Sunteți pe pagina 1din 6

Liceul tehnologic Sîngeru

Examen de corigență la limba și literatura română


Sesiunea iulie 2018 Proba scrisă – clasa a VIII-a

VARIANTA 2.
Citește cu atenție textul următor și apoi răspunde cerințelor care urmează:
În timpul Evului mediu, pălăriile erau considerate un accesoriu destinat exclusiv membrilor
de rang înalt ai societății, fiind confecționate în diferite forme – conice, pătrate sau cu onduleuri.
Cruciații sunt cei care au adus în Europa moda turbanului oriental. În a doua jumătate a secolului
al XVI-lea, pălăriile cel mai des întâlnite erau cele bărbătești confecționate după moda spaniolă –
înalte, din fetru închis la culoare, având borul întors în față, ornate cu o cataramă sau o broșă
prinsă pe o panglică și, uneori, cu pene.
Cu toate că din cele mai vechi timpuri femeile și-au acoperit capul cu voaluri, baticuri, glugi
sau bonete, abia în secolul XVI au apărut primele pălării destinate femeilor, care au împrumutat
în general modelul celor purtate de nobilii de la curțile regale. Abia în cursul secolului XVII,
pălăriile de damă au început să aibă un stil propriu, fără a mai fi influențate de moda masculină.
(”Istoria pălăriei”, http://www.stelian-tanase.ro)

SUBIECTUL I (60 de puncte)


1. Precizează într-un enunț care este titlul textului citat . (6p)
2. Identifică în textul suport două cuvinte care conțin hiat. (6p)
3. Transcrie un substantiv propriu din text. (6p)
4. Alegeți varianta corect despărţită în silabe: cu-loa-re/cul-oa-re; tim-puri/timp-uri;
celor/ce-lor. (6p)
5. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor:au început, regale, pălăriile.(6p)
6. Precizează funcția sintactică a următoarelor cuvinte: diferite, cruciații, în Europa. (6p)
7. Construiește câte un enunț în care să folosești cuvântul pălărie cu funcția sintactică de
atribut substantival genitival și cuvântul nobili cu funcția sintactică de subiect. (6p)
8. Împarte fraza următoare în propoziții și precizează felul acestora (principale sau
subordonate): Vom participa la spectacolul pe care l-ai organizat ca să strângi
fonduri.(12p)
9. Precizează felul subordonatei din fraza următoare: Aceasta este cartea/ pe care ți-am
cumpărat-o./ (6p)

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)


Redactează un text de minim 100 de cuvinte în care să povestești o întâmplare petrecută într-un
parc.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Liceul tehnologic Sîngeru
Examen de corigență la limba și literatura română
Sesiunea iulie 2018 Proba scrisă – clasa a VIII-a

VARIANTA 1.
Citește cu atenție textul următor și apoi răspunde cerințelor care urmează:

Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,

Iar vântul zvârlă-n geamuri grele picuri;

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri

Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N-ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;

Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,

Să stai visând la foc, de somn să picuri… (Mihai Eminescu, Afară-i toamnă)

SUBIECTUL I (60 de puncte)

1.Notează o imagine vizuală și o imagine auditivă din textul dat. (6p)

2.Identifică în textul suport două cuvinte care conțin diftong . (6p)

3.Transcrie un epitet din text. (6p)

4.Alegeți varianta corect despărţită în silabe: nim-i-curi/ni-mi-curi ; gân-dești/gând-ești ; so-


mn/somn. (6p)

5.Precizează valoarea morfologică a cuvintelor: citești, dulci, timpul.(6p)

6.Precizează funcția sintactică a următoarelor cuvinte: vântul, zvârlă, roase. (6p)

7.Construiește câte un enunț în care să folosești cuvântul afară cu funcția sintactică de complement
circumstanțial de loc și cuvântul somn cu funcția sintactică de subiect. (6p)

8.Împarte fraza următoare în propoziții și precizează felul acestora (principale sau subordonate): Mi-a
explicat mereu ce trebuie să fac.(12p)

9.Precizează felul subordonatei din fraza următoare: Se va caza la hotelul/ pe care i l-am indicat./ (6p)

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Redactează un text de minim 100 de cuvinte în care să povestești o întâmplare petrecută într-o zi ploioasă
de toamnă.

Se acordă un 10 puncte din oficiu.


Liceul tehnologic Sîngeru
Examen de corigență la limba și literatura română
Sesiunea iulie 2018 Proba scrisă – clasa a VIII-a

Barem de corectare și notare

 Se punctează orice formulări care conțin răspunsul corect.

VARIANTA 1
Subiectul I (60 de puncte)
1. Câte 3 puncte pentru transcrierea unei imagini vizuale și auditive ( de ex: frunza-
mprăștiată – imagine vizuală) (6p)
2. Câte 3 puncte pentru transcrierea fiecărui cuvânt care conține diftong ( de ex: toamnă,
seară, etc.) (6p)
3. 6 puncte pentru transcrierea unui epitet (de ex: ”roase plicuri”) (6p)
4. Câte 2 puncte pentru fiecare variantă corect aleasă: nim-i-curi/ni-mi-curi ; gân-
dești/gând-ești ; so-mn/somn. (6p)
5. Câte 2 puncte pentru fiecare valoare morfologică precizată: citești – verb predicativ, dulci
– adjectiv propriu-zis, timpul – substantiv comun./ câte 1 punct pentru identificarea unui
element al valorii morfologice (de ex: citești – verb, etc.)(6p)
6. Câte 2 puncte pentru fiecare funcție sintactică precizată: vântul – subiect simplu , zvârlă –
predicat verbal, roase – atribut adjectival./ câte 1 punct pentru identificarea parțială a
funcției sintactice ( de ex: zvârlă – predicat) (6p)
7. Câte 3 puncte pentru construirea enunțurilor în care cuvintele indicate au funcția
sintactică cerută /Câte 1 punct pentru construirea fiecărui enunț care să conțină cuvintele
date. (6p)
8. Punctajul de acordă astfel:
-3 puncte pentru împărțirea frazei în propoziții/ 1 punct pentru împărțire parțială;
-3 puncte pentru identificarea propoziției principale;
-câte 3 puncte pentru identificarea fiecărei subordonate.
(12p)
9. 6 puncte pentru precizarea tipului de propoziție subordonată atributivă (6p)

SUBIECTUL al II-lea
Punctajul se acordă astfel: 16 puncte pentru conținut +14 puncte pentru redactare
CONȚINUT (16 puncte):
- redactarea unui text narativ – 6p/încercare de redactare, schematism – 3 puncte
-respectarea părților componente ale unei compuneri – 3 puncte/ respectarea parțială a
părților unei compuneri – 1 punct
-povestirea unei întâmplări respectând succesiunea logică a evenimentelor – 6puncte/
povestirea unei întâmplări fără respectarea succesiunii logice a evenimentelor – 3 puncte.
-respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct
REDACTARE 14 puncte:
unitatea compoziției 2p; coerența textului – 2p; registrul de comunicare, stilul și vocabularul
adecvate conținutului – 2p; ortografia – 3p (0-1 greşeli – 3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli – 1p;
peste 6 greşeli – 0p); punctuaţia – 3p (0-1 greşeli – 3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli – 1p; peste 6
greşeli – 0p); așezarea corectă a textului în pagină – 1 p; lizibilitatea – 1p.
Se acordă zece puncte din oficiu.
Liceul tehnologic Sîngeru
Examen de corigență la limba și literatura română
Barem de corectare și notare
Sesiunea iulie 2018 Proba scrisă – clasa a VIII-a

 Se punctează orice formulări care conțin răspunsul corect.

VARIANTA 2.
1. 6 puncte pentru construirea unui enunț în care să precizeze titlul textului (6p)
2. Câte 3 puncte pentru transcrierea fiecărui cuvânt care conține hiat ( de ex: pălăriile,
societății) (6p)
3. 6 puncte pentru transcrierea unui substantiv propriu (de ex: ”Europa”) (6p)
4. Câte 2 puncte pentru fiecare variantă corect aleasă: cul-oa-re; tim-puri; ce-lor. (6p)
5. Câte 2 puncte pentru fiecare valoare morfologică precizată: au început – verb predicativ,
regale – adjectiv propriu-zis, pălăriile – substantiv comun/(câte 1 punct pentru
identificarea unui element al valorii morfologice (de ex: au început – verb, etc.) (6p)
6. Câte 2 puncte pentru fiecare funcție sintactică precizată: diferite – atribut adjectival,
cruciații – subiect simplu, în Europa – complement circumstanțial de loc./ câte 1 punct
pentru identificarea parțială a funcției sintactice ( de ex: diferite – atribut) (6p)
7. Câte 3 puncte pentru construirea enunțurilor în care cuvintele indicate au funcția
sintactică cerută /Câte 1 punct pentru construirea fiecărui enunț care să conțină cuvintele
date. (6p)
8. Punctajul de acordă astfel:
-3 puncte pentru împărțirea frazei în propoziții/ 1 punct pentru împărțire parțială;
-3 puncte pentru identificarea propoziției principale;
-câte 3 puncte pentru identificarea fiecărei subordonate.
(12p)
9. 6 puncte pentru precizarea tipului de propoziție subordonată atributivă (6p)

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)


Punctajul se acordă astfel: 16 puncte pentru conținut +14 puncte pentru redactare
CONȚINUT (16 puncte):
- redactarea unui text narativ – 6p/încercare de redactare, schematism – 3 puncte
-respectarea părților componente ale unei compuneri – 3 puncte/ respectarea parțială a
părților unei compuneri – 1 punct
-povestirea unei întâmplări respectând succesiunea logică a evenimentelor – 6puncte/
povestirea unei întâmplări fără respectarea succesiunii logice a evenimentelor – 3 puncte.
-respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct
REDACTARE 14 puncte:
unitatea compoziției 2p; coerența textului – 2p; registrul de comunicare, stilul și vocabularul
adecvate conținutului – 2p; ortografia – 3p (0-1 greşeli – 3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli – 1p;
peste 6 greşeli – 0p); punctuaţia – 3p (0-1 greşeli – 3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli – 1p; peste 6
greşeli – 0p); așezarea corectă a textului în pagină – 1 p; lizibilitatea – 1p.
Se acordă zece puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și