-n pămînt, Mi-l bătea şi mi-I căznea
Atit e Vidros de lung! Cu sfircul gîrbaciului,
Antofică ce făcea? Pe cărarea capului,
Dacă vedea şi vedea, Ca el, mări, ca să spuie
Chei pe mină că lua De Vidros, peşte frumos.
Şi beciu că descuia; Tipa puiu cit putea,
Scotea vin, scotea rachiu, Acest lucru nu ştia!
De omoară omu de viu, Antofică ce făcea ?
Scotea vin de Drăgăşani La o parte se uita,
Nebeut de nouă ani; Ochişorii ş-arunca,
Pe taică-su îmbăta, Pe mare ce-mi vedea ?
Năvoadele că lua, Muma copilului venea,
Lua cincizeci de năvodari Puişoru şi-l vedea,
Şi cincizeci de Iopătari, Că-l vedea şi-l năcăja.
Şi cincizeci de vătaşi mari. Şi ea din gură grăia:
Cu năvoadele pleca _ Antofică-a lu Vioară,
Şi pe mare că pornea, Da' ştii, frate, tatăl tău
Şi marea că turbura; Nouă ani că mi-a vînat,
Dete-o tură, dete două, Pe mine nu m-a stricat!
Dete pînă in nouă. Ce-mi baţi puiu şi-l căzneşti,
Şi ei ce prindea? Ca el, frate, ca să spuie
Pe Vidros că mi-l prindea, Lucru care nu-l ştie ?
In faţa apei că-l scotea! Antofică ce făcea?
iară Vidros ce-mi făcea? La năvodari poruncea:
ln năvod cind se vedea, _ Trăgeţí-l voi acuma!

82
Dară mamă-sa-i zicea: Milă de el că-i venea,
_ Antofică dumneata, Şi-ndărăt că se-ntorcea,
Eu ţie ţi-i spunea Şi pe Antofică mi-l lua.
Unde Vidros imi trăieşte: Pe-o scîndură că-l punea,
Marea unde borboseşte. O dată se opintea,
Acolo Vidros trăieşte! La margine l-arunca:
Antofică de-auzea, Dar Antofică ce făcea 'r
Lua năvoadile şi pleca. Aşa din gură zicea:
Odată că le-ntindea, _ Să fiu eu lege de ciine.
Dete o tură, dete două, De n-oi mînca carne din tine!
Dete, neică, pină-n nouă. Şi Vidros că auzea,
Şi pe cine că prindea? Şi marea că turbura,
Pe Vidros, peşte frumos! Pe-Antofică-l apuca,
in faţa apei că sta. Tot în mare că-l băga;
Dară Vidros ce-mi făcea î Şi el acolo rămînea,
in năvoade se vedea. Lele, de s-o pomenea!
Şi din gură-aşa grăia:
_ Antofică dumneata,
Taie tu năvoadile.
5i
Mai lungeşte-ţi zilele,
Că e Vidros bătăios. BABA NovAc
intoarce luntrile pe dos! ş1 FATA sau/ma
Antoiică ce făcea P
La năvodari poruncea: Foaie verde de-un spanac.
_ Trageţi-l voi acuma. La muntele-al dărămat.
Pe Vidros că I-am prins. La ceardacu lui Novac,
L-oi duce la-mpărăţie Lui Novac, Baba Novac,
Şi-mi va da vo domnie! Sare Dunărea-n ciumag.
Dară Vidros ce-mi făcea ? Unde Dunărea coteşte,
O dată că se umfla, El cu pasu mi-o păşeşte.
Năvoadile le rupea, Da' de nima nu grijeşte,
Luntríle pe dos le da, Pe turci, zo. mi-i prăpădeştel
Apoi la fund că se ducea. La ceardacu lui Novac,
Antofică rămînea Mindră masă mi-este-ntinsă,
Pe scinduriie lunirii. De voinici mi-este cuprinsă,
iară Vidros ce făcea ? De buzdugane incinsă.
in faţa apei că ieşea, Da-n capu mesii cine şede?
După el că rni se lua, Al Novac, Baba Novac,
Să vezi el cum injura! Cu barba albă de-un veac;
Cu coada că mi-l lovea, Cind se uită, te despică,
Ochii din cap ii sărea. Cind priveşte, te-ngrozeşte,
Şi la fund că se ducea. Ridică sprincenele
Dară Vidros ce-mi făcea i` Sã-şi vadă bocalele.

83
Da' dincolo de Novac, Talcă, nu eşti de-nsurat,
Stau şi din bocale trag Fetele din sat te bat;
Baş frate-su Rădoiţă, Te bat şi mi te trintesc,
Cu nepotu-su Niţă, Şi mi te batjocorescl
Şi cu fiu-su Gruiţă, Da' Gruiţă-i răspundea
Frumos ca o garofiţă, Şi din inimă ofta:
Tinerel ca un bujor, - Mă prind că nu e-n lume fată,
Ii mor fetele de dor! Care pe Gruiţă să-I bată!
Cu paharu îl sluja, Da' Novac îi cuvinta,
Zămătoc că le ducea Ca un tată-I sfătuia :
Al Gruiţă, copil mic, _ Intră, taică,-n grajd de piatră,
Zo, nu e bun de nimic; Caută vun pui de iapă,
Da' Novac Baba-i zicea: S-alegi bine, să-l rosteşti,
_ Măi Gruiţă, fiu iubit, De drum lung să te găteşti,
Ce stai, taică, aşa trist? Cu arme să te-narmezi,
Ori ţoale ai ponosit, Cu calu să te-ncutezi;
Ori fetele te-a urit, C-ai să mergi, taică, să mergi,
Sau că banii-ai isprăvit? Unde soarele răsare,
Da Gruiţă-i răspundea Unde drumu e mai mare,
Şi din gură aşa-i grăia: Unde moartea stă în cale
_ Fiindcă, taică, mă-ntrebaşi, De-aşteaptă pe orişicare,
Cu direptu spune-ţ-aş: Ce-n cap minte nu are.
Tată, n-am ĭmbătrînit, La coadele mărilor,
Banii nu i-am cheltuit, Mărilor bătrînelor,
Fetele nu m-au urit, Mi-este salcă aplecată,
l|`oale nu am ponosit, Ce-mi stă cu burta pe apă.
Da' stau, taică, şi gindesc Baş la mare, intr-un crîng,
La fata ce o iubesc, Mi-este-o fată de păgin;
Că eu vreau să mă cas'toresc! De sălbatic moş bătrîn,
Da' Novac de-mi auzea, Ce nu-ţi trece nici prin gînd!
Fruntea el îşi descreţea, Du-te, taică, de-o găseşte,
La fiu-su îmi zimbea Şi de-ţi place, mi-o-mpeţeşte;
Şi din gură-i cuvînta: Să-mi aduci noră frumoasă,
_ Bine, bine, măi Gruiţă, Şi ţie mireasă-aleasă.
Mi te-nsori cu o fetiţă, Atunci Gruia de-auzea,
Mi te-nsori cu Dumnezeu, Şi mai iute se ducea;
Numa, o să-ţi pară rău! in grajd de piatră îmi intra,
Şi pleca şi-mi colinda, Un cal breaz îşi alegea,
Fată pe plac nu găsea. Tot pe breazu fudulul,
_ Unde-i fată pentru tine, Ca el nu e niciunul;
Nu sint cuscrii buni de mine; Ce e bun de fudulie,
Unde-s cuscrii buni de mine, Da' e slab de vitejie.
Acolo nu-i fată de tine... (iruiţă bine-l rostea,

84
Apoi il incăleca; E cît roata carului;
Spre răsărit imi pleca, Ochii-i sînt talerele,
De voios nu mai putea! Vederile ca cepele,
Multe zile-a drumuit, Mîinile cit furcile,
Da' nici lume n-a-ntilnit; Picioarele ca grlnzile,
Drumuia pe plaiu ţării, lar unghiile cît secer'le;
Pin' ce da de malul mării. Faţa-i ca fundu de căldare -
La o salcie pitită, N-are-n lume-asemănare...
Vedea-o fată-adurmită; Şi cum fata se scula,
Dormea-n umbră de rechită, La Gruiţă-mi alerga
Cu flori mîndre mi-e chitită. Şi la luptă să lua;
Pe breazu îl priponea. Pe Gruiţâ-l cuprindea,
De fată s-apropia, Ochii-n cap l se umfla,
Ş-aveau ochii ce-mi vedea! Puterile-l părăsea.
Pe loc mi se spăimînta, Zo,-i pirîia oasele-n spate,
indărăt mi se trăgea, Ca un sac cu nuci uscate.
Ş-aşa din gură zicea: Da' Gruiţă de-mi vedea,
- Lele, muiculiţa mea, La namilă îi grăia:
Ce nu eşti şi tu aicea! - Stai o ţîră, te opreşte,
Să-ţi vezi nora, s-o priveşti, Calul mi se prăpădeşte.
Şi pe loc ca s-o plesneşti. Murgu mi s-a-mpiedecat
Va să zică asta-i fata, Şi ml se dă peste cap.
Pe care mi-o-ales-o tatal Atunci fata mi-l lăsa,
De cînd, maică, m-ai făcut, Da' Gruiţă ce-mi făcea?
Aşa fată n-am văzut; Picioru-n scară punea,
Stau in loc şi mă gîndesc, Pe murgu se arunca:
Cum să nu o pomenesc. Fugea cu ţăruş cu tot,
Da' de-oi fugi, e ruşine Ca un voinicel fricos,
Pentru de-un voinic ca mine! Şi s-aşternea vîntului,
Tata atunci are drept să zică Ca şi gîndu drumului;
Că mie încă mi-e frică, indărăt nu se uita,
Că fetele încă mă bat, Baş ca viforu zbura...
Şi că nu sint de-nsurat. Dară lui Novac al bătrîn,
Da' eu o s-o pomenesc, Lingura-i căzu din senin,
Şi de-o fi ca s-o peţesc Şi din gură-aşa-mi grăia :
Barem s-arăt bărbăţie, - Semnu ce mi s-a făcut,
Fiindcă-i vorba de căs'torie! Dă de lucru şi gîndit!
...Gruiţă o pomenea, L-or fi omorit pe-al meu Gruiţã,
Năprasnica se-ntindea, Ori că i-ar fi rupt ala vreo costlţăl
Cască şi mi se lungeşte, in grajd de piatră imi intra,
Da' Gruiţă mi-o priveşte, Pe murgu mi-l pregătea,
lnima-n piept, zo,-i zvicneşte! Buzduganu-n mină lua,
La ocolu capului Da' paloşu-l încĭngea,

35
Pe murgu-l incălica. La sălbatică spunea z
Pe drumu-al mare lua, _ Te luptaşi tu cu copiii,
Cu Gruiţă se-ntîlnea. Dar acuşa cu bătrinii;
Da' Gruiţă, zo,-mi fugea, Să-ţi arăt la bătrîneaţă.
Pe tată-su nu-l vedea, Cine-am fost la tinereaţă!
Calu i s-a-ntărîtat, Sălbatica se-ntărita,
Voinicu s-a spăimintat. Pe Novac l-aridlca,
Novac al bătrîn striga: ln pămînt că-I implînta,
_ Stăi, Gruiţã, nu fugea, Ca stană de piatră uidea.
Te-am mînat ca să peţeşti, Novac dacă imi vedea,
Da' tu, taică, mi-o tuleştil... O dată se opintea,
Da' Gruiţă-i răspundea: Fata-n sus aridica
_ Ce făcuşi, tată, cu mine, Şi-o-nvîrtea bătrînu-n vînt,
Că mă mînaşi la pieire; Pin-o izbea de pămînt. '
Nu m-ai mînat să mă-nsor, Pînă-n brîu că o -mplînta,
Ci m-ai mînat ca să mor! Sălbatica, zo, ţipa,
De-ar fi toată fata-aşa, Codrii se cutremura,
Dracii s-ar mai însura; Brazii-n munţi se legăna,
Nu-i o fată s-o-mpeţeşti, Mările se-nvifora,
Ci-i ca s-o ocoleşti, Soarele pe ceri s-oprea,
Să fugi şi să n-o-ntîlneşti. Da' lui Novac nu-i păsa!
Da' bătrînu se ridea, Scoase paloşu din teacă,
Din gură-i cuvînta: Şi-mí trase numai o dată:
_ Ai cu taica indčrăt. Capu se răstogolea,
Să vezi lupta piept la piept. Sălbatica blăstãma
Să te zăuiţi tu la tata, Şi din dinţi, zo, mai scrîşneat...
Pin' se va lupta cu fata! Gruiţă se speria
Da' Gruiţă de-auzea, Şi-ncepea a tremura,
Indărăt mi se-ntorcea; Cîţiva paşi indărăt da,
(iăsea fata adormită, Da' tată-su se ridea :
Subt o umbră de răchită. _ Mă Gruiţă, copil mic,
Novac la ea se ducea, lncă nu eşti de iubit;
Cu picioru o-mboldea. Te spăiminţí tu de-o muiere,
Fata mi se speria, lncă nu eşti în putere!
Da' la luptă s-apuca; Te uitai, taică, la mine,
Namila se năcăja, Nu vedeai că nu e bine?
Pe Novac îl apuca, Eu n-am venit s-o tulesc.
ll apuca de mijloc, Ci-am venit să biruiesc,
Să-l arunce in potoc. De nuntă să mã gătesc.
zo,-i pirăie oasele Nu ţi-am spus, taică, ţi-am spus,
Parc-ar frînge crecile. Că tu nu eşti demsurat,
Da' Novac se opintea, Dacă fetele te bat? !...
Puterile-şi aduna, Palma bici că o făcea,

86
Peste faţă îl izbea, Zo, era. zău, frumuşel.
Singele il podidea; Nouă pene că-mi avea,
Gruiţă aşa grăia: La topor alăturea,
_ Măi tăicuţă dumneata, Toată pana nouă oca,
Om mai viteaz ca tine. Nima nu-l mai ridica.
Zo, că nu este pe lume! Da-mpăratu de-I afla,
De-ar fi orice fată-aşa, Viteji după ei mina.
Tartoru s-ar însurat... Da' copilu ce-mi făcea,
De-aş fi-adus in bătătură Toporu-n mînă că-i lua
O aşa mare spurcătură, Şi în foc il infigea,
Nuntaşii ar fi uitat cărarea, Sub un fag el se culca.
Pe cîini i-ar fi-apucat turbarea. Cînd sufletu ei trăgea,
De cînd maica m-a făcut, Crengile pe ei cădea,
Aşa fată n-am văzut: Cind sufletu sloboza,
Alã mare şi urită. Crengile de fag rupea.
Trece pofta de iubită! Cu norii le mesteca,
Gruiţă se liniştea. Da' vitejii de-mi vedea,
De-nsurat nu se-ngrijea, Rău, mări, se spăiminta,
Cu Novac se veseiea, La-mpăratu că fugea,
Pînă vremea ii venea. Şi ia-mpăratu' spunea :
Minuia el armele, _ impărate, luminate,
Le-nvăţa soroacele. Curn le ştii pe lume toate.
Şi trăia pe ţară-n pace, Mai mult pentru Dumnezeu
N-are sălbatica ce-i face. Şi pentru binili teu,
Istorie rumânească, Aşa viteaz n-am văzut.
Pentru ca să pomenească. De cînd maica m-a făcut!
La buni fraţi ca dumneavoastră! Da-mpăratu de-auza,
Alţi viteji imi alegea
Şi la copil trimetea,
52 Cu binişoru să-l ia.
Dar vitejii se ducea,
CEAL Caii. DE TURC Din departe ei striga:
_ Măi copile dumneata,
Sus la munţii Mamului, Vino pin' la noi incoa.
La umbriţa fagului, la să mergi pin' la-mpăratu,
Merge un copil de turc, Să te porţi cum ţi-e purtatu.
De trei zile e născut, Să-i mănînci dulceţurli.
Numa-o dată ţiţă-a supt, Şi să-i beai cafeiili!
Numa-o dată e scăldat, Da' copilu de-auza,
Numa-o dată legănat. Topor pe umăr că lua,
Da' copilu imi avea La-mpăratu se ducea.
Topor de nouăzeci oca, impăratul de-l vedea,
Ce-nvăţase a da cu el. Friguri de moarte-l prindea.

87
Aşa din gură-i zicea: Şi cind calu mi-i vedea,
_ Eu te-am chemat pin' la mine, Minca foc şi rincheza,
Spune cin' te-a făcut pe tine, Pămînt se cutremura.
Că vreau eu să-ţi dăruiesc Nima nu-l putea prindea,
Paloşul meu impărătesc! lacă voinicii se-ntorceau,
Da' copilu de-auza, La-mpăratu că-i spunea,
Aşa din gură-i grăia: De frică nu mai putea:
_ Muma mea că m-a născut _ Aşa cal noi n-am văzut
Şi pe mine m-a făcut, De cind maica ne-a făcut,
Pintre nori şi pintre vint, Că s-amestecă in vint,
Sint, vezi, un copilaş mic, Abia ajunge la pămînt!
Dor de ţiţă mi-a venit, Da' copilu de-auza.
Cat pe muma pe pămînt. Topor pe mină lua
Impăratu de-auza, Şi după cal se ducea,
Fuga viteji trimetea, Da' calu de mi-I vedea
Pe mumă-sa o-aducea, Şi de copil imi fugea,
Da' cind copil o vedea, Din munte-n munte sărea.
La mumă-sa alerga, Da' copilu de-mi vedea,
Muma lui ingenunchea, Cu toporul după cap,
Ţiţa pe spinare-i da, Alerga el după at
Da' copilu imi sugea. Şi-i aruncă frina-n cap.
Sugea nouă vedre şi-o oca, El pe cal se-ncăleca,
Tumte atunci se sătura. La-mpăratu se ducea,
Iară copilu-i vorbea: Şi la poartă că-mi striga:
_ Mă-mpărate luminate, _ Mă-mpărate, luminate,
Cum le ştii pe lume toate, Cum le ştii pe lume toate,
Mai mult pentru Dumnezeu Mai mult pentru Dumnezeu,
Şi pentru binili teu, Şi pentru binili teu,
M-ai adus pe mine-aici Eu îţi spun adevărat,
Fără de copii dc-ai mici. Sabia s-a-nverşunat,
Că eu vreau ca să mă joc, Calu mi s-a-ntăritat,
Cu copiii la niijloc. Ochi-n cap s-a turburat;
Pîn-atunci-oi trimetea Ca la un ciine turbat,
La sfîrşitul mărilor, Adu-mi viteaz să mă bat!
Unde-i casa sorilor; lmpăratu de-auza,
Calu mie să-mi aduci, Pe viteaz Marcu-l ducea.
Pe lungi drumuri s-o-apuci. Viteaz Marcu de-mi venea,
intr-ale livezi verzi, La copilaş ii spunea:
Intr~ale ape reci, _ Copil mic al de turc,
Rău ai să petreci. Da, ţie ţi s-a urit,
lmpăratu de-auza, Pe lumea albă trăind,
Fuga vitejii~i mina, Spune măi, copile, mie,
lar vitejii se ducea, Cum vreai să te lupţi cu mine?

88
Vreai la luptă să ne luăm, Acolo e mai frumos,
Sau la cai să ne-ntrecem? Că-i mormîntu lui Cristos.
Cari pe care ne-om trecea, Mi-este un trandafir frumos,
Aluia cap i s-o tăia. Şi dacă-oi vrea să-l miroşl,
Arămaşu că făcea El şi-apleacă floarea-n jos.
Şi la-ntrecere se lua, Da-n mijlocu oraşului
Da' copilul întrecea, Este-o mîndră mănăstire,
Cu sabia flutura, Pe dinuntru jugrăvită,
Gata capu ca să-i ia, Dinafară-i poleită
Şi mumă-sa alerga, Cu aur şi cu argint,
lar din gură-i cuvinta: Varsă raze pe pămînt.
- Stai, muicã, copilu meu, Parcă soare-a răsărit,
C-ala e fratili teu, De n-am văzut de cînd sînt!
Dintr-o mumă, dintr-un tată, Mănăstirea că-mi avea,
De cînd trecui Dunărea lată! Trei turnuleţe avea,
Atunci copilu s-oprea, Trei libegioare venea
Şi mumă-sa-i povestea, Şi pe turnuri se punea,
Taina bine-o pricepea, Da-ncepea de mai cinta,
Fraţi de cruce se găsea, Toată lumea alerga
Şi bea ei, se veselea, Şi la ele asculta.
Nici o grije nu-mi avea. Mai la urmă îmi venea
Istorie rumânească, Trei feciori, coconi de domni,
Din bătrîni să povestească Şi dacă a fost toţi bogaţi,
La buni fraţi ca dumneavoastră. Nu le-a păsat de-ai săraci.
Au crescut tot in avere,
De Dumnezău nu le păsa;
Da' cînd îmi sosea,
53
Naiba-i învăţa,
IJBEGIOARELE Fuga-acasă-mi da,
Puştili le lua,
Ascultaţi, lume, la mine, La mănăstire venea,
Să vă spun o istorie. Puştili la ochi punea,
Eu sînt un voinic umblat, ln libígioare să dea.
Multe drumuri am călcat, Libigioal-'li de vedea,
Şi le-am călcat şi pe dungă, Aşa din gură-mi grăia:
Frate, numai să-mi ajungă; - Trei feciori, coconi de domni,
Şi pe dungă şi pe lat, Staţi, cu puştilí nu daţi,
Multe ţări cutreierat, Că puştili nu iau foc,
Oraş frumos dar n-am văzut, lar voi n-aţi avut noroc.
Tot pe unde am trecut, Noi nu sîntem libigioare,
Oraş frumos ca Vítleimu, Şi sîntem trei zile mari,
Vítleimu, Rusalimu. Trei zile din săptămînă;

89
Cu ce vă sintem de vină? Că copilu şi cu tată
A dintii e Vinerea, Să mină pin judecată,
A doua e Sîmbăta, Ce n-a mai fost niciodată!
Da' a de trei Dumineca. Rău mult fac oaminii,
Numa-atita că zicea, Mai cu foc muierili,
Piste ei că îmi zbura, Cheţelili le-mpunge cu acill
Stei de piatră-i prefăcea, Şi trage cu briglili,
Toată lumea se mira. Mătură cu mătiu-'IL
Da' ele mi se ducea, işi spală cămeşill,
indărăt nu se-ntorcea. impunge cu acili,
Şi-mi zburau in Nădolii, Baş in sfinta vinerea,
Se pierdeau în ţări pustii. Şi sfinta dumineca,
La trei ani şi jumătate Fără milă şi păcat,
Le stau osăli-nşirate: Nu-nţăleg că e păcat!
Libigioar'li iar venea, Da-i trei feciori, coconi de domni,
Pe turnuri iar imi şedea, Toţi acasă se ducea,
lar incepeau de cînta, Pe părinţi îi îngrijea,
Da' lumea le asculta. De drag el nu mai putea.
Libigioar'li ce făcea? Mare cinste ridicară,
Piste oase imi zbura L-ale mîndre libegioară.
Şi aşa le cuvînta : Părinţii lor de-mi vedea,
_ Voi feciori, coconi de domni, Lăutarii mi-i tocmea,
Bine că aţi fost bogaţi Mindru cîntec le făcea,
Şi de frică nu Ştiaţi. S-audă toată lumea,
Voi prea bine aţi trăit, Şi le plătea cit cerea.
De-ai săraci nu v-aţi grijit. Multă lume-i pomenea,
Da' trei ani aţi pătimit, Şi de-acum pînă-n vecie,
Că trei ani şi jumătate Bună pace să vă fie!
V-au stat oasăli-nşirate,
Dară-acuma vă sculaţi,
Alte drumuri apucaţi! 5~i
L-al părinţi să le criclţi
Că nu sintem ce gîndiţi, TREI FECIOII,

Sintem trei zile mari COCONI DE DOMNI

Şi-mpietrim impăraţi tari.


Părinţii să povestească, De cind muma m-a făcut,
Lumea ne sărbătorească : Tîrg frumos că n-am văzut,
Să ţină postur'li toate, 'Tîrg frumos ca-n 'I`irnova !...
Să aibe grije de fapte. Da' de ce mi-era frumos?
Că o să vă dăm bucate, in mijlocu tirgului
Să aibă şi săracii parte. Mi-este-o mică minăstire;
Lumea să nu se tujească Da' deasupra minăstirii,
Mi-este trei cruci de-argint, 55
Ce-mi lumină-n lung şi-n lat,
RUSCA Şi MIU
Ce n-am văzut de cind sint!
Dar asupra crucilor
Strigăfmbărbătează,
Mi-este trei limbe de nalbe:
De trei ori oftează,
Da cităva mai la vale.
in gură de tîrg,
Trei feciori, cuconi de domni.
Cea fată de frînc,
Ei, frate, mi-a-ngenuncheat,
Mica Rusculiţă,
Armele la ochi a luat;
Albă la pieliţă,
Şedeau cu armele-n braţă,
Neagră la codiţă
Din cit ei ca să-mi pocnească!
Şi la abdeluţă.
la vezi, limbile de nalbă,
Striga,-mbărbăta :
Cind aşa ele-mi vedea,
_ Cine s-o afla
Numa-atita că-mi vorbea:
Şi s-o-adevăra,
_ Voi. feciori, coconi de domni,
Pe mine mă ia,
la staţi, voi să nu-mi pocniţi,
Mindră copiliţă,
Nu sintem noi ce gindiţi!
Vreau să-i fiu leliţă!
Nu sintem cruci de argint,
Nima nu s-afla,
Da nici limbe tot de nalbe,
Doar Miu copilu.
Şi sîntem zîne de-ale mari.
Cela-i şi znopilu.
A dintii mi-e Vinerea,
Ficiorel de Motru,
Mi-este ziua turculul;
Oţelaş de codru;
A doua e Simbăta,
Ficiorel de sîrb.
E ziua ovreiuiui; Marghiolaş de tîrg:
A de trei Duminica. Negustor de boi,
Mi-e ziua crestinului. Fală de ciocoi:
Numa-atita-mi vorbea. Drăgălaş de fete,
in slava cerului zbura. ,lubeţ de neveste.
Une, naică, se ducea? El mi se afla,
Doamne, jos in Nădolii, La Rusca venea,
Doamne,-ntr-aie ţări pustii. Din gură-i spunea:
O fintină că-mi vedea _ Mică Rusculiţă,
Şi jos mi să dubăra; Iote ce-ai poftit.
Toate trei mi se spăla, La tine-am venit.
Şi apa ele-o lăsa. Amindoi ne luăm,
la vezi, apă lecuită. Să ne cununăm
Pentru lumea pătimită. Sus la mănăstire,
Cine pătimit mi-era. De pomină-n lume!
La fintină că mergea, Rusca sta. grăia :
Cu apă se spăla; _ Tu mie să-mi faci
lndată să-nzdrăvenea, Un pod peste mare,
Doamne, de s-o pomenea. Cu nouă picioare:

91
Dar un pod de ceară, Tirnuţa că lua,
Pe inima goală. Struguri culegea,
Intr-o noapte l-oi făcea, La Rusca venea
Peste pod oi sămãna Ş-apoi să ruga:
Acea vie mare, - Şi na, Ruscă, na,
Cu nouă răzoare, Că ce-ai porincit,
Pe răzor de vii, Lucru-am isprăvit.
Tu mi-oi sămăna lote c-am venit,
Pruni şi zărzălii, Da' tu te-ai gătit?
Poame timpurii, Amîndoi ne luăm,
Ce se coc întîi, Nuntă să făcem,
Intre Stă-Mărií. Să ne cununăm
Mai multe năramze, Sus la mînăstire,
Că sînt cu miroase; De pomină-n lume!
La boieri pe masă, Da' Rusca grăia:
Ruschii i să lasă. -- Miule, copile,
Miu d-auza, Incă una-mi faci,
Soar'li scăpăta, Ş-atuncea să-mi placi!
ToiegeIu-şi lua, Tu să mi te duci,
Iaca şi-mi pleca, Daichii ca să-i faci
La mare-ajungea, Punte peste munte,
Din toiag bătea, La mijloc de punte,
ldolii-astrîngea, O lină fintină,
Ceara o topea, Cu apşoară bună,
Podu i-l făcea. Bună şi sălcie,
Pe mijloc de pod C-aşa-mi place mie;
Făcu o vie mare, Şi troc de-aurel,
Cu nouã răzoare; Să bem noi cu ei.
Pe răzor de vii, Intr-o noapte-oi făcea,
Gutui şi Iămîi, Apă că mi-oi lua,
Pruni şi zărzăiíi, La mine-oi venea,
Poame timpurii, ,S-atunci m-oi ruga.
Ce se coace-ntíi, Miu de-auza,
Intre Stă-Mării, Soar'le apunea,
Să iai în săcui, Luna răsărea:
Să dai la copii. Toiegelu-şi lua,
Şi ce fel de viţă? Apoi şi pleca,
Viţă de-a plăviţă, La munte-ajungea,
Strugurei cu ţiţă; Din toiag bătea,
Struguraşi de-al noi, ldolii-i venea
De iei de-amîndoi. Ş-apoi povestea.
Soar'le răsărea, Idolii-i făcea
Struguri se cocea; Punte peste munte;

92
Pe mijloc de punte, - Miule, copile,
0 lină fintînă, Unde mi-ai plecat,
Cu apşoară bună, Capu ţi-ai mincat!
Bună şi sălcie; Baş eu te-aş mînca,
Troc de aurel, Şi eu n-aş putea
Să bea ei cu el. De mîndreaţa ta.
Zor”le se vărsa, Da ştii, daieă, ştii,
Apă-n troc că lua, Că vine toamna,
La Rusca pleca. Cules de porumb.
Şi cum ajungea, Şi nevestele,
Din gură-i vorbea: Daică, s-o scula,
- Şi na, Rusca, na, Legume-o gătea;
Că ce-ai porîncit, Pe ceri s-o uita,
Lucru-am isprăvit, Luna n-o vedea,
Da' tu te-ai gătit? Luna şi c-o stea,
lote, am venit! Ş-ai luceferei,
Amîndoi ne luăm, Ce sînt frumusei.
Nuntă să făcem, Negur'le-o cădea,
Să ne cununăm Nevestele-o privea,
Sus la mînăstire, Luna n-o vedea,
De pomină-n lume! De tine-o afla !...
Rusca-i sta grăia: Daică, tu le-ai luat
-- incă una-mi faci, Cea lumină tare,
Ş-atuncea să-mi placi. Cea lumină mare,
Tu să mi te duci, Şi te-or blăstăma,
Mie să-mi aduci Zău, toată lumea!
Doi luceferei, Daică, să te duci,
Şi cu luna trei, La Rusca să tragi,
Să mă joc cu ei, Palma bici s-o faci,
Că sînt frumusei. Peste ochi să-i tragi;
Miu de-auza, Ochii i-o sărea,
Soar'le apunea, Din gură-oi vorbea:
Luna răsărea; _- Şi na, Ruscă, na,
Toiegelu-şi lua Doi luceferei,
Ş-apoi că pleca. Joacă-te cu ei.
El mi-or cubăra Şi cu ochii tăi,
Luna şi c-o stea, Dară luna trei,
Doi luceferei, Este capul tău,
Să joace cu ei, Ş-al lui Dumnezeu.
Că sînt frumuşei. Miu de-auza,
in eale-l-ntîlnea, 'Ndărăt se-ntorcea,
lnda, soru-sa, La Rusca venea,
Ş-apoi l-întreba: Lîngă ea se da,

93
Palma bici făcea, Făcu-o vie mare.
Peste ochi îi da; - Cu nouă răzoare;
Ochii că-i sărca Şi mi-a sămănat,
in poală-i prijinea, Pe răzori de vii,
Miu-i sta, vorbea: Gutul şi lămîi,
_ Şi na, Ruscă, na, Pruni şi zărzălii,
Daru de la mine, Poame timpurii,
Să-ţi fie mai bine! Ce se cocea-ntii,
Doi luceferei, 'Ntre S'tă-Mării;
Aştea-s ochii tăi, Mai multe naramze,
Dară luna trei, Că sint cu miroase
Este capu tău, La boieri pe masă.
Ş-a lui Dumnezeu! Şi mi-a sămănat
Rusca rău ţipa, Tot viţă plăviţă,
Ală că era. Struguri de-ai cu ţîţă;
Ochii din poală lua Strugmaşi de-ai moi,
Şi iar i-aşeza De noi de-amindoi.
Sus, pe scăfirlie, Toate le-a făcut,
Să vadă mai bine. Şi nu mi-a plăcut;
Şi mi se scula, Şi iar I-am mînat,
in judecată-l lua, Să-mi cadă pe plac.
Sus la mama Eva, El mie să-mi facă
Şi la moş Adam; Punte peste munte;
Pe la Sintu lon, La mijloc de punte,
Că-i om bătrîn, O lină finfină,
Din vreme demult, Cu apşoară bunã,
Mai multe-a văzut Bună şi sălcie,
Şi mi-a petrecut. C-aşa-mi place mie,
Dar mama Eva, Troc de aurel.
Pe Rusca-o chema, Iar nu mi-a plăcut,
Şi ea c-o-ntreba, Şi iar I-am mînat,
Rusca sta, spunea: Să-mi cadă pe plac.
_ Mamă Evo, dea, El mi-o cobăra
Pe Miu l-am luat, Luna şi c-o stea,
Să-mi fie bărbat: Doi luceferei,
Şi eu l-am mînat, Să mă joc cu ei.
Să-mi cadă pe plac; El că mi-a plecat,
Şi i-am porîncit, in cale s-a supărat.
Toate-a isprăvit. La mine-a plecat,
El că mi-a făcut Palma bici a dat;
Un pod peste mare, Pe ochi negri m-a lovit,
Cu nouă picioare; Ochii din cap mi-a sărit,
Pe mijloc de pod, Buştean negru am uidit.

94
Dacă-am văzut ce-am văzut, La Sintu ion se suia.
Eu la tine am venit; Sintu ion cind îi privea.
Amindoi ne judecăm, El pe Rusca o chema,
Aici, la mama Eva Pe ochi negri o spăla,
Şi la moşu Adam, Şi pe Miu iar aşa,
Şi la Sintu ion, Ş-apoi din gură spunea :
Că e mai bătrin, _ Voi amindoi să vă luaţi,
Din vreme demult, Mergeţi şi vă cununaţi.
Mai multe-a văzut Colea sus, la minăstire,
Şi mi-a petrecut. Să fiţi de pomină-n lume!
Dar moşu Adam, Dară Miu de-auza,
Pe Miu-l chema; 'Şi lua pe Rusca şi pleca.
El il judeca, Mergind amindoi pe cale,
Miu, zo.-i spunea: Mergea Rusca înainte,
_ Moş Adame, măi. Miu-n urmă pe punte.
Rusca ce-a făcut, Pe cărare rară,
Ce mi-a porincit, Pe rară dumbravă.
Toate-am isprăvit, Rusca sta, vorbea:
iar nu i-am plăcut! „Doamne. sfîntuie,
Ea cînd m-a rnînat Eu că mi-am văzut
Ca să-i cad pe plac, Ginere-nainte.
lacă, mi-a cerut, Mireasă pe urmă,
Eu i-oi dubăra Merg să se cunune,
Luna şi c-o stea, Sus la mînăstire,
Doi luceferei. De pomină-n lume!
Să joace cu ei, Da eu am plecat,
Că sint frumuşei! Mireasa-nainte,
'N cale m-a-ntilnit Ginere pe urmă,
Inda, sora mea, Merg să se cunune,
Bună vorbă-a dat: Sus la mînăstire,
Că s-află timp de toamnă. De pomină-n lume l“
Culesul de porumb; Miu de-auza,
Neveste s-o scula, 'Nainte trecea;
Oaia la foc o punea, Rusca de colea,
Luna pe ceri n-o vedea Gîndu rău purta,
Şi m-o blăstăma. Brinci in vale-i da,
Eu m-am supărat, Pe-o sădinea;
Palma bici am ridicat, Miu rău cădea,
Peste ochii negri i-am dat. 'N vale se oprea,
Ochii din cap i-a sărit, Colea pi-un iugaci,
Buştean negru mi-a uidit. La un curpinaci.
Moş Adam dacă-auza, Nu putea ieşea,
Judecata că le lua, Rău, zo. chirăia,

95
Şi iar asculta. - Miule copile,
Miu auza Ce ceri de la mine
Un pui scîncind, Să-ţi dau eu pe lume,
Corbu chirăind, Să-ţí dau de la mine?
C-a căzut din cuib. Miu sta, vorbea:
Miu se ducea, - Corb, pasăre neagră,
Puişoru lua, Lighioană-ntreagă,
La cuib se-nălta; Eu cer de la tine
In cuib că vedea, Să mă scoţi la lume!
Şerpele-a venit, Corbu d-auza,
S-a suit la cuib, Arpile-ntindea :
Puiu a zburat, - Să te sui pe mine,
Arpia ş-a frînt, Să te ţii mai bine,
Căzut pe pămînt. Să zbor eu cu tine,
Miu de colea, Să te scot la lume.
Piatră-n mînă lua, Miu d-auza,
In şerpe că da, Sus pe corb şedea,
Şerpele-omora, De gitu lui ţinea.
Puiu-n cuib punea. Sălta corbu şi zbura,
Corbu cînd vedea, La lume albă-l scotea,
Puiu-i piuia, Şi-i arăta o potecea.
Mumă-să-i spunea: Poteca-n vale mergea,
- lo-te, maica mea, Intr-un sat mic cubăra;
Eu şezînd pe cuib, Ăsta sat îi mititel,
Şerpele-a venit, Numai cu trei căşi în el.
Cit nu m-a-nghiţit! El pe Rusca o găsea,
Şi eu am zburat, Mesteca mămăliga;
Mumă, m-am lovit, Şi oala cum ş-o gătea,
Arpia mi-am frînt, Se duse Miu la ea,
Căzui la pămînt. Puse mîna-n subţioară,
Miu m-auzit, Trase sabie soţioară;
La mine-a venit Capu de la trup îi lua,
Să mă pună-n cuib; Carnea bucături făcea,
Şi-n cuib a găsit Carnea la vulturi o dal
Acel şerpe mare. Şi de-acia cum pleca,
Ce mă-nghite tare. Coborî la Craiova,
Piatră-n mînă-a luat, Altă leliţă găsa:
Şerpe-a omorît. Mai bună şi mai frumoasă,
lar m-a pus în cuib. Nu ca Rusca o păguboasă.
Corbu de-auza, Mîndri lăutari tocmea,
Arpii întindea, Mîndră nuntă că-şî făcea;
La Miu dubăra, Făcea nuntă boierească,
Ş-apoi l-ntreba : Ca pentru să pomenească,

96
Colea-n Tara Rumånească Să-mi dai împărăţia!
Toată lumea s-o cetească! Da-mpăratu sta zicea:
Şi trăia pe ţară-n pace, - Bre Petcano dumneata,
Că n-are nima ce-i face. Băşteaua oi secera-o,
Oi secera ş-oi treiera,
Grîu-n ambari l-oi ducea,
56 Atunci îţi dau împărăţia.
PETCANA
Petcana făgăduia :
Intr-o zi i-o secera,
Cînd oi zice de-o cicoare, O secera ş-o treiera,
La vale, frate, la vale, Grîu în ambari o-aducea, -
Dincotro soare răsare, Să-i ia-mpărăţia.
Mi se vede-o casă mare, -- Să fie chiria ta,
Cu fereştile-n brumale, Da' să nu fie a meat
De se-nvirtesc după soare! Mîna cu-mpăratu da,
Da la ea cine-mi şedea? Ş-amîndoi se rămăşea,
Un cinstitu de-mpărat, Mindră-nţeiegere făcea:
De bogat e minunat! - De n-oi fîrşi porunca ta,
Şi are-mpăratul, are Capu de la trup mi-oi lua;
Tot o mică de băştea; De ţ-oi firşî porunca,
Cu nouăzeci de pluguri o-ara. Să-mi dai împărăţia,
Cu nouăzeci de grape o-grăpa. Şi cu toată avuţia!
Intr-o zi el mi-o ara, Astăzi mi-e dumineca,
intr-o zi mi se cocea; De mine, sinta lunea,
Cind oi zice matostat, Petcana mi se scula,
Se făcu grîu de secerat. Căldarea pe foc punea,
lmpăratu ce făcea ? Copilaşu şi-l scălda,
Mîna cărţi, Mîna vacile la văcari
in toate părţi, Şi caii pe la stăvari;
Cin' pe lume s-o afla, Da' şi porcii la porcari,
S-o afla, o-adevăra, Şi oile la ciobani.
Să-mi secere băşteaua. Petcana mi se-ntorcea,
O secera ş-o treiera, Copilu-l încroşna,
Grîu în ambari l-o băga, Secera-n mină că lua,
Să-şi dea-mpărăţia; Şi da fuga la băştea.
Şi nima nu se afla... Cînd ajunge la băştea,
O nevastă tinerea, Nici copil nu descroşna,
Măritată de iarna, Cu secera se-nvîrtea
Numai ea mi se afla. Şi legăturile făcea,
Fuga la-mpăratu da, Nouă crîstăţe-astrîngea.
Cu-mpăratu se vorbea: Copilaş descroşna
_ fmpărate luminate, Şi la umbră îl punea,
Eu îţi secer băşteaua, Pe mejghina plugului,

97'
La umbriţa griului, Şi-i mătura aria.
La tulpina părului. Znopíi-n arie-aşezind,
Tăbăra de secera, Da' caii n-a mai venit;
Secera, nu se-nglumea, Fuga la-mpăratu da,
Dinţii-n gură că-i negrea, La-mpăratu se ruga:
Păru-n cap i se pislea. _ Dă-mi, împărate, cu bine.
Neveste pe drum trecea, Nouăzeci de cai cu bine.
Şi bună ziua că-i da. Znopíi ţi i-oi treiera,
Petcana nu mulţămea, Că se duce soarele
Sărmana, că n-auza, Ş-oi să-mi pierzi tu zilele.
De zor mi se zoreşte. lmpăratu e-mpărat,
Lină verde ioi de praz, Mínă lucru la ínat,
Cînd veni soar'le-n amneaz, Nouăzeci de cai îi da;
Ea băşteaua secera. Şi-i da mînji nenvăţaţi,
De zor mare ce mi-a dat, De la iepe adunaţi.
Petcana mi s-a uitat, Petcana caii că-i lua,
Griu de legături n-a lăsat! Cinci la juguri înjuga,
N-are cu ce-mi lega, Şase slobozi că lăsa.
Dete iuga la ceşmea, Nici cu biciu n-atingea,
Cu paporă pingă ea; Numai din gură zbiera,
Ea paporă că tăia Dară caii treiera.
Şi legăturile iăcea. Petcana ce se gîndea ?
Cînd tăbăra de lega, Pînă caii-o treiera.
Ea bãşteaua o lega, Să nu şadă degeaba.
N-are cu cine-astrîngea, De la-mpăratu cerea,
Tot Petcana sĭngurea! Mai cerea vro nouă line;
Şi stogur'le că-mi făcea, Nouă fuse i-o torcea,
Nouăzeci de stoguri mari. Să nu şadă degeaba.
lacă soar'le povĭmea, Iară-mpăratu cã-i da,
Fuga la-mpăratu da, Nouă lîni de-ale podoase,
La-mpăratul se ruga Nespălate, nedărăcite,
Şi din gură-aşa zicea: Cum sînt de pe oaie luate.
- lmpărate luminate, Petcana le scărpina
Să-mi dai nouăzeci de cară, Şi pe furcă le băga;
Să-ţi aduc znopii din ţară. Pînă caii treiera,
Şi-mpăratu car'le-i da, Nouă luse le umplea.
Petcana znopii-ncărca; Griu de-ntors că venea,
La arie-i-aducea, N-are cu cine-mi torcea;
Aria cioplită nu era. Dar Petcana singurea,
Lua o sapă ş-o cazma, Grîu-n arie-ntorcea.
Şi tîrşăşte aria. Ştiu lumea cind torcea
N-are cine-i mãtura, De trei ori, de patru ori,
Sîntru Gornesc că bura, Da' Petcana de două ori.

9.
Al treilea cind imi torcea, împărăţia-am dobînditl
Toate paile le scotea, Da-mpăratu se ruga :
Numai bob de grîu uidea. Oi, Petcano dumneata,
Numa-o dată il grinea, Amindoi ne-am rămăşit
Şi la străjeri l-astringea, Şi porinca mi-ai firşit.
Tăbăra şi-l vîntura. Aşa, ce mă rog de tine,
După ce mi-l vîntura, Să mă laşi numa desară
Fuga la-mpăratu da. Sâ-mi cinez cu-mpărăteasa:
-I- Dă-mi, impărate, cu bine, Mine-n prînz la mine-mi vii,
Nouăzeci de cergi mai bune, Şi-mpărãţia să-ţi iai.
Să-mi încerghez carăle, lacă Petcana pleca.
iţi vin acas' cu grĭur'le! Venea oi de la ciobani
lacă-mpăratu că-i da, Şi caii de la stăvari,
Nouăzeci de cergi îi da: Vacile de la vâcari.
Petcana carăle-ncerga, Petcana le prijunea,
Şi punea de le-ncărca : La locu lor le-nchidea,
Cu sînu şi cu poala, Pe toate le număra,
Şi pe toate le-ncărca; Numa-o vacă nu era.
Nouă fuse-n car punea, Să vezi, vaca a murgeana,
La-mpăratu că pleca. Numa ea că nu era:
Cînd la poartă ajungea, lar Petcana că pleca,
Ea din gură-aşa striga: Apă-n vedriţă să ia.
- Vinofmpărate, cu bine, Şi-n cale mi se-ntîlnea
De deschide uşile, Cu vaca murgeană.
Să merg eu cu carăle! Murgeana cind o vedea,
Impăratu ce făcea ? Coarne-n pămînt-mproptea
Uşile le deschidea, Şi tăbăra de răgea,
Cu carăle că-mi venea, Da' Petcana sta zicea :
lar Petcana se ruga z -- Fa murgeano, vaca mea,
- Mă-mpărate dumneata, De cind eu te-am cumpărat,
Deşchide ambarăle, Tu aşa n-ai mai lucrat.
Să-mi golesc eu carăle. D-aşa ce te-ai îmbăiat?
lmpăratu de-auza, Or văcariu te-a bătut,
Deşchisă ambarãle, Or bine nu te-a păscut?
De-i goli ea carăle. Apă rece n-ai beut,
lar Petcana sta grăia z Or viţelu l-ai pierdut!
- Şi na,-mpărate, cu bine, Dară vaca murgeana,
lacă, nouă tuse pline! Ea din gură-aşa zicea:
lmpâratu că le lua, i
-- Petcano, stăpîna mea,
Da Petcana sta zicea : Văcariu nu m-a bătut,
_ Impărate luminate, Da' prea bine m-a păscut,
Soar'le n-a mai sezut, Apă rece am beut,
Ambarile ţ-am umplut, Eu în casă c-am venit,
Şi tărîţăle-am mincat: Să-i dea-mpărăţia.
Şi viţelu meu cu mine, Făgăraşii o căta,
Copilu nu ţ-ă cu tine! O căta şi n-o găsa.
Petcana cînd auza, Pe cine ei că găsa?
Cind amintea~şi aducea Pe-al Petcaníi, un bărbat,
Că copilu l-a uitat, Că e mare blăstămat,
Acolo,-n băştea culcat, Ce-ntărîtă cînii-n sat.
Pe mejghina plugului, Făgăraşii că venea,
La tulpina părului, Pe-al ei bărbat îl prindea,
Pe vedre se minia Il bătea Şi-l năcăja.
Şi de pămînt le trintea, De Petcana-l intreba.
Da' pe fugă să punea. El sărmanu şi de-ar spune,
Cînd ajunse la băştea, Da' nu ştie el de unde,
Din departe năzărea Făgăraşii că venea,
Că şerpele a venit, Lu-mpăratu-i povestea.
Copilaşu i l-a supt. lmpãratu adăsta,
Cind la copil ajungea, Şi Petcana nu era!
Şi pe şerpe îl vedea, Plugur'le şi le pornea,
Copilu-n gură-l ţinea. Să se ducă la băştea;
Mina pe şerpe punea, Cînd ajunsă la băştea,
Copilu din gură-i lua, O găsea pe Petcana,
Pe şerpe de pămînt îi da, Cu copilu lîngă ea.
Şerpe-n patru se spărgea, lmpăratu-aşa zicea :
Şi din gură aşa-i zicea: _ lote-aşa, Petcanofaşa,
-- Liu, liu, muichii, pui dorit, Gîndeai să te rîzi de mine,
Ştiu bine că n-ai murit, D-acuşi eu mă rid de tine!
Fără ţîţă-ai-adurmit. lar aşa nu o lăsa,
Copilaşu de-ar răspunde, Mîndru pamet îi făcea,
Şi nu mai are de unde... O făcea pe Petcana,
Petcana dacă vedea, Cu copilu lîngă ea,
Ea din gură-aşa zicea: In mijlocu la băştea,
_ Liu, liu, copilaşu meu, Măre, de se pomenea.
Eu degeaba m-am trudít,
lmpărăţia-am dobîndit,
Fără tine am uiditl... 57
Doar atita că zicea,
RĂDONIA
Pe la brîu s-apipia;
Mititei briceag trăgea, Lină verde bob năut,
Singură să junghia, Da-mpãratu ce-a făcut,
Peste copilaş cădea. In cafenea mi se băga
Mine-n prînz împăratu punea, Şi la astal că-mi şedea.
Patru făgăraşí mina Puţinel de-mi zăbovea,
S-aducă pe Petcana, lacă un voinic venea,

100
in cafenea se băga, Capu lui doamne să-i ia,
De poruncea o cafea, EI de împărat va uidea!
Măsurată, de-o oca. De Rădonia n-or venea,
Da' împăratu de-l vedea, Casa lui s-o aprindea,
El din gură că-mi zicea: Şi moşia să i-o ia.
_ Măi băiete dumneata, Numa atit că-mi vorbea,
De ce-mi eşti tu, frate, aşa, Aşa rămaşi că-mi făcea.
Tu de-ţi bei cafeaua ta, Da' Rădonia ce-mi făcea?
Măsurată de-o oca ?... in grajd de piatră se băga,
De-mpărat, sînt împărat, Pe Vînătu-l scotea
Da' de astea de ochi nu mi-a dat l Şi pe el incăleca,
lar împăratu se gindea, Şi ca vîntu-mi fugea;
Numa atît că-m' vorbea: El intr-un ceas mi-ajungea,
- Cine, Doamne, s-o afla, intr-alălalt că venea.
in adevăr s-o adevăra, Da' împăratu de-l vedea,
Lină verde de-o cucută, iar din gură că-mi zicea :
Doamne, el ca să se ducă, - De cind mama m-a făcut,
in două ceasuri să se ducă, De ăştia n-am mai văzutI
intr-alte două să se întoarcă, in căfenea mi se băga,
La capu pămîntului, Cu Rădonia se vorbea
ln dugaia turcului, Să-I mai lase cîtăva;
Şi el ca să-mi tîrguiască Capu lui să nu i-l ia.
Tot sculumuri de mătasă, Ce-or cerea aia i-or da,
Ce-mi ţine-n păreţi în casă! Numa capu să nu-i ia.
Nima-n lume nu s-afla, Multă blagă-i îmbuna,
Numa iaca Rădonia Să-l mai lase cităva.
De la astal se scula, Da' Rădonia de-l vedea,
Da' din gură că-mi vorbea: Il mai lăsa cîtăva;
_ Mă împărate dumneata, El nimica nu-i făcea,
Eu, doamne, că m-oi ducea ` Numai împărăţia-i lua,
in capu pămîntului, Da' Rădonia ce-mi făcea?
La dugaia turcului, işi lua drumul şi pleca,
Eu aşa că m-oi ducea; Ţările le stăpînea,
in două ceasuri de-aş venea, Doamne, de se pomenea,
Capu tău ţi l-oi tăia! C-aşa i-a fost facerea.
Da' împăratu de-auza,
Şi el mi se spăimînta,
Da' din gură că-mi zicea: 58
- Da” ce-or mai fi şi aia!
STOIAN VOIVODA
El ş-aşa nu să-nvoia,
La rămas ei se lua, Foaie verde leuştean,
Ş-aşa mi se vorbea : La muntele lui Artani,
De Rădonia va venea, La casele lui Stoian,

101
Voivoda Diian, - Acasă e baş acuma!
Stoian se căsătorea, Uite baba de-auza,
Mindră nevastă~şi lua. Acas' la fată pleca.
Multă vreme nu trecea. Acasă cind ajungea,
Uite Stoian că murea. Pe mama feti-o găsa,
Nevasta grea îi rămînea, Cu ta-su la masă sta:
Pin' la anu şi năştea. Baba la ei se ducea
Frumos copilas făcea, Şi bună ziua le da.
Numele i le punea Muma fetii-i mulţămea
Cum pe ta-su mi-l chema, Şi la masă o poftea,
Să vezi, Stoian Voivoda. Baba din gură vorbea:
Iote copilu creştea, - Eu n-am venit să mãnînc.
De-nsurat mi se făcea; Da' mi-am venit in petit.
Atunci copilu vorbea: Voi fetiţa că mi-oţi da,
- Lele, muiculiţa mea, După Stoian-Voivoda,
Tu pe mine m-ai crescut, Ca să fie nora mea!
De-nsurat că m-am făcut, Tatăl fetii de-auza,
la să te duci în peţit, Pe fată că o chema,
Să-mi găseşti soţie-n lume; Şi pe fată o-ntreba,
Nici urítă, nici frumoasă, Vrea să ducă cu baba,
Cu sprĭnceana neagră trasă, După Stoian-Voivoda i'
li semene de voivodeasă! Fetiţa de-auza,
Mumă-sa cînd auza. lote fata se-nvoia
lote-npeţit că pleca, Ca să plece cu baba,
Satele le ocolea, După Stoian-Voivoda.
Oraşele iar aşa; Atunci baba iar vorbea :
Da' lua lumea-n lungiş - Da' cum vă cheamă fata?
Se-ntorcea în curmeziş, Tatăl fetii iar vorbea :
Aşa fată nu-i găsa, -- Nouă ne cheamă fata,
Zo, plingea şi se văita. Să vezi, Sanda Roxanda.
lndărăt mi se-ntorcea, Baba pe fată o lua,
intr-un sat mi s-abătea, Cu ea acasă pleca,
C-o fată se întilnea, Şi iar acasă-ajungea;
Bună calea îşi da, Dar Stoian-Voivoda,
Nici urită, nici frumoasă, Pe fată cînd o vedea,
Cu sprînceana ` neagră trasă, Să vezi bine ce făcea?
li semăna de voivodeasă. De nuntă se apuca,
Uite baba de-o vedea, Bună nuntă că făcea:
Pe fată în loc oprea Nunta că o petrecea,
Şi pornea de o-ntrcba : Toţi vecinii se mira,
-- Dulce fată cu maica, Pe ei năcaz că prindea,
Acas' este mumă-ta? Cum ar face şi-ar lucra,
lote fata că-i spunea: Pe ei de i-or incăiera.

102
Da' Roxanda ce lucra? La tine n-ar il venit;
lntr-o sîntă duminica, Aşa soacră ce-a găsit,
Mai de noapte se scula, Mai bine să ii murit!
Vadra-n cobiliţă lua Uite, baba de-auza,
Şi la apă că pleca, Rău ea mi se supăra
Vecinele intîlnea. Şi acasă că venea,
Pe Roxanda întreba: Cu Roxanda se certa,
- Ai, Roxando iată, ia, Că de ce vorbeşte aşa.
Cum trăieşti cu soacră-ta î Ea Roxandii că-i zicea:
Da' Ruxanda le spunea : - Ai, Roxandă iată, ia,
_ Cum trăiesc cu soacră-mea? De ce vorbeşti prin măla
Domnu e mai bun de-aşa! Că nu e bună soacră-ta?
Da' vecinele-i zicea: - Da tu, soacră-mea,
- Ai, Ruxando fată, da, De ce vorbeşti prin măla.
Da' de ce vorbeşti aşa P Nu e bună noru-ta î
Că bîrieşte soacră-ta! De cînd la tine-am venit,
Povesteşte pin măla Ce rău mare ţifam tăcut,
C-a brodit o noră rea. De pin mãla ai vorbit
Cum nu are nimenea: C-aşa noră ce-ai brodit,
Aşa noră ce-a brodit, M-ai bine să ii murit î!
Mai bine să ll murit! Numa-atîta că-mi vorbea
Roxanda cind auza, Şi la ceartă mi se lua.
Vedre-n cobiliţă lua Stoian acas' nu era,
Şi acasă că pleca Că la plug mi se ducea;
Vedrele le lepăda, Mi se ducea la arat,
Mătura în mînă lua La locul din deal de sat.
Şi prin casă mătura Ele acas' rămînea
Soacră-sa d-acas' pleca, Şi la ceartă că se lua,
Prin vecini că se ducea; Se certa cit se certa,
Vecinele de-o vedea, Da' Roxanda ce lucra ?
Pe babă că o-ntreba: Vadra-n cobiliţă lua,
_ Ai, mătuşe dumneata, lar la apă că-mi pleca,
Cum trăieşti cu noru-ta ? Soacră-sa acas' uidea
Uite baba le vorbea : Şi la poartă că ieşea.
- Cum trăiesc cu noru-mea ? Ea pe drum se zăuita,
Domnu e mai bun de-aşal Avea, Doamne, ce vedea'
Vecinele de-auza, Tare venea de la vale,
Pe babă o supăra, Să vezi, vo trei zãvrăcioaice:
Aşa babii îi zicea: Ele veneau de la vale.
_ Ki, mătuşe dumneata, Cu trăiştile la spinare,
Da' de ce vorbeşti aşa? Da' de bucate sînt goale.
Povesteşte noru-ta ln dreptul babii ajungea.
Că ea dacă-ar ii ştiut, Baba pe loc le oprea

m:
Şi pornea de le-ntreba: O căpăţînă de năpîrcă,
- D-ale, voi, lăiaţelor, Făcea Roxandii de ducă.
Şi voi, zăvrăcioaicelor Uite, baba ce lucra,
Ce prin lume îmi umblaţi, in casă ea imi tuna,
Multe praguri îmi călcati. Lada că o deschidea,
N-oţi şti, soro, ceva, LaI lăiaţă că le da
Ca să-i faceţi noru-mea, O pristelcuţă frumoasă,
Să plece din casa mea *P C-o cămaşă de mătasă,
Lăiaţãle de-auza, Care era mai frumoasă;
Aşa babii că-i zicea: Şi-o zăvelcuţă aleasă,
_ Aoleo, mamă bătrĭnă, Mi le dete la lăiaţă.
Ce porţi brîul de lină, Pe lăiaţă mi le lua,
La ce pin lume umblăm La 'ambar că le ducea,
Şi praguri multe călcăm, Trăştile de băieri lua
Dacă nu ştim ce să facem?! Şi în grîu le scufunda,
Ce să-i facem nnru-ta. Pînă-n băieri le umplea!
Să plece din casa ta! Lăiaţăle ce-mi făcea,
Nouă, mamă, că ne-oi da Cu trăistile se opintea,
O pristelcuţă frumoasă Abia le putea ducea
Şi cămaşe de mătase, De-ncărcate ce era!
Care o fi mai frumoasă, lar pe babă o-nvăţa:
C-0 zăvelcuţă aleasă, _ N-auzi, mamă, ce-oi făcea,
Piece noru-ta din casă' Desară cînd o-nsăra,
Şi în urmă să ne-aduci Troaca în mină oi lua
Un troc alinat pin nuci, Şi cu ea mi te-oi ducea,
Piece noru-ta de-aici. Unde doarme noru-ta.
Şi iar, mamă, te-oi ducea, Unde-oi vedea căciula,
La vale intr-o Vilcea, Să nu laşi, măicuţă, troaca,
La trei fîntîni oi mergea, Unde oi vedea cîrpuţa,
Nouă guri de apă-oi lua, Acolo să laşi trochiţa.
Da-n troacă mi le-oi punea. Lăiaţele îmi pleca,
C-o să-i facem noru-ta. Cu Roxanda să-ntilnea,
Părăsească casa ta. De la apă ea venea, -
Uite, baba de-auza, Pe Roxanda o-nvăţa:
Pe lăiaţe că le lua; _ Ai, Roxando, fată fa,
In curte mi le băga, Desară cînd te-oi culca,
Troacă nouă le-aducea. Din locul tău te-oi schimba!
La trei fîntîni îmi mergea, Ş-aşa le rămase vorba.
Nouă guri de apă-mi lua, Roxanda cind auza,
In troacă mi le punea; Acasă mi se ducea;
Lăiaţele de vedea. Vedrele le lepăda,
Chesăloaíele trăgea, Toată ziua că şedea,
Din chesăloaie scotea lote sara că-nsăra,

104
Stoian de la plug venea! in cimpul cu colălle,
Da' Roxanda de-l vedea. Unde fir de iarbă nu e.
Iute masa i-o punea. Uite Stoian ce-a lucrat,
Stoian şedea şi mînca Unde el că mi-a arat,
După ce se sătura, Plugu~n brazdă l-a lăsatu,
Se ducea şi se culca Da' Roxanda ce făcea,
Cu Roxanda-alăturea Ea la loc că se ducea,
Da' năpirca ce lucra? Avea, Doamne, ce vedea:
Adăsta pină-adurmia. Plugu-n brazdă-nţepenit
Cu mîna-i apipia; Stoian dintr-un deal privind!
Unde îmi vedea cîrpuţa. Şi la Roxanda striga:
Acolo lăsa trochiţa. - Ai, Roxando, soaţa mea,
Ruxanda că o vedea, Acasă mi te-oi ducea,
Pe soacră-sa o păza Vacile că le-oi mulgea,
Pînă afară îmi ieşea; Lapte-n oală tu mi-oi lua;
Iute troaca mi-o lua, La mine l-oi aducea,
La Stoian că o punea. Că nu mai pot, muica mea!
Uite Stoian cum durmea, Roxanda cînd auzea,
O sete mi-l incinta: Acasă mi să ducea,
Peste noapte se scula, Vacile că le mulgea,
Căta apă ca să bea, Lapte-n oală că punea
Troaca la cap o găsea Şi la loc mi se ducea,
Şi la gură mi-o punea, Oala-n brazdă o punea.
Apă din troacă să bea; Dară Stoian-Voivoda,
Mare ală se făcea, Ca şerpoaica şuiera,
Pin ţoaie se-ncolăcea ! La oală mi se ducea,
Roxanda cînd îl vedea, Laptele că mi-l mînca,
Doamne, mi se spăiminta' Roxanda acas' pleca.
in curte afar' ieşea, Cînd Stoian de-acas' pleca.
Unde pornea de zbiera: Un copilaş mic avea,
- Veniţi, lume, veniţi, ţară, Cu Roxanda rămînea;
Cu baroasă, cu topoară, Copilaşu, zo, creştea,
C-a puiat la mine-n ţoală, De nouă ani ajungea,
Mi-a puiat o mare ală! Şi pe zece» povirnea;
Uite, Stoian de-auza, Obrejenia venea,
El din ţoaie că pleca, Cind şerpîi mi se-ngropa.
Afară-n curte ieşea, lote, şerpoaica mi-l lua,
Pin gunoi mi se ducea. Şi cu el mi se ducea
Găinele-l ciocănea. La-mpăratul Şerpilor,
El aşa dacă-mi vedea, Şerpilor, năpîrcilor.
in coadă că se-nălţa, Da-mpăratul şerpilor,
Sama peste sat că lua Pe Stoian cum il vedea,
Şi de-acia că pleca lndată mi-l cunoştea

105
Cã nu e şarpe de-al curat. Aşa din gură vorbea :
Şi e voinic fermecat. - Mãi Stoiene, soaţa mea,
iute pe Stoian îl lua Sînt nouă ani ĭmplíniţi,
Şi afară că-l scotea; De cînd tu ne năpustişi.
Multă vreme nu trecea, Mumă-ta te-a fermecat.
Farmecele că-nceta, Nouă ani de mi-ai zburat.
lar în om se prefăcea. Stoian dacă auza,
Fluieru din brîu trăgea, Roxandii aşa-i grăia:
Unde pornea de cînta, _ Dacă este treaba-aşa,
Oamini din sat l-asculta; li răpun eu viaţa!
Pe fluier îl cunoştea - Sînt trei zile acumă,
Că e Stoian-Voivoda, De cînd muri a ta mumă.
Ş-aşa din gură vorbea: - Mai bine că a murit,
- Ăsta care cînta-aşa Că păcat aş fi făcut!
Este Stoian-Voivoda, Stoian mi se-nveselea.
Numai el cîntă frumos, ln obor la oi sărea,
De-mi pică frunzele jos! Un berbece junghia,
Unde oamenii vorbea, Rudele şi le chema.
Acia mi se brodea, Bine bea, bine mînca,
Foaie verde leuştean, Cu fluierul, zo,-mi cinta
Tot copilul lui Stoian Mîndru mi se-nveselea,
Pe fugă mi se-ncura, Cu nevasta rămînea,
De la poartă că striga: Copilaşul şi-l creştea
- Mumă, muichiliţa mea, De-l făcură de-nsurat,
Auzi, vorbeşte lumea C-o fată de măritat.
Că omu ce cîntă frumos Şi trăiau pe ţară-n pace,
E tatăl meu ce-l fălos. N-au duşmanii ce-i mai face;
Da' mumă-sa de-auza, Doamne, de se pomenea,
Aşa din gură vorbea: Pînă soarle-o- apunea!
- Muică, tăiculiţa-l tău.
S-a dus, muichiliţă, zău,
Lui poate i-or aducea,
59
Să vezi, vîntu perişoru,
Maică, şi cioara oştioru !... CIOCIRLANUL
Nici vorba n-o isprăvea,
lote Stoian ajungea O nevastă tinerea,
Şi pe poartă îmi tuna, Măritată de toamna,
Drept de mumă-sa-ntreba: Urit ceas i se-ntîmpla,
_ .~\i, Roxando, soaţa mea, Bărbăţelu că-i murea,
Unde este muma mea? Ea greoane-rni rămînea.
Sînt trei zile acuma, Puţină vreme-i trecea,
De cind năpustii, numa. Un copilaş îmi năştea,
Da Roxanda de-auza, Nume Pătru că-i punea.

106
in margini de Tăligrad Da'a mai mică rămînea,
lmi este un sâtuleţ mare. Ea din apă-mi striga:
Da-n satu ăla imi era - Măi Pătruţă, Petrişor,
Tot o mică căştiorea, Ce eşti prăpădit de dor,
in casa aia cine-mi şedea? la să-mi dai cămaşa mea,
Şede-o mîndră văduvea, Că ţi-oi ii nevasta ta!
Numa-un copilaş mi-aveat la vezi, Pătru de-auzea.
Creştea copilu,-mi creştea, indărăt mi se-ntorcea,
Pîn' de-nsurat se iăcea, Cămaşa la zînă-mi dătea
Douăzeci de ani avea. Dară zîna cînd vedea.
Vezi, copilu ce-mi făcea? in cămaşă se-mbrăca,
El de-acasă că-mi pleca, Cu Pătruţă că-mi pleca,
Unde maică-sa-i ducea, De mină se lua.
Baş la balta zinelor, - Cind acasă-mi ajungea,
Zînelor măiestrelor Ei de nuntă s-apuca.
Acolo că-mi aştepta Mergea şi se cununa,
De-or venea cineva. Cum face toată lumea.
Puţinel că-mi zăbovea, Un an de zile-mi trecea,
iaca zinele-mi venea; Un copilaş îmi năştea,
La baltă cînd ajungea, Stea in frunte că-mi avea,
De cămăşi se dezbrăca Toate sobele lumina.
Şi-ncepu a se scălda. Zi de Paşti, Doamne-mi, venea,
Da' Pătruţă ce-mi tăcea ? la vezi zîna ce.mi zicea:
Cămăşile la zine-mi lua, - Măi Pătruţă, Petrişor,
Şi pe iugă se punea. Ce eşti prididit de dor,
Da' zinele mi-l vedea, De-un an de zile-am venit;
După Pătruţ că striga, Eu nu m-am mai primenit,
A mai mare că-mi vorbea: Nici faţa nu mi-am văzut.
- Măi Pătruţă, Petrişor, Eu mă rog de dumneata,
Ce-mi eşti prididit de dor, la să-mi dai oglinda
la să-mi dai cămaşa mea, Să-mi văd şi eu faţa mea.
Că ţ-om da pe sora mea, Dară mama lu Pătruţă,
Pe sora mea Ineluşa, Ea, frate, cind auzea,
Să-ţi iie nevasta ta: Parcă inima-i spunea,
Pe sora mea a mai mică, Numai atit că-i spunea:
T-o dau ţie de nevastă! _ Măi Pătruţă dumneata,
Da Pătruţă d-auzea, Oglinda la zină-oi da,
îndată mi se-ntorcea, La faţă cînd s-o vedea,
Cãmăşi la două le da, Făr'de zînă-oi rămînea!
L-a mai mică i-o oprea. Da' Pătruţă n-asculta
Da'ale două ce-mi tăcea ? Ce-i spunea muma sa.
In cămăşi mi se-mbrăca, Oglinda la zînă-a dat,
ln slava cerului zbura; Ea vezi zîna ce-mi iăceal

107
Ea frumos se premenea, Baş acuma ne-a murit;
Cum îi cerea inima. Noi ca fraţii ne-am iubit,
Copilu-n luică-l punea, Am început, am împărţit,
In bătătură ieşea, Pintre noi că mi-a trecut
Oglinda~n mînă mi-o lua O mindră de pălărie,
Şi-n oglindă se uita, Ş-o mindră de iepîngea,
Şi-n slava ceriului zbura, Ş-un mîndru de papucel,
,Si pe sus ea că-mi vorbea: C-un mîndru de toiegel,
_ Măi Pătruţă dumneata, Al ce-mi faci cruce de el.
De vrun dor te-or prididea, Pălăria-mí preţuia:
După mine voi venea, Cind în cap că mi-o punea,
Pe mine m-oi căuta Nima nu ne putea vedea,
Unde cîntă paiele lepîngeaua iar aşa.
Ş-unde joacă trestia, Papucelu-mi preţuia :
Acolo e casa mea. La mare cînd ajungea,
Mă duc pe la sora mea, Urmă cu el vor făcea,
Mi-a venit un dor de ea. Numai din gînd va gindea,
Dar Pătruţă-mi rămînea, Toată marea va-ngheţa.
Cu muma lui se vorbea, Toiegelu-mi preţuia:
Se vorbea, se tăinuia, ln care-l va intindea,
Da' din gură că-mi zicea: Numai din gînd voi gîndea,
-- Muică, muiculiţa mea, Stei din piatră s-or făcea.
Zo, mă rog, muică, de tine; Da' Pătruţă de-auza:
Dacă vrei, să-mi faci un bine, - Dacă este taina aşa,
Să-mi faci o turtă de piine, Toiegelu să mi-l daţi,
Mă duc după zînă-n lume! Vă luaţi drumu să-mi plecaţi,
Mama lui cind mi-auza, In dealu-ăla veţi suia,
Turtă de pîine-i făcea, ,Si la mine v-oţi uita.
Da' Pătruţã mi-o lua, Cînd eu vă voi comanda,
Şi-şi lua drumu şi pleca, Voi la mine v-oţi venea ;`
Ziua, noaptea-mi drumuia; Care mai întîi va ajungea,
Nişte diavoli că-mi găsea, Ala stvaru l-oţi lua,
Pe lîngă foc că-mi şedea. lar ca fraţi oţi rămînea!
Da' tare mi să bătea, Atunci ei de rămînea,
Schintei din ei lăpăda, Intr-un deal mi se suia,
Da' Pătruţă-i intreba: Tot intr-un rînd mi se punea.
_ De ce voi că vă băteţi? Da' Pătruţă ce-mi făcea,
Pe-unde-am fost, Toiegelu-n mină lua,
Pe-unde-am venit, Şi in ei că mi-l întindea,
Eu ca voi că n-am văzut! Numai în gind că-mi gîndea,
Al mai mare că-mi vorbea: Stei de piatră se făcea,
- Mă Pãtruţă dumneata, Toată lumea mi-o-ngheţa,
Noi un tată am avut, Care pe cum se brodea,

108
Aşa, Doamne,-l îngheţa! - Ce-mi trebuie împărăţia,
işi lua drumu şi pleca, Dacă n-am eu zîna mea,
intr-un oraş se băga, Ce m-am cununat cu ea!
Mi-avea, Doamne, ce-mi vedea, la să te-ntreb eu ceva,
Nişte ţigani că-mi găsea, Dacă tu, că voi ştia:
Cu baroase ridicate Unde-mi cîntă paiele,
Şi cu miinile-ngheţate; Ş-unde-mi joacă trestia,
Cum ei, frate, s-a brodit, Acolo mi-e zîna mea!
Aşa pe ei i-a-amorţit. Da-mpăratu de-auza,
El de aicea-mi pleca, in grădină că-mi ieşea,
La-mpăratu se ducea, Deştiu-n gură mi-l punea,
La-mpăratu păsărilor, Cînd o dată-mi şuiera,
Păsărilor mãiestrelor. Ca toată şíurligaía,
Cind în dvor se băga, Ce-mi cinta primăvara,
Mi-avea, Doamne, ce vedea, Toate păsările-mi venea!
Da el, Doamne, ce-mi găsea? Da-mpăratu ce-mi făcea ?
Baş fata-mpăratului, Pe toate-n rînd le punea,
La astal cum a şezut, Ciocîrlanu nu mi-era!
Piera-n mînă că mi-a avut. El pe toate le-ntreba,
Dară Pătru cînd vedea, Nici una nu ştia;
De milă ce-i era, Puţine! zăbovea,
Toiegelu mi-l trăgea: facă ciocirlanu venea.
Cruce in el că-mi făcea, El pe sus, Doamne,-mi zbura,
Tot oraşu dezmorţa. Da' din gură că-mi zicea:
incepu oraşu a lucra, - Mă împărate dumneata,
Da' fata cînd mi-l vedea, Ştiurli! ştiurli! ce-am venit,
Ea din gură că-mi zicea: Cităva m-am zăbovit!
_ Măi Pătruţă dumneata, Numa atît că-mi vorbea
Ce putere-mi avuseşi Şi pe jos că-mi dobora,
Tot oraşu dezmorţeşti? Şi-n rind mi se punea,
Atunci fata de-l vedea, Da' împăratu-l intreba:
La-mpăratul se ducea _ Ciocîrlane dumneata,
Şi din gură-aşa zicea: la să te-ntreb eu ceva?
_ Măi tăicuţă dumneata, Dacă tu că vei ştia:
Vezi Pătruţă mi-a venit, Unde-mi cîntă paiele,
El pe noi ne-a dezmorţít. Şi unde-mi joacă trestia?
Da' împăratu de-auzea, Ciocîrlanu că-mi zicea:
Cu Pătruţă se vorbea : - Eu cîtăva m-am zăbovit,
_ Măi Pătruţă dumneata, Baş pi-acolo mi-am trecut,
Ce să-ţi dau eu acuma, Şi zinele le-am văzut;
Să-ţi dau împărăţia! Oră mare-n bătătură,
Da' Pătruţă de-auzea Cinta zîna din tambură.
Numa-atîta că zicea-: Da' împăratu de-auza,

109.
lar din gură că zicea: De la tine mi-a venit!
_- Daeă-mi este, taică-aşa, Da' zinele de-auza,
Pe Pătruţă l-oi lua ieşea şi mijlocarea,
Ş-acolo l-oi aducea. Şi ea că mi-l vedea
Numa atit îmi vorbea, Şi-n sobă mi se băga,
Pe Pătruţă mi-l chema, La soră-sa-i spunea:
Ş-amîndoi ei că pleca. - Eu afară că ieşii,
Da' mergea ei cît mergea, Pe Pătruţă mi-l văzui,
Cînd la mare-mi ajungea, Cităva mi-l cunoscut!
Ciocîrlanu îmi zicea: A mai mică de-auzea,
_- Mă Pătruţă dumneata, Şi ea afară că-mi ieşea,
Ce să facem acuma? Pe Pătruţă mi-l vedea
Da' Pătruţă ce-mi făcea, Şi-n sobă mi-l băga.
Papucelu mi-I lua, Cînd în sobă se băga,
Urmă cu el că-mi făcea, Vezi, Pătruţă ce făcea?
Numai din gind că-mi gîndea, Drept la copil trăgea,
Toată marea mi-o-ngheţa, Adurmit că mi-l găsea,
Ciocîrlanu iar zicea: De pe somn mi-l pomenea.
_ Mă Pătruţă dumneata, Vezi, copilu ce-mi făcea?
Suie-te-n spinarea mea! Cînd pe Pătru mi-l vedea,
Pătruţă cînd mi-auzea, in braţele lui sărea
ln spinare se suia, Şi din gură-aşa zicea:
Şi pe mare-mi zbura. _ lată, mumă, tatăl meu,
Cind marea mi-o trecea, Dăruit de Dumnezeu,
Puţinel că-mi odinea Mare dor l-a prididit,
Şí-Şi lua drumu şi pleca, De la noi că mi-a venit!
Acas la zine-mi mergea. Atunci Pătru de-auzea,
in bătătură că-mi şedea, Pălăria-o lăpăda
la vezi zine ce-mi făcea ? Şi faţa lui şi-o arăta.
Soba lor şi-o mătura, Ea vezi zîna de vedea,
A mai mare că-mi era, Frumos de prinz că-mi făcea,
Gunoi afar' lăpãda. Punea masa şi-mi prînzea,
Pe Pătruţă mi-l vedea, Şi-şi lua drumu şi pleca.
Da' bine mi-l cunoştea, Ea vezi zîna ce-mi făcea î'
Pălărie-n cap avea, Pe Pătruţă mi-l lua,
Ea-n sobă mi să băga Şi pe copil iar aşa,
Şi soru-sa-i spunea, ln spinare mi-l lua,
Ea din gură că-mi spunea: Şi pe sus, Doamne, zbura,
_ Da n-auzi tu, sora mea, Ciocîrlanu cînd vedea,
Eu afară că-mi ieşii, După ei mi se lua,
Pe Pătruţă mi-l văzui, El mai tare că-mi zbura,
Dar bine mi-l cunoscui, Ea vezi zîna cînd vedea,
Mare dor l-a prididit, Ea din gură că-mi zicea:

110
- Ciocirlane dumneata, Cea piatră de iată,
la nu mai zbura tu-aşa, Stă nemăritată,
Că eu am mai greu in spinare, Anii i-a venit,
Şi nu pot să fug mai tare! Şi toţi s-a-mplinit;
Amindoi ei că-mi zbura, La iaţă zbircită,
Cind marea cind mi-o trecea, Mult este urîtã.
lar la-mpãratul venea. intr-o joi dimineaţă,
Da-mpăratul de-i vedea, Fata se scula
Frumos căruţ le făcea, Ş-apoi că spunea:
Ea vezi căruţ de-argint, - Cinstite-mpărate,
Da-n vîriu căruţului Mare luminate,
lmi este o piatră nestemată, Vezi, tată, nu vezi,
De-mi lumina lumea toată. Vremea mi-a venit,
Şi-n căruţ că mi-i punea, Zău, de cãs'toritl
Drumu-acasă că le da. Anii s-a-mplinit,
Da' Pătruţă ce făcea ? Prea mult am ietit;
Cînd acasă ajungea, Anii s-a făcut,
El o carte că scria, Patruzeci de ani,
La împăratu trimetea Şed la tine ietínd;
Ca să-i dea-mpărăţia. Faţa s-a zbîrcit
Da-mpăratu ce iăcea Şi-mi şede urit!
Cind cartea mi-o primea? Văruicile mele
Vedea-n carte ce scria, Mi s-a măritat;
Singurel se iscălea, La oră cînd iasă,
lmpărăţia i-o da, De mînă că duce
C-aşa le-a fost iacerea, Copilaş de mînă,
Doamne, de se pomenea. Cite unu-n luică,
Alţii î se joacă!
Mie mi-e urit,
Pe lume trăind!
60
Du-te, taică, du-te,
ARlAN Al MIC Colea-n Brăşova,
Tată, să-mi aduci
Verde de-o cicoare, Patruzeci de inşi,
Colea-n vad pe vale, Tineri şi voinici.
Colea-n vadu-al mare, Care sînt dos la dos,
Tare mi se-m pare, Bine copţi la os;
Este-o casă mare, Ce sint buni de mină
Cu iereşti în soare, Şi mai strinşi la vină.
Cu nouă uştioare. Eu mi-oi alegea
La ea cine-mi şede? Doar un băieţel,
Bunul de-mpărat, Tie ginerel,
C-o iată de măritat. Mie bărbăţel,

111
Mă cunun cu el! Din gură vorbeşte,
impăratul de-auza, Ochii iăcrămeşte.
Calu-ncăieca, _- Tată, taică-ai meu,
in Brăşova pleca, De ce nu-mi lăsaşi
Şi iar culegea Mie-un voinicel,
Patruzăci de inşi, Mîndru tinerei,
Tineri şi voinici, Mă cunun cu ei!
Ce sint dos ia dos, Nuntă să făcem,
Şi mai copţi la os; Să ne cununăm!
Ce sint buni de mină Pe toţi îi necaşi,
Şi mai strînşi la vină. Mie nu-mi lăsaşi
impăratu aducea, Dor un voinicel
Şi iar să gindea Să trăiesc cu ei!
Cum iar alegea, Du-te, tată, du-te,
Pioneri ii lua, Mie să-mi aduci
Lopeţi că le da; Dragă băieţel,
Pioneri săpa Mie bărbăţel,
Tot o groapă lungă Tie ginerel.
Şi mult i-adincă, 'Mpărat de vedea,
Băieţi ce mănîncă; Calu-ncăieca
De-o sută de paşi lungă, Şi iar îmi pleca,
De optzeci de largă, 'N vale-n Craiova;
Nouăzeci de-adincă. Şi iar i-aducea
impăratu striga: Patruzeci de inşi,
_ Voinĭci dumneavoastră, Tineri şi voinici.
Care-mi săriţi groapa, 'Mpăratu venea,
Aia să-mi ia fata! La gropi îi ducea
Un băiat striga: Şi iar le spunea:
- Voinicilor! -- Care-mi sare groapa,
Groapa mult i-adincă, Aia să-mi ia fata.
Pe toţi ne mănîncă; Fetiţa piingea,
Toţi o să sărim, Din gură zicea:
Şi-n groapă uidim, -- Lasă, tată, iasă,
Fetiţa nu-i luăm! Nu mi-i prăpădea,
impăratu auza, Eu mi-oi alegea
Mare ordin da, Dragă băieţel,
Voiníci c-alerga Să trăiesc cu ei.
Să sară groapa, C-am imbătrinit
Şi-n groapă cădea, La tine fetind,
Toţi se prăpădea, Faţa s-a zbircit
Unu nu uidea. Şi-mi şede urit!
Fetiţa rău piingea impăratu nu vrea,
Cu lacrimi de singe; Voinici-i cerea,

112
Sâ-i sară groapa; Voinici fuga da;
Şi-n groapă cădea, La groapă-alerga
Unu nu-i uideat... Să-i sară groapa.
Fata iar plingea Groapa e adincă,
Şi iar se ruga: Pe toţi îi mănîncă:
-- Du-te, tată, du-te, Şi-n groapă cădea,
Mie să-mi aduci Unu nu uidea !...
Dragã băieţel, Fetiţa rău plinge
Să trăiesc cu el, Cu lacrămi de singe.
Că, zo, mi-e urit Mai la urmă vine
La tine fetind: Voinic tinerei,
La faţă zbîrcitã, Conu Bujorel,
Zo, sint eu urită! Voinicei frumos,
'Mpăratu de-auzea, Din Tara-de-JOs.
Calu-ncăleca, Aşa om frumos,
Şi iar să ducea, 'N lume n-a mai fost!
'N vale-n Moldova, La-mpărat venea
Şi iar mi-alegea Şi el intreba:
Patruzeci de inşi, - Cinstite-mpărate,
Tineri şi voinici, Mare luminate,
Cu căciule lungi, Vreai să-ţi sar eu groapa,
Lungi şi stogoşate, Să-mi dai mie fata i'
La o parte date. împăratu de-auza,
Fetiţa-i vedea, Mult să-mbucura.
Din ochi lăcrăma, Fetiţa-l vedea,
Din gură zicea: Din gură zicea:
_ Lasă, tată, lasă, - Lasă-l, tată, lasă-i,
Voinici să trăiască, Lasă-l pe ăsta
Să nu putrezeascăl Să nu sară groapa;
Eu mi-oi alegea Piere şi ăsta,
Dor un băieţel, Şi rămîn aşa!
Bun şi tinerei, Băiatu striga:
Să trăiesc cu el; - Lasă, fată, lasă,
Traiu să-mi trăiesc, Să-ţi săr eu groapa;
Vac să văcuiesc, Groapa mi-oi sărea,
in lume să trăiesc! Eşti nevasta mea!
Destul am fetit Voinic de colea,
Ş-am îmbătrînit. La groapă-mi venea,
Impăratu nu vrea, Groapa o vedea,
La groapă-i ducea; indărăt se da,
Groapa i-o sărea, Paşii număra;
Fetiţa să-i la! Patru cînd zicea,
Ordin că le da, Cind se opintea,

113
El sări groapa! El cum odinea,
'Mpărat de colea, Ş-apoi se iubea,
Voinicelu lua, De pămînt se da,
Acasă-l ducea, Cocoş se făcea;
Fetiţa i-o da, Din pene bătea,
ln casă intra. Vultur se făcea:
Astăzi vinerea, Fata-n ghiare lua
Bandele cînta, Şi zbura cu ea.
Ei să-nveselea; 'Mpăratu adăsta
Dară simbãta, Să vină fata,
Băiatu durmea, Cu ea ar pleca,
Nu se pomenea. De s-ar cununa,
'Mpãratu striga Sus, la minăstire,
Să se pomeneascã, De pomină-n lume.
Să se-nveselească; lmpărat vedea,
De nunt'-a gătit, Fata nu era ;
Giner'li~a durmit. Nici băiat frumos,
Băiatul strigînd: Din Ţara-de-JOS,
- Cinstite-mpărate, Roşu ca bujoru,
Vreau mă-nveselesc, 'Mpăratu-i duce doru,
Da să odinesc. Adăsta cit adăsta,
Eu am drumuit Mina sluga după ea;
Şi-am ostenit. lacă sluga o căta,
Că eu am plecat O căta şi n-o găsa.
Din Ţara-de-.los ! La-mpăratu că venea,
'Mpăratu lăsa, Şi din gură aşa-i spunea :
Toată ziua sta, - Mă-mpărate luminate,
Tot imi odinea; Toată băşteaua-am cãtat,
Da' dumineca, Şi de fată n-am mai datl
Bandele cinta, lmpăratu de vedea`
Toţi craii venea Călăraşii că Şi-i lua,
Să-i vadă nunta. Şi trimeasă după ea.
Băiat se scula, Călăraşii o cătarã.
Fetiţa c-o lua Şi pe fatã nu aflară;
Şi pleca cu ea, lară-ndărãt se-ntorcea,
Colea pin băştea La-mpărat că-i spunea.
De-şi făcu cercare, Da-mpăratu de-auza,
Cu fata plimbare. Şi el calu-ncăleca;
Unde se oprea, Plecă şi el după ea,
Ei de se iubea ? O căta şi n-o găsa.
'N mijloc de băştea, Mi-o căta vro nouă ai,
L-al cel nuc uscat, Prăpădea vro nouă cai.
De virf aplecat. Toţi caii i~a omorît,

114
Fetiţa n-a mai găsîtl... O fi plecat ei la vînat,
Mai la urmă că venea, Belchem de fetiţă a dat!
intr-un sat mic cobăra: lmpăratu sta grăia:
Mult e satu mititel, - Mamă slabă şi bătrînă,
Numai cu trei căşi in el. Destul ţi-e vorbiţa bună;
Cind în sat imi dubăra, lntreabă ieciorii tăi,
Şi în cale intîlnea, Belchem au fost la vînat,
intilni babă bătrînă, Şi peste iata-mi c-o dat.
Cu urcioraşu pe mînă, Baba dacă auza,
Mi sc duce la iîntînă. Ea acasă se ducea,
lmpăratu de vedea, Fecioru-al mare-i venea.
Bună-ziua babii-i da, De cămaşe-l primenea,
Da' şi baba-i mulţămea. lí da prînzu şi mînca.
lmpăratu intrebînd: După ce se sătura,
_ Mamă slabă şi bătrînă, Mumă-sa, zo,-l intreba:
Cu urcioraşu pe mînă, - Apoi, fiul meu al mare,
De mi te duci la fîntînă, Pe unde-ai fost la vînat,
N-ai auzit ş-aí aflat Muică, de ochi nu ţ-a dat
De-acea iată de-mpărat? Fetiţa lu împărat?
Nu ştiu care mi-a furat Bãieţelu sta grăia:
Şi cu iata a plecat, _- Mamă, muiculiţa mea,
Ş-am plecat şi eu s-o cat! la aşteaptă cîtăva,
Dară baba sta grăia : Că acuşi la tine vine,
_ Mă voinice dumneata, Vine irate-míu Sorilă.
Eu aşa n-am auzit Cămãşuica că i-oi da,
Pe-astă negru de pămînt, Bine l-oi impremenea
Nici de iată de-mpărat, Şi de prinz că i-oi punea;
Care pe ea a iurat. Tumte atunci l-oi intreba.
Şi cu iata a plecat. Că el merge şi mai mult,
impăratu-aşa zicea: Mai departe, sus, în vînt.
_ Mamă slabă şi bătrînă, Belchem el o fi văzut
Eu sînt bunul de-mpărat, Fetiţa de împărat,
Ce-am plecat fata să-mi cat. Pe ea zmeii mi-a furat.
Vorbă dulce că mi-ai dat, Puţine! cînd zăbovea,
Şi mi-ai răspuns la-ntrebat; Iacă Sorilă venea;
Belchem Domnu s-o milea Mumă-sa mi-l prijunea,
Să găsesc eu iata mea! Cămãşuica pe el da.
Atunci baba răspundea: li punea masa, mînca.
_ Oi cinstite, mă-mpărate, După ce se sătura,
Ştii,-mpãrate, da' nu ştii Mumă-sa mi-l intreba:
C-am şi eu trei feciorei, - Măi Soriie voinicele,
Şi că-s trei vinăiorei, Cînd ai plecat la vĭnat,
Care-mi vînează pe ceri. Cu norii te-ai mestecat,

115
De ochi, muică, nu ţ-o dat, La Arian că venea;
Că zmeii lui i-o furat Şi ei cum il intreba,
Fetiţa lui de-mpărat, Arian îi povestea.
Nu ştie unde-a plecat. impăratu, zo, plingea
impăratu mi-a plecat, Şi iară mi se ruga:
Ş-a plecat el să o cate, - Ariane dumneata,
Nu ştie unde-i: departe ?... Poţi să-mi aduci tu fata,
iar Sorilă că-i spunea: Să-ţi dau eu împărăţia
- Eu, mumă, am învinat, Ş-a mea toată avuţia?
Cu norii m-am mestecat, Arian dacă-auza,
Şi de fetiţă n-am dat. El din gură-aşa zicea:
la aşteaptă cîtăva, - lmpărate dumneata,
C-acuşi, mumă, o venea T-aduc eu ţie fata,
Fratele meu ai mai mic, Dacă tu oi putea
Mai mic el şi mai voinic. Palatur'li să-ngrădeşti
Merge mai pe sus in vînt, Cu săngire de argint,
Sus pe la Vintu-al turbat, Pari de aur in pămînt,
El de fată o fi dat. Eu fetiţa să-ţi aduc!
Puţinel cînd zăbovea, impăratu de-auza,
lacă Arian venea; El acasă se ducea,
Arian după ce mînca, Paiatur'le le-ngrădea
Mumă-sa il intreba: Cu săngire de argint,
- Arian ai meu Pari de aur in pămînt:
Ş-al lui Dumnezeu, Pe toate le-ngrădea.
lote, muică, să te-ntreb... Da' Arian se scula,
Tu departe-ai învinat, Arcur'ie-n mînă lua,
Sus, pe la vîntu-al turbat, Şi unde sălta zbura:
De ochi, muică, nu ţ-a dat Sus, ia vinturi se ducea,
Fetiţa lui de-mpărat ? Sus, ia vintu ai turbat.
Arian dacă-auza, De vinat că-mi vina,
Ei din gură-aşa zicea: Lină verde otrăţăi,
__ Mumă, muiculiţa mea, Imi vînează un viţăl.
Asară trecui Viţălu îl junghia,
La casa de zmei; Fîcaţii din ei scotea,
Fetiţa văzui, Şi-i scoasă şi inima.
Zmeii mi-o sugea: Făcea foc şi le frigea,
Zece sug la deşte, Bucătufie că le lua,
Da' doi sug la ţiţă; Şi la zmei mi se ducea.
Fata, zo,-a-slăbit, Tăman zmeii adurmea...
Rău mi-a-ngălbenit i... Deşteie cum le trăgea,
Baba de-auza, in gură le da bucăţa,
La-mpăratu se ducea. O bucată de ficat,
impăratu, de~i spunea, Să le fie somn curat.

116
Tîţîşoaflle le trăgea, Ca să fure iar fata.
in gură inima punea, Arian al mic,
Să doarmă ei cît o vrea, Ceai mai bun voinic,
Pînă scapă cu fata. De genunche-ngenunchia,
iaca zmeii adurmiră, Şi cu gida cind trăsnea,
Arian cu fata fugiră. Pe zmeu il potrivea
Coboriră la palat. Baş la capu pieptuiui,
Cind la palat ajungea, La casa sufletului,
Pămîntu, zo,-ntuneca, Unde-i pasă zmeului!
Da ceriu, zo, îmi gemea, Şi grămadă-l dubăra,
Că zmeii s-a pomenit Carnea piftil se făcea;
Şi fata nu mi-a găsit: Arian cu gida da,
Atit mi s-a năcăjit, Vro doispre'ce omora,
Că duboară la pămînt, Pămîntu se lumina!
iar fata să o găsească, lacă-mpăratu ieşea,
Cu sînge din ea s-arănească! Şi ieşi el cu fata.
Arian îi cunoştea Pe Arian il lua,
Că vin zmeii iar la ea, Ginere-l făcea,
La-mpăratu că-i spunea : Şi-i dete-mpărăţia,
_- Oi cinstite, mă-mpărate, Şi cu toată avuţia:
lote zmeii s-a pomenit; Şi-mpărat că rămînea,
Că văd ceriu-ntunecat Doamne,. de se pomenea.
Şi pămîntu iegănat,
Ei la fată a plecat!
ŞtiL-mpărate, da'nu ştii,
Gt
intăreşte-ţi puterile,
C-o să-ţi piardă zilele. CUCONU PĂTRAŞCU
Tu fetiţa că oi lua
Şi cu ea te-oi cobăra, Foaie verde de-un trifoi,
Colea jos, ia măgăza: De la noi la voi
Cu fata te-oi pitula, Nu-i un pas or doi;
Pînă cu zmeii m-oi bătea. Nici atîta cale,
împăratu de-auza, Num-un deal ş-o vale,
işi lua fata şi pleca, Ş-o poiană mare.
Se băga la măgăza. La mijloc de poiană
facă zmeii că venea, Mi-e un lemn inconjurat,
Şi negul-'ie cădea, Cu vîrfu uscat,
Şi la palat că grăbea. Cu arme-ncărcat.
in săngire-mpiedecară, Da' jos la tulpină,
Toţi pe btu-tă că căzură: Mi-o lină fintînă,
Dară zmeu cel frumos, Cu apă sălcie,
Băiat din Tara-de-JOs, Cum îmi place mie,
inainte alerga, Mie şi cu ţie!

117
Da-n dos de fintînă, Bat'-te Dumnezeu!
Mi-este un pat incuiat, De ce rînchezaşi,
Cu scînduri de brad, De mă deşteptaşi,
Furcile de fag. Somnu mi-l stricaşi?
De furca de pat, Visu mi-ai smintit,
Murgu mi-e legat. Şi m-ai omorit!
Da-n pat cine doarme? Că eu, zo, visam
Domnu Dumitraşcu, Că mă logodeam
Coconu Pătraşcu! C-o fată de crai,
El mi s-a culcat, De peste un plai,
Somnu l-a furat, A lui pop' Miai.
in vis a visat, Să dea Dumnezeu,
Un vis adevărat. Cum oi zice eu;
Murgu ce-mi făcea ? Bine nu ţ-aş zice,
La vale-mi privea, Lupii te mănînce!
Pe-o rară dumbravă, Murgu de-auza,
Cu tufa rătundă, Din gură vorbea:
Ş-avea ce-mi vedea: _- Stăpînioru meu,
Mulţi voinici sosea, Dat de Dumnezău,
La ei mi-alerga; Verde de-o lalea,
Săbii strãlucĭnd, Nu mă blăstăma!
Pistoale trosnind. Nimic n-am stricat,
Voinici tomnătici, De te-am deşteptat.
Cu căciuli înalte, Tu mi te-ai culcat,
'Nalte, stogoşate, Somnu te-a furat
Lăsate pe spate, Şi tu mi-ai visat
Cam la streinătate! Vis adevãrat,
' La ei mi-alerga, Nu te-ai deşteptat.
Pe el să mi-l taie, Eu ce-am făcut?
Pe murgu să i-l ia; La vale-am privit,
Murgu să i-l facă Pe-o rară dumbravă,
Săcăgiu de apă; Cu o tufã rătundă,
Murgu să le-aducă Şi eu mi-am văzut
Berea şi mincarea, Mulţi voinici sosind,
Pe unde l-e umblarea. La noi alergind,
Murgu de vedea. Săbii strălucind.
O dat' rîncheza, Voinici tomnătici,
Patu dirdăia, Cu căciuli înalte;
Şi mi-l deştepta. 'Nalte, stogoşate,
Domnu Dumitraşcu, Chip de strinătate!
Coconu Pătraşcu, Pe tine să te taie,
Din gură vorbea: Pe mine să mă facă
_ .Murgulcţu meu, Săcăgiu de apă.

118
Şi eu să le-aduc De nuntă se pregătea,
Berea şi mîncarea, Murgu-mpodobea,
Pe unde l-e umblarea. Mireasa mi-o lua,
Domnu Dumitraşcu, Şi se cununa;
Coconu Pătraşcu, Verde de-o lalea,
Aşa de-auza, De se pomenea!
La vale-mi privea,
Voinici el vedea;
Fiori îl cuprindea, 62
Da' murgu vorbea:
_ Stăpînioru meu, AI. COPII. lOVAN
Dat de Dumnezeu,
Nu te spăiminta, La vale,
la priveşte-ncoa: la vale,
Arme să-ţi aduci, Dinspre sfîntul soare,
Pe mine să le pui, Baş la casa mare,
Şi te-oi-ncăleca, Cu iereşti în soare,
La ochi te-oi lega; in ea cine-mi şede?
Cu tine-oi fugea, O babă bătrînă,
Eu te-oi scăpa Cu brîul de lină,
De su' ţara ra. Şi ea că mi-avut
Domnu Dumitraşcu, Pe-al copil lovan,
Aşa de-auza, Ce-i pierdut de-un an.
Arme-şi aduna, Ea mi se gîndea,
Pe murg le punea După el pleca.
Şi-l încăleca, Copilul căta,
La ochi se lega, Nu-l putea găsa.
Cu bicíu bătea, Voinic întîlnea,
Murgu, zo, fugea, Pe el l-întreba:
Pe el mi-l scăpa, _ Voinice, voinice,
Pe-unde mî-aî venit,
De la ceai voinici.
Da' n-oi fi văzut,
Cînd acas-ajungea,
Oi fi auzit,
Trei zile trecea, Pe-unde mi-ai umblat,
Aminte-şi aducea; De ochi nu ţi-a dat
Visu ce-a visat, Al copii lovan ?
Zo, mi-e-adevărat! L-am pierdut de-un an I...
Murgu-ncăleca, El cînd mi-auza,
Şi el că-mi pleca Din gură-mi zicea:
La iata de crai, - lar tu să te duci,
De peste un plai, Duboară mai tare,
A lui pop' Miai. La Dunăre-n vale,
Fata logodea, Că ea e mai mare

119
Şi mai umbiătoare. Ea cind auza,
Ea i-o fi văzut, işi lua drumu. şi pleca,
Or fi auzit! In margine-mi uidea,
Ea cînd mi-auza, Din gură zicea:
In vale-mi dubăra, _ Fă-mă, Doamne, fă-mă,
in margine-mi şedea, O corboaică neagră,
Din gură vorbea: Pe sus ca să-mi zbor,
_ Dunăre, Dunăre, Pin' la-l meu fecior!
Pe cum eşti de mare, Domnu ca un sfint,
Să-mi fii vorbitoare; Mare-i pe pămînt,
Să te-ntreb ceva Ei tot mi-a văzut,
De tu voi ştia! Aripi că-i mai da,
De n-oi fi văzut, Pe sus că-mi zbura,
Oi fi auzit Acolo-mi mergea,
De-al copil Iovan, Copilu-şi găsea.
Ce-i pierdut de-un an. Copilu-o vedea,
Dunărea auza, Nu mi-o cunoştea,
Aşa-i răspundea: Zo, mi-o dudăia,
_ Eu nu i-am văzut, Ş! mi-o uşuia.
Şi dac-a trecut, Muma lui zicea :
Nu i-am cunoscut. _ Nu mă dudăi,
iar tu să te duci Nu mă uşui,
La soru-mea Ceaţa, Nu-s corboaică neagră,
Că ea e mai mare; Şi-ţi sînt mumă dragă!
Pe pămînt se-ntinde, Copilu-auzea,
Cimpii ie cuprinde! Aşa-i răspundea :
Ea cînd mi-auzea, _ Nu eşti muma mea!
La Ceaţă-mi mergea, De-ai fi muma mea,
Bună ziua-i da, La mine-ai venea,
Ceaţa-i mulţumea, Pe min' m-ai luva
Din gură-i zicea: Şi m-ai trimetea
_ Eu mi l-am văzut, La oraşe mari,
Pe-aici mi-a trecut, După leacuri tari.
Şi-mi este rănit, Muma de-auza,
Cu picioru frînt! .los se dubăra,
iar tu să te duci, Copilu-şi luva,
Jos in Nădoiii, Cu el se ducea
Intr-ale ţări pustii, Prin lume-n lungiş,
La răchita-naltă, Da' şi-n curmeziş,
De virf apiecată, La oraşe mari,
Pe mare iăsată, După leacuri tari.
Cu burta pe apă. Leacuri cumpăra,

120
Copilul lega Pe Voica cerea,
Şi mi-I zviduia, Mumâ-sa n-o da,
De se pomenea. Din gură grăia:
_ Sietil Costandin,
Om fãcut din plin,
Maică, maica mea,
63
Dă pe Voichlţa,
VOICA CEA FRUMOASÅ Fecioruţa ta,
Vremea i-a venit,
Mugur de pe mare, De căsătorit.
Mie mi să-m pare ?... Că eu ţi-oi aduce-o
Pe-o gură de vale, Iarna de trei ori,
Mi-o căscioară mare, Vara de cinci ori,
Cu nouă uscioare, Că sînt sărbători.
Cu nouă umblare, Ea îl asculta,
Cu pereţi in soare! Pe Voica ml-o da,
ln casă cine şede? Ciuma că venea,
Cea maică bătrînă, Casa le lovea,
Cu brîul de lină, Toţi că îmi murea,
lnielurat cu sirmă, Maica răminea.
Cu păr de cămilă, Da' ea ce făcea P
Cu dol dinţi în gură. intr-o siîntă joia,
Şi ea că-mi avea Ciobu-n mînă-l lua,
Nouă ieciorei, Şi ea că-mi pleca,
Puişoñ de zmei; Tot din stîlp in stîlp,
Cu Voichiţa zece, Din mormînt în mormint
Care-i şi intrece. Pe toţi pomenea,
Mai mare care este i' Pe toţi cã-ngrijea.
Sietil Costandin, intr-un loc că sta,
Legăior dintîi, Din gură grăia:
Că-i cu barbă neagră _- Mâi Costandin,
Şi cu mintea-ntrcagã, Din şi Costandin,
E om de ispravã! Nici nu te tămîi,
Bine petrecea, Nici nu te comînd
Mult că imi trecea, Ca pe toţi la rînd.
La vodă venea Fieru şi oţelu,
Grecii negustorii, El să puirezească,
Dalbii-mpeţitorii. Să mucegãiască,
Tot din nouã ţări, Dar trupşorul tău
Peste nouã mări, Să nu putrezcască,
Cele ţări pustii, Pin iu mi-oi aduce
De Din Nădolii. Pe Voíchiţa dulce !...

121
Blãstăm l-ajungea, 64
Dumnezeu că vrea;
DASCALU PÃSCALU
Deschidea uşa,
Şi na-o pe Voica!
Verde de-o cicoare,
Sorioara ta,
La vale, la vale,
Fecioriţa mea,
'Ntr-al buaz de mare,
Şi-a rupt inima.
Tare mi să-m pare,
Mă-sa de-auza,
Mică corăbioară:
Din gură zicea:
De vinturi bătută
_ Fugi, ciumo, de-aicea,
Rău e nãmolită.
Te ia somodiva,
ln ea cine şede?
Nu mă ispitiţi,
Patruzeci de inşi,
Că m-ai ispitit,
Patruzeci şi cinci,
Pin' m-ai isprăvit,
Cincizeci fără cinci,
Şi de azi pe miine,
Cu căciul'le lungi,
Mă ia şi pe mine.
Lungi şi stogoşate,
Costandin zicea:
La o parte date,
_ Voica, sora mea,
Chip de strinătate.
Strigă, Voicã,-aşa:
Pe ei cine-i purta,
Uşa se deschidă,
Pe mare mergea?
Că eu plec, mă duc,
Dascălu Păscalu,
Locu să-mi apuc,
Gheorghiţă Băcalu.
Calul priponesc,
Cu burta pe cîrmă,
Trupu putrezesc, Cu pravila-n mînă;
Veac să văcuíesc! Din cîrmă cirmeşte,
Voica ce-mi făcea? Pravila ceteşte,
Striga ce striga, l.ăcrămile_i pică,
Vedea ce vedea, Slovele le strică:
La el se trăgea, Cu marama şterge,
Pe fereastră-l arunca; Slovele le drege;
Uşa deschidea. Cu condeiu trage,
Mumă-sa o vedea. Mai bine le face.
in braţe mi-o lua, Dascălu Păscalu,
l)in gură-i zicea: Din cirmă cîrmind,
_ Voicã, Voica mea, Cu voinici vorbind:
Fetişoara mea, _ Mă voi, fraţilor,
Bine c-ai venit, Aici intr~o mare,
Pin' n-am adurmit! 'Ntr-a neagră vultoare,
Stea că să făcea, Pe noi ne loveşte
Pe cer va mergea, Trei furtuni de vară,
De s-o pomeni, Trei de primăvară,
Cit lumea o fi !... Trei de iarnă goală.

122
Furtuna dintîi, Că dascălu a venit,
N-are căpãtii; A venit din agelĭc,
Dar a de mijloc, Bărbaţii lor n-a venit;
Ce moarte cu foc! Toate veniră plingind
Dar a de pe urmă, Şi de bărbaţi intrebînd:
Bună şi nebună, - Dascăle Păscale,
Cap să ne răpună! Gheorghiţă Băcale,
Dascălu Păscalu Cu burta pe cirmă,
iar le povesteşte: Cu pravila-n mină,
_ Pe noi ne loveşte Tu că mi-ai venit,
Chiar Siintu Gorniac! Da' bărbaţii noşti,
Cu vîntu-al turbat, Unde ei s-a dus,
Suilă-amestecat, De n-a mai ajuns?
Şi ne-o răstornat Dascălu Păscalu,
'Ntr-al mijloc de mare, Gheorghiţă Băcalu,
intr-a neagră vultoare! Din gură zicea:
Dascălu Păscalu, - Nevestelor, acasă vă duceti,
Cu burta pe cîrmă Copiii vi-i creşteţi,
Şi pravila-n mînă. Că bărbaţii voşti,
Ei cum ajungea, Ei că mi-a plecat
L-al mijloc de mare, Pe Morava sus,
'Ntr-a neagră vultoare, Cu şaica s-a dus,
Vîntu Gorníac De-aia n-a mai ajuns!
Şi cu al turbat, Neveste-mi pleca,
Sufla-amestecat. lată că-mi venea
Mările-mbulza, Cîrd de iete mari,
Talazu-ardica C-al de gospodari,
Şi mi-i răstorna, Şi ele-ntreba:
Voinicíi-neca ! - Dascăle Păscale,
Dascălu uidea, Gheorghiţă Băcale,
Pe apă-notind, Da' părinţii noşti
lnotează iut', Unde ei s-a dus,
El mi-este pierdut... De n-a mai ajuns?
Nu ştia nici drum Fetiţe-mi pleca,
Pe unde-a venit, La el că-mi venea
Şi unde-a trecut. Cîrd de copîiaşi,
La soare privind, Mici şi mărunţăi,
Pe mare-notînd, Şi toţi ei plingind,
Unde soar'le scăpăta, De toţi intrebînd:
intr-acolo înota. Dascălu spunînd:
Ş-am zis verde trei măsline, _ Copilaşíi mei,
leşi dascălu pe lume. Sĭnteţi mărunţei,
Toate neveste-auza lacă ce vă spun;

123
Cu mîna la piept, Drept mie să-mi spui
Vreau să vă spun drept! Vorba a dintii:
Pe părinţii voşti, Pana ai furat-o,
Vintur' le-a burat, Au ai cumpărat-o,
Corabia-a răstornat, Au Domnu ţ-a dat-o,
Pe toţi i-a-necat, Şi atunci tu ai luat-o?
Da' eu am scăpat. _ Pana n-am furat-o,
Copii de~auza, Nici n-am cumpărat-o;
Tăbăra piingea. Dar Domnu mi-a dat-o,
Dascălu Păscalu, Şi eu c~am cercat-o.
Gheorghiţă Băcalu, M-am împodobit aşa,
El dacă vedea, C-am s-o iau pe soru-ta,
lşcoli deschidea, Să ne cununăm pe mare,
Copii învăţa. Cu soru-ta a mare.
Care minte-avea, Soar'ie de-auzea,
Dascăli, popi ieşea, Sta şi se ridea,
Se călugărea; Din gură-i grăia:
Care nu-nvăţa, _ De vei lua pe soru-mea,
Plugari rămînea. Va fi bucuria ta;
` De nu vei lua pe sora mare,
iţi arunc eu pana-n mare!
Amîndoi se rămăşea,
65
imi lua cite-o cafea.
GHIOI. DUMITRU Şi SOARELE Soar'le se suia pe ceri,
Da' Ghiol Dumitru pe piceri;
La margine de pămînt, Ghiol Dumitru se ducea
Unde stă şi ceriu frint, La cea mindră de băştea,
Ghiol Dumitru se scula, Unde-avea treizeci de tisă,
Pe ochi negri se spăla, De trei cirlani e cuprinsa.
Frumos mi se-mpremenea, Singurei mi se umbrea,
Şi-mi tuna în cafenea. Singurei se adăpa,
Da' cind soar'le răsărea Singurei se arănea:
in uşă la cafenea, Mîncau orz şi-ovăz de preţ
Pe Ghiol Dumitru-l zărea, Ca să-şi facă părul creţ
Şi din gură aşa-i spunea: Pentru tirgu-al din Cerneţi.
_ (ihiol Dumitru dumneata, Pe ei bine mi-i prindea,
Ce te-ai impodobit aşa, in grajd de piatră-i închidea;
Parcă în pofida mea? Ghiol Dumitru-i îngrijea,
Văd că la căciulă-ai pus De drum lung se pregătea.
Pene de păun ce nu-s, Ghiol Dumitru-ncăleca,
Pene din păunărie, in şea mi se avînta;
La voi toţi cu bucurie, Pe Vinătu rotatu,
Da' nouă cu veselie. Dăruit de-mpăratu.

124
ln valur'le mării sărea, Călciite i s-aprindeau,
Marea rău se-nluria; Pînă la cocoşl jucau,
Apele şi le umila, Apoi de aci că-mi plecau,
Nu putea de-a-nota. Pe Galbina o-ncălecau;
Ghiol Dumitru se-ntrista, De sărutat se sărutau,
Floarea lui se-ntuneca, Şi pe mare îmi grăbeau.
incepea se scutura, lată Soare că răsare.
Da' Dumitru-mi tremura. Da erau încă pe mare.
Soar'le din slăvi privea, Soare rău se mînia,
De Dumitru se ridea - in ceaţă-i acoperea;
Şi dete-o căldură mare, Drumurile se-nchidea,
Scoase cîinii din răcoare. Da' Galbina tot grăbea.
Ghiol Dumitru se-nturna, După trei zile şi trei nopţi,
Altu cal încăleca; li crezură că sînt morţi;
Pe Roşu-t pregătea, Ghiol Dumitru s-a-necat,
Şapte viziri l-aducea. Da' soru-mea poate-a scăpat!
Sărea cu Roşu-n mare, Cîta raze întărea,
Şi grăbeau ei tot mai tare: Ceţur'le mi se pierdea;
Nu puteau marea trecea, Ceriu se însenina,
lar îndărăt se-ntorcea; Pămîntu se lumina,
Ghiol Dumitru se-ntrista, Cînd la margini ajungea.
Floarea i se-ntuneca. Soar'le o rază-ntindea,
Ceru se însenina, Şi pe rază se suia,
Soar'le de sus privea. Şi pe cer mi se oprea;
in grajd de piatră tuna, Soar'le de-a-ncura venea,
incălica pe Galbina, Pe toţi sorii îi pornea,
ln valuri se arunca. Mare nuntă se făcea,
Da' Galbina, zo, mi-l purta! Fu şi Sfînta Vinerea.
Cînd iu la apus de soare, Soar'le atunci zicea :
lată-i la margini de mare. - Ghiol Dumitru dumneata,
Galbina sta necheza, Cutroape tu floarea ta,
inainte-mi cuteza;
Că-ntuneca raza mea, -
Cînd întîia stea s-aprinde,
Pîn'la nuntă oi şedea.
in coade de mări mi-ajunge.
El sta şi se uita, Şi-ncepea se veselea,
Vedea hora cum juca; Cite-o mare cu vin bea
Dar în horă îmi zărea, Pînă ce se ameţea;
imi zărea, se veselea Apoi iar se mĭnia,
Sora soarelui Pe lună o arunca,
Şi-a pămîntului, Pe virf de cer o anina,
A luceafărului. Să lumineze noaptea,
Lîngă lună se prindea, Cînd lumea s-o odinea.
Pe lună, zo, mi-o-nifiltea; Lui Ghiol Dumitru brînci ii da,

125
Din creştet de cer se prăbuşa; Ursoaica nu v-a ursat
in mare apă se prefăcea, Voi de nu v-aţi însurat,
Doamne, de se pomenea. Ci fincă sint eu sărac.
Istorie românească Foaie verde de-o cicoare,
La buni fraţi ca dumneavoastră. Fincă-mi este sărbătoare,
Lină verde peliniţă,
Pune mîna pe poliţă,
Trei suliţi, taică, să luaţi,
66
Şi în ceri să le-aruncaţi:
FAT-FRUMOS Unde suliţe-o cădea,
Miresele veţi vedea!
Pe cimpu cu colălie, Fraţii-ndată se grăbiră,
Unde pic de iarbă nu e, Şi suliţili le găsiră,
Frunză verde matostat, Vinili şi le-ncordau,
intr-o vale,-n mîndru sat, Suliţili aruncau;
Şede Stancu om sărac. Cu norii se mestecau,
De sărac este sărac, A treia zi îmi cădeau!
De n-are soţie-n sat, Fratelui cel mijlocaş
N-are boi de injugat, Căzu Suliţa-n ogaş:
Sămînţă de semănat; Intr-un sat cu lume-aleasă
,Si-ntr-un bordci el stă culcat, lşi găsi şi el mireasă.
Cu trei feciori de însurat. Da' la cel mai mititel,
Feciorii lui i-au crescut, li cădea-ntr-un ogăşel;
Aproape c-au ĭmbătrinit, Lîngă-o argea intunecoasă,
Da' nu s-au mai căs'torit, lşi găsi şi el mireasă.
Sărăcia i-a lovit. Da' Dumitru sta plingea,
Da' Dumitru Făt-Frumos, Pe mari ginduri se punea.
Care-n lume n-a mai fost, Suliţa nu şi-o găsea.
C-al mai mare sta vorbea, Nu ştia unde era.
Şi lui ta-su îi grăia: Şi pe cal se-ncăleca,
-- Măi tată, tăicuţul meu, După suliţă-mi pleca;
Să-ţi ajute Dumnezeu,
Mergea Negru-mboiestrînd,
Ori, tată, m-ai blãstămat,
Din ochi negri lăcrămînd.
Ori ursoaica m-a ursat,
Tot de suliţă-ntrebind.
De noi nu ne-am însurat!
Că eu mi-am ĭmbătrinit, Şi mergînd pe căi pustii,
Nici vorbă de căs'torit! Peste munţi, peste cîmpii,
Dară Stancu om sărac, Frunză verde foi de fin,
De sărac este sărac, Se-ntîlni c-un moş bătrîn
De n-avea soţie-n sat, lncovoiat ca o salcă,
El din gură-aşa zicea, Ce stă plecată pe apă,
La copii le povestea : Barba albă ajungind,
_ Taică, nu v-am blăstămat, De pămînt el tîrăind.

126
Da' Dumitru Făt-Frumos, Se iăcură pîn'la nouă.
Care-n lume n-a mai fost, La coadili mărilor ajungea
Lăcrămíle îşi ştergea Şi Sărmanul tot plîngea.
Şi din gură-i zicea: Cînd, la saica-a cocoşată,
-- Bună calea, moşule! Ce stă cu burta pe apă,
- Mulţumescu-ţi, iiule! Pe un stei de piatră sacă.
Măi Dumitre Făt-Frumos, ieşi o broască boboşată;
Care-n lume n-ai mai fost, lar suliţa-nfiptă-n piatră...
Ce mergi pe Negru plingind, Făt-Frumos, dacă vedea,
Din ochi negri lăcrămînd? Şi mai rău că îmi plîngea
_ Măi moşule dumneata, Şi din inimă-mi ofta;
Sint copil de om sărac, Dară broască ocăia,
Şi-am plecat soaţă să-mi cat. Lîngă el, zo,-mi ţopăia.
Cu suliţa-n ceri am dat, Mergea calu-mboiestrînd,
Şi nu ştiu unde-a picat! iară Dumitru plingind:
_ Măi Dumitre dumneata, Broasca ştia ţopăia,
Eu ţi-am dat de suliţă, Cíteodată a ocăia.
Lîng-o frunză de viţã, lacă calu-i ostănea,
in coadíie mărilor, Se oprea lîngă-o ceşmea:
Pe urma cărărilor; Aci sta şi odinea.
in răsăritul soarelui. Da' broasca-i ajungea.
La capul pămîntului. Făt-Frumos se odinea,
lnfiptă în stei de piatră, Lăcrămíle-l podidea,
Cu aur mi-este suilată. Cînd văzu broasca rîioasă,
La groapa cu apa verde, in cea noapte-ntuneccasã.
Pînă-n fund că i se vede; -Oi, sărac de maica mea,
La cea salcă cocoşată, Boboşata-i soaţa mea:
Ce-mi stă cu burta pe apă, Ce ursoaică m-a ursat,
Unde vintu aburează, Cu broasca să fiu în sat!
Şi inima-ţi luminează! Şi cum el se tînguia.
Făt-Frumos cînd auza, Broasca aşa-i răspundea:
Zo, tăbăra de plingea, -- Făt-Frumos, tu nu plingea,
Ai răbdare, vei vedea!
iar din gură aşa-mi vorbea:
- Am să fiu de ris pe lume,
_ Vai, sărac de maica-mea, Cind oi fi în sat cu tine.
Piatra este scrisa mea! Că sînt fecior voinicel,
Cu piatra să mă-nsoţesc, Şi la faţă-s frumuşel.
Pe pămînt să vecuiesc! iar tu o biată boboşată,
Şi dacă aşa vedea, De picioare răşchiată.
Mina calul cît putea, Şi de necaz îmi pornea,
Cu norii se mesteca, Mina calul cît putea.
Pe cale lungă-mi pleca. Pin păduri, pin nădolii,
Merse-o lună, merse două, Pintr-ale ţări şi pustii,

127
(iîndea urmele să-şi piardă, Zidirea să-nainteze:
Altă soartă să-şi aleagă. Cînd zorili se vărsau,
Fugea calul ca năluca, Mîndre palate îmi sciipeau.
Dară broasca tot pe-a fuga. Răsărea soare frumos,
Şi de sat se apropiară, Se scula şi Făt-Frumos.
in ogradă se băgară. Cind palatele-mi vedea,
Da'tată-su, de-l vedea, Sta in loc, mi se gîndea:
incepea de~l infrunta; _ Doamne, ce minune mare,
Mina pe topor punea, Palate strălucitoare,
Şi după el că-mi fugea. Broasca-mi umblă cu măghii,
Da'broasca se pitula, De face palate-n pustii!
Subt o piatră se culca. Şi cum broasca ţopăia,
Făt-Frumos tot imi piîngca, iar palatele sclipea;
Că pe broască o ura; Făt-Frumos şedea-ntristat,
in coşere se ducea, Cu broasca este ursat.
Cu paie îşi aşternea Dacă-mi vedea ce-mi vedea,
Ş-adurmi un vis adînc, Cu boboşata-mi uidea;
iară vacile mi-l ling. Uşile le deşchideau,
Da' broasca dacă vedea, Palatili se luminau.
Făt-Frumos că adurmea, Dară broasca boboşata
De trei ori îmi ocăia, Se sui pe o scară-naltă,
S-o-audă Salomia. De trei ori că-mi sărea,
Care-ndată şi venea, De trei ori rostogoiea.
Fincâ este mumă-sa; Cojile le deschidea,
Boboşata-i povestea, Mîndră fată răminea.
Şi apoi aşa-i spunea: Era atît de frumoasă,
_ Mumă, muichîiiţa mea, Ca o sinzîiană-aleasă.
Făt-Frumos e soaţa mea; Da' Dumitru Făt-Frumos
Pin-ce zorili se varsă, Care-n lume n-a mai fost,
Tu fă-mi palate aleasă. Mireasa şi-o săruta,
Cu argint pi la fereştî, Tare mult se bucura.
Da zidur'lî poleieşti. Da tată-su se mira,
Cind soarele-o răsărea, De nu-i venea a credea.
Palatele-o strălucea, Făt-Frumos se fericea,
Făt-Frumos să le poftească, Şi de nima nu grijea.
Pe mine-o să mă iubească! iacă-mpăratu-auzea,
Salomia de-auza, Multă oaste-mi trimetea;
P!-un ciutac s-aridica, De porîncit îi porincea,
Numa-o-dată ocăia, La fel palate i-o făcea :
Broaşte toate aduna. „Să-mi faci palate frumoasă,
Din fundul pămîntului C-ale tăle mai aleasă,
leşi muma iadului, Şi in jurul de palate
Şi-ncepeau ca să lucreze, Sâ ridici ziduri înalte.

128
imprejurul palatelor, Numai cu meri înflorlţi,
Frumuseţea florilor, Da' cu aur poleiţi.
Mirosul naramzelor. Cînd soare va râsărea,
Numai cu meri infloriţi Palate or strălucea.
Şi cu aur poleiţi. -- Taci, Dumitre, nu plîngea,
Cînd soare va răsărea, la nu te mai speria!
Palatele or strălucea, Cît trăieşte muica-n pace,
Că la soare te-oi uita, N-are-mpăratu ce-ţi face!
Da' la palate ba! Făt-Frumos e ostănit,
Dar dacă nu vei făcea, Pe-un scaun a adurmit.
lmpăratu te-o tăia, Da' broschíţa de vedea,
Şi capu ţi-o arunca Pin inel mi se uita,
ln balta cu apă rece, Mi se uita-n curmeziş
Ochii să-ţi mince-un peşte! Da' se uita în cruciş;
Făt-Frumos dacă auza, Şi-o vedea pe Salomia,
Zo,-mi tăbăra de-mi plîngea, Şi-o chema să vie-acia.
Broschiţa se zăuita Şi-ncepea a se văita:
Şi din gură îi vorbea: - Muică, muichilíţa mea,
- Măi Dumitre Făt-Frumos` Am dat de-o mare belea:
Ce-mi tui în palat plingind, Că-mpăratul mi-a aflat,
leşi afară suspinind, Mindră cartie a scriat;
Din ochi negri lăcrămind; Slove negre-nlăcrimate,
Tu ţi-ai pus ceva în gînd ! Ca să-i facem lui palate.
Că dacă ţi s-a urit, Mai mîndre şi mai frumoasă,
Că sînt broască pe pămînt, Piste lume mai aleasă;
Tu dă-mi drumu să mă duc; Numai cu meri înfloriţi
Pe cărare oi să apuc, Şi cu aur poleiţi.
La muica o să mă duc. Cind soare va răsărea,
_- Broschiţă, a mea soţie Palatele-or strălucea;
Şi-a mea mare avuţie, Iar dacă nu-i va zidea,
lacă, stau mereu plîngind, ţ Capu lui Dumitru-o lua.
Din ochi negri lăcrămind, Mumă-sa dacă-auza,
Şi din inimă oftind, Sta in loc şi se gíndea:
Că arsitu de-mpărat Sărea pe vîrf de ciutac
Nu ştiu cum de mi-a aflat Şi strigă o dată: oac!
De cele mîndre palate Tatăl iadului o auzea,
Şi de oameni neumblate. Broaştili le astringea;
Cu oastea c-a venit, Şi-ntr-o noaptea îi zideau,
Mindră vorbă a cricit: Mîndre palate-i făceau.
Cică să-i facem palate Frumoase şi luminoase,
Şi mai mîndre şi mai-nalte. Piste lume mai aleasă.
imprejurul palatelor, lmpăratu cind vedea,
Frumuseţea florilor, Sta pe loc şi se gindea,

129
Şi alt ordin lui ii da, Care îmi cînta milos:
Poate capu i-o tăia, _ lacă ţoale-mpărăteşti,
Din gură aşa-i zicea: Cu capu ca să uideşti;
_ Măi Dumitre Făt-Frumos, Ţoalele-s neponosite,
Care-n lume n-ai mai fost, ln pămînt neputrezite.
Tu să mergi pe lumea~ailaltă, Şi aşa cum el vorbea,
Ce de lume nu-i umblatâ, Tartoru că şi pierea:
Aduci ţoalili lui taica-l meu, Da' Dumitru rămînea,
Ce era viteaz ca un zmeu; Toate mîndre strălucea.
Ţoale de la cununie, Pe Roşu se-ncăleca,
Pe lume iară să vie; La-mpăratu îmi pleca;
Ţoale cu care a luptat Şi-i da ţoale de cununie,
Şi-a murit acum un vac, Inima la loc să-i vie.
Pe cimpul cu colălie, Şi-i da ţoale de viteaz
Unde fir de iarbă nu e. lngropate de un veac
Că de nu le-oi aducea, Pe cimpul cu colălie,
Ordinu n-oi isprăvea, Unde fir de iarbă nu e.
Capu de la trup ţi-oi lua, Da-mpăratu-i rău ca dracu,
intr-un par l-oi alina! Se gîndea să-i piardă capu.
Făt-Frumos îmi asculta, Şi zicea cu glas milos:
Trupu i se cutremura, _ Măi Dumitre Făt-Frumos,
incepea iar de plingea, Care-n lume n-ai mai fost,
Da' broschiţa-l mîngîia: - lară, vere, te-oi ducea,
_ Taci, Dumitre, nu plingea, Sabia lui tata-oi aducea.
Nu ştii tu puterea mea! Că pe cimpul cel cu mac
Nici pe-a tălpii iadului, A pierdut-o acum un veac;
Nici pe-a mumii dracului. Şi pe cimpul cu bujori,
O dată ca îmi ţipa, Unde te cuprind fiori,
Salomia-i auzea, Din miini sabia-scăpat
Şi îndată se ducea Şi-n robie-a fost luat.
Drept la talpa iadului, Cu broschiţa-ai să te duci,
Şi la muma dracului. Piste văi şi piste lunci;
Porneau draci să scormonească. Piste mări şi piste ţări,
Mîndre ţoale să-i găsească; Mi-aduci sabia pînă-n zori!
Da' broaştili intr-ajutor, Făt-Frumos sta, se gîndea,
Cătau cu mai mare zor. Cu broschiţa-alăturea;
Şi-n inimă de pămînt, Făt-Frumos mult o iubea,
lacă ţoale le-a găsit; De frumoasă ce era.
Intr-o lacră fermecată, Pe Salomia mi-o striga,
Parcă acuşe-s îmbrăcate. Şi pe-a fuga ajungea;
Pe o culme de delureţ, Cum ii spuse taina toată,
leşi-un tartore glumeţ, Să sui pi-un dîmb de apă.
L-ntilni pe Făt-Frumos De trei ori îmi strigă roată,

130
Da' o dată piste apă. Să pui ţoalili alea-n cui;
Şi-aşa tare ce striga, Altfel o să putrezească,
Talpa iadului se mişca; Că sînt din lume drăcească.
Draci şi broaşte s-astringeau, Şi tat-tu le-a blăstămat,
Şi porinca o primeau. Cînd în robie a picat,
Da' in zori de dimineaţă, Că cine le va purta,
Cam pe rouă, cam pe ceaţă, Casa pe el va pica;
La margine de pămînt Da cin' le va ţine-n cui,
Unde nu mai bate vînt, Va creşte-,mpărăţia lui.
Gãsiră sabia înfiptă, impăratu-i împărat,
intr-a calului copită. N-are minte cît un at;
Un tartore-n ghiare-o lua, Ţoalile-n cui le punea
Lui Făt-Frumos i-o aducea. Şi frumos mi se culca,
lar pe Roşu-ncăleca, Da' palatu s-aprindea,
Şi în zori că îmi pleca; Pe-mpărat îl cuprindea;
li da sabie de-mpărat, Şi arse-mpăratu-n foc,
Ce in lupte i-a picat. Că-i Făt-Frumos cu noroc.
Da-mpăratu, porc de ciine, Şi-mi uidea ei împărat,
Cu alte porînci imi vine: Piste lume adăvărat,
_ Măi Dumitre Făt-Frumos, Cu broschiţa cea frumoasă
Şi călare şi pe jos, Ca o sinzîiană-aleasă;
Eu ţie ţi-oi porincea, Stăpînea-mpărăţia-n pace,
lţi dau ţie-mpărăţia Că n-au împăraţii ce-i face.
Şi cu toată avuţia, istorie rumânească,
Tu să-mi dai broschiţa ta, La buni fraţi ca dumneavoastră;
Ce te-ai cununat cu ea! Pentru ca să pomenească,
_ impărate, luminate, Toată lumea s-o cetească.
S-ai mertic de sănătate,
Şi-n război de multă parte,
Şi de-mpărăţia toată. 67
impărate, cum gîndeşti,
C-o broască te căs'toreşti i! GRUICEA COPII. MIC
N-o vezi că e boboşatĭi,`
La picioare-i răşchiată, Colo jos la scăpătat,
Pintru-o broască-aşa riioasă, La-mpărat la IŢarigrad,
Să dai o-mpărăţie frumoasă? l... Mare masă mi-este-ntinsă,
Lasă-mi o zi să gîndesc, Cu albe făclii aprinsă.
Că nu vreau să mă pripesc; Da' la ea cine-mi şedea î
Judecata-a di pe urmă, Vezi, cistitul de-mpărat,
E,-mpãrate, a mai bună. C-o fată de măritat.
impărate, nu uita, Că-mpăratul e bogat,
incă o taină ţi-oi spunea: Nu găsa ginere pe plac;
Ştii, impărate, nu ştii, Şi-a dat veste Ia-mpăraţi
Să se strîngă la Galaţi, Mustăţile-s ca la rac,
Să-şi aleagă ginere] El le-noadă după cap.
Şi voinic şi frumuşel. Lat e-n spate, gros la os,
Şi-acolo mi s-astrîngea, La putere e vinos
impăraţi se tăinuia, Şi la faţă e frumos.
Vo şaptezeci de împăraţi, Ş-apoi ochişorii lui,
Dinspre răsărit chemaţi. Baş ca pana corbuiui.
Şi toţi mi se lăuda, Mireasa cum il vedea,
Că fata el o va lua. Le da vin şi-i ospăta.
impăraţi se sfătuiră Le da cite-un par de vin,
S-o ia Filip Măgerină; Că sint ostăniţi de drum.
Că e fecior mai frumos Craiiu Marcu al de mult,
Şi la vorbă mai sfătos. Vinu cum el mi-I sorbea,
Da-mpăratul, zo, nu vrea, Un galbin in par punea,
Din gură aşa-mi vorbea: Da' şi Gruicea tot aşa.
_ Toţi împăraţii au venit Cînd paru-l întindea,
La fata mea în peţit. De mînă el mi-o prindea,
Dară unu n-a putut, Numa-o-dată o strîngea,
Craiiu Marcu al de mult, Oasăli de-i îndrepta.
Şi cu (iruicea copil mic, Mireasa rău se văita
Care e cel mai voinic. Şi mai mult se bucura.
E din ţară letinească, Da' din capul cel de masă,
Dintr-a Ţară Românească. S-auzi o vorbă-aleasă:
Şi toţi mi se tăinuiau, _ Voi şaptezeci de-mpăraţi,
Tot de (iruicea îmi vorbeau. Voi de treabă vă cătaţi,
Craiiu Marcu mi-a venit, Asta-i Gruicea copil mic,
Pi-un cal negru pitic, Şi nu ştie el nimic.
De vro cinci sute ai, Da' Filipu cel făios,
De striga turcu vai! El îmi zise minios:
lacă (iruicea ajungea, _ Nu este mireasa mea,
Calul la iesle-l lega, Ce nu m-am iubit cu ea,
Fuga-n casă alerga, Ci este a lui Gruicea-l mic,
In coada mesíi-mi şedea. Fîndcă nu Ştie nimic.
Toată lumea îl privea, iar Gruicea dacă auza,
La mireasă îi plăcea! Din sobă afar ieşea,
Că este frumos şi-nalt, Pe vatră mi se juca,
Şi vorbeşte răspicat. Ulceluşe că-mi făcea,
De trii palme-i lat în frunte, Baş de uşe le trintea.
Da' nu prea vorbeşte multe. Craiiu Marcu de-l vedea,
iar căutătura lui, Aşa la-mpărat vorbea:
Parcă-ar fi a lupului. _ (iruicea este copil mic,
Cind se uită pe sub gene, Şi dacă nu ştie nimic,
Şi-mpăratu mi se teme. Că la stină i-am crescut

132
Şi pe munte e născut. Pe dâogi se tăbăra
Că Gruicea-l meu îmi mănîncă, Cu dinţii de le rodea.
După o masă nu se culcă, impăratu se mira
Că mănîncă la mincare, Şi lui Gruicea ii grăia:
Cu lapte nouă ciubare; -- Ai, bre Gruiceo, copil mic,
De-şi uda numa-o măsa, lar văd că nu ştii nimic,
Da-mpăratu să mira. Lasă-mi, bre, ardoavili,
El din gură aşa-i vorbea: Nu-mi spărgea dăogili!
_ Ai bre Marcu, Crale Marcu, iar la masă s-aşeza,
Eu lui Gruicea-l tău îi dau La-mpăraţl le povestea
Nouă coptoare de pîine Şi cu toţi se minuna.
Şi vro nouă buţi de vin, Da-mpăraţii aşa ziceau
Toate pline cu pelin. Şi de cale pregăteau:
De va bea, de va mînca, _ Noi să bem şi să mincăm,
Atunci să ia fata mea Şi de cale ne cătăm;
Cu toată împărăţia Că mireasa nici un pic,
Şi cu toată avuţia. O luă Gruicea copil mic!
Marcu pe Gruicea mi-I lua, - Mă-mpăraţi şi luminaţi,
La coptoare-l aducea, Staţi puţin de nu plecaţi,
Şi-mi tăbăra de mînca, Şi tu Filip Măgerină,
Şi deloc nu se sătura, Mai goleste-o oală plină,
Şi pe tugle-mi tăbăra, Că mai am eu una grea,
Coptoarele-mi surupa. Pe asta n-o va putea!
impăratu se mira Taica-l meu cind mi-a perit,
Şi de Gruicea se ruga: Piste Marea Neagră-avut
- Ai, bre Gruiceo, copil mic, Un pui de măr de argint:
Văd că n-ai ştiut nimic; Pe-o parte e pîrguit,
Nu-mi rodea coptoarele, Da' pe alta-mbobocit,
N-am unde coc pîínile, Pe cealantă e roşit,
Oştile să le-arănesc, Da' pe alta mi-a-mpupit.
lmpărăţia-mi păzesc. Da mărul că e păzit
De vreai fata mea s-o iai, De trei zîne fete mari,
Ardovele să-mi beai. Iar Gruicea va aducea,
Nouăzeci de ardovele, Patru mere să aducă,
Tot cu zămătoc in ele. ln patru ceasuri să se-ntoarcă,
Ardoavele de-oi golea, Atunci ia el mireasa
Fata mea atunci oi lua Şi-ntreaga mea-mpărăţie.
Cu toată-mpărăţia. Craliu Marcu de-auzea,
Gruicea-atîta aştepta; Lui Gruicea ii povestea:
Gura la boc cind punea, - Aide (Jruiceo, copil mic,
Şi ardovu mi-l golea. Ai să-l iai pe Şargu meu,
Pe toate el le bea, E bătrin şi e de mult,
Şi nici că se sãtura. Mai multe că a văzut,
Şi să mergi tot înainte, Şi legate ca-ntr-un snop,
Ca un voinicel cuminte. Le duci la-mpărat cu tot.
Gruicea-n şea se arunca, Da' Gruicea dacă-auza,
Din fugă se-ncăleca; Mina pe mamuz punea,
Pusă capu în pămînt, Din botiţ pin' la codiţ
Da' coada-i şuiera-n vînt. Scoase fîşie de opinci.
Pe Marea Neagră o trecea, Şi cu un săngir de-argint
lacă la măr ajungea. Prinsă zinele de git.
Dară zînili durmea. Şargu şuiera în vint,
Gruicea, voinicel frumos, Marea gemea pe pămînt:
Ca să-i fie de folos, Zînele se văicãreau,
Măru cu totu mi-l lua; Da' voinicii se grăbeau.
Cînd de ţărm apropia, Cinci minute mai uidea,
Zînili se deştepta! Da' şi Gruicea-mi ajungea.
După Gruicea-mi alerga Răzma mărul de palat,
Şi pe Gruicea mi-l prindea, Pe zîne le legă la gard.
De trei părţi îl ocolea, Da-mpăratu de vedea,
Alta pe Şargu-l ţinea, Şi mai mult se minuna,
Una de coadă-l trăgea, Mina cu Gruicea că da,
inspre fund a-l scufunda. l-o da şi pe fiică-sa.
Pe Gruiţă mi-l trăgea D-ai şaptezeci de-mpăraţi,
De pe Şargu jos să-l dea, Plecară toţi mîniaţi;
Da' Şargu nu se lăsa, Numai Gruicea îmi uidea,
Din gură aşa-i vorbea: Cu mireasa-alăturea.
_ Gruicea, stăpiioru meu, Şi Crali Marcu mai rămasă,
Nu vezi ce chinuesc eu ? De-mi făcură-o nuntă aleasă;
Că zînili m-au cuprins, 0 lună şi-o săptămînă,
Piste mijloc m-au încins. Să le fie voia bună.
Una de dîrlogi mă ţine, După ce se ospătară,
Alta te-mpinge pe tine; Pe munţi cărunţi îmi plecară;
Una de coadă mă trage, Chiar pe munţii Bîrsăneşti,
Vrea în mare să ne bage. Unde-i frumos să trăieşti.
Da' fii tu mai cuminţel, Da' Crali Marcu s-a-mbătat,
Scoate pe cel mic mămuzel Că e tată mi-a uitat;
Şi-nţapă-mă tu cu el, Şi-o cerea pe noru-sa,
Din botiţ pin' la codiţ, El cu Gruicea se lupta.
Scoate fîşie de opinci. Şi-ntr-o poiană rotată,
Cu fişia le-oi lega, invirti buzdugan o dată,
Pe zîne le-oi cuprindea, Pe Gruicea rău mi-l lovi,
Singele meu o curgea, Capu se rostogoli.
Piste zîne-oi arunca. Da' noru-sa rău plingea,
Atunci lacat oi închide, Că socru-su mi-o cerea,
Toate zîne vei cuprinde. iară Gruicea, copil mic,

134
Din mîna lui ta-su-a pierit. Să tune la ea in casă.“
Şi cernită cum era, Da nevasta de-auza,
Pe toţi munţii covîrşea; Cînd ziua mi să făcea,
Şi din stei de piatră sacă, Lui bărbatu-su-i spunea,
S-aruncă-n adînc de-odată. Toată taina cum ieria.
Craliu Marcu de-mi vedea, Bărbatu-su de-auza,
Atunci sama el îşi da; Puşca la ochi şi-o luva,
Şi-mi cădea-ntr-o boală grea, Zău, sta în el să pocnească,
Stei de piatră se făcea. Frate, să mi-l prăpădească.
Da nevasta de-auza,
Aşa din gură vorbea:
_ Măi omule, nu aşa,
68
Da ştii noi ce să-i facem,
U RSITOAREA intr-un butoi să-l băgăm,
Tumba pe Dunăre-i dăm,
Lină verde di-un spanac, Grije de ei să n-avem.
'N margine de Ţaligrad, Da bărbat-su de-auza,
Mi-este un sătuleţ mic, in podrum mi să băga,
De mic îmi este pitit. Şi-un butoi că mi-alegea,
Da-n sătuleţ că-mi şedea De două ciubere-avea.
O nevastă tinerea, Numa fundu i-l scotea,
Măritată de iarna. Şvi copilu mi-l luva,
Ceasu bun i să brodea, Nici nu-l mai îniăşia,
Un copilaş că-mi năştea. Şi-n butoi că mi-l băga,
Veste la moaşe-sa-i da, Fundu la loc i-l punea,
Copilu de mi-l moşea, Tumba pe Dunăre-i da.
Pe cum ne nouă legea. Mergea butoiu, mergea,
La trii zile cînd venea, Tot trii zile şi trii nopţi.
Ursitoarili-mi punea. Aproape di-un sătuleţ,
Piste noapte ce ieria? Acolo să nimerea,
Vez nevasta ce-mi visa, Nişte şlepuri odinea,
Cam aievea că-i venea, Da şleparii de-mi vedea,
Trei iămei la ea venea, Deloc în barcă sărea,
Da mai mare că-mi zicea: Şi butoiu mi-l prindea,
„Copilu-ăsta deeo creştea, Şi pe şlep că mi-l punea.
El să moară împuşcat, Cînd fundu, vezi, i-l scotea,
A mijloacă spînzurat“ Avea, Doamne, ce-mi vedea,
Da mai mică că-mi zicea: incă copilu zîlea.
„Copilu cînd va creştea, iar şleparii mi-l luva,
El s-o ia pe mumă-sa, Tot cu lapte mi-l creştea;
Să-i fie vezi lui nevastă, Creştea azi şi creştea mîine,

135
De şaptesprece ani de zile. Nimic nu voi răspundea.
Atunci şieparii zicea: Puşca-n mînă că i-o da,
_ Măi băiete dumneata, Şi la vie mi-l mîna;
Ascultă la noi încoa, Păza azi şi păza mîine,
Să ştii că noi te-am găsit, Păza o lună de zile.
Vezi, aşa s-a nimerit, Cina lui cînd i-aducea,
intr-un butoi Iăpădat, Tot cu lumină venea,
Şi pe Dunăre-aruncat. i)a-ntr-o zi să zăbovea,
Pînă acuma te-am crescut, Cita treabă că-mi avea,
Precum şi noi am putut. Cina lui cind i-o ducea,
Dar acuşi să mi te duci, Pănă cocoşi nu cinta,
Pe drumuri noi, vezi, s-apuci. Băiatul de mi-l vedea,
Slugă unieva te puni, Vorba di la el ştia,
Singur să te arăneşti, Puşca la oichi mi-o luva,
Pe lume ca să trăieşti. Numa-o dată că trăgea,
Da băiatu de-auza, Pe burtă mi-l cobora.
Zo-ncepea de îmi piingea. Cin' ziua mi să făcea,
Pe nima-n lume n-avea. Vedea gazda lui eria.
Şi din sat în sat umbla, in sat in vale-mi cubăra,
in satu lui ajungea, La mumă-sa că-i spunea:
Cu tată-su să-ntilnea, _ Găzdăriţă dumneata,
Da ta-su nu-l cunoştea, Astă-noapte s-a-ntîmplat,
Nici băiatu iar aşa, Pe gazdă l-am împuşcat;
Tată-su mi-l intreba: La mine nu s-a ivit,
_ Măi băiete cu naica, Cind în vie s-a băgat!
Da ce umbli tu aşa? Da nevasta de-auza,
iar băiatu că-i spunea: Pe bărbatu-su mi-l lua
_ Măi unchiule dumneata, Şi frumos că-l ingropa.
Cat şi eu să mă-arănesc, Două săptămîni trecea,
Unieva ca să siugăresc; Atunci femeia-i zicea :
Pe lume ca să trăiesc, _ Măi băiete dumneata,
Toale ca să-mi dobindesc. Pînă-acuş mi-ai fost argat,
Da tată-su de-auza: Dar acuş să-mi fii bărbat!
_ Dacă-mi este taina-aşa, Da băiatu de-auza,
Aideţi pin' la casa mea, El de drag nu mai putea,
Frumos noi să ne tocmim Că prea sărac că-mi eria;
Şi bine ne omenim. Şi n-avea pe nîmenea,
Cit îmi ceri atit plătesc, Pe acia-mi răminea.
Numai via mi-o păzăşti. iar cînd sara să-nsăra,
Cineva cînd o venea, Zău grăbea de să culca,
Pînă cocoşi o cînta, Domnu sfintu-i îndemna,
Şi in vie mi-o tuna, Da nevasta îi vorbea:
Tu deloc l-oi împuşca, _ Măi băiete dumneata,

136
la stai noi să ne-ntrebăm Sin Petru cu soru-sa,
Să vedem de-ai cui sintem, Cu soru-sa Măria.
Că prea bine sămănăm! Măria, Sîntă Măria,
lar băiatu câ-i grăia: Cu peţitori lîngă ea,
- Nevastă, nevasta mea, Că se mărită şi ea.
Eu, frate, că mi-ş sînt, Ei bea şi se veselea,
Nişte şlepari că m-a prins, Cu Sin Petru-alăturea,
Pe Dunăre cum am mers, D-a lu Pătru nevestea,
intr-un butoi lăpădat, Nima duşmană ca ea,
Pe Dunăre aruncat. Ea la masă că venea
El pe mine m-au găsit Şi din gură-aşa zicea:
Şi frumos ei m-au crescut. - Lele Petre, măi Sin Petre,
Da mumă-sa de-auza, Beai, măninci cu soru-ta,
Din gură aşa-i zicea: Şi-mpeţitorii-alăturea,
-- Vai de mine ce păcat, Nu mai vii la casa ta!
Cu muma te-ai cununat! Da' Sin Petru-aşa-i zicea:
Picíoarili ţi s-a strîmbat, - Aoleu, nevasta mea,
Muica nu te-a-nfăşiat; la lasă-mă o ţîră-n pace,
Da-n butoi mi te-a băgat. Să-mi petrec cu sora,
Bine, muică, ne-am găsit, Să nu ridă lumea!
Domnu sfintu ne-a păzit. Da' duşmana de-auza,
De nu ne-am pîngărit! Ea acasă se ducea
Şi-acia că-mi rămînea, Şi-n grădină că sărea.
De-mi vedea de mumă-sa, in grădină,
Stăpinea averea toată, la stupină,
Curaţi pe lumea ailaltă; Nouă stupi injunghia;
Doamne, de s-o pomenea, Tirnile pe apă da,
Pînă soar'li o mergea. Alte nouă-í răminea.
lar la Pătru alerga,
Şi din gură-aşa-i vorbea:
69 - Lele Petre, măi Sin Petre,
Beai, mănînci cu sora ta,
DEll MARCU Ş-o vorbă ce o vorbeai,
Tot soru-ta i-o spuneai,
Cînd oi zice de-o cicoare, La mine nu te uitai.
La vale, frate, la vale, Dănacii surorii-ta,
Colea pe-o gură de vale, La noi, Petre, a venit
Mi se vede-o casă mare, Şi-n grădină a sărit.
Lingă casă-o poieniţă... ln grădină,
Da' colea pe poieniţă, la stupină,
Mindră masă-mi este-ntinsã, Nouă stupi a-njunghiat,
De mîndri boieri cuprinsă. Tîrnile pe apă-a dat;
Da' la ea cine-mi şedea? Alte nouă a lăsat,

157
Nu ţ-o fi, Petre, păcat? _ Aoleo, Petre, gazdă mare!
Da' Sîn Petru sta grăia: Beai, mănînci cu soru-ta,
_ Aoleu, nevasta mea, Şi o vorbă ce-o vorbeai,
Las' să facă ei ce-o vrea, Tot soru-ta i-o spuneai,
Că dacă mi-e ţara-n pace, La mine nu te uitai!
Stupină la loc om face, Dănacii soru-ta
N-au duşmanii ce ne face! lar la noi că a venit,
Duşmana cind auza, Copilu l-a junghiat
lară-ndărăt se-ntorcea Şi la gît că l-a tăiat;
Şi în grajd de piatră intra, Pragu căşti-a sîngerat,
Nouă cai a junghiat, Făcu mai mare păcat !...
Alţii nouă i-a tăiat. Sîn Petru cînd auza,
lar la masă alerga Pe soru-sa o pornea,
Şi iar la Pătru-i spunea: Şi peţitorii cu ea.
Lele Petre, măi Sîn Petre! Cînd acasă se ducea,
N-ascultaşi de vorba mea, Pin grădină se băga,
Că e bună, nu e rea. Găsa stupii junghiaţi,
Dănacii surorii tăle, Tîrnile pe apă daţi,
La noi, Petre, a venit Alte nouă i-a lăsat.
Şi-n grajd de piatră a intrat, ln grajd de piatră se băga,
Nouă cai a-njunghiat, Şi-n grajd de piatră găsa,
Alţii nouă a lăsat! Găsa nouă cai junghiaţi,
Da' Sîn Petru aşa-i spunea: Sta sub iesle ei culcaţi.
Aoleu, nevasta mea, Sin Petru iar mai mergea,
Las' să facă ei ce-o vrea, In pragu căşii mergea;
Că dacă n-e ţara-n pace, Găsa pragu sîngerat,
Noi caii la loc om face, Copilu la gît tăiat.
N-au duşmanii ce ne face! Sîn Petru dacă vedea,
Duşmana cind auza, Lua calu, incăleca,
Ea acasă se ducea; Sabie la git atîma,
Căldarea pe foc punea, După soru-sa alerga.
Copilaşu şi-l scălda. Măria pe drum mergea,
Şi-n luică mi-l aşeza, Capu-ndărăt invîrtea,
La pragu căşii-l punea; Pe Sin Petru îl vedea,
Cu luica mi-l legăna, Ea din gură-aşa vorbea:
Da' cu cuţitu-l tăia. _ Lele, Doamne sfîntule,
Ea la git il junghia, Şi tu putemicule!
ln leagăn il legăna, De ce aleargă nana-aşa ?
Da' sîngele, zo, cura. Or c-am uitat eu ceva,
Pragu căşii-l singera, Ş-aleargă nana să-mi dea ?...
Duşmana, ca vai de ea, Sîn Petru aleargă călare,
lar la Pătru alerga, Da' Măria pe picioare,
Şi din gură-i spunea: Şi n-o ajunge el călare.

138
Da' Sîn Petru ce făcea ? Să mai faci ş-o mînăstire,
Mina calu cît putea; Să fie de pomenire.
Măria dacă vedea, Şi cu apă lecuită.
Ea-n cale mi se oprea. De la Dumnezeu rîndită;
Da' Sîn Petru ajungea, Cine bolnav o venea,
Domnu sfintu se uita, Să bea apă din ceşmea,
Lui Arampie-i spunea: Lecuit că o pleca.
_ Măi Sfinte Arampie, De botez oi boteza-o,
Aleargă, măre,-n fugă mare, Să-i pui numele Bela
Du-te la pămînt mai tare, Bela Sfînta Gora.
Că Sîn Petru mîniat, Da' Sfintu Arampie,
lacă sabia-a-ardicat Cum Dumnezeu porincea,
Să taie pe soru-sa, Aşa Arampie făcea.
Pe soru-sa Maria. Pe Măria că o lua,
Şi n-a stricat nimica, li făcu trupu ceşmea,
Şi dreaptă ca vai de ea, Da' ţîţăle două ţuţure.
Şi-i răpune viaţa! Apa prin ele mergea,
Da' Sîntu Arampie, Şi cosiţa-o pădure.
Cum coboară la pămînt, Care pe drum drumuia,
Coboară jos ca un sfint, La umbriţă se umbrea.
Da' Sîn Petru e mai iut' Şi bea apă din ceşmea.
El cum trasă sabia, Că e apa lecuită,
O tăie pe Măria, De la Dumnezeu rindită.
Şi-i luă capu de la trup. De botez o boteza,
Dară Domnu ca un sfint, Mîndru nume că-i punea,
Cînd se uită pe pămînt, ii puse Bela Sfeta Gora.
Să vezi iară ce-a făcut;
Şi făcu o mînăstire,
Duşmana de cumnată,
Să fie de pomenire.
Lăsă pe Măria moartă.
lacă Arampie pleca,
Da' Domnul, dacă vedea,
Sus la Dumnezeu mergea,
Lui Arampie-i spunea:
Măi Sfinte Arampie, Lui Dumnezeu îi spunea :
Trupu Mării l-oi lua, - Lele, Doamne sfîntule,
Să-l faci mîndră de ceşmea; Şi tu puternicule,
Tiţăle Mării-oi lua, Porînca ce-ai porîncit,
Două ţuţure-oi făcea, Tot lucru am isprăvit.
Apă prin ele-o trecea. Mînăstirea am furşit,
Căsicioara oi semăna-o, Şi ceşmeaua-am lecuit,
Să răsară o pădure; Las' să iie voia ta,
Cine pe drum o venea, Care bolnav o venea,
La umbra ei s-o umbrea. Să bea apă din ceşmea;
Ceşmeaua că oi făcea-o, Să bea, să se lecuiască,
Să o faci lîngă pădure; in dalbă lume să trăiască.

139
Da' Domnu cind auza, Pe iarbă verde trecind,
Cu totu că mulţămea; Păcătoasa sta, zicea:
Unde sta şi se gindea, - Lele Petre, gazda mea,
Pe duşmană-o blãstăma : Pe iarbă verde trecurăm;
Să cadă-ntr-o boală grea, Ş-o văzui in loc arzînd,
A lui Pătru nevestea, Şi culcată la pămînt l...
Să zacã, să putrezească, Pe su' pomi cind imi trecea,
Pe-o parte se sioiegească, Frunza de pin pomi cădea,
Numai oase să-i uidească. Şi Sin Petru cind vedea,
Ea de boală va zăcea, Şi el mi se minuna:
Nici mai mult nici mai puţin, - Ce să fie, Doamne, asta!
Numa şapte săptămîni. Frunza-n codru-ngălbeneşte
Şi căzu în boală grea, Parcă iocu-o dogoreşte,
Şi zăcea, nu se-nglumea, Şi cădea pe pămînt,
Pe o parte putreza; Şi asta minune de mult!
Da pe una sioiegea, Mina caii cit putea,
Numa oasele-i uidea. De minăstire-apropia,
Şi zăcínd pe asternut, Domnu de sus se uita;
lote duşmana-a-auzit: Pe Arampie-l striga,
S-a aflat o minăstire, Şi din gură-aşa-i spunea:
Pomeníre piste lume. _ Măi siîntu Arampie,
Ş-are apă lecuită, Vezi Sin Petru a plecat
De la domnu sfint rindită; Şi duce păcătoasa;
Pe minăstire o cheamă Să bea apă din ceşmea.
Numai Bela Sieta (iora. Şi să lecuie-acuma.
Da' duşmana sta zicea: Tu, Arampie, să te duci
_ Aide, Petre, să mergem, Şi să-i săci izvoarele,
Să mergem la Sieta (iora, Şi toate piraiele;
La cea mai mindră minăstire, Şi pămintu o crăpa,
Acolo mă spovedesc, Pic de apă n-o uidea,
Apă beau, mă lecuiesc, Să nu bea păcătoasa,
Da' Sin Petru de-auza, Că piri pe cumnafsa,
Trăsura c-o invirtea, De-i răpuse viaţa!
Patru cai la ea-njuga, Da' sintu Arampĭe,
Bici de foc in mînă lua. El aşa cind auza.
El caii cind ii pornea, Se slobozi la pămînt,
Nu vrea caii-n jug să dea, Şi ca Vintu vivorit,
Cu bici de foc ii bătea; Şi-i săcă izvoarăle
Caii cind se opintea, Şi toate piraiele.
Cu păcătoasa pleca. Păcãtoasa ajungea,
Rotile se scufunda, Nu găsi apă să bea;
Nici pămintu n-o rãbda. Să bea, să se lecuiascã,

i)
lar pe lume să trăiască. Numai zidur'le-am zidit,
Sîn Petru dacă vedea Coperişu nu mi-a ajuns.
Pe Domnu să mînia; Dară ciuma, neagră ciumă,
Se-ntorcea cu păcătoasa, Ea din gură-aşa zicea:
lar acasă o lăsa. - Lele Petre, măi Sîn Petre,
Buciumu-n mînă că lua, Mai este, Petre, mai este
Şi Sîn Petru se ducea; Un Marcu Dili Marcu,
in coadele mărilor, Da' mai are, Marcu are
Tabăra de buciuma, Patruzeci de iiciorei,
Toate ciumile-astringea Şi ca nişte golumbei.
lacă ciumile-mi venea: Şi mai are, Marcu are,
Un'le cu copii în braţă, Patruzeci de nurori are,
Un'le cu copii în luică, Şi patruzeci fete mari,
La Sin Petru că venea Parcă sînt de gospodari.
Şi din gură-l întreba: Şi nouă turme de oi,
- Lele Petre, măi Sîn Petre, Cu nouă cirezi de boi.
Aşa tare-ai buciumat; Cu nouă stavruri de cai,
Toate ciume-ai adunat, Cu nouă arii de porci;
Şi la tine mi-am plecat. La Marcu nu cutezăm
Da' Sin Petru sta, zicea: In curtea lui să tunăm.
- Lele ciumă, neagră ciumă, Că mai are, Marcu are
Să plecaţi toate pin lume, Vro trei cîlni de sîmbătă,
Să luaţi suflet de la lume, Stau pe la porţi legaţi;
Să-mi fac şi eu mînăstire, Şi sînt cîinii turbaţi,
Să-mi fie de pomenire, Cu săngíre de argint,
Tot cu suflet de la lume! Le-a bătut pari in pămînt.
lacă ciumile-mi plecară, Da' Sîn Petru de-auza,
Toată lumea-mi săgetară, El din gură-aşa zicea:
Suflet la lume luară. _ Lele ciumă, neagră ciumă,
La Sîn Petru le-aducea, Voi la turme vă duceţi,
Sufletele le zfdea; Şi ca lupii să urlaţi,
Să facă el mînăstire, Ca vulpile alătraţi;
Illînăstire-pomenire. Ca íepurii să miorcăníţi,
Cind la grindiş ajungea, Turmele să spăimintaţi.
Nu putea, nu isprăvea, Marcu din somn o-auza,
Sta Sîn Petru se gĭndea. Ciinii şi i-o dezlega
Daf ciumile-l intreba: Şi la turme-o alerga;
_ Măi Sîn Petre, gazdă bună, Voi in casă v-oţi băga,
De ce stai şi te gindesti, Sufletele că le-aţi lua,
Minăstirea n-o furşeşti! Le-aduceţi la mine-ncoa!
Da' Sin Petru-aşa zicea: Să-mí furşesc eu mînăstire,
- Eu prea mare-am-nceput. Să-mi fie de pomenire!

141
Ciumele dacă-auza, Ş-avea Domnu ce` vedea;
La turme mi se ducea, Toate suflete-a-omorit,
Ele ca lupii urla, El singurei c-a uidit.
Ca vulpile alătra, N-are Marcu ce lucra,
Ca iepurií miorcăia, ln vatră de foc ieşea,
Şi la turme cînd sărea, Tigla din vatră scotea,
Turmele se spăimînta; Sabie din teagă trăgea;
clopotele, zo, cînta, De plăsăle o-ngropa,
Marcu din somn auza. Cu burta mi se lăsa,
Şi cînii şi-i dezlega, Sabia prin el trecea,
Şi la turme alerga; Singurel aşa murea.
Dacă ciuma cînd venea, Da' ciuma se zăuita
La Marcu-n casă luna. Şi din gură-aşa zicea:
Patruzeci de ficiorei, _ Stai Marcule, nu năcăja,
Baş ca nişte golumbei, Să dau eu cu gida mea.
Şi patruzeci nurorele, Ea cu gida cind imi da,
Frumoase ca viorele, Deloc sufletu că-i lua,
Cu patruzeci fete mari, Sulletu lui Marcu-i lua,
Pe toţi îi prăpădea; La Sin Petru l-aducea.
Numai Marcu rămînea, Da' Sin Petru cum il lua,
Turmele tot ocolea. ll făcu uşă la minăstire,
Dară ciuma de colea, Să fie de pomenire.
Sufletele _ le-aducea, lar Sîn Petru sta grăia:
Sîn Petru de le lucra. - lote, Doamne, ce-am iăcut,
Tot la coperiş punea, Mi-am tăcut eu mînăstire,
Minăstirea isprăvea, Ca să-mi fie pomenire i
Numai uşă că n-avea! Şi uşa că o-nchidea,
lacă Marcu cînd venea, Şi-şi lua drumu şi pleca.
El la uşă ciocănea, Multe turme rămînea,
Şi nima nu-l auza, Şi de foame că zbiera;
El din gură-aşa zicea: Domnu sfîntu se uita.
_ Lele, Doamne sfîntule, ln vale-n luncă dubăra,
Aveam o noră mai mare, Două ierbe că rupea,
Trăgea cizma din picioare: Pe oi le blagoslovea,
Da' aveam una mai mică, Din ierbuţă ş-aţîţa,
Deschidea uşa de frică !... Un dănac ş-o fată mare,
Crez ciumele-a venit Să-i fie pămintu-n plimbare,
Şi pe toţi i-a prăpădit l... Drumu la turme le da,
Marcu cind se minîa, Pe cimpu verde păştea,
Cu cizma-n uşă că da, Şi iar lumea că făcea;
Din ţiţînã o scotea. De slăpînea pămîntu-n pace,
Cind in casă se băga, Că n-are Sîn Petru ce-i face.

142
70 Cine-n cale mie-a stat,
in pămînt s~a îngropat:
unui MURAD
Stai şi nu iii tu nebun,
sl RADU volvoo/l
Că-ţi prefac ţara în scrum!
- Deie-ţi domnu sănătate,
Ascultaţi, fraţilor, la mine,
Să luptăm pe direptate;
Să vă cint o istorie,
Că rumânu e voinic,
Să vă cint un cintecel,
Nu se teme de pierit!
De cînd eram mitiutel.
Oştile mi să-nfrunta,
Pe cimpul Solunului,
Singe mult mi se vărsa:
Da şi cu-al Stambulului,
Cînd fu soarele-n chindie
Multă ordie mi-e întinsă,
Singele pîn-la călciie.
De viziri mi-este cuprinsă.
Da cînd fu la scăpătat,
Da-n fruntea vizirilor,
Radu-n luptă cu Murat;
Mare fală-agaiilor,
Cam pe la mijloc de noapte,
Tarul Murat cel bătrin,
Pierde oastea jumătate.
N-are barbă ca un spin,
Da cînd fu pe la cocoş,
Oastea, vezi, şi-o rînduia,
Vine-o babă cocoloş,
Pe creştini zo mi-i robea,
Şi lui Radu aşa-i spunea,
Multe războaie-mi făcea,
Pîn-la Dii el mi-ajungea,
Frumos bine-l sfătuia:
- Radule, măria-ta,
Pe Sîrbia-o pustia,
Ascultă la mine-ncoa:
Bugăria iar aşa;
Suliţe-n pămînt infigeţi,
O dorea pe Vlahia,
Şi cu crengi să le cuprindeţi ;
Da şi pe Moldavia.
Caii turcilor s-o-nfige,
Cînd la Dunăre mi-ajunge,
Şi corajul tu le-oi frînge.
Pontoanele mi le-ntinde,
Multe suliţe-nfigea,
Radul Voievod l-aştepta,
Cu vîrfu pin rămurea;
Din gură-aşa-i cuvînta:
Şi cum Murat mi-alerga,
- Ce caţi tu, măria-ta,
Caii-n suliţi să-nfigea.
Aci pe moşia mea ?
N-ai destulă-mpărăţie, Ţarul Murat cel fălos,
Dă rîvneşti şi la Viahie, lmi pleca cu capu-n jos:
Vreai pe noi să ne robeşti, Şi fugea cît îmi putea,
Copii, neveste răpeşti; Abia Dunărea-o trecea.
Să ni-i duci în Taligrad, Cum să facă, cum să dreagă,
Făr-de milă şi păcat? Pe Radu el să mi-l piardă ?
Biruri grele să ne-njugi, Şi cum sta şi se gîndea,
Numai asta n-ai s-ajungi! lacă-o cartie-i scria :
Decît robie turcească, - Radule, viteaz mare,
Noi vrem moarte vitejească! Nu-ţi iie cu supărare;
_ Măi Radule, fii cuminte, Vino pîn'la Taligrad,
Cu-a mea oaste nu te prinde! in sarai te iac-mpărat!
Taligradu jumătate, Şi lui Radu aşa-i vorbea:
Da-mpărăţia a tria parte; _- Ascuită la vorba mea,
Ţi le dăruiesc pe toate, N-am venit să ne luptăm,
Da fă-ţi cale-n astă parte! Şî-am venit ne-ospătăm;
_- Ţar Murate, impărate, Nu sint eu voinic in stare.
S-ai mertic de sănătate; Te ştiu că tu eşti mai tare!
Cit e-n lume direptate, Şi-ncepea de chefuia,
Nu ne temem nici de moarte' Da paare cin-le umplea?
Nu e Radul voievod Episcop venit din Dii,
Un fricos şi un neghiob, Le da vin de mermeziu:
S-ajungă la turci un rob! Le da Şi de Odobesti,
păstrează-ţi tu Ţăligradu, Numai voia le-o-mplineşti!
Lasă-n pace tu pe Radu, El pe Radu-l imbăta.
Rămií cu a ta-mpărăţie, Pe subt masă imi cădea.
Noi stăpini pe cea Vlahíe, Dară Ali ce-mi făcea ?
Da prieteni cu Sirbie Mi-l lega, mi-l ferega,
Şi cu toată Bugărie! El pe cal mi-l arunca
Lui Murat al mînios, Şi-l trecea chiar Dunărea.
li pică cartia jos; Mi-ajungea la Taligrad,
Şi-l trimeasă el pe Ali, Taligradu mare grad.
Cu multe frumoase daruri. Murat ţaru de-l vedea,
Pe Radu să-l dăruiască, Da ordinu a-l tăia:
Fuga să-mprietenească. - Voi cinci sute de gelaţi,
Şi-ntr-o joi de dimineaţă, (ieaba ciorba mi-o mincaţi;
Făr-de rouă, lăr-de ceaţă, Pe Radu de nu-l tăiaţi,
Pe cimpul cu colălle, Capu-n tapă-i alinaţi I
Vine viteazul Alie. Gelaţii mi-l bulduşea,
Da Radu de mi-l vedea. La Bosfora mi-l ducea,
Aşa din cerdac vorbea: Gata capu a-i tăia,
- Bre Ali, voinic viteaz, Numa-n lanţuri mi-l tinea.
De-ai venit cu vrun năcaz, Cind iu gata a-l tăia,
Noi in săbii ne-om lupta, Radu lui Murat vorbea:
Luptă direaptă-om purta. - Lele, mărite-mpărate,
De-ai venit cu voie bună, Facă-ţi domnu multă parte
Aide in palate îmi tună De mertic de sănătate,
Să bem vin de Odobesti, Am fãcut multe păcate t...
Eşti la Radu-n Bucureşti. Adu-un popă creştinesc,
Să Facem o veselie, Vreau la cl mã spovedesc;
S-audă la-mpărăţie, Cu sabia mea cea grea
Să trăim, frate, pe pace. Vreau capu a mi-l tăia,
C-aşa e pe direptate. C-are vro sută ocale.
Da turcu, arap viteaz, Taie numai carne moale.
Pitula al său necaz, Murat dacă mi-auzea,

144
Aşa la agali vorbea .' Şi-ml pleca-n Rumania;
- Să mergeţi la Bucureşti. Ş-aşa pe drum cum mergea,
L-ale mari case domnesti, Gînduri multe-l pripidea.
Sabia grea să i-o aduceţi, «Ce-ar fi să trec la Timoc,
Dunărea-n grabă o treceţi. La cel hain episcop?
- Ali găvaji mi-aduna, Bine vezi m-a ospătat,
lară Dunărea-o trecea; Pe mîna la turc m-a dat!
Sabia grea i-o-aducea. Să merg eu să-i mulţămesc,
Frumos popa-l spovedea. Datoria să-mi plătesc l»
Apoi Murat supărat, Pe ceri eriau stele mii,
De pe tron tare-a strigat: Dară Radu sta în Dii;
- Voi cinci sute de gelaţi, Nici nu bea, nici nu mînca,
Capu lui Radu-i tăiaţi! in aiduc să îmbrăca
Şi cum stau şi să trudea, Şi mergea la episcop,
Sabia nici că-mi putea Pe ceai Negru de Timoc.
Di la pămînt a urnea, Barbă neagră pînă-n briu,
Dară paşa imi turba. Cu curmeiu-ncins la briu,
Atunci Radu de-mi vedea, La mănăstireemi mergea,
Lui paşa aşa-i vorbea: Aşa la episcop vorbea:
-_ DezIegaţi-mi mina stîngă, - Ce mă rog, sfinţia ta,
Copilaşii o să-mi plîngă; Fii bun a mă spovedea;
Să v-ajut s-o ridicaţi, Că am, părinte, păcate,
Cu ea capu să-mi tăiaţi! Numa-n mine sînt păstrate!
Mina stîngă-i dezlega, Aiducind pi la coinice,
Lanţuri grele zîngănea: Negustorii ca să-mi pice,
Cum ridica- sabia, Tot avutul eu le-am luat,
incepea la tru-ci tăia. Da' capetili le-am tăiat!
Şi-ncălecă şi pi-un at, Şi-am venit mă spovedesc,
De-l văzu împărat Murat. păcatele-mi ispăşesc:
Pin călăi cum se-nvîrtea, Că ce-oi cere eu îţi fac,
Capetili le-asvirlea, Numai să scap de păcat!
Şi pe toţi el mi-i tăia, Că mulţi oameni am legat,
Numai Murat rămînea, Cu curpenu-nfăşurat,
Aşa din gură-i vorbea: Numai oasăle-nşirate.
` - Radule, baş eşti viteaz, Stau pin codrii atîrnate,
iţi mor turcii de năcaz; Prea multe grele păcate !...
Nu eşti frate de pierit, - Ai bre taică, tãiculiţă,
Eşti încă de văcuit! Mare aiduc eşti de viţă,
_ Du-te-n ţara-ţi sănătos, Ti-ai pierdut locu din rai,
Ca un trandafir frumos; Muulte păcate mai ai !
Stăpîneşte-ţi ţara-n pace, - Stai, părinte, nu e totu,
Că turcu n-are ce-ţi face! Am tăiat eu şi un popă,
işi lua sabia cea grea, Şi~am făcut mare păcat,

145
Ce să fac eu ca să scap? Da' sub cort cine-ml şedea ?
- Nouă mănăstiri de-oi face, 0 măsuţă mitiutea,
Oi scăpa de-ale păcate; De nouă stinjeni de lungă
Alfel iadu te mănîncă, Şi de nouă palme-n dungă,
La inimă te despică l... Masă frumoasă-ntinsă,
Atunci Radu de-auzea, De voinici mi-este cuprinsă,
lar la episcop îl vorbea: Da-n frunte-i Baba Novac,
-- Dacă-a mele păcăţele, Cu capu baş ca un ţap.
Să iartă pin zîdiri ele, EI sta şi benchetuia,
N-o să fie un potop, Şi de nima nu-mi grijea.
De-omor şi un episcop ? Cînd la vale, pe Dunăriţă,
Sabia el că mi-o trăgea, lacă vine-o şeiculiţă;
Numa o ţîră o-nvîrtea, Şaica-i veche, cîrma-i nouă,
Pe episcop mi-l tăia-re, De taie Dunărea-n două.
Luminare-i aprindia-re. Lină verde măndrălac,
De din deal de cel Zăiceri, Da-n şaică cine-i culcat?
lmi zidi la mănăstiri, lacă Corbea, mort de beat.
Nouă mănăstiri zidea, Că din zori mi s-a sculat,
Numai una nu putea, Multe vinuri a cercat
lar cu turcu să bătea; Şi tare rău s-a-mbătat.
Multe vitejii făcea, lară şaica îmi trăgea,
Doamne de să pomenea! Baş în vad la Vidina.
Şi-mi trăia pe ţară-n pace. Da' turcii cum mi-l văzură.
Că n-are turcu ce-i face. Toţi cu luntrili porniră,
Şi-mi zidea la mănăstiri. Inaintea lui ieşea,
Şaica-n Dunăre-i oprea.V
Pentru-a sale pomeniri.
Mare voivodă-mi uidea, Cind la Corbea se uita,
Lumea toată-l pomenea. Friguflli îi apuca,
Istorie rumânească, Sfintu Gorneac îmi bătea.
La buni fraţi ca dumneavoastră. Chica-n pale i-o făcea,
Pentru ca să-l pomenească. Turcimea se spăiminta
Şi-mi fugeau ca ciorile.
Se-necau ca oile.
Da' sluga nemernica,
n. VITBJBŞT! Mînca-i-ar ciínii carnea,
Aşa la turci le zicea:
-- Măi turcilor şi agale,
71 Ce fugiti ca oile ?
BABA NOVAC Veniţi să vi-l dau legat
Ca pe-un dobitoc la gard.
Colo-n jos la scăpătat. Dacă turcii auzeau,
La cerdacul lui Novac, lar pe şaică se suiau,
llli-este-un cort mare rotat. Pe Corbiţă mi-l legau;

H6
Cu fringhiili de mătase, Nu rîmni la carnea mea,
Tăiau carnea pin' la oase. Şi vino la naica-ncoa,
Alte frînghii din Braşov, Că te-ajută Precesta;
Tăiau carnea pin' la os. Că de turci de oi scăpa,
Şi-l luau pe Corbea legat, Carne de turc vei mînca.
De-I duceau la Calafat. Stîrv pe trei ani ai să măninci,
Calafat, oraş bogat, Binili meu n-ai să-l uiţi.
Piste ţară-adevărat. Vulturul dacă-l auza,
Pe Corbiţă mi-l luau Jos pe ţapă s-aşeza,
Şi-n ţapă-l infigeau. Da' Corbiţă de-l vedea,
Da' sub ţapa lui Corbiţă. Inelul de aur scotea;
Mi-l legară pe Gruiţâ. Pe gheară i-l aşeza
Pica sînge din Corblţă, Şi din gură-i zicea:
Păta faţa lui Gruiţă. - Vulture, măi dumneata,
Da' pe turci mi-i comanda Să te duci pină colea,
Ficioru lui Caragea. Colo-n deal, în Stari deal,
Un turculeţ mitiutel. La căşile lui Novac,
Răvărsat de bubăţel, Lui Novac, Baba-Novac.
Ştie carte giurgiumel. Ce-are barba ca un ţap,
El din gură aşa grăia, Sare Dunărea-n ciumag,
La turcime cuvînta: Dincoace la Calafat,
_ Turcilof buni şi agale, Unde e un rob legat,
Facem la ghiauri pierzare, Ş-altu-n ţapă-i alinat.
Cîţi copii de turci aveţi, Da' Vulturu se-nâlţa,
Pe toţi voi să-i astrîngeţi, Din aripi imi răzbătea,
Fiinte-n mînă le puneţi, Dunărea el mi-o trecea,
ln Corbiţă mi-o oichea, Şi deodată se-ndrepta,
Să-nveţe ei a ţinteal Colo-n deal, în Stari deal,
Turcii cum îmi auzeau, La căşile lui Novac,
Toţi copiii astrîngeau, Lui Novac, Baba-Novac.
Flinte-n mînă le puneau, Tăman bea la cafenea,
Tăbărau de împuşcau. Alăturea de-o ceşmea,
Pe Corbiţă îl ţinteau. Cu frate-su Banabac,
Da' Corbiţă ce făcea ? Cum l-e la voinici pe plac.
Glíonţăli le prijunea C-o ploschiţă din dud verde,
ln potcoava cizmelor De ţinea vro şapte vedre.
Şi-n piatra inelului. Tăman paru l-aducea,
Şi aşa tot împuşcind, Da' vulturu di colea
Da' deasupra lui zburînd, Inelul le sloboza,
Din aripe răzbătind Drept în par că-l sprijunea.
Şi la camea lui rîmnind. Novac Baba vinu-l bea,
Da' Corbiţă răspunzînd : Cu sete el mi-l sorbea:
_ Vulture, pasăre neagră, Cînd la fundul parului,

147
Văzu piatra inelului. Vadra de vin cumpăra,
Prea bine mi-l cunoştea La călugăre i-o da.
Că este al lui Corbea. Novac Baba vadra o lua
Apoi din gură-mi vorbea: Şi cu vadra că-mi pleca.
- Doi copilaşi c-am avut, Pe margine de Dunăriţă
Vezi, turcii i-a prăpădit! Se mînie pe vedriţă;
Numai inelu-a venit, De pămînt cind o trintea.
Da' copiii mi-a pierit! Zece dăogi ii sărea!
Lăpăda ţoale domneşti, Şi la Calafat trecea,
Da-mbrăca călugăreşti, Se făcea a-i cumineca;
Pe subt chivară-atirna Frînghiile le tăia
Acea spatie turbată, Şi din ţapă-l scobora.
Ce prăpădea turcimea toată. Apoi din gură vorbea :
Ridica el genili - Corbiţă şi tu Gruiţă,
Ca să vadă potecili, Aide-n jos spre Dunăriţã,
Colea-n vad, la Dunăriţă, Să bateti voi marginili,
Unde-i fiu-su Gruiţă. Eu să bat mijloacill,
O dată se opintea, Că le ştiu soroacili.
Dunărea-n ciumag sărea, De-o striga turcu: „Aman“!
Şi-mi trecu la Calafat; Să-i bat, taică, de su'rnal;
Dădu de robu legat, Da de-o striga turcu: „Amet“!
D-altu-n ţapă alinat. Să-i bat, taică, la piept,
Dacă văzu şi văzu, C-aşa-i al meu adet.
Bun călugăr se făcu Şi pin turci se abăteau,
Şi trecea la Vidina, Tăbărau de-i bulduşeau;
L-a mai mică cafenea, Fesurili le săreau,
Cu şaptezeci pe lîngă ea, Capetili se rostogoleau.
Unde-s turci la rafenea. Multă blagă-mi adunau,
El din gură le vorbea: lar la Dii că o porneau.
_- Turcilor, boierilor, Se opriră la ceşmea,
Am trecut la Calafat Puţinel de-mi odinea;
Şi văzui un rob legat, Da-n vale pe-o rămurea,
D-altu-n ţapă alinat, Frumos cinta-o turturea.
Ş-oi să am cu ei păcat; Novac Baba o-asculta
Videti bine că eu sint Şi din gură imi grăia:
Călugăre pe pămînt. - Gruiţă cel mititel,
Ce mă rog la dumneavoastră, la să-mi cinţi un cinteeel,
Sănătatea să vă crească, De cind eram mititel,
Vadra de vin mi-oţi umplea, Mititei şi haiducel.
Pe robi că i-oi cumineca, - Tată, tăiculiţă-al meu,
Că mor necuminecaţi, Dăruit de Dumnezâu,
Şi-oi să am cu ei păcat. Tu ştii, taică, ori nu ştii
Da' turcii dacă-auza, C-am un glas pintru pustii.

148
Cînd o dată-o răsuna, Din gură aşa-l porincea :
Braji mărunţi o legăna, - Pune-i ochii, fa căţea,
Paltini s-o cutremura, C-ai căzut la mînă rea,
Lunca, valea o-aulea, Că-ţi iau pielea de pe tine,
Ape reci s-or turbura, Carnea oi s-o-arunc la cîine!
Şi m-or auzi zinili, Zina însă nu cam vrea
M-o lovi cu aripili; Ochii lui Gruia a-i punea.
Ochii din cap mi-o sărea, Da' Novac o jupuia,
Buştean negru-oi răminea. Pielea burduf i-o făcea:
- De la cite te-am scăpat, Zina rău mai chirăia
Gruiţă, nu e păcat Şi de moarte se zbătea,
Să nu-mi cinţi un cintecel, Da' din gură se ruga:
De cind eram mititell - Moş Novace dumneata,
Da' Gruiţã d-auza, la stăi, nu mă jupuia,
Unde-ncepea de cinta, Că-i pun ochii acuma.
Braji mărunţi se legăna, la lapte din ţîţa mea,
Paltini se cutremura, Pe ochi negri l-oi spăla,
Ape reci le tulbura. Mai buni ochi că i-o venea!
Zîne din ceri l-auga, Novac dacă-mi auza,
Din nori se slobo1/a, Tăbăra de o mulgea
Cu ărpiile mi-l izbeau, Şi vedriţa mi-o umplea.
Ochii din cap ii săreau, Pe Gruiţă că-l spăla,
Buştean negru răminea, Şi mai bine imi vedea.
Gruiţă rău mai plîngea. Vedea iar cei munţi cărunţi,
Novac mult se năcăjea, Nouă iepuri sint uidiţi.
Dupã zîne se uita. Da' pe zîn-o jupula,
Dacă vedea ce vedea, li făcea carnea bucătufl,
Gida-n mînă o lua. De i-o arunca la vulturi.
Trei zile se zăuita, La tot locu de-ntorsură
Poate zîne va vedea! Lăsa cite-o bucăturã
Cînd a treia se-mpiinea, Fugă corbii cu ea-n gură!
lacă zînili afla, Pielea zinei că o lua,
Tăman de namneaz mînca. Făcea din ea o saca.
Baba Novac se opintea, Lua haiducii şi-mi pleca
Baş pe zină mi-o lovea Pe sus la Albotina,
La foaia zâbunului, La podu cu zalele
Baş la capul pieptului. Unde-mi trec asnale
Din nor zîna-aluneca, Să capete ceva parale,
Da' Novac mi-o prijunea. Că n-aveau pe iarnă sare.
Puse el mîna pe ea, .Şi-aşa din gură vorbea,
Lua cuţitu şi-o crunta, L-ai haiduci le porîncea:
Cam de piele-o jupuia. -- ln codru vă scufundaţi,
De judecat mi-o judeca, Sama la mine să luaţi;

H9
La negustori să pindim, La negustori se ducea;
De parale să-i pîrlim Sabia din mînă-i lua
Da Novac, Baba Novac, Şi pe ea se zăuita.
(Ze-avea barba ca un ţap, Da' mustata îi zimbea,
Pe subt pod se pitula, Pe ovreiaşi îi privea,
lacă mult nu zăbovea, lar din gură-aşa-i grăia:
S-aud caii ropăind, - Bună sabie cîştigai,
D-aznalili turuind, De bogătaşi n-o cercai;
Bănuţii zdrăncănind, Să văd taie, ori nu taie,
lar ovreiaşii cîntind. Au să mi-o fac vro tigaie.
Da' Novac, Baba Novac, O dată se opintea,
ln călugăre-mbrăcat, Arcur'le i le-ntindea;
Pe lîngă negustori se da, Capu de la trup îi lua,
Se făcea că-i întreba: Pe pămînt bolborosea.
_ Măi ovreiaşi, bogătaşi, Şi-i luau ei aznalili,
Luaţi-mă pîn' la oraşi Cu toate mătăsur'li,
Ca s-ajung desară-n Dii, Disagii cu mahmudele,
Să-mi aprind nişte făclii. Şi-apucau pe potecele.
Că sînt, frate, drumuit Scoborau la apa ţece,
Şi de putere slăbit; Unde numai cucu trece.
Să vă faceţi vo pomană, Cu Corbiţă şi Gruiţă
Ca s-ajungem pîn' desară. O porneau pe Dunăriţă;
- Măi călugăr dumneata, Colo-n deal, la Stari deal,
Ce te zguguleşti aşa! La căşile lui Novac,
Ori eşti maistor de ceva? Lui Novac, Baba Novac,
Văd că te uiţi în azna !... Ce-are barba ca un ţap,
__- Sint maistor, negustoraşi, Sărea Dunărea-n ciumag
Bogătaşi şi ovreiaşi, Dincolo, la Calafat,
De căpestre de-alde boi, Cind afla vrun turc bogat.
Şi de săbii de-ale noi. Şi cum vremea îmi trecea,
lţi fac sabie din tigaie, in peţit mi se ducea,
Să taie ca briciu-n paie; Umbla ţările-n cruciş,
Din căţel, buzdugănel, Piste Ceadova-n curmeziş,
Te aperi de-ai săraci cu el! Trecu Dunărea-n Bănat,
- Călugăre, om învăţat, Acolo nora şi-a aflat,
Tăman vin din Taligrad; Pe Gruiţă l-a-nsurat.
Mîndră sabie-am cumpărat, Cum era norica lui
Şapte mie-am numărat. Nu se afla a nicicui!
la vino la mine-ncoa, Bun lăutari îmi luva
De cunoaşte-mi sabia; De-aici de la Cladova.
De e bună, ori nebună, Făcu nuntă-aşa de bună,
Ori să o topesc în furnă. Pe-o lună şi-o săptămînă,
Novac dacă-aşa~mi vedea, De cînd se ivea luna,

150
Şi-mi uidea cit secereal Numai bătrinul Novac
Colo,-n Tara Rumånească, Sta-ntr-un ostrov in ceardac,
Pentru ca să pomenească, Se uita in sus pe grinduri,
La buni fraţi ca dumneavoastră Rămînea el dus pe ginduri,
istoria s-o cetească. Apoi aşa-mi cuvinta :
_ la vezi, Gruio, puiul taichii,
Oare cine o fi, maichii ?
72 ln poiana cucuiată
NovAc şi nul Tulcn Mi~este o piatră crăpată,
Ce mi-e-n sîrmă ea legată,
Colo-n vad, în Tallgrad, Tot cu aur e suilată.
S-aduna un mîndru sfat, Sui-te sus in codru-al verde,
in frunte c-un împărat, Pe Dunăre ce se vede?
Da' porţile a incuiat. Şi vezi cine tot ţipă,
Şi cum stau se tăinuiau, Liniştea de ne-o strică!
Şi de nima nu grijeau, De-o fi cioban rătăcit,
imi veni un turculeţ De capre s-o fi pierdut,
Cu păr negru da' şi creţ, Să fie bine venit;
Da' la minte cam isteţ; Calea direaptă-i arată,
Din gură aşa imi vorbea, Da' grăbeşte-te îndată!
Lu-mpăratu-i cuvînta: Da' de-o fi vreun bolind,
- Mâ-mpărate, luminate, impinge-l in vrun aling,
Facă-ţi Domnu multă parte Aruncă-l in vro borungă,
De miertic, de sănătate Rămină de-o mină ciungă.
Şi de multă bogătate. Da' de-or fi sărac flămînd,
Eu mă prind pe ce doreşti Să nu-ţi faci vreun rău gînd;
Ca să-i leg pe Novăceşti, Adu-l ca să-l săturăm
Şi pe Novac al bătrin Şi mîndru să-l îmbrãcăm
Sâ-l aduc i-al meu stăpîn. Cu scurteică oltenească,
Numa-atita că-mi vorbea, Pe naica să-l pomenească:
Pi-un cal roşu-ncăleca, Da' de-o fi voinic viteaz,
Cale lungă-mi apuca; Fii la minte tu mai treaz,
Unde Dunărea coteşte, Ca Viteazu să-l izbeştl,
Şi-ntre munţi se-mbărbăteşte. La taica nici să gindesti!
Se sui pi-un crac de munte, Gruia-aşa cînd auza,
Unde-aleargă multe şute Cum sta şi se nãdăia,
Şi-ncepea a chiotea, Pe roşu încăleca,
Rumâneşte a-mi cinta. Sus în codri îmi pleca,
Şi-aşa cînta de frumos, La poiana cucuiată,
Că pica frunza pe jos. La cea piatră rău crăpată,
Da-aşa chiotea de tare, Ce mi-e-n sîrmă ea legată.
Rãsuna a treia vale. Da' cu aur e suilată.
Da' cine mi-l aula? Tumte sus, în codrul verde,

151
Di-unde Dunărea se vede; - Bre loviţăfal meu nepot,
Unde Dunărea vuieşte, Se duse Gruia de tot;
Braji şi paltini se trezeşte. Un leciol.I eu îmi avui,
Şi-mi dădea di-un turc turbat. Şi pe ăla mi-l plerdui.
Revărsat de mult bubat. la vezi, taică, cine-mi ţipă,
Apoi din gură-i vorbea Pacea codrilor de-mi strică ?
Şi aşa ii cuvînta: Mergi la stina părăsită,
- Turcule, bolindule, De aiduci mi-este cuprinsă,
Turcule, nebunule, La poiana cucuiată,
Bată-te legea muţască Unde-i o piatră crăpată,
Şi cu ciuma a porcească, Dar in sirmă e legată;
De ce ţipi şi-mi auleşti, Numai in aur suflată,
Pacea codrilor răpeşti, De trei neamţ e aşezată!
Vulturi şi şoimi mi-i uşuieşti? Tot mai sus in codru-al verde,
Dar dacă te simţi voinic, Toată Dunărea se vede,
Ai mai sus de cel colnic, Bagă seama cine ţipă,
La izvor cu apă rară, Liniştea de ne-o strică.
S-aibe loc turcu să moară. Gruia-l taichii o fi pierit,
Că vezi, nu a vmai venit.
Turculeţul se-ncrunia,
De Gruia s-apropia, lovită dacă-auza,
Buzduganul mi-l trăgea. Sabia şi-o incingea,
Numa o dată-l răsucea Pe murgul incăleca,
Şi-l lovea pe la buric, Da' codrii mi-i covirşea;
Unde-i pasă la voinic. in lungiş şi-n curmeziş,
Carpina-n Gruia-o poticnea, Pînă-n sus de cel gringiş.
Lua fringhia mi-l lega, lacă un turc întîlnea,
Şi-l făcea, vezi, fedeleşi, Bună calea el ii da,
'L-mpingea in ape reci. Şi aşa-i ii cuvînta:
Ba-l lega de şea de cal - De ce-ai prins pe văru-meu,
Şi-l mina ca pi-un ogar. Bată-mi-te Dumnezeu!
iar incepe-a chiotea, Şi de ce mi l-ai legat,
Rumåneşte, zo,-mi cinta; Ca pi-un mare blăstămat,
Şi-mi cînta tare frumos, Ca pi-un mare vinovat P!
Că picau frunzele jos. Dă-te-ncoace la război,
Şi-aşa chiotea de tare, Să-ţi scot ochii amindoi
Răsuna a treia vale; Şi să-i arunc in noroi!
Şi nimeni nu-l auza, Turcu nimic nu vorbea,
Nima nu se nădăia, Buzduganu-apipia,
Făr-de bătrînul Novac Numa-o-dată-l răsucea
(fe-are barba ca un ţap, Şi pe lovită-l lovea
Din frumosul său ceardac. Baş la capu pieptului.
Apoi sta şi se gindea, La casa sufletului.
Lui lovită ii vorbea: Carpina-n el poticnea,

152
Cu fringhiili mi-l lega, Buzduganu şi-l trăgea,
De ciochină-l priponea. in Novac ilrepeza;
Şi mi-i mîna dinapoi, Da' Novac mi-i sprijinea,
Misi mina el pe-amindoi Buzduganul răsucea, `
Ca pe doi boi injugaţi, De trei ori se invîrtea,
Tocmai buni de spinzuraţi. Drept in turc il trimetea.
Mai din deal de stinca-naltă, Da' turcu era istet,
Şi mai sus de Tilva-naltă, Mi se-nvirtea turculeţ,
Unde sutele s-adapă, Cu mîna il sprijinea,
Unde vulturii imi saltă, ln Novac il repezea,
incepea a chiotea, Şi de nima nu griiea.
Rumâneşte, zo,-mi cinta: Novac dacă-aşa vedea,
Şi-mi cinta aşa frumos, Buzduganu-n dinţi prindea,
De cădeau frunzele jos; Turcul rău se speria,
Aulea aşa de tare, Dinţii-n gură-i dirdăia!
Rãsuna pe-a treia vale. Nu ştiu turcu ce făcea,
Cine oare-l aula? Ochii lui Novac fura,
Cine de ei să-ngrijea? 0 dată se răsucea,
Decit bătrinul Novac, Buzduganu repezea
Din frumosul lui cerdac: Ca un fulger ce trăsnea,
Mi se scărpină in barbă, Şi pe Novac mi-l lovea
Şi-şi luă armili-n grabă. Baş la furca pieptului,
Şi plecă pe drum pierdut, Unde-i greu voinicului.
Că doi feciori a avut, Novac` jos se zvircolea,
Ba poate că i-a pierdut; Din gură aşa-mi vorbea:
La adinci de bătrineaţă, -- Bre turculet, nu mai da,
Răminsă singurei la masă: Sint bătrîn, nu pot răbda:
Singurel să mi se lupte, Da' de vreai la luptă dreaptă,
Pe păgîni el să-i înfrunte. M-oi lupta ca altă dată,
Subt un tei mindru-nflorit, in poiana cucuiată.
El pe turc l-a şi zărit: Dară turcul se temea,
- Bună calea, turculeţ, Fuga pe Novac lega
Văd că eşti cam gogoneţ Cu fringhiile de rnãtasă,
Şi de vorbă cam glumeţ. indoite-n cite şasă.
Vino-ncoace ne luptăm, Şi mi-i lega pe tustrei,
Cari pe cari ne rămînem, C-un curmei pirlit de tei,
Că mi-ai prins pe-ai mei copil, Şi-i mina de dinapoi,
Sã-i duci la paşa la Dii, Ca pe-o cireadă de boi!
in ţapă să-i proţăpească, Ca să-i ducă la-mpărat,
Frica-n lume să trezească. La-mpărat la Ţaligrad
Da' turcu dacă-mi vedea, Tocmai buni de spinzurat,
De Novac s-apropia, Or in tapă de-alinat.
inimioara-i tremura, Drumufli le covîrşa,

153
Da' pe robi, zo, mi-i lovea; De la prinz pîn' la chindie,
Pe margini de Dunărică Trecură fiori o mie;
ii purta intr-o luntrică, Din chindie pănă-n sară,
Că e mai puţină frică. Ca-ntr-o zi mare de vară,
O furtună se pornea, Cu săbiile se loveau,
Dunărea, zo,-mi clocotea: Da' săbiile se rupeau.
Luntrea de mal se lovea, Buzdugane apoi trăgeau,
Mai la val de Cladova. Şi greu, frate, se izbeau.
Voinicii nu se-neca, Pămînt se cutremura,
Un val mare-i arunca Da' buzdugane zbura.
Pi-un prund cu răchită deasă, Nu ştiu turcu cum făcea,
De Domnu este aleasă. Ochii lui Bădiţă fura.
Şi-o porniră pe picioare, C-un cuţitaş ruginit_
Cam pe vreme de răcoare, ll lovea baş la buric.
Şi lua drumur'le-n cruciş, Bădiţă mort imi cădea,
Piste deal, piste grindiş, Maţăli i le vărsa,
De-mi ieşiră-n aluniş, lar Novac aşa grăia:
Codrii ca să-i covîrşească, - Cum putuşi de te-nduraşi,
De aiduci mi se ferească. Pe frati-tu mi-l tăiaşi!
La izvor cu apă rece, Ai făcut mare păcat,
Unde mulţi aiduci îmi trece, De cînd turc te-ai botezat!
Cine-n cale că venea? Turculeţu de-auzea,
Cu cine se întîlnea? El amintea-şi aducea:
Cu Bădiţă cel frumos, Pe cînd era copil mic,
Ce se luptă cu folos! Turcii mi l-au robit
Cu stăpînul codrilor, Şi l-au dus în Nădolii,
Arambaş aiducilor, intr-ale mari ţări pustii.
Da' şi spaima turcilor. Se uita la frati-su-n cap,
Cum pe turc el îl vedea, Vedea sămnu-al săbiat,
Două vorbe îi vorbea, Ce l-a făcut din jucat,
Da de-a treia îl lovea. Atunci sama el şi-a dat!
_- Turcule, bolîndule, Punea capu în pămînt,
Turcule, viteazule, Şi făcea un legămînt:
De ce fîrtaţii-mi legaşi, Legea nu şi-o părăsească,
inimioara mi-o secaşi! Pe-ai săi fraţi să-i liberească.
Dacă mi te crezi viteaz, Şi pe robi mi-i slobozea,
Te răpun eu pîn' la-ameazi... lar de Novac se ruga:
Geaba mi te crezi bogat, - Ai, bre taică, bre Novace,
lţi leg piatra după cap la fă, taică, ce oi face,
Şi te dau la peşti momeală, Pe Bădiţă tu să-l zvidui,
Să-mi dai mie socoteală! Şi din morţi tu să-I învii!
Numa-atîta că-i vorbea, Novac fringhiile arunca,
Şi 'la luptă se pornea, Pe cal el se arunca:

154
Pe cimpul cu colălie, Şi el mi s-a lăudat
imi găsi el iarba vie. Că poate tare-a striga,
Mai în vale la ceşmea, De răsună văiur'li,
Maţele i le spăla, Se cutremur pietrili,
Cu sînger mi le stropea, Se spăimintă fiarili
iarba vieţii o punea, Şi s-omoară oamenii.
Cu apa vie îl stropea Da' turcu mi-l indemna
Şi prin urechi ii sufla, Să-i facă lui plăcerea,
lacă frat-su învia, Şi să-i asculte lui vrerea,
Şi cum ochii-şi deschidea, Să strige el aşa tare,
iar începea a grăia: Să s-audă pin' la mare;
- Bree, da mult am mai durmit, Pin' la Dunăre la vale.
Baş ca şi-un copil mic. Tumte dincolo,-n hotare!
Parc-am fost pe altă lume, Novac dacă-aşa vedea.
Şi călcam fără de urme. O dată se opintea.
Da' frati-su-l săruta, Aşa de tare striga,
Fes din cap el arunca Codrii mi se scutura,
Şi-i spunea cum Moş Novac Frunzăli pe jos cădea,
A ştiut a-i face leac; Căprioarele se stărpea!
Şi că el s-a desturcit, Da' fratele cel turcit,
Şi la loc s-a rumånit. Aşa tare mi-a tricnit,
Apoi cu Novac în frunte Di-un cer mare s-a lovit
O luau pe poteci înguste; Şi pe loc a şi murit.
Se suiau în Stari Deal, C-aşa de tare-a ţipat,
Toţi călări pe cite-un cal Dunărea s-a răzbunat,
La ceardacul lui Novac, Luntrili a răsturnat
Ce-i pe cap cu comănac, Şi mulţi turci s-au înecat.
Mîndră masă mi se-ntinsă. Da' pe fratele-al turcit
Numai de voinici cuprinsă. Novacii toţi l-au jelit;
Şi-ncepea se veseleau, C-a fost mîndru şi voinic,
Şi cu toţi se lăudau: N-avut teamă de pierit.
Turcu zicea că el ştie Şi mai sus pe Dunărică,
Să-nşele cu viclenie, lmi cînta o păsărică,
Vederea la om să fure Că a căzut o stea din ceri
Şi de sabie să-ndure. Şi-a murit un voinicel.
Bădiţă, că-i vînător,
Că prinde viu căprior,
Şi mi-l duce la izvor, 73
Baş ca pi-un călător. lANCU-VODĂ
Da' Gruia se lăuda,
Ştie bine-a se lupta, Strigă lia irimia,
Da' loviţă tot aşa! Strigă hogea Jiului,
Da' bătrinul de Novac, Stăpinu pămîntului:

155
-- Veniti, turci, veniţi, agale, Şi grăbiţi voi de-l turciti,
Să-l turciti pe Iancu-Vodă: Cu totii vă rumåniti!
Voi să grăbiţi să-l turciti, Iaca turcii că pleca
Cu totu vă rumâniti! Pe cum iancu-i porincea,
Că lăpădati fesur'le Şi lui iancu i-aducea,
Şi-uiditi cu cadinele. Şi~n obor că le-nchidea;
Dară turcii alerga, Turcii la lancu-ngenunchea
La Iancu ingenunchea Şi de iancu să ruga,
Şi tăbăra se ruga: Da' iancu-i adăvăra:
- Mă Iancule dumneata, - Turcilor, voi- turci agale,
Lasă-ti legea rumânească Voi la mine s-aduceti `
Şi dă-te-n legea turcească; Patruzeci de iepe breze,
E bogată, destulată ."u cîrlanele cit ele,
Tot de miere şi de unt, Şi purcele cu purcei,
Dulceata de pe pămînt! Cu grăsunii pe su' ei;
La noi la turc e mai mult, in obor să le băgati,
Cu lopata grămădit! Tumte-atuncea mă rugati!
Dară Iancu sta grăia: lacă turcii le-aducea,
- Turcilor, voi turci agale, Dară iancu sta grăia:
Voi la mine s-aduceti - Turcilor, voi turci agale,
Patruzeci de vaci bălane. Voi mie să-mi aduceti
Cu vitei, puici pe su' ele, Patruzeci de berbeci,
Cu juncanele cit ele, Tot de-ai mindri şi de-ai belci.
Cu cornite subţirele; Cu linile poleite,
Cu dangale pe su' foaie, Cu unghiile cătrănlte,
Pintenoage pe su' foaie, Coarne mîndre răsucite;
Toate-aduse de pe mare. Dară-n vîrfu coarnelor
Dară turcii şi agale, Cite-o piatră năstămată,
Fuga la-mpăratu da, Ce lumină noaptea toată;
La-mpăratu povestea: Pe lumina pietrelor,
- Mă-mpărate luminate, Să dau samă berbecilor.
Facă-ţi Domnu multă parte, lacă turcii aducea,
Şi năroc şi sănătate! Şi de Iancu se ruga,
lacă Iancu ce-a cerut: Dară iancu sta grăia:
Patruzeci de vaci bălane, - Turcilor, voi turci agale,
Cu viteii pe su' ele, Voi la mine s-aduceţi
Cu juncanele cit ele, Patruzeci de turci bătrîni,
Cu cornite subtirele Cu bărbile pin' la brîu,
Şi dangale pe su' foaie; Să-mi zidească o geamie,
in obor să le-nchidem, Ca să-mi fie numai mie.
Tumte-atuncea să-l rugăm! Eu oi să mă turcesc,
Da-mpăratu sta grăia : Măcar că mă prăpădesc.
- Dati-i, măre, ce-o cerea, Da' turcii cind auza,

156
La-mpăratu fuga da. Cu picioarfle le călca,
impăratu povestea, La-mpăratu se plingea.
impăratu le spunea: impăratu de-auza
- Daţi-i voi ce va cerea, Pe iancu cum il chema,
Păziţi nu vă rumâniţi, Pe iancu, zo,-l judeca,
Da' grăbiţi voi de-l turciţi. Dară iancu, zo, spunea:
lacă turcii că venea - Mă-mpărate dumneata,
Cu patruzeci de turci bătrini, Turcii nu i-am ruminit,
Cu bărbile pin' la briu. Ei la mine a venit,
incepea turcii săpa, Ş-am făcut o veselie,
Temelu de aşeza, Că alta n-are să mai fiei...
De făcură o geamie. Mi-adunai eu rudele
Că alta n-are să fie! Şi toate comşiiie,
iară iancu ce-mi făcea, Mi-adunai şi fraţii mei,
Junghia un berbecel. Să mă-nveselesc cu ei.
Da' junghia şi un purcel; Dară turcii tăi veniră
Mesteca-n drobu de miel Şi la masa mea şezură,
Şi ritu de la purcel. Beură şi se-mbătară,
Şi făcu o veselie, Carne de purcel mincară.
Care n-are să mai fie! Mincau carne de purcei
lacă turcii că veniră Şi jurau că e de mieli
Şi la masa lui şezură impăratu de-auzea,
De beură şi mincară: La turci cum le povestea z
După ce se săturară, - Turcilor, turci şi agale,
Puţinel mi sembătară. Lepădaţi voi fesur'le
Mîncau carne de purcel Şi uidiţi cu babele!
Şi jurau că e de miel, Atunci iancu, cum pleca,
Nima-n samă nu băga. Drept in Craiova venea,
Ficiorul iu Caragea, De domnie tot domnea;
Cu furculita cind lua, Şi-mi trăieşte-n ţară-n pace,
in loc să ia drob de miel, Că n-are-mpăratu ce-i face!
Brodi ritu de purcel.
Ş-atunci din gură vorbea :
- Turcilor, voi turci agale, 74
Lepădaţi voi fesur'le
Şi-uidiţi cu cadînele. PÅTRU HAIDUCU
Noi pe iancu n-am turcii,
El pe noi ne-a rumânit: Frunză verde de-o cicoare,
Dacă nu credeti cuvintu, ln vale, frate, in vale,
Veniţi de vedeţi-i ritu !... in vale cu cinci izvoare,
Turcii la rît se uita, Unde pluguri nici nu ară,
Fesur'le le lepăda. Nici că ară, nici brăzdează.
La-mpăratu alerga. Stau voinicii de-mi veghează,

157
Pe lună, pe sfîntul soare, Mergefndeamnă, se grăbeşte,
Stau pitiţi pe la strimtoare. Viaţa lui Pătru sfîrşeşte.
Aşteaptă la turci cu-aznale. La steiul cu piatra-naltă,
De se miră sfîntu soare O văzu Pătru cum aleargă;
Cum de pot ca să-i omoare; Puşca la ochi şi-o punea,
Fug turcii şi se-mbrîncesc, Drept în frunte mi-o ţintea.
Da' haiducii îmi zimbescl... Dar căţeaua de-mi vedea,
Unde răsare soar'le-n zori. Aşa din gură grăia:
ln cimpia cu bujori, _ Pătrule, frunte rotată,
Nu~s imaşe cu miori, Inima mi-e tulburată
Nici drum de fraţi şi surori; De iubirea de-altădată,
Mi-e argeaua Pătrului, Ce n-a fost pe lume altă !...
Pătrului haiducului, Ai căpătat un fecior,
Fala voiniceilor Să-ţi fie-n codru ajutor;
Şi căsapu turcilor. După lege să-l botezi,
La tot locul de-nturnură De soţie să alegi.
Lăsa cîte-o bucătură Dară Pătru de-mi vedea,
De turci şi de ieniceri, Sta puţin de se gîndea;
Se ducea vestea la ceri! Copilu în braţe lua,
Şi-arunca carnea la cîini, De trei ori că mi-l pupa.
Că e carne de păgîni; După aia-l boteza.
Pe mulţi că mi-i jupuia, Da-n capul oraşului,
Stambulul, zo,-mi tremura !... La tulpina fagului,
impăratul veste da, Paloşu că-mi scotea,
Cine s-o adevăra In pămînt că-l înfigea,
Pe Pătru să i-l aducă Spre sfîntu soare îmi privea,
Nelegat, neferecat, incepea de se-nchîna
De cuţit nepipăiat. Şi copilul boteza,
Da' nima nu se afla, Din gură aşa-mi grăia:
Afară de fină-sa Stanca, - Dacă-o fi o finişoară,
Bat-o Maica Precesta Să dea Dumnezeu să moară!
Şi Sfinta Dumineca! Da' de-o fi un finişor,
S-o mănínce viermii vie, Să-mi tie-n codru ajutor!
Mai bine să nu-í mai fie! - De cînd muma m-a făcut.
De-a dracu ce-mi era, Aşa botez n-am văzut;
Ca vulpea se prefăcea, Intre brazi şi intre flori,
imprumuta un copilaş Să botezi pe ăl feciori!
Şi pornea sus pe ogaş, Pătrule, eu te-aş ruga
Pe poteca dintre stînci. Să faci tu pe voia mea,
Unde-mi odihnesc aiduci; iubitule, să mergem,
Pe poteca acoperită, Floricele să culegem,
Cu troscot e învelită, - La mînăstirea domnească,
Numai de Pătru-i ştiută. Botezul să pomenească.

158
Să vezi, Pătru se-nşela. Că e mai bună din toate!
in muiere se-ncredea, Adu-mi oaste să mă bat,
Pe copil ii boteza. Că paloşu mi-a turbat;
Da' năpĭrca ce-mi făcea î Ochii-n cap s-au tulburat,
Afară se-nfurişa, La ginduri mari am intrat.
Zăvoarele le punea, Ce n-a lăsat Dumnezeu,
Lacătcle încuîa, Să se taie şi-mpăraţii,
Fuga ia-mpăratu da: C-acuşi ţi-aş mînca ficaţii!
- lmpărate luminate, impăratul tremura.
Dă-mi averea jumătate! Frigul morţii l-apuca,
Pe-aiduc Pătru l-am adus, Fierea-n el că îi plesnea,
Aseară, pe la apus; De se duse pomina!
in biserică e-nchis, Şi se duse la Stanca,
Numai bun e de cuţit; Care sta şi se văita,
De cuţit, de spinzurai, Puse Pătru mina pe ea,
De paloşu tău turbat. De piele o iupuia,
lmpăratu de-auzea, Apoi sta de-o judeca:
Pe loc se cutremura, - Mă vînduşi tu, fa căţa.
Multă oaste-aridica, Vruşi să-mi răpui viaţa!
Cítă-i frunza şi iarba, Rău imi pare de tine, fa.
Mînăstirea-mi ocolea! C-ai căzut la mină ra:
Pătru nu se spăiminta, Că-ţi luai pielea de pe tine,
Abia atunci sama-şi da! Carnea ţi-o-aruncai la cine!
Copilaşu mi-l lua, Să mai stai să odineşti,
Trei bucăţele-l făcea Cu sare să te spoieşti;
Şi la corbi îl arunca. Viermi şi vulturi te mănincc.
Fuga la uşă că da, Mai bine nu ţi-aş mai zice.
Zovoarele sfărîma, Să te plingă stelele,
in cîmp verde că ieşea; Brazii şi cu frunzele.
Cîtă-i iarba agale-era! Fagii şi cu florile,
incepu Pătru a tăia, Munţii cu izvoarele:
A-i tăia, a-i ciormănea: Fiindcă ra ai fost pe lume
Cind fu soarele-n chindie, Şi-ai vrut viaţa a-mi răpune!
Tăia Pătru şapte mie,
Alelante nu se ştie !...
Cînd soarele-a scăpătat,
75
Calu-n singe mi-a-notat.
Tăia pină-i isprăvea, TĂNISLAV VOINICU
La-mpăratul se ducea,
Aşa din gură-i grăia: Lină verde peliniţă,
- Mă-mpărate, luminate, Pe cea lină Dunăriţă,
Facă-ţi Domnu multă parte Fnunos vine-o şeiculiţă,
De bine şi sănătate, Şaica veche, cirma nouă,

159
Taie apa rouă Că Tănislav n-o iubeşte",
-n două, Tirfa la turcifimi-l pîrăşte,
Foaie verde de-o lalea, Aşa din gură-mi grăieşte
Da-n şaică cine mi-era ? Şi la turci le povesteşte :
Aga Suleiman-paşa, _ Turcilor, agalilor,
Viziru-mpăratuiui, Mai mari căfădariior,
Proptă Tăligraduiui ! l-ascultati la vorba mea,
Dar şaica cine-o mina? Că e bună, nu e rea, `
Un turcuiet mititel, Cum eu vouă-oi povestea:
Revărsat de bubătel, la-ntăriti lopetiie,
Nepotei de Osmănei, Să-nţepeniti gujbele,
Se temea Giurgiu de el. Minaţi şaica cit puteti,
Zo,-ntărea lopetile Unde voi să-mi ajungeti
Şi-ntepenea gujvele, La un mic deprunduiet.
Mina şaica cît putea, l-ascultati la mine-ncoace,
La margine mi-o trăgea, Sama-n margine să-mi luati.
incoa şi-ncolo privea, Cind oi zice apă lină,
Avea aga ce-mi vedea, Este-o babă mai bătrină,
Lui Tănislav mumă bună. i
Trei fete pînze-nălbea...
De trei zile ie-nălbesc, Şi la babă cînd strigati,
De mari pietre le trintesc Cu deminţăle s-o luati
Şi nu le mai isprăvesc... Şi pe babă s-o-nşeiati,
Dară aga ie-ntreba: Că baba v-o povestea
_ l-ascultati, fetite,-ncoa, Unde el că mi-or şedea.
De cind la pînze-nălbíti, Dară turcii de-auzea,
De mari pietre le trintiti Zo,-ntărea lopetiie
Şi nu mai le isprăviti, Şi-nţepenea gujbele,
Cind oi zice bob năut, Mina şaica cit putea,
Fetelor, n-oti .fi văzut Unde turcii mi-ajungea?
Spuma apii spumuind, Unde Dunărea cotea,
Talazuflle-n mai bătind, La o margine trăgea,
Văpor pe apă trecind? Mi-o lega de-o rădioarã,
Foaie verde foi de mac, Din şaică ieşeau afară.
Nu ştiti d-un voinic curat, Dară baba ce-mi făcea î
Fetelor, n-oti fi aflat
Tot la ilice spăla,
Unde-i Tănislav băgat?
De trei zile eu mi-l cat! La ilice singerate;
Două fete că-mi tăcea, Tot la singe al de turc,
Numai una că-mi vorbea Mestecat cu arnăut.
Au Stanca ibomnica, Baba tot spăla,
Bat-o Sfînta Precesta La ei nu-mi privea,
Şi cu Sfînta Vinerea! Dară turcii-o ocolea,
Cind oi zice foaie verde, Cu deminţăle o lua.

l6(`
Pornea turcii de minţea. De trei zile s-a-mbătat,
Şi din gură il vorbea: Şi de-atuncea s-a culcat,
- Foaie verde de-o alună, Şi nu s-a mai deşteptat,
Tu, ca babă mai bătrînă. Bai sama i-o fi de cap!
Lui Tănislav mumă bună, Cînd salca voi oţi vedea
Unde-i Tănislav băgat? Şi coliba oi găsea,
De trei zile eu mi-l call Cu sluga voi oţi vorbea,
Cu Tănislav am oţit, Siuga vi l-or deştepta.
Multă blagă-am dobindit Dară turcii de-auzea,
Şi-avem bani de împărţit; Unu la altu-mi privea;
Dar acuma mi-l cătăm, Ei de drag nu mai putea,
Ca toţi fraţii să-mpărţilil. Ce baba le povestea.
Verde, verde şi-o lalea, De loc in şaícă intra,
Dară baba ca baba, incepea şaica-o pornea,
Poală lungă, minte scurtă. La prunduleţ mi-ajungea,
Să-nşela şi le spunea Colea-n prunduleţ văzînd
Unde Tănislav zăcea. Şi-n colibã ei privind.
Baba din gură-mi vorbea: Foaie verde de-o lalea,
- Fiindcă este treaba-aşa, Şaica-n margine-o trăgea,
Ascultaţi la mine-ncoa, Mi-o lega de-o rădioară
Vă spun şi eu ceva. Şi din şaică-ieşeau afară
Ce god voi spune i-aşa! Cind oi zice peliniţă,
la-ntãriţi lopeţile Se duceau la colibuţă,
Şi-nţepeniţi gujvele, Găsea pe a lui sluguţă.
Minaţi şaica cit puteţi. La slugă bani număra,
Unde voi să-mi ajungeţi, Pe Tănislav să li-l dea:
La cel'|alt de prunduleţ. Sluguliţa-aşa-mi vorbea
Şaica-n margine-o trăgeţi, Şi la turci că le spunea:
Ş-acolo o să vedeţi, -- Lină verde sămulastră,
Este o saică marefnaltă, Măi turcilor dumneavoastră.
La vîrf mi-este uscată Nu purtaţi voi minte proastă.
Şi-nduplecată pe apă. Că Tănislav mi-este beat,
Cam la deal de salcia Cum e mai bun de legati
Este-o mică colibia, De trei zile s-a-mbătat
O colibă tot surpată, Şi nu s-a mai deşteptat,
Şi toată-mi este fărămată, Bai sama i-o fi de cap!
Unde-a fost podu-odată. Voi că oţi trimetea,
Foaie verde şi-olalea, Tot o mică şaică-oţi da,
in cea mică colibea, in ţara ungurenească,
Tănisiavu, zo,-mi şedea. in fabrica moldovenească,
Cine pe el mi-l păzea? De-acolo să vă grăbească
hlititica sluga-sa. O frînghie de Braşov
Cind oi zice de-un spanac, impietită-n viţă-n opt,

161
Şi cu una de mătase, Turcii-ndărăt se-ntorcea,
lmpletită-n víţă-n şase. Pe Tănislav că mi-l lua
Taie carnea pînă-n oase! Tot cu mica sluga sa,
Din Moldovia-mi venea, Şi-n văpor ei l-închidea.
Şi frînghiile-mi ajungea, Cind oi zice o lalea,
ln mînă la slugă da. De frică nu mai putea,
Dară sluga se-nchina Cumva nu s-o deştepta
Şi din gură-aşa zicea: Să rupă frînghiile,
_ Doamne, iartă-mi păcãţălu. Li s-a dus lor zilele !...
C-o să-mi leg eu stăpînioru! Turcii văporu pornea.
El m-a pus să mi-l păzesc, in susu apii fugea;
Să-l păzesc, să-l strejuiesc, in parte-alaltă trăgea
Da' eu la turci mi-l pîrăsc... Şi-n margine mi-l lega.
Atîţí ani l-am ascultat, Unde turcii se ducea?
Toată sîmbria mi-a dat, Intr-o mică cafenea,
Nici un rău nu mi-a cătat; La vorbă mi s-aduna
Şi să-l dau la turci legat... Tot cu mică sluga sa.
Bai sama,-o să-mi fie de cap! Unii din gură-mi vorbea;
Pornea sluga mi-l lega, _ Turcilor, priviţi-ncoa.
Turcii mai departe sta ln ţapă l_om înfigea
Şi pe Tanislav privea. Şi pin piaţă l-om plimba,
Ei ca varga-mi dîrdăia, De s-o mira Turcia.
De frică nu mai putea; Lină verde floricea,
Bătea vîntu de la vale Alţii din gură-mi vorbea:
Pe-a lu Tănislav cărare _ Ba nu e frumos aşa!
Păru-n cap cînd ii mişca, Dacă-n ţapă l-înfigeţi
Turcii la fugă se lua Şi pin piaţă îl plimbaţi.
Şi din gură-aşa-mi vorbea: Cădinele l-or privea
_ Cind oi zice salbă moale, Şi pe el că l-or vedea,
Fugiţi, turci, fugiţi, agale, Tot fricos pe cum e-aşa,
N-adăstarăţ să vă taie; Toate ele s-or stărpea,
Mişcă capul şi cu ochiul, Ne lipseşte Turcia !...
Acuşi ni s-a dus jîvotull... Numa-ascultaţi ce vorbesc,
Şi-n şaică mi se-nchidea, Să nu gindiţí că birfesc:
Dar sluga se ridea, La cuţite să ni-I dăm,
Şi la ei tot îmi striga: Cu săbiile să-l tăiem,
_ Măi turcilor dumneavoastră. Doamne, nu-l mai vedem!
Zo, vă-nfricoşaţi îndată! Unii ziceau: «Să-l-necăm,
lntorceţi-vă la mine, Că n-e silă să-l vedem l:
Că l-am legat cum e bine: Alţii din gură vorbiră:
L-am legat. l-am vãiuit «Să-l dăm la spînzurătoare,
Aşa cum am vorbit. Şi aia e ra pierzare l»
Cum e mai bun de pierdut. Foaie verde de-o lalea,

162
Numai sluga-mi vorbea: De la Dunăre-a plecat
- Ascultaţi, turci, la mine. Şi-n oraş că mi-a intrat:
Că de o ieşi pe lume, Mulţi turci mi s-a mirat,
La toţi zile ne răpune! in crîşmă s-a adunat,
Eu ceva am să vă spun, La beutură s-a luat.
Cum noi să ni-l prăpădim: Zo, beau şi se veseleau,
Voi, turcilor, vã duceţi De Tănislav nu grijeau,
Şi Dunărea să-mi treceţi, Şi frica nu-i mai purtau,
ln Moldavia s-ajungeţi; Că i-a dat dumba-n apă,
Dc-acolo să-mi cumpăraţi, S-a dus de pe lumea albăl...
Piatra-morii să-mi cătaţi, Dar Tănislav ce-mi făcea?
De şaisprece palme-n lung Cînd in apă drumu-i da,
Şi de douăsprezece-n lat, Piatra la fund mi-l băga: -
Să i-o-atîrnăm după cap. Ea pe fund s-a aşezat
Cu alcăle s-o legăm, Şi-n nisip s-a îngropat.
Cu alcăle tot de fier. Cînd Tănislav a ajuns jos,
Mestecate cu oţel. Năsipul, zo,-i răcoros.
Dumba-n Dunăre să-i dăm. Trei zile că mi-a şezut
Doamne, să nu-l mai vedelnl Tot sub Dunăre la fund:
Dară turcii de-auza. L-a de patru s-a trezit
Lua o şaică şi pleca; Şi s-a pomenit la fund.
Cum Dunărea a trecut, O dată s-a opintit.
Tot de piatră-a-ispitit. Funiiie mi le-a rupt,
in Moldavia a găsit, Alcălile n-a putut.
Piatra în şaică ei mi-a pus, EI aminte mi ş-a adus,
La Tănislav a ajuns. Acest lucru e de turcl
Cum turcii-auza de treabă, Cu dreapta piatra trăgind
Toţi la Dunăre degrabă, Şi cu stînga înotînd,
Pe Tanislav ca să-l vadă. Cind deasupra a ieşit.
Mulţi turci aci s-a adunat Peste Dunăre-a privit.
Şi lui piatra i-a legat, O fetiţă mi-a văzut.
Nu se gindeau la păcat. La Dunăre coborînd.
Cu alcăle ce-a vorbit, Mînînd boii, adăpind,
N-am auzit de cind sînt! Da' Tănislav de-o vedea,
După ce l-a isprăvit, El la fată că-mi striga
L-a legat, l-a-nvăluit. Şi de fată se ruga:
Şi văporu mi-a pornit. - Bre tu fată livezeancá.
Pe Dunăre tot mergind. Ai vrun frate ori că tată?
La apă-adîncă cătînd. Fata către el zicea:
Unde lor li se părea -- Spune-mi ce-aveţi cu taica?
Că mai adincă era, Lină verde foi de măr,
Acolo drumu îi da, Am un mîndru tãicuşor.
Doamne, de nu-l mai vedea I... Şi încă-altu frăţior.

163
__ Fincă-mi-este treaba aşa. Dară ta-su de-auzea,
l-ascultă la mine-ncoa. EI pe fată o credea
De lungeste-mi viaţa: Şi-şi luva la briu pila,
Către casă să apuci, Şi lopata pe spinare,
La tăică-tãu să te duci` Pleca pe Dunăre la vale.
Să vină-ncoace-ndată; Cînd la Dunăre-ajungind,
la luntrea de unde-i legată, Pe Tãnislav cunoscînd,
Să mai ia şi o lopată: lndărăt ml se-ntorcea,
Şi la briu sã-şi ia iega. Pe fatã multe spunea
Că-mi trebuie-aici ceva; Şi din gură-aşa vorbea:
M-or scotea de-aicea __ Alcleu, fată căţa,
Şi mi-or lungi viaţa; M-aduci să-mi pierd viaţa?
li dau blagă cît o vrea. Lasă-l pe ăsta-aicea,
Mînce şi cu lingura, Eu mã duc la casa mea
Cu toatã familia! Şi să-mi văd de treaba mea!
Cind acasă a venit, Dar Tãnislav de vedea,
Lui frate-su a povestit El dupã băiat striga:
Cum voinicu a vorbit. - Bre fratele meu. nu-aşa,
Dar frate-su, zo, nu vrea, la nu-ţl bate fetiţa!
La tată-su se ducea. Pentru că-ai venit aicea,
Cind la ta-su ea s-a dus. Vino la mine-ncoace,
Ca lui nan-su nu i-a spus. De lungeste-mi zilele,
Pornea iata de-l minţa: Zilele, nãcazuflle,
- Ascultă, tată,-ncoa, Că dacă-oi ieşi de aici,
Să-ţi iai la briu o iega Frumos dar vci cãpăta,
Şi iugl la Dunãre-ndată, Ce nu l-o avea nimal
la-ţi luntrea unde-i legată, Cum băiatu se-ntorcea
Şi încã una lopată. Şi luntrea lui luva,
Cînd oi zice foi de tii, Drumu pe Dunăre îşi da,
Da' ştii, taică, ori nu ştii. Spre Tănislav apuca
Foaie verde de trei foi. Şi la el imi ajungea.
Negustorlu ăl de boi, Cînd pe el il vedea,
Ce tot durmia pe la noi? Pila de la briu scotea,
El in vrun văpor s-a pus, Alcălile le tăia,
Şi văporul s-a răspuns. Drumu la piatră-i da,
Cind văporul s-a fărmat, Şi-n luntre mi se punea;
El pe-o blană a scăpat. El lopata mi-o cerea,
intr-un ostrovel lăpădat. Tragă şi el cîtăva.
Şi-ml spusă cît nu se poate, Băiatu lopata-i da,
Să-l scoţi capul de la moarte, lar Tãnislav, zo,-mi trăgea!
Că-ţí dă blagă cit oi vrea, De două ori imi trăgea,
Să măninci cu lingura, A de treilea cind trăgea,
Cu toată familia! Şaica, zo, mai fugea 2...

164
Pe uscat mi-o lăpăda, - Ba că-i unu ghiaru.
Cit dă un voinic cu mina, Mi-a-nviat Tănlslavu.
Şi de aicea că-mi ieşea. Ori c-ar fi de-ai lui vrun văr,
Dar băiatul ce făcea ? Că, zo, sămăna cu el!
De frică nu mai putea, Da' Tănislav de-i vedea,
incepea singur vorbea: La sabie se răpezea:
- Mare ală-i omu-ăsta, Cind mîna pe ea punea,
Nu mai cer nimica i... Pornea, la turci căsăpea!
Dar Tănislav ce-mi făcea ? Foaie verde de-o lalea,
La băiat ii muiţămea, Of Doamne, ce le făcea!!...
Şi din gură îi vorbea: Cind la uşă adăsta,
_- 0 să vină vremea aia, Care turc afar' ieşea,
Că n-o să poţi să-mi duci blaga! Tot capu aci-l lăsa;
Tănislav ce mi-a făcut? Toţi turcii că-mi tăia,
Din sat în sat a plecat. Pin oraş mi se plimba,
Foaie verde coiălie,
Mi se-ncingeaf c-o frînghie, in altă crişmă se ducea.
Dar acolo ce vedea î
Şi pleca el in cerşie. Foaie verde de-o lalea.
Lină verde de-un spanac, Mititica sluga sa,
Tot umblind din sat in sat, Zo, mai bea, se-nveselea,
intr-un oraş mi-a intrat, Lăutarii ii cinta,
De-o crişmă mi-a aflat Că i-a răpus lui viaţa...
Şi spre crîşmă a plecat. Dară sluga ce-mi făcea?
Cînd la crîşmă a yenit Cind Tănislav imi intra,
Şi în crişmă a privit, Buzele că îi plesnea.
Plină de turci că-mí era, Ca o vargă-mi dirdăia.
Tăman bea, se veselea, De frică nu mai putea.
Că i-a răpus viaţa! Tănislav cum intra,
Cînd în crîşmă el intra. Drept la slugă se ducea
Cerşetor pe cum era, Şi din gură-aşa vorbea:
in toate părţile privea; - Sluguliţo, vai de mine,
Sabia şi-a văzut deodată. Ce să mă fac eu cu tine î!
Era-ntr-un cui atirnată. Cind oi zice de-un spanac,
Pornea ei şi-mi cerşea. Siuga mea. nimic nu-ţi fac;
Cerşitor precum era. Ce ţi-am fost eu vinovat
Toţi turcii mi-l dãruia: De m-ai dat la turci legat?
Cite-un leu, cite-o para. Spune-mi, slugă,-adevărat.
Dar el aşa-ini vorbea: Cind m-ai dat la turci legat,
~ Turcilor, agalilor, Nici aşa nu m-ai lăsat.
Mai mari căvădarilor. Tot de mine ai umblat:
Dăruiţi-mi cu paraua, Foaie verde de nucşoară.
Eu să vă iau cu chesaua' Nu mi-aţi dat vreo moarte-uşoară.
Da' un turc aşa-mi vorbea: N-ai găsit in ţara noastră.

165
Trimisă-şi-ntr-a moldovenească... Şi pe fată că o lua,
Piatra-morii mi-ai cătat, Mare nuntă că-mi făcea,
După cap mi-ai atirnat, Cu ea mi se cununa.
Dumba-n Dunăre mi-ai dat ! Multă blagă la părinţi da,
Frunză verde siminic, Doi lăutari tocmea,
Da' eu dacă-am fost voinic La lăutari povestea
Şi n-am fost incă de pierit, Şi-n cîntec mi se punea,
Vezi, pe fund că n-am şezut, Doamne, de se pomenea!
lară pămintu am văzut! Lele. şi s-or pomeni,
Da' ţie nu-ţi fac aşa, Pin' soare pe ceri va fi.
După git să-ţi dau piatra, Lină verde mărãcine,
Numai cu oi trímetea Soarele merge şi apune.
Unde-n lume s-or găsa De Tănislav tot se spune;
A mai mică rişnicea: Soarele merge şi grăbeşte,
N-o leg cum mi-ai legat mie, De el tot se povesteşte.
Nu pe git cu alcălie;
Cind oi zice de-un spanac,
Eu ţi-a leg pe după cap 76
Numai c-un mic de cănap. BADIU
Nu-ţi dau drumu-n apă-adincă,
Să cătăm unde-i mai mică; Plimbă-mi-se,
Lină verde spic de griu, Poartă-mi-se
Să nu-ţi fac prea mare rau, Pin oraş pin Braşova,
Drumu-n margine să-ţi dau. Umblă turcii de-a-şteamătu,
Dară dacă-oi fi voinic, După Badiu circiumariu,
leşi-n sus pe al colnic, lntrebind şi ispîtĭnd;
Să vii la mine să bem, Badiu ici, Badiu colea,
Toată lumea să umblăm, Badiu-n margine de sat,
Şi să nu ne mai certăm! intr-un bordei afumat.
Cind Tănislav îmi vorbea, Turcii pe el mi-l afla,
Pe sluguliţă mi-o lua, Mina pe Badiu punea
Şi pe alţii trimetea Şi pe Badiu mi-I lega
După mica rişnicea. Cu cinci fringhii de mătase,
Rişniceaua o găsea, Tãia carnea pînă-n oase.
După cap că i-o lega, ll bătea şi-l ispitea:
Dumba-n margine ii da, De cînd Badiu crîşmărea,
Foaie verde şí-o lalea. Cîţi turci el a prăpădit,
Doamne, de nu-l mai vedea! Cîţi turci el mi-a chinuit?
Tănislav mi se-ntorcea, .Măre, Badiu-mi rău ţipa,
Tot in lume de umbla, Turcii la coş l-atirna.
El umbla şi ispitea. ln bătaia fumului,
Cînd pe fată mi-o găsea, La dogoarea focului,
El la ta-su o cerea Unde-i pasă Badiului.

166
Dară Badiu de colea, Tot de garduri lovind,
La Bădiuieasa striga: Ciínii-n sat intăritind,
- Bădiuleasă crîşmăreasă, Turcii pe tine-ntrebînd:
Cu taţa de rouă-aleasă, - Bădiuleasă, crîşmăreasă,
Cu sprînceana neagră trasă, Ce s-aud la puşti pocnind,
Samănă de crîşmăreasă, Cínii pin sat alătrind?
De ce stai şi mă priveşti, Tu din gură le-oi spunea:
Ori nu vezi mă jupuiesc, _ Turcilor buni, şi agale,
Cum pielea mi-o tăbăcesc 'P Ala mi-i un blăstămat,
la du-mi_te, crîşmăreasă, Să-ntărîte ciinii-n sat;
La Nicolcea, sã-mi grăbească, Şi e negustor de boi,
De luptă să se gătească, Şi vine şi pe la noi.
Pe mine mă izbăvească. C-avem şi noi patru boi,
Că frate-miu Nicolcea are Să dăm doi, să lăsăm doi,
Sabie ce taie tare, Scot pe Badiu de la voi!
Cu cizme de opt oca, Doar atîta cã-i spunea,
Cu potcoave piumbuite, Bădiuleasa că-mi pleca.
De agale sint gătite. Cînd la crîşmă ajungea,
Bădiuleasa de-auza, Turci pe Badiu-l năcăja.
işi lua drumu şi pleca Tot mai greu îl chinuia.
La frate-su Nicolcea, Puţine! mai zăbovea,
Cu cizma de opt oca, lacă Nicolcea-mi venea,
Cu potcoava piumbuítă, Din pistoale pîriind
De agale e gătită. Şi de garduri tot lovind,
Nicolcea cînd o vedea, Cîinii-n sat întăritind,
Din gură aşa zicea: Dară turcii intrebînd:
- Ce mai faci, cumnată-mea, - Bădiuieasã, crîşmăreasă,
De-ai venit la mine-ncoa ? Ce s-aud puşti pîrîind,
Bădiuleasa sta grăia: Toate de garduri lovind,
- Lele, naică Nicolcea, Ciinii pin sat alătrînd?
Da' ştii, naică, da' nu ştii, Bãdiuleasa sta grăia:
La noi la crîşmă a venit - Turcilor buni, şi agale,
Cite-agale pe pămînt! Ala nu e blăstãmat.
Toată crişma mi-a umplut Şi e negustor de sat:
Şi pe frat-tu l-a legat A auzit ş-aflat
in bătaia fumului, C-avem şi noi patru boi,
in dogoarea focului, Scot pe Badiu de la voi!
Unde-i pasă Badiului! Doar atita că zicea,
Da' Nicolcea de-auza, lacă Nicolcea-ajungea,
El din gură aşa grăia: Cu cizma de opt oca.
_ Du-mi-te, cumnată-mea, Peste uşă cînd intra,
C-oi să viu eu acuma, Şi turcii cind îl vedea,
Cu pistoalele pocnind, Care pe sub pat fugea,

167
Altu-n turcă că sărea, Şi prin pod îi grămădea;
Care de frică murea. Badiu cînd ardica unu,
Da' Nicolcea de colea. Bădiuleasa ridica doi;
Cu potcoava-l măciuca, Cind ardica vo doi,
Capetele le spărgea, Bãdiuleasa e cu trei.
Multe-agale omora; lîi pe toţi i-aridica,
Că Nlcolcea e om bun, Foc la conace le da.
Nu e teamă de păgin. .»\rdeau conace, plesneşte,
Ziua-i Badiu măcelar, Bea Badiu, se-nveseleşte!
Dară noaptea-i măciucar; lacă turcii foc vedea,
Ziua măcelar de boi. Şi la Badiu alerga.
Dară noaptea-i de ciocoi! Toţi pe Badiu mi-l căia.
Tot 'aşa la turci bătea, Focu-n turci cind ajungea,
Multe-agale prăpădea, Scrum de chebe mirosea,
Şi la masă de_mi cina Dară turcii-l întreba:
Cu nevasta-alăturea. - Măi Badiule dumneata,
Pe sub pat se zăuita, Ce miroase-n foc aşa?
Vedea turcu că mişca, Dară Badiu-aşa spunea:
C-o tipsie-n cap îi da, - Multă negustorie-am făcut...
Şi capu că-i fãrima, Cîtă untură am avut,
Da' din gură aşa spunea: Toată untura de porc
-- Naícă, naică Badiule, Arde, se topeşte-n foc,
Cîţi turci eu am prãpădit, C-aşa n-am avut noroc!
Sus în pod sã-i aridici; Turcii dacă auzea,
Bine-n pod i-oi grãmădea. Cîrpele la nas punea.
Foc la conac oi da. Mai degrabă se-ntorcea,
Să ardă conacele, Pînă focu-mi potolea.
Să scape agalele. lacă negustori trecînd
Cînd focu că ajungea Şi jereg de foc văzînd,
Colea sus pe coperiş, Pe tot natu întrebind;
Măre, turcii-o sfiriia, Dară Badiu suspinind,
Scrum de chebe-o mirosa. Sta pe drum. mereu plingind.
Da' şi turcii te-o-ntreba: Da' turcii dacă-mi vedea,
Ce miroase-n ioc aşa? Toţi băga mîna-n poz'nar,
Tu din gură le-i spunea: De-i dădeau cîţiva dinari:
_- lote. agale, ce-am făcut. Care-i da şi cîte doi,
Negustorie-am făcut, Să-şi ia Badiu iară boi;
Multă untură avut: Mi-l dăruiau cu parale,
Toată untură de porc Să-şi facă otocănale,
Arde. se topeşte-n foc. Işi puie Ieauri in cale.
Atunci Nicolcea-mi pleca. Badiu conace-şi făcea,
Dară Badiu ce-mi făcea? larã crişmă-mi deschidea,
Toată noaptea turci căra Cu Bădiuleasa vindea.

168
Stau turcii de se gindea: La Nicolcea fuga da.
-- lacă Badiu ce-a făcut. Pe Nicolcea mi-l găsa
Cine pe drum mi-a trecut, L-a mai mică căfenea,
Cu toţii l-au dăruit. Cu şaptezeci lîngă ea,
Ori c-un leu şi c-un zlot, Cu trei mindre-alăturea.
Făcu el crişma la loc. Una-l muşcă,
lar un turculeţ grăia: Una-l pişcă,
_ Conacele foc i-a luat, Da' alta mi-l giugiuleşte,
Fumu-a turc a mirosat, Chesăluţa i-o goleşte.
Crezi, el turci mi-a măciucat, Bădiuleasa-i sta spunea:
Pin pod că i-a spinzurat, - Tu beai, naică, veseleşti,
De-a făcut mare păcat. Da' la Badiu nu gindesti!
lacă paşa-mi auza, lar turcii l-au ocolit,
Alţi colgií că trimetea. Cu zale l-au priponit,
iar pe Badiu mi-l lega, Cum e bun pentru pierit!
Mí-l lega, mi-l fereca, Fum de-ardei la nas i-au dat,
ll bătea şi-l năcăja, Nană, rău l-au vătămat!
De turci, zo, mi-l ispítea: Ce mă rog de dumneata,
- Badiule, crişmarule, Scapă-i repede viaţa.
Tu de cind mi-ai crişmărít. inc-o dată să mergem,
Cîte-agale-ai prăpădit? De la agale il scăpăm!
Cînd ţi-ai ars conacele, lacă Nicolcea-mi pleca,
Le mirosau chebele. iar pin turci se abătea,
Dară Badiu aşa-mi grăia: Cu sabia se-nvirtea;
- Turcilor buni şi agale, Nu se bate cum se bate,
De cind eu am crîşmărit, Da' mi-i bate de moarte;
Nici un turc n-am omorit. Şi nu-i taie cum se taie,
lacă focu din senin a venit, Da-i lăpăda prin gunoaie.
Pe mine m-a pîrjolit; Multe-agale prăpădea,
Cu totu m-a sărãcit, Dară Badiu ce-mi făcea?
De-am ajuns un prăpădit! Toate-agale astrîngea,
Dară turcii nu-l credea, in crişmă-i ingrămădea,
Şi mai rău că mi-l bătea, Punea focu, aprindea,
Fum de-ardei la nas ii da. Şi-mi pleca pin Craiova.
Badiu rău se chinuia, El pin oraşe plimbind.
iar din gură aşa-mi zicea: Dară crişma lui arzînd.
_ Bădiuleasă, crîşmăreasă, lacă colgii-l intîlnea,
A mea soţie aleasă, Şi lui Badiu sta spunea:
Ce tot stai şi mă priveşti. - Badiule, crişmarule,
Nu vezi cum mă chinuesc ? Tu te-mplimbi, te veseleşti,
Du-te la nana Nicolcea, De conace nu grijeşti!
Şi mă scapă din belea. Da' vezi, Badiule ghiaur,
Bădiuleasa d-auza, Nu mai ai nici pic de aur,

169
Că ţi-au ars conacele, Cine le descarcă?
Ti s-au dus butoaiele, Arapu-al buzat,
Ş-ai rămas sărac, Cu solz după cap,
Nu ţi-o fi păcat! Gindeşti că-i de crap.
Dară Badiu se făcea, El cind străfiga,
Unde-ncepea de plingea, Pămînt legăna;
Lacrimile-l podidea, Dară cînd tuşeşte,
Focul ml l-a prăpădit, Pămînt prăbuşeşte.
Conacele i-au căzut. Vin de unde bea?
Şi-ncepea de suspina, Tot de la Chira.
Greu din inimă ofta. Chira Chiralina,
Turcii dacă mi-l vedea, Frumoasă ca zîna,
De el milă că-mi avea, Tinără copila.
Toţi la Badiu că venea, Arapu-i zicea:
Pe Badiu de-l dăruia: _ Chiră Chiralină,
Care c-un leu, la-mă tu pe mine,
Care c-un zlot, Că ţ-o fi mai bine,
işi făcu casa la loc! Că eu mi te-oi duce,
Alte conace işi făcea, Că ai gură dulce.
lară în Braşov trăia, Pe-un bugaz de mare.
Cu Nicolcea-alăturea. Aproape de soare.
Şi-mi măciuca ei la turci Şi noi amindoi
De-i învăţa şi pe prunci! Să avem feciori,
Şi-mi trăiau la Braşov în pace, Să facem căşcioară
Că n-au turcii ce le face: Cu fereşti în soare,
Cu nouă uşcioare.
_ Arape, arape,
77 Negru şi ciudate.
Cum pot să te iau,
CHIRA CI-IIRAUNA Cînd în lume am
Vo trei frăţiori,
Din vale de Brăila. Răi ca nişte zmei,
Mai in jos de schelă, Oţii Brăilii,
Un caic mic se-ncarcâ ,Serpii Dunării !
Şi mi se descarcă. Ei or auzi
Tot nouă sandale, Şi ne-or prăpădi.
Nouă galioane, Cumnatili mele,
Da' ce-mi incărca? Surorili tăle,
Fir şi ibrişin, Ele m-or cinsti
Şi tutun de-al bun, C-un pahar de vin,
Topuri de bumbac, Altul cu venin.
Tot marfă pe plac. Şi ne-or otrăvi,
Cine mi le-ncarcă, De ne-or prăpădi !

179
Unde s-a mai văzut, Cu sila m-a luat:
Pe ceri, pe pămînt, Să-i fiu eu soţie,
Arăpoaică oarbă, Să-i fiu in robie.
Cu arap buzat, - Ai, fereşte-ţi capu,
Buza cit un ficat; Să tăiem arapu!
in ţară arăpească, - Cum să feresc capu,
Făr-de rude-n casă ?... Să tăiaţi arapu?
Arapu se-ntărita, Cosicioara mi s-a-ntins,
Făcea ce făcea, Arapu cu ea s-a-ncins,
Pe Chira o lua, Şi nu pot scăpa
in caic punea, De la ala asta.
Pe Dunăre pleca: Din şi Constandin,
Pe Dunăre-n jos, Cu arap din plin
Vîslea cu folos. Ei mi se lupta
La vadu-al pietros, La săbii se lua,
Acolo şedea Din zori pînă-n sară,
De se veselea. Pînă-n primăvară,
Uite că sosea Pe arap lovea,
Din şi Costandin, Bine-i nimerea,
Frăţiorii ei, La casa pieptului,
Oţii Brăilei, Unde-i greu voinicului:
Şerpii Dunărei. Pe Chira o iua
La Dunăre mergea, Şi mi-o logodea
Un caic găsa, C-un băiat de crai,
Caic părăsit, De din deal de plai.
De-un fat
in pămînt.
O datã-mpingea, 78
O dată zbicea,
Caicu scotea, umcun şmonurul
Cu el îmi pleca: .los pe malul Dunării,
Pe Dunăre-n jos, La căşile Şandrului,
Merg eĭ cu folos. Şandrului, bogatului.
La Yalili-ai plelfos, Mi-avea Şandru-o fată mare,
Uite, o zări, Mai frumoasă ca o floare.
Din gură-i vorbi : De frumoasă ce era,
- Chiră Chiralină, llincuţa mi-o chema.
Surioară bună, Dimineaţă se scula,
Cine te-a ştiut incepea de-mi mătura,
Pîn' te-ai logodit? Da' din gură-aşa cinta:
Pe cine-ntrebaşi - Sărăcuţă bătătură,
Cînd te măritaşi? Azi iţi cint eu din gură:
._ Nu m-am măritat, Mine cin-te-o mătura,

171
Cine te-o mai scutura? Nu ne crede el cuvintul.
Ciocirlanul cu coada, Pînă ce nu-i vede mort trupul!
Mierliţa cu aripa. Dară turcii de-auza,
Doniţa in mînă-o lua Tot mormintul i-l săpa;
Şi la apă că-mi pleca; Pe Ilinca n-o găsa.
Ochii la vale arunca, Pe Şandru la chinuri lua;
Un caic de turci vedea, De Ilinca-l intreba,
Fuga acasă alerga intreba şi-l ispitea.
Şi din gură aşa zicea: Mi-l bătea şi-l chinuia,
- Măi tăicuţă Şandrule, Ca un ciine el răbda;
Ascunde-mă undeva, Să n-audă Ilinca,
Că vin turcii să mă ia. Să-i facă inima rea.
l)ară Şandru de vedea, Şi mearsă la Şandruleasă,
Săpãtorii îi tocmea, Că-i mumă de fată-aleasă.
De loc groapa i-o făcea. Tiţăli i le tăia
Dar in groapă ce băga? Şi la ciini le arunca,
Numai pietre şi butuci, Nici o vorbă nu spunea.
S-aibă crezămînt la turci. Apoi cu sare le săra,
Pe Ilinca mi-o lua, Doamne, zo, mai ustura,
intr-o ladă o-ncliidea, Nu mai putea indura,
Puţinel îmi zăbovea. Aşa din gură grăia:
Uite turcii ajungea. _ Şandrule, ia scoate fata,
Nici bună ziua nu da, Că mi s-a dus de tot viaţa!
După Ilinca cãta. Atunci Şandru de vedea.
Dară Şandru sta grăia: Pe ilinca o scotea,
_ Turcilor, boierilor. Cinci sute de turci era,
Mai mari căvădarilor,
Cinci sute de galbeni da,
llincuţa mi-a murit,
Pe llinca de-o scăpa,
Nu de mult s-a prăpădit:
Da' nimica nu făcea!
Dacă nu credeţi cuvintu.
ln căic ei o suia,
Aide să-i vedeţi mormîntu.
Şi toţi turcii că pleca, Pe Dunăre-n jos pleca.
La mormînt ei se ducea. llincuţa, zo,-mi plingea
Cind mormîntu mi-l vedea. Şi aşa mi se gindea:
indărăt să intorcea; „Decit soaţă turcilor
Numa un turc mititel, Şi roabă păgînilor,
Răvărsat de bubăţel. Mai bine a apilor,
Parc-a intrat naiba-n el: De mincare peştilor,
-- Turcilor, agalilor, Jucăria broaştilor.
Pe Ilinca o cătăm. in Dunăre imi sărea,
Mormintu să i-l spărgem, Cu toţi turcii după ea.
Făr-de ea de ne-om ducea, Toţi turcii mi se-neca,
Pistă paşa Mustafa, Ea ştia de inota,

172
Pe deasupra se-nvirtea, 79
Da'pe turci mi-i ineca.
ncUTA |.U| aANU MAGUIEANU
insă turcul mititel,
Răvărsat de bubăţel,
Verde de-o cicoare,
Mititei şi ciupăgel.
La vale, la vale,
Parcă-a intrat naiba-n el!
'Ntr-al buaz de mare,
Ei in caic imi şedea,
Tare mi se-m' pare,
Caicu-l învîrtea
Mindră casă mare,
Şi la margine-l trăgea,
Cu fereştile-n brumale,
Da' ilincuţa-i zicea:
Ce să-nvirte după soare.
_- Cine, frate, s-o afla
Mi-este casa banului,
Din ţigare să fumează
Banului, Măgureanulul.
Cu o mină să-notează
intr-o sfintă vinerea,
Şi să mă ia-n subţioară,
N-avea Banu ce lucra,
Să mă scoată-n mărgioară,
Boli la car injuga
Ca să-i fiu eu soţioară!
Şi la plug că-mi pleca.
Dară turcu-al mititel,
incepea ei de-mi ara,
Tabachera şi-o scotea,
Pe toate mejghineie,
Tigarea mi-o aprindea,
Peste toate drumur'le.
Din ţigare imi fuma,
Ce ara îmi semăna,
C-o mină inota,
Ce punea nu culegea,
La ilinca ajungea
Numa la nevolnici da,
Şi mi-o lua in subţioară
Blru ca să mi-i plătească,
De-o scotea la mărgioară,
Ciocoii să nu-l stopească,
Ca s-o ia de soţioară. Copilaşi să arănească,
Acas' la Şandru mergea, Cu atit ca să trăiască.
Mare bucurie-avea. De coarne cine-mi ţinea,
El de drag nu mai putea Boli cine ml-i grăbea?
Şi pe turc, zo,-l mai cinstea. Tot Banu Măgureanu!
Dară turcu de colea, Tăranul cel necăjit,
Lui Şandru aşa-i vorbea: De ciocoi e jupuit.
_ Şandrule, bogatule. Cine-ndeamnă plugu-n pir?
Şi eu sînt víţă de rumân, Tot firl-su Dragomir,
Prepus de mic la păgin; Caii-nainte-i mîna,
Pentru Ilinca frumoasă, Cine piugari îndemna?
lacă,-ţi vin ginere-n casă! Negoiţă-al Pîrvului,
Mare nuntă se făcea, Ficioraşu Sirbului,
Cu toţii imi petrecea, Din părţile Diiului,
Da' ilinca-mi rămînea, Ş-acum dintr-a Jiului.
Pe turci rău mi-i prăpădea. Ară ei şi îmi brăzdează,
Soar'li merge şi apune, Pe cîmpii că-naintează,
Da' ilinca tot se spune. Caii ini-i imbărbătează,

173
Că ciocoii nu-mi cutează. Caii mi-i incăleca
Cind fu soarele-n amiază, Şi cu finu-su pleca.
Le veni-n suflet necaz; incăleca Banu pe Şargu,
Cînd fu soarele-n chindie, Că ştie să sară gardu;
Umplea trupuri de mînie. Pe Negru, Dragomir s-arunca,
Prînzu nu le mai sosea, Şi în zări mi se pierdea:
Foame mare-i cuprindea, Alergau pe deşelate,
Banu boii dejuga Să-l prindă pe turc din spate,
Şi la iarbă că mi-i da: Dar drumul era departe,
Pe brazdă neagră-mi cădea, Şi cu Negru nu să poate...
De foame nu mai putea. Dragomir, zo, se grăbea,
Din vale de dealu-al mare, Din gură aşa-mi grăia:
Dincotro soare răsare, _ Mă rog, naşule, de tine,
Tare~aleargă Bănuleasa, Dă-mi-l tu pe Şargu mie;
Cu fină-sa Pirvuleasa; Mi-e Şargu de sama mea,
lmi cuprind cimpiile .-\m cu cine alerga;
Şi-mi tăvălesc florile; După cine-alerg îl prinde,
Din plug in plug ispitind, Pe o mie nu l-aş vinde!
Tot de Banu întrebind.
_ Fie-ţi Şargu dăruit,
lacă pe Banu găsea, Cu flori mîndre-mpodobit.
Bună vremea că ii da: Fie-ţi dăruită fina,
Banu nici nu-i mulţămea, Aşa cum ţi se cuvine,
Şi răstit o infrunta: Miria din Craiova,
_ Bănuleasă, soaţa mea, Să judeci tu şi Moldova,
Unde s-o mai pomenea, S-o scoatem pe naşe-ta,
Să iei prinzu in chindie ?... De la turc, din mina rea!
Nu ai pic de omenie! _ Mă rog, naşule, de tine,
_ Prînzu! l-am intirziat, Fă-mí, te rog, atîta bine;
De mare necaz am dat; Să judec ce-am judecat,
Cind plecarăţi voi cu plugu, Să fiu pe Şargu încălecat.
A sosit turcu cu murgu; _ Fie-ţi, fine, dăruit,
Pin măidane a tunat, Şargu cum e-mpodobit.
Toate peste cap a dat: Cind punea picioru-n scară,
Pe Ficuţa ne-a răpit, Colínda nouă hotară;
Peste cimpuri mi-a fugit, Cind o dată îmi sărea,
Cu fetiţa mi-a plecat, El pe turc că ajungea.
inimioara mi-a secat, Turcu, zo, mai tremura,
De-aia prinzu-a-ntirzial, Parcă friguri l-apuca.
Foamea rău v-a-ntărîtat. Da' Ficuţa-l împingea,
Atunci Banu de-auzea, Cu unghiile-l zgiria,
Nici de cină nu-i ticnea, Toată faţa-i singera,

174
Dară turcu tot grăbea. 80
Dragomir ii ajungea An. ouşmt A ru rorAut
Şi din gură aşa grăia:
-Apleacă, iinuţă, capu,
Al Guşiţă-a lu Topaiă
l-a venit lui turcu ceasul
Bate turcii de-i omoară,
Să tai pe turcu păginu,
.los la scară mi-i doboară.
Ori să-i pun să pască fînu.
Da' nu-i bate cum se bate,
-Mă rog, finule, de tine,
Şi-i infige pin ţăruşe,
Fă-mi şi mie-atita bine;
Şi mi-i trimite la Ruşi,
Pe turc să nu mi-l tăiaţi,
Să-l cunoască că-i Aguşi.
Pe mine-o să mă lăsaţi
Da' Guşiţă ce-mi lucra î...
Prin uşile cucoanelor,
Bată-l Maica Precesta,
De risul divanelor. Că mai bine nu i-oi zice,
_ Pleacă, naşe, te rog, capu, Cîinii carnea să-i mănince.
Să nu tai din grabă altu; inainte le ieşea
De la plug noi am-alergat, Şi pe turci mi-i intreba:
După turcu cel spurcat. - Bre, voi turci dumneavoastrã,
Dragomir paloş invîrtea, De ce, frate, voi fugiţi
Cînd o dată mi-l izbea, Au desculţi şi desbrăcaţi,
Capul turcului zbura, Făr'de căciuliţă-n cap ?
intr-un ciot se alina; - Cum, frate, să nu fugim,
Ceva-m pare bolborosea, Că pe noi, ştii, zo,-ne bate
Apoi pe loc ingheţa. Guşiţă a iu Topaiă,
Pe Ficuţa mi-o scăpa, Ne bagă, frate-n, boală l...
Pe Şargu o arunca, Nu ne bate cum se bate,
La Banu îmi alerga, Da' ne-nfige pin ţăruşe
Peste cîmpii imi grăbea. Şi ne trimete la Ruşi,
Să-l cunoaştem că-i Aguşi!
Peste cîmpu al cu flori,
Da' Guşiţă ce-mi avea ?
Cel cu flori şi cu bujori,
Pe Galbina, pe Cioaca,
indeamnă Şargu cu doi sori
Pe aia, Tăligrădeanca;
Ş-ajungea la Banu-n zori. Şi pe Vînătu al rotat,
Banu mult se bucura, Paşa din Dii l-a dat!
Pe turci rău că mi-i ura Au şi pe Roibu nărodu,
Şi-i scoasă din Craiova. Care trece cu el Oltu:
Şi trăiau pe ţara-n pace, Aguşiţă că mîna,
Că n-are turcu ce-i face! Pe Galbina, pe Cioaca.
Ficuţa se mărita, Pe aia Ifăligrădeanca,
Mîndră nuntă imi făcea, L-al ovrei bogătaş.
Doamne, de se pomenea. Da' ovreiu că-mi avea,
Sus in vadul Jiului Trii fetiţe mari avea;
Şi in jos pc-al Diiului! Cum e una şi alta,

175
Mai frumoasă Cădinca. De loc maţele-i ieşea,
La ovrei aşa-i spunea: Cam cu paie, cu gunoaie,
-- Măi ovrei bogătaş! Băgă-n burtă să moaie.
Dintr-ale trei fetiţe mari, Cu cămaşa se-ncingea,
Ştii că sint de gospodari, Maţă-n burtă ş-aduna
Dă-mi mina să-mi aleg! Şi cu mina le ţinea,
Şi cu ochii le privea, La Cădinca mi-alerga.
Mai frumoasă Cădinca! - Oi, Cădînco, soaţa mea,
Da' ovreiu ce-mi lucra? De vorba ta eu n-ascultai,
Trăsura mi-o trăgea, Pînă capu mi-l mincai !...
Doi bidivíi injuga Da' mă rog, mindro, de tine.
Şi multă blagä le da. Ca să faci atita bine :
Cind acasă-ajungea Am un frăţior mai mic,
Şi de nuntă s-apuca, Da' şi el e mare voinic,
De cind să ivea luna, După el te-oi ducea!
Răminea ca secerea. Da' mîndruţa, zo,-mi, vorbea :
Da' (iuşiţă îmi grăia: _ Mă, Guşiţă, soaţa mea,
_ Bre Cădinco, soaţa mea, N-avui, taică, parte de tine,
Minca-ţ-ar neica gura. Care-mi erai un şoim pe lume!
Da' mă duc, naică, mă duc Da' frate-tu, un netrebuit,`
Şi cu roibu nărodu, De nu e bun de nimic.
Care cu el trec Oltu.
Am un irăţior mai mic,
Să-i scot un corn de pămînt.
81
Da' Cădinca. zo-mi, vorbea:
- Măi Guşiţă dumneata. STOIAN BUUBAŞA DIN CRAINÅ
Cu blaga de la taica,
S-o mîncăm cu lingura Foaie verde colălie,
Şi s-o bem cu strachina, I-ascultaţi, lume, la mine,
Şi să dăm şi altora! Să vă spun o istorie,
Lasă, Guşíţă, nu pleca. Istorie bătrînească,
Că se duce viaţa Ca pentru să pomenească;
Şi rămîne daica-aşa !... Să vă cint un cintecel,
El pe drumcînd imi mergea. Să trecem vremea cu el.
Tare roibu rinclleza Foaie verde trei masline,
Şi poter'le l-auza. l-ascultaţi, lume, la mine,
Ei puştile le umplea Să vă spun baş pe nume,
Cu aur şi cu argint. Foaie verde viorea,
Care-n lume e mai scump; Pe Stoian-bulibaşa.
Şi-n (iuşiţă cind plesnea. Foaie verde de-un spanac.
Să vezi, Doamne, că-l lovea N-aţi auzit, n-aţi aflat,
La foaia zebunului. De-un oraş de Ţaligrad,
La casa sufletului! Ce mi-a fost de turci păstrat,

176
Unde-i cinstitu-mpărat. Ce este la turc --mai mult.
Da-mpăratu ce-mi făcea, Cadîniii dacă-l vedea,
impăratu trimetea Din departe se ruga,
Tot pe begul, sultan begu, Din de-aproape-ngenunchea,
Pe el vezi ii trimetea Poala, mina-i săruta
Cu cea mindră de azna, Şi-ncepea de a piingea,
Cu tutun şi cu cafea, Aşa din gură-i zicea:
Şi cu aur şi argint -- Măi begule dumneata,
Că era mai mult la turc. Bine, doamne, c-ai venit,
Cu cea mică de azna, Da' pe noi rău ne-ai găsit.
Ca să vină-n Cladova, Venirăm la dumneata,
Să stăpinească Craina, Toate să ne jeluim,
Tot Craina lui Aiduc Velcu, Nu mai putem să trăim
Ce mi-a zis cind a pierit: De Stoian-bulibaşa
«Capul dau, Craina n-o dau la Ce stăpîneşte Craina.
la cînd begu că-mi pleca, De cînd s-a bulibăşit,
Din Ţaligrad mi-o pornea, Cădîniii s-a stărpit;
Piste Bulgaria-mi trecea, El pe noi ne-a văduvit,
Mai intii prin Grecia, Dumnezeu să-l fi bătut!
De venea-n Bulgaria, Că lui lăutarii-i cîntă,
Ca să treacă-n Sirbia, Şi toată noaptea se plimbă
Să meargă la Cladova. Cu miinili-n pozănari,
Trecea baş prin Sofia, Da' cu cinşpe lăutari.
Că pin Plovdiv îmi venea Cum scapătă soarili,
Şi-ajungea la Lom Palanca, intăreşte strejurli
Că pe sară fu-n Vidin Şi sărută fetiii,
Ajunsă baş pe senin. iubeşte cadînili.
La Diiul din Bulgărie, Cadina cea mai frumoasă
Ca să treacă in Sirbíe, O iubeşte şi o lasă;
Ei din Dii că imi pleca, Şi cite fete de turc,
Venea pin' la Bregova, Toate de el ne-a uidit,
Să ducă la Ginzova Pe toate mi«ie_a iubit,
C-acia e graniţa, Şi nu este nici un sat,
Ca să treacă în Sirbie, Pe toate le-a sărutat,
Cu am' vreo şapte mie. Nici una n-a scăpat.
Cînd ajunsă-n Bregova, Unie-a-ntiinit turc bătrin,
Cadîniii de-l vedea, De frică mi-a ros la fin,
Ele toate că~mi venea, Da' unie-a-ntîlnit turc cu barbă,
Ele toate s-aduna. L-a pus ca să pască iarbă.
Cînd de begu-mi auza, Şi mulţi turci ne-a omorit
Cite-un pui de găină fript Şi pe noi ne-a văduvit,
Şi cu cite-o azimă de piine; Dumnezeu să-l fi bătut!
Da' cu miere şi cu unt, Venim să ne jeluim,
Nu mai putem să trăim! Cu cafea de-aia turcească,
Dară begu că-mi zicea: Puţin să se odihnească.
_ Cadînelor, voi dumneavoastră, _ Mãi Stoiene dumneata,
Duceţi-vă toate acasă Eu n-am venit ca să şed,
Şi nu purtaţi grija noastră, Să beau, să mă veselesc,
Că eu de-aia am venit, Şi-am venit ca să-ngrijesc,
Să-l măninc eu pe el fript. împărăţia-mi păzesc,
Ca să trec eu în Sîrbie, Că sînt mînat de-mpăratu,
Lui Stoian numile să-i vie. De cînd lumea nu-i ca altu.
Oţ auza ce-oi făcea, f! pe mine m-a mînat
Să se ducă pomina. Cu cea mică de azna;
Da' şi begu că-mi pleca, De tutun şi de cafea,
Pleca el din Bregova Să mă duc la Cladova.
Şi da piste Ginzova, Da' de tine-am auzit,
Şi la Timoc îmi venea, Aşa vorbă mi-a venit,
Ca să treacă graniţa. Că eşti naşu lui Stoian.
Şi aci graniţa trecea, Cată-l numai de l-oi găsa,
Cînd oi zice de-o suveiche, Cit oi cere atît ţi.oi da,
Pe la moara lui Ureche; Să cadă la mînă grea.
Pe la podu lui ţigan, Să pui tu o gură bună,
Trecea aznale de bani. Pe mine să mă petreacă,
Trecea turcu în Sîrbie, Şi el şi cu dumneata,
Pe şuşeaua din Mocrani, Pînă colo-n Cladova,
O lua pe drumul roman, Cît veţi cere atit v-aş da!
Foaie verde de-un pelin, Pe mine să mă petreacă,
O lua drept de Negotin. Cît oi drumuia cu el,
Ajunsă-n Cobişniţa, N-am frică de nimenea,
Sătenii rău se-ntrista, Că vezi codru mi-a-nfrunzit,
Begu-ajunsă-n Negotin, lar haiducii s-a-nmulţit!
Beu un bocal cu vin Aşa begu tăinuia
Şi pe săteni i-ntreba: Cu cnezu de Carapancea.
_ Unde este Carapancea, Carapancea de-auza,
C-ala-i naşu lui Stoian. Fuga o slugă trimetea
Da' vezi begu ce-mi făcea, La Stoian-bulibaşa.
La Stoian Carapancea, Stoian acas' nu era,
La poartă, vezi, mi-l striga, Da' cocoana lui ieşea
Stoian Carapancea ieşea. Şi lui, frate, că-i spunea:
Calu de friu mi-l luva _ Nu e Stoian în Negotin.
Şi-n obor că mi-l băga; Mi s-a dus ieri la Zăiceri
Turcu se descăleca Să dea ochi cu negustori
Şi pe scaun că s-aşeza, Şi să le dea plăţili.
Şi la vorbă să punea. Dară sluga se-ntorcea
Da' Stoian că mi-l ruga La Stoian Carapancea

178
Şi aşa, vere, îi vorbea Urma la cal mi-o vedea,
Toată treaba cum era. Stoian o dată-mi ofta:
D-atunci Stoian Carapancea, Este calul potcovit,
Mică carte că-i scria Cu turc nu e de glumit.
Şi pe slugă-o trimetea Şi aşa el cind imi vedea,
Ca să-i facă facerea Din gură el imi vorbea:
Pleca pe cum e ieri, < - Fi-ar muma lui de-turc,
Da' azi el ajunsă-n Zăiceri; lacă pe unde-a trecut,
Pe Stoian-bulibaşa-l găsea, iar Craina el mi-a robit,
Mi-l găsea-ntr-o cafenea, Şi eu stau benchetuiesc,
Bea rachiu şi cu cafea, De Craina nici că-ngrijesc:
Nouă lăutari cînta, Da' ce fel de haiducie,
Frumos mi se veselea. Făr-de nici o vitejiei
Da' cum sluga ajungea, Geaba mă număr voinic,
Mai departe că imi sta, lacă turcu c-a trecut.
Frumos mi se ploconea De la podu cel roman,
Şi cartea că i-o da: Ce-i aproape de Mocrani,
Da' nici cartea n-o furşea. Lua drum de Cobişniţa,
incepea de mi-o rupea, De Negotin s-apropia.
in picioare că-mi sărea, Tare vine fulgerind
Din gură aşa-mi grăia : Şi pămintu duduind;
- Fi-ar muma lui de turc, El, frate, îmi ajungea
Da' pe unde-o fi trecut, La naşe-su Carapancea.
De-o avea calul potcovit, Da-năuntru nu intra,
Capu el şi l-a pierdut! Pe-acasă mi se ducea,
Şi de-o fi turcu armat, Stoian s-a posomorît;
li las capu atirnat; Mustăţili-a slobozit,
Că turcu s-a abătut Să uita tot în pămînt.
Şi pe Craina mi-a robit. Dară Begu de-l vedea
in picioare drept sărea Şi cind bine mi-l privea,
Şi la roibu se ducea, Tare mi se spăiminta,
Pe roib el fncăleca insă Begu ii vorbea:
Şi de loc că îmi pleca. - Măi Stoiene dumneata,
Fugea Stoian cît putea, Ce eşti cneaz peste Craina,
Cind la Timoc ajungea, Ăsta e Stoian-bulibaşa,
Pe valea Timocului, Lele muichiliţa mea,
Cintă puiul cucului; Aşa viteaz n-am văzut,
Că e timp de haiducie, De cînd maica m-a făcut!
Pe colnice cite-o mie. Dacă cu mine-o mergea,
Stoian dacă ajungea, N-am frică de nimenea,
Baş la moara lui Ureche, Cit i-oi cere-atît i-oi da,
Baş la podu lui ţigan, Ştiu că bine m-o păza.
Cam la drumu al roman. Da' Stoian Carapancea,

179
Pe la cină se ducea Cînd la poartă ajungea,
La Stoian-bulibaşa, Piste naşi-su mergea,
De la poartă mi-I chema. Naşi-su-nainte-i ieşea,
Da' Stoian-bulibaşa, Toată taina i-o spunea:
Cind afară imi ieşea, -- Măi tu, tine dumneata,
Aşa din gură-i zicea: Mergi cu mine-n Cladova;
-- Fugi, naşule, de-acia. Cu aznaua iturcului,
Omu nu se cheamă noaptea, Nădejdea-mpăratului.
Omu mi se cheamă ziua, Multă blagă el ne-o da,
Noaptea se cheamă muierea; Cum ne-o cere inima.
Da' nu chemi, vezi, voinic, Dară Stoian nu cam vrea,
Cind e teama de pierit! Da' naşi-su îi zicea:
Du-te, naşule, acasă, - Ascultă, fine, de mine
Că pot să viu dimineaţa! Să fie bine de tine;
Şi nasi-su că pleca, Că eu nu te-ndemn la rău,
Da' Stoian mi se culca O fac de binili teu.
Cu nevasta-alăturea. Da n-auzi tu, măi fine,
Da' cînd zor'li se vărsa Eu dau atu de sub mine
Şi nevastă se scula, Şi dau inima din mine,
Ea din piept adînc ofta, Că nu te-oi lăsa pe tine,
Şi din oichi imi lăcrăma, Da-voi blaga mea şi-a ta,
Iar din gură ii grăia: Pe tine nu te-oi lăsa,
- Măi Stoiene dumneata, Odată şi cu viaţa.
Nu te duce-n Cladova, Atunci Stoian se-nşela,
C-aseară cind ne-am culcat, El de naşi-său asculta,
Puţin somn că mi-am somnat, Bată-I Maica Precesta.
Urít vis eu mi-am visat. Şi cu Sfinta Lunea.
Visai tot urit de tine, De bine să nu-i mai fie,
Să ştii că n-om petrece bine. In toate zilili bune.
Visai puşculiţa ta, El cu naşi-su-mi pleca,
Sta-n cui făr-de vergea, Cu begu alăturea,
Visai pistoalili tele; Cind din Negotin ieşea,
Stau în cui făr-de oţele: Dară Stoian-bulibaşa,
Scurtate zilele tele. Calu i se poticnea,
Te visai in ţoale negre, Şi de trei ori sus sărea.
Zilili tele se pierde. Pe Stoian mi-I lăpăda.
Şi-un şarpe cu paiu-n gură, Da' Stoian era voinic,
Gidea-l tău cu ştreangu-n mînă. De trei ori ei s-a-nvirtít,
Da' Stoian n-o asculta. in picioare a căzut,
Calu bine il rostea Atunci Stoian se-nchina:
Şi pe el incăleca, Doamne, ce-oi să fie-asta!
La naşi-su se ducea, lar pe cal se-ncălica
La naşi-su Carapancea. Şi din Negotin ieşea,

180
Apoi din gură-mi cinta: Luvaţi, lume, voi de beţi,`
eNegotine, Negotine, Care pe cum inil puteţi;
Pleacă Stoian din tine; Că eu pintru voi plătesc,
Zo, să urle cinii-n tine, Să-i fie de pomenire
Să ştii n-o să fie bine). Lui Stoian ce dă cu ştire,
Şi iar pleca pe drumu-al mare, Că visu ce l-am visat,
Mi-o lua pin Samarinovăţ, Este vis adevărat,
Trecea pingă Geanova, Şi de-aş şti că ' este-aşa,
O lăsa pe Prahova, intii pe naşu i-aş- tăia,
O-apuca de Casiac, Da' nici turcu n-ar scăpa.
Ajungea-n Mihailovaţ, lacă naş-su se ruga:
lacă acia-mi odinea, _ Măi fine, măi Stoiene,
Citea vedre de vin bea Ascultă tu la vorba mea,
Şi de-acia iar pleca. Că e bună nu e rea,
Pleca la Palanca, Că eu viaţa mea oi da,
Trecea prin Graboviţa, Pe tine nu te-oi lăsa,
Şi acia că-nsăra, Da-voi atu de sub mine,
Toţi acia se culca. Dau şi inima din mine,
Dimineaţa se scula, Şi nu te-oi lăsa pe tine.
Da' Stoian vezi ce făcea, Şi iar Stoian că pleca,
Toată lumea aduna Lua drumu de Cladova,
Şi la cafegiu striga: Pin Velesniţa-mi trecea,
- Măi cafegiu dumneata, Şi la pod, la Birloaga,
la sprimeşte tu rachiu Cînd coveiiii sula,
Şi dă-i la lume să bea, Stoian dirept se uita,
Să-mi fie de pomenire, Aşa din gură zicea:
Că, frate, vezi.nu se ştie, _ Minca-ţi-aş gura de "drum,
C-aşa-mi spune inima Da' cum eşti mindru chitit,
Că n-oi mai trece pe-aicea. Să mă uit pe tine bine,
C-asară cind m-am culcat, Că nu se ştie de mine,
Puţin somn eu mi-am somnat, Da mă-ntorc, da nu mă-ntorc !...
Urit vis eu am visat, Cînd în Coasta Păruiuí,
Parcă eram spînzurat. Odina haiducului,
Visai puşculiţa mea, lacă un ţígan în cale,
Sta in cui făr-de vergea, Cu ciurele şi cu fiare.
Scurtată-i viaţa mea, Da' ţiganu de-l vedea,
Şi-mi visai pistoaiiii mele, Ei din gură ii vorbea:
Stau în cui făr-de oţele, - Măi Stoiene dumneata,
Scurtate-s 'zilele mele. Nu te duce-n Cladova,
Visai ţoalele negre, Că asară-n cafenea
Zilili mele se pierde. Toţi turcii mi s-a vorbit,
Şi-un guşter cu pain-n gură, Toţi ei că s-a tăinuit
Gidea-l meu cu ştreangu-n mină. Cum să-ţi facă facerea,

181
Să-ţi răpuie viaţa. Ala cuteza-i spunea
S-a vorbit şi mic şi mare, Că n-are pe nimenea,
Pe tin-cum să te-omoare, N-are casă, n-are masă,
S-a vorbit in Cladova, N-are copii, nici nevastă.
In Cladova-n cafenea, El la cafenea-mi mergea,
in „Vellca Sîrbia". Din departe se ruga
Dară Stoian de-auza, Şi lui Stoian ii spunea:
Aşa din gură-mi vorbea: _ Măi Stoiene dumneata,
_ De-aş ştia că este-aşa, Vino pîn' la noi încoa:
intii pe naşu l-aş tăia, Vrea begu să te plătească,
Da' nici turcu n-ar scăpa! Cu aur te dăruiască,
Atunci naşi-su-i zicea: Dară begu s-a rugat
_ Măi tu fine dumneata, Ca să nu mergi inarmat,
Ascultă la vorba mea, Şi să mergi tu făr-de arme,
Că e bună nu e rea, Făr-de arme, pe picioare,
imi dau sufletu din mine, Că atunci begu de-o vedea,
Da' şi atu de subt mine, Bun bacşiş, Stoiene, o da,
Numa-ascultă de naşi-tu, De s-o duce pomina!
Că te-ndemn numai la bine, Atunci Stoian se scula,
N-a fi nici un rău de tine! Mina pe sabie-mi punea
Şi iar pleca alăturea, Şi pistoalele la brîu,
Bată-l Maica Precista Lua şi puşca, vezi, la umeri.
Şi toate zilili bune, Da' naşi-su de-mi vedea,
Să nu-i mai fie de bine, lacă de el se ruga:
Că nu l-a-ndemnat la bine! ._ Măi tu, fine dumneata,
Cînd ajungea-n Cladova, Ascultă la vorba mea,
Ei se băga-n cafenea, Nu te duce inarmat,
Dară begu se ducea, C-o fi begu supărat,
Drept la cetate-mi mergea, Ascultã la vorba mea;
Pe toţi turcii i-aduna Că eu sînt, vezi, naşu-tău,
Şi le spunea, vezi, taina. Şi eu nu-ţi gîndesc rău.
Se vorbeau, se tăinuia, Că dacă l-oi supăra.
Aşa begu porîncea: Poate faci şi vro belea,
_ Aide care vă duceţi, De se duce pomina!
Tare bine să-l prindeţi, Stoian de el asculta
Mai bine voi să-l chemaţi, Şi armili le lăsa,
Din cafenea să-l scoateţi. Şi mergea el la cetate,
Cin s-o ducea de-l chema, Fără de frică de moarte.
Bun bacşiş că va primea. Turcii porţile-nchidea,
Da' nima nu cuteza, Şi la begu cînd mergea,
Nici un turc nu cuteza, Dară begu ce-mi făcea ?
Decît un turc mai bătrîn, Lua galbini cu mîna,
Era de barbă mai spin. Sta lui Stoian arunca,

182
Da' la turci el semn le da, De-aicea de-oi mai scăpa,
Şi toţi turcii că sărea, Şi la spurcat cind m-oi ducea,
Pe Stoian îmi năvălea. Armill nu le-ol mai lăsa!
Dară Stoian ce făcea P Atunci begu de-auza z
Pe care mina punea, - Măi Stoiene dumneata,
ln pămînt îl arunca, Naşi-tu, vezi, te-a minţit,
Da' nici nu se mai scula, Naşi-tu te-a prevărit,
Şi-mi trîntea, Stoian trintea, Naşi-tu cu blaga mea,
Pînă ce el ostănea. Să ştii că ţi s-a dus viaţa.
Atunci cizma o scotea Da' să-mi spui adevărat:
Şi cu cizma mi-i lovea, De cînd te-ai bulibăşit,
Pe mulţi turci mi-i omora. Ce păcate mi-ai tăcut ?
Alţi turci imi năvălea, Ca să-ţi iert păcatili,
Ca frunza Şi ca iarba, Pin-oi făcea altili.
Ca şi cînd ploaia ploua. -- Măi begule dumneata,
lacă Stoian ostănea, De cînd m-am bulibăşit,
lacă unu că-mi ieşea, Multe păcate-am tăcut,
lusein din Rîtcova, Şi cadîne am stărpit,
O boată de corn avea, Ce mi-a fost drag am tăcut!
Şi la Stoian se ducea, Mi-am trăit pe voia mea,
Şi dupã cap mi-l lovea, N-am frică de nimenea,
Pe Stoian mi-l ameţea, Şi-am trăit pe voia mea...
Turcii toţi îmi năvălea Toate fetele de turc,
Şi pe Stoian mi-l lega Toate de mine n-a uidit,
C-o iringhie de mătase, De care god mi-a fost drag,
lmpletită viţa-n şase, Ea de mine n-a scăpat.
Stringe carnea pin' la oase; Pin-acuma mi-am trăit,
Şi cu alta de Braşov, D-acuşa m-aţi prevărit.
lmpletită viţa-n opt. Am picat la mîna ta,
Strínge carnea piste tot, Fă din mine ce oi vrea,
Şi irînghia de fuior, Nu-mi pare rău de viaţa mea,
Da' e groasă ca pe picior. C-aşa mi-a fost, zău, mintea.
Şi după ce bine-I lega, Eu de-aicí de-aş mai scăpa,
La begu mi-l aducea, Aş ştia ce aş lucra;
Şi begu mi-l judeca. intii pe naşu l-aş tăia,
Dară Stoian se uita, Da' nici tu nu mi-ai scăpa.
Şi numai ce îmi rinjea, - Măi Stoiene-bulibaşa,
Şi din mustaţă zbîrcea, Ce-ai judecat tu Craina,
Nici o putere n-avea, Vezi, tu, Craina jumătate,
Aşa din gură-mi zicea: Pe Timoc a treia parte,
- Bine begule dumneata, Spune-mi tu adevărat :
Da' cum ne tu vorbiţa ? Cîţi turci tu că mi-ai tăiat,
Hai, hai, lele, maica mea, Cîţi în pari ai alinat,

183
Ciţi in Timoc inecat, Ce de turc e spinzurat,
Ciţi pe Dunăre-aruncat, Zo, era, Doamne, umflat.
Da' pe cîţi ai spinzurat? (iata lemnu a crăpat,
Că de cind mi-ai haiducit, Nima nu mi-I cunoştea,
Multe cadîne-ai văduvit, Da' nevasta lui venea,
Mulţi copii ai sărăcit. La Stoian mi se uita,
Cu panduri şi cu haiduci Nici ea nu I-ar ii cunoscut,
Ai pornit prin văi şi lunci, De nu s-ar fi nemerit.
Pin păduri şi pe poteci, Da' pe ce mi-l cunoştea?
Turci, aznale imi petreci. Pe mustaţa de la gură,
Mult aur tu ne-ai furat. Pe inelu de la mină,
La rumânii tăi ai dat. Pe inelu de argint,
Nu ţi-a fost, Stoiene, păcat, lnelu de cununie,
Ne-ai lăsat iăr-de-un ducat, Din dalba copilărie.
L-ai supărat pe-mpãrat; lacă nevasta mi-l luva,
Pe-mpărat din Taligrad, Mîndru leagăn că-i făcea,
Şi-o sã-ţi fie, vezi, de cap! Pe Stoian mi-l îngropa,
După ce te-ai bulibăşit, In rind ca toată lumea.
L-alte rele te-ai grăbit, Cintecu ce l-a cintat,
Nu ne laşi peste Timoc, Din Negotin cînd a plecat,
Cu cai potcoviţi de loc, ,Si visu că l-a visat,
Şi cu arme inarmati. Baş mi-a fost adevărat.
Parcă sinteti voi turbaţi. Nu-mi este mie de voi,
D-ai căzut la mină bună, Ce-ascultaţi acuşi la noi,
Care capu să-ţi răpună! Şi-mi de ce-a fost atunci,
Atunci begu năredea, Mare patimă sub turci,
Pe Stoian mi-l spinzura Doamne, de s-o pomeni,
Baş în grad în Cladova. Cit soare pe ceri va fi.
Şi nici aşa nu-l lăsa, Soar'ti merge şi apune,
De la munte mi-aducea Dară Stoian tot se spune.
Un copac de-al găunos. Istorie rumânească.
il puseră pe Stoian pe dos. La buni fraţi ca dumneavoastră,
Drumu-n Dunăre că-i da. Pentru ca să pomenească.
Şi pe apă că-mi plutea,
Mergea pîn' la Prahova.
Prahovenii. belecii, 82
In bălăit se brodea nou şi TAUum
Şi copacu mi-l prindea.
Cind la margine-l trăgea, Foaie verde colălie,
Da' cind lemnu mi-l spărgea, I-ascultaţi, lume. la mine,
Pe Stoian-bulibaşa-l găsa, Să vă spun o istorie,v
Il găseau in lemn băgat, Istorie bătrinească,
Ca pe-un mare vinovat, Ca pentru să pomenească!

184
intr-o sfintă dumineca, Pe Lindu de-I rostea;
N-avea Radu ce lucra. Păru inele-i făcea,
Cu soru-sa se vorbea: Bine de mi-l dichisea.
_ Soră, surioara mea, Şi-mi avea Lindu, avea
Vrei s-ascuiţi vorba mea? Şi dangaie pe spinare,
Să facem o pomenire, Cînd îi vede, naica moare!
Ce nu s-a aflat pe lume! Frumuşel mi se rosteau,
la rosteşte, naică, bine, Şi cu soru-sa pleca.
Dă-ţi faţa cu rumeneală, Ajungea pe drumu-al mare,
Obrăjiorii cu căneală, Zo, fugea Lindu de tare,
Şi bine te premeneşte, Ca un vînt de-al viforit,
Prea bine te rumeneşte; Cînd abură pe pămînt!
Şi noi, naică, să mergem Şi-mi fuge iepureşte,
Tot pin tirgu-al tătăresc, De nu-i mai tragi nădejde;
Une sînt boieri de-ai mari, Cu urechile pe spate,
Cu chesăieie de bani; Fuge de nu se mai poate!
Eu să strig in gura mare: Cînd la tîrg el ajungea,
- Ai la roabe de vînzare, Baş la tirgu-al tătăresc,
Ca să-mi daţi bune parale! Une boierii trăiesc,
Noi pe ei să-i inşelăm, La parale cheltuiesc,
Parale bune să luăm; Pe Lindu-i descăieca
După ce banii i-om lua, Şi-ncepea tare zbiera:
Atunci, naică, om fugea. - Hai la roabã de vînzare,
Şi iată cum om lucra, Cine dă multe parale!
Tătarii n-cr pricepea: Atunci tătari de-auza.
Tu te faci că piingi, Pe lîngă ei s-astrîngea;
Ålinile îţi frîngi, La soru-sa se uita,
Că ţi-e dor de frăţior, Mai aproape-nainta.
Ce-i iubeşti cu foc şi dor. Da' un tătar mai bătrîn,
Eu p: Lindu-oi incăieca, Era de barbă cam spin,
Pe lîngă tine m-oi da, Era făcut mai de mult,
Ca să-mi săruţi tu mina; Multe-n lume-a-petrecut
Eu mina-n briu ţi-oi punea, Şi multe c-a mai văzzuti...
Pe Lindu te-oi arunca Ei era mai priceput,
Şi cu tine voi fugea, Pe soră i-a cunoscut
La păgini nu te-oi lăsa! Şi din gură a grăit:
Atunci soru-sa Stanca, - Măi Radule dumneata,
in cămară se băga, Asta -nu e roaba ta;
Bine, frumos se rostea, Asta-ţi este soru-ta
Bine mi se primenea, Dintr-o mumă, dintr-un tată,
Faţa ea şi-o rumenea, Spune vorba-adevărată!
De ce-o vinzi pe soru-ta,l
iară părul şi-l cănea.
Radu-n grajd se băga, Or ţi s-a urit de ea?

185
Dară Radu-i răspundea: Lăcrămi pe obraz curgea;
- Tătăraşe dumneavoastră, Radu aşa cind vedea,
Nu purtare-ţi minte proastă! Tătarului îi zicea:
Da' lincă m-ai intrebat, - Tătarilor dumneavoastră.
Vreau să-ţi spun adevărat: Soru-mea este o proastă,
Eu o vind pe soru-mea, S-o gindi la muma noastră,
Dc nevoie, vai de eat Care a-nvâţat-o acasă
ACă muma, vezi, ne-a murit, Să sărute mîna mea
lară tata ne-a pierit... Orişicînd ne-om despărţea,
Tata, ştii, a fost bogat, Că-s mai mare decit ea,
Da' n-avea soţie-n sat; Ş-aşa ni-i nouă legea.
Şi avea cirezi de boi, Vă rog să stati cităva,
Da' şi mari turme de oi. N-o să avem gîlceava;
Şi dacă-a fost om bogat, Apoi du-te cu sănătate,
Da' mi-a fost tare stricat! Că şi de la Domnu se poate!
Pe toate mi le-a vindut Dară Radu ce-mi făcea P
Şi săraci noi am uidit... Pingă sora lui se da,
A vindut viile şi moşiile, Nu-i da mina s-o sărute,
Apoi boii şi cu oile; Da-i da mîna ca s-o salte.
Pe toate mi le-a vindut, Mina la brîu îi punea,
Şi dator tot c-a uidit, Pe Lindu o arunca,
Şi aşa tata-a murit. Pinteni lui Lindu îi da:
Dumnezeu să-I fi bătut. Dară Lindu, zo,-mi fugea,
Că prea rău ne-a sărăcit, Şi s-aşterne cimpului,
Fir-ar el şí-ncoiăcit! Pe aripa vintului,
Acuşi dator mă găsesc, Şi-mi fuge ca o furtună,
Toată noaptea mă gindesc Cu tătarii nu e glumă!
Cum să fac să mă plătesc: Fugea cu urechile pe spate,
Nu ştiu dacă-o să mă credeti, Fugea că nu se mai poate !
Da' pe soru-mea o vedeţi !... Cu soru-sa alăturea,
Mi se rupe inimioara lată acasă c-ajungea;
VC-ajung să-mi vind surioara, Şi-şi lua paloşul din casă,
Datoriile să-mi plătesc` Trece prin tâtari prin oasă;
Om curat eu să uidesc! Tătarii cum ajungeau,
Da' tătaru îl credea, La luptă se indîrjeau.
Multă blagă el ii da; Radu singur se luptă,
Cit cerea, atita-i da Da' tătarii vo sută,
Şi pe soru-sa i-o lua. Şi-i taie cu paloşu-al greu,
Să vezi, Radu ce-mi făcea? Că e voinic ca un zmeu!
După ce banii-i primea, Apoi la sorwsa venea,
El pe Lindu-ncăleca Din gură aşa-i zicea:
Şi la tătari se ducea. - Stanco, surioara mea,
Dară sora-i. zo, plingea, la-mi fă tu nişte cafea,

186
Să-mi treacă de inimă rea, Şi agipeţu lebanu,
Cafl la noi la nimenea !... Multă turcime-aduna,
Şi-mi bea şi se veselea, Pe Goescu-l trimetea,
De tătari nu se-ngrijea. La biserică-l ducea,
Şi trăiau pe ţară-n pace, Goescu-nuntru intra;
Că n-au tătarii ce-i face! Turcii-afară l-adăsta,
C-aşa le cerea legea.
Gocscu in biserică,
83
Rămasă fără de frică;
Pe un popă il vedea,
GOESCU Din gură aşa-i grăia:
- Părinte, sfinţia-ta.
Pe marginea Oltului, la desleagă-mi direapta,
Frate, ş-a Olteţului, Să fac crucea creştinească,
Multe corturi sint intinse, C-aşa spune pravila
De voinici imi sint cuprinse !... De la Maica Precesta,
La cortu-al din mijloc, Şi sfinta vanghelia.
Mi se vede-un mare foc, De direapta te-oi sita,
Şede hanu şi sultanu, Dă-i drumu atunci la stînga...
Şi-I judecă pe Goescu. Da' popa de auza,
Da' cum, naică,-l judeca ? De direapta se sfia,
Cu palma mi-l pălmuia, li da drumu la stinga.
Cu biciu mi-l biciuia. Goescu stingaci era,
Atunci Goescu-mi vorbea : Aşa bine se brodea!
- Măi hanule şi sultane, Mina su' manta băga,
Şi agipeţu lebane, Mică sabie scotea;
Prea bine mi-am auzit lncolăcită cum era,
Că mi-s sînt eu de pierit: in popă mi-o indrepta,
Da' mă rog de dumneata Grămadă că mi-l trintea.
Să-mi fac şi eu crucea mea, Pînă popa se zbătea,
C-aşa spune pravila Aine de pe el trăgea,
De la Maica Precesta, Goescu le îmbrăca,
Şi sfinta vanghelia! Sama in oglindă lua:
Că ştiţi, frate, de nu ştiţi, Popă întreg că părea,
Cît pe pămînt mi-am trăit, Numai barbă nu avea !...
Multe păcate-am avut: Foarfecele mi le lua,
Pe frate-meu l-am tăiat, Barba el că o tundea,
Pe taica l-am junghiat; Pe o aţă o-nşira:
M-am ţinut cu muica mea, Sama in oglindă lua,
M-am iubit cu soru-mea; Popã-adevărat era!
Vezi, păcate-mpresurate, Afar' la turci că ieşea,
Nu le-alegeţi de dreptate !... Din gură aşa le vorbea:
Dar hanu şi sultanu, - Turcilor, agalilor,

187
Ce mai staţi şi vă uitaţi, Le bătea mijloacele,
Goescu la mine a venit Le ştia soroacele.
Şi baş eu l-am spovedit: Pe toţi turcii prăpădea,
Curele păcate a avut. lar indărăt se-ntorcea:
Eu tare m-am năcăjit, Iar la hanu şi sultanu
Pe Goescu-am prăpălit. Şi agipeţu lebanu.
Dacă voi nu mă credeţi, Din gură le cuvînta:
lntraţi-nuntru şi vedeţi! - Măi hanule şi sultane,
Atunci turcii de-auza, Şi agipeţu lebane,
Năvală la uşă-mi da. Daţi-mi oaste să mă bat,
Da' (ioescu ce-mi făcea? C-acuşi m-am intăritat!
De la spate mi-i lua Da-mpăratu de vedea,
Şi pe toţi mi-i prăpădea. Aşa din gură-i grăia:
Un cal bun işi alegea, - Goescule dumneata,
Pe drum la deal imi pleca; Oastea ce noi am avut,
C-un căpitan se-ntilnea, Toată tu ai prăpădit!
Multă oaste imi purta. Burta pe astal punea,
Da' Goescu-l intreba: Mîndră praviIă-i făcea,
Apoi din gură-i 'i:i<:ea:l
- Căpitane dumneata,
Une mergi cu oastea ta? _ Goescule dumneata.
Căpitanu că-i zicea: .ludecă-ţi tu ţară-n pace,
- Părinte sfinţia-ta, N-are nima ce-ţi mai face!
Prea bine mi-am auzit Istorie rumânească,
Că (iocscu mi-a murit; Domnu ca să pomenească
Baş acolo că mergem, La buni fraţi ca dumneavoastră.
Pe Goescu să-l vedem.
Da' Goescu ii zicea:
_ Căpitane dumneata,
84
Goescu că mi-a venit,
Baş eu l-am şi spovedit; VIDU ŢĂREANU
Grele păcate c-avut,
Ş! eu că m-am năcăjit, Cind oi zice de-o cicoare,
Pe Goescu-am prăpădit. La vale, frate, la vale,
Căpitanu de-auzea. Colea-ntr-un buaz de mare,
Mică sabie scotea, Mi se vede-o casă mare,
Pe popă il dăruia, Cu iereştile-n brumale,
El din gură iar grăia: Ce se-nvîrteşte după soare.
- Bună sabie căpătai, Da' la ea cine-mi şedea?
Da-n carne nu mi-o-ncercai! Doar Vidu cu mumă-sa.
in căpitan o răpeza, Acea maică cea bătrină,
Capu de la trup ii lua. Cu burculiţa săinã,
Şi pin turci se invirtea. Cu dinţişorii de lină,
Ca un vífor ii bătea. Cu brînaşu numai sîrmă,

188
Aia e-a lui Vidu mumă. Cu trei turci este mai mult,
De cind Vidu s-a născut, Toţi la Vidu mi-a venit!
Tot cu turcii s-a bătut, Dară baba de vedea,
Că e Vidu copil mic, Din guriţă-aşa grăia:
lacă Vidu ce-a făcut: - Viduie ţăreanule,
'Ntr-o sfintă dumineca, Viduie copilule,
Cînd nu lucră nimenea, Ş-al meu trandafirule,
Mai de noapte se scula, Da' vezi, muică, da' nu vezi.
Se ducea la cafenea Că la tine mi-a venit
Săbea un par de cafea Cîtă frunză pe pămînt,
Ce ţine şapte oca, Avliile ţi le-a umplut î...
Că tot aşa Vidu bea. Da' Vidu cind auzea,
La foişor se-ntorcea Drept in picioare sărea;
Şi de-a razna-n vpat şedea... Pe fereastră se uita,
lacă somnul mi-l fura, Ş-avea, Doamne, ce vedea!
Vise mari îl grămădea, Cită mi-e frunză Şi iarbă,
Şi din somn se spăimînta, Atit pocerneală neagră!
Drept în picioare sărea; Toţi de Vidu că întreabă,
Mumă-sa mi-l prijínea Dară Vidu sta grăia:
Şi din gură-aşa-i grăia: -- Mumă, muiculiţa mea,
-- Vidule, muică Vidule, Da' ştii, mumă, da' nu ştii,
Muică, ce te-ai spăimintat? Furca-n briu, mumă, să pui :
Aşa din somn ai zbierat, Nu ştiu torci, au nu torci,
Pe maica mipai ofticat! Numai turcii să-i întorci,
Dară Vidu sta vorbea: Cu gheocu să desfaci,
_ Aoleo, muichiţa mea, Pînă-m' ţăsăl Galbena,
Aşa greu am adm-mit, Pe Galbena, `pe Cioaca,
Visele m-a grămădit; Pe-aia, pe Tărigrădeanca.
Dară baba Ade-auza,
Aşa vis n-am mai visat!
Că l-am mai visat o dată. Furca-n briu baba că lua.
Cînd cu turcii m-am bătut Nu ştiu cu furca torcea,
La Măgura Cucuiată, Cu gheocu descinta,
Unde m-am bătut odată. Nima-n samă nu băga.
Chiar in pat că mai şedea, Turculeţu-al mititel,
,Si iar sta de cucăia. Răvărsat de bubăţăl,
Dară maica cea bătrînă, Ştie carte georgumel,
Ce era lui Vidu mumă, Fecioru lui Ciupăgel,
in picioare se scula, El din gură-aşa grăia:
Pe fereastră se uita, - Turcilor, voi turci agale,
Ş-avea, Doamne, ce vedea! Astă maică. cea băfrînă
Cită mi-e frunză şi iarbă,` Este a lu Vidu mumă.
Atit pocerneală neagră; Nu ştiu toarce, au -nu toarce,
Cită iarbă pe pămînt Numai agalele-ntoarce!

189
lacă turcii se-ntorcea, Ş-o chema pe mamă-sa,
La locuri mi se ducea, Şi din gură-aşa-i vorbea:
Dară Vidu, de colea, - Mumă, muiculiţa mea,
.los pe scară dubăra, Să te duci und' te-oi mîna:
Se ducea la Galbina, Viţăluşii-ai mici să iei,
Lua grebla şi ţăsăla. Te duci, mumă, i-oi păştea,
Tăsăla pe Galbina; Colea-n deal, pe dumu-al mare,
Cu undelemn o ungea Unde-mi trece caravane:
Şi afară mi-o scotea. Viţăii iarbă păscînd,
Cind punea picioru-n scară, Da' zăluţa zdrăncănind,
Plinge turcu se omoara! Agale pe drum venind
Buzduganu-n mină lua, Şi de Vidu întrebînd.
La ciochină-l aşeza Dacă mi te-o cunoştea
.pi la logor că ieşea. Şi de mine c-o-ntreba,
Cind pin turci că abătea, Mumă, să le spui aşa:
Cu buzduganu cind da, - Turcilor, voi turci agale,
Numa colnice-i făcea! Bată-ţi suru, cată-ţi drumu,
Galbina cu dinţi mînca, Vidu maichii a murit
Cu copitele-i bătea, La Măgura Cucuiată,
Cu sabia-i ciormănea: Unde s-a bătut odată...
Puţinei ce rămînea, Baba de-acasă plîngînd,
Fuga la Stambul că da, Cu viţăil-ai mici păscînd,
La-mpãratu-i povestea : Colea-n deal, pe drumu-al mare,
-- Mă-mpărate, luminate, Unde-mi trece caravane,
lacă Vidu, copil mic, lacă viţăii păscînd,
La agale ce-a făcut, Zăluţăle zdrăncănind,
Cu buzduganu-a bătut! Răiacii pe drum venind,
Grehenu s-a supărat, Toţi de Vidu întrebind;
El cu dinţii ne-a mincat: Pe lîngă babă trecea
Cu copitele-a bătut, Şi nima n-o cunoştea.
N-a rămas lege de turc... Turculeţu-al mititel
Da-mpăratu de-auza, Răvărsat de bubăţăl,
Pe toţi paşii-i aduna: El din gură-aşa grăia:
Chiar nima nu-mi cuteza _ Oi, bre Cara Mustafa,
La Vidu de or trecea. Şi tu turcul Abdula;
Cine vorba c-o afla? Ce-mi treceţi pe drum tăcînd ?
Unu, Cara Mustafa Da' vedeţi, da' nu vedeţi
Şi cu turcu Abdula. Astă maică cea bătrină ?
Ei pe cai se-ncăleca, Asta e lui Vidu mumă!
Mult ascher că astrîngea, Atunci Cara Mustafa,
lşi lua drumu şi pleca. Calu-ndărăt învirtea
Dară Vidu de colea, Şi-mi punea mîna pe ea,
Mai de noapte se scula Din guriţă întreba:

190
- Lele maică, tu bătrînă, Cind tăia, zo, rişcăia;
Tu oi fi a lu Vidu mumă? Frînghiile reteza
Spune, mamă, adevărat, Şi pe fugă se punea.
De-o fi Vidu aici în casă, Cam de frică, cam de pripă,
Zi-i afar' la noi să iasă: Se-nfigea baba la fugă,
Dacă-o fi plecat pin sat, Fugea tare,-n fuga mare.
Să trimetem la el vrun sfat, Turcii-n samă cind băgară
Să-l aducă de pin sat: Şi pe babă n-o văzură,
Da' de-o fi Vidu la vie, Aşa din gură grăiră:
Să trimetem om să vie. - Baca şim dim gheauru,
Da' baba dac-auza, Ce-a-ndemnat-o diavolu
Sta, din gură şi grăia: Să taie fringhiile,
_ Turcilor, voi turci agale, Şi pe fugă s-a luat,
Nu e Vidu maichii-n sat, Cred că ne este de cap!
Să trimeteţi la el sfat, Ei pe cai că-ncăleca,
Să-I aducă de pin sat: După babă alerga:
Da' nu-mi este nici acasă, Dară baba rău fugea,
La voi afară să iasă; Da' şi turcii după ea!
Şi nu-mi este nici la vie, De conac apropia,
Să trimeteţi om să vie. Tăbăra baba zbiera:
Vidu maîchii a murit -- Vidule, maică Vidule,
Cind cu turcii s-a bătut Vidule ţăreanule,
La Măgura Cucuiată, Da' vezi, maică, da' nu vezi,
Unde s-a bătut odată. lată, Cara Mustafa
De nu credeţi cuvintu, Şi cu turcul Abdula,
Mergeţi să-i vedeţi mormîntu! Aleargă după maică-ta,
Atunci Cara Mustafa, Şi o taie acuma,
Lua fringhiile şi-o lega,
Ce-ai supt ţiţă de la ea!
Şi-mi pleca turcii cu ea
Da' Vidu cind auza,
La-ale morminte părăsite,
Pe foişor se suia,
Cam de vreme şi de mult,
Fereştile deşchidea,
La Măgura Cucuiată,
Unde s-a bătut odată. Capu-afară că-l scotea;
Da' turcii dacă-mi vedea, Şi o dată cind răcnea,
Paloşele din teacă trăgea De cădine-i injura:
Şi tăbăra de săpa: - Oi, bre Cara Mustafa,
Pămintu uscat ieşea, Ce-alergi după mama mea
Paloşele le fringea. Ce-am supt ţiţă de la ea ?
Dară baba ce-mi făcea ?... la aşteaptă cităva
Poale lungi şi minte scurtă, Pînă-ncalec Galbina!
Mî-e babă nepricepută: Atunci Cara Mustafa,
Pe la briu s-apipia, Glasu lui Vidu-auza,
Mititei briceag trăgea, Şi din gură-aşa-l grăia:

191
- Taci, Vidule, nu-njura. C-un arap negru buzat,
N-am venit să ne bătem, Cu buza cît un ficat;
Ş-am venit să ne-ntrebăm Cînd il priveşti după cap,
Care ce lege sîntem. li stă solzu ca de crap;
impăratu m-a mînat, Da' cînd îl privesti pe burtă.
C-a auzit el ş-a aflat ii stă solzu ca de ştiucă!
Că ţ-ă Galbina de dat. Arapu s-a supărat
De ţ-ă Galbina de vînzare, Şi la-mpăratu-a plecat,
T-o cintărim cu parale. Prea frumos s-a lăudat
Da' de-ţi este de schimbare, S-aducă pe Vidu legat:
O să-ţi dau pe unul şasă, Pin nouri s-a-mestecat
Să rămii cu ei acasă! Şi la Vidu c-a plecat.
Dară Vidu de-auza, Merge-arapu sus pe vînt,
.fos pe scară cobora, lanadoliî pe pămînt:
Pe Galbina ţăsăla, Arapu-n vînt vijîind.
Paloşu-n teacă punea, Dară pămîntu gemînd.
Picioru-n scară-aşeza, Iară Vidu de colea,
La direct mi se ducea. Chiar de noapte se scula.
Buzduganu că şi-l lua, Se ducea la` cafenea,
Pe deştiu-al mic il ţinea, Cea mai mică cafenea,
Şi _cu Galbina pleca. Cu şaptezeci lîngă ea,
Sus la Cara Mustafa. Unde Vidu bea cafea.
Buzduganul învîrtca ; La cea mică cafenea,
Cind o dată-l repeza, La ea cine da cafea ?
De pe at îl lepăda Ai cei trei arnăuţi,
Cînd pin turci că abătea! Să purta cî'şitrei desculţi.
Şi nu-i bate cum să bate, lacă Vidu ajungea.
Şi-i bate Vidu de moarte! Pe Galbina o lega
Da' nu-i taie cum se taie, Şi porîncea la cafea,
Da-i lepăda pin gunoaie, Una de şapte oca,
Pe toate socacile. Că tot aşa Vidu bea!
Zo, le sărea fesur'le! Arnăuţii de-auzea,
De la prinz pin'la chindie. Cafeaua i-o plămădea,
Ati-a tăiat vro şapte mie. Cu venin i-o-nvenina,
Galbinu nu se mai ştie !... Cu otravă otrăvea.
Puţinei ce rămînea, Să-î dea lui Vidu să bea;
Care Vidu nu-i vedea, Să bea, să se otrăvească,
Fuga la Stambul că da. Tara-n pace să uidească.
La-mpăratu-i povestea. Da' Galbina rincheza,
impăratu spăimintat Cafeneaua legăna!
S-a băgat în corn de drac; Iată cafeaua-mi venea.
Ianadolu-a ridicat, Şi pe astal i-o punea.

192
Galbina dacă-mi vedea, li stă solzu ca de ştiucă!
Cînd o dată că zbiera, Pin nori s-a mestecat,4
Popu din piatră-l scotea Ianadoli a ridicat,
Şi se băga-n cafenea, La mine-n ţară-a plecat!
Cu picioru-n masă da, Da' Galbina de-auza,
Şi cafeaua i-o vărsa, Sta, din gură şi vorbea:
Ea pe masă se-nchega. - Taci, Vidule, nu plingea,
Da' Vidu dacă-mi vedea, Că şoimul arapului
Pe arnăuţi ii chema, Este frăţine-meu;
Cite un bacşiş le da. De ani este mai voinic,
Arnăuţii alerga, La putere e nimic!
Dară Vidu de colea, Eu sînt fratele-al mai mic,
Paloş din teacă trăgea, De putere mai voinic.
Capu de la trup le lua, O să zbor în sus în vint,
Afar' cu Galbina ieşea. Ş-oi să-l apuc eu de git,
Da' pe cer să zăuíta, Şi-I trag la pămînt:
Vedea ceriu-ntunecat De pămînt cînd l-oi trîntea,
Şi pămîntu afumat, De loc să nu scoţi sabia,
Că vine la el arap, Şi la burtă lţ-oi crunta,
Cu norii s-a mestecat! Maţeleîi le-oi scotea,
Dară Vidu de-mi vedea, Pe pămînt i le-oi vărsa.
Capu pe Galbina punea, Doar atîta îi spunea,
Din ochi negri lăcrăma. Capu sus l-aridíca,
Da' Galbina-l întreba: Pe arapu cã-l vedea,
- Vidule, stăpĭnu meu, Atunci Galbina zicea:
Creştinu lui Dumnezeu, - Viduie ţăreanule,
Tot cu turcii-am acãtat Bagă mina-n pozănari:
D-acuşi ce te-a-mbiat, Scoate cea verde basma
yŞi leagă-ţi ochii cu ea.
Capu pe mine ai pus
Şi te-ai tăbărît pe plins? Ţine-te bine pe mine,
Cu lacrime m-ai scăldat, Ca să zbor in sus cu tine.
Păru mi s-a-ncĭrlionţat! Dară Vidu de-auza,
Dară Vidu-i sta spunea: Scoasă cea verde basma
_ Galbino, căluţu meu, Şi-şi legă ochii cu ea.
Să-ţi ajute Dumnezeu! Galbina cînd înălţa,
Ştii, Galbino, da' nu ştii, Deodată-n nori mergea,
La mine s-a ridicat Asupra de-arap se da
Un arap negru buzat, Şi de gît il cuprindea,
Cu buza cît un ficat: La pămînt el îl trăgea;
Cind îl privesc după cap, Cind de pămînt îl trintea,
li stă solzul ca de crap; Vidu sabia trăgea,
Cind îi priveşti pe burtă, La burtă-l înjunghia,

193
Maţele la şoim scotea, Cu mămuzu-l înţăpa,
Capu-arapului tăia; Cu corbaciu-l atingea,
Pe ianadoli tăbăra, Da' su' pod că-mi şedea,
Cu buzduganu-i bătea, Cu pistoale de argint,
Cu sabia-i ciormănea; Numai de trei ani umplut,
Galbina cu dinţii-i mînca. Tot de Vidu e gătit.
Cu picioarele-i vătăma. Da' Galbina cind sărea,
Pin ianadoii tăbăra, Nouă pistoale pocnea,
Tăbăra de-i măciuca De pe Galbina-l dubăra.
Şi pe toţi îi prăpădea. .los în Olt Vidu cădea;
Şi n-are ce mai bătea, Apa Oltului îl lua,
Cu Galbina îmi pleca, Da' Galbina de colea,
La-mpăratu la Stambul. Drept in Olt calu sărea,
La Stambul cum ajungea, Şi pe Vidu că-l prindea;
EI din gură-aşa-mi vorbea : Pe Vidu-n gură-l ţinea,
_ Mă-mpărate luminate, Cu picioarele-nota,
Galbina s-a mîniat. La malu Oltului scotea
Sabia s-a-nverşunat Şi sub pod că alerga.
Şi la turc s-a învăţat, Pe toţi oţii îi prindea,
Mai dă-m' oaste să mă bat! Cu picioarele-i măciuca,
Da-mpăratu de-auza, Da' cu dinţii îi rupea
Din guriţă aşa-i spunea: Şi pe Olt ii iăpăda.
-- Vidule ţăreanule, iar pe Vidu că mi-l lua
Vidule copilule, Şi cu Vidu se ducea,
Cită oaste am avut, Colea, la păru rotat,
Toată la tine-a venit; De rnindre flori încărcat.
Cu picioar'le că bătea,
Crezi, toată mi-ai prăpădit
Mîndru rnormînt îi făcea, -
Ş-acuş la mine-ai venit?
N-are cine-l îngropa!
Dară Vidu sta grăia:
Jos in mor-mint îl lăsa,
- iartă-mi, Doamne, păcatu,
Şi pe fugă se punea,
Să nu-i tai şi pe-mpăratu! La conace ajungea,
La-mpăratu se ducea, De trei ori le ocolea,
Capu de la trup îi lua, N-are cine uşa deschidea.
Şi-n ciutură-l lăpãda, - La tarabă se ducea
Ciutura se lumina! Şi el bine că-mi vedea,
lacă Vidu se-ntorcea, Fără stăpîn rămînea,
Şi da-n vale, colea,-n Olt. N-are cine zob să-i dea...
Să treacă Oltul pe pod. Peste tărabă sărea
Cind la pod apropia. Şi pe burtă se lăsa,
Galbina se minia, Singurel se-njunghia;
Nu vrea podu a trecea! Sărrnanu se prăpădea,
Vidu rău se minia, Doamne, de ce pomenea!

,194
in. nnlouceşrl Drept in picioare sărca
Şi lui mă-sa că-i spunea:
-- Nu sînt, muică, mort, nici viu,
Numai sufleţelu-mi ţiu!
85
Maică-aici că m-a băgat,
coma/l şi ŞTEFAN-voua Ştefan-Vodă cel turbat;
Că e frică de domnie,
Colea-n vadu-ntunecat, Nu mă las de haiduciel
Zace Corbea-ntemniţat; Cînd în turmă m-a-aruncat
De boieri e judecat Ştefan-vodă cel turbat,
Şi in lanţuri mi-e legat. Şerpii erau ca acile,
Dar de ce mi-l judeca? Astăzi sint ca suliţe;
Pentr-un buzdugan, Broaştele ca nucile,
Buzdugan fermecat, Astăzi sint cit ploştile !
Din ceri mi-este picat. De cînd, maică, am intrat,
Nouă ai mi-l osîndea, Geană cu geană n-am dat,
ln temniţă-l băga, Carne-n gură n-am băgat,
ln temniţă de piatră, Buza cu vin n-am udat!
De doi nemţi e aşezată. Dar pe toate mi-am răbdat,
De-un corn mi-e ridicată, Doamne, ce mare păcat!
De două-n pămînt băgată, Şi tot incă am să rabd,
Bat-o Dumnezeu s-o bată! Cită apă curge-n vad!
Multă vreme a trecut, Şi-oi duce-o cum oi putea,
Da' Corbea stă mut; Tot greul l-oi petrecea,
Nici vintu nu-l bătea, Dacă n-ar fi o broscoaică
Rază de soare nu-l vedea, Şi-o pustie de Şerpoaicå.
De urit nu mai putea! Ala, maică, mi-a ouat.
Multă vreme nu trecea, A ouat şi a-mpuiat
Dară muma lui Corbea, in poala caftanului.
intr-o sîntă vinerea, Gura pozănarului.
Dimineaţa se scula, Una, maică, cînd se-ntinde,
Pe ochi negri se spăla, Mijlocelu mi-l cuprinde;
Două ouă că roşea, Trupuşoru rău ml-i strînge
La temniţă pornea: Şi oscioarele îmi frînge.
Lua traista cu premenele, Alta-n carne mi se-nfige,
Merge la Corbea cu ele; Sînge din mine-mi suge:
La temniţă-ajungea, Copilaşii şi-i adapă,
Din gură aşa-i zicea: La inimă rău mă seacă !...
_ Corbeo, Corbeo, puiul muichii, Da' eu stau de zid legat,
Spune-mi, muică, mort eşti ori viu, Ca murguleţu la gard...
Spune-mi mie ca să ştiu, Schieptu rău mă stringe,
Sufleţelu-abia mi-l ţiu! Oasele-mi străpunge,
Dară Corbea de-auzea, inimioara-mi plinge,

195
'Trupul mi se frînge. - Babă slabă şi uscată,
- Corbeo, Corbeo, puiul maichii. Şi de Dumnezeu uitată,
De ce eşti viu spune-mi să ştiu; Taci, babă, nu mai vorbea
.De eşti mort să te jelesc. De mireasa lui Corbea!
.La-i morţi să te pomenesc. Eu mireasă i-am găsit,
- Maică, măiculiţa mea. Tăman bun de pedepsit:
>Linişteşte-ţi inima, Nici din teslă tesluită.
Nu sînt mort să mă jeleşti, Nici din bardă bărduită,
Nici viu te-nveseleşti; Numai din topor cioplită;
>Nu sînt mort, da' nici viu. La tulpină-i văruită
Numai sufleţelu-mi ţiu! Şi la virf cam ascuţită,
.Mumă, de-ai făcut vrun bine. Şi mi-o cheamă Carpina.
IFă-ţi pomană şi cu mine: Adusă din Slatina !...
Du-te dacă mai răzbeşti, I-am tomnit şi lăutari,
Pe vodă să mi-l găseşti. Doi balauri de scripcari,
Şi să-ngenunchî de departe. Cu cioarecii roşiori,
'Ca să-mi facă mie parte Cu papucii gălbiori,
De lumină şi dreptate, Te simţi cuprins de răcori
Să-l scapi de grele păcate' Şi joci tare pînă mori.
'Dacă m-o scăpa pe mine. Dară muma lui Corbea.
Eu mă las de aiducie La temniţă se ducea,
Şi te-oi pomeni pe tine. ,Si din gură-aşa-i vorbea :
Că mi-ai dăruit viaţă mie. - Da' ştii, Corbeo, da' nu ştii.
Iară muma lui Corbea. C-acasă n-o să mai vii!
La Ştefan-vodă mergea, Ştefan-vodă cel turbat,
De departe-ngenunchea Eu de el că m-am rugat
Şi de vodă se ruga: Ca să-ţi dea el drumu ţie,
- Alei doamne, Ştefan-vodă. Că te laşi de aiducie:
Lasă-mă să-ţi spui o vorbă! Că vrei te căsătoreşti,
Eu de tine mi-oi ruga Da' la codru nu gindesti:
Să-i dai drumu lui Corbea. Că mireasa ţi-am găsit,
Mare bine ţi-oi făcea! Lăutarii i-am tomnit.
De cînd l-ai intemniţat, Ştefan-vodă mi-a vorbit:
Zace, zău, nevinovat... «Mireasa ta-i din Saltina,
Soarele nu l-a văzut, Şi mi-o chiamă Carpina;
Nici vintu nu l-a bătut: Din topor mi-este cioplită,
Mi-a prins smoală de pămînt, De la vîrf mi-e ascuţită t»
Nu mai poate de urit! - la vezi, mumă, să te duci.
Că lui vremea i-a venit, Peste văi şi peste lunci,
Doamne, de căsătorit. Să iei sapa şi-o lopată.
'Eu mireasă i-am găsit, Şi tu, mumă, ca să sapi
Lăutarii i-am tomnit Cam în dosul grajdulul,
Şi de nuntă m-am gătit. Să caţi urma calului.

196
Tu de-o uşa ca mi-„i da. Aşa cal n-am mai văzut!
Nouă uşi oi deschidea, Ştefan-vodă defl vedea,
Şi tu, muică, oi vedea. Aşa din gură grăia:
Pe Bibnicu Şoimuleanu - Babă slabă şi uscată,
Care fuge cu anu, Şi de Dumnezeu iertată,
Da' răsuilă cu ceasu: De ţi-e murgu de vînzare,
Zboară iute ca- vîntu iţi dau galbini, parale;
Şi păşeşte ca gîndu. Numai galbini mamudele,
Şi tu, muică, să grăbeşti. Să mi te făleşti cu ele!
ln fugă tu s-o pornesti, De trei ori ţi-l cîntăresc,
De falcă să mi-l iei. Pin' pe murgu ţi-l plătesc!
Că mi-e murgu neadăpat. -- Nu mi-e murgu de vînzare,
Nima hrană nu i-a dat. Da' nu e nici de schimbare;
Şi tu, muică, să te uiţi Şi-ml este de dăruială,
ln deregu podului; Să-şi facă domnu fală!
Mi-este falca zmeului, lacă,-ţi dau pe Bibnicu.
Da' şi şeaua murgului. Care fuge ca gindu:
lar tu, muică, să te uiţi, De imi zboară ca vîntu,
Tot in fundul grajdului, De-mi cutreieră pămîntu.
Mi-este un piroi bătut; Că murgu mi-este vrăjit.
De piroi mi-e atîrnat, Cu măghii i s-a făcut
Să vezi, nişte năpircele, Şi-i de ursitori ursit
Tot in gură-ncleştăţele. Pe el nima ca să poată
lară, muică, să te uiţi, Să-ncalece v'odată:
Alt piroi mi-este bătut - Nima decit al meu Corbea,
Să vezi, doi bălăurei, Şi cine dinsul va vreai
ln gură sint încleştăţei, Ştefan murgu-şi lua,
Da' în coadă-mpletăţei, La temniţă mergea,
Aia-i chinga Roşului. lşi chema boierimea:
Dar tu, muică, s-o încingi Toată oastea aduna,
Şi frumos să mi-l închingl, Da' porţile le-ncuia.
Pin piaţă să-l împlimbi. La oştire calul da,
De te-o-ntreba cineva = Da' ostaşi se canunea,
„De ţ-ă murgu de vînzare, Care pe cal o-ncăleca,
Ţi-l ciniăresc cu parale: Da' niciunul nu putea;
De trei ori ţi-l cîntăresc, Trinti unu, trînti doi,
Pin' pe murgu ţi-l plătesc“ Trînti ostaşi peste trei!
Dară muma lui Corbea, Orişicare jos cădea,
Pe murgul că mi-l lua. Fierea-ntr-însul plesnea,
Pin piaţă il implimba; Mort la pămînt răminea.
Boierimea că-l privea. Orişicare-ncăleca,
Da' din gură îmi zicea: La pămînt mi-I trîntea,
- De cind muica m-a făcut. Şi sus nu se mai scula,

197
Acolo-n veci amorţea !... Baş ca varga-mi tremurat
Trinti unu, trînti trei. Ostaşii aşa-mi vorbeau :
Trînti douăzeci şi trei! „De cînd muica m-a făcut,
Orişicare jos cădea, Aşa aiduc n-am văzut !“
Mort la pămînt rămineal Dară Corbea ce făcea ?
Vodă de ciudă-mi plesnea, Soarele cum mi-l vedea,
Miinile şi le fringea: La pămînt imi cădea:
Da' baba se bucura, Amînat mi se scula,
De vodă s-apropia. Barba-n brîu sumetea.
Din gură aşa-i zicea: Ştefan-vodă cel voinic.
- Aoleo, doamne Ştefane, Fără teamă de nimic,
Fie-ţi milă de cătane, inconjurat de soldaţi,
Nu-ţi fărima oştile, De leviţi nenumăraţí,
Nu-ţi ucide slugile! Cum îl văzu că soseşte,
De-oi chema cu miile, La faţă se-ngălbineşte...
La toţi le mînci zilele; Miinile ii tremura,
Că murgu este vrăjit Ochii i se turbura,
Şi de ursitori ursit, Dară Corbea ce făcea î
Ca pe el nima să poată De loc nu se ofilea!
Incalece vodată! Făcu-o dată ochii roată
Nimenea decît Corbea, Să cuprinză lumea toată:
Ori cine dînsul va vrea! Se uita la ostăşime,
Doamne, doar intr-o' cercare Da' privea la slugărime:
Scoate-mi-l din închisoare: Se uita la boierie,
Ca să-ncalece şi el, I
Se uita şi ia domnie.
Să facă pe murgu miel. Şi-apoi fluieră o dată,
Tot e dînsul osîndit Lumea ca s-o îngrozească,
Şi la moarte-i rînduit, Pe murgu să şi-l trezească.
Cearcă, zău, măria-ta. Da' murgu cum l-auza,
Cheamă-l a incăleca, Urechile-şi ciulea,
Să-i arate umbletu, Coama tare-şi scutura,
Cum n-a mai văzut omu... Ca o vargă tremura,
Ştefan-vodă porîncea Din gură flăcări scotea,
Să dea drumu lui Corbea. Din copite asvîrlea.
Da' slugile ce făcea ? Bulgării răsfira;
Chii pe mînă că-mi lua. Apoi opt paşi îmi făcea,
Temniţele descuia, De Corbea s-apropia
Şi Corbea-mi ieşea. Şi groaznic că rincheza.
Boierii de-l vedea, Da' Corbiţă de-l vedea.
De frică-ncremenea, Lăcrămile-l podidea.
Buzele se-nvineţea, Oitat din piept scotea.
Slugile cruce-şi făcea; Da' din gură aşa grăia:
Foarte rău se spăimînta, - Să trăieşti, măria-ta,

198
Să trăiască şi doamna l Zi să-ncuie porţile,
Dacă-ţi place murgu meu Să tragă zăvoarele,
Şi vrei să-l incalec eu Să ridice podurile,
Ca mielu să-l imblinzesc. Şi să-ndoieşti strejile.
Porinceşte slugilor Vodă dacăfiml auzea,
Să-mi dezlege mîinile Niunaidecît porincea ;
Ca s-apuc eu frinele: Cătuşile deschidea,
De ţ-ă frică c-oi scăpa, Mina drepti-i dezlega,
Zău, să-mi lege pe dreapta, La picioare drumu-i da:
Să-mi deslege pe stînga. Da' la slugi le porincea
Şi-o legară pe dreapta. Ca să-ncuie porţile,
Deslegară pe stînga. Să-ndoiască strejile.
Scăpat dacă se vedea, Corbea cum mi se vedea
Corbea stinga intindea, Că legat nu mai era,
Pe murgu-l mingiia, Că la miini e dezlegat.
Coama că i-o netezea, La picioare despiedecat,
Pe frunte mi-l săruta, De murgu s-apropia,
Pe ochi cu basma-l ştergea Pe spate-l neteza,
Şi un lung oftat scotea, Ş-apoi tare, cit clipesti.
lar din gură-aşa-mi grăia: Mai iute decit gindeşti.
_ Să trăieşti, măria-ta. Pe el oţăşte sărea,
Să trăiască şi doamna! Cu călcîie-l îmboldea,
Eu să-ncalec mult aş vrea, ln frinte mi-l înstruna,
Mi-e teamă că n-oi putea : Şi in loc mi-l răsucea:
Dreapta cum mi-este legată, Murgu-ndată ce simţea.
De picioare împiedecat, In picioare drept sărea,
Da-n mijloc pecetluit Din copite azvirlea,
Tot cu slove de argint, Dară degeaba... Corbea
Cum stă la om mai iirîtl... Tapăn in şea rămîneal
N-oi putea să stau pe şea ln scări mi se-nţepenea.
Şi la pămînt oi cădea. Tipăt groaznic scotea
De-ai făcut vodată bine, Şi în fugă mi-l pornea,
Fă-ţi pomană şi cu mine : Toată curtea ocolea.
Dezleagă-mi şi pe dreapta, Ocolea de vo trei ori,
Cum mi-ai dezlegat stînga: Ocoli pîn'la nouă ori:
Dezleagă-mi picioarele, Şi ca Săgeata-mi zbura.
Să-ncalec cu dînsele; Deodată cruce-şi făcea.
Şi scoate-mi peceţile, voda din patine bătea:
Să-mi vie puterile, Dacă vedea ce-mi vedea.
Ca să pot eu să zvicnesc, Murgu că se domolea,
Pe murgu să-l potolesc. Numai apă se făcea
De ţi-e teamă de ceva, Şi la frîu se supunea,
Şi ţi-e frică c-oi scăpa. Goana şi-o mai potoiea,

199
Numai la pas îl lăsa; Să fugă ca gîndu.
Lîngă vodă se trăgea Ca să zboare ca vintu.
Şi lui i se-nchina. Să-şi arate umbletul
Apoi lîngă scară sta. Vodă-mbrãcat ca un domn.
Lingă scara a domnească, N-avea minte nici de-un om;
Lingă curtea boierească. El cum era fermecat
Apoi de pe cal sărea, După-aşa cal fermecat.
lntre chingi că-l strîngea, Care fuge ca şi vintu.
Şi lui vodă că-i zicea: Soseşte iute ca gîndu.
- Să trăieşti, măria-tal Spre boieri se-ntorcea
lată-ţi murgu-nstrunat, Şi cu ei se sfătuia:
La zăbală e plecat: - De oi face, doamne-aşa.
iată-ţi murgu domolit, N-are pe unde-mi scăpa.
Cum e bun de călărit. Că nu e ucigă-l crucea.
incă nu e biruit Cu putere tumte-aşa!
Şi la umblet potolit. Ştefan-vodă că chema.
Dacă vrei măria-ta La siugi că le porincea,
Pe el a încãleca Porţile că le încuia,
Şi să meargă liniştit. Curţile le zăvorea
Cum e bun de cãlârit. Cu fiarele piugului.
la să-mi dai ainíli tăle, Puterea pămîntului.
Să se-nveţe murgu cu ele; Oştile că le-ndoia,
Şi să-mi dai mantaua, La siugi că le poruncea,
Să-nveţe murgu cu ea. Aine domnesti c-aducea
Mă ştie-mbrăcat oţăşte, Şi lui Corbea i le da,
Să mă imbrac şi domneşte, Cu ele că se-mbrăca.
Să se-nveţe el cu mine, Doamne, mîndru-i mai şedea!
Cînd o fi singur cu tine. Dacă-mbrăcat se vedea,
De ţi-e frică c-oi scăpa. Corbea-n pene se umfla.
indoíeşe-ţi strejile, Mustata şi-o răsucea,
ia. ridică-ţi podurile, De murgu s-apropia;
Inchide-ţi zăbrelele; Murgu straşnic rincheza,
Zăvoreşte-ţi podurile Din picioare că-mi bătea,
Cu fiarele piugului, Brazdă neagră că făcea.
Puterea pămîntului. Copita cînd lovea,
Mai armează-ţi slugile, Pietrile că scăpăra;
întăreşte-ţi oştile. Cit e brazda plugului,
Să-ţi stîmperi grijile; Atit e şi-a murgului !...
Mai pune şi dorobanti. Corbea nu se spăria,
Mărunţi şi mai înalţi. Că sama lui o ştia.
Unii tot cu puşca plină. Şi-l mĭngîia-ncetişor
Ş-alţii cu sabia-n mînă. Şi-i vorbea biniŞor:
Dacă-ţi place ca murgu .Murgu miel că se făcea.

200
Să-l încalece-l lăsa La Ştefan-vodă-acas' mergea,
Şi-ncetinel că pornea: Doamne, de se pomeneat
ln trap curtea ocolea, Soar'le merge şi apune,
Ca la-mplimbare umbla; Dară Corbea tot se spune;
Din nou curtea ocolea, Istorie rumãnească,
Umbletul că ml-l iuţea, Pentru ca să pomenească
Şi tare iut' îmi fugea, La buni fraţi ca dumneavoastră`
Ca o nălucă părea,
Mai că nu se mai vedea!
Toată curtea ocolea,
86
O dată, ba de două,
Ba de trei şi pin'la nouă: MAME-Al. CIMMUI
Dar cînd fu l-al nouălea.
Printre lume se băga, Sus la capu dealului,
De mumă-sa s-apropia, Trece Mane-al cîmpului,
Nima-n samă nu băga: Stăpînu păniintillui.v
lar dacă s-apropia, Umblă cîmpuri şi păduri.
Pe lîngă dinsa se da, Şi doboară jos pe văi;
Mîna-n briu i-o infigea, Văiur'le le covirşeşte,
Ca pe-un pai mi-o ridica: Tot cîmpu şi-l stăpîneşte.
Pe murgu o asvirlea, lacă Manea şi-mi venea.
Din călare o-arunca, Colea-n vale pe livezi,
Lîngă el o aşeza, Unde sînt grinele verzi.
Din piept un chiot scotea. Unde Manea se oprea î!
Ca fulgeru îmi fugea. L-ai cinci ulmi dintr-o tulpină,
Curtea tare o ocolea, Ca cinci fraţi din mumă bună..
Pînă la al zecelea: Calu-n livade lega,
Zău, că nu se mai vedea. Punea masa şi mînca.
Ca săgeata îmi fugea! De la vale cînd venea.
Dară cînd se înv'irtea, Tare vine de la vale,
Ochii negri i-arunca, Văru-su Toma călare.
L-al gard-nalt se uita: Cind la ulm că-mi ajungea,
Dar cind bine îi venea. Nici bună-ziua nu da.
Unde zidu mare era, Şi de mamă-l injura.
Pe murgu îl repeza, Că i-a-ncurcat livadea.
Zidur'le le săreal... Dară Mane-al cîmpului,
Da' oştirea-ncremenea, Stăpînu pămîntului,
lară Cnrbea, zo,-mi, fugea, El din gură-aşa zicea :
Tocmai ca şi săgeată: - Taci, vere, nu mă-njtua.
Şi acasă se ducea, Vino tu la masa mea,
Pe mumă-sa o lăsa. Că n-am încurcat livadea;
Mult timp că nu-mi trecea, Lasă negru meu să pască,
lndãrăt mi se-ntorcea, Că iară iarba o să crească!

201
Dară Toma, supărat, Să cerc eu paloşu meu,
Paloş din teacă trăgea O să taie osu tău ?
Şi-n Manea că-l repeza; Dară Toma de-auzea,
Peste burtă mi-l lovea, Din răchită-afar' ieşea
Maţele i le vărsa. Şi din gură sta zicea:
leşiră maţe pe pămînt _ Vere Manea dumneata,
-Şi Manea uidea plîngînd. lacă din cring am ieşit!
Dară Toma de-mi vedea Vreai la luptă să ne luăm,
Că pe Manea mi-I tăia, Amîndoi să ne luptăm,
Cam de frică, cam în pripă, Or la paloşe ne luăm?
Se-ntindea Toma la fugă, Dară Mane-al cimpului,
Nouă otară trecea: Stăpînu pămîntului,
Unde mi se pitula? El din gură-aşa zicea:
La coveiu Dunării - Vere Tomo dumneata,
Unde Dunărea coteşte, Te chemai la masa mea.
Cu podmol se-nămoleşte. Tu-njuraşi pe muica mea!
in răchită se băga, lote-acuşi noi ne luptăm,
Dară murgu lu Manea, Paloşele să cercăm;
El din gură-aşa zicea: Să văd taie or nu taie,
- Manea. tu, stăpînu meu, Or să-l fac eu o tigaie!
Creştinu lu Dumnezeu, Peste cap cînd învîrtea,
Ila nu-mi sta culcat aşa! Cu paioşu-n Toma da
Scoal' de-astrînge-ţi maţele, Şi-i lua capu de la trup;
Cam cu paie, cu gunoaie, Răzima paloşu-n pămînt,
Bagă-le-n burtă să moale! Rupea brazda ca de plug;
Da' Manea cind auzea, Ce n-am văzut de cînd sînt,
Cam în dungă se-ntorcea, De cind muica m-a făcuti...
Maţele şi le-astrîngea, lacă Manea se-ntorcea
Cam cu paie, cu gunoaie, L-ai cinci ulmi dintr-o tulpină,
Le băga-n burtă să moaie. Ca cinci fraţi din mumă bună.
Lua brîu şi se-ncingea, Maţele că-i putreza,
Pe murgu-l incăleca. Tăbăra de se umfla;
După Toma alerga. Fuga la conace da,
Tot pe dîră-l aducea, Şi mumă-sa-l întreba :
Şi pe Toma mi-l găsea - Lele, Mane-al cimpului,
La coveiu Dunării, Stăpînu pămîntului,
Unde Dunărea coteşte, Cine mi te-a vătămat,
Cu podmol se-nămoleşte. Aşa-n burtă te-ai umflat?
in răchită sta băgat. Dară Manea-adăvăra :
Strigă Manea de călare: -- Mumă, muiculiţa mea,
- Vere Tomo dumneata, Am dat ocol cîmpului
la ieşi, vere,-ala? din crîng. Şi toate pădurile;
Că n-oi să te pun la plug' in vale-n luncă dubărîi,

202
L-ai cinci ulmi dintr-o tulpină, Merge hăulind,
Ca cinci fraţi de-o murnă bună. Merge chiotind,
Văru Toma a venit, Din gură cîntînd,
A venit şi m-a certat, Codrii desmierdînd,
Cu paloşu m-a tăiat, Păsăr'li cîntînd.
Maţele mi le-a vărsat. Merge, mări, merge,
Eu maţele-am adunat Urma li se şterge,
Cam cu paie, cu gunoaie, Pinir-o frunză deasă,
Le-am pus in burtă să moaie. Noaptea-ntunecoasă.
Burta mea a putrezit, Şi calea petroasă.
Peste tot că m-am umflat, Cind murgu călca,
Nu sint, mumă, de sculat. Piatra scăpăra
Şi m-am dus aşa tăiat, Şi ea lumina,
Nouă otară-am trecut, Noaptea ca ziua,
Şi pe văru l-am găsit Mihu că-mi zicea :
La coveiu Dunării, -- Hai, murgule, hai,
Unde Dunărea coteşte, Pe coasta de plai,
Cu podmol se-nămoleşte. De ce laşi tu drumu,
Bună plată i-am plătit, Şi-mi apuci tu cringu!
I-am luat capu de la trup; Ori zeaua te-apasă,
Răzmai paloşu-n pămînt, Ori şeaua ţi-e joasă,
Făcui brazdă ca de plug! Ori frîu te frînge.
Doar atîta-i povestea, Ori chinga te stringe.
Sufletu din el ieşea... Ori armili mele,
Da' mumă-sa sărmana, Ce lucesc ca stele,
Lua spirtu de-I spírtuia. Durduliţa mea,
Mîndru leagăn ii făcea Cît este de grea,
Şi-n podu căşti îl punea, Şi paloşul meu,
Să nu-l bată vîntur'le, Cit este de greu,
Să nu-l ardă soarele. De duci aşa greu ?
Tot aşa că mi-l păstra, Murgu că-mi zicea:
Mumă-sa şi ea pierea, - Zeaua nu m-apasă,
Şi nepoţii o-ngropa, Şeaua nu mi-e joasă,
Şi de grije că-i purta. Frîu nu mă frînge.
Doamne, de se pomenea ! ... Chinga nu mă strînge,
Nici armili tele,
Ce lucesc ca stele.
87 Da' ştii ce m-apasă,
MlI-IU COPILAŞ Din cale mă scoasă 'i
Că pe-aicea sint
Verde de-un spanac, Patruzeci şi cinci,
La dealu-al bărbat, Cincizeci fără cinci
Pe drumu-al săpat, De haiduci veniţi,

203
Duşi de la părinţi. La poteca strimtă.
De cînd a fost mici. De-o fi vrun viteaz,
Pe-aici se găsesc Cu flori pe obraz,
Şi ei haiducesc Să nu mi-l stricaţi
La des păltiniş. Şi să mi-I legaţi.
Mărunt aluníş, De-o fi vrun fermecat,
La masa de piatră, La minte stricat.
ln patru crăpată, O palmă să-i daţi.
Cu slove săpată, Drumu-i arătaţi.
Cu slove de carte, Voinici de-auzea,
Cu aur suflate. Ei mi se gătea
Cu lanoş Ungurean. Şi-n codri pornea.
Bătrin hoţoman: Mihu mi-i zăreşte,
Cu barba zburlită. Puţin le grăieşte:
Pînă-n briu uidită, _ Voi, Voinicilor.
Cu brîu învălită, Vidinenilor,
Ce striga voinici, Cine v-a mînat.
Cu armili-n dinţi. Capu v-a mincat!
Cu căciuli înalte. Puţin le vorbeşte,
Lăsate pe spate, La arţă-mi porneşte.
De pămînt le bate. Ştií cum mi-i trînteşte.
lanoş Ungureanu, Şi mi-í risipeşte...
Domnu oţomanu, Care cum cădea,
Din gură-mi grăĭa, Nu se mai scula.
La voinici vorbea: lanoş Ungureanu,
- Voinicilor mei, Bătrîn oţomanu,
Pui de vulturei, Tresare şi sare.
Eu, din cînd în cind, Strigă-n gura mare:
Parcă tot aud - Daţi cu flintilí.
Pe Miu cîntînd Legaţi-l cu ganţăli!
Mîndru cîntecel. Mihu că zăreşte,
Vezi, de voinicel. Puţin le vorbeşte:
Cintec de haiduc, - Stati cu flintilí.
Pe cale de cuc. Staţi cu ganţăle,
Voi să vă gătiţi, Că eu Mihu sînt
ln codrii porniţi. Şi vreau să vă cint
La podu de piatră. Mîndru cĭntecel,
La fintina lată. Cînt de voinicel,
La lunca din vale, Cînt de haiducel.
La fintina mare, Voinic tinerei.
La fintina mică, Şi-ncepea pe loc
Cu apă puţină. De-i zicea cu foc.
De păduri umbrită, Şi-ncepea uşor

204
De-i zicea cu dor. Şi sinteţi de gloată,
Şoimii că s-adun Buni de sapă lată.
Şi munţii răsun; Pădure să lăsaţi,
Stele strălucesc, Plugu s-apucaţi.
Frunzăli şoptesc, Da' cin s-o afla
lar ungurii mult Şi s-o adevăra.
Cu drag mi-l ascult. Armele-ale mele,
lanoş Ungureanu, Strălucesc în stele,
Bătrîn oţomanu, Cît îmi sînt de grele,
Glasu-şi limpezeşte, Cu fier ferecate
Pe Mihu-l pofteşte: Cu aur suflate,
- Vin tu, Mihule, Să ridice in spate,
Vin, copilule, Durduliţa mea,
Să benchetuim, Cît este de grea,
Să ne veselim, Şi paloşul meu,
Ploştili ciocnim, Cit este de greu,
Veseli chiotim. Acela să-mi fie
Masa mi-o mînca, Cu mine-n frăţie,
Vinuflli-mi gusta. Şi să vitejească,
De-o parte se da, Numili să-i crească.
La luptă s-puca, Iar ungurii toţi,
Lupta mereor Lui lanoş nepoţi,
Că e pe omor La pămînt s-aplec,
lanoş Ungureanu, in zadar se-ntrec,
Mihu Moldoveanu. Nima nu putea
lote, mări, iote, Arme-a ridica:
Mihu se suceşte, Mihu cel voinic,
Pe lanoş trînteşte El cu deştiul-al mic,
Şi genunchii-i frînge, Armili culcate
Da' ortacii-i plinge; Le ridica-n spate.
lară ai lui toţi, Murgu-ncăleca,
Lui lanoş nepoţi, Prin codri-mi pleca,
Stau încremeniţi, Cu murgu voios,
De moarte-ngroziţi. Pin codru-al frumos.
O dată-l cuprinde,
Şi capu-i răpunde,
Mihu mi-l răreşte 88
Şi-aşa le grăieşte: IANOŞ UNGUREANU
- Vol, voinicilor, GElATUl. IĂTIIN
Vidinenilor,
Ungurenilor, Trage şi se duce,
Nu sinteţi nici treji, Călare pe cal,
Precum şi viteji, Voinic iortoman,

205
Pe-un cal dobrogean, Şi greu adormea.
Fecior de mocan, Miu, zo, visa '
Pe-a rară dumbravă, Că se logodea
Pe-a verde poiană, C-o fată de crai,
Din cărpuş cîntind, Mare peste-un plai.
Din cărpuş de os, Mina cu ea da,
Ce cîntă frumos; Nişanu schimba,
Din cărpuş de corn. Zo, se logodea.
Ce cîntă cu dor: Da' lanoş Ungureanul,
Din cărpuş de tufă, Gelatul, bătrînul,
Ce cîntă de ducă; Fagu-i ocolea
Din cărpuş de trestie, Cu nouă cete de tătari,
Dă la lume veste. Ce sînt oameni toţi de-ai mari9
Voinic dubăra Şl cu nouă de-arnăuţi,
La poiana lată, Ce sînt oameni toţi de-ai iuţi;
Cu iarba sărată. Şi cu nouă moldoveni,
Unde-are un fag, Ce sînt oameni de-ai icleni,
De coaje curat, Cu căciuli înalte,
De creci dărămat, 'Nalte, stogoşate,
Cu sîrmă legat. La o parte date,
Dară sus, în fag, Chip de strinătate.
Are-un mîndru pat, Fagu-i ocolea,
Pe sîrmă-atirnat. lanoş sta grăia:
Voinic se ducea, _ Pe Miu să-l luaţi,
Murgu-mi priponea, Capu să-i tăiaţi,
Din gură-i spunea : Pe murgu să-l luaţi,
_ Murguleţu meu Mie să mi-I daţi;
Ş-al lui Dumnezeu, Eu l-oi-ncăleca,
Paşte, murguleţ, Cete-oi comanda!
Că iarba-i sărată, Murgu de-auzea,
Te faci lat in spată, Cînd sta rîncheza,
Cum erai odată! Fagul legăna;
Murgu, zo, păştea, Pe nas sforăia,
Voinic se suia, Brajii că mişca;
Colea sus în fag, Miu se scula,
Colea pe cerdac, Şi mi-l blăstăma:
Unde are-un pat, _ Murguleţu meu,
ln sîrmă-atîrnat. Ş-al lui Dumnezeu,
De-a ragna se da, De ce-mi rînchezaşi,
Tigare făcea, De mă deşteptaşi ?
In ţigaret punea; De ce sforăişi.
Voinic tutunea, De mă pomenişi?!
Somnu mi-l fura Să dea Dumnezeu

Ft
Curmu rupă-ţi gitul, ln luna sărindari,
Şi frîu obrazul! Cu gheţele tari.
Că tăman visam Caii potcoviţi,
Că mă logodeam Pe gheaţă-au căzut;
C-o fată de crai, Eu, nepotcovit,
Mare peste plai; Şi n-am mai căzut!
Mina cu ea dam, O dat' m-ai încurcat,
Nişanu schimbarii. M-am împedecat
Murgu se ruga: intr-un peşte beat,
- Miule, copile, Şi te-am lăpădat.
Baş stăpîn ca tine Ştii, stăpîne, ştii,
Nu se află-n lume! Leagă-ţi ochii bine
Eu am rînchezat, Şi sui-te pe mine,
De te-am deşteptat; C-oi să zbor cu tine
Pe nas sforăii Chiar din piatră-n piatră,
De te pomenii, Şi ca o săgeată.
Că am auzit Da' din munte-n munte,
Pe ianoş vorbind : Şi ca un cărunte.
Cete te-o prindea, Şi din brad in brad,
Capu ţi-o tăia! Sint voinic curat!
Pe mine mă ia, Dor atit vorbea,
Lui lanoş m-o da, Miu cubăra
Şi m-o-ncăleca, Şi-l incăleca.
Cete-o comanda... Miu se ţinea,
Eu c-am auzit Da' murgu zbura
Şi te-am pomenit, Tot din munte-n munte,
Zile ţi-am lungit. Zboară ca-un cărunte;
Ştii, stăpine, ştii, Şi din piatră-n piatră,
Bine ţi-am gîndit Zboară ca o săgeată;
De te-am pomenit !... Şi din brad în brad,
Miu se ruga :' Ca un voinic curat.
- Murguleţu meu, Cetele-i robea,
Ş-al lui Dumnezeu, Pe lanoş il prindea.
Spune-adevărat, lanoş întreba :
Nărav ce-oi avea, - Miule copile,
Acuşi mi-oi spunea? Vrei să ne-mpuşcăm,
Murgu sta grăia : Or să ne tăiem ?
_ Ştii, stăpine, ştii, La buzdugan ne luăm,
Minz eu cind eram, Or să ne luptăm ?...
La fugă m-ai luat; Că lupta-i mai dreaptă,
Eu m-am incurcat De la Domnu lăsată!
Pe gheaţa luceaţă, Miu de-auzea,
De joi dimineaţă; Din gură-i vorbea :

207
-- lanoş dumneata, Păzind la colnic,
'Eu sînt un copil, N-am ailat nimic !...
'Da' tu om bătrin! Ş-acuşi să mă duc
Ai să ne luptăm, Pe la muica mea,
Că lupta e dreaptă, S-o-ntreb şi pe ea -
.De la Domnu lăsată! Din ce sînt tăcut ?...
lanoş de-auzea, Din bardă, din topor,
La luptă se lua: Or din flori de măr? '
Trei zile de vară. Că unde m-am culcat,
Din zori pînă-n sară, Somn nu m-a furat,
Pe inima goală, Şi n-am ostãnit,
Luptă c-o să moară! Eu neodinit.
Miu de colea, Dor atît vorbea,
Pe lanoş il lua. Murgu-ncăleca,
Cind mi-I aducea. Miu şi-mi pleca
De pămînt îl da. Pe la mumă-sa.
Cizmele-i crăpa, Pe ea o-ntreba:
Colanu-l rupea. _ Mumă, muica mea,
Paloşu trăgea, Eu te rog să-mi spui,
Carnea-i ciormănea ; Din ce sint făcut?
Făcea bucături Din bardă, topor,
Şi-l da la vulturi: Or din flori de măr,
La loc de-ntorsură. Or din trup de om?
Cite-o bucãtură. Cît am aiducit.
S-o ia corbíi-n gură !... Pãzind la colnic,
Pe poiana lată, N-am aflat nimic l...
Cu iarba sărată, Baba şi de-ar spune,
Cetele le lua, Nu ştie de unde!
kCu ele pleca, Dor aşa-i spunea:
Codrii stăpînea. _ Miule copile,
Ştii, zo, aiducea Nici muica nu ştie
Păzind la colnic, Cari ţi-e tată ţie!
Nu afla nimic. Ştii, muică, nu ştii,
Unde se culca Răzbelu veni,
Nu mai adurmea, Pe min' mă găsi,
Vise-l grămădea, Colea-n deal,
Rău se năcăja, La drumu-al mare,
Cu cete-mi vorbea: Unde-mi trecea caravane:
_- Ale mele cetelor, Maică, eu eram
Ai mei panduraşilor, Mindră crişmăriţă
Eu am aiducit La crişma lui Făgădău,
Nouă ai de zile Ce venea şi bun şi rău.

208
Turcii că venită, Gelatul, bătrinul,
Maică, mă robiră Este taica-l tău,
Şi toţi mă iubirâl Ş-al lui Dumnezeu!
Din şaptezeci de mie, El cind a plecat,
Nici maica nu ştie Pe tin' te-a lăsat
Cari ţi-e taică tie... In sarcina mea,
Spune, maică, spune, Cînd eram eu grea.
Pe unde-ai umblat, De ce l-ai tăiat?
Maică, ce-ai lucrat? C~o să ai păcat !...
Miu chiar spunea: Aide să mergem,
_ Maică, maica mea, Oase s-astringem,
Eu ce mi-am făcut, Leagăn să facem,
De cind sînt aiduc: Maică, să-l aducem;
Cu-unu m-am lovit, Verde de-o avrămeasă,
Cu el m-am luptat, La noi, muică,-n casă.
Trei zile de vară, Prioţi s-adunăm
Din zori pînă-n sară. Pe el să-l cetească,
Bine m-am luptat, Să mi-l spovedească,
De pămînt l-am dat, Şi să-I îngropăm,
Cizmele-a crăpat, Sus la mănăstire,
Colanu l-am rupt, De pomină-n lume !...
'L lăsai pe pămînt; Miu de-auza,
Cete i-am robit, Murgu-ncăleca,
Rău l-am ciormănit! Trăsură-nvîrteşte,
ll fãcui bucături, Pe mumã-sa porneşte
ll dădui la vulturi; La poiana lată,
La loc de-ntorsură, Cu iarba sărată.
Cite-o bucătură, Oasele-astrîngea,
Să ia corbii-n gură! in trăsură le punea,
Mumă-sa cind auzea, Ş-acasă le aducea.
Din guriţã-aşa-i vorbea: Prioţii că aduna,
_ Miule copile, Oasele le cetea
Muica mi-a văzut Şi mi le-ngropa
C-ai să fii aiduc. Jos la mănăstire,
Cînd eram eu grea, De pomină-n lume !...
Tu-n sarcina mea, Baba rămînea,
ln mine tu ţipaşi, Miu iar aşa.
Tare urezaşi. Baba-l însura,
De-atunci am văzut Mîndră soaţă-i lua.
C-ai să fii aiduc. Cum e soaţa lui,
lanoş Ungureanui, In lume-a nicicui!
_ lanoş dumneata, Păzind la colnic,
'Eu sînt un copil, N-am aflat nimic !...
Da' tu om bătrîn! Ş-acuşi să mă duc
Ai să ne luptăm, Pe la muica mea,
Că lupta e dreaptă, S-o-ntreb şi pe ea _
ADe la Domnu lăsată! Din ce sînt făcut ?...
lanoş de-auzea, Din bardă, din topor,
La luptă se lua; Or din flori de măr? '
Trei zile de vară. Că unde m-am culcat,
Din zori pînă-n sară. Somn nu m-a furat.
Pe inima goală, Şi n-am ostănit,
Luptă c-o să moară! Eu neodinit.
Miu de colea, Dor atît vorbea,
`Pe lanoş îl lua. Murgu-ncăleca,
Cind mi-l aducea. Miu şi-mi pleca
De pămînt îl da. Pe la mumă-sa.
Cizmele-i crăpa, Pe ea o-ntreba:
Colanu-l rupea. _ Mumă, muica mea.
Paloşu trăgea. Eu te rog să-mi spui,
Carnea-i ciormănea ; Din ce sînt făcut?
Făcea bucături Din bardă, topor,
'Şi-l da la vulturi: Or din flori de măr,
La loc de-ntorsură. Or din trup de om?
Cite-0 bucătură, Cit am aiducit,
S-o ia corbii-n gură !... Păzind la colnic,
Pe poiana lată. N-am aflat nimic !...
Cu iarba sărată, Baba şi de-ar spune,
Cetele le lua, Nu ştie de unde!
*Cu ele pleca, Dor aşa-i spunea:
Codrii stăpînea. _ Miule copile,
Ştii, zo, aiducea Nici muica nu ştie
Păzînd la colnic, Cari ţi-e tată ţie!
Nu afla nimic. Ştii, muică, nu ştii,
Unde se culca Răzbelu veni,
Nu mai adurmea, Pe min' mă găsi,
Vise-l grămădea, Colea-n deal,
Rău se năcăja, La drumu-al mare,
Cu cete-mi vorbea : Unde-mi trecea caravane;
_ Ale mele cetelor, Maică, eu eram
Ai mei panduraşilor, Mindră crîşmăriţă
Eu am aiducit La crîşma lui Făgădău,
Nouă ai de zile Ce venea şi bun şi rău.

208
Turcii că veniră, Gelatul, bătrinul,
Maică, mă roblră Este taica-l tău,
Şi toţi mă iubiră! Ş-al lui Dumnezeu!
Din şaptezeci de mie, El cind a plecat,
Nici maica nu ştie Pe tin' te-a lăsat
Cari ţi-e taică ţie... ln sarcina mea,
Spune, maică, spune, Cind eram eu grea.
Pe unde-ai umblat,
De ce I-ai tăiat?
Maică, ce-ai lucrat? C-o să ai păcat !...
Miu chiar spunea: Aide să mergem,
- Maică, maica mea, Oase s-astringem,
Eu ce mi-am făcut, Leagăn să facem,
De cînd sint aiduc: Maică, să-l aducem;
Cu-unu m-am lovit, Verde de-o avrămeasã,
Cu el m-am luptat, La noi, muică,-n casă.
Trei zile de vară, Prioţi s-adunăm
Din zori pînă-n sară. Pe el să-l cetească,
Bine m-am luptat, Să mi-l spovedească,
De pămînt l-am dat, Şi să-I ingropăm,
Cizmele-a crăpat, Sus la mănăstire,
Colanu l-am rupt, De pomină-n lume !...
'L lăsai pe pămînt; Miu de-auza,
Cete i-am robit, Murgu-ncăleca,
Rău l-am ciormăniti Trăsură-nvîrteşte,
il făcui bucături, Pe mumă-sa porneşte
ll dădui la vulturi: La poiana lată,
La loc de-ntorsură, Cu iarba sărată.
Cite-o bucătură, Oasele-astringea,
Să ia corbii-n gură! in trăsură le punea,
Mumă-sa cind auzea, Ş-acasă le aducea.
Din guriţă-aşa-i vorbea: Prioţii că aduna,
_ Miule copile, Oasele le cetea
Muica mi-a văzut Şi mi le-ngropa
C-ai să fii aiduc. .los la mănăstire,
Cind eram eu grea, De pomină-n lume !...
Tu-n sarcina mea, Baba rămînea,
in mine tu ţipaşi, Miu iar aşa.
Tare urezaşi. Baba-l însura,
De-atunci am văzut Mindră soaţă-i lua.
C-ai să fii aiduc. Cum e soaţa lui,
lanoş Ungureanul, in lume-a nicicui!
89 Ce sînt oameni de-ai icleni
stefan-vom şi Miu Şi cu căciulile lungi,
Lungi şi stogoşate,
Colea, măre. colea, vere. La o parte date.
Colea-n vad în Bucureşti, Chip de strinătate.
L-ale case mari domneşti, Atunci domnul Ştefan-vodă,
L-ale-nalte-mpărăteşti, Ce era mai bun la vorbă,
Ce se văd din Stoieneşti, El din gură-aşa grăia:
ln curte la Ştefan-vodă, - Domnilor, boierilor.
Mulţi boieri s-au strins la vorbă: Miine, pe la prînzu-al mare,
Toţi boierii Jiului. O să plec cu potera,
Ca stĭlpii pămîntului; Şi pe Miu l-oi prindea.
Mincători de nouă sări. Mîndru bine l-oi lega,
Ş-avutori de nouă domni. Pe Miu l-oi aducea,
Ei la masă bea, mînca. Colea-n tirgu din afară,
Da' cu paru cin' le da? ln două furci ş-o cumpeioară,
Le da Calea, fata mare, Ş-o mai mindră fringhíoară,
Cu codiţa pe spinare. Să i-o atĭrn la guşioară.
Pedelsită cu parale, Să mi-I fac eu de ocară;
Cînd o vede domnu moare! Să mi-l vadă multă ţară.
Le da vin de-al nărămziu Să-i lac eu lui nunta,
Ce-omoară omu de viu. Să mi-l vadă raiaua'
Şi rachiu de-al spirtăriu, Ştefan-vodă ce-mi vorbea,
Mestecat cu dafion. Dară Calea asculta,
Ce face din om neom. Tot le-aducea răfenea;
Bea boierii răfenea, Bea boierii, se-mbăta
De cine le era vorba? Şi pe masă adurmea.
Tot de Miu haiducu. Dară Calea, fată mare,
C-a auzit şi s-a aflat Pe boieri cum îi lua,
Că are Miu un fag: Şi pin paturi îi culca,
De coaje este curat, Pe Ştefan-vodă că-l lua.
Da' de crăci e dărimat In sobiţă se ducea,
Şi de arme e-ncărcat. Şi în pat de mi-l culca;
De săbii şi de pistoale Pe domnul l-acoperea
De luceşte-n sfîntu soare, C-o blăniţă de samar,
Şi de fiinte poleite, Să uite el de duşman.
De codru verde gătite. Ca să doarmă un somn bun.
Şi mai are. Miu are Să ducă unde-i de gind.
Nouă cete de tătari. lacă domnul adurmea.
Ce sint oameni tot de-ai mari; Dară Calea se scula.
Şi nouă de arnăuţi, Pe fereastă afar-ieşea.
Ce sînt oameni tot de-ai iuţi; La grajduri se ducea.
Şi nouă de moldoveni. Colea-n fundul grajdului,

210
Şedea Iagu domnului, Da' de-o fi iar sora mea,
Ce m-e cu şaua-nşeuat, Aduceţl-o la mine-ncoa,
Cum e bun de-ncălecat. C-asară la răfenea,
Ea pe lagu-ncăleca, S-o fi vorbit domnia...
Ca o cioară se lăsa, Aia este sora mea!
Şi la gît că atima, Da' potera de-auzea,
Zău, o spatie turbată, lmpăna pădurile
Ce-a prăpădit lumea toată. Şi toate colnicele.
Din Bucureşti cind ieşea, Cînd la capu cringului,
Mina Iagu cit putea, La coveiul drumului,
Pe dealul Perişului, Ei pe Calea întilnea,
Din Periş cum trecea, lară Calea sta grăia:
O frunză de păr rupea - Măi voinici dumneavoastră,
Şi la buză o-aşternea, De sinteţi voinici curaţi,
Tăbăra de şuiera De daica v-apropiaţi:
Ca toată şurligaia. Da' de nu sinteţi curati,
Codru verde răsuna, De daica vă depărtaţi,
Miu din vag auzea, C-am o spatie turbată,
Şi pe glas o cunoştea, De nouă ani e neumblată;
Şi din gură-aşa-mi vorbea : Cind oi da cu ea o dată,
_ Asta este sora mea! Prăpădesc eu lumea toată.
Asară la răfenea Potera dacă-auzea,
Au vorbit domnii ceva, Sta, din gură-aşa grăia:
Vine vestea de la ea! - Calea, Calea, fată mare,
Acuşi la mijlocul nopţii, Noi sintem voinici curaţi,
Cind e, Doamne, junghiul morţii. De nan-tu Miu minaţi.
in două deşte şuiera, Da' Calea cînd auzea,
Nouă poteri ridica Ea din gură-aşa vorbea z
Şi din gură le spunea: -- Măi voinici dumneavoastră,
_ Poteraşi, potera mea, De sinteţi voinici cuminte,
Ce durmiţi ca vacile, Să mergeţi voi înainte;
Cucăiţi ca oile, Da eu să merg mai la urmă,
Auziţi ori n-auziţi, Că sint o femeie bună.
C-acuşi la mijlocu nopţii, Potera cînd auzea,
Vine-un cap de şurligae, inaintea ei pleca;
Pe voi toţi oi să vă taie. Rămînea Calea pe urmă,
Curînd să vă ridicaţi, Că e femeia mai bună.
Să-mpănaţi pădurile, Cind la fag că ajungea,
Şi toate poterile, lacă Miu-o prijunea;
Pe toate colnicile! De pe lagu-n braţe-o lua,
De-o fi vrunu blăstămat, Sus în fag cu ea sula
Numa-o palmă să-i daţi, Şi din gură o-ntreba:
Şi pe drum să-l indreptaţi; _ Caleo naică, sora mea,

211
Cine, naică, te-a-ndemnat, Să s-astrîngă potera.
Aşa de noapte-ai plecat; Da' şi Miu de colea,
Acuşi la mijlocul nopţii, Mai de noapte se scula.
Cînd e, naică, junghiul morţii, Unde Miu alerga?
Ori domnii s-au supărat. La cea mîndră poiană lată,
Şi la mine mi-ai plecat? Cu iarbă verde-ncărcată.
Dară Calea, fată mare, Ş-aci pe cine-mi găsa?
.Ea din gură-aşa zicea: Un mocan cu nouă oi,
_ Lele, nană Miule, Ferit. Doamne, de nevoi,
Miule haiducule, Şi din gură-aşa-i grăia:
Da' ştii, nană, da' nu ştii _ Măi ciobane, măi mocane,
C-aseară la răfenea Să-mí dai ale nouă oi,
Ce s-a vorbit domnia: Să-ţi dau trei sute de lei.
Ca mine, pe la prinzu-al mare, Să-ţi apuci pădurile,
Sã-ţi facă domnul pierzare. Pin' ţi-e bune oasele.
'Să te vadă raiaua, Să-mi dai ţoale ciobăneşti,
ISă vină cu potera
lţi dau ţie boiereşti,
Şi pe tine te-or prindea, De nima nu te păzeşti.
Mîndru frumos te-or lega. Da' ciobanu nu baş vrea,
Te-or duce, nană,-n Bucureşti. Dară Miu-l injura,
L-ale mari case domneşti. Numa-o palmă-i trăgea
Cam in tirgu din afară, Şi de ţoale-l dezbrăca;
in două furci şi-o cumpeioară: lmbrăca ţoale ciobăneşti,
Şi o mai mîndră frînghioară, Da' mocanu boiereşti.
Să ţi-o-atirne la guştioară. Ş-apucă pădurile,
Să te facă de ocară, Cit sînt bune oasele.
Să te vadă multă ţară! Miu cioban rămînea,
Da' Miu cînd auzea, Nouă oiţe păştea,
El din gură-aşa grăia : Tot din fluier le cînta ;
_ Calea. naică, sora mea. Barda-n mînă că lua,
Du-te. naică,-n fugă tare. O coprală că-şi tăia;
Să nu afle domnia Oíţele ocolind.
VC-ai venit la míne-ncoa. De picioare încălţind.
Da' Calea dacă-auzea, Cum şedea de se-ncălţa,
Pe lagu-ncăleca Cu obdelele grãpiş,
Şi mi-l mîna boiereşte, Cu opincile tirîş,
Lele, ca Doamne păzeşte! Da' nojiţele măţiş;
ln grajd de piatră-l băga, Cu căciula ciupercată
Pe su' fereastă se ducea, Şi c-o haină spartă toată.
Şi-ngă domnu se culca. ln coprală se răzma,
lată zor'le se vărsa, Nouă oiţe-ocolea.
La buciumari porîncea; Cind la vale se uita,
~Cu cornu mi-o răsuna, Tare venea de la vale,

212
Venea domnul Ştefan călare, Să-mi păzască oile:
Da' potera pe picioare. Baş asară eu trecui
De cioban s-apropia, Pe la fagu Miului.
Sta domnul de îmi vorbea: Mult e-nalt şi minunat,
- Bună ziua, măi ciobane, De creci e dărămat,
Măi ciobane, măi mocane! De coaje este curat
_ Mulţămescu-ţi, domn Ştefane! Şi de arme e-ncărcat,
Da' domnul dacă-auza, Cu săbii şi cu pistoale,
El din gură-aşa zicea: De lucesc in sfintu soare.
_ De unde ştii că sînt Ştefan? Şi de flinte poleite,
Ori eşti vrun cioban iclean 'i De codru verde gătite.
Da' ciobanu de-auzea, Ştefan-vodă de-auzea,
Tăbăra de se ruga: El veni cu potera,
- Da' ştii, doamne, da' nu ştii, Da' Miu, zo, se ruga:
Cînd erai mai tinerei, - Ştefan-Vodă dumneata,
La mănăstire treceai, la rîndeşte poter'le,
La Paşti, de te spovedeai. Să-mi păzască oile,
Pe la izvoraşi treceai, Că sînt oile stăpîneşti,
Cu ciobanii te găseai Ş-apucă pădurile,
Şi bună ziua le dai, De-şi jumoale linile
Tu mare nu te ţineai. Şi mă bat stăpînile;
Eu atuncea te-am văzut, ln toate duminicile,
Ş-acuma te-am cunoscut, Mă bate cu furcile.
De-aia ţi-am mulţămit. Ştefan-vodă ca un domn,
Dară domnul Ştefan-vodă, Da' n-are minte de-un om,
Care e mai bun de vorbă: Cum rinduia poter'le
- Adevărat că este-aşa. Şi-i ocolea oile,
Cind eram mai tinerei, Lua pe cioban şi pleca,
La mănăstire treceam, Fagu de-i arăta.
Pe la izvoraş că dam, Cind de fag apropia,
Apă rece eu beam, Sta ciobanu şi grăia:
Cu ciobanii mă găseam - Oi, doamne, domnia-ta,
Şi bună ziua le dam, De pe lagu jos te-oi da,
Eu mare nu mă ţineam. Şi sumete scările,
El atuncea m-a văzut, Că bate smicelile
Ş-acuşi m-a cunoscut. De răsună văiur'le,
_ .Măi ciobane, măi mocane, Şi ne-aude poter'le,
Pe-aíci oile ocolind, De ne perde zilele,
Ştiu bine că mi-ai văzut Pe-ale tăle, pe-ale mele,
Fagu Miului haiduc. Dobindim păcate grele.
Da' ciobanu sta vorbea: Ştefan-vodă de-auzea,
- Domnul Ştefan dumneata, De pe lagu jos se da,
Să-ţi aduci poterile, Scările le sumetea,

213
Pe lagu de frine lua Nouă ani l-am argăţit.
Şi-nainte că pleca. Pîinea, sarea i-am mincat.
Da' ciobanu rămînea, Nici o palmă nu mi-a dat;
Se făcea că se-ncălţa, Simbria nu mi-a plătit.
Da' coprala-şi dezlega, Eu degeaba i-am slujit!
Numa-o dată otinja Atunci Miu de-auzea,
Şi grămadă-l dubăra. O scăpare lui făcea.
La fag se repezea. Ştefan-vodă, zo, fugea,
Lua frînghiile şi-l lega, Pin artari, pin curpiniş,
Şi de fag 'l-mpriponea. Zo, fuge vodă pitiş.
Tăbăra de-I judeca z Dară Miu sta_i spunea:
- Oi doamne, domnia-ta. -- Măi Ştefane dumneata.
Ce vorbeşti de dumnea-mea. Ce fugi prin artari. scumpie,
Să mă legi cu potera, La cimpu cu colălie!
Să m-aduci bine legat, Na barda de-ti fă colnic
Ca să mă vezi spinzurat. Şi te poartă ca voinic.
Colea-n tirgu din afară, Cind ieşi la drum bătut,
ln două furci ş-o cumpeioară. C-un car de curpin la gît.
Ş-o mai mindră fringhioară, Şi fugind la Bucureşti,
Să mi-o-atirni la guşioară, Pulber după el cura,
Să mă faci tu de ocară, Domnul Ştefan rău fugea.
Să mă vadă multă ţară! iaca sara însăra,
Ce le vorbeşti la beţie, lote Calea ajungea
Zo, -le mai faci la trezie, Şi din gură-aşa grăia:
Cind, doamne. mintea să-ti vie ? - Ştefan-vodă dumneata,
Bine-asară c-ai fost beat, lacă ai plecat cu bine.
D-acuşi pe dracu-ai cătat! Ce nu mă-ntrebaşi pe mine?
Ce vorbeai asară-n casă, Doar atita-i răspundea:
Eu ascultam la fereastă. - Las să-mi fie rău, nu-aşa,
Ş-apoi. zo, mi-l biciuia. Că cine face ca mine,
Dară domnul rău tipa. Pedepsit să fie-n lume!
Cind la `vale se uita, El pe Calea că o lua,
Tare vine de la vale, Cu Miu se cumnăţa.
Vine Calea. iată mare. Şi făcu nuntă cu ea,`
Cu codita pe spinare, Ş-amîndoi se cununa.
Pedelsită cu parale, Cind cădea Miu de vină,
Cind o vede domnul moare. Lui Ştefan ii venea milă;
Cind la fag că-mi ajungea, ln puşcărie-l băga.
Ea de nan-su se ruga: Pe-altă uşe il scotea.
«- Nană, nană Miule, Miu-n codru se ducea,
Miule, haiducule. De haiduc îmi haiducea.
Ce mă rog de dumneata, Haiducea el tara-n pace.
Lasă-l, nanâ, nu-l tăia. Că n-are nima ce-i face,

214
Colea-n Tara Românească; Şi afară că ieşea,
La buni fraţi ca dumneavoastră, Ea din gură cuvinta :
Ca pentru să pomenească. - Cine bate-n brava porţii,
Acuşl la mijlocu nopţii?
Atunci haiducii zicea:
90 - Noi sintem, mamă, haiduci,
Dintre lunci şi dintre munţi.
GOlE-Al. GOIJLOR Noi la tine ne-am venit,
Multe drumuri am bătut,
Sus la munte, sus, Să ni-i dai pe Golea nouă,
Une-i pădurea mai-naltă, Să ne fie arămbaşe:
Unie este piatra lată, Că este Golea voinic,
Unie bate gîrla-n piatră, Nu se teme de nimic:
Unie n-am fost niciodată, Şi are Golea noroc,
Mare zgomot s-auzea. Nu se teme nici de foc.
Zgomotu cine-l făcea î Dară baba de-auzea,
Să vezi cincizeci de haiduci, Aşa frumos le grăia :
Da' din cincizeci lipsea cinci, - Plecaţi, maică, de-acia,
Face patruzeci şi cinci. Că mai dau de vreo belea!
Zgomotu de ce-l făcea, Eu pe Golea nu vi-l dau,
C-arămbaşe nu avea, Să fie-mpuşcat cu prau.
Ca să le poarte grija, Şase feciori am avut,
Să nu dea de vreo belea. Toţi in codru mi-a pierit,
Şi toţi că mi se vorbea: Care de puşeă-mpuşcat,
Ei cu toţi să mi se ducă Care de cuţit tăiat,
Tot în sat în Bojoţeşti, Numai cu ast-al mai mic
Unie-i bine s-o porneşti, Am uidit şi n-am nimic.
Tot la Gole-al Golilor, Şi lui vremea i-a venit,
Ce m-e gol el pin' la piele, Vezi bine de căsătorit,
De n-avea decît ismene C-aşa-mi cere inima,
Umplute cu petricele, Să-mi-aducă-o nurorea.
Se mira lumea de ele. Să vadă, maică, de mine,
Şi cind ei toţi că pleca, Că nu mai pot de bătrînă.
Pin codrii imi apuca, Dară Golea de-auza,
La mijloc de noapte, Aşa bine le grăia:
Dorm apili toate. _ Mumã, mumă, muma mea,
Cind la Gole-acas mergea, la nu mi te-mpotrivea,
La Golea-n poartă bătea. Şi deschide porţili,
Golea n-avea pe nimenea, Să le văd sprincenili,
Decit o mumă bătrină, Sprincene şi cu mustăţi,
Torcea noaptea la furună, De-ai din deal, din lsnovăţi.
Desculţă cu furca-n mină, De-o fi voinici de sama mea,
Şi-aşa baba de-auza, Mumă, de ei n-oi videa!

215
Cînd deşchidea porţile, lar mumă-sa de-auza,
Le vedea mustăţili, Parcă naiba mi-o-nvăţa,
Da' şi cu sprincenili, Mi-ncepea a blăstăma.
Aşa Golea le vorbea : Blăstăma şi-afurisea.
_ Mumă, mumă, muma mea, Trebuia să se gîndească,
Fă te rog pe voia mea: Bine ea să chibzuiască,
Deşchide săndîcili. Că blăstămu al de mumă,
Săndîcili cu armili; Să vezi, ca ceara de ciumă;
Ca să plec in haíducie, Da' blăstămu al de tată,
Scap lumea de sărăcie. Cum se prinde salca-n apă.
Dar mumă-sa nu cam vrea, lată Golea că-mi pleca.
lară Golea se ducea, Da' mumă-sa îmi uidea;
El spărgea săndîcili, Tot plingea şi se-nchina,
Şi scotea vezi armili. Pe Golea mi-l blestăma:
Armili, zo,-mi strălucea, -- Să dea, muică, Dumnezeu,
Parcă soar'|i-mi lumina. Nici mai bine, nici mai rău,
Frumos el că se-mbrăca, Numai cum oi zice eu;
Da' Golea-n cap că-şi luva Mai mult să nu haiduceşti,
O cichie meregie Nici mai mult să văcuieşti,
Ce-a luat-o din Rumânie. Şase săptămîni de zile,
Dară-n virfu de cichie Tot cu chinuri şi cu silă!
Este o lumină vie, Cînd o da-ntr-a şaptelea.
Era o piatră nestemată, Te lovească potera,
Ce lumina noaptea toată. Să-ţi răpună viaţa!
Pe lumina pietrilor, Eu cu tine mi-am uidit,
Da sama voinicilor. Şi tu intri in pămînt!
Şi vezi Golea ce lucra, Cum mă-sa mi-l blăstăma.
După ce mi se-mbrăca, Aşa se şi petrecea,
Se-mbrãca şi se arma, Mai mult el nu haiducea,
La mumă-sa iar mergea, Şase săptămîni de zile,
Aşa din gură-i zicea: Cu mari chinuri şi cu silă.
_ Mumă, mumă. muma mea, Cînd pe-a şaptea povîrnea,
iartă, mumă, c-oi pleca, Mi-l lovea, vezi, potera.
Dacă nu tu, cum oi vrea; Vezi, potera banului
Cum oi vrea, cum oi putea, Şi cu-a Măgureanului;
Singurea te-oi arănea. Că-s cîiniĭ pămîntului,
De voinici n-oi rămînea, Stîlpu bogătaşului.
Tot voinici de sama mea, Şi pe toţi mi-i omora,
Ce ştie cu puşca-a da, Da' pe Golea-l spînzura;
Şi cu sabia a tăia, La un păr mare rotat,
Mă scoate de la belea, Şedea Golea spinzurat.
Şi de ei n-oi rămînea, Blăstămu se izbîndea,
Pînă iarna o venea. Doamne, de se pomenea!

216
Istorie rumånească, Singele pe jos cura;
Toată lumea să cetească Eu tot stam şi blestemam,
La buni fraţi ca dumneavoastră. De flămind nu mai puteam.
Da' nici el n-avu noroc
Din plinsul meu al cu foc,
Boii i-au căzut in drum,
9!
Caru-a ars, s-a făcut scrum:
MOCANU ŞI CIOCOIUI. Faţa i-a făcut popas
Sub pămînt de greul tras.
Frunză verde de trei foi, Frunză verde de şeboi,
Suie-n deal, pe la ciocoi, Să minc oase de ciocoi ;
Suie-un car cu patru boi, Lumea să mi-l miluiască
lncărcat cu păpuşoi. C-o tingire ţigănească;
Nici nu suie, nici coboară, Domnul să mi-l pomenească,
Bate boii de-i omoară, Corbii carnea să-i ciocănească!
Că biet rumân, de necaz, Blestemat fii, blestemat,
li curg lacrămi pe obraz. Pentru ce ne-ai înşelat;
Pe deal mocanu urca, Să n-ai hodină-n morrnint
Din gură aşa cinta: C-ai păcate pe pămînt!
_ De cinci zile de cind beu, Da' ciocoiul de-auzea,
Şi nu uit amarul greu, La mocan îmi cuteza,
Şi-ncă zece de-aş mai bea, Cu girbaciu-l cuprindea
Nu uit eu de jalea mea! Şi din gură-aşa grăia :
Nu e jale ca oricare, _ Măi mocane, tu eşti beat,
Jalea mea măsură n-are; Ori eşti mare blestemat?
Şi de-aş bea o viaţă-ntreagă, Mă vorbeşti de rău pe mine,
Nima nu o să mă creadă. Da' nu te-ntrebi cin-te ţine?
Cite vinturi au suflat, Vă dau bucate şi-opinci,
Pentru ciocoiu spurcat; V-arănesc ca pe calici!
Peste Dunăre-am plecat, _ Măi cocoane, hoţ de plai,
La turcu cel rău turbat, Pic de ruşine nu ai!
Rele vremuri am apucat! Nu mă face că sint beat,
C-adusei un car cu boi, De trei zile n-am mincat!
ll luară halapi ciocoi... Pic de apă n-am gustat,
C-am avut un minz şi-o iapă, Să nu cad in vrun păcat!
S-au dus in Dunăre pe-apă... Da' ciocoiul dracului,
De chin şi de jale mare Ştie sama calului;
Snspină şi sfintu soare; Scotea pe cel gîrbăcel,
Stele şi luceferei, Cu sfircu de arginţel,
Plingeau peste boii mel. Cu toiag de aurel,
Ciocoiul se-nveselea, inele pe la mîner,
Cu biciuşca mă lovea, Pe mocan, vezi, se punea,
Carnea se cutremura, Numai singe il făcea.

217
Nu-i da una, nu-i da două. Nu ne temem de boieri mari;
Da-i da patruzeci şi nouă... Să dea, Doamne. brinca-n ei.
Mocanui, zo,-mi răbda. Că sint lacomi şi mişeil
Sudorile-l podidea, Da' ciocoiul leşinat.
Ca un sfint bietul tăcea. Din gură a cuvîntat:
O ţîră se opintea, _ Cit oi fi, cit oi trăi,
Băga mina pintre spiţă. De mocan că m-oi feri ;
ADe scotea o măciuchiţã, Unde-oi intilni mocanu,
Pe ciocoi jos îl trintea, Să mi-l ocolesc cu anu.
Peste ochi, zo, mi-l plesneal Cucoană, cucoana mea,
Nu-i da una, nu-i da două, Am ajuns la ziua grea:
Nu-i da patruzeci şi nouă, Tu să-mi faci un aşternut.
Da-i da o sută şi două. Ce n-a mai fost pe pămînt;
Să vă fie pe plac vouă! Aşternut pentru mormînt,
Lumea sta şi mi-l scuipa, C-am să răposez curind!
Da' mocanu~l frăminta, Dă-mi să gust putin de vin.
Zo,-i pîriiau oasele, inima mi-e de venin.
Ca şi-n traistă nucile. Fierea-n mine a plesnit,
Şi-l lăsa mort lesinat, Firul vietii s-a sfîrşit.
Tocmai bun pentru-ngropat, Soarele merge şi-apune,
Ca un urs ce l-a călcat, De mocanu tot se spune.
Pe ciocoi păgîn spurcat, Istorie rumânească,
Apoi bine-a cuvîntat: La buni frati ca dumneavoastră,
_ Boierule, eşti scăpat! Pentru ca să pomenească!
crească-ti piru pe piept.
Că n-ai ştiut ce e drept:
Ca lemnu să te usuci
92
Şi ca iarba de pe lunci;
Casa să ti se aprindă, CINTECUL “ANULUI
Pe cucoană s-o cuprindă;
Să ardeţi cu toţi_n foc, N-ati auzit de-un Jian,
Să putreziţi pe potoc: De-un Jian şi de-un oltean?
C-ai lăsat lumea flămîndă, De-un oltean şi un mislean,
Nici ciînii să nu te plingă! De-un haiduc de căpitan
Flămîndă şi desbrăcată, Care umblă prin păduri,
Fără de pită pe vatră. Cu chebe şi cu pături.
Să facem nuntă la groapă. Cu şaisprezece panduri,
C-ai fost liftă blestemată! Numai găitane cusături.
Foaie verde din trei părţi, Cu pistoale inarmati,
Să ardă ciocoii toţi; Cu puşti, fiinte incărcaţi,
Ardă să se prăpădească, Umblă ca nişte turbaţi,
Lumea să se veselească. Sacă ciocoi la ficaţi,
Cit avem prin garduri pari. De-mi iau mie de la ciobani,

21.
Armăsari de la mocanl, Şi voi trece l-adăpost.
Făr'de plată, fără bani, De-aş mai sta să mai adăst,
Au, maică-mea, ce duşmani ! Ca să adăst să-i plătesc,
Da-mi păzesc pe la strîmtori, La toţi să mă căciulesc,
De despoaie negustori La ce naiba haiducesc iN...
Şi iau tot la gălbiori, Decit o para la pod,
Că sint la purtat uşori. Murgu-mi este cam nărod,
Pe ciocoi mi-i prăpădeşte, Cind de coama lui mă-nod,
De piele mi-i jupuieşte, Trec Oltu ca c-un năvod.
Conacele le aprinde, Hai, murgule, haideţi,
Viţa la boieri le stinge. imi sileşte, murguleţ,
.lianu e mic la stat, Nu-ţi mai face părul creţ,
Fără frică de păcat, Hai la Slatina-n judeţ!
Tot umblind din sat in sat, Mergi, murgule, nu sufla,
Multe păcate-a călcat. Nu sufla nu te umfla,
Pe-ai bogaţi de-i întilnea, Că la gazdă-om ajungea,
Măduva că le sugea. ŞI odihnă om avea.
Ciocoimea spăiminta, Da' murgu cind îmi sărea,
Da jalbă la Caragea. Tocmai ca o păsărea,
Dar domnia mai curind, Cu norii se rnesteca,
Poter'le la el minind, Pe nări scîntei arunca.
Da' .líanu-nţelegind, Dar la gazdă ajungind,
Se opri la Olt fugind. Aşa auzi ţipind,
Călare pe armăsar, Potera gazda legînd,
Strigă: De .lianu întrebind.
- Măi frate podar, El atunci fugind spre plai,
Trage-ţi podul ca de car, A strigat la murgu: hai!
Că nu mă scapi in zadar: llal murguleţule, hai,
Trage-ţi podul mai de drept, Să fugim de chin şi vai!
Nu mă face să te-aşteptl Şi atunci cind imi fugea,
Că-ţi mai trag un glonţ in piept, Potera mi-l ajungea,
Ori te culc, ori te deştept! Mîinile ei infîgea,
Dar podaru sta privea, Mi-i ducea la Caragea.
Şi se tot cam zăbovea; Sara, cam pe la apus,
Se făcea că se gindea, Cind la curte el fu dus,
Poterií voind să-l dea. Cu tovarăşi in rind pus,
.lianu iarăşi strigind, Aşa-mi cînta c-un glas sus:
Şi zăbava lui văzînd, _- Stau in loc şi mă gindesc
Să mai aştepte nevrind, Ce să m-apuc să muncesc,
Dete drept prin Olt zicînd: Piine să-mi agonisesc,
- Decit să mă rog de prost, Copilaşii să-i hrănesc.
Pin' s-or da podul in rost, Cind nădejdea mi-a răpuns,
Fi-iroi voinic cum am fost Şi şedeam pe ginduri pus,

219
Aminte de ce mi-adus. Muncă grea îl osîndea,
Mă urcai pe deal în sus. Şi-n ocnă mi-l arunca,
Şi-mi privii în vale-n lunci. Soare mîndru apunea.
Văzui oameni, muieri, prunci,
Cu pluguleţe la munci,
Mă-ntristai mai mult atunci!
93
Că toţi îmbrazdă mereu,
Numai pluguleţul meu BUSUIOC HAlDUCUl.
Stă azvîrlit în dudău,
Vai, rău ursitu de eu. A fost unui Busuioc,
Că doi boi ce-i avusei, Ce ardea lumea pe foc,
De vremi rele-i răpusei. Pe negustori mai cu foc.
Făr' de hrană rămînsei, Asupra lui s-aridica,
ln sapă de lemn ajunsei. Să vezi, Doamne, potera.
Şi m-am dus şi-am alergat, ln frunte cu Manoilea.
M-am miluit, m-am rugat Cu Manoilea cel icleanu,
De sărac şi de bogat, Ce ţine pisma cu anu,
Ma-n samă nu m-a băgat. Şi se uită ca duşmanu.
Cerui boii intr-un ceas, Vezi Manoilea ce-mi făcea,
Să-mi dea să ar vreun pas. Potera mi-o aduna,
Foametii să nu mă las, După Busuioc se lua.
Doar milă i-o fi rămas !... Tine ici, ţine colea.
Atunci. mă-ntorsei şi eu Pe Busuioc mi-l gonea,
Şi-mi zisei în gîndul meu: Busuioc abar n-avea,
Dare-ar bunul Dumnezeu. Foaie verde mălină,
Să umble şi plugul meu! Colea-n vale,-ntr-o pădină,
Puşculiţa să-mi fac plug, Busuioc cu fiinta-n mînă,
Pistoalcle să le-njug. Nu ştiu goală-i au e plină,
Fiinta, iataganul lung. Băga potera-n pădină,
Stremurarea să-i împung. Nu mînca o săptămînă.
Să pun intr-o parte ies, Da' Busuioc ce-mi făcea?
Şi la coinice să ies, Parcă naiba-l învăţa,
Să-mi imbrãzdez pe ales; Găsa un buştean uscat,
Unde-o fi crîngu mai des, Tăman cît omu de-nalt,
Să trag brazda dracului, Era uscat şi pirlit,
Mai din susul dealului, Ca de Busuioc gătit.
Pînă-n capul satului, Da' Busuioc ce-mi făcea?
Drept uşa bogatului. Toalili le desbrăca
Astfel Jianu, legat, Şi pe buştean îmbrăca,
A stătut şi a cîntat, lar Busuioc se ducea,
La vodă, drept in palat, Să ducea în Cladova.
De poteră-mprejurat. La „Velika Sîrbia“,
Dar pravila-l judeca, Se ducea şi se cinstea.
Bea la rachiu şi cafea, Fir-ar el afurisit.
Şi ce-i poate inima. După ce se potolea,
Dară Manoilea icleanu, După Busuioc se lua,
Ce ţine pisma cu anu, Tine ici, ţine colea,
Şi se uită ca duşmanu, Pe Busuioc mi-l găsea.
Dupã Busuioc se lua, Pin oraş, pin Cladova,
Tine ici, ţine colea, Unic-i zicem noi Craina,
Iarna vinturi friguria, De cîntă cucu vara.
Bate vintu cu zăpadă, Cînd Manoilea mi-l vedea,
Manoilea pe cimp aleargă, Afară că mi-l chema,
Busuioc şede la gazdă. Da' Busuioc că zicea :
Bate vintu, viscoleşte, _ Măi Manoileo dumneata,
Manoilea oştirea prăpădeşte. Mai zăboveşte cita.
Busuioc stă, se gosteşte Că nu mi-e fiinta-aicea.
Şi de nima nu măreşte. ieste fiinta-n Cladova,
Bate vintu frig de moarte, Să-i direagă pedeca.
Busuioc are de toate, lar Manoilea de-auzea,
Şi nu măreşte de moarte. Fiinta la ochi imi punea
Vezi Busuioc se veselea, Şi-n Busuioc că pocnea.
Da' Manoilea-l căuta ll lovea-n teaca la cuţit,
Pin toate pădurile Unde-i pasă la voinic.
Şi pin toate văiurile, Pe Busuioc omora,
Pin toate pecinili. Vezi Manoilea căpitanu,
Vezi Manoilea ce-mi făcea, Căpitanu şi icleanu,
Ziua, noaptea-l căuta, Ce ţine pisma cu anu,
Şi cind dete-ntr-o pecină, Şi se uita ca duşmanu.
Busuioc cu fiinta-n mină. Toată lumea aduna
Manoilea imi comănduia : Şi la lume le spunea,
_ la staţi, fraţilor, în loc Unii sîrbeşte ştia,
Că am dat de Busuioc! Care cum înţelegea:
Luaţi toţi puştile la ochi, _ Ascultaţi, lume, la mine,
Staţi pe loc şi daţi cu foc, Ca să fie de voi bine;
C-ăsta este Busuioc“ Şi de voi da şi de mine,
Şi toţi voinicii că-mi sta, Sînt piste voi căpitan,
Şi toţi cu puştili-mi da. Şi-am omorit un duşman,
De tot praul cheltuia, Să ştiţi, lmnefadevărat,
lar Busuioc nu cădea. Cine-o zice Busuioc,
Da' Manoilea de-mi vedea, Să ştiţi că eu ii dau foc!
Aşa din gură-mi striga: S-ardă cu copii cu tot.
_ Staţi, voinicilor, pe loc, Da cine-o zice Manoilea iclean
Cheltuirăm prau tot, ll iert, vezi, de bir pe-un an.
Şi-ăsta nu e Busuioc! Lăsaţi-vă de lniducie
Şi e un buştean pîrlit, De vreţi tralu pe Sirbiei

221
Toată lumea de-auzea, Şi de suflet că îl da;
Pe Manoilea-l pomenea. Pe Rădoiţa-l oprea,
Şi de bir că ne ierta. ll oprea pentru de ea.
Pe Busuioc mi-l jelea Rădoiţă. zo, creştea,
Făr-de-a ştie Manoilea Voinic mare se făcea,
Că el bine haiducea, De-al de-ncinge sabia,
Pe rumâni îi ajuta, N-are unde că şedea,
Doamne. de se pomenea. ln codru verde se ducea.
Cit soare pe ceri va fi. N-are lucru ce lucra,
S-ascultati, lume, la mine. Cu fata lu-mpărat se lua.
Să nu gindiţi, vezi, că-i glumă: De iubit se sătura.
Cind oi zice solz de peşte, impăratul l-auzea,
Ce s-aude, toate este. Patru făgăraşi mina.
Să mai daţi cite-o para, Pe Rădoiţă-l prindea,
Cite-o para, cite două, La impăratu-l aducea,
Ca să-mi iau coardă nouă, La Împărăteasa-l ducea.
Şi vă cint miine iar vouă. lmpărăteasa sta, grăia :
Că sînt lăutar sărac, - lmpărate luminate.
Şi de cind mi-am învăţat, Facă-ţi Domnul multă parte
Eu cu arcuşu tot trag. De bine, de sănătate,
Şi bogat nu mă mai fac. Pe Rădoiţă să-I luaţi,
Frumos bine să-l cătaţil
impăratul de-auzea,
94 Pe Rădoiţă-l lua
nAoonA Şi mi-l căta-n cap.
Găsea semnul de împărat:
Cînd oi zice trei măsline, Da'mi-l căta-ntre spete,
Ascultaţi, boieri, la mine; Găsea strugurelul verde;
Să vă spun o istorie, Şi-l căta şi pe sub briu,
Dintr-a mea copilărie. Găsea spiculeţ de grîu;
Să vă spun un cintecel, Şi-l căta-n subţioară.
De cind eram mititel. Găsea semn de săbioară,
Sosit-a şi s-a aflat, Sta-mpăratul şi vorbea :
Colea-n mîndru şi mic sat, - lmpărăteasă, soaţa mea,
0 nevastă tinerea, Ne ia împărăţia!
Măritată de iarna. Împărăteasa de-auzea,
lacă vremea a venit Sta. din gură şi grăia:
Şi nevasta a născut. - Mă împărate dumneata,
Doi copilaşi că năştea, O să ne ia împărăţia,
De botez ii boteza, Şi toată avutia,
Unul Rădoinea-l chema. S-o ia pe Anghelina noastră!
Da pe unul Rădoiţă. Pe Rădoiţă să-l luăm
Pe Rădoina il lua Şi-n apsăna să-l băgăm.

222
impăratul de-auzea, Nu mai putem de urit!
Făgăraşii trimetea. Făgăraşii de-auzea,
Pe Rădoiţa îl lua La-mpăratul alerga
Şi-l dusă la apsina. Şi din gură-i sta grăia:
Temnicerii de-l vedea, - Mă-mpărate, luminate,
Sta din gură şi grăia: Să ai mertic de sănătate,
- Măi Rădoiţă copil mic, Rădoiţă a murit,
Ştiu că n-ai stricat nimic, Că e puişoru mic,
La apsăna ai venit. Ş-apsănaua ne-a impuţit,
Rădoiţa sta vorbea: la să-l luaţi, să-l ingropaţit
- Temniceri, voi dumneavoastră, impăratul de-auzea,
la nu purtaţi minte proastă, La Rădoiţă venea
Că de-ajută Prccesta, Şi-l scotea din apsăna.
Eu pe voi, voi sloboza! impărăteasa-l privea
Temnicerii de auzea, Şi din gură-aşa grăia :
Sta, din gură şi grăia: - Mă-mpărate, luminate,
- Rădoiţă dumneata, Rădoiţă n-a murit,
Cum pe noi ne-oi sloboza? Duşmanul s-a prefăcut;
Rădoiţa aşa zicea: Pe Rădoiţă să-l luaţi
- Temniceri, voi, dumneavoastră, Şi la furnă l-aduceţi.
Cind soarele va apunea, Foc cu vătraiu să luaţi
Eu pe blană m-oi culca Şi pe burtă-i lăpădaţi.
Şi mort că m-oi prefăcea, O arde carnea ş-o plesni,
Şi să facă ce va vrea. Puţinel dac~o mişca,
Vreau cu voi m-oi rămăşea, Să-i pierdem noi viaţa.
N-oi sufla, nu m-oi umfla, Că ne ia împărăţia,
Măcar cu jar m-o ardea. Ş-o ia şi pe Anghelina,
lacă soarele apunea, De se duce pomina.
Rădoiţă se culca Făgăraşii de-auzea,
Şi pe blană adurmea, Pe Rădoiţă il lua
Şi mort mi se prefăcea. Şi IaJurnă-l aducea:
Cind zorile se vărsa, Foc cu vătraiul lua,
Fãgăraşii că venea, Şi pe burtă că-l punea.
De Rădoiţă-ntreba, Ardea carnea şi plesnea,
Temnicerii sta grăia: Buşneac de fum se ridica t
- Măi făgăraşi dumneavoastră, Rădoiţă nu mişca,
Ce purtaţi voi minte proastă ? Că-aşa e rămăşagu.
Rãdoiţă e copil mic, impăratul de vedea,
De aseară cum a venit, La făgăraşi că striga:
Fíerea-n ei că a plesnit - Făgăraş! voi dumneavoastră,
Şi pe loc că a murit! Pe Rădoiţă să-l luaţi,
Să-l luaţi şi să-l ingropati, Să luaţi voi, să-l ingropaţi,
Că apsănaua a-mpuţit, Că ei nu s-a prefăcut,

223
Sărmanul, că a murit. Şi-n codru se scufunda,
Da-mpărăteasa nu vrea, Mare şerpe că găsea,
Sta, din gură şi grăia: Şi-n desagi că-1 punea.
_ Mă împărate, dumneata, La Rădoiţă că venea,
Pe Rădoiţă să-l luaţi, Şi pe sîn îl slobozea;
La potcovari să-l aduceţi, Şerpele se-nvăluia,
'Cuie de potcoave luaţi, Cam de ţîţă mi-l ciocnea;
Pe sub unghii să-i bateţi, Rădoiţă nu mişca,
Unde bate durerea; C-aşa mi-e rămăşala.
Puţinel de-o mişca, impăratul de vedea,
Să-i pierdem noi viaţa. Sta, din gură şi grăia:
Făgăraşii că mi-l lua. _ impărăteasă, dumneata,
La potcovari că-l aducea, Rădoiţă copil mic,
'Cuie de potcoave lua, El sărmanul mi-a murit.
Cu ciocanul le bătea, la să-l luăm
Pe sub unghii le-aşeza, Să-l îngropăm,
Rădoiţă, zo, răbda Că Rădoiţă mi-a murit,
Şi de loc nu se mişca; Da' el nu s-a prefăcut!
impăratul că privea impărăteasa sta, grăia :
Şi din gură aşa grăia: _ Mă împărate dumneata,
_ Făgăraşi. voi dumneavoastră, Cite împărăţii avem,
la luaţi-l să-l îngropaţi, impăraţii s-astrîngem,
El Sărmanul mi-a murit, Băndăgii s-adunăm,
Da' nu s-a mai prefăcut, Bandele că or cînta,
`C-a prins faţă de pămînt, Mare oră s-o făcea,
La obraz a-ngălbenit. Toată lumea s-astrîngem,
impărăteasa nu vroia: Şi la oră să jucăm.
_ Pe Rădoiţă să-l luaţi, Pe Anghelina s-o luăm.
La palat să-l aduceţi, Ora-nainte să poarte,
Şi luaţi cai ne-ncălecaţi, Mîndru danţ că va ducea,
in codru vă scufundaţi, Pe lîngă Rădoiţă a da,
Mare şerpe să cătaţi, La Anghelina s-o uita
Şi-n desagi să-l băgaţi; Ca sã-i pierdem viaţa!
La Rădoiţă să veniţi, impăratul de-auzea,
Şi pe sin să i-l puneţi. Toţi împăraţii aduna,
Şerpele s-o invăluia. Toată lumea se strîngea,
Cam de ţîţă l-o ciocnea, Tăbăra bande cînta,
Puţinel s-a spăiminta Mîndră oră că juca.
'Şi citva că o mişca, impărăteasa de colea,
Să-i pierdem noi viaţa, Pe Anghelina c-o lua,
'Că ne ia împărăţia! Danţu-nainte purta.
`Făgăraşii de-auzea. Pe lîngă Rădoiţă da.
Lua caii şi pleca, Rădoiţă se făcea?

224
Numai din geană mişca, Sărmanul, s-a priceput.
Anghelina mi-l vedea, O dată mi se umfla,
Basma de pe mînă lua O dată mi se zgîrcea.
Şi pe ochi f-o lăpăda Cind o dată să-ntindea,
Să nu vadă mumă-sa, Şi săndîcul că-i spărgea:
Că-i pierde lui viaţa Cînd o dată înota.
Şi le strică dragostea. Asupra apei ieşea,
lacă ora se fîrşa, Nu ştia încotro s-o ia.
impăratul se ruga: Sus la soare se uita,
- impărăteasă dumneata, După soare că mergea,
la stai, nu-l mai necăjal El cu palmele înota.
La iăgăraşi că striga: Cînd la uscat îmi ieşea,
_ Făgăraşi voi, dumneavoastră, Sus pe malul mărei,
Pe Rãdoiţă să-i luaţi Rădoiţă că şedea
Şi-n pămînt să-i ingropati! Puţinel de odinea.
Da-mpărăteasa nu voia Cînd la deşte se uita,
Şi din gură-aşa grăia z Multe cuie că vedea,
_ Mã-mpărate, luminate, Ei cu dinţii ie trăgea
Pe Rădoiţă să-l luăm, Şi-n poznare le punea:
La covaci să-l ducem, iaca soarele a scăpătat,
Mîndru săndîc sä-i facem; Rădoiţă-a ajuns in sat.
Să-i facem săndîc din fier, La împăratul se ducea,
Cu trei cercuri de oţel. Prin grădină că şedea,
La vapor să-l aducem, Pînă lămpiie aprindea,
Dumba-n mare noi să-i dăm, impăratul in sobă sta.
Sã-mi ajungă pe năsip, impărăteasa sta, grăia:
Că-mpărăţia ne-am lungit. - Mă impărate, luminate,
impăratul de-auzea, Facă-ţi Domnul multă parte
La covaci mi-l aducea, De mertic, de sănătate,
La covaci le poruncea, Ai la cină să cinăm
Lui Rădoiţă îi făcea, Că de cine ne-am temut
li făcea săndîc de fier Şede pe mare la fund,
Cu trei cercuri de oţel, impărăţia ne-am lungit.
Şi-i aduse la vapor. Ce vorbeşte doamna-n casă,
Vaporaşul că mi-l lua, Rădoiţă la fereastră.
(Iu el pe mare pleca. Rădoiţă de-auzea,
La mijlocul mărilor, La uşă mi se trăgea,
Pe Rådoiţă că-l lua, Cu picioru-n uşă da,
in fundul mării-l lăpãda. Din ţîţînã o scotea
Cind la năsip ajungea, Şi-n sebã mi se ducea,
Rădoiţă că vedea Da-mpărăteasa il vedea,
Că este în mare la fund Tăbăra de tremura:
Şi cu burta la năsip, - Ţine-ţi, cãţea, inima,

225
Să nu-ţi plesnească fierea, Luă săcuiaş de poli,
C-o să dai de boala rea. Se ducea la temniceri,
Să fii vitează ca mine. Temnita o deschidea,
Să trăieşti in dalbă lume. Temnicerii-i dăruia,
Rădoiţă de vedea, Le da drumu din apsăna.
La impărăteasă mergea. La Anghelina venea.
Ciocanu-n mină că lua. Cu Anghelina se vorbea,
Numai trei cuie îi bătea: Pe taică-su il îngropa,
Şi dete de boala rea, Pe muică-sa iar aşa.
Scoase sufletu din ea. Mîndre bande mai tocmea.
La impăratu se ducea. Mîndră nuntă că făcea,
Un cărbune de foc lua, Făcea nuntă cît de bună,
La impăratu-n sin punea, O lună şi-o săptămînă,
De loc sufletul ieşea; Da' n-o făcea cît de ra,
Şi-uşa că o-nchidea, De cind se ivea luna
La Anghelina se ducea Şi-mi uidea ca secera.
Şi din gură se ruga: Făcu nuntă-mpărătească
-- Anghelino, soaţa mea! Pentru ca să pomenească
Să iai cheile pe mină, Şi din veac pînă la vecie,
Să te duci la magatină, Mila Domnului să fie.
Umpli un săcui de parale,
Că sint buni de purtare
Şi mai cu spor de schimbare. 95
Ce nu mori cu ei de foame.
Anghelina de-auzea. FATA HAIDUC
Cheile pe mînă lua. sau
Magazinul deschidea DOBRIŢA FATA MARE
Şi-un săcui de ruble lua,
La Rădoiţă venea. La vale, vere. la vale,
Pe masă că i-l punea. La tulpina fagului,
Rădoiţă sta, privea Naică, şi cu-a bradului,
Şi din gură aşa-i vorbea: La comanda Stanciului,
- Anghelino, soaţa mea. Ş-avea Stanciu, şi-mi avea.
Ce-mi venişi cu ruble-ncoa? Ş-avea Stanciu-o surorea.
Că n-am cai să potcovesc, Vezi. Dobrita mi-o chema.
D-am voinici să dăruiesc. Toată noaptea nu durmea.
Anghelina de-auzea, Baş cînd ziuă se făcea.
lar pleca la magazină La comandă se ducea,
Şi lua un săcui de poli. La comanda Stanciului,
Că sint uşor de purtare Stanciului, a fratelui.
Şi mai cu spor de schimbare. Capu pe puşcă-mi punea.
Ce nu mori cu ei de foame. Puţin somnu mi-o fura:
Rădoiţă de vedea, - lote, naică. ce-mi visai.

226
Visai un pilc de cocori, Că i-am aflat eu seama.
La noi pe stobori. Dar Dobriţa de-auzea,
- Oi, Dobriţă, sora mea, Une pornea de plingea,
Du-te, naică, te mărită, Şi puşchiţa ml-o umplea.
Nu sta cu inima friptăl Une Stanciu că trăgea,
Nu e pilc, vezi, de cocori, Potera mi-i zăcopea;
E potera banului, Une Dobriţa-mi trăgea,
Şi cu-a Măgureanuluil Potera lom o făcea,
Da' Dobriţa ce-mi făcea? lar Dobriţa se ruga:
Mina pe puşcă punea, - Oi, măi nană Stanciule,
lară-n codru, se-nfunda, Ad-o, nană, puşca ta,
Toată noaptea aiducea. Că mi-e grea pirdalnica,
La comandă că mergea, Nu pot, nană, da cu ea!
Capu pe puşcă-mi punea, Dară Stanciu că-mi vorbea:
Puţin somnu mi-o fura, - Dă-i, naică, cu durda ta,
lote vis ce îmi visa: Că i-ai aflat tu sama.
Visa un pilc de brăbeţei, Da' Dobriţa ce-mi făcea P
Naică, vezi, pe gard la ei. lar puşchiţa mi-o umplea;
Da' Dobriţa s-ardica, Nici la ochi că nu mi-o lua,
La nană-su se ducea: Cind in poteri trăgea,
_ Oi, mă nană Stanciule, Potera lom o făcea!
Puţin somnu m-a furat, Unde Stanciu că-mi trăgea,
lote vis ce am visat: Potera mi-l zăcopea.
Visai un pilc de brăbeţi, Făcea Dobriţa cum făcea,
Nană, vezi, pe gard la noi. Patruzeci de inşi robea.
Dară Stanciu că-mi vorbea: Da' Dobriţa ce-mi făcea ?
_ Du-te, naică, te mărită, Aşa din gură-mi vorbea:
Nu sta cu inima friptă! - Eu sint cruce femeiască,
Nu e pilc de brăbeţei, Eu pe voi, vezi, v-am robit!
Naică, vezi, pe gard la noi, Inel din deşti trăgea,
E potera banului intr-o creacă-l alina,
Şi cu-a Măgureanului! Ş-aşa Dobriţa-mi vorbea :
Bine vorba n-o furşa, -- in inel, vezi, să străliţi,
Cînd la deal mi se uita, Glonţul prin inel o trece,
Potera mi-i zăcopea... lnelu nu s-o mişca -
Atunci Dobriţa-mi vorbea: Aşa, fraţi, că oţ scăpa!
_ Ad-o, nană, puşca ta, Dobriţa ce imi făcea ?
C-a mea-i grea, pîrdalnica, Toţi puştile le umplea,
Nu pot, nană, da cu ea! Şi-n inel că-mi trăgea,
Dar Stanciu că-mi vorbea: lnelu, vezi, nu lovea,
- Dă-i, naică, cu durda ta, Toate-n vint mi se ducea!
Că i-ai aflat tu seama; Da' Dobriţa ce-mi făcea P
Eu să dau cu puşca mea, Ea puşchiţa mi-o umplea.

227
Nici la braţ nu mi-o lua, in Vidin cînd ajungea,
Numa la piept mi-o sălta; ln conac unde trăgea ?
Cînd în inel trăgea, ln curte la Ciorocălina
(ilonţu prin inel trecea, La Omer Posmangia.
lnelu nu se mişca! Cite agale era,
lar băieţii ce-mi făcea? Inainte cã-.i ieşea;
lar puştile le umplea, Unii calu-i sprijinea,
lar în inel că-mi trăgea, Alţii la begu venea
Nici unul nu lovea! Şi pe braţ că mi-l lua,
Da' Dobriţa ce-mi făcea ? Şi la masă l-aşeza;
Mina pe sabie punea Unii cafeaua-i făcea,
Şi pornea de mi-i tăia, De-i da lui begu să bea,
Pe toţi, frate,-i prăpădeal... Sã-şi îndreagă inima.
lar la Stanciu se ducea De-unde vestea se ducea,
Şi cu Stanciu mi se lua, Cădinele auzea,
Pe une Stanciu că păzea Cite-o azimă cã făcea,
Trecea cite cineva: Cite-o găină tăia,
Pe une Dobriţa-mi pãzea, ln unt bine o frigea
Mari drumuri se părăsea, Şi lui begu í-aducea.
Troscotu, vezi, zo, creştea... li da lui begu de mînca,
Cădinele că-i zicea: u
Aşa Dobriţa făcea,
Doamne, de se pomenea; - Beghe, feldăm dumneata,
Doamne, şi s-a pomeni, N-aí auzit, n-ai aflat
Cit soare pe ceri o fi! De Stoian Bulibaşa,
Soar'le merge şi apune, Ce stăpineşte Craina?
Dobriţa merge din lume in lume. De cind s-a bulibăşit,
La toţi fraţi cu bucurie, Turc in Craina n-a trecut
La dumneavoastră cu veselie; Cu sabie, cu cuţit;
Ş-acuş Domnu sã ne ştie De-a trecut vrun turc bătrîn,
Că trăim în veselie. El l-a pus de-a mincat fin,
Parcă mi-a fost om nebun;
De-a trecut vrun turc cu barbă,
96 El l-a pus de-a păscut iarbă,
Parcă n-a fost om de treabă.
BEGU DE LA ÅDA-KALEH De cind s-a bulibăşit,
Curţi albe a pustiit,
Cind zic verde şi-o lalea, Cădine mi-a vãduvit,
Da' begu de la Ada Copii mici mi-a sărăcit;
De la Taligrad pleca, Ale cădîne-nvelite,
Cu cea mică săcsăna, in pinzã neagră-mpodobite,
Să meargă la Cladova. De Stoian sint văduvite!
Pin'la Vidin ajungea, Vezi, copiii ceia mici?
Şapte conace făcea. De Stoian sint sărăciţi!

228
Atunci begu (ie-auzea, Atunci begu d-auzea,
Nici nu bea, nici nu minca, De la masă se scula,
Mina la obraz punea iar pe cal se-ncăleca
Şi pe ginduri mi se lua. Şl-şi lua drumu şi pleca:
Cind zorile se vărsa, La Timoc de-mi dobora,
Pe cal mi se-ncăleca Iote Timocul trecea,
Şi din Vidin că pleca Pin pimniţi la Bălii da,
Pe-unde drumu era, Suia la Cobişniţa;
lote, prin Smirdan trecea. Pin Cobişniţa trecea,
De Ginzova se-ndrepta, De Negotin să-ndrepta.
Pin Ginzova că trecea, in Negotin ajungea,
De Bregova că pleca, intreba şi ispitea
La Bregova ajungea. De Stoian Carapancea,
in conac unde trăgea ? Nimenea că nu-i spunea.
Baş la Stoian Zăgărea. Numai cine se găsea?
Pe begu cum îl vedea, Numai un unchiaş bătrin,
Bun prieten că era, Barba albă pină-n briu;
in obor de oi sărea, lote, pe begu mi-l lua,
Un berbece înjunghia La Stoian mi-l aducea,
Şi la cuptor l-aducea, La Stoian Carapancea.
Berbeceie că-I frigea, Da' Stoian Carapancea,
Punea masa şi mînca. Cum pe begu mi-l vedea,
După ce se sătura, înăuntru că-l chema,
Uite begu ce vorbea: Calu-n grajd că i-l băga,
- Măi Stoiane dumneata, Deloc masa i-o punea.
N-ai auzit, n-ai aflat ii da lu' begu de mînca,
De Stoian Bulibaşa, Şi la vorbă că se lua.
Ce stăpîneşte Craina ? Uite begu ce-mi vorbea:
Cum am face şi-am lucra, -- Măi Stoiene dumneata,
Pe Stoian mina-am punea, N-ai auzit, n-ai aflat
Noi să-i pierdem viaţa? De Stoian Bulibaşa,
Dară Stoian Zăgărea, Ce stăpîneşte Craina P
EI lui begu că-i zicea: Cum am face şi-am lucra,
- Măi begule dumneata, Noi pe el l-om prăpădea ?
Tu de-aicea oi pleca, Eu pe tine că te-oi lua,
La Negotin te-oi ducea. Bulibaşe te-oi făcea!
Oi întreba şi ispitea Da' Stoian Carapancea,
De Stoian Carapancea, El lui begu că-i spunea:
Naşu lui Stoian era. - Măi begule dumneata,
Numai el dacă-ar putea, TH aduc acuma!
Pe Stoian ca să ţi-l dea, iute de-acasă pleca,
Amintrelea n-oi putea La Stoian că se ducea,
Ca să-i pierdeţi viaţa! La Stoian Bulibaşa.

229
La poartă că ciocănea Ba ici, măre, ba colea,
Şi la Stoian că striga. La Timoc că ajungea.
lote, fină-sa ieşa, Pe margine că pleca,
Da' Stoian Carapancea Urma turcului căta.
Pe fină-sa o-ntreba Ca copoiu-amirosa,
De Stoian Bulibaşa. Pînă peste urme-i da,
Da' fină-sa că-i spunea: Şi-aşa din gură-i vorbea:
- Măi naşule dumneata. «lote urmiţa de turc,
Nu e finu tău aicea, lote-l pe-unde-a trecut b
E la Zăiceri cu potera, El de-acia că pleca,
Să-şi aducă verghia. Mina calu cît putea.
Şi toată rămăşiţa. La Cobişniţa ajungea,
Da' Stoian Carapacea, Se oprea la cafenea.
lndărăt se-ntorcea, La cafegiu că striga:
lar la begu că venea, -- Măi cafegiu dumneata.
Şi lui begu că-i spunea Dă-mi o vadră de vin roş.
Că Stoian nu e acia. C-am o măsa găunos!
lar la masă că şedea. Cafegiu de-auzea,
Atunci begu ce făcea? O vadră de vin îi da,
O cartie că scria, Da' Stoian Bulibaşa,
Vro doi gelaţi că chema, Vadra-n gură o punea,
După Stoian îi mîna. De trei ori din ea trăgea.
lote, gelaţii pleca. Tocmai la fund răsufla
Pin Vrajogirnăţi că da, Şi de pămînt o trintea,
De Zăiceri se-ndrepta: Sc-otea banii şi-i plătea.
In Zăiceri că ajungea, Şi acasă că pleca,
Pe Stoian că mi-l găsea Pingă naşu-su că da.
Intr-un colţ de cafenea, Rău calu că-l dudăia,
Tocmai cafeaua şi-o bea. Begu mi se spăimînta
Uite Stoian ce lucra. Şi-aşa din gură vorbea:
Pe uşă se zăuita - De cind mama m-a făcut,
Şi pe gelaţi că-i vedea. Aşa ală n-am văzut!
Uite Stoian că vorbea: Da' Stoian Bulibaşa,
- Ce vin ai, găvaji, acia. Acasă că se ducea,
Or n-au pupat măciuca? Soarele că scăpăta:
lote găvajhajungea, De pe cal descăleca,
Şi scrisoarea o lua, Calu-n grajd că şi-l băga,
Dinainte i-o arunca. In casă că se ducea,
Stoian scrisoarea o lua Da' nevasta l-întilnea,
Şi pe ea se zăuita, Şi lui Stoian ii zicea:
De la masă se scula -- Măi Stoiene, soaţa mea.
Şi de-aicea că pleca. Veni naşu aicea
De Timoc mi se-ndrepta; Şi de tine mă-ntreba!

230
Nici vorba n-o isprăvea, Rămîn copiii săraci
lar nasu-su îmi venea Şi de lume blăstămatl.
Şi la poartă ciocănea, Nici vorba n-o isprăvea,,
Şi la Stoian că striga: lar nasi-su că venea
_ Stoiene, fine Stoiene, Şi lui Stoian că-i zicea:
Mă mină begu la tine, -- Stoiene, fine Stoiene,
Să mă rog, frate, de tine, Mă mină begu la tine,
Să mi-I duci la Cladova, Să mi-l duci la Cladova,
Cu cea mică săcsăna; Cu cea mică săcsăna;
Bun bacşiş că ţi-or da, Nu ţi-ar fi calea geaba,
Şapte oca de cafea Un bun bacşiş că ţi-ar da!
Să le bei la Cladova. Da' Stoian Bulibaşa,
Că s-ar duce singurei, Lacom de bacşiş era,
Primăvara mi-a venit, Lui nasi-su că-i zicea:
Lunca mindru-a-mbobocit, - Măi naşule dumneata,
Mulţi voinici s-a măldărit Acasă că te-oi ducea,
Şi-i e frică de pierit: Că te-ajung eu acuma!
Dar dacă ar fi cu tine, Naşi-su că se-ntorcea,
N-ar avea frică pe lume. Stoian la cal se ducea
Da' Stoian Bulibaşa, Şi din grajd că şi-l scotea.
Lui naşi-su că-i zicea z Da' nevasta se ruga :
- Măi naşule dumneata, - Of! Stoiene, soaţa mea,
Pleacă de la casa mea; Nu te duce-n Cladova,
La femei se strigă noaptea, iţi pierd turcii viaţa,
La voinici se strigă ziua. iţi rămîn copiii-aşa,
Naşi-su cînd auzea, Şi dai iar vorbă Craina,
lndãrãt că se-ntorcea: Şi te blastămã lumea!
Da' Stoian Bulibaşa Dar Stoian cind auzea,
Se ducea de se culca, Pe nevastă o-njura,
Cu nevasta-alăturea. De ce ea vorbeşte-aşa,
lote zor'le se vărsa, l-a ieşit cu piază real
Da' nevasta că-i vorbea: Pe cal mi se-ncăleca
_ Of! Stoiene, soaţa mea, Şi pin oraş că pleca;
De-asară noi ne-am culcat, Mina calu cît putea,
Uite-as'noapte ce-am visat: Scîntei din copite-i da.
Un şerpe mare moţat Dugăiaşii că-i zicea:
Sta la tine după cap, - Măi Stoiene dumneata,
Oi să fie-adevărat? la nu mîna calu-aşa;
Ala nu e şerpuleţ, Că cum sar scînteile,
Ş-o să fie ştrenguleţ, Şi ne-aprinzi dugăile!
La tine la gituleţ! Da' Stoian cînd auzea,
Nu te duce-n Cladova, Tot mai iut' calu mina.
Iii pierd turcii viaţa, Calu i se-mpiedeca,

231
Drept in cap că mi-1 trinteal Ca să-ţi piardă viaţa!
Stoian voinic că era, Uite, Stoian d-auzea,
Iar in picioare sărea, Aşa din gură vorbea:
Pe cal mi se-ncăleca - Să ştiu c-ar fi aşa,
Şi iar cu calu pornea. intii pe naşu l-aş tăia.
In dreptu tirgului mergea, Iar inainte pleca,
Calu în loc şi-l oprea, La Cladova ajungea.
Peste tîrg se zăuita. Uite begu se ducea,
Unde pornea de cînta: Sus in favră se suia.
eNegotine, tîrg frumos, Stoian în oraş venea
Care-n lume n-a mai fost! ISi-n cafenea se băga,
De nu astăzi, de nu miine, O cafea că-şi porîncea;
Acuma-n două-trei zile, Dară begu că striga,
Oi să urle cîinii-n tine, Vro doi gelaţi că chema
Că pleacă Stoian din tine.) Şi la Stoian că-i mina,
lar cu calu că pornea, Vină bacşişu să-i dea.
La begu că se ducea. Gelaţii cind auzea,
Uite begu de-l vedea, După Stoian că pleca
Drept la masă că-I punea Şi pin oraş că-I căta;
Şi lui Stoian îi zicea: Pe Stoian că mi-l găsea
- Măi Stoiene dumneata, intr-al colţ de cafenea.
Eu mă rog de tine-aşa, Găvajii la el mergea
Să mă duci la Cladova Şi lui Stoian că-i zicea:
Cu cea mică săcsăna, - Mãi Stoiene dumneata,
Un bun bacsis că ţi-oi da. La begu că te-oi ducea,
Şapte oca de cafea, Tu bacşişu l-oi lua.
Să le bei la Cladova. Uite Stoian de-auzea,
Uite, Stoian de-auza, Pornea arme de-ncingea.
Lacom de bacşiş era; Găvajii cum il vedea,
Şi cu begu că pleca Ei lui Stoian că-i zicea:
Sã-l ducă la Cladova. -- Măi Stoiene,-ascultă-ncoa,
Mergea calea jumătate, Armele nu le-ncingea,
Jumătate,-a treilea parte. Că begu cînd te-o vedea,
C-un arap mi se-ntîlnea, De tine s-or spăimînta
Veri de cruce se ţinea. Şi bacşişu nu ţi_or da!
Arapu in loc îl oprea, Dară Stoian de-auzea,
Şi lui Stoian că-i zicea: Armele le deŞcingea,
_ Măi Stoiene.-ascultă-ncoa, in cafenea le lăsa:
Nu te duce-n Cladova, Şi cu găvajii pleca,
iţi pierd turcii viaţa! Sus la begu se suia.
Că ţ-am auzit vorba, Uite begu de-l vedea,
Asară, la cafenea, Pe Stoian că mi-l chema,
Cum de tine se vorbea Lui bacşişu! să i-l dea.

232
Nu i-l dă cum se dă, Da' Stoian cum imi fugea.
Şi pe jos il lepădă, Picioru-n laţ il punea:
Ca pe griu il semănă. Da' Vasile de-l vedea,
iară Stoian de vedea, Numai o dată zbicea
La bacşiş se apieca, Şi de picior l-apuca,
Turcii pe el grămădea... Drept in nas il iepăda.
Stoian sîlnic că era, Turcii iar îl grămădea,
O dată se opintea, Ca pe-o riză-l scutura,
Cu turcii-n sus se scula, Sus la begu l-aducea.
Şi pornea se scutura: Atunci begu l-nlreba:
Cum cad perele din păr, - Măi Stoiene dumneata,
Cad şi turcii după ell De-ai fi haiducit ziua,
Aşa Stoian de vedea, Noi ziua te-am spinzura,
De-un picior ingenunchea, Să te vadă raiaua;
Cizma din picior scotea, Noi noaptea te-om spinzura,
Şi pe turci că tăbăra, Să nu te vadă nimal
Cu cizma că mi-i bătea; Uite Stoian răspundea :
Pe care bine il lovea, - Eu am haiducit noaptea,
Cu duvaru l-nfrăţea, Să nu mă vadă nima.
Ca pe muşte ii lipeai Şi-am luat de la cel bogat,
Şi aminte-şi aducea Da' am dat la omu-ai săraci
La ceai mic de ţăcălaş : Atunci begu că mi-i lua
De trei zile l-a umplut, Şi noaptea că-l spinzura,
Şi la clzmă l-a-nvirît. De tirişi că mi-l trăgea,
Tăcăiaşu că-l trăgea, Cu capu pe caldărmea;
La begu mi se ducea, La Dunăre l-aducea
in begu că-l intindea, Şi pe Dunăre că-i da,
De trei ori il ţăcănea, Toată noaptea că mergea...
Cîínile foc nu lua! Cind zorile se vărsa,
Uite Stoian de vedea, Puţin Coşava bătea
De la ţavă l-apuca, Şi la margine că-i da.
in begu if repeza, In margine la Prahova,
Şi pe begu mi-i lovea lată pescarii venea,
in sprinceana ochiului, Pe la luntrii se ducea,
in faţa obrazului, Aci pe Stoian il vedea,
Cam în zgirciul nasului, Şi nima nu-l cunoştea.
Sparse cuibu dracului! Numai cine-l cunoştea?
Şi pe fugă se punea, Să vezi, un pescar bătrin,
Pe scări in jos imi fugea: Barbă albă pîn'la briu.
Da' Vasile amăutu, Dar pe el mi-i cunoştea
Nu l-ar mai răbda pămîntu, Pe faţa obrazului
Fringhia laţ o făcea Şi pe zgîrciul nasului,
Şi pe scară o-aşeza. Şi aşa din gură vorbea:

233
- Asta-i Stoian Bulibaşa! Că popa cu cartea.
La nevasta lui mina. Şi el lasă cîte una,
Nevastă-sa ajungea, Dară neica cu lăuta!
Copilaşii că şi-i lua. Făr'de carte dar cu gura,
ln trăsură-i suia, Spusu-v-am cîntec bătrîn,
Şi la Stoian că pleca. Spusu-v-am cîntec deplin,
La Prahova ajungea, Şi mai am vreo două-n sin.
De Dunăre dubăra; De-ati avea suflete bune.
Şi-avea, Doamne. ce vedea, Şi pe alea vi le-oi spune;
Că Stoian mort imi era! Istorie rumânească,
Cu pumnii in cap se bătea, Nepoţii s-o pomenească.
Şi din gură cuvînta:
- Of. Stoiene, soaţa mea.
Să-tí fie rău, da' nu aşa. 97
N-ascultaşi de vorba mea.
Vorba mea mi-ai năpustit. STOEAN STINGĂ HAIDUCUI.
Pe tine te-ai prâpădit
Şi pe mine-ai văduvit. Cind oi zice de-o scumpie,
Copiii ti-ai sărăcitl... l-ascultaţi voi. fraţi, la mine,
lote pe Stoian că-l lua, Să vă spun o istorie,
Mi-l ducea de-l îngropa Un cîntecel din Sirbie.
La un păr mare rotat, Cînd oi zice de-o păstrungă,
Acolo-i locu crăpat. Să vi-l cint pe Stoian Stîngă!
Pe Stoian mi l-a-ngropat. Stîngă-aici.
De-unde vestea se ducea. Stîngă colea,
Turcii pe ţară-auza, Stîngă pin lsîcova.
Veselie că făcea. N-are lucru ce lucra,
Beau turcii. mi se-mbăta, Cind ieşi la cafenea
Şi aşa le cuvînta: Şi la vorbă că-mi vorbea,
- iute pliacica pin măla. lacă vine şi săracu.
Ni s-a-ndulcit găina! Să-şi cate el comănacu.
Cit fu Stoian aiduc pe tară, Da' săracu ca săracu,
Ne era găina-amară: Cum îşi căta comănacu,
Acuşi Stoian a murit, Unde sta şi se vorbeşte.
Găina iar s-a-ndulcit, De necazuri povesteşte.
Nu ne frică de pierit! De sărac e tot sărac.
Noi nu-I mai ştim de-atîta. De n-are sotie-n sat.
Da' care l-o şti mai bine. Oi, săracu ce-mi vorbeşte.
Să mă-nveţe şi pe mine. Naş de nuntă nu-şi găseşte!
Miine să vi-l cint mai bine. Dară Stîngă-aşa-i vorbeşte :
Şi să nu avem ruşine. - lţi sînt ziditor de casă,
Povestind aşa intr-una. Să m-aduci de naş în casă!
Voi fi uitat şi eu vruna. Da' săracu ca săracu,
Nu-şi mai bătea de-aci capu: - Măi nepoate, tu, Dumitre,
Chiar de nuntă se gătea, Şi tu, copilaşn meu,
Lăutarii şi-i tocmea Cînd oi zice de-o scumple,
Ca să facă el nunta. Plecarăm în haiduciet
lote, nunta a venit, Eu aşa că am aflat,
Da' şi Stîngă s-a gătit; Cine pleacă-n haiducie,
Aduse săracu-n casă, Nu calcă pe săminţie,
N-are dar cu ce-l plătească. De vreau bine să le fie!
Se scuiă naşu de la masă Şi copiii l-asculta,
Şi trecu peste Timoc, Tot pe răzoare trecea;
Sus la paşa de la Dii, Unde ei că îmi afla
Patru iepe le fura Cite un om mai bogat,
Şi le vîndu-n Negotin, ii lua banii de sub cap.
De luă bani destul de buni. Ei Timocul cînd trecea,
iar la masă îmi şedea Pe la Văcşina trecea
Şi cu finu-aşa vorbea: Şi da sus, la Socolari,
- lacă, fine, ce-am făcut, Cînd oi zice de-o sulfină,
Eu cu mulţi bani am venit, işi lua drum de Albotină.
Finişoara-mi dăruiesc in Albotină venea,
Şi nunta să o plătesc. La cetatea cea letină,
lacă nunta isprăvea, Stau haiducii făr' de vină.
Dară Stîngă ce făcea? imi sta Stingă cit imi sta,
Jos la recă dubăra, Şi un bărbat că prindea,
La umbră de nuc şedea, Unde-i lua de-l lspitea :
Unde sta şi se gĭndea, - De unde eşti, măi nepoate ?
Aşa Stîngă că zicea: Dar bărbatu cel fricos
«Lină verde coiălie, ii răspunse cu folos:
Să plec eu în haiducie, -- Măi moşuie dumneata,
Da' care, taică, să-mi fie? Fiindcă stătuşi mă-ntrebaşi,
Să iau copilaşu meu Eu cu dreptu spune-ţi-aş :
Şi pe nepotu Dumitru, Eu aicea am venit
Să mai trec pe Românie, Să tai cîţiva sulişori
Doru in mine să-nvie. Ca să-mi fac eu o loîtră,
C-acolo trăiesc ciocoi, C-aici e lemnu de viţă,
S-adun cîţiva gălbiori, Da' sint băiat de la Girţi,
Să mai dau şi la săraci, Venii baş in zi de marţi.
Să-şi cumpere boi şi vaci.: Dară Stingă-aşa-i zicea :
lacă Stîngă că-mi pleca, - la să-mi spui, băiete, bine,
Cu-al lui mindru ficioraş Care-i bogat in sat la tine ?
Şi nepot-su Dumitraş. _- Bogat e Stoian
Jos la recă imi venea, Şi cu Iovan.
Cind la Timoc ajungea, Doar atîta că-i spunea,
Sta Stingă şi mai vorbea: Stoian Stîngă sta zicea:

235
- la lasă-i pe mîna mea! Este un ciocoi bogat.
Doară Soar'le-apunea. Da' Stingă cind auzea,
Stoian Stîngă dubăra, ln vale-n recă dubăra,
Colea peste-o potecea, La cetate odinea.
ln margine de sat ieşea. Păzea sara că-nsăra,
Lui Dumitru că-i spunea: Şi pe lîngă Gîrţi trecea:
_ Măi nepoate, măi Dumitre, Lua drumu de Alvăgii,
Ai de streje inainte! Să treacă pe lîngă Dii.
Că pe urmă vin şi eu, Pe vale la Alvăgii,
Mă trag la pereţi mereu. Mai veneau doi haiducei.
Plecă Dumitru-nainte, Pe unu că mi-l chema
Şi cum s-a băgat in sat. Zăgărea din Bregova,
Află casa l-al bogat Şi cu Ali panduru,
Şi se făcu blăstămat. Care-arată la turci turu.
Se făcu că merge tare, lară Stingâ cum trecea,
Da' se oprea pe picioare: inaintea lui trecea;
Ca să-ncalţe opinca, li ieşi şi Zăgărea,
Stoian mi se prefăcea. Stoian Stîngă răspundea :
intră-n casă la bogatu, - Care eşti tu acia,
Da' bogatu ca bogatu, Ce şezi înaintea mea?
Şedea-n sobăfn pat culcat, De-ai fi omul cel mai drept,
Odinea, că-i om bogat. Nu-ţi răcesc un glonţ in piep
Stoian Stingă, ca un oţ, Să-ţi apuci potecile,
li ceru banii pe toţi. Pin' ţ-ă bune oasele;
Bogatu n-are ce face, Da' de-oi fi haiduc, e bine
li dete banii pe pace. Să vii aicea la mine!
Stîngă banii că-i lua, Da' Zăgărea-i răspundea :
lndărăt că se-ntorcea. _ Eu sint voinicel ca tine,
Se băga în Albotina, Pe tine eu mi te-adăst,
La cetatea a letina. Că mai am înc-o soţie,
N-avu piine de mincare: Mare voinic o să fie:
Peste ape că trecea ll am pe Ali panduru,
Lină verde popîlnic, Cel mai bun arnăut turcu.
Lua drumu de Călinic. Stoian Stingă-aşa zicea :
Şi-n Călinic se ducea, - la veniţi la mine-nuntru,
La Dumitru cel frumos, la, să facem jurămîntu!
li da mincare cu folos; Voi cu mine haiduciţi,
Dumitru mi-l arăneşte, Pe săbíi ingenunchiaţi
Dară Stîngă haiduceşte. Şi-amindoi să vă juraţi
Sta Dumitru şi-i spunea: Pe mine nu mă izdaţi,
- Lele, mă nană Stoiene, La colgii să nu mă daţi,
Am auzit şi-am aflat Să stau miine-n tirg în lanţ
Câ-n ţară la Calafat Ori de-o creacă spinzurat,

236
Ca o troacă alinat. Să-mi dai ciţiva polişori,
Zăgărea cind auzea, Să nu te cuprindă fiori.
Deodată-ngenunchea Că sînt uşori de păstrare
Cu genunchi pe săbioară, Şi mai cu spor de schimbare,
Să nu-l facă de ocara. Ce nu mori cu ei de foame.
De jurat mi se jura Da' ciocoiul tremurind,
Şi îndată se scula, Dinţii-n gură zdrăncănind,
De-mi trecură p-îngă Dii, ii pierise minţile,
La marginea Dunării. L-apucară chinurile.
imi găsiră o luntriţă, Da' ciocoaica mai miloasă,
Şi fără pic de căinţă: l-aduse banii din casă:
lmi treceau la Calafat, Da' ciocoiu-ngenunchea,
La ciocoiul cel bogat. Din gură aşa-mi grăia:
Toată ziua-n baltă sta, - Toată blaga voi să-mi luaţi,
Da' ţăreanu-i arănea; Numai să nu ne tăiaţi!
Cind soarele apunea, Ali panduru e turc,
Să scula Stingă, pleca. Ceru să-i ia capu de la trup.
Cînd in curtea ciocoiască, Stoian Stingă aşa-i grăia :
Ciocoiul porţile-ncuiasã. - Nu-i lua capu de la trup,
Da' Ali turcu panduru Că-n bucăţi eu mi te rup;
Mai făcea şi pe nebunu, Că de-oi face vreo minune,
S-atirna de o tarabă, Nici tu nu scapi de la mine!
Că le era la oamini grabă! Ali panduru d-auzea,
O dată s-aridica, Ochii roată se uita,
O dată se opintea, leşi afară grămadă.
Taraba-n curte sărea, Tare-i striga Stoian Stingă:
La ciocoi că se ducea. - Staţi cu mine, nu plecaţi,
Da' ciocoii imi cina, Pe mine nu vă miniaţil
Panduru la uşe-mi sta. Că n-are banii iertare
lacă sluga că-mi ieşea. Şi n-avem nici noi mersoare.
La ciini mincare să dea; Cite-un pumn de galbeni luaţi,
Arnăutu mi-l prindea, La ciocoi in poală-i daţi.
Mina-n sus ii ridica, Să ne dea Domnu iertare,
Iote, Stingă mi-l vedea. Pentru-a noastră cutezare,
Arnăutu de colea, Să avem şi noi mersoare.
De nimic nu se temea: Toţi cu pumnu bani lua,
Mina sluga jos la poartă, Ciocoiu poala-ntindea,
Că amăutu nu-i iartă! Dar haiducii-i arunca
Sluga porţi imi deschidea. Cu pumnuleţu parale,
Stoian Stingă cînd venea, De dea boieru iertare.
La ciocoi aşa-i spunea: Boieru banii-i primeşte,
_ Boierule dumneata, Cu ciocoaica se vorbeşte:
Ai căzut la mină rea; - Măi cocoană, măi nevastă,

237
Am trecut peste năpastă, Dară Stîngă d-auzea,
Să dăm la dînşii iertare. El din gură aşa-i grăia:
Să aibe şi ei mersoare! - Vino la mine de vrei.
S-aveţi noroc de parale. iţi dau trei sute de lei,
De la mine cu iertare. Să te duci miine la Dii,
Stoian Stîngă mulţămea, lţi iei o pereche de boi.
işi lua banii şi pleca, Să-ţi iei cărugean şi plug,
La Dunăre dubĭra; Poimine te văd arînd.
Colea-n vale-n ostrovel, Adinc cu plugu-mbrăzdind.
C-aşa să pricepe el. Că de nu m-oi asculta.
Ei luntrea că mi-o găseşte. Capu de la trup ţi-oi lua!
Pe apă mi-o slobozeşte, Eu sint Stîngă haiducu,
Cu lopeţile-o mîna, Trăieşte pe unde-i cucu!
Pînă-mi trecu Dunărea. Bărbăţălu de-auzea,
lar trecură p-îngă Dii, Mina că i-o săruta,
Dete pe sub Alvăgii, Trei sute de lei îi da,
işi lua drumu sus de Gîrti. Şi cu ei fuga la Dii,
De-mi mincau ei la miei fripţi. De-şi lua boi şi bidivii,
Se suiau în Albotina. lşi lua car şi îşi lua plug,
Că acia li-i odina. Zorile îl prinse-n crîng.
Şi se culcau in cetate, Cînd veni poimîine zi.
Că au bănuţi şi de toate. Săracu in deal ieşi.
lar mai sta şi cît mai sta, Pornea locul imbrăzdat,
N-are lucru ce lucra, Stoian Stîngă-l auzea,
intr-un cer nalt se suia, lacă la el îmi venea.
Peste cîmp se zăuita. La vite mi se zăuita.
Şi văzu el un bărbat. Stoian Stîngă sta zicea:
Sta în sapă răzimat. - Măi nepoate, voinicele,
Bărbatu cu cea nevastă Cu sprincene frumuşele,
Săpau amindoi pe-o coastă. la vino la mine-ncoa,
Stoian Stîngă se milea. Să-ti mai dau cîte-o para.
Din lemn în lemn s: ducea. Stoian Stîngă e om bun.
Pin' de ei apropia. Scotea banii din zăbun,
Şi bună ziua le da. Un pumn de galbini dăruia,
Bărbatu îi multămea. Da' voinicu-i mulţămea.
Stoian Stîngă-l întreba : _ Na, să-ţi cumperi vii. moşii,
- Ce săpaţi şi nu arati. C-ai o casă de copii:
Şi vă chinuiti. măi fraţi? Pe mine mă pomeneşti
- Măi moşule dumneata, ln cîntece rumâneşti!
lacă săp. n-am ce să fac. Cînd la muncă iar venea.
Dacă n-am cu ce plug trag! Cite-o raţă-i aducea,
Că sînt şi eu om sărac. ln irigare i-o frigea,
Fără de pereche-n sa! Cite trei pîini îi cocea.

238
Pe Stîngă mi-l arănea, Lui Stoian nici că-i păsa!
Cite-o dată-l conăcea, Da' odată ce-i venea,
Bărbăţălu-mbogăţea. ii venea de conăcea,
lote Stîngâ ici-colea, La Dii, la naşi-su Nicolcea.
Şi mai da şi prin Craina: El de conac conăcea,
El pe unde că trecea, Da' naşi-su îl vindea;
Da pe sus la Bujoriţa, Şi mi-l luau turcii legat,
Pe vale la Pirlovăţ, Zo, mi-l Ioveau după cap.
Din Pîrlovăţ in Rabova, Stoian Stinga-aşa vorbea:
Tot pe-aici îmi haiducea. - Oi, Efendi paşo, bre,
Pe-aci bani mulţi astringea, Pe mine naşu m-a luat,
Se oprea şi-n Deleina. Mă dete la tin' legat,
Da' la podu lui Chísăr, Da' nimica n-am stricat!
Se-ntîlni cu al său văr, Da' paş-al din Dii striga:
Şi-n Bujorna că-mi venea, _ Stoian Stîngă dumneata,
Mult pe-aicea-mi haiducea, Lasă-te de haiducie,
in Bujorna la zăpisc, Că te bag in puşcărie,
Unde haiducii se mişc. Şi-ţi dau eu ţie domnie,
De mincare cine-i da? Să-ţi fie de pomenire!
Goghiţă din Zlocutea. Amîndoi paşi ca să fim,
Goghiţã mi-l arăneşte, La Vidin să stăpînim,
Stoian Stîngă îl plăteşte, Asta nu s-a mai văzut
Şi la Dolca conăceşte. De cînd lumea s-a făcut!
Haiducea cît haiducea, - Oi, Efendi, ghiaur basi,
Pe la Virf cînd se ducea, Numai viaţa tu să-mi laşi:
Peste Dunăre-mi trecea. Da' să-mi dai o ţîr' de domnie.
Pe ciocoi, zo,-i bulduşa, Să trăiesc şi eu mai bine!
Multă blagă aduna, - lote, Stoene, ce-ţi dau,
L-ai săraci o impărţea! intii să fii legea mea.
Pin sate unde trecea, Pe urmă îţi fac vrerea:
Cite-un om sărac vedea, Să nu te mai cheme Stoian,
Stingă le lua boi şi vaci, Da' să te cheme Asan.
Cã-i e milă de-ai săraci. Paşă-n Dii că mi-l punea,
Ciocoii pe Românie Stoian nu mai haiducea:
Dete jalbă la Turchie: il punea paşă la rumâni,
- Turcilor, păgîni, agale, La rumâni, la toţi creştini.
Tineţi-vă oţîr' mai tare; Da' turcu uidea la turci,
Tineti-vă oţii-n Turchie, Stăpîn peste başbuzuci.
Nu-í lăsaţi in Românie, Şedea paşă cit şedea,
C-o să facem bătălie! Aşa viaţă nu-i priía.
Atunci paşa de la Dii, Paş-al turcesc imi avea,
Cătă oţii cu colgii, imi avea el un copoi
Şi-i căta şi nu-i găsa: Ce nu mergea după oi,

239
Tot cu zăr, unt l-arănea, Ş-acolo iar s-aduna,
Sărăcimea-nfometa. Copoiul legat ţinea.
kDar Stingă-aşa grăia: ln vale la iaz dubăra,
- Bre Efendi paşo, bre, Lua copoiul de-l scălda.
Ai şi tu un copoi, Cu nuiaua mi-l bătea,
Mănincă unt de la oi; Copoiul schilãunea,
Să mi-I dai cîtăva mie, Mult flămĭnd că mi-l ţinea.
N-am să-I duc in haiducie ! Şi aşa copoi se-nvaţă,
Să-i fac, frate, o plimbare, Mincă mere pădureaţă,
Mince coricove goale! N-are pe inimă greaţă.
Da' paşa-i spunea aşa: Copoi după el ţinea,
- loc, bre sinco, ioc, De-i da corĭcova.
Bag mina-n foc, Da' copoiul o mînca,
Nu mănîncă piine goală, Cu poftă o îmbuca.
Dami-te coricove goale! Da' paşa cînd îl vedea,
Mănincă fiincă-i copoi, Mare mirare avea,
Mănincâ unt de la oi. Nu-i venea lui a credea.
Stoian Stingă aşa zicea: Da' Stingă dacă vedea,
- Oi, bre paşo, dumneata, lar lua copoiul şi-mi pleca,
l-ascultă la mine-ncoa` Şi trecu la Albotina -
Mie mi s-a urit şezind, Nu era-n cetate nima.
AO să merg să mă mai plimb. Trei zile-n şir îl ţinea,
O să merg şi-n iepurit, Copoiul, zo, flăminzea;
Tare mă simt plictisit; lar o bătaie-i trăgea,
Simt nevoia să văd cring, Şi de coadă-o tinichea;
S-aud păsăfle cîntind. La paşa cu poşta-l mina,
Da' să-mi dai tu copoiaş, Da' pe tinichea-i scria:
Că l-oi putea eu ogoíaş! «0í, paşo, ciric başi,
Paşa copoiu i-l da, Nu mai ai ce să-mi faci;
Cetatea se deşchidea; Cind eu la mină ţi-am fost,
Stoian Stingă cum il lua, Tu cãdir că nu mi-ai fost.
Pleca la Albotina. Da' cind mintea ţi-a venit,
Tăbăra de iepurea, Bãnuţii ţi s-a furşit!
lepurii-n car punea. Haiduceşte Stingă-n pace,
Şi-i trimetea lui paşa. Că n-ai, paşă, ce-i mai face !»
Azi aşa şi miine-aşa, lată Stingă ce mai face,
lar plecă-n Albotina, C-aşa haiducului place,
La cetatea letina, Toamna la cules de vii,
Cu copoiu iepurind. Să mai treacă el pin Dii!
Da coricove-astringind, Dete la nana Cîndea,
Trãistuţa la git umplind. Pe la nasi-su Nicolcea;
Şi se duce la cetate, Nícolcea e om duşman,
Numai haiducii ră zbate, Dară Stingă su' buştean,

240
Nicolcea e pe bădan. Nu mai sta pe la strimtoril
Cînd se-ntoarce cu spinare, Dătea bani pe l-ai săraci,
ii răci un glonţ in şale, Să-şi ctunpere bol şi vaci.
Şi grămadă-l dubăra. Cind trecu pin Alvăgii,
La Nicolcea se ducea, il văzu nişte copii.
De turcit el mi-I turcea, Da' copiii, porci de cîini,
Din gură aşa-i zicea: Mi-l piriră -ia păgini.
- Oi, naşule dumneata, Şi păginii-l ocoliră,
Uită~te la durda mea, Prin Alvăgii il pindiră:
Cum m-ai turcit tu pe mine, il pindiră şi-l legară.
Să te turcesc eu pe tine. Şi-i duseră la Vidin,
Şi-şi lua drumul şi pleca Paşa-i ciine de păginl
Pe unde-i ducea calea, Pe Dumitru că-l lua,
La Dumitru-n Călinic, Şi cu el mi se ducea
Care-avea un copil mic: La Căpia Hanului,
Dumitru-n casă ţinind, De pierzare capului:
lacă colgii venind, Da pe Stoian Stingă-l lua,
Pin toată casa-l căta. Colea-n vale pe divan,
Dumitru dacă vedea, in Căpia lui Smirdan;
Sus in pod iar mi-l suia. Şi in iaţ l-a atîrnat,
Dumitru ştie turceşte, Laţur'le s-au sfărimat,
De agale nu-mi grijeşte; Nu putea la spînzurat.
Punea masa şi mînca, Da' paşa se necăjeşte,
Stingă pin pod rîcăia. Cu Stingă se măldăreşte.
Dară turcii intreba: Cind oi zice de-un pelin,
_ Ai bre, sinco Dimitrie, Venea-o babă din Florentin,
Ce aşa-n pod tot ricăie ? Şi baba aşa-mi zicea:
_ Vrun mirtan de pin măla - Stingă nu-i spinzuraţi,
Vine pe la miţa mea! Guleru cămăşii de nu-i tăiaţi!
Vătrai din vatră lua, Dară Stingă-aşa zicea:
Pe gura podului striga, - Bată-te Domnu de babă,
Stingă pin pod zdupăia. De urită şi de slabă,
lacă turcii se scula, Aşa vorbă ce spuseşi,
De la masă că-mi pleca. Parcă inima-mi rupseşi!
Stoian Stingă cubăra, Tumte atunci paşa lua
iar la masă s-aşeza, Un topor mare-ascuţit,
Unde-mi bea şi imi mînca. Să-i dea lui Stingă la git.
Lui Dumitru ii plătea, Gelatu toporu lua,
Şi-nainte o pornea Pe bustean că mi-l trintea,
Mai dete pe la Arceri, O dată se opintea,
Trecu Dunărea-n puteri, Capu jos ii rămînea,
Şi-mi pirli cîţiva boieri. Numai gura o căsca;
Ş-aduna bani lucitori, Trupu-n picioare pleca,

241
Sabia-n mînă-şi lua, Pe Pătruţă frunte-lată.
După turci că-mi alerga; Jerpeli tara deodată
Tot tirgul că mi-l umbla, Şi Craiova jumătate,
Trupu-n picioare stătea. Bucureşti a treia parte,
Cînd fu soarele-n chindie. Şi şapte sate din Olt.
La turci. mare veselie. Mi le-a băgat Pătru-n foc.
La români e jele mare, De-unde naiba-l auzea,
Soar' le se întunecă tare. Tot voivoda cîinele,
Câzu trupu-i la pămînt, Rupe-i, Doamne, fălcile!
Singele bolborosind, Patru făgăraşi mina.
Din picioare tot bătînd. Pe Pătruţă mi-l prindea
Cînd soarele scăpăta, Şi mi-l băga-n apsăna.
Nici trupu nu mai mişca. intr-o apsăna de piatră,
ln poarta de la Vidine, ln fund de pămînt băgată;
Se mai făcu o minune! De doi neamţi e aşezată,
Stîngă săraci ajuta. Domnu sfintu să o bată.
Mulţi plugari imbogăţea. Pe Pătruţă mi-l băga
Multă lume-l pomenea. ln şuietul şerpilor
De se cîntă ş-acuma, Şi-n toiul năpircilor.
Şi pin tara a turcească, Zace Pătru pe dreptate.
Dincolo-ntr-a rumânească. Nouă ani şi jumătate;
Şi-mi pieri făr' de mormînt. Zace la voivod în dos.
De la Timoc bate-un vînt. Zace Pătru cel frumos.
Bate-un vînt cu lăcrămioare, Cu butuce la picioare,
Pe-a cucului aripioare. Să nu-l vadă vînt şi soare:
inimioara mi se fringe, Cu lacăt la mînlşoare.
Turtureaua tot mi-l plinge. Sufletu lui, frăţioare!
Istorie rumânească, Zace Pătru-n apsăna,
Copiii s-o pomenească, Şi nima nu mi-l vedea.
La buni fraţi ca dumneavoastrã Cind venea primăvara.
Pornea cucu şi cinta:
La fereastră se suia
98 Şi cinta la zăbrăvea.
Da' Pătruţă-l auzea,
PATRUŢA muma-IATA El din gură-aşa zicea:
-- Bine, cuce. c-ai venit.
Cind oi zice trei măsline, Să te mai aud cîntind.
Ascultaţi. boieri, la mine, Că de nouă ani zăcînd,
Să vă spun o istorie. Pe-al de zece am pornit,
Dintr-a mea copilărie; N-am auzit glas de cuc!
Să vă spun un cîntecel. Dar acuşa mi-ai venit
De cind eram mititel. Să te-aud şi eu cîntind.
Cînd oi zice foaie lată. Da' ştii. cuce. da' nu ştii,

242
Pînă-mi cînţi un cîntecel, Răvăşelu i-arunca,
Eu să-ţi scriu un răvăşel, Peste ţiţă o lovea,
Cu mîndre slove pe el! Şi ea-n poală-l prijiunea
Cu deştiu de la picior Şi tăbăra de-l citea;
Să mai trag o slovă mică; Din ochi negri lăcrăma,
Ca picioru de furnică, C-aşa-i spunea pravila:
La inimioară despică. „N-auzi, Mărgărita mea,
Rãvăşelu-n gheară-oi lua. Vinde viile şi moşiile;
Să te duci cu el colea, Să-mi vinzi, Mărgărito, casa,
Pin'la Mârgărita mea, Să mă scoţi de la pedeapsă'
Unde ţasă la argea. Că de nouă ani de zile,
Te sui, cuce, de-oi cînta, De cînd şed în turmuluc,
Pe-o creacă de măr uscată, N-am văzut nici boi la plug.
Să-i cînţi cu inima toată. N-am auzit cuc cîntind.
Să-i cînţi Mărgăritii mele, Pe toate le obicesc,
Unde bate brigiile Numai una nu poftesc,
Şi să ţasă pînzăle. O ală de năpîrcă
Răvăşelu meu oi lua, A puiat la mine-n chică.
Pe natră l-oi sloboza; Cin' se-ntinde
Cu brăgliţa l-o trăgea, mă cuprinde,
Pe ţiţă l-oi lepăda. Să zgîrceşte,
Răvăşelu l-o vedea, mă fwseşte;
Răvăşelu să-l citească, Came din mine ciocneşte,
lnima sã-mi răcorească. Ala puii-şi arăneşte !...“
Tăbăra cucu cinta, Mărgărita de-auzea,
Da' Pătruţă, zo, scria; Tăbăra ea de vindea,
Şi-i mai scrise-un răvăşei Vindea viile şi moşiile,
Cu mîndre slove pe el, Vindea Mărgărita casa,
Cu deştiu de la picior, Să mi-l scoată din pedeapsă.
Că-i trăgea o slovă mică, Multă blagă aducea,
Ca picioru de furnică, Şi la voivod imi venea;
La inimioară despică. ii da blagă teslim pe masă,
Cucu răvăşelu lua. Să i-l dea pe Pătru-acasă.
Din aripe răzbătea, Da' voivoda cîinele,
La Mărgărita-ajungea. Rupe-i, Doamne, zilele,
lată cucu se suia El din gură-aşa zicea :
Pe-o creacă de măr uscată. - Mărgărit-o dumneata,
Cinta cu inima toată. Dă-mi şi salba de la git,
lacă cucu se-nălţa. Să te cred c-ai sărăcit.
Răvăşelu slobozea. Să mi-o dai teslim pe masă.
Unde schimba iţele. Să ţi-l dau pe Pătru-acasă.
Şi juca ea brîglile. Mărgărita sta grăia :
Da' cu brĭgla cind trîgea, - Măi voivoda dumneata,

243
Nu-ţi dau salba de la git, Rupe salba de la gît,
Să mă crezi c-am sarăcit, Să vadă c-ai sărăcit,
Eu de-o salbă ml-am fetit; Ş-aruncã-i-o lui pe masă,
Socru-meu ml-a dăruit, Să-mi dea drumu mie-acasă.
La nuntă cînd am nuntit, Că dacă e ţara-n pace,
N-o dau in mînă de turc! Altă slabă neica-ţi face!
Pătruţă din apsăna, Mărgărita de-auzea,
De Mărgărita se ruga: Pe salbă se minia.
- Mărgărito, soaţa mea, De la git că o rupea,
Dă-i şi salba de la git, Pe masă i-o lepăda.
Să creadă c-am sărăclt; Voivoda cind o vedea,
Cit mi-o fi ţara in pace, Cheile pe mină lua,
Pătruţă-altă salbă face! La Pătruţă se ducea
Da' Mărgărita nu vrea. Şi-l scotea din apsăna.
lar Pătruţă se ruga: Cind din apsăna ieşea,
- Du-te, Mărgărito, acasă, Mărgărita mi~l privea,
Te pui, neică, şi-oi vindea, Sărmana mi-l cunoştea:
Ale nouă mori in vint, Barba bate genuchii,
Ş-ale nouă sub pămînt, Mustăţile, braţele,
Care-nferigă argint, Da' chica, călcîile.
Tot argintu de-al mărunt, Şi-l ducea la bărbier,
Care-n lume e mai scump. De mi-l tundea ciocoieşte,
Mărgărita se ducea, li lăsa chica-n virvăric.
Vindea ale mori in vint, Cum ii şade de voinic.
Ş-ale nouă sub pămînt. Şi-l făcu dănac frumos,
_ Care-nferigă argint, Cum inainte mi-a fost!
Tot argintu cel mărunt, Pe Mărgărita o lua,
Care-n lume e mai scump. Cu Mărgărita pleca.
Multă blagă astrîngea, Colea-n deal, prin codru verda
La voivodă iar venea, La coveiu drumului,
Şi i-o grămădea pe masă, Pãtruţă mi se oprea,
Să i-l dea pe Pătru-acasă. La Mărgărita spunea:
Da' voivoda iar nu vrea, _ Mărgărito, soaţa mea,
Cerea salba de la gît, la stai să dau pe colea,
S-o dea in mină de turc. La coveiu drumului,
Da' .Mărgărita zicea: Pe marginea cimpului.
-- Nu-mi dau salba de la git. Cînd oi zice foaie lată,
Pentru salbă am fetii, Că mi-e durda mea-ngroapă,
N~o dau in mînă de turc. Durda mea cu ţava verde,
Pătruţă din apsăna, Pe ea nima nu mi-o vede.
O dată că auzea Mărgărita sta zicea:
Şi din gură aşa-i spunea: _ Măi Petro, soţia mea.
- Mărgărito, soaţa mea, Lasă-te de rău-ăsta!

244
Cide blagă-am răsfirat - Măi arnăutul cel bogat,
Din apsina te-am scăpat ! Ce-ai scos biru de prin sat:
Da' Pătruţă, zo-mi, vorbea : Dă-i cu buzduganu bine,
- la taci, mindro, acia, Să nu mă-ntărit pe tine!
Nu-mi ieşea cu vorbă rea! Arnăutu de-auzea,
El pe durda lui o lua, Buzduganu-n mină lua
in vale-n sat cobora, Şi-n Pătruţă-l repezea.
Şi unde mi se oprea? Da' Pătruţă ce-mi făcea P
Colea la turcu Daunt, Pînă buzdugan venea.
De lua prau de-al mărunt, El pe burtă se punea,
Ce-mi umplea durda curind. Buzduganul petrecea,
Cind prin sate abătea, in genunche se scula,
El cu durda că pocnea. La arnăut aşa-i spunea :
Cădinele spăiminta, - Măi amăute dumneata,
Uşile că le-nchidea, 'Stai să-ncerc pe durda mea.
Turcii la poartă ieşea; Pocneşte ori se giumeşte.
Şi-l dăruia cu parale, Ori că mi te-nveseleşte.
Să nu spăiminte copii in cale Pe durdă la ochi punea,
Multă blagă astringea, Deodată mi-o sloboza,
Ş-o trăsură cumpăra. Pe arnăut il lovea
Cu Mărgărita şedea . La foaia zăbunului,
Şi umbla cit mai umbla. La casa sufletului,
iar cu durda lui pocnea Unde-i pasă turcului!
Pe dealu Perişului, li lua trăsura şi pleca,
Cu trăsura cind trecea, Multă blagă că-mi avea
Cine-n cale-l întîlnea? Şi cu-a lui wmpreuna.
Arnăutu ceal bogat, Şi-şi lua viile şi moşiile,
in cruce nebotezat, Şi-şi lua nouă mori in vint,
Ce scotea biru din sat. Alte nouă sub pămînt,
El in cale-l intilnea, Care-nferega argint.
Şi lui Pătruţ ii spunea: Şi-mi trăia pe ţară-n pace,
- lllăi Pătruţă frunte-lată. Că n-are turcu ce-i face.
.ierpeiişi ţara deodată,
Şi Craiova jumătate,
Bucureşti-al treilea parte,
99
Şi şapte sate din Olt,
Le băgaşi pe toate-n foc! uAmucuL Neacşu
Vreai la luptă să ne luăm, şi FRATE-su wm
La fiinte să ne-mpuşcăm;
De-oi sta de te-oi prăpădea, Verde de-o cicoare,
Să-ţi iau mindruleana ta, La vale, frate, la vale,
Ce te porţi bine cu ea! Unde soarele răsare,
Da' Pătruţă sta zicea: Şi merge Dunăre-agale,

-245
La poalele codrilor, De strajă cine-mi sta,
ln poiana florilor, Pe negustori de-i adăsta P
Florilor, miresmelor, Să vezi, Neacşu haiducu
Unde cîntă mierla-n dos, Şi cu frate-su Lupu,
De merg ciocoii pe jos, Cu cel voinic mustăcios,
La tulpina cerului, Cu un cojoc mare lăţos;
In umbriţa tagului, Iarna il poartă pe dos
Unde Dunărea coteşte, Ca să fie sănătos;
Pe haiduci ii ocroteste, Da' vara pe pielea goală,
Mare masă mi-este-ntinsă, Să-i mai ţie de răcoară.
De mulţi voinici e cuprinsă. Pe cea mindră Dunărică,
E cuprinsă in lungiş, Cucâie Neacşu de pică;
ln lungíş şi-n curmezíş. C-as-noapte au fost plecaţi
La masă de piatră seacă, După oameni de-ai bogaţi.
ln sirmă de aur legată, Puţin timp îmi adurmea`
Şede Neacşu haiducu, Un vis urît îmi visa:
Cu frate-su Lupu La frate-su Lupu striga
Şi cu Pătru lui Ispas, Şi din gură aşa-i grăia:
Ce sare vo şapte paşi. - Naică Lupule, naică,
Mor ortacii de necaz, Veseliţi şi nu vă pasă,
Nu dă la nima răgaz. Da' duşmanii, zo, ne cată
Haiduceau la Severin, Pingă margine de sate!
Da' treceau şi-n Negotin; Stind în durdă rezemat,
Haiduceau mai în tot loc. Puţintel că am somnat,
Da' treceau peste Timoc Urit vis că mi-am visat:
De prindeau vrun turc bogat, De Dunărea s-a vărsat,
ll luau burduf legat, Jiul mi s-a-nvolburat,
Şi-l treceau Dunărea-n ţară, Da' Timocul a săcat...
Şi-i dau de mînca papara; De la vale de Cetate,
Da' de prindeau vrun ciocoi Două lemne-mpreunate.
ll puneau de păştea oi: De virturi bine uscate
De prindeau un grec cu barbă, Şi cu crengile curate.
Zo,-l puneau de păştea iarbă' Da' pe lemne-mi croncănesc,
Tremurau ciocoii-n ţară, Doi corbi in carpin ciocnesc;
Pe turci îi băgau in boală! Da' din carpin curge sînge,
Poter'le s-aridica, De-l strĭngeau tiganii-n blinde!
Pe Neacşu de-l căuta, Mai visai o purcea sură,
Pe Neacşu cu ceata sa, Cu un şarpe mare-n gură.
Da' lor nici că le păsa! De la vale de purcea,
Stau ortací, se veselea O babă mi se bocea.
Şi de nima nu grijea... _- Nu te teme, frate, teme,
lmi beau vin de Negotin, Că amu ori mai devreme,
Goleau cu bocalu plin. Ce ne este scris,

246
ln frunte ne este pus! Pe ciocoi să-i prăpădească l...
Visul tău ce l-ai visat, Să poată şi-ol mic,
Este un vis blestemat; şi-al sărac
Ale două lemne-uscate, Să aibe şi el un loc in sat!
Cu cele vîrfuri culcate, insă Niţă de-auzea,
E spĭnzurătoarea, e carpina, Clobul cu farmece lua,
Ce n-ar mai fi la nima!... in podrum că îmi tuna,
Cind pe noi ne-o spînzura, Vinul de-l mai indulcea,
Ai doi corbi ori croncănea, Puţinel îl fermeca,
Aia carnea ne-or mînca, Cu descintece-i dregea,
Soarele şi luna s-or mira... Pe haiduci de-i îmbăta,
Da' purceaua ce e sură Apoi sta de-i intreba:
Şi merge c-un şarpe-n gură, - Haiduc Neacşu dumneata,
Ala nu e şarpe mare, Fă, te org, pe voia mea!
Ci este ştreangul cel tare; Vinu-mi este-mpărătesc
lară baba ce se bocea Şi trebuie ca să-l plătesc;
De la vale de purcea, Vinul este mermeziu,
E muma ce plinge, se tînguieşte, De-omoară omul de viu.
Sub spinzurătoare ne jeleşte. - Cînd o face plopul pere
Corbii carnea ne-or mînca, Şi răchita micşunele,
Măicuţa ne va cinta. Vezi de la voinici parale,
Da' ala nu e voinic Şi luna-n amiaza mare !...
Ce se teme de-un nimic, Crîşmăriţa de-auzea,
Ce-şi dă sabia din mină Aşa rău se minia,
Şi pe duşman nu-l dărîmã. Lacăt, verigă-arunca
Nu-I dărîmă, nu-l znopeşte. Şi-ncepea se văicărea:
Lele, Doamne păzeşte! - Săriţi, lume, săriţi, ţară,
Fraţii se intelegea, lote, hoţii mă omoară!
Deştele-n gură Punea. Săríţi cu pari, cu topoară,
O dată că-mi şuiera, Săriţi cu ce vă-nconjoară!
Toţi haiducii aduna. Lumea turbată venea,
Se duceau, se-ncîrduiau, Birtul tot îmi ocolea.
Ceată mare se făceau Da' haiducii de colea,
Şi-mi intrau la Hinoveni, Nicidecum nu le păsa.
Unde sint voinici vicleni, Neacşu, voinic mustăcios,
Ce se văd din Corbova, Cu cojoc mare lăţos,
Dincolo de Cladova! Pe coşul casei se urca,
in birt cu toţii intrau, Capul afară mi-l scotea,
Birtăşiţi-i porunceau: Cuţitul în gură purta,
- Scoate, lele, vin pe masă, Din cap o dat' clătina,
Nu căta că eşti frumoasă; Lumea rău se spăiminta;
Las' voinicii să trăiască, Cardurile, zo,-mi pirîia,

247
De frică ce mai fugea! 100
Neacşu jos se scobora,
lwoucul NIŢA
Un pietroi mare lua,
Lăcat, verigă-mi fringea,
Pe valea cu nuci,
Uşa din ţiţini scotea.
Un' se string haiduci,
Pe haiduci ii slobozeza.
Lăturea cu drumu,
Da' mulţimea năvălea,
Nu se vede fumu,
Năvălea şi mi-i prindea;
Da' nucu-al bătrîn,
ln fringhii groase ii lega,
La spinzurătoare-i ducea,
De haiduci stăpîn,
Haiduci se stringea
Ciocoii, zo, se veselea!
Cind fu soar'le la chindie,
Şi se număra:
Unu nu era,
Haiducii merg la pieire;
Niţă a lu Felcea;
Cînd fu la chindia mică,
Omu cel bătrîn,
Veni un voinic pe fugă;
Haiducu al mai bun.
Deştele-n gură punea,
Numa-o dată-mi şuiera, Ei că se vorbea
Poteri, lume, zo,-mi fugea, Şi se sfătuia,
Cari pe unde-apucaL.. După Niţă mergea,
Da' voinicul cel isteţ, De el se ruga :
Ce e din deal de Cerneţi, - Măi nană Felcea,
Fringhiile că le tăia, Pe vin şi pe piine,
Pe haiduci îi sloboza. Aide să jurăm
Săbiile că le lua, Să ne adunăm,
Şi-ncepea de ciormănea De cin s-ascultăm;
La poteri, Să nu ne ferim,
negustori vicleni, Mult mai haiducim.
De din deal de lnoveni. Foaie verde de-o lalea,
Neacşu, zo, mi se lupta, Să mergem in Geanova,
Nici Lupu nu se lăsa. La lovan cel bogat,
Cu dinţii-n ciocoi muşca, Multă blagă a adunat.
La poteri, zo,-mi impuşcai... Haiduci se vorbea,
Dunărea că-mi trecea, Pe drum imi mergea,
Pe la Dii se mai ducea, La cel miez-de-noapte,
Paşa in Dii că tremura, Cu fiori de moarte.
Agalele-mi dirdîia! ln sat ajungea,
Stăpineau pe ţară-n pace, Baş la Geanova.
N-are ciocoii ce-i face, Şi cum ajungea,
N-are nici paşa dincoace. Aşa-mi asculta,
Istorie românească, Prin sat auzea
La buni fraţi ca dumneavoastră, Fete urezind,
Pentru ca să pomenească... Da' băieţi cîntind,

248
in sat se bea, Capu-l zbura;
Focuri mari făcea. La nevastă mergea
Ei se tăinuia, Şi pe ea o tăia;
inainte mergea La fată mergea,
Niţă-a lui Felcea, Fata de-l vedea,
Cu-ai doişpe haiduci, De el se ruga:
Fără de opinci. _ oluţi, „ma omu,
La foc ajungea, iţi dau a mea guriţă,
Un copil prindea, Eu mă rog de tine,
De lovan vorbea: Lasă-mă pe mine,
- Unde e lovan bogatu, Că sint logodită,
Ce a sărăcit el satu? Fată ispitită,
Cu ei se ducea, Că mi-e nunta miine,
La poartă ajungea: Vreau să mă cunune.
- Mumă, muma mea, Niţă,-o fi păcat,
Făcuşi ceva de cină, Cămăşi ţi-am spălat,
Că goşti ne vine. Bucătură-am dat,
Mumă-sa de-auzea, .loc nu ne-am bătut,
Ochii mi-arunca, Simbria ţi-ai luat.
Avea ce-mi vedea, Ghiţă de vedea,
Din gură-mi zicea: Lacra mi-o trăgea,
- Aide cu maica! Cu sabia-mi da,
Da' lovan că-i intreba, Bine n-o lovea,
Uşa deschidea, Capu ii tăia.
lovan tot cetea, Patru morţi şedea,
Da' cind se uita, Patru pereţi era,
Avea, Doamne, ce vedea! .iele se făcea.
- Ce-aţi venit la mine, Pin coşere mergea,
Că nu e a bine! Un săpoi găsea,
Da' Niţă-i grăia: in sobă-mi mergea,
- Mă lovane, dumneata, Sub pat că săpa,
Scoate banii-ncoal Blaga i-o găsea.
- Măi Niţă, o fi păcat, O lua şi pleca,
Că te-am ajutat, Zor'li se vărsa,
Simbria ţi-am dat, De se lumina.
Cămăşi ţi-am spălat, Ciobanu venea,
Bucătura ţi-am dat. La poartă striga,
Niţă bani cerea, Oiii-a scotea,
El nu se-nglumea, Ei nu răspundea,
Da' lovan nu vrea Da' nici n-auzea.
Ghiţă ce lucra, Că la toţi pereţi
Sabía luva, Zace patru morţi.

249
Da' şi de-ar răspunde, Nu ştii cit mă speriai.
Dar n-are de unde. Un şarpe cu paie-n gură,
Ei imi putrezea, Şi ne privea toţi cu ură.
Lumea-i îngropa. Iar Pătruţă ce-mi vorbea,
Haiduci s-a aflat Pe frati-su-l mîngiia:
Şi s-a condamnat, - Frate Ghiţă dumneata,
Vezi, la spinzurat. Visul tău ce l-ai visat,
O să tie-adevărat.
Şerpili cu paiu-n gură
Şi privirea cea cu ură,
l0l
Gidea ştreangu pregăteşte,
DOI FRAŢI IN TEMNIŢÅ Pe-amindoi ne prăpădeşte.
Pe-amindoi ei ne sugrumă,
Lină verde trei masline, Fără dor şi fără mumă.
Lascultaţi, lume, la mine. Amindoi de braţ se lua,
Cînd oi zice otrăţel, lar aşa mi se culca.
Să vă cint un cîntecel, Că e noapte, că e ziuă,
De doi pui de frăţiori, N-avea de unde să ştie.
De doi pui de corbiori. Peste noapte ei durmea,
Lină verde foi de viţă, Ghiţă rău se speria,
ln temniţă la loviţă, Aşa tare-mi ţipa,
Zace Ghiţă şi Pătruţă; Talpa temniţii crăpa.
Cu butucii la picioare, Şi lui fra-su-i povestea,
Nevăzuţi de sfintu soare. Aşa din gură-i zicea:
Dară Ghiţă imi grăia: - Da' ştii, nană, ce visai,
- Măi Pătruţă dumneata, De-aşa rău mă speriai:
Este oare dimineaţa P Două lemne mari şi-nalte,
Că sintem noi sub pămînt Şi de vîrf înciofrigate,
Ca şi morţii in mormînt. Da' de crengi sînt dărămate,
Braţ de braţ noi să ne luăm, Numai de-o zi sint gătate.
Aşa, frate, ne culcăm, Da' Pătruţă de-auzea,
Să vedem ce-o să visăm. Aşa din gură-i grăia:
Om visa vun dor din casă, _ Ghiţă, Ghiţă, frate-meu,
Un dor de la muma noastră; Dăruit de Dumnezeu,
Ş-om visa vo surioară, Visu tău ce l-ai visat.
Cu dor de la inimíoarä. O să fie-adevărat!
Braţe la braţe se lua, Două lemne mari şi-nalte,
Ş-amindoi că adurmea. Ce de crengi sînt dărămate,
Piste noapte se scula. Ale crengi ce-s dărîmate,
Să vezi Ghiţă ce-mi zicea: Alea-s zile răposate.
-- Nană Truţă dumneata, Ştii, nană, ce mai visai?
Da' ştii, nană. ce visai, Trei viguri de pinză neagră,

250
Zile noastre o să piardă! 102
in negură imi privea,
canu Huoucut
lacă Gidea că-mi venea,
Şi venea cu ştreangu-n mînă,
Verde leana bobului,
Că sint haiduci fără vină,
Sus, la malul Oltului,
Pe-amindoi să mi-i sugrume,
Jos, la poala crîngului,
Făr-de lege, făr-de urme.
La umbriţa fagului,
Şi mi-i scoase, vezi, cam tare,
La cerdacul Creţului,
Să facă ceva plimbare,
Creţului haiducului.
Pînă la spînzurătoare,
Verde leană şi-o lalea,
Unde voinicii îmi moare.
Da' pe cine mai avea?
Fete mari cînd îi vedea,
Cînd oi zice porumb creţ,
Floricele le dădea,
Era iancu din Golenţ;
Da' ei florili-mi lepăda,
Fir-al naibii cu ai morţi,
Două iăcrimi le pica,
A băgat pe Creţu-n foc.
Că ştia ce-i aştepta,
Dară Creţu ce-mi zicea ?
Pe-amindoi mi-i spînzura,
-- Mă lancule dumneata,
Şi le cînta presura:
Cind oi zice de-un spanac,
«Doi voinici, doi frăţiori,
Un vis rău că am visat:
O să muriţi, voi, în zori;
Colea-n vale, intr-un sat,
Da' loviţă moa-ă-n noapte,
Mi-este un ciocoi bogat;
Departe de soţ şi frate;
Eu, lancule, l-am aflat,
Făr-de milă, cu păcate,
Fi-i-ar crucea cui l-a fapt.
Tot de (iidea-alăturate.
lancule, eu i-am scris,
Pe ei viermii să-i mănînce, Un răvăşel i-am trimis;
Părnîntul să nu-i astruce; Şi cu micul portofel,
Numai vîntu o bătea, Te duci, lancule, cu el
Lor neamul li s-o ştergea, Să ţi-l umple, vezi, cu poli,
Că-i blăstăm de păsãrea l» Şi vo cîţiva gălbiori
Nici un an că nu trecea Deasupra de portofel,
Şi blestemu se prindea, Să se bucure şi el.
Amîndoi se prăpădea. Nu numără la cine are,
Ei nici groapă nu-mi avea, Şi numără la cine n-are.
Numai soarele-i topea. Să-i dea Creţu cui nu-i are,
Da' din frăţiori-ai doi l-mpărţím pi la săraci,
imi crescută doi bujori i Să-şi cumpere boi şi vaci;
imbujoresc şi-mbuiorea, Cînd oi zice usturoi,
Fete mari că mi-i rupea Să mai are la ciocoi!
Şi mi-i puneau în cosiţă, Dară Iancu ce-mi făcea ?
Le cînta o golumbiţă. El pe cai încăleca,
Mi-i punea la inimioară, Pe drum el o apuca,
Să-i poarte de dor o ţară. Colea-n vale, intr-un sat,

25'!
Unde e ciocoi bogat. Te duci, lancule, cu el;
Drept în curte se oprea, Nu minâm la cine n-are,
Ciocoiul cînd il vedea, Şi minăm la cine are,
Drept in braţe-l prijunea, Să-i dea Creţu cui nu-i are;
Dară Iancu ce-i spunea: lmpărţim pe la săraci,
_ Bună ziua, măi cocoane! Să-şi cumpere boi şi vaci.
_ Mulţămescu-ţi dumitale! Dară Iancu ce-mi făcea ?
_ Cind oi zice de-un spanac, El pe cal incăleca,
Pe min' Creţu m-a mînat, Piste cimp o apuca.
Mi-a mai dat un rãvăşel, Intr-o sintă dumineca,
Şi cu micul portofel; Vedea pluguri că-mi ara,
Ca să-l umpli, vezi. cu poli, Drept la ele se ducea;
Şi vo cîţiva gălbiori. Bună ziua că le da,
N-a mînat la cine n-are, Da' plugarii-i mulţămea.
Şi-a mînat la cine are, _ Ce araţi dumineca,
Să-i dea Creţu cui nu-i are; Nu iubiţi biserica?
l-mpărţim pe la săraci, Dar plugarii-i răspundea :
Să-şi cumpere boi şi vaci; _ Nu arăm, frate, la noi,
Cînd oi zice usturoi, Şi arăm, zău, la ciocoi!
Să mai are la ciocoi! Dacă nu ne crezi pe noi,
Ciocoiul cînd auzea, Du-te-n capu locului
Chiar în ladă că-mi băga, Şi vezi spaima dracului,
Cîte parale mi-avea, Arendaşu satului!
Cu mãturica le da; Dară Iancu ce făcea?
Portofelul îl umplea ln capul locului mergea,
Şi lui Iancu că mi-l da. Logofătu că-mi durmea,
El pe cal incăleca Cu grapa umbră-şi făcea.
Şi la cerdac imi pleca. Dară Iancu ce lucra?
Dară Creţu mi-l vedea. Grapa pe el dubăra,
Iancu vesel cum venea, Şi pe grapă se urca,
Cînd la Creţu ajungea, Pînă de subt ea ieşea,
Multe parale ii da, Ştii, ce dracu se rupea!
Dară Creţu ce-mi făcea ? La bătaie el îl lua.
El din gură-aşa grăia: _ Ce araţi dumineca,
_ Mă Iancule dumneata, Or n-aveţi de nima frică ?
Eu, frate, că m-am culcat, _ Nu arăm, frate, la noi,
Altu vis că mi-am visat: Şi arăm, zău, la ciocoi!
Colea-n vale,-n al sat, Atunci Iancu ce făcea?
Mi-este un ciocoi bogat, Drept în sat că s-apuca,
Eu. lancule, l-am aflat. Lele,-n curte că-mi intra,
Fi-i-ar crucea cui l-a fapt! Şi ciocoiul înfilnea.
lţi mai dau un răvăşel, _ Bună ziua, măi cocoanel...
Şi cu micul portofel, _ Vezi de drum, măi căpitane!

252
- Măi cocoane dumneata, - Mă lancule dumneata,
De ţi-e scumpă viaţa, Tu la grajdi să mi te duci,
Cînd oi zice de-un spanac, Patru cai afar' ii scoţi,
Pe min' Creţu m-a minat: iar trăsura s-o desgropi.
Şi mi-a dat un răvăşel Numai aur şi argint,
Şi cu micul portofel. Dă fulgere pe pămînt.
N-a minat la cine n-are, Pină iancu injuga,
Şi-a minat la cine are, Creţu la frizer mergea,
Să-i dea Creţu cui nu-i are; Frumos mi se bărbierea:
impărţim pe la săraci, Alte alne îmbrăca.
Să-şi cumpere boi şi vaci; Ca boieru se făcea,
Cînd oi zice usttuoi, Nici dracu nu-l cunoştea,
Să mai are la ciocoi! Da' şi iancu iar aşa.
Dar ciocoiul de-auzea, in trăsură se urca,
Răvăşelul că i-l lua, Da' Creţu ce mai făcea ?
Lele, frate, i-l rupea, Ciţi haiduci el imi avea,
Da' portofelul oprea, Pe toţi, frate,-i aducea,
Din gură aşa-i spunea: Douăzeci de inşi avea,
_ Fi-i-ar morţii ingropaţl, Pe toţi, frate,-i inarrna,
Da' şi pe cei argaţi, Şi lor, frate, le spunea:
Să nu umble cu minciuna, -- După mine să veniţi,
Să nu-i mai spun eu vruna ! Zece inşi să-mi ajungeţi,
Să puie mina pe sapă, Peste-o oră să intraţi,
Care cu sacaua apă: incă zece-mi ajungeţi,
Băiete, de vrea paraua Peste altă oră-mi veniţi.
Să care el cu sacaua! Dară Creţu ce-mi făcea ?
Dară iancu de vedea, in trăsură se urca,
inapoi mi se-ntorcea, iancu vizitiu şedea,
Nici o para nu-mi avea, Drept in sat că o-apuca,
lntristat el se-ntorcea, Drept in ctute se oprea.
De cerdac s-apropia, Boieru cînd ii vedea,
Lele, Creţu mi-i vedea, Drept in braţe-i prijunea,
Iancu trist cum imi venea, Drept in casă mi-i băga,
Nici o para ei n-avea. Unde masa că-mi punea,
Jos din cerdac dubăra, Şi de vorbă s-apuca,
Lele, iancu îi spunea: iar ciocoiul se plingea:
_ Măi Creţule dumneata, - Măi cocoane dtunneata,
Nici o para nu mi-a dat, Vezi la mine c-ai venit,
Da' ne-a minat la săpat! Am multe de tăinuit.
Şi dacă doreşti paraim, Să vezi, iancu a venit,
Cică să impingi sacaua! Pe el Creţu l-a trimis
Dară Creţu ce-mi făcea ? După parale pe-ales.
El lui iancu ce-i spunea? El la mine l-a minat,

253
Şi un răvăşel mi-a dat, De la masă se scula,
Şi cu micul portofel, Drept de gît îl apuca,
Alături de răvăşel, Numa-o dată fluiera,
Ca să i-l umplu cu poli Toţi haiducii s-aduna,
Şi cu mîndri gălbiori. Pe ciocoi că mi-l lega.
N-a mînat la cine n-are, Cite parale mi-avea,
D-a mînat la cine are, Pe toate i le lua,
Să-i dea Creţu cui nu-i are. Şi-n trăsură le punea,
- Măi cocoane dumneata, Iar ei, frate, îmi pleca,
Nu te teme de asta! Minau, frate, cît putea.
Cînd oi zice de-un spanac, Ochii-napoi aruncau,
lar pe Creţu eu mi-l cat. Aveau, frate, ce vedeau!
Fi-i-ar crucea cui l-a fapt! Mare poteră-mi venea,
Zece inşi că mai venea, După Creţu alerga,
Drept în curte că-mi intra, Dară Creţu ce lucra ?
Dară Creţu ce zicea? Jos din trăsură sărea
- Măi cocoane dumneata, Şi lui Iancu îi spunea:
la strînge găvajii tăi, - La cerdac, lancule, te duci,
Să-i mînăm, vezi, cu ai mei, Pe poteacă sus apuci,
După Creţu să mi-l cate, Trăsura tu să o-ngropi
C-a făcut multe păcate! Şi cu frunză o cutropi,
Dar ciocoiu ce-mi făcea ? Banii bine să-i ascunzi
Cîţi găvaji pin curte-avea, Şi în codrii să-mi ajungi.
Pe toţi, frate,-i aduna, Dară Creţu ce-mi făcea 'i
Cu-ai lui Creţu-mpreuna: Alte aine îmbrăca,
Piste-o oră ajungea, Ca cerşetor se făcea.
Alţii zece îmi venea, O iapă chioară prindea,
Ocol la curte că-i da; La o căruţă-o punea,
Dară Creţu ce lucra ? Şí-ntr-un nămol o băga.
De la masă se scula, lacă potera-ajungea,
Multe arme că-mi vedea, Bună ziua lui că-i da,
Care pline, care goale, Da' şi el le mulţămea.
Ce costau multe parale. - Da' pe unde-oi fi trecut,
Pe toate mi le-aduna, Omule, poate-ai văzut
La oţele le căta; Pe Creţu pe-aici trecînd,
Da' ciocoiul se mira. Către codrii apucînd?
Aşa din gură-i grăia: _ Cînd oi zice de-un spanac,
_- Măi boiere dumneata, Şi eu pe Creţu-l cat;
Da' de ce le caţi aşa ? Fi-i-ar crucea cui l-a fapt,
- Mi le cat eu, măi fîrtate, Că mi-a lmt un cal legat.
Să nu fie fărămate: Da' ciocoiul de vedea,
Creţu este-un blăstămat, lnapoi se întorcea;
Fără rudă de păcat! Creţu din nămol ieşea,

254
Altu cal încăleca, Da' şi sîrbi vo cităva.
Şi se suia la ceardac, De din vale de Podgorţi
De haiduci e aşteptat. Omorî el turcii toţi:
Socoteala le-o făcea, Multă blagă aduna,
Pe toţi banii-i îlnpărţea, Pe haiduci bine anna,
lCa să-i împartă l-ai săraci Şi-ajunsă la Bregova.
Sã-şi cumpere boi şi vaci, La popa Ghiţă venea,
Frunză verde usturoi, De pisar el il lua
Să le are la ciocoi. Şi apoi ii cuvinta:
C-aşa spune dipla mea, - Lasă, părinte, popia,
Să mai daţi cîte-o para. 'le-aşteaptă bulibăşia!
Şi-n loc de cruce-mi lua
Popa Ghiţă, sabia!
Craina ei o stăpineau,
l03
Sama la turc nu dădeau;
HAIDUCUI. VElCU Banii bărăbar primeau
Şi la oaste împărţeau.
Lină verde iasomie, Pe turci, Doamne, zo,-i băteau,
Cînt un cîntec din Sîrbie; Peste Timoc ei fugeau.
Lină verde siminoc, Atunci turcii ce făceau ?
Cîntecu de pe Timoc. Scoteau potcoave la cai
Lină verde de-un pelin, Şi le vindeau pe mălai;
Pe Haiduc Velcu din Negotin; işi vindeau şi fesur'le,
Ce-a luptat cu turci păgini Ca să-şi scape zilele!
Să apere pe creştini. Lină verde siminoc,
Haiduc Velcu e sărac, Trecu rusu în Timoc
La turci cioban s-a băgat; Ca s-aiute pe creştini
Nici acia nuţ-i plăcea, Şi să-mi scape de păgîni.
Alt stăpîn îmi căuta: Ghinărar Kamenschi-n frunte,
El intra la Stan Glăvaş, Trecea Dunărea-nainte;
Ce stăpînea pe-un imaş. Rumânii îi aştepta,
Cu stăpînu haiducea, Cu ei alături lupta;
La turcime îmi tăia Cu Haiduc Velcu-nainte,
Şi haznale-mi descărca. Ca un tinerei cuminte.
Dincolo-n Sirbia, Foaie verde trei smicele,
Ca să scoată sărăcia: in Negotin la cafenele,
Pe-ai săraci îmbogăţea, Zece lăutari cîntau,
Ca să scape de belea. Pe Haiduc Velcu pomeneau.
lată vremea cînd venea, Ruşii, zo, mi se mirau,
Trecea din Sîrbia-ncoa, Pe Velcu mi-l dăruiau
C-auzea că-n Timoc, Cu săbiî şi cu pistoale,
Turcu a făcut potop. Cu tunuri şi cu patroane.
Sute de vlahi aduna, Nu să pomenea, bădie,

255
De-altă luptă in Sîrbie! Turcii sînt ca iarba!
Nima nu era mai mare, Ori tu nu-ţi mai ştii treaba ?
Decît Velcu cel mai tare, _ Frate, nu te spăimînta,
Toată lumea il cînta, Stai de-o parte şi-oi vedea
Caragheorghe se necăja, Cum pe turci oi prăpâdea:
Căci ei nu se-nţelegea, Nici unul n-o uidea,
Fiindcă sirbii şi rumânii Pe toţi eu i-oi căsăpeal
La Velcu luptau cu păgînii. Haiduc Velcu cerceta
ln luptă la Cladova Şanţur'le citeva;
ll bătea pe Regep din Ada, Pe-un tunar rău îl găsea,
Şi pe domnul Caragea. Şi-o palmă că-i plesnea.
Patroane nu mai avea, Cazacu se minia,
Din cădelniţe făcea; Noaptea el la turc fugea.
Din clopote şi din aringuri, Dar nevastă-sa Stana,
Să nu stea prea mult pe ginduri. Aşa din gură-i spunea :
Ruşid-paşa de-mi vedea, _ Haiduc Velcu dumneata,
Multe-agale trimitea, Mai intii ai cugeta,
Lui Kapitan-paşa,-n Dii, Apoi în soldat ai da,
Să prindă creştini de vii. Că soldatu te-a trăda;
Şi-aduna vo cinşpe mii, Cînd oi zice trei măsline,
Toţi voinici pe bidivii; Rămîne Craina de tine !...
Spre Bregova o pornea, _ Nu te teme, Stana mea,
Pămînt sub copite gemea! Nu se vinde omu-aşa;
Şi-mi treceau ei Timocul, Cap oi da,
C-aşa-mi avură norocul; Dar Craina ba-!
D-aia Velcu, de-mi vedea, Pe toţi turcii-oi mătura,
Cu Ghiţă se sfătuia, Capu de la trup le-oi lua.
Multă armie-aduna. Da' mirzacu prostănacu,
Aduna el vo patru mii, Trecu la turc cu capu:
li puse-n Bucopcea-n vii, Turcilor apoi grăia
Alţi-n Ostrovul Mare, Şi pe Velcu mi-l vindea:
Să-i prindă pe turci călare; _ Pe Haiduc Velcu îl păzîţi;
Mai puţin la Prahova, Cu durbinu să-l zărîţi;
Şi cîţiva prin Geanova. Cînd a fi Soar'le-n şase,
Foaie verde ghiocea, Haiduc Velcu o să iasă;
Pe cimpia din Bucopcea Atunci cu tunu pocniţi,
Rînduia el rumânime. Capu de la trup trîntiţi.
Da' şi cîtăva sirbime; Da' cînd fu soarele-n zori,
Da-n şanţuri către turci, Miine pe la cîntători,
Aşeza şi topgii ruşi. leşi Velcu prin tunari,
Da' frate-su-i zicea : Să vadă de-s tunuri tari.
_ Mă Velcule dumneata, Turcii durbinul punea,
la te uită la dreapta Pe Velcu-I cunoştea;

256
Atunci cu tunu trăgea, Haiduc Velcu tot se spune!
ll cintăm laI sărbători,
Capu de la trup îi lua.
Da' Stoian al lui Abraş, Că ne-a fost liberatori.
Cu Ghiţă alăturaş. Istorie rumânească,
Pe Stana mi-o îmbrăca, Domnul să mi-l pomenească:
Haiduc Velcu mi-o făcea Legea noastră s-o păzească.
Cu ainele lui, La buni fraţi ca dumneavoastră.
Ca sã vadă că-s destui.
ln trei armia o-mpărţea
Şi pe turci că mi-i izbea.
Pe turci, frate, i-a lovit,
Din trei părţi i-a încolţit.
w.PAsroRl
Şi treceau ca o furtună,
ş|HoToMAN|
Ce trece peste-o grădină,
De-i scutură florile,
Florile cu roadele. l04
Popa Ghiţă Bregoveanu CINTECUL STIUNULUI
Le află la turci planu:
Nu mi-i taie cum se taie. Verde trestioară,
Mi-i taie şi mi-i chiteşte, Doboară, coboară,
Cu sabia-i spovedeşte. Tot din deal in vale,
lÅbraş cu Stana-nainte, Pe cel crac de munte,
li bat pe turci cogeamite! Turme de oi multe,
Dar Kamenschi-n Cladova, Tot vite mărunte:
Şi Markov de asemenea, Multe de-ale şute,
Care comanda armata, Ce sînt la muls blinde,
Pe. Velcu mult mi-l plingea, Da' sint şi cornute;
C-aşa viteaz nu era Alea nu sint blinde,
Dincolo-n Sîrbia toată, Au coarnele mari,
Pe pămînt cît oi da roată!
Şi cind linge sare,
Turcii aici iar rămînea, Pe-al'alte le bate,
Rãmînea de stãpinea: Că n-au coarne-nalte.
Că vezi, sirbu nu putea Coboară mergind
Peste munţi de a-mi trecea. Turmele de oi,
Din Vidin la Negotin, Tot cu cîini de-ai răi,
Numai jale de rumân, (Iu-ai nouă ciobani,
Că n-are cin' sã-i păzească. Şi cu strinu zece,
l): pãgin să-i ocrotească! lĭl pe toţi intrece:
Haiduc Velcu mĭ-a pierit, \re oi mai multe.
Crainamtreagă l-a jelit; Toate-s mai blinde!
'limocenii l-au cintat, D-ai nouă ciobani
Florile s-au scuturat. li sint mari duşmani.
Si cit lumea va fi lume. Ei cind a văzut

257
Că strinu-a făcut -- Măi strinule
Turme de oi multe, şi stăpinule,
Şi toate-s blînde. De ce m-am-ntrlstat?
Ei că s-au vorbit, Că eu am aflat
Tot s-au tăinuit C-ai nouă ciobani
Pe strinu-l omoare, Sint ai tăi duşmani!
'N scăpătat de soare, Ei că s-au vorbit
Pe la cina mare; Şi s-au tăinuit
Turma să i-o spargă, Pe tin' să te-omoare
Nouă părţi s-o facă, ln scăpătat de soare,
Ca fraţi s-o impartă. Baş la cina mare:
Pin' ei s-au vorbit, Turma să ţi-o spargi,
Strinu n-a ştiut. Nouă părţi s-o facă,
Cine-a priceput ? Ca fraţii s-o-mpartă !...
Mica miorică, Strinu de-auzit,
La lină măruntă, Din gură-a vorbit:
La lină plăviţă, _ Mică miorică,
ln gură cu corniţă, La lină măruntă,
La lină modură, Dacă-i treaba-aşa,
Cu corniţă-n gură, Pleacă, nu mai sta,
Ea mi-a priceput ln ţara nemţească,
Şi s-a nădăit, La curtea boierească,
D-ai nouă ciobani, Drept la muica.
Ce sînt mari duşmani. La ea cind oi fi,
Ea mi-a priceput. La muica să-i spui
La urmă-a uidit. Ca să facă bine
Nici n-a mai păscut, Să vie la mine.
Ea zbiera pe cimp; Aici de-o veni,
Strinu de-a văzut. La muica să-i spui.
El că i-a vorbit: Mort de m-o găsi,
_ Mică miorică, Ori că zi. ori noapte,
De trei zile-ncoace. Să lase pe toate,
Gura nu-ţi mai tace, Pe min' să mă-ngroape
Mîncarea nu-ţi place. Tot in dosul stînii,
Spune-mi, frate, mie, Unde latră ciinii,
Da' ce-ţi este ţie? Că oile s-or stringe,
Că eu te-am crescut, Pe mine m-or plinge
De tine-am văzut, Cu lăcrămi de singe !...
Iarna-n jur de foc, Să-i spui l-a mea mumă,
ln petec de cojoc. Ea la cap să-mi pună
Mică miorică, Fluierel de os
La lină măruntă, Ce cîntă frumos,
Din gură zicea z Dulce şi milos,

258
Cu dopu de sirml, Fluierel de oe
Inima iirimăl Ce cinta irumoe,
Şi iar i-oi spunea Dulce şi miloe,
Tot la maica mea, Cu dopu de sirmii,
Sã-mi cate blaga. lnima iărimă!
ln tîrla oilor, Banii i-a citat,
ln jocul mieilor, Şi de bani a dat:
Este un ulei Găsa-o lada plini,
Şi e plin de iei - Banii-ai de pe lină;
Banii-ai de pe miei. Găsa un ulei,
Este-o ladă plină, Banii-ai de pe miei;
Banii-ai de pe lină: Găsa-o ladita,
Este o lădiţã Plină de leiţă,
Plină de leiţă - Banii-ai de pe miti.
Banii-ai de pe mită, Şi ea mi a-a dus,
'la a mea muichiţă. Sus, în ţara nemţeaacă,
Cum el a-nvăţat, Ca pentru ai ponleneaecli
Ea iuga-a plecat
ln ţara nemţească,
La curtea boierească,
Drept la maica noastră,
Veste că i-a dat. STIINU
Ea-n fugă-a plecat,
Pe drum, prin păduri, Doboară, coboară,
S-ajungâ la copil. Oi din deal in vale,
C-aşa-i dor de mumă, Nouă ciobinei.
inima-i iărîmâ! C-o turma de oi,
La strinu-a venit, Cu nişte ciini răi.
Ea mort i-a găsit, Ai nouă ciobani,
C-ai nouă ciobani, Feciori de mocani,
Tot ai lui duşmani, Şi cu strinu zece,
Ei cind a-nsărat, Care-i şi intrece.
Toţ nouã-au plecat, Ei toti coborind
Pe strinu-au tăbărît Pe-ale livezi verzi,
Şi l-au omorît. Pe-ale ape reci,
Muică-sa a venit, Colea-n vale,-n reci.
Ea mort l-a găsit !... Ciobani cum mergea,
Şi ea mi l-a lmt Ei cum se vorbea,
Şi mi l-a-ngropat Pe strinu-l duşmănea,
Tot în dosu stînii, Că are strinu, are
Unde latră ciinii. Capre mai liptoase
La cap îi punea, Şi oi mai linoase:
Friptă, maică-sa, Caii birsănei
Şi ciinii mai răi. Pe urmă-ai uidit,
Şi are strinu, are, Şchioapă te-ai făcut'I
Cea lui miorică. De trei zile-ncoace
Mai bună sorică. Guriţa nu-ţi tace.J
La bot e modurâ. Să dea Dumnezeu,
Cu corniţă-n gură, Turcii sã te fure:
Cu lini poleite, Lupii te mănînce,
Unghiile cănite. Mai bine n-aş zice!
Ciobani se vorbea D-a lui miorică
Pe strinu să-l omoare Din gură grăia:
Pe joi dimineaţă, - Stãpine, stăpîne,
Cam la prînzul-al mare, Baş stăpîn ca tine
Ori-n-amneaz de sară, Nu se află-n lume!
La chindie mare, la nu te grăbea.
Nu mă blăstăma ;A
Colea-n vale,-n reci,
Intr-ale ape reci. De trei zile-ncoace,
Acela vrinceanu, Gurita nu-mi tace:
Ciinile, duşmanu. La urmă-am uidit,
Cu baciu ciobanu, Şchioapă m-am făcut.
Gruia căpitanu, Eu am auzit
Turcul Năzăreanu Ciobanii vorbind
Cu-acela olteanu, Şi făgãduind
Şi cu moldoveanu. Pe tin' să te omoare
Şi mi se vorbiră Miine-n prinzul mare,
Pe strin să-l omoare, Ori-n-amneaz de sară,
Turma să o-mpartă, La chindia mare,
Nouă părţi s-o facă. C-un pistolaş mic,
Pe-a lui míoricã. Mic şi ruginit,
Cea bunã sorieă. De trei ai umplut
Ciobanii s-o facă Cu aur şi argint.
Săcăgiu de apă: De tine gătit...
Ea le-o căra Eu am auzit
Berea şi mincarcaL.. (Îíobanii vorbind,
A lui mioricã. lată că ţí-am spus.
Strinu cind venea. Că limba mi-a negrit.
Turmele pornea Pe tine căutînd.
De mi le păştea, Strinu (le-auzea.
Pe urmă uidea, Tăbăra plingea,
Şchioapă se făcea Din gură-i spunea:
Şi tot îmi zbiera, - .-\ mea miorícăi`
Strinu sta grăia: (ca bună soricã.
_ A mea lniorică. Pe mine m-o omora,
Mai bunã soricã. Colea-n valea-n reci..

260
intr-ale ape reci; Mi-este un ulei,
Tu te-oi infurişa, Banii de pe miei;
Din turme-oi ieşea, In obor la proptită
Chiar şi mi-oi pleca, Este o stomniţă
Pe Dunăre în jos, Plină cu leiţă,
La Craiova mică, Banii de pe mită.
L-a mea muichillţă. Ciobanii mergind,
Să-i spui muichii mele Şi ei coborind
Că m-am insurat, Colea,-n vale,-n reci,
Şi mireasă-am luat intr-ale ape reci;
PistoIaşu-al mic, El îmi fluiera,
Mic şi ruginit, Oile apă bea.
De trei ai umplut Da' cela vrînceanu,
Cu-aur şi argint, Ciinele, duşmanu,
Nuntă' mi-am făcut !... Pistolaş trăgea,
Lăutari am avut, ln strinu-ndrepta, "
Păsări, lăutari, O dată pocnea,
Preoţi, munţii-ai mari; Pe strinu lovea
Soarele şi luna in capul pieptului,
Mi-au ţinut cununa! La casa sufletului l...
Să-i spui muichii mele, Strinu, zo,-mi cădea,
Pe mine m-o lua, Colea-n vale,-n reci,
Şi m-o aducea Pe-ale livezi verzi...
La tirla bătrînă; Ciobani alerga,
ln adăpost de vînt Turma i-o impărţea.
Să-mi facă morrnint. A lui mioricâ,
Chiar cind m-o-ngropa, Mai bună sorică,
La cap mi-o punea Ea se furişa,
Fluieraş de os, Din turme ieşea,
Să cinte milos! Ş-apoi, zo, fugea,
La briu mi-o punea Pe Dunăre jos,
Fluierel de corn, La Craiova mică,
Să cinte de dor! La-a lui muichiliţă.
iară la picioare, Ea cum ajungea,
Fluierel de salcă, La uşe zbiera;
inimioara-i sacă! A lu strinu mumă,
Să-i spui muichii mele, Cum ieşia-ntr-o fugă!
Sapa că mi-o lua, Miorica lui
Cu ea o săpa; Zise mumii lui:
In tirla bătrînă, - Cea mumă bătrînă,
Este-o stomă plină. Lu strinu eşti mumii
Banii de pe lină: Aide să mergem,
Şî~n tirla la miei Strinu s-a-nsurat,

xl
Mireasă şi-a luat Banii de pe miei;
Plstolaşu-al mlc, ln obor la proptiţă
Mic şi ruginit, Este o stomniţă
De trei ai umplut Plină cu leiţă,
Cu-aur şi argint, Banii de pe rniţă,
Nuntă şi-a făcut... Baba de-mi săpa,
Lăutari avut, Banii-aridica,
Păsări, lăutari, La sud se ducea,
Preoţi, munţii-ai mari; ln judecată ii da;
Soarele şi luna Sudu-i judeca,
l-au ţinut cununa! Şi-i băga la puşcărie,
Baba de auzea, li băga pentru vecie!
La strinu-mi venea, Baba de colea,
Pe strinu-l găsea, Miorica-şi lua
Colea-n ape reci, Ş-acasă-mi venea ;
Pe-ale livezi verzi. Miorica, zo, prăsa,
Mioara că-i spunea : Ş-altă turmă că făcea,
-- Cea maică bătrină, Şi intra iar la Craiova,
Eşti lui strinu mumă! .los in Tara Românească,
Strinu a porincit, Ca pentru să pomenească!
Pe strinul să-l luăm,
Noi să-l ingropăm
106
La tîrla bătrină,
ln adăpost de vint; MIORIŢA
La cap să-i punem
Fluierel de trestie, Pe cel crac de munte,
Dă la lume veste! Merg oili-n frunte,
La briu îi punem Fi-va vro cinci sute,
Fluierel de corn, Ba că-s mai multe.
Să cinte de dor! Vro fi vo cinci mie,
La picioare ii punem Cine le va ştie!
Fluierel de salcă. Da' cîini le păzea,
inimioara-mi sacă! Şi le cuprindea.
Şi iar ii spunea: Da-i nouă ciobani
-` stapini, stapini., De două surori,
Sapa-n mînă-oi lua, Ei mi s-a vorbit
Mumă, şi-oi săpa; Şi s-a tăinuit
ln tîrla bătrină Stăpin să omoare,
Este o stomă plină, Cătră insărare,
Banii de pe lină: Vitili să-mpartă,
Şi.n toru la miei Nouă părţi să facă.
Mi-este un ulei, O oaie-auzea,
Ş-ala plin de lei, ln urmă uidea.

262
- Oiţă plăviţă, ln toate grindurile;
Cu şapte corniţă, La măgura retezatl,
Sau mi-ai ologit, Unde a mai lost o dată.
De-n tirlă-ai uidit î Şi mi-avea Costea, mi-avea
Oaia de-auzea, Patruzeci de ciini bătrini.
Din gură zicea : Care păzea pe la stini;
- Nici n-am ologit, Şi o sută de eopircei,
Nici n-am pîrlogit, Care umblă după oi;
Eu am auzit Mai avea şi pe Guda,
Nouă ciobănei, Pe Guda, căta bătrină,
De două surori, Fără nici un dinte-n gură.
Şi ei s-a vorbit Astăzi luni şi miine marţi,
Şi s-a tăinuit Pleacă Costea la Galaţi,
Stăpîn să-mi omoare. Cu catirii-mpovăraţi
Vitili sâ-mpartă, De argint şi de sianti,
Nouă părţi s-o iacă. Şi de galbeni ierecaţi,
Stăpîn de-auzea, Să ia sare oilor
Din gură zicea : Şi fin berbeciior,
- Oiţă plăviţă, Şi opinci ciobanilor,
Cu nouă corniţă, Căpestre cirlanilor,
Tu ca să le spui, Tăriţă mînzaţilor.
De m-or omori, El dar cînd pleca,
Pe mine mă-ngroape El pe Fulga mi-l lua,
Dindărătul tirlii, Lui Fulga-i dăruia
Unie latră cînii; Un berbecei de irigare
Vîntu mi-o bătea, Şi-o mioară de căldare,
Cînii mi-o alătra, Şi-un caş bun din perpeleac,
Şi cînii m-or plinge «Să-mi păziţi turma cu drag ia
Cu lacrimi de sînge. Dară Fulga ce iăcea i'
Adăsta pină-nsăra,
Cu ceata lui se vorbea,
i07 Pe toti, frate, i-aduna
Costea şi FULGA Şi din gură le zicea:
- Ai la măgura bătrină,
Pe cimpul Tirhiniei, Cu muşchii de-un lat de mină;
Şi pe-al Tirhenului, Unii să urlaţi lupeşte,
Scoate Costea oile,
Alţii să tău-aţi cîineşte.
Şi umple grindurile, Ciinii lui Costea-o auzea,
Şi toate vălcelele. Repede va venea
Scoate Costea mieluşele Şi-n turmă or intra.
Cit in lume viorele, Ş-avea Costea, mai avea,
Şi mi-aşează stînile Mai avea ş-un mieluşel,
Pe toate măgurile, Mieluşel ocheşel,
Nu era-n turmă ca el ! - C-am slujit la tată-tău,
Cu patru perechi de coarne, La tata tãtînă-tău.
Şi coada de patru palme. Aoleo, vai de mine,
Şi-n vîriul corniţelor Acuma slujesc la tine.
Avea pietre năstămate, Şi nu-ţi pare rău de minet
De la Dumnezeu lăsate. Un vint de sus a burat,
lară Fulga ce făcea, ln dosul tufelor m-a dus,
li lua Şi mioara, Atunci Fulga oiţă-a luat.
Se ducea-n valea rea, Patru cupe cu lapte-i da
Unde nima nu ştia, Şi Guda că le mînca,
Şi-apoi el poruncea, Şi din gură că zicea:
Doisprezece junghia, - la-o, Costeo, după mine,
Doisprezece că frigea, Că ştiu calea lunei bine!
Şi le-nvirtea-n belciuge, Şi mergea pe-o potecă,
Să le fie carnea dulce. Cobora-n valea rea:
După ce mi le frigea, Acolo Fulga porneşte.
ln teancuri mi le-aşeza. Unde vara musca trece.
Astăzi luni şi mîine marţi. Cobora in valea rea,
Veni Costea din Galati. Unde Fulga odinea, -
Toate oile chema, Numai Guda mi-l ştia;
Să le dea de socoteală; La virlacul cel adînc,
Jumătate nu ieşea, Numai de Fulga ştiut.
l se rupe inima! Cind acolo ajungea
Nu vine lapte la măsură, Şi pe Fulga mi-l vedea.
De-o palmă şi-un lat de mină, Care şedea pe-o crengea,
Nici caş la încheietură, Şi fuma dintr-o lulea,
Doar nu e măsura. De-al dracului ce era.
Care-i rupse inima. Lui Costea se arăta.
Toţi ciobanii mi-i chema. lară Costea ce zicea:
Şi cu cîinii-alăturea. - Gudo. (Judo dumneata,
Şi-ncepea de intreba. O să faci cum oi putea,
Şi nimica nu ştia. Să pui gura pe Fulga!
Dar vezi. Costea ce făcea ? Făcea Guda ce făcea
O dată că fluiera, De Fulga s-apropia,
Guda cind il auzea. Cind pe burtă.
Drept la Costea că venea: Cind pe spate,
Cum venea Guda, venea? Pînă-l apucă de spate.
Venea cu capu-n pămînt, Trage Guda haiduceşte,
Din ochi lăcrămi căzind. Stăpînu păcurăreşte.
Dară Costea ce făcea? lată Costea c-ajungea...
O dată că mi-o lovea, Cind o dată-n Fulga da,
Numai două că-i mai da, Cu pămînt l-amesteca;
Da' Guda. zo, mai răbda: De ţărină-l scutura,

26.4
Ş-apoi sta de-l judeca: Şi cu cheba de vulpan,
_ Aoleu, Fulga, hoţ bătrin, Dai ce caii mi-i furaşi,
Cine te-a învăţat să furi ? Sărac dumneata mă lăsaşi,
Că ce ţi-am făgăduit, Şi-acuma sint păgubaş?
Ori de ce ai fost dorit: Adu caii-n mina mea,
Un berbece de irigare C-ai mei sint caii ăştia !...
Şi mioară de căldare, Foaie verde de-o lalea.
Şi caş bun din strecurătoare: Da' Stănuţă-aşa-ml vorbea :
Şi altu caş din perpeleag, _ Nu tot mă făceareţi oţ,
Sã-mi păzeşti turma cu drag! C-o să daţi mina cu-ai morţi.
.~\poi n-ai fost mulţumit Caii sint de la Timoc,
Pe ce eu te-am dăruit; Se cunosc pe bot, pe port!
Mi-ai iurat fruntea oilor, Pâgubaşu ce-mi făcea?
Fala negustorilor. Mina pe cai imi punea,
De-aceea nu te-oi ierta, La primărie-l ivea
Ali-ai luat şi mioara, Şi pe Stănuţă mi-l lua,
Mioara de la Cîmpu-al-lung, La-nchisoare mi-l băga.
Cu lină pină-n pămînt! Tot la temniţa de piatră,
Mioara tu să mi-o dai, De-un corn in pămînt băgată,
Că acum o să te tai! De doi nemti mi-e aşezată,
Şi pe Fulga l-a tăiat. Bat-o Dumnezeu s-o bată!
ln vălcele l-aruncat, Foaie verde de-o lalea,
De l-a mincat fiarele, lacă noaptea-mi inopta,
Fiarele şi vulturii, Zorile mi se vărsa.
C-aşa i-a fost minţile. Foaie verde pelinuţă,
La vale de Rueviţa,
Venea maica lui Stănuţă
108 Cu cinsprece bivoliţă;
srANuŢA om mina Zo,-mi alerga la temniţă
Să mi-l scoată pe Stănuţă.
Foaie verde de-un zămalţ, Bivoliţele le da,
Astăzi luni, dar mîine marţi, Pe Stănuţă nu-l vedea,
Poimine mă ivii în Galaţi, lar la temniţã uidea.
Cu cincisprece cai furaţi Dar muică-sa ce-mi făcea ?
Şi cu zece cumpăraţi, Zo,-mi chírăia, se văita,
Zo, mă plimbam pin piaţ'! indărăt mi se-ntorcea.
Tăman caii mi-i vindui, Lină verde sămulastră,
Şi banii cind mi-i primii, Intr-ailaltă dimineaţă,
Tăman să le bemcăpara La vale de Rueviţa,
Pãgubaşu imi cădea Vine taica lui Stănuţă.
Şi din gură aşa-mi vorbea: Cind oi zice foi de flori,
_ Bre Stănuţă din Craina, Cu cinsprece de cirlăiori.
Cu căciula de-astragan Zo,-mi alerga la temniţă
Ca să-l scoată pe Stănuţă. Nepotu lui Tăghiran.
Dar cirlăloril mi-i da, Foaie verde şi-o lalea,
Pe Stănuţă nu-l vedea, Dară Stan ce-mi avea ?
lndărăt se intorcea, Tot o mică vie a sa,
Tot plingind şi suspinind, Şi la vie se ducea,
Şi din inimă oftind. Tot pe burtă se punea,
Lină verde ismă creaţă, Sta Stan piersăci de păzea.
A de treilea dimineaţă, Dar pe burtă el tot stind,
Venea mindra lui Stănuţă, Şi piersicile păzind,
Cu patru cai la căruţă; Cind peste plai a privit,
Zo,-mi alerga la temniţă Doi cîrlăiori mi-a văzut;
Să mi-l scoată pe Stănuţă. Peste cimp iarbă păşteau
Caii, căruţa ml-i da, Şi spre vie-ncet veneau.
Pe Stănuţă nu-l vedea. Foaie verde şi-o lalea,
Zo,-mi plingea, se văicărea, Sta Stan şi mi se gîndea,
Cu pumnii-n cap se bătea; Cum ar face şi-ar dregea,
Salba de la git dete deodată, Cîrlăiorli i-ar prindea.
Pe Stănuţă să mi-l scoată: Stan aşa acas' pleca.
Şi dete doi cu coroană, Năcăjit precum era.
leşi cu Stănuţă de mină. El in casă se băga,
Dar Stănuţă aşa-mi vorbea, Scaunul-al verde mi-l lua,
-Cind din temniţă ieşea: ln bătătură imi ieşea,
_ Frunzuliţă foi de nuc, Sta Stan şi mi se gindea.
Astă-vară-am fost aiduc, lacă muică-sa-l vedea
Şi la vară iar mă duc. Şi din gură aşa-i vorbea:
Nu mă duc de sărăcie, _ Cînd oi zice bobolane.
Şi mă duc din duşmănie; Ai mă muică, muică Stane.
Că duşmanii s-au vorbit Ce, muică, te-ai întristat.
Şi ei drumu mi-a-ngrădit, Şi ce dor te-a apucat?
Nici cu pari, nici cu nuiele, Or că banii ai furşit,
Numai cu vorbite rele. Or că haine-ai ponosit,
Ori cineva te-a bătut,
De aia-mi şezi tu, muică. trist?
109 Foaie verde floricea,
STAN DIN PERSĂCANi Dară Stan aşa-mi vorbea :
- Muică, muiculiţa mea,
Am zis verde iasomie, l-ascultă la mine-ncoa,
Să vă spun o istorie, Eu banii nu am furşit,
Dintr-a mea copilărie; Eu haina n-am ponosit,
Să vă spun un cîntecel, Şi nima nu m-a bătut:
Mult mi-e scurt şi frumuşel. De alta-mi şed eu, muică, trist!
Cînd oi zice măghiran, La vie tot mă ducind
Au pe Stan din Persăcani, Şi pe burtă tot şezind,
Şi piersăci eu păzind, Şi peste cimp el privea :
Eu peste plai am privit, Pe cklani el a văzut,
Doi cirlăiori am văzut, Peste cimp iarbă-au păscut
Peste cimp iarbă păscind Cu lattfle-mi pleca,
Şi-ncet spre vie venind. Tot la-a mică de ceşmea,
Muică, muiculita mea, Unde cirlanii apă bea,
Cum aş face şi-aş dregea, Cum i-a spus lui muică-sa.
Cirlăiorii aş prindea, Soarele la amin-ajungea,
Că mă doare inima! El laţtlr'le le intindea,
Dar muică-sa-aşa vorbea: Şi Stan mi se pitula.
- Măi Stănuţă, fata mea, Cind cirlanii-mi venea
Nu purta şi grija aia! La cea mică de ceşmea,
Muică, dumneata oi lua Apă rece ei să bea,
Tot in mină foarfeca, Ei in laturi imi călca;
ln subţioară trăştioara, Din copite virdăia,
Şi cu foarfeca oi pleca, Şi-n laturi mi se-ncurca.
La pădure te-oi ducea, Dar cîrlanii ce-mi făcea i
Multe capre oi tundea. Din picioare-mi bătea.
Şi cu păru oi venea, Stan iatufle-mi trăgea,
Şi laturi oi împletea: Laţiu-'le mi sarupea
Cu laturi oi pleca, Şi cîrlanii-mi scăpa,
Peste cîmp oi privea, Şi la fugă mi se da,
Tot la mica de ceşmea, Dară Stan, zo,-mi privea.
Unde ciobani apă bea` El acasă se ducea
Laţur'le oi aşelfl, Şi in casă se băga,
Şi tu mi-te-i pitula. lară scaunu-al verde lua,
Soarele-n amiaz o venea, ln bătătură iar ieşea,
Şi cîrlani deasemenea, iar sta Stan şi se gindea,
La a mică de ceşmea, Dar muică-sa mi-l vedea,
Apă rece să mai bea. Şi din gură aşa-mi vorbea:
Cind în laturi m' călca. - Lină verde trei căftălane,
Din copite-or vîrdăia, Ai măi Stane, muică Stane,
Şí-n laturi s-or incurca. Ce, muică. te-ai intristat,
Aşa pe ei oi prindea. Ori cirlanii ţi-au scăpat?
Foaie verde şi-o lalea, Foaie verde şi-o lalea.
Dar Stănuţă de-auzea, Dară Stan aşa-mi vorbea :
Lua-n mină foarfeca, - Muică, muiculiţa mea,
La subţioară trăiştioară. Am dat de paguba ra,
La pădure se ducea, Cu latufle am plecat
Multe capre el tundea, Şi peste cîmp m-am uitat,
Şi acasă se-ntorcea, Eu cirlanii am văzut,
Şi laţifle le-mpletea: Peste cimp iarbă păscind:
Cu laţlu-'le-m pleca, Cu latlfle că m-am dus,
Şi la ceşmea le-am intins: _ Lină verde salbă moale,
Cind cirlanii că-mi venea, Ai bre Stana, .naică Stane:
La cea mică de ceşmea, Ţ-or fi cirlanii de vînzare,
Din copite virdăiau Ca să-ti dăm pe ei parale?
Şi-n laturi mi se-ncurcau. Da' de ti-or fi de schimbare
Cind laturile le trăgea, Să-ti dăm tot pe-unu doi,
Cu picioarele imi bătea. Să pleci bogat de la noi!
Şi latur'le le rupea, Dară Stan aşa-mi vorbea:
Şi cirlanii imi fugea. _ Negustori, privití-ncoa!
Dar muică-sa aşa-mi vorbea: Cind oi zice de lămii,
_ Ascultă, Stănută,-ncoa. Astea-s pui de bidivii
Cu latur'le te-i ducea. De umblă negustori pe ei ;
Peste cimp că oi privea. Vă cer zece mii de lei!
Tot o salcă oi vedea, Dară ei nu mai vorbea,
Lină verde lemn domnesc, De loc banii număra.
Unde cirlani se umbresc; Stan banii că şi-i primea,
Tu latur'le le-oi intindea. Şi-ndărăt mi se-ntorcea:
Şi-n salcă mi te-oi suia: lar la vie se ducea,
Cind cirlanii or venea. Şi pe burtă se punea,
Tot la umbră or şedea. lar sta piersăci-mi pazea.
Şi-n laturi or călcat Da' unchi-su cum lucra,
Tu latur'le oi trăgea. Tot de cîrlani ispitea,
.-\şa cirlaní-oi prindea. Că s-a pierdut cirlanii iia.
Dară Stan de-mi auzea. Tot a-ntrebat şi-a ispitit,
Cu latur'le că-mi pleca, Că cirlanii şi-a pierdut.
Şi la salcă să ducea. Şi la Stan că ini-a venit,
EI latur'le le-aşeza. Şi pe Stan mi l-a-ntrebat,
Cind cirlanii-mi venea. Din gură a cuvĭntat:
Ei in laturi imi călca. _ Lină verde mărăcine,
Din copite virdăia. Ai bre Stane, bre copile,
Cu picioarele-mi bătea, Tu pe burtă-aci tot stind.
Şi-n laturi mi se-ncurca; Şi piersăcile tat păzind.
Stan din salcă trăgea. Şi peste cimp tot privind,
El cirlanii mi-i prindea. Cirlanii mei n-oi fi văzînd
Drept pe ei incăleca. Peste cimp iarbă păscînd?
Unde Stan mi se ducea ? Că cirlanii i-am pierdut,
Lină verde de măr crăt, Şi nu mai ştiu unde sint!
Să ducea-n lubucovăt. Dară Stan aşa-mi vorbea:
Unde se vind cirlani cu pret. _ Bre unchiule dumneata,
ln lubucovăt cum ajungea, Să-mi dai pe Galbina.
Negustori mi-l ocolea: Să-ti aduc cirlanii-aşa:
Stan prin tirg mi-i tot plimba, Pe Galbina-aş incălica.
Negustori mi-l întreba: Şi cirlanii-aş căuta.

268
Dar unchi-su-aşa-ml. vorbea r' Dară Stan, zo, le vorbea :
_ Lină verde frunză moale, _ Negustori, priviţi-ncoa.
Ai bre Stane, taică Stane, Nu căiră-ţi paraua.
Vină, ia pe Galbina, Asta este Galbina!
De-mi cată cirlanii ăia. Mumă e la bidivii, e a
Dară Stan ce-mi făcea? Vă cer zece mii de le!
El acasă se ducea, Dară Stan ce mi-a făcut
Pe Galbina-ncăleca, Cind pe Galbina a vindut?
Cu Galbina el pleca. El Dunărea a trecut,
Unde Stanmi se ducea? lar acasă a venit;
El trecu în lubucovăţ, De acasă a plecat,
Unde-a vindut cirlani cu preţ. lar la vie-alapucat;
lar prin sat cînd trecea, El la vie se ducea,
Galbina, zo.-mi rinclieza, Iar pe burtă să punea.
Colea-n deal la o ceşmea : Dară Stan ce lucra '!...
Tăman cirlani apă-mi bea. Cind pe unchiu
Că-ncotro elI imi elvenea,
vedea
O fetiţă-i adãpa.
Şi cirlanii apă bea, EI bolnav mi se făcea,
Tot pe mumă-sa-auzind, Că mi-l doare inima:
Pe Galbina rînchezind. Dar unchiu-su mi-l întreba,
Ei fetiţa a călcat. Tot de iapa Galbina.
Şi spre mumă-sa au plecat; Dară Stan aşa-mi vorbea.
Stan cirlanii şi i-a luat. Da' cu mina se ţinea
Şi la fugă mi s-a dat. Că mi-l doare inima,
Cind Dunărea`a trecut, Aşa din gură grăia:
Drept la Galaţi mi s-a dus, - Lină verde un spanac,
Cind in piaţă mi-a venit. Unchiule, cind am mincat.
Negustori l-au ocolit. Ti-a fost iapa de furat;
Dară Stan, zo-i lăuda, Cind in piaţăam venit,
Tot din gură-aşa zicea: Tot cirlanii să caut,
~ Cind oi zice bob de mei, Tiganii m-a ocolit,
Astea-s pui de bidivii. Dar ţiganii ce-a făcut?
De umblă negustori pe ei, Ei iapa şi-a cunoscut,
\'ã cer zece mii de lei. De pe ea mă descălecară.
Da' negustorii ce-mi făcea? La bătaie mă luară.
Cu el nici nu mai vorbea. O sută de lei le dedei.
De loc la bani număra. De-abia scãpai de la ei!
Bidivíí cumpăra; Dar unchiu-su aşa vorbea:
`Stan banii ş-a luat. _ Bre Stănuţă, fata mea,
Pe Galbina-a-ncălicat. Nu purta inimă rea!
Şi prin piaţă s-a plimbat. Mina-n buzunar băga.
Ńegustorii sef ţinea Trei sute de lei scotea
Pe Galbina ca să ia. Şi lui Stănuţă-i da:

269
- Du-te bea-n cafenea, Două sute de miori,
Nu purta inimă real Ce le cată negustori;
Stan de la vie-mi pleca, Tot miori de-ale bălane.
Tot în sat el cobora, Se caută la vînzare.
Şi de treabă el vedea, Şi de-acolo că pleca,
Cind unchi-su murea, Sus la Mircoi se ducea z
Stan tot rindu făcea, Şi de-acolo cumpăra
Pe unchi-su-l îngropa. Două sute de berbecl,
Cum făcea toată lumea. Şi oi tot de-ai belci,
Cind ziua ceea venea, Cu coarnili mari crescute,
Bună pomană-i punea, Crescute, vezi, la munte,
Doi lăutari că-mi tocmea. Nici de soare nu-s văzuţi,
Şi-n cintec mi se punea. Numai pe munţi is păscuţi.
Lăutarii au cintat, Şi de-acolo că pleca,
Şi eu că i-am ascultat: .los la Reca cobora
l-auzii pe ei cîntind. Şi de-acolo cumpăra
Şi eu vă spusei pe rind. O sută de oi bătrîne,
Le despărţea, vezi, de stîne.
Toată turma mi-o-aduna
110 Şi-o pomea de Cladova.
CALIN DIN eucovu La Graboviţa-nsăra,
Aci oile oprea,
Intr-o sfintă dumineca, Şi de cină că punea,
Văzi, Călin ce imi făcea? Cu sluga vezi îmi cina.
Cu tată-su se vorbea, Aşa din gură-i vorbea:
Foaie verde colălie. - Măi tu Ioane, sluga mea,
Să plece-n negustorie. la să iei tu boata-n mină,
Călin sluga o chema, De păzăşte oili,
Aşa din gură-i vorbea: Pin' se vărsa zozrili.
_- Măi tu Ioane, sluga mea. Toată noaptea nu-mi durmea,
ln grajdi de piatră te-oi băga. Nici Călin, da' nici sluga.
S-o ţăsăli pe Galbina: De la mijlocel de noapte,
Galbina beligrădeanca, Cu fiorii cei de moarte,
Tare-i hoaţă pădureanca. lacă lupii mi-i lovea,
Sluga-n grajdi ml se ducea, Turma-n trii că o spărgea.
Pe Galbina o rostea, Da' cînd ziuă se făcea,
li da de mînca ovăsc. La numărat o pornea.
Ca să-i şadă părul creţ, Şi la număr nu-i ieşea;
Şeaua pe ea că punea, Dară sluga se-ntrista,
Şi Călin se-ncăleca, De frică nu mai putea,
lar cu sluga îmi pleca. Că-i opreşte simbria.
Sus la munte, la Tirnaica. Da' Călin aşa-i vorbea z
Şi de-acolo cumpăra - Măi tu Ioane, sluga mea.

270
Nu purta inimă rea, La slugă aşa-i spunea z
C-aşa-i negustoria. - Măi tu Ioane, sluga mea,
Eu nu-ţi opresc slmbria, Tu să te culci aicea;
Că prea l-asculţi pe nalca. Că tu, vezi, mergi pe picioare.
Şi cind ziuă se lăcea, Eu mă duc că sint călare.
Toată turma o pornea, Mergea Călin tot pe drum,
O pornea de Cladova. Da' duşmanii peste cimp.
Cind la Cladova-ajungea, Mergea el cit mai mergea.
Se trăgea baş in bara; De ajunsă-n Cladova,
Mai zăbovea cităva, Şi duşmanii iar aşa. l
lacă negustori venea, Da-n Cladova alţi duşmani,
Negustori din Ruşava, Cum stăteau, se tălnuian
Şi la tocmă s-apuca, Pe Călin cum să-l omoare,
Din două vorbe iăcea. Dincolo pe calea mare;
Toată lumea o pornea. Toţi duşmanii că pleca,
O pomea la Techia Să ţie lui Călin calea.
Ca să treacă Dunărea. Da' şi Călin ce făcea î
Cînd ajungea la Techia. 0 ţîră de vin că bea,
Toată lumea o preda. lară pe drum că pleca.
Banii toţi că mi-i primea Călin mergea tot pe drum,
Şi se băga-n cafenea. Da' duşmanii peste cimp:
.ilinca şi se veselea, Cu ochii după Călin,
Cu sluga alăturea: Să nu-l piardă de pe drum.
Multă lume că venea, Vezi duşmanii ce lăcea,
Călin pe toţi îi cinstea. inainte că-i ieşa,
La caiegiţă-mi striga: Baş la pod la Bîrloaga.
_- Caiegiţo dumneata, Galbina se spăiminta
la să-ntrebí lumea asia. Şi ocol la cimp că-l da,
Pe toţi care cum bea. Şiiarpedrumelopornea.
Ori că vin ori că rachiu, Ajungea la Graboviţa.
Ori că vin de-al mărmeziu, Şi acia se oprea,
Lumea să mă pomcfleflãcâ. Pe cafegiu mi-l striga,
Cu mine benchetuiască, Vin de-al bun lui ca să-i dea;
Sînt Călin din lubucovăţ, De călare el că-mi bea,
Ce-am vîndut turma cu preţ, Şi iar calea o apuca.
Şi mi-am primit banii toţi. Ajungea la Palanca
Baş văru mi-l auzea, Şi iar din drum că striga:
Vãru-su din Techia, _ Măi cafegiu dumneata.
Că ei doi mi se găsea, la adu o chilă de vin,
Şi bine că se pregătea, Ca să beau eu de drum:
inainte pe drum pleca, Că am cale depărtată,
Să-i ţină lui Călin calea. Nu se ştie ce m-aşteaptăl
Călin după ce mînca, Călin de călare-mi bea.

271
Da' cafegiu-i zicea: Dar văru-su iar zicea:
_ Măi Căline dumneata, _ Măi tu vere. măi Căline,
Oditlncşte-te-aicea, Nu-ti e milă, vezi, de mine,
Nu te duce-acuş noaptea; Nu mai pot afară sta.
Ti se-ntimplă, vezi, ceva, Rău mă ploaie ploaia;
Şi-ti rãpune viata! Că vezi ploaia rău mă ploaie,
Da' Călin ii răspundea: Şi boabili mi se moaie;
_ N-am frică cu Galbina. Că strişina rău imi pică,
Dau fuga cit oi putea. Şi bucatili imi strică!
Pin'la moară la Ţena: _ Măi tu vere dumneata.
Acea moară ce-i a mea. Nu sta degeaba acia,
Odihnesc cum eu oi vrea. Că uşa n-oi deşchidea.
Din Palanca iar pleca. Tie bucatele s-o strica;
Da' duşmanii-nainta, Cind ziua se va vărsa,
Dusmanii calea-i tinea. Alte bucate ti-oi da,
Baş la pod la Slatina: Da' uşa n-oi deschidea!
lar nimic nu folosa. Da' duşmanii de-auzea.
(ialbina se spăiminta. Buni pirgheti că imi tăia,
Şi piste cimp o luva, Şi la uşe-mi opíntea.
Da' duşmanii răminea: Ei uşa că mi-o spărgea,
Călin. Doamne. zo, fugea. Piste Călin că intra;
Pin'la moară la Tena. Da' Călin se pitula,
Cind la moară ajungea, După pietre se ferea.
Baş mumă-sa se brodea, Pe Călin bine-l pîndea.
Uşa lui ii deschidea, Cot la cot ei il lega,
Pe Galbina-n grajdi băga. Da' Călin mi se ruga:
Călin in moară intra _ Mai lăsaţi-mă cîtăva,
Şi la foc se aseza. Vã dau banii ce-oti cerea!
Cu mumã-sa tăinuia. Da' văru-al din Techia.
Nici taina n-o isprăvea, k\şa din gură-i grăia:
lacă duşmanii ajungea. _ Eu. vere, mi te-aş lăsa,
Şi la uşe că striga. Da' nu mă lasă inima.
Văru-sti din Techía. Că tu eşti. vere. bogat,
Aşa la uşe` striga: Şi nu măreşti de sărac!
_ Măi tu vere dumneata. Ştii tu. vere. cînd venişi.
Deschide tu nioarai ta. Şi tot `griul cãpărîşi.
Macin cu cită făină. Eu dacă sint om sărac.
Ce să fac. vai de mine! Fu la bani m-am bucurat.
_ Măi tu vere dumneata. Şi tu tot că l-ai luat.
fĭu uşa n-oi cieschiclea. Eu piine nu mi-am gustat!
(Î-aciiş este noaptea. Şi nici aşa nu-l lăsa.
Şi văzuí ceva colea. Pe Călin il omora.
Jli se strică inima! Pe mumă-sa iar aşa.

272
Focuri mari că imi făcea, Călin e-n negustorte.
intre focuri îi punea: lar moşu că-mi zicea:
Şi ardeau de se stocşeau, - la aida-n vale la moară.
Ca purceii se frigeau. Mai aproape de izvoară,
Duşmanii banii mi-i lua, Să-l vezi pe Călin al tău,
Pe-altă cale o pornea. Cum i-a bătut Dumnezăui
Da' duşmani care era, Da' tată-su de-auzea,
Foaie verde trii masline, Caii fuga injuga,
O să vi-i spun baş pe nume: La căruţă mi-i punea
AI dintii care era, . Şi la moară să ducea,
Baş Sucea din Graboviţa, Avea, frate, ce-mi vedea z
Negrei din Veleşniţa, Pe Călin şi mamă-sa,
Tăranu din Bîrloagă, Fripţi intre focuri imi şedea.
Cu Rujan din Văiuga Oasele că le-aduna.
Şi Ţică din Corbova, ln căruţă le punea,
Foaie verde trei migdale, Multă lume s-aduna,
Bereci din Vîrbiţa Mare. Pe el mîndru-l ingropa,
Foaie verde de-o sipică, Mare piatră le punea;
Silai din Virbiţa Mică, Doamne, de se pomenea,
Şi din Costol, pistol gol, Ca la ei la nimenea.
Bucătariu din oraş,
Ce-a fost haiduc, mirica-baş,
Flocomeţ din Gegeraţi
De-l ardea pîn'la ficaţi.
Şi vâru-su din Techia,
V. DESPRE CURTEA
FEUDALA
Bată-i Maica Precista.
Da' cind ziua se vărsa,
Iacă un moş că venea,
C-o mică de tăgircioară,
Doboară-n vale la moară. NEGRU-VODA Şl MANOLEA
Cind la moară cind venea.
Friptura, zo,-i mirosa, Pe Argeş in jos,
Cind sama bine o luva, Pe un mai frumos,
Pe Călin mi-l cunoştea, Negru-Vodă trece
lntre focuri se frigea, Cu tovarăşi zece x
Călin şi cu mamă-sa. Nouă meşteri mari
Dară moşu de vedea. De la Poenari,
Fuga-n sat mi se ducea, Caite şi zidari.
Tot la tata lui Călin, Cu Manolea, zece,
iar pe ta-su-l intreba, Care-i şi intrece.
E dus Călin undeva? Merg ei toţi pe cale,
Da' tată-su-i răspundea = Ca s-aleagă-n vale
- Foaie verde colălie, Loc de mănăstire,

273
Loc de pomenire. Calfe de zidari,
iară cum mergea, Zi, noapte, siliţi,
Ei că să-ntîlnea Lucrul de-l porniţi
Cu un ciobănaş, Ca să-mi ridicati,
Din fluier doinaş. Amu să-mi zidíţi
Şi cum il vedea, Mănãstire-naltă,
Domnu-l întreba: Cum n-a mai fost altă;
- Mîndre ciobănaş Că v-oi da averi,
Din fluier doinaş, V-oi face boieri,
Pe unde-ai umblat, lar de nu, apoi
De ochi nu ţi-a dat, V-ol zidea pe voi,
Pe Argeş în sus, V-oi zidea de vii,
Cu turma te-ai dus, Chiar în temelii!
Pe Argeş in jos Zidu meu să crească
Cu turma ai fost? Şi să tot sporească,
Nu cumva-ai văzut, Să nu zăbovească t
Pe unde-ai trecut, Meşterii grăbea,
Vrun zid părăsit Sforile-ntindea
Şi neisprăvit î Şi mereu lucra.
- Ba, doamne-am văzut, Ziua ce-mi zidea,
leri cînd mi-am trecut, Noaptea surupal
Un zid părăsit, Trei zile lucra,
Rău e nãmolit Zidu nu sporea :
Şi neisprăvít! Lucrau în zadar,
Cînii, cum îl văd, Cu vai şi amar!
La el să reped, Domnu se mira,
Şi latră-a morţiu, Apoi mi-i musira
Şi-mi urlă-a pustiu. Să-i puie de vii
Colea la grindiş, Baş la temelii!
ln vale-n aluniş! lar bieţii zidari,
Domnul l-auza, Nouă meşteri mari,
Mult se-nveselea Tremura lucrînd,
Şi curînd pleca, Lucrau tremurînd,
Spre zid se-ndrepta Zi mare de vară,
Cu nouă zidari, Ziua pînă-n seară.
Nouă meşteri mari, iar Manolea sta,
Şi Manolea, zece, Nici nu mai lucra
Care-i şi întrece. Sforile-astflngea, `
- lote zidu meu, Nici nu mai zidea.
Care-l aleg eu! Apoi se culca,
Zid de mănăstire. Adinc adurmea.
Pentru pomenire! La el că-mi venea
lar voi, meşteri mari, O şoaptă de sus,

274
Aevea i-a spus: Cine că-mi venea i...
-Zidu n-o spori, Soţloara lui,
Pînă n-oţi zidi Floarea cimpului...
Dintîi sorioară, Ea s-apropia,
Dintil soţioară, Manolea plingea,
Care s-a ivi lnima-i iringea,
Miine-n zori de zi, Ş-aşa-ngenunchea
Aducind bucate Şi mi se-nchina,
La soţ sau la frate! Cu foc se ruga:
Apoi se scula -Dă-i, Doamne, in lume,
Ş-aşa cuvînta: 0 ploaie cu spume,
- Nouă meşteri mari, Să facă piraie,
Ştiţi voi ce-am visat Apele să crească,
De cînd m-am culcat? Mindra să-mi oprească;
O şoaptă de sus, S-o oprească-n cale,
in vis că mi-a spus: Să-i verse mincare!
Oricit am lucra, Domnul se-ndura,
Noaptea s-o surpa, Ruga-i asculta,
Pînă n-om zidi Norii-i aduna,
Surioara noastră, Cer-ntuneca,
Cea dintii nevastă, Şi cura deodată
Care s-a ivi, Ploaie-nspumegată,
Miine-n zori de zi Şi-mi curse-n şuvoaie,
Aducînd bucate Şi-mi mearsă-n piraie.
La soţ ori la iratel Dar cu cit ploia,
Voi dacă voiţi Pe mîndra n-o oprea
Ca să isprăviţi Şi ea tot venea,
Sfinta mănăstire Apele-mi trecea
Pentru pomenire, Şi Meronia
Ai ca să jurăm Manolea o vedea,
Şi să ne legăm, lnima-i plingea,
Taina s-o păstrăm. Şi iar se-nchim,
Orice surioară, Şi iar se ruga:
Orice soţioară, _- Dă, Doamne, un vînt,
Miine or veni, Un vint pe pămînt,
.lertfă s-or jertfi... Un vînt de-al turbat
Şi-n zid s-o zidim, Cum n-a mai fost alt,
Visu să-mplinim. Munţii .să-i răstoarne,
lacă-n zori de zi, Paltinii să-ndoaie,
Manolea se sui Brazii să-i despoale,
Pe gard de nuiele, Pe mindra s-o-ntoarcă;
Şi mai sus pe schele; Să se zăbovească,
Pe cimp se uita, Viaţa să-şi lungeaseă I

-275
Domnul se-ndura, Trupuşoru-mi frînge,
Ruga-l asculta Tîtişoara-mi curge,
Şi-mi sufla un vint, Copilaşu-mi plinge!
Un vint pe pămînt, Că eu m-am sculat,
Care vîjiia, De noapte-am plecat,
Brazii indola, Ş-acas' mi-am lăsat
Muntii surupa, Copil nescăldat!
Apele oprea. Zidu se suia,
Da' mindra sporea, Trupu-i cuprindea
Tot s-apropia, Pin'la gleznişoare.
lat-o c-ajungea, Pin'la pulpişoare.
Mult se-nveselea... Pin'la costişoare.
lar cei meşteri mari, Pin'la titişoare,
Cei nouă zidari, lar ea, vai de ea,
Ei cum mi-o vedea, Nici nu mai ridea,
Toti se-nveselea, Ci mereu plingea,
Iar Manolea Ş-aşa mi-l ruga:
Mindra-şi sãruta, _ Zidăraş Manole,
In brate o lua, Meştere Manole!
Schele arunca Copilaşu-mi plinge.
Şi-n zid o zidea, Ţitişoara-mi stringe.
Aşa-i tot zicea: Trupuşoru-mi frînge!
_ Stai tu, mindra mea. Manolea tăcea
Nu te speria, Şi mereu zidea,
Că vreau să glumim Zidu se suia
Şi să te zidim! Şi mi-o cuprindea
Mindra nu-i credea, Pin'la costişoară,
Veselă ridea, Pin'la titişoare.
lar Manolea Pin'la ochişori,
Oita şi lucra, Pin'la perişor,
Zidu de zidit. incit, vai de ea,
Visu de-mplinit. Nu se mai vedea;
Zidu se suia, Şi se auzea
Şi mi-o cuprindea. Din zid că zicea:
Pin'la gleznişoare, _ Zidăraş Manole,
Pin'la pulpişoare, Meştere Manole!
lar ea, vai de ea. Zidu rău mă stringe,
Nici nu mai ridea. Viata mi se stinge.
Ci se speria, Trupuşoru-mi frînge.
Şi mereu zicea : 'Iîtişoara-mi curge.
_ Zidăraş Manole, Copilaşu-mi plinge
Meştere Manole! Cu lacrimi de sînge!
Zidu rău mă stringe, Manolea-mi zidea,

276
Lacrimi îi pica, Şi pe ginduri sta,
Meşteri năvălea, Apoi că ridea,
Cu arşini pe ea. Ş-apoi porîncea
Zidu tot creştea, Schelele se strice,
Da'ea îmi gemea... Scara s-o ridice,
...Pe Argeş în sus, Şi pe cei zidari,
Pe un mal frumos, Zece meşteri mari,
Negru-Vodă trece, Să ml-i părăsească
La inimă e rece. Colo. pe grindiş,
Vine să se-nchine, Sus, pe-acoperiş.
Falnică zidire, iară cei zidari,
Mănăstire-mită, Zece meşteri mari,
Cum n-a mai fost altă. Ei sus rămînea
Domnul îmi sosea Şi se sfătuia,
Şi la ea-mi privea, Ş-apoi îşi făcea
Mult se-nveselea, Aripi zburătoare
Astfel le grăia: De şindrili uşoare,
_ Voi, meşteri zidari, Ş-apoi le prindea,
Zece meşteri mari, Şi-n văzduh zbura,
Să-mi spuneţi voi drept, Da' pe loc cldea,
Cu mîna la piept, Şi unde cădea,
De-aveţi meşterle, Piatră se făcea !...
Ca să-mi faceţi mie lară Manolea,
Altă mănăstire Zidăraş Mamica,
Pentru pomenire, Tocmai cînd sărea
Mult mai luminoasă incă-mi auzea
Şi mult mai frumoasă! Din zid că iesea
lară cei zidari, Un glas năbuşit,
Zece meşteri rnari, ln suflet înfipt,
Cum stau pe grindiş, Care îmi gemea
Sus pe-acoperiş, Şi-aşa îmi grăia:
Veseli se mîndrea - Manole, Manole,
Şi astfel vorbea: Zidăras Manole!
- Ca noi. meşteri mari, Zidu rău mă strînge,
Alţii nici că sînt Trupuşoru-mi frînge,
Aici pe pămînt! 'Iîţişoara-mi curge,
Află că noi ştim, Viata mi se stinge,
Ştim ca să zidirn Copilul imi plinge
Altă mănăstire Cu lacrimi de sînge!
Pentru pomenire, Manolea-o-auzea,
Mult mai luminoasă, Minţile-şi pierdea,
Cu mult mai frumoasă! Ochii-şi învelea,
Domnu-i asculta Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvîrtea, Burta pe astal punea, .
Şi de pe grindiş, Mîndru ferman că scria,
De pe-acoperiş, lrişlica mi-o chema,
.los el îmi cădea! Fermanu-n mînă îi da.
Oase sfârima, lrişlica ferman lua
Sufletu-i ieşea. Şi-n Stoieneşti că-mi ajungea;
Din trup se făcea La Dobrişan că-mi intra,
O mindră ceşmea, Pe Dobrişan mi-l găsa.
O fintină bună, El la masă că-mi şedea
Cu apă puţină. Cu boieri alăturea.
Ei cu toţii că îmi bea,
Şi de nima nu grija.
l 12 lrişlica ce-mi făcea?
ŞTEFAN-VODA Ferrnanu-n mînă ii da.
Dobrişan cînd mi-l vedea,
Şteian-vodă-n Bucureşti, Pornea de mi-l cetea,
L-ale case mari domneşti, Lacrimile-l podidea,
Ei la masă sta şi bea, Şi la boieri le spunea :
Toţi boierii ţăriei -- Domnilor, boierilor,
Şi cu-ai Craioviţiei, Luaţi de beaţi şi de lnîncaţi,
Al treilea Moldoviei. Că mie că mi-a trimes
Ei toţi bea şi mînca, Ştefan-vodă să mă duc,
Şi de nima nu grija. Să-i arăt ce-am făcut,
Aci-n boieri că era Cu tot agarlîcu meu;
Ş-un cîne de căpitan, Pin' cocoşii n-o cinta;
Ş-un fiu de moldovean, Judecata mi-e făcută!
Nici nu bea. nici nu mînca, Două furci şi-o cumpeioară,
Numai ce sta de pira: Ş-o subţire frînghioară.
- Ştefan-vodă dumneata, Boierii de-auzea,
Unde, măre, s-a văzut Cu toţi să cutremura,
Doi stăpîni pe un pămînt? Pe uşă-afară ieşea;
Ştefan-vodă-n Bucureşti. Dar Dobrişan iar aşa,
Dobrişan în Stoieneşti! Nici nu bea, nici nu mînca.
Da' să-i vezi oile lui, El afarã că-mî ieşea,
Ca ceriu, ca stelele. Mi-ncîrduia oile,
Da' să-i vezi măgaríi lui. Şi tot agarlîcu lui.
Nu mi-í poartă măgăreşte, Mi-era fruntea-n Bucureşti,
Ci mî-i poartă boiereşte, Dară coada-n Stoieneşti.
Cu ciultane de argint, Cum bate clopotele.
Atîrnate pe la git. Ca şi cînd trag aríngufle!
Varsă raze pe pămînt. La Bucureşti ajungea,
Ştefan-vodă de-auzea, lrişlica ce-mi făcea?
Nici nu bea. nici nu mînca, Ea la măgari se ducea,

278
Ciultanele i le lua - Ştefan-Vodă, cu mitica,
Şi la curte se ducea; Unde, muică, s-a văzut
La fereastă le-atîrna, Pe cel negru de pămînt,
Toată curtea lumina. Voi, doi fraţi vă prăpădiţi 'i
Ştefan-vodă se scula, Voi răzbel că aţi avut,
Ş-avea, măre, ce vedea: Pe truc mi l-aţi prăpădit.
Prin sobă se lumina, Bu cu voi că am' fugit,
Gîndea ziua se făcea, Şi tu, muică, mi-ai uidit.
Aşa din gură vorbea: Mi-ai uidit in Bucureşti,
- Cată-l, fi-ar mama sa, Dobrişan în Stoieneşti.
Şi ziua s-a şi făcut, Pe un cornişor de pămînt,
Nici o treabă n-a furşiti Şi pămîntu mi-e bogat,
lrişlica aşa-i vorbea: Ş-arăneşte şi-un sărac.
- Mă rog, domnul Ştefan-vodă, Da' ştii, muică, da' nu ştii,
la stai nu mă injura, Mici, voi, maică, cind eraţi,
Nici ziua nu s-a făcut, De la şcoală cind veneaţi,
Nici cocoşii n-au cintat, Bine, muică, voi prinzaţi,
Da' ştii eu ce am lucrat? Şi afară cind ieşeaţi,
Eu la măgari că m-arn dus, La săbii vă invirteaţi.
Şi ciultanele le-am luat, Nu ştiu, muică, cum făcuşi,
Toată curtea-a luminat! Pe Dobrişan îl rănişi.
Ştefan-vodă de-anzea, Cu vîrful săbiei,
Ei de drag nu mai putea. in creştetul capului,
lară-n pat mi se culca, Unde~i greu sărmanului.
lote ziua se făcea; Dacă, maică, tu nu crezi,
Pe ochi negri se spăla la ia-i chivara din cap,
Şi afarã că-mi ieşea: Să-i vezi semnu săbiat.
El ţigarea-şi aprindea Tumte atuncea îmi credea,
Şi sta de se mai gîndea. Şi ei fraţi mi se găsea;
Pe Dobrişan mi-l lua, iar la curte se ducea.
intr-o căruţă-l punea, Trei zile se veselea.
Din oraş afar' ieşea, Cînd trei zile se-mplinea,
La spînzurat mi-l ducea. Uite, mumă-sa pleca,
Cînd ţigarea mi-aprindea, Şi Dobrişan iar aşa:
Şi la vale că-mi privea, 'Mi-ncirduia oile,
Avea, măre, ce-mi vedea : Şi tot agarlicu lui -
O butcă neagră-alergi, Mi-era coada-n Bucureşti,
C-o cearnă călugărească, Dară fruntea-n Stoieneşti.
Aia muma lor era; Doamne, cum bat clopotele,
La Ştefan-vodă mergea, Ca şi cum bat arlngufle.
Palma bici că rni-o făcea, Dobrişanu ce făcea ?
Peste ochi că mi-l Iovu, La Stoieneşti mi-ajungea,
Ş-aşa din gură-i vorbea: 'Mi-nchidea oile,
Şi tot agarlicu lui. După ce te săturaşi,
lar boierii mi-i chema De la nuntă te sculaşi,
Şi la masă că-ml şedea, Mîndru danţ, naşule, luaşi,
Trei zile se vesălea, Pingă vatră te didişi,
Că i-a scăpat viata, Focu cu vătrai luaşi,
Lină verde de-o lalea, Mie-n cizmă că-mi turnaşi.
Măre. de se pomenea! Tu jucat de dragostea,
Eu jucam că mă ardea.
La nunta frătinu-meu
l 13 lar cu lăutari te luai,
uoucAN in capu mesii te-aşezai.
După ce te săturaşi,
Pe valea Perişului Pe cumnată-mea o luaşi,
Şi pe a lui Perişan, Cu ea-n dant că jucaşi.
Tare fuge un rădvan, Pin coşere te băgaşi
Dar rădvanu cine-l trage, Şi cu ea mi te jucaşi.
Patru pui de bidivil Numa atita că-i spunea.
Că sint negri ca şi corbii, Capu de la trup ii lua,
Dar trăgaci ca şi şoimil. Pe Vlădută-al mic lăsa
Da la goană cin' gonea, Şi iar se mai gîndea,
Tot finu-său Vlădută. Bată-l Maica Precesta,
El goană mi-i goneşte l-asta e de vită rea.
Cit e vara ziua mare, Face miine şi alta,
Cam din zi şi pînă-n sară, Da' mai bine o fi aşa.
Şi mi-i gonea pin'la prinz Cînd ascuti săcurea bine.
Ştii de goană cam cu plins: Şi mi te duci la pădure
Şi-i gonea pînă-n nameaz, Şi mi-o tai de la tulpini.
Ştii ce goană cu năcaz; Neam de creacă nu rămînă.
li gonea pin'la chindioară Doar atita că zicea
Pînă pusă caii pară. Şi pe Vlădută-l tăia.
Colea-n deal de la Periş, La Periş că-l ingropa
Puse caii curmeziş. Şi rădvan i le lua.
Atunci Răducan striga: ln vale-n sat dubăra.
_ Ai măi fine dumneata. Altu naş că-şi căpăta
De ce mă goneşti aşa? Cu rădvanu-l dăruia.
Nu ti-am stricat nimica! Măre. de se pomenea.
Dară fin-su Vlădutâ,
El aşa că-m' zicea: IM
_ Măi naşule dumneata.
DOMNU ŞTEFANIŢA
Cum n-ai stricat nimica ?
La nunta mea mă-nsurai, Colea sus la laşi,
Cu lăutarii te luai. Şi la Făgăraş,
'N capu mesii te-aşezai. La masă de piatră,
Cu mărgini de os, Ce-l purta cu drag.
Zo,-i şedea trumoal Domnu cind vedea.
La ea cine-mi şede? Otrăvit era,
Domnul Ştefănită, Acas' se ducea
Lumea lui drăguţă, Şi el imi spunea:
Cu-ai lui doi diaşi, -- Mumă, muica mea.
Ş-ai din Făgăraş, Ce mă rog de tine,
La masă-mi şedea, Mumă, mi-ai ser/ia
Bea, se-nvesălea. Răvaş pe pămînt,
D-ai lui dol diaşi, Cuvinte, cuvint,
Cu-al din Făgăraş, Să vină curînd;
Toţi ciinii de săteni, Mumă,-oi trimetea,
Ş-ai din Oroveni, La Filip vraciu,
Ei mi se vorbiră Să mă vrăciuiască,
Să mi-l otrăvească, Să mă lecuiască:
Să nu mai trăiască; Că sint otrăvit
Lu domnu să-i ia De-ai mei doi diaci,
Cea a lui domnie, Ş-ai din Făgăraş i...
Ş-al cal porumbac, Mumă-sa-auzea,
Ce-l purta cu drag. Tăbăra scria,
in paru de apă Răvaş pe pămînt.
Să-i pună otravă: Cuvinte, cuvînt,
Şi-n paru-ai de vin Să vină curind,
Să-i pună venin, lacă-mi trimetea
Să-l inveninească, La Filip vraciu,
Să mí-l otrăvească. ln Tara Ungurească
Domnul Ştefăniiă, Şi-ntr-a liărvăţească.
Lumea lui drăguţă, La Filip vraciu,
Domnu că cerea Baba-aşa scria:
De la-ai doi diaşi „Măi Filipe, muică,
Un părut de vin. Tu, muică, ţ-oi lua
D-aí lui doi diaşi, Toate meşteriile,
in paru de vin Toate doftoriile,
Puseră venin. Maică, şi să vii
Domnu iar cerea. Colea sus la iaşi
ŞL" Păfl-lţ de apă Şl la Făgăraş.
Puseră otravă: Că domnu Ştefăniţă
Să mi-I otrăvească, E bolnav de mult,
Să nu mai trăiască. Stă neiecuit.
Lui domnu să-i ia Cuvinte, cuvînt,
Să vii mai curind,
Acea lui dornnie
Că e otrăvit.
Ş-a lui boierie: Să mi-I lecuieşti,
Ş-al cai porumbac, Să mi-l doftoreştt“
Da' Filip vraciu, Sufletu-i ieşea...
Cartea-mi primea ;. Care-l otrăvea,
El cum o cetea, Aia-l îngropa.
Chiar Filip că-şi lua Şi lui domnu-i lua
Toate meşteriile, A lui boierie
Toate doitoriile: Ş-a lui cea domnie.
Cuvinte, cuvint, Şi iar lui domnu-i lua
Şi veni curînd. Calu porumbac,
La domnu venea. De-l purta cu drag;
Lingă domnu sta Colea sus in laşi,
Şi-I apipia, Şi la Făgăraş, _
Otrăvit era. In Tara Românească.
Din gură zicea: Ca să pomenească!
- Bătrină. bătrină,
Cu cine-a beut,
Ei l-a otrăvit, H5
Ficaţii i-a rupt;
Nu e de crezut Mocoş vomlcul
Să mi-l lecuiesc,
Să mi-l doftoricescl Sus la munte, sm,
Pe domnul păziţi, In vîrf în aluniş,
soar'le-o scăpăta, La umbră de şapte brazi,
Sufletu-o ieşea. Und'se umbresc şapte fraţi,
Dor atit zicea, Şapte brazi dintr-o tulpină,
Soar'le scâpăta; Şapte fraţi ca dintr-o mumă.
Pînă nu murea, La umbră de şapte brazi,
Domnu-aşa vorbea: Se umbresc ai şapte fraţi,
- Doamne sfintule Toţi ai lui Mogoş cumnaţi.
Şi puternicule, Mîndră masă este-ntinsă,
A mea boierie De-ai şapte fraţi e cuprinsă;
Ş-a mea cea domnie
Şapte fraţi ca şapte brazi,
Rămase pustie.
Ei bea şi se veselea,
Pe cum să rărniie?
O mică carte scria,
Cine mi-a poftit-o.
Ce nu mi-a cerut-o? Lui Mogoş i-o trimetea:
l-aş fi dăruit-o! «Jtâí Mogoşe dumneata,
Şi iar i-aş fi dat Da' cum ne-a fost vorbita?
Ceal cal porumbac. Cînd ai luat pe sora noastră.
Să-l poarte cu drag, C-a fost bună, n-a fost proastă.
Chiar să mă ii lăsat. Ca tu nouă să ne-o aduci,
in lume să trăiesc. De pin lunci, din văi adinci.
Vac să văcuiesc !... Să vezi, vara de trei ori,
Dor atit zicea. lar iarna de două ori.

282
Că e vara călduroaşă. inainte că-mi pleca.
Dară iarna e geroasă, Vestele lavine
Că cumnaţl să .dea
'soru-sa. l
Doamne, şi mai spulberoasă,
Şi tu nouă să ne-aduci, Să vezi Stanca Mogoşeanca,
Să ne-aduci pe sora noastră, Aşa din gură-i zicea :
Că de ani de cind adastă, - Măi Mogoş, soţioru meu,
Să vedem noi cum trăieşte, Dăruit de Dumnezeu,
Că doru ne pridideşte. Ascultă de vorba mea,
Să ne vadă, s-o vedem, . Că e bună, nu e rea.
De-o fi goală, ,s-o-mbrăcăm;
De-o fi desculţlăfncălţăm,
Stai, nu te du inainte,
Stai să mergem amindoi,
De cheltuială noi să-i dăm.: Că fraţii mei toţi sint răi
Cartea făcea şi-oascria, Şi poate s-o năcăja,
Şi lui Mogoş `trimetea. Că ştii ciun v-a fost vorba.
Da' cind Mogoş o primea, De cind pe mine m-al luat,
El aminte-şi aducea Pe la ei noi n-am mai dat.
De legămînt ce avea. Nouă ani şi jumătate,
Fuga caii şi-i iuva, Făr'de pic de direptate,
La cocie mi-i punea, Că vezi fraţii mei sint răi,
Tot doi hoţi de vinătaci, Lăsaţi de suflet ei;
Costă şapte mii de franci. Pe mine ei m-au bătut,
Erau frumoşi amindoi De trei ori m-au văduvit.
De-ţi dai inima pe ei. Dară Mogoş n-asculta,
Parcă-s pui de bidivii, N-asculta el de Stanca.
Omoară omu de vii. inainte se ducea,
Da' şi ce fel de cocie, Parcă naiba-l învăţa;
Pe din luntru zugrăvită, Cînd înainte ajungea,
Dinafară-i poleită; Bună ziua el le da z
Cu aur şi cu argint. - Bună ziua, şapte fraţi,
Varsă razel pe pămînt, Toţi ai lui Mogoş cumnaţi!
De n-am văzut de cind sint, Nici unu nu-i mulţămea,
De cînd maica m-a făcut. Dar ei aşa-i vorbea:
Pe cine-a luat cociaş, _ Unie este sora noastră,
Un copilaş de ţigănaş, Să nu fie vo năpastă!
Cum l-a luat de la oraş. Nouă ani şi jumătate,
Să vezi Mogoş ce-mi făcea, N-avusărăm de ea parte;
El pe Stanca, .lmămintul ţi-ai călcat,
Mogoşeanca Parcă capu ţi-ai nlîncat.
ln cocie mi-o punea, Dară Mogoş răspundea
La fraţii ei îmi pleca. Şi aşa lor le grăia:
Să vezi Mogoş ce-mi lucra, - lacă vine-ntr-o căruţă,
Pe Stanca-n urmă-o lăsa, liirbuită şi urîtă,
Mogoş Negru-ncăleca, Căruţă nespiţuită,

2.3
Precum şi neobădită Toţi parili de vin că-nti In:
Numai din topor gătită, _ Tine. dadă. vin de bea,
De găini e găinatl. Nu purta inimă rea!
Cu rogojini astrucată. Dară Stana le spunea:
Ce n-aţi văzut niciodată! - Nu pot, daică. vin a bea.
El vorbea şi se glumea. Că văzui ceva colea.
Şi tot una se ridea. Mi se strică inima;
Şapte fraţi de-l auzea. Şi văzui un pic de singe.
Toti in picioare-mi sărea La inimă mă străpunge.
La paloşe-mi repezea. Văzui unu. văzut două.
După Mogoş imi fugea. Şi văzui şi pin'la nouă.
Da' nici unu nu-l lovea. Şi pe singe l-aducea.
Dară fratili-al mai mic. Pînă peste el că da.
Da' de snagă mai voinic. Da' Stanca de Ini-l vedea.
Cum da mi-l dobora Pe el. măre. zo,-mi plingea.
Şi aşa mi-I omora. Mi-l săruta în tăietură.
ln pădure-I pitula. Parcă mi-I săruta-n gură.
Cu frunză-l acoperea. ln braţe Stanca mi-l luva.
Şi mai trecea cităva. ln cocie mi-l punea.
lacă sora lor venea. Şi de loc Stanca-mi pleca.
Să vezi Stanca Să vezi Stanca ce-mi făcea.
Mogoşeanca. Ea acasă nu-mi mergea.
lar cind fratii mi-o vedea La-mpăratu se ducea.
lmbrăcată cum era. Cu Mogoş mort cum era.
Ce cocie îmi avea. Da-mpăratu cind vedea,
Pe dimlntru-i jugrăvită. incepea de mi-l plingea.
Din afară-i poleită. Plingea şi se jeluia:
Cu aur şi cu argint. _ Mă rog domnule-mpărate.
Varsă raze pe pămînt. Cum le ştii pe lume toate
Să vezi Stanca ce-mi făcea. Şi cum judeci lumea toată.
Din cocie îmi sărea, Fă-mi şi mie o judecată.
Un pic de singe-mi vedea. Fraţii mei ce mi-a făcut.
Vedea unu. vedea două. Pe Mogoş l-au omorit.
Şi vedea şi pin'la nouă. Pe mine m-a văduvit.
Ea cum Singele-mi vedea. Că dacă sînt fratii mei.
lncă-ţi strica inima. Mai bine pe ei să-i pei:
La ei cind imi ajungea. De trei ori m-a văduvit.
Bună ziua că le da: Şi iar singură-am uidit'
- Bună ziua. şapte frati. Da-mpăratu de-auzea.
Toţi ai lui Mogoş cumnati! Pe un paşă mi-l chema:
Dară fraţii de-auzea. - Spune. paşă dumneata.
De la masă se scula. Cum le-oi face facerea?
Şi toti că ii mulţămea. Ia-ţi oştire cit oi vrea

284
Şi apoi să mi te duci. Da' ŞtiL-mpărate, nu ştii,
iar tu mie să-mi aduci Unu la noi ne-a venit,
Şapte frati ce se umbresc. Unu lenea vameş-mare,
Ei de nima nu grijesc, Care-n lume sot nici n-are.
Ce-şi fac singuri direptate Cu vama ne vămuieşte,
Şi judecă şapte sate. Da' cu gioaba ne globeşte.
L-ai şapte brazi dintr-o tulpină, Ştii, impărate, nu ştii
Şapte frati, vezi, dintr-o mumii. Că ne ia mioarili,
Cum oi ştia să-l aduci. Fala negustorilor,
Pe drumuri rele s-apuci. inşiră cadinili,
Dumnezeu să-i fi bătut. Ne lovesc pimnităli,
Multe rele mi-au făcut! Ne probeşte vinifli,
iar paşa se ridica, Une-i vinu al mai bun,
Mare oştire imi lua, Tot la lenea-i în podrum.
Drept la munte-apuca, La cătane poruncea,
Se ducea l-ai şapte brazi, Cercurili reteza,
Mi-i prindea pe-ai şapte frati. Drumul la vinuri că da.
Cind la-mpăratu venea, Da' ştii, impărate, nu ştii,
lmpâratu că mi-i lua Pe becherl-i-nşiruia,
Şi pe-ai şase-i închidea: Ne lovea ulităii,
Da' pe-al mic mi-i spinzura, Ne lua nuroriii.
De se ducea pomina; Tot nurori de la ficiori
Ca la ei la nimenea, Şi le da pe la becheri.
Doamne, de se pomenea. De-aia noi că am venit;
Noi ca să ne jeiuim,
Că nu mai putem trăim.
Da-mpăratu deeauzea,
I iti
De loc clopotu bătea,
lenea vmeş-Maae Doi gendari de loc venea.
Şi-mpăratu le spunea :
Foaie verde de-un spanac, - Din sat in sat să umbiati,
Ridicat, s-a ridicat, Şi pe lenea să-1 citati,
Trei moşneni că a plecat, Nici o palmă să nu-i dati,
Trei moşneni, moşneni bătrini, Numai mie să mi-l daţi.
Ce nu sint din cei păgini, Da' gendarii de-auzea,
La-mpăratu mi-a plecat, Din sat in sat că umbla,
Ei ca să se jelbuiască, Da' in sat, in Obroşita,
Că nu poate să trăiască. Baş cu lenea se-ntilnea,
Şi din gură-aşa zicea: .iendarii că-l intreba:
- Mă-mpărate, luminate, - Măi voinice dimineata,
la sama cu direptate! Nu ştii casa lui lenea?
Venirăm ne jeiuim, Da' şi lenea le spunea:
Nu mai putem să trăim! -- .lendarilor dumneavoastră,
Aideţi pin'la casa mea. De vreţi să mă pomeniţi;
Puţinel că veţi prinza, Eu pe voi vă dăruiesc,
Că pe lenea l-aţi găsit, De judecată mă gătesc.
Şi n-am gîndu de fugit! Şi să-mi faceţi mie parte
Da' jendarii de-auza, Să mă scoateţi de la moarte!
Cu lenea pe-aici pleca, La-mpăratu mi-ajungea. '
Şi acasă se ducea. Copiii-mpăratului,
Da' şi lenea ce-mi zicea, Pe la poartă să juca:
La nevastă-i porincea: Da' şi lenea de-i vedea,
- La ciobani tu porînceşte Căruţu că mi-l scotea,
Să-mi aleagă doi berbeci, La copii il dăruia.
Pe fugă, vezi, ca să-i frigi Mergea la-mpărăteasa,
Dăm, vezi, la gendari de prinz. Cloţa de aur scotea
Vin de-al dulce mi-aducea, Şi pe ea mi-o dăruia,
Cu ei mîndru om mînca. Da' din gură-aşa-i grăia e
Şi ne-o scăpa de belea! - Eu pe tin te dăruiesc,
Da' nevasta de-auzea. Că nu vreau mă osindesc.
La ciobani le poruncea, Da' de-o fi la judecată
Doi berbeci îmi alegea, Tine,-mpărăteasă, parte,
Pe-a iuga mi-i căpuia Să mă scoţi, vezi, de la moarte!
Şi de prinz că mi-i gătea, Numa-atita că-mi vorbea,
Vin de-al bun că imi scotea. La-mpăratu se ducea,
Beau gendarii. se-mbăta, Da-mpăratu de-l vedea,
Pe masă că-rni adurmea. Reşenia i-o scotea,
Dară lenea ce-mi făcea? De spînzurat că era.
Pînă gendarii durmia, lmpărăteasa cind venea,
Vameş lenea ce-mi făcea ? Şi din gură aşa-mi zicea:
Pin cuiungii se plimba, - Mă-mpărate, luminate,
Da' el, Doamne, ce-mi făcea î Ce le ştii pe lume toate,
Avea o cloţă de-arginţăl, la sama cu direptate.
Cu puii de aiuel. Nu e lenea vinovat,
Şi-un căruţ de aurel. Şi nu e de spinzurat.
Cu proţapu după el. Cind pe lenea-oi spinzura,
Şi acasă cînd venea. Singurea m-oi jupuia.
La gendari, vezi. se ducea, Nu-ţi aduce ţara toată.
Cu picioru-i pomenea. Cît aduce lenea-o dată.
Galbini în poznare lua. Da-mpăratu de-auza,
Şi cu gendaril-ml pleca. Pe lenea mi-l sloboza.
Cind pin strajuri imi trecea, Şi din gură-i spunea:
Mina in poznarl băga. _- Du-te, lenea, sănătos,
Şi prin strejurl arunca, Ca un trandafir frumos,
Da' din gură aşa-mi grăia: Unde, frate, s-a văzut
-- Voi, strejuri, cu toţi să ştiţi, Să-mpungă al şut

286
Cu-al cornut? Că şi eu sint negustori,
Şi aşa lenea-mi scăpa, De numără bănişorl
Multe biruri mai punea, Şi cumpără multişor.
lar pe lume mi-o globea, Foaie verde ca năutu,
De trăia ca vai de ea, De s-ar vinde şi iubitu,
C-aşa era vremea aia. Cum se cumpără pămîntu,
Mi-aş vinde pin' şi cutitu.
Dar aş cumpăra iubitu.
Că iubitu-i lucru mare,
Nu-ţi dă stare la mincare :
VLFÅMILIALE
Trupşorel odină n-ere,
Şi te-ndeamnă la plecare.
I i7 Cine-n lume nu iubeşte,
Mă mir ce se spovedeşte 'r
BRUMÅREL
Eu in lume tot iubesc,
Foaie verde peliniţă, Da' nici nu mă spovedesc:
intr-un colţ de grădiniţă Că iubesc tot ce-i frumos
Găsii pe mîndra culcată, Şi-n cale Domnu mi-a scos.
Făr' de-a fi sărutată.
Săruta-o-aş de culcată,
i 18
Mă tem că se deşteaptă;
Stringea-o-aş de mijloc, HAIDUCUI. VÃLEÅNU
Mă sărută mai cu foc.
Da' mindra aşa-i zicea : Frunză verde magheran,
_ Măi băiete, băieţele, Pin părţile la Măidan
Nwţi face păcate grele: Mi-este un frumos voinic,
Tine-ţi drumu, bate-ţi care, Haiducul Văleanu numit.
Eu sînt floare de pe mare, Multe plaiuri colinda,
Cine mă iubeşte moare, Prin codri se dezmierda:
ii rămîn numai oscioarel Mai trecea şi-n Orşova,
- Şi eu sint brumariu-al mare, De umplea cite-o chesa:
Ce cad sara pe răcoare, Pe-ai bogaţi ii jupuia,
Da' mă scol în primu-al mare, Pe-ai săraci ii dăruia.
Plîng fetele de s-omoarel intr-o sîntă dumineca,
Cite flori pe mare-n jos, Faţă albă îşi spăla,
Le iubesc eu cu folos; Părul galbin pieptăna,
Pe toate le' ofilesc, Pe roibu il ţăsăla:
Nu plec pin' nu le iubesc. Şi pe el că-neăleea,
Trecut asară călare. Pe drum lung că imi pleca.
Pe la poarta dumitale: Merge Văleanu ciutind,
Mă uitai pintre stobori, Pingă nfindre fluierlnd:
Văzui ochii Ilegrfşfli. Doboară. pe coasta-n vale,
Fi-ţi-ar ochii vinaătoli, ii ies mindrele iri-cale:

287
-- Măi Vălene. und' te duci. Mieii pe unde juca.
Par-că ai fugi de turci? Mîndru mal îl surupa;
Te faci că nu ne cunoşti, Nu ştiu ce se surupa.
Văd că nu ne mai iubeşti... Că pămîntu-ngălbinea...
Haiducul işi ţinea calea Atunci Mircea Ciobănaş.
Şi la mindra lui grăbea; După miei cum alerga.
Legă calul la portiţă, Bani de.ai galbini îi vedea.
Şi mindra-i dete guriţă. Tăbăra şi-i astrîngea,
Sta la masă cu mindra. Mîndre foaie că umplea:
De-mpreună se gostea; .los la tîrlă alerga.
Toată noaptea-mi petrecea, Ş-un balaure găsea.
Pe Vălean mi-l otrăvea l... Cu coprala-l otînjea,
Cind fu la mijloc de noapte. Balaufle-l omora
L-apucă fiori de moarte: Şi de piele-I jupuia.
Cind fu in vărsat de zori. Pielea cu bani o umplea.
Vălean ii ocolit cu flori... lar la oiţe alerga.
Fete mari. zo. cînta. Şi la umbră se culca.
Lumea rău se frăminta: Puţinel că adurmea.
Muma lui Vălean plingea. Şi din nou cind se treza,
Lui Vălean aşa-i grăia: Puţinel cind se gîndea.
- Vălene. muică, Vălenc. El sta singur şi vorbea:
De mîndre tu mi te teme; - Lele. Doamne. ce-o să fac!
De mîndre şi de bogaţi. O să mai fac o minune.
Că n-au suflet. nu-s curati... S-asculte lumea la mine!
Cîntă cucul pe fintînă, Foaie de şerpe le lua.
Pe Vălean trage ţărină; Şi în sîn că le băga.
Cîntâ cucu sus pe brad. Capu pe sîn îl scotea.
A murit Vălean de-un an. Şi tăbăra de zbiera.
Zbiera tare.-n gura mare,
Văiur'le că răsuna.
H9 Şi cine mi-l auza?
Munca/l CIOIANAŞ Cînd oi zice de-un ariu.
Mi-l auzea taică-său.
Colea. măre. colea. vere. Taícã-su cînd l-auzea.
intre lunci. în văi adinci. Drept la Mircea alerga
La cimpu cu colălie, Şi din gură-l întreba:
Unde fir de iarbă nu e. _ Mirce-al taichii ciobănaş.
Numai dalbă colălie, Din fluier mîndru doinaş.
Pe cimpu cu florile. Aşa tare ce zbieraşi.
Păştea Mircea oile; Văiufle îmi răsunaşi.
Le păştea şi le-adăpa.
Şi la umbră le culca. Braji mărunţi ii legănaşi:
intr-un timp de primăvară. Ape reci îmi turbllaşi.
El scotea mieii pe-afară: Pe taica îl spălmintaşi!

288
Spune-mi, taică,-adevărat. Tot mai bine fără tine.
Or oiţeie-ai pierdut, Că dacă mi-e tara-n pace,
Or toalete-ai ponosit, Taica altu Mirce face!
Or banii i-ai cheltuit, lacă taică-su-mi pleca,
Or opincile ai rupt, Tăbăra Mircea zbiera,
lbomnica te-a urit ?... Şi cine mi-l auzea?
Dară Mircea ciobănaş, Mi-l auzea mumă-sa.
El din gură aşa grăia : lacă maică-sa-mi venea,
- Tată, tăiculită-al meu, Şi ea, zo, mi-l întreba:
Să-ţi ajute Dumnezeu! - Mirceo,-al maichil clobănaş,
Eu toate n-am ponosit, Aşa tare ce zbieraşi,
Nici oite n-am pierdut, Văiur'ie că răsunaşi,
Da' mai multe le-am prăsit: Brail măruntl ii legănaşi!
Nici banii n-am cheltuit, Ape reci le turburaşi,
Tot mai mulţi am dobîndit; Pe maica mi-mspăimintaşit
Ibomnica nu m-a urit Spune, maică-adevărat,
lacă, tată, ce-am făcut: Mindre oite-ai pierdut,
Eu oile le-am păscut, Or toalete-ai ponosit,
Le-am păscut, le-am adăpat, Or banii i-ai cheltuit,
Şi la umbră le-am culcat. Or ibomnica te-a urit î...
Subt al păr mare rotat, Dară Mircea aşa-mi vorbea :
De mîndre flori încărcat. - Mumă, muiculita mea,
Vînt de vară a burat, ibomnica nu m-a mit,
Floricele-a scuturat; Nici oile n-am pierdut,
Pin ele s-a mestecat Tot mai multe le-am prăsit.
Mititei bălăurel, Da' ştii, maică, ce-am făcut :
Cu coada de argintei: Eu oitele-am păscut,
La gură cu lăcăţei, Le-am păscut, le-am adăpat
Cu cheîta de otel. Şi la umbră le-am culcat.
De trei ori că m-a cuprins, La păru-al mare rotat,
Capu pe sin el l-a scos; De mîndre flori încărcat,
Cum ş-ascute limbile, Vint de vară a burat,
Ca să-mi piardă zilele !... Florice