Sunteți pe pagina 1din 205

BUCOVINA -

Mirajul monumentelor
religioase
Minunată este salba de mănăstiri ce împodobeşte Moldova...

Adevărate bijuterii teologice şi arhitecturale ce sunt protejate de sfinţi prin lucrarea


neiertătoare a harului dumnezeiesc!

Cununa mucenicilor, voievozilor monahilor şi ierarhilor a îmbogăţit spiritualitatea


autohtonă, creând o lege românească a bunului simţ, în care frumuseţea firii s-a contopit cu
cea a credinţei.

Unul din cei recunoscuţi ca întemeietori ai veacurilor de luptă duhovnicească şi


credinţă, a fost ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT, un mare ctitor al fiinţei noastre naţionale, cu
virtuţi ce vor face întotdeauna legătura între trecut, prezent şi viitor.
MĂNĂSTIREA PROBOTA

Odată ajuns în Lespezi, pe culmea unui deal ce urcă lin, se


înalţă, impunătoare şi falnică în măreţia ei, Mănăstirea Probota...

Zidurile mănăstirii se pierd în mijlocul livezilor care


înconjură Mănăstirea.

Probota este opera luminoasei epoci a lui Petru Rareş,


care a încercat să reînvie aievea vremurile pline de glorie, linişte şi
prosperitate instaurate de marele Ştefan cel Mare.
La intrare ne întâmpină pisania bisericii:

“Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu


săvârşirea Sfântului Duh, iată eu robul stăpânului meu
Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu
Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Vodă cel bătrân, a
binevoit domnia mea cu buna mea voie, în al patrulea an al
stăpânirii împărăteşti, a zidi acest hram întru numele
arhiereului şi făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen
chir Grigorie, în anul 7038 octombrie”.
MĂNĂSTIREA FACE PARTE DIN
MONUMENTELE ÎNSCRISE ÎN LISTA
PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO.
Ctitoria lui Petru Rareş a fost înălţată în locul unei
biserici mai vechi. În anul 1530, la porunca lui Petru Rareş au
început lucrările pentru ridicarea, în apropiere, a celei de-a treia
biserici cu hramul Sfântul Nicolae, care va rezista până în zilele
noastre. Voievodul i-a întărit toate daniile mai vechi, i-a dăruit
câteva sate noi şi a înzestrat-o cu diferite odoare de mare preţ.

Imediat au fost ridicate şi locuinţe domneşti. Domnitorul


a transformat Probota în criptă domnească. Grigore Roşca – vărul
domnitorului – a fost primul egumen al Probotei, fiind pomenit şi-n
pisanie.

După moartea ctitorului, mănăstirea a fost prădată.


Vasile Lupu este cel care îi va reface acoperişul, iar mitropolitul
Dosoftei – care a fost călugărit aici – i-a acordat toată atenţia.

În urma restaurării picturii, din cauza incompetenţiei


restauratorilor, picturile originale din 1532, din altar, încăperea
mormintelor şi naos au fost acoperite.
La 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, este adusă piatra
de mormânt a doamnei Oltea şi aşezată lângă mormintele ctitorului şi a
soţiei sale.

Mănăstirea este străjuită de ziduri puternice cu laturile de circa


90 metri, construite din piatră de râu şi având o grosime de 1-1,10 metri şi
înălţimea a două etaje.

Clopotniţa este sprijinită de două contraforturi şi are trei etaje.


Mănăstirea este situată în jumătatea de nord a incintei, având un plan
triconc. Acoperişul este lucrat din şindrilă, iar turla se înalţă pe două baze
stelate, având opt laturi.

Mănăstirea este împărţită în pridvor, pronaos, încăperea


mormintelor, naos şi altar. Pridvorul de altădată avea două uşi; acum
accesul se face doar prin cea de la sud. Acesta este luminat de opt ferestre.

Ca şi pridvorul, şi pronaosul are formă dreptunghiulară, dar este


luminat de doar patru ferestre. Caracteristica acestuia sunt bolţile
originale.
Bolta naosului, ca şi la celelalte locaşuri
bisericeşti construite în moldovenesc, nu prezintă vreo
caracteristică deosebită. Peste un sistem de patru arcuri
în plin centru, se înalţă un al doilea sistem de arcuri
dispuse diagonal. Pe aceste arcuri se înalţă turla
cilindrică în interior şi octogonală afară, astfel încât
diametrul ei s-a redus foarte mult.
Probota îşi datoreşte faima şi picturii sale şi se numără printre
primele biserici pictate în întregime.

Cu toate că pictura exterioară n-a fost restaurată, din cauza


intemperiilor vremii, zugrăveala a dispărut.

În cupolă se află Pantocratorul, iar dedesubt corul îngerilor;


arhanghelii şi serafimii acoperă pandativii superiori, iar cei patru
evanghelişti pandativii inferiori.
Pictura nouă este de calitate inferioară. Din loc în
loc se mai poate observa zugrăveala originală. Pe bolta
altarului distingem chipul Maicii Domnului cu pruncul în
braţe, iar pe pereţi trei registre reprezentând Învierea
Domnului, Duminica Tomei, Spălarea picioarelor Domnului,
Vindecarea slăbănogului, Cina cea de Taină.

Toate elementele arhitecturale şi picturale de la


Probota, create de meşterii anonimi locali, înscriu această
biserică între monumentele de mare valoare artistică a
Bucovinei şi nu numai.
MĂNĂSTIREA RÂŞCA

Părăsind şoseaua naţională Roman –


Fălticeni, pe valea Râşcăi în sus, după ce
treci prin satele Bogdăneşti şi Râşca, dai de
turnurile Mănăstirii.

În anul 1542, Petru Rareş a zidit o


biserică de dimensiuni modeste, dar pe care a
împodobit-o ca şi pe celelalte ctitorii, cu
picturi în frescă.
Între anii 1611-1617, marele vornic al Ţării de Jos,
Costea Băcioc, a adăugat vechii clădiri un pridvor masiv care a
dublat dimensiunile ei. Cu acest prilej s-a refăcut şi turla
veche a naosului.

În 1827, mitropolitul Veniamin Costachi a renovat


locaşul: zidul despărţitor dintre pronaos şi naos a fost
dărâmat, ferestrele au fost lărgite, intrarea modificată, iar
pictura refăcută.

Datorită fidelităţii cu care pictorul a reînnoit pe


alocuri modelele originare, pictura ctitoriei şi-a păstrat
aceeaşi importanţă peste ani.
În cele trei registre ale absidei altarului se
regăsesc scene din viaţa Sfintei Maria şi Împărtăşirea
Apostolilor, iar în naos – Viaţa şi Patimile Mântuitorului.

Unele picturi au fost lăsate cu vechea lor


înfăţişare: Sfântul Nicolae, Înmulţirea pâinilor. Şi
pictura exterioară se află în aceeaşi situaţie. Ea conţine
două mari compoziţii pe peretele sudic: Judecata de
apoi şi Scara Sfântului Ioan Climax.

Spre deosebire de ele, tabloul votiv este complet


restaurat.

În pridvorul bisericii se găsesc piatra de


mormânt a episcopului Macarie şi lespedea funerară a
mamei lui Alexandru Lăpuşneanu.

Turnul clopotniţă a fost folosit drept temniţă


pentru Mihail Kogălniceanu timp de 6 luni, în timpul
domnitorului Sturza.
Mănăstirea Râşca a fost prădată de tătari
decăzând şi rămânând pustie până în timpul
egumenului Calistru Ene (1750-1778). Acesta
reuşeşte s-o refacă, dar nu a mai putut recupera
tezaurul mănăstirii. Clădirile au fost reconstruite,
dar şi-au pierdut originalitatea.
MĂNĂSTIREA SLATINA
Ctitorie şi necropolă a voievodului Alexandru
Lăpuşneanu, Mănăstirea Slatina se află la 30 de km de oraşul
Fălticeni, spre nord-vest. Numele mănăstirii vine de la
izvorul sărat din apropiere.

Legenda spune că unui sihastru i S-a arătat


Preacurata Fecioară de mai multe ori, la zile sfinte. La
îndemnul Ei, sihastrul a mers la domnitor şi în locul
paltinului unde avea viziunile a fost ridicată sfânta
mănăstire. Acest sihastru se numea Pahomie.

La punerea pietrei fundamentale a asistat Patriarhul


Ioasaf din Constantinopol, iar sfinţirea a fost săvârşită de
Mitropolitul Grigorie Roşca având un sobor de 117 preoţi şi
diaconi în ziua de 14 octombrie 1558.
Pisania este sculptată pe o piatră de forma unui pătrat, iar
pe marginile ei inscripţia în slavonă spune:

“Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, adică eu


robul lui Dumnezeu, răposatul întru credinţă Alexandru Voievod cu Doamna sa
Ruxanda şi cu de Dumnezeu dăruitele lui odrasle: Bogdan, Ioan, Petru şi
Constantin, a început a zidi hram întru numele Schimbării la Faţă a Domnului,
în anul 7069.”
Lucrările la mănăstire au continuat şi după 1558. Timp de câţiva ani s-au
construit casa domnească, chiliile, turnurile de apărare şi zidurile împrejmuitoare.

Mănăstirea a fost construită atât de meşteri locali, cât şi de cei din


Transilvania, însă zugravii au rămas anonimi.

Marmura pentru pietrele funerare şi pardoseală a fost adusă de la Haţeg,


ca de altfel şi câlţii de cânepă şi in folosiţi la tencuială.

Biserica a fost acoperită cu plumb adus din Polonia. Însă abia a fost
terminată când a fost jefuită de Eraclide Despot, în noiembrie 1561.

În 1564 Alexandru Lăpuşneanu a refăcut mănăstirea, înfiinţând şi o


şcoală de psaltichie. Tipografia care a fost comandată de la Lvov nu a mai ajuns.

În ultimul an al vieţii domnitorului – 1568 , acesta a cerut să fie călugărit


şi a primit numele de Pahomie.

Ieromonahul Nil este cel care sculptează pisania pe care a fixat-o


deasupra uşii de la intrare.
Arhiereul Filaret Beldiman a condus mult timp Mănăstirea Slatina, ca
stareţ. Datorită lui s-a rezidit turnul de la poarta principală a mănăstirii şi s-au
turnat două clopote în anul 1830.

Mitropolitul Moldovei – Veniamin Costachi – s-a stabilit la mănăstire


unde a şi murit în decembrie 1846. A fost înmormântat conform dorinţei sale ca
un simplu călugăr – în afara bisericii. În urma lui au rămas veşminte, cărţi şi
manuscrise.
Din 1962, Slatina devine mănăstire de maici.
Mănăstirea este înconjurată de ziduri construite din pietre de râu, cu
stânci de legătură la colţuri ce sunt prevăzute cu metereze şi drum de strajă, fiind
dovadă că mănăstirea era destinată pentru adăpost, rezistenţă şi apărare.

În turnul de sud-vest se află paraclisul Sf. Trei Ierarhi format dintr-un


naos pătrat; turnul de nord-vest era destinat clopotniţei. În jurul bisericii s-au
construit casele domneşti şi fântâna.

Biserica a fost zidită după modelul de la Probota fiindu-i mărite însă


dimensiunile. Turla de formă octogonală se înalţă pe o bază stelată înecată pe
jumătate în acoperiş.
Interiorul mănăstirii este împărţit în pridvor, pronaos,
încăperea mormintelor, naos şi altar.

În pronaos, se află mormântul Teofanei, fiica lui


Lăpuşneanu, alături este mormântul lui Pahomie, cel de-al treilea
este al Teodorei, o altă fată a domnitorului. Tot aici a fost
înmormântată şi doamna Ruxanda.

În afara bisericii se află mormântul ieromonahului Nil.


Lângă zidul bisericii, în partea dreaptă a altarului, a fost
înmormânat mitropolitul Veniamin până în anul 1886.

Mănăstirea mai păstrează o Evanghelie ferecată în argint


şi poleită cu aur şi trei chivote. Prin tezaurul pe care l-a avut se
numără şi un Aer, jeţul, veşminte arhiereşti şi o evanghelie
În pronaos, pe peretele de apus, se află tabloul votiv
în care este reprezentată întreaga familie a lui Alexandru
Lăpuşneanu, care a avut patru băieţi şi patru fete.
Ctitorul a înfiinţat o şcoală de muzică şi
o bibliotecă. În 1580 deja la mănăstire era o
adevărată şcoală de caligrafi şi miniaturişti.

Ca şi la alte mănăstiri, şi la Slatina s-a


scris o pagină frumoasă de istorie bucovineană.
MĂNĂSTIREA HUMOR
• Mănăstirea Humor se află la 6 km de oraşul Gura Humorului pe

drumul ce duce de la Suceava la Vatra Dornei. Aici au fost înălţate


şi au existat pe rând două aşezări mânăstireşti. Din cea mai
veche, datând din timpul lui Alexandru cel Bun, au mai rămas doar
câteva ziduri, aflate în centrul satului.

• La vreo 500 m mai spre nord-vest de ruinele vechii biserici,


străjuieşte, înconjurată de arbori şi de pajişti, pe coama unei
coline, Biserica Adormirea Maicii Domnului zidită în anul 1530 de
marele logofăt Teodor şi de soţia sa, Anastasia. Ctitorul acestei
biserici a slujit Moldova, uneori îndeplinind diferite misiuni peste
hotare, sub Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Ştefăniţă şi Petru
Rareş.
În pisania prinsă pe peretele exterior dinspre miazăzi al
pronaosului sunt amintiţi Teodor şi Anastasia, cum şi anul când a
fost zidit acest sfânt locaş:

“Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, la


porunca şi cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului
Ştefan cel Bătrân s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a
Preacuratei şi Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu
şi Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala şi prin osteneala robului lui
Dumnezeu Jupan Teodor, mare logofăt şi a soţiei sale Anastasia, în anul
7038 august 15 şi când era egumen chir Paisie”
Ctitorul mănăstirii a slujit sub patru domnii
succesive. O serie de documente ale vremii
confirmă activitatea lui bogată şi încrederea de
care s-a bucurat din partea domnilor în timpul
cărora a slujit.

În 1539, când a murit, el a fost îngropat


în ctitoria sa de la Humor, în aceeaşi încăpere a
mormintelor unde cu nouă ani înainte îşi
înmormântase soţia.

Prin actul din 1554-1555, Alexandru


Lăpuşneanu întăreşte Humorului numeroasele danii
lăsate la moartea sa de logofătul Teodor Boboiog.
Privită din punct de vedere arhitectural, Mănăstirea
Humor este o expresie a stilului moldovenesc cristalizat în
ultimul deceniu al domniei lui Ştefan cel Mare, dar cu
elemente noi de arhitectură prin care se deosebeşte de
bisericile marelui voievod. La Humor întâlnim pentru întâia
oară, în arhitectura moldovenească, un pridvor deschis care
înlocuieşte obişnuitul pridvor închis şi o încăpere nouă,
suprapusă încăperii mormintelor, care a căpătat numele de
tainiţă.
Între elementele decorative ale faţadei mănăstirii
Humor, se distinge un şir de ocniţe mici orânduite sub cornişă,
un rând de firide alungite care înviorează faţadele absidelor şi
soclul de piatră de talie, care constituie un suport arhitectural
impunător. Acoperişul înalt păstrează întocmai formele arătate
în cele două tablouri votive.
Pronaosul este încoronat de o cupolă sprijinită pe
arcuri. Camera mormintelor şi naosul sunt separate prin pereţi
străpunşi în ax de intrări încadrate de baghete încrucişate.
Din pridvor se pătrunde direct în pronaosul în formă pătrată care
este luminat prin două ferestre laterale.

Camera mormintelor urmează pronaosului fiind boltită


semicilindric. În dreapta într-o nişă adâncită în perete, se găseşte mormântul
ctitorului, îar în stânga într-o altă nişă mai mică, mormântul soţiei sale. În
colţul de nord-est era fosta clisiarniţă, încăpere în care se păstrau obiectele de
cult mai de preţ ale bisericii.

Din camera mormintelor se trece în naosul de plan dreptunghiular,


cu două abside laterale semicirculare. Altarul despărţit de naos printr-o
catapeteasmă de lemn, închide biserica spre est şi este în formă semicirculară
cu o singură fereastră.
În 1641, Vasile Lupu întăreşte
mănăstirea cu ziduri înconjurătoare şi turn
de apărare, dar aceasta nu împiedică
cazacii lui Timuş Hmelniţki să jefuiască
biserica la 1653.

Turnul de plan pătrat este o


construcţie masivă de piatră brută, cu
ziduri de peste un metru grosime. La
fiecare din cele patru etaje se găseşte
câte o încăpere boltită, turnul are un
balcon intern pe cele patru laturi în partea
superioară şi se termină cu un acoperiş
înalt şi ţuguiat în patru ape, învelit cu şiţă
şi prelungit peste galeriile balconului.
Doi contraforţi masivi întăresc
faţadele dinspre vest şi nord ale
monumentului, dintre care primul este gol în
interior.
Parterul fără ferestre şi cu o singură
uşă, la sud, era folosit ca magazie.

Etajul nu are legătură directă cu


parterul, accesul făcându-se iniţial printr-o
scară mobilă de lemn, acum dispărută.
Astăzi, accesul este asigurat printr-o scară
modernă, construită pe traseul celei vechi, cu
trepte de lemn prinse pe un rang median de
beton armat, susţinut de console încastrate în
zidărie.
În 1535, biserica a fost pictată în interior şi exterior de către
cei mai desăvârşiţi artişti plastici ai vremii, printre care Toma
zugravul din Suceava – curtean al lui Petru Voievod – care apare
chiar în celebra scenă “Asediul Constantinopolului” sub formă de sol
călăreţ care ucide pe turci.

Dintre toate picturile din interior, o deosebită importanţă


estetică, dar mai ales istorico-documentară, o prezintă tablourile
votive, care spre deosebire de alte biserici, sunt în număr de două.

La locul obişnuit în naos, pe peretele dinspre


miazăzi, ne este înfăţişată familia lui Petru Rareş.
Domnitorul apare în costum de epocă cu faţa plină, cu barba
scurtă şi plete, cu o frumoasă coroană pe frunte. Alături,
doamna Elena, cu veşminte de brocart, şi unul din fii lor.
Cel de-al doilea tablou votiv se află în încăperea
mormintelor, pe peretele sudic. Aici sunt prezentaţi logofătul
Teodor Bubuiog, într-o mantie frumoasă, galbenă, ţinând în
mâini ctitoria sa. Pe peretele dinspre apus, Anastasia, soţia lui,
în haine boiereşti specifice pârcălabului epocii rareşiene.
Ceea ce stârneşte însă admiraţia la această
biserică şi i-a dus faima nu numai în ţară, dar şi dincolo
de hotarele ei, este pictura exterioară.

Scenele ce alcătuiesc decoraţia picturii exterioare


de la Humor cuprind patru teme principale: IMNUL
ACATIST şi ARBORELE LUI IESEU – de pe faţada
sudică, respectiv nordică, PROCESIUNEA SFINŢILOR,
de pe absidele laterale şi cea a altarului şi JUDECATA
DIN URMĂ de pe faţada de vest.
Pe peretele dinspre miazăzi impresionează
îndeosebi “Asediul Constantinopolului”, temă realizată în
trei scene cu o înaltă măiestrie artistică. Pictorul s-a
inspirat dintr-un eveniment istoric bine cunoscut:
asedierea capitalei Imperiului Bizantin de către perşi, în
anul 626.

Însă, pictorul a transformat perşii în turci, i-a


îmbrăcat cu fesuri şi turbane, le-a zugrăvit pe chip
lăcomia, răutatea şi trufia. Printre apărătorii
Constantinopolului, artistul a pictat şi un călăreţ cu
chipul său, aruncând o lance spre unul dintre
conducătorii armatei otomane.
În acelaşi timp, apar şi aici numeroase elemente laice:
instrumente muzicale specifice – cobza, buciumul – animale din
pădurile din apropiere – lupul, ursul, veveriţa – arme româneşti
de epocă – suliţi, arcuri, săbii, costume naţionale, haine
boiereşti, ii, ştergare.

În camera mormintelor se află osemintele lui Teodor


Bubuiog şi ale soţiei sale, Anastasia, ale logofătului Solomon şi ale
episcopului Eftimie al Rădăuţilor.

Mănăstirea Humor este una din primele mănăstiri care a


fost pictată în exterior, reprezentând stilul caracteristic perioadei lui
Petru Rareş şi este declarat monument UNESCO.
MĂNĂSTIREA VORONEŢ

În apropiere de oraşul Gura Humorului, spre sud-vest, la 4 km, pe


valea unui pârâu – afluent al Moldovei, dăinuie de aproape cinci veacuri
vestita mănăstire Voroneţ.

Mănăstirea – denumită şi “CAPELA SIXTINĂ A ORIENTULUI”


datorită picturii în frescă – a fost ridicată ca mulţumire pentru înfrângerea lui
Mahomed Cuceritorul Constantinopolului, în 1476. Au fost necesare 3 luni şi
20 de zile pentru ridicarea sfântului locaş. Acum face parte din monumentele
înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO.

Hramul mănăstirii este pe data de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe.


Pisania, fixată deasupra uşii de
intrare în pronaosul acestui locaş, arată
că Mănăstirea Voroneţ a fost zidită de
Ştefan cel Mare în anul 1488:

“Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul


Ţării moldoveneşti, fiul lui Bogdan Voievod, a început
a zidi acest hram în mănăstirea de la Voroneţ, în
numele Sfântului, slăvitului mare mucenic şi purtător
de biruinţi Gheorghe, în anul 6996, al lunii mai 26, în
luna Pogorârii Duhului Sfânt şi a fost terminată în
acelaşi an al lunii septembrie 14”
Pictură iniţială din 1550, atribuită lui Marcu, se mai
păstrează în altar şi în naos şi reprezintă tabloul votiv al ctitorului
împreună cu soţia şi fiul său Alexăndrel.
Potrivit legendei, după bătălia de la Valea Albă, Ştefan cel
Mare mergând de la Cetatea Neamţului, au mers pe la Voroneţ, unde
trăia un părinte sihastru, Daniil.

“Şi au întrebat Ştefan Vodă pre Sihastru ce va mai face că nu


poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba?

Iar sihastrul au dzis să nu o închine că războiul este a lui,


numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele
sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii. Deci au şi purces Ştefan
Vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre Hotin şi au strânsu oaste, feluri de
feluri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie
Ştefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai
bate şi au început a fugi spre Dunăre.

Iar Ştefan Vodă au început a-i goni din urmă şi a-i bate, până
i-au trecut de Dunăre. Şi întorcându-s-înapoi Ştefan Vodă, s-au apucat
de au făcut Mănăstirea Voroneţul. Şi-au pus hramul bisericii “Sfântul
Gheorghe”.”
În anul 1547, Mitropolitul Grigorie Roşca a mărit biserica lui
Ştefan prin adăugarea unui pridvor. Pe peretele sudic al pridvorului,
deasupra portretului mitropolitului Grigorie şi al sihastrului Daniil, a
fost fixată pisania în legătură cu acest adaos:

“Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea


Sfântului Duh şi cu osteneala robului lui Dumnezeu, Chir
Grigorie, Mitropolit a toată Ţara Moldovei, s-a adăugat şi s-a
început şi s-a zidit acest mic pripat şi s-a zugrăvit împrejur
toată biserica pentru sufletul său, în zilele binecredinciosului
Io Iliaş Voievod şi a maicii sale Elena în anul 7055 luna
septembrie 14”.
Biserica zidită de marele Ştefan cel Mare este o adevărată perlă
de mare preţ.
Din punct de vedere arhitectural, mănăstirea face parte din
familia bisericilor cu plan trilobat, cu turlă deasupra naosului şi acoperiş
fragmentat, zidite de Ştefan cel Mare. Turla decorată cu firide şi ocniţe se
înalţă pe două baze suprapuse. Câte o pereche de contraforturi sunt
dispuse în dreptul unghiurilor vestice ale monumentului şi în dreptul
arcului dintre naos şi altar.

În biserică se poate pătrunde pe două uşi, dispuse în laturile de


nord şi de sud ale pridvorului, încadrate de chenare în piatră, la care se
observă elemente decorative gotice şi de renaştere.

Pronaosul şi naosul bisericii sunt luminate de câte două ferestre,


ale pronaosului dispuse în laturile de nord şi de sud, iar ale naosului în axul
absidelor laterale. Altarul este luminat de o singură fereastră dipusă în axul
absidei răsăritene.

În jurul bisericii s-au construit, în decursul timpului, ziduri de


apărare, un turn-clopotniţă şi case călugăreşti ale căror temelii au fost
scoase la iveală în timpul lucrărilor de restaurare din 1961-1965.
Clopotniţa cuprinde două clopote executate dintr-un
aliaj de aur şi bronz dăruite de Ştefan cel Mare.

Pronaosul şi naosul bisericii sunt luminate de câte două


ferestre, ale pronaosului dispuse în laturile de nord şi de sud, iar
ale naosului în axul absidelor laterale. Altarul este luminat de o
singură fereastră dispusă în axul absidei răsăritene. Spre deosebire
de ferestrele pridvorului, cele care luminează clădirea înălţată de
Ştefan cel Mare, sunt de dimensiuni reduse, dar cu ancadramente
de factură gotică.
Mănăstirea Voroneţ este înveşmântată cu picturi în
frescă de o deosebită valoare artistică. Toată pictura exterioară
este executată prin osârdia Mitropolitului Grigorie Roşca.

“Albastrul de Voroneţ” este definitoriu pentru pictură


şi este considerat unic în lume de către cercetători deoarece nu i
cunoaşte compoziţia. Atunci când primeşte o rază de lumină,
tenta sa se deschide având o transparenţă deosebită.
Primăvara şi toamna capătă o nuanţă intensă.
Maica Eustochia menţionează că pe fondul albastru
este reprezentat arborele genealogic întâlnit la toate mănăstirile
din zonă.
Din pictura exterioară impune privirii scena monumentală
de pe faţada de vest în care este reprezentată JUDECATA DIN
URMĂ. În partea superioară scenei se află Dumnezeu Tatăl; în
registrul al doilea apare scena Deisis încadrată de apostoli aşezaţi pe
scaune mozaicate de o rară frumuseţe; de la picioarele Mântuitorului
porneşte un râu de foc în flăcările căruia se văd toţi cei păcătoşi. În
registrul al treilea este reprezentată Etimasia – Sfântul Duh în chip
de porumbel, Sf. Evanghelie şi protopărinţii neamului omenesc – spre
nord grupurile de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar
spre sud grupuri de necredincioşi dojeniţi de Moise. În registrul al
patrulea, la mijloc, apare cumpăna în care sunt cântărite faptele,
lupta dintre demoni şi îngeri pentru sufletele oamenilor, în partea de
nord raiul, iar în cea de sud iadul.
În anul 1547, la îndemnul Mitropolitului Grigore
Roşca, pereţii interiori ai pridvorului au fost împodobiţi cu
picturi de sfinţi din calendarul bisericesc. Calitatea acestor picturi
este, în general, inferioară picturilor exterioare şi celor din
pronaos, naos şi altar.

În pronaos se găsesc 365 de picturi fiecare


reprezentând ziua şi sfântul respectiv. La Voroneţ un an
calendaristic începe cu luna septembrie.
Deşi, în mare parte, picturile de pe latura de nord a
pridvorului şi pronaosului au fost lovite de intemperiile naturale
totuşi se mai disting scene din Istoria Creaţiei, o scenă apocrifă –
Zapisul lui Adam cu diavolul – Vămile Văzduhului – şi momente
din Acatistul Maicii Domnului.

“Figurile picturii exterioare de la Voroneţ sunt desenate


pe un fond albastru viu, după cum însăşi biserica se profilează pe
azurul cerului. În nici o altă ţară din Europa, nici măcar în patria
clasică a picturii murale, în Italia, nu vom găsi ceva cât de cât
asemănător cu aceste biserici ale căror culori armonioase
scânteiază pe verdele poienilor, pe fondul tremurat al dealurilor
din frumoasa Moldovă.”
Pe peretele care desparte pronaosul de naos în spaţiul
dintre uşă şi peretele dinspre sud se află tabloul votiv în care ctitorul
“Ştefan cel Mare apare cu păr bogat bălan, cu ochii căprui, Doamna
Maria, frumoasă, oacheşă, Bogdan, icoană a tatălui său, dar şi o mică
domniţă fără nume cu cerc de mărgăritare pe cosiţe.

Personajele din tabloul votiv poartă costume din brocart şi


aur. Ştefan condus de Sf. Mucenic Gheorghe prezintă biserica
Mântuitorului Hristos, care stă pe tron.

Tabloul votiv oferă cercetătorului trecutului elemente


importante referitoare la forma originară a bisericii şi la costumele
domneşti de epocă.
Pictura de la Voroneţ este lipsită de elemente
decorative. Personajele îmbrăcate în haine simple şi sobre
sugerează intensitate spirituală. Culorile picturii din
vremea lui Ştefan cel Mare – albastru de fond, roşu închis,
galben auriu, brun închis – sunt îmbinate într-o armonie
caldă; fondul picturii din vremea mitropolitului Grigore
Roşca este albastru intens, dar plăcut.
Pictura de la Voroneţ reflectă aspecte din viaţa de altă dată a
moldovenilor: Eva toarce din furcă întocmai ca o gospodină, Adam – la fel
ca un ţăran – ară cu un plug de lemn tras de boi, Sf. Ilie stă în coşul unei
căruţe obişnuită în Moldova.

Unele personaje din scenele pictate poartă costume populare


româneşti, iar armele care apar sunt din cele obişnuite: arcul cu săgeţi, sabia,
suliţa, scutul. Deseori apar în picturi laviţele şi jilţurile moldoveneşti,
instrumente muzicale – cobza, fluierul, buciumul – covoare şi prosoape cu
motive florale, flori care obişnuit sunt cultivate în Moldova: lalele, clopoţei.
Ca şi la alte biserici vechi, şi la Voroneţ se află mai
multe morminte a căror lespezi păstrează motive decorative
importante sub aspect artistic. În pridvor sunt mormintele:
mitropolitului Grigorie Roşca – decedat în 1570 – şi a unui fiu al
pârcălabului Vascan Moghilă; în pronaos, pe dreapta, este
mormântul umilului călugăr Daniil Sihastrul şi al hatmanului
Jupan Barnovschi; în partea stângă este mormântul marelui
vornic Grigorcea şi al unui oarecare Florea. Afară, lângă altarul
bisericii, se află mormintele Teodorei şi Evdochiei Drăgoi, iar în
partea de sud a naosului lespedea de pe mormântul unui ierarh
pe nume Filotei.
PRIMUL STAREŢ AL SFÂNTULUI LOCAŞ
A FOST DANIIL SIHASTRUL. DIN ANUL 1991,
ARE STATUT DE MĂNĂSTIRE DE MAICI, CA ÎN
MOMENTUL DE FAŢĂ SĂ AIBĂ 6 VIEŢUITOARE,
STAREŢĂ FIIND IRINA PINTESCU.
MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA

Aproape de confluenţa pârâului Ciumârna cu


râuşorul Moldoviţa, pe o pajişte străjuită spre nord de o
culme carpatină, era un sfânt locaş. Legenda spune că
Alexandru cel Bun a înălţat o biserică de piatră, cu
hramul Buna Vestire în locul celei de lemn, în jurul
căreia s-a dezvoltat aşezarea călugărească cunoscută
sub numele de Mănăstirea Moldoviţa.
Icoana hramului Mănăstirii Moldoviţa
Din cauza unor ploi năpraznice, ctitoria lui
Alexandru cel Bun s-a prăbuşit.

Domnitorul Petru Rareş a zidit cam la 500


m mai spre vest de această ctitorie, în anul 1532,
locaşul care a ajuns până în zilele noastre.
Din ruinele care se mai văd se ajunge la concluzia că biserica avea altar,
naos, gropniţă, pronaos şi pridvor.
Pisania fixată pe peretele dinspre miazăzi
al pridvorului arată cine este ctitorul acestei
mănăstiri, când a fost ea clădită şi zugrăvită:

“Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea


Sfântului Duh, iată eu robul stăpânului meu Iisus Hristos,
bagocestivul, Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu
Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod cel Bătrân
am făcut şi am isprăvit acest hram cu numele Bunei Vestiri
a Preacuratei noastre Stăpâne de Dumnezeu Născătoare şi
Pururea Fecioară Maria, în anul 7040 şi s-a sfinţit în luna
septembrie 8, fiind egumen Ştefan şi s-a zugrăvit în anul
7045, fiind egumen Avram”.
Tablou votiv al ctitorului Petru Rareş împreună cu familia.
În jurul locaşului, domnitorul a ridicat chilii, o casă
domnească, turnuri de apărare în cele patru unghiuri şi ziduri
puternice împrejmuitoare, având înălţimea de 6 m şi
grosimea de 1.20. La zidurile dinspre nord şi vest, se văd
încă meterezele şi urmele drumului de strajă.

Pe latura dinspre est se află trei turnuri, cel din


centru de plan pătrat, sub care se află gangul prin care se
pătrunde în incintă, are două etaje. La ele se ajunge printr-o
scară în spirală. La etajul doi se mai păstrează trei console de
piatră, pe care odinioară se afla un balcon.
La unghiul dinspre sud-est se află
turnul clopotniţă de plan pătrat, iar la unghiul
dinspre nord-est un turn circular.
Turnul de intrare în mănăstire
Din punct de vedere arhitectural, este o clădire de plan
trilobat, zveltă şi proporţionată, zidită potrivit principiilor
arhitecturale, statornicite în Moldova, pe vremea voievodului
Ştefan cel Mare.

Ceea ce o deosebeşte de celelalte biserici este pridvorul


deschis care dă monumentului o înfăţişare interesantă, prin
dimensiunile sporite ale pronaosului şi prin cămăruţa cunoscută
sub numele de tainiţă orânduită deasupra încăperii mormintelor.
Pridvorul deschis este încoronat de o boltă fragmentată în trei părţi
sub formă de cruce. Pe întreg peretele de est se desfăşoară scena
JUDECĂŢII DE APOI. Trecerea din pridvor în pronaosul lărgit al bisericii se
face printr-un portal impunător, tăiat într-un arc frânt.

Pronaosul are patru ferestre. În partea de sus a fiecăruia s-a


executat o rozetă traforată. În colţul din nord, o uşă scundă dă spre o scară în
spirală cu ajutorul căreia se poate ajunge într-o ascunzătoare tainică folosită
şi ca loc de ascundere a odoarelor mănăstirii. Cele 24 de scene ale
ACATISTULUI se desfăşoară în trei registre pe întreg peretele de sud al
pronaosului.
De o remarcabilă realizare, scena
“ASEDIUL CONSTANTINOPOLULUI”
impresionează prin forţă şi dramatism şi prin
puterea grăitoare a crâncenelor bătălii purtate pe
mare şi pe uscat.
Bolta pronaosului este dominată de Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus la piept
rugându-se.
Naosul este încoronat cu o boltă clasic
moldovenească. Absidele laterale cum şi absida
altarului, poligonale în exterior şi circulare în
interior, sunt boltite în semicalotă.
Peste tot în interior şi exterior, biserica a fost înveşmântată cu picturi.
Între scenele picturii care acoperă în interior
pereţii pridvorului este JUDECATA OBŞTEASCĂ pe
peretele dinspre est în jurul portalului şi câteva momente
cu facerea lumii.
Scena răstignirii din conca absidei de nord.
Pe peretele pronaosului sunt reprezentate cele 24 de scene ale Imnului Acatist.
Pe faţadele absidelor apar orânduiţi în mai multe registre:
serafimi, heruvimi, îngeri, prooroci, apostoli, mucenici şi cuvioşi. Toate
aceste personaje ale “cinului” se îndreaptă în pas de rugăciune spre axul
absidei altarului, unde tronează Sfânta Fecioară.
În pictura de la Moldoviţa apar motive şi
diferite elemente din viaţa Moldovei. Aceasta
înseamnă că pictorii cunoşteau foarte bine viaţa
moldovenilor. Fundalurile de arhitectură pun în lumină
biserici, case şi cetăţi moldoveneşti; se disting
ştergarele şi iile populare; ca arme de luptă sunt
folosite cele ale oştenilor moldoveni; este ilustrat, de
asemeni, buciumul – instrumentul muzical al păstorilor.
În încăperea mormintelor, este înmormântat episcopul de Rădăuţi, Efrem,
cu metania din Mănăstirea Moldoviţa, ctitorul clisarniţei.
Clisarniţa se află în partea dinspre nord-vest fiind înălţată în cursul anilor
1610-1612 şi având unele trăsături provenite din Ţara Românească. Aceasta este
o clădire de plan dreptunghiular.
În pridvor au fost înmormântaţi episcopii de Roman – Atanasie şi
Gheorghe – cu metania tot din Mănăstirea Moldoviţa.
În pronaos se află mormintele unor domnitori din secolul al XVII –lea.
Între zidurile acestui aşezământ călugăresc a
funcţionat o şcoală în care erau pregătiţi caligrafi şi
decoratori de texte bisericeşti şi una la care au
paradosit călugări şi egumeni destoinici. Printre
caligrafi se numără şi Popa Anastasie, Isaia pustnicul,
Epifanie ierodiaconul, Hariton, episcopii Efrem şi
Anastasie, Ivanco din Rădăuţi.

În chiliile mănăstireşti, vieţuitori harnici au


copiat şi împodobit texte de slujbă şi de îndrumare
bisericească.
La această biserică se păstrează câteva obiecte cu valoare
istorică şi artistică adăpostite de muzeul Mănăstirii.
Între ele se distinge JILŢUL DOMNESC care este din
vremea domnitorului Petru Rareş. Acest jilţ este “mai lat şi mult
mai înalt ca de obicei, cu speteaza dezvoltată, arcuită în semicerc,
cu un rând de bumbi strujiţi pe margine”. Motivele decorative ale
jilţului sunt deosebite şi felurite: roata, roza vânturilor, stema,
triunghiul, căpriorii, împletiturile de linii şi florile mărunte crucifere.
Stema Moldovei este crestată în formă redusă ce reprezintă bourul
purtând o cruce cu o stea între coarne.
Epitaf secolul al XVI –lea.
Pomelnic triptic din secolul al XVII -lea
Veşminte preoţeşti
Trofeul “Mărul de aur”.
Moldoviţa este declarat monument UNESCO.
“PSALTIREA” scrisă cu litere de aur.
Icoana făcătoare de minuni a Mănăstirii Moldoviţa.
Obştea sfintei Mănăstiri
Mănăstirea a fost restaurată şi reînnoită. În urma lucrărilor
efectuate, acest minunat sfânt locaş se impune prin măreţie şi
frumuseţe. Astăzi face parte din patrimoniul UNESCO.
MĂNĂSTIREA SUCEVIŢA

Potrivit tradiţiei, înainte de zidirea locaşului sfânt care


uimeşte prin măreţie, în acest loc ocrotit de culmile Pleşul,
Furcoi şi Crucii, au vieţuit într-un schit de lemn cu hramul
Schimbarea la Faţă a Domnului, pustnicii iubitori de Dumnezeu
şi de singurătate.

Episcopul de Rădăuţi, Gheorghe Movilă, a zidit şi


sfinţit, în anul 1584, biserica de mari proporţii cu hramul
Învierea Domnului pe care o vedem şi-n prezent.
Fratele episcopului şi Domnul Moldovei a adăugat două
pridvoare deschise, a clădit case impunătoare şi zidurile înconjurătoare cu
turnuri de apărare, care s-au păstrat cel mai bine până astăzi. Zidurile sunt
înalte de peste 6 metri şi au o grosime de circa 3 metri.

Atenţia vizitatorului este reţinută mai întâi de stema Moldovei


sculptată în piatră şi este prinsă în portalul gangului boltit.
La unghiul dinspre nord-vest al incintei se
înalţă impunătorul turn clopotniţă de formă pătrată,
sprijinit de contraforturi. Turnul dinspre sud-est are cinci
nivele.
Biserica Movileştilor este înconjurată de ziduri
cu metereze şi drumuri de strajă pe toate laturile. De-a
lungul laturii de est a zidului de incintă sunt înşirate
casele înălţate pe vremea ctitorilor.
Ctitoria Movileştilor este o ctitorie de plan trilobat.
Pereţii au 2 metri grosime şi sunt sprijiniţi de contraforturi.

În interior, biserica este împărţită în pridvor, pronaos,


încăperea mormintelor, naos şi altar. Intrarea se face prin cele
două uşi.

Ceea ce măreşte importanţa acestui locaş de o


adevărată artă este veşmântul de pictură care îl acoperă în
totalitate. Doar pictura de la intrarea dinspre miazăzi este mai
puţin reuşită.

Zugrăveala a fost realizată de doi moldoveni: Ioan


Zugravul şi fratele său, Sofronie între 1595-1596.
La mănăstirea Suceviţa se remarcă
interesul pentru naraţiune. Temele sunt luate
din Vechiul şi Noul Testament. Este evident, de
asemenea, interesul de a introduce elemente din
mediul înconjurător, cum ar fi culmi, flori,
iarbă, costume de epocă, biserici moldoveneşti.
În dreptul pronaosului este un registru de heruvimi
şi serafimi. Următorul registru cuprinde 13 scene cu teme
înspirate de Geneză. Sub acest registru se desfăşoară Scara
cerească, în viziunea Sfântului Ioan Scărarul care se prezintă
ca o variantă a Judecăţii din urmă.
Portalul gangului boltit ce adăposteşte şi stema Moldovei
Tabloul votiv, reprezentând întreaga familie a lui Ieremia
Movilă, se desfăşoară în partea stângă a uşii naosului, în partea
opusă a uşii, aflându-se al doilea tablou votiv.
RUGĂCIUNEA DE PE MUNTE – pictură din
naos. Pictura din naos, pe ansamblu, reprezintă
viaţa Mântuitorului.
IISUS ÎN FAŢA LUI ANA ŞI CAIAFA
– scenă din pictura naosului
Pictura exterioară este cea mai bine păstrată din
grupul bisericilor moldoveneşti cu picturi exterioare,
singura care-şi păstrează latura de nord, unde este
reprezentată “SCARA VIRTUŢILOR” – cea mai
impresionantă, prin amploarea şi contrastul dintre
ordinea îngerilor şi haosul iadului. În această scenă este
redată lupta dintre bine şi rău, încercarea omului de a
păşi spre perfecţiune, pentru a-şi redobândi chipul pierdut
prin căderea în păcat.
Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este
redată “RUGĂCIUNEA TUTUROR SFINŢILOR”, temă unică în
arta creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova –
scenă de pe absida centrală.
Faţa sudică este decorată cu “ARBORELE
LUI IESEI”, având la bază filozofi antici, “Acatistul
Maicii Domnului”, “Rugul în flăcări” şi “Acoperământul
Maicii Domnului”.
Scene din Acatist
POCROVUL, RUGUL APRINS şi PRIMIREA TABLELOR LEGII
În camera mormintelor sunt înmormântaţi fraţii
voievozi, Ieremia şi Simion Movilă, ale căror lespezi de
morminte, din marmură românească de Ruşchiţa,
constituie valori artistice ridicate ale sculpturii medievale
româneşti.
Mormântul lui Ieremia Movilă - gropniţă
Acoperământ de mormânt Ieremia Movilă
Mormântul lui Simion Movilă - gropniţă
Acoperământ de mormânt Simion Movilă
Mănăstirea Suceviţa posedă o
colecţie de obiecte de certă valoare artistică şi
culturală, expuse în actualul muzeu, fostă sală
de consiliu a mănăstirii. Printre exponate se
numără:
Epitaf cu perle – broderie 1597
Tetraevangheliar 1568-1577
(miniatură)
Copertă din argint aurit -
Tetraevangheliar 1568-1577
Pomelnic triptic început în 1580
Strană secolul XVI
Chivot argint aurit 1597
Mănăstirea Suceviţa care
străjueşte de patru secole la
poalele munţilor, ca o mărturie
a credinţei noastre strămoşeşti
şi a istoriei neamului, va dăinui
peste veacuri întreţinând vie
făclia spiritualităţii ortodoxe
româneşti.
MĂNĂSTIREA PUTNA

Potrivit însemnărilor din letopiseţele


Putna I şi Putna II, Ştefan cel Mare a început
zidirea Mănăstirii Putna în luna iulie 1466.
Mănăstirea era gata în anul 1469, dar
sfinţirea a avut loc în ziua de 8 septembrie
1470. Ştefan a întemeiat cea dintâi
mănăstire a sa într-o regiune în care viaţa
călugărească avea rădăcini adânci.
Mulţi cercetători cred că marele domnitor
a zidit această mănăstire cu menirea de a fi locaş
de veşnică odihnă pentru el şi familia sa. Ca şi
alţi mari ctitori, Ştefan a dat ctitoriei sale de la
Putna menirea de necropolă domnescă.
Pisania mănăstirii divulgă numele ctitorului
şi anul în care a fost zidită. De asemenea este
precizat şi hramul bisericii:

“Binecredinciosul Domn a toată ţara Moldovei, Marele


Io Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit şi a făcut
mănăstirea aceasta în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
în timpul arhimandritului Ioasaf, în anul 6989.”
Legendele spun că voievodul, fiind învins într-un război şi
rătăcind prin ţară ar fi ajuns la o chilie pe Valea Vieţului, unde un pustnic,
care nu putea să fie altul decât Daniil Sihastrul, i-a acordat găzduire şi l-ar
fi ospătat cu mălai fiert şi rădăcini culese din pădure. La miezul nopţii,
pustnicul l-ar fi luat de mână pe Ştefan, ar fi ieşit cu el din chilie şi i-ar fi
arătat cu degetul către un anumit loc, întrebându-l de trei ori dacă vede
ceva acolo. A treia oară Vodă i-ar fi răspuns că vede nişte lumini, la care
sihastrul l-a lămurit că acelea nu-s lumini ci îngeri şi că locul respectiv este
sfânt, drept care dacă ar vrea să-i biruie pe vrăjmaşi, trebuie să ridice
acolo o mănăstire.
Mănăstirea a fost ridicată în urma
recuceririi cetăţii Chiliei, în 1465. Potrivit
legendei, hotărârea voievodului de a construi
mănăstirea este luată între cele două
campanii de apărare a cetăţii, iar construirea
propriu-zisă are loc după cea din urmă.
Atunci când a fost să aleagă Ştefan locul de mănăstire, se
afla la vănătoare, cu alai de boieri şi slujitori. Şi alergând după un
cerb pe care nu-l putură prinde, s-au oprit să se odihnească.

Luând seama de frumuseţea locurilor, Ştefan a hotărât să


zidească un locaş. Gândind că cerbul după care au alergat a fost
trimis de Dumnezeu pentru ca să le îndrepte paşii spre acea gură de
rai, Domnul se hotărăşte să tragă cu arcul ca să însemne locul
mănăstirii.

Unde s-a înfipt săgeata lui vodă au hotărât să facă pristolul.


A tras apoi cu arcul vătaful copiilor de casă şi s-a stabilit astfel
poarta mănăstirii. Au mai tras şi doi copii de casă: săgeata primului
a fost cea care a însemnat locul clopotniţei.
Zidind mănăstirea Putna, înzestrând-o cu sate şi moşii şi
acordându-i unele privilegii, Ştefan cel Mare şi-a dezvăluit
sentimentele de preţuire faţă de biserică în general. Înălţarea acestei
mănăstiri era, în cadrul concepţiei sale politice, un fapt de
bunăvoinţă, un act de mulţumire adus bisericii.

Biserica mănăstirii Putna a fost fără îndoială, monumentală


şi impunătoare. Meşterii şi arhitecţii şi zugravii au exprimat în piatră
şi în culori tot ceea ce socoteau ei mai frumos şi mai durabil.
În decursul timpului, biserica mănăstirii Putna a suferit unele
prefaceri care i-au schimbat înfăţişarea într-o oarecare măsură.

În mănăstire accesul se face prin latura de est. Mănăstirea


are o lungime de 37 de metri, o lăţime de 15 metri şi o înălţime de 33
de metri. Curtea este de formă dreptunghiulară şi este închisă de
zidurile de piatră ale incintei. La mijloc se înalţă biserica, iar pe latura
dinspre apus se remarcă puternicul turn al tezaurului. Turnul intrării şi
turnul tezaurului, biserica şi o parte din ziduri au rămas singurele
construcţii originale din actualul complex mănăstiresc. În 1481 se
definitivează aspectul întregului complex monahal.
Singura clădire de la Putna a cărei vechime nu este contestată este
Turnul Tezaurului, înălţat după cum spune pisania - de Ştefan cel Mare în
1481. În secolul al XVII-lea, partea inferioară a turnului a fost căptuşită cu o
zidărie aşezată oblic, pentru o mai bună apărare împotriva ghiulelelor. La
parter, clădirea este pătrată pentru ca la cele trei etaje superioare să fie
octogonală. Acoperişul este înalt, piramidal şi este aşezat direct pe
meterezele de la etaj.
Altă clădire mai veche este turnul intrării
care cuprinde un parter străbătut de un gang şi un
etaj boltit prevăzut cu metereze.
CLOPOTUL MARE – zis BUGA, a fost turnat în 1484 din porunca lui
Ştefan cel Mare. De-a lungul vremii acest clopot s-a dogit, fapt pentru care a fost
retopit şi returnat de mai multe ori: în 1761, 1818, iar din 1928 deoarece suma
pretinsă pentru refacerea lui era prea mare, Buga rămâne în aceeaşi stare până în
zilele noastre.

Consiliul eparhial al Bucovinei a preferat să facă un clopot nou


asemănător cu Buga. Denumirea lui se pare a fi o poreclă determinată de
proporţiile şi sunetul său. În slavonă cuvântul BUGĂ înseamnă taur, o fiinţă
puternică şi de dimensiuni mari, iar verbul bugati înseamnă a tuna, a bubui
asemenea dangătelor Bugăi despre care se spune că făcea să răsune munţii.

Intrând în legendă, despre Buga se povesteşte că a sunat de la sine în


noaptea de 12-13 octombrie 1777, când turcii l-au ucis mişeleşte la Iaşi, pe Grigore
al III-lea Ghica pentru că protestase împotriva răpirii Bucovinei de către austrieci.
Sunetul acestui clopot dădea semnalul şi chema răzeşii lui Ştefan cel Mare pentru
apărarea gliei strămoşeşti.

Consiliul Judeţean Suceava va finanţa repararea clopotului mănăstirii.


Clopotul se numără printre celelalte monumente care vor fi restaurate sau
reparate.
Sub acoperişul înalt cu învelitoare de aramă restaurat în zilele
noastre, pereţii albi ai bisericii, prinşi în soclul lărgit în chip de barcă şi
cornişe pe console de piatră, sunt împărţiţi în două zone printr-un brâu de
funie.

Turla ridicată deasupra naosului vădeşte prefacerile suferite de


biserică în decursul timpului. Atât baza turlei, cât şi soclurile rotunjite ale
coloanelor sunt construcţii mai noi.

Spaţiul interior al bisericii este împărţit în cinci încăperi: pridvor,


pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar. În biserică se pătrunde prin
cele două uşi ale pridvorului.

Zidul transversal dintre încăperea mormintelor şi naos a fost


înlocuit printr-un perete cu trei arcade mari sprijinite pe două coloane
masive.
Biserica mănăstirii Putna este unul dintre cele mai
căutate monumente din ţară, deoarece aici îşi doarme
somnul de veci marele domnitor Ştefan cel Mare. Lespedea
de mormânt, acoperită de un baldachin de marmură sprijinită
pe două coloane. Între elementele decorative ale lespedei
funerare şi ale mormântului predomină frunzele de stejar,
tulpinele îndoite alcătuind patru medalioane în formă de inimă
cu vârful în sus şi capul de bour.

Însemnarea de pe piatră cuprinde următoarea


însemnare: “Binecinstitorul Domn Io Ştefan Voievod din mila
lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan
Voievod, ctitor şi ziditor al acestui sfânt locaş care zace aici.
Şi s-a strămutat la locaşurile de veci în anul 7000... Luna...şi
a domnit ani...”. Data morţii şi anii de domnie nu apar în
însemnare.
Lângă mormântul marelui voievod se află mormântul
ultimei lui soţii, Maria Voichiţa, fiica domnitorului muntean – Radu
cel Frumos. Tot în încăperea mormintelor se află şi mormântul
Mariei de Mangop, a doua soţie a lui Ştefan. Alături de mormântul
ei sunt înmormântaţi fiii lui Ştefan cel Mare, Petru şi Bogdan, care
au murit de mici.

În pronaos se află mormântul lui Bogdan al III-lea, fiul lui


Ştefan şi al unei fiice a sa – Maria. Tot aici se găseşte şi
mormântul soţiei lui Petru Rareş, prima dintre ele.

În pridvor de află mormântul mitropolitului care l-a uns


domn pe Ştefan, îar în 1470 a sfinţit mănăstirea. În partea sudică
a pridvorului se găseşte mormântul mitropolitului Iacob Putneanu,
iar alături de acesta - mormântul părinţilor săi care s-au călugărit
la bătrâneţe.

În absida altarului se află mormântul episcopului Teofan


de Rădăuţi, iar în partea opusă lui, cel al episcopului Isaia
Băluşescu.
Altarul mănăstirii
Multe din textele copiate şi decorate la Putna pe vremea lui Ştefan cel
Mare şi chiar mai târziu s-au pierdut. Cele care se cunosc însă, ne îngăduie o
imagine destul de clară asupra rolului pe care l-a îndeplinit această mănăstire în
trecutul poporului nostru. Prin urmare, la mănăstire a funcţionat o şcoală
organizată de copişti şi miniaturişti.

Copierea şi decorarea textelor bisericeşti n-au fost singurele îndeletniciri


ale monahilor putneni. Unele însemnări votive de pe obiectele din metale preţioase
şi de broderie conduc la concluzia că au fiinţat ateliere de broderie şi de orfevrerie.

Scribii, caligrafii şi pictorii în miniaturi au fost îndrumaţi de Gavril Uric.

Atelier de pictură
Icoană triptic a lui Ştefan cel Mare
Acoperământul de mormânt al Mariei Mangop
Dvera răstignirii a fost dăruită de Ştefan cel Mare mănăstirii,
în atelierele căreia a fost executată. Broderia este cusută cu fir de aur,
argint şi mătase colorată pe un fond iniţial de mătase roşie – astăzi
înnoit. Vechiul fond se mai păstrează la nivelul inscripţiilor.
Căptuşeala este dublată din pânză de in în culoare naturală şi
albastră. Dimensiunile broderiei sunt de 138 / 130 cm.

Dvera răstignirii, 1500, august, 10. Detaliu reprezentând


portretul lui Ştefan cel Mare.
Dvera răstignirii – 10 august 1500. Detaliu reprezentând portretul
Doamnei Maria Voichiţa.
Broderie
EPITRAHIL – anterior anului 1496. Detaliu
reprezentând portretele voievodului Ştefan cel
Mare şi al fiului său Alexandru.
Urnă votivă
Casa domnească – a fost distrusă de
habsburgi
Casa domnească – imagine din
interior
Tetraevanghelul de la Humor – miniatură votivă datând din 14 iunie
1473, iar ferecătura datând din 20 noiembrie 1487.

A fost scris şi miniat din porunca lui Ştefan cel Mare, de către
ieromonahul Nicodim, la mănăstirea Putna, pentru mănăstirea Humorului;
ferecat din porunca aceluiaşi voievod, în mănăstirea Humorului. Acest
pergament are 278 de file, folosindu-se o scriere semiuncială.
Reconstituire propusă de Claudiu Paradais şi
executată de pictorul Valentin Sava
Tetraevanghelul lui Paladie, frontispiciul
Evangheliei lui Ioan. A fost dăruit de Ştefan cel Mare
mănăstirii unde a fost caligrafiat şi ferecat de către
tahigraful Paladie. Pergamentul conţine 207 file.
Tetraevanghelul lui Paladie datând din 1489 – ferecătură
din 1569 (verso)
Tetraevanghelul anonim de la Ştefan cel Mare şi
Bogdan al III-lea. Evanghelistul Matei. Acest pergament
executat la porunca lui Ştefan cel Mare şi a lui Bogdan al –
III-lea conţine 380 de file şi a fost executat la mănăstirea
Putna.
Tetraevanghelul anonim de la Ştefan cel Mare şi
Bogdan al III-lea, 1504-1507. Evanghelistul Ioan
Epitaf din secolul XIV – provine dintr-un atelier de
broderie sârbo-bizantină. Se presupune că a fost adus în
Moldova, odată cu zestrea sa, de către doamna Elena-
Ecaterina, a doua soţie a lui Petru Rareş, care era fiica
despotului sârb Iovan Brancovici.

Broderie cu fir de argint, argint aurit şi mătase


colorată pe un fond iniţial brun, dublat cu pânză de in în
culoare naturală. Această pânză constituie fondul actual al
epitafului, cel iniţial fiind uzat aproape integral. Se
păstrează mici fragmente numai în chenare şi în textul
inscripţiilor. Ulterior s-a adăugat un chenar de mătase roşie
lat de 11 cm.
Epitaf dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii, unde a fost
executat din porunca sa.

Broderie cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe fond


înnoit de tafta albastră (acum deteriorată), dublat pentru consolidare
cu pânză groasă de cânepă în culoare naturală, având dimensiuni de
165 / 255 cm.
Văl liturgic (panaghia) din 1481. Potrivit însemnărilor
din inventarele mănăstirii, a fost dăruit şi acesta de Ştefan cel
Mare. Broderie cu fir de aur, argint, mătase colorată şi perle
foarte fine, pe un fond de mătase ocru, înnoit, căptuşit cu
pânză satinată bej, executată, probabil, în atelierul mănăstirii
Zavesa Adormirii Maicii Domnului – datând din 5 mai 1485
este o broderie cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond
iniţial de mătase albastră. Vechiul fond se mai păstrează în chenare şi
între literele inscripţiei. A fost restaurată parţial.
Dvera răstignirii – broderie cu fir de aur, argint şi mătase
colorată pe un fond iniţial de mătase roşie, astăzi înnoit. Vechiul
fond se mai păstrează la nivelul inscripţiilor. Căptuşeala este
dublată din pânză de in în culoare naturală şi albastră.
Acoperământ pentru mormântul lui Ştefan cel Mare datând din
2 iulie 1504. A fost confecţionat la porunca lui Bogdan voievod, fiul lui
Ştefan cel Mare. Ţesătura este somptuoasă de import (Italia) din brocart
şi catifea cu fir de aur broşat, căptuşită iniţial cu mătase roşie, dublată
acum cu pânză de in în culoare naturală.
Epitrahil – anterior anului 1496 primit de
la Ştefan voievod şi fiul său Alexandru. Este o
broderie cu fir de aur, argint şi mătase colorată,
pe un suport de mătase roşie căptuşită, având o
lungime de 148 cm.
OMOFOR – broderie cu fir de aur, argint şi
mătase colorată, aplicată pe un suport nou de mătase
albă, ţesută cu fir metalic argintiu şi decorată din loc
în loc cu flori stilizate, colorate în nuanţe de galben,
albastru şi roşu. Are 4 metri lungime.
BEDERNIŢA. Considerată de origine bizantină, piesa a fost
achiziţionată, probabil, de către Alexandru cel Bun pentru una din ctitoriile
sale. Este o broderie cu fir de aur, argint, mătase colorată şi perle, pe un fond
brodat în fir de aur, având ca suport atlaz roşu. Căptuşeala este din catifea
tunsă scurt, la un nivel, de culoare corai cu dungi oliv.
MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL – icoană făcătoare de
minuni. Conform tradiţiei, a fost adusă în Moldova, odată cu
zestrea sa, de către Maria de Mangop, cea de-a doua soţie a lui
Ştefan cel Mare, care ar fi dăruit-o Mănăstirii Putna.
RIPIDA. A fost executată la porunca lui Ştefan
cel Mare în mănăstire. Este din argint aurit, ciocănit şi
filigrant, având o greutate de 1,800 kg.
POTIR. A fost dăruit mănăstirii de ieroschimonahul Sila,
egumenul Sihăstriei Putnei. Este din argint aurit, ciocănit,
ajurat şi filigranat, având o greutate de 748 grame.
COROANA MAICII DOMNULUI. Executată de un argintar ieşean,
la comanda mitropolitului Iacov Putneanu, din diferite giuvaere găsite
în mormântul lui Ştefan cel Mare, cu prilejul deschiderii şi cercetării
sale oficiale, în februarie 1758, de către ispravnicul Sucevei, Dumitru
Lascarache, din porunca lui Scarlat Ghica Vodă. Coroana împodobeşte
icoana Maicii Domnului cu Pruncul.
COROANA PRUNCULUI IISUS. Datează din 1758 şi
este din argint aurit, turnat, ciocănit, cizelat şi încrustat cu
perle şi cu pietre preţioase. Are o greutate de 210 grame.
CRUCE CU POSTAMENT PENTRU SFÂNTA MASĂ.
Provine de la mitropolitul Antonie, fost ieromonah al
Mănăstirii Putna. Este sculptură în lemn de cedru,
ferecată în argint aurit, încrustat cu pietre şi emailuri
policrome. Are o grosime de 2 cm.
Cădelniţă
Crucea lui
Ştefan cel Mare
Accesul în chilia lui Daniil Sihastru este facilitat de cele 8
trepte. Uşa şi ferestrele sunt prevăzute cu zăbrele de lemn, iar
deasupra aşezământului se găseşte o cruce de piatră. În stânga
chiliei se întinde pădure de brad. Interiorul chiliei cuprinde o
masă, două cărţi de rugăciune, o cruce, un pocal, un suport pe care
se află două iconiţe şi un ştergar. Într-o nişă se află icoana ce
reprezintă “Fecioara Maria cu Pruncul”, iar jos o pernuţă pentru
rugăciune.

Daniil Sihastru s-a născut la începutul secolului al XV-lea,


într-un sat în apropiere de Rădăuţi. Numele lui de botez a fost
Dumitru. La 16 ani începe viaţa monahală fiind călugărit la
Mănăstirea Bogdana sub numele de David. Ajungând la “Sfântul
Laurenţie” – pe lângă Vicovu de Sus – primeşte schima cea mare,
cu numele de Daniil.

Poposind la Putna, îşi sapă renumita chilie de azi, iar după


sfinţirea mănăstirii, pleacă la Voroneţ, sub stânca Şoimului. După
sfinţirea Voroneţului, se retrage la Putna până în 1496, când se
stinge din viaţă, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii.
La circa 1 km spre nord de mănăstire pe şoseaua ce duce la Gura
Putnei, în incinta cimitirului comunal, se află cea mai veche biserică de
lemn din Moldova. Ea a fost ridicată la Volovăţ de Dragoş-Vodă, în
secolul XIV şi adusă ulterior de Ştefan cel Mare la Putna. Un spectacol
geografic se poate urmări de pe Dealul Crucii.

La 4-5 km pe drum forestier – excelent în orice anotimp, spre


nord se găseşte noua aşezare monahală Sihăstria Putnei. În apropierea
gării, pe malul râului Putna, la o jumătate de km spre nord se află “Baba
de la Putna” – o stâncă supusă eroziunii chiar în pădurea din spatele
chiliei Sihastrului Daniil. Aici a locuit Daniil o perioadă.

Posibilităţile de cazare sunt diferite: hanul din centrul comunei,


în gospodăriile oamenilor, unde preţul urcă în preajma lui 15 august –
când este hramul mănăstirii – sau 2 iulie – sărbătoarea lui Ştefan cel
Mare şi Sfânt, hotel cu 56 de locuri, căsuţe cu 16 locuri, restaurant cu
80 de locuri şi cabana turistică Putna cu 12 locuri de cazare şi 28 locuri
la restaurant. Comuna este dotată cu unitate medicală, haltă SNCFR şi
telefon interurban.
MĂNĂSTIREA ARBURE
Mănăstirea Arbure constituie expresia desăvârşită a dragostei pentru
frumos şi a posibilităţilor creatoare ale poporului român. Mănăstirea Arbure este
un monument reprezentativ pentru dezvoltarea artei moldoveneşti din vremea lui
Ştefan cel Mare şi Petru Rareş.

Ctitorul bisericii, Luca Arbure, era fiul lui Arbure, pârcălab de Neamţ.
El a fost unul dintre marii dregători ai lui Ştefan cel Mare, un sfetnic de seamă al
lui Bogdan Vodă şi tutorele politic al lui Ştefăniţă. Din anul 1486 până în 1523 a
deţinut funcţia de portar al Sucevei.

În data de 7 martie 1502 a cumpărat satul Solca, iar în primele zile ale
lunii aprilie a început construcţia unei curţi şi a bisericii cu hramul Tăierea
capului Sfântului Ioan Botezătorul. Curtea boierească a fost distrusă de un
incendiu şi mai târziu dărâmată de tot. Astăzi doar un dâmb îi mai aminteşte locul,
însă fragmente din zid sunt de natură să indice o construcţie solidă şi luxoasă pe
măsura gustului rafinat al boierimii vremii.
Astăzi, mănăstirea este necropolă a familiei ctitorului împreună cu cea de
la Bălineşti.
Potrivit pisaniei de deasupra uşii de intrare, lucrările la biserică
au început la 2 aprilie 1502 şi au fost terminate, în acelaşi an, la 29
august:

“ Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului


Duh, în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorul Domn Io Ştefan
Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, pan Luca
Arbure, pârcălab de Suceava, fiul bătrânului Arbure pârcălab de Neamţ,
a binevoit cu bunăvoinţă şi curată şi luminată inimă şi cu ajutorul lui
Dumnezeu şi cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram în
numele Tăierii cinstitului şi slăvitului prooroc înainte mergător Ioan
Botezătorul. Şi s-a început în anul 7070, luna aprilie şi s-a sfârşit în
acelaşi an, luna august 29”
Biserica portarului Arbure, clădită din piatră brută, este o
construcţie de plan dreptunghiular, având o lungime de 22 metri, o
lăţime de 9,10 metri şi înălţimea de 8,5 metri. Lipsit de turle, locaşul se
prezintă în exterior ca o prismă dreaptă. Acoperişul în patru ape e
rotunjit spre răsărit mai mult decât în partea de apus ca urmare a
curburii absidei.

Interiorul bisericii e împărţit în cele trei încăperi specifice


cultului ortodox: pronaos, naos şi altar.

Arhitecturii armonioase şi de o remarcabilă eleganţă a acestei


biserici i se adaugă prin pictură valenţe artistice situând monumentul
în rândul celor mai de seamă creaţii ale artei medievale moldoveneşti.
Deşi pictura interioară a avut de suferit din cauza
intemperiilor, când locaşul a rămas descoperit din cauza
unor refaceri, mănăstirea păstrează câteva din frescele
originale de o deosebită importanţă artistică şi istorică.
Unele şi-au pierdut prospeţimea culorilor, însă armonia
acestora şi siguranţa zugravului rămâne evidentă în picturile
realizate de el. Se remarcă preocuparea constantă pentru
nuanţarea expresiei printr-o mişcare diferenţiată şi vioaie,
iar cel mai elocvent exemplu sunt portretele sfinţilor din
pronaos, şi mai cu seamă cel al Sfintei Marina.
Tot în pronaosul acestei ctitorii e zugrăvită, pentru a
doua şi ultima oară în pictura medievală din Moldova,
“Cavalcada Împăratului Constantin”, compoziţie cu caracter
politic ce avea menirea să dezvolte sentimentele patriotice
ale credincioşilor.
O importanţă istorică deosebită prezintă cele două
tablouri votive ale ctitorului – unul pictat pe peretele sudic
al pronaosului, iar celălalt pe peretele vestic al naosului.

DRUMUL MAGILOR
Din pictura naosului mai trebuie menţionate chipurile
expresive ale unor sfinţi militari, iar din cea a altarului figurile,
în bogate odăjdii de slujbă, ale ierarhilor.
ALTARUL MĂNĂSTIRII
Potrivit inscripţiei – “Dragosin zugrav, fiul popii Coman din Iaşi
a zugrăvit. Ana a fiicei lui Arbure cel bătrân a plătit Ana 20 de zloţi;
anul 7049” – pictura de la Biserica Arbure a fost executată de zugravul
Dragoş Coman.
Necropolă a familiei, Mănăstirea Arbure adăposteşte în pronaos
mormintele ctitorilor. Mormântul lui Luca Arbure e aşezat în dreapta
uşii de intrare, sub un chivot de piatră sculptată. Acest chivot este cel
mai important monument funerar de stil gotic din Moldova şi a fost
terminat la 29 aprilie 1503. Lângă mormântul lui Arbure, la nivelul
pardoselii, se află cel al soţiei sale, Iuliana. Sub o piatră de dimensiuni
mici, se găseşte, probabil, mormântul celui de-al patrulea fiu al lui
Luca Arbure care a murit la o vârstă foarte fragedă.
Celelalte morminte adăpostite în mănăstire sunt necunoscute,
deoarece trecerea timpului a ascuns inscripţiile acestora. Dintre
obiectele de artă posedate de mănăstire nu a mai rămas decât icoana
de lemn cu Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din tâmpla
bisericii.
Luca Arbure a înzestrat mănăstirea cu obiecte de cult, cărţi
religioase, fapt reieşit dintr-o însemnare din slavonă
Mănăstirea Arbure îşi păstrează înfăţişarea
arhitecturală iniţială. Ea a fost supusă unor reparaţii
parţiale, de consolidare şi restaurare în anii 1909 – 1914,
1936 – 1937, 1955 – 1956, 1965 – 1970.

Exteriorul mănăstirii a fost zugrăvit în 1541,


odată cu refacerea parţială a picturii interioare.

Mănăstirea este declarată MONUMENT


UNESCO.
MĂNĂSTIREA PĂTRĂUŢI
Situat nu departe de Suceava, pe partea dreaptă a şoselei ce duce spre
nord urmând vechiul drum de pe valea râului Suceava, satul Pătrăuţi aminteşte
de epoca de glorie a Ţării Moldovei prin monumentele, vestigiile şi faptele
istorice ale acestuia.

Aşezat în vechime la loc ferit, înconjurat de păduri, Pătrăuţi era satul


în care se găsea odinioară unica mănăstire de maici în întemeiată de Ştefan cel
Mare. Mănăstirea n-a putut rezista vicisitudinilor vremurilor fiind părăsită până
în 1711, când a fost reînfiinţată de Episcopia de Rădăuţi. După cotropirea
Bucovinei de habsburgi, ctitoria de la Pătrăuţi va deveni biserică parohială. Din
întregul ansamblu mănăstiresc astăzi se păstrează numai biserica.

Biserica Sfânta Cruce deschide impresionanta campanie de construcţii


a domniei lui Ştefan cel Mare. Ea este prima construcţie religioasă a marelui
voievod ce se mai păstrează până astăzi în forma originară.
Scurta pisanie de deasupra uşii de la intrare consemnează
următoarele informaţii:

“ Io Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod


am început clădirea acestui hram în numele Sfintei Cruci, în anul 6995, iunie 3”.
Construcţie de plan triconc cu turlă pe naos şi acoperiş
fragmentat, mănăstirea Pătrăuţi este una din cele mai cunoscute
locaşe din vremea marelui domnitor care prelucrează creator
elemenetele planului şi cele structurale şi plastice asemeni
bisericii Sfânta Treime din Siret.

Locaşul este construit din piatră brută având faţadele


tencuite în zilele noastre. Iniţial, zidăria era aparentă, fiind
alternate de şiruri de cărămizi.

Mănăstire de maici, Pătrăuţi s-a construit pentru a fi un fel de


spital pentru ostaşii răniţi în războaie. Ea a fost asediată de Ioan
Albert – regele Poloniei – şi devastată de Soliman Paşa. Însă a
fost reînfiinţată în 1711 de episcopul de Rădăuţi. În timpul
imperiului Habsburgic devine biserică parohială.
Ceea ce impresionează cu desăvârşire este armonia
proporţiilor, decoraţia foarte simplă şi dimensiunile reduse.

Din punct de vedere artistic, pictura mănăstirii este de o


importanţă foarte mare. Ceea ce caracterizează pictura de la
Pătrăuţi este marea compoziţie CAVALCADA ÎMPĂRATULUI
CONSTANTIN CEL MARE sau CAVALCADA SFINŢILOR
MILITARI de pe peretele vestic. Pictura îl prezintă pe împărat
însoţit de o suită formată de 16 sfinţi călare. Primul dintre ei –
arhanghelul Mihail – îi arată crucea apărută pe cer. Această
compoziţie este una dintre cele mai monumentale picturi realizate
în timpul lui Ştefan cel Mare.

Sensul alegoric al acestei scene este de a aminti mereu


că independenţa ţării trebuie menţinută cu orice preţ.
MĂNĂSTIREA BOGDANA
Biserica Sfântul Nicolae (Bogdana) din oraşul
Rădăuţi este cel mai vechi monument din zid păstrat în
Bucovina. A fost construită pe locul unui lăcaş din lemn, în
jurul anilor 1360, probabil de Bogdan I – primul voievod de
sine stătător al Ţării Moldovei.

Edificiul are plan basilical, fără turle, unic în


arhitectura moldovenească. Zidurile sunt întărite la
exterior cu contraforţi. Lăcaşul a constituit un model
important în orientarea şi dezvoltarea arhitecturii
moldoveneşti. Alexandru Lăpuşneanu hotărăşte în 1559
adăugarea pridvorului închis şi înlocuirea ancadramentelor
din piatră ale ferestrelor. Turnul clopotniţei este datat în
1781.
Tot Lăpuşneanu a refăcut pictura originală. Totuşi din
fresca epocii lui Ştefan cel Mare un interes deosebit reprezintă
compoziţiile altarului: Cina cea de Taină, Împărtăşania apostolilor,
Spălarea picioarelor. Ele se aseamănă cu pictura de la Voroneţ.
Mănăstirea Bogdana este un remarcabil model de istorie,
ortodoxie, frumuseţe şi evlavie, atât pentru locuitori, cât şi pentru
călători. Un alt protector al lăcaşului este Sfântul Leontie de la
Rădăuţi – un om înţelept ce a ascultat legile lui Dumnezeu.
Sărbătoarea lui este pe 1 iulie.

La Bogdana, anotimpurile au mai oferit un semn de


frumuseţe şi prospeţime, prin vestitele palmete şi semipalmete
moldoveneşti. Aceste modele decorative de pe mormintele prinţilor
reprezintă opera artiştilor medievali, care au stilizat şi transpus, în
atât de multe feluri, modelele din lumea naturii.

Mănăstirea Bogdana este necropola Muşatinilor, primii


voievozi ai Moldovei. Ştefan cel Mare le-a împodobit mormintele cu
lespezi executate de meşterul Jan în tehnica reliefului plat.

În curtea veche a mănăstirii s-a construit o nouă biserică.


Comunitatea mănăstirii a iniţiat următoarele proiecte: construirea
unui aşezământ pentru copiii fără părinţi, a unei capele, a unei
microferme şi a unui teren sportiv la intrarea în Rădăuţi cu numele
“Sfântul Leontie”.
MĂNĂSTIREA BĂLINEŞTI
O importantă ctitorie a marelui dregător al lui Ştefan cel Mare,
logofătul Ioan Tăutul, este mănăstirea Bălineşti. Înălţată pe un teren mai înalt,
care domină valea Siretului, la 12 km, de oraşul Siret, spre sud, mănăstirea
este clădită între anii 1494-1499, ca biserică de curte boierească şi necropolă a
familiei ctitorului.

Zidirea lăcaşului trebuie să fi început cu câţiva ani mai devreme de


1499, deoarece s-au aflat grafite din anul 1494, iar patru morminte din interiorul
ei sunt din anii1494-1495 şi martie 1499, fapte care denotă că, în acest timp,
clădirea era ca şi terminată. Însă ctitorul a considerat-o gata în momentul în
care ea a fost terminată de pictat şi înzestrată.
Inscripţia în slavonă, aşezată central pe zidul
dinspre miazăzi al bisericii, arată pe lângă numele ctitorului
şi al hramului acestui lăcaş, doar data terminării ei:

“Cu voia Tatălui şi ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului


Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă întru numele
celui între sfinţi, părintele nostru, arhierarhul şi făcătorul de minuni
Nicolai, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Domn Io Ştefan
Voievod; şi s-a săvârşit în anul 7007, luna decembrie, 6.”
Logofătul a fost trimis în solie la poloni în 1497 şi
reţinut, iar acest lucru va împiedica terminarea ei şi a întârziat
sfinţirea până la data de 6 decembrie 1499, ziua hramului.

Clădirea nu are turlă, dar este compensată de un turn


clopotniţă. Turnul a fost adăugat ceva mai târziu, dar înainte
de pictarea bisericii. Este înconjurat şi el de aceleaşi
ornamente cu aceleaşi motive. Importanţa acestui monument
constă în faptul că atât în liniile arhitecturale, cât şi în
ansamblul decoraţiei, păstrează înfăţişarea iniţială. Faţadele au
fost ulterior acoperite cu un strat de tencuială, în parte pictat.
Însă acesta s-a degradat şi a căzut în foarte multe locuri
rămânând ocniţele şi podoabele ei de discuri de teracotă
smălţuită, caracteristice timpului lui Ştefan cel Mare.
Acoperişul, reprezentat în tabloul votiv mai ţuguiat, a fost înlocuit
de mai multe ori. Este cunoscută o înnoire făcută de Episcopul Calistru al
Rădăuţilor şi de starostele Dimitrie Macri în zilele lui Mihail Racoviţă
Voievod, în anul 1721, după cum rezultă dintr-o însemnare a preotului Iosif
Iuga dintr-un letopiseţ copiat de el.

Mănăstirea are planul dreptunghiular şi are pronaos, naos, pridvor


şi altar. Pridvorul este încoronat de o boltă cu nervuri de piatră cioplită. În
interior, pridvorul are pe două feţe o bancă de piatră. În exterior, separaţia
între pridvor şi încăperea mormintelor este marcată de un brâu de piatră.

Mănăstirea adăposteşte nouă morminte. Pe lângă mormântul


ctitorului, au mai fost înmormântaţi patru copii decedaţi înaintea părintelui,
mama lui Dragotă Tăutulovici, cneaghina Maria – Anghelina – jupâneasa lui
Drăgan Tăutul, Toader Dragotovici, şi al Mariei – fiica lui Mihail Tăutul.
Catapeteasma actuală a bisericii datează de la finele
veacului al XVIII –lea, făcută cu cheltuiala lui Ieremia Jicniceru –
proprietarul de atunci al moşiei Bălineştilor.

Pictura de pe vremea marelui domnitor Ştefan Voievod este


conservată cel mai bine alături de Voroneţ. Cercetătorul Sorin Ulea a
descoperit în vara anului 1955 numele zugravului de la care a rămas
în tablou votiv, la picioarele lui Iisus: ieromonahul Gavril.

Din pictura exterioară care a fost executată pe timpul lui


Petru Rareş, se mai desluşesc urmele unor fragmente din scene cum
ar fi Judecata de Apoi, Sfântul Nicolae

Pictura interioară este mai bine păstrată. În pronaos sunt


episoade din “Vechiul Testament”, scene din viaţa Sfântului Nicolai,
iar în registrul de jos obişnuitele figuri de sfinţi.

Pe bolta naosului este reprezentat Iisus Pantocrator. Pe


pereţi apar numeroase scene cu viaţa Mântuitorului, minunile şi
patimile sale.
SFÂNTUL NICOLAE – Icoana hramului mănăstirii
SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA
În calota boltei este reprezentată Sfânta Fecioară Maria
cu pruncul, înconjurată de câte doi îngeri pe lături.
TABLOU VOTIV – în centrul picturii se regăseşte Iisus Hristos
CINA CEA DE TAINĂ - pictură
RUGĂCIUNE PE MUNTELE MĂSLINILOR
ÎNVIEREA DOMNULUI - pictură
ARHANGHELUL GAVRIIL – fragment din pictură interioară
SFÂNTUL NICOLAE POTOTLIND FURTUNA – pictură interioară
MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

Într-o poiană pitorească, situată la 12 km de oraşul


Suceava, în direcţia nord-est, dincolo de satul Mitocul
Dragomirnei, se înalţă, frumoasă şi impunătoare, Mănăstirea
Dragomirna. Aşezată în vecinătatea codrilor, mănăstirea
impresionează prin arhitectura ei monumentală.

Ctotirul acestui prinos măreţ al evlaviei străbune este


Mitropolitul Atanasie Crimca. Încă de tânăr, slujind cu credinţă
pe domnitorul Petru Şchiopul, el a fost răsplătit cu satul şi moşia
Dragomireşti.
A îmbrăcat haina călugărească şi a vieţuit un
timp, potrivit informaţiilor, la Mănăstirea Putna de unde a
trecut ca egumen la Mănăstirea Galata, zidită de Petru
Şchiopul. În vara anului 1600, Atanasie jura credinţă, ca
episcop de Rădăuţi domnitorului Mihai Viteazul.

Mai târziu, s-a retras la moşia sa de la


Dragomireşti unde, împreună cu rudele sale Lupu şi Simion
Stroici, a clădit o bisericuţă lângă o mănăstire mai veche de
lemn. Această biserică mai poate fi văzută şi azi în cimitirul
mănăstirii Dragomirna.
Pisania, fixată deasupra uşii de intrare în naosul
bisericii cuprinde informaţii în legătură cu anul când a fost
zidit acest locaş, precum şi ctitorii săi:

“ În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh care se cinsteşte în


Sfânta Treime, unui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici şi Sfântului şi dreptului
Enoh şi sfântului prooroc Ilie şi sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică
smeriţii slujitori şi închinători Sfintei Treimi, chir Atanasie Crimcovici, fost
episcop de Rădăuţi şi dumnealui Lupu Stroici marele logofăt şi fratele domniei
sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn, Io Ieremia Voievod şi ale
prea iubiţilor lui fii Ioan, Constantin, Alexandru şi Bogdan Voievod, în anul
7110, iulie 27 şi închinată sfinţilor, dreptul Enoh, Ilie şi Evanghelistul Ioan.”
Ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca are forma unei nave mici
cu un pridvor deschis, poligonal, spre apus. În anul 1605 a fost chemat în
scaunul episcopal de Roman, iar în 1608 în scaunul mitropolitan al
Moldovei şi fiind însufleţit de dorinţa de a mări şi organiza vechea
mănăstire de lemn, a zidit biserica mare a mănăstirii Dragomirna cu
hramul “Pogorârea Sfântului Duh”. În anul 1609 a fost terminată.

Intrarea în biserică se face prin două uşi fixate în dreptul


pridvorului de plan poligonal. Ceea ce impresionează în mod este înălţarea
treptată a încăperilor începând de la pridvor la altar. Pridvorul este
acoperit de o boltă în sferă care domină nervurile dispuse radial.
Pronaosul este împărţit printr-un arc median transversal. Naosul este
despărţit de pronaos prin doi pilaştri masivi. Altarul săpat în grosimea
zidului, are formă semicirculară spre răsărit şi este acoperit cu o boltă în
sfert de sferă, ca şi pridvorul.
Catapeteasma de lemn aurit, cu sculpturi artistice
a fost lucrată în anul 1613. Mitropolitul Atanasie Crimca
ridicând această mănăstire a ales-o ca loc de veşnică
odihnă pentru el însuşi, iar în anul 1629 a fost
înmormântat în pronaos. În urma săpăturilor din 1963-
1964, au mai fost descoperite şi alte morminte: în pridvor
– cinci, în stânga altarului, afară, încă unul.

Secolul al XVII-lea a grăbit înconjurarea mănăstirii


cu ziduri puternice de apărare. Acestea sunt sprijinite, din
loc în loc, de puternice contraforturi.

Turnul clopotniţă adăposteşte la primul etaj un


paraclis, iar la ultimul – încăperea clopotelor.

Pe laturile de vest şi nord ale incintei se înalţă


casele egumeneşti şi chiliile călugăreşti clădite în locul
celor vechi.
Deşi motivele şi elementele de sculptură în piatră,
orânduite în interiorul mănăstirii adaugă o valoare artistică
deosebită, ctitorul şi-a desăvârşit opera îmbrăcând zidurile şi
bolţile cu pictură în frescă. În faţa picturilor de la Dragomirna,
sufletul privitorului este stăpânit de o adâncă emoţie.

Printre scenele care atrag atenţia în mod deosebit, se


remarcă Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus,
Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce.
Pictura la acest impunător monument are pe lângă
valoarea ei artistică şi o deosebită valoare documentară.

Mănăstirea Dragomirna a fost, mai cu seamă în


primele decenii ale veacului al XVII-lea, un puternic focar de
cultură. Însuşi mitropolitul ctitor şi ucenicii săi au dat un mare
avânt lucrării de copiere a textelor religioase şi de împodobire
a acestora.
Epitaf – broderie din secolul al XVI -lea
Muzeul mănăstirii însumează mărturii
valoroase ale creaţiilor de cultură şi artă
medievală: cruce sculptată în abanos provenind
din anul 1542, evangheliar cu ferecătură din
anul 1557, acoperăminte de vase liturgice din
1559, broderie cu fire de aur şi argint din 1598,
lumânarea ce s-a aprins la sfinţirea bisericii
mari, ferecături de cărţi din argint aurit şi
creaţiile Şcolii de caligrafi şi miniaturişti
întemeiată de mitropolit.
Ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca a trecut, în decursul
veacurilor, prin grele şi dureroase încercări. În 1653, polonii au jefuit
mănăstirea, iar în octombrie 1758, tătarii vor fi cei care o vor prăda a
doua oară.

Mănăstirea a fost şi ea restaurată începând cu anul 1961 când


s-a refăcut acoperişul, s-a îndepărtat tencuiala, s-au curăţat decoraţiile
din jurul turlei etc.

Mănăstirea Dragomirna este o pagină de cinste scrisă cu


zăbavă, perseverenţă şi duh artistic de poporul nostru.
“Moldova n-a fost a mea, şi nu este a
voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri…”
Decan: Prof. Univ. dr. Ec. ELENA HLACIUC
Prodecan: Prof. Univ. dr. Ec. GABRIELA PRELIPCEAN
Prodecan: Prof. Univ. dr. Ştiinţe ec. ELENA IFTIME
Secretar ştiinţific: Prof. Univ. dr. Ec. GHEORGHE SANDU
Coordonator ştiinţific: Lect. Univ. dr. Inf. VALERIU LUPU
Referent ştiinţific: Conf. Univ. dr. Ist. LAZĂR EMILIAN