Vitamine liposolubile

Conf. Dr. Anca Maria Moldoveanu

Definiție

 Vitaminele sunt compuşi organici necesari în

cantitati reduse pentru buna desfăşurare a
activităţilor în organism.
 De regulă acţioneză sub formă de coenzime
(legaţi de enzime, catalizează activitatea
acestora) sau ca transportori de grupări
organice.
Clasificarea vitaminelor
Vitaminele se clasifică în:
 vitamine liposolubile şi

 vitamine hidrosolubile.
 Vitaminele liposolubile:
În aceasta categorie intră vitaminele:
 A, D, E şi K.
Caracteristici generale:
 sunt vehiculate de grăsimile alimentare, împreună cu care se absorb;
 dacă grăsimile sunt digerate în condiţii normale, 40-90% din vitamine
se absorb. În caz de maldigestia lipidică, absobţia vitaminelor este
interferată şi se poate ajunge la carenţe;
 surplusul de vitamine liposolubile este depozitat de către organism în
anumite ţesuturi (ficat, ţesut adipos), în consecinţă:
 carenţele apar tardiv,

 excesul poate determina intoxicaţii vitaminice (apar numai prin

suplimentare, nu prin aport alimentar);

 sunt implicate îndeosebi în procese anabolice.
Vitaminele hidrosolubile
În această categorie intră:
 vitamina C şi complexul vitaminic B.
Caracteristici generale:
 sunt vitamine sensibile (se distrug uşor sub acţiunea factorilor
de mediu);
 se absorb mai uşor ca vitaminele liposolubile;
 surplusul este eliminat rapid pe cale renală, organismul nu face
depozite, deci:
 deficienţele apar rapid (dacă vitaminele sunt complet

absente din alimentaţia unei persoane, după aproximativ

10 zile pentru tiamină şi după 20 - 40 zile pentru
vitamina C)
 intoxicaţiile sunt rare.

 intervin îndeosebi în procese catabolice.

VITAMINA A
Vitamina A
 Vitamina A a fost descrisă pentru prima dată
în anul 1913. Se gaseşte sub mai multe
forme, şi anume:
 sub formă de retinoizi: retinol (alcool),
retinal (aldehida) şi acid retinoic;
 sub formă de carotenoizi. Există
aproximativ 600 carotenoizi, dar numai 50
sunt provitamine A, beta –carotenul fiind cel
mai puternic.
 Organismul stochează vitamina A în ficat.
 Rolul retinoizilor
Retinoizii au o multitudine de funcţii în organism :
a) au rol în menţinerea vederii Această proprietate este cunoscută din
antichitate. Retinoizii au un rol central în ciclul vizual (adaptarea vederii
la lumina slabă). Carenţa se numeşte hemeralopie.
b) au rol în diferenţierea celulară, în sinteza unor proteine (prin
reglarea expresiei unor gene). Aceste roluri sunt dovedite de existenţa
unor receptori nucleari, RAR şi RXR, de care se pot lega retinoizii. Prin
activarea receptorilor:
 se declanşează efectuarea majorităţii sarcinilor specifice vitaminei A în
organism;
 se influenţează specializarea celulelor pentru roluri fiziologice foarte
specifice;
 se determină şi implicarea retinoizilor în formarea şi dezvoltarea unui
produs de concepţie normal.
 Rolul retinoizilor
c) au rol în creştere, dezvoltare şi reproductie – vezi
punctul b) . Retinoizii intervin în:
 creşterea osoasă,

 sinteza de proteine celulare,

 reglarea expresiei STH,

 dezvoltarea embrionilor (membre, inima, ochi, urechi)

 Carenţa marcată determină sterilitate, malformaţii,

dezvoltare necorespunzătoare a produsului de concepţie.

 Rolul retinoizilor
d) au rol în sănătatea celulelor epiteliale. Retinoizii sunt responsabili de
integritatea şi funcţionalitatea acestor celule → în caz de carenţă sunt afectate
tegumentele, mucoasele interne (de la nivelul aparatului respirator, digestiv,
genito-urinar) şi externe, corneea, conjunctivă şi se pot observa următoarele
fenomene:
 afectarea secretiei de mucus şi lacrimi;
 la nivel ocular: xeroftalmie, keratită, keratomalacie, plăcile lui Bitot pe cornee,
chiar orbire (numai în carenţele marcate, aşa cum se pot semnala în unele ţări
subdezvoltate unde aportul de vitamina A este problematic);
 la nivel tegumentar: piele uscată, scuamoasă, fisurată (“piele de broască
râioasă”), datorită excesului de keratina, a sebumului deficitar, fisurile
reprezentând porţi de intrare pentru germeni (infecţii frecvente);
 la nivelul mucoaselor – mucoase uscate, cu metaplazie keratinoasă, ele
devenind o barieră ineficientă pentru agenţii patogeni (apar des infecţii
multiloculare).
Rolul retinoizilor
e) au rol în imunitate . Vitamina A este
necesară în funcţionarea sistemului
imun (“vitamina antiinfecţioasă”). Acest
rol are mai multe explicaţii:
 păstrarea, sub acţiunea vitaminei, a
funcţiilor tegumentelor şi mucoaselor de
bariere împotriva germenilor;
 rolul central al vitaminei în formarea şi
diferenţierea seriei albe;
 rolul în activarea limfocitelor T.
Rolul retinoizilor
f) rol în formarea hematiilor prin
diferenţierea celulelor stem în hematii
şi prin mobilizarea fierului din depozite
şi includerea sa în hemoglobină.
 Rolul retinoizilor
g) utilizarea retinoizilor ca tratament în anumite circumstanţe
patologice. Se folosesc în doze care depăşesc cu mult necesarul.
Acest lucru duce la efecte adverse şi , eventual, la risc de
teratogeneză, de aceea, tratamentul trebuie efectuat obligatoriu sub
control medical. Retinoizii sunt utili în:
 afecţiuni ale pielii se administrează sub formă de retinoizi sintetici şi
naturali în doze mari. Mecanismul de acţiune este acela de afectare a
activităţii celulelor cutanate
 în psoriazis: etetrinat,

 în acnea gravă : tretinoin, acutan;

 retinita pigmentară (înca în studiu);

 unele leucemii (încă în studiu) şi în prevenirea cancerului.
Doze recomandate de
retinoizi
 Doze recomandate de retinoizi - unităţi de
măsură: UI (Unităţi Internaţionale), ER (echivalenţi
de retinol), mcg
 1 UI = 0.3 mcg retinol
 1ER = 3, 3 UI= 1mcg
 Doza recomandată pentru bărbaţi este 900 mcg
(3000 UI), iar pentru femei 700 mcg (2300 UI).
 Pe perioada sarcinii este recomandat un aport de
vitamina A de 2500 UI, iar pe perioada alăptării 4500
UI
 Limita superioară tolerabilă (pentru vârste mai mari
de 19 ani) este de 3000 mcg (10 000 UI).
 Intoxicaţia cu retinoizi
 apare la administrarea prelungită de doze foarte mari (de
10 ori mai mult decât dozele recomandate).
 Există grupe de persoane care riscă să facă intoxicaţii şi
la administrarea de doze mai mici de retinoizi: alcoolicii,
bătrânii, persoanele cu hipercolesterolemie familială.
 singura circumstanţă în care intoxicaţia poate fi declanşată
de ingestia de alimente (şi nu de administrarea de
suplimente) este întâlnită la populaţiile nordice, care pot
ingera o cantitate excesivă de ficat de urs polar.
 efectele excesului se manifestă pe: tegumente, organe
interne, SNC.
 Cele mai multe dispar la întreruperea suplimentării.
Intoxicaţia cu retinoizi
 semne timpurii: greaţă, cefalee, astenie, inapetenţă,
vertij.
 toxicitate cronică: piele uscată, pruriginoasă, pierdera
părului, inapetenţă, cefalee, dureri musculo-
articulare.
 cazuri severe: leziuni hepatice, hemoragii, comă, exit.
 efecte ireversibile: ficat, os (osteoporoza?!)
 durere recurentă articulară şi musculară.
 toxicitatea în timpul sarcinii - provoacă malformaţii
fetale grave (!!medicaţia pentru acnee sau psoriazis
este foarte toxică, trebuie întreruptă înainte de
sarcină).
Surse alimentare de
vitamina A
 Retinolul (acesta trebuie să acopere 50% din
necesarul de vitamina A) se găseşte în special în
alimente de origine animală sau fortificate, şi anume
în:
 ficat (6500mcg),
 ulei de peşte/carne de peşte,
 brânzeturi grase,
 smântână, unt, frişcă,
 margarină,
 galbenuş de ou (140 mcg tot oul),
 cereale fortificate, lapte degresat fortificat.
Surse alimentare de
vitamina A
Sursele de caroteni sunt reprezentate de legumele şi fructele cu
coaja şi pulpa intens colorate, inclusiv de legumele-frunze:
 morcovi (835 μg )
 varza creaţă (681mcg)
 spanac (469 μg )
 dovleac (369 μg )
 pepene galben(169 μg )
 legume frunze
 caise (96 μg )
 papaya (55 μg 6%)
 mango (38 μg 4%)
 broccoli (31 μg )
 mazăre (38 μg )
 sfeclă .
Carotenoizi
 Carotenoizii sunt pigmenţi oranj, galbeni, roşii cu rol
în fotosinteză (terpene) şi au acţiune antioxidanta.
Provitaminele A sunt numai anumiţi carotenoizi (α-
caroten, β-caroten şi β-cryptoxantina),nu toate
substanţele din respectiva clasă.
 Carotenoizii necesită lipide ca vehicul iar absorbţia lor
este variabilă. În intestin şi ficat se transformă în
retinal (procent invers proporţional cu depozite din
organism – daca organismul are suficienta vitamina
A, rata de activare a carotenilor este redusă).
 Carotenoizi
Excesul de carotenoizi nu determină intoxicaţie pentru că:
 - rata de conversie în retinal este lentă şi regulată,
 - dacă aportul creşte mult, absorbţia intestinală de caroteni scade.
 Efectul excesului consumului de caroteniozi este, eventual,
carotenodermia (palmo-plantară mai ales).
 Din punct de vedere al activităţii :
 2 mcg caroten administrate în soluţie uleioasă = 1 mcg retinol = 2:1
raport de activitate ca retinol (deci se observă activitate de două ori mai
slabă a carotenului)
 carotenii din alimente dau raporturi de activitate şi mai slabe = 12:1
pentru beta caroten, 24:1 pentru alţi carotenoizi
 Nu există doză recomandată de caroteni, dar ei asigură aproximativ
50% din raţia zilnică de vitamina A. Vegetarienii se pot baza pe caroteni
pentru a evita carenţa.
 Carenţa de vitamina A
Carenţa de vitamină A se poate manifesta prin:
 hemeralopie,

 modificări ale troficităţii şi aspectului tegumentelor şi

mucoaselor (xeroftalmie, piele uscată, îngroşată, fisurată,

mucoase şi semimucoase cu metaplazie cornoasă),
 infecţii secundare abolirii rolului de barieră împotriva
germenilor jucat de tegumente şi mucoase,
 împiedicarea creşterii şi dezvoltării normale,

 anemie,

 malformaţii fetale.
Carenţa de vitamina A
Grupe de risc
 În populaţia generală, grupele la risc pentru a
dezvolta carenţa de vitamina A sunt:
 grupurile populaţionale sărace, inclusiv

urbane,
 bătrânii,

 alcoolicii,

 persoanele cu afecţiuni hepatice,

 copiii cu forme severe de malabsorpţie.

VITAMINA D
Vitamina D
 Vitamina D se întâlneşte în două forme
majore:
 ergocalciferol: D2 (în membrana
celulelor fungice – ergosterol, care se
transformă sub acţiunea UVB);
 colecalciferol: D3 (la animale – 7-
dehidrocolesterol în piele, se transformă
sub acţiunea UVB).
Sinteza vitaminei D
 Sinteza vitaminei D are loc în tegumente
(precursorul 7–dehidrocolesterol se găseşte în
epiderm, stratul bazal şi cel spinos) sub acţiune UVB
– pre-vitamina D3 (sinteza cutanată asigură peste
90% din necesar).
 Pentru sinteza unei cantităţi suficiente sunt necesare
10-15` expunere de cel puţin 2-3 ori/saptămână la
soare a feţei, braţelor fără ecrane de protecţie .
 Un SPF 8 reduce cu 95% accesul razelor UV la
tegumente.
Sinteza vitaminei D
 Melanina formează un ecran, deci pielea mai închisă
la culoare necesită expunere mai îndelungată decât
pielea albă.
 Expunerea mai lungă determină un echilibru în piele
– vitamina este degradată pe măsură ce se
generează, deci nu există riscuri de hipervitaminoză.
 La majoritate mamiferelor, forma D3 este mult mai
activă ca D2 (de 3-10 ori). Există o singură excepţie -
şobolanii.
Sinteza vitaminei D
 Activarea ulterioară a vitaminei D are loc în două
etape:
 1. hidroxilare hepatică: rezultă 25-hidroxi-vitamina D-
[25(OH)D3], compus ce reprezintă forma circulantă
majoritară. Este un marker al saturării organismului
cu vitamina D (!afectările hepatice pot interfera
această etapă);
 2. hidroxilare renală: rezultă 1α,25-dihidroxi-vitamina
D [1,25(OH)2D]. Este cea mai activă formă de
vitamină (!afectările renale pot inerfera această
etapă).
Rolurile Vitaminei D
 Majoritatea rolurilor vitaminei D în organism sunt
mediate de un factor de transcripţie nuclear – VDR.
Ţesuturile care au cei mai mulţi receptori VDR sunt
în: creierul, inima, pielea, gonadele, prostata, sânul.
 În afară de aceşti receptori, se presupune că există şi
receptori localizaţi membranar, a căror prezenţă
explică unele efecte rapide ale vitaminei.
Rolul vitaminei D în:
1) Metabolismul fosfo-calcic: vitamina D menţine calcemia
normală prin :
 creşterea absorbţiei Ca, P,
 creşterea resorbţiei renale a Ca,
 depunerea/resorbţia Ca în os în funcţie de calcemie;
 promovarea formării şi mineralizării osului, fiind esenţială
pentru dezvoltarea unui material osos puternic;
2) Diferenţierea celulară .
 Inhibă proliferarea şi
 stimulează diferenţierea,
 are rol în creştere.
Rolul vitaminei D în:
3) Modularea imunităţii –
 stimulează imunitatea și
 inhibă fenomenele de autoimunitate.
4) Alte roluri: rămân de fundamentat -protecţie faţă de:
 cancer,
 hipertensiune arterială,
 diabet,
 sindrom metabolic,
 dislipemii,
 cardiopatie ischemică,

 boli autoimune,
 afecţiuni psihiatrice.
Carenţa vitaminei D - Factorii de risc
ce determină carenţa vitaminei D sunt:

 radiaţia solară redusă (clima),

 radiaţia solară ecranată de poluare,
 insuficienta expunere la soare - lucrul în incinte,
 tegumentele închise la culoare şi traiul în zone
nordice,
 folosirea de ecrane solare din ce în ce mai puternice
de către omul modern ,
 anumite obiceiuri nutriţionale (vegetarianismul),
 obezitatea (vitamina este depozitată în ţesut adipos),
Carenţa vitaminei D- Factorii de risc
ce determină carenţa vitaminei D sunt:

 vârsta: sugarii (alimentaţi la sân sau cu formule

nefortificate) .
 vârsta: îmbătrânirea (eficienţa redusă a sintezei,
expunere diminuată la radiaţii solare) ,
 sindroamele de malabsorbţie (colestaza, fibroza
chistică, boala Crohn), rezecţii intestinale ,
 afecţiuni hepato-renale (ciroza, insuficienţa renală,
disfuncţii enzimatice – rahitism vitaminorezistent).
Efectele carenţei
vitaminei D
 Efectele carenţei vitaminei D conduc
la insuficienta mineralizare a oaselor:
rahitism, osteomalacie (posibila
contribuţie la osteoporoză).
Rahitismul
 cele mai afectate sunt oasele lungi, deformate de
tracţiunile musculare;
 tesutul osteoid nu se mineralizează → îngroşarea
zonelor cu cartilaj de creştere;
 închiderea tardivă a fontanelelor;
 hipotonie musculară (abdomen mărit, coloană
deformată);
 creştere întârziată;
 afecţiuni dento-maxilare;
 labilitate neuro-vegetativă (convulsii febrile);
 susceptibilitate la infecţii.
Osteomalacia
 Matricea organică se păstrează, dar se pierd
elementele minerale. Consecinţe sunt:
 fracturi facile (şold, coloană, etc);
 dureri osoase spontane;
 hipotonie a muşchilor proximali.
 ! Afecţiunea este foarte frecventă după o
anumită vârstă, determinată mai ales de
condiţii care afectează metabolismul vitaminei
D şi al Ca (afecţiuni renale, hepatice, rezecţii
intestinale, sarcini repetate, etc).
 Surse alimentare de
vitaminei D
 Vitamina D se găseşte numai în alimente de origine animală, şi anume:
 uleiuri din ficat de peşte (ulei de ficat de cod): 1 lingură (15 ml) =
1,360 UI,
 peşte gras: peşte pisică, somon (360 UI), macrou (345 UI), sardine
(conserve ulei 250 UI), ton (conserve ulei 200 UI), ţipar (200 UI),
 icre de sturion: 232 UI,
 crevete 172 UI,
 ficat de pasăre sau mamifere 12 UI,
 ciuperci expuse 5 min la UV – vit D2 – 2700 UI,
 ou - 24 UI (la un galbenuş - 148/100g),
 brânzeturi grase,
 unt (56 UI), smântână, margarină,
 alimente fortificate
 Cantitatea de vitamina D s-a exprimat per 100 g aliment.
 Dozele recomandate de
vitamină D
M F
Etapa Vârstă
mcg/zi (UI/zi) mcg/zi(UI/zi)
sugar 0-6 luni 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
sugar 7-12 luni 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
copil 1-3 ani 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
copil 4-8 ani 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
copil 9-13 ani 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
Adolescenţi 14-18 ani 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
Adulţi 19-50 ani 5 mcg (200 UI) 5 mcg (200 UI)
Adulţi 51-70 ani 10 mcg (400 UI) 10 mcg (400 UI)
Adulţi ≥71 ani 15 mcg (600 UI) 15 mcg (600 UI)
5 mcg (200 UI - 600
Sarcină Indiferent -
UI)
5 mcg (200 UI - 800
Alăptare Indiferent -
UI)
Necesitatea suplimentarii a aportului
de vitamină D apare la:
 sugar şi copil mic (suplimente administrate per os,
pentru evitarea intoxicaţiei),
 persoane care nu se expun deloc sau se expun foarte
puţin la soare (profesiuni, habitat, detenţie),
 vârstnici.
 În prezent se discută necesitatea creşterii dozelor
recomandate atât la tineri, cât şi la adult şi senior,
mergându-se până la un maxim de 2000 UI.
Profilaxia carenței de
vitamină D
 Profilaxia carenţei necesită expunerea la
soare minimum 10-15 `, faţă, picioare,
braţe, de cel puţin 3 ori/săptămână,
primăvara, vara, toamna în zona
temperată. Această expunere evită
carenţa pănă la sfârşitul iernii.
Intoxicaţia cu vitamină D
 Apare la doze de 100 ori mai mare decât doza
recomandată/zi, administrate pe perioade de
câteva luni (sensibilitate crescută la
persoanele cu hiperparatiroidism primar,
sarcoidoză, tuberculoză, limfoame).
 Nu este determinată niciodată prin
hiperexpunere la soare sau prin consum de
alimente bogate în vitamină D.
Simptome intoxicaţiei cu
vitamină D sunt:
 hipercalcemie (prin creşterea absorbţiei intestinale şi a resorbţiei
osoase),
 deshidratare,
 vomă,
 anorexie,
 iritabilitate,
 astenie,
 constipaţie,
 depunere ectopică de calciu în ţesuturile moi, în rinichi (litiază),
 leziuni arteriale şi cardiace,
 depuneri şi lezări pulmonare, în tendoane, ligamente (impotenţă
funcţională).
VITAMINA E
 Tocoferolii reprezintă o familie de 8
antioxidanţi, şi anume:
 4 tocoferoli: alpha-, beta-, gama- şi
delta-
 4 tocotrienoli: alpha-, beta-, gama- şi
delta-
 Alfa – tocoferolul este substanţa cea
mai activă pentru om, cu cea mai mare
semnificaţie nutriţională.
Rolul vitaminei E
 Vitamina E este antioxidant liposolubil
important, prevenind oxidarea lipidelor din
membranele celulare şi din LDL.
 După ce îşi pierde capacitatea antioxidantă,
vitamina E poate fi regenerată de vitamina C.
 Rolurile vitaminei E
1) Rol în răspunsul imun şi inflamaţie,
2) rol antiagregant, vasodilatatoar,
3) pare a fi utilă în profilaxia unor afecţiuni (de fundamentat aceste
afirmaţii prin cercetări ulterioare):
 boli cardio-vasculare,
 ateroscleroză ,
 cancer,
 cataractă,
 degenerescenţă maculară,
 stimularea imunităţii (mai ales la bătrâni),
 diabet zaharat,
 demenţă .
4) Vitamina E se foloseşte şi ca aditiv alimentar – E 307 (datorită acţiunii
antioxidante).
Carența vitaminei E –
circumstanțe favorizante:
 sindroamele de malabsorbţie lipidică:
fibroză chistică, b.Crohn, colestaza,
pancreatite,
 prematuritatea,
 a-beta-lipoproteinemia.
Manifestările carenţei
vitaminei E sunt:
 neurologice: ataxie, neuropatie periferică,
miopatie, retinopatie pigmentară;
 anemie (hemoliză prin scăderea calităţii şi
rezistenţei membranelor eritrocitare);
 afectarea SN în dezvoltare;
Carenţa de vitamină E:
 În sindromul de malabsorbţie la adult:
manifestările de carenţă pot apărea
abia după 10-20 ani. Nu a fost citată
carenţa clinic manifestă la adulţii care
au o dietă săracă în vitamina E.
Doza zilnică recomandată pentru RRR-alfa-tocoferol
(d-alfa-tocoferol), (1 UI =echivalentul biologic a 0,667 mg
de RRR-alfa-tocoferol)
în funcţie de sex şi vârstă
Etapa Vârsta M; mg/zi (IU/zi) F; mg/zi (IU/zi)
Sugari 0-6 luni 4 mg (6 IU) 4 mg (6 IU)
Sugari 7-12 luni 5 mg (7.5 IU) 5 mg (7.5 IU)
Copii 1-3 ani 6 mg (9 IU) 6 mg (9 IU)
Copii 4-8 ani 7 mg (10.5 IU) 7 mg (10.5 IU)
Copii 9-13 ani 11 mg (16.5 IU) 11 mg (16.5 IU)
Adolescenţi 14-18 ani 15 mg (22.5 IU) 15 mg (22.5 IU)
Adulţi ≥19 ani 15 mg (22.5 IU) 15 mg (22.5 IU)
Graviditate - - 15 mg (22.5 IU)
Alăptare - - 19 mg (28.5 IU)
Intoxicaţia cu tocoferol
 Apare la administrarea de mai mult de 500
mg pe durate lungi şi se manifestă prin:
 greaţă,
 vărsături,
 cefalee,
 diaree,
 astenie,
 interferenţa metabolismului vitaminei K,
 interacţiune cu anticoagulantele.
Surse alimentare de
vitamină E
 Vitamina E se găseşte îndeosebi în alimente de
origine vegetală:
 uleiuri vegetale: de palmier, floarea soarelui, soia,
porumb, măsline,
 fructe oleaginoase şi seminţe,
 cerealele integrale şi leguminoasele uscate,
 legumele frunze,
 alte legume,
 produse fortificate (cereale pentru mic-dejun,
margarine),
 în peşte - cantităţi reduse.
Exemple de valori ale vitaminei E
în diferite alimente :
 ulei de germeni de porumb (215,4 mg/100 g),
 ulei de floarea soarelui (55,8 mg/100 g),
 ulei de nucă (20,0 mg/100 g),
 ulei de măsline (12,0 mg/100 g),
 alune (9,0 mg/100 g),
 porumb (2,0 mg/100 g),
 fulgi de ovăz (1,5 mg/100 g),
 castane (1,2 mg/100 g),
 cocos (1,0 mg/100 g),
 roşii (0,9 mg/100 g),
 morcovi (0,6 mg/100 g).
 Cantitatea de vitamină E din alimente
este dependentă de procesul de
recoltare, procesare, depozitare şi de
tratamentul termic.
 Tocoferolul e susceptibil la oxidare, în
prezenţa: metalelor, oxigenului, luminii
şi in condiții de tratament termic repetat
(prăjirii repetate).
VITAMINA K
Sinteza vitaminei K
 Termenul vitamină K este, de fapt, un nume
generic pentru un grup de substanţe.
 Bacteriile intestinului uman (E. coli)
sintetizează o bună parte din necesarul de
vitamina K sub formă de K2 (menachinone-4,
-6, -7 sau -9) (până recent se considera că
bacteriile asigură aproximativ 50% din
necesar, aspect considerat în prezent
discutabil). Vitamina K1 este o filochinonă.
Modul de acțiune al
vitaminei K
 Cercetări recente explică modul de acţiune al
vitaminei K astfel – vitamina acţionează ca şi
coenzimă a unei carboxilaze care carboxilează
acidul glutamic. Rezultă Gla (gama-carboxi-
glutamat) → astfel se determină activarea
unor proteine = proteine Gla (proteine care
utilizează pentru activitate reziduuri de gama-
carboxi-glutamat).
 Activitatea acestor proteine Gla este
determinată de potenţialul lor de legare a
calciului .
 Rolul proteinelor Gla
 Deocamdată s-au identificat 14 proteine umane Gla, cu rol
în:
 coagulare (intervin în sinteza protrombinei (factor II),

factorilor VII, IX, X, proteinei C, proteinei S şi proteinei

Z);
 metabolismul osului (osteocalcina şi matrix-Gla

proteina (MGP)) ;
 biologia celulei: Gas6 = reglarea (stimularea) creşterii

celulare;
 alte roluri de confirmat prin cercetări ulterioare –

vitamina K este protectoare faţă de :

 ateroscleroză,

 osteoporoză.
 Raţia de vitamină K
 Raţia de vitamină K pentru:
 bărbaţi este de 120mcg, iar pentru
 femei este de 90mcg.
Sursele alimentare pentru vitamina K1
(filochinonă) sunt reprezentate de:

 legume verzi: spanac, salată, brasicacee (varză,

conopidă, broccoli),
 tărâţă de grâu, cereale,
 fructe (banane, avocado, kiwi),
 carne şi organe (ficat),
 ouă,
 unele brânzeturi,
 produse de soia.
Carenţa vitaminei K
 Nu apare la adultul normal pentru că pe de o parte
vitamina este larg răspândită în alimente, iar pe de
altă parte este produsă de bacteriile intestinale. De
asemenea ciclul său în organism este conservator.
 Circumstanţele favorizante carenţei apar:
 la nou născut,

 în administrarea de antibiotice pe termen lung,

 în malabsorbţia lipidică severă.

 Carenţa vitaminei K în organism determină

hemoragii.
Intoxicaţia cu vitamină K
 Apare exceptional şi se manifestă prin:
anemie şi icter.