Curs: Teorie Urbană.

Lector universitar: Severin Serghei

Tema 9: Inegalitatea spaţiului intra-urban. Inegalitate şi diferemţiere.

Oricine se deplasează prin oraş (oraşe), probabil a observat nu doar că spaţiul construit
determină şi întăreşte o anumită inegalitate între diferite zone ale oraşului, dar deasemenea a putut
observa contrastul dintre cei bagaţi şi săraci în ce locuiesc în aceste zone. Datorită dinamici de
dezvoltare, creşterea oraşului a lăsat în urmă teritorii construite ce se diferenţiază calitativ una de
altele, vorbim de calitatea fondului locativ, servicii şi funcţiuni.
De faptul cum se manifestă inegalitatea spaţiului intra-urban depinde natura problemelor cu
care se înfruntă populaţia din diferite zone, atractivitatea ivestiţională, tipurile de construcţii şi ritmul
în care se construieşte etc.

9.1 Identificarea problemei inegalităţii intra-urbane.

La nivel global, în general, observăm o lume urbană pestriţată, iar diferenţele chiar sunt mari.
Aşa cum observă numeroşi antropologi urbani, diferenţele dintre aceleaşi grupurile sociale din
diferite oraşe sunt mai mici decât diferenţa dintre semenii aceluiaşi oraş. Oricum oraşele devin tot
mai polarizate – de ex. se observă contrastul din ce în ce mai pronunțat dintre bunăstare şi sărăcie cu
dispariţia stării de mijloc – iar aceasta este un subiect de discuţie privind varietatea oraşelor în
dependenţă de poziţia acestora în reţeaua globală a finanţelor, capitalului şi producţiei industriale.
Deci inegalitatea se manifestă atât la nivelul inter-urban, cât şi la nivel intra-urban, iar noi ne vom
opri la cel din urmă aspect.
Inegalităţile spaţiale din zonele urbane reprezintă o consecinţă firească a inegalităţilor de venit
a populaţiei. Teoria economică urbană standard explică modelarea spaţială a oraşelor în funcţie de
preţul locuinţelor şi alte modele de decizii în alegerea locuinţei. Până în secolul XX – în perioada
anterioară transportului motorizat – costurile de transport intra-urban au încurajat concentrarea
locuinţelor, a serviciilor şi chiar a industriei uşoare în centrele oraşelor. În secolul al XX-lea,
transportul motorizat a sporit mobilitatea intra-urbană, iar în rezultat locuitorii cu venituri mai mari
optau pentru locuinţe cu loturi de dimensiuni mai mari la periferie, în timp ce se puteau deplasa la
muncă în centru oraşului. În America de
Nord şi în unele din ţările în curs de
dezvoltare, cei săraci sunt grupați în
zonele de centru ale aoraşelor, în timp ce
locuitorii cu venituri mai mari sunt
dispersaţi către periferie, inclusiv în așa-
zisele „comunităţi îngrădite”. În alte orașe
– în special orașe cu o creștere rapidă –
săracii sunt, de asemenea, concentrați în
așezări informale amplasate la periferia
urbană. Această separare fizică a
grupurilor sociale în funcție de venituri
este primul motiv pentru care inegalitatea
spațiului intra-urban se poate perpetua:
zonele sărace nu își pot permite cheltuielile de consum precum zonele prospere și, prin urmare, nu
pot beneficia de îmbunătățirea calității mediului înconjurător.
Acesta este un model în care inegalitatea spațiuli construit se manifestă ca un produs al
sistemelor economice caracteristic lumii capitaliste. Pentru spațiul R. Moldova inegalitatea spațiului
este determinat mai degrabă de evoluția istorică a construirii orașelor. Ori caracteristicile mediului
construit din epoca sovietică corespunde tendințelor în asigurarea populației cu spațiul locativ și
viziunii despre necesitățile de comfort, nu de stratificarea populuției. Construcțiile de după
independență în mare parte s-au încadrat în spațiul existent, astfel încât prețul locuințelor din fodul
locativ nou și cel vechi nu comportă diferențe majore, cu unele excepţii cândvorbim despre
compexele de lux sau cartierele de vile luxoase din cadrul oraşului Chişinău.

9.2 Inegalitatea spaţiului urban al or. Chişinău.

Deci înţelegem inegalitatea ca pe un produs socio-economic complex, însă Teoria Urbană este
interesată în primul rând de expresia spaţială a acestor inegalităţi şi modurile prin care spaţiul poate
contribui la accentuarea şi perpetuarea inegalităţilor. Adica vorbin de o perspectivă dublă: prima ţine
de identificarea inegalităţii spaţiului constrit ca medii fizice cu un anumit grad al calităţii de viaţă; iar
a doua ţine de înţelegerea faptului că calitatea spaţiului construit determină tipul de investiţii şi modul
în care anumite zone se vor dezvolta – de obicei zonele atractive se dezvoltă mai dinamic, ceea ce
duce la accentuarea inegalităţii spaţiului şi izolează populaţia cu venituri mai mici.
Chiar dacă Chişinăul nu cunoaşte aglomerarea mahalalelor, ghetourilor sau favelelor
caracteristice megapolisurilor, inegalitatea spaţiului construit se manifestă şi aici fie la scară mai
mică. Inegalitatea spaţiulu construit ţine de diferenţele fondului locativ realizat în diferite perioade a
uniunii sovietice. Aceste formaţiuni locative oferă diferite grade de confort astfel încât sunt solicitate
de acea parte a societăţii care nu-şi pot permite locuinţe în zone mai noi. Astfel întregi cvartale sau
zone mai reduse, a căminelor, a construcţiilor annilor 60 destinate muncitorilor, reprezintă regiuni ale
oraşului caracterizate printr-o calitate redusă a spaţiului construit, atât calitatea locuinţelor, cât şi
calitatea organizării teritoriului adiacent. Iar dacă vorbim de complexele locative noi (comunităţile
îngrădite) sau sectoarele locuinţelor individuale din cadrul oraşului diferenţa este şi mai acută,
oferind imaginea unor lumi diferite.

img. 2. or. Chișinău, sec. Buiucani

 Implicaţiile inegalităţii spaţiului urban asupra dezvoltării oraşului sunt mai multe:
În primul rând trebuie să cunoaştem că inegalitatea produce şi perpetuează inegalitatea, atât
socială, cât şi spaţială. Din punct de vedere social populaţia este inchisă într-un cerc vicios în care
copii sunt continuatorii vieţii părinţilor lor, chiar dacă afirmaţia nu poate fi una generală, devine greu
schimbarea balanţei în altă direcţie. Din punct de vedere spaţial aceste zone îşi dezvoltă funcţiile deja
existente, fără o schimbare calitativă a mediului construit.
În al doilea rând inegalitatea determină difrenţe la nivelul investiţiilor în cadrul oraşului. Ori
zonele cu o bunăstare ridicată vor fi mai atractive pentru investiţii locative, sociale sau de
infrastructură. Iar cei nefavorizaţi în cazul de faţă sunt doar locatarii acestor zone.
În al treilea rînd diferenţa are efecte negative asupra omogenităţii oraşului, încurajând apariţia
unor insule în cadrul oraşului care pot duce la fenomene nefavorabile precum segregarea socială ş.a.

9.3 Posibilităţile de remediere a inegalităţii spaţiului intra-urban.

Cea mai eficientă bază de soluții pentru ameliorarea inegalității spațiale intra-urbane ar fi
prevenirea: adică reformarea economiilor de piață – sau cel puțin intervenția în acestea – pentru a
diminua decalajul diferențelor de venit în general, deoarece inegalitățile spațiale sunt o expresie a
inegalităților de venit generate de sistemele economice de piață.
În primul rând, trebuie examinate intervențiile de transport. Transportul public ar trebui să
urmeze scopul de extindere a pieței forței de muncă disponibilă făcând-o accesibilă pentru lucrători.
Există un număr din ce în ce mai mare de sisteme urbane de transport reușite în orașele în curs de
dezvoltare care au dezvoltat metode inovatoare de relaxare a congestionării (aglomerării) și de
integrare a zonelor disparate ale orașului – Curitiba, Brazilia și noul sistem de Bus-Rapid Transit
(BRT) din Bogotá, Columbia, sunt două exemple frecvent menționate. Dacă orașele sunt motoarele
creșterii economice, transportul urban este nu doar uleiul care împiedică blocarea motorului, ci și un
instrument de politică esențial pentru reducerea inegalităților spațiale.
În al doilea rând, intervențiile în domeniul transporturilor vor funcționa cel mai bine dacă sunt
însoțite de o implicare directă în mahalalele urbane/zonele defavorizate. Intervențiile pentru
îmbunătățirea accesibilității zonelor cu venituri mici pot avea și efecte perverse atunci când valoarea
terenurilor din astfel de zone crește, atrăgând populație cu venituri mai mari care înlocuiesc pe cei cu
venituri mici. Acest fenomen este și mai probabil în orașele în curs de dezvoltare, având în vedere
insuficiența unei infrastructuri de transport bune.
În al treilea rând, și într-un sens mai larg, lipsa informațiilor intra-urbane și instituțiile locale
deficitare împiedică profund politicile de atenuare a efectelor inegalităților spațiale. Fără o mai bună
informare, administrațiile orașelor și guvernele naționale nu pot evalua sistematic problemele urbane
și, dacă se angajează în politici de remediere, nu își pot măsura efectiv rezultatele.
Vedem deci că soluţionarea problemelor ce ţin de inegalitatea spaţiului intr-urban, depinde în
mare măsură de soluţionarea problemelor socio-economice cu care se confruntă populaţia. Ori
alegerea locuinţei în condiţiilea actuale nu este o alegere ci o constrândere de a alege în funcţie de
mai mulţi: venituri, angajarea în câmpul mincii, siguranţa financiară pe tgermen lung etc.