Particula primordiala, imperceptibila si indivizibila, a carei istorie incepe in urma cu 2.

500 de ani,
in Grecia Antica. Evolutia cunoasterii materiei, a descoperirii structurii atomice a realitatii, este in
fapt un parcurs incalcit si dramatic, de la primele intuitii ale anticilor filosofi greci, pana la
giganticele acceleratoare de particule de astazi si la energia curata a viitorului.

Celebrul fizician Richard Feynman spunea ca, daca toata cuceririle stiintifice ale umanitatii ar fi la
un moment dat in pericol de a disparea, el nu le-ar spune urmasilor decat un singur lucru: "Totul
este zamislit din atomi". De fapt, cu adevarat remarcabila este tocmai fascinanta calatorie a
omenirii in adancurile materiei pentru a cunoaste secretele atomului - acest obiect invizibil care
se afla la temelia realitatii Universului si care fundamenteaza acum intreaga fizica, chimie si
biologie. O calatorie departe de a fi ajuns la final.

Un atom este cea mai mică unitate constitutivă a materiei comune care are proprietățile
unui element chimic.[1] Orice solid, lichid, gaz și plasmă este compus din atomi neutri sau ionizați.
Atomii sunt foarte mici; dimensiuni tipice sunt în jur de 100 pm (a zecea miliardime dintr-un
metru).[2] Atomii nu au limite bine definite, și există diferite moduri de a defini dimensiunea, care
dau fiecare valori diferite, dar apropiate ca valoare.

Ideea că materia este alcătuită din unități discrete este o idee foarte veche, care apare în multe
culturi antice, cum ar fi Grecia și India. Cuvântul „atom” a fost inventat de vechii filosofi greci. Cu
toate acestea, aceste idei își aveau fundamentul mai mult în raționamentele filozofice și teologice,
decât în dovezi și experimente. Ca urmare, vederile lor asupra felului cum arată și cum se
comportă atomii erau incorecte. Ele nu puteau nici să convingă pe toată lumea, astfel încât
atomismul era doar una dintr-o serie de ipoteze concurente cu privire la natura materiei. Abia în
secolul al XIX-lea, ideea a fost îmbrățișată și rafinată de către oamenii de știință, atunci când
știința emergentă a chimiei a produs descoperiri pe care numai conceptul de atomi le putea
explica.

Diverși atomi și molecule, așa cum au fost descrise de John Dalton în Un nou sistem de filosofie
chimică (1808).

La începutul anilor 1800, John Dalton a folosit conceptul de atomi pentru a explica de
ce elementele reacționează întotdeauna în raporturi de numere întregi mici (legea proporțiilor
multiple). De exemplu, există două tipuri de oxid de staniu⁠(d): unul este 88,1% staniu și 11,9%
oxigen, iar celălalt este 78,7% staniu și 21,3% oxigen (oxid de staniu (II) și, respectiv, dioxid de
staniu⁠(d)). Acest lucru înseamnă că 100 g de staniu se vor combina fie cu 13,5 g, fie cu 27 g de
oxigen. 13,5 și 27 sunt în raport de 1:2, un raport de numere întregi mici. Acest model comun în
chimie i-a sugerat lui Dalton că elementele care reacționează în număr întreg multiplu de unități
discrete—cu alte cuvinte, atomi. În cazul oxizilor staniului, un atom de staniu se va combina cu
unul sau doi atomi de oxigen.[4]
Dalton credea și că teoria atomică ar putea explica de ce apa absoarbe gaze diferite în proporții
diferite. De exemplu, el a constatat că apa absoarbe dioxidul de carbonmult mai bine decât
absoarbe azotul.[5] Ipoteza lui Dalton se datora diferențelor de masă și configurație între
particulele gazelor respective și moleculele de dioxid de carbon (CO2) sunt mai grele și mai mari
decât moleculele de azot (N2).

editatiile filozofice atomiste dateaza inca de pe vremea vechilor ganditori greci si indieni ai secolelor al VI-lea si al
V-lea i.d.Ch. Prima formulare filozofica a unei idei similare celei de atom a fost dezvoltata de Democrit in Grecia
secolului al VI-lea i.d.Ch. Ideea s-a pierdut timp de secole, pana la reaprinderea interesului stiintific din epoca
Renasterii.

In secolul al XIX-lea, John Dalton a vrut sa cunoasca de ce se sparg substantele in constituenti proportionali.
Pentru Dalton, fiecare element chimic a fost reprezentat printr-un tip de atom, si vice-versa. In ultima parte a
secolului al XIX-lea, Willian Crookes a inventat tubul cu raze catodice (denumit si tub Crookes) si a fost primul
care a observat particule incarcate negativ intr-un astfel de tub. Aproape de trecerea catre secolul al XX-lea, J.J.
Thomson, in urma cercetarilor sale privind razele catodice, a descoperit ca atomii sunt, de fapt, divizibili, fiind
partial compusi din particule foarte usoare incarcate negativ (dovedite a avea proprietati identice indiferent de
elementul chimic de la care proveneau), ce au fost numite mai tarziu electroni. De altfel J.J. Thomson propune
primul model de atom, in care electronii sunt inclusi intr-o bila cu sarcina pozitiva precum „stafidele intr-un
cozonac”.

In 1911, Ernest Rutherford a descoperit ca electronii orbiteaza un nucleu compact. Tot Rutherford a descoperit ca
hidrogenul poseda cel mai usor nucleu, pe care l-a numit proton (in limba greaca, προτου inseamna „primul”).
Pentru a explica de ce electronii „nu cad, in spirala, pe nucleu”, Niels Bohr a dezvoltat un model al atomului in
care, folosind rezultatele mecanicii cuantice, electronii nu pot sa parcurga decat orbite circulare fixate.

Dupa descoperirea principiului de incertitudine al lui Werner Heisenberg, conceptul de orbita circulara a fost
inlocuit cu cel de „nor”, in interiorul caruia distributia electronilor a fost descrisa prin ecuatii probabilistice. In
sfarsit, dupa descoperirea in anul 1932 a neutronului, particula neutra din punct de vedere electric, nucleele
atomice ale elementelor mai grele decat hidrogenul s-au gasit a fi formate din protoni si neutroni, aceste ultime
rezultate completand conceptia moderna despre structura atomica. Protonul si neutronul se mai numesc si
nucleoni.

MODELE ATOMIC
Un atom este cea mai mică unitate constitutivă
a materiei comune care are proprietățile unui element
chimic.[1] Orice solid, lichid, gaz și plasmă este compus din
atomi neutri sau ionizați. Atomii sunt foarte mici; dimensiuni
tipice sunt în jur de 100 pm (a zecea miliardime dintr-un
metru).[2] Atomii nu au limite bine definite, și există diferite
moduri de a defini dimensiunea, care dau fiecare valori diferite,
dar apropiate ca valoare.
Ideea că materia este alcătuită din unități discrete este o idee
foarte veche, care apare în multe culturi antice, cum ar fi Grecia
și India. Cuvântul „atom” a fost inventat de vechii filosofi greci.
Cu toate acestea, aceste idei își aveau fundamentul mai mult în
raționamentele filozofice și teologice, decât în dovezi și
experimente. Ca urmare, vederile lor asupra felului cum arată și
cum se comportă atomii erau incorecte. Ele nu puteau nici să
convingă pe toată lumea, astfel încât atomismul era doar una
dintr-o serie de ipoteze concurente cu privire la natura materiei.
Abia în secolul al XIX-lea, ideea a fost îmbrățișată și rafinată de
către oamenii de știință, atunci când știința emergentă a chimiei
a produs descoperiri pe care numai conceptul de atomi le putea
explica.

In secolul al XIX-lea, John Dalton a vrut sa cunoasca de ce se

sparg substantele in constituenti proportionali. Pentru Dalton,
fiecare element chimic a fost reprezentat printr-un tip de atom,
si vice-versa. In ultima parte a secolului al XIX-lea, Willian
Crookes a inventat tubul cu raze catodice (denumit si tub
Crookes) si a fost primul care a observat particule incarcate
negativ intr-un astfel de tub. Aproape de trecerea catre secolul
al XX-lea, J.J. Thomson, in urma cercetarilor sale privind razele
catodice, a descoperit ca atomii sunt, de fapt, divizibili, fiind
partial compusi din particule foarte usoare incarcate negativ
(dovedite a avea proprietati identice indiferent de elementul
chimic de la care proveneau), ce au fost numite mai tarziu
electroni. De altfel J.J. Thomson propune primul model de
atom, in care electronii sunt inclusi intr-o bila cu sarcina pozitiva
precum „stafidele intr-un cozonac”.

In 1911, Ernest Rutherford a descoperit ca electronii orbiteaza

un nucleu compact. Tot Rutherford a descoperit ca hidrogenul
poseda cel mai usor nucleu, pe care l-a numit proton (in limba
greaca, προτου inseamna „primul”). Pentru a explica de ce
electronii „nu cad, in spirala, pe nucleu”, Niels Bohr a dezvoltat
un model al atomului in care, folosind rezultatele mecanicii
cuantice, electronii nu pot sa parcurga decat orbite circulare
fixate.

Dupa descoperirea principiului de incertitudine al lui Werner

Heisenberg, conceptul de orbita circulara a fost inlocuit cu cel
de „nor”, in interiorul caruia distributia electronilor a fost
descrisa prin ecuatii probabilistice. In sfarsit, dupa descoperirea
in anul 1932 a neutronului, particula neutra din punct de vedere
electric, nucleele atomice ale elementelor mai grele decat
hidrogenul s-au gasit a fi formate din protoni si neutroni, aceste
ultime rezultate completand conceptia moderna despre
structura atomica. Protonul si neutronul se mai numesc si
nucleoni.

Celebrul fizician Richard Feynman spunea ca, daca toata

cuceririle stiintifice ale umanitatii ar fi la un moment dat in
pericol de a disparea, el nu le-ar spune urmasilor decat un
singur lucru: "Totul este zamislit din atomi". De fapt, cu adevarat
remarcabila este tocmai fascinanta calatorie a omenirii in
adancurile materiei pentru a cunoaste secretele atomului -
acest obiect invizibil care se afla la temelia realitatii Universului
si care fundamenteaza acum intreaga fizica, chimie si biologie.
O calatorie departe de a fi ajuns la final.

Particula primordiala, imperceptibila si indivizibila, a carei istorie

incepe in urma cu 2.500 de ani, in Grecia Antica. Evolutia
cunoasterii materiei, a descoperirii structurii atomice a realitatii,
este in fapt un parcurs incalcit si dramatic, de la primele intuitii
ale anticilor filosofi greci, pana la giganticele acceleratoare de
particule de astazi si la energia curata a viitorului.
 Cunoasterea si studiul insusirilor izotopilor sunt de mare insemnatate practica,
deoarece izotopii diferitelor elemente au multe si variate aplicatii in domenii importante
ale activitatii umane : industrie, agricultura, medicina, arheologie, paleontologie,
constructii, fabricarea unor masini, etc.

Izotopul 40K are un rol important in mentinerea echilibrului termic al Pamantului

(Terra).

Izotopii multor elemente au proprietati radioactive, adica se descompun

transformandu-se in alte elemente, emitand in acelasi timp radiatii; acestia se
numesc radioizotopi.

In centralele atomo-electrice, energia nucleara este transformata in

energie electrica, relativ ieftina, utilizata in industrie, transporturi, in viata de zi
cu zi. In reactoarele nucleare ale acestor centrale atomo-electrice se utilizeaza
izotopul radioactiv al uraniului : 235U.

In medicina, izotopii radioactivi sunt utilizati in diagnosticarea si tratarea unor

boli. Astfel, cu izotopul radioactiv al iodului se studiaza functionarea glandei
tiroide, cu calciu radioactiv se examineaza stomacul si se depisteaza ulcerele.
Depistarea si tratarea tumorilor canceroase reprezinta una dintre cele mai
importante aplicatii ale izotopilor in medicina. Cu ajutorul izotopului radioactiv
al 16C, geologii pot stabilii varsta rocilor, iar arheologii varsta obiectelor
dezgropate care au apartinut unor civilizatii disparute.

In agricultura, izotopii isi gasesc aplicatii in tratarea semintelor, in

studierea solului.

In natura, numai 21 de elemente apar ca elemente unitare (monoizotopice),

restul se prezinta ca amestecuri de izotopi.

In paturile superioare ale atmosferei, datorita razelor cosmice se formeaza

izotopul 14C. Plantele prin asimilarea dioxidului de carbon (CO2) in procesul de
fotosinteza fixeaza toti cei trei izotopi ai carbonului natural. Animalele erbivore
se hranesc cu plante, cele carnivore mananca animale erbivore si in final in toate
organismele vii se intalnesc cei trei izotopi 12C 13C 14C, in proportie constanta.