Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Adolescenţii şi familia, autori:Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Ed. şt. şi enciclopedică
Cetăţean, societate, familie – Dezbateri etice, Bucureşti 1970.
Omul şi familia, doctor: Ionel Achim
Internet.
FORME DE ORGANIZARE:
frontală, individuală
1
Scenariul didactic:
Evenimente Activitatea dirigintelui Activitatea elevilor Timp Metode Resurse Evaluare
didactice
Organizarea clasei Analiza documentelor şcolare 5 min. Conversaţia Catalogul Îmbunătăţirea situaţiei
Conceptele cheie:familie, rolul şcolare: note, prezenţă.
familiei, familii unite, familii
Motivarea elevilor dezbinate , familia refugiu, Elevii urmăresc cu atenţie 5 min. Conversaţia
familia închisoare, familia expunerea.
şcoală a iubirii, dragostea.
Dirigintele anunţă obiectivele
activităţii.(Anexa 1)
2
Anexa 1
Familiii şi familiii.
Familia este una dintre formele istorice de comunitate umană. Ea este un fenomen complex, care
include un ansamblu de relaţii natural – biologice şi sociale. Constituind prin excelenţă un fenomen
social, familia include, alături de raporturile biologice, un întreg complex de relaţii sociale materiale,
economice gospodăreşti, precum şi spirituale. Schimbarea modurilor de producţie, este factorul
hotărâtor al evoluţiei relaţiilor familiale. Se afirmă tot mai puternic criterii de afectivitate şi de înclinaţie
reciprocă, de stimă, de respect şi ajutor reciproc.
Respectul reciproc, al membrilor familiei, unitatea de concepţii şi idealuri, înalta responsabilitate faţă de familie,
faţă de educarea copiilor, sunt trăsături noi, care se dezvoltă în cadrul relaţiilor familiale.
Din nefericie, mai sunt cazuri de tratare uşuratică, iresponsabilă a îndatoririlor familiale, de lipsă de respect între
soţi, de insuficientă grijă şi răspundere în educarea copiilor, etc.
Dezvoltarea familiei pe temeiul normelor morale, democratice, implică o întărire a funcţiei educative a acesteia,
funcţie ce se exercită deopotrivă asupra copiilor, părinţilor şi celorlalţi membri ai familiei. Familia este un instrument
hotărâtor în educarea noii generaţii, în formarea unor convingeri, deprinderi, obişnuinţe, caractere sănătoase.
Familiei îi rămâne un rol important în orientarea profesională a copiilor, care asigură existenţa de mâine
individuală şi socială a copilului. Nerecunoştinţa copiilor, este una din cele mai obişnuite forme de ingratitudine
umană.
Se spune: “Un tată hrăneşte zece fii şi zece fii, nu pot hrăni un tată”.
“Trebuie să ne aşteptăm la necazuri de la copiii noştri”.
“ Un copil îţi creează impresia că eşti veşnic, dă un scop efortului pe care-l faci, raţiunii de a fi”.
Dacă este adevărată formularea: “ părinţii clădesc viitorul copiilor lor”, nu este mai puţin adevărat că, la rândul lor,
copiii pregătesc viitorul părinţilor lor. Părinţii sunt chemaţi să înfăptuiască “educţie” în familie.
“Cum îţi cinsteşti părinţii, aşa te vor cinsti copiii”.
Greu, este de înfăptuit o bună educaţie în condiţiile unui mediu familial deficitar, fie că este carenţat sub raport
moral – părinţii având ei înşişi dificultăţi sub acest aspect, fie conflictual sau în familii destrămate, toate aceste
situaţii cu părinţi problemă, reflectându-se în formarea vicioasă a copiilor.”Pomul de amra( cu fruct acru) nu rodeşte
fructul de mango(cu fruct dulce)”,cu sensul, de: “Părinţi răi nu pot creşte copii buni”, ne atrage atenţia un proverb
bengalez, ilustrând consecinţele formării copiilor într-un astfel de mediu familial.
Părinţii sunt răspunzători, direct pentru viitorul copiilor lor, pentru ziua lor de “mâine”. Nimic nu poate fi prea mult,
nimic nu trebuie neglijat, când se pune problema formării cât mai bine, pentru viaţă a propriilor copii. Totul pentru a
nu fi puşi în situaţia, cuprinşi de remuşcări tardive, de a le cere , în mod inutil iertare.
Exemplul, ca model de conduită, reprezintă una din căile cele mai importante ale educaţiei în familie.
Cum se explică forţa educativă atât de mare, a modelului familial?
- familia, ca prim mediu de viaţă al copilului, constituie pentru el, cea mai bună “ilustraţie”.
- Familia, îşi exercită înrâurirea asupra copilului în mod direct, prin trăirea nemijlocită a vieţii în comun:
copilul copiază pe părinţi şi pe alţi membri ai familiei.
La baza activităţii educative în familie, nu trebuie să stea sfaturile, poveţele oferite copiilor, deşi şi acestea au
rostul lor, ci modelele, exemplele bune de conduită. Din această perspectivă, se impune să fie cunoscute şi
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească exemplele părinţilor, pentru a fi cât mai eficiente, sub raport formativ:
autoritate, unitate de vederi, concordanţa dintre exigenţele de ordin moral pe care părinţii le formează şi faptelel lor
concrete, exemplele pozitive, dragostea şi respectul faţă de copii , conduita prevenitoare, interesul manifestat de
părinţi faţă de reuşitele copiilor, aprecierea lor pozitivă, alături de modelele pe care le oferă ei înşişi. Sfaturile
oferite copiilor, vor avea rezultate pozitive, numai dacă vor fi înţelese de aceştia.
3
Este bine ca copiii să fie iniţiaţi în treburile/activităţile casnice. Şi fetele şi băieţii trebuie să se joace cu acelaşi
jucării, aptitudinile şi interesele lor specifice, urmând să-şi spună cuvântul în orientarea lor cu precădere, spre
unele dintre ele.
Preîntâmpinarea eşecului şcolar al copiilor – cu grave implicaţii individuale şi sociale, de la inadaptarea şcolară
până la cea socială şi profesională – reprezintă o preocupare cu caracter de continuitate a şcolii. Cauzele ce ţin de
starea civilă precară a familiei(divorţ, abandon familial, concubinaj, decesul unuia din părinţi sau amândurora,
creşterea copilului de către o mamă care n-a fost căsătorită, sau de alţi membri ai familiei, se dovedesc a fi
perturbatoare pentru dezvoltarea normală a personalităţii copilului şi duc, adesea la insuccese şcolare.
Factorii de natură economică, asociaţi cu factorii morali, acţionează ca o cauză a eşecului şcolar.
Starea sănătăţii copilului, constituie un factor, care poate împiedica succesul şcolar, dar şi nivelul psiho –
pedagogic al familiei, reprezintă o cauză a insuccesului şcolar al copilului. Există familii care privesc cu indiferenţă
rămânerea în urmă la învăţătură a copiilor. Alte familii nu pot depăşi insuccesul şcolar al copiilor. Alţi părinţi nu
reuşesc să-şi traducă în practică bunele intenţii, alţii iau cele mai adecvate măsuri de remediere a situaţiei.
Eşecul şcolar nu trebuie să degenereze în sprijin exagerat. Supra protecţia, constituie o permanentă ameninţare
pentru formarea personalităţii copilului. Copilul are nevoie de protecţia/încrederea familiei, fără ca aceasta să
degenereze, însă în libertate exagerată. Ajutorul acordat copilului la învăţătură, în familie trebuie să creeze un
echilibru între exigenţă şi sprijin. Se impune crearea unui mediu favorabil , organizarea de către familie a regimului
zilnic al copilului, în organizarea timpului liber, control continuu şi sistematic al rezultatelor obţinute de copil la
învăţătură. Contactul cu şcoala, elaborarea unui plan comun de măsuri, creează premisele necesare depăşirii
rămânerii în urmă la învăţătură. Ea se desăvârşeşte prin susţinerea copilului de către familie, prin ameliorarea
condiţiilor care au fost deficitare, prin stimularea lui morală.
Familia, cu tendinţele şi experienţa sa particulară de viaţă, determină şi preferinţele copilului pentru anumite forme
de activitate desfăşurată în timpul liber. Forţa educaţiei materne este dependentă de mediul social în care se
exercită. În mijlocul grupului fratern, trăirile fiecărui copil se amplifică, gândurile, sentimentele, năzuinţele lui
căpătând un spor de intensitate şi profunzime, foarte importante sub raport formativ. În familiile cu părinţi crispaţi,
morocănoşi, nemulţumiţi, ca urmare a unor dificultăţi sau ne împliniri, ce instaurează în cămin o atmosferă
apăsătoare, total nefavorabilă dezvoltării normale a copiilor, mai mulţi copii înfruntă mai uşor acest climat marcat
negativ de adulţi.
În familia cu mulţi copii, afecţiunea şi grija părinţilor au caracter normal, dar cu un copil, el fiind înconjurat de o
dragoste fără limite, supra protejat, dădăcit şi privat de experienţa personală, el devine un mic despot, capricios,
nehotărât, dependent şi stângaci, deşi bine dezvoltat sub raport intelectual, el lasă de dorit sub aspectul iniţiativei
şi maturităţii. Rezultă că eficienţa influenţelor formative de familie, este asigurată de climatul sănătos instituit,
fundat pe stimă reciprocă şi afecţiune, pe concepţii şi idealuri comune.
Devine evidentă importanţa avizării pedagogice a părinţilor, în scopul formării copilului în condiţii optime, potrivit
particularităţilor constelaţiei familiale în care se dezvoltă.
Educaţia în familie, trebuie să contribuie pentru tineretul nostru, împreună cu educaţia din şcoală, din organizaţiile
de tineret, la formarea caracterului, a personalităţii, a purităţii morale.( Mihai Stoian).
4
ei. Fiecare membru al familiei este o parte a unui întreg, o personalitate unică ce reflectă totodată întreaga
familie.Adesea ne revărsăm necazul asupra apropiaţilor noştri şi aceasta devine un motiv de conflict, uneori ne
amintim că membrii maturi ai familiei, sunt nedrepţi cu noi.
5
6