UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI
TRANSPORT
Indicaţiimetodice

Proiect de curs nr.2

Elemente de sistematizare verticală

Chişinău
2015

0
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA URBANISM ŞI ARHITECTURĂ
CATEDRA CONSTRUCŢII ARHITECTONICE

AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI
TRANSPORT
Indicaţiimetodice

Proiect de curs nr.2

Elemente de sistematizare verticală

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2015

1
CZU 711.553(076.5)
A 45
Lucrarea este adresată studenţilor cu profil în domeniul construcţiilor
la specialităţile: 581.1 - Arhitectură, 581.2 - Urbanism şi amenajarea
teritoriului, 582.4 - Căi ferate, drumuri şi poduri.
Scopul indicaţiilor metodice constă în consolidarea şi aprofundarea
cunoştinţelor teoretice acumulate în procesul studierii disciplinei
Amenajarea teritoriului şi transport, însuşirea principiilor de proiectare şi
a metodelor de sistematizare verticală a străzilor, intersecţiilor de străzi, a
terenurilor ansamblurilor locative şi calculul cotelor zero ale
construcţiilor.
Autori: lect. sup. Petru Zestrea
lect. sup. Angela Popuşoi
lect. sup. Alexandra Dumitraşcu
lect. sup. Radu Andronic
lect. univ. Anatolie Sîli
Coordonator: doctor în ştiinţe tehnice, conf. N. Grozavu
Recenzent: lect. sup. N. Ciobanu

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Amenajarea teritoriului şi transport: Indicaţii metodice / Petru Zestrea,
Angela Popuşoi, Alexandra Dumitraşcu [et.al.], coord: N. Grozavu. Univ.
Tehn. a Moldovei. Fac. Urbanism şi Arhitectură, Catedra Construcţii
Arhitectonice. – Chişinău: Tehnica-UTM, 2015. – ISBN 978-9975-45-344-8.
Proiect de curs nr.2. Elemente de sistematizare verticală. – 2015. – 36 p.
60 ex.
ISBN 978-9975-45-345-5.
711.553(076.5)
A 45

Redactor: Eugenia BALAN

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 21.01.15 Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 60 ex.
Coli de tipar 2,25 Comanda nr.03
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ISBN 978-9975-45-5. © UTM, 2015

2
 I. Conţinutul proiectului
1. Sistematizarea verticală a intersecţiei de străzi urbane şi
terenului adiacent cu indicarea cotelor zero al clădirilor.
(Sc. 1:500). Bilanţul volumelor de terasamente.
2. Memoriu explicativ cu calculele necesare.
Volumul proiectului de curs:
a) partea grafică – se va sistematiza pe o planşă formatul
A1 (594x841);
b) memoriu explicativ – 8-12 foi formatul A4 (210x297).

Memoriul explicativ se scrie pe o singură parte a foii şi constă

din următoarele părţi:
1. Noţiuni generale şi metodele sistematizării verticale;
2. Calculele de proiect necesare;
3. Sistematizarea verticală a intersecţiilor de străzi urbane;
4. Sistematizarea verticală a terenurilor urbane alăturate
străzilor;
5. Calculul cotelor zero şi cotelor de execuţie ale construcţiilor.

II. Susţinerea proiectului

Scopul proiectului este de a verifica nivelul de pregătire a
studentului şi capacitatea de a analiza, sistematiza, sintetiza şi aplica
cunoştinţele obţinite la orele teoretice şi practice. Proiectul de curs,
după ce a fost examinat de profesor, trebuie să fie susţinut în faţa
consiliului catedrei.
Susţinerea proiectului constă în argumentarea soluţiilor
adoptate, care duc la optimizarea lucrărilor de construcţie, la
echilibrul volumelor de terasamente, evacuarea rapidă
(gravitaţională) a apelor meteorice de suprafaţă, ceea ce va reduce
costul lucrărilor de exploatare şi va da siguranţă construcţiilor şi
locuitorilor.

3
 III. Noţiuni generale
În activitatea de proiectare întâlnim des noţiunea de
sistematizare cum ar fi sistematizarea unei localităţi, sistematizarea
teritoriului, sistematizarea zonelor, cartierelor etc., care definesc în
plan orizontal amplasamentul unei localităţi, zone, cartier,
construcţii, determinându-le faţă de un sistem de axe plan (x, y).
Sistematizarea verticală este o operaţie care se integrează în cele
menţionate mai sus şi are ca sarcină determinarea şi celei de-a treia
coordonate spaţiale – z, stabilind relaţiile spaţiale dintre obiecte în
plan vertical şi orizontal. Deci, din punct de vedere didactic,
SISTEMATIZAREA poate fi orizontală şi verticală, dar ca
activitate de concepţie şi proiectare, nu poate fi înţeleasă şi
rezolvată decât sub aspectul unui tot întreg, aflându-se într-o
permanentă interacţiune.
Sistematizarea verticală a apărut când omul, pe parcursul
dezvoltării ca fiinţă raţională, şi-a construit cel dintâi adăpost, iar
primul pas a fost alegerea unui loc bun, ca relief şi ca structură. În
timp, confruntându-se cu diferite calamităţi naturale (inundaţii,
înnămoliri, viituri etc.), au început să sape şanţuri care să elibereze
apele ce bălteau în vecinătatea locuinţei. Aceasta şi reprezintă
începutul sistematizării verticale active, prin care omul şi-a creat
singur condiţii mai bune, fără a se mai folosi de avantajele unor
forme de relief existente. Experienţa acumulată, selecţionată,
ordonată s-a transmis de-a lungul timpurilor, constituind fondul sau
obiectivul disciplinei cunoscută cu denumirea de sistematizare
verticală.
Deci, prin termenul de sistematizare verticală a teritoriului vom
înţelege modificarea sau remodelarea formelor reliefului terenului,
prin lucrări de terasamente şi construcţii, cu scopul aducerii lui la
forme corespunzătoare normelor în construcţii.
Prin proiectul de sistematizare verticală a unei localităţi se
determină poziţia în plan orizontal şi vertical a tramei stradale,
trotuarelor, cartierelor, precum şi a unor construcţii izolate.

4
 În procesul sistematizării verticale trebuie să se ţină cont atât de
sistematizarea teritoriului, cât şi de reţelele inginereşti (apă,
canalizare, electricitate, gaz, telecomunicaţii etc.). În timpul
proiectării sistematizării verticale a unui teritoriu trebuie să alegem
soluţia cea mai optimă, care să corespundă tuturor cerinţelor şi
normelor în vigoare.
Sistematizarea verticală poate fi definită ca fiind o parte
componentă a sistematizării generale, având ca scop determinarea
cotelor ±0.000 pentru fiecare construcţie proiectată, pentru a asigura
scurgerea liberă a apelor meteorice şi pentru a realiza un microrelief
util.
Materialele de bază ale sistematizării verticale sunt: harta
topografică cu indicarea tuturor curbelor de nivel, cotele trotuarelor
şi străzilor urbane, clădirilor, reţelelor inginereşti de pe teritoriul
studiat.

IV. Caracteristica reliefului teritoriului urban

Relieful se caracterizează prin formele şi valorile declivităţii,
aşezarea geografică şi orientarea lui (N; S; E; V), altitudinea medie,
înclinarea generală, adâncimea şi direcţia apelor subterane, roci
primare, intensitatea seismică, alunecările de teren, eroziunea,
viiturile, inundaţiile posibile.
Acţiunile geofizice periculoase se determină conform cerinţelor
СНиП 1.02.07-87, NCM A.06.01-2006, СНиП II-7-81* şi СНиП
2.06.15-85.
În cazul depistării acţiunilor geofizice periculoase şi influenţei
lor asupra construcţiei clădirilor şi instalaţiilor este necesar a lua în
consideraţie categoriile de complexitate a condiţiilor naturale.
Indicii şi parametrii ce caracterizează posibilitatea de apariţie a
acţiunilor naturale periculoase şi intensitatea de manifestare a lor
(factorii de pericol al proceselor naturale) sunt prezentate în anexa
B, pag. 8, din NCM F.01.01-2007. După caracteristica fiecărui tip
de condiţii naturale, teritoriul presupus urbanizării poate fi grupat în
următoarele categorii:

5
 - extrem de periculoase (catastrofice);
- foarte periculoase;
- periculoase;
- moderat periculoase.
La selectarea teritoriului pentru proiectarea localităţilor, zonelor de
dezvoltare urbană, a clădirilor şi instalaţiilor inginereşti se iau în
considerare trei categorii de terenuri:
- terenuri favorabile pentru construcţii;
- terenuri puţin favorabile;
- terenuri nefavorabile.
1. În categoria terenurilor favorabile sunt incluse terenurile cu
următoarele caracteristici:
a) relieful teritoriului cu declivitatea i=5-100‰;
b) nivelul apelor subterane Ha.s.≥3,5m;
c) posibilitatea inundaţiilor teritoriilor cu un strat de apă mai
mic de 0,5 m, nu mai des de o dată în 100 ani (asigurarea cu
1%);
d) lipsa alunecărilor de teren, carsturi, seluri.
2. În categoria terenurilor puţin favorabile sunt incluse terenurile cu
următoarele caracteristici:
a) relieful teritoriului cu declivitatea i=0-5‰ şi i=100-200‰;
b) nivelul apelor subterane Ha.s.≤2m;
c) posibilitatea inundaţiilor teritoriilor cu un strat de apă până la
1 m-0,5 m, nu mai des de o dată în 50 ani (asigurarea cu
2%);
d) lipsa alunecărilor de teren, carsturi, seluri.
3. În categoria terenurilor nefavorabile sunt incluse terenurile cu
următoarele caracteristici:
a) relieful teritoriului cu declivitatea i ≥ 200‰;
b) nivelul apelor subterane Ha.s ≤1 m;

6
 c) posibilitatea inundaţiilor teritoriilor cu un strat de apă mai
mare de 1 m-0,5 m, nu mai des de o dată în 20 ani
(asigurarea cu 5%);
d) predomină alunecările de teren, carsturi, seluri.

V. Metode de ameliorare a formelor terenului

urban
Clasificarea terenurilor prezentate mai sus este recomandată
pentru terenuri cu construcţii capitale. La proiectarea clădirilor,
instalaţiilor şi protecţiei inginereşti se iau în considerare cei mai
periculoşi factori. Pentru spaţiile verzi, indicii prezentaţi sunt
evident alţii. La prima etapă se folosesc doar teritorii favorabile. În
caz de terenuri imense nefavorabile, se prevede posibilitatea
ameliorării teritoriului puţin favorabil, ceea ce duce la folosirea
teritoriului pentru formarea unui plan mai compact al localităţii
proiectate.
Astfel, pentru modificarea şi modelarea reliefului într-o formă
corespunzătoare, a apărut disciplina sistematizării verticale, care are
ca scop modelarea formei reliefului în corespundere cu normele
urbanismului şi amenajării teritoriului, care să asigure:
1. Cursul liber al apelor meteorice (de ploaie, topirea zăpezii,
lapoviţă etc.);
2. Evitarea năruirii terenurilor urbane;
3. Protecţia terenurilor contra eroziunii;
4. Crearea unor forme de relief care asigură trasarea normală a
reţelelor inginereşti;
5. Crearea unor forme şi elemente de teren capabile să asigure
circulaţia normală a transportului şi pietonilor;
6. Punerea în valoare a unor clădiri sau monumente.
Categoriile de terenuri limitat favorabile pot fi modificate,
ameliorate sau supuse unor schimbări inginereşti cu scopul trecerii
lor în categoria favorabilă şi utilizării lor conform normelor şi
cerinţelor legislative în vigoare, cum ar fi:
 Protejarea teritoriului contra inundaţiilor poate fi efectuată
prin diferite metode, cele mai des folosite fiind:

7
 a) construcţia barajelor;
b) năsâpirea artificială până la nivelul cotei de inundare
posibilă;
c) lărgirea albiei râului în preajma localităţilor, folosirea
rezervoarelor şi a bazinelor de apă în calitate de lacuri de
reglare a cursului apelor meteorice;
 Nivelul apelor freatice se micşorează cu ajutorul sistemelor de
drenaje de transportare a apelor din zona sistematizată,
construcţia unui sistem mai bun de evacuare a apelor
meteorice, evitând infiltrarea lor în sol;
 În zonele secetoase apare necesitatea de a iriga terenurile
urbane şi spaţiile verzi. În aceste cazuri se construiesc canale
cu scurgerea liberă a apelor, care se folosesc în calitate de
irigare şi repartizare uniformă a apei pe teritoriile urbane;
 În caz de alunecări de teren şi carsturi pe teritoriile urbane,
sistematizarea verticală are scopul de a organiza fluxul apelor
meteorice de pe teritoriul urban spre reţeaua de canalizare sau
în afara acestor zone. În majoritatea cazurilor, aceste terenuri
nu sunt folosite pentru construcţii.
Rezultatele evaluării pericolului acţiunilor naturale, inclusiv
celor geofizice, se includ în datele iniţiale privind elaborarea
documentaţiei de proiectare cu scopul:
determinării posibilităţii şi raţionalităţii utilizării teritoriului
prin construirea lui;
elaborării măsurilor de înlăturare sau diminuare a acţiunilor
naturale periculoase;
determinării soluţiilor constructive şi tehnologice
corespunzătoare care compensează acţiunile periculoase.

VI. Metode de proiectare a sistematizării verticale

De-a lungul timpului şi datorită experienţelor acumulate, în
practica sistematizării verticale s-au dezvoltat şi există câteva
metode de proiectare, cele de bază fiind:
- metoda grafic-analitică (computerizată);
- metoda profilelor;

8
 - metoda cartogramei;
- metoda curbelor roşii de nivel.

a) Metoda grafic-analitică
Această metodă a dus la automatizarea reprezentării formei
reliefului şi constă în folosirea tehnicii de calcul şi aparatajului
matematic complicat de scriere, care exprimă forma reliefului cu
ajutorul curbelor de nivel, în funcţie de ecuaţiile matematice. Se
folosea în domeniul de cercetare destul de rar din motive de volum
mare al informaţiilor iniţiale de descriere a reliefului în formă
matematică. Această metodă a pus baza dezvoltării softurilor de
specialitate.
În ultimii ani, tehnologiile s-au dezvoltat considerabil, ceea ce a
dus şi la apariţia mai multor softuri de proiectare şi reprezentare
grafică a reliefului cum ar fi: ADVANCED ROAD DESIGN
(ARD); ROBUR; ALLPLAN; AUTODESK; URBANO etc., care
dau posibilitatea de a transforma datele 3D într-o suprafaţă, sau
chiar crearea suprafeţelor direct din datele importate de la staţia
TOPO, ceea ce uşurează considerabil munca, economisind timp şi
dând posibilitatea de a obţine automat rapoarte de volume de
lucrări, stabilind soluţia optimă de proiect.

b) Metoda profilelor
Această metodă se foloseşte limitat pentru proiectarea
sistematizării verticale a străzilor, pistelor de decolare pe
aerodromuri, fâşii înguste de terenuri urbane. Rareori această
metodă poate fi folosită pentru sistematizarea verticală a terenurilor
urbane integre. În acest caz, terenurile urbane se împart în pătrate

9
 Fig.1. Stabilirea pichetelor în cazul sistematizării verticale a
unei suprafeţe de teren prin metoda profilelor

sau dreptunghiuri cu laturile de 40, 50, 100 şi mai mulţi metri, în

funcţie de complicitatea reliefului (fig.1), se construiesc profile
longitudinale pe o direcţie a laturilor dreptunghiurilor, apoi ţinând
cont de cotele de proiect iniţiale (a profilelor longitudinale), se
construiesc profile transversale consecutiv pe cealaltă direcţie a
dreptunghiurilor (direcţia perpendiculară). Este evident că uneori
devine imposibilă păstrarea datelor de proiect iniţiale, reîntorcându-
se la proiectarea profilelor cu scopul racordării în punctele de
intersecţie a profilelor. Deci, în cazul sistematizării verticale a
suprafeţelor masive, această metodă deseori condiţionează lucrări
suplimentare imense în proiectare, de aceea se foloseşte foarte rar la
sistematizarea verticală a terenurilor cu suprafeţe mari.

c) Metoda cartogramei
Este o metodă specifică sistematizării verticale caracterizată prin
două dimensiuni mari (lungime/lăţime) faţă de o a treia (înălţime),
mult redusă. Cartograma este o metoda de calcul şi prezentare a
volumelor de terasamente. Ea constă dintr-o planşă de dimensiunile

10
planului general al incintei care se sistematizează şi se întocmeşte la
scară planului general, sau la o alta scara convenabilă, în funcţie de
posibilitatea înscrierii cu uşurinţă a tuturor datelor.
Datele cartogramei redau:
conturul şi limitele incintei;
punctele de reper şi elementele trasării;
totalitatea obiectelor amplasate în incintă;
canevasul de calcul sau totalitatea figurilor geometrice de bază
sau derivate;
cotele proiectului sau ale soluţiei de sistematizare;
cotele terenului natural;
cotele de execuţie;
liniile zero;
volumul de terasamente;
profilul sistematizării verticale în diferite secţiuni caracteristice
ale planului general, cât şi mişcarea volumelor de terasament
(săpături/umpluturi), (fig.4).
Metoda cartogramei are un şir de avantaje faţă de metoda
profilelor cum ar fi:
 grad sporit de exactitate;
 grad sporit de centralizare;
 creează o posibilă privire de ansamblu a întregii incinte
sistematizate;
 elimină parţial sau total necesitatea epurărilor.
Suprafaţa de teren propusă spre sistematizare verticală se
divizează în figuri geometrice simple (fig.4), uşor de calculat care
vor alcătui canevasul cartogramei. Aceste figuri pot fi pătrate,
dreptunghiuri, triunghiuri, trapeze şi se numesc figuri de bază, spre
deosebire de figurile secundare (derivate) ce vor apărea prin
intervenţia liniei zero.
Canevasul cartogramei trebuie să suprapună planul topo,
înscriindu-se valorile cotelor terenului şi de proiect pentru fiecare
colţ al figurilor de bază. După stabilirea cotelor terenului şi de

11
proiect (roşii), se vor calcula cotele de execuţie prin diferenţa
cotelor de proiect şi ale terenului.
Dacă valoarea cotei proiectului va fi mai mare, iar cea a
terenului mai mică, diferenţa rezultată va fi afectată de semnul (+) şi
va reprezenta umplutura în colţul considerat. În cazul situaţiei
contrarii, când cifra rezultată va fi afectată de semnul (-) – va
reprezenta săpătura. Valoarea cotelor de execuţie se va scrie în faţa
cotelor terenului.
În cele patru cadrane, rezultate în jurul unui punct (colţ de figură
geometrică (fig.2) se vor completa cu următoarele:
a – cota de proiect;
b – cota terenului;
c – cota de execuţie;
d – numărul pichetului.

Fig.2. Legendă cote cartogramă

Analizând cotele de execuţie obţinute la colţurile unei figuri

de bază, putem constata că figura de bază este situată în întregime,
cu întreaga ei suprafaţă – umpluturi şi săpături (fig.3):
- în umplutură, având toate cotele cu (+);
- în săpătură, având toate cotele cu (-).

12
 Fig.3. Figură de bază

Determinarea punctului liniei zero, la intersecţia acestuia cu o

latură (de exemplu latura B-C din fig.3), se poate face analitic şi
grafic.
Analitic se interpolează în funcţie de lungimea laturii (B-C = 30
m) şi diferenţa de nivel absolută dintre aceste puncte (B-C)
respectiv va fi: 0,8+0,7=1,5 m. În acest caz, latura B0 va fi:

,
iar latura CO
.

Procedăm identic şi pentru latura A-D, de aceeaşi lungime, dar

cu diferenţele de nivel 0,1+0,6=0,7 m, de unde rezultă:

13
 Fig.4. Sistematizarea verticală după metoda cartogramei

d) Metoda curbelor roşii de nivel

Această metodă face posibilă modificarea formelor reliefului
existent cu ajutorul liniilor roşii de proiect (curbe de nivel

14
proiectate), având echidistanţa mai mică decât la curbele de nivel
existente, fiind aplicate pe acelaşi plan şi aceeaşi scară împreună cu
curbele existente. Curbele roşii de nivel vizual caracterizează gradul
de modificare a formelor reliefului existent, reieşind din scopul şi
cerinţele de păstrare maximă a formelor existente ale reliefului.
Această condiţie va fi satisfăcută atunci, când curbele de proiect
(roşii) vor fi cât mai apropiate de curbele existente.
De regulă, forma reliefului existent este caracterizată prin curbe
de nivel, cu echidistanţa destul de mare, iar în scopul detalierii
formelor reliefului proiectat este necesară micşorarea valorii
echidistanţelor. Din practica proiectării, echidistanţa recomandată a
curbelor de nivel poate fi:
= 2,0 m => = 0,5 m;
= 1,0 m => = 0,2 m;
= 0,5 m => = 0,1 m;
O altă caracteristică ce impune valorile echidistanţelor de
proiect este declivitatea reliefului. Astfel, dacă declivitatea este
redusă, i < 3%, se recomandă aplicarea unor echidistanţe cuprinse
între (0,05…0,3) m, iar dacă declivitatea este mai mare i > 3% se
poate admite o echidistanţă între 0,3…0,6 m.
Cu ajutorul curbelor roşii este posibilă atât detalierea reliefului,
cât şi generalizarea lui (fig.5).
Detalierea este necesară în cazul unui relief cu forme
complicate, schimbătoare, sau în cazul reliefului cu pante mici.
Pentru detaliere sunt necesare unele măsuri topografice
suplimentare, şi invers, pentru generalizarea reliefului nu sunt
necesare măsuri topografice detaliate şi se foloseşte pe terenuri cu
forme de relief omogen.
Cel mai des în practica de proiectare, sistematizarea verticală se
execută la Sc. 1:500 cu echidistanţa curbelor de nivel existente Hex
= 1,0 m şi echidistanţa curbelor de proiect Hpr = 0,20 m. În cazuri de

15
necesitate, când declivităţile reliefului sunt foarte mici, echidistanţa
curbelor roşii poate fi micşorată până la Hpr = 0,10 m.
În procesul sistematizării verticale trebuie să ţinem cont de
necesitatea bilanţului volumelor de terasament pentru teritoriul
proiectat.

Fig.5 Detalizarea şi generalizarea reliefului existent

32, 33, 34 – curbe iniţiale; 32, 34, 36 – curbe iniţiale;
32,5; 33,5 – curbe suplimentare 33; 35 – curbe anulate.
de detalizare;

VII. Sistematizarea verticală a străzilor

Sistematizarea verticală a unui tronson de stradă reprezintă
modul în care se amenajează suprafaţa părţii carosabile şi a
trotuarelor, astfel încât apele meteorice să se scurgă gravitaţional, în
mod controlat spre anumite locuri prevăzute cu dispozitive de
colectare şi evacuare a apei.
Această etapă de proiectare este foarte importantă atât în cazul
străzilor, cât şi în cazul terenurilor adiacente, întrucât oferă
informaţii privind modul de colectare – evacuare a apelor

16
meteorice. Deseori, formele naturale ale reliefului nu corespund
normelor construcţiilor, iar modificarea, amenajarea şi modelarea
reliefului ca să corespundă limitelor normelor pentru construcţii şi
să asigure scurgerea liberă a apelor meteorice se face cu ajutorul
proiectelor de sistematizare verticală, utilizându-se ca bază datele
ridicărilor topografice. La elaborarea proiectelor de sistematizare
verticală trebuie luată în consideraţie minimizarea volumelor
lucrărilor de terasamente (volumele de săpătură şi umplutură să fie
reduse la minim, totodată fiind aproximativ egale). La etapa de
proiectare se va căuta soluţia optimă şi se va analiza compensarea
bilanţurilor volumelor de terasamente ca să se evite transportările
mari ale pământului excavat. La această etapă ar trebui luate în
consideraţie şi utilizarea pământului ce rezultă din săpăturile pentru
fundaţiile construcţiilor. Aceasta se elaborează concomitent cu
planul general al oraşului şi fac parte integrantă din planul de
sistematizare al oraşului.
La întocmirea profilelor longitudinale şi transversale trebuie să
se ţină cont că străzile reprezintă un colector al apelor meteorice,
de aceea ele trebuie trasate pe cât este posibil în lungul
depresiunilor. Alegerea direcţiilor celor mai convenabile pentru
străzi este impusă de declivitatea terenului, de aceea trebuie să se
dea prioritate străzilor ale căror declivităţi sunt mici, iar evacuarea
normală a apelor este asigurată printr-un volum redus de
terasament.
De regulă, apele meteorice de pe teritoriul evadat se scurg pe
stradă, excepţii făcând cazurile când există colectoare pentru ape
meteorice în interiorul cartierului ce colectează aceste ape. Apele
meteorice trebuie să fie dirijate din interiorul cartierului spre stradă.
În cazul străzilor aşezate pe versanţi cu pante mari, sistematizarea
verticală se realizează prin amenajarea trotuarelor la cote diferite
sau prin amenajarea părţii carosabile la niveluri diferite.

17
 Proiectul de sistematizare verticală a străzilor urbane se
întocmeşte pe baza schemei de amplasare pe verticală a teritoriului
localităţii, pe care sunt indicate liniile roşii ale construcţiilor,
curbele de nivel cu cotele de nivel în punctele caracteristice şi
pantele de proiect pe treceri.
La construcţia curbelor de nivel proiectate se foloseşte profilul
transversal pe care se indică elementele străzii şi gabaritele lor cum
ar fi: lăţimea părţii carosabile, gazonului, trotuarului şi pantele
transversale (fig.6).

18
 Fig.6. Reprezentarea în plan şi secţiune a unui tronson de stradă cu
indicarea elementelor acestuia

Determinarea poziţiei curbelor de nivel proiectate începe cu

calculul pantelor longitudinale proiectate ale segmentelor trasate de-
a lungul trecerilor cuprinse între punctele de schimbare a pantei
(fig.7) conform formulei:

unde:
il – declivitatea longitudinală;
∆H – diferenţa curbelor de proiect => ∆H =Hmax -Hmin ;
Hmax – cota maximă a traseului;
Hmin – cota minimă a traseului;
L – distanţa pe orizontală dintre aceste puncte.
Trebuie de luat în consideraţie că cotele de proiect ale trecerilor
de la o pantă la alta se stabilesc în funcţie de pantele admisibile ale
străzilor urbane conform tabelului 1.

19
Tabelul 1. Norme de proiectare a profilelor longitudinale
ale străzilor
Diferenţa
Panta algebrică a
Categoria drumului
longitudinală pantelor
şi străzii
(‰) sectoarelor
învecinate

Străzi cu drumuri magistrale:

a) cu destinaţie orăşenească 50 ≥7
b) cu destinaţie raională 60 ≥10
c) cu transport de mărfuri 40 ≥7

Drumuri cu destinaţie rapidă 40 ≥5

Străzi şi drumuri cu destinaţie
locală: ≥15
80
a) străzi din localităţi -
40
b) străzi din zone comunale, -
80
industriale etc.
c) treceri

Fig.7. Reprezentarea pichetelor, distanţei şi declivităţii

longitudinale a străzii

20
 Pasul următor va fi calculul distanţei (l1) dintre două curbe de
nivel proiectate (roşii) ( fig.8) pe partea carosabilă:

(m),
unde:
l1 – distanţa pe orizontala dintre două curbe de proiect ale părţii
carosabile (fig.8):

Fig.8. Reprezentarea curbelor de proiect pe partea carosabilă

m – echidistanţa curbelor roşii de nivel care se adoptă în

funcţie de scara la care lucrăm şi declivitatea longitudinală a
străzii (formă a reliefului). Cel mai des se foloseşte
m pentru scara 1:500, în cazul unui relief liniştit
m, în cazul unui relief cu declivităţi mari, m, sau
, ca să nu se suprapună curbele roşii sau să nu fie
prea dese pe plan;
il – declivitatea longitudinală.
Curbele de nivel pe partea carosabilă a străzii vor avea formă de
linii frânte, deoarece carosabilul are două pante transversale,
orientate în părţi opuse, cu declivităţi transversale recomandate în
tabelul 2:

21
 itr = 20‰ – pentru suprafeţe pavate, asfaltate;
itr = 5‰ – pentru spaţii verzi.
Studiind profilul transversal al străzii, vom observa că punctele
amplasate lângă piatra de bordură sunt situate mai jos decât
punctele de pe aceeaşi secţiune transversală de pe axă.

Fig.9. Reprezentarea parametrilor străzii (în secţiune)

Această mărime se calculează după formula:

(m) - (fig.9);

(m) - (fig.8);

unde:
h – diferenţa de nivel dintre cota îmbrăcămintei rutiere de la axa
părţii carosabilului şi cota îmbrăcămintei rutiere de lângă bordura
părţii carosabilului, de pe aceeaşi secţiune transversală (fig.9);
l2 – lungimea pe orizontală a curbei de proiect a părţii carosabile;
B – lăţimea străzii;
– lăţimea unei pante de pe stradă;
= 20‰ – declivitatea transversală a carosabilului.

22
 Fig.10. Reprezentarea curbelor roşii pe carosabil

În timpul proiectării sistematizării verticale a străzilor, vom ţine

cont şi de sistematizarea verticală a teritoriului adiacent
(cartierelor). Curbele de nivel roşii ale străzilor vor servi drept
material de bază la sistematizarea verticală a cartierelor.
Sistematizarea verticală a străzilor poate fi executată şi prin
metoda profilelor sau metoda mixtă (metoda profilelor + metoda
curbelor roşii). În acest caz se va proiecta profilul longitudinal de-a
lungul axei străzii, iar la fiecare pichet (distanţa dintre pichete fiind
20-100 m, în funcţie de scara în care lucrăm şi complicitatea
reliefului) se vor construi profile transversale. Prin metoda
profilelor se va construi raza de curbură în punctele de frângere a
declivităţilor şi se vor determina declivităţile longitudinale, ţinând
cont de bilanţul volumelor de terasamente (respectarea egalităţii
volumelor săpăturilor şi umpluturilor).
La proiectarea profilelor transversale se va ţine cont ca panta
transversală să fie orientată de la axa străzii spre marginea părţii
carosabile (spre bordură).

23
 Mărimile admisibile ale declivităţilor transversale ale părţii
carosabile a străzilor şi drumurilor, declivităţi longitudinale şi
transversale ale pieţelor şi parcajelor nu trebuie să depăşească
valorile indicate în tabelul 2, în funcţie de tipul îmbrăcămintei
rutiere.

Tabelul 2. Norme de proiectare a profilelor longitudinale

ale străzilor
Declivitatea transversală
(‰)
Nr.
Tipul îmbrăcămintei rutiere Străzi, Pieţe şi
d/o
drumuri, parcări
carosabile auto
Îmbrăcăminte capitală din beton asfaltic
1 15-25 15
sau beton simplu
Din pavaj de piatră, mozaic, plăci
2 20-30 15-20
prefabricate din beton şi beton armat
3 Uşor îmbunătăţite 15-25 15
4 Intermediară 20-30 -
5 Simplă 25-40 -

VIII. Sisteme şi construcţii de evacuare a apelor

meteorice
Reţeaua de evacuare a apelor meteorice de pe drumuri şi străzi
este parte componentă a întregului sistem de organizare şi evacuare
a apelor meteorice din teritoriul localităţilor, iar proiectarea acestui
sistem trebuie efectuată în complex cu soluţiile tehnice de
sistematizare, amenajare, infrastructură.
Sistemele şi construcţiile de evacuare a apelor de pe străzi şi
drumuri din localităţile urbane şi rurale sunt destinate pentru
colectarea şi transportarea apelor meteorice de pe teritoriile
adiacente şi nemijlocit de pe reţeaua de străzi şi drumuri, inclusiv
colectarea şi evacuarea apelor de la spălatul/stropirea străzilor, din
sistemele orăşeneşti de drenaje subterane admise la evacuarea fără
epurare specială.

24
 Există următoarele sisteme de evacuare a apelor meteorice:
a) canale închise;
b) canale deschise;
c) mixte.
Sistemul de evacuare a apelor meteorice de pe terenul amenajat
se va stabili în funcţie de particularităţile specifice ale formei
existente a reliefului, condiţiile igienico-sanitare şi soluţiile
arhitecturale de sistematizare şi se vor proiecta conform СНиП
2.04.03-85 ”Канализация. Наружные сети и сооружения”.
Reţelele/colectoarele de canalizare închise - se folosesc pe
teritoriul intravilanului, zonelor industriale şi comunale ale
localităţilor.
Reţelele/colectoarele de canalizare deschise (canale, rigole,
şanţuri) se folosesc în localităţile rurale şi în oraşele mici, ce nu au
un sistem de evacuare a apelor meteorice tip închis, dar şi în zonele
suburbane, indeosebi de-a lungul căilor de acces interurbane.
Reţelele/colectoarele de canalizare mixte (îmbinarea reţelei de
canalizare deschise şi închise) se folosesc în cazul prezenţei reţelei
de irigare deschise, la etape tranzitorii de construcţie a reţelelor de
evacuare a apelor de pe străzi şi drumuri.
Calculele hidraulice ale sistemelor de canalizare (inclusiv
cerinţele faţă de diametrul minim al ţevilor, vitezele de calcul şi
gradul de umplere a canalelor, pantele conductelor, rigolelor şi ale
canalelor) se efectuează în conformitate cu СНиП 2.04.03-85.
Lungimea admisibilă a căii de curgere gravitaţională a apei de
la cumpăna apelor bazinului până la primul cămin de captare a
apelor meteorice se determină în funcţie de suprafaţa de colectare a
apelor, coeficientul de curgere şi declivitatea suprafeţei. Umplerea
rigolelor, părţii carosabile a străzilor şi drumurilor, cu
repetabilitatea de o dată pe an, nu trebuie să depăşească 5 cm.
Lungimea medie a căii de curgere liberă a apei pentru diferite
condiţii se aprobă în limitele:
pentru drumuri expres şi străzi magistrale cu trafic
continuu – 100-150 m;

25
 pentru străzi şi drumuri magistrale cu trafic dirijat – 100-
200 m;
pentru străzi şi drumuri locale – 200-250 m;
pentru accese – 150 m.
Cerinţele faţă de construcţiile din reţea (cămine de vizitare şi
tranzitorii, jgheaburi colectoare, sifoane inversate, treceri peste
drumuri, deversoare şi guri de scurgere pentru ploi torenţiale) se
determină conform СНиП 2.04.03-85.
Distanţele dintre gurile de scurgere a apelor meteorice se admit
în funcţie de declivitatea longitudinală a părţii carosabile a străzilor
şi drumurilor conform tabelului 3

Tabelul 3. Distanţe recomandate între gurile de scurgere

Declivitatea rigolei, Distanţa dintre gurile de scurgere,
(‰) (m)
Pînă la 4 50
4-6 60
6 - 10 70
10 - 30 80
Peste 30 100

În cazul în care lăţimea părţii carosabile de tip streaşină a străzii

depăşeşte 15 m, iar de tip acoperiş depăşeşte 30 m, precum şi în
cazul existenţei drenajelor rutiere, distanţele dintre gurile de
scurgere nu trebuie să depăşească 60 m.
În cazul în care declivităţile longitudinale ale străzilor depăşesc
50 ‰ înainte de intersecţiile din amonte, precum şi pe sectoarele
drepte ale străzilor peste 300-400 m, se construiesc receptoare cu
capacitate de recepţie sporită (gratii duble, cămine cu construcţie
specială).
Pantele minime ale sistemelor de evacuare a apelor meteorice de
tip deschis (rigole, şanţuri) se stabilesc prin calcul, pornind de la
viteza de curgere de minim 0,6 m/sec.
Pentru construcţia şanţului de evacuare a apelor trebuie folosite
pietre de bordură prefabricate conform ГОСТ 6665-91 şi ГОСТ

26
6666-81, precum şi pietre monolite cu caracteristici şi parametri ce
corespund cerinţelor standardelor indicate. Înălţimea pietrei de
bordură pe sectoarele drepte ale străzii trebuie să fie ≥15 cm, în
locurile joase de colectare a apelor cu debite mari, înălţimea pietrei
de bordură poate fi majorată până la 45 cm. Colectarea şi evacuarea
apelor meteorice de asemenea este posibilă cu rigole din profil
triunghiular, care sunt acoperite cu gratii.
Colectarea apelor meteorice într-un sistem închis de canalizare
trebuie executată prin intermediul receptoarelor (grătarelor)
conform SM GOST 3634-2009, instalate pe cămine de recepţie a
apei din elementele prefabricate conform ГОСТ 8020-90.

IX. Sistematizarea verticală a intersecţiilor de

străzi
Reieşind din scopul principal al sistematizării verticale
(evacuarea gravitaţională a apelor meteorice), momentul cel mai
important în procesul sistematizării verticale a intersecţiei îl
constituie crearea unor astfel de forme noi de suprafeţe care vor
asigura scopul dat. Aceasta înseamnă racordarea corectă a curbelor
de nivel ce vin spre intersecţie, respectând valorile necesare ale
declivităţilor pentru atingerea scopului dat. Este evident că forma
profilului transversal cel puţin a uneia dintre străzile ce se
intersectează (de regulă a străzii secundare) se va modifica esenţial.
Sistematizarea verticală a intersecţiilor de străzi este dictată de
strada ce are categoria tehnică superioară, respectiv în ordinea:
- stradă magistrală;
- stradă de legătură;
- stradă locală şi de deservire.
Amenajarea propriu-zisă depinde şi de declivităţile liniei roşii
pentru fiecare stradă, prioritară fiind strada de categorie mai mare.
Din practica sistematizării verticale deosebim câteva variante
(după liniile roşii) reprezentate în figura 11.

27
 Fig.11. Sistematizarea verticală a intersecţiilor

a) Străzile intersectate sunt de aceeaşi categorie şi parametri

În acest caz, forma suprafeţei intersecţiei se va modela mai
aproape de forma reliefului existent în locul dat, cu o singură
declivitate generală de orientare a reliefului. Adică, în preajma

28
intersecţiei profilele transversale ale străzilor capătă forma într-o
singura pantă. Trecerea treptată spre această formă, într-o singură
pantă a profilelor transversale, se efectuează treptat la distanţa de
30-50 m de la intersecţie, racordând curbele de nivel ale străzilor de
intersecţie (fig.12, 13).

Fig.12. Sistematizarea verticală a intersecţiilor de străzi

de aceeaşi categorie

b) Intersecţia străzilor de diferite categorii (una dintre străzile

intersectate este de categorie superioară celeilalte)
În acest caz, strada superioară va avea prioritate totală, păstrând
forma profilului transversal constantă pe tot sectorul proiectat
inclusiv la intersecţie. Racordarea curbelor se face luând în

29
considerare profilul transversal al celeilalte străzi inferioare. Profilul
transversal al străzii inferioare începe să-şi modifice forma, la o
distanţă de 30-50 m de la intersecţie. De la bordura din intersecţie
(care are cea mai mare cotă) se va trasa o linie ajutătoare până la
axa străzii pe o distanţă de 30-50 m. Curbele de nivel proiectate îşi
vor schimba direcţia treptat, la intersecţia cu linia ajutătoare (fig. 13
şi 14), astfel modificându-se forma profilului transversal, de la două
pante – într-o pantă.

Fig.13. Sistematizarea verticală a intersecţiilor de străzi de diferite

categorii (când profilul transversal al carosabilului
este proiectat în două pante)

30
 Fig.14. Sistematizarea verticala a intersecţiei străzii cu un acces

X. Sistematizarea verticală a terenurilor urbane

adiacente străzilor
Prin proiectul de sistematizare verticală a unui cartier se
stabilesc cotele clădirilor, ale drumurilor şi aleilor interioare, ale
locurilor de parcare pentru autovehicule, ale celor pentru odihnă şi
joc etc. Datele iniţiale de bază, ce vor servi la întocmirea proiectelor
de sistematizare verticală ale cartierelor, sunt ridicările topografice,
iar punctele de reper - cotele clădirilor principale.
Prin proiectul de sistematizare verticală trebuie să se urmărească
asigurarea scurgerii apelor meteorice în condiţii cât mai bune şi
amenajarea suprafeţei cartierului cu utilizarea raţională a
pământului rezultat din aplanarea terenului şi din săpăturile făcute
pentru fundaţiile clădirilor şi ale celorlalte amenajări şi instalaţii,
evitându-se transporturile la distanţe mari.
Apele meteorice trebuie să se scurgă pe cât este posibil prin
scurgere liberă şi pe drumul cel mai scurt, prin rigolele străzilor. La
sistematizarea verticală, drumurile, accesele şi aleile pietonale din
interiorul cartierului formează o reţea de colectare pentru evacuarea

31
apelor meteorice. În acest scop, ele trebuie să fie proiectate cu
declivităţi corespunzătoare asigurării evacuării apelor dincolo de
limitele cartierului. Relieful cartierului după sistematizare poate
avea forme diferite.
În cazul unui cartier cu relief liniştit cu înclinaţie dominantă
unilaterală, suprafaţa cartierului poate fi sistematizată sub forma
unui acoperiş cu un singur versant plan, formă care asigură
evacuarea şi scurgerea în condiţii bune a apei de pe terenul
cartierului şi de pe drumurile şi accesele interioare.
Dacă relieful prezintă pante mici spre marginile cartierului,
suprafaţa lui se poate amenaja în formă de acoperiş cu coama situată
simetric faţa de străzile paralele sau deplasate lateral, după
condiţiile locale (fig.15). Când suprafaţa cartierului este străbătută
de o cumpănă naturală a apelor, linia de intersecţie a celor două
plane care formează coama suprafeţei cartierului poate fi proiectată
fie suprapusă peste coama naturală a cumpenei apelor, fie puţin
deplasată. În asemenea cazuri se asigură evacuarea apelor meteorice
cu mişcări minime de terasament.
Cartierele de pe terenurile de coastă se amenajează în formă de
terase. Fiecare terasă trebuie să conţină drumuri interioare proprii şi
un sistem independent de evacuare a apelor meteorice spre rigola
străzii celei mai apropiate sau la reţeaua de canalizare meteorică a
cartierului. Nu se admite evacuarea apelor spre terasele din aval,
pentru a evita inundarea acestora.
La proiectarea sistematizării verticale a suprafeţelor terenurilor
cartierelor se foloseşte metoda curbelor roşii de nivel.

32
 Fig.15. Principii de sistematizare verticală a cartierelor

O importanţă foarte mare la întocmirea proiectelor de

sistematizare verticală ale cartierelor au cotele clădirilor (negre şi
roşii), care se vor calcula după ce va fi elaborată soluţia finală de
sistematizare verticală.
Cotele negre ale clădirilor se calculează în funcţie de cotele
reliefului existent.
Cotele roşii (de proiect) ale clădirilor se calculează identic după
cotele roşii de proiect ale terenului.
Cota zero a clădirilor va corespunde cu cotele pardoselii
parterului şi se calculează conform formulei de mai jos:

= + ∆H (m),
unde:
– cota roşie maximă;

33
 ∆H – 0.30 …. 0.50 m – înălţimea minimă de la cota terenului
până la cota pardoselii parterului.
După ce se calculează , trebuie efectuată verificarea pentru a
stabili ca înălţimea soclului să nu depăşească valoarea de 1.80 m:

= - ≤ 1.80 m.

În cazul când Hscl este mai mare decât valoarea limită stabilită,
sub parter se construieste demisol sau etaj tehnic.

Exemplu (fig. 16)

Cota zero va fi:

Pentru primul tronson înălţimea soclului va fi:

Pentru al doilea tronson înălţimea soclului va fi:

Pentru al treilea tronson înălţimea soclului va fi:

Concluzie. Pentru acest grup de clădiri se vor proiecta:

Primul tronson – cu subsol, deoarece înălţimea soclului este mai
mică decât înălţimea normată de 1,8 m.
Al doilea şi al treilea tronson – cu demisol, deoarece înălţimea
soclului depăşeşte înălţimea normată de 1,8 m.

34
Fig.16. Sistematizarea verticală a unui grup de clădiri

35
 Literatura recomandată

1. V. N. Paşcanu. Sistematizarea şi organizarea teritoriului.

Bucureşti, 1979.
2. Cezar Lăzărescu. Urbanismul în România. Bucureşti.
3. Eugen Troacă. Tehnica sistematizării verticale.
4. В. В. Владимиров, Г. Н. Давидянц, О. С. Расторгуев,
В.Л. Шафран. Инженерная подготовка и
благоустройство городских территорий. Москва, 2004.
5. Р. В. Горбанев. Городской транспорт. Стройиздат 1990.
6. Л. А. Филимоненко. Инженерное благоустройство
городских территорий и транспорт. Челябинск, 2006.
7. СНиП 2.04.03-85 «Канализация. Наружные сети и
сооружения».
8. СНиП 1.02.07-87 «Инженерные изыскания для
строительства».
9.NCM A.06.01-2006 ”Protecţia tehnică a teritoriului,
clădirilor şi construcţiilor contra proceselor geologice
periculoase. Date generale”.
10. СНиП II-7-81* «Строительство в сейсмических
районах».
11. СНиП 2.06.15-85 «Инженерная защита территории от
затопления и подтопления».
12. NCM F.01.01-2007 ”Geofizica proceselor naturale
periculoase”.
13. ГОСТ 6665-91 «Камни бетонные и железобетонные
бортовые».
14. ГОСТ 6666-81 «Камни бортовые из горных пород».
15. SM GOST 3634-2009 ”Guri de control ale căminurilor de
vizitare şi guri de scurgere a apelor pluviale ale căminurilor
de canalizare pluviale. Condiţii tehnice”
16. ГОСТ 8020-90 «Бетонные и железобетонные для
колодцев канализационных, водопроводных и
газопроводных сетей».

36
 CUPRINS

I. Conţinutul proiectului.............................. 3
II. Susţinerea proiectului............................ 3
III. Noţiuni generale.................................... 4
IV. Caracteristica reliefului teritoriului
urban................................................... 5
V. Metode de ameliorare a formelor
terenului urban...................................... 7
VI. Metode de proiectare a sistematizării
verticale................................................... 8
VII. Sistematizarea verticală a străzilor..... 16
VIII. Sisteme şi construcţii de evacuare a
apelor meteorice................................. 24
IX. Sistematizarea verticală a
intersecţiilor de străzi............................ 27
X. Sistematizarea verticală a terenurilor
urbane adiacente străzilor...................... 31
Literatura recomandată........................ 36

37